Statul si dreptul in Babylon

1)Organizarea politică
2) Codul de legi Hammurabi
3)Dreptul obligațiilor în Babilon
4) Dreptul familiei
5) Dreptul penal și procedura de judecată
În valea rîului Tigru și Eufrat în mileniul 5 înainte de Hr., polulația sumeriană(sumeri) a
constituit primele orașe-state. În mileniul 3 în.Hr această civilizație a fost distrusă de regele
Akadului Sargoon I . În urma cuceririlor în Mesopotamia s-au format două state Asiria(cu
capitala Niniva) și Babilon.
În secolele 18-17 în Hr. Babilonul atinge apogeul de dezvoltare economică și politică în
timpul regelui Hammurabi. Pentru uniformizarea legislativă ,unificarea(teritorială) și
centralizarea statului(se referă la putere) a fost elaborat un cod de legi obligatorii pentru
toată populația.
În fruntea statului se afla regele care transmitea puterea ereditar patriliniar.
Primul funcționar nubanda era numit de rege și putea fi destituit la voința acestuia. Toți
funcționarii din administrația centrală puteau fi numiți de nubanda cu acordul regelui. Inițial
relațiile dintre rege și slujitorii cultului erau conflictuoase . În urma înțelegerii de
compromis,regele a acordat diplome de imunitate pentru proprietatea templelor .
Regele era acceptat de sacerdoți în baza consecutivității dinastiei. Anual prerogativele
regale erau confirmate de preoți. Activitatea regelui era susținută de armată,din care cauză
statul avea fonduri funciare libere pentru ostați. Persoana care accepta să presteze serviciul
militar ,primea gratis un lot de pămînt numit ilku. Aceasta nu putea fi transmis ereditar. În
situația de război orașele care aveau statut autonom nu prestau serviciul militar , dar
achitau impozit dublu.
Transformările politice în Babilon au fost influențate de conflictele permanente cu Asiria. În
sec 8 în.Hr au fost restabilite o parte din legile lui Hammurabi. Teritoriile Babilonului au fost
cucerite consecutiv de Imperiul Persan,Macedonian și Roman.
2)Codul lui Hammurabi
Relațiile sociale,economice ,civile erau reglementate în baza codului de legi(în perioada
statului centralizat).
Codul conține trei părți:
-Introducere – regele argumentează necesitatea acestor legi menționind că statul nu
trebuie să permită celui mai puternic să domine pe cel mai slab.
-Conținutul –cuprinde 282 de articole ,acestea nu sint grupate tematic,deoarece codul de
legi este cazuist (fiecare lege reprezintă un caz de judecată).
-Încheiere- se menționa că garantul respectării legilor este statul reprezentat prin rege.
Conform statului juridic al persoanei societea babiloniană era formată din:
I. 1)persoane cu drepturi depline –din această categorie făceau parte
aristocrații. 2)avilum-persoană liberă cu proprietate funciară.
3)mușkenum-persoană liberă cu proprietate care avea mai multe obligații față de stat.
Legea mai mult protejează personalitatea avilum,iar proprietatea mușkenum,deoarece
aceste două categorii sunt de proveniență diferită.
II. Categoria persoanelor fără drepturi : 1)sclavii – din prizonierat,cumpărați, sau
ereditari.Statul sclavilor era reglementat diferit în dependență de proveniența
acestora.Sclavii datornici babilonului erau protejați în baza principiului Thalionului(egalilor
pentru egali).Sclavia în Babilon era pe un termen maximal de 3 ani.Statului sclaviei putea fi
lichidat prin căsătorie cu o persoană liberă,prin răscumpărare,adopție sau întelegere
mutuală(binevolă) cu stăpînul (dar cu deosebire,în acest caz sclavul se obliga să platească
o anumită contribuție stăpînului pînă la sfîrșitul vieții.
2)străinii – persoane fără avere. În unele cazuri cînd palatul regal era interesat de străini
care dețineau anumite îndeletniciri (translator,meșter) regele oferea o diplomă de
proprietate funciară temporară, iar deținătorul acesteia trecea în categoria persoanelor cu
drepturi depline pentru perioada permisă de lege.
3)Dreptul obligațiilor în Babilon
Conform dreptului obligațiilor erau cunoscute mai multe tipuri de contracte:
1)Vînzare-cumpărare – era valabil daca bunul vîndut era în circuit economic.
2) Încheierea contractului este publică în prezența a cel puțin doi martori.
3)Capacitatea părților de a contracta ,nu aveau dreptul sa încheie contracte persoanele
cu handicap psihic,minorii,parțial femeile și sclavii.
4)Contractul de împrumut –era reglementat la nivel de dobîndă,20 procente în cazul
împrumutului de bani,33 procente în cazul împrumutului de cereale. În cazul existenței
gajului creditorul nu era în drept să-l folosească pînă la expirarea contractului.Creditorul nu
este în drept să-și întoarcă desinestătător creanța(venitul) el este obligat să se adreseze în
instanța de judecată.
5) Contractul de comision– reglementează relațiile dintre comitent(persoana care oferă o
sumă de bani pentru a fi investită) și comisionar (persoana care se obligă să pună în circuit
acești bani în schimbul unui procent de venit numit comision). Dacă în instanța de judecată
se demonstra vina comisionarului el era boligat să întoarcă de 3 ori mai mult,dacă a
comitentului trebuia să întoarcă de 6 ori mai mult .
6)Contractul de arendă – tradițional se referă la loturile de pămînt ,un statut separat aveau
contractele prin care arendajul se obliga să desțelenească pămîntul (pe durata nu mai mult
de 3 ani) și contractul prin care se obliga să sădească livadă ( pe durata de 5 ani).
4)Dreptul familiei în Babilon
Prevede formarea familiei patriliniare ,patrilocale și patriarhale.
1)Patrilocală – femeia căsătorită este obligată să treacă cu traiul în casa soțului.
2)Patriliniară – copiilor li se oferea numele tatălui.
3)Patriarhală – bărbatul este suprem în familie.
Familia era întemeiată în urma căsătoriei realizată în două etape:
-Căsătoria propriu-zisă
-Logodnă
Pentru legalizarea căsătoriei era obligatoriu acordul părinților. Soțul era considerat capul
familiei avînd dreptul asupra membrilor familiei sale.Dacă soțul făcea împrumut înaintea
căsătoriei ,doar soțul era responsabil,iar dacă în timpul căsătoriei soțul avea dreptul să dee
în sclavie un membru al familiei.
Soțul nu avea dreptul asupra dotei (zestrea soției) și era pedepsit dacă a cheltuit ceva din
dotă.Soțul avea dreptul să destrame căsătoria,dacă soția era certăreață,dacă era sterilă,
dacă cheltuie prea mult, în cazul adulterului soției.
