Sunteți pe pagina 1din 3

IMPACTUL ANXIETĂȚII ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE

Anxietatea este una dintre cele mai frecvent întâlnite forme de probleme emoţionale, ea, având o
serie de consecinţe semnificative la nivel de performanţă, psihoterapie, calitate generală a vieţii precum şi
stare de sănătate.
Obiectivele stabilite:
- identificarea predictorilor potențiali ai anxietății;
- stabilirea conexiunilor pe care anxietatea le are cu funcţionarea de tip atenţional;
- identificarea impactului anxietății asupra percepției, memoriei, învățării,
funcției executive și relația dintre cogniție și emoție în anxietate;
- analiza comparativă a modalităților psihoterapeutice de intervenție eficiente în anxietate.
- Anxietatea se referă la anticiparea unei primejdii presupusă sau iminentă: „o frică de frică“, nu
are un obiect exact asupra căruia se concentrează și are ca manifestări psihologice grijile și neliniștea.
Anxietatea este o stare de durată -frica susținută.

TEMPERAMENTUL CA PREDICTOR AL ANXIETĂȚII

Temperamentul este definit ca măsură a diferenţelor individuale, la nivel de reactivitate


(emoţională, cognitivă, comportamentală) şi autoreglare și este puternic ancorat în planul biochimic.
În anxietate, aceste două faţete ale temperamentului se reflectă în diferenţe interindividuale.
Controlul temperamental se referă la capacitatea de a inhiba acţiuni dominante (automate) dar
nepotrivite într-un anumit context şi de a iniţia acţiuni subdominante cînd contextul solicită acest lucru.
Deviaţiile temperamentului sunt asociate cu anumiţi clusteri din DSM-IV, de exemplu, clusterul
tulburărilor anxioase (C), cu o evitare mare a suferinţei.
Evitarea suferinţei este o tendinţă mediu eritabilă de a fi îngrijorat, anxios, timid şi fatigabil
implicând ca neuromodulatori GABA și serotonina 5HT.
Inhibiţia comportamentală excesivă (o evitare puternică a suferinţei) predispune indivizii la
anxietate, depresie şi stimă de sine scăzută.
Dimensiunile temperamentale au o bază constituțională dar pentru autoreglare se asumă și
intervenția factorilor environmentali/ educaționali.
Viziunea modernă asupra temperamentului introduce ideea formării treptate a dimensiunii
autoreglajului pentru care identifică o bază neurologică superpozată cu cea a sistemelor atenționale.

IMPACTUL ANXIETĂȚII ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE


Anxietatea are o serie de consecințe semnificative la nivel de psihopatologie, performanță,
psihoterapie, calitate generală a vieții precum și stare de sănătate.

1
Caracteristicile proprii anxietății, modul propriu de procesare al unor stimuli potențial dăunători are un
impact asupra mai multor niveluri de cunoaștere: percepție, atenție, memorie, învățare și funcția executivă.
În anxietate se manifestă dificultăți de concentrare, deci o performanță cognitivă modificată:
impactul anxietății asupra stării de sănătate poate fi pus în evidență prin examinarea interacțiunii dintre
anxietate și cogniție.
Mecanismele asociate cu evitarea suferinței specifice în anxietate își exercită influența asupra mai
multor niveluri de cunoaștere, funcția cognitiv-afectivă poate deveni atât adaptativă cât și dezadaptivă, în
funcție de circumstanțe. Aceste Mecanismele asociate cu evitarea suferinței specifice afectează anumite
funcții, cum ar fi memoria de lucru, dar lasă alte funcții, cum ar fi planificarea, neperturbate.
Interacțiunea dintre anxietate și cogniție poate dezvălui limitele dintre adaptativ (ca răspuns la amenințare) și dezadaptiv (patologic) în anxietate.

