Sunteți pe pagina 1din 6

JOCURI DE MIȘCARE

A. JOCURI PENTRU DEZVOLTAREA VITEZEI.


1). „HIP ! HOP !”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – copiii sunt așezați în spatele liniei de plecare la distanța brațelor întinse. La 25-
30 de metri distanță se află linia de sosire. La comanda ,,hip’’ copiii pornesc alergând – la
,,hop’’ stau ghemuit – comenzile se repetă. Câștigă cel care, alergând mai repede, ajunge
primul.
2). „PRINDE-MĂ!”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – jucătorii se împart în două echipe egale ca număr și se așează față în față, pe
perechi. Între cele două șiruri se află un interval de 15-20 m.
Prima echipă începe jocul. Unul dintre membrii ei se îndreaptă spre adversar, care-l
întâmpină cu palmele întinse înainte. Atacantul se plimbă prin fața adversarilor pregătiți să
facă față unei acțiuni rapide. La un moment dat, atacantul lovește palma unui adversar și
aleargă rapid spre propria echipă. În spatele lui, urmăritorul încearcă să-l prindă. Dacă
atacantul reușește să-și ocupe locul inițial, urmăritorul devine prizonier. În continuare, un
jucător din prima echipă va provoca un adversar din echipa a doua și jocul se reia. Câștigă
echipa care, într-un timp limitat, are cei mai multi prizonieri.
3). „SĂRITURI PESTE CAPRĂ”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – jucătorii se împart în echipe egale ca număr, așezate în șir, înapoia liniei de start.
La 40 m în față se află linia de sosire. La semnalul dat de învățător, primii jucători din fiecare
grupă aleargă, se opresc dupa 7 pași și se așează „capră”. În acel moment, următorii pleacă,
sar peste „capră”, fac 7 pași și se așează în aceeași poziție. Aceasta reprezintă semnalul de
start pentru următorii jucători. Jocul continuă în același mod, până când toți participanții ajung
la țintă.
Pe tot parcursul jocului se impune respectarea a două reguli fundamentale :
- cel care sare ultimul capra execută 7 pași de alergare, apoi se așează „capră”;
- jucătorul următor poate lua startul numai în momentul în care precedentul s-a așezat în
poziția respectivă.
O echipă încheie cursa atunci când ultimul sau component a trecut linia de sosire.
4). „CURSA DE UN MINUT”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – jocul poartă această denumire întrucât unul dintre jucători aleargă după ceilalți
timp de un minut. Jucătorul atins se așează ghemuit. După un minut, se stabilește numărul
jucătorilor eliminați, apoi jocul se reia. De data aceasta, se stabilește un alt urmăritor, iar
jucătorii eliminați reintră în joc.Câstigă cine prinde mai mulți adversari într-un minut.
5). „CRABI ȘI CREVEȚI”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – copiii sunt împărțiți în 2 grupe: „crabii” și „creveții”. Ei sunt așezați față în
față, de-a lungul unei linii trasate pe jos cu creta(stau față în față, cu un picior la linie).
La comanda conducătorului de joc – învățătorul: „Crabi!”, cei care sunt în echipa „crabi”
trebuie să-i prindă pe cei care sunt în echipa „creveți”, înainte ca aceștia să ajungă în „casă”.
Casa fiecărei echipe se află după o linie paralelă cu cea la care stau copiii pregătiți.
Regula este că un copil atins trebuie să treacă în „casa” celor din echipa adversă.
Jocul se încheie când rămâne cel puțin un jucător într-o echipă. Cealaltă echipă este astfel
câștigătoare.

