Incoterms Cci DB

STANDARDE PRIVIND LIVRAREA INTERNAŢIONALĂ
DE MĂRFURI
INCOTERMS 2010
Scurtă prezentare generală
In orice contract de comerţ exterior se pune problema stabilirii

modalităţilor de livrare, a locului şi momentului în care, odată cu trecerea
mărfii de la vânzător la cumpărător are loc transferul riscurilor şi
repartizarea între vânzător şi cumpărător a cheltuielilor aferente
transportului mărfurilor (cheltuieli privind asigurarea mărfii,
contravaloarea transportului etc). Este mai dificil să rezolvi aceste
chestiuni de fiecare dată prin inserarea în contract a clauzelor detaliate
cuprinzând reglementarea tuturor acestor aspecte. De aceea practica a
imaginat o metodă de a scurta drumul până la încheierea contractului,
recurgând la termeni comerciali ce condensează într-o formă cât mai
simplificată posibil, situaţiile cele mai uzuale.
Astfel, de exemplu, stipulând simplu într-un contract că marfa a fost
vândută FOB Hamburg, părţile au vrut să spună că vânzătorul trebuie să
încarce şi să expedieze marfa până în portul Hamburg pe cheltuiala sa, de
unde marfa urmează să ajungă la destinaţie pe cale maritimă, în timp ce
cumpărătorului îi incumbă obligaţia să plătească cheltuielile de navlosire,
riscurile netrecând asupra acestuia decât din momentul îmbarcării.
Condiţiile de livrare sunt reglementate conform prevederilor contractului
de vânzare-cumpărare, ţinând cont de regulile şi uzanţele comerciale
internaţionale. Uzanţele formează, aşa cum se ştie, un izvor de drept
întrucât nu contravin legilor. Ele întregesc acordul părţilor uşurând
tratativele şi accelerând încheierea contractelor. Asociaţiile profesionale,
camerele de comerţ, bursele şi alte instituţii publică culegeri de uzanţe, cu
interpretări uniforme.
Condiţiile de livrare în comerţul internaţional sunt bazate pe regulile
publicate în diferite etape de Camera Internaţională de Comerţ
(International Chamber of Commerce - ICC) de la Paris şi se referă la
interpretarea uniformă a obligaţiilor vânzătorului şi cumpărătorului
pentru derularea contractelor de vânzare internaţională cu privire la :
livrarea mărfurilor, repartiţia cheltuielilor, transferul riscurilor şi
formalităţile documentare privind trecerea mărfii de la vânzător la
cumpărător.
Aceste reguli sunt cunoscute sub numele de INCOTERMS, adică
International Rules for the Interpretation of Trade Terms ceea ce
înseamnă reguli internaţionale pentru interpretarea uzanţelor de comerţ.
1
INCOTERMS conţine un preambul în care se arată că prevederile acestor
reguli nu se impun voinţei părţilor (nu au deci caracter obligatoriu),
partenerii având libertatea să insereze în cuprinsul contractului alte
dispoziţii speciale. Cele două părţi se pot referi la INCOTERMS ca bază
a contractului lor dar pot prevedea anumite modificări sau adăugiri în
funcţie de natura mărfurilor care fac obiectul contractului. Aplicarea
Incoterms fiind facultativă este dependentă de voinţa părţilor; adoptarea
de către ele a condiţiilor de livrare reglementate prin aceste uzanţe nu
comportă alte formalităţi sau precizări decât simpla înscriere în contractul
de vânzare internaţională a clauzei alese, urmată de punctul numit (de ex.
F.O.B. Constanţa, conform Incoterms 2010).
Varietatea mărfurilor ce fac obiectul tranzacţiilor internaţionale,
modalităţile şi tehnologiile noi de transport, uzanţele internaţionale încă
în vigoare pe plan internaţional şi naţional, uzanţele portuare etc. au
impus redactarea Regulilor INCOTERMS cu o relativă nuanţă de
generalitate care să permită aplicarea lor în toate cazurile în care se va
apela la ele. Astfel, comerciantul îşi va putea alege un “termen"
INCOTERMS cât mai apropiat de scopurile lui, îmbunătăţindu-i
elementele generale cu "prevederi suplimentare exprese" (precizarea
expresă a punctelor geografice de operare a riscurilor şi a tarifelor; în caz
contrar cumpărătorul suportă riscurile şi costurile suplimentare rezultate
din ignorarea acestei cerinţe), pe care le va înscrie bineînţeles în
contractul de vânzare internaţională.
Obligaţia cumpărătorului de a preciza locul unde doreşte să primească
marfa (locul convenit) este materializată prin şirul de puncte înscrise după
fiecare siglă INCOTERMS.
Cumpărătorul este obligat să precizeze "natura şi felul ambalajului" cu
care vânzătorul va trebui să protejeze marfa, şi care, de regulă, sunt
condiţionate de modalitatea de transport convenită în contract. Regulile
INCOTERMS nu reprezintă modalităţi de transport care urmează a fi
utilizate, cu excepţia transportului maritim care beneficiază de sigle
separate. Astfel, denumirea modalităţii de transport alese trebuie
menţionată expres în contract, inclusiv ambalajul ce va fi utilizat,
cumpărătorul fiind cel mai interesat să introducă în contract menţiunile
respective.
De asemenea, în contractul de vânzare internaţională de mărfuri, părţile
vor conveni şi preciza atât modalităţile de transport, cât şi restul
operaţiunilor ce vor fi necesare realizării deplasării mărfurilor la
destinaţie (încărcarea şi descărcarea, depozitarea şi transbordarea,
poziţionarea containerelor, calarea şi arimarea etc).
Precizările respective vor trebui să nominalizeze expres în
responsabilitatea cui (vânzătorul/cumpărătorul) vor cădea efectuarea şi
plata prestaţiilor respective.
2
Regulile INCOTERMS - 2000 au rezolvat în principiu această problemă,
dar numai la expediţiile multimodale, în sensul că pentru aceste expediţii
s-a prevăzut că obligaţiile respective cu privire la încărcare sau descărcare
sunt în sarcina celui ce controlează echipele şi materialele/ echipamentele
necesare desfăşurării operaţiunilor în locul convenit. Acest principiu
prezintă importanţă mai ales la livrările multimodale în condiţia "FCA",
dar şi la cele din grupa "D", însă este greu de aplicat la transporturile
maritime convenţionale, mai ales dacă ne referim la navigaţia de linie
(condiţia "liner terms” utilizată de companiile proprietare a liniilor
regulate de navigaţie). Pentru evitarea unor surprize, comercianţii vor
trebui să precizeze suplimentar în contract condiţiile speciale ale liniei
regulate maritime cu care va fi efectuat transportul şi care se vor regăsi şi
în contractul de transport propriu zis încheiat în acest scop.
Condiţiile de livrare din contractele externe sunt alcătuite prin urmare din
regulile INCOTERMS, cu anumite completări, modificări şi clarificări de
interpretare care trebuie să fie bine precizate în contracte. Este important
de reţinut faptul că prevederile din contract cu privire la condiţiile de
livrare se referă numai la cele patru grupe de probleme comerciale
menţionate mai sus (livrarea mărfii, transferul riscurilor, repartizarea
cheltuielilor şi formalităţile documentare de trecere a mărfii din posesia
vânzătorului în posesia cumpărătorului) şi nu pot înlocui clauzele
contractului prin care se reglementează diferite obligaţii referitoare la
preţ, termene de livrare, cantitate, calitate, garanţii, penalităţi etc.
Adesea se consideră în mod greşit că regulile INCOTERMS ar putea să
înlocuiască legile naţionale care reglementează operaţiunile comerciale în
fiecare ţară. Ele acţionează numai în domeniul contractual pentru
efectuarea unei operaţiuni de livrare.
Regulile INCOTERMS nu stabilesc nici momentul transferului de
proprietate asupra mărfii. Acest transfer este reglementat prin contract şi
se supune legii care guvernează contractul. Părţile trebuie să se preocupe
să definească acest transfer în contractul de vânzare - cumpărare, în
conformitate cu legislaţia aplicabilă contractului în cauză.
Conţinutul condiţiilor de livrare INCOTERMS 2010

Forma cea mai recentă în care sunt înscrise condiţiile de livrare
INCOTERMS este cunoscută sub denumirea de Publicaţia 715/2010,
intrată în vigoare de la 01.01.2011 şi care cuprinde 11 astfel de condiţii.
Autorii Publicaţiei 715/2010 motivează necesitatea înlocuirii vechii
forme (Publicaţia 560/2000) din următoarele cauze:
-Modificările intervenite în ultimii ani în domeniul comunicării
electronice. Astfel, formularele pe suport de hârtie au fost înlocuite cu
cele pe suport informatic şi s-a continuat sistematizarea şi revizuirea
bazată pe evoluţia tehnicilor de comerţ internaţional şi pe necesităţile
3
practice legate mai ales de comunicarea electronică (Electronic Data
Interchange – EDI), proces demarat încă din anul 2000.
-Schimbările intervenite în tehnica transporturilor şi expediţiilor
internaţionale, ca de exemplu transportul pe bază de containere şi
transportul multimodal*, proces demarat, de asemenea, încă din anul
2000.
-Siguranţa informaţiilor privind faptul că marfa nu constiuie o ameninţare
asupra vieţii sau proprietăţii celor implicaţi în derularea tranzacţiei.
-Posibilitatea utilizării condiţiilor de livrare atât în comerţul internaţional,
cât şi în cel intern.
-Simplificarea limbajului folosit pentru a fi cât mai prietenos.
-O mai bună înţelegere a condiţiilor de livrare.
Condiţiile de livrare INCOTERMS au o dublă funcţie : de procedură de
identificare a obligaţiilor părţilor contractante şi de aplicare automată a
obligaţiilor tipizate.
Prima funcţie are ca scop să identifice într-o formă concentrată
obligaţiile vânzătorului şi cumpărătorului ducând la economisirea
timpului, a corespondenţei şi explicatiilor telefonice cu privire la
cristalizarea obligaţiilor părţilor contractante.
Cea de-a doua este menită să detremine automat aplicarea obligaţiilor
standard ale vânzătorului şi cumpărătorului, adică a obligaţiilor tipizate.
Se înţelege că, suplimentar, părţile pot stipula în contract obligaţii
particulare, în funcţie de natura tranzacţiei, care să completeze sau chiar
să modifice regulile INCOTERMS, faţă de care au prioritate.
In ultima ediţie, din anul 2010, din cele 13 condiţii prevăzute în
INCOTERMS 2000 au fost păstrate 9, fiind eliminate condiţiile DAF,
DES, DEQ şi DDU şi înlocuite cu DAT şi DAP.
În cazul condiţiilor FOB, CFR şi CIF a fost dată o nouă definiţie a trecerii
riscurilor privind marfa de la vânzător la cumpărător. Astfel, se consideră
că riscul trece asupra cumpărătorului atunci “când marfa este încărcată
la bordul navei” şi nu “când marfa trece balustrada navei” aşa cum era
prevăzut în vechea formulare din 2000. După părerea celor care au
modificat regulile INCOTERMS o astfel de formulare este mult mai
aproape de realităţile comerciale decât vechea formulare care stabilea
locul trecerii riscurilor în funcţie de o linie imaginară..
______
*Conform prevederilor Conventiei Natiunilor Unite, semnata la Geneva in 1980,
transportul multimodal constituie un ansamblu de modalitati de transport care prezinta
particularitatea ca nu sufera o "ruptura" a contractului de transport in cazul
transbordarii marfii dintr-un mijloc de transport in altul.
4
În noua versiune condiţiile de livrare INCOTERMS 2010 sunt
clasificate după două criterii:
 În funcţie de modalităţile de transport există două categorii de

condiţii INCOTERMS şi anume cele aplicabile oricărei modalităţi de
transport şi care pot fi utilizate fie pentru alte modalităţi decât transportul
maritim, fie pentru cazurile în care se recurge la transportul maritim doar
pentru o parte a expediţiei, unde intră: EXW, FCA, CPT, CIP, DAP, DAT
şi DDP şi cele aplicabile numai transportului pe mare sau pe căile
navigabile interioare, respectiv: FAS, FOB, CFR şi CIF, unde atât locul
de unde se livrează cât şi cel în care sunt expediate mărfurile către
cumpărător sunt porturi.
 În funcţie de locul şi momentul trecerii riscurilor şi cheltuielilor
privind marfa de la vânzător la cumpărător există 4 grupe de condiţii şi
anume: grupele E, F, C şi D. Fiecare condiţie este codificată cu trei litere,
prima literă desemnând grupa din care face parte. Pe măsură ce se trece
de la condiţiile din grupa E la cele din grupa D, punctul în care riscurile şi
cheltuielile trec de la vânzător la cumpărător se deplasează de la uzina
producătorului (condiţia EXW) către sediul destinatarului (condiţia
DDP).
Sintetic, repartiţia conditiilor de livrare pe cele 4 grupe se prezintă astfel :
Grupa Abrevierea Explicaţii
E EXW Ex Works/Franco uzină sau depozit vânzător
F FCA Free Carrier/Franco transportator sau Franco

cărăuş
FAS Free Alongside Ship/Franco de-a lungul navei
FOB Free on Board/Franco la bordul navei
C CFR Cost and Freight/Cost şi navlu