În caz dacă soția era bolnavă incurabil soțul avea dreptul să-ți creeze o nouă familie dar să
întreție soția și să o lase în casă.
Soția era în drept să dee la divorț dacă soțul o înjosește sau umblă drumurile.
Adopția prevedea drepturi egale pentru copii.Dreptul de moștenire prevede că soții nu se
moștenesc reciproc. Copiii moșteneau averea tatălui și aveau dreptul la zestrea mamei
dacă aceasta dorea.
6)Dreptul penal și procedura de judecată
Legea respectă principiul Thalionului ,în unele cazuri în baza acestor principii erau
pedepsite persoanele nevinovate. Iar în unele cazuri funcționa Thalionul simbolic.
Thalionul simbolic se aplica în cazul în care persoana avea o profesie nobilă ,însă din
cauza acțiunilor sale suferea o altă persoană.
Codul nu acceptă deosebire între crima intenționată sau neintenționată , cu două
excepții:
-Judecata nu ținea cont de circumstanțele atenuante (nu a atins majoratul) sau
agravante(stare de ebrietate).
-Judecata face o singură excepție din cele 282 de articole pentru a pedepsi diferit gradul de
implicare a persoanei în crimă.
Codul Hammurabi prevede următoarele tipuri de crimă:
1)Împotriva persoanei –omorul
-provocarea leziunilor corporale
-mărturiile false
2)Împotriva proprietății –jaful
-furtul
-tîlhăria
-provocarea daunelor materiale
3)Împotriva familiei(moralei) – încestul între rude(căsătoria)
-adulterul soției
-furtul femeii căsătorite
-înlocuirea copilului de către doică
4)Împotriva judecății –învinuire falsă
-decizia incorectă a judecătorului (acesta era obligat să achite o amendă și era lipsit de
dreptul de a ocupa funcția de judecător).
5)Crime militare –nesubordonarea față de persoanele cu un grad militar mai înalt.
-trimiterea în armată a sclavului
-ascunderea unei părți din bunurile jefuite în timpul expediției militare.
Dreptul nu fixează tipurile de crimă împotriva statului.
Procedura de judecată era publică. Dreptul de a judeca îl aveau persoanele numite de
autoritățile statului său propuse de administrația locală.
Puterea administrativă nu era separată de cea judecătorească.Procesul de judecată era
inițiat doar de persoanele implicate sau interesate,dacă victima și făptașul ajungeau la o
înțelegere crima nu era cercetată în judecată. Spre sfîrșitul domniei lui Hammurabi,
oficialitățile statului numeau funcționarii care erau obligați să inițieze procesele de judecată
chiar și în cazul înțelegerii părților. Decizia judecătorului era definitivă și se executa la
sfîrșitul procesului.
Principiile codului Hammurabi au fost respectate în Babilon și după destrămarea statului
centralizat.

Egiptul antic
1.Evoluția organizării politice
2.Principiile dreptului
1.Evoluția organizării politice
Primele formațiuni statale s-au creat în mileniul 6-4 în.Hr în valea rîului Nil și se
numeau nome(42).Conducătorul nomei se numea nomarh. Formațiunile s-au format în
perioada numita predinastică.
În anul 3mii în.Hr faraonul Narmer a unificat egiptul de sus și egiptul de jos, și a instituit
prima dinastie numită mina,iar capitala a devenit Memfis.
Noțiunea fera,faraon și Egipt sunt de proveniență greacă.
În mileniul 3 în perioada regimul Vechi are loc centralizarea statului,se crează instituțiile
politice care asigură funcționarea statului unificat.
Organizarea politică a statului conținea 3 nivele:
a)central
b)regional
c)local
Șeful statului era considerat faraonul ,statutul acestuia era reglementat în 3 forme:
a)faraon- om
b)faraon-zeitate
c)faraon-conducător de stat
· La nivel central
Oficial faraonul deținea puterea absolută,în realitate se subordona sacerdoților .Puterea
era transmisă ereditar în baza princiipilor primogenității.
Real puterea era deținută de primul funcționar vizir sau tjati , acesta numea funcționarii de
rangul 1 și 2 din nome. Era șeful arhivei și cancelariei din stat și a închisorilor. Era unicul
funcționar în drept să modifice intrucțiunile faraonului. Vizirul conducea cele 6 camere
judecătorești și dirija activitatea departamentelor(casa albă – departamentul financiar).
Consiliul celor 10 (sacerdoți)-alegeau viziri din rudele faraonului.
· La nivel regional
Instituțiile inițial erau eligibile. Odată cu formarea statului centralizat funcționarii erau numiți
de administrația centrală.Funcționarii obțineau privilegii și proprietăți doar pe durata
mandatului .Aristocrația centrală era în coflict cu cea regioanală.
· La nivel local
Aparatul administrativ local era cel mai numeros și se supunea direct aparatului
administrativ central. Unele orașe au obținut diplome de imunitate din partea din partea
vizirului ,astfel aveau unele drepturi autonome.
În secolul 6 în.Hr Egiptul a fost cucerit de Imperiul Persan,urmează ,cucerirea de către
Imperiul Macedonian în sec. 4 în Hr,iar în sec 1 în Hr ,teritoriile au fost incluse în
componența Imperiului Roman.
2) Principiile dreptului
Dreptul egiptean reglementează statutul juridic al persoanei,dreptul de proprietate,dreptul
familiei,dreptul obligațiilor ,dreptul penal și procedura de judecată.
Categoria socială este un grup de persoane care are aceleași drepturi și obligații.
Conform legii orice persoană care știa a scri și a citi putea ocupa orice funcție de stat ,cu
excepția funcției de faraon ,care era ereditară.
Real statutul economic a determinat formarea categoriilor sociale:
a)aristocrația laică,religioasă și militară.
b)oamenii de rînd aveau drepturi asupra proprietății funciare(pămînt),părinții erau obligați
să asigure fiului proprietatea de pămînt sau o profesie.
c)sclavii-persoane absolut dependente,absolut fără drepturi. În Egipt doar statul avea
dreptul de a vinde și de a cumpăra sclavi. Legea prevedea lichidarea statului de sclavie prin
răscumpărare ,prin căsătorie și adopției.
Legea reglementează dreptul familiei în cîteva tipuri:
a)Monogamă- soție ,soț și copii. Se intemeiază prin căsătorie legalizată prin contract (se
căsătoreau în baza sentimentelor).Legea nu reglementa vîrsta majoratului de
căsătorie.Divorțului se întemeiază de asemenea prin contract.
b)Bigamă- presupune existența a două căsătorii paralele.
c)de probă – se întemeiază în baza unui contract de un an. Statul nu prevedea relația de
concubinaj.
d)Consagvină – căsătoria între rude.
e)Poligamă- presupune existența haremului(un soț mai multe soții),acest tip de căsătorie
era spercific pentru dinastia regală.