B. JOCURI PENTRU DEZVOLTAREA ÎNDEMÂNĂRII.


1). „ÎMBRACĂ ȘI DEZBRACĂ CERCUL!”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – colectivul este împărţit în 4-6 sau mai multe echipe egale ca număr şi care se
găsesc aşezate în şir în spatele unei linii de start. Pe linia de start, în dreptul fiecărui echipe, se
află câte o bancă de gimnastică aşezată pe lungime. La 2-3 m distanţă se află aşezat pe sol
câte un cerc de gimnastică. La semnalul învățătorului, primii jucători merg pe banca de
gimnastică cu pas adăugat, coboară la capătul ei, aleargă, culeg cercul de jos, „îl îmbracă –
dezbracă”, îl aşează pe sol la loc şi se deplasează repede la propria echipă unde predau ştafeta
atingând colegul pe umăr cu palma şi se aşează la coada şirului. Câştigă echipă ai cărei
membrii termină primii cursa.
2). „MINGEA CĂLĂTOARE”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – clasa de elevi este împărţită în mai multe echipe egale ca număr, care se găsesc
plasate în spatele unei linii de start, la interval de cel puţin 2 m între ele. Primii elevi din
fiecare echipă au câte o minge în mână. Înainte, la circa 5 m, se află plasate bănci de
gimnastică iar la alţi 5 m se află plasat câte un jalon ce trebuiește ocolit. La semnal, elevii
pornesc în alergare driblând mingea cu o mână/sau cu piciorul, până în dreptul băncii unde
aşează mingea pe bancă şi o rostogolesc pe ea; driblează cu cealaltă mână/picior până la
jalonul pe care îl ocolesc şi se întorc înapoi la propria echipă predând ştafeta (mingea)
următorului. Câştigă echipa care termină prima.
3). „SEMĂNATUL ȘI CULESUL CARTOFILOR”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – colectivul este împărţit în mai multe echipe egale ca număr şi care se găsesc în
spatele unei linii de start. Pe linia de start, în dreptul fiecărui echipe se află câtă un "sac" (un
cerc) cu ,cartofi"(mingi). Înainte, la distanţe egale, se află aşezate pe sol 3-4 cercuri
(„cuiburi”). La semnal, primii elevi iau câte un cartof din sac, aleargă cu el până la primul
cuib, îl "seamănă", se întorc înapoi, iau alt cartof, aleargă la următorul cuib, îl seamănă etc.
După ce a semănat toţi cartofii, se întorc în alergare, ating pe umăr următorul jucător din
echipa lor, care trebuie să culeagă tot pe rând cartofii, dar cu mâna opusă celei folosite de
colegul său, punându-i în sac. Câştigă echipa care termină prima.
4). „CURSA ÎN TREI PICIOARE”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – efectivul se împarte în două echipe, fiecare constituită pe perechi. Jucătorii
care formează o pereche se aşează unul lângă celălalt, îşi leagă picioarele din interior şi se
prind de umăr sau de coate. În cadrul fiecărei echipe, perechile se aşează prin flanc în spatele
unei linii de plecare, iar la 20-30 m înainte se aşează un reper de întoarcere (con/jalon). Când
se dă plecarea, primele perechi din ambele echipe pornesc spre reperul de întoarcere. După ce
l-au depăşit, îşi dezleagă picioarele şi se întorc alergând în mod obişnuit, lovesc fiecare mâna
jucătorilor din perechea următoare şi apoi trec la spatele şirului. Câştigă echipa care
termină prima(perechea următoare pleacă în cursă numai după ce ultimul jucător din perechea
anterioară e atins cu mâna).
5). „CERBII”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – colectivul este împărţit în 2-4 echipe, echilibrate numeric (în cazul unui
dezechilibru, în echipa cu mai puţini membri primul mai aleargă o dată la sfârşit) şi valoric şi
se aşează în spatele unei linii de plecare. La 5 m înaintea fiecărei echipe se amplasează două-
sprezece cercuri de gimnastică, cu o distanţă de 0,5 metri între ele. Primul din fiecare
echipă primeşte un băţ de ştafetă şi la semnal aleargă, sare în primele şase cercuri cu bătaie şi
aterizare pe piciorul stâng, în următoarele şase cercuri cu bătaie şi aterizare pe piciorul
drept,revine în alergare de viteză în linie dreaptă, predând ştafeta următorului. Dacă o
echipă pierde băţul, acesta trebuie recuperat. Câştigă echipa care termină prima, parcurgând
corect traseul.

