3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale PDF

Mihai Adrian Hotca
Radu Florin Geamănu
Infracţiuni prevăzute în legi

speciale
- suport de curs -
EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

BUCUREŞTI
2013
Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă.
Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului /autorilor; designul, machetarea
şi transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al
Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.
Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea sau
difuzarea conţinutului sub orice formă.
UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ
Mihai Adrian Hotca, Radu Florin Geamănu

Infracţiuni prevăzute în legi speciale
Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”
Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti

Tel./fax: 0213309032/0213308606
Email: editura@univnt.ro
ISBN: 978-606-8517-11-7
CUPRINS
Introducere. Obiectivele cursului şi criteriile de evaluare a cunoştinţelor
Unitatea de învăţare nr. 1 - EVAZIUNEA FISCALĂ ŞI SPĂLAREA
BANILOR
§1. Introducere
§2. Obiectivele unităţii de învăţare
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
§4. Criminalitatea în afaceri
§5. Aspecte generale de ordin financiar-fiscal
§6. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale
§7. Spălarea banilor
§8. Rezumat
§9. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare
§10. Temă de control
§11. Bibliografie
Unitatea de învăţare nr. 2 - INFRACŢIUNILE VAMALE
§1. Introducere
§4. Consideraţii generale
§5. Infracţiunile prevăzute în Codul vamal
§6. Rezumat
§9. Bibliografie
Unitatea de învăţare nr. 3 - INFRACŢIUNILE DIN DOMENIUL
SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ŞI PIEŢEI DE CAPITAL
§1. Introducere
§4. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital
§6. Rezumat
§7. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare.
§9. Bibliografie
Unitatea de învăţare nr. 4 - INFRACŢIUNILE PRIVIND REGIMUL
DROGURILOR
§1. Introducere
§4. Aspecte generale privind traficul şi consumul ilicit de droguri
5
§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
§6. Rezumat
§9. Bibliografie
Unitatea de învăţare nr. 5 - INFRACŢIUNILE CINEGETICE
§1. Introducere
§5. Analiza infracţiunilor cinegetice prevăzute în Legea vânătorii şi a protecţiei
fondului cinegetic nr. 407/2006
§6. Rezumat
§9. Bibliografie
Unitatea de învăţare nr. 6 - INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN LEGEA
NR. 78/2000 PENTRU PREVENIREA, DESCOPERIREA ŞI
SANCŢIONAREA FAPTELOR DE CORUPŢIE
§1. Introducere
§4. Aspecte generale privind infracţiunile de corupţie
§5. Infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie
§6. Infracţiunile contra intereselor financiare ale Uniunii Europene
§7. Rezumat
§10. Bibliografie
Unitatea de învăţare nr. 7 - INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN CODUL
SILVIC
§1. Introducere
§4. Consideraţii introductive
§5. Analiza infracţiunilor silvice
§6. Rezumat
§9. Bibliografie
Răspunsuri la testele de evaluare
Bibliografie generală
6
INTRODUCERE. OBIECTIVELE CURSULUI
ŞI CRITERIILE DE EVALUARE A CUNOŞTINŢELOR
A. Introducere
Studierea Infracţiunilor prevăzute în legi speciale presupune analizarea celor mai
importante infracţiuni cuprinse în legile speciale şi urmăreşte aprofundarea cunoştinţelor în
materia dreptului penal substanţial pe care trebuie să le dobândească studenţii, alături de studiul
infracţiunilor cuprinse în Codul penal, în cadrul disciplinei Drept penal – Partea specială.
Suportul de curs cuprinde o parte dintre infracţiunile prevăzute în legi speciale, care
necesită o analiză în detaliu, prin prisma pericolului social pe care îl prezintă şi al frecvenţei cu
care aceste infracţiuni sunt comise, ceea ce reclamă studierea şi cunoaşterea conţinutului acestor
infracţiuni de către studenţi, ca viitori practicieni ai dreptului.
B. Obiectivele cursului
Suportul de curs prezentat în rândurile ce urmează se adresează studenţilor
din învăţământul universitar la distanţă – având ca finalitate explicarea
principalelor norme de incriminare din afara Codului penal.
Lucrarea este concepută pentru a trata cele mai importante infracţiuni
prevăzute de legile penale speciale, astfel încât studenţi să-şi însuşească noţiunile
şi termenii de specialitate. La elaborarea cursului au fost avut în vedere şi
modificările aduse Codului penal referitoare la răspunderea penală a persoanei
juridice.
Cursul de faţă îşi propune:
1. Să analizeze cele mai importante infracţiuni prevăzute de alte legi decât
Codul penal şi conexiunile existente între ele;
2. Să transmită studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea şi
aplicarea corectă a legilor penale speciale;
3. Să transmită studenţilor cunoştinţele de Drept penal – Partea specială
necesare înţelegerii infracţiunilor prevăzute în legile speciale şi formării unor
buni specialişti în domeniu;
4. Abordarea normelor penale de incriminare în strânsă legătură cu
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii Constituţionale, a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a celorlalte organe judiciare.
C. Competenţe oferite
Conform programei analitice, competenţele specifice acesteia sunt:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a
conţinutului normelor penale speciale, precum şi a jurisprudenţei referitoare la
aplicarea acestora; înţelegerea instituţiilor şi normelor Părţii speciale a Dreptului
penal cuprinse în legi penale speciale; înţelegerea corelaţiilor existente între
normele Părţii speciale a Codului penal şi cele cuprinse în legile penale speciale);
2. Explicare şi interpretare (explicarea instituţiilor şi normelor cuprinse în
7
legi penale speciale; explicarea şi interpretarea normelor penale de incriminare
cuprinse în legi penale speciale; explicarea corelaţiilor între Partea specială a
Dreptului penal şi instituţiile cuprinse în legile penale speciale; explicarea şi
înţelegerea soluţiilor pentru problemele apărute în practică; interpretarea corectă
a normelor penale cuprinse în legi penale speciale);
3. Instrumental-aplicative (analiza evoluţiei legislaţiei şi a jurisprudenţei în
materie, inclusiv a jurisprudenţei CEDO, Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie; aspecte de drept comparat; soluţionarea unor speţe prin
folosirea cunoştinţelor acumulate);
4. Atitudinale (formarea unei atitudini pozitive faţă de ştiinţa dreptului
penal; dezvoltarea abilităţilor de gândire juridico-penală; incitarea pentru o
abordare multidisciplinară a instituţiilor Dreptului penal; obişnuinţa de a
interpreta corect normele penale şi aplicarea sistematică a acestora).
Însuşirea temeinică a disciplinei Infracţiuni prevăzute în legi speciale
presupune, pe lângă activităţile didactice programate, un efort consistent din
partea studenţilor în ceea ce priveşte studiul individual pe baza bibliografiei
minime obligatorii recomandate în prezenta lucrare.
De asemenea, fiecare student are obligaţia întocmirii unui referat, care să
aibă ca obiect tratarea unei instituţii sau teme din cadrul disciplinei. Referatul nu
poate avea mai puţin de 10 pagini şi nici mai mult de 25 de pagini şi trebuie să
aibă elemente de originalitate. Pentru a nu exista încălcări ale legislaţiei
drepturilor de autor, studenţii vor prezenta odată cu lucrarea şi o declaraţie pe
proprie răspundere că nu au adus atingere dreptului de autor.
D. Structura modulului
Aşa cum am precizat mai sus, prezentul suport de curs, structurat pe 7 unităţi
de învăţare, analizează cele mai importante domenii în care sunt prevăzute
infracţiuni în legi penale speciale, după cum urmează:
- evaziunea fiscală şi spălarea banilor (Unitatea de învăţare nr. 1);
- infracţiunile vamale (Unitatea de învăţare nr. 2);
- infracţiunile din domeniul societăţilor comerciale şi pieţei de capital
(Unitatea de învăţare nr. 3);
- infracţiunile privind regimul drogurilor (Unitatea de învăţare nr. 4);
- infracţiunile cinegetice (Unitatea de învăţare nr. 5);
- infracţiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea
şi sancţionarea faptelor de corupţie (Unitatea de învăţare nr. 6);
- infracţiunile prevăzute în Codul silvic (Unitatea de învăţare nr. 7).
E. Cerinţe preliminare
Pentru studiul prezentei discipline sunt necesare cunoştinţele dobandite în
anii anteriori de studiu la următoarele discipline: Drept penal – Partea
generală, Teoria Generală a Dreptului şi Drept Constituţional.
De asemenea, prezentul suport de curs se recomandă a fi studiat în corelaţie
8
cu disciplina Drept penal – Partea specială, asigurându-se, în acest fel, pe de-o
parte, observarea corelaţiilor existente între normele Părţii speciale a Codului
penal şi cele cuprinse în legile penale speciale şi, pe de altă parte, înţelegerea
instituţiilor şi normelor Dreptului penal special.
F. Durata medie de studiu individual

Pentru parcurgerea întregului suport de curs este necesar un număr de 14 ore
de studiu individual, fiecare unitate de invăţare fiind structurată astfel încât să
asigure parcurgerea acesteia cu succes pe parcursul a 2 ore de studiu individual
susţinut.
G. Evaluarea studenţilor. Grila de Evaluare

Aprecierea nivelului de pregătire a studenţilor se realizează astfel:
1. Evaluarea parţială, prin intermediul unei lucrări de control programate
conform calendarului disciplinei (al doilea tutorial).
2. Evaluarea finală, prin examen la sfârşitul fiecărui semestru. Examenul
este scris, iar notarea se face de la 1 la 10. Stabilirea notei finale va avea loc în
felul următor:
a). Răspunsurile la examen 60%;
b). Activităţi în cadrul întâlnirilor tutoriale
(referate, participări la dezbateri etc.) 20%;
c). Lucrare de control 20%;
Promovarea examenului presupune obţinerea unei note mai mari sau egale cu
5, în care trebuie să aibă o pondere de cel puţin 30% nota de la examenul
propriu-zis. Studenţii care nu au obţinut cel puţin nota 3 (30%) la examenul
propriu-zis nu pot promova examenul pe baza notării făcute la evaluarea parţială.
Grila de evaluare pentru examen cuprinde:

1. Două subiecte teoretice, care trebuie tratate analitic;
2. 10 teste scurte care pot cuprinde şi aplicaţii practice.
Suntem deschişi oricăror sugestii şi recomandări de îmbunătăţire şi actualizare a

materialului şi mulţumim anticipat celor care se vor implica în acest sens.
Mihai Adrian Hotca
Radu Florin Geamănu
9
Unitatea de învăţare nr. 1
EVAZIUNEA FISCALĂ ŞI SPĂLAREA BANILOR
§1. Introducere
§6. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale
§8. Rezumat
§11. Bibliografie
§1. Introducere
Prima unitate de învăţare cuprinde o succintă introducere în domeniul
evaziunii fiscale şi a spălării banilor, prin identificarea sediului materiei şi
explicarea unor noţiuni frecvent întâlnite, cum ar fi: „fiscalitatea” ori „evaziunea
fiscală”. Structura unităţii de învăţare este, apoi, continuată cu prezentarea
infracţiunilor de evaziune fiscală, cuprinse în Legea nr. 241/2005 pentru
prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a celor de spălare de bani, prevăzute
de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum
şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de
terorism.
În finalul unităţii de invăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de
sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele
acumulate din parcurgerea unităţii nr. 1.

Unitatea de învăţare nr. 1 - Evaziunea fiscală şi spălarea banilor îşi propune
analizarea celor mai importante infracţiuni în domeniul evaziunii fiscale şi
spălării banilor, transmiţând studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea
şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie.
De asemenea, se urmăreşte cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a
conţinutului normelor penale speciale privind evaziunea fiscală şi spălarea
banilor, dobândirea competenţei de a explicarea şi interpretarea corectă a
normelor penale de incriminare privind evaziunea fiscală şi spălarea banilor.
În continuare, prin parcurgerea cursului se doreşte însuşirea practicii
judiciare în domeniu, prin analiza unor hotărâri relevante ale instanţelor de
judecată ori a deciziilor Curţii Constituţionale.
Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive
10
faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a
interpreta corect normele penale şi de a le aplicarea sistematic.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

Infracţionalitatea în domeniul afacerilor prezintă anumite aspecte care o individualizează
în sfera criminalităţii generale. Criminalitatea în afaceri este un concept care la noi a devenit
realitate după anul 1989, deoarece în perioada anterioară controlul social exercitat de regimul
comunist , nu permitea, de regulă, iniţiativa privată.
După aşa-numita perioadă de tranziţie, cu toate că în prezent lucrurile sunt relativ aşezate
din punct de vedere economic şi juridic, criminalitatea specifică tranziţiei a „evoluat” şi ea, în
sensul că se apropie tot mai mult de ceea ce literatura de specialitate numeşte „criminalitatea
gulerelor albe”. Criminalitatea gulerelor albe este denumită de alţi autori „banditism al
afacerilor”, „noua criminalitate” sau „criminalitatea mănuşilor albe”. Indiferent de sintagma
folosită, criminalitatea gulerelor albe este considerată, în prezent, ca fiind alcătuită, de regulă,
din infracţiunile săvârşite în domeniul afacerilor de către persoane respectabile, care au un
statut socio-economic înalt şi care încalcă într-o manieră ingenioasă reguli referitoare la
activitatea lor profesională, exploatând încrederea sau credulitatea celorlalţi, ceea ce face ca
aceste infracţiuni să fie greu de descoperit.
Factorii criminogeni ai criminalităţii în afaceri sunt grupaţi, de regulă, în trei categorii,
respectiv: factori economici, factori juridici şi factori psihosociali.
a) Factorii economici pot constitui cauze ale criminalităţii în afaceri, deoarece, aşa cum
se remarca în Raportul Comitetului European pentru Probleme Criminale (1991), cu privire la
criminalitatea în afaceri, atât recesiunea economică, cât şi prosperitatea se pot afla la originea
acestei forme de criminalitate.
Alţi factori care pot genera săvârşirea infracţiunilor din domeniul afacerilor sunt:
intervenţia statului în anumite domenii; lipsa unor sisteme de control la nivelul
întreprinderilor; insuficienţa lichidităţilor; efectul „spirală ” etc.
b) Infracţiunile din domeniul afacerilor pot avea la origine şi anumiţi factori juridici,
printre care se numără lipsa unei sancţiuni adecvate pentru anumite fapte antisociale,
reglementarea deficitară a răspunderii persoanelor care săvârşesc fapte periculoase din punct
de vedere social, sancţiunile penale prea blânde, imprecizia definirii elementelor constitutive
ale infracţiunilor.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă infracţiunile de evaziune fiscală, care au fost
prevăzute iniţial (după anul 1989) în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale,
iar, în prezent, textele incriminatoare ale faptelor de evaziune fiscală se regăsesc în Legea nr.
241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Dar, în pofida intenţiei
legiuitorului, care a urmărit adoptarea unei legi penale eficiente pentru combaterea evaziunii
fiscale, noua reglementare nu constituie un progres în materie, în special dacă avem în vedere
cauzele de nepedepsire şi de reducere a pedepselor cuprinse în art. 10 din noua lege.
11
De asemenea, printre factorii juridici trebuie menţionată şi o puternică instabilitate
legislativă în materie fiscală. Astfel, deşi art. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
cu modificările şi completările ulterioare stabileşte o serie de reguli privitoare la stabilitatea
sistemului fiscal - modificarea şi completarea Codului fiscal se poate face numai prin lege,
promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, orice modificare
sau completare urmând a intra în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în
care a fost adoptată prin lege, în cursul anului 2010 Codul fiscal a fost modificat şi completat
prin 16 acte normative (10 dintre acestea fiind ordonanţe de urgenţă ale Guvernului) iar în
cursul acestui an (2011, n.a.) au fost deja publicate 8 acte normative de modificare şi
completare a Codului fiscal (4 dintre acestea fiind ordonanţe de urgenţă ale Guvernului).
c) Alţi factori criminogeni sunt cei de natură psihosocială, cum ar fi: concepţia existentă
în mediul de afaceri; mentalitatea că funcţionarii cu atribuţii în materie judiciară sunt mai
„înţelegători” cu oamenii de afaceri; victimele nu sesizează săvârşirea infracţiunilor; opinia
publică nu este, în general, foarte interesată de contracararea infracţiunilor din domeniul
afacerilor, deoarece nu o consideră o veritabilă criminalitate, aşa cum este cea „clasică”;
existenţa unei indiscipline a oamenilor determinată de o oarecare imposibilitate obiectivă de
adaptare la noile realităţi ; concepţia despre corupţie şi faptele conexe acesteia, realităţile
sociale anterioare; lipsa unui control economico-financiar strict etc.
Să ne reamintim...
Criminalitatea în afaceri este generată de o serie de factori, care pot fi
grupaţi în trei categorii principale: factori economici, factori juridici şi
factori psihosociali.
Infracţiunile din domeniul afacerilor sunt fapte sociale ilicite care au o multitudine de
cauze, unele dintre acestea fiind prezentate în rândurile de mai sus.
Considerăm că în dreptul nostru trebuie să fie operate schimbări importante în materia
infracţiunilor din domeniul afacerilor, dar legea nu poate schimba totul şi, în orice caz, nu în
mod rapid. Un cadru juridic bine ancorat în realităţile din societatea noastră trebuie să fie
dublat de măsuri economice, politice, sociale şi cultural-educative. Dreptul, singur, schimbă
greu mentalitatea celor implicaţi în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional. Sunt
necesare măsuri eficiente de reformare a sistemului organelor judiciare aflate la primul nivel
al activităţii de tragere la răspundere penală. Din punct de vedere economic, statul trebuie să
se implice mai puţin. Din punct de vedere politic, trebuie adoptate măsuri prin care
participanţii la actul guvernării să aibă printre obiectivele lor şi prevenirea săvârşirii de
infracţiuni din domeniul afacerilor.
O altă modalitate de a contribui la reducerea infracţiunilor din domeniul afacerilor, până
la o limită suportabilă din punct de vedere social, o constituie măsurile cultural-educative,
deoarece se constată, în multe cazuri, că inclusiv oameni cu pregătire ridicată nu fac o
diferenţă clară între infracţiuni şi alte tipuri de ilicit.
Societatea civilă, de asemenea, poate să se implice mai mult în sesizarea aspectelor
deficitare ale sistemului juridico-politic aşa cum, timid, dar din ce în ce mai des, se implică,
spre exemplu, în materia protecţiei mediului şi a corupţiei.
12
5.1. Consideraţii introductive

Pentru a nu exista probleme în ceea ce priveşte îndeplinirea atribuţiilor publice, statul
reglementează un sistem fiscal a cărui finalitate constă în asigurarea veniturilor publice
necesare funcţionării optime a instituţiilor statului şi achitarea obligaţiilor acestuia.
Cum era firesc, de altfel, obligaţia privind contribuţia la cheltuielile publice este
prevăzută în primul rând în Constituţie, în art. 56 alin. (1), conform căruia: „Cetăţenii au
obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”. Cu toate că textul
constituţional reprodus mai sus se referă numai la cetăţeni, prin lege sunt stabilite obligaţii
fiscale şi în sarcina persoanelor juridice. Astfel, conform art. 137 din Constituţie; „Formarea,
administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor
administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege”. Art. 139 alin.
(1), de asemenea, prevede că: “Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi
ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”. Iar art. 139 alin. (2)
dispune: “Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele
şi în condiţiile legii”. Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se
folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora [art. 139 alin. (3)].
Instituirea obligaţiilor fiscale în sarcina contribuabililor nu trebuie să se facă haotic sau
discreţionar, ci în conformitate cu art. 56 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia
„sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”. Pe de altă
parte, art. 56 alin. (3) din Constituţie prevede imperativ că: „Orice alte prestaţii sunt interzise,
în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale”.
Dând viaţă normelor constituţionale, Codul fiscal (Legea nr. 571/2003) prevede, în art. 3,
principiile generale ale politicii fiscale (fiscalităţii), respectiv:
a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri,
cu forma de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin;
b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la
interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite
pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine,
precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii
lor fiscale;
c) echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în
funcţie de mărimea acestora;
d) eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului
fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru
persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către
acestea a unor decizii investiţionale majore.
5.2. Fiscalitatea
Fiscalitatea reprezintă sistemul regulilor juridice referitoare la obligaţiile faţă de bugetul
public naţional. În doctrină, se acceptă, din punct de vedere economic sau social, că
fiscalitatea este o ştiinţă autonomă.
13
Fiscalitatea este necesară în orice societate, deoarece ea constituie, din punct de vedere
politico-economic, instrumentul prin care statul de drept intervine în economie pentru
corectarea unor deficienţe ale pieţei sau pentru a redistribui veniturile şi resursele.
Fiscalitatea, departe de a fi aplaudată de contribuabili, poate contribui la creşterea
nivelului de trai, la progrese economice, sociale, precum şi la îndeplinirea corespunzătoare a
sarcinilor ce revin instituţiilor şi serviciilor publice.
Sistemul fiscal presupune existenţa unei entităţi care are sarcina administrării impozitelor
şi taxelor. Această instituţie este cunoscută sub denumirea generică de „fisc”, care înglobează
mai multe instituţii şi căruia îi revine obligaţia transpunerii în practică a sistemului fiscal,
respectiv a operaţiunilor de realizare a creanţelor fiscale. Cel mai important organism de
administrare fiscală este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, instituţie aflată în
subordinea Ministerului Finanţelor Publice. Alături de această instituţie există şi
compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sau alte organe
fiscale prevăzute de lege.
5.3. Evaziunea fiscală

Evaziunea fiscală este un concept cu privire la care există mai multe puncte de vedere, dar
în general se consideră că ea constă într-o sustragere a contribuabililor de la plata obligaţiilor
faţă de buget. Majoritatea autorilor împart evaziunea, după caracterul său, în evaziune legală
(licită) şi ilegală (ilicită).
Legiuitorul sancţionează numai evaziunea fiscală frauduloasă (ilicită, ilegală), prin
aceasta statul fiind păgubit anual cu sume uriaşe (se apreciază de către specialişti că
dimensiunile evaziunii fiscale frauduloase se cifrează undeva între 30-50% din suma totală a
veniturilor care ar trebui vărsate de contribuabili la bugetul general consolidat). Prin urmare,
evaziunea fiscală ilegală este răspândită pe o scară mult mai extinsă decât evaziunea permisă
de lege.
Cei care săvârşesc fapte de evaziune fiscală ilicită au, de multe ori, o inventivitate
inimaginabilă, dar aceasta se poate prezenta şi în maniera unor fapte rudimentare. Evaziunea
fiscală frauduloasă poate consta în ţinerea unor documente legale nereale, distrugerea unor
documente legale, întocmirea unor dovezi de fictive de plată, schimbarea nejustificată a
preţurilor de aprovizionare şi a altor cheltuieli.
În cadrul evaziunii fiscale ilicite pot fi identificate mai multe tipuri de sustragere de la
plata obligaţiilor fiscale. Astfel, se poate vorbi despre evaziunea fiscală ilicită propriu-zisă,
evaziunea fiscală ca urmare a desfăşurării unor activităţi ilegale şi economia subterană.
Evaziunea fiscală propriu-zisă constă în sustragerea de la plata contribuţiilor bugetare
datorate în legătură cu venituri rezultate din activităţi licite. De pildă, înregistrarea unor
cheltuieli deductibile nereale. Evaziunea fiscală prin desfăşurarea unor activităţi ilegale se
concretizează în derularea unor afaceri ilicite care generează venituri pentru care nu se
plătesc impozite şi taxe. Spre exemplu, trafic de stupefiante, trafic de persoane, falsificare de
valori, creditare sub forma cametei. Evaziunea prin derularea unor activităţi subterane se
materializează în realizarea de venituri din afaceri permise, dar ascunse faţă de autorităţi.
Printre cauzele evaziunii fiscale se numără carenţele legislaţiei fiscale, povara fiscală
exagerată, lipsa de armonizare între instituţiile statului implicate în administrarea fiscală,
ineficienţa instituţiilor de control fiscal . La noi, legislaţia fiscală este foarte amplă, necorelată
14
şi foarte schimbătoare, astfel că ea este uşor de ocolit de către contribuabilii de rea-credinţă,
dar ea este şi greu de înţeles de către contribuabilii de bună-credinţă şi, nu este o afirmaţie
gratuită, chiar de către organele fiscale.
Să ne reamintim...
Generic, se consideră că evaziunea fiscală constă într-o sustragere a
contribuabililor de la plata obligaţiilor faţă de buget.
§6. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea

evaziunii fiscale
6.1. Infracţiunea prevăzută de art. 3 – refuzul refacerii documentelor
Text de lege: 6.1.1. Conţinutul şi raţiunea normei de incriminare

„Art. 3 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă de la 5.000 lei
la 30.000 lei fapta contribuabilului care, cu intenţie, nu reface documentele
de evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control,
deşi acesta putea să o facă.”
6.1.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale născute din obligaţia
reconstituirii evidenţelor contabile distruse, în scopul colectării corespunzătoare a veniturilor
fiscale şi prevenirii evaziunii fiscale. Obligaţia de refacere a documentelor are caracter
preventiv în ceea ce priveşte evaziunea fiscală. Într-adevăr, în lipsa documentelor de evidenţă
contabilă sau dacă acestea sunt degradate este mai facilă sustragerea de la plata contribuţiilor
către bugetul general consolidat.
Infracţiunea nu are obiect material, deoarece valoarea socială protejată prin incriminarea
faptei de omisiune a refacerii documentelor distruse nu are aspect fizic, iar neîndeplinirea
obligaţiei de refacere nu determină o vătămare fizică, valoarea socială ocrotită de legea
penală având natură abstractă.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 241/2005 este
contribuabilul care, cu intenţie, nu reface documentele de evidenţă contabilă distruse, în
termenul înscris în documentele de control, deşi acesta putea să o facă. Potrivit art. 2 lit. b)
din Legea nr. 241/2005, contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă
entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume
bugetului general consolidat. Prin urmare, infracţiunea are subiect activ calificat. Este vorba
atât despre contribuabilul persoană fizică, cât şi despre contribuabilul persoană juridică (a se
vedea prevederile art. 191 din Codul penal; începând cu anul 2006 şi persoanele juridice pot fi
subiect activ al infracţiunilor).
Nu pot avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de omisiune a refacerii documentelor
prevăzute în actul de control entităţile fără personalitate juridică, chiar dacă art. 2 din Legea
15
nr. 241/2005 se referă şi la „orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează
impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidate”, deoarece acest text
trebuie corelat cu art. 191 din Codul penal, care prevede că numai persoanele juridice, cu
excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce
nu poate face obiectul domeniului privat răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în
realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta
a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală. Sunt entităţi fără
personalitate juridică, de pildă, societăţile civile profesionale.
Menţionăm faptul că, deşi este o cerinţă necesară, calitatea de contribuabil nu este şi
suficientă pentru angajarea răspunderii penale pentru infracţiunea analizată. Alături de
această condiţie, trebuie îndeplinită şi cerinţa ca organul de control să fi stabilit prin
dispoziţia sa, în sarcina contribuabilului, obligaţia de a reconstitui documentele de evidenţă
contabile distruse. Sunt documente contabile cele prevăzute de Codul fiscal, Codul de
procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi de
reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora [art. 2 lit. c) din Legea nr.
241/2005].
Dacă o persoană care nu îndeplineşte condiţiile calităţii de subiect activ refuză
reconstituirea documentelor contabile distruse, ea nu va răspunde penal, ci, eventual,
disciplinar, contravenţional etc. [art. 41 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 82/1991]
Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în forma instigării şi a complicităţii.
De asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este persoana vătămată prin
săvârşirea infracţiunii, iar nu organul de control care a stabilit obligaţia de refacere a
documentelor fiscale distruse.
C. Situaţia premisă
Pentru realizarea conţinutului infracţiunii de omisiune a respectării obligaţiei de refacere
a unor documente de evidenţă contabilă este necesară preexistenţa unei situaţii premisă.
Aceasta constă în cerinţa preexistenţei unor documente distruse, indiferent de cauza
distrugerii acestora (împrejurări de natură umană sau neumană). În cazul în care este realizat
şi conţinutul faptei descrise de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 sunt îndeplinite
cerinţele de existenţă ale unui concurs de infracţiuni. Dacă documentele contabile nu au
existat niciodată sau dacă acestea nu au fost distruse, lipseşte situaţia premisă, iar fapta de
refuz nu poate fi considerată infracţiune.
Distrugerea constă într-o activitate de nimicire (distrugerea propriu-zisă) sau de degradare
a documentelor ori de aducere a acestora în stare de neîntrebuinţare. Nimicirea presupune
desfiinţarea sau lezarea substanţei documentului, în aşa fel încât acesta încetează să existe în
materialitatea sa. Degradarea constă deteriorarea sau alterarea documentului în aşa fel încât
acesta îşi pierde unele dintre caracteristicile sale, ceea ce atrage o reducere a potenţialului de
utilizare conform destinaţiei sale legale. Aducerea în stare de neîntrebuinţare a documentului
constă în lipsirea acestuia de aptitudinea de a putea fi folosit în raport cu destinaţia sa legală.
Prin folosirea expresiei documente distruse, având în vedere că art. 26 din Legea nr.
82/1991 prevede trei posibilităţi – pierdere, sustragere şi distrugere –, considerăm că este
restrânsă în mod nejustificat sfera situaţiilor în care, potrivit textului incriminator, se impune
refacerea documentelor de evidenţă contabilă. De exemplu, în cazul furtului, în cazul
16
pierderii etc. De aceea, de lege ferenda, propunem extinderea sferei de aplicare a art. 3 din
Legea nr. 241/2005 pentru a fi incident şi în cazul pierderii sau al sustragerii.
6.1.3. Latura obiectivă

A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii de care ne ocupăm constă în omisiunea contribuabilului
de a reface documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul stabilit prin documentele
de control, deşi acesta putea să o facă. Din analiza normei de incriminare rezultă faptul că, pe
lângă condiţia premisă (preexistenţa unor documente distruse), inacţiunea ce reprezintă
elementul material al infracţiunii trebuie să îndeplinească două cerinţe esenţiale, şi anume
stabilirea unui termen în documentele de control, care a fost încălcat, şi posibilitatea refacerii
documentelor de evidenţă contabilă distruse.
Nu poate exista infracţiunea analizată dacă organul competent nu a înscris în actul de
control un termen pentru refacerea documentelor distruse. Termenul poate fi prevăzut de lege
(de pildă, 30 de zile de la constatare, iar în caz de forţă majoră, 90 de zile de la constatarea
încetării acesteia, potrivit Legii nr. 82/1991) sau stabilit de organul care încheie documentul
de control. Actul de control poate aparţine organelor interne ale contribuabilului sau unor
organe externe competente. Procedura reconstituirii documentelor justificative este
reglementată de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1040/2004 pentru aprobarea
Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă
simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în conformitate cu
prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Deşi acest act normativ prevede un
termen de reconstituire de 30 de zile, credem că nerespectarea acestuia nu poate fi asimilată
cu îndeplinirea cerinţei ca termenul să fie înscris în actul de control. De lege ferenda,
apreciem că se impune corelarea prevederilor acestui ordin cu noua formă a art. 26 din Legea
nr. 82/1991, astfel cum acesta a fost modificat prin Ordonaţa de urgenţă a Guvernului nr.
37/2011, care stabileşte un termen alternativ de 90 de zile pentru refacerea documentelor în
cazul existenţei forţei majore, termen care va începe să curgă de la constatarea încetării
acesteia.
De asemenea, nu este întrunit conţinutul infracţiunii dacă persona obligată să refacă
documentul distrus nu avea posibilitatea fizică să-l reconstituie. Pentru a evita angajarea
răspunderii penale în cazurile în care reconstituirea documentului nu poate avea loc,
legiuitorul a condiţionat existenţa infracţiunii de posibilitatea refacerii documentului,
deoarece în practică se ivesc cazuri în care distrugerea documentelor determină
imposibilitatea oricărei activităţi de reconstituire.
Practică judiciară:
În practică, s-ar putea întâlni situaţia următoare: contribuabilul a fost
obligat prin actul de control să refacă documentele distruse, iar acesta, nefiind
de specialitate, apelează pentru îndeplinirea obligaţiei la persoanele cu care a
încheiat contracte pentru întocmirea şi ţinerea evidenţei contabile, însă cei cu
care a contractat serviciile în cauză refuză să refacă documentele, deşi acest
lucru este posibil. Poate fi angajată răspunderea penală a contribuabilului?
Dar a persoanelor obligate contractual la prestarea unor servicii de
17
contabilitate?
Răspunsul nostru este, în principiu, în sensul că nici contribuabilul, nici
terţii care refuză prestarea nejustificată a activităţii de refacere a
documentelor de evidenţă contabilă distruse nu răspund penal la expirarea
termenului stabilit de organele de control. Contribuabilul va răspunde penal,
în schimb, în toate cazurile în care, cu intenţie, a lăsat să expire timpul fără să
ia măsurile de refacere a documentelor, cu toate că refacerea era posibilă.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată produsă prin abstenţiunea subiectului activ constă în producerea unei
stări de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale referitoare la respectarea
obligaţiei de refacere a documentelor de evidenţă contabilă distruse, deoarece, în lipsa
documentelor legale, sporesc posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală.
Practic, urmarea imediată se produce la expirarea termenului stabilit pentru refacerea
documentelor distruse, moment în care are loc şi consumarea infracţiunii.
C. Legătura de cauzalitate
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie
demonstrată, deoarece ea rezultă din simplul fapt al realizării în integralitate a elementului
material al infracţiunii (ex re).
6.1.4. Elementul subiectiv

Cu toate că este o faptă de inacţiune, omisiunea refacerii documentelor de evidenţă
contabilă distruse trebuie să se comită cu intenţie. Acest lucru reiese din textul incriminator,
potrivit căruia inacţiunea reconstituirii documentelor trebuie să se realizeze cu intenţie.
Intenţia poate fi directă sau indirectă. În cazul intenţiei directe făptuitorul prevede starea de
pericol pentru relaţiile sociale şi urmăreşte această consecinţă prin efectuarea elementului
material. Fapta se comite cu intenţie indirectă atunci când, deşi contribuabilul prevede
rezultatul (starea de pericol), nu-l urmăreşte, dar acceptă eventualitatea producerii lui.
Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. De asemenea, scopul
urmărit de făptuitor nu este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea
sancţiunilor.
6.1.5. Forme şi modalităţi

Tentativa la infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 241/205 este practic imposibilă,
deoarece forma imperfectă este exclusă în cazul infracţiunilor al căror element material
constă într-o inacţiune. Consumarea infracţiunii examinate are loc în momentul în care expiră
termenul în care contribuabilul avea obligaţia reconstituirii documentelor legale.
Dat fiind specificul elementului material – de a se prezenta sub forma inacţiunii –,
infracţiunea are o derulare temporală instantanee, ea nefiind susceptibilă de a fi comisă în
formă continuă sau progresivă, ceea ce înseamnă că după momentul consumării nu pot apărea
alte urmări.
6.1.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu amendă de la 5.000 lei la 30.000 lei.
18
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
6.2. Infracţiunea prevăzută de art. 4 – refuzul prezentării documentelor legale şi a

bunurilor din patrimoniu
6.2.1. Conţinut legal şi situaţii tranzitorii
Text de lege: A. Conţinutul normei de incriminare

“Art. 4 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 3 ani sau cu amendă refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta
organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în
scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de
cel mult 15 zile de la somaţie.”
B. Situaţii tranzitorii
Infracţiunea examinată era incriminată într-o formă relativ asemănătoare şi în Legea nr.
87/1994. În conformitate cu art. 9 din această lege, fapta incriminată consta în refuzul de a
prezenta organelor de control prevăzute de lege documentele justificative şi actele de
evidenţă contabilă necesare pentru stabilirea obligaţiilor faţă de stat.
Din analiza comparativă a textelor de lege, incidenţa regulii legii penale mai blânde –
mitior lex – are loc în cazul succesiunii legii penale, când se pune problema scopului
refuzului. Întrucât legea nouă prevede necesitatea unui anumit scop, iar legea veche nu
prevedea o atare cerinţă, în cazurile în care cel care a refuzat prezentarea a comis fapta cu altă
finalitate, nu mai poate fi reţinută infracţiunea.
De asemenea, spre deosebire de reglementrea anterioară (art. 9 din Legea nr. 87/1994
pentru combaterea evaziunii fiscale) art. 4 (astfel cum a fost modificat prin art. XIV pct. 1 al
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010) stabileşte un termen de la care începe să
curgă obligaţia de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din
partimoniu, respectiv 15 zile de la somaţie. În acest context, facem precizarea că până la
modificarea din anul 2010, textul legal prevedea, ca şi situaţie premisă, condiţia somării
persoanei de 3 ori, condiţie neîntîlnită în cuprinsul reglementării anterioare. Prin urmare, în
toate cauzele în care cerinţa cu privire la somaţie nu era realizată, în aplicarea regulii legii
penale mai favorabile prevăzută de art. 15 din Constituţie şi de art. 12-15 din Codul penal,
după caz, se dispunea scoaterea de sub urmărire penală sau achitarea contribuabilului în
cauză.

Obiectul juridic special al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale născute ca urmare
a existenţei obligaţiei de prezentare a documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu,
pentru a spori eficienţa controlului fiscal efectuat de către organele competente. Obligaţia de
prezentare a documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu este instituită în scopul
prevenirii şi descoperii unei evaziuni fiscale. Fără posibilitatea examinării documentelor
legale şi a bunurilor din patrimoniul contribuabilului este greu, dacă nu imposibil, să se
stabilească obligaţiile faţă de bugetul general consolidat.
19
Infracţiunea analizată nu are obiect material, deoarece valoarea socială ocrotită prin
norma de incriminare nu are aspect fizic, iar neîndeplinirea obligaţiei de prezentare a
documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniul contribuabilului nu presupune vătămarea
unei entităţi exprimate material. Unii autori apreciază că infracţiunea analizată are obiect
material, care constă în documentele contabile ale contribuabilului.
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005 poate fi orice
persoană – fizică sau juridică – care refuză să prezinte organelor competente documentele
legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau
vamale. Spre deosebire de art. 3, care prevede pentru existenţa infracţiunii calitatea de
contribuabil pentru subiectul activ, textul care incriminează infracţiunea de care ne ocupăm
nu cuprinde vreo circumstanţiere a subiectului activ al infracţiunii.
Având în vedere faptul că, în noua reglementare se vorbeşte despre „refuzul nejustificat al
unei persoane”, subiectul activ al infracţiunii nu poate fi considerat circumstanţiat. Sigur că,
în fapt, de cele mai multe ori, obligaţia prezentării documentelor legale şi a bunurilor din
patrimoniu revine fie contribuabilului persoană fizică, fie persoanei fizice desemnată de către
contribuabilul persoană juridică, dar aceasta nu înseamnă că subiect activ nu poate fi şi o altă
persoană fizică sau chiar persoana juridică care are obligaţia prezentării documentelor sau
bunurilor solicitate de organele competente.
Prin urmare, infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 nu are subiect activ
calificat, ci subiect simplu. Pe de altă parte, cu toată generalitatea textului legal, nu poate
avea calitatea de subiect activ al infracţiunii o persoană care se află în afara obligaţiei de
prezentare prevăzută de lege.
Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în forma instigării şi a complicităţii
morale. De asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este subiectul vătămat prin
săvârşirea infracţiunii, iar nu organul de control care a solicitat prezentarea documentelor sau
bunurilor patrimoniale.
C. Situaţia premisă
Infracţiunea analizată presupune preexistenţa unei somaţii adresată contribuabilului de
către organele competente, cu privire la prezentarea documentelor legale şi a bunurilor din
patrimoniul contribuabilului. Această cerinţă realizează conţinutul unei situaţii premisă.
Somaţia este o adresă pe care organul competent o emite către contribuabil prin care îi cere,
cu respectarea legii, să prezinte documente legale sau bunuri aflate în patrimoniul
contribuabilului. Somaţia trebuie să aibă destinatar determinat şi obiect bine precizat.
De asemenea, este necesar să se facă dovada de către organul fiscal că somaţia a fost
primită de contribuabil (sau reprezentant) sau că aceasta a fost comunicată potrivit
dispoziţiilor legale.
Faţă de forma actuală a infracţiunii, remarcăm o suprapunere parţială cu conţinutul
contravenţiei prevăzute de art. 219 lit. c) din Codul de procedură fiscală (Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003), în ceea ce priveşte nerespectarea obligaţiei de a pune la dispoziţia
organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri, prevăzute la
art. 56. Astfel, potrivit art. 56 din Codul de procedură fiscală, în vederea stabilirii stării de
fapt fiscale, contribuabilul are obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre,
20
evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În acelaşi scop, organul fiscal are
dreptul să solicite înscrisuri şi altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi
economice sau juridice. Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la
sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte. Organul fiscal are
dreptul să reţină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, documente, acte,
înscrisuri, registre şi documente financiar-contabile sau orice element (obiect) material care
face dovada stabilirii, înregistrării şi achitării obligaţiilor fiscale de către contribuabili, pe o
perioadă de maximum 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea conducătorului
organului fiscal, perioada de reţinere poate fi prelungită cu maximum 90 de zile.

Elementul material al infracţiunii constă în omisiunea (refuzul) nejustificată a unei
persoane de a prezenta organelor competente în termen de cel mult 15 zile după ce a fost
somată, documentele legale şi bunurile din patrimoniu. Din analiza normei de incriminare
rezultă faptul că, pe lângă condiţia premisă (preexistenţa somaţiei), inacţiunea ce reprezintă
elementul material al infracţiunii este necesar să îndeplinească patru cerinţe esenţiale, şi
anume: refuzul să fie nejustificat, refuzul să fie exprimat faţă de cererea organelor
competente, obiectul refuzului să se refere la documentele legale ale contribuabilului sau la
bunurile din patrimoniul acestuia solicitate de către organele competente, iar prezentarea
documentelor sau bunurilor cerute să fie necesară pentru verificări financiare, fiscale sau
vamale.
În primul rând, nu poate exista infracţiunea analizată dacă refuzul este justificat. Prin
refuz nejustificat trebuie să se înţeleagă faptul că neprezentarea de către subiectul activ a
documentelor sau bunurilor este nemotivată, adică prezentarea este posibilă, dar acesta nu o
face. Este justificat, spre exemplu, refuzul motivat de faptul că documentele au fost distruse
ori sustrase în totalitate. Refuzul poate fi manifestat expres sau tacit. Refuzul este expres
atunci când din comportarea subiectului activ rezultă că acesta nu doreşte prezentarea
documentelor sau a bunurilor. De exemplu, le spune organelor competente că nu va da curs
solicitării lor. Refuzul este tacit atunci când făptuitorul nu se exprimă explicit în ceea ce
priveşte neprezentarea documentelor sau a bunurilor, însă nu face nimic în sensul satisfacerii
solicitării organelor competente.
În al doilea rând, refuzul nejustificat trebuie să fie manifestat faţă de solicitarea unor
organe abilitate (competente). Este vorba despre organele prevăzute de lege. De pildă, din
cadrul Gărzii Financiare, al administraţiilor finanţelor publice etc.
Pe de altă parte, refuzul trebuie să privească ceea ce organele competente au cerut, iar
acestea nu pot solicita decât documentele legale ale contribuabilului sau bunurile din
patrimoniu acestuia, iar nu alte documente sau bunuri. Documentele legale sunt cele definite
de art. 2 din Legea nr. 241/2005 (justificative, de evidenţă şi prelucrare, de raportare şi
sinteză), iar bunurile sunt valori patrimoniale, adică evaluabile în bani (terenuri, construcţii,
bunuri mobile).
În fine, organele competente nu pot solicita documente sau bunuri aparţinând
contribuabililor decât dacă acestea sunt necesare pentru verificări financiare, vamale sau
fiscale.
21
Detaliaţi analiza elementului material al infracţiunii prevăzute la art. 4 - refuzul
prezentării documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu din Legea nr.
241/2005, inclusiv prin menţionarea cerinţelor esenţiale pe care acesta trebuie să
le împlinească.
Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia
unităţii de curs, care detaliază infracțiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
Urmarea imediată produsă prin refuzul nejustificat al subiectului activ constă în cauzarea
unei stări de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale ocrotite, deoarece, în
lipsa cunoaşterii documentelor legale sau a bunurilor din patrimoniul contribuabilului,
sporesc posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală ori a altor forme de
sustrageri de la plata obligaţiilor fiscale.
probată, aceasta rezultând din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al
infracţiunii (ex re).

Din punct de vedere subiectiv, refuzul nejustificat trebuie să aibă loc în scopul
împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, ceea ce înseamnă că fapta este
infracţiune numai dacă se comite cu intenţie directă. Fiind vorba de intenţie directă,
făptuitorul prevede starea de pericol pentru relaţiile sociale şi urmăreşte această consecinţă
prin refuzul prezentării documentelor sau a bunurilor solicitate de organele competente.
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. În schimb, scopul urmărit
de făptuitor este calificat, şi anume împiedicarea verificărilor fiscale, financiare sau vamale,
ceea ce înseamnă că el prezintă importanţă atât la personalizarea sancţiunilor, dar mai ales
pentru realizarea conţinutului laturii subiective a infracţiunii.

Tentativa la infracţiune este practic imposibilă, deoarece condiţiile textului incriminator
exclud de plano posibilitatea săvârşirii infracţiunii printr-o acţiune, fapta fiind, din acest
punct de vedere, o infracţiune omisivă instantanee.
Dacă neprezentarea documentelor sau a bunurilor solicitate este însoţită de anumite acte,
cum ar fi sustragerea, distrugerea etc., nu se schimbă calificarea elementului material, pentru
că refuzul este, până la urmă, concretizat în a nu face ceea ce solicită organele competente.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul expirării termenului de 15 zile de la data
somaţiei, dată până la care, cel târziu, persoana trebuia să prezinte documentelor legale sau
bunurile din patrimoniul acesteia.
22
Având în vedere specificul elementului material – de a îmbrăca forma inacţiunii –, refuzul
nejustificat de prezentare a documentelor sau bunurilor are o derulare temporală specifică
infracţiunilor instantanee, el nefiind susceptibil de a fi comis în formă continuă sau
progresivă, ceea ce înseamnă că după momentul consumării nu pot apărea alte urmări.

Infracţiunea se pedepseşte închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Amenda este de
la 500 lei la 30.000 lei.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar luarea măsurilor asigurătorii este
obligatorie.
6.3. Infracţiunea prevăzută de art. 5 – împiedicarea efectuării verificărilor
Text de lege: 6.3.1. Conţinutul normei de incriminare

„Art. 5 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 3 ani sau cu amendă împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente
de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu
scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.”

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce se nasc ca urmare a
existenţei obligaţiei de a permite efectuarea controlului fiscal de către organele competente.
Infracţiunea analizată nu are, de regulă, obiect material. Numai în cazul în care
împiedicarea efectuării controlului ar consta într-un act fizic s-ar putea concepe existenţa unui
obiect material. Şi în această ipoteză, de fapt, obiectul material nu este un factor propriu al
infracţiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 241/2005, ci al infracţiunii cu care intră în
concurs aceasta (lovire, vătămare corporală etc.).
persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile generale ale calităţii de subiect activ
al infracţiunii. Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în toate formele acesteia
(coautorat, instigare, complicitate). De asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.
săvârşirea infracţiunii. În anumite circumstanţe, organul de control poate fi subiect pasiv
secundar al infracţiunii (spre exemplu, în cazul în care împiedicarea se produce prin violenţă
asupra agentului statului cu atribuţii legale în ceea ce priveşte efectuarea de verificări
financiare, fiscale sau vamale).