CIF Cost, Insurance and Freight/Cost, asigurare şi
asigurare şi navlu
CPT Carriage Paid To/Transport plătit până la locul
numit
CIP Carriage and Insurance Paid To/Transport şi
asigurare plătite până la locul numit
D DAP Delivered at Place/Livrat la locul numit

DAT Delivered at Terminal/Livrat la terminal
DDP Delivered Duty Paid/Livrat cuvama plătită
- In cazul condiţiei unice din grupa E, vânzătorul pune marfa la dispoziţia

cumpărătorului în propriile sale depozite.
5
- In cazul condiţiilor din grupa F, transportul principal* nu este plătit de
către vînzător, care remite marfa unui transportator desemnat.
- In cazul condiţiilor din grupa C, transportul principal este plătit de către
vânzător, care suportă cheltuielile dar nu şi riscurile în timpul
transportului.
- In cazul condiţiilor din grupa D, vânzătorul suportă toate cheltuielile şi
riscurile legate de livrarea mărfii până la locul de destinaţie convenit.
Utilizarea termenului "Free" sau "Franco" de către comercianţii din
statele membre ale Uniunii Europene, în relaţiile reciproce, presupune că
riscul poate fi în egală măsură în sarcina vânzătorului sau a
cumpărătorului, întrucât este vorba de un parcurs intern (în interiorul
UE). Acest lucru a impus introducerea începând cu regulile
INCOTERMS 2000 a unui concept nou privind condiţiile de livrare şi
anume cel referitor la vânzare, care poate fi "vânzare la plecare" ori
"vânzare la sosire", diferenţierea între cele două feluri de vânzări trebuind
efectuată în funcţie de asumarea riscului pe parcursul şi în timpul
transportului principal. Ca urmare, în cazul “vânzării la plecare mărfurile
vor circula pe parcursul transportului principal pe riscul cumpărătorului,
iar în cazul "vânzării la sosire" riscul va fi asumat pentru acest parcurs de
vânzător.
Noul concept a fost generalizat la stabilirea obligaţiilor între vânzător si
cumpărător, fiind utilizat la definirea momentului trecerii riscurilor, în
toate cele 11 condiţii de livrare specifice INCOTERMS 2010. Astfel, au
fost încadrate in categoria "vânzărilor la plecare" condiţiile EXW, FCA,
FAS, FOB, CFR, CIF, CPT şi CIP, situaţie în care riscul aparţine
cumpărătorului, din momentul începerii transportului principal, iar în
categoria "vânzărilor la sosire" condiţiile DAP, DAT, şi DDP, situaţie în
care riscul pe parcursul transportului principal cade în sarcina
vânzătorului.
Regulile INCOTERMS 2010 au păstrat, în linii mari, modul de prezentare
a obligaţiilor reciproce (unul faţă de celălalt) dintre vânzător şi
cumpărător (sistemul "oglindă"), utilizând aceleaşi rubrici, zece în total,
numerotate de la A1 la A10, pentru vânzător şi de la B1 la B10, pentru
cumpărător, ca şi regulile INCOTERMS 2000. Cu exceptia modificărilor
si precizărilor aduse şi conţinutul rubricilor a rămas acelaşi.
Textul de referinţă este redactat în limba engleză, păstrându-se regula,
adoptată încă din 1980, cu privire la situarea textelor ce privesc obligaţiile
vânzătorului în partea stângă, iar pe cele care privesc obligaţiile
cumpărătorului în partea dreaptă (simetric). Prin prevederile Publicaţiei
715/2010 a CIC Paris se recomandă ca în cazul traducerii obligaţiilor în
_______________
*Transportul principal reprezintă acea parte sau fracţiune din transportul internaţional al mărfii efectuat
pe baza unui singur contract de transport,în care nu există întreruperi, deşi marfa a străbătut cel puţin o
frontieră de stat.
6
altă limbă, pentru uzul diverşilor utilizatori, alături sau în paralel cu
textul tradus, să fie publicat integral şi textul în limba engleză.
Titlurile rubricilor sunt următoarele:
A. In obligaţia vânzătorului B. In obligaţia cumpărătorului intră:

intră:
A1. Obligaţiile generale ale B1. Obligaţiile generale ale
vânzătorului cumpărătorului
A2. Licenţe, autorizaţii, B2. Licenţe, autorizaţii, informaţii privind
informaţii privind securitatea securitatea mărfii şi alte formalităţi
mărfii şi alte formalităţi
A3. Contractul de transport B3. Contractul de transport şi
şi de asigurare şi de asigurare
A4. Livrarea B4. Preluarea livrării
A5. Transferul riscurilor B5. Transferul riscurilor
A6. Alocarea costurilor B6. Alocarea costurilor
A7. Avizarea cumpărătorului B7. Avizarea vânzătorului
A8. Documentul de livrare B8. Dovada livrării
A9. Verificare, ambalarea şi B9. Inspecţia mărfii
marcarea mărfii
A10. Asistenţa privind B10. Asistenţa privind informaţiile
informaţiile şi costurile şi costurile aferente
aferente
-Rubricile A1 şi B1 au acelaşi conţinut în toate cele 11 condiţii de livrare

INCOTERMS 2010.
Comparativ cu INCOTERMS 2000 au fost aduse următoarele modificări:
1.S-au schimbat titlurile rubricilor. Astfel, rubrica A1 se intitulează acum
“Obligaţii generale ale vânzătorului” faţă de “Punerea la dispoziţie a
mărfii conform contractului’ în INCOTERMS 2000, iar rubrica B1
“Obligaţiile generale ale cumpărătorului”, faţă de „Plata preţului”.
2.A fost introdusă prevederea că orice document menţionat în în rubricile
de la A1 la A10, respectiv de la B1 la B10, poate fi redactat sub formă
electronică, dacă părţile sau autoritatea vamală convin astfel (în
INCOTERMS 2000 se prevedea la rubrica A1 că doar factura comercială
era redactată sub formă electronică).
3.La condiţiile de livrare DAT şi DAP, nou introduse, redactarea este
identică cu cea de la restul condiţiilor INCOTERMS 2010.
-Rubricile A2 si B2 scot în evidenţă regula potrivit căreia toate

demersurile în procurarea şi circulaţia documentelor, atunci când privesc
exportul – sunt în sarcina exportatorului, iar când se referă la import - în
sarcina importatorului. Totuşi există două excepţii şi anume la condiţia de
7
livrare EXW obligaţiile minime ale vânzătorului nu includ si formalităţile
de export, care incumbă cumpărătorului, iar la condiţia DDP obligaţiile
minime ale vânzătorului includ şi formalităţile de import, plata drepturilor
vamale şi a altor eventuale taxe în ţara de destinaţie. Aceste excepţii nu se
aplică însă şi în cazul transportului maritim în condiţia FAS, unde
formalităţile vamale de export intră în sarcina vânzătorului.
Comparativ cu INCOTERMS 2000 au fos aduse următoarele modificări:
1.S-au schimbat titlurile rubricilor în “Licenţe, autorizaţii, informaţii
privind securitatea mărfii şi alte formalităţi”, în loc de „Licenţe,
autorizaţii şi alte formalităţi” în INCOTERMS 2000.
2.La condiţia de livrare EXW, la rubrica A2 s-a adăugat următorul
paragraf: „Acolo unde este cazul, la solicitarea, pe riscul şi cheltuiala
cumpărătorului, vânzătorul trebuie să-i pună la dispoziţie orice informaţie
aflată în posesia sa, necesară pentru securitatea mărfii” (aici se au în
vedere informaţiile referitoare la securitatea necesară pentru exportul şi
importul mărfii şi/sau a transportului ei la destinaţie) .
3.La condiţiile de livrare CPT şi CIP, la rubrica A2 s-a adăugat obligaţia
suplimentară a vânzătorului de a se ocupa şi de formalităţile necesare
transportului mărfii prin orice altă ţară înainte de livrare.
4.La condiţiile de livrare CPT, CIP, FAS, FOB, CFR şi CIF, la rubrica B2
a fost înlocuită expresia „tranzit prin orice altă ţară” din INCOTERMS
2000 cu „transport prin orice altă ţară”.
(S-a avut în vedere UE a cărei frontieră nu corespunde întotdeauna cu
frontiera statului membru respectiv)
-In rubricile A3 si B3 vânzătorul nu are nici o obligaţie faţă de

cumpărător, după cum nici cumpărătorul faţă de vânzător, ceea ce
înseamnă că fiecare dintre ei nu are obligaţii decât faţă de sine însuşi.
Singurele condiţii de livrare care prevăd obligaţii exprese pentru vânzător
sau cumpărător în legătură cu contractul de asigurare sunt condiţiile CIP
şi CIF.
Comparativ cu INCOTERMS 2000 au fost aduse următoarele modificări:
1.La condiţiile de livrare FCA, CPT, DDP, FAS, FOB şi CFR, la rubrica
A3b) a fost introdusă următoarea prevedere suplimentară faţă de
INCOTERMS 2000, legat de obligaţia vânzătorului privind asigurarea:
(deşi vânzătorul nu are nicio obligaţie faţă de cumpărător în ce priveşte
contractul de asigurare) “totuşi la solicitarea, pe cheltuiala şi riscul
cumpărătorului (dacă este cazul), vânzătorul trebuie să-i pună la
dispoziţie informaţiile de care cumpărătorul are nevoie pentru procurarea
asigurării” (s-a avut în vedere cazul asigurării la o societate de profil din
ţara vânzătorului).
2.La condiţiile de livrare CIP şi CIF, rubrica A3a) a fost reformulată şi
completată astfel: “Vânzătorul trebuie să contracteze sau să procure un
8
contract pentru transportul mărfii din punctul (dacă există) de la locul
livrării la locul de destinaţie numit, sau în orice alt punct din acest loc,
dacă se convine astfel. Contractul de transport trebuie încheiat în condiţii
uzuale, pe cheltuiala vânzătorului şi să prevadă transportul mărfii pe o
rută obişnuită şi într-un mod uzual. Dacă nu s-a convenit sau practic nu
există un anumit punct, vânzătorul poate alege cele mai convenabile
puncte de la locul livrării şi de la locul de destinaţie numit”.
3.La condiţiile de livrare DDP şi DAP, la rubrica A3a) se preia aceiaşi
formulare ca la CIP şi CIF, dar prescurtată.
4.La condiţia de livrare DAT se introduce cuvântul terminal de la locul
sau din portul de destinaţie.
5.La condiţiile de livrare CIP şi CIF la rubrica A3b) au fost introduse
următoarele completări:
-asigurarea trebuie să acopere riscurile privind marfa de la locul livrării
dispus conform rubricilor A4 şi A5, până la ultimul loc de destinaţie
numit;
-vânzătorul trebuie să pună la dispoziţia cumpărătorului o poliţă de
asigurare sau o altă dovadă de acoperire prin asigurare:
-pe lângă acestea, vânzătorul trebuie să pună la dispoziţia cumpărătorului,
la solicitarea, pe cheltuiala şi pe riscul acestuia (dacă este cazul)
informaţiile de care cumpărătorul are nevoie pentru a procura orice
asigurare suplimentară.
-Rubricile A4 şi B4 statuează obligaţii reciproce similare, fără vre-o
menţiune deosebită.
La aceste rubrici au fost aduse următoarele modificări comparativ cu
INCOTERMS 2000:
1.La condiţia de livrare FAS, rubrica A4 este reformulată astfel:
“Vânzătorul trebuie să livreze marfa fie plasând-o de-a lungul navei
nominalizate de cumpărător, la punctul de încărcare, dacă este specificat,
indicat de cumpărător în portul de expediere numit, fie procurând marfa
astfel livrată. În oricare din cele două cazuri vânzătorul trebuie să livreze
marfa la data sau în cadrul perioadei convenite şi în conformitate cu
uzanţele portului. Dacă nu a fost specificat de cumpărător un punct de
încărcare, vânzătorul poate alege punctul cel mai convenabil din portul de
expediere numit. Dacă părţile su convenit ca livrarea să aibă loc într-o
perioadă de timp, cumpărătorul poate opta pentru alegerea datei în cadrul
acestei perioade”.
2.La condiţia de livrare FOB rubrica A4 a fost reformulată la fel ca la
FAS, cu deosebirea că vânzătorul este obligat să livreze marfa punând-o
la dispoziţie la bordul navei nominalizate de cumpărător.
3.La condiţiile de livrare CFR şi CIF, la rubrica A4, reformularea s-a
făcut astfel:” Vânzătorul trebuie să livreze marfa, fie punând-o la
9
dispoziţie la bordul navei, fie procurând marfa astfel livrată. În oricare
din cele două cazuri, vânzătorul trebuie să livreze marfa la data sau în
cadrul perioadei convenite şi în conformitate cu uzanţele portului”.
Rubricile A5 şi B5 statuează obligaţii reciproce similare, fără vre-o