C. JOCURI PENTRU DEZVOLTAREA REZISTENȚEI.


1). „TRANSPORTUL BUȘTEANULUI”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – efectivul clasei se împarte în două echipe, în fața cărora se așează câte două
saltele unite între ele. Componenții echipei adoptă poziția culcat dorsal cu brațele întinse în
prelungirea corpului, situându-se unul lângă altul la distanță de 0,25 m. Ultimul elev din
echipă adoptă poziția culcat facial cu brațele întinse, situându-se peste corpurile partenerilor,
îndeplinind rolul de „buștean”. La semnalul „Start!” membrii fiecărei echipe se întorc
simultan către înainte, din culcat dorsal în culcat facial, printr-o rulare laterală, determinând
avansarea „bușteanului”. Mișcarea se repetă cu repeziciune până când bușteanul este
„transportat”. Ajuns la capăt, „bușteanul” se așează în poziția culcat dorsal în fața echipei, iar
ultimul copil intră în rolul de „buștean”. Câștigă jocul echipa care revine prima în formația
inițială.
2). „CURSA ÎNTR-UN PICIOR”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – elevii, împărţiţi pe echipe ( 2-4) sunt aşezaţi prin flanc câte unul, în
număr egal, în faţa a trei linii: cea mai apropiată este linia de plecare, a doua de schimbare a
piciorului, iar a treia de sosire. Distanţa între aceste linii este in funcţie da vârsta elevilor ( 5-
10 m ). La comanda „Porniţi!”, primii elevi de la fiecare echipă pornesc sărind pe
piciorul drept până la linia a doua, unde schimbă piciorul, continuând săritura pe piciorul
stâng, până la sosire. Câştigă echipa care a terminat prima cursa.
3). „ȘARPELE ÎȘI PRINDE COADA”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – jucătorii sunt aşezați în flanc câte unul, fiecare ţinându-l pe cel din faţă de
mijloc. Primul jucător este „capul”, ultimul este „coada” şarpelui format. Deplasarea se va
face la comanda învățătorului, prin mers obişnuit, alergare ușoară, mers ghemuit
sau mers pe vârfuri. În funcţie de numărul de copii se pot forma mai multe şiruri.
Reguli ce trebuie respectate pe parcursul jocului:
 dacă este prinsă „coada”, rolurile se schimbă și devine „cap” ;
 pe tot parcursul jocului, elevii nu au voie să dea drumul prizei cu mâinile ;
4). „CURSA PAIANJENILOR”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – elevii, împărţiţi în 2-4 echipe egale, sunt așezați unul în spatele celuilalt. La
semnalul învățătorului, primul elev din fiecare echipă pleacă în fugă spre linia de sosire.
Ajuns acolo, atinge linia și se întoarce în viteză maximă la echipa sa. Ajuns aici, îl ia de mână
pe al doilea membru al echipei și parcurg din nou traseul, fără a da drumul mâinilor. Urmează
al treilea, etc până când întreaga echipă parcurge ruta de alergare. Câştigătoare este echipa
care depăşește în întregime linia de sosire înaintea celorlalte.
Reguli de joc:
 elevii nu au voie să dea drumul mâinilor. În cazul în care se întâmplă, sunt obligați să
se oprească pe loc din alergare, să se prindă de mâini și apoi să continue cursa, de
unde au rămas;
 distanța de alergare nu trebuie să depășească 15-20 m;
 echipele să nu depășească 5-6 membrii;
 se pot pune unul-două obstacole de ocolit/depășit.
5). „NAVETIȘTII”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – colectivul clasei este împărţit în mai multe grupe de 4-6 jucători aşezaţi în
spatele unei linii de plecare. Înainte la 40 m este linia de sosire iar la alţi 3-4 m se află un
jalon. Linia de sosire şi jalonul delimitează un spaţiu de sosire. Învățătorul stabileşte dinainte
tempoul şi distanţa de alergare. La semnalul acestuia toate grupele pornesc în alergare spre
linia de sosire, ocolesc jalonul după care pornesc spre linia de strat. Aici, fără a se opri primul
din grupă rămâne mai în urmă, trece la coasa şirului şi al doilea devine conducător. Câştigă un
punct conducătorul care a imprimat tempoul cel mai apropiat de cel indicat.
Reguli de joc:
 se va insista asupra respectării tempo-ului de alergare ;
 jucătorii din aceeași echipă nu au voie să se depășească între ei.