Elementul material al infracţiunii de care ne ocupăm constă în împiedicarea organelor de
control să-şi exercite dreptul de a efectua un act de control în condiţiile legii. Se desprinde,
astfel, cerinţa esenţială ca vizita organelor de control să se desfăşoare conform legii. Un act
23
de control are caracter legal numai dacă scopul acestuia îl constituie efectuarea unor verificări
fiscale, vamale sau financiare, pe baza unui program de acţiune. Împiedicarea trebuie să
privească intrarea în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare,
fiscale sau vamale. Dacă prin activitatea de împiedicare sunt realizate şi elementele
constitutive ale infracţiunii de ultraj, infracţiunea examinată va intra în concurs cu această
infracţiune.
Referitor la elementul material al infracţiunii analizate se poate ridica
problema constituţionalităţii textului legal în ceea ce priveşte dreptul agenţilor
statului de a pătrunde în sedii, incinte sau ternuri. Cu privire la acest aspect,
Curtea Constituţională s-a pronunţat într-o decizie recentă (nr. 470/2011),
reţinând conformitatea textului legal cu prevederile Legii fundamentale.
Astfel, împrejurarea că nu s-au respectat normele procedural-fiscale ori cele
procedural-penale, nu este de natură a atrage neconstituţionalitatea dispoziţiei
legale contestate care nu legitimează o conduită în contra Constituţiei, ci doar
incriminează împiedicarea accesului în anumite spaţii în care se desfăşoară o
activitate comercială. De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu vizează
spaţii cu destinaţia exclusiv de domiciliu, ci stabilesc în mod clar că acest
control se efectuează la "sedii, incinte ori pe terenuri". Aşa fiind, controlul
priveşte spaţii clar determinate prin destinaţia lor, lucru care nu este de natură
să încalce principiul constituţional al inviolabilităţii domiciliului. Decizia
instanţei de contencios constituţional vine în continuarea unei alte decizii a
aceleiaşi instanţe (Decizia nr. 296/2005), prin care aceasta a reţinut că "în
cazul sediilor industriale sau comerciale care nu sunt în acelaşi timp şi locuri
de domiciliu, personalizarea locului nu este atât de pronunţată, astfel că
inviolabilitatea sediului nu este supusă aceloraşi reguli ca domiciliul propriu-
zis, cel în care se desfăşoară viaţa privată a persoanei". Prin urmare,
autorităţile pot exercita în alte condiţii, mult mai permisive, controlul asupra
activităţilor profesionale care se desfăşoară în aceste sedii. Aşa fiind, Curtea a
reţinut că "activităţile pe care Inspecţia Muncii le controlează nu ţin de sfera
privată, ci, dimpotrivă, de cea publică, vizând în mod evident ocrotirea unui
interes general". Raţionamentul este valabil, mutatis mutandis, şi în cazul
activităţii organelor de control cu atribuţii în domeniul financiar, fiscal sau
vamal.
Urmarea imediată produsă prin zădărnicirea activităţii de control constă în cauzarea unei
stări de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale ocrotite, deoarece, în lipsa
posibilităţii de a pătrunde în sedii, incinte ori pe terenuri, organele de control competente nu
au posibilitatea de a verifica dacă sunt respectate obligaţile financiare, fiscale sau vamale,
sporind, astfel, posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală ori a altor forme de
sustrageri de la plata obligaţiilor fiscale.
24
probată, aceasta rezultând din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al
infracţiunii (ex re).

Fapta examinată se comite cu intenţie. Intenţia subiectului activ poate fi directă sau
indirectă.
sancţiunilor.

Tentativa la infracţiune este posibilă, dar nu este sancţionată. Consumarea infracţiunii are
loc în momentul în care organele de control sunt efectiv împiedicate să intre în locurile
prevăzute de lege.

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 500 lei
la 30.000 lei.
6.4. Infracţiunea prevăzută de art. 6 – reţinerea şi nevărsarea impozitelor şi

contribuţiilor cu reţinere la sursă
Text de lege: 6.4.1. Conţinutul textului incriminator

„Art. 6 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an
la 3 ani sau cu amendă reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de
zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu
reţinere la sursă.”

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la colectarea
corectă a veniturilor datorate la bugetul general consolidat. Obligaţiile fiscale trebuie
îndeplinite întocmai şi la timp.
Infracţiunea analizată are ca obiect material sumele colectate de către contribuabil, pe
care acesta nu le varsă în termen la bugetele locale, bugetul de stat, bugetele caselor de
asigurări ş.a.
persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile generale ale calităţii de subiect activ
al infracţiunii şi care nu varsă în termen de 30 de zile impozitele şi contribuţiile reţinute la
25
sursă. Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în toate formele acesteia (coautorat,
instigare, complicitate). De asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.
săvârşirea infracţiunii.

Elementul material al infracţiunii constă în reţinerea şi nevărsarea cu intenţie, în cel mult
30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
Sunt impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, de pildă: impozitul pe venitul salarial,
contribuţia de asigurări sociale, contribuţia la fondul asigurărilor sociale de şomaj etc. Pentru
existenţa infracţiunii este necesar ca subiectul activ să fi reţinut impozitul sau contribuţia.
Dacă aceasta nu a fost reţinută (din lipsă de disponibil, spre exemplu), va fi realizat, eventual,
conţinutul contravenţiei prevăzute de art. 219 alin. (1) lit. o) din Codul de procedură fiscală
(Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003), dar nu al infracţiunii examinate.
O altă cerinţă esenţială obiectivă este ca nevărsarea impozitului sau a contribuţiei să fi
avut loc după expirarea termenului de 30 de zile.
Urmarea imediată constă în prejudicierea bugetului general consolidat.
Legătura de cauzalitate între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată rezultă din
materialitatea faptei (ex re), nefiind necesară probarea acestei legături.

Fapta examinată se comite cu intenţie. Intenţia poate fi directă sau indirectă, soluţie
desprinsă din conţinutul textului incriminator, care nu face distincţie între modalităţile
intenţiei.
sancţiunilor.

Tentativa nu este sancţionată. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care expiră
termenul de 30 de zile în interiorul căruia persoana trebuia să verse sumele reprezentând
impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 1 an la 3 ani sau cu amendă de la 500 lei la
30.000 lei.
obligatorie.
26
6.5. Infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) – punerea în circulaţie a marcajelor şi
formularelor tipizate
6.5.1. Conţinutul normei de incriminare. Marcajele şi formularele cu regim special
Text de lege: A. Conţinutul normei de incriminare

„Art. 7 - (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2
ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi deţinerea sau punerea în circulaţie,
fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în
domeniul fiscal, cu regim special.”
B. Marcajele şi formularele cu regim special
De lege lata, sunt supuse marcării produsele intermediare, alcoolul etilic şi tutunul
prelucrat, cu excepţia produselor accizabile scutite de la plata accizelor. (art. 20661 din Legea
nr. 571/2003 privind Codul fiscal). Potrivit art. 20662 din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, responsabilitatea marcării produselor accizabile revine antrepozitarilor autorizaţi,
destinatarilor înregistraţi, expeditorilor înregistraţi sau importatorilor autorizaţi, potrivit
precizărilor din normele metodologice. Marcarea produselor se realizează prin timbre sau
banderole (art. 20663 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal). În vederea diminuării
evaziunii fiscale în domeniul produselor accizabile supuse sistemului de marcare,
antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat, expeditorul înregistrat sau importatorul
autorizat are obligaţia să asigure ca marcajele să fie aplicate la loc vizibil, pe ambalajul
individual al produsului accizabil, respectiv pe pachet, cutie ori sticlă, astfel încât deschiderea
ambalajului să deterioreze marcajul.

Obiectul juridic al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privitoare la siguranţa
circulaţiei economice a produselor accizabile şi colectarea veniturilor bugetare aferente
acestora.
Obiectul material este constituit din formularele şi marcajele deţinute sau puse în
circulaţie în mod nelegal.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care deţine sau
pune în circulaţie fără drept timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul
fiscal, cu regim special. Participaţia penală este posibilă în oricare dintre formele sale.
Subiectul pasiv este statul.

Elementul material se realizează prin două acţiuni alternative: deţinerea ori efectuarea
unei acţiuni de punere în circulaţie fără drept a unor timbre, banderole sau formulare tipizate,
utilizate în domeniul fiscal, cu regim special. Punerea în circulaţie este operaţiunea prin care
marcajele sau formularele cu regim special sunt introduse în circuitul financiar-fiscal. De
exemplu, prin comercializarea marcajelor către persoane neîndreptăţite.
27
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valorile sociale protejate.
Legătura de cauzalitate rezultă din executarea integrală a elementului material (ex re).

Deşi, în principiu, fapta analizată se comite cu intenţie directă, nu excludem, excepţional,
ca aceasta să fie comisă şi cu intenţie indirectă.
sancţiunilor.

Tentativa nu este sancţionată. Consumarea infracţiunii are loc fie în momentul în care o
persoană deţine, fără drept, timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul
fiscal, cu regim special, caz în care infracţiunea este continuă, fie în momentul punerii în
circulaţie, fără drept, a acestor marcaje şi formulare.

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
obligatorie.
6.6. Infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) – operaţiunii interzise cu timbre,

banderole sau tipizate

„Art. 7 - (2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3
ani la 12 ani şi interzicerea unor drepturi tipărirea, deţinerea sau punerea în
circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în
domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.”

Obiectul juridic al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privitoare la siguranţa
circulaţiei economice a produselor accizabile şi colectarea veniturilor bugetare aferente
acestora.
Obiectul material este constituit din formularele şi marcajele falsificate, deţinute şi puse
în circulaţie.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care efectuează
elementul material al infracţiunii. Participaţia penală este posibilă în oricare dintre formele
sale.
28

Elementul material se realizează prin efectuarea unei acţiuni de tipărire, deţinere sau de
punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în
domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
Se observă că elementul material poate fi efectuat prin trei acţiuni alternative: tipărirea,
deţinerea şi punerea în circulaţie. Tipărirea este o activitate prin care are loc imprimarea pe
un suport adecvat ce poate fi luat drept original unor elemente asemănătoare cu banderolele,
timbrele sau tipizatele care emană de la persoanele abilitate. Deţinerea constă în primirea,
păstrarea ori ascunderea timbrelor, banderolelor sau a formularelor tipizate, utilizate în
domeniul fiscal, cu regim special, falsificate. Punerea în circulaţie este operaţiunea prin care
imprimatele cu regim special, falsificate, sunt introduse în circuitul financiar-fiscal.
În cazul în care marcarea produselor accizabile supuse marcării s-a făcut cu marcaje false
ori produsele marcate în acest fel sunt deţinute în antrepozitul fiscal, suntem în prezenţa
infracţiunii prevăzute de art. 2961 alin.(1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valorile sociale protejate.
Legătura de cauzalitate rezultă din executarea integrală a elementului material (ex re).

Infracţiunea analizată se comite cu intenţie. În doctrină se apreciază că fapta în
modalitatea tipăririi este infracţiune şi în ipoteza în care vinovăţia îmbracă haina culpei. În
ceea ce ne priveşte, considerăm că, faţă de dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Codul penal,
comiterea oricăreia dintre modalităţile normative din neglijenţă sau imprudenţă nu constituie
infracţiune.
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor. De asemenea, scopul urmărit de făptuitor
nu este calificat însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.

Tentativa este posibilă, însă nu este sancţionată. Consumarea infracţiunii poate avea loc în
trei momente diferite: în momentul tipăririi, în momentul în care o persoană deţine, fără
drept, timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special,
falificate, caz în care infracţiunea este continuă sau în momentul punerii în circulaţie a
acestor marcaje şi formulare.

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 3 ani la 12 ani şi interzicerea unor
drepturi.
obligatorie.
29
6.7. Infracţiunile prevăzute de art. 8 – obţinerea fără drept a unor sume de la
bugetul general consolidat
Text de lege: 6.7.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 8 – (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3
ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către
contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat
obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri
de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general
consolidat.
(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15
ani şi interzicerea unor drepturi asocierea în vederea săvârşirii faptei
prevăzute la alin. (1).
(3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.”

Obiectul juridic specific îl constituie relaţiile sociale privitoare la colectarea veniturilor
bugetare, care presupun un comportament onest al contribuabililor.
Infracţiunea nu are obiect material, deoarece banii obţinuţi în mod ilicit constituie
produsul infracţiunii, iar nu obiectul material al acesteia.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care are calitatea
de contribuabil şi efectuează elementul material al infracţiunii. Participaţia penală este
posibilă în oricare dintre formele sale, cu excepţia coautoratului, pentru existenţa căruia se
cere calitatea specială.
Dacă sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a pluralităţi constituite de infractori, fapta
este încadrabilă şi în prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, potrivit cărora
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor
drepturi asocierea în vederea săvârşirii faptei tipice.

Elementul material se realizează prin efectuarea unei activităţi de stabilire cu rea-credinţă
de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără
drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat
ori compensări datorate bugetului general consolidat.
Aşa cum s-a spus în doctrină, fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005
este o variantă specială a infracţiunii de înşelăciune (art. 215 din Codul penal), astfel că este
exclus concursul cu această infracţiune.
30
Urmarea imediată constă în obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de
rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului
general consolidat.
Rambursarea unei sume de la bugetul general consolidat are loc în ipoteza în care
contribuabilul a plătit o taxă sau impozit (de regulă, T.V.A.) într-un stadiu al procesului
economic, iar, ulterior, plătitorul solicită plata de la buget a sumei în cauză. Pentru existenţa
infracţiunii, trebuie îndeplinită cerinţa ca suma obţinută cu titlu de rambursare să fie mai
mare decât cea la care era îndreptăţit contribuabilul. De pildă, în situaţia în care un
contribuabil solicită şi obţine rambursarea unei sume, reprezentând T.V.A., mai mare decât
cea achitată.
Restituirea unei sume de la bugetul general consolidat are loc în situaţia în care un
contribuabil solicită şi obţine plata de la acest buget a unei sume plătite cu titlu de impozit
sau taxă. Realizarea elementului material al infracţiunii în această modalitate normativă este
condiţionată de îndeplinirea cerinţei ca prin operaţiunea de restituie contribuabilul să obţină o
sumă mai mare decât cea care i se cuvenea. De pildă, un contribuabil a efectuat plăţi
anticipate de impozit pe venit, iar, ulterior, declară că nu a realizat niciun venit în perioada de
referinţă, astfel că solicită şi obţine restituirea sumelor plătite cu titlu de impozit anticipat.
Compensarea este operaţiunea prin care un contribuabil care are datorii la bugetul
consolidat, dar, în acelaşi timp, are şi creanţe asupra acestui buget, solicită şi obţine stingerea
reciprocă totală sau parţială a acestora, după caz, până la concurenţa sumei mai mici dintre
ele. Elementul material al acestei modalităţi presupune obţinerea compensaţiei pentru o sumă
mai mare decât cea la care contribuabilul era îndreptăţit potrivit legii.
Legătura de cauzalitate nu rezultă din simpla stabilire fără drept a unor sume de bani şi
obţinerea acestora, ci este necesară demonstraţia că între elementul material şi urmarea
imediată există o relaţie de tipul cauză-efect.

Infracţiunea analizată se comite cu intenţie.
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor. De asemenea, scopul urmărit de făptuitor
nu este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.
6.7.5. Forme, modalităţi şi variante

Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este
sancţionată. Există tentativă în ipoteza în care contribuabilul solicită rambursarea, restituirea
sau compensarea unor sume de bani cu rea-credinţă, dar nu obţine nicio sumă în mod nelegal.
Până la consumarea infracţiunii, făptuitorul se poate desista sau poate împiedica producerea
rezultatului, în condiţiile art. 22 din Codul penal, cazuri în care tentativa nu este pedepsită.
De exemplu, după ce a solicitat rambursarea unui T.V.A., contribuabilul depune o declaraţie
rectificativă, mai înainte ca organele competente să fi fost sesizate în legătură cu săvârşirea
infracţiunii. Făptuitorul nu beneficiază de cauza de impunitate, cu toate că s-a desistat sau a
împiedicat producerea rezultatului, dacă până în momentul respectiv era realizat conţinutul
31
unei alte infracţiuni. De pildă, falsificarea unor înscrisuri oficiale, caz în care el va fi pedepsit
pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 din Codul penal.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care subiectul activ a obţinut
rambursarea, compensarea sau restituirea nelegală.
Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, simpla asociere pentru săvârşirea
infracţiunii prevăzute în alin. (1) constituie infracţiune şi se pedepseşte mai sever decât
această faptă.

Infracţiunea prevăzută în art. 8 alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi
interzicerea unor drepturi.
Pedeapsa principală ce poate fi aplicată în cazul formei infracţionale descrise în art. 8
alin. (2) este închisoarea de la 5 la 15 ani, chiar dacă pedeapsa principală prevăzută pentru
infracţiunea ce constituie obiectivul asocierii este închisoarea de la 3 la 10 ani, deoarece
norma penală cuprinsă la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 este una specială, care derogă
de la norma generală (art. 323 din Codul penal). În cazul în care fapta de asociere a fost
urmată de săvârşirea infracţiunii propuse, se aplică celor care au săvârşit infracţiunea
respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută infracţiunea de
asociere [art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005].
De asemenea, nu se pedepsesc participanţii la infracţiunea de asociere care denunţă
autorităţilor asocierea mai înainte de a fi fost descoperită şi de a se fi început săvârşirea
infracţiunii care intră în scopul asocierii.
obligatorie.
6.8. Infracţiunile de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9

„Art. 9 - (1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu
închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte
săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în
alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor
realizate;
c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a
cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor
operaţiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale
aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de
stocare a datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte
mijloace de stocare a datelor;
32
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale,
prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la
sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către
terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului
de procedură fiscală si ale Codului de procedura penală.
(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai
mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a
pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.
(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai
mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a
pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3
ani.”
8.2. Condiţiile preexistente

Obiectul juridic specific îl constituie relaţiile sociale privitoare la colectarea veniturilor
bugetare, care presupun un comportament onest al contribuabililor şi nu sustragerea de la
îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a), d) şi g) poate fi orice
persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile pentru a răspune penal, fiind fără
relevanţă dacă fapta a fost săvărşită în interesul propriu (de către contribuabil) sau în interesul
altei persoane.
Infracţiunile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b), c), e) şi f) au subiect activ calificat.
Participaţia penală este posibilă în oricare dintre formele sale.
Să ne reamintim...
Potrivit art. 9 din Legea nr. 241/2005, oricare dintre următoarele fapte
constituie evazune fiscală:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte
documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor
realizate;
c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor
care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale
aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de
stocare a datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte
mijloace de stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin
33
nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile
principale sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe
persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de
procedură fiscală si ale Codului de procedura penală.
Legiuitorul a prevăzut pedepse mai severe în situaţia în care prin faptele
menţionate s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, respectiv de
500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale.
8.3. Analiza infracţiunilor prevăzute de art. 9

Lit.a). Ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile. Ascunderea este o
activitate prin care subiectul activ necircumstanţiat pune la adăpost bunul sau sursa
impozabilă ori taxabilă, după caz. Obiectul impozabil sau taxabil (bunul sau sursa), din punct
de vedere fiscal, reprezintă un venit sau un bun pentru care trebuie achitate obligaţii fiscale.
Ascunderea materiei impozabile sau taxabile poate avea loc atât prin acţiunea de punere
la adăpost a bunului sau sursei, spre a nu putea fi ştiute de organele competente, cât şi prin
omisiunea declarării unui venit sau bun care trebuie declarat în vederea impozitării sau
taxării. De pildă, omisiunea declarării unor venituri rezultate din cedarea folosinţei unui bun.
În doctrină şi practică s-a pus problema stabilirii conţinutului lit. a) în corelaţie cu lit. b) din
art. 9 alin. (1). Soluţia avansată este aceea că nedeclararea constituie „ascundere” în sensul
art. 9 alin. (1) lit. a) dacă pentru venitul în cauză există numai obligaţia declarării. Dacă
venitul sustras de la plata impozitului sau taxei trebuie atât evidenţiat, cât şi declarat, fapta
trebuie încadrată în prevederile art. 9 alin. (1) lit. b), concursul de infracţiuni fiind exclus.
Redăm în continuare conţinutul unei speţe soluţionate sub imperiul legii
anterioare (Legea nr. 87/1994), dar ale cărei considerente sunt şi în prezent
valabile. În speţă, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor
de evaziune fiscală prevăzută în art. 12 din Legea nr. 87/1994, de evaziune
fiscală prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi de fals intelectual
prevăzută în art. 40 (actualmente art. 43) din Legea nr. 82/1991 raportat la art.
289 din Codul penal.
Instanţa a reţinut că, în perioada 20 noiembrie 1996 - 12 mai 1997, în
calitate de administrator al unei societăţi comerciale, inculpatul nu a declarat
veniturile impozabile şi nu a evidenţiat în documentele contabile veniturile
realizate. De asemenea, prin neînregistrarea documentelor contabile, a
denaturat rezultatele financiare ale societăţii.
Curtea de Apel a admis recursul declarat de inculpat şi a schimbat
încadrarea juridică dată ultimelor două fapte în infracţiunea prevăzută în art.
13 din Legea nr. 87/1994 şi a menţinut încadrarea în prevederile art. 12 din
aceeaşi lege pentru cea dintâi.
În cauză a fost promovat recurs în anulare. Recursul în anulare declarat în
cauză cu privire la încadrarea juridică a faptelor a fost admis de către instanţa
supremă pentru considerentele prezentate în continuare.
34
În art. 12 din Legea nr. 87/1994 era incriminată sustragerea de la plata
obligaţiilor fiscale în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor
impozabile, ascunderea obiectului sau sursei impozabile ori taxabile sau
efectuarea oricăror alte operaţiuni în acest scop.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 87/1994 era incriminată fapta de a nu
evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în
parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază
operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului,
taxei sau contribuţiei.
Din examinarea textelor menţionate rezultă că, potrivit art. 12, se
pedepseşte sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin încălcarea obligaţiei
legale de a declara veniturile impozabile, iar, potrivit art. 13 din lege, se
pedepseşte încălcarea de către contribuabil a obligaţiei de evidenţiere în acte
contabile sau alte acte legale a veniturilor realizate sau cheltuielilor efectuate
pe bază de operaţii reale, dacă prin acestea s-a cauzat neplata impozitului.
În cauză, inculpatul nu a evidenţiat în acte contabile veniturile realizate,
ceea ce a avut ca rezultat neplata impozitelor în valoare de 12.902.716 lei.
Aşa fiind, instanţele trebuiau să constate că fapta constituie numai
infracţiunea prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994, iar nu şi cea prevăzută
în art. 12 din aceeaşi lege.
Într-o altă speţă, inculpatul a fost condamnat, între altele, pentru
săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) şi
(5) din Codul penal. Instanţa a reţinut că inculpatul, consilier managerial la o
companie din Iaşi şi patron al unei firme comerciale, pentru a nu plăti accizele
şi T.V.A.-ul perceput pentru comerţul intern cu alcool, în septembrie 1998 s-a
înţeles cu reprezentanţii unor firme din străinătate să încheie cu acestea
contracte fictive de export de alcool, în realitate marfa fiind vândută în
România.
Pentru a da aparenţă de realitate contractelor, inculpatul a fost favorizat de
un funcţionar vamal, de asemenea condamnat în cauză, care confirma fictiv
ieşirea din ţară a cisternelor cu alcool. Prin aceste manopere frauduloase,
inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 581.625.578 lei,
reprezentând accize şi T.V.A.-ul neachitat.
Apelurile declarate de procuror şi de inculpat au fost admise şi s-a
schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune, prin înlăturarea
prevederilor art. 215 alin. (5) din Codul penal.
Recursurile declarate de procuror şi de inculpat cu privire la încadrarea
juridică dată faptelor sunt fondate.
Conform reglementărilor în vigoare, în cazul vânzării de alcool, plata
T.V.A.-ului şi a accizelor la bugetul statului revine producătorului, iar dacă
alcoolul este livrat la export, producătorul este scutit de aceste obligaţii
35
fiscale.
Prin urmare, în cazul în care producătorul livrează alcoolul pe piaţa
internă, el are capacitatea de contribuabil în sensul Legii nr. 87/1994, prin
obligaţia de a calcula şi a vira la buget atât T.V.A.-ul, cât şi accizele datorate.
Sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, în speţă neîndeplinirea
obligaţiilor de calculare şi virare la buget a accizelor şi a T.V.A.-ului de către
inculpat, producătorul de alcool, constituie infracţiunea de evaziune fiscală
prevăzută în art. 12 din Legea nr. 87/1994.
Lit.b). Omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte
documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Conţinutul
infracţiunii este realizat indiferent de împrejurarea că există sau nu o evidenţă contabilă.
Infracţiunea de evaziune fiscală examinată poate fi săvârşită în nenumărate modalităţi faptice.
Spre exemplu, un contribuabil achiziţionează o cantitate de marfă pe care nu o înregistrează
în contabilitate, iar, ulterior, după ce vinde această marfă, nu înregistrează venitul rezultat din
vânzarea mărfii în cauză.
Într-o speţă s-a reţinut că inculpatul, în calitate de instructor auto, a
instruit în anul 1997 un număr de 63 de cursanţi de la care a încasat sume
între 450.000 şi 700.000 de lei şi pentru fiecare cursant a întocmit chitanţă
fiscală în care a consemnat o sumă mai mică decât cea încasată, sustrăgându-
se astfel de la plata impozitului în sumă de 3.259.812 de lei. Potrivit art. 13
[text corespondent art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 87/1994], constituie
infracţiune de evaziune fiscală fapta de a nu evidenţia în evidenţele contabile,
în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli ce nu
au la bază operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea
impozitului, taxei sau a contribuţiei. În cauză, inculpatul a evidenţiat în
documentele contabile ca fiind încasate sume mai mici decât cele încasate în
realitate, iar cheltuielile pretins efectuate în plus şi neevidenţiate nu s-au
dovedit, aşa încât el se face vinovat de săvârşirea infracţiunii.
În literatură şi jurisprudenţă s-a pus problema raportului dintre
infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi infracţiunea prevăzută de art.
43 din Legea nr. 82/1991. Soluţiile date acestei probleme au fost atât în sensul
reţinerii unui concurs de infracţiuni, cât şi în sensul că infracţiunea prevăzută
de art. 43 din Legea nr. 82/1991 este absorbită în infracţiunea complexă
prevăzută de Legea nr. 241/2005. Iată un exemplu: o persoană cu intenţie
omite să înregistreze în contabilitate anumite operaţiuni supuse impunerii
având ca urmare denaturarea veniturilor impozabile sau taxabile.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 82/1991: „Efectuarea cu ştiinţă de
înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în
contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor,
36
rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se
reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte
conform legii”. Din lectura normei se observă că între această normă şi cea
prevăzută de art. 9 lit. b) există anumite asemănări, dar şi deosebiri.
Instanţa supremă, fiind confruntată cu această problemă [sub
reglementarea existentă la data soluţionării cazului, echivalentul art. 9 lit. b)
era art. 13 din Legea nr. 87/1994] nu a avut o practică unitară. Astfel, într-o
cauză a considerat că fapta de a nu evidenţia prin acte contabile veniturile
realizate de o societate comercială, dacă a avut ca urmare neplata impozitului,
constituie atât infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 13 din Legea
nr. 87/1994, cât şi cea de fals intelectual descrisă de art. 43 din Legea nr.
82/1991. În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că neînregistrarea unor
facturi privind procurarea mărfii ulterior valorificate, având ca urmare
denaturarea veniturilor şi cheltuielilor financiare ale societăţii comerciale şi
neplata impozitului, constituie infracţiunile de evaziune fiscală şi de fals
intelectual. În fapt, prin sentinţa penală nr. 280/1996 a Judecătoriei
Sighişoara, rămasă definitivă prin neapelare, inculpata a fost condamnată
pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 13 din
Legea nr. 87/1994. Instanţa a reţinut că, în perioada mai - decembrie 1995,
inculpata, coasociat la o societate comercială, nu a înregistrat un număr de
125 facturi reprezentând marfă în valoare de 10.372.541 lei, pe care a
valorificat-o fără a achita impozitul aferent în sumă de 890.035 lei. Recursul
în anulare declarat în cauză este fondat. Potrivit art. 40 din Legea nr. 82/1991,
omisiunea cu ştiinţă a înregistrării în contabilitate având drept consecinţă
denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare constituie
infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii. Această faptă a
fost descrisă în rechizitoriu şi reţinută de instanţă; ca atare, inculpata trebuia
judecată şi pentru infracţiunea prevăzută în art. 40 [după republicarea legi, art.
40 a devenit art. 43] din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 din Codul
penal. În consecinţă, urmează a se casa hotărârea atacată şi a se trimite cauza
la prima instanţă pentru rejudecare.
În alte decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că
infracţiunea de fals intelectual prevăzută de Legea nr. 82/1991, raportat la art.
289 din Codul penal, este absorbită în infracţiunea complexă prevăzută de
Legea nr. 87/1994.
Astfel, într-o speţă, inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea
infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi
de fals intelectual, prevăzută în Legea nr. 82/1992.
Instanţa a reţinut că în perioada iunie - decembrie 1994, prin întocmirea
documentelor contabile primare cu date necorespunzătoare realităţii,
inculpaţii au diminuat accizele datorate bugetului de stat cu suma de
136.259.081 de lei. Instanţa de apel a menţinut condamnarea inculpaţilor
pentru aceste infracţiuni. Recursurile inculpaţilor referitoare la încadrarea
37
juridică dată faptelor sunt fondate.
Potrivit art. 40 [după republicarea legi, art. 40 a devenit art. 43] din Legea
nr. 82/1991, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte
conform art. 289 din Codul penal, efectuarea cu ştiinţă de înregistrări
inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate având
drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare
şi elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanţul contabil.
Totodată, prin dispoziţiile cuprinse în art. 1 din Legea nr. 87/1994, se
defineşte fapta de evaziune fiscală ca fiind sustragerea prin orice mijloace, în
întregime sau în parte, de la plata impozitelor şi a altor sume datorate
bugetului de stat, iar aceste mijloace, menţionate în art. 9 - 16, constituie
modalităţile normative ale săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
În raport cu datele speţei, constituie infracţiune de evaziune fiscală,
conform art. 13 din lege, fapta de a nu evidenţia prin acte contabile sau alte
documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a
înregistra cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, dacă au avut ca
urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei şi a contribuţiei. Or, faptele
incriminate prin art. 40 [după republicarea legi, art. 40 a devenit art. 43] din
Legea nr. 82/1991 sunt cuprinse la infracţiunea complexă de evaziune fiscală
prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994.
În conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală este cuprins şi
uzul de fals, neevidenţierea prin acte contabile a veniturilor realizate având ca
urmare consecinţe juridice, şi anume diminuarea impozitului datorat statului .
Problema de drept prezentată mai sus a fost rezolvată de Secţiile Unite ale
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că fapta de omisiune în tot sau în
parte, ori evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a
operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, ori, evidenţierea
în actele contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază
operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, constituie infracţiunea
complexă de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din
Legea nr. 241/2005 [fost art. 11 lit. c), fost art. 13 din Legea nr. 87/1994).
Prezentaţi soluţiile din practica judiciară cu privire la raportul dintre infracţiunea

prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2002 şi cea prevăzută de art. 43 din
Legea nr. 82/2002, inclusiv dezlegarea dată problemei de către Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
Lit.c). Evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care
nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. Evidenţierea unor
operaţiuni sau cheltuieli nereale (fictive) în documentele contabile sau financiar-fiscale
oficiale constă în activitatea prin care în aceste documente sunt făcute consemnări care nu au
38
la bază documente justificative valide, total sau parţial. În practica judiciară s-a decis că nu
poate fi reţinută această infracţiune în situaţia în care a avut loc stornarea operaţiunilor
nereale, motivat de anularea unui act. Într-o altă speţă, instanţa a reţinut existenţa infracţiunii,
luând în considerare faptul că, la rugămintea soţului său, inculpata a întocmit 74 de facturi
fictive, din care rezulta livrarea de piese în către societăţi care nu există în realitate.
Exemplarele albastre ale acestor facturi au fost rupte de inculpat, iar exemplarele roşii şi verzi
au fost au fost înregistrate în contabilitate.
Lit.d). Alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor
de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor. Alterarea
actelor contabile, a memoriilor aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau a altor
mijloace de stocare a datelor constă în modificarea sau falsificarea acestora. Distrugerea
înseamnă desfiinţarea unor asemenea documente, date sau suporturi, iar ascunderea constă în
punerea acestora la adăpost, astfel încât să nu poată fi găsite de organele competente.
Activitatea prin care este realizat conţinutul infracţiunii examinate nu poate fi încadrată în
acelaşi timp şi în alte norme de incriminare, deoarece aceasta nu intră în concurs cu alte
infracţiuni al căror elemente materiale se regăsesc în textul normei speciale (de pildă, fals
material, distrugere sau furt).
Lit.e). Executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace
de stocare a datelor. Suntem în prezenţa unei evidenţe contabile duble, în sensul normei de
incriminare, atunci când, alături de evidenţa contabilă aparentă şi necorespunzătoare realităţii,
există o evidenţă contabilă paralelă reală, care acoperă total sau parţial activitatea
contribuabilului în cauză. Aşa cum s-a spus, în mod judicios, pentru existenţa executării de
evidenţe contabile duble este necesar să existe suficiente documente contabile oficiale care să
cuprindă date reale despre activitatea financiar-contabilă a contribuabilului, iar nu anumite
înregistrări izolate. De asemenea, dacă un contribuabil deţine două evidenţe contabile
identice, chiar necorespunzătoare realităţii, nu este realizat conţinutul acestei infracţiuni.
Poate fi vorba, în schimb, despre altă infracţiune de evaziune fiscală [de exemplu, cea
prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b)].
Lit.f). Sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin
nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau
secundare ale persoanelor verificate. Pentru existenţa acestei infracţiuni, trebuie îndeplinită o
primă cerinţă esenţială, respectiv ca sustragerea de la efectuarea verificărilor (financiare,
fiscale sau vamale) să aibă loc prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă a
sediului principal sau secundar al persoanei verificate. Sediile secundare sau principale
trebuie declarate la Registrul Comerţului, conform Legii nr. 26/1990, precum şi la organele
fiscale. Conţinutul infracţiunii presupune şi îndeplinirea cerinţei esenţiale referitoare la
existenţa unui control fiscal, deoarece numai aşa poate fi stabilită existenţa sustragerii
contribuabilului de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Bineînţeles că
sustragerea de la efectuarea verificărilor are loc cu scopul de a se eschiva de la îndeplinirea
obligaţiilor fiscale.
Lit.g). Substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe
persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură
fiscală şi ale Codului de procedură penală. Pentru realizarea conţinutului infracţiunii este
necesar ca bunurile substituite, degradate sau înstrăinate să fi fost legal sechestrate. Această
39
infracţiune poate intra în concurs cu alte infracţiuni şi, de asemenea, poate fi exclusă de alte
infracţiuni (de exemplu, în cazul sustragerii de sub sechestru) ori poate exclude alte
infracţiuni (de pildă, distrugerea). Astfel, dacă prin substituire a fost distrus sigiliul legal
aplicat, va exista un concurs de infracţiuni între această infracţiune şi infracţiunea de rupere
de sigilii (art. 243 din Codul penal); dacă bunul legal sechestrat este înstrăinat, va exista
numai infracţiunea de evaziune fiscală; dacă bunul legal sechestrat este distrus propriu-zis,
vom fi numai în prezenţa infracţiunii de distrugere (art. 217 din Codul penal).

Infracţiunea analizată se comite cu intenţie directă calificată de scop, faptele prevăzute la
art. 9 alin.(1) lit.a) - g) din Legea nr. 241/2005 fiind săvârşite în scopul sustragerii de la
îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor.

Actele de pregătire şi tentative, deşi sunt posibile la unele infracţiuni descrise în textul art.
9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii are loc în momente diferite, în funcţie de infracţiunile cuprinse în
lit.a) - g) ale art. 9 din Legea nr. 241/2005 [spre exemplu, în cazul lit.a), consumarea are loc
în momentul ascunderii bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, iar în cazul infracţiunii
de la lit.d), într-unul dintre momentele alternative prevăzute de textul de lege - alterarea,
distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat
electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor].
Art. 9 alin.(2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 reglementează două variante agravante – dacă
prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro,
respectiv de 500.000 euro.

Pedeapsa pentru săvîrşirea oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1) al art. 9 din
Legea nr. 241/2005, pedepseapsa este închisoarea de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor
drepturi.
Pentru variantele agravante, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un
prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a
pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani, iar dacă prin
faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în
echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă
a acesteia se majorează cu 3 ani.
obligatorie.
6.9. Cauze de nepedepsire şi cauze de reducere a pedepselor
40
Text de lege: 6.9.1. Conţinutul textului legal
„Art. 10 - (1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală
prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii,
până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral
prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită
se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii
este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate
aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi
condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se
aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai
săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la
comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).”
6.9.2. Analiza cauzelor de reducere sau înlocuire a sancţiunilor

Exprimarea legiuitorului cuprinsă în art. 10 este necorespunzătoare, sub mai multe
aspecte.
Întâi, teza a II-a – conform căreia dacă prejudiciul cauzat şi recuperat (în cursul urmăririi
penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată) este de până la 100.000 euro, în
echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda – nu poate fi considerată
cauză de reducere a pedepsei sau de nepedepsire, deoarece are loc o înlocuire a pedepsei.
În al doilea rând, teza a III-a – potrivit căreia dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în
aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o
sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar – nu este propriu-zis o
cauză de nepedepsire, ci, mai degrabă, o cauză de înlocuire a răspunderii penale. Pe de altă
parte, având în vedere faptul că amenda administrativă urmează a fi înregistrată în cazier,
rostul schimbării naturii sancţiunii aplicate este practic insesizabil.
6.9.3. Condiţiile aplicării art. 10

Aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei sau înlocuire a sancţiunilor este triplu
condiţionată. Prima cerinţă este să fie vorba despre o infracţiune de evaziune fiscală, ceea ce
înseamnă că în domeniul de aplicare intră numai infracţiunile prevăzute de art. 9 din Legea
nr. 241/2005. A doua condiţie – negativă –, cauzele de reducere a pedepsei sau de înlocuire a
sancţiunilor nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de Legea nr.
241/2005 într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de aceste
cauze. A treia condiţie priveşte recuperarea integrală a prejudiciului până cel mai târziu la
primul termen de judecată.
6.9.4. Efectele incidenţei art. 10

O primă întrebare este dacă procurorul poate aplica art. 10 din Legea nr. 241/2005 în
ipoteza incidenţei tezei a III-a, respectiv când se impune aplicarea unei sancţiuni
administrative. Credem că răspunsul este afirmativ, deoarece potrivit normei speciale
aplicarea acestei sancţiuni se face pentru că există o „cauză de nepedepsire”, altfel nu se
explică de ce legiuitorul a denumit-o în acest mod. Prin urmare volens nolens, trebuie să
41
acceptăm că art. 10 alin. (1) teza a III-a consacră o cauză specială de nepedepsire, cu
posibilitatea pentru procuror, dacă sunt îndeplinite şi condiţiile de incidenţă de a da o soluţie
în temeiul art. 11 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, aplicând totodată o sancţiune cu
caracter administrativ, prevăzută de art. 91 din Codul penal. În sprijinul acestei interpretări
este şi menţiunea legală cu privire la acoperirea prejudiciului în timpul urmăririi penale.
6.10. Alte aspecte juridice

6.10.1. Luarea măsurilor asigurătorii
În conformitate cu art. 11, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de Legea
nr. 241/2005, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. Această dispoziţie constituie o
derogare de la regula că luarea măsurilor asigurătorii este, în principiu, facultativă.
6.10.2. Incapacităţi
Potrivit art. 12, nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai
societăţii comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost
condamnate pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005.
Deşi legea nu prevede durata nedemnităţii, ceea ce ar putea conduce la ideea că ea este
perpetuă, credem că la data reabilitării încetează orice decădere, interdicţie sau incapacitate.
7.1. Consideraţii introductive

Una dintre formele cele mai diabolice ale criminalităţii contemporane din ţara noastră, şi
nu numai, este infracţiunea de spălare a banilor. În România, infracţiunea de spălare a banilor
are o istorie aproape inexistentă, deoarece prima reglementare a faptei de spălare a banilor a
avut loc în anul 1999, prin adoptarea Legii nr. 21/1999, act normativ abrogat prin Legea nr.
656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor
măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, actualmente în vigoare. Deşi
incriminarea faptei de spălare a banilor nu datează de multă vreme, ca specie de faptă ilicită,
în majoritatea statelor lumii ea a fost identificată cu mai multe secole în urmă.
În majoritatea cazurilor, infracţiunea de înălbire a banilor murdari se realizează prin
cooperarea mai multor persoane sub forma pluralităţii constituite de infractori (crimă
organizată sau grup infracţional organizat). Crima organizată implicată în fapte de spălare a
bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni este structurată, de cele mai multe ori, după
regulile mafiote şi, pe lângă persoanele care alcătuiesc pluralitatea constituită de infractori, ea
mai beneficiază de resurse materiale şi relaţii foarte importante. Crima organizată are, în
numeroase cazuri, ramificaţii internaţionale, regionale sau chiar globale, şi se sprijină deseori
pe aportul unor persoane angrenate în combaterea fenomenului pluralităţii de infractori
organizaţi.
În România, fenomenul faptelor de spălare a banilor murdari nu are încă dimensiunile din
alte zone ale globului, cum sunt America de Sud sau Rusia, dar nici autorităţile nu au
experienţa necesară contracarării acestuia. Subliniem, în acest sens, înfiinţarea, prin Legea nr.
656/2002, a unui organism specializat în acest domeniu - Oficiul Naţional de Prevenire şi
42
Combatere a Spălării Banilor, în subordinea Guvernului, având ca obiect de activitate
prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism.
Prezentaţi atribuţiile plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a

Spălării Banilor
unităţii de curs, care detaliază problematica spălării banilor.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
La nivel internaţional ori european au fost înfiinţate o serie de organisme care au rolul de
a lupta împotriva spălării banilor şi terorismului:
- Grupul de Acţiune Financiară Internaţională (FATF), înfiinţat la Summit-ul G7 de la
Paris, în 1989, este un organism inter-guvernamental care stabileşte standardele
internaţionale, dezvoltă şi promovează politici de combatere a spălării banilor şi finanţării
terorismului şi
- Comitetul Moneyval din cadrul Consiliului Europei, înfiinţat în anul 1997, care are
scopul de a se asigura ca statele membre ale Consiliului Europei au sisteme eficiente de
combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului in vigoare si acestea sunt in
conformitate cu standardele internaţionale relevante in acest domeniu. Rapoartele de evaluare
ale Moneyval furnizează recomandări detaliate privind modul de îmbunătăţire a eficienţei
sistemului naţional de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, precum şi a
capacităţii statelor de a coopera la nivel internaţional în acest domeniu.
7.2. Analiza infracţiunii de spălare a banilor
A. Noţiune
Faptele de spălare a banilor sunt incriminate în prezent prin art. 23 din Legea nr.
656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor
măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism:
Text de lege: Conţinutul normei de incriminare
„Art. 23 - (1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte
cu închisoare de la 3 la 12 ani:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea
de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor
bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care
provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea
pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a
dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra
acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea
provin din săvârşirea de infracţiuni.
43
(2) abrogat
(3) Tentativa se pedepseşte.
(4) Dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa
amenzii se aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele
complementare prevăzute la art. 53^1 alin. (3) lit. a) - c) din Codul penal.
(5) Cunoaşterea, intenţia sau scopul, ca elemente ale faptelor prevăzute la
alin. (1), pot fi deduse din circumstanţele faptice obiective.”
În art. 24 din Legea nr. 656/2002 este incriminată fapta conexă de nerespectare a art. 18
din lege de către personalul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor,
potrivit căruia personalul acestei instituţii are obligaţia de a nu transmite informaţiile primite
în timpul activităţii decât în condiţiile legii. Obligaţia se menţine şi după încetarea funcţiei, pe
o durată de 5 ani. De asemenea, persoanele prevăzute la art. 8 din lege şi salariaţii acestora au
obligaţia de a nu transmite, în afara condiţiilor prevăzute de lege, informaţiile deţinute în
legătură cu spălarea banilor şi finanţarea actelor de terorism şi de a nu avertiza clienţii cu
privire la sesizarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, dar şi
obligaţia de a nu folosi în scop personal informaţiile primite, atât în timpul activităţii, cât şi
după încetarea acesteia.
Text de lege: Conţinutul normei de incriminare
„Art. 24 - Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 18 constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani”.
În realitate, aşa cum s-a spus în doctrină, spălarea banilor nu este o infracţiune nouă, ci
numai o formă (variantă) nouă a infracţiunii de tăinuire.
Să ne reamintim...
Infracţiunea de spălare a banilor presupune, fie, schimbarea sau transferul de
bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii
sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana
care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire,
judecată sau executarea pedepsei, fie ascunderea sau disimularea adevăratei
naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii
bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din
săvârşirea de infracţiuni
B. Condiţiile preexistente
B.1. Situaţia premisă
Infracţiunea de spălare a banilor presupune preexistenţa săvârşirii altei infracţiuni –
infracţiunea din care provin banii sau bunurile, care constituie infracţiunea premisă a
infracţiunii de spălare de bani.
B.2. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic specific al infracţiunii de spălare a banilor este complex, deoarece
cuprinde două categorii de relaţii sociale, şi anume relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea
44
justiţiei şi cele patrimoniale privitoare la circulaţia juridică licită a bunurilor. Infracţiunea de
albire a banilor afectează, aşadar, nu numai circuitul juridic legal al bunurilor, ci şi
înfăptuirea justiţiei, deoarece îngreunează activitatea de restabilire a ordinii de drept încălcate
prin săvârşirea infracţiunilor. Se poate spune că faptele de spălare a banilor vatămă sau
periclitează relaţiile sociale referitoare la lupta contra crimei organizate.
Obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor îl constituie bunurile asupra cărora se
exercită elementul material al infracţiunii. Deşi infracţiunea analizată poartă denumirea
„spălarea banilor”, ea poate avea ca obiect nu numai bani, ci şi orice alt bun. De pildă, poate
fi obiect al acestei infracţiuni un bun imobil sau valori mobiliare tranzacţionate la bursă.
B.3. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 din Legea nr.
656/2002, nu este calificat, această calitate putând să o aibă orice persoană fizică sau juridică,
care îndeplineşte condiţiile generale ale subiectului activ al infracţiunii.
Dacă sunt realizate atât condiţiile de existenţă ale grupului infracţional organizat, cât şi
cele ale infracţiunii de spălare a banilor se vor aplica regulile pluralităţii de infracţiuni.
Membrii pluralităţii de infractori pot avea aceeaşi calitate la săvârşirea infracţiunii, sau pot
avea calităţi diferite. De pildă, pe lângă autori mai participă şi instigatori sau complici.
Conform art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau
sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de
ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 8 din aceeaşi lege, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub
orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei
legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 (complot) sau
323 (asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni) din Codul penal. În fine, potrivit art. 9, nu se
pedepseşte persoana care, săvârşind fapta de spălare a banilor în forma pluralităţii constituite,
denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat mai înainte de a fi fost descoperit şi de a se
fi început săvârşirea infracţiunii grave care intră în scopul acestui grup, iar cea care în cursul
urmăririi penale sau al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere
penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat beneficiază de
reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
În cazul infracţiunii conexe spălării banilor, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 656/2002,
subiectul activ al infracţiuni este circumstanţiat, respectiv trebuie să fie dintre persoanele care
au obligaţiile prevăzute de art. 18 al legii. Este vorba de personalul Oficiului Naţional de
Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi persoanele prevăzute în art. 8 din Legea nr.
656/2002. În categoria persoanelor la care se referă art. 8 intră:
a) instituţiile de credit şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine;
b) instituţiile financiare, precum şi sucursalele din România ale instituţiilor financiare
străine;
c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru fondurile de
pensii private pe care le administrează, agenţii de marketing autorizaţi/avizaţi în sistemul
pensiilor private;
d) cazinourile;
e) auditorii, persoanele fizice şi juridice care acordă consultanţă fiscală sau contabilă;
45
f) notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul
în care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind
cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului
de comerţ, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor,
constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare,
organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării sau
administrării unei societăţi comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societăţilor
comerciale, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri
similare ori desfăşurarea, potrivit legii, a altor activităţi fiduciare, precum şi în cazul în care
îşi reprezintă clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;
g) furnizorii de servicii privind societăţi comerciale sau alte entităţi, alţii decât cei
prevăzuţi la lit. e) sau f);
h) persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;
i) agenţii imobiliari;
j) asociaţiile şi fundaţiile;
k) alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri şi/sau servicii, numai în
măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror
limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se
execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură
între ele.
Subiectul pasiv principal este statul. În situaţia în care este vătămată o valoare socială
aparţinând unei alte persoane fizice sau juridice, aceasta este considerată subiect pasiv
secundar al infracţiunii.
Prezentaţi subiecţii activi ai infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23

din Legea nr. 656/2002 şi ai infracţiunii conexe spălării banilor, prevăzută de art.
24 din Legea nr. 656/2002.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
C. Latura obiectivă
C.1. Elementul material
Elementul material al infracţiunii de spălare a banilor se poate realiza în trei variante
alternative, respectiv prin:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni,
în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta
persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire,
judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a
circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile
provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din
săvârşirea de infracţiuni.
46
C.2. Urmarea imediată
Rezultatul infracţiunii (urmarea imediată) de spălare a banilor este diferit în variantele de
la lit. a) şi c), comparativ cu varianta infracţională prevăzută la lit. b). Astfel, în cazul primei
variante şi a celei de a treia urmarea imediată constă în modificarea situaţiei juridice a
bunului ce formează obiectul infracţiunii; în cazul celei de a doua variante, constă în aparenţa
de legalitate a provenienţei bunului. Fiind o infracţiune contra patrimoniului, spălarea banilor
poate avea şi o urmare imediată care să constea într-un prejudiciu material. Nu este exclus
nici un rezultat care să se concretizeze în într-un prejudiciu moral. De aici rezultă că
infracţiunea de spălare a banilor, deşi nu exclude un rezultat material, este ca natură o
infracţiune de pericol.
C.3. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate presupune existenţa unei relaţii de determinare între elementul
material şi urmarea imediată, dar aceasta rezultă ex re.
D. Elementul subiectiv
Elementul moral (subiectiv) al infracţiunii de spălare a banilor în toate variantele
normative îmbracă forma intenţiei. Examinând conţinutul legal al infracţiunii constatăm că
elementul subiectiv trebuie să îmbrace, de regulă, modalitatea intenţiei directe. Într-adevăr,
atât varianta referitoare la schimbarea sau transferul de bunuri, cât şi cea privind ascunderea
naturii provenienţei acestora, trebuie săvârşite cu intenţie directă.
În cazul primei variante fapta trebuie comisă în scopul ascunderii sau al disimulării
originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea
din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, iar în
cea de a doua este necesară ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a
situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora,
cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.
E. Forme, modalităţi şi variante

Infracţiunea de spălare a banilor poate fi comisă în toate formele desfăşurării activităţii
infracţionale: acte de pregătire, tentativă, infracţiune consumată şi infracţiune epuizată.
Legiuitorul însă nu incriminează actele preparatorii ale faptei de spălare a banilor.
Tentativa este incriminată şi constă în punerea în executare a acţiunilor care reprezintă
modalităţile de săvârşire a infracţiunii, executare care este întreruptă înainte de consumarea
infracţiunii. În cazul faptei de spălare a banilor, tentativa este posibilă numai în modalitatea
imperfectă, deoarece de regulă rezultatul se produce instantaneu realizării elementului
material al infracţiunii.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care a fost executată în întregime acţiunea
ce constituie elementul material al faptei. Infracţiunea de spălare a banilor, fiind ca regulă o
infracţiune momentană se epuizează concomitent cu etapa consumării.
F. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea prevăzută în art. 23 alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 12 ani,
iar dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii se aplică,
47
după caz, una sau mai multe dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 531 alin. (3) lit.
a) - c) din Codul penal.
7.3. Cauze de reducere a pedepselor

Potrivit art. 231 din Legea nr. 656/2002, persoana care a comis infracţiunea prevăzută la
art. 23, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la
răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii beneficiază de reducerea la
jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Aplicarea cauzei de reducere a pedepsei presupune îndeplinirea a două condiţii. Prima
cerinţă este să fie vorba despre o infracţiune de spălare a banilor, prevăzută de art. 23. A doua
condiţie priveşte recuperarea denunţarea şi facilitarea identificării şi tragerii la răspundere
penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii, în timpul urmăririi penale.
7.4. Confiscarea bunurilor şi luarea măsurilor asigurătorii

În majoritatea cazurilor bunurile ce formează obiectul infracţiunii de spălare a banilor
sunt lucruri care ar putea fi supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale, prevăzută de
legea specială. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 656/2002, bunurile
ce formează obiectul infracţiunii de spălare a banilor se confiscă, iar dacă nu se găsesc, se
confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora (ca, de altfel, şi
beneficiile materiale obţinute din aceste bunuri).
Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în
mod legal, se confiscă bunuri până la concurenţa valorii bunurilor supuse confiscării. În mod
similar se procedează şi cu veniturile sau alte beneficii materiale obţinute din bunurile supuse
confiscării, ce nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal.
Pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, în conformitate cu art. 241
din Legea nr. 656/2002, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau de
finanţare a actelor de terorism, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. Această
dispoziţie constituie o derogare de la regula că luarea măsurilor asigurătorii este, în principiu,
facultativă.
§8. Rezumat
Prezenta unitate de învăţare cuprinde o prezentare a domeniului evaziunii
fiscale şi a spălării banilor, prin identificarea sediului materiei, explicarea unor
noţiuni frecvent întâlnite, prezentarea infracţiunilor de evaziune fiscală, cuprinse
în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a celor
de spălare de bani, prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de
prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.
Astfel, în ceea ce priveşte criminalitatea în afaceri, sunt prezentate cauzle
care determină acest tip de criminalitate, evoluţia fenomenului, este analizată
fiscalitatea, ca sistem al regulilor juridice referitoare la obligaţiile faţă de bugetul
public naţional şi evaziunea fiscală, adică, în termeni generali, sustragerea
48
contribuabililor de la plata obligaţiilor faţă de buget.
Apoi, cursul prezintă, pe larg, infracţiunile prevăzute la art. 3 – 9 din Legea
nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, respectiv refuzul
refacerii documentelor, refuzul prezentării documentelor legale şi a bunurilor
din patrimoniu, împiedicarea efectuării verificărilor, reţinerea şi nevărsarea
impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă, punerea în circulaţie a
marcajelor şi formularelor tipizate, operaţiunii interzise cu timbre, banderole sau
tipizate, obţinerea fără drept a unor sume de la bugetul general consolidat şi
infracţiunile de evaziune fiscală.
În partea finală a unităţii de curs sunt abordate aspecte privind spălarea
banilor, accentul fiind pus pe analiza infracţiunilor prevăzute în Legea nr.
656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru
instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.
§9. Test
9.1 Test de autoevaluare a cunoştinţelor (Exemple de subiecte de
sinteză):
1. Analizaţi infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr.
241/2005.
2. Analizaţi infracţiunea de spălare a banilor.
3. Analizaţi infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 – refuzul
prezentării documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu.
9.2 Test de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):

1. Ţinerea unei contabilităţi duble constituie o infracţiune:
a) de evaziune fiscală;
b) de spălare a banilor
c) prevăzută de Legea nr. 82/1991 (a contabilităţii).
2. Subiect activ al infracţiunii prevăzute la art. 24 din Legea nr. 656/2002
poate fi:
a) orice persoană fizică;
b) orice persoana juridică;
c) personalul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
(sbiect activ calificat).