INCOTERMS 2000:
1.La condiţiile de livrare FAS, FOB, CFR şi CIF, rubrica A5 a fost
reformulată astfel: “Vânzătorul suportă toate riscurile de pierdere sau de
deteriorare a mărfii până în momentul livrării în conformitate cu
prevederile rubricii A4, cu excepţia pierderii sau deteriorării menţionate
la rubrica A5”. Aceiaşi formulare a fost preluată şi la noile rubrici DAT şi
DAP. (Rubrica A4 se referă la livrarea mărfii, iar rubrica B5 la trecerea
riscurilor).
Rubricile A6 şi B6 statuează obligaţii reciproce similare, fără vre-o

INCOTERMS 2000:
1.S-a schimat titlul rubricilor în Alocarea costurilor în loc de
“Repartizarea costurilor” (cheltuielilor) în INCOTERMS 2000.
2.La rubrica A6a), la toate condiţiile de livrare, s-a adăugat menţiunea
conform căreia vânzătorul nu trebuie să suporte cheltuielile plătite de
cumpărător, prevăzute la rubrica B6 (este vorba de cheltuielile cu marfa
din momentul în care aceasta i-a fost pusă la dispoziţie).
3.La condiţiile de livrare FCA, CPT, CIP, FAS, FOB, CFR şi CIF, la
rubrica B6a) s-a adăugat menţiunea: “Cumpărătorul nu trebuie să suporte,
dacă este cazul, cheltuielile cu formalităţile vamale la export, ca şi toate
celelalte taxe şi speze plătibile la export”.
4.La condiţiile de livrare CIP şi CIF, la rubrica B6f) a fost inclusă
menţiunea conform căreia cumpărătorul trebuie să suporte cheltuielile cu
asigurarea suplimentară procurată la cererea sa, conform prevederilor
rubricilor A3 şi B3 (care se ocupă de transportul şi asigurarea mărfii).
5.La condiţia de livrare DDP, la rubrica B6b) se prevede că: cumpărătorul
trebuie să plătească toate cheltuielile cu descărcarea din mijlocul de
transport a mărfii livrate, la locul de destinaţie numit, cu excepţia celor
aflate în sarcina vânzătorului conform contractului de transport.
Rubricile A7 şi B7 statuează obligaţii reciproce similare, fără vreo

INCOTERMS 2000:
10
1.La condiţia de livrare EXW rubrica A7 a fost reformulată astfel:
Vânzătorul trebuie să pună la dispoziţia cumpărătorului orice notificare
(şi nu doar o notificare suficientă cum era prevăzut în INCOTERMS
2000) care să-i permită să preia marfa livrată. (Interesant este faptul că
atât la rubrica B7 de la condiţia EXW, cât şi la rubricile A7 de la
celelalte condiţii de livrare s-a păstrat expresia “notificare suficientă”)
2.La condiţiile de livrare FCA, FAS şi FOB rubrica A7 a fost reformulată
şi completată cu menţiunea „pe cheltuiala şi riscul cumpărătorului”, legat
de obligaţia vânzătorului de a-l informa pe cumpărător asupra livrării
mărfii. (În INCOTERMS 2000 se prevedea doar obligaţia de notificare
din partea vânzătorului, fără a fi făcută pe riscul şi cheltuiala
cumpărătorului).
3.La condiţia de livrare FCA rubrica B7 a fost reformulată aducându-i se
următoarele completări:
-B7a): avizarea de către cumpărător privind transportul mărfii trebuie
făcută într-un timp suficient care să permită vânzătorului livrarea mărfii;
(în INCOTERMS 2000 era menţionat: o avizare suficientă că marfa a
fost livrată conform prevederilor rubricii A4, care reglementează
livrarea)
-B7b): alegerea de către cumpărător a datei din cadrul perioadei
convenite, la care transportatorul să preia marfa. Această menţiune s-a
introdus şi la condiţiile de livrare FAS şi FOB.
Rubricile A8 şi B8 statuează obligaţii reciproce similare, fără vreo

INCOTERMS 2000:
1.S-a schimbat titlul rubricii A8 în Documentul livrării în loc de
“Dovada livrării”, la B8 rămânând în continuare Dovada livrării, dar fără
documentul de transport sau mesajul electronic echivalent (ceea ce
denotă o oarecare inconsecvenţă).
2.La condiţia de livrare FCA a fost simplificată formularea rubricii A8,
comparativ cu INCOTERMS 2000.
3.La condiţiile de livrare CPT şi CIP conţinutul rubricii A8 a fost
completat cu următoarele menţiuni: “Documentul de transport trebuie să
acopere marfa din contract şi să fie datat în cadrul perioadei convenite
pentru expedierea mărfii. Dacă se convine sau este uzual, documentul
trebuie, de asemenea, să permită cumpărătorului să preia marfa de la
cărăuş, la locul de destinaţie numit, ca şi să vândă marfa în tranzit
transferând documentele următorului cumpărător sau notificându-l pe
cărăuş. Dacă un astfel de document este eliberat în formă negociabilă şi
în mai multe exemplare originale, cumpărătorului îi va fi prezentat tot
setul de exemplare originale”.
11
Rubricile A9 şi B9
Rubrica A9 este formulată identic în toate cele 11 condiţii de livrare
INCOTERMS 2010, în sensul că întotdeauna marcarea şi ambalarea intră
în obligaţiile vânzătorului. Rubrica B9 este formulată şi ea într-o manieră
identică pentru 10 condiţii INCOTERMS 2010, mai puţin pentru condiţia
EXW unde se prevede că în sarcina cumpărătorului intră plata costului
inspecţiei mărfurilor inclusiv dacă inspecţia este dispusă din ordinul
autorităţilor din ţara de export.
INCOTERMS 2000:
1.La toate condiţiile de livrare, la rubrica A9 a fost înlocuită menţiunea
“Vânzătorul trebuie să plătească costul operaţiunilor necesare în scopul
punerii mărfii la dispoziţia cumpărătorului’ din INCOTERMS 2000 cu
“Vânzătorul trebuie să plătească costul operaţiunilor necesare în scopul
livrării mărfii conform prevederilor rubricii A4”.
2.La toate condiţiile de livrare cu excepţia EXW la rubrica A9 s/a adăugat
în sarcina vânzătorului şi suportarea tuturor cheltuielilor cu inspecţia
dinaintea livrării solicitate de autorităţile din ţara de export.
3.La toate condiţiile de livrare cu excepţia EXW s-a introdus menţiunea
privind excepţia ambalării mărfii într-un mod adecvat transportului dacă
există o solicitare expresă de ambalare din partea cumpărătorului
transmisă înainte de încheierea contractului de vânzare.
Rubricile A10 şi B10

-In aceste rubrici prevederile referitoare la "alte obligaţii" includ şi plata
costului documentelor, ca şi a asistenţei necesare pentru obţinerea lor.
INCOTERMS 2000:
1.S-a schimbat titlul rubricilor în Asistenţa privind informarea şi
costurile aferente, în loc de “Alte obligaţii” cum era prevăzut în
INCOTERMS 2000.
2.La condiţia de livrare EXW rubrica A10 a fost modificată şi completată
astfel: “Dacă este necesar vânzătorul trebuie să acorde la timp
cumpărătorului, la solicitarea, pe cheltuiala şi riscul acestuia, asistenţă în
obţinerea şi remiterea oricăror documente şi informaţii, inclusiv a celor
legate de securitate, de care cumpărătorul are nevoie pentru exportul
şi/sau importul mărfii şi/sau pentru transportul ei la destinaţia finală”. (A
fost exclusă prevederea din INCOTERMS 2000 referitoare la obligaţia
vânzătorului de a acorda, la solicitarea cumpărătorului informaţiile
necesare pentru procurarea asigurării).
3.La condiţia de livrare EXW, rubrica B10 a fost modificată şi completată
astfel: „Cumpărătorul trebuie să răspundă la timp oricăror solicitări de
12
informaţii din partea vânzătorului privind securitatea, astfel încât
vânzătorul să-şi poată îndeplini obligaţiile prevăzute la rubrica A10.
Cumpărătorul trebuie să ramburseze vânzătorului toate cheltuielile şi
spezele suportate de vânzător pentru acordarea asistenţei în obţinerea şi
remiterea documentelor şi informaţiilor avute în vedere la rubrica A10”.
4.La toate condiţiile de livrare cu excepţia EXW a mai fost adăugat
următorul paragraf faţă de INCOTERMS 2000: “Vânzătorul trebuie să
ramburseze cumpărătorului toate cheltuielile şi spezele suportate de
cumpărător pentru acordarea asistenţei în obţinerea şi remiterea
documentelor şi informaţiilor avute în vedere la rubrica A10”.
5.La toate condiţiile de livrare, cu excepţia EXW, la rubrica B10 a mai
fost adăugat următorul paragraf faţă de INCOTERMS 2000: dacă este
necesar cumpărătorul trebuie să acorde la timp vânzătorului, la solicitarea
pe riscul şi cheltuiala acestuia asistenţă în obţinerea şi remiterea oricăror
documente şi informaţii, inclusiv a celor legate de securitate, de care
vânzătorul are nevoie pentru transportul şi exportul mărfii şi pentru
transportul ei prin orice altă ţară.
Condiţii pentru transportul intern şi internaţional

Condiţiile de livrare INCOTERMS sunt folosite, în mod tradiţional, în
contractele de vânzare internaţională unde mărfurile trec frontiera
naţională. Totuşi în unele zone ale lumii sau blocuri comerciale, cum ar fi
UE, formalităţile vamale sunt mai puţin semnificative sau chiar înlăturate.
În consecinţă, în condiţiile de livrare INCOTERMS 2010 se menţionează
pentru prima oară că ele sunt aplicabile contractelor de vânzare internă şi
internaţională. Ca urmare, în INCOTERMS 2010 se specifică într-un
anumit număr de reguli că obligaţia completării formalităţilor de
export/import este nevoie să fie îndeplinită numai acolo unde poate fi
aplicată. Două motive au convins ICC Paris asupra oportunităţii unei
astfel de hotărâri. În primul rând faptul că foarte mulţi comercianţi fac
apel la condiţiile de livrare INCOTERMS în contractele de vânzare
interne (de exemplu contractele încheiate între parteneri din UE). În al
doilea rând faptul că în SUA există un interes crescând în utilizarea
condiţiilor INCOTERMS în locul vechiului Cod Comercial Uniform .
Notele de orientare
Înaintea fiecărei condiţii de livrare INCOTERMS 2010 există note de
orientare şi grafice ilustrative referitoare la modul de aplicare, ca şi la
trecerea riscurilor şi cheltuielilor de la vânzător la cumpărător. Aceste
note explicative, deşi nu fac parte din condiţiile INCOTERMS 2010, au
rolul de a-l ajuta pe utilizator să aleagă eficient regula corectă pentru
fiecare tranzacţie.
13
Comunicarea electronică
Fostele condiţii de livrare (INCOTERMS 2000) erau prevăzute inclusiv
pentru transmiterea de mesaje în sistem electronic (Electronic Data
Interchange – EDI) dacă părţile conveneau să le folosească astfel. Dată
fiind evoluţia noilor proceduri electronice şi probabilitatea ca această
evoluţie să continue, INCOTERMS 2010 prevede la articolele A1/B1 ca
în locul formularelor pe suport de hârtie să fie utilizate echivalentele
electronice ale acestor formulare acolo unde există şi acordul vămii.
Acoperirea asigurării
Condiţiile de livrare INCOTERMS 2010 sunt prima versiune a unor astfel
de reguli după revizuirea clauzelor de încărcătură ale Institutului
Asigurărilor de la Londra şi care ţin cont de modificările aduse acestor
clauze, furnizând în mod expres informaţii asupra obligaţiilor privind
asigurarea. Astfel, condiţiile de livrare INCOTERMS 2010 tratează
obligaţiile privind asigurarea în articolele A3/B3, repartizând aceste
obligaţii între vânzător şi cumpărător în vederea obţinerii sau ajutorului
pentru obţinerea clauzelor asiguratorii pentru mărfurile în cauză.
Clarificări privind securitatea şi informaţii solicitate pentru aceste

clarificări
În prezent se manifestă o preocupare crescândă privind securitatea
mişcărilor de bunuri, care impune verificarea faptului că marfa nu
constituie o ameninţare asupra vieţii sau proprietăţii din alte motive decât
natura ei. Din această cauză condiţiile INCOTERMS 2010 au inclus în
articolele A2/B2 şi A10/B10 printre obligaţiile vânzătorului sau
cumpărătorului şi pe aceea de a primi sau de a acorda asistenţă în
obţinerea clarificărilor legate de securitate, cum ar fi informaţiile privind
lanţul custodiilor.
Cheltuielile privind manipularea mărfii în terminal

