Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Hemoleucograma Completa
Hemoleucograma Completa
Afişări: 12804
numar de leucocite;
numar de eritrocite;
concentratia de hemoglobina;
hematocrit;
indici eritrocitari: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobina eritrocitara medie (HEM), concentratia
medie de hemoglobina (CHEM) si largimea distributiei eritrocitare (RDW);
numar de trombocite si indici trombocitari: volumul trombocitar mediu (VTM) si largimea distributiei
trombocitare (PDW);
formula leucocitara.
Hemograma este un test screening de baza, fiind unul din cele mai frecvent cerute teste de laborator,
reprezentand adesea primul pas in stabilirea statusului hematologic si diagnosticul diverselor afectiuni
hematologice si nehematologice. Cuantificarea parametrilor hematologici asociata uneori cu examinarea frotiului
de sange aduce informatii pretioase, orientand in continuare spre efectuarea altor teste specifice.
Pregatire pacient
Hemograma se poate recolta à jeun (pe nemancate) sau postprandial (trebuie totusi evitate mesele bogate in
lipide care pot interfera cu anumiti parametri ai hemogramei).
Sexul, varsta pacientului, precum si anumite conditii cum ar fi: starea de soc, varsaturi incoercibile, administrarea
masiva de lichide i.v. etc., care pot duce la deshidratarea, respectiv hiperhidratarea pacientului, precum si
anumite tratamente urmate de pacient trebuie comunicate laboratorului.
In cazul monitorizarii regulate (zilnic sau la doua zile) a anumitor parametri, proba de sange pentru efectuarea
hemogramei trebuie obtinuta in acelasi moment al zilei (datorita fluctuatiilor fiziologice circadiene ale unor
parametri).
Specimen recoltat, recipient si cantitate recoltata – sange venos recoltat pe anticoagulant: EDTA
tripotassium/dipotasium/disodium (vacutainer cu capac mov/roz – K3 EDTA);
la copii mici se poate recolta sange capilar din deget/calcai pe heparina (microtainer).
Tubul trebuie sa fie umplut cel putin trei sferturi pentru ca raportul sange/anticoagulant sa fie optim (concentratia
recomandata de EDTA este de 1.2 – 2.0 mg/mL de sange).
specimen hemolizat;
cantitate insuficienta.
Prelucrare necesara dupa recoltare – daca proba nu este trimisa imediat la laborator trebuie refrigerata.
Stabilitate proba - 36-48 ore la temperatura camerei (18-26°C) sau la frigider (2–8°C) – pentru determinarea
hemoglobinei si numaratorile de celule. Este recomandat ca probele sa fie analizate in primele 6 ore de la
recoltare. Nu se recomanda depasirea acestui interval pentru determinarea indicilor eritrocitari si hematocritului.
Daca proba a fost refrigerata, trebuie echilibrata la temperatura camerei inainte de a fi analizata.
Metoda de determinare – analizor automat pe principiul citometriei in flux cu fluorescenta utilizand LASER
semiconductor si focusare hidrodinamica.
NUMARUL DE ERITROCITE (NUMARUL DE CELULE ROSII)
Numarul de eritrocite reprezinta testul de baza pentru evaluarea eritropoiezei. Eritrocitele sunt investigate in
continuare prin masurarea concentratiei de hemoglobina si a hematocritului, iar pe baza lor analizorul calculeaza
indicii eritrocitari: VEM, HEM, CHEM si RDW, care caracterizeaza din punct de vedere calitativ populatia
eritrocitara.
Eritrocitele sunt cele mai numeroase celule din sange, sunt anucleate, fiind necesare pentru respiratia tisulara.
Eritrocitele sunt cele mai specializate celule ale organismului, principala functie constand in transportul 02 de la
plaman la tesuturi si transferul CO2 de la tesuturi la plaman. Acest lucru se realizeaza prin intermediul
hemoglobinei continute in eritrocite. Forma eritrocitelor de disc biconcav confera raportul volum/suprafata optim
pentru schimbul de gaze si le asigura acestora deformabilitatea in timpul traversarii microcirculatiei.
Indicatii – in combinatie cu hematocritul si concentratia de hemoglobina, numarul de eritrocite este util in
detectarea si monitorizarea anemiei si eritrocitozei/policitemiei.
Metoda de determinare – eritrocitele sunt numarate de analizorul automat in timpul trecerii acestora printr-un
orificiu prin care sunt dirijate intr-un singur rand prin metoda de focusare hidrodinamica.
Valori de referinta – valori diferite in functie de varsta si sex ; se exprima in numar de eritrocite x106/uL (mm3)
sau numar de eritrocite x1012/L.