Realizați un referat în care să analizaţi conformitatea reglementării naţionale
privind infracţiunea de spălare a banilor cu normele de drept internaţional în
domeniu (în special reglementările la nivelul Uniunii Europene şi cele privind
Comitetul Moneyval al Consiliului Europei.
§11. Bibliografie
Obligatorie
49
1. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu
modificările şi completările ulterioare
2. Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor,
precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării
actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare
3. M.A. Hotca, M. Dobrinoiu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale.
Comentarii şi explicaţii, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, pag. 3 – 11,
221 – 327.
Facultativă
1. Codul penal
2. Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare
3. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare
4. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu
5. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 1 – 17, 168 –
199, 280 - 298
6. M.Ş. Minea, C.F. Costaş, D.M. Ionescu, Legea evaziunii fiscale.
Comentarii şi explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 3 – 201.
7. R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2011, pag. 6 - 67.
8. C. Bogdan, Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 139 – 530.
50
INFRACŢIUNILE VAMALE
§1. Introducere
§6. Rezumat
§9. Bibliografie
§1. Introducere
Această unitate de învăţare cuprinde prezentarea infracţiunilor vamale, prin
localizarea sediului materiei şi analizarea, pe larg, a infracţiunilor reglementate
în Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României (contrabanda simplă,
contrabanda calificată, folosirea de acte nereale, folosirea de acte falsificate).

Unitatea de învăţare nr. 2 – Infracţiunile vamale îşi propune studierea
infracţiunilor din domeniul vamal, transmiţând studenţilor cunoştinţele necesare
pentru interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie.
conţinutului normelor penale speciale privind infracţiunile vamale, dobândirea
competenţei de a explicarea şi interpretarea corectă a normelor penale de
incriminare privind această categorie de infracţiuni.

4.1. Noţiunea de contrabandă
În literatura de specialitate, contrabanda este definită în diverse modalităţi, dar, în esenţă,
se consideră că aceasta constă în ocolirea taxelor vamale (impozitelor, accizelor şi altor
contribuţii) prin escamotarea punctelor de control vamal. Cauzele contrabandei sunt diverse,
51
printre acestea numărându-se: evitarea plăţii accizelor, evitarea plăţii altor taxe sau impozite,
evitarea regulilor ce interzic comercializarea anumitor bunuri sau mărfuri etc.
4.2. Reglementările vamale

Potrivit art. 1 din Codul vamal (Legea nr. 86/2006), reglementările vamale cuprind
normele din Codul vamal, regulamentul de aplicare a acestuia, precum şi alte acte normative
care conţin prevederi referitoare la domeniul vamal. Codul vamal se aplică schimbului de
mărfuri şi bunuri dintre România şi alte ţări, fără a aduce atingere reglementărilor speciale
prevăzute în alte domenii.
În art. 2 din Codul vamal se prevede că, reglementările vamale se aplică în mod uniform
pe întreg teritoriul vamal al României, în măsura în care nu există dispoziţii contrare
prevăzute în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte. Introducerea
sau scoaterea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri este
permisă numai prin punctele de trecere a frontierei de stat. În punctele de trecere a frontierei
de stat şi pe teritoriul ţării sunt organizate birouri vamale care funcţionează potrivit legii. La
trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport şi orice alte bunuri sunt supuse
controlului vamal şi aplicării reglementărilor vamale numai de autoritatea vamală.
În conformitate cu art. 3 din Codul vamal, teritoriul vamal al României cuprinde teritoriul
statului român, delimitat de frontiera de stat a României, precum şi marea teritorială a
României, delimitată conform normelor dreptului internaţional şi legislaţiei române în
materie. Teritoriul vamal al României include şi spaţiul aerian al teritoriului ţării şi al mării
teritoriale.
Să ne reamintim...
Este general acceptat că, în esență, contrabanda constă în ocolirea taxelor
vamale - fie că acestea sunt impozite, accize ori alte contribuţii la bugetul de
stat, prin escamotarea punctelor de control vamal.
5.1. Infracţiunea prevăzută de art. 270 – contrabanda simplă

„Art. 270 - (1) Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace,
a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control
vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare
de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Constituie, de asemenea, infracţiune de contrabandă şi se pedepseşte
potrivit alin. (1):
a) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru
controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a
mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a
bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul
52
produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte
bunuri sau mărfuri;
b) introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an,
prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul
vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal,
dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de
20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în
cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;
c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.
(3) Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin.
(1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea,
predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie
plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau
sunt destinate săvârşirii acesteia.”

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit de relaţiile sociale născute ca urmare a
instituirii regimului vamal, parte a regimului fiscal. Astfel spus, obiectul juridic special al
infracţiunii de contrabandă simplă îl constituie regimul vamal şi relaţiile sociale născute în
jurul acestei valori sociale. Regimul vamal, potrivit art. 4 pct. 20 din Codul vamal, constă în:
punerea în liberă circulaţie; tranzitul; antrepozitarea vamală; perfecţionarea activă;
transformarea sub control vamal; admiterea temporară; perfecţionarea pasivă şi exportul.
Infracţiunea de contrabandă are ca obiect material bunurile sau mărfurile introduse sau
scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, prin locurile
stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, bunurile sau mărfurile
aflate în tranzit vamal, înstrăinate ori prin sustragere de la controlul vamal ori bunurile sau
mărfurile colectate, deţinute, produse, transportate, preluate, depozitate, predate, desfăcute şi
vândute, care trebuiau plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din
contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Nu intră în sfera obiectului material fiinţele supuse traficului de persoane, deoarece o
asemenea faptă realizează conţinutul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 privind
prevenirea şi combaterea traficului de persoane. În cazul în care o persoană trece fraudulos
frontiera de stat având asupra sa bunuri sau mărfuri ce formează obiectul material al faptei de
contrabandă, va exista concurs între infracţiunea de contrabandă şi cea de trecere frauduloasă
a frontierei de stat, prevăzută de art. 70 din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a
României.
Subiectul activ al infracţiunii nu este calificat. Dacă făptuitorul este un funcţionar care
înlesneşte contrabanda, în schimbul unor sume de bani sau alte foloase, în sarcina sa va fi
reţinut un concurs de infracţiuni alcătuit din complicitate la contrabandă şi luare de mită.
Subiectul pasiv este statul, titular al valorii sociale ocrotite prin incriminarea faptei.
53
C. Locul infracţiunii
Pentru existenţa infracţiunii de contrabandă prevăzută la art. 270 alin.(1) şi (2) lit.a) şi b),
trebuie îndeplinită cerinţa esenţială ca acţiunea incriminată să se săvârşească în alt loc decât
cel stabilit pentru controlul vamal – pentru alin.(1), respectiv în locurile stabilite pentru
controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal – pentru alin.(2) lit.a) şi b).
În cazul infracţiunii de contrabandă, prevăzute la alin.(2) lit.c), ori a celei asimilate
infracțiunii de contrabandă – alin.(3) nu se cer anumite condiţii privind locul săvârşirii
infracţiunii.
Să ne reamintim...
Infracţiunea de contrabandă (simplă) constă în:
- introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau
mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal;
- introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul
vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care
trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a
mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse
accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;
- introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin
locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a
bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă
valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000
lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul
celorlalte bunuri sau mărfuri;
- înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.

Contrabanda simplă, în varianta tip, este o infracţiune al cărei element material constă într-
o acţiune de introducere în ţară sau de scoatere din ţară a unor bunuri sau mărfuri supuse
regimului vamal, prin alt loc decât cel stabilit pentru controlul vamal.
Frontiera de stat este definită de art. 1 din O.U.G. nr. 105/2001 ca fiind linia reală sau
imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un semn de frontieră la altul ori, acolo unde
frontiera nu este marcată în teren cu semne de frontieră, de la un punct de coordonate la altul;
la fluviul Dunărea şi celelalte ape curgătoare frontiera de stat este cea stabilită prin
acordurile, convenţiile şi înţelegerile dintre România şi statele vecine, cu luarea în
considerare a faptului că principiul general acceptat de dreptul internaţional fluvial este acela
ca frontiera trece pe mijlocul şenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare
nenavigabile, pe la mijlocul pânzei de apă; la Marea Neagră frontiera de stat trece pe la limita
exterioară şi limitele laterale ale mării teritoriale a României.
Potrivit art. 4 pct. 18 din Codul vamal, controlul vamal constă în actele specifice
efectuate de autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale şi
a altor dispoziţii legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală ale
54
mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări, inclusiv staţionarea
mărfurilor care nu au statutul de mărfuri româneşti. Aceste acte pot să includă verificarea
mărfurilor, a datelor înscrise în declaraţie, existența şi autenticitatea documentelor electronice
sau scrise, examinarea evidenţelor contabile ale agenţilor economici şi a altor înscrisuri,
controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor şi al altor mărfuri transportate de sau
aflate asupra persoanelor, precum şi efectuarea de verificări administrative şi alte acte
similare.
Elementul material al infracţiunii de contrabandă prevăzută la art. 270 alin. (2) lit. a) şi b)
constă într-o acţiune de introducere în ţară sau de scoatere din ţară a unor bunuri sau
mărfuri supuse regimului vamal, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere
de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor
sustrase să fie mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de
40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri sau, dacă bunurile şi mărfurile sunt sub
aceste valori, persoana trebuie să fi încercat introducerea unor astfel de bunuri de două ori în
decursul unui an.
În cazul infracţiunii de la lit. c) a alin. (1) al art. 270, elementul material constă în acţiunea
de vindere a bunurilor aflate în tranzit vamal. Potrivit art. 113 şi 114 din Codul vamal,
regimul de tranzit permite transportul de la un birou vamal la alt birou vamal al: mărfurilor
străine, fără ca acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică
comercială; mărfurilor româneşti, în cazurile şi în condiţiile prevăzute în reglementări
specifice pentru a se evita ca produsele care beneficiază de măsuri speciale de export să
eludeze sau să beneficieze nejustificat de aceste măsuri. Regimul de tranzit se încheie şi
obligaţiile titularului se consideră îndeplinite când mărfurile plasate sub acest regim şi
documentele solicitate au fost prezentate biroului vamal de destinaţie, în concordanţă cu
dispoziţiile regimului. Aşa cum se poate observa, tranzitul vamal se aplică numai anumitor
mărfuri, ceea ce înseamnă că obiect material al acestei infracţiuni îl vor constitui numai
aceste mărfuri.
În cazul infracţiunii asimilate celei de contrabandă, prevăzută la alin. (3) al art. 270,
elementul material constă din mai multe activităţi alternative - colectarea, deţinerea,
producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau
a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din
contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Detaliaţi analiza elementului material al infracţiunii prevăzute la art.270 alin.(1)

şi (2) – contrabanda simplă.
unităţii de curs, care detaliază infracțiunile prevăzute de Codul vamal.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
55
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru regimul vamal şi
producerea unei pagube bugetului public, echivalentă sumei de bani neplătite ca urmare
săvârşirii oricăreia dintre acţiunile care constituie elementul material al infracţiunii de
contrabandă ori asimilate acesteia.
Legătura de cauzalitate nu ridică probleme practice, rezultând din materialitatea faptei (ex
re).

Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă.
sancţiunilor.

a. Forme
Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt pedepsite de lege. Ele trebuie avute în vedere la
individualizarea pedepsei, întrucât, de multe ori, sunt relevante cu privire la pericolul pe care
îl prezintă faptuitorul. Când actele pregătitoare au fost efectuate de o altă persoană, ajutând
astfel pe autor la realizarea acţiunii, devin acte de complicitate anterioară.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte, potrivit art. 275.
b. Modalităţi
Dacă fapta este săvârşită de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai
multe persoane împreună, este realizat conţinutul formei agravate prevăzute de art. 274 din
Codul vamal. Persoanele înarmate sunt orice persoane care deţin arme în condiţiile art. 151
din Codul penal, conform căruia „armele” sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel
declarate prin dispoziţii legale. Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi
folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac. Articolul 151 din Codul penal
prevede două categorii de arme, respectiv cele care sunt propriu-zis asemenea instrumente,
deoarece sunt definite de lege, şi cele asimilate armelor. Legea nr. 295/2004 privind regimul
armelor şi muniţiilor stabileşte categoriile de arme şi muniţii, precum şi condiţiile în care
deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul
României.
Potrivit art. 2 pct. I din această lege, arma este orice dispozitiv a cărui funcţionare
determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau
luminoase, amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare,
în măsura în care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexa legii. Arma de foc
este orice armă portabilă cu ţeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi
transformată să arunce alice, un glonţ ori un proiectil prin acţiunea unui combustibil de
propulsie; se consideră că un obiect poate fi transformat pentru a arunca o alice, un glonţ sau
un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie dacă are aspectul unei arme de foc şi,
56
ca urmare a construcţiei sale sau a materialului din care este confecţionat, poate fi transformat
în acest scop.
Armele asimilate sunt orice obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost
întrebuinţate pentru atac. Este vorba de aşa numitele „arme albe”, dar şi despre alte
instrumente similare, dacă au fost folosite la o agresiune.
Dacă o persoană înarmată, fără permis de port armă, trece peste frontiera de stat mărfuri
sau bunuri prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, este realizat conţinutul unui
concurs de infracţiuni între infracţiunea de contrabandă şi infracţiunea de nerespectare a regi-
mului armelor şi muniţiilor (art. 279 din Codul penal).
Prin săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună se înţelege comiterea
acesteia de către cel puţin trei făptuitori, în mod efectiv şi concomitent. Nu este necesar ca
toţi participanţii să lucreze cu vinovăţie. Practic, este vorba despre săvârşirea faptei în
coautorat sau complicitate concomitentă. Agravanta prevăzută de art. 274 din Codul vamal nu
poate fi reţinută în concurs cu circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) din
Codul penal (săvârşirea faptei de trei sau mai multe fapte împreună), deoarece, în cazul de
faţă, ea constituie un element circumstanţial în conţinutul incriminării. În acest sens este şi
jurisprudenţa.
5.1.6. Sancţiuni
Pedeapsa pentru săvîrşirea oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la art. 270 din Codul
penal este închisoarea de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul
este obligat la plata echivalentului lor în lei.
Comiterea faptei de contrabandă de către angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane
juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de import-export ori în folosul acestor
persoane juridice poate determina şi aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi, potrivit art.
64 lit. c) din Codul penal.
5.2. Infracţiunea prevăzută de art. 271 – contrabanda calificată

“Art. 271 - Introducerea în sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme,
muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau
alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale
chimice periculoase constituie infracţiunea de contrabandă calificată şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă
legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.”
5.2.2. Particularităţi ale contrabandei calificate

A. Obiectul material
Contrabanda calificată este o formă agravată a infracţiunii de contrabandă prevăzută de
art. 270 din Codul vamal, motiv pentru care aici ne vom mărgini să analizăm exclusiv
elementele particulare.
57
Obiectul juridic specific este similar cu cel al infracţiunii de contrabandă simplă. În
schimb, obiectul material al infracţiunii este cel care face diferenţa între contrabanda simplă
şi cea calificată. În cazul contrabandei calificate, acesta este constituit din arme, muniţii,
materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive,
substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase.
Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor stabileşte categoriile de arme
şi muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste
arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României.
Condiţiile în care pot fi efectuate operaţiuni cu materiale nucleare sau materii radioactive
sunt prevăzute în Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea,
autorizarea şi controlul activităţilor nucleare.
Regimul juridic al drogurilor este stabilit în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, iar cel al precursorilor este prevăzut de
O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri.
Regimul juridic al deşeurilor este prevăzut de O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea
deşeurilor industriale reciclabile.
Regimul substanţelor toxice se află reglementat în Legea nr. 360/2003 privind regimul
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase.
În ceea ce priveşte materialele chimice periculoase, regimul acestora este stabilit în
Hotărârea Guvernului nr. 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea
substanţelor periculoase, care preia în cadrul legislativ intern Directiva 2006/121/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 18 decembrie 2006, precum şi Directiva
2006/102/CE, care amendează Directiva Consiliului 67/548/CEE privind apropierea actelor
cu putere de lege şi a actelor administrative referitoare la clasificarea, etichetarea şi
ambalarea substanţelor periculoase.
Materialele explozibile sunt definite de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor
explozive.
Analizaţi obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută dea

art. 271 din Codul vamal.
unităţii de curs, precum şi actele normative care stabilesc regimul bunurilor care
constituie obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
B. Sancţionarea şi principiul subsidiarităţii

Infracţiunea de contrabandă calificată se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi
interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.
Norma de incriminare cuprinsă în art. 271 din Codul vamal se aplică numai dacă legea
penală nu prevede o pedeapsă mai mare. Spre exemplu, aceasta nu se aplică în cazul
traficului de droguri de risc ori de mare risc (art. 3 din Legea nr. 143/2000), care prevede o
pedeapsă cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi pentru introducerea
58
sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc ori închisoarea de la
15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, dacă este vorba de droguri de mare risc.
5.3. Infracţiunea prevăzută de art. 272 – folosirea de acte nereale

“Art. 272 - Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de
transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte
cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă constituie
infracţiunea de folosire de acte nereale şi se pedepseşte cu închisoare de la 2
la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.”

A. Obiectul juridic
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare regimul
vamal, a căror existenţă şi normală derulare presupun folosirea, la autoritatea vamală, a
documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la mărfuri sau bunuri ori
cantităţi de mărfuri sau bunuri corespunzătoare adevărului.
B. Subiectul activ
Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, astfel că poate avea această calitate
orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Participaţia penală
este posibilă.

Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de folosire la autoritatea
vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau
bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. Denaturarea
adevărului poate fi realizată fie prin folosirea unor documente vamale sau de transport care se
referă la alte mărfuri decât cele introduse sau scoase din ţară, fie prin folosirea unor astfel de
documente care se referă la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri.
Se observă că infracţiunea de folosire a unor acte nereale este o formă specială a
infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 din Codul penal, astfel că cele două se
exclud reciproc, determinând imposibilitatea reţinerii concursului de infracţiuni.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru obiectul juridic al
infracţiunii.
Legătura de cauzalitate rezultă ex re.

Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă, fără a
avea vreo relevanţă scopul făptuitorului sau mobilul faptei.
59
îl prezinta faptuitorul.
Codul vamal.

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 276 din Codul vamal, dacă fapta prevăzută la art. 272 este comisă de angajaţi
sau reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de
import-export ori în folosul acestor persoane juridice, se poate aplica şi interzicerea unor
drepturi, potrivit art. 64 lit. c) din Codul penal.
Să ne reamintim...
Infracțiunea de folosire de acte nereale presupune folosirea la autoritatea
vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte
mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele
prezentate în vamă.
5.4. Infracţiunea prevăzută de art. 273 – folosirea de acte falsificate

“Art. 273 - Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de
transport sau comerciale falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte
falsificate şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.”

A. Obiectul juridic
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare regimul vamal,
a căror existenţă şi normală derulare presupun folosirea, la autoritatea vamală, a
documentelor vamale de transport sau comerciale corespunzătoare adevărului.
B. Subiectul activ
Subiectul activ al infracţiunii nu este calificat, putând avea această calitate orice persoană
care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Participaţia penală este, de
asemenea, posibilă.
60

Elementul material al laturii obiective constă în folosirea, la autoritatea vamală, a
documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate. Se poate observa că elementul
material al acestei infracţiuni este asemănător cu cel al infracţiunii descrise de art. 272 din
Codul vamal. Diferenţa dintre cele două infracţiuni este dată de caracterul documentelor,
respectiv, în cazul infracţiunii de faţă, actele prezentate la autoritatea vamală sunt falsificate.
Concursul de infracţiuni, prin reţinerea atât a art. 273 din Codul vamal, cât şi a art. 291,
care incriminează uzul de fals, este exclus, deoarece între cele două norme de incriminare
există o corelaţie specie-gen (art. 273 din Codul vamal – art. 291 din Codul penal).
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru obiectul juridic al
infracţiunii.

Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă, fără a avea
vreo relevanţă scopul făptuitorului sau mobilul faptei.

îl prezintă faptuitorul.
Codul vamal.

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
În conformitate cu art. 276 din Codul vamal, dacă fapta prevăzută la art. 273 este comisă
de angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate
operaţiuni de import-export ori în folosul acestor persoane juridice, se poate aplica şi
interzicerea unor drepturi, potrivit art. 64 lit. c) din Codul penal.
§6. Rezumat
Această unitate de învăţare conţine o prezentare a infracţiunilor vamale, prin
analizarea legislaţiei în vigoare – Codul vamal. În acest sens, după o scurtă
prezentare a noţiunii de contrabandă şi a cadrului legal, sunt supuse atenţiei
studentului infracţiunile la regimul vamal: contrabanda simplă (art. 270),
61
contrabanda calificată (art. 271), folosirea de acte nereale (art. 272), folosirea de
acte falsificate (art. 273), cu menţionarea variantei agravate a acestor fapte, dacă
au fost săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai
multe persoane împreună (art. 274).
De asemenea, sunt prezentate şi o serie de aspecte procesuale privind punerea
în mişcare a acţiunii penale şi confiscarea mărfurilor sau a altor bunuri care au
făcut obiectul infracţiunii ori a echivalentului lor în lei.
§7. Test
sinteză):
1. Analizaţi infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 din Codul
vamal;
2. Analizaţi infracţiunea de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 273
din Codul vamal

1. Constituie infracţiunea de contrabandă:
a) introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau
b) introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau
c) folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau
comerciale falsificate.
2. Constituie infracţiunea de contrabandă:
a) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea,
predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate
sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt
destinate săvârşirii acesteia;
b) folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau
comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri
sau bunuri decât cele prezentate în vamă;
c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.
3. Constituie infracţiune asimilată celei de contrabandă:
a) introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau
b) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru
controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a
mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a
bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul
produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri
sau mărfuri;
c) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea,
62
predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate
sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt
destinate săvârşirii acesteia.

Realizați un referat în care să analizaţi infracţiunea de contrabandă calificată,
inclusiv prin analizarea reglementărilor Uniunii Europene privind piaţa unică şi
spaţiul Schengen.
§9. Bibliografie
Obligatorie
1. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și
Comentarii şi explicaţii, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, pag. 330 –
350.
Facultativă
1. Codul penal
2. Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea,
autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările și
3. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare
4. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea
deşeurilor industriale reciclabile, republicată, cu modificările și completările
ulterioare
5. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a
României, cu modificările și completările ulterioare
6. Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase, cu modificările și completările ulterioare
7. Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, cu
modificările și completările ulterioare
8. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al
precursorilor de droguri, cu modificările ulterioare
9. Hotărârea Guvernului nr. 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi
etichetarea substanţelor periculoase
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 299 – 319.
11. C. Balaban, Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează
domeniul comerţului. Aspecte controversate de doctrină şi practică judiciară,
Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 211 – 218.
63
INFRACŢIUNILE DIN DOMENIUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ŞI PIEŢEI
DE CAPITAL
§1. Introducere pag. 57

§2. Obiectivele unităţii de învăţare pag. 57
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare pag. 57
§4. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societăţile pag. 57 - 80
comerciale
§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital pag. 80 - 83
§6. Rezumat pag. 83
§7. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare. pag. 83 – 84
§8. Temă de control pag. 84
§9. Bibliografie pag. 84
§1. Introducere
A treia unitate de învăţare prezintă infracţiunile prevăzute în Legea nr.
31/1990 privind societăţile comerciale (art. 271 – 281) şi cele prevăzute în Legea
nr. 297/2004 privind piaţa de capital (art. 279).

Unitatea de învăţare nr. 3 – Infracţiunile din domeniul societăţilor comerciale
şi pieţei de capital îşi propune analizarea infracţiunilor din domeniul comercial,
transmiţând studenţilor cunoştinţele necesare pentru interpretarea şi aplicarea
corectă a dispoziţiilor legale în materie.
conţinutului normelor penale speciale privind infracţiunile din domeniul
comercial și al pieței de capital, dobândirea competenţei de a explicarea şi
interpretarea corectă a normelor penale de incriminare privind această categorie
de infracţiuni.
§4. Infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
64
4.1. Infracţiunile prevăzute de art. 271

„Art. 271 - Se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani fondatorul,
administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al
societăţii, care:
1. prezintă, cu rea-credinţă, în prospectele, rapoartele şi comunicările
adresate publicului, date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra
condiţiilor economice ale acesteia sau ascunde, cu rea-credinţă, în tot sau în
parte, asemenea date;
2. prezintă, cu rea-credinţă, acţionarilor/asociaţilor o situaţie financiară
inexactă sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice ale societăţii, în
vederea ascunderii situaţiei ei reale;
3. refuză să pună la dispoziţie experţilor, în cazurile şi în condiţiile
prevăzute la art. 26 şi 38, documentele necesare sau îi împiedică, cu rea-
credinţă, să îndeplinească însărcinările primite.”

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala
desfăşurare a activităţilor comerciale, relaţii care presupun probitatea persoanelor care au
drept de decizie în cadrul societăţilor comerciale cu ocazia prezentării de rapoarte,
comunicări, situaţii financiare etc.
Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, putând avea această calitate
numai persoanele anume prevăzute de lege, respectiv fondatorul, administratorul, directorul,
directorul executiv sau reprezentantul legal al societăţii.
Conform art. 6 din Legea nr. 31/1990, fondatorii sunt semnatarii actului constitutiv şi
persoanele care au un rol determinant în constituirea societăţii.
Calitatea de administrator se dobândeşte potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, acesta
având obligaţiile prevăzute de această lege. Obligaţiile şi drepturile administratorului au
configuraţie diferită în funcţie forma juridică a societăţii comerciale (societate pe acţiuni,
societate cu răspundere limitată etc.) şi tipul de organizare al acesteia (sistemul unitar sau
dualist). Art. 71 din Legea nr. 31/1990 prevede că administratorii care au dreptul de a
reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod
expres.
Directorul este persoana căreia consiliul de administraţie îi deleagă conducerea societăţii
comerciale. În conformitate cu art. 143 din Legea nr. 31/1990, consiliul de administraţie
poate delega conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei
director general. Directorii pot fi numiţi dintre administratori sau din afara consiliului de
administraţie. Dacă prin actul constitutiv sau printr-o hotărâre a adunării generale a
acţionarilor se prevede acest lucru, preşedintele consiliului de administraţie al societăţii poate
fi numit şi director general. În cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale
65
fac obiectul unei obligaţii legale de auditare financiară, delegarea conducerii societăţii către
un director este obligatorie.
Reprezentantul legal al unei societăţi este o persoană, alta decât administratorul,
directorul sau directorul executiv, care este abilitată, conform legii, să îndeplinească anumite
activităţi în numele şi pe seama unei societăţi comerciale.
Participaţia penală este posibilă în toate formele, cu menţiunea că în cazul coautoratului
toţi făptuitorii trebuie să aibă calitatea specială prevăzută de lege.
Să ne reamintim...
Subiectul activ al infracțiunii prevăzute de art. 271 este unul circumstaţiat,
trebuind să aiba calitatea cerută de lege, şi anume: fondator, administrator,
director, director executiv sau reprezentant legal al societăţii.

În fapt textul art. 271 reglementează 3 infracţiuni diferite, astfel ăncât pentru fiecare
dintre acestea există un element material distinct.
Pentru infracţiunea de la pct. 1, elementul material constă în prezentarea, de către
fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al
societăţii, cu rea-credinţă, în prospectele, rapoartele şi comunicările adresate publicului, de
date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice ale acesteia
sau ascunderea, cu rea-credinţă, în tot sau în parte, de asemenea date, pentru cea de la pct. 2,
constă în prezentarea, cu rea-credinţă, către acţionari ori asociaţi a unei situaţii financiare
inexacte sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice ale societăţii, în vederea
ascunderii situaţiei ei reale, în timp ce elementul material al infracţiunii cuprinse la pct. 3 îl
constituie refuzul de a pune la dispoziţia experţilor, în cazurile şi în condiţiile prevăzute la
art. 26 şi 38 a documentelor necesare sau împiedicarea, cu rea-credinţă, să îndeplinească
însărcinările primite. Art. 26 şi 38 din lege stabilesc situaţiile în care judecătorul-delegat, în
cazul societăţilor pe acţiuni constituite prin subscripţie publică ori societăţilor pe acţiuni la
care există aporturi în natură, numeşte experţi autorizaţi, care trebuie să întocmească un
raport cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat, evidenţiind dacă
valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb.
Constă în crearea unei stări de pericol privind buna desfăşurare a activităţilor comerciale.
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului

Faptele incriminate de art. 271 constituie infracţiuni numai dacă sunt săvârşite cu
intenţie. În cazul faptei incriminate de art. 271 pct. 2, elementul subiectiv nu poate fi realizat
66
decât în modalitatea intenţiei directe, deoarece legea pretinde existenţa unui scop special,
respectiv ca aceasta să fie comisă în vederea ascunderii situaţiei reale a societăţii comerciale.

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

„Art. 272 - (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul,
administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii, care:
1. dobândeşte, în contul societăţii, acţiuni ale altor societăţi la un preţ pe
care îl ştie vădit superior valorii lor efective sau vinde, pe seama societăţii,
acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre care are cunoştinţă că sunt
vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru
alte persoane, a unui folos în paguba societăţii;
2. foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură
societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu
ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect;
3. se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă,
de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de
aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o
administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art.
1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo
garanţie pentru datorii proprii;
4. încalcă dispoziţiile art. 183.
(2) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) pct. 2, dacă a fost
săvârşită de administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii
în cadrul unor operaţiuni de trezorerie între societate şi alte societăţi
controlate de aceasta sau care o controlează, direct ori indirect.
(3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) pct. 3, dacă este
săvârşită de către o societate comercială ce are calitatea de fondator, iar
împrumutul este realizat de la una dintre societăţile controlate ori care o
controlează pe aceasta, direct sau indirect."

drept de decizie în cadrul societăţilor comerciale.
În ceea ce priveşte subiectul activ şi cel pasiv, facem trimitere la explicaţiile de la art.
271.
67
Infracţiunea prevăzută de art. 272 pct. 1. Sub aspect obiectiv, fapta prevăzută în art. 272
pct. 1 presupune încheierea unor acte de vânzare-cumpărare lezionare pentru societatea pe
acţiuni în cadrul căreia subiectul activ are calitatea prevăzută de lege, în sensul că există o
disproporţie vădită de valoare între contraprestaţiile părţilor cesiunii de acţiuni, ceea ce are ca
efect prejudicierea societăţii comerciale în cauză.
Infracţiunea prevăzută de art. 272 pct. 2. Latura obiectivă a acestei infracţiuni presupune
o acţiune de folosire a unor bunuri sau a creditului de care se bucură societatea într-un scop
contrar intereselor acesteia sau în folosul subiectului activ ori pentru a favoriza o altă
societate în care acesta are interese direct sau indirect. Folosirea constă într-o activitate prin
care subiectul activ uzează de bunurile mobile sau imobile aflate în patrimoniul, posesia sau
detenţia societăţii comerciale. De asemnea, elementul material al infracţiunii poate poate fi
realizat şi printr-o acţiune de folosire a creditului de care se bucură societatea comercială. În
sensul normei de incriminare, prin expresia „creditul de care se bucură societatea” se înţelege
atât aspectul patrimonial (creditul propriu-zis), cât şi aspectul moral (încrederea,
recunoaşterea, imaginea etc.).
Infracţiunea prevăzută de art. 272 pct. 3. Această infracţiune constă în fapta subiectului
activ de a se împrumuta, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la
societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate
care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară
limitei prevăzute la art. 1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde
vreo garanţie pentru datorii proprii. Împrumutul este direct dacă actul juridic este încheiat
între subiectul activ (împrumutatul) şi societatea comercială (împrumutătorul). Împrumutul
printr-o persoană interpusă există atunci când actul se încheie între societate şi un terţ (pret
nom), dar adevăratul beneficiar al împrumutului este subiectul activ al infracţiunii.
Fapta nu constituie infracţiune dacă suma împrumutată este inferioară sau egală cu suma
prevăzută la art. 1444 alin. (3) lit. a), respectiv operaţiunile a căror valoare exigibilă cumulată
este inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 de euro.
Potrivit art. 1444 alin. (1), este interzisă creditarea de către societate a administratorilor
acesteia, prin intermediul unor operaţiuni precum:
a) acordarea de împrumuturi administratorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de
către societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare
de lucrări;
c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate
administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului;
d) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a
oricăror alte obligaţii personale ale acestora faţă de terţe persoane;
e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept obiect
un împrumut acordat de o terţă persoană administratorilor ori o altă prestaţie personală a
acestora.
68
Infracţiunea prevăzută de art. 272 pct. 4. Latura obiectivă a acestei infracţiuni presupune
o încălcare a dispoziţiilor art. 183, care stabileşte un procent de cel puţin 5% din profitul
societăţii care se preia în fiecare an pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va
atinge minimum a cincea parte din capitalul social. De asemenea, se include în fondul de
rezervă, chiar dacă acesta a atins a cincea parte din capitalul social, excedentul obţinut prin
vânzarea acţiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu
este întrebuinţat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor.
Constă în crearea unei stări de pericol privind buna desfăşurare a activităţilor comerciale.

Faptele se comit cu intenţie. În cazul faptei incriminate de art. 272 pct. 1 intenţia este
directă, deoarece este calificată prin scop (obţinerea unui folos în paguba societăţii).

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani.
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) pct. 2 dacă a fost săvârşită de
administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii în cadrul unor operaţiuni de
trezorerie între societate şi alte societăţi controlate de aceasta sau care o controlează, direct
ori indirect, iar fapta prevăzută la alin. (1) pct. 3 nu constituie infracţiune dacă este săvârşită
de către o societate comercială ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat de la
una dintre societăţile controlate ori care o controlează pe aceasta, direct sau indirect.

„Art. 2721 - Se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani fondatorul,
administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii, care:
1. răspândeşte ştiri false sau întrebuinţează alte mijloace frauduloase
care au ca efect mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor
societăţii ori a altor titluri ce îi aparţin, în scopul obţinerii, pentru el sau
pentru alte persoane, a unui folos în paguba societăţii;
2. încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din profituri fictive
ori care nu puteau fi distribuite, în lipsă de situaţie financiară sau contrarii
celor rezultate din aceasta.”

69
drept de decizie în cadrul societăţilor comerciale.
Subiecţii infracţiunii, atât pentru infracţiunea de la pct.1, cât şi pentru cea de la pct. 2,
sunt identici cu cei ai infracţiunilor prevăzute de art. 271 şi 272.

Infracţiunea prevăzută de art. 2721 pct. 1. Elementul material al infracţiunii constă în
fapta subiectului activ de a răspândi ştiri false sau de întrebuinţa alte mijloace frauduloase
care au ca efect mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor societăţii ori a altor
titluri ce îi aparţin, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în
paguba societăţii.
Răspândirea de ştiri false constă în aducerea la cunoştinţa altor persoane a unor date
nereale, iar întrebuinţarea mijloacelor frauduloase presupune o activitate prin care făptuitorul
foloseşte instrumente nelegale.
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 pct. 2. Elementul material al infracţiunii constă în
încasarea sau plătirea de dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi
distribuite, în lipsă de situaţie financiară sau contrarii celor rezultate din aceasta. Profiturile
fictive sunt sume de bani care nu au acoperire în realitate.
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 pct. 1. Constă în crearea unei stări de pericol privind
buna desfăşurare a activităţilor comerciale, prin mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a
obligaţiunilor societăţii ori a altor titluri ce îi aparţin.
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 pct. 2. Constă în crearea unei stări de pericol privind
buna desfăşurare a activităţilor comerciale, prin încasarea sau plata unor dividende, sub orice
formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite, în lipsă de situaţie financiară sau
contrarii celor rezultate din aceasta.
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 pct. 1. Între activitatea de răspândire a ştirilor false
sau de întrebuinţare a mijloacelor frauduloase şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură
de cauzalitate.
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 pct. 2. Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt
al efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex re).

Infracţiunea prevăzută de art. 2721 pct. 1. Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea de
care ne ocupăm se comite cu intenţie directă, calificată prin scop, deoarece potrivit textului
incriminator fapta trebuie săvârşită în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a
unui folos în paguba societăţii. Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca scopul să fie
atins.
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 pct. 2. Fapta se comite cu intenţie, fie direcţă, fie
indirectă.
70
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani.
Analizaţi infracţiunile prevăzute la art. 2721. Folosiţi drept principală sursă de

informare cărţile menţionate în Bibliografia unităţii de curs, care detaliază
infracțiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990.
.................................................................................................................................
..................................................................................................................................

„Art. 273 - Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani
administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al
societăţii, care:
1. emite acţiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un
preţ inferior valorii nominale sau emite noi acţiuni în schimbul aporturilor în
numerar, înainte ca acţiunile precedente să fi fost achitate în întregime;
2. se foloseşte, în adunările generale, de acţiunile nesubscrise sau
nedistribuite acţionarilor;
3. acordă împrumuturi sau avansuri asupra acţiunilor societăţii;
4. predă titularului acţiunile înainte de termen sau predă acţiuni liberate în
total sau în parte, în afară de cazurile stabilite de lege, ori emite acţiuni la
purtător fără a fi achitate integral;
5. nu respectă dispoziţiile legale referitoare la anularea acţiunilor
neachitate;
6. emite obligaţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să
cuprindă menţiunile cerute de lege.”
4.4.2. Analiza conţinutului

a) Infracţiunea prevăzută de art. 273 pct. 1. Potrivit textului legal, constituie infracţiune
fapta administratorului, directorului, directorului executiv sau a reprezentantului legal al
societăţii, care emite acţiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un preţ
inferior valorii nominale sau emite noi acţiuni în schimbul aporturilor în numerar, înainte ca
acţiunile precedente să fi fost achitate în întregime.
Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271.
Latura obiectivă a acestei infracţiuni constă în fapta subiectului activ de a emite acţiuni de
o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un preţ inferior valorii nominale sau de a
emite noi acţiuni în schimbul aporturilor în numerar, înainte ca acţiunile precedente să fi fost
achitate în întregime.
71
b) Infracţiunea prevăzută de art. 273 pct. 2. Constituie infracţiune fapta
administratorului, directorului, directorului executiv sau a reprezentantului legal al societăţii,
care se foloseşte, în adunările generale, de acţiunile nesubscrise sau nedistribuite acţionarilor.
c) Infracţiunea prevăzută de art. 273 pct. 3. Potrivit textului de lege, constituie
infracţiune fapta administratorului, directorului, directorului executiv sau a reprezentantului
legal al societăţii, care acordă împrumuturi sau avansuri asupra acţiunilor societăţii.
d) Infracţiunea prevăzută de art. 273 pct. 4. Constituie infracţiune fapta
administratorului, directorului, directorului executiv sau a reprezentantului legal al societăţii,
care predă titularului acţiunile înainte de termen sau predă acţiuni liberate în total sau în
parte, în afară de cazurile stabilite de lege, ori emite acţiuni la purtător fără a fi achitate
integral.
e) Infracţiunea prevăzută de art. 273 pct. 5. Potrivit textului legal, constituie infracţiune
societăţii, care nu respectă dispoziţiile legale referitoare la anularea acţiunilor neachitate.
f) Infracţiunea prevăzută de art. 273 pct. 6. Potrivit textului de lege, constituie infracţiune
societăţii, care emite obligaţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să
cuprindă menţiunile cerute de lege.

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea de care ne ocupăm se comite cu intenţie
directă sau indirectă, cu excepţia celei prevăzute la pct. 5, care poate fi comisă şi din culpă.

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

„Art. 274 - Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul
legal al societăţii, care:
1. îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea
formei societăţii, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea
capitalului social, înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege;
2. îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la reducerea
capitalului social, fără ca asociaţii să fi fost executaţi pentru efectuarea
72
vărsământului datorat ori fără hotărârea adunării generale care îi scuteşte de
plata vărsămintelor ulterioare.”

desfăşurare a activităţilor comerciale, relaţii care presupun respectarea termenelor impuse de
lege în vederea executării hotărârilor adunării generale privind schimbarea formei societăţii,
fuziunea, divizarea sau reducerea capitalului social.
Pentru analiza subiectul activ, a se vedea explicaţiile de la art. 271 din lege.

Sub aspect obiectiv, existenţa infracţiunii presupune săvârşirea uneia dintre cele două
acţiuni descrise de lege: îndeplinirea hotărârilor adunării generale referitoare la schimbarea
formei societăţii, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social,
înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege ori cele referitoare la reducerea capitalului
social, fără ca asociaţii să fi fost executaţi pentru efectuarea vărsământului datorat ori fără
hotărârea adunării generale care îi scuteşte de plata vărsămintelor ulterioare.
Pentru modificarea formei juridice a societăţii, divizarea sau reducerea capitalului social
al acesteia trebuie să existe anumite acte ale organelor prevăzute de lege care devin executorii
după expirarea unor termene.
Conform art. 204 din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv poate fi modificat prin hotărâre
a adunării generale ori a Consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, adoptată în
temeiul art. 114 alin. (1), sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti în condiţiile art. 223 alin.
(3) şi ale art. 226 alin. (2) din lege.
Forma autentică a actului modificator adoptat de asociaţi este obligatorie atunci când are
ca obiect:
a) majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui teren;
b) modificarea formei juridice a societăţii într-o societate în nume colectiv sau în
comandită simplă;
c) majorarea capitalului social prin subscripţie publică.
După fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii, respectiv directoratul, vor
depune la Registrul Comerţului actul modificator şi textul complet al actului constitutiv,
actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate în temeiul hotărârii judecătorului
delegat, cu excepţia situaţiilor stipulate la art. 223 alin. (3) şi la art. 226 alin. (2), atunci când
înregistrarea va fi efectuată pe baza hotărârii irevocabile de excludere sau de retragere.
Oficiul Registrului Comerţului va înainta din oficiu actul modificator astfel înregistrat şi o
notificare asupra depunerii textului actualizat al actului constitutiv către Regia Autonomă
Monitorul Oficial, spre a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe
cheltuiala societăţii.
Conform art. 207, capitalul social poate fi redus prin:
a) micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale;
73
b) reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale;
c) dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor.
Capitalul social mai poate fi redus, atunci când reducerea nu este motivată de pierderi,
prin:
a) scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate;
b) restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea
capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială;
c) alte procedee prevăzute de lege.
Reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în
care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Hotărârea va
trebui sa respecte minimul de capital social, atunci când legea îl fixează, să arate motivele
pentru care se face reducerea şi procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei. Creditorii
societăţii, ale căror creanţe sunt anterioare publicării hotărârii, vor fi îndreptăţiţi să obţină
garanţii pentru creanţele care nu au devenit scadente până la data respectivei publicări.
Aceştia au dreptul de a face opoziţie împotriva acestei hotărâri, în conformitate cu art. 62.
Reducerea capitalului social nu are efect şi nu se fac plăţi în beneficiul acţionarilor până când
creditorii nu vor fi obţinut realizarea creanţelor lor ori garanţii adecvate sau până la data la
care instanţa a respins cererea creditorilor ca inadmisibilă ori, apreciind că societatea a oferit
creditorilor garanţii adecvate sau că, luându-se în considerare activul societăţii, garanţiile nu
sunt necesare, a respins cererea creditorilor ca neîntemeiată, iar hotărârea judecătorească a
devenit irevocabilă.
În temeiul art. 209, când societatea a emis obligaţiuni, nu se va putea proceda la reducerea
capitalului social prin restituiri făcute acţionarilor din sumele rambursate în contul acţiunilor,
decât în proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate.
În conformitate cu art. 227, societatea se dizolvă prin:
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;
c) declararea nulităţii societăţii;
d) hotărârea adunării generale;
e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum
neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;
f) falimentul societăţii;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.
În cazul prevăzut la lit. a), asociaţii trebuie să fie consultaţi de către consiliul de
administraţie, respectiv de directorat, cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea duratei societăţii,
cu privire la eventuala prelungire a acesteia. În lipsă, la cererea oricăruia dintre asociaţi,
tribunalul poate dispune, prin încheiere, efectuarea consultării.
Potrivit art. 228, societatea pe acţiuni se dizolvă:
a) în cazul şi în condiţiile prevăzute la art. 15324: consiliul de administraţie, respectiv
directoratul, constată că, în urma unor pierderi, stabilite prin situaţiile financiare anuale
aprobate conform legii, activul net al societăţii, determinat ca diferenţă între totalul activelor
şi totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului
social subscris (sau cu o altă valoare stabilită prin actul constitutiv), va convoca de îndată
adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată.
74
b) în cazul şi în condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3), anume, în situaţia în care
societatea are mai puţin de 2 acţionari pe o perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană
interesată poate solicita instanţei dizolvarea societăţii. Cu toate acestea, societatea nu va fi
dizolvată dacă, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, numărul
minim de acţionari prevăzut de prezenta lege este reconstituit.
Prevederile lit. a) se aplică în mod corespunzător şi societăţii cu răspundere limitată.
Conform art. 229, societăţile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă
prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când,
datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur. Se exceptează cazul când
în actul constitutiv există clauza de continuare cu moştenitorii sau când asociatul rămas
hotărăşte continuarea existenţei societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată cu
asociat unic. Dispoziţiile de mai sus se aplică şi societăţilor în comandită simplă sau în
comandită pe acţiuni, dacă acele cauze privesc pe singurul asociat comanditat sau
comanditar.
Dizolvarea societăţilor comerciale trebuie să fie înscrisă în Registrul Comerţului şi
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în afară de cazul prevăzut la art.
227 alin. (1) lit. a). Înscrierea şi publicarea se vor face conform art. 204, când dizolvarea are
loc în baza unei hotărâri a adunării generale, şi în termen de 15 zile de la data la care
hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă, când dizolvarea a fost pronunţată de justiţie.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea comercială.
Să ne reamintim...
Realizarea elementului material al infracţiunii prevăzute la art. 274 constă în
îndeplinirea hotărârilor adunării generale referitoare la schimbarea formei
societăţii, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social,
înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege sau referitoare la reducerea
capitalului social, fără ca asociaţii să fi fost executaţi pentru efectuarea
vărsământului datorat ori fără hotărârea adunării generale care îi scuteşte de
plata vărsămintelor ulterioare.