Relațiile din cadrul familiei:
Drepturile de moștenire au influențat reglementarea relațiilor din familie,deoarece statutul
economic al femeii îi permitea să ia decizii importante. Copiii își moșteneau părinții în egală
măsură,inclusiv și cei adoptați. În familie unde nu erau băieți,doar fiice,părinții se străduiau
să înfieze un băiat pentru că doar ei se ocupau de înmormîntarea părinților.
Părinții erau obligați să asigure o profesie fiilor,dacă fiul îndrăznea să ridice mîna asupra
tatălui,atunci era dezmoștenit.
Divorțul putea fi inițiat de ambii soți,dacă în instanțele se demonstra că vinovat era
soțul,atunci acesta era obligat să achite o amendă soției,să achite întreținerea copiilor pînă
la majorat și să le garanteze moștenirea.
Judecata repsecta condițiile contractului încheiat la întemeierea căsătoriei.
Dreptul obligațiilor în Egiptul Antic :
Dreptul obligațiilor apare din contracte și delicte(încălcarea dreptului de proprietate-o mică
infracțiune care a cauzat o pagubă).În cazul delictelor persoana era obligată să repare
paguba.
În egipt erau cunoscute mai multe tipuri de contracte:
1)Vînzare-cumpărare – acesta era valid(se respecta) dacă părțile acceptau binevol
obligațiile. Cumpărătorul achita integral suma,vînzătorul era responsabil de calitatea bunului
timp de o lună.Cumpărătorul înregistra bunul în registrul cadastral,dacă cel puțin o
prevedere nu era respectată,contractul era lovit de nulitate.
2)Contractul de împrumut- reglementează relațiile dintre creditor (persoana care oferă
banii) și debitor(persoana care împrumută).Statul nu a impus o dobîndă fixă,iar în cazul
prezenței gajului dobînda era mai mică.
3)Contractul de arendă – era încheiat de obicei cu referință la loturile de pămînt .Achitarea
pentru arendă nu era în dependență de roada obținută(procentual).În cazul calamnităților
naturale plata arendei era trecută pe anul viitor.
4)Contractele de asociere-prevedeau o înțelegere prin care două sau mai multe persoane
își asumau obligația de a dispune împreună de bunuri. Veniturile erau împărțite în
dependență de volumul proprietății inițiale. Asociația se poate destrăma legal,doar după
achitarea impozitelor față de stat.
Dreptul penal și procedura de judecată erau influențate de cutumă și de religie. Cele mai
grave crime erau considerate împotriva statului,omuciderea,devastarea
templelor.Pedepsele erau fizice și economice.
Pedeapsa cu moartea era obișnuită sau calificată în dependență de gravitatea crimei.
În lipsa probelor judecata accepta ordaliile(judecata zeilor).
Procedura de judecată era publică și se realiza în scris,însă erau excepții,faraonul putea fi
judecat,în acest caz procedura era închisă(secretă),iar judecător suprem era vizirul.
Dreptul de a judeca îl aveau funcționarii numiți de vizir.Faraonul era în drept să grațieze
dacă era prezent la procesul de judecată.Grațierea era imposibilă în cazul de omor și crimă
împotriva statului.

Dreptul in India antica. Legile lui Manu

Civilizația Indusului a apărut în mileniul III î.Hr., pe valea fluviului Indus. În India primii
oameni s-au așezat în nord, între fluviul Indus, de la care se trage numele țării, și
fluviul Gange. Au luat naștere orașele Mohenjo-daro și Harappa. Timp de o mie de ani
triburile arienilor dinspre nord au cucerit India, formând pe valea fluviului Gange numeroase
state. India nu a construit aproape niciodată un imperiu unificat; numai două dinastii Maurya
și apoi Gupta, au ajuns sa domnească aproape în întreaga țară.
Odată cu venirea la putere a suveranului indian, Ceandragupta Maurya apare prima mare
dinastie indiană. Treptat, membrii dinastiei Maurya își întind dominația asupra întregii Indii,
cu excepția Sudului. Cel mai renumit dintre regii Maurya este Așoka, rege care urcă pe tron
în anul 269 i Hr. El se convertește la budism, religie fondata în India în sec. al V-lea i Hr.,
încurajând expansiunea ei. Domnia sa este mult mai bine cunoscută decât a celorlalți regi,
întrucât el a pus sa se graveze textul hotărârilor sale (edicte) pe stânci ori pe stâlpi mari de
piatră care au fost descoperiți în întreaga Indie.
În India, Manu a fost al doilea conducător după Hammurabi care a creat un cod de legi.
Legile lui Manu reprezintă cel mai important cod de legi al Indiei antice,format din 12 cărți ,
atribuit de tradiţia hindusă lui Manu. S-au păstrat într-o versiune datând din secolele II î.Hr.
– II d.Hr. Conţin unele reguli care interzic folosirea armelor otrăvite şi atacarea celor lipsiţi
de apărare, precum şi numeroase precepte etico-religioase, având autoritatea unor norme
juridice.
Conform acestor legi, arta diplomaţiei constă în iscusinţa de a împiedica războiul şi a
consolida pacea. Potrivit regulilor din legile lui Manu, cele mai complicate probleme ale vieţii
internaţionale pot şi trebuie să fie rezolvate pe cale diplomatică, forţa fiind numai un mijloc
subsidiar de soluţionare a disputelor dintre state. Codul a contribuit la consolidarea
sistemului social bazat pe caste.
Societatea indiană era împărțită în patru caste, conform legilor lui Manu:
-preoții (brahmanii)
-războinicii (kșatriya),
-producătorii (vaisya)
-servitorii (sudra).
Indienii credeau că după moarte sufletul omului renaște într-un alt trup. Aceasta se numește
reîncarnare sau samsara. Indienii studiau astronomia, matematica, geometria, știința și
medicina. În India capul familiei avea putere nelimitată, iar după moartea sa această putere
se transmite primului născut.

Statul si dreptul in Grecia antica

Organizarea politică:Atena și Sparta
2.Dreptul juridic
Organizarea politică în Atena
Statalitatea greacă a evoluat în cîteva perioade:
1)Minoica (3000-1600 în.Hr) are loc trecerea la modul de viață sedentar ,se creează
primele formațiuni prestatale.
2)Cretomiceniană (1600-1100 în. Hr) are loc etnogeneza grecilor.
3)Perioada homerică (sec XI-IX în Hr) s-au creat primele state grecești numite oraș-
polis,diferențierea socială a influențat organizarea politică , confruntările dintre orașele-polis
și condițiile geografice nu au permis formarea statului centralizat.
