Ipoteza Sapir-

Whorf

În lingvistică și antropologie, ipoteza

Sapir-Whorf susține că propriile
reprezentații mentale depind de
categoriile lingvistice. Modul în care
percepem lumea depinde de limba pe
care o vorbim.

Această formă de relativism cultural

aplicată limbajului a fost dezvoltată de
către antropologul american Edward
Sapir și de către elevul său, Benjamin Lee
Whorf. Această ipoteză nu este
științifică, ci este vorba despre o viziune
generală a rolului limbajului. Un exemplu
este limba inuit, în care cuvântul
„zăpadă” se poate traduce în trei moduri.
În limba engleză termenul este tradus
printr-un singur cuvânt, „snow”. Conform
ipotezei Sapir-Whorf, un eschimos nu ar
înțelege acest termen.

Această teorie se regăsește într-o

importantă controversă din istoria
antropologiei cognitive. La începutul
anilor 1960, psihologii Roger Brown și
Eric Lenneberg au dorit să verifice
această ipoteză prin prisma unor
observații experimentale. Au demonstrat
astfel că lexicul culorilor are o influență
reală în ceea ce privește percepția și
memoria persoanelor. Era vorba de o
anchetă amplă, care consta în
compararea mai multor termeni din mai
multe limbi, care desemnau diferite
culori. Studiul s-a realizat cu ajutorul a
doi antropologi, Brent Berlin și Paul Kay.
Analizând organizarea ierarhică mintală a
acestor termeni, cercetătorii au ajuns la
concluzia că organizarea categoriilor
mentale determină categoriile lingvistice.
În secolul al XX-lea, ipoteza Sapir-Whorf a
beneficiat de un sincer interes din partea
lingviștilor, manifestat prin numeroase
experimente care doreau să
demonstreze că limbajul are un efect,
deseori nu foarte important însă
perceptibil, asupra reprezentărilor
spațiului, timpului și emoțiilor.

O teză a relativismului
lingvistic
Înainte de Sapir și Whorf

Interesul de a afla rolul limbajului în

formarea propriei reprezentări a lumii,
este în strânsă legătură cu cu filozofia
limbajului sau filozofia spiritului.

Relația dintre cuvinte și concepte se

regăsește în filozofia antică, de exemplu
în Cratylus de Platon. De asemenea o
putem întâlni în secolele XVII și XVIII
stând la baza controverselor între
empirism și raționalism. Deși Immanuel
Kant apără ideea de concept aprioric
(preexistând chiar limbajului) în Critica
rațiunii pure, unii percepeau problema
dintr-o perspectivă antrolopogică a
limbilor și universalității gândirii.

Teoria limbajului condiționat de gândire va

fi revizuită sub diverse forme de mai
mulți lingviști ai secolului al XX-lea:

„Limitele propriului meu limbaj

reprezintă limitele propriei mele
lumi.”

scrie Wittgenstein în Tractatus logico-

philosophicus (1918). Saussure numește
același fenomen un plan de conținut
(realitățiile care nu au un corespondent în
limbaj vor fi foarte greu de exprimat).[1]

De câțiva ani, lucrările de cercetare ale lui

Humboldt au fost studiate de mai mulți
cercetători francezi (Trebant și
Meschonnic). Proietul său etnolingvistic,
care consistă în studiul viziunii asupra
lumii analizată prin prisma limbajului,
este mult mai apreciat acum decât cu
cateva decenii mai înainte. În schimb, în
țările anglofone, Humboldt nu este prea
cunoscut. Sunt mult mai cunoscuți,
lingviști ca Langham Brown și
Manchester. Alți lingviști care au studiat
proiectul lui Humboldt sunt Wierzbicka și
Underhill.

Antropologia Sapiriană

Teza lui Sapir se poate enunța astfel:

„Realitatea este într-o mare măsură

construită inconștient, urmărind
obiceiurile lingvistice ale grupului .
Două limbi nu sunt niciodată
suficient de asemănătoare pentru a
putea fi considerate ca reprezentant
ale aceleiași realități sociale. ”
— Détrie, Siblot, Vérine, p. 138 [2]

Dezbaterile privind relatismul lingvistic

sunt deseori ambigue, făcând referire la
noțiuni ca: câmp teoretic și câmp
semantic.

„Pentru anumite persoane, limba

readusă la valoarea sa inițială, este
o nomenclatură, o listă de termeni
care corespund cu alți termeni. ”
— Détrie, Siblot, Vérine, p. 139 [2]

În acest caz, pentru a trece de la o limbă

la o alta, ar fi suficient schimbul de
etichete date fiecarui lucru. Dificultățile
întâlnite în traducerea automată
demonstrează încă odată cât de dificil
este acest proces.

Radicalismul lui Benjamin Lee

Whorf
Whorf consideră că percepția poate
permite actualizarea invariantelor
cognitive cu ajutorul cărora se poate
arăta cum se construiește diverstatea
lingvistică. Pentru Whorf există deci,
invariabilitatea lumii în general, așa cum
este reprezentată ea în mintea oamenilor,
în propriile lor scheme de percepție.
Acest lucru presupune:

1° că lumea este stabilă

2° că procesele cognitive ale percepției
sunt universale și
3° că divesitatea lingvistică apare la
interiorul acestor limite : ceea ce
variază fiind elementele care sunt
 alese ca fiind pertinente în cadrul unei
experiențe perceptibile comune tuturor.

Referințe
1. ^ Ferdinand de Saussure, Curs de
lingvistică generală, ediție specială : 1916,
ediția 1979 : Payot, Paris, ISBN 2-2285-
0068-2
2. ^ a b Catherine Détrie, Paul Siblot,
Bertrand Vérine, Termes et concepts pour
l'analyse du discours : Une approche
praxématique, Bibliothèque elzévirienne,
Honore Champion Ed., Paris, 2001, ISBN 2-
7453-0554-9
Edward Sapir, Selected Writings in
Language, Culture, and Personality,
 University of California Press, 1985
ISBN: 0-5200-5594-2

Note
Acest articol este o traducere parțială a
articolului Hypothèse Sapir-Whorf din
enciclopedia Wikipedia în limba franceză.

Vezi și
Semantică generală
Lojban (Limba Construită creată
pentru a verifica ipoteza)
Loglan (Limba Anterioară creată
pentru același motiv)
Novlangue de George Orwell
 Roland Barthes (pentru care limba e
opresiune)
Ferdinand de Saussure, lingvist,
fondator al structuralismului în
lingvistică.

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Ipoteza_Sapir-Whorf&oldid=12035995

Ultima modificare efectuată acum …

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,

exceptând cazurile în care se specifică altfel.