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare o lună la un an sau cu amendă.
75
„Art. 275 – (1) Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă administratorul care:
1. încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate,
dispoziţiile art. 1443;
2. nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau
încalcă dispoziţiile art. 193 alin. (2);
3. începe operaţiuni în numele unei societăţi cu răspundere limitată,
înainte de a se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social;
4. emite titluri negociabile reprezentând părţi sociale ale unei societăţi cu
răspundere limitată;
5. dobândeşte acţiuni ale societăţii în contul acesteia, în cazurile interzise
de lege.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi asociatul care
încalcă dispoziţiile art. 127 sau ale art. 193 alin. (2).”

desfăşurare a activităţilor comerciale, relaţii care presupun onestitatea administratorilor,
precum şi probitatea asociaţilor care trebuie să evite orice conflict de interese cu privire la
aporturile în natură ale unui asociat sau actele încheiate între acesta şi societate.
Subiectul activ este calificat, administrator, în cazul infracţiunii de la alin.(1) sau asociat
în cazul infracţiunii de la alin.(2).
Calitatea de administrator se dobândeşte potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, acesta
având obligaţiile prevăzute de această lege. Obligaţiile şi drepturile administratorului au
configuraţie diferită în funcţie forma juridică a societăţii comerciale (societate pe acţiuni,
societate cu răspundere limitată etc.) şi tipul de organizare al acesteia (sistemul unitar sau
dualist). Art. 71 din Legea nr. 31/1990 prevede că administratorii care au dreptul de a
reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod
expres.

Pentru alin.(1), În realizarea elementului material al infracţiunii de la constă în comiterea,
de către administrator, a uneia dintre următoarele fapte:
- încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispoziţiile art. 1443;
- nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau încalcă dispoziţiile art.
193 alin. (2);
- începe operaţiuni în numele unei societăţi cu răspundere limitată, înainte de a se fi
efectuat vărsământul integral al capitalului social;
76
- emite titluri negociabile reprezentând părţi sociale ale unei societăţi cu răspundere
limitată;
- dobândeşte acţiuni ale societăţii în contul acesteia, în cazurile interzise de lege.
Conform art. 1443, administratorul care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect,
interese contrare intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi
administratori şi pe cenzori sau auditori interni şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare
la această operaţiune. Aceeaşi obligaţie o are administratorul în cazul în care, într-o anumită
operaţiune, ştie că sunt interesate soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-
lea inclusiv. Dacă prevederile actului constitutiv nu dispun altfel, interdicţiile referitoare la
participarea, la deliberarea şi la votul administratorilor, nu sunt aplicabile în cazul în care
obiectul votului îl constituie:
a) oferirea spre subscriere, către un administrator sau către soţul sau soţia sa, rudele ori
afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv, de acţiuni sau obligaţiuni ale societăţii;
b) acordarea de către administrator sau de soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la
gradul al IV-lea inclusiv a unui împrumut ori constituirea unei garanţii în favoarea societăţii.
Conform art. 193, fiecare parte socială dă dreptul la un vot. Un asociat nu poate exercita
dreptul sau de vot în deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură
sau la actele juridice încheiate între ele şi societate. Dacă adunarea legal constituită nu poate
lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou
poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul
social reprezentată de asociaţii prezenţi.
Capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi mai mic de 200 lei şi
se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei. Părţile sociale nu pot fi
reprezentate prin titluri negociabile.
Articolul 103 prevede că societatea nu poate subscrie propriile acţiuni. Dacă acţiunile
unei societăţi sunt subscrise de o persoană acţionând în nume propriu, dar în contul societăţii
în cauză, se consideră că subscriitorul a subscris acţiunile pentru sine, fiind obligat să achite
contravaloarea acestora. Fondatorii, în faza de constituire a societăţii, şi membrii consiliului
de administraţie, respectiv ai directoratului, în cazul unei majorări a capitalului subscris, sunt
obligaţi să achite contravaloarea acţiunilor subscrise cu încălcarea legii şi, în subsidiar, în
raport cu subscriitorul, a acţiunilor subscrise în condiţiile alin. (2) al art. 103.
În cazul alin.(2), elementul material presupune încălcarea, de către un asociat, fie a
obligaţiei de a se abţine de la deliberările privind o operaţiune în care are, fie personal, fie ca
mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, fie a obligaţiei de a nu
vota în deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau la actele
juridice încheiate între ele şi societate.

77
4.7. Infracţiunea prevăzută de art. 276

„Art. 276 – Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă cenzorul care nu convoacă adunarea generală în cazurile în care este
obligat prin lege.”

desfăşurare a activităţilor comerciale, în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor legale în
cazul convocării adunării generale de către cenzori.
Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, putând avea această calitate
numai cenzorul societăţii.

Elementul material constă în neconvocarea de către cenzor a adunării generale în cazurile
în care este obligat prin lege.
Conform art. 163, cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice
dacă situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă acestea din
urma sunt ţinute regulat şi dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform
regulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. Despre toate acestea,
precum şi asupra propunerilor pe care le vor considera necesare cu privire la situaţiile
financiare şi repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta adunării generale un raport
amănunţit. Modalitatea şi procedura de raportare a auditorilor interni se stabilesc potrivit nor-
melor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România. Adunarea generală poate
aproba situaţiile financiare anuale numai dacă acestea sunt însoţite de raportul cenzorilor sau,
după caz, al auditorilor financiari.
Potrivit art. 1641, orice acţionar are dreptul să reclame cenzorilor faptele despre care
crede că trebuie cenzurate, iar aceştia le vor avea în vedere la întocmirea raportului către
adunarea generală. În cazul în care reclamaţia este făcută de acţionari reprezentând,
individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă actul
constitutiv prevede astfel, cenzorii sunt obligaţi să o verifice. Dacă vor aprecia că reclamaţia
este întemeiată şi urgentă, sunt obligaţi să convoace imediat adunarea generală şi să prezinte
acesteia observaţiile lor. În caz contrar, ei trebuie să pună în discuţie reclamaţia la prima
adunare. Adunarea generală trebuie să ia o hotărâre asupra celor reclamate.
78

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă ori
chiar din culpă.


„Art. 277 – (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani persoana
care a acceptat sau a păstrat însărcinarea de cenzor, contrar dispoziţiilor art.
161 alin. (2), sau persoana care a acceptat însărcinarea de expert, cu
încălcarea dispoziţiilor art. 39.
(2) Hotărârile luate de adunările generale în baza unui raport al unui
cenzor sau expert, numit cu încălcarea dispoziţiilor art. 161 alin. (2) şi ale
art. 39, nu pot fi anulate din cauza încălcării dispoziţiilor cuprinse în acele
articole.
(3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi fondatorul,
administratorul, directorul, directorul executiv şi cenzorul care exercită
funcţiile sau însărcinările lor cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi
referitoare la incompatibilitate.”

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la evitarea cazurilor
de incompatibilitate în exercitarea anumitor funcţii în cadrul unei societăţi comerciale.
Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat. În cazul infracţiunii de la alin.(1),
subiect activ poate fi numai un cenzor sau expert. În ipoteza descrisă la alin.(3), subiect activ
poate fi numai fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau cenzorul. Pentru
analiza subiectul activ, a se vedea explicaţiile de la art. 271 şi 276 din lege.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, însă pentru existenţa coautoratului se
cere existenţa calităţii de cenzor sau expert [alin.(1)], respective de fondator, administrator,
director, director executiv sau cenzor [alin.(2)] pentru toate persoanele care săvârşesc aceste
fapte nemijlocit, ca şi coautori.
79
Art. 277 alin.(1). Elementul material constă în acceptarea sau a păstrarea însărcinării de
cenzor, contrar dispoziţiilor art. 161 alin. (2), sau acceptarea însărcinării de expert, cu
încălcarea dispoziţiilor art. 39.
Potrivit art. 161 alin. (2) nu pot fi cenzori, iar dacă au fost aleşi, decad din mandatul lor:
a) rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau soţii administratorilor;
b) persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcţii decât aceea de cenzor, un
salariu sau o remuneraţie de la administratori sau de la societate sau ai căror angajatori sunt în
raporturi contractuale sau se află în concurenţă cu aceasta;
c) persoanele cărora le este interzisă funcţia de membru al consiliului de administraţie,
respectiv al consiliului de supraveghere şi directoratului, în temeiul art. 15314;
d) persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de aceasta calitate, au atribuţii
de control în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii publice, cu excepţia
situaţiilor prevăzute expres de lege.
Articolul 39 prevede că nu pot fi numiţi experţi:
a) rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ori soţii acelora care au constituit
aporturi în natură sau ai fondatorilor;
b) persoanele care primesc, sub orice formă, pentru funcţiile pe care le îndeplinesc, altele
decât aceea de expert, un salariu ori o remuneraţie de la fondatori sau de la cei care au
constituit aporturi în natură;
c) orice persoană căreia, ca urmare a relaţiilor sale de afaceri, de muncă sau de familie, îi
lipseşte independenţa pentru a realiza o evaluare obiectivă a aporturilor în natură, potrivit
normelor speciale care reglementează profesia.
În temeiul art. 277 alin. (2), hotărârile luate de adunările generale în baza unui raport al
unui cenzor sau expert, numit cu încălcarea dispoziţiilor art. 161 alin. (2) şi ale art. 39, nu pot
fi anulate din cauza încălcării dispoziţiilor cuprinse în acele articole.
Art. 277 alin.(2). Elementul material constă în exercitarea, de către fondator,
administrator, director, director executiv şi cenzor, a funcţiilor sau însărcinărilor cu încălcarea
dispoziţiilor prezentei legi referitoare la incompatibilitate.
Conform art. 6 alin. (2), nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile
ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals,
înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracţiunile pre-
văzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu
modificările şi completările ulterioare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 143-145 din
Legea
nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sau pentru cele prevăzute de prezenta lege, cu
modificările şi completările ulterioare.
Articolul 6 alin. (2) se aplică şi în cazul administratorilor, directorilor executivi, cenzorilor
şi directorilor societăţilor comerciale.
De asemenea, în conformitate cu art. 14 alin. (1), o persoană fizică sau o persoană juridică
nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată.
Dispoziţii care privesc anumite incompatibilităţi sunt prevăzute şi în art. 137 alin. (3) - pe
durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de
80
muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul
individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului, art. 153 alin. (3) - membrii
directoratului nu pot fi concomitent membri ai consiliului de supraveghere şi art. 197 alin. (2)
- administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor, mandatul de administrator
în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă acelaşi fel de
comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub
sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune.


Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

„Art. 278 – (1) Dispoziţiile art. 271 - 277 se aplică şi lichidatorului, în
măsura în care se referă la obligaţii ce intră în cadrul atribuţiilor sale.
(2) Se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută la art. 275 lichidatorul care face
plăţi asociaţilor cu încălcarea dispoziţiilor art. 256.”

Art. 278 alin.(1). Având în vedere conţinutul acestei infracţiuni, la care diferă numai
subiectul activ, explicaţiile de la art. 271-277 sunt valabile şi pentru analiza prezentei
infracţiuni.
Art. 278 alin.(2). Obiectul juridic special în reprezintă relaţiile sociale referitoare la
respectarea dispoziţiilor legale privind ordinea în care pot fi făcute plăţile de către lichidatori.
Obiectul material este reprezentat de sumele de bani plătite asociaţilor
Art. 278 alin.(1). Subiectul activ este calificat – lichidator. Evidenţiem faptul că acesta
poate fi subiect activ al infracţiunilor prevăzute la art. 271 – 277 numai în măsura în care
atribuţiile sale se regăsesc şi în conţinutul infracţiunilor menţionate.
Art. 278 alin.(2). Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, putând fi
numai un lichidator.
81
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, însă pentru existenţa coautoratului se
cere existenţa calităţii de lichidator pentru toate persoanele care săvârşesc aceste fapte
nemijlocit, ca şi coautori.

Art. 278 alin.(1). Se vor avea în vedere explicaţiile de la art. 271 - 277.
Art. 278 alin.(2). Elementul material îl constituie efectuarea unor plăţi către asociaţi cu
încălcarea prevederilor art. 256 din lege.
Potrivit art. 256, lichidatorii nu pot plăti asociaţilor nici o sumă în contul părţilor ce li s-ar
cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii. Asociaţii vor putea cere însă ca
sumele reţinute să fie depuse la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. ori la o
bancă sau la una dintre unităţile acestora şi să se facă repartizarea asupra acţiunilor sau
părţilor sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru
îndeplinirea tuturor obligaţiilor societăţii, scadente sau care vor ajunge la scadenţă, mai
rămâne un disponibil de cel puţin 10% din cuantumul lor. Împotriva deciziilor lichidatorilor
creditorii societăţii pot face opoziţie în condiţiile legii.
Art. 278 alin.(2). Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru
societatea comercială.
Art. 278 alin.(2). Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a
elementului material al infracţiunii (ex re).

Art. 278 alin.(2). Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă
sau indirectă.

Art. 278 alin.(2). Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă, iar acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

„Art. 279 – (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă acţionarul sau deţinătorul de obligaţiuni care:
1. trece acţiunile sau obligaţiunile sale pe numele altor persoane, în scopul
formării unei majorităţi în adunarea generală, în detrimentul altor acţionari
82
sau deţinători de obligaţiuni;
2. votează, în adunări generale, în situaţia prevăzută la pct. 1, ca proprietar
de acţiuni sau de obligaţiuni care în realitate nu-i aparţin;
3. în cazurile nepermise de lege, îşi ia - în schimbul unui avantaj material -
obligaţia de a vota într-un anumit sens în adunările generale sau de a nu lua
parte la vot.
(2) Persoana care determină pe un acţionar sau pe un deţinător de
obligaţiuni ca, în schimbul unei sume de bani sau al unui alt avantaj
material, să voteze într-un anumit sens în adunările generale ori să nu ia
parte la vot, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Obiectul juridic special special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala
desfăşurare a activităţilor comerciale, relaţii care presupun exercitarea onestă, în cadrul
adunărilor generale, a dreptului de vot conferit de valorile emise de o societate comercială.
Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat. În cazul infracţiunii de la alin.(1)
pct. 1 şi 3, acesta este un acţionar sau un deţinător de obligaţiuni.
În situaţia descrisă în alin.(1) pct. 2, subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice
persoană care acceptă calitatea fictivă de acţionar sau deţinător de acţiuni (persoana poate
avea în nume propriu acţiuni la societatea respectivă sau poate fi un terţ). În această situaţie,
acţionarul sau deţinătorul de obligaţiuni care, în conformitate cu alin.(1) pct. 1, a trecut
acţiunile sau obligaţiunile sale pe numele altor persoane, în scopul formării unei majorităţi în
adunarea generală, în detrimentul altor acţionari sau deţinători de obligaţiuni, va fi instigator
la fapta prevăzută la pct. 2.
Subiectul activ în ipoteza alin.(2) poate fi orice persoană. În fond, fapta descrisă la
alin.(2) constă în activitatea de instigare la săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 279 alin.(1)
pct. 2, dar pe care legiuitorul a sancţionat-o printr-o infracţiune de sine-stătătoare.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, însă pentru existenţa coautoratului în
cazul alin.(1) pct. 1 şi 3, se cere existenţa calităţii speciale cerute de lege pentru toate
persoanele care săvârşesc nemijlocit fapta.

Elementul material constă în:
- acţiunea de trecere a acţiunilor sau obligaţiunilor pe numele altor persoane [alin.(1)
pct.1];
- acţiunea de votare în adunarea generală ca proprietar de acţiuni sau obligaţiuni care în
realitate nu îi aparţin [alin.(1) pct.2];
- acţiunea de asumare a obligaţiei de a vota în adunarea generală într-un anumit sens ori
de a nu participa la vot [alin.(1) pct.3];
83
- acţiunea de determinare a acţionarului sau deţinătorului de obligaţiuni de a-şi asuma
obligaţia de a vota în adunarea generală într-un anumit sens ori de a nu participa la vot
[alin.(2)].
În conformitate cu art. 125, acţionarii pot participa şi vota în adunarea generală prin
reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală.
Acţionarii care nu au capacitate de exerciţiu, precum şi persoanele juridice pot fi
reprezentaţi/reprezentate prin reprezentanţii lor legali care, la rândul lor, pot da altor persoane
împuternicire pentru respectiva adunare generală. Procurile vor fi depuse în original cu 48 de
ore înainte de adunare sau în termenul prevăzut de actul constitutiv, sub sancţiunea pierderii
exerciţiului dreptului de vot în acea adunare. Procurile vor fi reţinute de societate, făcându-se
menţiune despre aceasta în procesul-verbal. Membrii consiliului de administraţie, directorii,
respectiv membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, ori funcţionarii societăţii
nu îi pot reprezenta pe acţionari, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă, fără votul acestora,
nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.
Potrivit art. 128, dreptul de vot nu poate fi cedat. Orice convenţie prin care acţionarul se
obliga a exercita dreptul de vot în conformitate cu instrucţiunile date sau propunerile
formulate de societate sau de persoanele cu atribuţii de reprezentare este nulă.

Latura subiectivă presupune săvârşirea faptei cu intenţie directă calificată de scop:
formarea unei majorităţi în adunarea generală, pentru faptele prevăzute la alin.(1) pct. 1 şi 2,
respectiv obţinerea unui avantaj material, pentru fapta prevăzută la alin.(1) pct. 3 ori
determinarea unui acţionar sau a unui deţinător de obligaţiuni, pentru fapta prevăzută la
alin.(2).

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

„Art. 280 – Se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, în afară de
răspunderea pentru daunele pricinuite, prin operaţiunile sale, statului român
şi terţilor, cel care exercită un comerţ în favoarea şi pe seama unor societăţi
constituite în ţară străină, în cazurile în care nu sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege pentru funcţionarea acelor societăţi în România.”
84
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la respectarea
dispoziţiilor legale privind desfăşurarea activităţilor comerciale în România de către societăţi
comerciale străine.
Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, respectiv persoana (reprezentant,
mandatar) care exercită un comerţ în favoarea şi pe seama unor societăţi constituite în ţară
străină.

Elementul material constă în efectuarea de acte de comerţ de către o persoană care
acţionează în favoarea şi pe seama unor societăţi constituite în ţară străină, nefiind îndeplinite
condiţiile prevăzute de lege pentru funcţionarea acelor societăţi în România.
Constituirea de societăţi comerciale cu participare străină, în asociere cu persoane juridice
sau persoane fizice române, sau cu capital integral străin se efectuează cu respectarea
dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 şi ale dispoziţiilor legale privind regimul investiţiilor străine.
În temeiul art. 44, societăţile comerciale străine pot înfiinţa în România, cu respectarea
legii române, filiale, precum şi sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte sedii secundare, dacă
acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic.
Potrivit art. 45, reprezentanţii societăţii sunt obligaţi să depună la oficiul registrului
comerţului semnăturile lor, la data depunerii cererii de înregistrare, dacă au fost numiţi prin
actul constitutiv, iar cei aleşi în timpul funcţionării societăţii, în termen de 15 zile de la
alegere. Această regulă se aplică în mod corespunzător şi conducătorilor sucursalelor.


Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, fără a exclude răspunderea
patrimonială pentru daunele pricinuite statului român şi terţilor.

„Art. 2801 - Transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor
deţinute într-o societate comercială, în scopul sustragerii de la urmărirea
85
penală ori în scopul îngreunării acesteia, constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani.”

dispoziţiilor legale privind desfăşurarea urmăririi penale, ceea ce presupune abţinerea de la
fapte şi acte de natură să împiedice ori să îngreuneze urmărirea penală.
Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, respectiv o persoană care are
părţi sociale sau acţiuni într-o societate comercială (acţionar sau asociat).

Elementul material constă în acţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a
acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori
în scopul îngreunării acesteia.
Aşa cum se poate observa pentru existenţa infracţiunii, este necesar să existe o
transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor unei societăţi comerciale, iar operaţiunea
de transmitere să fie efectuată în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul
îngreunării acesteia.

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă calificată de
scop.

Să ne reamintim...
Elementul material al infracţiunii prevăzută la art. 2801 presupune acţiunea de
transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate
comercială, transmitere care trebuie făcută în scopul sustragerii de la urmărirea
penală ori în scopul îngreunării acesteia.
86

„Art. 2802 - Determinarea înmatriculării unei societăţi în temeiul unui
act constitutiv fals constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la
2 la 8 ani.”

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la constituirea şi
înmatricularea unei societăţi comerciale.
Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care prin manoperele sale,
slujindu-se de un act constitutiv fals, determină înmatricularea societăţii.

Elementul material constă în determinarea înmatriculării unei societăţi în temeiul unui act
constitutiv fals.
Înmatricularea societăţii se face protrivit dispoziţiilor Capitolului III al Titlului II -
Constituirea societăţilor comerciale din Legea nr. 31/1990. Astfel, potrivit art. 36, în termen
de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori sau, dacă
este cazul, primii membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un
împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societăţii în registrul comerţului în a cărui
rază teritorială îşi va avea sediul societatea. Cererea va fi însoţită de:
a) actul constitutiv al societăţii;
b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv;
c) dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei;
d) în cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire, actele privind
proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al
sarcinilor de care sunt grevate;
e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de
asociaţi;
f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori şi, după caz, a
primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai consiliului de
supraveghere şi, dacă este cazul, a primilor cenzori, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de
prezenta lege;
g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.
În vederea înmatricularii societăţii se realizează un control al legalităţii actelor sau
faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerţului se exercită de justiţie
printr-un judecător delegat.
Potrivit dispoziţiilor art. 40, în cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite, judecătorul
delegat, prin încheiere, pronunţată în termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerinţe, va
87
autoriza constituirea societăţii şi va dispune înmatricularea ei în registrul comerţului, în
condiţiile prevăzute de legea privind acest registru.
Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul
comerţului. Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunţării
încheierii judecătorului delegat prin care se autorizează înmatricularea societăţii comerciale.
(art. 41)
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea comercială, prin
înmatricularea unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals.

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă.


„Art. 2803 - Folosirea, cu ştiinţă, a actelor unei societăţi radiate ca
urmare a neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege sau a actelor unei
societăţi create în modalitatea prevăzută la art. 2802, în scopul producerii de
efecte juridice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la
8 ani.”

dispoziţiilor legale privind funcţionarea unei societăţi comerciale, ceea ce presupune
abţinerea de la folosirea, cu ştiinţă, a actelor unei societăţi radiate ca urmare a neîndeplinirii
obligaţiilor prevăzute de lege sau a actelor unei societăţi create în modalitatea prevăzută la
art. 2802, în scopul producerii de efecte juridice.
Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care răspunde penal.

Elementul material constă în acţiunea de folosire a actelor unei societăţi radiate ca urmare
a neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege sau a actelor unei societăţi create în modalitatea
prevăzută la art. 2802, adică în temeiul unui act constitutiv fals.
88
Radierea societăţilor comerciale este strict reglementată de dispoziţiile Legii nr. 31/1990.
Astfel, potrivit art. 260 alin. (8), în termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii
vor depune la registrul comerţului cererea de radiere a societăţii din registrul comerţului. În
situaţia în care, judecătorul delegat nu a fost sesizat în condiţiile art. 237 alin. (7) cu nici o
cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a
hotărârii judecătoreşti de dizolvare, persoana juridică se radiază din oficiu din registrul
comerţului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunţată la cererea Oficiului Naţional al
Registrului Comerţului, cu citarea părţilor, conform dreptului comun.
Potrivit art. 237 alin. (9), încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerţului, se
comunică persoanei juridice la sediul social, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi
direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe cale
electronică, şi se afişează pe pagina de Internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului
şi la sediul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea îşi
are înregistrat sediul.
Subliniem faptul că, pentru realizarea infracţiunii este necesar ca folosirea actelor
societăţii să fi fost făcută cu ştiinţă şi în scopul producerii de consecinţe juridice.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea comercială, prin
înmatricularea unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals.

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă calificată de
scop.

§5. Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital

„Art. 279 – (1) Săvârşirea cu intenţie a faptelor prevăzute la art. 237
alin. (3), art. 245-248 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea
de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda, în limitele prevăzute la art. 276 lit. c), şi
cu pedeapsa accesorie a interdicţiei prevăzute la art. 273 alin. (1) lit. c) pct.
3.
(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5
ani sau cu amenda, în limitele prevăzute la art. 276 lit. c), accesarea cu
89
intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor electronice de
tranzacţionare, de depozitare sau de compensare-decontare”.

Obiectul juridic îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la asigurarea derulării legale a
activităţii din sfera pieţei de capital.
În funcţie de forma infracţională, poate exista sau nu obiect material. De pildă, fapta
prevăzută la art. 279 alin. (2) are ca obiect material sistemele electronice de tranzacţionare, de
depozitare sau de compensare-decontare. În schimb, modalitatea infracţională prevăzută de
art. 279 alin. (1) cu referire la art. 245 mu are obiect material.
Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute de art. 279 din Legea nr. 297/2004 este, după
caz, necircumstanţiat sau circumstanţiat, în funcţie de modalitatea sau varianta infracţională
în cauză.

Elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 279 alin. (1) se manifestă în mai
multe variante infracţionale.
Faptele prevăzute de art. 279 alin. (1) raportat la art. 237 alin. (3). Potrivit art. 237 alin.
(3) din Legea nr. 297/2004, administratorul, directorul şi/sau directoriul executiv sunt obligaţi
să prezinte acţionarilor situaţii financiare exacte şi informaţii reale privind condiţiile
economice ale societăţii.
Conform art. 245 din lege, se interzice oricărei persoane care deţine informaţii
privilegiate să utilizeze respectivele informaţii pentru dobândirea sau înstrăinarea ori pentru
intenţia de dobândire sau înstrăinare, pe cont propriu, sau pe contul unei terţe persoane, direct
ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă. Aceste prevederi se
aplică oricărei persoane care deţine informaţii privilegiate:
a) în calitatea sa de membru al consiliului de administraţie sau al structurilor
manageriale sau de supraveghere ale emitentului;
b) ca urmare a deţinerilor acesteia la capitalul social al emitentului;
c) prin exercitarea funcţiei, profesiei sau a sarcinilor de serviciu;
d) în mod ilegal sau fraudulos, urmare a activităţilor infracţionale.
În condiţiile în care persoana deţinătoare de informaţii este persoană juridică, interdicţia
se va aplica şi persoanei fizice care a luat parte la decizia de executare a tranzacţiei pe contul
respectivei persoane juridice.
Prevederile menţionate mai sus, nu se vor aplica tranzacţiilor efectuate, în condiţiile în
care persoana angajată în astfel de tranzacţii avea o obligaţie contractuală de a dobândi sau
înstrăina instrumente financiare, iar acest contract a fost încheiat înainte ca persoana
respectivă sa deţină informaţii privilegiate.
Potrivit art. 247, dispoziţiile art. 245 se aplică oricăror altor persoane care deţin informaţii
privilegiate, în condiţiile în care respectivele persoane cunosc sau ar fi trebuit să cunoască
faptul că acele informaţii sunt privilegiate.
90
Art. 246 prevede că se interzice oricărei persoane, subiect al interdicţiei prevăzute la art.
245 să:
a) dezvăluie informaţii privilegiate oricăror altor persoane, exceptând situaţia în care
dezvăluirea a fost făcută în exercitarea normală a activităţii, profesiei sau sarcinilor de
serviciu;
b) recomande unei persoane, pe baza unor informaţii privilegiate, să dobândească sau să
înstrăineze instrumentele financiare la care se referă acele informaţii.
Potrivit art. 247, dispoziţiile art. 246 se aplică oricăror altor persoane care deţin
informaţii privilegiate, în condiţiile în care respectivele persoane cunosc sau ar fi trebuit să
cunoască faptul că acele informaţii sunt privilegiate.
Este interzis oricărei persoane fizice sau juridice să se angajeze în activităţi de manipulare
a pieţei. Conform art. 244 alin. (5), manipularea pieţei înseamnă:
a) tranzacţii sau ordine de tranzacţionare:
1. care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea,
oferta sau preţul instrumentelor financiare;
2. care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul
unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial;
b) tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care presupun procedee fictive sau orice altă
formă de înşelăciune;
c) diseminarea de informaţii prin mass-media, inclusiv internet sau prin orice altă
modalitate, care dă sau ar putea să dea semnale false sau care induc în eroare asupra
instrumentelor financiare, inclusiv diseminarea zvonurilor şi ştirilor false sau care induc în
eroare, în condiţiile în care persoana care a diseminat informaţia ştia sau trebuia să ştie că
informaţia este falsă sau induce în eroare. Referitor la jurnalişti, în exercitarea profesiunii lor,
diseminarea informaţiilor va fi luată în considerare ţinându-se cont de regulile care
reglementează activitatea acestora, excepţie făcând persoanele care utilizează aceste
informaţii în scopul obţinerii, directe sau indirecte, de avantaje sau profituri.
Elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 279 alin. (2) presupune accesarea cu
intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor electronice de tranzacţionare, de
depozitare sau de compensare-decontare. În temeiul art. 2 pct. 26 din Legea nr. 297/2004,
sistemul alternativ de tranzacţionare este un sistem care pune în prezenţă mai multe părţi care
cumpără şi vând instrumente financiare, într-un mod care conduce la încheierea de contracte.
Acest sistem este denumit şi sistem multilateral de tranzacţionare. Această infracţiune este o
variantă de specie a celei prevăzute de art. 42 alin. alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind
unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor
publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, astfel că ea este
prevăzută de normă specială care are prioritate în aplicare. Dacă prin fapta de accesare
neautorizată se produce o alterare a datelor pe care sistemul electronic de tranzacţionare le
cuprinde suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni alcătuit din infracţiunea descrisă de
art. 279 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 şi cea prevăzută de art. 44 din Legea nr. 161/2003.
Urmarea imediată constă în punerea în pericol a desfăşurării normale a activităţii în
domeniul pieţei de capital.
91
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a oricăruia dintre
elementele material ale infracţiunilor prevăzute la art. 279 (ex re).

Infracţiunile prevăzute de art. 279 se comit numai cu intenţie.

Actele preparatorii sau tentativa nu sunt incriminate.

Toate faptele incriminate de art. 279 sunt pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau
cu amenda, în limitele prevăzute la art. 276 lit. c). Potrivit acestui text, limitele amenzii sunt
situate între jumătate şi totalitatea valorii tranzacţiei realizate.
În cazul înfracţiunii de la alin.(1) se va aplica şi pedeapsa accesorie prevăzută la art. 273
alin. (1) lit. c) pct. 3, respectiv interzicerea temporară a desfăşurării unor activităţi şi servicii
ce cad sub incidenţa prezentei legi.
§6. Rezumat
A treia unitate de învăţare realizează o prezentare pe larg a infracţiunilor din
domeniul comercial, având în vedere frecvenţa comiterii acestor infracţiuni în
prezent. Astfel, sunt prezentate a celor mai importante infracţiuni privind
activitarea societăţilor comerciale, dar şi a infracţiunilor privind piaţa de capital,
cu evidenţiarea importanţei respectării conduitei legale atât în cadrul relaţiilor
comerciale, cât şi cu prilejul tranzacţionării pe piaţa de capital.
De asemenea, sunt menţionate şi aspectele procesuale care privesc punerea în
mişcare a acţiunii penale.
§7. Test
sinteză):
1. Prezentaţi infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990.
2. Analizaţi infracţiunea prevăzută de art. 279 din Legea nr. 297/2004 privind
piaţa de capital;
3. Analizaţi infracţiunea prevăzută de art. 273 din Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale.

1. Constituie infracţiunea prevăzută în art. 279 din Legea nr. 297/2004
privind piaţa de capital:
a) accesarea cu intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor
electronice de tranzacţionare, de depozitare sau de compensare-decontare;
b) dobândirea, în contul societăţii, de acţiuni ale altor societăţi la un preţ pe
care îl ştie vădit superior valorii lor efective sau vinde, pe seama societăţii,
92
acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre care are cunoştinţă că sunt
vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte
persoane, a unui folos în paguba societăţii;;
c) răspândirea de ştiri false sau întrebuinţarea altor mijloace frauduloase care
au ca efect mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor societăţii
ori a altor titluri ce îi aparţin, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte
persoane, a unui folos în paguba societăţii.
2. Constituie infracţiunea prevăzută în art. 271 din Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale:
a); acţionarul sau deţinătorul de obligaţiuni care trece acţiunile sau
obligaţiunile sale pe numele altor persoane, în scopul formării unei majorităţi în
adunarea generală, în detrimentul altor acţionari sau deţinători de obligaţiuni;
b) prezintarea, cu rea-credinţă, către acţionari/asociaţi a unei situaţii
financiare inexacte sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice ale
societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei reale;
c) accesarea cu intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor
electronice de tranzacţionare, de depozitare sau de compensare-decontare.

Realizați un referat în care să analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 2721 din
Legea nr. 31/1990. Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate
în Bibliografia unităţii de curs
§9. Bibliografie
Obligatorie
1. Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, , cu
modificările și completările ulterioare
2. Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările și completările
ulterioare
388; 446 - 476.
Facultativă
1. Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu
2. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 18 – 104, 399 –
93
424.
4 C. Balaban, Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează
domeniul comerţului. Aspecte controversate de doctrină şi practică judiciară,
Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 56 – 99.
2011, pag. 1 - 67.

INFRACŢIUNILE PRIVIND REGIMUL DROGURILOR
§1. Introducere
§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
§6. Rezumat
§9. Bibliografie
§1. Introducere
A patra unitate de învăţare identifică sediul materiei în domeniul combaterii
traficului şi consumului de droguri. De asemenea, sunt prezentate obiectivele
strategiilor la nivelul Uniunii Europene şi la nivel naţional, inclusiv prin
prezentarea măsurilor pe care trebuie să le ia autorităţile pentru combaterea
consumului de droguri.
În continuare, sunt analizate infracţiunile cuprinse în Capitolul 2 -
Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control
naţional din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, inclusiv prin evidenţierea aspectelor de procedură.

Unitatea de învăţare nr. 4 – Infracţiuni privind regimul drogurilor îşi propune
analizarea infracţiunilor din domeniul traficului şi consumului de droguri,
De asemenea, se urmăreşte însuşirea practicii judiciare în domeniu, prin
analiza unor hotărâri relevante ale instanţelor de judecată.
În continuare, prin parcurgerea cursului se doreşte însuşirea practicii
94
judecată.
Durata medie de parcurgerea primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.
4.1. Prezentarea cadrului legislativ în materie

Actul normativ general în materia prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de
droguri este Legea nr. 143/2000. Prin adoptarea acestei legi, legiuitorul a asigurat organelor
statului cadrul juridic necesar desfăşurării unei activităţi eficiente pentru prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului de droguri.
Apreciem că, Legea nr. 143/2000 vine în sprijinul factorilor angajaţi în prevenirea şi
contracararea traficului de droguri, legalizând şi în ţara noastră unele metode de muncă
speciale calificate, care sunt practicate de mult timp de către poliţiile statelor occidentale. De
pildă, folosirea agenţilor sub acoperire, a livrărilor supravegheate de droguri, a interceptării
convorbirilor telefonice, supravegherile operative şi ascultarea de martori sub acoperire sunt
posibilităţi oferite de lege poliţiştilor pentru organizarea şi realizarea unor activităţi
informativ-operative în vederea desfăşurării eficiente a acţiunii de combatere a traficului ilicit
de droguri.
Mijloacele operative, dar şi alte instrumente, sunt reglementate în cuprinsul Legii nr.
39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate. Prin adoptarea Legii nr.
143/2000 şi a Legii nr. 39/2003 se poate spune că, în prezent, cadrul legislativ al combaterii
traficului şi consumului ilicit de droguri în România s-a modernizat, el aflându-se la nivelul
celui existent în ţările occidentale.
4.2. Strategii antidrog

A. Strategia antidrog a Uniunii Europene
În Strategia antidrog a U.E. pentru anii 2005-2012, se menţionează că problema drogurilor
poate fi abordată din diverse perspective: politică, sănătate, cercetare ştiinţifică, practică,
cooperare operaţională împotriva traficului de droguri1. Situaţia actuală privind drogurile este
prezentată în rapoartele anuale ale EMCDDA (European Monitoring Centre for Drugs and
Drug Addiction) şi ale Europolului. În ciuda faptului că modelele consumului de droguri au
variat în cele 25 de state membre U.E., mai ales în ceea ce priveşte proporţiile, noi probleme
au apărut în anumite zone şi nu există date care să sugereze o scădere semnificativă a
consumului de droguri. Şi totuşi, incidenţa cazurilor de punere în pericol a sănătăţii ca urmare
1
Pentru conţinutul integral al strategiei, a se vedea www.ana.gov.ro
95
a consumului de droguri şi numărul de decese asociate consumului de droguri s-au stabilizat
şi chiar au început să scadă. Prevederile legate de tratament pentru consumatorii de droguri
au crescut, iar serviciile s-au diversificat. Referitor la reducerea ofertei, se conchide că în
ciuda eforturilor notabile şi adeseori încununate de succes atât la nivel naţional, cât şi la nivel
U.E., traficul de droguri rămâne unul dintre cele mai profitabile tipuri de comerţ pentru
grupurile de criminalitate organizată din cadrul U.E.
B. Strategia naţională antidrog 2005-20122
Prin Hotărârea Guvernului nr. 73/2005 a fost adoptată Strategia naţională antidrog în
perioada 2005 - 2012. În contextul general al concentrării comunităţii internaţionale asupra
criminalităţii organizate în legătură cu drogurile, Guvernul României şi-a asumat lupta
împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri ca o prioritate, adoptând o abordare
coordonată şi multisectorială a acesteia, concretizată în Strategia naţională antidrog în
perioada 2003-2004. Amploarea fenomenului traficului de droguri, pe fondul dezvoltării
reţelelor de criminalitate organizată transnaţională, impune o nouă strategie, integrată în plan
intern şi internaţional, ca reacţie în faţa acestei ameninţări. În continuarea firească a unui
proces în desfăşurare, a fost adoptată Strategia naţională antidrog în perioada 2005-2012,
elaborată în concordanţă cu prevederile noii strategii europene în domeniu.
Această strategie stabileşte obiectivele generale şi specifice pentru reducerea cererii şi
ofertei de droguri, pentru întărirea cooperării internaţionale şi dezvoltarea unui sistem global
integrat de informare, evaluare şi coordonare privind fenomenul drogurilor.
4.3. Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000

Prin Hotărârea Guvernului nr. 860/2005 a fost aprobat regulamentul de aplicare a
dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare.
În art. 1 al Regulamentului sunt prezentate semnificaţiile anumitor termeni şi expresii din
materia drogurilor, iar dispoziţiile ulterioare sunt destinate organizării aplicării Legii nr.
143/2000. Astfel, sunt prevăzute măsuri de prevenire şi combatere a traficului şi consumului
ilicit de droguri, sunt prezentate programe integrate de asistenţă, este prevăzută procedura
distrugerii drogurilor, furnizorii de servicii, finanţarea serviciilor de asistenţă etc.
4.4. Măsuri împotriva consumului ilicit de droguri

Potrivit art. 27 din Legea nr. 143/2000, consumul de droguri aflate sub control
naţional, fără prescripţie medicală, este interzis pe teritoriul României. Cu toate acestea
traficul şi consumul de droguri sunt fenomene care nu pot fi ignorate. Astfel, potrivit unui
studiu al Agenţiei Naţionale AntiDrog şi UNAIDS, în Bucureşti, la nivelul anului 2004 erau
aproximati 24.006 consumatori de heroină. Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub
control naţional poate fi inclusă, cu acordul său, într-un program integrat de asistenţă a
persoanelor consumatoare de droguri. Manifestarea acordului de includere în circuitul
integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri se face prin semnarea unui
document, potrivit regulamentului pentru aplicarea Legii nr. 143/2000. Stabilirea programului
psihologic şi social individualizat se face de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere
2
Pentru conţinutul integral al Strategiei naţionale pentru anii 2005-2012, a se vedea www.ana.gov.ro.
96
antidrog, pe baza evaluării psihologice şi sociale, şi în concordanţă cu rezultatele examinării
medicale solicitate unei unităţi medicale, conform criteriilor prevăzute în regulamentul de
aplicare a Legii nr. 143/2002. Stabilirea programului terapeutic individualizat se face
conform protocoalelor de practică, elaborate de Ministerul Sănătăţii, prin structurile sale
specializate şi Colegiul Medicilor din România.
Unităţile medicale, în care se desfăşoară programe terapeutice pentru consumatorii
dependenţi, transmit centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog datele necesare în
vederea menţinerii continuităţii programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare
de droguri, pe baza unui raport medical. Programul terapeutic şi programul psihologic şi
social se desfăşoară integrat, astfel încât consumatorul şi consumatorul dependent să poată
beneficia de o asistenţă medicală, psihologică şi socială concomitentă şi continuă, cu
respectarea drepturilor omului şi a drepturilor pacientului, potrivit legii.
Articolul 29 din Legea nr. 143/2000 consacră principiul confidenţialităţii, potrivit căruia
datele personale ale consumatorilor dependenţi de consumul de droguri, incluşi în programul
integrat de asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri, beneficiază
de confidenţialitate, conform normelor în vigoare. Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile
desemnate, are acces la datele din evidenţa centralizată a consumatorilor de droguri.
Persoanei căreia i s-au aplicat măsuri de protecţie i se va elibera un certificat nominal sau o
legitimaţie în format electronic codificată, în care se vor menţiona: unitatea emitentă, datele
de identificare a persoanei în cauză, durata, obiectul şi rezultatul tratamentului, motivul
terminării tratamentului, starea sănătăţii persoanei în cauză la începutul şi terminarea
tratamentului. Toate datele referitoare la persoanele supuse programului integrat de asistenţă
a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri vor fi distruse după 10 ani de la
încetarea supravegherii medicale. În cazul persoanelor supuse de mai multe ori programelor
integrate de asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri, datele vor
fi distruse după 10 ani de la încetarea ultimei perioade de supraveghere medicală.
Să ne reamintim...
Legislaţia în vigoare prevede posibilittea pe care o are persoana care consumă
ilicit droguri aflate sub control naţional de a fi inclusă, cu acordul său, într-un
program integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri. În vederea
recuperării consumatoului, acestuia i se întocmeşte un programul terapeutic şi
un program psihologic şi social, care se desfăşoară integrat, astfel încât
consumatorul şi consumatorul dependent să poată beneficia de o asistenţă
medicală, psihologică şi socială concomitentă şi continuă, cu respectarea
drepturilor omului şi a drepturilor pacientului.
Realizaţi o analiză a strategiilor se prevenire a consumului şi traficului de droguri

atît la nivel naţional, cît şi la nivelul Uniunii Europene, cu menţionarea
principalelor măsuri luate în vederea scăderii consumului de droguri şi
descoperirii reţelelor transfrontaliere de distribuie a acestora.
97
unităţii de curs.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea

traficului şi consumului ilicit de droguri
5.1. Infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 – traficul de droguri de
risc şi de mare risc

“Art. 2 - (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extra-
gerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,
distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,
cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc,
fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor
drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.”

Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 îl constituie
relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de
respectarea strictă de către toţi destinatarii legii penale a dispoziţiilor legale care
reglementează regimul drogurilor, precum şi relaţiile sociale referitoare la sănătatea
persoanelor care consumă droguri în mod ilicit. Observăm că, în cazul acestei infracţiuni, pe
lângă sănătatea publică (obiect juridic principal), legea penală ocroteşte şi sănătatea
fizică şi mintală a consumatorului de droguri (obiect juridic adiacent).
Infracţiunea examinată are obiect material, respectiv drogurile (plante, substanţe sau
preparate stupefiante sau psihotrope) supuse controlului naţional. Prin Legea nr. 339/2005
privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, este
stabilit regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul,
distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea,
utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional ale plantelor spontane sau cultivate, substanţelor şi
preparatelor prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa care face parte integrantă din această
lege. Substanţele prevăzute în tabelele II şi III din anexă şi preparatele lor sunt supuse, atunci
când sunt utilizate în scop medical, şi altor dispoziţii aplicabile substanţelor şi preparatelor de
uz uman sau veterinar, în măsura în care acestea nu contravin Legii nr. 339/2005.
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 143/2000, drogurile sunt definite ca fiind plantele şi
substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi
98
substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III. Drogurile se împart în două categorii: droguri de risc şi
droguri de mare risc.
Drogurile de mare risc sunt drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II, iar drogurile de risc
sunt drogurile înscrise în tabelul nr. III. Substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor,
înscrise în tabelul nr. IV, poartă denumirea de precursori, iar regimul juridic al acestora este
stabilit, în principal, prin O.U.G. nr. 121/2006.
Printre cele mai cultivate plante care constituie rezervorul mondial al traficului ilicit de
droguri se numără macul de opiu, canabisul sativa şi cocaierii.
Macul de opiu este o plantă-drog ce se cultivă în zona de sud est a Asiei [în această parte
a lumii existând suprafeţe agricole foarte mari cultivate cu mac (somnifer papaverum)] în
aşa-zisul „triunghi de aur” care cuprinde zonele de frontieră ale Myanmar, Laos şi Thailanda.
Macul de opiu se mai cultivă în Egipt, Kenya, India etc.
Canabis sativa (cânepa) este o plantă-drog natural, ea fiind supusă controlului naţional şi
internaţional, deoarece inflorescenţele florale şi fructifere ale acestei plante, însoţite sau nu de
frunze ori de alte părţi ale inflorescenţei din care s-au scos seminţele, sunt considerate
droguri.
Din canabis sativa se obţine haşişul (răşina) şi uleiul de canabis. Acestea sunt prevăzute în
tabelul anexă III la Legea nr. 143/2000, fiind considerate droguri de risc. Substanţa pură
activă din planta de canabis, haşiş sau ulei, care produce starea de euforie pentru consumator
este tetrahidrocannabinolul (THC). Această substanţă figurează în Tabelul I, anexă la Legea
nr. 143/2000, deoarece este considerată drog de mare risc. Haşişul este un concentrat de THC
şi răşini, obţinut prin extracţia din părţile florale ale frunzelor tinere, precum şi ale vârfurilor
ramurilor plantei de canabis.
Canabisul provine, în principal, din Africa şi Asia de Vest (Maroc Afganistan, Liban,
Pakistan, Laos, Myanmar, Thailanda etc.). De asemenea, ţările sud-americane cultivă
canabisul pentru consumul la nivel local, dar şi pentru aprovizionarea pieţelor din alte state.
Cânepa cultivată în România are un conţinut mai slab de THC, de aceea consumatorul, pentru
a obţine efectele dorite, trebuie să fumeze 4-5 ţigări confecţionate din frunzele acestei plante.
Cu toate acestea, şi în ţara noastră culturile de cânepă sunt supuse controlului naţional, pentru
aceasta fiind nevoie de autorizaţie.
Arbustul de coca (cocaierul) este o plantă-drog din care se extrage cocaina. Acest drog
ajunge în Europa din ţările producătoare (Peru, Bolivia, Columbia, Ecuador etc.).
Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece legiuitorul nu
cere vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune. În situaţia în
care o persoană desfăşoară activităţi de organizare, conducere sau finanţare a traficului ilicit
de droguri, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000, aceasta va fi sancţionată
conform legii.
Dacă subiectul activ nemijlocit, care a săvârşit infracţiunea de trafic ilicit de droguri
prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, a avut sprijinul, contra unei sume de bani sau alte
foloase materiale, unui funcţionar public cu atribuţii în acest domeniu, în temeiul Legii nr.
78/2000, infracţiunea de trafic de droguri este considerată ca fiind infracţiune în legătură cu
infracţiunile de corupţie. Într-o asemenea ipoteză, funcţionarul public care a primit mită va
99
răspunde penal atât pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, cât şi pentru complicitate
la infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, în concurs.
În cazul în care subiectul activ are calitatea de cadru medical sau face parte din
categoria persoanelor care, potrivit legii, au atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau
îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în
exercitarea acestei funcţii, va fi realizat conţinutul unei circumstanţe agravante prevăzute de
art. 14 din Legea nr. 143/2000.
Infracţiunea are subiect pasiv principal şi secundar. Subiectul pasiv principal este statul,
în calitate de reprezentant al societăţii, iar subiectul pasiv secundar este persoana fizică care
suferă consecinţele produse sau pe cale de a se produce, ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i
periclitată sănătatea.
Să ne reamintim...
Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece
legiuitorul nu cere vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie
infracţiune.
Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii, iar
subiectul pasiv secundar este persoana fizică care suferă consecinţele produse
sau pe cale de a se produce, ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i periclitată
sănătatea

Elementul material al infracţiunii descrise de art. 2 din Legea nr. 143/2000 constă în
activităţile enumerate de textul incriminator desfăşurate, fără drept, şi anume: cultivarea,
producerea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu
orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea şi orice alte operaţii
privind circulaţia drogurilor.
Cultivarea de plante ce conţin droguri. Este permisă cultivarea plantelor ce conţin
substanţe aflate sub controlul legislaţiei naţionale numai dacă sunt prelucrate în scop tehnic,
în vederea producerii de tulpini, fibre, sămânţă şi ulei, în scop medical şi ştiinţific şi numai cu
autorizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură şi
dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti, pe baza estimărilor anuale stabilite
potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al
plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope şi a normelor metodologice de
aplicare a acesteia. Cultivarea în scop industrial şi/sau alimentar sau pentru producerea de
sămânţă a plantelor ce conţin substanţe aflate sub control naţional sub limitele stabilite prin
normele metodologice de aplicare a acestei legi se autorizează de către Ministerul
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală
judeţene sau a municipiului Bucureşti. Furnizorii de seminţe de canabis şi mac opiaceu au
obligaţia de a livra asemenea seminţe numai către deţinătorii autorizaţiei de cultivare.
Cultivatorii de canabis şi mac opiaceu autorizaţi au obligaţia de a însămânţa terenurile
deţinute numai cu seminţe din soiurile înregistrate în Catalogul oficial al soiurilor şi hibrizilor
100
de plante de cultură din România sau în Cataloagele Comunităţilor Europene, produse de
unităţile autorizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin autorităţile teritoriale
de control şi certificare a seminţelor.
Proprietarul, posesorul ori deţinătorul cu orice titlu al unui teren cu destinaţie agricolă sau
cu orice altă destinaţie are obligaţia să distrugă plantele aflate sub controlul legislaţiei
naţionale care ar putea creşte spontan pe terenul respective. Costurile distrugerii plantelor
spontane şi a culturilor neautorizate se suportă de către proprietarul, utilizatorul sau
deţinătorul terenului, după caz.
În doctrina juridică s-a arătat că prin cultivarea în scop de prelucrare a plantelor ce
conţin droguri se înţelege „complexul de activităţi privind însămânţarea, întreţinerea,
îngrijirea şi recoltarea în scop de prelucrare, respectiv, culegerea, strângerea, adunarea
plantelor din care pot fi extrase drogurile”. Cultivarea fără drept a plantelor ce conţin droguri
pe o suprafaţă de teren mică, cum ar fi cultivarea în ghivece pentru flori, în scopul folosirii
drogurilor extrase din ele de către cel care le-a cultivat realizează conţinutul infracţiunii
prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, iar nu cel al infracţiunii examinate.
În sensul Legii nr. 143/2000, producerea ilicită de droguri este o activitate ce are ca
rezultat crearea unui drog ce face parte din categoria celor supuse controlului naţional. În
ceea ce priveşte activitatea de producere ilicită de droguri, constatăm că ea este foarte
apropiată, din punct de vedere al conţinutului, de activitatea de fabricare ilicită de droguri.
Noţiunea de „producere”, aşa cum s-a spus în doctrină, cuprinde şi pe cele de „fabricare”,
„extracţie” şi „preparare” ori „condiţionare” a unui produs ori a unei substanţe stupefiante sau
psihotrope. Pentru a evita eventualele interpretări restrictive, legiuitorul a păstrat printre
modalităţile infracţiunii şi noţiunile de „fabricare”, „extracţie” şi „preparare”.
Prin fabricarea de droguri se înţelege o activitate organizată, de tip industrial, care
presupune un proces tehnologic, cuprinzând mai multe operaţii şi utilităţile corespunzătoare,
la care participă un număr mai mare de persoane şi prin care se obţin droguri în cantităţi mai
mari. Fabricile care produc droguri sau condiţionează droguri trebuie să fie autorizate şi au
obligaţia de a se înregistra la organul de poliţie competent din punct de vedere teritorial.
Experimentarea drogurilor fără drept este o modalitate normativă al cărei conţinut
presupune o activitate prin care sunt testate sau încercate substanţele ori plantele ce constituie
droguri. Experimentarea drogurilor este permisă numai în scop uman, veterinar sau ştiinţific,
în baza unei autorizaţii emise de organul competent. Medicamentele noi nu pot fi folosite în
tratarea unor afecţiuni la om, decât după ce au fost omologate de forurile competente
naţionale sau/şi internaţionale.
Extragerea de droguri din plantele ce le conţin, fără autorizaţie, chiar şi pentru propriul
consum, reprezintă o operaţie ilicită ce realizează conţinutul infracţiunii examinate, prin
scoaterea (obţinerea) unor substanţe concentrate. De exemplu, extragerea opiului din
capsulele de mac ori extragerea haşişului sau a uleiului din planta de canabis sativa.
Prepararea drogurilor este o activitate prin care sunt amestecate anumite substanţe, în
urma căreia se naşte un drog. Prepararea de droguri ca infracţiune nu trebuie să fie
confundată cu amestecarea unor produse care, consumate, pot avea efecte asemănătoare cu
cele ale unor droguri supuse controlului naţional. De exemplu, alcool cu medicamente
neuroleptice sau barbiturice.
101
Transformarea drogurilor reprezintă o operaţiune prin intermediul căreia, cu ajutorul
unor reacţii chimice la care se folosesc precursori, un drog devine alt drog. De pildă, morfina
(drog de mare risc) poate fi transformată în heroină (drog de mare risc). De cele mai multe
ori, un drog mai ieftin (de pildă, morfina), printr-o reacţie chimică cu ajutorul unui precursor
(în cazul morfinei, anhidrida acetică) este transformat în alt drog (heroina), care se vinde la
un preţ mult mai bun.
Oferirea de droguri supuse controlului naţional unei persoane, în contextul art. 2 din
Legea nr. 143/2000, constă în fapta unei persoane de a da alteia, în mod gratuit, un drog care
este supus controlului naţional. Oferirea în mod gratuit de droguri reprezintă o metodă
curentă de lucru a traficanţilor pentru a atrage viitorii consumatori, deoarece, după câteva
doze, drogurile creează dependenţă şi, în felul acesta, se pune în mişcare mecanismul
implacabil al cererii şi ofertei de droguri pentru consum, de pe urma căruia traficanţii de
droguri obţin venituri fabuloase. Oferirea de droguri constituie infracţiune indiferent de
scopul cu care este efectuată, inclusiv ipoteza în care este dezinteresată material.
Punerea în vânzare de droguri este activitatea prin care o persoană introduce în „circuitul
comercial” droguri, de regulă, prin intermediul unor distribuitori ori prin introducerea lor în
anumite localuri publice sau private pentru a fi vândute. În cazul modalităţii punerii în
vânzare, persoana care o efectuează nu vinde ea drogurile, ci aceasta foloseşte alte persoane
care predau drogurile consumatorilor şi încasează contravaloarea acestora. În majoritatea
cazurilor, ajungerea drogurilor la consumatori parcurge mai multe verigi.
Vânzarea de droguri este activitatea prin care se realizează, contra cost, transferul
drogurilor către consumatori sau între diverse paliere ale piramidei traficanţilor de droguri. În
mecanismul traficului ilicit de droguri un rol foarte important îl are distribuitorul. Acesta
este ultima verigă a lanţul vertical al traficului ilicit, deoarece face legătura între dealer şi
consumator şi aduce înapoi banii investiţi în droguri, precum şi profitul ce constituie scopul
traficului de droguri. Distribuirea de droguri într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în
care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale sau în
apropierea acestora constituie circumstanţă agravantă.
Livrarea de droguri este activitatea prin care are loc furnizarea sau remiterea acestora la o
anumită adresă, în mod gratuit sau cu titlu oneros.
Trimiterea de droguri este fapta unei persoane, care fără a face comerţ ilicit cu droguri, le
trimite prin poştă sau alte mijloace (de exemplu, curieri), unor persoane, pentru ca acestea să
fie introduse în traficul ilicit.
Transportul de droguri este activitatea prin care drogurile sunt deplasate dintr-o ţară în
alta sau dintr-un loc în altul pe teritoriul aceluiaşi stat, indiferent de mijlocul de locomoţie
[animale de povară (măgari sau cămile, de pildă), trenuri, autoturisme, camioane, autobuze,
nave sau aeronave].
Procurarea de droguri este activitatea persoanei care, prin posibilităţile proprii sau
relaţiile pe care le are în lumea traficanţilor, găseşte şi furnizează droguri pentru consumatori
sau dealeri. În cele mai multe cazuri, persoana care procură droguri obţine avantaje
pecuniare.
Cumpărarea de droguri este o activitate prin care acestea sunt achiziţionate contra cost de
la distribuitori sau dealeri. Faptul că cel care cumpără droguri este sau nu consumator nu are
nicio importanţă pentru existenţa infracţiunii.
102
Deţinerea de droguri este activitatea prin care o persoană stăpâneşte sau are în posesie
asemenea substanţe. Deţinerea de droguri poate fi şi licită sau ilicit. Deţinerea de droguri este
licită dacă este permisă de lege. De pildă, în farmacii, depozite de medicamente etc.
Prin expresia alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor, legiuitorul a înţeles să
includă orice alte activităţi cu droguri prin care se pune în pericol sănătatea publică sau a
consumatorului, altele decât cele anume prevăzute în alin. (1) al art. 2 din Legea nr.
143/2000. De exemplu, activitatea de schimb de droguri între doi consumatori.
În legătură cu elementul material al infracţiunii analizate, menţionăm faptul că pentru
întregirea laturii obiective trebuie îndeplinită cerinţa esenţială ca traficul de droguri să aibă
loc fără drept. Prin urmare, pentru a avea caracter infracţional, operaţiunile descrise în
norma de incriminare este necesar să fie desfăşurate în mod ilicit.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a
consumatorilor, generată de săvârşirea activităţii incriminate. Sigur că, sub aspectul
obiectului secundar, este posibilă şi producerea unor consecinţe de natură fizică, cum ar fi
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii consumatorului.
Legătura de cauzalitate rezultă ex re. Relaţia cauzală trebuie stabilită însă în ceea ce
priveşte urmarea imediată specifică obiectului juridic adiacent.

Din punct de vedere subiectiv, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea
nr. 143/2000, fapta de trafic de droguri trebuie comisă cu intenţie (directă sau indirectă).
Intenţia presupune cunoaşterea de către făptuitor a naturii produselor sau substanţelor la care
se referă acţiunea sa.
5.1.5. Forme, modalităţi, variante

Actele de pregătire şi tentativa sunt incriminate. Conform art. 13 din Legea nr. 143/2000,
se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi
luarea de masuri în vederea comiterii infracţiunii.
Textul incriminator cuprinde două variante infracţionale: simplă [alin. (1)] şi agravată
[alin. (2)]. Diferenţa dintre cele două este dată de obiectul material al infracţiunii. În cazul
variantei simple, traficul se referă la droguri de risc, iar în cazul variantei agravate, obiectul
traficului îl constituie drogurile de mare risc.
5.1.6. Sancţionarea
Traficul de droguri de risc, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi. Dacă traficul de droguri are ca obiect droguri de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 12, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de
la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 17 din lege, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii
prevăzute la art. 2 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata
echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri
103
dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii
prevăzute la art. 2. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi
constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.
5.2. Infracţiunea prevăzută de art. 3 – traficul internaţional de droguri

(„contrabanda” cu droguri)

“Art. 3 - (1) Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori
exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la
20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.”

Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 este constituit
din relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare
depind de respectarea strictă de către toţi destinatarii legii penale a dispoziţiilor legale care
reglementează regimul circulaţiei drogurilor, precum şi relaţiile sociale referitoare la
sănătatea consumatorilor de droguri. Menţionăm că, prin fapta incriminată de art. 3 din
Legea nr. 143/2000, este lezat şi regimul juridic vamal.
Infracţiunea are ca obiect material drogurile de risc şi drogurile de mare risc. Pentru mai
multe elemente privind obiectul material al infracţiunii, a se vedea explicaţiile date cu prilejul
examinării art. 2 din Legea nr. 143/2000.
cere nicio calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune. În cazul în
care subiectul activ are calitatea de cadru medical ori face parte din categoria persoanelor
care, potrivit legii, au atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii, va fi
realizat conţinutul circumstanţei agravante prevăzute de art. 14.
Infracţiunea are atât subiect pasiv principal, cât şi secundar. Subiectul pasiv principal este
statul, iar subiectul pasiv secundar este persoana fizică care suferă consecinţele produse sau
pe cale de a se produce, ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i astfel periclitată sănătatea.

Elementul material al infracţiuni prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 constă în
introducerea sau scoaterea din ţară, importul sau exportul de droguri de risc, fără drept.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope, operaţiunile de export sau de import cu plantele,
substanţele şi preparatele prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa la această lege se
desfăşoară în baza unei autorizaţii de export sau import, eliberată pentru fiecare operaţiune de
104
către Ministerul Sănătăţii prin serviciul specializat, conform modelului prevăzut în normele
metodologice de aplicare a acestei legi.
Operaţiunile de import sau export cu plante, substanţe şi preparate prevăzute în tabelele I,
II şi III din anexă pot fi efectuate numai de persoanele titulare ale autorizaţiei prevăzute de
lege, în limitele estimărilor anuale (art. 21). Documentele comerciale, documentele de vamă
sau de transport, precum şi alte documente de expediere trebuie să indice numele plantelor şi
ale substanţelor aşa cum acestea figurează în tabelele convenţiilor internaţionale şi, după caz,
denumirea comercială a preparatelor, cantităţilor exportate de pe teritoriul naţional sau care
urmează a fi importate, numele şi adresele exportatorului, ale importatorului şi cele ale
destinatarului (art. 27).
Conform art. 28 din Legea nr. 339/2005, este interzisă depozitarea în regim de
antrepozitare şi în zonele libere a plantelor, substanţelor sau preparatelor ce conţin substanţe
stupefiante ori psihotrope indigene sau de import. Sunt interzise importurile pe teritoriul
României sub formă de transporturi adresate unui depozit de vamă. Sunt interzise exporturile
de pe teritoriul României sub formă de transporturi adresate unui depozit de vamă, cu
excepţia cazului în care autoritatea competentă a ţării importatoare a precizat pe autorizaţia
de import că aprobă o astfel de operaţiune.
Transporturile ce intră sau ies de pe teritoriul României fără a fi însoţite de o autorizaţie de
import sau de export, precum şi cele care nu sunt conforme autorizaţiei sunt reţinute de
autorităţile competente, până la justificarea legitimităţii transportului sau până la rămânerea
definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune confiscarea transportului
respectiv (art. 29).
Tranzitarea pe teritoriul României a unui transport de plante, substanţe sau preparate
conţinând substanţe prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa la Legea nr. 339/2005 este
permisă numai dacă la punctele de control pentru trecerea frontierei se prezintă autorizaţia de
import-export pentru acel transport. Destinaţia unui transport aflat în tranzit pe teritoriul
României poate fi schimbată numai după eliberarea unei noi autorizaţii de export de către
autoritatea competentă din ţara exportatoare. Niciun transport de plante, substanţe şi de
preparate prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa la Legea nr. 339/2005, aflat în tranzit pe
teritoriul României, nu poate fi supus vreunui tratament care să-i modifice natura sau
ambalajul (art. 31). Conform art. 32 din Legea nr. 339/2005, regulile de mai sus nu sunt
aplicabile dacă transportul este efectuat pe cale aeriană. În situaţia în care aeronava face
escală sau aterizează forţat pe teritoriul României, transportul va fi tratat ca un export de pe
teritoriul României către ţara destinatară numai în condiţiile descărcării sau dacă
circumstanţele impun acest lucru.
În practică se poate pune problema aplicării art. 3 din Legea nr. 143/2000 în corelaţie cu
art. 271 din Codul vamal. Potrivit art. 271 din Codul vamal, introducerea în sau scoaterea din
ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale
nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale
chimice periculoase constituie infracţiunea de contrabandă calificată. Cele două norme de
incriminare creează un concurs de calificări care urmează a fi soluţionat după regula
subsidiarităţii. Norma de incriminare cuprinsă în art. 271 din Codul vamal se aplică numai
dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare, ceea ce înseamnă că art. 3 din Legea nr.
105
143/2000 are întâietate în aplicare, deoarece prevede o pedeapsă mai mare decât cea
aplicabilă pentru infracţiunea de contrabandă calificată.
Cu privire la introducerea în ţară de droguri pentru consumul propriu,
jurisprudenţa a decis că nu există concurs de infracţiuni între infracţiunea
prevăzută la art. 3 alin.(1) şi cea de la art. 4 alin.(1), deoarece, pentru
existenţa infracţiunii de trafic internaţional de droguri este necesară
introducerea unei cantităţi mari de droguri. În cazul în care inculpatul a
încercat să introducă o cantitate de 5,4 g de drog de risc (rezină de cannabis),
infracţiunea prevăzută la art. 3 îşi pierde conţinutul, fiind o infracţiune mijloc
absorbită de art. 4, care incriminează deţinerea ilicită de droguri pentru
propriul consum. (a se vedea, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.
3976/2009).
Spre deosebire de speţa de mai sus, practica a stabilit că a fost săvârşită
infracţiunea de trafic internaţional de droguri prevăzută de art. 3 din Legea nr.
143/2000 în situaţia în care inculpata, pe parcursul a două zile, a deţinut şi
transportat la bordul maşinii sale, fără drept, cantitatea de 36 grame de
droguri de mare risc, fiind prinsă în flagrant. (a se vedea, Decizia Curţii de
Apel Târgu-Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie nr.
45/A/2009).
consumatorilor, precum şi pentru regimul vamal naţional.

Din punct de vedere subiectiv, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea
nr. 143/2000, fapta descrisă de lege trebuie comisă cu intenţie (directă sau indirectă).

Actele de pregătire şi tentativa sunt incriminate.
Infracţiunea prevăzută în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este
comisă în forma tentativei, iar nu a faptului consumat, în cazul în care este
descoperită pe culoarul de ieşire din ţară, înainte ca făptuitorul să fi depăşit
frontiera României3.
Textul incriminator cuprinde două variante infracţionale – simplă şi agravată. Diferenţa
dintre cele două este dată de obiectul infracţiunii. În cazul variantei simple traficul de droguri
3
I.C.C.J., secţ. pen., dec. nr. 4914/2003, R.D.P. nr. 1/2004, p. 174. Pentru conţinutul in extenso al acestei decizii, a se vedea
www.scj.ro.
106
se referă la droguri de risc, iar în cazul variantei agravate obiectul traficului de droguri îl
constituie drogurile de mare risc.
5.2.6. Sancţionarea
Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără
drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă
fapta se referă la droguri de mare risc pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi
Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 2 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este
obligat la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice
alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 2. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii
confiscaţi constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul
de stat.
Realizaţi o analiză a infracţiunii de trafic internaţional de droguri, având în

vedere apartenenţa României la Uniunea Europeană şi existenţa, în cadrul
Uniunii, a spaţiului Schengen.
unităţii de curs, precum şi resursele găsite pe internet.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
5.3. Infracţiunea prevăzută de art. 4 – deţinerea de droguri pentru consum propriu

“Art. 4 - (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea,
extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de
risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 2 ani sau amendă.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani.”
5.3.2. Explicaţii specifice

Având în vedere faptul că, excluzând conceptul „consum propriu”, elementele
conţinutului art. 4 redat mai sus se subsumează celor ale art. 2 din Legea nr. 143/2000, aici ne
vom mărgini să explicăm ce se înţelege prin cultivarea, producerea, fabricarea,
experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri
de risc pentru consum propriu.
Concepţia legiuitorului român cu privire la sancţionarea deţinerii de droguri pentru
consum propriu o întâlnim şi în legislaţia altor state europene. De pildă, legislaţia austriacă
în domeniul drogurilor pune în prim plan principiul terapiei în locul pedepsei în cazul
107
dependenţilor de droguri; în concepţia legii italiene, consumul ilicit de droguri nu constituie
infracţiune, iar deţinerea de droguri pentru propriul consum este sancţionată contravenţional;
în sistemul de drept olandez, cu unele excepţii, consumul de droguri nu constituie infracţiune.
De asemenea, nu constituie infracţiune nici deţinerea unor cantităţi mici de anumite droguri
pentru consumul propriu. Conform politicii penale olandeze, se apreciază că folosirea
drogului nu este o crimă.
În Olanda, o persoană care deţine ilegal o cantitate mai mică de 0,5 g de droguri ce
figurează în lista a II-a (tranchilizante, barbiturice şi canabis) nu va face obiectul unei acţiuni
penale, măsura luată de autorităţi rezumându-se doar la confiscarea acestora, iar dacă este
vorba de canabis, deţinerea în scopul consumului propriu a unei cantităţi mai mici de 5 g nu
atrage investigaţii şi nici condamnări. Începând cu anul 1976, în Olanda, magazinele de cafea
şi cafenelele au început să devină treptat puncte de vânzare a canabisului în condiţii stricte.
Ideea liberalizării consumului de canabis în cantităţi mici se bazează pe politica olandeză
potrivit căreia este mai bine ca tinerii să experimenteze consumul de canabis (drog uşor)
decât să treacă la consumul unor droguri tari, susţinându-se că, în acest mod, tinerii sunt feriţi
de tentaţia de a consuma droguri periculoase.
În Cehia, deţinerea a 1,5 grame de heroină, a unui gram de cocaină sau a 15 grame de
marijuana este licită. De asemenea, a fost autorizată şi posesia a 5 grame de haşiş şi a 5 doze
de LSD sub formă de comprimate, capsule sau cristale.
Legiuitorul român nu incriminează consumul de droguri ca infracţiune distinctă, în
schimb sancţionează deţinerea de droguri indiferent de cantitate şi de scopul pentru care se
face, inclusiv pentru consumul propriu. Prin incriminarea distinctă a deţinerii de droguri
pentru consum propriu în art. 4 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul român a înţeles să
sancţioneze mai blând pe deţinătorul dependent de droguri care le foloseşte pentru sine, decât
pe deţinătorul de droguri care le trafică.
În ceea ce priveşte cantitatea sau natura drogului deţinut ori scopul pentru care se face
deţinerea ilicită de către făptuitor, aceste sunt aspecte care trebuie luate în considerare de
către judecător la încadrarea juridică a faptei şi individualizarea sancţiunilor. În ţările din
Uniunea Europeană există un cadru juridic corespunzător care permite autorităţilor şi
societăţii civile prevenirea şi educarea populaţiei, în special a segmentului tânăr, pentru a
renunţa la consumul de droguri. De asemenea, sunt instituite tratamente medicale
corespunzătore şi eficiente în unităţile sanitare de specialitate. În practica judiciară a acestor
ţări este vizibilă o tendinţă de relaxare a pedepselor aplicate dependenţilor care deţin anumite
categorii de droguri pentru consum propriu, apreciindu-se, pe bună dreptate, că faţă de aceştia
trebuie să primeze măsurile de natură medicală sau socială. Instanţele fac diferenţa între un
simplu dependent de droguri (consumator din nevoi patologice) şi un consumator care face,
în acelaşi timp, şi trafic ilicit.
De asemenea, este o practică frecvent întâlnită, a instanţelor din ţările membre ale Uniunii
Europene, sancţionarea mai blândă a deţinerii de canabis, haşiş, marijuana şi a derivatele
acestora în scopul consumului propriu, comparativ cu deţinerea de heroină sau cocaină în
acelaşi scop. Cu privire la acest aspect, într-un raport mondial asupra drogurilor se arată că, în
multe ţări, infracţiunile referitoare la canabis sunt tratate mai tolerant decât cele referitoare la
alte narcotice. Raportul atrage atenţia că cedarea în faţa canabisului este importantă, pentru că
acesta este cel mai popular drog ce se consumă ilicit pe plan mondial, existând date că, în
108
unele ţări, mai mult de jumătate din populaţia tânără a folosit acest drog. Canabisul a devenit
la fel de periculos pentru sănătatea consumatorilor ca şi celelalte plante (cocaierul din care se
extrage cocaina şi macul din care se extrage opiul), deoarece traficanţii au investit foarte mult
în creşterea potenţei efectelor euforice ale canabisului, făcându-l mai atractiv pe piaţa ilicită a
drogurilor.
În ceea ce priveşte cantitatea de droguri deţinută pentru consum propriu, practica
judiciară în rândul statelor europene nu este unitară. Din cauza sistemelor legislative diferite
ale ţărilor membre ale Uniunii Europene, nu se poate menţiona cantitatea acceptată de
autorităţi ca fiind destinată consumului propriu şi cea care ar excede acestei destinaţii.
Pe lângă criteriile menţionate mai sus, în aplicarea sancţiunii deţinătorului de droguri
pentru propriul consum, instanţele statelor europene ţin seama şi de alte date, precum:
recidivă, starea psihică a consumatorului deţinător, locul deţinerii etc.
Problema fundamentală a legii penale este să facă distincţie între un consumator de ocazie
şi un dependent de droguri care consumă în mod obişnuit astfel de substanţe, deoarece un
consumator dependent este considerat mai degrabă bolnav decât delincvent.
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 este
circumstanţiat, putând avea această calitate numai o persoană fizică cu capacitate penală,
consumator sau consumator dependent de droguri, cerinţă ce rezultă implicit din textul
incriminator. O persoană care deţine o cantitate cât de mică de droguri, care nu este
consumator, nu va comite infracţiunea prevăzută de art. 4, ci infracţiunea descrisă de art. 2
din Legea nr. 143/2000. Consumatorul este persoana care îşi administrează sau permite să i se
administreze droguri în mod ilicit, prin înghiţire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte
căi prin care drogul poate ajunge în organism. Consumatorii pot fi dependenţi sau simpli.
Consumatorul dependent este consumatorul care, ca urmare a administrării drogului în
mod repetat şi sub necesitate ori nevoie, prezintă consecinţe fizice şi psihice conform
criteriilor medicale şi sociale. Din punctul de vedere al normei de incriminare, consumatorii
de droguri se împart în două categorii, respectiv, consumatori legali şi consumatori ilegali.
Sunt consumatori legali de droguri persoanele fizice care îşi procură în mod legal drogurile,
în baza unei prescripţii medicale sau autorizaţii eliberate de organele sanitare abilitate. Toţi
ceilalţi consumatori sunt ilegali.
Având în vedere cerinţa ca activitatea incriminată să fie desfăşurată pentru consum
propriu, elementul subiectiv poate îmbrăca exclusiv haina intenţiei directe.
Să ne reamintim...
În România nu este sancţionat penal consumul de droguri. Cu toate acestea,
constituie infracţiune orice deţinere de droguri indiferent de cantitate şi de
scopul pentru care se face, inclusiv pentru consumul propriu.
5.4. Infracţiunea prevăzută de art. 5 – punerea la dispoziţie a unui spaţiu pentru

consumul de droguri
109
“Art. 5 - Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei
locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru
consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.”

Obiectul juridic principal al infracţiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000 îl
constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare
depind de respectarea strictă de către toţi destinatarii legii penale a dispoziţiilor legale care
reglementează regimul drogurilor.
Obiectul juridic secundar este alcătuit din relaţiile sociale protejate de legea penală
referitoare la sănătatea persoanei fizice privită individual, care ar putea cădea victimă
toxicomaniei tocmai datorită existenţei unor localuri unde s-ar putea consuma droguri.
cere vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune.
În cazul în care subiectul activ are calitatea de cadru medical sau face parte din
categoria persoanelor care, potrivit legii, au atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau
îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în
exercitarea acestei funcţii, va fi realizat conţinutul unei circumstanţe agravante prevăzute de
art. 14 din Legea nr. 143/2000.
Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii, în timp ce
subiectul pasiv secundar este persoana care consumă ilicit droguri în locaţiile prevăzute de
legiuitor, puse la dispoziţie de organizatori, existând riscul ca acestea să cadă victimă
toxicomaniei.

Elementul material constă în punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a
unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit
de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri.
Punerea la dispoziţie a unui local, locuinţă sau a oricărui loc amenajat înseamnă oferirea
unui asemenea spaţiu unor persoane spre a-l folosi în vederea consumului ilicit de droguri în
colectiv. Punerea la dispoziţie a spaţiului poate fi gratuită sau contra cost.
Folosirea spaţiilor în scopul consumului de droguri poate fi impusă de însuşi stăpânul
localului, locuinţei sau locului amenajat sau poate să fie numai tolerată de el. Pentru existenţa
infracţiunii nu are importanţă dacă localul sau locuinţa sunt special amenajate pentru
consumul de droguri şi dacă se plăteşte sau nu intrarea, dar pentru existenţa infracţiunii este
necesar a fi îndeplinite cumulativ două condiţii: în locurile „puse la dispoziţie” trebuie să se
întâlnească mai multe persoane. Întâlnirile întâmplătoare, la care participă constant două sau
trei persoane determinate, nu satisfac condiţia; persoanele cărora li se oferă spaţiile pentru
întâlnire să fie consumatori iliciţi de droguri.
110
consumatorilor.
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al realizării integrale a elementului

Infracţiunea prevăzută la art. 5 se comite numai cu intenţie directă.

Potrivit art. 13, tentativa se pedepseşte. Se consideră tentativă şi luarea de măsuri în
vederea comiterii infracţiunii.

Fapta incriminată de art. 5 se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea
unor drepturi.
de stat.
5.5. Infracţiunea prevăzută de art. 6 – prescrierea de droguri de mare risc şi

eliberarea sau obţinerea de droguri de mare risc în mod ilicit

“Art. 6 - (1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către
medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se
pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi eliberarea sau obţinerea, cu
intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în
condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate.”

Obiectul juridic principal al infracţiunii de prescriere de droguri de mare risc şi eliberare
sau obţinere de droguri de mare risc în mod ilicit îl constituie relaţiile sociale privitoare la
sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de respectarea strictă de către
medici ori de către farmacişti a dispoziţiilor legale care reglementează regimul drogurilor.
Obiectul juridic secundar este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la ocrotirea
sănătăţii fizice şi psihice a persoanei, care ar putea fi grav afectată prin prescrierea de către
medic fără a fi necesar de droguri de mare risc, cu ocazia exercitării actului medical, ori prin
111
fapta farmacistului care eliberează droguri unei persoane în baza unei prescripţii netemeinice
ori a unei reţete falsificate.
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, fiind un medic [în cazul alin.(1)] sau o
persoană care are atribuţii în eliberarea medicamentelor pe baza unei reţete medicale
(farmacist) [în cazul alin.(2)]. Subliniem faptul că, în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2),
comisă prin obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale
prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate, subiectul
activ nu mai este circumstanţiat, putând fi orice persoană care răspunde penal şi care a obţinut
drogurile de la o farmacie prin mijloacele descrise de legiuitor în textul de incriminare.
Subiectul pasiv principal este persoana căreia i s-a făcut prescrierea nenecesară de droguri
de mare risc de către medic, a cărei sănătate este pusă în pericol, ori persoana care urma să
beneficieze de drogurile de mare risc eliberate de farmacist. Statul devine subiect pasiv
subsidiar, ca reprezentant al societăţii, fiind interesat în asigurarea şi menţinerea sănătăţii
membrilor societăţii.

Prin această incriminare, legiuitorul a vizat să sancţioneze penal pe cel care prescrie,
eliberează sau utilizează droguri de mare risc.
Elementul material al infracţiunii constă în prescrierea drogurilor de mare risc, cu
intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical ori
eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc.
Prin prescrierea fără a fi necesar a unui medicament care conţine droguri supuse
controlului naţional, se înţelege activitatea necondiţionat frauduloasă a medicului de a face
să ajungă în mâinile unei persoane o reţetă care îi dă posibilitatea acesteia să obţină în mod
ilicit produsul stupefiant.
Eliberarea de droguri de mare risc constituie infracţiune atunci când subiectul activ
(farmacistul), primind o reţetă în care sunt prescrise droguri de mare risc pentru a o onora, îşi
dă seama că prescrierea acestora pentru diagnosticul respectiv nu era necesară şi, totuşi,
eliberează drogurile respective, în loc să ia măsura lămuririi situaţiei.
De remarcat că pentru a fi în realizat conţinutul infracţiunii prevăzută la alin.(2) este
necesar a fi îndeplinită o condiţie prealabilă, respectiv, existenţa unei reţete falsificate ori
prescrise de către un medic, cu intenţie, fără să fie necesară din punct de vedere medical.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică.

Din punct de vedere subiectiv, faptele incriminate de art. 6 sunt intenţionate. Pentru
existenţa infracţiunii prevăzute de art. 6 alin. (1) şi la alin.(2) teza I, elementul subiectiv
trebuie să se manifeste sub forma intenţiei directe sau indirecte, în timp ce pentru existenţa
112
infracţiunii prevăzute de art. 6 alin. (2) teza a II-a, elementul subiectiv trebuie să se manifeste
sub forma intenţiei directe.

Potrivit art. 13, tentativa se pedepseşte. Se consideră tentativă şi producerea sau
procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii
infracţiunii.

Sancţiunea pentru infracţiunea prevăzută la art. 6 este închisoarea de la unu la 5 ani.
Potrivit art. 12, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea
de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
de stat.
5.6. Infracţiunea prevăzută de art. 7 – administrarea ilicită de droguri de mare risc

“Art. 7 - Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara
condiţiilor legale, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”

Obiectul juridic principal al infracţiunii de administrare ilicită de droguri de mare risc îl
constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare
depind de respectarea strictă de către toate persoanele a dispoziţiilor legale care
reglementează administrarea drogurilor de mare risc.
Obiectul juridic secundar este reprezentat de totalitatea relaţiilor sociale referitoare la
starea de sănătate a oricărei persoane, privită ut singuli, căreia i s-au administrat drogurile în
mod ilegal.
Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană care
răspunde penal.
Subiectul pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar este persoana căreia i-au
fost administrate drogurile de mare risc.

113
Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de administrare de droguri de mare
risc unei persoane, în afara condiţiilor legale.
Noţiunea de administrare de droguri de mare risc, în sensul legii penale, are înţelesul de
acţiune prin care se introduc în corpul unei persoane droguri de mare risc. Spre exemplu, prin
injectare, prizare (de pildă, cocaina), fumare (de exemplu, haşiş, opiu), inhalare (de exemplu,
încălzirea unei doze de heroină şi inhalarea fumului rezultat) sau prin ingestie alimentară
(drogul este amestecat în mâncare, băuturi alcoolice sau răcoritoare etc.).
Administrarea poate avea loc cu sau fără consimţământul consumatorului. Mijloacele
folosite pot consta în acte violente sau acte de inducere în eroare, precum şi în activităţi prin
care drogurile sunt administrate pe ascuns. Existenţa infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea
nr. 143/2000 este condiţionată de îndeplinirea a două condiţii: drogul ce se administrează să
fie de mare risc şi să fie administrat în afara condiţiilor legale.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi pentru
persoana căreia i-au fost administrate drogurile de mare risc.

Infracţiunea se comite cu intenţie (directă sau indirectă).

infracţiunii.

Sancţiunea pentru infracţiunea prevăzută la art. 7 este închisoarea de la unu la 5 ani.
de stat.
5.7. Infracţiunea prevăzută de art. 8 – furnizarea de inhalanţi unui minor
114
“Art. 8 - Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici
unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”

Obiectul juridic principal al infracţiunii de furnizare de inhalanţi unui minor îl constituie
relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de
respectarea strictă de către toate persoanele a dispoziţiilor legale care reglementează regimul
inhalanţilor chimici.
Obiectul juridic secundar este reprezentat de totalitatea relaţiilor sociale referitoare la
starea de sănătate a minorului, căruia i s-au furnizat substanţele toxice în vederea
administrării.
Obiectul material constă în inhalanţi chimici toxici, care sunt furnizaţi, în vederea
consumului, unui minor.
Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană care
răspunde penal.
Subiectul pasiv este statul. Subiectul pasiv secundar este calificat, fiind necesar, pentru
existenţa infracţiunii, ca acesta să fie minor.

Elementul material al infracţiunii constă în furnizarea de inhalanţi chimici toxici.
Activitatea ce formează elementul material al laturii obiective, furnizarea, trebuie să aibă ca
scop consumul inhalanţilor chimici toxici furnizaţi.
Există o mare varietate de produse care conţin substanţe chimice volatile toxice. De pildă,
lacurile de mobilă, vopselele, adezivii, oja pentru unghii, acetona etc. Astăzi, copiii străzii se
droghează folosind bronzul pentru sobe (argintiu sau auriu), fapt pentru care aceştia sunt
denumiţi aurolaci.
Furnizarea de inhalanţi chimici toxici are semnificaţia unei activităţi prin care o
persoană oferă produse ce conţin substanţe chimice volatile toxice. Fapta de furnizare se
poate face contra cost, gratis, într-un cadru „oficial” sau „neoficial”. De pildă, un minor
(aurolac) se prezintă la un magazin şi cere o sticluţă cu bronz argintiu. Dacă vânzătoarea îşi
dă seama că este vorba de un minor care se droghează, fapta ei întruneşte elementele
constitutive ale acestei infracţiuni.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică, dar şi pentru
minorul căruia i-au fost furnizaţi inhalanţii chimici toxici.
115
Infracţiunea se comite cu intenţie directă, inhalanţii chimici toxici fiind furnizaţi în
vederea consumului acestora (de către minori).

Infracţiunea de furnizare, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000, inhalanţii chimici toxici care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 8 se confiscă, iar dacă aceştia nu se găsesc, condamnatul este
alte bunuri dobândite prin valorificarea inhalanţilor chimici toxici care au făcut obiectul
de stat.
5.8. Infracţiunea prevăzută de art. 10 – organizarea, conducerea sau finanţarea

operaţiunilor privind drogurile

“Art. 10 - Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la
art. 2 - 8 se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte,
limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani.”
5.8.2. Precizări preliminare

În jurisprudenţă, nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte
natura normei de incriminare înscrisă la art. 10 din Legea nr. 143/2000,
respectiv dacă aceasta prevede o infracţiune autonomă sau o variantă agravată
a infracţiunilor cuprinse în art. 2 - 8 din aceeaşi lege.
Într-o interpretare, instanţele au apreciat că legiuitorul nu a intenţionat să
incrimineze organizarea, conducerea sau finanţarea acţiunilor prevăzute de
art. 2 - 8 din Legea nr. 143/2000 ca infracţiune distinctă, ci ca o formă
agravată a fiecăreia dintre acestea.
În altă interpretare, instanţele au considerat că legiuitorul a incriminat
organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute de art. 2 - 8 din
Legea nr. 143/2000 ca infracţiune de sine stătătoare, prevăzută de art. 10.
Având în vedere existenţa unei practici neunitare, procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat un
memoriu de recurs în interesul legii, în cuprinsul căruia a considerat, pe
bună dreptate, că cea de a doua interpretare este corectă. Prin decizia nr.
38/2008, instanţa supremă, în Secţii Unite, a statuat că: „Dispoziţiile art. 10
din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
116
droguri se interpretează în sensul că:
Fapta de organizare, conducere sau finanţare a acţiunilor prevăzute la art.
2 - 9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracţiune distinctă şi nu o formă
agravată a infracţiunilor prevăzute la art. 2 - 9 din aceeaşi lege.4
În motivare se reţine că „trebuie avut în vedere că orice infracţiune
cunoaşte o formă tipică de existenţă, denumită şi conţinutul simplu sau de
bază al acesteia, în limitele căruia sunt stabilite condiţiile minime în care o
faptă constituie infracţiune.
Dar, este de observat că, în anumite situaţii aceeaşi faptă, datorită
împrejurărilor în care a fost săvârşită, prezintă un grad de pericol social diferit
de cel al faptei comise în forma sa de bază.
De aceea, pentru astfel de ipoteze au fost concepute variante ale aceleiaşi
infracţiuni, agravate sau atenuate.
Sub acest aspect, analiza conţinutului constitutiv al infracţiunilor
reglementate în art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000 relevă o pregnantă şi
esenţială diferenţă între acestea şi cele prevăzute în art. 10 din aceeaşi lege.
În acest sens, se relevă că, în timp ce la art. 2 este incriminată cultivarea,
producerea, fabricarea, extragerea şi prepararea, la art. 3 introducerea sau
scoaterea din ţară, la art. 5 punerea la dispoziţie a unui local, la art. 6 primirea
drogurilor de mare risc, la art. 7 administrarea drogurilor de mare risc, la art.
8 furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici, iar la art. 9
producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul,
livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de
precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea,
producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, termenii utilizaţi în
art. 10 din Legea nr. 143/2000, organizarea, conducerea sau finanţarea
acţiunilor prevăzute la art. 2 - 9 din aceeaşi lege nu pot constitui decât
infracţiuni distincte, de cele la care se referă, iar nu variante agravate ale
acestora.
Sub acest aspect, este de subliniat că a organiza înseamnă a lua, a
întreprinde măsurile necesare pentru a asigura un cadru coordonat, o
desfăşurare cât mai adecvată şi eficientă a uneia sau mai multor acţiuni, a
conduce presupune fie desfăşurarea unei acţiuni de îndrumare, de dirijare, fie
de luare a unor hotărâri sau dispoziţii cu privire la o anumită activitate, iar a
finanţa are semnificaţia de a da, a pune la dispoziţie bani pentru a susţine o
activitate.
Ca atare, chiar dacă astfel de acţiuni se referă la faptele prevăzute la art. 2
- 9, ele nu pot fi caracterizate ca simple elemente circumstanţiale ale
conţinutului specific constitutiv al acestor infracţiuni.
Mai mult, caracterul distinct al infracţiunii prevăzute la art. 10 din Legea
nr. 143/2000 reiese şi din aceea că „organizarea, conducerea sau finanţarea
4
Facem precizarea că, art. 9 din Legea nr. 143/2000 a fost abrogat prin art. 32 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri.
117
faptelor prevăzute la art. 2 - 9” constituie activităţi a căror realizare nu este
condiţionată de săvârşirea în prealabil a faptelor la care se referă aceste din
urmă texte de lege.
Ca urmare, referirea din art. 10 la faptele prevăzute la art. 2 - 9 din legea
menţionată nu exprimă decât caracterizarea unui raport între mijloc şi scop, în
cadrul căruia existenţa mijlocului (a acţiunii ce îl caracterizează) nu este
condiţionată de realizarea scopului.
Dispoziţia de trimitere din art. 10 la sancţiunile prevăzute la art. 2 - 9 din
Legea nr. 143/2000 nu poate avea altă semnificaţie decât aceea specifică unei
norme incomplete, care se întregeşte prin trimitere; aşadar ne aflăm în
prezenţa unei norme de trimitere care împrumută sancţiunea din cuprinsul
altei norme şi o întregeşte cu un spor, devenind apoi independentă de aceasta.
Or, este de principiu, eventuala abrogare sau modificare a normei de la care s-
a împrumutat o dispoziţie, nu are nicio consecinţă asupra normei de
trimitere”.
Să ne reamintim...
În conformitate cu decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în
soluţionarea unui recurs în interesul legii, infracţiunea prevăzută la art. 10 din
din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri constituie o infracţiune distinctă şi nu o formă agravată a infracţiunilor
prevăzute la art. 2 - 8 din.

Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute la art. 10 îl constituie relaţiile sociale privitoare
la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de respectarea strictă de
către toate persoanele a dispoziţiilor legale care reglementează regimul drogurilor.
Subiectul activ al infracţiunii este unul circumstanţiat, deoarece nu poate fi decât o
persoană implicată în traficul ilicit de droguri supuse controlului naţional, în calitate de
organizator, conducător sau finanţator. Organizatorul este o persoană care angajează
oamenii necesari şi asigură logistica pentru procurarea drogurilor şi plasarea lor
consumatorilor printr-o reţea de distribuţie. Conducătorul este şeful de la vârful piramidei,
care ia toate deciziile necesare pentru reuşita traficului. Finanţatorul este persoana care pune
la dispoziţie resursele materiale necesare derulării unei afaceri ilicite cu droguri.
Rezultă că subiect activ al acestei infracţiuni agravate de trafic ilicit nu poate fi decât o
persoană care are calitatea de organizator, conducător sau finanţator, deci, este vorba de un
subiect circumstanţiat prin aportul pe care şi-l aduce la săvârşirea uneia dintre infracţiunile
prevăzute la art. 2 - 8 din Legea nr. 143/2000.
118
5.8.4. Latura obiectivă. Elementul subiectiv
Pentru comentariile cu privire la elementul material, urmarea imediată şi legătura de
cauzalitate, a se vedea comentariile de la art. 2 - 8.

Infracţiunea se comite cu intenţie directă.

infracţiunii.

Infracţiunea analizată se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută la fiecare dintre infracţiunile
reglementate la art. 2 - 8, limita maximă a acestora sporindu-se cu 3 ani.
Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc,
fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă
fapta se referă la droguri de mare risc pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi
de stat.
5.9. Infracţiunea prevăzută de art. 11 – îndemnul la consum de droguri

“Art. 11 - (1) Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace,
dacă este urmat de executare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este de la 6 luni
la 2 ani sau amendă.”

Obiectul juridic principal al infracţiunii prevăzute la art. 11 îl constituie relaţiile sociale
privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de respectarea
strictă de către toate persoanele a dispoziţiilor legale care reglementează regimul drogurilor,
relaţii care ar putea fi grav afectate prin fapte de îndemn la consumul ilicit de droguri
(indiferent dacă au fost sau nu urmate de consumul drogurilor).
119
Obiectul juridic secundar este alcătuit din relaţiile sociale protejate de legea penală
referitoare la sănătatea persoanei fizice privită individual, care ar putea fi grav afectată prin
consumul ilicit de droguri ca urmare a îndemnurilor primite.
Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, deoarece legiuitorul nu cere vreo
calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune.
Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii, în timp ce
subiectul pasiv secundar este persoana care a fost îndemnată să consume ilicit droguri ori a
consumat droguri în urma acestui îndemn.

Îndemnul este o activitate ce se poate realiza fie pe o cale orală, cum ar fi rugăminţi ori
insistenţe, oferirea unor sume de bani sau alte avantaje, până ce victima cedează (consumă)
ori nu cedează (nu consumă) sau prin scris. Îndemnul la consumul ilicit de droguri adresat
mai multor persoane poate fi direct, în mod explicit, dar şi indirect.
Îndemnul la consumul ilicit de droguri nu se confundă cu instituţia instigării urmate sau
neurmate de executare, deşi se aseamănă foarte mult cu aceasta. Diferenţa este aceea că fapta
la care se instigă nu este una prevăzută de legea penală.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică.
În cazul faptei prevăzută la art. 11 legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea
faptei, ex re.

Vinovăţia se manifestă exclusiv sub forma intenţiei directe.