Semnificatie clinica
Numarul de eritrocite ca singur parametru are valoare diagnostica mica; o evaluare corecta a masei de eritrocite a
organismului poate fi obtinuta doar in corelatie cu hematocritul. Numarul de eritrocite este influentat de
modificarile volumului plasmatic, ca de exemplu in sarcina sau in tulburari ale echilibrului hidro-electrolitic.
1. Scaderea numarului de eritrocite: determina anemie. Anemia este definita din punct de vedere functional printr-
o masa eritrocitara insuficienta pentru asigurarea unei cantitati adecvate de oxigen tesuturilor periferice. In
practica, se considera anemie atunci cand concentratia de hemoglobina, hematocritul si/sau numarul de eritrocite
sunt sub valorile de referinta. Diagnosticul este dificil daca doar unul din parametri este sub valorile limita; in acest
caz hemograma trebuie monitorizata in continuare pentru stabilirea unui diagnostic corect.
In anemia acuta datorata hemoragiei, numarul de eritrocite si concentratia de hemoglobina raman nemodificate in
primele ore datorita pierderii concomitente de plasma; ele incep sa scada pe masura ce se produce corectia
deficitului volemic.
In anemiile cronice volumul sanguin este aproape normal prin cresterea compensatorie a volumului plasmatic, iar
numarul de eritrocite si hematocritul sunt de obicei scazute. Totusi, in conditiile asociate cu microcitoza marcata
(anemie feripriva severa, talasemie), numarul de eritrocite poate ramane in limite normale sau poate fi chiar
crescut.
Anemia relativa este o conditie caracterizata prin masa normala de eritrocite, dar cu volum sanguin crescut prin
cresterea volumului plasmatic, ca de exemplu in sarcina, splenomegalie masiva. In aceasta situatie proteinele
totale plasmatice sunt la limita inferioara a normalului, spre deosebire de anemia cronica in care proteinele totale
sunt in limite normale.
Pentru a identifica cauza anemiei, informatiile privind istoricul bolii si examinarea fizica trebuie integrate cu cateva
teste de laborator cheie, cum ar fi determinarea numarului de reticulocite, indicilor eritrocitari, examinarea frotiului
de sange colorat si eventual a maduvei osoase. Prezenta altor anomalii hematologice (trombocitopenie, anomalii
ale leucocitelor) orienteaza diagnosticul spre o posibila insuficienta medulara datorata anemiei aplastice, unei boli
hematologice maligne sau dislocarii maduvei osoase prin procese patologice de cauza extrahematologica.
Pancitopenia poate aparea si ca urmare a distructiei periferice sau sechestrarii celulare prin hipersplenism.
o boli endocrine: sindrom Cushing, hiperaldosteronism primar, tumori ovariene virilizante, sindrom
Barter, feocromocitom;
o medicamente: androgeni, abuz de eritropoietina;
o policitemia familiala.
3. Policitemie idiopatica.
Interferente
1. Recoltarea cu pacientul in pozitie culcata determina scaderea numarului de eritrocite (si hematocritului) cu 5 –
10% (prin redistribuirea lichidului din spatiul interstitial spre circulatie datorita modificarii presiunii hidrostatice la
nivelul membrelor inferioare).
2. Stresul poate determina cresterea numarului de eritrocite.
3. Staza venoasa prelungita >2 minute in timpul venopunctiei determina cresterea numarului de eritrocite cu
~10% (si cresterea semnificativa a hematocritului). De asemenea, recoltarea dupa efort fizic intens determina
cresterea numarului de eritrocite cu pana la 10% (ca si cresterea concentratiei de hemoglobina). Toate acestea
se datoreaza hemoconcentratiei.
4. Deshidratarea cu hemoconcentratie consecutiva (soc, arsuri severe, obstructie intestinala, varsaturi/diaree
persistente, abuz de diuretice) poate masca prezenta anemiei. De asemenea, hiperhidratarea pacientului
(administrarea masiva de lichide i.v.) poate determina niveluri fals scazute ale numarului de eritrocite.
5. Prezenta aglutininelor la rece in titru mare determina, daca sangele este pastrat la temperatura camerei,
niveluri fals scazute ale numarului de eritrocite si un VEM fals crescut; in consecinta hematocritul este fals scazut,
iar HEM si CHEM sunt crescute.
6. Prezenta de crioglobuline in concentratie mare poate interfera cu determinarea numarului de eritrocite.
7. Trombocitele mari/macrotrombocitele (ex.: din trombocitemia esentiala) pot fi numarate ca eritrocite.
8. Numeroase medicamente pot determina cresterea sau scaderea numarului de eritrocite:
pot scadea numarul de eritrocite aproape toate clasele de medicamente;
Hematocritul masoara raportul dintre volumul ocupat de eritrocite si volumul sanguin total.