În unele condiţii din Incoterms 2000 ( cum ar fi CFR şi CIF)
cumpărătorul putea fi pus în situaţia de a plăti aceleaşi servicii de două
ori. Vânzătorul includea costurile cu expediţia în preţul de vânzare, dar
uneori transportatorul sau operatorul din terminal aşteptau ca
cumpărătorul să plătească cheltuielile cu manipularea şi deplasarea mărfii
din port sau din terminalul de containere. INCOTERMS 2010 a căutat să
evite această dublă expunere, repartizând aceste costuri prin reguli clare.
Operaţiuni de revânzare
Mărfurile pot fi revândute de mai multe ori pe durata transportului printr-
un lanţ de contracte de vânzare. Pot exista aşadar mai mulţi vânzători însă
doar primul vânzător este răspunzător pentru expedierea mărfii pe cale
14
maritimă. În astfel de cazuri vânzătorul care se află la mijlocul lanţului nu
poate efectua formalităţile de expediere a mărfurilor deoarece acestea au
fost făcute de către primul vânzător din cadrul lanţului. Pentru a-şi
îndeplini obligaţiile faţă de cumpărătorul său, vânzătorul aflat la mijlocul
lanţului va trebui nu să expedieze ci să procure mărfurile care au fost
expediate.Noile condiţii de livrare au fost modificate tocmai pentru a
reflecta acest lucru. De exemplu, condiţiile CFR şi CIF se referă acum la
obligaţia de a contracta sau obţine un contract pentru expediţia mărfii.
Obligaţiile părţilor în cadrul condiţiei de livrare DAT

Vânzătorul trebuie să pună la Cumpărătorul trebuie să plătească
dispoziţie marfa şi factura preţul mărfii aşa cum este prevăzut
comercială conform contractului în contractul de vânzare.
de vânzare, ca şi orice altă dovadă Orice document menţionat în
de conformitate care poate fi rubricile de la B1 la B10 poate fi
cerută prin contract. redactat sub formă electronică dacă
Orice document menţionat în părţile convin astfel şi dacă există
rubricile de la A1 la A10 poate fi acordul autorităţii vamale.
redactat sub formă electronică dacă
părţile convin astfel şi dacă există
acordul autorităţii vamale.
A2. Licenţe, autorizaţii, informaţii B2. Licenţe, autorizaţii, informaţii

privind securitatea mărfii şi alte privind securitatea mărfii şi alte
formalităţi formalităţi
Dacă este cazul, vânzătorul trebuie Dacă este cazul cumpărătorul
obţină pe riscul şi cheltuiala sa trebuie să obţină pe riscul şi
orice licenţă sau altă autorizaţie cheltuiala sa orice licenţă sau altă
oficială şi să efectueze toate autorizaţie oficială şi să efectueze
formalităţile vamale necesare toate formalităţile vamale necesare
pentru exportul mărfii şi transportul pentru importul mărfii
ei prin orice altă ţară înainte de
livrare
a)Contractul de transport a)Contractul de transport
Vânzătorul trebuie să contracteze pe Cumpărătorul nu are nicio
cheltuiala sa transportul mărfii la obligaţie faţă de vânzător să
terminalul numit din portul sau locul încheie un contract de transport.
15
de destinaţie convenit. Dacă nu s-a
convenit sau nu există practic un
anumit terminal, vânzătorul poate
alege terminalul cel mai convenabil
din portul sau locul de destinaţie.
b)Contractul de asigurare b)Contractul e asigurare
Vânzătorul nu are nicio obligaţie Cumpărătorul nu are nicio
faţă de cumpărător să încheie un obligaţie faţă de vânzător să
contract de asigurare. Totuşi, încheie un contract de asigurare.
vânzătorul trebuie să pună la Totuşi, cumpărătorul trebuie să
dispoziţia cumpărătorului la pună la dispoziţia vânzătorului la
solicitarea, pe cheltuiala şi riscul solicitarea acestuia, informaţiile
acestuia (dacă există) informaţiile necesare pentru obţinerea asigurării
necesare cumpărătorului pentru
obţinerea asigurării.

Vânzătorul trebuie să descarce Cumpărătorul trebuie să preia
marfa din mijlocul de transport marfa imediat ce a fost pusă la
şi trebuie să o livreze punând-o la dispoziţia sa, în conformitate cu
dispoziţia cumpărătorului în prevederile rubricii A4.
terminalul numit menţionat la
rubrica A3a) în portul sau locul de
destinaţie, la data sau în perioada
convenită.

Vânzătorul trebuie să suporte toate Cumpărătorul suportă toate
riscurile de pierdere sau deteriorare riscurile de pierdere sau
a mărfii, până la momentul livrării deteriorare a mărfii din momentul
în conformitate cu prevederile în care a fost livrată în
rubricii A4, cu excepţia pierderii sau conformitate cu prevederile
deteriorării menţionate la rubrica B5. rubricii A4.
Dacă
a)cumpărătorul nu îşi
îndeplineşte obligaţiile conform
prevederilor rubricii B2, el
suportă toate riscurile rezultând
din pierderea sau deteriorarea
mărfii, sau
b)dacă cumpărătorul nu notifică
vânzătorului conform
prevederilor rubricii B7, atunci
16
suportă toate riscurile pierderii
sau deteriorării mărfii de la data
convenită sau de la expirarea
datei sau perioadei stabilite
pentru livrare, cu condiţia ca
marfa să fie clar identificată ca
făcând obiectul contractului.

Vânzătorul trebuie să plătească: Cumpărătorul trebuie să
a)suplimentar faţă de costurile plătească:
rezultate conform rubricii A3a), toate a)toate costurile privitoare la
costurile legate de marfă până când a marfă din momentul în care i-a
fost livrată conform rubricii A4, în fost livrată conform rubricii A4.
afara celor ce trebuie plătite de b)orice costuri suplimentare
cumpărător menţionate la rubrica B6; suportate de vânzător dacă
şi cumpărătorul nu-şi îndeplineşte
b)costurile îndeplinirii formalităţilor obligaţiile conform rubricii B2
de vămuire ca şi toate taxele vamale, sau dacă nu notifică în
taxele şi alte speze oficiale plătibile în conformitate cu rubrica B7, cu
la exportul mărfii, dacă este cazul şi condiţia ca marfa să fie
costurile pentru transportul mărfii clar identificată ca facând
prin orice ţară înaintea livrării, obiectul contractului; şi
conform rubricii A4. c)costurile îndeplinirii
formalităţilor vamale, ca şi toate
taxele vamale, taxele şi alte
speze oficiale plătibile la
importul mărfii, dacă este cazul.

Vânzătorul trebuie să transmită Ori de câte ori este îndreptăţit
cumpărătorului orice notificare cumpărătorul trebuie să
necesară pentru a permite acestuia să stabilească momentul dintr-o
ia măsurile ce se impun în mod perioadă dată şi/sau punctul de
normal, pentru a prelua marfa. livrare a mărfii din terminalul
numit şi să i le aducă la
cunoştinţă vânzătorului din timp

Vânzătorul trebuie să pună pe Cumpărătorul trebuie să accepte
cheltuiala sa la dispoziţia documentul de livrare pus la
cumpărătorului un document care dispoziţie conform rubricii A8.
să-i permit acestuia să preia marfa
17
livrată conform rubricilor A4/B4.

marcarea mărfii
Vânzătorul trebuie să plătească costul Cumpărătorul trebuie să
acelor operaţii de verificare (cum ar fi plătească costul inspecţiei
controlul calităţii, măsurarea, mărfii efectuate înainte de
cântărirea, numărarea) necesare în livrarea acesteia, cu excepţia
scopul livrării mărfii conform rubricii cazurilor când inspecţia este
A4, ca şi costul oricărei verificări dispusă din ordinul autorităţilor
efectuate înainte de livrare din din ţara de export.
dispoziţia autorităţilor din ţara de export.
Vânzătorul trebuie să pună la dispoziţie
pe cheltuiala sa ambalajul necesar pentru
transportul mărfii, cu excepţia acelor
mărfuri care nu necesită ambalare.
Vânzătorul trebuie să ambaleze marfa
într-o manieră adecvată condiţiilor de
transport, cu excepţia cazurilor când
cumpărătorul i-a solicitat vânzătorului
un ambalaj special încă înainte de
încheierea contractului de vânzare.
Ambalajul va fi marcat în mod
corespunzător.
A10. Asistenţa privind informaţiile şi B10. Asistenţa privind

costurile aferente informaţiile şi costurile
aferente
Vânzătorul trebuie să acorde, dacă este Cumpărătorul trebuie ca în timp
cazul, în timp util cumpărătorului, la util să-l avizeze pe vânzător
cererea, pe riscul şi cheltuiala acestuia asupra oricărei solicitări privind
asistenţă privind obţinerea şi remiterea informaţiile legate de securitate
oricăror documente şi informaţii, astfel ca vânzătorul să se poată
inclusiv a celor legate de securitate, de conforma prevederilor rubricii
care cumpărătorul are nevoie pentru A10.
importul mărfi şi/sau pentru transportul Cumpărătorul trebuie să
ei la destinaţia finală. ramburseze vânzătorului toate
Vânzătorul trebuie să ramburseze costurile şi spezele suportate de
cumpărătorului toate costurile şi vânzător cu acordarea asistenţei
spezele suportate de cumpărător pentru pentru obţinerea documentelor
asistenţa primită în obţinerea şi informaţiilor conform
18
documentelor şi informaţiilor, conform rubricii A10.
rubricii B10. Cumpărătorul trebuie ca în
timp util, la cererea
vânzătorului, pe cheltuiala şi
riscul acestuia, dacă este
cazul, să-i acorde asistenţă
pentru obţinerea oricăror
documente şi informaţii,
inclusiv a celor privind
securitatea, de care vânzătorul
are nevoie la exportul şi
transportul mărfii prin orice
altă ţară.
 Obligaţiile părţilor în cadrul condiţiei de livrare DAP

Vânzătorul trebuie să pună la Cumpărătorul trebuie să plătească
dispoziţie marfa şi factura preţul mărfii aşa cum este prevăzut
comercială conform contractului în contractul de vânzare.
de vânzare, ca şi orice altă dovadă Orice document menţionat în
de conformitate care poate fi rubricile de la B1 la B10 poate fi
cerută prin contract. redactat sub formă electronică dacă
Orice document menţionat în părţile convin astfel şi dacă există
rubricile de la A1 la A10 poate fi acordul autorităţii vamale.
redactat sub formă electronică dacă
părţile convin astfel şi dacă există
acordul autorităţii vamale.
A2. Licenţe, autorizaţii, informaţii B2. Licenţe, autorizaţii, informaţii

privind securitateamărfii şi alte privind securitatea mărfii şi alte
formalităţi formalităţi
Dacă este cazul, vânzătorul trebuie Dacă este cazul cumpărătorul
obţină pe riscul şi cheltuiala sa trebuie să obţină pe riscul şi
orice licenţă sau altă autorizaţie cheltuiala sa orice licenţă sau altă
oficială şi să efectueze toate autorizaţie oficială şi să efectueze
formalităţile vamale necesare toate formalităţile vamale necesare
pentru exportul mărfii şi transportul pentru importul mărfii
ei prin orice altă ţară înainte de
livrare
19
a)Contractul de transport a)Contractul de transport
Vânzătorul trebuie să contracteze pe Cumpărătorul nu are nicio
cheltuiala sa transportul mărfii la obligaţie faţă de vânzător să
locul de destinaţie numit sau în încheie un contract de transport.
punctul convenit, dacă există. Dacă
nu s-a convenit sau nu există practic
un anumit punct, vânzătorul poate
alege punctul cel mai convenabil
din locul de destinaţie numit.
b)Contractul de asigurare b)Contractul e asigurare
Vânzătorul nu are nicio obligaţie Cumpărătorul nu are nicio
faţă de cumpărător să încheie un obligaţie faţă de vânzător să
contract de asigurare. Totuşi, încheie un contract de asigurare.
vânzătorul trebuie să pună la Totuşi, cumpărătorul trebuie să
dispoziţia cumpărătorului la pună la dispoziţia vânzătorului la
solicitarea, pe cheltuiala şi riscul solicitarea acestuia, informaţiile
acestuia (dacă există) informaţiile necesare pentru obţinerea asigurării
necesare cumpărătorului pentru
obţinerea asigurării.

Vânzătorul trebuie să livreze marfa Cumpărătorul trebuie să preia
punând-o la dispoziţia imediat ce a fost livrată conform
cumpărătorului în mijlocul de prevederilor rubricii A4.
transport, pregătită pentru
descărcare, în punctul convenit,
dacă există, la locul de destinaţie
numit, la data sau în perioada
convenită.

Vânzătorul trebuie să suporte toate Cumpărătorul suportă toate
riscurile de pierdere sau deteriorare riscurile de pierdere sau
a mărfii, până la momentul livrării deteriorare a mărfii din momentul
în conformitate cu prevederile în care a fost livrată în
rubricii A4, cu excepţia pierderii sau conformitate cu prevederile
deteriorării menţionate la rubrica B5. rubricii A4.
Dacă
a)cumpărătorul nu îşi
îndeplineşte obligaţiile conform
prevederilor rubricii B2, el
suportă toate riscurile rezultând
20
din pierderea sau deteriorarea
mărfii, sau dacă
b) cumpărătorul nu notifică
vânzătorului conform
prevederilor rubricii B7, atunci
suportă toate riscurile pierderii
sau deteriorării mărfii de la data
convenită sau de la expirarea
datei sau perioadei stabilite
pentru livrare, cu condiţia ca
marfa să fie clar identificată ca
făcând obiectul contractului.