În varianta tip, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Varianta atenuată, dacă îndemnul nu este urmat de executare, este pedepsită cu încisoarea
de la 6 luni la 2 ani sau amendă.
infracţiunii prevăzute la art. 11. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi
banii confiscaţi constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în
bugetul de stat.
5.10. Circumstanţe agravante. Cauze de nepedepsire şi de reducere a limitelor

pedepselor
120
Art. 14 din lege stabileşte o serie de circumstanţe agravante, în completarea celor
prevăzute de Codul penal, care vor fi avute în vedere în analiza infracţiunilor prevăzute în
cuprinsul legii. Astfel, constituie circumstanţe agravante următoarele situaţii:
a) persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii
publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii;
b) fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii,
atribuţii în lupta împotriva drogurilor;
c) drogurile au fost trimise sau livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav
psihic, unei persoane aflate într-un program terapeutic ori s-au efectuat alte asemenea
activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă
într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de
asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii
şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora;
d) folosirea minorilor în săvârşirea faptelor prevăzute la art. 2 - 11;
e) drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul pentru viaţa şi
integritatea persoanelor.
În cazul circumstanţei agravante prevăzute la lit. c), referitoare la săvârşirea faptelor într-
o instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi
educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora, la maximul special prevăzut de lege se
poate adăuga un spor care nu poate depăşi 5 ani, în cazul închisorii, sau maximul general, în
cazul amenzii.
Pentru facilitarea descoperirii persoanelor între care există o asociere sau o înţelegere în
vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 10, legiuitorul, prin art. 15, a
prevăzut o cauză de nepedepsire. Astfel, nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a fi
începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor competente participarea sa la o asociaţie sau
înţelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 10, permiţând
astfel identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi participanţi.
Prin art. 16 a fost introdusă o cauză de reducere a pedepsei - persoana care a comis una
dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 10, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează
identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni
legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
5.11. Reguli procesuale specifice

Potrivit art. 20, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate autoriza, la
solicitarea instituţiilor sau organelor legal abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu
sau fără substituirea totală a drogurilor ori a precursorilor.
În temeiul art. 21 din Legea nr. 143/2000, procurorul poate autoriza folosirea
investigatorilor acoperiţi pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor şi obţinerea
mijloacelor de probă, în situaţiile în care există indicii temeinice că a fost săvârşită sau că se
pregăteşte comiterea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege. Autorizarea este
dată în formă scrisă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită pentru
motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.
Poliţiştii din formaţiunile de specialitate, care acţionează ca investigatori acoperiţi,
precum şi colaboratorii acestora pot procura droguri, substanţe chimice, esenţiale şi
121
precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului, în vederea descoperirii activităţilor
infracţionale şi a identificării persoanelor implicate în astfel de activităţi. Actele încheiate de
poliţiştii şi colaboratorii acestora pot constitui mijloace de probă (art. 22).
Când sunt indicii temeinice că o persoană care pregăteşte comiterea unei infracţiuni dintre
cele prevăzute în Legea nr. 143/2000 sau care a comis o asemenea infracţiune foloseşte
sisteme de telecomunicaţii sau informatice, organul de urmărire penală poate, cu autorizarea
procurorului, să aibă acces pe o perioadă determinată la aceste sisteme şi să le supravegheze.
Dispoziţiile art. 911 - 915 din Codul de procedură penală privind interceptările şi înregistrările
audio sau video se aplică în mod corespunzător (art. 23).
Percheziţia se poate efectua în locurile în care sunt indicii că s-a comis ori că se
pregăteşte săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute în prezenta lege, cu respectarea
dispoziţiilor Codului de procedură penală (art. 24).
Conform art. 25, în cazul în care există indicii temeinice că o persoană transportă droguri
ascunse în corpul său, pe baza consimţământului scris, organul de urmărire penală dispune
efectuarea unor examene medicale, în vederea depistării acestora. În caz de refuz se va
solicita autorizarea procurorului, care va menţiona şi unitatea medicală ce urmează să
efectueze aceste investigaţii medicale. Actele consemnând rezultatul investigaţiilor medicale,
precum şi cele privind modul în care acestea s-au efectuat se transmit de îndată procurorului
sau, după caz, organului de urmărire penală care le-a solicitat.
§6. Rezumat
Prezenta unitate de învăţare urmăreşte aprofundarea de către studenţi a
legislaţiei în domeniul combaterii traficului şi consumului de droguri. În acsens,
sunt prezentate obiectivele strategiilor la nivelul Uniunii Europene şi la nivel
naţional şi a măsurilor pe care trebuie să le ia autorităţile pentru combaterea
consumului de droguri.
Principalul punct al unităţii de învăţare îl constituie analiza infracţiunilor
cuprinse în Capitolul 2 - Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu
substanţe aflate sub control naţional din lege, în special infracţiunile prevăzute la
art. 2 (cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,
transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu
orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte
operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc ori de mare risc, fără drept) şi art.
3 (introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri
de risc ori de mare risc, fără drept).
În finalul unităţii de curs, sunt prezentate circumstanţele agravante, cauzele
de nepedepsire ori de reducere a pedepsei, dar şi aspecte procedurale specifice
infracţiunilor privind regimul drogurilor.
§7. Test
sinteză):
1. Analizaţi infracţiunea de furnizare de inhalanţi unui minor (art. 8 din
122
Legea nr. 143/2000);
2. Analizaţi infracţiunea de trafic de droguri (art. 2 din Legea nr. 143/2000);
3. Prezentaţi aspectele procesuale specifice aplicabile infracţiunilor privind
traficul şi consumul ilicit de droguri.

1. Constituie infracţiunea de deţinere de droguri:
a) cumpărarea de droguri pentru consum propriu;
b) deţinerea de droguri;
c) traficul de droguri săvârşit de consumatori.
2. Contrabanda cu droguri constă în:
a) comercializarea de droguri de mare risc, fără drept;
b) introducerea sau scoaterea din ţară de droguri de risc, fără drept;
c) livrarea, transportul alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc,
fără drept.
3. Autorizarea procurorul pentru folosirea investigatorilor acoperiţi pentru
descoperirea faptelor, identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă, în
situaţiile în care există indicii temeinice că a fost săvârşită sau că se pregăteşte
comiterea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege se dă pe o
perioadă de:
a) 30 de zile;
b) cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate,
fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile;
c) cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate,
fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.

1.Realizaţi o analiză a strategiilor se prevenire a consumului şi traficului de
droguri atît la nivel naţional, cît şi la nivelul Uniunii Europene, cu menţionarea
principalelor măsuri luate în vederea scăderii consumului de droguri şi
descoperirii reţelelor transfrontaliere de distribuie a acestora
2. Realizaţi o analiză a infracţiunii de trafic internaţional de droguri, având în
vedere apartenenţa României la Uniunea Europeană şi existenţa, în cadrul
Uniunii, a spaţiului Schengen.
§9. Bibliografie
Obligatorie
1. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare
218.
123
Facultativă
1. Codul de procedură penală
2. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate, cu modificările şi completările ulterioare
3. Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare
4. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și
5. T. Dima, A. G. Păun, Droguri ilicite (Legea nr. 143/2000, jurisprudenţă şi
comentarii), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 19 – 521
6. G. V. Sabău, Traficul şi consumul ilicit de droguri şi precursori.
Combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi precursori prin mijloace
de drept penal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 113 – 387
7. D. Richard, J.-L. Senon, Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe,
Ed. Ştiinţelor Medicale şi Editura Juridică, Bucureşti, 2005, pag. 21-22.
8. Curtea de Apel Iaşi, Culegere de practică judiciară, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2010, pag. 430 – 436.
9. Curtea de Apel Târgu-Mureş, Buletinul jurisprudenţei – Repertoriu anual
2009, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 349 - 354.R. Bodea,
Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, pag. 6 -
67.
124
INFRACŢIUNILE CINEGETICE
§1. Introducere
§5. Analiza infracţiunilor cinegetice prevăzute în Legea vânătorii şi a
protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
§6. Rezumat
§9. Bibliografie
§1. Introducere
Unitate de învăţare nr. 5 conţine o prezentare a cadrului legal în materie,
explicarea noţiunilor esenţiale pentru a înţelege infracţiunile din acest domeniu,
realizând o analiză a tuturor infracţiunilor cinegetice prevăzute în Legea
vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

Unitatea de învăţare nr. 5 – Infracţiuni cinegetice îşi propune analizarea
infracţiunilor din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006,
jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Actul normativ care reglementează vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic este Legea
nr. 407/2006. Conform art. 2 din Legea nr. 407/2006, fauna de interes cinegetic este resursă
naturală regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional. Articolul 3 din aceeaşi
lege prevede că exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic,
125
ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice, precum şi în
scop didactic sau recreativ-sportiv.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 407/2006, nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul
proprietatea altuia fără a avea asupra sa autorizaţia de vânătoare, care dovedeşte, în condiţiile
legii, consimţământul proprietarului, al asociaţiei de proprietari sau al celui mandatat de
aceştia în acest scop. Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor incluse în fondurile de vânătoare
au obligaţia de a permite desfăşurarea acţiunilor de vânătoare autorizate pe terenurile ce le
deţin sau aparţin.
În scopul conservării biodiversităţii, mamiferele şi păsările admise la vânătoare se
vânează numai în cadrul cotei de recoltă aprobate, cu respectarea reglementărilor tehnice
privind organizarea şi practicarea vânătorii. Exemplarele din speciile prevăzute în anexa nr. 2
la Legea nr. 407/2006 (cum ar fi, castorul, pisica sălbatică, râsul, zimbrul, acvila-de-câmp,
barza albă, bufniţa, cinteza, corbul), pot fi vânate numai dacă se constată necesitatea reducerii
populaţiilor sau, în situaţii excepţionale, dacă sunt degenerate ori dacă produc daune, în baza
reglementărilor emise de autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului.
Vânatul recoltat în condiţiile de mai sus, în baza autorizaţiei de vânătoare individuale, se
crotaliază după recoltare, înainte de părăsirea fondului de vânătoare conform normelor
stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Pisicile şi câinii sălbăticiţi sau hoinari găsiţi pe suprafeţele fondurilor de vânătoare se
împuşcă fără restricţii şi fără obligarea la despăgubiri, iar fapta nu constituie infracţiune.
Pisicile şi câinii, care sunt în situaţia menţionată mai sus, se împuşcă de către personalul
de specialitate al gestionarului fondului de vânătoare sau de vânători, cu ocazia acţiunilor
organizate în acest scop, la care participă şi personal de specialitate al gestionarului sau cu
ocazia vânătorilor organizate.
Infracţiunile cinegetice cuprinse în Legea nr. 407/2006 se regăsesc în articolele 42 – 441,
astfel:
– în art. 42 lit. a) - q) este prevăzută infracţiunea de braconaj;
– în art. 43 alin. (1) este prevăzută infracţiunea de acces neautorizat cu arma în zone sau
arii protejate;
– în art. 43 alin. (2) este prevăzută infracţiunea de „vânătoare” în arii protejate;
– în art. 44 lit. a) este prevăzută infracţiunea de scoatere ilegală din ţară a trofeelor
medaliabile de vânat sau a faunei vii;
– în art. 44 lit. b) este prevăzută infracţiunea de transportare a vânatului braconat;
– în art. 44 lit. c) este prevăzută infracţiunea de eliberare sau folosire a permiselor ori a
autorizaţiilor de vânătoare în alte condiţii decât cele legale;
– în art. 44 lit. d) este prevăzută infracţiunea de eliberare nelegală de autorizaţii pentru
vânătoare în rezervaţii cinegetice;
– în art. 44 lit. e) este prevăzută infracţiunea de împiedicare, prin exercitarea de acte de
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare. Analizând conţinutul art. 44 din Legea nr.
407/2006, observăm că la literele a) - e) sunt înscrise cinci infracţiuni cinegetice distincte,
reglementate fiecare într o singură modalitate de săvârşire, în formă consumată, concluzie ce
se bazează pe faptul că faptele respective au un conţinut total diferit, cu un obiect juridic
special şi un obiect material diferite, astfel că faptele respective nu pot fi considerate simple
variante alternative ale uneia şi aceleiaşi acţiuni ilicite.
126
– în art. 441 este prevăzută o infracţiune autonomă de complicitate la infracţiunile
prevăzute la art. 42 - 44 din lege, astfel încât, în situaţia în care la săvârşirea unei infracţiuni
dintre cele sancţionate în cuprinsul art. 42 – 44 a participat şi un complice, acesta va fi
sancţionat potrivit textului special, şi nu potrivit dispoziţiilor generale din Codul penal,
conform principiului specialia generalibus derogant.
§5. Analiza infracţiunilor cinegetice prevăzute în Legea vânătorii şi a protecţiei

fondului cinegetic nr. 407/2006
5.1. Infracţiunea de braconaj (art. 42)

„Art. 42 - (1) Constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei:
a) vânătoarea fără permis de vânătoare, cu excepţia cazurilor prevăzute la
art. 32;
a1) vânătoarea fără autorizaţie de vânătoare legală;
b) vânătoarea prin folosirea ogarilor sau a metişilor de ogari;
c) emiterea de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşeşte cota de
recoltă aprobată pentru fiecare gestionar;
d) vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele
legale;
e) vânătoarea în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu
protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din celelalte arii naturale
protejate altfel decât în condiţiile art. 39^1;
f) vânătoarea în intravilan, în zona strict protejată şi în zona tampon din
cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" altfel decât în condiţiile art.
34;
g) vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială
avifaunistică şi a speciilor care fac obiectul protecţiei în ariile speciale de
conservare, precum şi vânătoarea în suprafeţele celorlalte arii naturale
protejate, cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor
referitoare la vânătoare, din planurile de management cinegetic, din planurile
de management ale ariilor naturale protejate;
h) urmărirea vânatului rănit pe alt fond de vânătoare, fără acordul
gestionarului acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond, cu arma de
vânătoare, în afara căilor de comunicaţie;
i) vânătoarea pe alt fond de vânătoare decât cel pe care vânătorul este
autorizat să vâneze;
j) vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă,
conform anexei nr. 1 şi prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile
din anexa nr. 2;
k) vânătoarea prin utilizarea pe timp de noapte a autovehiculelor sau a
127
dispozitivelor care permit ochirea şi tragerea pe întuneric;
l) vânarea mamiferelor prin utilizarea capcanelor neautorizate;
m) vânătoarea prin utilizarea substanţelor chimice toxice folosite în
combaterea dăunătorilor vegetali şi animali ai culturilor agricole şi/sau
silvice, ce provoacă intoxicarea sau moartea faunei de interes cinegetic;
n) vânarea urşilor la nadă şi/sau la bârlog;
o) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;
p) vânătoarea cu exemplare de păsări de pradă, cu arcuri şi cu arbalete;
q) vânătoarea prin utilizarea armelor altfel decât ţinute în mână, a armelor
la care percuţia cartuşului se realizează pe ramă ori/şi a altor arme decât cele
autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România;
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10
ani, dacă au fost săvârşite:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoană cu atribuţii de serviciu sau atribuţii publice în domeniul
vânătorii, precum şi de reprezentanţii persoanelor juridice care au în obiectul
de activitate ocrotirea vânatului sau vânătoarea;
c) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate
de pe suprafeţele din intravilan, din zona strict protejată şi din zona-tampon
din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", altfel decât în condiţiile
derogărilor stabilite conform legii;
d) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea
este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea şi
practicarea vânătorii.”

Obiectul juridic al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la protecţia
vânatului, ca bun public de interes naţional şi internaţional, care reprezintă parte integrantă a
biosferei. Se observă că obiectul juridic al infracţiunii de braconaj este complex, deoarece în
conţinutul său intră atât relaţii sociale de natură patrimonială, cât şi relaţii sociale generate de
protecţia vânatului ca parte a biosferei.
Obiectul material îl formează animalele sălbatice (mamifere sau păsări) aflate în stare de
libertate, stabilite în anexele nr. 1 (spre exemplu, capra neagră, cerbul lopătar, iepurele-de-
câmp, jderul, marmota, mistreţul, muflonul, cioara neagră, ciocârlia-de-câmp, graurul,
potârnichea, prepeliţa) şi 2 (cum ar fi, castorul, pisica sălbatică, râsul, zimbrul, acvila-de-
câmp, barza albă, bufniţa, cinteza, corbul) din Legea nr. 407/2006. Nu intră în sfera
obiectului material al acestei infracţiuni animalele sălbatice din crescătoriile de vânat sau din
complexele de vânătoare.
De asemenea, nu sunt avute în vedere de textul incriminator nici animalele sălbatice
scăpate din menajerii sau din grădini zoologice. În aceste cazuri, nu suntem în prezenţa
infracţiunii de braconaj, ci a infracţiunii de furt. Se observă că, în principal, natura obiectului
material este criteriul după care se face delimitarea infracţiunii de braconaj de infracţiunea de
furt.
128
În toate situaţiile în care obiectul sustras nu face parte din categoria animalelor sălbatice
aflate în stare de libertate, stabilite în anexele nr. 1 şi 2 din Legea nr. 407/2006, dacă furtul
este săvârşit în condiţiile art. 208 din Codul penal, va exista o singură infracţiune, şi anume
infracţiunea de furt. În schimb, în doctrină se consideră că infracţiunea de braconaj nu poate
intra în conţinutul infracţiunii de tâlhărie (cu excepţia situaţiei în care animalele sălbatice sunt
din cadrul unei crescătorii de vânat sau complex de vânătoare), chiar dacă animalele sălbatice
sunt dintre cele prevăzute de legea specială, deoarece braconajul nu poate fi considerat furt.
Într-adevăr, numai în anumite situaţii fapta de braconaj se comite în scopul însuşirii
obiectului material.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv sub forma participaţiei improprii.
Subliniem faptul că în cazul modalităţii agravate prevăzute de art. 42 alin. (2) lit. b), când
făptuitorul este o persoană cu atribuţii de serviciu sau atribuţii publice în domeniul vânătorii,
precum şi în cazul în care acesta face parte din categoria reprezentanţilor persoanelor juridice
care au în obiectul de activitate ocrotirea vânatului sau vânătoarea, subiectul activ este
calificat, iar coautoratul este posibil numai dacă este realizată condiţia prevăzută de lege. De
asemenea, dacă fapta este săvârşită de două sau mai multe persoane împreună devine
incidentă modalitatea agravată prevăzută de art. 42 alin. (2) lit. a).
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român. Subiectul pasiv secundar este
gestionarul fondului de vânătoare, şi anume persoana juridică română care a fost licenţiată în
condiţiile legii şi căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui
fond de vânătoare.
Gestionarea este activitatea de gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic din
fondurile de vânătoare, realizată de gestionari în baza contractelor de gestiune, pe riscul şi
răspunderea lor, pentru perioada stabilită prin contractele de gestiune [art. 1 lit. m) din Legea
nr. 407/2006].
Să ne reamintim...
Obiectul juridic al infracţiunii de braonj este reprezentat de relaţiile sociale
privitoare la protecţia vânatului, ca bun public de interes naţional şi
internaţional, care reprezintă parte integrantă a biosferei.
Obiectul material al infracţiunii este format din animalele sălbatice stabilite în
anexele nr. 1 şi 2 din Legea nr. 407/2006, fără a include animalele sălbatice din
crescătoriile de vânat sau din complexele de vânătoare.

Elementul material al infracţiunii analizate constă în săvârşirea uneia dintre acţiunile
prevăzute alternativ de textul incriminator. Potrivit art. 1 lit. c), braconajul este acţiunea
desfăşurată în vederea obţinerii aceloraşi efecte ca şi prin acţiunea de vânătoare, fără a fi
îndeplinite condiţiile legale pentru desfăşurarea acesteia din urmă.
129
Succint spus, braconajul este o faptă prin care se practică nelegal vânătoarea. În sens
curent, a vâna înseamnă „a pândi, a urmări şi a prinde sau a ucide animale sau păsări
sălbatice.” Conform art. 1 lit. u) din Legea nr. 407/2006, vânătoarea este acţiunea de pândire,
căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca finalitate capturarea ori
uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la această lege, aflate în
stare de libertate. Nu constituie acţiune de vânătoare capturarea autorizată a exemplarelor din
speciile de interes cinegetic în scop ştiinţific, urmată de eliberarea acestora.
Infracţiunea de braconaj în formă simplă poate fi comisă în următoarele modalităţi
normative:
1. vânătoarea fără permis de vânătoare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 32 (elevii şi
studenţii din unităţile de învăţământ abilitate, în care se studiază ca disciplină, în cadrul
programului de instruire, vânatul şi vânătoarea, pe fondurile de vânătoare gestionate de
acestea şi personalul tehnic de vânătoare, angajat al gestionarilor fondurilor de vânătoare, dar
numai în limita atribuţiilor de serviciu pe fondurile de vânătoare ale gestionarului, pot
exercita vânătoarea numai pe bază de autorizaţii de vânătoare eliberate de gestionar). Pentru
existenţa infracţiunii în această modalitate nu are relevanţă împrejurarea că făptuitorul are sau
nu permis de port armă, ci faptul că el nu are permis de vânătoare;
2. vânătoarea fără autorizaţie de vânătoare legală. Existenţa unei autorizaţii de vânătoare
nu este suficientă pentru a vâna în condiţii de legalitate, ci mai trebuie îndeplinită cerinţa ca
aceasta să fie valabilă în cazul concret. În autorizaţia de vânătoare sunt înscrise speciile la
care este permisă vânătoarea, perioada în care se vânează şi fondul de vânătoare pe care se
practică vânătoarea. În conformitate cu prevederile art. 6 lit. g) din Legea nr. 407/2006,
autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură propune, în situaţii justificate,
modificarea perioadelor legale de vânătoare pentru unele specii de vânat. În anexa nr. 1 la
lege, sunt stabilite perioadele de vânare la speciile de interes vânătoresc, precum şi
despăgubirile pentru fiecare specie;
3. vânătoarea prin folosirea ogarilor sau a metişilor de ogari. Raţiunea interzicerii folosirii
la vânătoare a acestor animale rezidă în aceea că ogarii şi metişii de ogari produc foarte mari
stricăciuni faunei;
4. emiterea de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşeşte cota de recoltă aprobată
pentru fiecare gestionar;
5. vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale;
6. vânătoarea în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau
în zonele de protecţie integrală din celelalte arii naturale protejate altfel decât în condiţiile art.
391;
7. vânătoarea în intravilan, în zona strict protejată şi în zona tampon din cuprinsul
Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" altfel decât în condiţiile art. 34;
8. vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială avifaunistică şi a
speciilor care fac obiectul protecţiei în ariile speciale de conservare, precum şi vânătoarea în
suprafeţele celorlalte arii naturale protejate, cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea
prevederilor referitoare la vânătoare, din planurile de management cinegetic, din planurile de
management ale ariilor naturale protejate;
9. urmărirea vânatului rănit pe alt fond de vânătoare, fără acordul gestionarului acestuia,
ori trecerea pe un asemenea fond, cu arma de vânătoare, în afara căilor de comunicaţie;
130
10. vânătoarea pe alt fond de vânătoare decât cel pe care vânătorul este autorizat să
vâneze;
11. vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform anexei
nr. 1 şi prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile din anexa nr. 2;
12. vânătoarea prin utilizarea pe timp de noapte a autovehiculelor sau a dispozitivelor
care permit ochirea şi tragerea pe întuneric.
13. vânarea mamiferelor prin utilizarea capcanelor neautorizate;
14. vânătoarea prin utilizarea substanţelor chimice toxice folosite în combaterea
dăunătorilor vegetali şi animali ai culturilor agricole şi/sau silvice, ce provoacă intoxicarea
sau moartea faunei de interes cinegetic;
15. vânarea urşilor la nadă şi/sau la bârlog;
16. vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;
17. vânătoarea cu exemplare de păsări de pradă, cu arcuri şi cu arbalete;
18. vânătoarea prin utilizarea armelor altfel decât ţinute în mână, a armelor la care
percuţia cartuşului se realizează pe ramă ori/şi a altor arme decât cele autorizate sau
omologate, după caz, pentru vânătoare în România.
În cazul când vânatul a fost hăituit şi rănit în împrejurări neimputabile celor care l-au
capturat şi ucis, fapta acestora constituie totuşi infracţiunea de braconaj săvârşită în
modalitatea capturării şi uciderii vânatului, acte ce caracterizează latura obiectivă a
infracţiunii.
Urmarea imediată constă în uciderea sau distrugerea faunei, care se concretizează atât
într-un prejudiciu material, cât şi în unul moral.
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în
sensul că acţiunea interzisă a produs rezultatul specific.

Infracţiunea se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă). Dacă
fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune.
Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul
activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

Actele de pregătire şi tentativa sunt posibile, dar acestea nu sunt incriminate ca forme
imperfecte ale infracţiunii, ci ca fapte consumate. Consumarea infracţiunii are loc în
momentul în care se produce urmarea imediată a modalităţii normative săvârşite.
Potrivit art. 42 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc
mai sever, dacă au fost săvârşite:
a) de două sau mai multe persoane împreună. În sensul acestei modalităţi normative, prin
săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună se înţelege comiterea acesteia de
către cel puţin doi făptuitori în mod efectiv şi concomitent. Nu este necesar ca toţi
participanţii să lucreze cu vinovăţie. Practic, este vorba despre săvârşirea faptei în coautorat
sau complicitate simultană. Precizăm faptul că în cazul infracţiunii de braconaj nu poate fi
131
reţinută incidenţa circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 alin. 1 lit. a) din Codul penal,
deoarece una şi aceeaşi împrejurare nu poate determina o dublă agravare a răspunderii
penale;
b) de o persoană cu atribuţii de serviciu sau atribuţii publice în domeniul vânătorii,
precum şi de reprezentanţii persoanelor juridice care au în obiectul de activitate ocrotirea
vânatului sau vânătoarea;
c) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate de pe suprafeţele
din intravilan, din zona strict protejată şi din zona-tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei
«Delta Dunării», altfel decât în condiţiile derogărilor stabilite conform legii;
d) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea este permisă în
acest interval, conform reglementărilor privind organizarea şi practicarea vânătorii.

Pedeapsa prevăzută pentru comiterea infracţiunii de braconaj în varianta simplă este
închisoarea de la 3 ani la 7 ani sau amenda de la 5.000 lei la 25.000 lei.
Săvârşirea faptei în condiţiile variantei agravate [art. 42 alin. (2)] se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 ani la 10 ani.
În conformitate cu dispoziţiile art. 47 din lege, permisul de vânătoare al celui care a
săvârşit o infracţiune prevăzută la art. 42 se retrage şi se anulează, în condiţiile legii.
Complicitatea se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă de la 3.000
lei la 10.000 lei, potrivit art. 441 din lege.
Constatarea faptelor ce constituie infracţiune se face, în afara organelor de urmărire
penală, şi de către personalul salariat cu atribuţii de ocrotire a vânatului din cadrul autorităţii
publice centrale care răspunde de silvicultură, autorităţii publice centrale care răspunde de
protecţia mediului şi gestionarilor fondurilor de vânătoare, precum şi de un alt personal de
specialitate împuternicit în acest scop de către conducătorul autorităţii publice centrale care
răspunde de silvicultură.
În conformitate cu dispoziţiile art. 46 din lege bunurile care au servit la săvârşirea
infracţiunilor, inclusiv mijloacele de transport, se confiscă. Trofeele de vânat şi vânatul care
fac obiectul infracţiunilor se confiscă. Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor se
reţin de către agentul constatator în vederea confiscării şi se predau organelor de urmărire
penală, iar vânatul şi trofeele de vânat se reţin şi se predau gestionarului fondului de
vânătoare, care le ţine la dispoziţia organelor de urmărire penală.
Potrivit art. 51 din Legea nr. 407/2006, cuantumul despăgubirilor pentru pagubele
produse faunei cinegetice prin fapte ce constituie infracţiuni în sensul acestei legi, se
stabileşte potrivit anexelor nr. 1 şi 2. În cazul în care daunele produse fondului cinegetic
determină reducerea cotei de recoltă, despăgubirile se încasează de gestionarii fondurilor de
vânătoare, direct sau prin intermediul direcţiilor generale ale finanţelor publice.
Despăgubirile încasate de gestionarii fondurilor de vânătoare sunt utilizate şi distribuite
după cum urmează: 75% se reţin de gestionarii care le încasează pentru gospodărirea
vânatului; 25% se achită de gestionarii care le încasează agenţilor constatatori. În cazul în
care daunele produse faunei cinegetice nu determină reducerea cotei de recoltă, despăgubirile
se încasează de administrator, prin intermediul structurilor teritoriale sau al direcţiilor
132
generale ale finanţelor publice. Despăgubirile încasate de administrator sunt utilizate şi
distribuite după cum urmează: 75% se virează la bugetul de stat; 25% se achită agenţilor
constatatori.
Analizaţi infraţiunea de braconaj, prevăzută de art. 42 din Legea vânătorii şi a

protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
5.2. Accesul neautorizat cu armă în zone sau arii protejate (art. 43)

“Art. 43 – (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la
un an la 3 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea
prevederilor art. 39 lit. g) şi z3).
(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5
ani sau cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei nerespectarea prevederilor
art. 39 lit. u) şi z4).”

A. Obiectul infracţiunilor
Obiectul juridic al infracţiunilor prevăzute în art. 43 din Legea nr. 407/2006 este
constituit din relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă ca urmare a instituirii regimului
juridic aplicabil ariilor naturale protejate.
Obiectul material lipseşte în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 43 alin. (1), deoarece
legea incriminează simplul acces cu arma, chiar şi purtată în toc, în locurile anume stabilite.
Prin urmare, lipsind obiectul material, infracţiunea examinată este una de pericol.
B. Subiecţii şi locul săvârşirii infracţiunilor
Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute în art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 407/2006
poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale, iar participaţia penală este
posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate), inclusiv în forma
participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunilor examinate este statul român. Subiectul pasiv
secundar este unitatea care administrează aria protejată.
Infracţiunile prevăzute în art. 43 din Legea nr. 407/2006 trebuie săvârşite în vreunul dintre
locurile prevăzute de lege, şi anume;
- în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de
protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, precum şi
vânătoarea în crescătorii de vânat;
- suprafeţele din intravilan, în zona strict protejată şi în zona-tampon din cuprinsul
Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".
133
Elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 43 alin. (1) constă în acţiunea de acces
neautorizat cu arma de vânătoare, altfel decât purtată în toc, în parcuri naţionale, în
rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din ariile
naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice sau cu arma de vânătoare în zona strict
protejată şi în zona-tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".
Elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 43 alin. (2) constă în „vânătoarea” în
parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de
protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, precum şi
vânătoarea în crescătorii de vânat sau „vânătoarea” pe suprafeţele din intravilan, în zona strict
protejată şi în zona-tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat, acesta rezultând ex re, din simpla efectuare
integrală a elementului material al laturii obiective a conţinutului infracţiunilor.

Infracţiunile se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă). Dacă
Existenţa infracţiunilor examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat
subiectul activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

Actele de pregătire şi tentativa sunt posibile, dar nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunilor are loc în momentul în care se produce starea de pericol
specifică şi coincide cu executarea integrală a acţiunii interzise.

Pedeapsa prevăzută pentru comiterea infracţiunii de la art. 43 alin.(1) este închisoarea de
la un an la 3 ani sau amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei, iar pentru comiterea infracţiunii de
la art. 43 alin.(2), pedeapsa este închisoarea de la un an la 5 ani sau amenda de la 10.000 lei la
20.000 lei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 47 din lege, permisul de vânătoare al celui care a
săvârşit o infracţiune prevăzută la art. 43 se retrage şi se anulează, în condiţiile legii.
Constatarea faptelor ce constituie infracţiune se face, în afara organelor de urmărire
penală, şi de către personalul salariat cu atribuţii de ocrotire a vânatului din cadrul autorităţii
publice centrale care răspunde de silvicultură, autorităţii publice centrale care răspunde de
protecţia mediului şi gestionarilor fondurilor de vânătoare, precum şi de un alt personal de
134
specialitate împuternicit în acest scop de către conducătorul autorităţii publice centrale care
răspunde de silvicultură.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse faunei cinegetice prin
infracţiune, a se vedea comentariul de la art. 42 din lege – infracţiunea de braconaj.
5.3. Infracţiunile prevăzute de art. 44 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului

cinegetic nr. 407/2006

“Art. 44 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un
an la 5 ani sau cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei:
a) scoaterea din ţară a trofeelor care pot fi medaliate de vânat sau a
faunei vii de interes cinegetic, fără respectarea dispoziţiilor legale;
b) transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat
ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind
vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta,
dobândite fără respectarea condiţiilor legii;
c) eliberarea şi folosirea permiselor sau a autorizaţiilor de vânătoare în
alte condiţii decât cele prevăzute la art. 27 - 29 şi 31;
d) eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare, în alte condiţii decât cele
prevăzute de prezenta lege;
e) împiedicarea, prin exercitarea de acte de violenţă, a desfăşurării
activităţilor de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2).”

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. a) - scoaterea din ţară a trofeelor medaliabile
de vânat sau a faunei vii de interes cinegetic fără respectarea dispoziţiilor legale.
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind regimul juridic al
trofeelor medaliabile şi al faunei vii de interes cinegetic.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. a) din Legea nr. 407/2006 îl
constituie după caz, trofeele medaliabile de vânat sau exemplarele vii de interes cinegetic din
fauna României. Trofeele de vânat care au punctaje mai mari decât cele stabilite prin
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 418/2005, constituie trofee
de vânătoare, elemente ale patrimoniului naţional.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. b) - transportul vânatului dobândit în
condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea
şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de
135
la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii. Obiectul juridic al infracţiunii este
constituit din relaţiile sociale privind interzicerea transportului, comercializării, naturalizării
sau a altor operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la
acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. b) din Legea nr. 407/2006 îl
constituie orice exemplar de vânat din speciile de faună de interes cinegetic prevăzute în
anexele 1 şi 2 la Legea nr. 407/2006.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. c) - eliberarea şi folosirea permiselor sau a
autorizaţiilor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 27 - 29 şi 31.
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind regimul juridic
stabilit pentru eliberarea şi folosirea permiselor de vânătoare.
Infracţiunea prevăzută de art. 44 lit. c) din Legea nr. 407/2006 are ca obiect material
înscrisul eliberat (permisul sau autorizaţia) în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 27 - 29
şi 31 din această lege.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. d) - eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare,
în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege. Obiectul juridic al infracţiunii este
constituit din relaţiile sociale privind regimul juridic al eliberării autorizaţiilor pentru
vânătoare în rezervaţii cinegetice.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006 îl
constituie autorizaţiile pentru vânătoare eliberate fără respectarea legii.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. e) - împiedicarea, prin exercitarea de acte de
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2). Obiectul
juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privitoare la desfăşurarea activităţilor
de vânătoare în condiţiile legii. Infracţiunea are şi obiect juridic secundar, reprezentat de
relaţiile sociale privitoare la integritatea corporală sau sănătatea subiectului pasiv secundar.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie persoana sau bunurile împotriva cărora sunt
exercitate actele de violenţă.
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. b) - transportul vânatului dobândit în condiţiile
art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice
operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la
acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii. Subiectul activ al infracţiunii poate fi
orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale, iar participaţia penală este posibilă în
toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate), inclusiv în forma participaţiei
improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român. Subiectul pasiv secundar
este gestionarul fondului de vânătoare de pe care a fost sustras exemplarul de faună de interes
vânătoresc.
136
autorizaţiilor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 27 - 29 şi 31.
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece poate avea această calitate numai o
persoană care este îndrituită de lege (funcţionar) să elibereze documentul în cauză ori care
foloseşte un asemenea act.
în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege. Subiectul activ al infracţiunii este
calificat, deoarece poate avea această calitate numai persoana abilitată să elibereze
autorizaţia prevăzută de lege.
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2). Subiectul
activ al infracţiunii este calificat, deoarece pot avea această calitate numai persoanele care
deţin terenurile incluse în fondurile de vânătoare.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român, iar subiectul pasiv secundar
este persona împotriva căreia foloseşte violenţa făptuitorul.

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de scoatere din ţară (trecere peste
frontiera de stat), prin nerespectarea dispoziţiilor legale, a trofeelor medaliabile de vânat sau a
faunei vii de interes cinegetic.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. b) - transportul vânatului dobândit în
condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea
şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de
la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii. Elementul material al infracţiunii
constă în acţiunea de transportare, comercializare, naturalizare, precum şi în orice alte
operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta,
dobândite fără respectarea condiţiilor legii.
autorizaţiilor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 27-29 şi 31.
Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de emitere sau folosire a permiselor sau a
autorizaţiilor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 27 - 29 şi 31 din lege.
În temeiul art. 27 din Legea nr. 407/2006, vânătoarea se exercită numai de către vânători
care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) posedă permis de vânătoare cu arma;
b) posedă autorizaţii eliberate de gestionar;
c) posedă permis de armă tip B;
d) posedă asigurare obligatorie împotriva accidentelor.
137
Permisele de vânătoare pot fi permanente sau temporare, iar, în conformitate cu
prevederile art. 28 din lege, un solicitant trebuie să le îndeplinească, cumulativ, următoarele
condiţii pentru a obţine un astfel de permis:
a) vârsta minimă de 18 ani;
b) să fi efectuat un an de stagiatură sub îndrumarea organizaţiei vânătoreşti care
gestionează cel puţin un fond de vânătoare, la care solicită să fie înscris;
c) să fi luat parte la minimum o instruire practică într-un poligon de tir;
d) să fi fost declarat admis la examenul organizat pentru obţinerea permisului de vânătoare
permanent, susţinut în faţa unei comisii mixte, constituită din reprezentanţii autorităţii publice
centrale care răspunde de silvicultură şi ai asociaţiilor, uniunilor sau federaţiilor naţionale de
profil recunoscute la nivel naţional şi internaţional şi înfiinţate prin lege;
e) în ultimii 3 ani să nu fi săvârşit fapte care sunt încadrate ca infracţiuni, conform
prezentei legi.
Conform art. 29, cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care au calitatea de vânător
în ţara de domiciliu, atestată prin document specific ţării respective, au dreptul de a practica
vânătoarea în România dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. b), c) şi d)
din Legea nr. 407/2006.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 407/2006, autorizaţiile de vânătoare sunt individuale sau
colective. Autorizaţiile de vânătoare individuale sau colective sunt documente cu regim
special, emise şi înseriate de gestionari printr-un sistem informatic, conform modelului şi
reglementărilor stabilite prin ordin al conducătorului administratorului. Autorizaţiile pot fi
folosite de gestionari, în condiţiile stabilite prin reglementările referitoare la organizarea şi
practicarea vânătorii.
Autorizaţia de vânătoare eliberată de gestionar dă dreptul titularului acesteia de a vâna
exemplarele pentru care a fost eliberată autorizaţia, pe terenurile incluse în fondul de
vânătoare respectiv, indiferent de categoria de proprietate şi de proprietarul acestora.
în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege. Elementul material al infracţiunii
constă în acţiunea de eliberare a unei autorizaţii pentru vânătoare în rezervaţii cinegetice
fără respectarea legii.
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2). Elementul
material al infracţiunii constă în acţiunea de împiedicare, prin exercitarea de acte de violenţă,
a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2).
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul
proprietatea altuia fără a avea asupra sa autorizaţia de vânătoare, care dovedeşte, în condiţiile
prezentei legi, consimţământul proprietarului, al asociaţiei de proprietari sau al celui
mandatat de aceştia în acest scop. Iar potrivit art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ,
deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor incluse în fondurile de vânătoare au obligaţia de a
permite desfăşurarea acţiunilor de vânătoare autorizate pe terenurile ce le deţin sau aparţin, în
condiţiile alin. (1).
Urmarea imediată pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la art. 44 lit. a) – e) din
lege constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
138
În cazul infracţiunii prevăzute la lit. e), sub aspectul valorii sociale secundare, urmarea
imediată constă într-o vătămare corporală sau a sănătăţii ori o pagubă patrimonială.
Raportul de cauzalitate pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la art. 44 lit. a) – d)
din lege nu trebuie probat, acesta rezultând ex re, din simpla efectuare integrală a elementului
material al laturii obiective a conţinutului infracţiunii.
În cazul infracţiunii de la lit.e), legătura de cauzalitate trebuie dovedită, în sensul că
urmarea imediată a fost determinată de săvârşirea elementului material.

Infracţiunile cuprinse la art. 44 lit. a) – e) din lege se comit cu intenţie, în ambele sale
modalităţi (directă sau indirectă). În cazul lit. e), împiedicarea, prin exercitarea de acte de
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare se va realiza de cele mai multe ori cu intenţie
directă.
Dacă fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune.

Actele de pregătire şi tentativa la infracţiunile cuprinse la art. 44 lit. a) – e) din lege sunt
posibile, dar nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se realizează elementul material al
oricăreia dintre infracţiuni, respectiv scoaterea din ţară a trofeelor care pot fi medaliate de
vânat sau a faunei vii de interes cinegetic, fără respectarea dispoziţiilor legale, transportul
vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea,
naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile
provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, eliberarea şi folosirea
permiselor sau a autorizaţiilor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 27 - 29
şi 31, eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare, în alte condiţii decât cele prevăzute de
prezenta lege ori împiedicarea, prin exercitarea de acte de violenţă, a desfăşurării activităţilor
de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2).

Pedeapsa este aceeaşi pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la art. 44, respectiv
închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Constatarea faptelor ce constituie
infracţiune se face, în afara organelor de urmărire penală, şi de către personalul salariat cu
atribuţii de ocrotire a vânatului din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de
silvicultură, autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului şi gestionarilor
fondurilor de vânătoare, precum şi de un alt personal de specialitate împuternicit în acest scop
de către conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
139
Cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse faunei cinegetice prin
infracţiune, a se vedea comentariul de la art. 42 din lege – infracţiunea de braconaj.
5.4. Inaplicabilitatea prevederilor art 181 din Codul penal

În conformitate cu art. 461 din lege, faptele prevăzute la art. 42 - 44 prezintă gradul de
pericol social al unei infracţiuni, indiferent de modul şi de mijloacele de săvârşire a faptei, de
scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar
fi putut produce, precum şi de persoana şi de conduita făptuitorului.
Prin această reglementare, legiuitorul înlătură practic aplicabilitatea prevederilor art 181
din Codul penal în cazul săvârşirii unei infracţiuni la fondul cinegetic, astfel încât procurorul
sau instanţa nu mai pot aprecia că o faptă nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni dacă
prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret,
fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei
infracţiuni. Prin introducerea art. 461 legiuitorul a urmărit prezervarea fondului cinegetic
naţional şi a faunei de interes cinegetic ca bun public de interes naţional şi internaţional.
Menţionăm că o reglementare similară se regăseşte şi în art. 120 din Legea nr. 46/2008 -
Codul silvic.
În examinarea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată cu privire la
dispoziţiile art. 461 din lege, prin Decizia nr. 715/2001, Curtea Constituţională
a reţinut că o astfel de reglementare urmăreşte un interes public şi, ţinând
seama de conţinutul său, nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale,
posibilitatea conferită judecătorului ori procurorului de a diminua până la
anihilare una din trăsăturile infracţiunilor prevăzute de art. 42 - 44 din Legea
nr. 407/2006 în funcţie de atingerea minimă adusă uneia dintre valorile
sociale apărate, de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit, de
persoana şi conduita făptuitorului, precum şi de alte criterii intrinseci ale
faptei, nefiind de rang constituţional.
§6. Rezumat
A cincea unitate de învăţare prezintă cadrul legal în materia protecţiei
fondului cinegetic, în vederea protejării faunei de interes cinegetic ca resursă
naturală regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional.
Sunt analizate, pe larg, infracţiunile cinegetice prevăzute în Legea vânătorii
şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu accent pe infracţiunea de
braconaj ori cea de acces neautorizat cu arma în zone sau arii protejate ori de
vânătoare în aceste locuri.
140
De asemenea, este prezentat şi examenul de constituţionalitate la care a fost
supus art. 461 din lege, articol care exclude aplicabilitatea dispozţiilor art 181 din
Codul penal în cazul săvârşirii unei infracţiuni la fondul cinegetic.
În cuprinsul prezentării sunt menţionate şi elemente procesuale privind
exercitarea acţiunii penale ori confiscarea bunurilor infracţiunii ori folosite la
săvârşirea infracţiuni.
§7. Test
sinteză):
1. Analizaţi infracţiunea de braconaj prevăzută în Legea vânătorii şi a
protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006;
2. Analizaţi infracţiunile prevăzute la art. 44 din Legea vânătorii şi a

1. Constituie infracţiunea de braconaj:
a) urmărirea vânatului rănit pe alt fond de vânătoare, fără acordul
gestionarului acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond, cu arma de vânătoare,
în afara căilor de comunicaţie;
b) scoaterea din ţară a trofeelor care pot fi medaliate de vânat sau a faunei vii
de interes cinegetic, fără respectarea dispoziţiilor legale;
c) transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori
tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul
sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără
respectarea condiţiilor legii.
2. Vânătoarea se exercită numai de către vânători care:
a) posedă autorizaţii eliberate de gestionar;
b) posedă permis de armă tip B;
c) posedă permis de conducere.

Realizaţi un referat în care să analizaţi reglementarea infracţiunii de braconaj
în statele Uniunii Europene, realizând un examen comparativ cu infracţiunea
prevăzută de art. 42 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.
407/2006.
§9. Bibliografie
Obligatorie
1. Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu
141
710.
Facultativă
1. Codul penal
2. R. Bodea, infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2011, pag. 217 – 238.
3. C. Vlad, C. Ene, Legislaţie cinegetică. Doctrină. Jurisprudenţă, ed. a ….a,
C.H. Beck, Bucureşti, 2007, pag. ………………………….
4. A. Ungureanu, A. Ciopraga, Dispoziţii penale din legi speciale române,
comentate şi adnotate cu jurisprudenţă şi doctrină, vol IX, Lumina Lex,
Bucureşti, 1998, pag. ………………………….
142
INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN LEGEA NR. 78/2000 PENTRU PREVENIREA,
DESCOPERIREA ŞI SANCŢIONAREA FAPTELOR DE CORUPŢIE
§1. Introducere
§7. Rezumat
§10. Bibliografie
§1. Introducere
Aceasta unitate de învăţare, a 6-a, cuprinde o serie de informaţii menite să
familiarizeze studentul cu domeniul infracţiunilor de corupţie, pentru ca mai apoi
să fie analizate infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie şi infracţiunile
contra intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Unitatea de învăţare nr. 6 – Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, și își
propune să transmită studenţilor cunoştinţele necesare pentru interpretarea şi
aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie.
În continuare, prin parcurgerea unității de curs se doreşte însuşirea practicii
judecată ori a deciziilor Curţii Constituţionale.
143
4.1. Apariţia şi evoluţia fenomenului corupţiei

Apariţia corupţiei în societate este legată de însăşi geneza acesteia, deoarece corupţia este
un fenomen social care s-a născut, iar apoi a evoluat, în interiorul primelor grupuri de oameni
organizate. Din punct de vedere istoric, corupţia este, dacă nu cea mai veche, una dintre cele
mai vechi forme de criminalitate existente în societăţile umane.
Fără îndoială că în toate epocile şi etapele istorice au existat acte de corupţie, dar formele
de manifestare ale acesteia, chiar dacă aveau unele elemente sau puncte comune, au diferit
sub anumite aspecte în decursul evoluţiei omenirii, în funcţie de particularităţile existente în
perioadele istorice care s-au succedat.
În ciuda acestor diferenţe, fenomenul corupţiei s-a transmis din generaţie în generaţie, ca
o „moştenire”, fiind totodată impregnat de specificul sistemelor politice traversate. De
exemplu, în antichitate corupţia politică şi cea administrativă erau mai răspândite decât cea
economică.
În vechiul drept românesc, corupţia nu era incriminată. Abia mai târziu, în perioada
domniilor fanariote a existat o incriminare limitată a faptelor de corupţie.
În prezent, domeniul economic este cel mai afectat de corupţie, deoarece interesele
mercantile sunt extraordinar de mari, constatându-se existenţa unor grupuri economice care
corup aproape orice funcţionar sau om politic care se află în poziţii ce pot determina
obţinerea unor avantaje substanţiale pentru membrii grupului în cauză. Este vorba despre
privatizări, concesionări, achiziţii publice etc.
Cu toate diferenţele ce ţin de specificul perioadelor istorice menţionate, în orice societate
corupţia a avut forme de manifestare asemănătoare, aflate în legătură cu mecanismele
politice, economice şi administrative, ea fiind practic, în toate cazurile, un abuz special de
drept al funcţionarilor, care se foloseau de autoritatea sau puterea ce le-a fost conferită în
scopuri străine scopului cu care au fost investiţi.
Fenomenul corupţiei este şi trebuie considerat, până la urmă, un fenomen antisocial,
chiar dacă anumite tipuri de manifestare ale sale sunt acceptate, expres sau tacit, de către
membrii colectivităţii, deoarece el constituie o „metastază” a instituţiilor publice.
Actele de corupţie, indiferent de forma lor, dăunează dezvoltării armonioase a oricărei
societăţi, deoarece întotdeauna printr-un avantaj ilegal sau imoral de care beneficiază anumite
persoane se creează automat un dezavantaj celorlalte persoane.
Aceasta este regula „vaselor comunicante” ce funcţionează în societatea umană. De
exemplu, în cazul în care un cetăţean beneficiază de un serviciu public, în mod nelegal,
înaintea altor cetăţeni, aceştia sunt vătămaţi în drepturile lor. Pe lângă cei efectiv lezaţi prin
actul de corupţie, el produce pe o scară mai largă şi o vătămare a intereselor societăţii în
ansamblu, acesta fiind motivul pentru care infracţiunile de corupţie au ca subiect pasiv
autoritatea publică sau instituţia în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul mituit.
4.2. Existenţa fenomenului corupţiei

Totalitatea faptelor de corupţie existente, la un moment dat, într-o societate şi a formelor
de manifestare a acestora constituie fenomenul corupţiei. Fiind o trăsătură negativă a
144
oricărei societăţi umane, corupţia şi manifestările sale sunt întâlnite în orice societate şi în
orice formă de organizare a puterii.
Existenţa fenomenului corupţiei fiind de netăgăduit, iar consecinţele sale negative având
caracter evident, acesta trebuie prevenit şi contracarat prin măsuri complexe eficiente. Dar
eficacitatea acestor măsuri presupune, printre altele şi înainte de orice, cunoaşterea
corespunzătoare a formelor concrete de manifestare a faptelor de corupţie. Dacă faptele de
corupţie nu sunt cunoscute sub toate aspectele acestora, prevenirea, dar mai ales, combaterea
lor nu pot fi eficiente.
5.1. Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. a)

„Art. 10 – Sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea
unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru
sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:
a) stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea
comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul
sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, comisă în cadrul
acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare
judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând
autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a
acestora sau de executare silită, săvârşită de cei care au atribuţii de
conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de
reorganizare ori lichidare judiciară;
(…)”
5.1.2. Precizări prealabile

Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este considerată de legiuitor
o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece prin aceasta este prejudiciată
persoana juridică în interesul căreia ar trebui să lucreze făptuitorul. Prin asemenea fapte se
obţin foloase necuvenite fie de către făptuitori, fie de către terţii interesaţi de stabilirea unor
valori diminuate a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a
administraţiei publice locale este acţionar.

