LICEUL TEORETIC CU PROFIL DE ARTE ”E. ALISTAR” LICEUL TEORETIC CU PROFIL DE ARTE ”E.

ALISTAR”

ROMANTISMUL
în literatura universală

˝
˝

JEAN PAUL

˝FURTUNĂ PE MARE˝
u ˝ Libertatea
JOSEPH MALLORD WILLIAM TURNER, 1839
ROMANTISMUL ÎN PICTURĂ
Compoziția picturii este neobiș-
nuită. Vechea corabie de război
este poziționată la stânga pictu-
rii. Splendoarea corabiei apare
în antiteză cu remorcherul în-
negrit și murdar. Norii roșii din
pe suprafața apei. Culoarea lor
relevă exact culoarea fumului
care iese din țeava remorche-
rului. Apusul soarelui simboli-
zează sfîrșitul unei epoci în is-
toria navigației regale engleze.
Conform lui Giulio Carlo Argan în opera sa
Artă modernă, romantismul și neoclasicis-
mul sunt pur și simplu două fețe ale aceleași
monede. Pe când neoclasicimul caută idea-
lul sublim, sub o formă obiectivă, romantis-
mul face același lucru, prin subiectivizarea
lumii exterioare. Cele două mișcări sunt le-
gate, deci, prin idealizarea realității.
Primele manifestări romantice în pictură vor
apărea când Francisco Goya începe să pic-
teze la pierderea auzului. O pictură cu tema-
tică neoclasică precum Saturn devorându-și
conducând
poporul˝
Eugène Delacroix, 1830
pentru spectatorul pe care
îl face să se simtă nesigur
și speriat. Goya creează un
joc de lumini și umbre care
accentuează situația drama-
tică reprezentată.
Deși Goya a fost un pictor
academic, romantismul va
ajunge mult mai târziu la
Academie.
Francezul Eugène Delacroix
- inspirat pe anumiți artiști ai
mantic prin excelență. Tablo-
ul său Libertatea conducând
poporul reunește vigoarea și
idealul romantic într-o operă
care este compusă dintr-un
vârtej de forme. Tema este
dată de revoluționarii de la
1830 ghidați de spiritul Li-
bertății (reprezentați aici de
o femeie purtând drapelul
francez). Artistul se plasează
metaforic ca un revoluționar
din vârtej, deși vedea eve-
nimentele cu o anumită re-
burgheză asupra romantis-
mului). Aceasta este proba-
bil opera romantică cea mai
Delacroix a pictat
libertatea sub
forma
cadavre
unei
robustă. Muntele de
zeițe
reprezintă
un fel de piedestal
ce o face centrul
lucrării. Luptătorii
ce o înconjoară sunt
din clase sociale
diferite. Pictura a
fost recunoscută
ca un simbol al
romantismului, așa
cum mulți considerau
sfîrșitul revoluției
franceze ca începutul
cunoscută. perioadei romantice.
Căutarea de exotic, de ne-
primitor și de sălbatic va
reprezenta o altă caracteris-
tică fundamentală a roman-
tismului. Exprimarea senza-
țiilor extreme, paradisurile
aspectul său rudimentar,
lansarea în „aventuri” și îm-
barcarea în nave cu destina-
ția polilor, de exemplu, i-au
romantismului. Pictorul en-
-
tat acest spirit în opere pre-
cum Furtună pe mare unde
apariția unui fenomen natu-
ral este folosit pentru atin-
gerea sentimentelor menți-
onate mai sus.
au ales pictura istorică, cum
picta în maniera lui Claude
Lorrain, artist baroc târziu
cu elemente romantice în
picturi
 CARACTERISTICILE GENERALE ALE
u LITERATURII ROMANTICE
◊ prezența eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor
˝ROMANTISMUL ◊ exprimarea cu prioritate a sentimentului și sensibilității
ESTE VRAJA ◊ libertatea creației, absența oricăror reguli sau constrângeri estetice (prezente
la clasicism)
CARE
◊ întoarcerea spre trecut și adorația trecutului, în special al evului mediu și
TRANSFORMĂ goticii
◊ îmbogățirea limbajului poetic cu regionalisme, neologisme și stilistic
DE ZI CU ZI
ÎNTR-
AURIE.˝ și libertății
◊ apar multe opere care au loc în peisaje, culturi, personaje si țări exotice care
ELINOR GLYN
◊ descoperirea folclorului național
◊ aspirația spre absolut (iubirea perfectă, libertatea deplină și cunoașterea
totală)
◊ apar culegerile de basme și folclor național și includerea limbajului popular
în literatură
◊ teme romantice: viața, moartea, iubirea, libertatea, exotismul