Vânzătorul trebuie să plătească: Cumpărătorul trebuie să
a)suplimentar faţă de costurile plătească:
rezultate conform rubricii A3a), toate a)toate costurile privitoare la
costurile legate de marfă până când a marfă din momentul în care i-a
fost livrată conform rubricii A4, în fost livrată conform rubricii A4.
afara celor ce trebuie plătite de b)toate costurile de descărcare
cumpărător menţionate la rubrica B6; necesare pentru preluarea livrării
b)toate cheltuielile de descărcare la mărfii din mijlocul de transport
locul de destinaţie, care sunt în cu care a sosit la locul numit de
sarcina vânzătorului, conform destinaţie, cu excepţia acelor
contractului de transport şi costuri care sunt în sarcina
c)costurile îndeplinirii formalităţilor vânzătorului conform
de vămuire ca şi toate taxele vamale, contractului de transport.
taxele şi alte speze oficiale plătibile c)orice costuri suplimentare
la exportul mărfii, dacă este cazul şi suportate de vânzător dacă
costurile pentru transportul mărfii cumpărătorul nu îşi îndeplineşte
prin orice ţară înaintea livrării, obligaţia conform rubricii B2 sau
conform rubricii A4. nu notifică în conformitate cu
rubrica B7, cu condiţia ca marfa
să fie clar identificată ca facând
obiectul contractului; şi
c)costurile îndeplinirii
formalităţilor vamale, ca şi toate
taxele vamale, taxeele şi alte
speze oficiale plătibile la
importul mărfii, dacă este cazul.

Vânzătorul trebuie să transmită Ori de câte ori este îndreptăţit
21
cumpărătorului orice notificare cumpărătorul trebuie să
necesară pentru a permite acestuia să stabilească momentul dintr-o
ia măsurile ce se impun în mod perioadă dată şi/sau punctul de
normal, pentru a prelua marfa. livrare a mărfii de la locul de
destinaţie numit şi să i le aducă
la cunoştinţă vânzătorului.

Vânzătorul trebuie să pună pe Cumpărătorul trebuie să accepte
cheltuiala sa la dispoziţia documentul de livrare pus la
cumpărătorului un document care dispoziţie conform rubricii A8.
să-i permit acestuia să preia marfa
livrată conform rubricilor A4/B4.

marcarea mărfii
Vânzătorul trebuie să plătească costul Cumpărătorul trebuie să
acelor operaţii de verificare (cum ar fi plătească costul inspecţiei
controlul calităţii, măsurarea, mărfii efectuate înainte de
cântărirea, numărarea) necesare în livrarea acesteia, cu excepţia
scopul livrării mărfii conform rubricii cazurilor când inspecţia este
A4, ca şi costul oricărei verificări dispusă din ordinul autorităţilor
efectuate înainte de livrare din din ţara de export.
dispoziţia autorităţilor din ţara de export.
Vânzătorul trebuie să pună la dispoziţie
pe cheltuiala sa ambalajul necesar pentru
transportul mărfii, cu excepţia acelor
mărfuri care nu necesită ambalare.
Vânzătorul trebuie să ambaleze marfa
într-o manieră adecvată condiţiilor de
transport, cu excepţia cazurilor când
cumpărătorul i-a solicitat vânzătorului
un ambalaj special încă înainte de
încheierea contractului de vânzare.
Ambalajul va fi marcat în mod
corespunzător.
A10. Asistenţa privind informaţiile şi B10. Asistenţa privind

costurile aferente informaţiile şi costurile
aferente
22
Vânzătorul trebuie să acorde, dacă este Cumpărătorul trebuie ca în timp
cazul, în timp util cumpărătorului, la util să-l avizeze pe vânzător
cererea, pe riscul şi cheltuiala acestuia asupra oricărei solicitări privind
asistenţă privind obţinerea şi remiterea informaţiile legate de securitate
oricăror documente şi informaţii, astfel ca vânzătorul să se poată
inclusiv a celor legate de securitate, de conforma prevederilor rubricii
care cumpărătorul are nevoie pentru A10.
importul mărfi şi/sau pentru transportul Cumpărătorul trebuie să
ei la destinaţia finală. ramburseze vânzătorului toate
Vânzătorul trebuie să ramburseze costurile şi spezele suportate de
cumpărătorului toate costurile şi vânzător cu acordarea asistenţei
spezele suportate de cumpărător pentru pentru obţinerea documentelor
asistenţa primită în obţinerea şi informaţiilor conform
documentelor şi informaţiilor, conform rubricii A10.
rubricii B10. Cumpărătorul trebuie ca în
timp util, la cererea
vânzătorului, pe cheltuiala şi
riscul acestuia, dacă este
cazul, să-i acorde asistenţă
pentru obţinerea oricăror
documente şi informaţii,
inclusiv a celor privind
securitatea, de care vânzătorul
are nevoie la exportul şi
transportul mărfii prin orice
altă ţară.
Din analiza prevederilor celor 11 clauze INCOTERMS 2010 se pot

desprinde următoarele concluzii :
-Condiţia EXW (loco fabrică în punctul numit) presupune că vânzătorul
şi-a îndeplinit obligaţia de livrare a mărfii în momentul în care a pus
marfa - individualizată – (adică ambalată şi etichetată) la dispoziţia
cumpărătorului, în locul convenit (la uzină, depozit etc) nevămuită la
export şi neîncărcată pe vre-un mijloc de transport. Această condiţie
prevede pentru vânzător obligaţii minime, cumpărătorul trebuind să
suporte toate cheltuielile şi riscurile aferente din momentul preluării
mărfii la locul convenit. In mod deosebit trebuie avut în vedere că
vânzătorul nu răspunde de încărcarea mărfii în mijlocul de transport pus
la dispoziţie de cumpărător sau de vămuirea acesteia pentru export.
Cumpărătorul suportă toate costurile şi riscurile implicate în preluarea
mărfii, transportul şi asigurarea acesteia, de la locul convenit cu
vânzătorul până la destinaţia pe care o doreşte. In situaţiile în care
cumpărătorul nu va putea îndeplini, direct sau indirect formalităţile de
23
export, acestea fiind preluate de vânzător, se recomandă ca acest lucru să
se precizeze clar în contractul de vânzare-cumpărare.
În situaţia în care încărcarea mărfii în mijlocul de transport trebuie făcută,
la locul convenit, de către vânzător pe cheltuiala şi riscul cumpărătorului
este recomandabil să se apeleze la condiţia FCA.
Dacă în conformitate cu reglementările din ţara exportatorului este nevoie
de licenţă de export, pe care numai exportatorul o poate obţine, condiţia
EXW nu este aplicabilă.
Ca noutate, INCOTERMS 2010 prevede obligaţia cumpărătorului de a
solicita vânzătorului să-i pună la dispoziţie, dacă este cazul, informaţiile
disponibile cu privire la exportul mărfii
-Condiţia FCA (franco transportator/cărăuş) înseamnă că vânzătorul

livrează marfa vămuită la export transportatorului (cărăuşului) nominat de
cumpărător, la locul convenit, fiind răspunzător pentru efectuarea
încărcării mărfii. Prin termenul de transportator (cărăuş) se înţelege orice
persoană care se angajează printr-un contract să efectueze sau să asigure
efectuarea unui transport pe calea ferata, rutieră, maritimă, fluvială,
aeriană ori printr-o combinaţie a acestor modalităţi. Dacă o altă persoană
decât cărăuşul va fi nominată de cumpărător pentru a prelua marfa,
obligaţia vânzătorului de livrare se consideră îndeplinită din momentul în
care această persoană a preluat-o.
Vânzătorul suportă cheltuielile de ambalare, testare şi de eliberare pentru
export.
La transportul principal, la tranzit şi la transportul în ţara importatorului,
acesta suportă riscurile privind marfa.
Această condiţie este aplicabilă oricărei modalităţi de transport, în special
transportului containerizat.
-Condiţia FAS (franco de-a lungul navei) se aplică numai transportului

maritim sau pe căile navigabile interioare şi prevede obligaţia
vânzătorului de a livra marfa în punctul convenit, prin plasarea acesteia
pe cheu lângă navă sau în barje aduse lângă navă, moment din care toate
costurile şi riscurile de pierdere sau avariere a mărfii se suportă de
cumpărător. Cumpărătorul trebuie să-l informeze din timp pe vânzător
asupra numelui navei, portului de încărcare şi datei la care nava urmează
să ajungă în portul de încărcare, iar vânzătorul trebuie să-l avizeze pe
cumpărător în cel mai scurt timp despre livrarea mărfii, pentru ca acesta
să poata asigura marfa împotriva riscurilor de pierdere şi/sau deteriorare.
Această condiţie prevede că obligaţia vămuirii la export intră în sarcina
vânzătorului, determinată de faptul că vânzătorul este cel mai bine plasat
pentru a efectua formalităţile de export ale mărfurilor în conformitate cu
24
uzanţele portuare, cât şi pentru a obţine licenţe de export sau alte
autorizări oficiale.
-Condiţia FOB (franco la bordul navei) se aplică numai transportului

maritim sau pe căile navigabile interioare şi prevede că vânzătorul şi-a
îndeplinit obligaţia de livrare a mărfii în momentul în care aceasta este
încărcată pe navă în portul de expediere convenit. Din momentul
respectiv toate costurile şi riscurile de pierdere sau de avariere a mărfii se
suportă de cumpărător. In sarcina vânzătorului intră şi ambalarea,
pregătirea pentru export, ca şi vămuirea mărfii la export.
Dacă marfa este transportată cu o "navă de linie", pe care cumpărătorul a
angajat spaţiu, cheltuielile de încărcare şi descărcare a mărfii în/din navă
sunt incluse, de regulă, în "tariful de linie" achitat de cumpărător.
Condiţia FOB nu este aplicabilă în cazurile în care marfa este preluată de
transportator înainte de a fi încărcată pe navă.
-Condiţia CFR (cost şi navlu) este specifică numai transportului maritim

şi presupune că vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare în momentul
în care marfa ambalată şi pregătită pentru export a fost încărcată pe navă
în portul de expediere. Vânzătorul plăteşte costurile şi navlul necesar
aducerii mărfii în portul de destinaţie numit, însă riscurile pierderii sau
avarierii mărfii, precum şi orice alte costuri suplimentare cauzate de
evenimente ce au apărut dupa ce marfa a fost livrată (încărcată pe navă)
se transferă de la vânzător la cumpărător în portul de expediere.
Contractul de vânzare-cumpărare prevede destinaţia convenită (portul de
descărcare) pentru care vânzătorul va navlosi o navă sau numai spaţiul
necesar pe o navă. In ce priveşte portul de expediere (încărcare), de
regulă, acesta este lăsat la opţiunea vânzătorului, de altfel ca şi ruta pe
care va circula nava, acceptându-se ideea că această alegere se va face în
interesul mărfii, pentru a o expune cât mai puţin unor riscuri.
Condiţia CFR cere ca vânzătorul să vămuiască marfa pentru export.
Utilizarea aceastei condiţii nu este recomandabilă pentru transportul
containerizat, în cazurile în care marfa este preluată de transportator
înainte de a fi încărcată pe navă. Întrucât această condiţie operează numai
pentru transportul maritim se recomandă ca în cazul transportului
containerizat, care poate implica şi alte modalităţi de transport, să se
utilizeze condiţia CPT.
-Condiţia CIF (cost, asigurare plus navlu) este utilizată numai la

transportul maritim şi pe căile navigabile interioare şi prevede că
vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare în momentul în care marfa
ambalată şi pregătită de export a fost încărcată pe navă în portul de
expediere. In sarcina vânzătorului intră plata costurilor, navlului şi a
25
asigurării mărfii până în portul de destinaţie convenit, în timp ce riscurile
şi costurile adiţionale, provocate de incidente, apărute după data livrării,
sunt transferate pe seama cumpărătorului în portul de încărcare.
Vânzătorul va contracta asigurarea şi va plăti prima de asigurare, fiind
obligat, în mod uzual, să contracteze o poliţă de asigurare cu acoperire
minimă. Dacă însă cumpărătorul va dori să se încheie o asigurare cu o
protecţie mai extinsă decât cea minimală va trebui să convină aceasta cu
vânzătorul (în privinţa costului suplimentar al asigurării) sau să încheie
singur, pe costul său, această asigurare suplimentară. Intrucât însă
riscurile de pierdere sau avariere a mărfii intră în sarcina cumpărătorului
odată cu livrarea mărfii primului transportator, după încărcarea pe navă în
portul de expediere, poliţa de asigurare procurată şi plătită de vânzător, va
trebui cesionată în favoarea cumpărătorului şi remisă acestuia.
Deoarece această condiţie este valabilă numai pentru transportul maritim
se recomandă ca pentru transportul containerizat să se utilizeze condiţia
de livrare CIP.
-Condiţia CPT (transport plătit până la locul numit) presupune că

vânzătorul plăteşte costul transportului mărfii până la o destinaţie
convenită. Riscul de pierdere sau de avariere a mărfii, ca şi orice alte
costuri suplimentare datorate unor evenimente apărute după ce marfa
a fost livrată sunt transferate de la vânzător la cumpărător din momentul
în care marfa ambalată şi pregătită de export a fost încredinţată primului
transportator. Dacă la transportul principal al mărfii până la destinatia
convenită vor participa succesiv mai mulţi transportatori, riscurile vor fi
transferate de la vânzător la cumpărător din momentul în care marfa a fost
încredinţată primului transportator. Conditia CPT cere ca vânzătorul să
vămuiască marfa la export. Această condiţie este aplicabilă tuturor
modalităţilor de transport.
-Condiţia CIP (transport şi asigurare plătite până la locul numit)