Infracţiunea are numai obiect juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la
activitatea de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu îndeplinirea atribuţiilor
de serviciu în scopul obţinerii, de către făptuitor sau de către terţe persoane, a unor foloase
ilicite.
145
Subiectul activ. Deşi norma de incriminare nu prevede expres, subiectul activ al
infracţiunii trebuie să fie o persoană dintre cele care au ca atribuţie stabilirea valorii bunurilor
aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale
este acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare
sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând
autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora sau de
executare silită, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare,
de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară. Practic, pot comite această
infracţiune, persoanele care evaluează bunuri în condiţiile prescrise de norma de incriminare.
De exemplu, un expert judiciar.
Subiectul pasiv. Subiectul pasiv este statul, o instituţie publică, autoritatea administraţiei
publice locale sau persoana juridică ale cărei bunuri au fost subevaluate, la care statul sau
autoritatea administraţiei publice locale este acţionar.

Elementul material constă în acţiunea de stabilire a unei valori diminuate, faţă de valoarea
comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate
a administraţiei publice locale este acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de
executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni
comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul
unei acţiuni de vânzare a acestora sau de executare silită, săvârşită de cei care au atribuţii de
conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare
judiciară.
Stabilirea unei valori diminuate faţă de valoarea reală a bunurilor este operaţiunea,
efectuată de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare
silită, de reorganizare ori lichidare judiciară, prin care bunurile în cauză sunt evaluate sub
nivelul valorii existente pe piaţă. Nu poate fi considerată evaluare sub preţul de circulaţie,
preţuirea care se încadrează în marja de abatere. De asemenea, corectitudinea evaluării se
apreciază în raport de momentul stabilirii valorii bunurilor, iar nu în raport de perioade
anterioare sau ulterioare datei respective.
O primă condiţie pe care trebuie să o îndeplinească acţiunea de stabilire a unei valorii
diminuate se referă la persoana căreia trebuie să aparţină bunurile evaluate. Aceste bunuri
trebuie să aparţină operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei
publice locale este acţionar.
O altă cerinţă ataşată elementului material constă în aceea ca stabilirea valorii diminuate
să aibă loc în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau
lichidare judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând
autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora sau de
executare silită
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale
ocrotite.
146
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din
simpla efectuare integrală a elementului material.

Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop,
deoarece acţiunea de stabilire a unei valori diminuate trebuie să aibă loc în scopul obţinerii
pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Scopul nu trebuie să fie realizat, astfel că dacă subiectul activ al acestei infracţiuni îşi
atinge scopul propus – acela de obţine foloase necuvenite – va exista concurs de infracţiuni.
5.1.6. Forme, sancţiuni, aspecte procesuale. Sancţionarea şi aspecte procesuale

pedepsită, potrivit art. 15 din lege.
Infracţiunea consumată se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor
drepturi.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi urmărirea penală se efectuează în mod
obligatoriu de către procuror.
Luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar banii, valorile sau orice alte bunuri care
au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori
cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în
măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se
găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Potrivit art. 30, hotărârea judecătorească definitivă de condamnare sau de achitare se
poate publica în ziarele centrale sau, după caz, locale, menţionate în hotărâre.
5.2. Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. b)

(…)
b) acordarea de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea, conform legii,
a destinaţiilor subvenţiilor;
(…)”

Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 este considerată de legiuitor
o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece făptuitorul urmăreşte obţinerea
unor foloase necuvenite.
147
Infracţiunea nu are decât obiect juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la
de serviciu în scopul obţinerii unor foloase ilicite.
infracţiunii trebuie să fie o persoană dintre cele care au ca atribuţie de serviciu acordarea de
subvenţii sau urmărirea destinaţiilor acestora.
Subiectul pasiv. Subiectul pasiv poate fi statul sau o autoritate a administraţiei publice,
după caz, în funcţie de tipul subvenţiei.

Elementul material constă fie în acţiunea de acordare ilegală a subvenţiilor, fie în
omisiunea urmăririi destinaţiilor subvenţiilor în condiţiile stabilite de lege.
Subvenţiile sunt sume de bani plătite din fonduri publice, de regulă nerambursabile,
pentru a ajuta anumite persoane fizice sau juridice care se află în dificultate financiară sau
care prestează anumite activităţi de interes public.
De exemplu, asociaţiile sau fundaţiile pot primi subvenţii de la bugetul de stat sau de la
bugetele locale. Astfel, conform art. 1 din Legea nr. 34/1998, asociaţiile şi fundaţiile române
cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, pot
primi subvenţii alocate de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale, care vor fi
utilizate, în exclusivitate, pentru serviciile de asistenţă socială acordate persoanelor care,
potrivit dispoziţiilor legale, au dreptul să beneficieze de acestea.
De la bugetul de stat se pot aloca subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu
personalitate juridică a căror activitate de asistenţă socială se adresează unor beneficiari din
mai multe judeţe ale ţării şi care au încheiat convenţii cu Ministerul Muncii, Familiei şi
Protecţiei Sociale pentru prestarea acestor servicii. De la bugetele locale se pot aloca
subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică a căror activitate de
asistenţă socială se adresează beneficiarilor dintr-un singur judeţ şi, respectiv, din municipiul
Bucureşti şi care au încheiat convenţii cu consiliile locale în cauză, pentru prestarea de
servicii de asistenţă socială. Criteriile de acordare a fondurilor pentru aceste asociaţii şi
fundaţii vor fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin
hotărâre a Guvernului.
Conform art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, nivelul subvenţiilor acordate nu poate depăşi
costul mediu lunar de întreţinere, pe persoană asistată, din unităţile de asistenţă socială de
stat, cu profil similar, organizate ca instituţii publice. Iar potrivit art. 3, asociaţiile şi fundaţiile
române cu personalitate juridică, care primesc subvenţii potrivit prezentei legi, beneficiază de
asistenţă de specialitate atât sub aspect metodologic, cât şi în legătură cu utilizarea
subvenţiilor acordate de la bugetul de stat în realizarea programelor stabilite, din partea
personalului împuternicit în acest scop de către direcţiile generale de muncă şi protecţie
socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
148
În conformitate cu art. 4 din Legea nr. 34/1998, dobânzile aferente sumelor alocate cu
titlu de subvenţii vor fi utilizate numai în scopul întreţinerii persoanelor asistate. Modul de
utilizare a subvenţiilor acordate de la buget este supus controlului, conform legilor în vigoare.
ocrotite. Sigur că, deşi ca natură infracţiunea analizată nu presupune existenţa unui
prejudiciu, este posibil, şi de cele mai multe ori aşa este, ca prin acordarea nelegală sau prin
neurmărirea destinaţiilor subvenţiilor să se producă o pagubă în patrimoniul statului sau al
autorităţilor publice.

deoarece acţiunea de stabilire a unei valori diminuate trebuie să aibă loc în scopul obţinerii
pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Scopul nu trebuie să
fie realizat, astfel că dacă subiectul activ al acestei infracţiuni îşi atinge scopul propus – acela
de obţine foloase necuvenite – poate exista concurs de infracţiuni.
5.2.6. Forme, sancţiuni, aspecte procesuale.

Infracţiunea analizată se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor
drepturi.
5.3. Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. c)

(…)
c) utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost
149
acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din
fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.”

Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 este considerată de legiuitor
o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece făptuitorul urmăreşte obţinerea
unor foloase necuvenite, fie pentru sine, fie pentru altul.

Infracţiunea are obiect exclusiv juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la
Subiectul activ. Subiectul activ este implicit calificat, deoarece autorul acestei infracţiuni
este, practic, beneficiarul subvenţiilor sau al creditelor garantate din fonduri publice sau care
urmează a fi restituite din fonduri publice.
Subiectul pasiv. Subiectul pasiv poate fi statul sau o autoritate a administraţiei publice,
după caz.

Elementul material constă în acţiunea de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât cele
pentru care au fost acordate sau acţiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din
fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.
Apreciem că se încadrează în această categorie, ajutoarelor de stat în agricultură, pentru
realizarea unor producţii competitive şi în scopul asigurării securităţii alimentare a populaţiei
şi pentru protejarea mediului, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri
financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând
cu anul 2010.
Atât subvenţiile, cât şi creditele garantate din fonduri publice ori care urmează să fie
rambursate din asemenea fonduri trebuie folosite conform destinaţiei stabilite de lege sau prin
documentele întocmite în momentul acordării.
ocrotite.

deoarece acţiunea de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost
acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau
150
care urmează să fie rambursate din fonduri publice trebuie să aibă loc în scopul obţinerii
pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Scopul nu trebuie să
fie realizat, astfel că dacă subiectul activ al acestei infracţiuni îşi atinge scopul propus – acela
de obţine foloase necuvenite – va putea exista concurs de infracţiuni.
5.3.6. Forme, sancţiuni, aspecte procesuale.

Infracţiunea analizată se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor
drepturi.
5.4. Infracţiunea prevăzută în art. 11

„Art. 11 - (1) Fapta persoanei care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a
însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a
lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo
însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operaţiuni
comerciale sau financiare de către agentul economic privat ori de a participa
cu capital la un asemenea agent economic, dacă fapta este de natură a-i
aduce direct sau indirect foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de
la 2 la 7 ani.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită într-un interval de
5 ani de la încetarea funcţiei, atribuţiei ori însărcinării, aceasta se pedepseşte
cu închisoare de la 1 la 5 ani.”

Această infracţiune este o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece
făptuitorul obţine, direct sau indirect, anumite foloase necuvenite.

151
infracţiunii este calificat, deoarece nu poate avea această calitate decât o persoană care, în
virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a
controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo
însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operaţiuni comerciale sau
financiare de către agentul economic privat ori de a participa cu capital la un asemenea agent
economic. De exemplu, un lichidator judiciar.
Subiectul pasiv. Subiecţii pasivi sunt persoanele lezate prin fapta subiectului pasiv. Spre
exemplu, acţionarii unei societăţi comerciale.
Să ne reamintim...
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, fiind o persoană care, în virtutea
funcţiei, a atribuţiei ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a
controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta
vreo însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operaţiuni
comerciale sau financiare de către agentul economic privat ori de a participa cu
capital la un asemenea agent economic.

Elementul material constă în fapta persoanei care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a
însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent
economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo însărcinare, de a intermedia sau de a
înlesni efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat
ori de a participa cu capital la un asemenea agent economic, dacă fapta este de natură a-i
aduce direct sau indirect foloase necuvenite.
Precizăm că realizarea unor foloase necuvenite nu este o condiţie pentru existenţa
infracţiunii examinate, deoarece fapta trebuie să fie numai de natură a-i aduce subiectului
direct sau indirect foloase necuvenite, cu toate că, în realitate, tocmai obţinerea foloaselor
este cea care ajută la probarea infracţiunii.
ocrotite.

Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie, care poate fi directă sau
indirectă.
5.4.6. Forme, variante, sancţiuni, aspecte procesuale.
152
Infracţiunea în varianta tipică se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Dacă fapta descrisă de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost săvârşită într-un
interval de 5 ani de la încetarea funcţiei, atribuţiei ori însărcinării, aceasta se pedepseşte cu
închisoare de la 1 la 5 ani.
5.5. Infracţiunea prevăzută în art. 12

„Art. 12 - Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele
fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de
bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu
funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori
încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea
funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;
b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt
destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la
aceste informaţii.”

Aceste infracţiuni sunt infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, deoarece făptuitorul
are ca finalitate obţinerea, direct sau indirect, a anumitor foloase necuvenite.
Art. 12 din Legea nr. 78/2000 prevede două infracţiuni, respectiv efectuarea de operaţiuni
financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o
îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute
în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale [lit. a)] şi folosirea, în orice mod, direct sau
indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane
neautorizate la aceste informaţii [lit. b)].
153
Subiectul activ. Poate avea această calitate numai o persoană care efectuează, ca acte de
comerţ, operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o
îndeplineşte o persoană ori încheie tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în
virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale ori care se foloseşte, în orice mod, direct sau
indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permite accesul unor persoane
neautorizate la aceste informaţii.
Subiectul pasiv. Subiecţii pasivi sunt statul sau instituţiile ori autorităţile publice pentru
care lucrează subiectul activ.

- art. 12 lit. a) - efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu
funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de
tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau
însărcinării sale. Efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, înseamnă realizarea
unor astfel de acte în mod repetat şi în scopul obţinerii de profit (beneficii, foloase).
Incompatibilităţile sunt prevăzute în lege. De exemplu, art. 5 din Legea nr. 303/2004
prevede că funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt
incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din
învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al
Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii. Judecătorii şi procurorii
sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care
presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei
sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor în care conflictul de
interese a fost adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei sau
conducătorului parchetului şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează
îndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu. Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi
personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi să dea, anual, o declaraţie pe propria
răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv
exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori activităţi de investigare sau cercetare
penală, precum şi locul de muncă al acestora. Declaraţiile se înregistrează şi se depun la
dosarul profesional.
Aşa cum s-a decis şi în practica judiciară, apreciem că prin ea însăşi,
simpla efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, nu realizează
latura obiectivă a infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Legea obligă ca operaţiunile să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau
154
însărcinarea pe care o îndeplineşte subiectul activ. Incompatibilitatea
trebuie să rezulte din lege, pentru că numai astfel ea condiţionează şi
deopotrivă determină existenţa elementului material al laturii obiective a
infracţiunii5.
În cea de-a doua modalitate normativă – încheierea de tranzacţii financiare, utilizând
informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale – este vorba despre
anumite înţelegeri intervenite între două sau mai multe părţi prin care sunt transmise drepturi
sau se derulează schimburi comerciale. O tranzacţie, pentru a realiza elementul material al
laturii obiective, trebuie să aibă natură financiară şi să fi fost realizată de făptuitor utilizând
informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiilor sau însărcinării sale.
- art. 12 lit. b) - folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt
destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste
informaţii. Informaţiile care nu sunt date publicităţii sunt informaţiile clasificate sau
confidenţiale. Potrivit art. 15 din Legea nr. 182/2002, informaţiile clasificate sunt
informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care, datorită
nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau
diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate. Clasele de secretizare sunt: secrete de stat şi
secrete de serviciu. Informaţiile secrete de stat sunt informaţiile care privesc securitatea
naţională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranţa naţională şi apărarea ţării, iar cele
secrete de serviciu sunt informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii
unei persoane juridice de drept public sau privat.
Pentru existenţa infracţiunii examinate este necesar ca făptuitorul să folosească
informaţiile în cauză sau să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
ocrotite.
Să ne reamintim...
În cazul infracțiunii prevăzute la art. 12 lit. a) elementul material constă în
efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia,
atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de
tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei,
atribuţiei sau însărcinării sale, iar în cazul lit. b), acesta constă în folosirea, în
orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori
permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prin
informaţii care nu sunt date publicităţii întelegându-se informaţiile clasificate
sau confidenţiale, în conformitate cu dispoziţiile legale în domeniu.
5
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5541/2007, www.scj.ro.
155
deoarece legea pretinde ca ele să fie săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul
de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
5.5.6. Forme, sancţiuni, aspecte procesuale

Potrivit art. 14, coroborat cu art. 9, dacă faptele prevăzute la art. 12 sunt săvârşite în
interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia
sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale ori schimburile sau
investiţiile internaţionale, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni se
majorează cu 3 ani.
5.6 Infracţiunea prevăzută în art. 13

„Art. 13 - Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-
un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice
fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul
obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase
necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”

Această infracţiune este o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece
făptuitorul foloseşte influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul
de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

156
Subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece nu poate avea
această calitate decât o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-
un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial. De
exemplu, preşedintele unei fundaţii.
Subiectul pasiv. Subiectul pasiv este partidul, sindicatul, patronatul sau persoana juridică
în cadrul căreia îşi exercită funcţia subiectul activ.

Elementul material constă în folosirea influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru
sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite Precizăm că realizarea unor
foloase necuvenite nu este o condiţie pentru existenţa infracţiunii examinate, cu toate că, în
realitate, tocmai obţinerea foloaselor reprezintă finalitatea urmărită de făptuitor.
ocrotite.

deoarece legea pretinde ca ele să fie săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul
de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
4.7.5. Forme, sancţiuni, aspecte procesuale. Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu
sunt incriminate. În schimb, tentativa este pedepsită, potrivit art. 15 din lege.
Potrivit art. 14, coroborat cu art. 9, dacă faptele prevăzute la art. 12 sunt săvârşite în
interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia
sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale ori schimburile sau
investiţiile internaţionale, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni se
majorează cu 3 ani.
157
6.1. Introducere
Infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene au fost introduse
în dreptul penal român, în cuprinsul Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, prin intermediul Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Incriminarea specială a faptelor prin care este fraudat bugetul general al Uniunii
Europene, bugetele administrate de aceasta sau cele administrate în numele său a avut loc, în
principal, ca urmare a asumării unor obligaţii în acest sens de către statul român în contextul
aderării la Uniunea Europeană. În doctrină se consideră că profiturile infracţionale reprezintă
între 1,6% şi 20% din veniturile bugetare.
Şi anterior adoptării reglementării speciale în materie - Legea nr. 161/2003, faptele prin
care erau fraudat bugetul general al Comunităţilor Europene puteau fi sancţionate penal,
deoarece ele puteau fi încadrate în anumite norme generale de incriminare din Codul penal,
cum ar fi: art. 215 (înşelăciunea), art. 288 (falsul material în înscrisuri oficiale), art. 299
(falsul intelectual în înscrisuri oficiale), art. 290 (falsul în înscrisuri sub semnătură privată),
art. 291 (uzul de fals), art. 292 (falsul în declaraţii), deturnarea de fonduri (art. 3021) etc.
Cele mai importante acte normative comunitare adoptate în materia protecţiei intereselor
financiare ale Comunităţilor Europene sunt Convenţia din 1995, cunoscută în doctrină sub
denumirea prescurtată de Convenţia PIF, şi cele două Protocoale încheiate cu privire la
aceasta, în anii 2006 şi 2007. De asemenea, pentru asigurarea protecţiei intereselor financiare
ale Uniunii Europene, a fost înfiinţat, în anul 1999, Oficiului European de Luptă Antifraudă –
OLAF, ca serviciu independent din cadrul Comisiei Europene, a cărui misiune declarată este
aceea de a asigura protecţia intereselor financiare ale Comunităţii Europene şi de a combate
frauda, corupţia şi alte activităţi ilegale, inclusiv conduita necorespunzătoare în instituţiile
europene.
Conform art. 1 din Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor
Europene, frauda comunitară în materie de venituri constă în:
– folosirea sau prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete care au ca efect
diminuarea ilegală a veniturilor din bugetul general al Comunităţilor europene sau din
bugetele administrate de aceasta ori în numele său;
– omisiunea de a furniza datele cerute prin violarea unei obligaţii specifice, cu acelaşi
efect;
– schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut,
cu acelaşi efect.
Iar frauda comunitară în materie de cheltuieli constă în:
– folosirea sau prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete care au ca efect
obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor europene sau din
bugetele administrate de aceasta ori în numele său;
– omisiunea de a furniza datele cerute prin violarea unei obligaţii specifice, cu acelaşi
efect,
– schimbarea destinaţiei fondurilor obţinute în alte scopuri decât cele pentru care au fost
iniţial acordate.
158
În conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi
utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, frauda
reprezintă infracţiunea săvârşită în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene
şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, încriminată de Codul penal ori de alte
legi speciale [inclusiv prin Legea nr. 78/2000, n.n.]. Potrivit art. 2 lit. c) şi d), fondurile
europene sunt reprezentate de sumele provenite din asistenţa financiară nerambursabilă
acordată României din bugetul general al Uniunii Europene şi/sau din bugetele administrate
de aceasta ori în numele ei, în timp ce fondurile publice naţionale aferente fondurilor
europene sunt sumele provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru: asigurarea
cofinanţării, plata prefinanţării, înlocuirea fondurilor europene în situaţia
indisponibilităţii/sistării temporare a plăţii acestor fonduri, completarea fondurilor europene
în vederea finalizării proiectelor, precum şi alte categorii de cheltuieli legal reglementate în
acest scop.
Neregula, potrivit art. 2 lit. a) din acelaşi act normativ, reprezintă orice abatere de la
legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene,
precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor
dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu
competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia
bugetul Uniunii.
În ceea ce priveşte existenţa unei reglementări speciale cu privire la
protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, Curtea
Constituţională (prin Decizia nr. 348/2011, în care a fost chemată să
analizeze constituţionalitatea prevederilor art.181- 182 din lege) a evidenţiat
libertatea legiuitorului român de a stabili prin lege organică infracţiunile,
pedepsele şi regimul executării acestora. Acest lucru nu presupune însă
uniformitate de reglementare, motiv pentru care, din anumite raţiuni de
politică penală ori din considerente ce izvorăsc din realităţi iminente,
Parlamentul poate incrimina, prin lege specială, o anumită conduită
susceptibilă de a leza o serie de relaţii sociale ocrotite. Astfel, dispoziţiile
legale din Legea nr. 78/2000, care reglementează modalităţile de săvârşire a
infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, au
fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale referitoare la
încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente în vederea
obţinerii de fonduri din bugetul general al instituţiei europene. Aceasta
reprezintă o opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel atingere
dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză, textul de lege criticat
aplicându-se tuturor persoanelor calificate ca subiecţi activi şi care se află în
ipoteza normei, fără nicio discriminare şi, de asemenea, fără a încalca
garanţiile dreptului la un proces echitabil ori dreptul la apărare, partea
interesată având deplina libertate de a se prevala de toate acestea.
Lecturând Legea nr.78/2000, observăm că în Secţiunea 41, art.181- 185, formele de
realizare a fraudei contra intereselor financiare ale Comunităţilor Europene sunt împărţite în
159
mai multe articole, acestea nefiind cuprinse într-un singur text incriminator, aşa cum, în mod
judicios, s-a susţinut în doctrină.
Să ne reamintim...
La nivelul Uniunii Europene, protecţia intereselor financiare se realizează, în
principal, prin Convenţia din 1995, cunoscută în doctrină sub denumirea
prescurtată de Convenţia PIF, şi cele două Protocoale ale acesteia, în anii 2006
şi 2007.
Realizaţi un studiu cu privire la cadrul legal privind protecţia intereselor

financiare ale Uniunii Europene şi analizaţi conformitatea legislaţiei naţionale cu
cea europeană.
unităţii de curs, care detaliază infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000,
precum şi resursele de cercetare existente pe site-urile instituţiilor Europene.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
6.2. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 181 din Legea nr. 78/2000

“Art. 181 - (1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false,
inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri
din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate
de acestea ori în numele lor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează omisiunea de a furniza, cu
ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul
general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea
ori în numele lor, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor
fonduri.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe
deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea unor drepturi.”

Obiectul juridic specific al infracţiunii analizate este constituit din relaţiile sociale
privind interesele financiare ale Uniunii Europene, a căror derulare normală presupune
corectitudinea utilizării conform destinaţiei iniţiale a fondurilor obţinute din bugetul general
al Uniunii sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele său.
Obiectul material este reprezentat de documentele supuse acţiunii de falsificare sau care
sunt inexacte ori incomplete.
160
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte cerinţele
generale pentru angajarea răspunderii penale. În textul incriminator nu există nicio
circumstanţiere cu privire la subiectul activ al infracţiunii.
Participaţia este posibilă în oricare dintre formele sale.
Subiectul pasiv principal este chiar Uniunea Europeană, iar subiect pasiv secundar
poate fi orice entitate cu personalitate juridică din cadrul U.E., care suferă ca urmare a
comiterii infracţiunii, de pildă, Comisia Europeană.

Elementul material al variantei prevăzute în art. 181 alin. (1) constă în acţiunea de folosire
sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, cât şi în omisiunea
de a furniza cu intenţie datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul
general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
Folosirea este utilizarea sau întrebuinţarea documentelor ori declaraţiilor false, inexacte
sau incomplete, iar prezentarea unor asemenea documente sau declaraţii este înfăţişarea lor
pentru a fi examinate. Declaraţiile nu trebuie să fie scrise.
În cazul în care falsificarea documentelor constituie prin ea însăşi o infracţiune, aceasta se
va reţine în concurs cu infracţiunea examinată. În schimb, infracţiunea prevăzută art. 18 1 alin.
(1) din Legea nr. 78/2000 nu poate intra în concurs cu infracţiunea de uz de fals (art. 291
C.pen.) ori infracţiunea de fals în declaraţii (art.292 C.pen, deoarece acestea intră în
conţinutul primei infracţiuni.
Omisiunea de a furniza, cu intenţie, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri
din bugetul general al Comunităţilor Europene şi din bugetele administrate de Comunităţi sau
în numele lor presupune preexistenţa unei obligaţii legale de informare, pe care făptuiotorul o
nesocoteşte.
Urmarea imediată constă în obţinerea ilegală de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau
din bugetele administrate de aceasta sau în numele său.
Este realizat conţinutul acestei infracţiuni chiar dacă fondurile obţinute ilicit sunt utilizate
conform destinaţiei pentru care au fost obţinute, iar proiectul este dus până la capăt în
parametrii prevăzuţi în contract. În doctrină este sugerată o modificare legislativă în sensul
reţinerii unei infracţiuni de drept comun în toate cazurile în care bugetul comunitar nu este
prejudiciat, deoarece se poate ajunge în situaţia paradoxală a condamnării unei persoane
pentru fraudarea intereselor comunitare deşi nu se produce nici un prejudiciu bugetului
comunitar.
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate, care
este necesar a fi stabilită în fiecare speţă.
161
Infracţiunea se comite cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.
6.2.5. Forme, modalităţi, variante, sancţionare

Actele de pregătire nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este incriminată, potrivit art.
4
18 din lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce urmarea imediată
specifică, respectiv când făptuitorul a obţinut fonduri din bugetul general al Comunităţilor
Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor ori când obţinerea
fondurilor produce consecinţe deosebit de grave.
În art. 181 alin. (3) este reglementată o variantă agravată a infracţiunii, al cărei conţinut
este realizat dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave.
Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care
are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene
sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, se pedepseşte cu închisoare de la 3
la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează omisiunea de a
furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general
al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, dacă
fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri. Iar dacă faptele descrise mai sus
au produs consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
obligatoriu de către procurori specializaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

“Art. 182 - (1) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a
destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene
sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebit de
grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor
drepturi.
(3) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui
folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor
162
din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate
de acestea ori în numele lor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la alin.
(1).”

privitoare la asigurarea respectării destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al
Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
Obiectul material îl reprezintă sumele de bani deturnate, adică folosite fără respectarea
destinaţiei, din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de
acestea ori în numele lor.
generale pentru angajarea răspunderii penale. În textul incriminator nu există nicio o
poate fi orice entitate cu personalitate juridică din cadrul U.E., care suferă ca urmare a
comiterii infracţiunii. De pildă, Comisia Europeană.

Elementul material constă în acţiunea de schimbare ilegală a destinaţiei fondurilor
obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de
acestea ori în numele lor. Se observă că există puternice asemănări între această infracţiune şi
infracţiunea de deturnare de fonduri prevăzută în art. 3021 din Codul penal. Astfel, conform
art. 182 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, este infracţiune şi schimbarea, fără respectarea
prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat
diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din
bugetele administrate de acestea ori în numele lor, iar potrivit art. 3021 din Codul penal,
deturnarea de fonduri constă în schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor
materiale, fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii
economico-financiare sau a produs o pagubă unui organ ori unei instituţii de stat sau unei alte
unităţi dintre cele la care se referă art. 145 [autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau
alte persoane juridice de interes public].
Evidenţiem faptul că în cazul deturnării de fonduri din bugetul Uniunii Europene, se va
reţine infracţiunea prevăzută la art. 182 din Legea nr. 78/2000, care reprezintă legea specială,
şi nu art. 3021 din Codul penal, care este legea generală în materie.
Urmarea imediată a faptei descrise de alin. (1) constă în producerea unei stări de pericol
pentru Uniunea Europeană. În cazul variantei prevăzute în alin. (2), schimbarea destinaţiei
fondurilor are ca urmare producerea unor consecinţe deosebit de grave.
163
În cazul schimbării destinaţiei folosului legal obţinut, urmarea imediată constă în
diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din
bugetele administrate de acestea sau în numele lor.
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate, dar
aceasta trebuie demonstrată numai în când sunt reţinute varinatele infracţionale prevăzute în
alineatele (2) şi (3) ale textului incriminator.
Să ne reamintim...
Elementul material al infracţiunii prevăzute la art. 182 constă în acţiunea de
schimbare ilegală a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al
Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în
numele lor.
Subliniem faptul că această infracţiune constituie reglementarea specială,
deci se va aplica cu prioritate, în raport cu infracţiunea prevăzută la art. art.
3021 din Codul penal, care constituie dreptul comun în materie.


4
18 din lege.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce acţiunea făptuitorului,
susceptibilă de a pune în pericol fondurile băneşti şi resursele materiale din bugetul general al
Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor (alin. 1)
sau în momentul producerii consecinţelor deosebit de grave (alin. 2).
Pedeapsa prevăzută pentru persoana fizică în modalităţile prevăzute în alin. (1) şi (3) este
închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar pentru fapta prevăzută în alin. (2) închisoarea de la 5 la 15
ani şi interzicerea unor drepturi.
Persoana juridică este sancţionată cu amenda de la 5.000 la 600.000 lei pentru faptele
prevăzute în alin. (1) şi (3), iar pentru fapta prevăzută în alin. (2), amenda de la 10.000 la
900.000 lei.
164

“Art. 183 - (1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii
false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a
resurselor din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele
administrate de acestea ori în numele lor, se pedepseşte cu închisoare de la 3
la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează omisiunea de a furniza, cu
ştiinţă, datele cerute potrivit legii, dacă fapta are ca rezultat diminuarea
ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din
bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe
deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi

privitoare la asigurarea colectării resurselor în bugetul general al Comunităţilor Europene sau
în bugetele administrate de acestea ori în numele lor. Principala resursă, percepută în mod
direct în contul Comunităţilor Europene, provine din taxele vamale. Orice marfă intră pe
teritoriul comunitar este supusă regimului vamal comunitar, indiferent care este ţara de
intrare în spaţiul comunitar. Pe lângă stabilirea tarifului vamal comun, legislaţia vamală
reglementează şi unele probleme conexe aplicării în practică a tarifului: valoarea în vamă a
produsului, originea produsului şi declaraţiile efectuate în vamă. Tariful vamal comun se
aplică doar produselor provenind din state terţe.
Obiectul material este reprezentat de documentele supuse acţiunii de falsificare sau care
sunt inexacte ori incomplete.
generale pentru angajarea răspunderii penale. În textul incriminator nu există nicio o
poate fi orice entitate cu personalitate juridică din cadrul UE, care suferă ca urmare a
comiterii infracţiunii. De pildă, Comisia Europeană.

Elementul material constă în acţiunea de folosire sau prezentare de documente ori
declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor
din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în
numele lor. Frauda privitoare la veniturile comunitare poate fi săvârşită în materia tarifelor
165
vamale preferenţiale (de pildă, falsificarea certificatelor de provenienţă) sau a contrabandei.
De asemenea, poate exista frauda de tip carusel, în materie de TVA.
În doctrină se arată că frauda în materie de resurse vamale se realizează, în principal, prin
două procedee: fie declararea falsă a altor produse decât cele exportate sau importate, fie prin
eludarea plăţii taxelor prin introducerea sau scoaterea frauduloasă a mărfurilor în şi din
spaţiul comunitar.
În asemenea cazuri, se va reţine infracţiunea de contrabandă, se va reţine infracţiunea de
diminuarea fondurilor europene sau se va reţine un concurs între aceste două infracţiuni?
Se consideră că infracţiunea de diminuare ilegală a resurselor din bugetele Comunităţilor
Europene este ca natură o infracţiune complexă, aceasta absorbind în conţinutul ei, atunci
când se realizează şi elementele constitutive ale acestora, infracţiunea de contrabandă
(sancţionată prin art. 270 din Codul vamal al României).
Urmarea imediată a faptei descrise de alin. (1) constă în diminuarea resurselor din bugetul
general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor.
Ca o condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii, trebuie ca această diminuare să fie
ilegală.
În cazul variantei prevăzute în alin. (2), fapta trebuie să producă consecinţe deosebit de
grave.
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.


4
18 din lege.
Pedeapsa pentru modalităţile prevăzute în alin. (1) şi (2) este închisoarea de la 3 la 15 ani
şi interzicerea unor drepturi, iar dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe
deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
166
“Art. 185 - Încălcarea din culpă, de către director, administrator sau
persoana cu atribuţii de decizie sau de control în cadrul unui agent
economic, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin
îndeplinirea ei defectuoasă, dacă a avut ca rezultat săvârşirea uneia dintre
infracţiunile prevăzute la 181-183 sau săvârşirea unei infracţiuni de corupţie
ori de spălare a banilor în legătură cu fondurile Comunităţilor Europene, de
către o persoană care se află în subordinea sa şi care a acţionat în numele
acelui agent economic, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi
6.5.2. Explicaţii specifice

Infracţiunea prevăzută în art. 185 din Legea nr. 78/2000 constituie, practic, o variantă
specială a infracţiunii de neglijenţă în serviciu (art. 249 din Codul penal), diferenţiindu-se de
aceasta numai în ceea ce priveşte urmarea imediată. De aici reiese că, ori de câte ori o faptă
nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii examinate, va putea fi reţinută
infracţiunea prevăzută în art. 249 din Codul penal.
În doctrină, se arată că poate săvârşi această faptă un administrator al unei societăţi
comerciale care, delegând un director executiv să obţină subvenţii din Fondul european
pentru orientare şi garanţie agricolă, semnează fără a citi documentaţia prezentată de acesta,
documentaţie care atestă suprafeţe agricole mai mari decât cele deţinute în realitate de
societatea comercială, iar pe baza documentaţiei trimise se primesc fonduri mai mari,
prejudiciindu-se astfel bugetele administrate în numele Comunităţilor Europene.
Delegarea nu absolvă de răspundere pe cel care a făcut-o, acesta având în continuare
obligaţia de control asupra activităţii delegate.
§7. Rezumat
Unitatea de învăţare nr. 6 – Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie prezintă, pe
înţelesul studenţilor, câteva noţiuni esenţiale pentru înţelegerea fenomenului
corupţiei. În continuare sunt analizate două categorii de infracţiuni cuprinse în
lege: infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie şi infracţiunile contra
intereselor financiare ale Uniunii Europene, fiind menţionate şi aspectele
procesuale relevante. De asemenea, este explicat dreptul constituţional al
legiuitorului de a reglementa prin legi speciale (cu pedepse mai mari faţă de
dreptul comun în materie) o anumită conduită susceptibilă de a leza o serie de
relaţii sociale ocrotite, din raţiuni de politică penală ori din considerente ce
izvorăsc din realităţi iminente.
§8. Test
sinteză):
1. Analizaţi infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000,
167
referitoare la utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost
acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri
publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.
2. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 12 din Legea nr. 78/2000 privind
efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia,
atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de
tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei
sau însărcinării sale şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce
nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate
la aceste informaţii
3. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 182 din Legea nr. 78/2000
referitoare la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei
fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din
bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi schimbarea, fără respectarea
prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca
rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităţilor
Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

1. Cine are cometenţa de a efectua urmărirea penală în cazul infracţiunilor
contra intereselor financiare ale Uniunii Europene, prevăzute de Legea nr.
78/2000:
a) Oficiul European de Luptă Antifraudă;
b) Departamentul de Luptă Antifraudă;
c) procurori specializaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
2. Constituie infracţiune contra intereselor financiare ale Uniunii Europene,
prevăzute de Legea nr. 78/2000:
a) schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui folos
legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din
bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de
acestea ori în numele lor;
b) schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale, fără
respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii
economico-financiare sau a produs o pagubă unui organ ori unei instituţii de stat;
c) folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau
incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul
general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în
numele lor.

Realizaţi un studiu cu privire la cadrul legal privind protecţia intereselor
financiare ale Uniunii Europene şi analizaţi conformitatea legislaţiei naţionale cu
cea europeană.
168
§10. Bibliografie
Obligatorie
1. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare
382.
Facultativă
1. Codul penal
2. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu
3. V. Dobrinoiu, M.A. Hotca, N. Neagu, M. Murea, C. Căsuneanu, Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,
Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, pag. 11 - 490.
4. N. Neagu, Fraudarea bugetului comunitar, Wolters Kluwer, Bucureşti,
2008, pag. 27 - 298.
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 425 – 477.
169
INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN CODUL SILVIC
§1. Introducere
§5. Analiza infracţiunilor silvice
§6. Rezumat
§1. Introducere
Ultima unitate de învăţare, a 7-a, prezintă cadrul legal în materie, defineşte
fondul forestier naţional, prezintă obligaţiile deţinătorilor de fond forestier şi, în
final realizează o analiză a infracţiunilor silvice cuprinse în Codul silvic - Legea
nr. 46/2008.

Unitatea de învăţare nr. 7 – Infracţiunile silvice, urmăreşte aprofundarea
infracţiunilor silvice, transmiţând studenţilor cunoştinţele necesare pentru
interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie.
analiza unor hotărâri relevante ale instanţelor de judecată ori a deciziilor Curţii
Constituţionale.

Infracţiunile silvice sunt prevăzute în Codul silvic (Legea nr. 46/2008), în titlul VI, art.
106 - 114. Scopul incriminării acestor fapte îl constituie protecţia fondului forestier naţional.
În temeiul art. 1 alin. (2) din Codul silvic, fondul forestier naţional cuprinde:
a) pădurile;
b) terenurile în curs de regenerare şi plantaţiile înfiinţate în scopuri forestiere;
170
c) terenurile destinate împăduririi: terenuri degradate şi terenuri neîmpădurite, stabilite în
condiţiile legii a fi împădurite;
d) terenurile care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solarii, plantaje şi culturi de
plante-mamă;
e) terenurile care servesc nevoilor de producţie silvică: culturile de răchită, pomi de
Crăciun, arbori şi arbuşti ornamentali şi fructiferi;
f) terenurile care servesc nevoilor de administraţie silvică: terenuri destinate asigurării
hranei vânatului şi producerii de furaje, terenuri date în folosinţă temporară personalului
silvic;
g) terenurile ocupate de construcţii şi curţile aferente acestora: sedii administrative,
cabane, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri şi căi
forestiere de transport, spaţii industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier;
h) iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele
silvice;
i) perdelele forestiere de protecţie;
j) jnepenişurile;
k) păşunile împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru
suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră.
Potrivit art. 1 alin. (3) din Codul silvic, toate terenurile incluse în fondul forestier naţional
sunt terenuri cu destinaţie forestieră.
Sunt considerate păduri, conform art. 2 din Codul silvic, şi sunt incluse în fondul forestier
naţional terenurile cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii trebuie să
atingă o înălţime minimă de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetaţie. Termenul
pădure include:
a) pădurile cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie 1990, precum şi cele
incluse ulterior în acestea, în condiţiile legii;
b) perdelele forestiere de protecţie;
c) jnepenişurile;
d) păşunile împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru
suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră.
Articolul 3 prevede că fondul forestier naţional este, după caz, proprietate publică sau
privată şi constituie bun de interes naţional. Dreptul de proprietate asupra terenurilor care
constituie fondul forestier naţional se exercită în conformitate cu dispoziţiile prezentului cod.
Potrivit art. 7 după forma de proprietate, fondul forestier naţional poate fi:
a) fond forestier proprietate publică a statului;
b) fond forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale;
c) fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice;
d) fond forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale.
Fondul forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale cuprinde păşunile
împădurite, incluse în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, care, prin efectul
Codului silvic, se includ în fondul forestier naţional.
Este interzisă trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unităţilor
administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local, a
consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
171
Este interzisă includerea pădurilor în intravilan.
Conform art. 6, fondul forestier naţional este supus regimului silvic. Vegetaţia forestieră
de pe terenurile din afara fondului forestier naţional este supusă normelor tehnice silvice
privind evaluarea masei lemnoase şi reglementărilor privind circulaţia materialului lemnos.
Recoltarea şi valorificarea lemnului din vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului
forestier naţional sunt la latitudinea proprietarilor, cu respectarea prevederilor menţionate mai
sus. Persoanele juridice şi instituţiile publice care beneficiază, sub raport economic, ecologic
sau social, de efectele funcţiei de protecţie a pădurilor învecinate, altele decât cele aflate în
proprietate, plătesc contravaloarea acestor funcţii potrivit prevederilor reglementate prin lege
specială.
În conformitate cu art. 17 din Codul silvic, respectarea regimului silvic este obligatorie
pentru toţi deţinătorii de fond forestier. Proprietarii fondului forestier au următoarele obligaţii
în aplicarea regimului silvic:
a) să asigure întocmirea şi respectarea amenajamentelor silvice;
b) să asigure paza şi integritatea fondului forestier;
c) să realizeze lucrările de regenerare a pădurii;
d) să realizeze lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor;
e) să execute lucrările necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor
pădurilor;
f) să asigure respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor;
g) să exploateze masa lemnoasă numai după punerea în valoare, autorizarea parchetelor şi
eliberarea documentelor specifice de către personalul abilitat;
h) să asigure întreţinerea şi repararea drumurilor forestiere pe care le au în administrare
sau în proprietate;
i) să delimiteze proprietatea forestieră în conformitate cu actele de proprietate şi să
menţină în stare corespunzătoare semnele de hotar;
j) să notifice structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care
răspunde de silvicultură, în termen de 60 de zile, cu privire la transmiterea proprietăţii asupra
terenurilor forestiere.
Elaboraţi un studiu cu privire la istoricul incriminării infracţiunilor silvice în

România.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
§5. Analiza infracţiunilor silvice din Codul silvic
5.1. Infracţiunea prevăzută la art. 106 din Codul silvic - reducerea suprafeţei
fondului forestier şi schimbarea destinaţiei obiectivului

“Art. 106 - (1) Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără res-
pectarea dispoziţiilor art. 36 şi 37 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
172
închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi schimbarea
destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din
fondul forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier naţional, dacă
schimbarea destinaţiei se produce în termen de 5 ani de la aprobarea
scoaterii din fondul forestier.
(3) Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligat să elibereze
terenul forestier de orice construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.
(4) Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului
faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2), de către ocolul silvic care realizează
serviciile silvice sau administrarea pădurii respective, pe amplasamentul care
face obiectul infracţiunii.”

Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 106 alin. (1) este constituit din relaţiile
sociale referitoare la protecţia integrităţii fondului forestier naţional împotriva faptelor
prin care suprafaţa acestuia este redusă cu încălcarea legii.
Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 106 alin. (2) este constituit din relaţiile
sociale născute ca urmare a instituirii obligaţiei de a păstra destinaţia obiectivului pentru care
s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul forestier naţional sau de ocupare a fondului
forestier naţional pe o durată de cel puţin 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier.
Obiectul material al infracţiunii îl formează elementele fondului forestier naţional
menţionate în art. 1 alin. (2) din Codul silvic.
Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute de art. 106 alin. (1) şi (2) poate fi orice
persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile generale pentru angajarea
răspunderii penale, iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat,
instigare şi complicitate).
Subiectul pasiv principal al infracţiunilor este statul, ca reprezentant al societăţii,
interesat în ocrotirea fondului forestier naţional.

Elementul material al infracţiunii descrise de art. 106 alin. (1) constă în acţiunea de
reducere a suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor art. 36 şi 37 din
Codul silvic.
Articolul 35 din Codul silvic instituie regula potrivit căreia reducerea suprafeţei fondului
forestier naţional este interzisă. Conform art. 36, prin excepţie de la prevederile art. 35, este
permisă reducerea suprafeţei fondului forestier naţional prin scoatere definitivă, pentru
realizarea obiectivelor de interes naţional, declarate de utilitate publică, în condiţiile legii. La
cerere, solicitantul terenului pe care urmează a fi realizate obiectivele prevăzute mai sus poate
compensa suprafaţa ocupată cu terenuri echivalente ca suprafaţă şi bonitate, caz în care nu se
mai plăteşte contravaloarea terenului scos din fondul forestier naţional, dar se achită anticipat
173
celelalte obligaţii băneşti. Compensarea se realizează în echivalenţă valorică, în condiţiile în
care suprafaţa terenului dat în compensare nu poate fi mai mică decât suprafaţa terenului care
face obiectul scoaterii din fondul forestier.
În conformitate cu art. 37 alin. (1) din Codul silvic, pot fi scoase definitiv din fondul
forestier naţional, doar cu condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului
forestier şi cu plata anticipată a obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau
extinderii următoarelor categorii de obiective:
a) necesare explorării şi exploatării următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile,
agregate minerale, minereuri, ape minerale, surse de energie alternativă, petrol şi gaze
naturale;
b) structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, unităţi de cult, obiective
sociale, sportive şi medicale, construcţii hidrotehnice de interes local. În înţelesul prezentei
legi, categoria obiective sociale nu include locuinţele individuale şi ansamblurile rezidenţiale
edificate în fondul forestier proprietate publică;
c) locuinţe sau case de vacanţă, numai în fondul forestier proprietate privată a persoanelor
fizice şi juridice;
d) obiective instalate în fondul forestier înainte de anul 1990, cuprinse în amenajamentele
silvice în vigoare la data de 1 ianuarie 1990, la categoria "ocupaţii şi litigii";
e) reţele de surse de apă potabilă şi canalizare, reţele şi sisteme de comunicaţii, precum şi
drumuri de interes judeţean şi local;
f) repararea şi întreţinerea reţelelor de transport petrol, gaze naturale şi energie electrică.
Amplasarea obiectivelor prevăzute la lit. c) se face cu respectarea următoarelor condiţii,
care trebuie îndeplinite cumulativ:
a) construcţia şi terenul pe care se amplasează sunt proprietatea aceleiaşi persoane;
b) suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier,
incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 5% din suprafaţa
proprietăţii forestiere, dar nu mai mare de 200 m2.
Compensarea se realizează fizic cu un teren care are de cinci ori valoarea terenului care se
scoate definitiv din fondul forestier, iar suprafaţa terenului dat în compensare nu poate fi mai
mică decât de trei ori suprafaţa terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier.
Terenurile cu care se realizează compensarea trebuie să fie numai din afara fondului
forestier naţional, dar limitrofe acestuia, apte de a fi împădurite. În situaţia în care suprafaţa
minimă a unui teren cu care se realizează compensarea este mai mare de 20 ha, acesta poate
să nu fie limitrof fondului forestier, dar trebuie să fie compact. Nu se poate realiza
compensarea cu terenuri situate în zona alpină şi subalpină.
Pentru terenurile cu care se realizează compensarea sunt obligatorii înscrierea în
amenajamentele silvice şi asigurarea administrării sau serviciilor silvice în termen de 30 de
zile de la data aprobării scoaterii definitive din fondul forestier, precum şi împădurirea în
maximum două sezoane de vegetaţie.
Nu se admite compensarea cu terenuri limitrofe perdelelor forestiere de protecţie. În
judeţele în care suprafaţa fondului forestier este sub 16% din suprafaţa judeţului,
compensarea se realizează numai cu terenuri din cadrul aceluiaşi judeţ. Terenurile scoase
definitiv din fondul forestier şi terenurile primite în compensare dobândesc situaţia juridică a
terenurilor pe care le înlocuiesc.
174
Elementul material al infracţiunii descrise de art. 106 alin. (2) constă în acţiunea de
schimbare a destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul
forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier naţional, dacă schimbarea destinaţiei se
produce în termen de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier.
Urmarea imediată constă în pierderea unei suprafeţe din fondul forestier naţional [în
cazul infracţiunii prevăzute de alin. (1)] sau în modificarea destinaţiei obiectivului înainte de
expirarea unui termen de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier naţional [în cazul
infracţiunii prevăzute de alin. (2)].
sensul că acea modificare să aibă drept cauză acţiunea făptuitorului.

