Sunteți pe pagina 1din 2

Matricea stilistica a culturii romanesti:

Cu acest aparat conceptual, pe care l-a rafinat de la o lucrare la alta, Blaga a determinat specificul
culturii romane, printr-un examen comparativ foarte larg. Analiza culturii romane din perspectiva
stilistica se afla in lucrarea sa “Spatiul mioritic” (lucrare pe care studentii trebuie neaparat sa o citeasca).

Caracterizand cultura romaneasca, Blaga o pune sub semnul “spatiului mioritic”, definit ca un orizont
ondulat (deal-vale, deal-vale), in care omul isi simte destinul ca o inaintare leganata. O alta caracteristica
a culturii romane ar fi determinata de viziunea ortodoxista asupra divinitatii, viziune numita de Blaga
“sofianica” (de la numele bisericii Sf. Sofia din Constantinopol). In aceasta viziune, divinitatea este vazuta
ca o putere care coboara protector asupra lumii si asupra omului (“transcendentul care coboara”), spre
deosebire de viziunea catolica si protestanta, in care divinitatea este transcendenta, situata dincolo de
lume si separata de lume.

Cultura romaneasca s-ar mai caracteriza printr-o puternica “dragoste de pitoresc”, adica prin gustul
pentru frumos si armonie, precum si printr-un sentiment adanc de “solidaritate a omului cu natura si cu
firea”, cu elementele organice ale cosmosului. Matricea stilistica romaneasca s-a exprimat in chip
esential in cultura populara, dar si intr-o serie de intiative istorice si creatii de tip major (de ex., epoca lui
Stefan cel Mare, opera lui Eminescu, Brancusi etc.). Blaga face o analiza comparativa a sentimentului
estetic in diverse medii europene, pentru a sublinia caracteristicile sale la romani (cap. “Pitoresc si
revelatie”), o analiza comparativa, de o patrunzatoare subtilitate, a stilului specific al ornamenticii
populare romanesti (cap. “Duh si ornamentica”), dezvaluie semnificatiile filosofice ale “dorului”, ca
“ipostaza romaneasca a existentei”; din toate aceste analize se degaja un profil spiritual, o configuratie
anumita a psihologiei colective, o structura definitorie a matricei stilistice romanesti.

Departe de a respinge influentele culturale, Blaga le accepta, aratand ca istoria noastra “nu mai poate fi
o succesiune de forme ingenue, din ea insasi, partenogenetica, pura, nealterata”; el arata insa ca
influentele sunt totdeauna filtrate de matricea stilistica proprie, care “ramane un puternic organ de
asimilare a influentelor straine”. Integrata in “reteaua determinantelor europene”, cultura romana
moderna a suferit in chip firesc o serie de influente, dintre care unele au fost “modelatoare”, mai ales
cele venite din spatiul francez, iar altele “catalitice”, venite din spatiul germanic. Cele doua culturi -;
franceza si germana - au structuri interioare, matrici stilistice si orientari spirituale diferite, care se
rasfrang in chip diferit si asupra culturilor pe care le influenteaza. Cultura franceza, structural clasica, se
prezinta ca un “model”, care te indeamna sa-l urmezi (care iti spune “fii cum sunt eu!”); cultura
germana, structural romantica, nu se prezinta ca un model, ci ca o structura particulara, care te
indeamna sa-ti regasesti “propria fire” (ea iti spune:”fii tu insuti!”).

“Cultura franceza e ca un maestru, care cere sa fie imitat; cultura germana e mai curand un dascal, care
te orienteaza spre tine insuti”.

Contactul fecund al lui Eminescu cu mediul germanic de cultura a avut o asemenea influenta catalitica,
spune Blaga; dincolo de elementele de suprafata al acestei influente, care nu sunt constitutive, Blaga
arata ca inductia catalitica l-a orientat pe Eminescu spre el insusi, spre matricea stilistica romaneasca,
care s-a relevat plenar in opera sa.
“In inconstientul lui Eminescu intrezarim prezenta tuturor determinantelor stilistice pe care le-am
descoperit in stratul duhului nostru popular, doar altfel dozate si constelate, din pricina factorului
personal”.

Astfel, Blaga parcurge universul eminescian in care regaseste “orizontul spatial ondulat”, simbolurile
ondularii, ale “leganarii”, un anume “melancolic sentiment al destinului, ritmat interior ca o alternanta
de suisuri si coborasuri”; in Luceafarul se intrevede “ceva din reflexele aurii ale transcendentei
coboratoare in lume”, in alte poeme se poate descifra identificarea subconstienta a poetului cu
imaginea “tanarului Voievod” si cu lumea evocata de mareata epoca voivodala. Astfel, Eminescu, in
laturile cele mai profunde ale operei sale, este o intruchipare a matricei noastre stilistice, astfel ca Blaga
se simte indreptatit sa afirme ca “Exista o «Idee Eminescu», iar aceasta s-a zamislit sub zodii romanesti”.
Eminescu e de un “romanism sublimat, complex, creator”, iar in opera sa, matricea stilistica
romaneasca, cu apriorismul ei profund inconstient, s-a exprimat creator pe plan major.

O ultima observatie. Pentru Blaga, identitatea culturala a poporului roman este vazuta ca un complex de
“determinante spirituale”.

“Dincolo si mai presus de misterul sangelui, romanismul e un patrimoniu stilistic, alcatuit in parte din
determinante ce-i apartin exclusiv, in parte dintr-un raport intim, de natura functionala, si de dozaj, al
unor determinante care-l depasesc”.

Aceste determinante, odata fixate, functioneaza in raport cu noile creatii ca un “apriorism stilistic”, care
este insa nu unul general-uman, precum apriorismul kantian, ci unul “variabil de la o regiune la alta, de
la un popor la altul”. Astfel, Blaga considera ca se poate vorbi de un “apriorism romanesc”, precizand:
“Sa nu ne sperie termenul”. El nu inseamna altceva decat “existenta unor factori stilistici activi, care-si
pun pecetea neindoielnica pe produsele geniului nostru etnic”. Aceasta pecete specifica este mai
pregnanta in cazul culturii populare, minore, dar Blaga este increzator in puterea matricei stilistice
romanesti de a se afirma si in creatii de tip major.