înseamnă că vânzătorul încredinţează marfa ambalată şi pregătită de
export transportatorului angajat de el , achitând costul transportului până
la destinaţia convenită, inclusiv costul asigurării contra riscului de
pierdere sau de avariere a mărfii pe timpul transportului. Contractul de
asigurare, pentru acoperirea unor riscuri minime, se va încheia de
vânzător, care va plăti şi prima de asigurare, în condiţii similare cu cele
prezentate la condiţia CIF. Vămuirea marfii la export intra în sarcina
vânzătorului. Condiţia CIP este aplicabilă tuturor modalităţilor de
transport.
-Condiţia DAP (livrat la locul numit) înlocuieşte condiţiile DAF, DES,

DEQ şi DDU din INCOTERMS 2000 şi înseamnă că vânzătorul şi-a
26
îndeplinit obligaţia de livrare, atunci când marfa a fost pusă la dispoziţia
cumpărătorului, ambalată şi vămuită la export, nedescărcată de pe
mijlocul de transport utilizat şi nevămuită la import, în locul de destinaţie
numit. Mijlocul de transport sosit la destinaţie poate fi şi o navă, iar locul
de destinaţie numit poate fi un port. În consecinţă CCI Paris consideră că
DAP poate fi folosită fără niciun fel de risc în locul condiţiei DES.
Vânzătorul suportă costurile si riscurile legat de aducerea mărfii în locul
convenit, mai puţin cele legate de vămuirea la import, iar cumpărătorul
suportă costurile suplimentare şi riscurile care rezultă din neîndeplinirea
la timp a formalităţilor de vămuire la import şi de preluare a mărfii.
Această condiţie este aplicabilă tuturor modalităţilor de transport şi se
recomandă a se utiliza atunci când în livrarea mărfii sunt implicate mai
multe mijloace de transport.
-Condiţia DAT (livrat la terminal) înlocuieşte condiţia DEQ ) livrat pe

chei) din INCOTERMS 2000 şi înseamnă că vânzătorul şi-a îndeplinit
obligaţia de livrare atunci când marfa a fost pusă la dispoziţia
cumpărătorului, ambalată şi vămuită la export, descărcată de pe mijlocul
de transport utilizat şi nevămuită la import, în terminalul numit din portul
sau locul de destinaţie. Vânzătorul suportă costurile si riscurile legat de
aducerea mărfii în terminalul numit, inclusiv cele legate de descărcarea
mărfii, iar cumpărătorul suportă costurile suplimentare şi riscurile care
rezultă din neîndeplinirea la timp a formalităţilor de vămuire la import şi
de preluare a mărfii.
Experţii CCI Paris consideră că DAT se dovedeşte mult mai utilă decât
DEQ în cazul containerelor, care pot fi descărcate şi depozitate într-un
terminal, aşteptând încărcarea pe navă. Până acum în această privinţă nu
exista o condiţie clară în transportul containerizat care să-l exonereze de
obligaţii pe cumpărător.
Această condiţie este aplicabilă tuturor modalităţilor de transport.
-Condiţia DDP (livrat cu vama plătită) înseamnă că vânzătorul şi-a

îndeplinit obligaţia de livrare faţă de cumpărător în momentul în care a
pus marfa la dispoziţia acestuia în locul de destinaţie convenit, vamuită la
import, dar nedescărcată de pe mijlocul de transport cu care a sosit.
Vânzătorul trebuie să suporte toate costurile şi riscurile legate de
aducerea mărfii până la locul de destinaţie convenit, inclusiv (acolo unde
se aplică) orice drepturi vamale (ceea ce presupune îndeplinirea
formalităţilor vamale şi plata tuturor taxelor aferente la import, în ţara de
destinaţie). In timp ce condiţia EXW înseamnă minimum de obligaţii
pentru vânzător, condiţia DDP reprezintă maximum de obligaţii pentru
acesta. Condiţia DDP nu va fi utilizată dacă vânzătorul nu este în măsură
să îndeplinească formalităţile de import, direct sau indirect.
27
Aplicarea INCOTERMS 2010
Dacă părţile preferă să folosească INCOTERMS 2010 în locul versiunilor
anterioare, ele trebuie să menţioneze acest lucru în contractul lor de
vânzare - cumpărare. Trebuie astfel menţionat expres INCOTERMS 2010
şi nu doar INCOTERMS. Acelaşi lucru este valabil dacă părţile doresc să
aplice INCOTERMS 2000.
Aplicarea condiţiilor de livrare INCOTERMS în schimburile

comerciale intracomunitare
După cum este cunoscut, în cadrul UE s-a statuat libera circulaţie a
mărfurilor şi exonerarea totală de taxe vamale.
Aceasta însemnă că nu există, în practică, interferenţe de natură vamală în
cadrul schimburilor de mărfuri intra-comunitare şi implicit, nici
formalităţi vamale de export sau import şi nici plata unor drepturi (taxe)
vamale între statele membre, cu excepţia completării declaraţiilor privind
achiziţiile şi expedierile, în scopuri exclusiv statistice.
In această situaţie s-ar părea că aplicarea condiţiilor de livrare
INCOTERMS nu ar mai fi necesară. Este un concept greşit întrucât
condiţiile INCOTERMS ramân în vigoare fiind aplicabile şi în cadrul
tranzacţiilor în care, practic, nu este necesară niciun fel de formalitate
vamală. Mai mult chiar, la completarea declaraţiilor statistice model
Intrastat pentru schimburile din cadrul U.E. se foloseşte terminologia
INCOTERMS utilizată la încheierea contractelor comerciale.
Aşadar, atât în schimburile intra-comunitare, cât şi în cele extra-
comunitare, se utilizează în continuare regulile INCOTERMS,
comercianţii comunitari având toată latitudinea să-şi aleagă în relaţiile lor
de schimb internaţional oricare din cele 11 condiţii de livrare
(INCOTERMS 2010), în funcţie de scopul urmărit.
Ţinând seama de poziţia geografică a ţărilor comunitare, prioritatea în
comerţul intracomunitar o au expediţiile rutiere, feroviare şi aeriene, fără
însă a fi uitată expediţia maritimă (de ex. în relaţiile cu porturile cipriote).
De asemenea în relaţiile cu Marea Britanie, Irlanda şi ţările scandinave
expediţia se efectuează cu nave "roll on - roll off" şi este reglementată
(din punct de vedere al transportului) prin prevederile cuprinse în
"Convenţia internaţională CMR" (expediţia rutieră internaţională),
condiţiile INCOTERMS privind expediţia maritimă fiind oarecum
marginalizate.
Din cele 11 condiţii de livrare INCOTERMS 2010 doar câteva se
utilizează frecvent în relaţiile intra-comunitare; astfel, nu se utilizează
condiţia EXW, deoarece, practic, vânzătorul este cel care îşi asumă
28
obligaţia încărcării mărfurilor (la transportul rutier şi feroviar),
cumpărătorul asumându-şi această obligaţie doar în mod excepţional.
Totodată, în ce priveşte condiţiile DAT şi DDP, nemaifiind necesară
întocmirea formalităţilor vamale, utilizarea lor în tranzacţiile comerciale
capătă un singur sens, ambele incluzând automat costurile operaţiunilor
de descărcare, vânzătorul trebuind în acest caz să livreze marfa la
destinaţie, în locul convenit, liberă de orice obligaţii şi costuri.
Se poate anticipa că în viitorul apropiat statele membre ale U.E. vor
utiliza în cadrul schimburilor intra-comunitare doar două condiţii de
livrare INCOTERMS şi anume CIP, pe de o parte si DAT sau DDP.
Toate aceste particularităţi trebuie cunoscute şi interpretate corect şi de
agenţii economici din România, ca stat membru la Uniunii Europene.
Impactul condiţiilor de livrare INCOTERMS în raportarea

statistică şi fiscală
1.Aspectul statistic
Pragurile statistice de excludere reprezintă limita valorică a

schimburilor intracomunitare sub care operatorii economici nu sunt
obligaţi să transmită declaraţia Intrastat. Pragurile statistice de excludere
se stabilesc separat şi pot avea valori diferite pentru introduceri şi
respectiv expedieri intracomunitare de bunuri.
Informaţiile privind pragurile statistice de excludere Intrastat se
publică anual, în Monitorul Oficial al României, la sfârşitul anului
anterior celui pentru care pragurile valorice sunt în vigoare.
Conform Ordinului INS nr. 1865/17 decembrie 2010, pragurile
valorice Intrastat pentru colectarea informatiilor statistice de comert
intracomunitar cu bunuri în anul 2011 sunt:
- 900.000 lei pentru expedieri intracomunitare de bunuri
- 300.000 lei pentru introduceri intracomunitare de bunuri.
Conform Manualului pentru furnizorii de informaţii statistice
Intrastat, partea I, capitolul 6.3.6 operatorii economici vor înscrie în
declaraţia Intrastat şi valoarea statistică, dacă va fi cazul.Valoarea
Statistică – reprezintă valoarea unui bun în momentul trecerii frontierei
naţionale a României. Valoarea statistică trebuie exprimată în lei fără
zecimale.
În ce priveşte depunerea declaraţiilor statistice, Manualul pentru
furnizorii de informaţii statistice face următoarele menţiuni:
29
- se depune o declaraţie standard (unde se completează toate rubricile,
mai puţin valoarea statistică) pentru introduceri între 300.000 şi
10.000.000 RON şi pentru expedieri între 900.000 şi 20.000.000 RON;
- se depune o declaraţie extinsă (unde se completează toate rubricile)
pentru introduceri egale şi mai mari de 10.000.000 RON şi pentru
expedieri egale sau mai mari de 20.000.000 RON.
Această prevedere are ca principal obiectiv reducerea sarcinilor de
raportare pentru întreprinderile mici.
Pragurile statistice în UE ajung până 635000 euro/an în Irlanda, în
cazul expedierilor, respectiv până la 400000 euro/an în Olanda, în cazul
introducerilor.
Valoarea statistică, în RON (este valoarea bunului la
intrarea/ieşirea din ţară, iar în cazul expedierilor maritime, reprezintă
valoarea FOB la expedieri şi CIF la introduceri. De exemplu, în cazul
unei mărfi cu preţul 100000 euro EXW Bucureşti, vândută în UE,
valoarea statistică se calculează adăugând la acest preţ costul
transportului de la Bucureşti până la ieşirea din România. Sau, în cazul
unei mărfi cumpărate din UE, la preţul de 100000 euro CIP Bucureşti, din
această valoare se scade costul transportului de la intrarea în România
până la Bucureşti. Dacă valoarea bunurilor nu este cunoscută, cum ar fi
cazul livrărilor gratuite, procesării sau returnării, ea se va estima. În cazul
leasingului financiar, pentru Intrastat trebuie declarată valoarea totală a
bunurilor şi nu a doar a uneia sau mai multor rate (în majoritatea statelor
UE această rubrică nu se completează în cazul livrărilor compensate sau
în consignaţie);
Dăm în continuare două exemple privind modul de stabilire a
valorii statistice:
INTRASTAT – Introduceri
Exemplu:
Se achiziţionează de la o firmă din Italia o cantitate de 200 bucăţi (codul
pentru bucăţi fiind 796), în greutate totală netă de 1000 kg, dintr-o
anumită marfă (având codul 74387010 din nomenclatura combinată), în
valoare de 100.000 euro, EXW Milano, pe data de 20 martie 2008. Marfa
este transportată în România cu camionul (codul pentru acest mod de
transport fiind 3), de către un transportator angajat de cumpărător şi este
primită de cumpărător pe 29 martie 2008. Cheltuielile de manipulare,
transport şi asigurare pe parcurs extern, până la intrarea în România
(biroul vamal de la Curtici), sunt de 1000 euro. Cursul BNR din data de
29 martie 2008 (data primirii mărfii) era de 1 euro = 3,7 lei.
În legătură cu modul de completare a declaraţiei Intrastat, de mai sus,
trebuie menţionat:
30
- Pentru stabilirea valorii în lei a mărfii, s-a utilizat cursul de schimb din
data primirii acesteia (29 martie 2008).
- În condiţiile unei achiziţii EXW, valoarea statistică trebuie determinată
adăugând la valoarea facturată costurile de manipulare, transport şi
asigurare aferente parcursului din afara teritoriului României (1000 de
euro în exemplul nostru). În cazul în care aceste date nu pot fi obţinute,
trebuie efectuată o estimare cât mai apropiată de realitate.
INTRASTAT – Expedieri
Exemplu:
O firmă din România livrează în Germania o cantitate de 20 tone dintr-o
anumită marfă (având codul 89045680 din nomenclatura combinată), în
valoare de 110.000 euro, CIP Berlin. Marfa este transportată pe calea
ferată (codul pentru acest mod de transport fiind 2) de la Bucureşti la
Berlin la data de 20 aprilie 2008, când cursul BNR era de 1 euro = 3,6 lei.
În legătură cu modul de completare a declaraţiei Intrastat, de mai sus,
trebuie menţionat:
- În cazul condiţiei de livrare CIP, valoarea statistică trebuie calculată
scăzând din valoarea facturată costurile de transport şi asigurare aferente
parcursului din afara României.
Pentru că datele nu erau disponibile, a fost efectuată o estimare: 1000
euro costuri aferente parcursului extern.
2. Aspectul fiscal
2.1. Facturare fără TVA la livrările EXW
După momentul aderării, tot mai mulţi practicieni au apreciat că aplicarea