Faptele incriminate de art. 106 din Codul silvic, fiind infracţiuni de acţiune şi neexistând
derogări de la regulile generale se supun prevederilor art. 19 alin. (2) din Codul penal, astfel
că rezultă că, forma de vinovăţie cu care se comit este intenţia, în ambele sale modalităţi
(directă sau indirectă). Dacă fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune.
5.1.5. Forme, modalităţi

Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunilor are loc în momentul în care se produce urmarea imediată
specifică.

Infracţiunile prevăzute de art. 106 alin. (1) şi (2) se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la
un an sau cu amendă.
Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligat să elibereze terenul forestier de
orice construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.
Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului faptelor, de către
ocolul silvic care realizează serviciile silvice sau administrarea pădurii respective, pe
amplasamentul care face obiectul infracţiunii.
5.2. Infracţiunea prevăzută la art. 107 din Codul silvic - tulburarea de posesie

“Art. 107 - Ocuparea fără drept, în întregime sau în parte, a unor
suprafeţe din fondul forestier naţional constituie infracţiune şi se pedepseşte
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”
175
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare la posesia
netulburată asupra elementelor fondului forestier naţional.
Obiectul material al infracţiunii îl formează elementele fondului forestier naţional
menţionate de art. 1 alin. (2) din Codul silvic. În obiectul material al infracţiunii nu pot intra
decât terenurile din fondul forestier naţional, iar nu şi cele din afara a cestuia, deoarece textul
incriminator foloseşte expresia „fondul forestier naţional”, exprimare care, per a contrario,
exclude alte tipuri de terenuri.
Celelalte terenuri nu rămân fără protecţie, ci formează obiect material al art. 220 din
Codul penal. Prin obiectul său special, infracţiunea prevăzută de art. 107 din Codul silvic se
deosebeşte de fapta incriminată de art. 220 din Codul penal, care poate avea ca obiect orice
bun imobil, cu excepţia celor care intră în obiectul infracţiunii prevăzute în Codul silvic.
Corelaţia între aceste norme de incriminare (art. 220 din Codul penal şi art. 107 din Codul
silvic) este una gen-specie, astfel că incidenţa concomitentă a acestora cu privire la una şi
aceeaşi faptă este exclusă.
Având în vedere cele de mai sus, apreciem că nu poate exista concurs de infracţiuni între
infracţiunea prevăzută de art. 107 din Codul silvic şi infracţiunea de tulburare de posesie
reglementată de Codul penal.
Pe de altă parte, considerăm că, prin intrarea în vigoare a noului Cod silvic, art. 23 din
Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie, care sancţionează tulburarea de
posesie asupra perdelelor de protecţie, a fost abrogat în temeiul art. 139 din Codul silvic,
deoarece perdelele forestiere de protecţie fac parte, conform art. 1 din Codul silvic, din
fondul forestier naţional.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care
îndeplineşte condiţiile generale pentru angajarea răspunderii penale, iar participaţia penală
este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate).
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesat
în ocrotirea fondului forestier naţional şi care este astfel lezată.
Subiect pasiv secundar este proprietarul sau deţinătorul legitim al bunului ce formează
obiectul material al infracţiunii. Dacă posesorul bunului a cărei posesie a fost tulburată nu
coincide cu proprietarul bunului, în cauză vor exista două persoane vătămate. Posesia
exercitată de persoana deposedată de subiectul activ trebuie să fie legală (licită, legitimă),
deoarece se bucură de protecţia legii penale numai posesorii legitimi.
Să ne reamintim...
Obiectul material al infracţiunii îl formează elementele fondului forestier
naţional menţionate de art. 1 alin. (2) din Codul silvic, inclusiv perdelele
forestiere de protecţie, deoarece prin intrarea în vigoare a noului Cod silvic, art.
23 din Legea nr. 289/2002, care sancționează tulburarea de posesie asupra
acestora, a fost abrogat în temeiul art. 139 din Codul silvic, perdelele forestiere
de protecţie fiind incluse în fondul forestier naţional. Cât despre celelalte,
acestea nu rămân fără protecție, ci formează obiect material al infracțiunii
prevăzute la art. 220 din Codul penal.
176
Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de ocupare fără drept, în întregime
sau în parte, a unor suprafeţe din fondul forestier naţional.
Prin ocupare se înţelege luarea în stăpânire efectivă a imobilului aflat în posesia altei
persoane. Pentru existenţa sa, elementul material trebuie să îndeplinească cerinţa ca
activitatea de ocupare să aibă loc fără drept, adică să fie contrară legii (contra legem).
Expresia „fără drept” are semnificaţia unei cerinţe esenţiale ataşate elementului material şi
este menită să delimiteze fapta infracţională de alte fapte de natură licită, deoarece cu
respectarea legii este posibilă ocuparea unor părţi din fondul forestier naţional.
În cazul în care ocuparea s-a făcut în temeiul unui titlu legal recunoscut, fapta nu
constituie infracţiune, deoarece nu este îndeplinită o condiţie esenţială. Nu are relevanţă: dacă
imobilul a fost ocupat în totalitate sau nu; dacă subiectul a reuşit să rămână multă vreme sau
nu în imobilul ocupat; dacă făptuitorul şi-a adus sau nu lucrurile sale în imobilul ocupat; dacă
lucrurile celui în posesia căruia se află imobilul au fost sau nu îndepărtate.
Urmarea imediată constă în schimbarea posesiei asupra bunului ce formează obiectul
material al infracţiunii. Practic, suprafaţa ocupată de către făptuitor trece în posesia
nelegitimă a acestuia.
Între elementul material şi urmarea imediată – schimbarea ilegală a situaţiei de fapt –
trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în sensul că acea modificare să aibă drept cauză
acţiunea făptuitorului. Relaţia cauzală între acţiunea specifică faptei şi modificarea posesiei
trebuie stabilită în fiecare caz în parte.

Tulburarea de posesie incriminată de art. 107 din Codul silvic, fiind o infracţiune de
acţiune şi neexistând derogări de la regulile generale, se supune prevederilor art. 19 alin. (2)
din Codul penal, astfel că forma de vinovăţie cu care se comite este intenţia, în ambele sale
modalităţi (directă sau indirectă). Dacă fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie
infracţiune.
5.2.5. Forme, modalităţi

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce ocuparea imobilului, iar
epuizarea la data la care făptuitorul pierde posesia. Având în vedere specificul elementului
material al infracţiunii, în majoritatea situaţiilor infracţiunea are caracter continuu. Dacă
făptuitorul a pătruns în perimetrul forestier (pădure, teren etc.) dar nu a reuşit să-l ocupe,
nerealizându-se această acţiune (ocuparea), fapta nu va constitui infracţiune, cu excepţia
situaţiei în care făptuitorul a distrus semne de hotar, situaţie în care va fi reţinută, eventual,
infracţiunea prevăzută de art. 220 din Codul penal. În cazul când făptuitorul a izbutit să ocupe
177
perimetrul forestier şi să rămână pe acesta, infracţiunea capătă caracter continuu şi va persista
până la încetarea ocupării.

Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
5.3. Infracţiunea prevăzută la art. 108 din Codul silvic - tăierea sau scoaterea din
rădăcini, fără drept, a vegetaţiei forestiere

“Art. 108 - (1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din
rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional
şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de
forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se sancţionează după
cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă, dacă valoarea
prejudiciului produs este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al
unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani, dacă valoarea prejudiciului produs
este mai mică decât limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel
puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului
produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea prejudiciului produs
este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea prejudiciului produs
este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.
(2) Maximul pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 3 ani, în
cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori
paralizantă;
c) în timpul nopţii;
d) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.
(3) În cazul în care infracţiunile prevăzute la alin. (1) au fost săvârşite cu
ştirea sau cu acordul personalului silvic, nivelul minim valoric al
prejudiciului pentru calificarea faptei ca infracţiune silvică se stabileşte la o
valoare de 2,5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior la data constatării faptei.
(4) Tentativa se pedepseşte.”
178
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privitoare la protecţia
vegetaţiei foresteiere împotriva faptelor de tăiere, rupere, distrugere, degradare sau scoatere
din rădăcini de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional sau din vegetaţia
forestieră situată pe terenuri din afara acestuia.
Obiectul material îl formează vegetaţia forestieră (arbori, puieţi sau lăstari), indiferent
de forma de proprietate, din fondul forestier naţional sau din vegetaţia forestieră situată pe
terenuri din afara acestuia.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi proprietarul sau deţinătorul terenului pe care se află
vegetaţia forestieră, precum şi sau orice altă persoană, iar participaţia penală este posibilă în
toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate), inclusiv în forma participaţiei
improprii.
în ocrotirea terenurilor cu vegetaţie forestieră.
Subiectul pasiv secundar, în acele situaţii în care statul nu este el titularul terenului cu
vegetaţie forestieră, este persoana căreia îi aparţine terenul pe care se află vegetaţia forestieră
tăiată, ruptă, distrusă, degradată sau scoasă din rădăcini în mod nelegal.

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de tăiere, rupere, distrugere,
degradare sau scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul
forestier naţional sau din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent
de forma de proprietate, de către proprietari, deţinători sau de către oricare altă persoană,
dacă valoarea arborilor, puieţilor sau lăstarilor este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu
al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea este sub această limită, dar
fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani dacă valoarea cumulată este de
peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. În
cazul în care infracţiunile prevăzute la art. 108 alin. (1) au fost săvârşite cu ştirea sau cu
acordul personalului silvic, nivelul minim valoric al prejudiciului pentru calificarea faptei ca
infracţiune silvică se stabileşte la o valoare de 2,5 ori mai mare decât preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.
Urmarea imediată constă în schimbarea situaţiei de fapt a masei lemnoase ce formează
obiectul protecţiei penale, în sensul că aceasta se află în stare tăiată, ruptă, distrusă, degradată
sau scoasă din rădăcini.
sensul că tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea sau scoaterea din rădăcini să fi fost produse
de acte ale unei persoane, iar nu din cauze care exced controlului omului (cutremur, trăsnete,
boli, distrugeri sau vătămări produse de animale etc.).
179
Infracţiunea se comite numai cu intenţie directă sau indirectă.
Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul urmărit de făptuitor şi nici
de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa se
pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce urmarea imediată.
Infracţiunea poate fi săvârşită în mai multe variante sau modalităţi infracţionale, şi
anume:
a) tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,
puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din
afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea prejudiciului produs este de
cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la
data constatării faptei;
b) tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,
afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea prejudiciului produs este mai
mică decât limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval
de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a);
c) tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,
cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior
la data constatării faptei;
d) tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,
cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior, la data constatării faptei.

Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,
afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se
sancţionează după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs
este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior la data constatării faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este mai mică
decât limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de
un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a);
180
c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin
20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data
constatării faptei;
d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin
50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data
constatării faptei.
Maximul pedepselor se majorează cu 3 ani, în cazul în care faptele au fost săvârşite în
următoarele împrejurări:
b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
În cazul în care infracţiunile prevăzute la alin. (1) au fost săvârşite cu ştirea sau cu
acordul personalului silvic, nivelul minim valoric al prejudiciului pentru calificarea faptei ca
infracţiune silvică se stabileşte la o valoare de 2,5 ori mai mare decât preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei, ceea ce poate atrage o
pedeapsă mai mare pentru aceste categorii de persoane.
5.4. Infracţiunea prevăzută la art. 109 din Codul silvic - păşunatul nelegal în
suprafeţe împădurite

“Art. 109 - (1) Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care
acesta este interzis constituie infracţiune silvică şi se sancţionează după cum
urmează:
prejudiciului este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
b) cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea
prejudiciului este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
c) cu închisoare de la 2 ani la 7 ani sau cu amendă, dacă valoarea
prejudiciului este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.
(2) Maximul pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 3 ani în
a) în timpul nopţii;
b) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.”
181
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare protecţia
vegetaţiei forestiere împotriva distrugerii sau vătămării prin păşunare în zone unde păşunatul
este interzis.
Infracţiunea are ca obiect material vegetaţia forestieră (puieţi, arbori sau lăstari) existentă
în perimetrele unde păşunatul este interzis.
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, complicitate şi instigare).
În practică, de regulă, autorul infracţiunii este persoana care are paza materială a
animalelor, indiferent de persoana proprietarului. Dacă proprietarul este cel care l-a
determinat pe paznicul animalelor să păşuneze în zone unde păşunatul este interzis, el va
răspunde penal alături de paznicul material, dar în calitate de autor, iar nu de complice.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesată
în ocrotirea fondului forestier naţional, iar subiectul pasiv secundar este persoana juridică sau
fizică prejudiciată prin săvârşirea faptei. Dacă proprietarul sau deţinătorul legal al unui
perimetru forestier interzis pentru păşunare distruge sau vatămă, în condiţiile normei de
incriminare, arbori, puieţi sau lăstari el devine din potenţială victimă subiect activ al
infracţiunii.

Elementul material al infracţiunii constă în păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de
pădure în care acesta este interzis. Păşunatul se poate realiza prin orice acţiune sau inacţiune
ce are ca rezultat nimicirea, desfiinţarea, rănirea, decojirea tulpinii sau ruperea vegetaţiei
forestiere aflate în perimetrul interzis păşunării.
Conform art. 53 din Codul silvic, păşunatul este interzis în perdelele forestiere de
protecţie şi în perimetrele de ameliorare a terenurilor degradate sau în alunecare. Prin
excepţie de la prevederile de mai sus, în caz de forţă majoră, autoritatea publică centrală care
răspunde de silvicultură sau unităţile teritoriale de specialitate ale acesteia, după caz, pot
aproba păşunatul în fondul forestier, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) se desfăşoară pe durată limitată;
b) se practică doar în anumite perimetre ale pădurii;
c) solicitările de aprobare aparţin autorităţilor publice locale;
d) s-a obţinut acordul proprietarului;
e) este solicitat în cazuri temeinic justificate.
Nu poate fi aprobat păşunatul în arboretele în curs de regenerare, în plantaţiile şi
regenerările tinere, precum şi în pădurile care îndeplinesc funcţii speciale de protecţie.
Trecerea animalelor domestice prin pădure spre zonele de păşunat, adăpat şi adăpostire se
aprobă de ocolul silvic, cu acordul proprietarului pădurii, pe trasee delimitate şi în perioade
precizate; pentru pădurile proprietate publică a statului, aprobarea se dă de către
administrator.
182
Se interzice, de asemenea, trecerea animalelor domestice prin pădure în arboretele în curs
de regenerare, în plantaţiile şi regenerările tinere, în ariile naturale protejate de interes
naţional, în perimetrele de ameliorare, precum şi în perdelele forestiere de protecţie.
Cu aprobarea ocolului silvic, se permite amplasarea în mod gratuit a stupilor de albine în
fondul forestier proprietate publică a statului, pe perioada pastoralului.
Urmarea imediată a infracţiunii constă în producerea unei pagube în valoare de peste 5 ori
mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
sensul că paguba survenită are drept cauză acţiunea făptuitorului.

fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune, cu toate că distrugerea sau
vătămarea vegetaţiei forestiere prin păşunat este posibilă şi din culpă. Argumentul nostru este
că, din punctul de vedere al naturii juridice, fapta incriminată de art. 109 din Codul silvic este
o faptă comisivă, iar împrejurarea că ea se poate săvârşi inclusiv printr-o inacţiune nu poate
schimba natura sa, astfel că faptele de distrugere sau vătămare săvârşite din neglijenţă sau
imprudenţă nu constituie infracţiune.

Consumarea infracţiunii are loc producerea pagubei cerute de norma de incriminare.

Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care acesta este interzis constituie
infracţiune silvică şi se sancţionează după cum urmează:
a) cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de
cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la
b) cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel
puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la
c) cu închisoare de la 2 ani la 7 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel
puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la
data constatării faptei.
Maximul pedepselor se majorează cu 3 ani în cazul în care faptele au fost săvârşite în
următoarele împrejurări:
a) în timpul nopţii;
b) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.
183
5.5. Infracţiunea prevăzută la art. 110 din Codul silvic - furtul din fondul forestier

“Art. 110 - (1) Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale
ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din
păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost
ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara
fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale
fondului forestier naţional constituie infracţiune şi se sancţionează după cum
urmează:
materialului lemnos sustras este de 5 până la 20 de ori inclusiv mai mare
decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă fapta a fost săvârşită de cel
puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului
lemnos depăşeşte valoarea prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea materialului lemnos
sustras este de peste 20 până la 50 de ori inclusiv mai mare decât preţul
mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea materialului lemnos
sustras depăşeşte de 50 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior.
(2) Maximul pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 3 ani în
paralizantă;
d) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.”

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare la protecţia
vegetaţiei şi a materialului lemnos din fondul forestier naţional împotriva faptelor de însuşire
de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost
tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate
care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului
forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional.
Obiectul material îl formează vegetaţia forestieră sau lemnoasă (arbori, puieţi sau lăstari)
din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin
lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum
şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional. Practic, obiectul material
al acestei infracţiuni îl reprezintă produsele lemnoase, astfel cum sunt menţionate în art. 58
184
alin. (2) din Codul silvic. Produsele lemnoase specifice fondului forestier naţional sunt
reprezentate prin:
a) produse principale, rezultate din tăieri de regenerare a pădurilor;
b) produse secundare, rezultate din tăieri de îngrijire şi conducere a arboretelor;
c) produse accidentale, rezultate în urma acţiunii factorilor biotici şi abiotici
destabilizatori sau din defrişări de pădure legal aprobate;
d) produse de igienă, rezultate din procesul normal de eliminare naturală;
e) alte produse: arbori şi arbuşti ornamentali, pomi de Crăciun, răchită, puieţi şi diferite
produse din lemn.
Nu intră în obiectul infracţiunii examinate, produsele nelemnoase specifice fondului
forestier, respectiv: vânatul din cuprinsul acestuia, peştele din apele de munte, din crescătorii,
bălţi şi iazuri din fondul forestier, fructele de pădure, seminţele forestiere, ciupercile
comestibile din flora spontană, plantele medicinale şi aromatice, răşina şi altele de acest fel.
Prin obiectul său special, infracţiunea prevăzută de art. 110 din Codul silvic se deosebeşte
de fapta incriminată prin art. 208 din Codul penal, care poate avea ca obiect orice bun mobil,
cu excepţia celor care intră în obiectul infracţiunii din Codul silvic. Corelaţia între cele două
norme de incriminare (art. 208 din Codul penal şi art. 110 din Codul silvic) este una gen-
specie, astfel că incidenţa concomitentă a acestora cu privire la una şi aceeaşi faptă este
exclusă.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte
condiţiile generale, iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
în ocrotirea fondului forestier naţional.
Subiect pasiv secundar este proprietarul sau deţinătorul legitim al bunului ce formează
obiectul material al infracţiunii. Dacă posesorul bunului însuşit nu coincide cu proprietarul
bunului, în cauză vor exista două persoane vătămate.
Pentru existenţa infracţiunii analizate, fapta trebuie să se săvârşească pe un teren supus
protecţiei silvice. În funcţie de locul săvârşirii faptei se determină încadrarea furtului (furt
simplu sau calificat – conform art. 208 ori 209 din Codul penal, respectiv furt prevăzut de art.
110 din Codul silvic). Astfel, dacă fapta de sustragere este săvârşită în alte locuri decât cele
stabilite de norma specială, încadrarea se va face potrivit dreptului comun (art. 208 sau 209
din Codul penal, după caz).

Elementul material al infracţiunii constă în furtul unor bunuri dintre cele menţionate de
textul incriminator.
Furtul se realizează, din punctul de vedere al elementului material, prin acţiunea de luare
a bunului mobil din posesia sau detenţia subiectului pasiv, fără a exista consimţământul
acestuia.
Prin luarea bunului se înţelege scoaterea fizică a acestuia din sfera de stăpânire a
persoanei în posesia sau detenţia căreia se afla bunul şi trecerea lui în sfera de stăpânire a
185
subiectului activ, chiar dacă nu-l foloseşte, exprimând animus sibi habendi (intenţia de a se
comporta în raportul cu bunul ca un proprietar).
Elementul material al acestei infracţiuni se realizează dacă sunt îndeplinite cumulativ
următoarele cerinţe esenţiale: sustragerea să aibă ca obiect arborii, puieţii sau lăstarii
menţionaţi în textul incriminator; bunurile asupra cărora se comite fapta să facă parte din
perimetrul fondului forestier naţional sau al altor terenuri cu vegetaţie forestieră prevăzute în
art. 6; însuşirea să fie realizată fără drept.
În teorie există controverse cu privire la interpretarea conţinutului normei de incriminare
a art. 110 din Codul silvic (este vorba, mai exact, de fostul art. 98 din Codul silvic anterior,
dar problema de drept mutatis mutandis este similară) în situaţia în care valoarea pagubei este
sub pragul prevăzut de lege, şi anume când este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru
cub de masă lemnoasă pe picior.
Într-o opinie, se apreciază că fapta nu va constitui infracţiunea prevăzută de art. 110 din
Codul silvic (referirea se făcea la art. 98 din Legea nr. 26/1996), dar poate întruni elementele
constitutive ale infracţiunii de furt sau distrugere (după caz) prevăzute de Codul penal.
În altă opinie, se consideră că în situaţia faptelor care au produs o pagubă mai mică decât
plafonul valoric, făptuitorii nu pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiunile de furt sau
distrugere prevăzute de Codul penal, ci vor răspunde pentru una din contravenţiile prevăzute
în art. 1 pct. c) sau d) din Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor
silvice (este vorba de valoarea pagubei până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior).
Cu privire interpretarea conţinutului normei de incriminare a art. 110 din
Codul silvic în situaţia în care valoarea pagubei este sub pragul prevăzut de
lege, jurisprudenţa este în sensul ultimului punct de vedere menționat, dar
există soluţii diferite în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii penale
în cazul creşterii preţului mediu al metrului cub de masă lemnoasă după
săvârşirea faptei.
Într-o primă orientare, instanţele sesizate cu judecarea unor fapte săvârşite
înainte de majorarea preţului mediu al metrului cub de masă lemnoasă pe
picior au dispus achitarea persoanelor trimise în judecată, în baza art. 11 pct.
2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) din Codul de procedură penală. În motivare,
instanţele au considerat că, dată fiind majorarea preţului mediu al metrului
cub de masă lemnoasă pe picior, valoarea pagubei nu mai depăşeşte de 5 ori
preţul, iar faptele constituie contravenţii la regimul silvic.
Într-o altă orientare, alte instanţe au pronunţat soluţii de condamnare, cu
motivarea că preţul mediu nu poate fi considerat element constitutiv al
infracţiunii, ci doar un criteriu pentru determinarea pagubei, în funcţie de care
depinde incriminarea, iar incidenţa sa este raportată la momentul consumării
faptei. S-a considerat că nu este posibilă dezincriminarea unor infracţiuni
numai prin efectul actualizărilor de preţuri făcute de ministrul de resort,
întrucât acest fapt ar fi contrar dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie şi
art. 2 din Codul penal.
186
Cu privire la acelaşi aspect, unele instanţe au dispus achitarea inculpaţilor,
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură
penală, motivându-se că valoarea pagubei face parte din latura obiectivă a
infracţiunii, iar în condiţiile în care nu este realizată această cerinţă, faptei îi
lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.
Având în vedere aceste controverse, procurorul general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a promovat recurs în interesul legii,
apreciind că soluţia legală este aceea a achitării inculpaţilor, în temeiul art. 11
pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală. În
motivarea opiniei s-a arătat că preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior este un element care se regăseşte în conţinutul constitutiv
al unor infracţiuni reglementate în actele normative privind fondul forestier.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Secţii Unite, a decis că soluţia legală
este aceea a achitării inculpaţilor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.
10 lit. d) C.proc.pen.
O altă problemă controversată este cea referitoare la aplicarea unor dispoziţii cuprinse în
Codul penal în cazul săvârşirii unui furt prin violenţă sau ameninţare. Într-o opinie, se
consideră că, întrucât existenţa tâlhăriei este esenţialmente legată de fapta de furt, este
evident că fapta incriminată prin art. 110 din Codul silvic este susceptibilă, în măsura în care
sunt îndeplinite condiţiile de violenţă sau ameninţare cerute de art. 211 din Codul penal, să
fie convertită în infracţiunea de tâlhărie.
În opinia contrară, se arată că, deoarece legiuitorul a înţeles să reunească în aceeaşi
infracţiune două fapte distincte, şi anume lovirea sau ameninţarea şi furtul, nu orice
infracţiune dintr-o lege specială care are în conţinutul său constitutiv un bun patrimonial,
poate fi înglobată în conţinutul infracţiunii de tâlhărie. Prin urmare, se consideră că faptele
persoanelor care folosesc violenţa sau ameninţarea pentru a sustrage arbori, puieţi sau lăstari
din fondul forestier naţional, sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră constituie
infracţiunea de lovire sau alte violenţe (ori ultraj după caz) şi infracţiunea prevăzută de art.
110 din Codul silvic săvârşite în concurs real.
Urmarea imediată a infracţiunii de furt de material lemnos constă în schimbarea poziţiei
faptice a bunului sustras, respectiv trecerea acestuia în sfera de putere (în stăpânirea de fapt) a
făptuitorului. Odată ajuns bunul în posesia subiectului activ fapta s-a consumat şi nu are
relevanţă cât timp durează starea de stăpânire a obiectului furat.
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate,
dar stabilirea acesteia nu ridică probleme practice.

Fapta incriminată de art. 110 din Codul silvic se comite cu intenţie, în ambele sale
modalităţi (directă sau indirectă). Dacă fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie
infracţiune.
187
posibilă şi este incriminată.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se execută integral acţiunea de
sustragere, cu alte cuvinte în clipa în care făptuitorul a ajuns în stăpânirea bunului (animus
domini), indiferent cât a durat această situaţie de fapt. Dacă făptuitorul a pătruns în perimetrul
forestier (pădure, teren etc.), dar nu a reuşit să sustragă bunurile vizate, nerealizându-se
această acţiune (sustragerea), fapta rămâne în stare de tentativă.

Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari
care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri
degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din
afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului
forestier naţional constituie infracţiune şi se sancţionează după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos
sustras este de 5 până la 20 de ori inclusiv mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în
interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos depăşeşte valoarea prevăzută la
lit. a);
c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de
peste 20 până la 50 de ori inclusiv mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior;
d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depăşeşte
de 50 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Maximul pedepselor prezentate mai sus se majorează cu 3 ani în cazul în care faptele au
fost săvârşite în următoarele împrejurări:
b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
Realizaţi un examen comparaţiv al infracţiunii de furt prevăzută de art. 110 din

Codul silvic cu infracţiunile de furt prevăzute de art. 208 sau 209 din Codul
penal.
unităţii de curs, care detaliază infracțiunile prevăzute de Codul silvic.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
188
5.6. Infracţiunea prevăzută la art. 111 din Codul silvic - distrugerea calificată a
pădurilor

“Art. 111 - (1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de
neîntrebuinţare prin incendiere a pădurilor, a perdelelor forestiere de
protecţie, a vegetaţiei forestiere din terenurile degradate ameliorate prin
împăduriri, a jnepenişurilor şi a vegetaţiei forestiere din afara fondului
forestier naţional, de către proprietari, deţinători, administratori sau de orice
altă persoană, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a avut ca urmare producerea unui
dezastru, se pedepseşte cu detenţie pe viaţă sau cu închisoare de la 15 ani la
25 de ani şi interzicerea unor drepturi.”

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare la ocrotirea
pădurilor împotriva faptelor prin care acestea pot fi distruse, degradate sau aduse în stare de
neîntrebuinţare prin incendiere.
Obiectul material al infracţiunii îl formează pădurile, perdelele forestiere de protecţie,
vegetaţia forestieră din terenurile degradate ameliorate prin împăduriri, jnepenişurile şi
vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional.
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Infracţiunea poate avea şi subiect pasiv secundar în persoana proprietarului sau
posesorului legitim al pădurilor distruse de către o altă persoană.

Elementul material al infracţiunii constă în distrugerea, degradarea sau aducerea în stare
de neîntrebuinţare, prin incendiere, a pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, a
vegetaţiei forestiere din terenurile degradate ameliorate prin împăduriri, a jnepenişurilor şi a
vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional. Se observă faptul că infracţiunea
înscrisă în art. 111 din Codul silvic este o variantă specială a infracţiunii de distrugere
calificată (art. 218 din Codul penal).
Distrugerea este realizată atunci când obiectul infracţiunii este nimicit, astfel încât îşi
încetează existenţa din punct de vedere biologic. Distrugerea constă într-o activitate prin care
se determină dispariţia unui bun în materialitatea sa.
189
Degradarea este o activitate prin care bunul este adus în situaţia de a-şi pierde unele
dintre calităţile sale, ceea ce atrage o reducere a potenţialului său de utilizare, aceasta putând
privi inclusiv aspectul estetic al bunului şi chiar dacă bunului i se poate da o altă destinaţie.
Aducerea în stare de neîntrebuinţare presupune punerea bunului în situaţia de a nu
putea fi utilizat, temporar sau permanent, conform destinaţiei pe care o are.
Incendierea, ca mijloc de săvârşire a infracţiunii, este activitatea prin care făptuitorul dă
foc pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, vegetaţiei forestiere din terenurile degradate
ameliorate prin împăduriri, jnepenişurilor sau vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier
naţional, iar acestea au ars total sau parţial.
Urmarea imediată constă în constă în producerea unei pagube în dauna subiectului pasiv,
mai exact în apariţia vreuneia dintre următoarele consecinţe: distrugerea pădurii (nimicirea);
degradarea pădurii; aducerea pădurii în stare de neîntrebuinţare; producerea unui dezastru (în
cazul variantei agravate).
sensul că efectele faptei au fost determinate de comportamentul făptuitorului.

Infracţiunea se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă) ori din
culpă, de asemenea, în cele două modalităţi (culpă simplă şi culpă cu prevedere).

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care consecinţa – distrugerea pădurii lato
sensu – s-a produs.

Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare prin incendiere a
pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, a vegetaţiei forestiere din terenurile degradate
ameliorate prin împăduriri, a jnepenişurilor şi a vegetaţiei forestiere din afara fondului
forestier naţional, de către proprietari, deţinători, administratori sau de orice altă persoană,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Dacă fapta a avut ca urmare producerea unui dezastru, se pedepseşte cu detenţiune pe
viaţă sau cu închisoare de la 15 ani la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dezastrul există
în cazul în care are loc distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun de
mărfuri sau persoane, ori a unor instalaţii sau lucrări şi care a avut ca urmare moartea sau
vătămarea gravă a integrităţii corporale ori a sănătăţii mai multor persoane.
5.7. Infracţiunea prevăzută la art. 112 din Codul silvic - folosirea fără drept a
dispozitivelor speciale de marcat
190
“Art. 112 - Constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte cu închisoare
de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă folosirea fără drept sau contrar
reglementărilor specifice în vigoare a dispozitivelor speciale de marcat care
a avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu cu o valoare de 5 ori mai
mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.”

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare încrederea ce
trebuie să existe în autenticitatea marcajelor materialului lemnos.
Obiectul material îl formează ciocanul silvic de marcat sau alt dispozitiv special de
marcat folosit fără drept sau contrar dispoziţiilor legale specifice.

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de folosire fără drept sau contrar
dispoziţiilor legale specifice a unui dispozitiv special de marcat. Foloseşte fără drept un
dispozitiv special marcat o persoană care nu are abilitarea necesară. Un dispozitiv special de
marcat este folosit contrar dispoziţiilor legale specifice atunci când o persoană abilitată îl
utilizează în alte situaţii decât cele prevăzute de lege.
Urmarea imediată constă în producerea unui prejudiciu cu o valoare de 5 ori mai mare
decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.


Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. Consumarea
infracţiunii are loc în momentul în care este executată integral acţiunea ilegală de folosire a
ciocanului silvic de marcat.
191
Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
5.8. Infracţiunea prevăzută la art. 113 din Codul silvic - falsificarea dispozitivelor
speciale de marcat

“Art. 113 - Falsificarea dispozitivelor speciale de marcat constituie
infracţiune silvică şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.”

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare încrederea ce
trebuie să existe în autenticitatea dispozitivelor speciale de marcat (ciocanelor silvice de
marcat etc.).
Obiectul material îl formează chiar ciocanul silvic de marcat sau alte dispozitive speciale
de marcat. Acestea trebuie utilizate numai în mod oficial, ele având atributul de a atesta prin
aplicarea lor pe arbori autenticitatea însuşirilor reale ale bunului marcat. În cele mai multe
situaţii, semnificaţia folosirii este că arborele poate fi tăiat în mod licit. Dispozitivul special
de marcat nu se confundă cu cel de control.

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de falsificare, care implică activitatea
de contrafacere. Contrafacerea constă în fapta de a confecţiona (crea, fabrica) obiectul
material al infracţiunii, conferindu-i o anumită credibilitate, ceea ce înseamnă că producerea
unor dispozitive speciale falsificate în mod vădit, grosolan, nu poate constitui infracţiune.
Pentru ca acţiunea de falsificare a dispozitivului special de marcat să poată constitui
elementul material al infracţiunii trebuie ca acel dispozitiv să aibă un corespondent în
realitate, adică să fie unul din acelea folosite de autorităţile silvice îndrituite.
Urmarea imediată constă în obţinerea unui dispozitiv special de marcat fals.
sensul că dispozitivul special de marcat falsificat are drept cauză acţiunea făptuitorului.
192

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce dispozitivul special de
marcat falsificat.

Fapta se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
5.9. Infracţiunea prevăzută la art. 114 din Codul silvic - nerespectarea obligaţiei
prevăzute la art. 30 alin. (1)

“Art. 114 - Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 30 alin. (1)
constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3
luni sau cu amendă.”

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare la
reîmpădurirea şi completarea regenerărilor naturale, în vederea gestionării durabile a
pădurilor.
Subiectul activ al infracţiunii este calificat – persoana care are obligaţia legală de a
efectua lucrările de reîmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale (proprietarul).

Elementul material al infracţiunii constă într-o inacţiune, respectiv neexecutarea lucrărilor
de reîmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale în termen de cel mult două sezoane
de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă.
Lucrările de regenerare, întreţinere a seminţişurilor şi a plantaţiilor şi de îngrijire a
arboretelor trebuie astfel executate încât să se realizeze compoziţiile-ţel stabilite prin
amenajamentele silvice şi/sau prin studiile de specialitate. Compoziţia, schemele şi
tehnologiile de împădurire se stabilesc potrivit prevederilor din normele tehnice de
193
specialitate şi/sau ale studiilor de specialitate aprobate. Regenerarea se consideră încheiată la
realizarea stării de masiv.
Potrivit art. 32, în cazul în care proprietarul nu îşi îndeplineşte obligaţia de a realiza lucrări de
regenerare a pădurii din motive imputabile, autoritatea publică centrală care răspunde de
silvicultură, după somaţie, asigură, prin ocoale silvice sau prin societăţi comerciale atestate,
executarea lucrărilor de împădurire şi de întreţinere, pe bază de deviz, până la închiderea
stării de masiv, contravaloarea acestor lucrări fiind suportată de proprietar. Devizul acceptat
în mod expres sau necontestat de proprietar în termen de 30 de zile calendaristice, constituie
temei pentru executarea lucrărilor de regenerare.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru fondul forestier naţional,
prin neexecutarea lucrărilor de reîmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale.
Între elementul material şi urmarea imediată legătura de cauzalitate rezultă ex re.

Infracţiunea se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă) ori din
culpă, de asemenea, în cele două modalităţi (culpă simplă şi culpă cu prevedere).

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care expiră termenul maxim de două
sezoane de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă în interiorul căruia trebuiau realizate
lucrările de reîmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale.

Fapta se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
5.10. Stabilirea preţului pentru un metru cub de masă lemnoasă pe picior

Pentru stabilirea existenţei unor infracţiuni prevăzute de Codul silvic (art. 108 – 110, 112)
este necesară determinarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Potrivit art. 123, preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabileşte
anual, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Cu privire la această modalitate de stabilire a preţului mediu, în practică s-a
pus problema neconstituţionalităţii prevederilor art. 108 şi 109, cu argumentul
că nu sunt întrunite toate condiţiile de previzibilitate şi accesibilitate. Faţă de
aceste susţineri, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1593/2010, statuând
următoarele: Este adevărat că preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior este stabilit, în baza art. 123 din Codul silvic, prin ordin al
conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, dar
194
această determinare se face în baza unei împuterniciri date prin lege organică,
în acord cu art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, iar evaluarea pagubelor are
la bază criterii stabilite de lege (anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a
pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, în
cazul în care prejudiciul este produs prin fapte care, potrivit legii, constituie
contravenţii sau infracţiuni). Aşadar, determinarea preţului mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior se realizează în baza unor criterii
obiective şi legale, cu înlăturarea oricăror elemente subiective sau
discreţionare ce ar putea duce la încălcarea principiului legalităţii incriminării.
Chiar dacă valoarea acestui preţ oscilează de la an la an, limitele minime şi
maxime (de exemplu, de 5 până la 20 de ori inclusiv mai mare) care sunt
determinante în stabilirea pedepselor vor fi aceleaşi. Altfel spus, existenţa
infracţiunilor silvice este condiţionată nu de valoarea, ci de volumul masei
lemnoase extrase. În felul acesta se dă satisfacţie deplină principiului
legalităţii incriminării şi se elimină arbitrarul în calificarea juridică a
infracţiunilor silvice.
5.11. Cauză de agravare a pedepsei. Măsura confiscării. Excluderea aplicării art. 18 1

din Codul penal
Potrivit art. 115 din Codul silvic, maximul special al pedepselor se majorează cu 2 ani în
cazurile în care infracţiunile prevăzute la art. 106-113 sunt săvârşite de personal silvic.
Iar conform art. 116 din Codul silvic, materialul lemnos rezultat din săvârşirea
infracţiunilor se confiscă şi se valorifică potrivit legii.
Articolul 120 din Codul silvic prevede că faptele prevăzute la art. 106 - 113 prezintă
gradul de pericol social al unei infracţiuni, indiferent de modul şi de mijloacele de săvârşire a
faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau
care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi de conduita făptuitorului. Prin această
reglementare, legiuitorul înlătură practic aplicabilitatea prevederilor art 181 din Codul penal
în cazul săvârşirii unei infracţiuni silvice, astfel încât procurorul sau instanţa nu mai pot
aprecia că o faptă nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni dacă prin atingerea minimă
adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit
de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Menţionăm că o reglementare similară se regăseşte şi în art. 461 din Legea vânătorii şi a
În examinarea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată cu privire la
dispoziţiile art. 120 din lege, prin Decizia nr. 568/2011, Curtea
Constituţională a reţinut, printre altele, că introducerea art. 120 este justificată
de scopul urmărit privitor la prezervarea fondului forestier şi nu în ultimul
rând de preocuparea de a recunoaşte şi conferi oricărei persoane dreptul la un
mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. Prin instituirea cu titlu
195
peremptoriu a existenţei pericolului social pentru infracţiunile prevăzute la
art. 106 - 113 din Legea nr. 46/2008, indiferent de modul şi mijloacele de
comitere, nu este afectat în niciun fel dreptul judecătorului de a stabili
existenţa împrejurărilor consacrate de art. 181 din Codul penal, pentru că o
astfel de cauză de impunitate nu are rang constituţional. Dimpotrivă, în
limitele legii, instanţa de judecată nu este cu nimic împiedicată să stabilească
dacă fapta există, dacă constituie infracţiune şi dacă a fost săvârşită cu
vinovăţie de persoana cercetată.
5.12. Reguli procesuale derogatorii

În conformitate cu art. 117 din Codul silvic, pe lângă organele de urmărire penală sunt
competente să constate faptele prevăzute la art. 106 - 113 personalul silvic din cadrul
autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor sale teritoriale cu
specific silvic, personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi al
structurilor sale teritoriale, personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice private autorizate,
precum şi personalul împuternicit din cadrul Jandarmeriei Române.
Articolul 118 prevede că personalul silvic prevăzut la art. 117 are competenţa să
identifice şi să inventarieze, în locurile unde se află, materialele lemnoase provenite din
săvârşirea unor fapte ce pot fi calificate ca infracţiuni silvice. Materialele lemnoase se reţin
de personalul silvic împuternicit să constate aceste fapte. Procedura de reţinere se aprobă prin
hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
În temeiul art. 119, în cazul constatării prejudiciilor produse prin fapte ce pot fi calificate
ca infracţiuni, persoana care are calitatea să le constate depune actul de constatare la unitatea
sau la instituţia în care îşi desfăşoară activitatea. Conducătorul unităţii sau al instituţiei
prevăzute la menţionate mai sus transmite actul de constatare la parchetul de pe lângă instanţa
competentă din punct de vedere material şi teritorial.
§6. Rezumat
Unitatea de învăţare nr. 7 – Infracţiunile silvice identifică legea cadru în
această materie, defineşte fondul forestier naţional, prezintă obligaţiile
deţinătorilor de fond forestier şi, în final realizează o analiză a infracţiunilor
silvice cuprinse în Codul silvic - Legea nr. 46/2008, cu menţionarea aspectelor
procesuale.
De asemenea, unitatea de curs conţine o analiză, din punct de vedere al
conformităţii cu prevederile Constituţiei, pe de-o parte a dispoziţiilor art. 108-
110 şi 112, prin raportare la art. 123, iar, pe de altă parte, a dispozitiilor art. 120.
§7. Test
sinteză):
1. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 107 din Codul silvic - tulburarea de
posesie.
2. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 109 din Codul silvic - păşunatul
196
nelegal în suprafeţe împădurite.
3. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 110 din Codul silvic - furtul din
fondul forestier.

1. Varianta agravantă a infracţiunii de a păşuna în pădurile sau în suprafeţele
de pădure în care acesta este interzis presupune săvârşirea acestei fapte:
paralizantă;
c) în timpul nopţii.
2. Preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este stabilit:
a) anual, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care
răspunde de silvicultură;
b) prin Codul silvic;
c) prin hotărâre, de către Guvernul României.

Realizaţi un examen comparaţiv al infracţiunii de furt prevăzută de art. 110
din Codul silvic cu infracţiunile de furt prevăzute de art. 208 sau 209 din Codul
penal, cu evidenţierea, pe de-o parte a aplicabilităţii principiului specialia
generalibus derogant, şi, pe de altă parte, a jurisprudenţei relevante în această
materie.
§9. Bibliografie
Obligatorie
1. Codul silvic – Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările
ulterioare
754.
Facultativă
1. Codul penal
2. C. Vlad, C. Ene, Infracţiunile silvice. Teorie şi practică judiciară, C.H.
Beck, Bucureşti, 2006, pag. 89 - 809
2011, pag. 262 - 301.
197
Răspunsuri la testele de evaluare a cunoştinţelor tip grilă
Unitatea de învăţare nr. 1 - EVAZIUNEA FISCALĂ ŞI SPĂLAREA BANILOR
Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – c)
Unitatea de învăţare nr. 2 - INFRACŢIUNILE VAMALE
Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – c)
Grila nr. 3 – c)
Unitatea de învăţare nr. 3 - INFRACŢIUNILE DIN DOMENIUL

SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ŞI PIEŢEI DE CAPITAL
Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – b)
Unitatea de învăţare nr. 4 - INFRACŢIUNI PRIVIND REGIMUL DROGURILOR
Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – b)
Grila nr. 3 – c)
Unitatea de învăţare nr. 5 - INFRACŢIUNILE CINEGETICE
Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – a), b)
Unitatea de învăţare nr. 6 - INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN LEGEA NR. 78/2000

PENTRU PREVENIREA, DESCOPERIREA ŞI SANCŢIONAREA FAPTELOR DE
CORUPŢIE
Grila nr. 1 – c)
Grila nr. 2 – a)
Unitatea de învăţare nr. 7 - INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN CODUL SILVIC
Grila nr. 1 – c)
Grila nr. 2 – a)
198
Bibliografie generală
I. Legislaţie
 Codul penal
 Codul de procedură penală
 Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi
 Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, , cu modificările și
 Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare
 Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi
controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările și completările ulterioare
 Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, cu modificările şi completările ulterioare
 Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit
de droguri, cu modificările și completările ulterioare
 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor
industriale reciclabile, republicată, cu modificările și completările ulterioare
 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a
României, cu modificările și completările ulterioare
 Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi
 Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu
 Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu
 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare
 Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase,
cu modificările și completările ulterioare
 Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare
 Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu
 Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, cu modificările și
 Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările și completările
ulterioare
 Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu
199
Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor
stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare
 Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările
ulterioare
 Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi
 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al
precursorilor de droguri, cu modificările ulterioare
 Codul silvic – Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare
 Hotărârea Guvernului nr. 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea
substanţelor periculoase
II. Tratate. Cursuri. Monografii

 Ungureanu, A. Ciopraga, Dispoziţii penale din legi speciale române, comentate şi
adnotate cu jurisprudenţă şi doctrină, vol IX, Lumina Lex, Bucureşti, 1998
 Balaban, Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează domeniul
comerţului. Aspecte controversate de doctrină şi practică judiciară, Ed. Rosetti, Bucureşti,
2004
 Richard, J.-L. Senon, Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe, Ed.
Ştiinţelor Medicale şi Editura Juridică, Bucureşti, 2005
 Vlad, C. Ene, Infracţiunile silvice. Teorie şi practică judiciară, C.H. Beck,
Bucureşti, 2006
 M.Ş. Minea, C.F. Costaş, D.M. Ionescu, Legea evaziunii fiscale. Comentarii şi
explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006
 C. Vlad, C. Ene, Legislaţie cinegetică. Doctrină. Jurisprudenţă, C.H. Beck,
Bucureşti, 2007
 C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul penal al
afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008
 V. Dobrinoiu, M.A. Hotca, N. Neagu, M. Murea, C. Căsuneanu, Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Wolters
Kluwer, Bucureşti, 2008
 N. Neagu, Fraudarea bugetului comunitar, Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008
 M.A. Hotca, M. Dobrinoiu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi
explicaţii, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010
 C. Bogdan, Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară, Ed.
Universul Juridic ,Bucureşti, 2010
 G. V. Sabău, Traficul şi consumul ilicit de droguri şi precursori. Combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri şi precursori prin mijloace de drept penal, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2010
 T. Dima, A. G. Păun, Droguri ilicite (Legea nr. 143/2000, jurisprudenţă şi
comentarii), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010
 R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011
200
III. Jurisprudenţă
 www. scj. ro – Înalta Curte de Casație și Justiție
 www.ccr.ro – Curtea Constituțională
 Curtea de Apel Iaşi, Culegere de practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010
 Curtea de Apel Târgu-Mureş, Buletinul jurisprudenţei – Repertoriu anual 2009, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 349 - 354.R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi
speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011
201

3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Mihai Adrian Hotca

Radu Florin Geamănu

Infracţiuni prevăzute în legi

EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

Mihai Adrian Hotca, Radu Florin Geamănu

Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti

F. Durata medie de studiu individual

G. Evaluarea studenţilor. Grila de Evaluare

Grila de evaluare pentru examen cuprinde:

Suntem deschişi oricăror sugestii şi recomandări de îmbunătăţire şi actualizare a

Mihai Adrian Hotca

Radu Florin Geamănu

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

§4. Criminalitatea în afaceri

5.1. Consideraţii introductive

5.3. Evaziunea fiscală

§6. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea

6.1. Infracţiunea prevăzută de art. 3 – refuzul refacerii documentelor

Text de lege: 6.1.1. Conţinutul şi raţiunea normei de incriminare

6.1.2. Condiţiile preexistente

6.1.3. Latura obiectivă

6.1.4. Elementul subiectiv

6.1.5. Forme şi modalităţi

6.1.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

6.2. Infracţiunea prevăzută de art. 4 – refuzul prezentării documentelor legale şi a

6.2.1. Conţinut legal şi situaţii tranzitorii

Text de lege: A. Conţinutul normei de incriminare

6.2.2. Condiţiile preexistente

6.2.3. Latura obiectivă

6.2.4. Elementul subiectiv

6.2.5. Forme şi modalităţi

6.2.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

6.3. Infracţiunea prevăzută de art. 5 – împiedicarea efectuării verificărilor

Text de lege: 6.3.1. Conţinutul normei de incriminare

6.3.2. Condiţiile preexistente

6.3.3. Latura obiectivă

6.3.4. Elementul subiectiv

6.3.5. Forme şi modalităţi

6.3.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

6.4. Infracţiunea prevăzută de art. 6 – reţinerea şi nevărsarea impozitelor şi

Text de lege: 6.4.1. Conţinutul textului incriminator

6.4.2. Condiţiile preexistente

6.4.3. Latura obiectivă

6.4.4. Elementul subiectiv

6.4.5. Forme şi modalităţi

6.4.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

6.5.1. Conţinutul normei de incriminare. Marcajele şi formularele cu regim special

Text de lege: A. Conţinutul normei de incriminare

6.5.2. Condiţiile preexistente

6.5.3. Latura obiectivă

6.5.4. Elementul subiectiv

6.5.5. Forme şi modalităţi

6.5.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

6.6. Infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) – operaţiunii interzise cu timbre,

Text de lege: 6.6.1. Conţinutul normei de incriminare

6.6.2. Condiţiile preexistente

6.6.3. Latura obiectivă

6.6.4. Elementul subiectiv

6.5.5. Forme şi modalităţi

6.5.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Text de lege: 6.7.1. Conţinut normei de incriminare