LITERATURA ROMANTICĂ SCRIITORI ROMANTISMUL OPERE

mijloacelor artistice.”

P
Victor Hugo Mizerabilii
ersonajul romantic se de- Mîndrie și prejudecată
- Mikhail Lermontov
cepționale, este frământat, Charlotte Brontë Notre-Dame de Paris
nemulțumit, într-o continuă Aleksandr Pushkin Cenușăreasa
luptă cu sine și cu limitele. Nor-
mele rigide ale clasicismului sunt Alexandre Dumas Comedia umană
abolite, in sensul că personajele Wilhelm Grimm Eugene Onegin
pot proveni din toate mediile so- Jacob Grimm Demonul
ciale și, “ca și ceilalți oameni, ele
- Emily Brontë Corbul
țate, alcătuite în adâncul lor din Honoré de Balzac La răscruce de vînturi
Victor Hugo. Jane Austen Jane Eyre
Edgar Allan Poe Contele de Monte-Cristo
JANE EYRE
FEMEIA INDEPENDENTĂ A SEC. XIX-LEA
Nuvela necesită analiza complexă a condițiilor sociale.
Jane Eyre este protagonista operei. Chiar de la început,
Jane posedă puternică încredere în sine și demnitate, an

zeu. Integritatea sa este continuu testată pe parcursul

-
gajament față de justiție și principii, credință în Dumne
-
i
˝NU CONTEAZĂ CĂ INIMA
romanului și Jane trebuie să învețe să-și balanseze as -
-
-
ră, simplă și mică”. Domnul Rochester complementează
TA ESTE ÎN DOLIU. DACĂ
ITI PĂSTREZI CREDIN A,
lui cititorului, pentru că ochii ei sunt de fapt verzi. Or -
fană chiar din fragedă copilărie, Jane se simte exilată și
ignorată la începutul operei, iar comportamentul crud a

nare. Cu teama că nu va găsi niciodată un adevărat spirit

-
VISUL PE CARE ÎL AI VA
al familiei sau comunității, Jane simte necesitatea de a
aparține cuiva, a găsi pe cineva pe care se poate baza.
Această dorință domolește simțul intens de autonomie
DEVENI REALITATE.˝
și libertate. În căutarea libertății, Jane se confruntă cu o
dilemă: Ce fel de libertate își dorește? În timp ce Roches - JCENUȘĂREASAI
ter îi oferă inițial șansa de a-și elibera pasiunile, ea reali
-
zează că această libertate ar putea însemna și înrobire -