Tulburările de anxietate pot fi defavorizante prin predispoziția spre reacții emoționale negative
față de evenimentele de viață neplăcute, și care pot induce dificultăți de concentrare, ceea ce poate duce
la probleme atât în mediul social cât și în mediul de muncă. În astfel de situații starea de anxietate poate
fi văzută ca dezadaptivă.
CBT este o terapie intensivă, de scurtă durată, care este orientată pe probleme.
Obiectivul psihoterapiei interpersonale este de a soluționa problemele comportamentale care țin
de sfera interpersonală, acestea având un rol important în menținerea anxietății.
Aceste două forme de terapie se aseamănă și au ca finalitate același rezultat și anume capacitatea
de a beneficia de o perspectivă asupra modului în care se poate interpreta și evalua ceea ce se petrece în
jurul nostru cât și efectele acestor percepții asupra experienței emoționale.
Atât terapia cognitiv comportamentală cât și cea interpersonală se focusează pe ”aici și acum” și îi
incurajează pe clienții care urmează aceste terapii să devină stăpânii propriilor emoții și în acest fel să poată
controla într-o oarecare măsură nivelul anxietății, în sensul în care ei vor putea înțelege mai bine cauzele
anxietății și modurile în care se poate acționa pentru a ajunge la rezultatul cel mai eficient pentru persoana
în cauză.
Terapia integrativă este o formă de terapie foarte asemănătoare terapiilor menționate mai sus și care însumează
conceptele din psihoterapia cognitiv-comportamentală și cea interpersonală.
Psihoterapia integrativă ţine seama de multe moduri de a vedea funcţionarea umană: psihodinamică, centrată pe
client, comportamentală, terapie de famile, terapie Gestalt, psihoterapie a trupului influenţată de Reichian, teorii ale
relaţiilor între subiecte (ţinte) şi psihologie psihoanalitică a sinelui în plus faţă de analiza tranzacţională. Fiecare
dintre tipurile de psihoterapie subordonate diverselor „şcoli” oferă o explicaţie validă a comportamentului şi
funcţiei psihologogice şi fiecare este sporită atunci când este selectiv integrată cu altele.
În ceea ce privește strategia psihoterapeutică integrativă, aceasta include mai multe niveluri considerate
semnificative atât în dezvoltarea clientului, cât și în intervenția asupra anxietății: contextul-experiențele de viață,

2
nivelurile cognitiv, emoțional, fiziologic și comportamental, interacțiunea dintre acestea putând atât declanșa
cât și explica tulburările mentale, fizice și psihosomatice, precum și starea normală.
Intervenția psihoterapeutică integrativă este o strategie comprehensivă, sistematică și flexibilă care oferă
psihoterapeutului posibilitatea unei abordări multinivelare a problematicii și conferă un cadru de aplicare a
tehnicilor de intervenție într-o manieră ajustată nevoilor specifice clientului. Strategia propusă pentru tulburarea
de anxietate generalizată este caracteristică psihoterapeuților care sunt capabili să abordeze, monitorizeze,
evalueze și să testeze cele mai recente teorii științifice cu proprii clienți.
În practica este necesară atât abordarea, în mod personalizat, tuturor nivelurilor specifie procesului
integrativ (context, cogniții, emoții, modificări fiziologice și comportamente) dar și discriminarea între ele, în
funcție de nevoile clientului.
Intervențiile terapeutice pentru a reduce nivelul anxietății pot emerge dintr-o contopire a teoriei
cognitive cu progresele neuroștiințelor.

Impactul pe care anxietatea îl are asupra proceselor cognitive și afective: percepție, atenție,
memorie, funcția executivă.

Simptomele anxietății sunt ample: de la hiperexcitabilitate până la dificultăți de concentrare. Acest ultim
efect se încadrează în categoria mai largă de performanța cognitivă modificată, ceea ce constituie punctul
central al acestui studiu.
Starea de anxietate determinată de existența unui pericol este complet rațională și un răspuns adaptativ
la o amenințare iminentă.
Anxietatea ca trăsătură de personalitate este rezultatul interacțiunii complexe a unor elemente:
-Baza constituțională genetică, biochimică, fiziologică;
-Intervenția factorilor environmentali/ educaționali.
La nivel de temperament anxietatea-trăsătură este asociată cu :
Pentru aceste diferențe interindividuale există trasee de dezvoltare, ele nefiind extrem de stabile iar acest
fapt indică utilizarea psihoterapiei.
Terapia vizează acțiunea asupra procesărilor informaționale, asupra atenției, asupra învățării și asupra
interpretării corecte a contextului situațional.
În anxietate, funcția cognitiv-afectivă poate deveni atât adaptativă cât și dezadaptivă, în funcție de
circumstanțe.
Anxietatea afectează performanţa prin intermediul efectelor negative pe care le are asupra controlului
atenţional.