4)Perioada marilor colonizări (sec VIII-VI) grecii au atins apogeul de dezvoltare
economică și au început să întemeieze orașe-colonii pe litoralul mării.
5)Perioada clasică –s-au creat fome de organizare politică clasică Atena democratică și
Sparta aristocratică militaristică.
Democratizarea Atenei a început prin reformele realizate de Solon, acesta vine la putere în
calitate de arhonte.
Principalele reforme a lui Solon au fost:
1.Reforma Socială – a)s-a interzis sclavia pentru atenieni din cauza datoriilor.Grecii
atenieni care devenise sclavi,în alte orașe-polise ,erau răscumpărați de stat.Pentru străini,
statutul sclaviei a fost păstrat. b) pentru a evita conflictele sociale ,populația Atenei,a fost
împărțită, în patru categorii sociale în dependență de avere. Reprezentanții primelor două
aveau acces la toate funcțiile în stat,prin această reformă au fost puse bazele regimului
democratic.
2.Reforma economică – a fost devalorizată moneda ,ea a început să cîntărească mai puțin
aur,datornicii erau în drept să întoarcă datoria în monedă nouă și s-a creat rezerva statului.
3.Reforma politică – instituția supremă în stat a devenit adunarea populară (Agora) ,astfel
cetățenii aveau dreptul să inițieze proiecte de lege și să participe la procesul legislativ. În
calitate de organ sau instituție cu funcții preponderent ,executive a fost instituit Senatul
numit și consiliul celor 400 de reprezentanți. Areopagul era o instituție mai veche,care
promova și apăra interesele aristocrației.Prin reforme aristocrația gentilică a fost limitată în
privilegiile mai vechi.
Reformele au aplanat criza temporar,în consecință în Atena s-au creat primele partide
politice:
-Partidul Pedienilor (apărau interesele aristocrației).
-Partidul Paralienilor (apăra interesele păturii de mijloc).
-Partidul Diacrienilor (promova interesele păturii de jos,a demosului sărac).
Lupta politică a permis instaurarea regimului de tiranie ,tiranul prelua gurvernarea ilegal
însă în majoritatea cazurilor promova reforme în favoarea demosului . Reformele au fost
continuate în timpul lui Clistene ,supranumit părintele democrației.
Atena a fost împărțită în baza unor criterii noi,teritorial administrative.Teritoriile erau
împărțite în 10 file(cea mai mare unitate administrativ-teritorială),fiecare era compusă din 10
deme.
Reprezentanța în Senat era în dependență de apartenența la file,astfel Senatul a
devenit Consiliul celor 500 de reprezentanți.Pentru funcționaliate Senatul a fost împărțită
în 10 părți,fiecare parte guverna a 10 parte din an.
În calitate de instituție cu funcții preponderent militare a fost creat Consiliul celor 10
strategi.În calitate de măsură preventivă de pedeapsă a fost
instituit astracismul (expulsarea din țară pe un termen de 10 ani a persoanelor care
pretindeau la mai multă putere decît permitea legea).
Regimul democatic a fost consolidat în timpul lui Pericle,principalele instituții erau:
-Adunarea Populară(se convoca săptămînal). În situația adoptării celor mai importante
decizii era obligatoriu cvorumul (prezența a cel puțit 3000 de persoane).Dreptul de a
participa la adunare ,îl aveau bărbații care au atins vîrsta de 18 ani+2 ani serviciul militar
obligatoriu,la care ambii părinți erau cetățeni naturali ai Atenei.
-Heliae,instituție cu funcții preponderent judecătorești,asemenănătoare curții de jurați.Jurații
erau numiți în ziua judecății.
-Senatul,avea dreptul să inițieze legi,însă acestea erau valabile doar dacă erau aprobate
de Adunarea Populară.
-Consiliul Arhonților ,format din 10 persoane conduse de arhontele Eponim(superior).
Funcționarii erau aleși prin tragerea la sorț și aveau dreptul la un singur madat în aceeași
funcție și erau aleși pe un an. Unica instituție în care persoanele puteau fi alese de
nenumărate ori era a strategilor(strategii erau persoane înstărite și aveau competențe
militare).
Regimul democratic a fost lichidat în sec. IV în.Hr fiind înlocuit cu regimul oligarhic(regim
politic în care un grup de persoane deține puterea în stat),apoi cu cel monarhic.
Organizarea politică în Sparta.
Orașul-polis sparta a evoluat spre organizarea politică a aristocrației militare.
Din sec IX în Hr.organizarea politică includea următoarele instituții :
-Prima instituției instituția celor 2 regi – aveau funcției eligibilă pe un termen
nedeterminat.Prerogativele erau limitate de adunarea populară .
-Senatul sau gerusia – format din 28 de persoane +2 regi , care nu aveau o vîrstă mai
mică de 60 de ani. Era în drept să inițieze proiecte de legi, care erau propuse adunării
populare.În caz de necesitate senatul exercita funcția judecătorească.
-Consiliul celor 5 efori –era ales de adunarea populară ,dreptul de a fi ales îl aveau cei
mai buni conducători militari.Real aceștia controlau activitatea regilor prin ceremonia numită
cititul stelelor.
-Adunarea populară – era formată din cetățeni spartiați(spartani).Teritoriile statului erau
împărțite în 9-12 mii loturi.Dreptul de moștenire a acestor loturi îl avea doar fiii recunoscuții
de tată care era cetățean al spartei. Cetățenia era condiționată prin stăpînirea unui astfel de
lot .Cele mai importante decizii erau adoptate de adunarea populară.În interiorul acesteia
cetățenii aveau drepturi egale.
Grecia nu a fost centralizată teritorial și politic din cauza condițiilor geografice și a nivelului
de dezvoltare a orașelor-polise .Lupta dintre Atena și Sparta a determinat decăderea
civilizației grecești.În secolul IV în.Hr teritoriile făceau parte din Imperiul Macedonian.
Sec. IV-II în.Hr sînt numite perioadă elemistică ,se caracterizează prin extinderea civilizației
grecești și prin grecizare.
În secolul I în.Hr teritoriile au fost cucerite de romani,și au fost incluse într-o singură
provincie numită ahaia.
Dreptul juridic
Statutul juridic al persoanei era diferit în majoritatea orașelor polise .
În Atena societatea era formată din:
– Eupatrizii(aristocrația gentilică),dar în urma reformelor lui Solon au fost lipsiți de privilegii,
-Demos(oameni de rînd), cu drepturi depline.
-Meteci,persoane libere care locuiau teritoriile din jurul Atenei,achitau impozit anual ,dar nu
avea voie să participe la Adunarea Populară.