și integritatea pentru sentimetele sale. John River îi oferă
un alt tip de libertate: libertatea de a acționa după prin -
cipiile sale. El îi oferă posibilitatea de a-și exersa talen
- cotidiene, un portret realistic
tele, lucrînd și trăind cu el în India. Jane realizează că și
acest tip de libertate este un fel de prizonierat, deoarece
Jane manifestă o verticalitate de invidiat, neobișnuită
pentru o femeie a sec. XIX-lea.
Destinul lui Jane, de la chinurile din copilărie, până la do
- văm această temă îndeosebi accen-
bândirea fericirii, decurge pe parcursul a cinci etape ale
vieții. Stăpânirea de sine și raționamentul o fac să-și cal-
Jane Eyere relevă oarecum și destinul scriitoarei. Se știe
că Charlotte Brote de asemenea a încercat să găseas -
că balanța dintre sentimente și rațiune. În unele cazuri
Jane reprezintă vocea autoarei, exprimîndu-și opinia
despre religie, clasele sociale și subiectul gender.
P
oveștile sunt o parte a vieții
- bunătate incomparabilă, puternică
- și harnică, ce nu renunță. Chiar dacă
teresul cititorului. Lupta dintre bine
și rău este principala tematică a
poveștilor. În „Cenușăreasa” obser-
tuată. Binele este răsplătit, în timp
ce răul e pedepsit și mai presus de
toate, binele întotdeauna trium-
fă asupra răului. Cenușăreasa este
un model de evlavie și bunătate.
Mama Cenușăresei moare, iar ea
este nevoită să suporte regulile as-
pre ale mamei sale vitrege, care o
urăște pentru bunătatea și frumuse-
țea ei, în antiteză cu fetele sale, urâte
și răutăcioase. Astfel, ele încearcă să
forțând-o să respecte reguli dure și
transformând-o într-o servitoare/
prizonieră. Contrar mamei și suro-
rilor vitrege, ea e o persoană de o
greutățile sale sunt imense, încât pu-
țini ar putea rezista, ea continuă să
suporte. Deși surorile ei vitrege sunt
crude, ea nu le reproșează și nici nu
-
tern (Cenușăreasa și mama vitregă)
decât ceilalți și nu poate veni la bal).
Cenușăreasa este o fată frumoasă,
politicoasă și binevoitoare; majorita-
tea timpului și-l ocupă cu treburi cas-
nice, manifestând un grad înalt de
are grijă de cei din jur. Autorul de-
scrie viața mizerabilă a Cenușăresei
(care reprezintă oamenii săraci din
societate), nefericită și departe de
orice trai decent.
ROMANTISMUL ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
În nici o altă literatură ca în cea românească
adevărul afirmat de George Călinescu în
legătură cu impuritatea curentelor literare nu
se aplică mai bine, în înţelesul lui cel mai
general. În literatura română nu există un
clasicism pur, aşa cum nu există un romantism
pur. Clasicismul şi romantismul coexistă, în
variate forme, în operele tuturor scriitorilor
români de la 1830 încoace.
Condiţii istorice specifice au dat originalitate
şi „personalitate” romantismului românesc,
acesta nefiind o imitaţie a celui francez, cu
care tânăra intelectualitate română a venit
mai direct în contact după Revoluţia lui Tudor
Vladimirescu din 1821. Romantismul
românesc, asimilând organic principiile
estetice ale romantismului european, se
constituie ca o largă mişcare de redeşteptare
naţională, în slujba idealurilor căreia sunt puse
mai toate operele create acum.
Romantismul românesc trebuie înţeles, în
ultimă instanţă, ca un început de nouă cultură,
într-o etapă istorică în care ţările române
tindeau să devină România, prin revoluţie,
unire şi independenţă. De aceea, patriotismul,
lupta pentru realizarea unităţii naţionale şi a
independenţei de stat, o înflăcărată conştiinţă
cetăţenească a slujitorilor artei, pregnanţa
elementului social în operele acestora sunt tot
atâtea trăsături caracteristice ale
romantismului românesc.
Istoricii literari vorbesc de trei etape distincte
în evoluţia romantismului nostru. Prima
coincide, în parte, cu preromantismul şi este
ilustrată de eforturile unor scriitori ca
Gheorghe Asachi şi Ion Heliade Rădulescu, în
domeniile şcolii naţionale, presei, teatrului. Pe
fundalul unei asemenea activităţi culturale,
poeţi ca Vasile Cârlova, Gheorghe Asachi, Ion
Heliade Rădulescu sau Grigore Alexandrescu
îşi întorc nostalgic privirile şi simţirea spre
ruinele trecutului glorios. Tot acum se fac, din
iniţiativa aceluiaşi Ion Heliade Rădulescu,
numeroase traduceri din literatura universală
din toate timpurile.
A doua etapă este inaugurată de apariţia, în
1840, a revistei „Dacia literară”, scoasă de