sistemului de TVA intracomunitar va duce implicit la renunţarea
comercianţilor la utilizarea condiţiei de livrare EXW, deoarece aplicarea
măsurilor de simplificare (taxarea inversă) leagă facturarea fără TVA de
dovada transportului bunurilor în celălalt stat membru.
Considerăm că o astfel de gândire, de altfel si a Fiscului, imediat după
aderare, era oarecum normală (de aşteptat), din cauza lipsei de experienţă
în utilizarea regimului de TVA intracomunitar şi a fricii de a nu greşi,
toate într-un final fiind traduse printr-o interpretare superficială a unor
dispoziţii din Codul fiscal.
In fapt, acum, după ceva timp, constătam că legislaţia europeană în
materie de TVA (în prezent Directiva 2006/112/CEE), transpusă succesiv
prin mai multe acte normative în Codul fiscal, este una permisivă,
adaptată cerinţelor şi celerităţii tranzacţiilor intracomunitare moderne.
31
Pe scurt, într-o abordare europeană a problemei în cauză, nu contează cine
furnizează dovada transportului, ci contează ca această dovadă să existe,
transportul să aibă loc în realitate, prevalând astfel, contrar instinctului
organelor fiscale, interpretarea raţională, şi nu cea strictă,
contraproductivă.
1. Din punct de vedere comercial
Regulile Incoterms reprezintă clauze contractuale standardizate, astfel că
părţile contractante, utilizându-le, pot să-şi determine drepturile şi
obligaţiile fără a apela la construcţii juridice (contracte) complicate şi, în
majoritatea cazurilor, în special, în litigiile comerciale, interpretabile.
Revenind la conditia de livrare EXW (care reprezintă situaţia în care
vânzătorul îşi asumă cele mai puţine obligaţii cu privire la livrarea
mărfurilor), constatăm că vânzătorul are în principal obligaţia de a pune
mărfurile la dispoziţia cumpărătorului, la sediul său, la termenul convenit
prin contract sau la termenul uzual pentru anumite cazuri particulare de
livrări de mărfuri.
De asemenea, vânzătorul are obligaţia ca, în lipsa unei stipulaţii în
contract cu privire la locul unde mărfurile vor fi puse la dispoziţia
cumpărătorului, precum şi data punerii la dispoziţie, să-l înştiinţeze pe
acesta.
Din perspectiva fiscală analizată, observăm că vânzătorul nu are nicio
obligaţie cu privire la contractul de transport, întrucât se consideră că
livrarea se face la poarta fabricii sau la depozitul vânzătorului.
2. Din punct de vedere fiscal
Utilizând strict această condiţie, din perspectiva dispoziţiilor fiscale
semnifică că bunurile nu sunt expediate sau transportate, astfel că,
aplicând regula de la art. 132 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, locul livrării
este în România, pe cale de consecinţă facturarea se va realiza cu TVA
(similar unei operaţiuni interne).
Textul de lege invocat stabileşte că pentru bunurile care nu sunt
transportate sau expediate, locul livrării este locul unde acestea se găsesc
în momentul când sunt puse la dispoziţia cumpărătorului, adică la poarta
fabricii sau în depozitul acestuia.
Deoarece în speţa prezentată am avut în vedere operaţiunile
intracomunitare, observăm că art. 128 alin. (9) din Codul fiscal defineşte
livrarea intracomunitară ca fiind livrarea de bunuri care sunt transportate
dintr-un stat membru într-un alt stat membru de către furnizor sau de către
32
persoana către care se efectuează livrarea sau de către o terţă persoană în
contul acestora.
Independent de alte considerente, observăm că sunt îndeplinite condiţiiile
unei livrări intracomunitare din perspectiva definiţiei date de Codul fiscal,
dacă bunurile sunt transportate dintr-un stat membru comunitar într-un alt
stat membru comunitar, indiferent dacă transportul este realizat de
furnizor, cumpărător sau o terţă persoană, în numele acestora.
Regula generală prevede că livrările sunt operaţiuni taxabile la plecare,
însă, în cazul livrărilor intracomunitare, art. 143 alin. (2) lit. a) stabileşte
un regim fiscal de scutire (facturare fără TVA) cu drept de deducere, dacă
beneficiarul furnizeaza un cod valid de TVA emis de un alt stat membru
decât cel al furnizorului.
Pentru aplicarea regimului fiscal de scutire cu drept de deducere, condiţia
anterioară (codul de TVA al beneficiarului) este una explicită, iar a doua
condiţie cu privire la dovada transportului este una implicită, rezultată din
definiţia livrării intracomunitare de la art. 128 alin. (9) din Codul fiscal şi
anume bunurile să fie transportate dintr-un stat membru într-un alt stat
membru.
Dovada îndeplinirii acestei ultime condiţii este reglementată prin art. 10
din O.M.E.F. nr. 24 din 21.7.2007 care impune prezentarea următoarelor
documente:
● factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5)
din Codul Fiscal şi în care să fie menţionat codul de înregistrare în
scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;
● documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în
alt stat membru;
● orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de
vânzare/cumpărare, documentele de asigurare.
In concluzie regimul fiscal – scutit cu drept de deducere – poate fi aplicat
şi livrărilor EXW dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii şi
anume comunicarea codului valid de TVA al beneficiarului din celălalt
stat membru şi existenţa documentelor care demonstrează indubitabil
transportul bunurilor de la furnizor la beneficiar.
In opinia noastră, acest regim poate fi extins şi asupra livrărilor
intracomunitare care au destinaţie un alt stat membru decât cel al
beneficiarului, atâta timp cât există un cod valid de TVA al acestuia emis
de un stat membru comunitar şi dovada că bunurile au părăsit teritoriul
33
României cu o destinaţie comunitară.
Dovada transportului, respectiv scrisoarea de trăsură sau conosamentul
trebuie să aibă înscris numele şi adresa expeditorului,o copie după acest
document rămânând la expeditor.
2.2. Particularităţi privind aplicarea TVA în funcţie de condiţia de

livrare în tranzacţiile triunghiulare derulate între parteneri din UE
Din multitudinea problemelor legate de fiscalitatea în comerţul
intracomunitar, vom analiza, în continuare, unele particularităţi privind
aplicarea TVA în aşa numitele operaţiuni triunghiulare, încheiate între trei
firme din UE şi unde mărfurile comandate de o firmă alteia sunt
expediate direct unei a treia firme. De exemplu, firma B comandă firmei
A o marfă, dispunând să fie livrată clientului său, firma C. Într-un astfel
de caz firma A va factura marfa firmei B, care, la rândul său, o va factura
firmei C, mişcarea mărfii realizându-se însă doar între firmele A şi C,
conform următoarei scheme:
A > factură pentru B - B > factură pentru C
marfa se mişcă de la A direct la C
Deşi astfel de operaţiuni corespund cerinţelor actuale ale practicii
economice, încadrarea lor fiscală poate crea uneori probleme. Vom
prezenta, în continuare, elementele de bază pentru analiza facturării
corecte a unor operaţiuni triunghiulare în cadrul UE, utilizând nişte
situaţii ipotetice.
De menţionat că la efectuarea unor astfel de analize nu trebuie omise
particularităţile naţionale ale fiecărui sistem fiscal. Au, de asemenea,
importanţă şi condiţiile de livrare a mărfurilor.
Din punct de vedere al aplicării TVA, în cadrul unei operaţiuni
triunghiulare au loc mai multe livrări care trebuie luate în considerare în
funcţie de locul livrării şi de locul unde începe transportul (respectiv
relaţia de transport între participanţii la aceste operaţiuni).
În exemplul prezentat mai sus, există două astfel de operaţiuni:
(1) livrarea de către firma A firmei B şi
(2) livrarea de către firma B firmei C.
În cadrul acestui lanţ transportul, respectiv mişcarea mărfii se dispune
numai pentru o singură livrare numită livrare intracomunitară. Pentru
firmele participante la operaţiunea triunghiulară este important dacă
această livrare presupune trecerea mărfii dintr-o ţară în alta, ceea ce poate
34
înseamna facturarea fără TVA pentru livrarea respectivă, fiind vorba de
firme înregistrate fiscal în state diferite. Celelalte livrări din cadrul
lanţului, care nu presupun transportul sau mişcarea mărfii dintr-o ţară în
alta, intră în categoria livrărilor anterioare sau ulterioare livrării
intracomunitare. Bineânţeles că firmele nu manifestă nici un fel de
preocupare pentru aceste livrări, întrucât sunt facturate cu TVA.
Pentru a înţelege modul cum se realizează în practică o livrare
intracomunitară, triunghiulară de mărfuri vom lua câteva exemple,
aplicabile după aderarea României la UE:
2.2.1. Situaţii în care la operaţiunea triunghiulară participă două firme din

România şi una dintr-un alt stat membru din UE
Cazul 1
O firmă B din Belgia cumpără o marfă de la firma R1 din Braşov şi o
livrează clientului său din Bucureşti, firma R2. Dacă firma R1 din
Braşov ar livra marfa firmei B în Belgia, iar firma B ar livra-o la rândul
său, înapoi, în România, firmei R2, în Bucureşti, s-ar întocmi două facturi
fără TVA, pentru livrări intracomunitare (cu transport, între doi parteneri
înregistraţi în scop de TVA în ţări diferite), dar s-ar plăti cheltuieli de
transport nejustificate, marfa “plimbându-se” din România în Belgia şi
retur. Din această cauză părţile decid, de regulă, să se efectueze doar o
singură mişcare a mărfii, în exemplul nostru de la Braşov la Bucureşti,
care se poate face în una din următoarele două variante:
Varianta 1 - R1 contractează transportul mărfii (de la Braşov la
Bucureşti) cu o firmă specializată, conform următoarei scheme:
R1 => livrare cu transport pentru B - B àlivrare locală pentru R2
marfa se mişcă de la R1 la R2
Deşi livrarea intra comunitară presupune, aşa cum arătam mai sus,
facturarea fără TVA, când cumpărătorul comunică vânzătorului un cod de
înregistrare din altă ţară, iar marfa trece dintr-o ţară în alta, în acest caz,
datorită faptului că marfa nu părăseşte teritoriul României, se consideră
ca nu sunt îndeplinite condiţiile pentru o astfel de livrare, fiind vorba de o
livrare internă, facturată cu TVA. În această situaţie firma belgiană B va fi
nevoită să solicite, în prealabil, atribuirea codului de înregistrare în
scopuri de TVA de la autoritatea competentă din Romania, pentru a putea
primi, la Bucureşti, marfa livrată de firma R1 din Braşov şi facturată cu
35
TVA şi pentru ca, la rândul său, să o factureze, tot cu TVA, firmei R2 din
Bucureşti. Firma B va înscrie TVA în decont. Nu se va întocmi nici o
declaraţie statistică. Indiferent dacă firma belgiană nu solicită sau nu cod
de înregistrare în scopuri de TVA în România, factura pe care o va primi
de la firma R1 va conţine TVA de 19%.
Varianta 2 - B contractează transportul mărfii cu o firmă specializată,
R1 àlivrare locală pentru B - B => livrare cu transport pentru R2
marfa se mişcă de la R1 la R2
În acest caz, persoana obligată la plata TVA poate fi firma B, dacă este
înregistrată fiscal în România, conform prevederilor articolului 153 din
Codul fiscal, sau firma R2, în cazul în care firma B nu este stabilită în
România, conform articolului 150(1)(g) din Codul fiscal. Firma B va
factura fără TVA, iar firma R2 va face plata TVA prin aplicarea
procedeului taxării inverse.
Firma B va putea recupera TVA plătită către A, solicitând restituirea în
baza Directivei a VIII-a
Pentru rezolvarea rapidă a unor astfel de cazuri, formalităţile de atribuire
a codului de înregistrare în scopuri de TVA, sunt simplificate la
maximum în toate ţările din UE.
Cazul 2
Firma R1 din Bucureşti cumpără de la firma R2, din Timişoara, o marfă,
dispunând livrarea acesteia direct către clientul său din Marea Britanie,
firma GB.
Varianta 1- R2 contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată,
R2 => livrare intracomunitara pentru R1 - R1 àlivrare locala pentru GB
marfa se mişcă de la R2 la GB
În acest caz, chiar dacă livrarea intracomunitară se face între două firme
româneşti (R2 către R1), marfa iese din România, fiind îndeplinite
condiţiile pentru facturarea fără TVA (R2 livrează marfa lui R1 în Marea
Britanie). Va fi nevoie însă, ca firma R1 din Bucureşti să solicite, în
prealabil, atribuirea codului de înregistrare în scopuri de TVA în Marea
Britanie, ea urmând ca după primirea mărfii să o factureze firmei GB cu
TVA şi să înregistreze TVA în decontul său, în Marea Britanie.
Varianta 2 - GB contractează transportul cu o firmă specializată, conform
următoarei scheme:
R2 àlivrare locala pentru R1 - R1=> livrare intracomunitară pentru GB
36
marfa se mişcă de la R2 la GB
În acest caz livrarea intra comunitară se va face de firma R1 către firma
GB şi se va factura fără TVA (marfa urmând a fi preluată de către firma
GB, la Timişoara, de la firma R1 şi transportată în Marea Britanie). Între
firmele R2 şi R1 are loc o livrare internă, anterioară celei
intracomunitare, în România, facturată cu TVA.
Cazul 3
Firma R1 din Bucureşti comandă unui angrosist R2 din Braşov o marfă,
pe care R2 o cumpără din Austria, de la firma AT, dispunând livrarea ei
direct către firma R1.
Varianta 1 - AT contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată,
AT => livrare intracomunitară pentru R2 - R2 àlivrare locală pentru R1
marfa se mişcă de la AT la R1
Este vorba de o livrare intracomunitară, efectuată de firma AT din
Austria, la Bucureşti, către firma R2 din România şi facturată fără TVA.
Între firmele R2 şi R1 are loc o livrare interna, ulterioară celei intra
comunitare, în România, facturată cu TVA.
Varianta 2 - R1 contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată,
AT àlivrare locală pentru R2 - R2 => livrare intra comunitară pentru R1
marfa se mişcă de la AT la R1
Firma R2 preia marfa în Austria, de la firma AT, facturată cu TVA, fiind
vorba de o livrare interna, anterioară unei livrări intracomunitare. Pentru a
putea face acest lucru firma R2 va solicita, în prealabil, atribuirea codului
de înregistrare în scopuri de TVA în Austria. Livrarea efectuată, în
continuare, de firma R2, din Austria, către firma R1 din Bucureşti este
considerată livrare intracomunitară şi permite facturarea fără TVA (deşi
este vorba de două firme româneşti ). După efectuarea livrării intra
comunitare firma R2 îşi va putea recupera TVA plătită firmei AT, de la
fiscul austriac.
2.2.2. Situaţii în care la operaţiunea triunghiulară participă o firmă din