-Sclavii,persoane absolut dependente .
Societatea spartană era formată din:
-Spartiați ,persoane cu drepturi depline.
-Perieci,oameni liberi personal, dependenți economic ,întrețineau orașul Sparta.
-Iloții,sclavi deținuți în proprietatea colectivă de stat. Se organizau expediții militare,numită
și vînătoare ,în care tinerii spartani exersau pe seama iloților, și cu cîți iloți mai mult erau
omorîți cu atît mai mare gradul militar era la spartiat.
Organizarea politică a influențat statului fiecărei categorii sociale:
-În Atena familiile erau întemeiate doar cu aprobarea tatălui, însă dacă erau persoane care
doareau singuri să întemeieze familie, fără aprobarea taților această căsătorie nu era
legală,și ei trăiau în concubinaj.
Nu se permitea căsătoria cetățenilor cu necetățeni.
Care părinții tinerii nu le asigurau zestrea,atunci căsătoria era ilegală.
Înițierea divorțului era posibilă pentru ambele părți,dar greu realizabilă pentru soție.Odată în
an ,arhontele eponim lua decizii privind divorțurile inițiate de soții.Soțul putea obține divorț în
cazul infidelității soției sau dacă aceasta era bolnavă incurabil. Dacă soțul dorea divorț fără
temei,era obligat conform legii să-i găsească femeii un alt soț.
-În Sparta codul de legi a lui Licurg prevedea existența familiilor de grup deoarece era
interzisă gelozia.Legea lui Licurg spunea că : Ostașul gelos nu poate lupta bine și deci
gelozia este interzisă prin lege,și dacă ostașului îi place soția altui ostaș ea va fi și soția lui.
Copiii erau considerați legitimi dacă erau recunoscuți de tată. Statul avea grijă de copii pînă
la 21 de ani. Orice băiat spartan era bătut cu varga, pentru a ști că statul spartan are grijă
de el. La nașterea copilului dacă băiatul era mai slăbuț,copilul era omorît,că se considera că
trebuia să fie un bun militat. Dacă se nășteau mai multe fetițe decît băieți, fetele erau
omorîte pentru a făcea un echilibru.
În sec IV în.Hr legile vechi în mare parte au fost anulate, a început legalizarea familiilor
obișnuite monogame.
Dreptul obligațiilor în Sparta practic nu era dezvoltat. Prin legea lui Licurg se interzicea
luxul,era reglementat statului locuinței.
Dreptul obligațiilor
Proprietatea statului nu permitea dezvoltarea proprietății private,din această cauză în
Sparta izvor al obligațiilor erau delictele.
În Atena relațiile economice erau dezvoltate și au determinat legalizarea mai multor tipuri
de contracte.
Contractul de vînzare-cumpărare -era reglementat și prin plata arvunei. Arvuna trebuia să
constituie nu mai puțin de 10 procente din costul bunului. În cazul în care cumpărătorul s-a
răzgîndit să cumpere bunul,arvuna rămîne la vînzător.
Contractul de împrumut – nu instituia o dobîndă unică pentru toate contractele ,erau
reglementate contracte cu prezența gajului,fără gaj și cu garanții din partea persoanei a 3-a
(fidijusor- în caz în care debitorul nu întoarce suma creditorului, fidijusorul este obligat să
plătească integral suma). Acesta răspundea cu propria avere în fața creditorului.
Fidijusiunea a înlocuit responsabilitatea colectivă(dacă debitorul nu putea achita suma,
responsabilă era familia, iar fidijusorul înlocuia responsabilitatea colectivă).
Contractul de locațiune – prevedea arenda pămîntului , închirierea muncii sau a unor
bunuri,legea proteja proprietatea privată și personalitatea celor participanți la contract.
Drept penal și procedura de judecată
În Sparta toate instituțiile statului dețineau și funcții judecătorești și judecata era publică
.Cele mai grave crime erau considerate cele militare și împotriva statului.Obiceiurile și legile
militare erau prioritari .
În Atena cel mai vechi cod de legi este considerat a lui Dracon care prevedea pedepse
aspre pentru orice încălcare de lege.Exemplu (În Atena conform legilor lui Dracon, dacă o
persoană fura ceva de mîncare ,ceva neînsemnat, persoana putea fi pedepsită cu
moartea).
În perioada clasică doar unele din aceste prevederi au fost preluate. Procedura de judecată
s-a modificat odată cu transformările politice ,conform procedurii arhaice din areopag
,judecata trebuia să fie realizată noaptea sau într-o încăpere întunecoasă pentru ca
judecătorul să nu vadă persoanele implicate în proces.Dacă un aristocrat era judecat cu
moartea, el avea privilegiul să se sinucidă.
Cele mai grave crime erau considerate împotriva democrației ,omorul premeditat,mărturiile
false. Cele mai aspre pedepse erau izgonirea din cetate și pedeapsa cu moartea.
Procedura de judecată obișnuită avea loc la inițiativa personală ,învinuitul și partea
vătămată prezentau argumentele în prima etapă a judecății.Probele erau sigilate într-un vas
de lut,la ele se revenea în a doua etapă a judecății. În a doua etapă partea învinuită era în
drept să-și pregătească un discurs argumentat de dezvinovățire,și acest lucru era cel mai
negativ, că dacă o persoană avea abilități la retorică,ușor putea manipula cu jurații și o
persoană vinovată putea fi dezvinovățită. Jurații apreciau gradul de vinovăție a persoanei,
iar judecătorul stabilea mărimea pedepsei. Judecata ținea cont de gravitatea crimei , gradul
de participare, intenția sau imprudență, circumstante atenuante sau agravante. După
cucerirea romană principiile dreptului grecesc , au fost înlocuite cu cele romane.
Geneza si evolutia statlui si dreptului medieval in
Europa de Vest
1.Regatele barbare
2.Organizarea politică a Franței și Marii Britanii
3.Dreptul Medieval
1.Regatele barbare
Statalitatea medievală începe odată cu formarea regatelor barbare-forma de organizare
politică de sinteză între democrația militară germanică și monarhia romană.
Democrația militară –
Primul regat a fost creat în secolul 5 de vizigoți pe teritoriul Imperiului Roman.Cel mai
dezvoltat regat a fost creat de ostrogoți .Perioada de existență a acestui stat a fost numită
renașterea ostrogotă,la inițiativa regelui au fost create instituții de guvernare după modelul
roman.
Regatul care a existat mai multe secole și s-a transformat în Imperiu a fost creat de franci.
Perioada statalității se împarte în două etape:
1)Merovingiană sec V-VII – se caracterizează prin formarea și centralizarea statului
.Prerogativele monarhului erau limitate de aristocrați. Centralizarea a avut loc cu ajutorul
instituțiilor religioase .Dreptul canonic a început să funcționeze de rînd cu dreptul obișnuit.