Mihail Kogălniceanu. În articolul-program,
intitulat Introducţie, Kogălniceanu stabileşte
liniile directoare ale literaturii române, cerând
scriitorilor să creeze o literatură cu un
pronunţat specific naţional, făcând din istorie,
din folclor, din frumuseţile naturale ale patriei
şi din viaţa ei socială sursele principale de
inspiraţie.
Datorită acestor îndemnuri, care trebuiau să
contribuie implicit la dezvoltarea şi unitatea
limbii române literare, romantismul românesc
dobândeşte note distincte, constituindu-se
într-un curent naţional şi popular şi devenind
o componentă fundamentală a spiritualităţii
româneşti. De aceea, Introducţia are valoare
de manifest şi program al romantismului
nostru. În spaţiul românesc, cu o problematică
de fond specifică şi cu idealuri caracteristice,
ea are aceeaşi valoare cu amintita Prefaţă a lui
Victor Hugo la drama Cromwell.
Această a doua etapă cuprinde mişcarea de la
1848, care dă literaturii romantice româneşti o
pregnantă coloratură revoluţionară. Scriitorii
acestei perioade sunt, în acelaşi timp,
conducătorii revoluţiei şi operele lor se resimt
în mod fericit de entuziasmul şi idealurile
maselor populare. Alecu Russo scrie
înflăcăratul său poem patriotic mesianic
Cântarea României; Nicolae Bălcescu, în exil
(după eşuarea revoluţiei), scrie febril la
patetica sa Istorie a românilor supt Mihai
Voievod Viteazul; Dimitrie Bolintineanu
publică Legendele istorice, în care marile fapte
ale unor eroi exemplari ai trecutului
îmbărbătează pe contemporani, întărindu-le
sufletele în lupta pentru o viaţă demnă, intru
ţară liberă; Grigore Alexandrescu scrie lirica sa
patriotică.
În sfârşit, Vasile Alecsandri, ca să numim numai pe e o dovadă că cele două atitudini artistice sunt la fel
cei mai mari scriitori, va da la iveală, în 1852 de adevărate şi la fel de capabile să-l exprime artistic
colecţia sa folclorică Poezii populare ale românilor pe om în tot ce are el mai bun, mai frumos, mai
(titlul din 1866), devenită curând, prin traducerea autentic. Urmând dezvoltării culturii şi artei
ei în franceză, germană, italiană, engleză, universale, literatura română a ilustrat strălucit, la
adevărata carte de vizită a românilor în faţa vremea maturizării condiţiilor corespunzătoare,
Europei. Tot Alecsandri pune bazele dramaturgiei îndeosebi romantismul, aducând în peisajul literar al
naţionale, prin comediile şi dramele sale şi cântă lumii un sunet şi o culoare cu totul specifice şi de
vitejia ostaşilor în Războiul de Independenţă aceea cu atât mai valoroase.
(Ostaşii noştri).
Aceste opere sunt tot atâtea aspecte ale
specificităţii romantismului românesc, în care
doina şi balada populară, meditaţia şi elegia cultă,
drama, legenda istorică şi poemul în versuri sau
proză fac loc spiritualităţii româneşti, transmiţând
un înalt mesaj patriotic.
Ultima etapă, a treia, intervine după 1848 şi se
prelungeşte, cu unele ecouri, până către primul
război mondial. Este perioada deplinei maturităţi
a romantismului românesc. Poeţi şi prozatori ca
Alexandru Odobescu, B.P. Haşdeu, Mihai Eminescu
şi Alexandru Macedonski, iar, în altă etapă, Barbu
Ştefănescu Delavrancea, Octavian Goga şi Mihail
Sadoveanu vor îmbogăţi literatura romantică
românească cu noi teme, motive şi procedee.
Folclorul, fantasticul, mitologia, istoria, idealurile
naţionale, marile probleme ale filozofiei omului,
dragostea, natura constituie patrimoniul tematic
al operelor acestor mari scriitori.
CONCLUZII
Clasicismul şi romantismul sunt două atitudini
estetice manifestate în cele mai variate domenii
ale activităţii personalităţii umane. De-a lungul
vremii ele s-au ilustrat mai pregnant sau mai
latent, cristalizând, fiecare dintre ele, o doctrină
estetică proprie, în momentul în care societatea
umană, în necontenita ei dezvoltare, a oferit J MIHAI EMINESCU I
condiţii prielnice.
Împrejurarea că romantismul se constituie ca
ideologie estetică în opoziţie cu doctrina clasicistă
 l
OMUL ROMANTIC SE NAȘTE ȘI CREȘTE ODATĂ CU
SOCIETATEA MODERNĂ ÎN ACEI ANI CARE DESPART 1814 DE
1848, SFÂRȘITUL REVOLUŢIEI FRANCEZE DE REÎNCEPEREA
EI. SCRIITORII ROMANTICI SUNT CREDINCIOȘI, FIECARE ÎN
MARINA IONEL
FELUL SĂU, MESAJULUI DE EMANCIPARE UNIVERSALĂ A CLASA A XI-A „c”
UMANITĂŢII, DE ELIBERARE A OMULUI DE SUB ZĂBRELELE
UMILINŢEI, REDÂNDU-I DREPTUL LA ASPIRAŢII ȘI
REALIZARE.
J FRANGOIS FURET I