România şi două firme din UE
Cazul 1
37
Firma R din România cumpără de la firma I din Italia o marfă, dispunând
ca aceasta să fie livrată direct unui client al său din Marea Britanie, firma
GB.
Varianta 1 - I contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată,
I =>livrare intracomunitară pentru R - R àlivrare locală pentru GB
marfa se mişcă de la I la GB
Firma italiană I, care se consideră că efectuează livrarea intra comunitară,
va preda marfa firmei româneşti R, în Marea Britanie, facturând-o fără
TVA, în timp ce firma R, care va solicita, în prealabil, atribuirea codului
de înregistrare în scopuri de TVA în Marea Britanie, va factura marfa
firmei GB, cu TVA din Marea Britanie.
Varianta 2 - GB contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată,
conform schemei următoare:
I àlivrare locală pentru R - R => livrare intracomunitară pentru GB
În acest caz firma I se consideră că efectuează o livrare internă, anterioară
celei intracomunitare, în Italia, către firma R, pe care o va factura cu
TVA, ceea ce înseamnă că, în prealabil, firma R va trebui să solicite
atribuirea codului de înregistrare în scopuri de TVA, în Italia. Firma GB
va prelua marfa în Italia pentru a o transporta în Marea Britanie, de la
firma R, care se consideră că efectuează o livrare intra comunitară,
facturată firmei GB fără TVA. După livrarea mărfii, firma R îşi va putea
recupera TVA plătită firmei I, de la fiscul italian.
Varianta 3 - R contracteaza transportul mărfurilor cu o firma specializata,
conform urmatoarei scheme:
R => livrare intracomunitară către GB în numele lui I
R (cumpărătorul – revânzător) comunică furnizorului I codul de TVA din
România.
În mod normal este vorba de o achiziţie intracomunitară efectuată de R în
România, dar prin aplicarea măsurilor de simplificare achiziţia
intracomunitară nu este impozabilă în România (conform art. 126 (8)(b)
din Codul fiscal, dacă R face dovada că achiziţia sa intracomunitară a fost
supusă TVA în Marea Britanie, unde se încheie transportul.
Cazul 2
38
Firma italiană I cumpără din România de la firma R o marfă care dispune
să fie livrată direct clientului său GB din Marea Britanie.
Varianta 1 - R contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată,
conform urmatoărei scheme:
R => livrare intracomunitară pentru I - I à livrare locală pentru GB
marfa se mişcă de la R la GB
În acest caz se consideră că are loc o livrare intracomunitară din România
în Marea Britanie, facturată fără TVA, între firmele R şi I. Firma italiană
I, va solicita, în prealabil, să i se atribuie codul de inregistrare în scopuri
de TVA, în Marea Britanie. După primirea mărfii, firma I va efectua o
livrare locală, ulterioară celei intracomunitare, în Marea Britanie, către
firma GB, pe care o va factura cu TVA din Marea Britanie.
Varianta 2 - GB contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată,
R à livrare locală pentru I - I => livrare intracomunitară pentru GB
În acest caz firma R va factura marfa cu TVA, în România, firmei italiane
I, care va trebui, în prealabil, să solicite atribuirea unui cod de înregistrare
în scopuri de TVA de la autoritatea competentă din România. Firma I va
efectua o livrare intracomunitară către firma GB, pe care o va factura fără
TVA. După livrarea mărfii firma italiană I va putea solicita restituirea
TVA de la autoritatea fiscală din România.
Varianta 3 – I contractează transportul mărfii cu o firmă specializată,
R => livrare intracomunitară pentru I - I à livrare locală pentru GB
O astfel de operaţiune presupune aplicarea măsurilor de simplificare,
livrarea intracomunitară efectuată de R către I în România fiind scutită de
TVA dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:
 Bunurile sunt transportate din România în Marea Britanie de către
I;
 I îi comunică lui R un cod valid de TVA în Italia;
 I este menţionat în calitate de cumpărător al bunurilor în declaraţia
recapitulativă depusă de R, ţinând cont de codul de TVA al lui I din Italia.
Cazul 3
39
Firma R din România cumpără o marfă de la firma suedeză S, care
comandă marfa în Franţa la firma F, dispunând livrarea ei direct în
România, la firma R.
Varianta 1 - F contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată,
F => livrare intracomunitară pentru S - S àlivrare locală pentru R
marfa se mişcă de la F la R
În acest caz se consideră că firma F efectuează o livrare intracomunitară,
în România, pentru firma S, facturată fără TVA. Firma S va solicita, în
prealabil, de la autoritatea competentă din România, atribuirea unui cod
de înregistrare în scopuri de TVA. Firma S facturează marfa, în România,
firmei R cu TVA, fiind vorba de o livrare ulterioară celei intracomunitare
şi înregistrează TVA în decont.
Varianta 2 - R contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată,
F à livrare locală pentru S - S =>livrare intracomunitară pentru R
marfa se mişcă de la F la R
În acest caz firma F va factura marfa firmei S cu TVA, în Franţa,
detreminând-o să solicite, în prealabil, de la autoritatea competentă din
această ţară atribuirea unui cod de înregistrare în scopuri de TVA. Firma
S va factura fără TVA marfa firmei R, fiind vorba de o livrare
intracomunitară între două ţări din UE. Firma S îşi va recupera TVA de la
fiscul francez, după efectuarea livrării.
Exemplele prezentate mai sus au rolul de a clarifica unele situaţii
specifice comerţului intracomunitar. Este foarte important pentru
operatorii economici din Romania să acorde o mare atenţie acestor
aspecte pentru că facturarea fără TVA, în situaţii când acest lucru nu este
permis de reglementările în vigoare, duce la plata unor amenzi
substanţiale. Poate fi menţionat aici cazul firmei Siemens, care în 2004 a
trebuit să plăteasca fiscului german amenzi de aproape un milion de euro
pentru greşeli în facturarea fără TVA. Cu atât mai mare va fi riscul pentru
firmele româneşti.
40

Incoterms Cci DB

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Incoterms Cci DB

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

STANDARDE PRIVIND LIVRAREA INTERNAŢIONALĂ

Scurtă prezentare generală

In orice contract de comerţ exterior se pune problema stabilirii

Conţinutul condiţiilor de livrare INCOTERMS 2010

 În funcţie de modalităţile de transport există două categorii de

F FCA Free Carrier/Franco transportator sau Franco

C CFR Cost and Freight/Cost şi navlu

D DAP Delivered at Place/Livrat la locul numit

- In cazul condiţiei unice din grupa E, vânzătorul pune marfa la dispoziţia

A. In obligaţia vânzătorului B. In obligaţia cumpărătorului intră:

-Rubricile A1 şi B1 au acelaşi conţinut în toate cele 11 condiţii de livrare

-Rubricile A2 si B2 scot în evidenţă regula potrivit căreia toate

-In rubricile A3 si B3 vânzătorul nu are nici o obligaţie faţă de

Rubricile A5 şi B5 statuează obligaţii reciproce similare, fără vre-o

Rubricile A6 şi B6 statuează obligaţii reciproce similare, fără vre-o

Rubricile A7 şi B7 statuează obligaţii reciproce similare, fără vreo

Rubricile A8 şi B8 statuează obligaţii reciproce similare, fără vreo

Rubricile A10 şi B10

Condiţii pentru transportul intern şi internaţional

Clarificări privind securitatea şi informaţii solicitate pentru aceste

Cheltuielile privind manipularea mărfii în terminal

Obligaţiile părţilor în cadrul condiţiei de livrare DAT

A1. Obligaţiile generale ale B1. Obligaţiile generale ale

A2. Licenţe, autorizaţii, informaţii B2. Licenţe, autorizaţii, informaţii

A4. Livrarea B4. Preluarea livrării

A5. Transferul riscurilor B5. Transferul riscurilor

A6. Alocarea costurilor B6. Alocarea costurilor

A7. Avizarea cumpărătorului B7. Avizarea vânzătorului

A8. Documentul de livrare B8. Dovada livrării

A9. Verificare, ambalarea şi B9. Inspecţia mărfii

A10. Asistenţa privind informaţiile şi B10. Asistenţa privind

 Obligaţiile părţilor în cadrul condiţiei de livrare DAP

A1. Obligaţiile generale ale B1. Obligaţiile generale ale

A2. Licenţe, autorizaţii, informaţii B2. Licenţe, autorizaţii, informaţii

A4. Livrarea B4. Preluarea livrării

A5. Transferul riscurilor B5. Transferul riscurilor

A6. Alocarea costurilor B6. Alocarea costurilor

A7. Avizarea cumpărătorului B7. Avizarea vânzătorului

A8. Documentul de livrare B8. Dovada livrării

A9. Verificare, ambalarea şi B9. Inspecţia mărfii

A10. Asistenţa privind informaţiile şi B10. Asistenţa privind

Din analiza prevederilor celor 11 clauze INCOTERMS 2010 se pot

-Condiţia FCA (franco transportator/cărăuş) înseamnă că vânzătorul

-Condiţia FAS (franco de-a lungul navei) se aplică numai transportului

-Condiţia FOB (franco la bordul navei) se aplică numai transportului

-Condiţia CFR (cost şi navlu) este specifică numai transportului maritim

-Condiţia CIF (cost, asigurare plus navlu) este utilizată numai la

-Condiţia CPT (transport plătit până la locul numit) presupune că

-Condiţia CIP (transport şi asigurare plătite până la locul numit)

-Condiţia DAP (livrat la locul numit) înlocuieşte condiţiile DAF, DES,

-Condiţia DAT (livrat la terminal) înlocuieşte condiţia DEQ ) livrat pe

-Condiţia DDP (livrat cu vama plătită) înseamnă că vânzătorul şi-a

Aplicarea condiţiilor de livrare INCOTERMS în schimburile

Impactul condiţiilor de livrare INCOTERMS în raportarea

Pragurile statistice de excludere reprezintă limita valorică a

2.1. Facturare fără TVA la livrările EXW

După momentul aderării, tot mai mulţi practicieni au apreciat că aplicarea

2.2. Particularităţi privind aplicarea TVA în funcţie de condiţia de

2.2.1. Situaţii în care la operaţiunea triunghiulară participă două firme din

2.2.2. Situaţii în care la operaţiunea triunghiulară participă o firmă din

S-ar putea să vă placă și