2)Carolingiană sec VIII-IX– se caracterizează prin formarea imperiului franc .Statul
francilor era condus de rege ,transmitea puterea ereditar prin dinastie. Candidatura sa era
aprobată de biserică. Majordom –funcționar numit de rege care răspundea de curtea regală
și de armată. Referendarul – funcționar care răspundea de cancelaria regală.Justițiarul –
funcționar responsabil de procesele de judecată și de respectarea legilor.
Imperiul francilor a inclus toate teritoriile europei de vest .Regele Carol cel Mare a constituit
forma de mărci. Guvernatorii în aceste unități teritorial administrative erau aleși de băștinași
și aprobați de rege . În anul 800 Carol a fost încoronat de papa de la Roma, în calitate de
împărat ,astfel a obținut dreptul de legal asupra teritoriului fostului Imperiu Roman de Apus.
După moartea lui Carol au inceput luptele interne dintre moștenitori.
În anul 843 prin înțelegerea de la Verdun,nepoții lui Carol au încheiat înțelegerea de
împărțirea a imperiului:
a)Partea de vest ,viitoarea Franță a fost dată lui Carol .
b)Partea de est ,viitoarea Germanie a fost dată lui Ludovic.
c)Partea de sud, viitoarea Italie a fost dată lui Lotha.
2.Organizarea politică a Franței și Marii Britanii
Prima formă de organizare politică a statelor deja formate se caracterizează prin monarhia
feudală,numită și monarhia seniorială-formă de guvernare în cadrul căruia prerogativele
monarhului erau limitate de feudali(mari proprietari de pămînt). Din cauza transformărilor
teritoriale ,monarhii statelor europene au rămas fără influență politică și a început perioada
numită a fărămițării feudale(revoluția feudală) care se caracterizează prin lupta dintre marii
feudali. Feudalii se comportau în propriul domeniu ca stăpîni absoluți,fapt care a influențat
sistemul de legi în europa ,deoarece fiecare feudal își faceau legile proprii și nu se
supuneau nimănui.
Transformările sociale și cele militare au determinat trecerea la o nouă formă de guvernare
numită monarhia stărilor(formă de guvernare ,prin care prerogativele monarhului erau
limitate de instituții politice care reprezentau stările sociale).
În evul mediu erau 3 stări:
a)clerul (reprezentanții bisericii)
b)nobilimea
c)starea a 3-a eterogenă (orășeni și țărani).
Prima instituție reprezentativă s-a creat în Marea Britanie în 1265 în timpul confruntărilor
dintre orășeni și nobili. Pentru aplanarea conflictului Simon de Manfor a propus crearea
unui parlament din care să facă parte reprezentanții categoriilor sociale libere.În secolul 14
parlamentul a devenit bicameral deoarece marea nobilime refuza să participe la ședințe
comune cu oamenii simple. În prezent parlamentul englez este format din camera lorzilor și
camera comunelor.
În Franța adunarea reprezentativă se numea adunarea statelor generale și a fost convovată
prima dată în 1302 în timpul regelui Fillip al IV-lea.Pentru a demonstra Papei de la Roma că
este susținut de toată populația regele a convocat adunarea reprezentativă. Reprezentanții
clerului și a nobilimii au fost invitați nominal, iar orășenii și-au ales reprezentanții .Procedura
de votare prevedea că fiecare categorie socială are un vot. Prerogativele regelui s-au
consolidat datorită orașelor. Marii feudali pretindeau la impozite exagerate față de orașe
,orășenii au susținut regele ,în schimbul unor garanții de libertate .
Războaiele dintre țările europene au modificat forma de guvernare a celor mai mari state
.Mărirea fondului funciar al familiei regale a permis trecerea spre monarhia absolută(formă
de guvernare în cadrul căreia puterea absolută în stat aparține regelui. În Franța monarhia
absolută s-a manifestat în timpul regelui Ludovic al XIV-lea. Cele mai importante decizii
erau adoptate de cardinal(ținea sub control funcțiile religioase și politice).
Franța a fost împărțită în unități teritorial administrative,numite departamente. În fruntea
acestora erau numiți intendenți din reprezentanții nobilimii mici .Era unica funcție care nu se
vindea. Intendenții reprezentau puterea supremă în departamente (militară, polițienească,
fiscală,administrativă). Din numele regelui erau elaborate fișe curate cu semnătura regală.
Intendenții erau în drept să scrie decizii inclusiv judecătorești din numele regelui. În a doua
jumătate a sec XVIII -lea, a început criza regimului absolutist francez,acesta a fost lichidat
în 1789 prin revoluția burgeză.
În Anglia începînd cu anul 1215(Magna-Carta-Libertatum prerogativele monarhului erau
limitate de feudali. Conform tradiției puterea era deținută de rege și parlament.În 1603
dinastia Tudorilor a fost înlocuită cu dinastia Stuarților ,reprezenații acesteia pretindeau la
puterea absolută. În 1628 Parlamentul a adoptat Petiția drepturilor prin care cerea regelui
să respecte vechea tradiție de guvernare în comun. Perioada 1629-1640 este
numită guvernarea fără parlament,Carol I va fi nevoit să convoace Parlamentul din cauze
financiare. Regimul absolutist a fost lichidat prin revoluția burgeză ,iar în 1688 în Anglia se
va instaura regimul monarhiei constituționale (monarhie parlamentară).
3.Dreptul Medieval
În timpul regatelor barbare,relațiile erau reglementate în baza unor coduri de legi
numite adevăruri. Cel mai răspîndit cod de legi a fost Lex Salicum, caracteristic regatului
francilor. Statutul juridic al persoanei era în dependență de proveniența etnică și statutul
politic ,astfel francii erau mai previlegiați decît galo-romanii.
Dreptul de proprietate privată era în formare ,din care cauză contractele erau puțin
răspîndite. Obligațiile erau judecate în baza delictelor. Pînă în sec. 6 dreptul familiei era
reglementat de tradiție(cutumă) ulterior,preoritar a devenit dreptul canonic(creștin).
Moștenirea asupra pămîntului era asigurată exclusiv fiilor,dacă familia nu avea fii atunci
ogorul era moștenit de vecini. După edictul lui Chelperik ,familiile care nu avea fii,erau în
drept să lase moștenirea unei fiice.