În perioada romantismului, omul

începe să aprecieze realitatea din
jur: natura, tradițiile, oamenii (cu
personalitate complexă și desti-
ne diferite) ș. a. Se mizează pe in-
William Blake scrie poemul „Re-
voluția Franceză” (1791): „Ascul-
tă, Monarh al Franței, la terorile

din sfatul meu” (fragmentul rele-

tuiție, instinct și sentimente.
Scriitorii romantici sunt credin-
cioși, deși e perioada de declin a
religiei. De exemplu, în Jane Eyre,
în timp ce nunta ei este întrerup-
tă, ea se roagă la Dumnezeu pen-
tru consolare, iar cînd reușește
să fugă, îi mulțumește Lui că a
ajutat-o să scape de un trai imo-
ral.
Romantismul continue să creas-
că în a doua parte a sec. XVIII-lea
ca rezultat al efectelor sociale
cauzate de Revoluția Franceză,
care aducea promisiuni despre
o zi mai luminoasă și renașterea
pămîntului. În această perioadă,
i
vă atitudinea radicală a roman-
ticilor). Romantismul a favorizat
destrămarea societății feudale,
practic a creat lumea modernă. Romantismul (numit și Perioada Romantică) a fost o mișcare artisti-
Prin ideologiile expuse, atît în că, literară și intelectuală apărută în Europa pe la sfârșitul secolului
operele literare (cum am exem- al XVIII-lea, atingând apogeul pe la începutul anilor 1800. În mare
parte o reacție împotriva Revoluției Industriale, cât și împotriva
mitingurilor, revoluțiilor. Pro- normelor politice și sociale ale Iluminismului. Își face cel mai simțită
movarea libertății și egalității, prezența în artele vizuale, literatură și muzică, dar de asemenea a
reprezintă un pas important în
progresul mondial, atît pe plan (științele naturii).
cultural, cît și social, economic,
politic.
În concluzie, omul romantic re-
prezintă omul în progres, trece-
rea la societatea modernă și o
nouă etapă în istoria universală.
LICEUL TEORETIC CU PROFIL DE ARTE „E. ALISTAR”

IonelMarina
clasa a XI-a „C”

ROMANTISMUL ÎN LITERATURA UNIVERSALĂ