D. JOCURI PENTRU DEZVOLTAREA FORȚEI.


1). „REMORCAREA”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – elevii sunt organizați în două echipe, care se dispun în coloană câte unul,
înapoia unei linii de plecare/sosire,iar primii doi copii din fiecare echipă primesc rolurile de
„remorcă” și, respectiv „remorcat”. „Remorca” se așează în stând depărtat cu banca între
picioare, iar „remorcatul” se culcă facial pe bancă, cu brațele întinse înainte. La semnal,
„remorca” apucă palmele „remorcatului” și îl tractează până la capătul celor două bănci, după
care ambii elevi, ținându-se de mână, aleargă până la reper, îl ocolesc și revin la propria
echipă, predând ștafeta următorilor doi coechipieri. La reluarea jocului, se vor schimba
rolurile în cadrul fiecărei perechi. „Remorca” poate realiza tracțiunea atât cu fața cât și cu
spatele spre „remorcat”. În fiecare variantă, câștigă echipa care revine prima în formația
inițială.
2). „AVIONUL”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – elevii clasei sunt împărțiți în două echipe, fiecare dispunându-se în coloană
câte 3, înapoia unei linii de plecare/sosire. În fața fiecărei echipe se așează 2 – 3 bănci de
gimnastică, una în continuarea celeilalte. La semnal, unul din cei trei elevi din prima linie se
așează în culcat facial la capătul băncii, cu brațele întinse înainte, iar ceilalți doi elevi, situați
de o parte și de alta a băncii, îl tractează apucându-l de mâini. După parcurgerea traseului,
revin în viteză la propria echipă și predau ștafeta următoarei linii de trei elevi. La următoarele
reluări ale jocului, se schimbă rolurile în fiecare linie de câte trei copii. Câștigă echipa care
revine prima în formația inițială.
3). „TOBOGANUL”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport;
Descriere – clasa se împarte în 2 – 3 echipe, dispuse în coloană câte unul, înapoia unei linii
de plecare/sosire situată la 10 m față de peretele sălii unde sunt montate scările fixe. În fața
fiecărei echipe se agață de scara fixă o bancă de gimnastică în poziție oblică față de sol. La
semnal, primii copii din fiecare echipă, aleargă, se cațără pe scara fixă pe lângă banca agățată,
o încalecă și ținându-se cu mâinile de marginile băncii, alunecă pe șezut până ating solul cu
picioarele. Apoi se deplasează rapid și predă ștafeta următorului coechipier. Câștigă echipa
care revine prima în formația inițială.
4). „NU TE LĂSA, FRATE!”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – elevii sunt organizați pe perechi, de același sex și relativ egali ca potențial
fizic, situate între două linii paralele la distanță de 3 m una față de cealaltă. Fiecare pereche
primește un baston de gimnastică, pe care îl apucă (cu palmele intercalate) la mijloc și îl
fixează între piepturile lor. La semnal, fiecare copil din pereche încearcă să-l împingă pe
partenerul de joc, dincolo de linia din spatele acestuia. Jocul se desfășoară pe secvențe de 10"
- 15" și continuă până când unul dintre componenții perechii reușește să-l împingă pe partener
de 3 – 5 ori. Ca variantă: cei care alcătuiesc perechea se așează pe podea, spate în spate, cu
tălpile pe sol și genunchii îndoiți. Fiecare pereche primește un baston pe care îl fixează între
ei, trecându-l printre brațe, cu coatele îndoite. La semnal, fără a se ridica, fiecare copil
încearcă să-și împingă partenerul, prin forța picioarelor, peste linia din spatele acestuia.
5). „ANCORĂM CORABIA LA MAL”
Jucători – colectivul clasei;
Loc de desfășurare – sala de sport, teren de joc, curte;
Descriere – elevii sunt împărțiți în două echipe, dispuse în coloane (strânse) câte unul,
aflate față în față la distanță de 1 – 1,5 m, separate la mijlocul distanței de o linie trasată pe
sol. Copiii ambelor echipe apucă cu palmele, o frânghie, egal repartizată ca lungime celor
două echipe. La semnal, ambele echipe încearcă să deplaseze prin tracțiune, echipa adversă,
peste linia de mijloc. Se joacă de 3, 5, 7 ori stabilindu-se echipa câștigătoare finală.

S-ar putea să vă placă și