Dreptul penal a suportat modificări odată cu dezvoltarea proprietății private. Răspunderea
penală putea fi înlocuită prin achitarea unei amenzi. În cazul omorului se achita o amendă
numit vergeld,mărimea amenzii era în dependență de statutul ,genul,vîrsta persoanei
omorîte.Deși responabilitatea pentru crime era personală,achitarea amenzii putea fi
realizată cu ajutorul rudelor. Incapacitatea de plată determina pedeapsa în baza răzbunării
sîngelui(Thalion). Dacă rudele persoanei decedate pedepseau cu moartea pe vinovat
,aceasta nu era considerată crimă. Dacă vergelul era achitat ,acest era împărțit în 3 ; 1/3
revenea statului,1/3 rudelor apropiate victimei, și 1/3 comunității(rudelor mai îndepărtate).
Legea salică a fost preluată parțial în perioada Imperiului Francilor ,in secolele X-XI ,s-a
creat o nouă structura de legi,medievale. Statutul juridic al persoanei a fost influențat prin
sistemul de vasalitate. Regele era considerat senior de primul rang,care acorda pămînturi
conților,considerați vasali ai săi. Aceștia ofereau pămînturi altor persoane,pentru care ei
deveneau seniori. Structura vasalică era specifică exclusiv nobilimii.
Rege( senior de rangul I) à conți (senior) (vasali pentru regi) àbaroni(seniori) (vasali pentru
conți ) à cavaleri și valeți(seniori) (vasali pentru baroni).
Relația vasalică era legalizată prin omaj(jurămînt al vasalului seniorului său) și
investitură(transmiterea unui lot de pămînt,simbolică prin transmiterea unui bulgăre sau
crenguță,ce desemna că seniorul transmite vasalului un pămînt). Obligațiile seniorului erau
de a proteja vasalul și proprietatea acestora. Vasalul era obligat să presteze 40 de zile în an
serviciul militar. În cazul în care una din părți nu-și onora obligațiile interdependența era
anulată.
Starea a 3-a formată din orășeni și țărani s-a modificat odată cu dezvoltarea relațiilor
feudale. Orășenii și-au obținut libertatea iar țărănimea prin procedura de precariu a rămas
fără proprietate de pămînt trecînd în categoria persoanelor dependente.
În perioada medievală izvor de obligații erau considerate delicte, cvazi-delicte, contracte,
cvazi-contracte. Instituțiile statului interveneau diferit în cazul dacă dreptul de proprietate
era încălcăt intenționat sau din imprudență. Dreptul de proprietate permitea proprietarului să
înstrăineze bunurile înafara familiei ,prin donație sau testament(este cvazi-contract). Cele
mai grave crime erau considerate împotriva statului (prejudiciul adus familiei regale,
falsificarea monedei regale,falsificarea actelor cu semnătură regală, trădarea familiei
regale.),pedeapsa era capitală. În perioada fărămițării feudale statul nu intervenea uniform
pentru realizarea judecății. Fiecare feudal era în drept să realizeze judecata în domeniul
său. Principiile dreptului medieval s-au modificat odată cu transformările organizării politice
a statelor.

Organizarea statala
Sec XIV Moldova și Valahia aveau forma de guvernămînt monarhia. Monarhul ocupa tronul
după principiul electiv-ereditar. Candidatul trebuia să fie din dinastie domnească și dintre
pretendenți avea prioritate cel născut din căsătorie legitimă,patriliniar. Candidatul urma să
fie ales de boieri, iar cîteodată de o adunare și era ales pe viață. Deoarece dreptul la tronul
domnesc putea aparține mai multor persoane,pentru a evita aceasta unii domni și-au
asociat la domnie pe posibilii urmași și chiar au insistat asupra unor candidaturi.
Dinastia domnitoare în Moldova în perioada independenței a fost numită cea a Mușatinilor.
Dinastia Domnitoare în Țara Romînească era cea a Basarabenilor.
În cazul în care domnul era minor ,se instituia o regentă.
Ca exemplu poate servi:
1)Alexandrel vodă(1449) a domnit 3 ori sub regența mamei sale Marinca.
2)Ștefăniță vodă(1517) a domnit sub regența lui Luca Arbore pînă la majorat.
Regenții nu apar în documente,care sînt întocmite și semnate de domni.
Domnitorul avea atribuțiile administrative,legislative și judecătorești. El exercita funcțiile
interne și externe (încheierea tratatelor cu alte state). El era și șef suprem al oștirii și
mergea în fruntea ei în caz de război.
Domnul era consulat și asistat de sfatul domnesc, alcătuit din marea boierime și mari
proprietari funciari.Boierii consilieri contrasemnau actele domnitorului indiferent dacă erau
tratate internaționale sau hotărîri judecătorești.
În cazuri importante se convoca adunarea țării –organ reprezentativ ,compus din
reprezentanții diferitor categorii sociale. La această adunare participau boierii și
duhovnicimea și toată țara. La astfel de adunare se examinau chestiuni importante,ca
alegerea domnului,ca plata tributului,război și pace.
Dregătoriile centrale s-au constituit din necesitatea de a deservi interesele personale ale
domnului și ale curții,și interesele publice și administrative. Dregătorii erau numiți și scos din
funcție de către domn. Cel mai cunoscut dregător la începutul perioadei a fost vornicul. El
avea atribuții judiciare,militare ,diplomatice. Totodată avea și funcții private – toate slujile
curții îi erau subordonate.
Marele logofăt era șeful cancelariei domnești și păstrătorul sigiliului de stat. Activitatea
cancelariei ,compusă din dieci,pisari,uricari ,era coordonată de logofăt.
Vistiernicul administra veniturile și cheltuielile domnitorului și statului. Dregătorii mari
aveau atribuții publice și private. Postelnicul,era un fel de ministru de externe ,concomitent
el avea grijă de camera de culcare a domnitorului.
Organizarea administrativ-teritorială a Moldovei și Valahiei s-a caracterizat prin
împărțirea statului în diviziunile administrativ-teritoriale care se numeau
ținut,județ,derjava,volosti. Denumirea provenea de la oraș-reședință sau de la apele
curgătoare. Conducătorii acestora erau pîrcălabii ce exercitau atribuții
administrative,fiscale,militare și judecătorești.
Orașele se bucurau de autonomie și aveau consiliul orășenesc(organ ales de orășeni în
fiecare an) compus dintr-un județ și 12 pîrgari. Treptat domnitorul numește în oraș
reprezentantul său (ureadnic,sudeț) care limita atribuțiile consiliului orășenesc.
Satele aveau o origine veche,hotarele fiind stabilite foarte demult. Satele se administrau în
baza vechilor tradiții cu cneji, vătămani care erau aleși de săteni. În satele particulare
proprietarii numeau un vornicel care se îngrija de obligațiile țăranilor față de proprietate.
Sec XVIII În timpul regimului fanariot ,Imperiul Otoman numea la tronul țărilor romînești
domnitori dintre greci. Domnitorii erau numiți pe termen scurt în schimbul unor sume mari
de bani. Domnitorii Moldovei și Valahiei erau numiți de sultan din cîteva
familii:Mavrocordat,Ghica,Moruzi și erau mutați dintr-o țară în alta,fapt ce demonstrează că
și Imperiul Otoman recunoștea identitatea etnică.
În fiecare an domnul numea dregători dintre boieri și erau înalţi funcționari ai statului care
exercitau atribuţii administrative și judiciare în cadrul curţii.
Marele hatman executa mai mult funcții judiciare și financiare din cauza limitării forțelor
militare ale Moldovei. Au fost lăsate doar pentru paza domnului cîteva sute de
arnăuți(soldat). Au sporit funcțiile polițienești și judecătorești ale hatmanului (urmărirea,
prinderea tîlharilor, primele cercetări).
În Moldova este introdusă dregătoria de mare ban,iar în Valahia – de mare
hatman. Valahia în continuare e împărțită în cea (de Jos) și (de Sus),cu vornicii respectivi în
fruntea administrării lor.
Marele agă – șef de poliție al capitalei,combătea falsificarea măsurilor , organiza serviciul
antiincendiar (avînd un aparat de vreo 300 oameni),supraveghea asigurarea capitalei cu
lumînări și apă.
În sec al XVIII-lea ,Imperiul Otoman continuă politica de scoatere de sub jurisdicția
domnitorului a noi teritorii.În 1775 se cedează Austriei partea de nord a Moldovei,numită
ulterior Bucovina.
Pînă la reforma lui Constantin Mavrocordat ,în fruntea fiecărui județ sau ținut era
banul,pîrcălabul cu funcții administrative,judecătorești. Constantin Mavrocordat a introdus în
ținut alături de pîrcălab ispravnicul,iar mai tîrziu ambii se numeau ispravnici. Aceștia aveau
funcția de constrîngere a oamenilor și aveau cîte o unitate militară la dispoziție. Obiectivul
reformei a fost întărirea autorității ispravnicului și intensificarea dependenței față de puterea
centrală.
Reforma administrativă a lui Constantin Mavrocordat era indreptată spre lichidarea
abuzurilor de putere din partea reprezentanților administrației.Activitatea reformatoare a lui
Constantin Mavrocordat a inclus și unele măsuri fiscale.Printre acestea trebuie menționate
scutirea de darea anuală a mănăstirilor ,clerului și a marilor boieri.
În legătură cu salarizarea agenților fiscali s-au desființat așa-numitele conace-dări pentru
întreținerea lor.Țăranilor li s-au fixat un domiciliul unde erau înscriși la plata dărilor și pe
care nu le puteau părăsi decît cu permisiunea administrației ținutului.Tot Constantin
Mavrocordat a împărțit județele în unități administrative mai mici –ocoale (în Valahia-plăși).
În sec. XVIII-lea multe orașe au trecut în proprietatea privată a boierilor sau a mănăstirilor.În
orașele particulare proprietarii numeau un căpitan care avea funcții judiciare și
polițienești.Organul orășenesc se numea epitropia obștii orașului,adică adunarea
cetățenilor,care se crea în scopul răscumpării moșiilor tîrgului sau chiar a tărgului. Se
menținea obștea sătească în frunte cu vornicelul (Moldova) sau pîrcălabul de sat (Țara
Romînească).
Legea țării
„Legea ţării” reprezenta un sistem normativ , care reglementa relaţiile dintre membrii obştii
şi dintre obşti referitoare la conducere, apărare, muncă, proprietate, familie, asigurarea
liniştii publice prin apărarea credinţei şi demnităţii .
In Evul Mediu, grupuri compacte de români locuiau în Ungaria, Polonia, Moravia, Serbia,
formând în cadrul acestor popoare nişte enclave, numite de către acestea valahi, după
numele dat de către migratori românilor – vlahi. Aceste enclave româneşti se conduceau
după norme juridice proprii în viaţa lor internă. În documentele oficiale dreptul vlahilor era
numit jus valachicum. Jus Valahicum I valachorum (dreptul românesc) este sistemul de
reglementare cutumiară a vieţii sociale care s-a menţinut mult după formarea statelor tipic
feudale româneşti.
Principalele instituţii juridice. „Legea ţării” cunoştea proprietatea privată, mai ales în ceea
ce priveşte averea mobilă. Astfel, proprietatea privată asupra vitelor era evidenţiată prin
însemnarea vitelor prin diverse semne, pentru ca vitele unui proprietar să poată fi deosebite
de ale altuia. Proprietatea în comun asupra pădurilor, păşunilor, apelor a continuat să se
menţină alături de proprietatea individuală, care includea în afară de pământul de pe lângă
casă, împrejmuit de gard, şi terenurile puse în valoare prin muncă proprie – terenurile
defrişate.
Succesiunea. Proprietatea privată putea fi transmisă prin moştenire atât prin lege, cât şi
prin testament. Testamentul se făcea în prezenţa rudelor, în formă orală. Dacă nu s-a făcut
dispoziţia testamentară încă din timpul vieţii atunci, conform „Legii ţării”, beneficiau de
moştenire moştenitorii de gradul I –copii, de gradul II –frații, de gradul III – părinții dacă mai
erau în viață. Dacă nu mai erau părinții,atunci moștenirea trece în fondul obștei.
Dreptul familial -încheierea căsătoriei avea loc prin cununia în biserică, cu respectarea
următoarelor condiţii: – vârsta pentru femei – 19 ani, pentru bărbaţi – 21, consimţământul
părinţilor; credinţa religioasă unică; lipsa rudeniei până la a patra generație. Divorțul era
admis de biserică pentru motive legitime. Ambii soți puteau încheia contracte,și pentru
datorii nu puteau fi transformați în robi. Cele mai răspîndite contracte fiind de
vînzare,împrumut și de depozitare.
Dreptul penal. Infracţiunile contra persoanei (omorul, pricinuirea leziunilor corporale) erau
sancţionate cu o amendă plătită în capete de vite, amendă considerată drept cea mai grea
pedeapsă. Infracţiunile contra familiei, bisericii, moralei erau cele care atentau la normele
morale şi religioase existente. La judecată, putea participa întreaga obşte. în fruntea
justiţiei, se afla judele, asistat de doisprezece oameni buni şi bătrâni. Ca probă de mare
importanţă serveau jurătorii, care jurau despre buna reputaţie a unei părţi în proces. Partea
care acuza trebuia să-şi aducă minimum 6 jurători.
In „Legea ţării”, existau două forme specifice de proces:
-„prinderea urmei”, căutarea infractorului după urmele sale, efectuată de către întreaga
obşte;
-„căutarea lucrului pierdut”, dacă lucrul pierdut era găsit, căutarea infractorului era
întreruptă.