De obicei, atunci cand hematiile sunt de marime normala, modificarile hematocritului le urmeaza pe cele ale
numarului de eritrocite. Totusi in anemia micro-/macrocitara relatia poate sa nu se pastreze. De exemplu, in
talasemie hematocritul scade deoarece hematiile microcitare ocupa un volum mai mic, in timp ce numarul de
eritrocite poate fi normal/crescut.
1.Scaderea hematocritului:
eritrocitoza/policitemie;
hemoconcentratie (ex.: soc; aport insuficient de lichide: copii mici, varstnici; poliurie etc.).
Numarul de eritrocite, Hb si Hct pot fi analizate aplicand “regula lui trei”: daca eritrocitele sunt
normocitare/normocrome: nr. Er x3 ~ valoarea Hb.
Daca exista o deviere semnificativa de la aceasta regula trebuie verificata existenta de anomalii ale indicilor
eritrocitari si aspectul frotiului de sange.
Semnificatie clinica
1.Scaderea hemoglobinei sub nivelurile de referinta determina aparitia anemiei. Hb trebuie evaluata impreuna cu
Hct, numarul de eritrocite, indicii eritrocitari si morfologia celulara pe frotiu pentru clasificarea anemiei. O valoare
normala a concentratiei de Hb nu exclude anemia datoratahemoragiei acute.
In sarcina concentratia de hemoglobina scade cu 2–3 g/dL datorita unei cresteri disproportionate a volumului
plasmatic fata de masa eritrocitara.
La nou-nascut masa eritrocitara este mai mare la nastere decat la adult si scade continuu in prima saptamana de
viata, Hb putand ajunge pana la 9 g/dL in saptamanile 11–12 de viata (anemie fiziologica). Scaderea apare mai
precoce si este mai pronuntata la prematuri. Nivelurile de la adult sunt atinse in jurul varstei de 14 ani; la varstnici
apare o scadere graduala a concentratiei de hemoglobina.
4. Interferente medicamentoase
INDICII ERITROCITARI
Evaluarea eritrocitelor din punct de vedere al volumului si continutului in hemoglobina se realizeaza prin
masurarea sau calcularea urmatorilor parametri:
Hct (%) x 10
VEM = ——————
Nr.Er.(x106/?L)
Prin metoda automata VEM este determinat prin impartirea sumei volumelor eritrocitare la numarul de eritrocite.
Valori de referinta - VEM se exprima in micrometri cubi sau femtolitri (fL). La adult este cuprins intre 80 – 100 fL
(valori mai mari la nou-nascuti, precum si la varstnici; valori mai mici la copii pana la 18 ani ).
Semnificatie clinica
VEM este un indice util pentru clasificarea anemiilor si poate sugera mecanismul fiziopatologic al afectarii
eritrocitare. Impreuna cu ceilalti indici eritrocitari, poate permite detectarea precoce a unor procese care vor
cauza anemie. VEM depinde de osmolaritatea plasmatica si numarul diviziunilor eritrocitare.
Malnutritia protein-calorica.
Anemii mielodisplazice.
2. VEM scazut (<80 fL): anemie microcitara. Majoritatea anemiilor microcitare se datoreaza sintezei deficitare de
hemoglobina, adesea asociata cu deficitul de fier sau cu alterarea utilizarii fierului, precum si cu unele conditii
ereditare. Datorita acestei deficiente precursorii eritroizi parcurg mai multe diviziuni decat in mod normal, ducand
la formarea de eritrocite mature de dimensiuni mai mici. RDW este >15.
Clasificarea anemiilor microcitare
Anemia feripriva.
Atransferinemia congenitala.
Alfa – si beta-talasemia.
Hemoglobinele instabile.
Cea mai frecventa cauza este deficitul de fier, anemia feripriva fiind cea mai intalnita forma de anemie de pe glob.
3. VEM crescut (>100 fL): anemia macrocitara. Pe baza criteriilor biochimice si morfologice anemiile macrocitare
se pot imparti in doua grupuri: anemii megaloblastice si non-megaloblastice.
In anemiile megaloblastice marca morfologica este reprezentata de prezenta precursorilor eritroizi anormali in
maduva osoasa, caracterizati prin dimensiuni crescute si alterari specifice in aspectul cromatinei nucleare. Aceste
celule distincte reprezinta expresia morfologica a unei anomalii biochimice, respectiv intarzierea sintezei de ADN.
Rata sintezei hemoglobinei, respectiv sinteza ARN, nu este afectata in timp ce rata diviziunilor celulare este
redusa, in consecinta componentele citoplasmatice, in special Hb sunt sintetizate in exces in timpul intarzierii intre
diviziunile celulare, ducand la formarea unor eritrocite de dimensiuni crescute. Cele doua modificari caracteristice
de pe frotiul de sange care permit diferentierea anemiilor megaloblastice sunt prezenta macroovalocitelor si a
neutrofilelor cu nucleu hipersegmentat. In anemia megaloblastica VEM este de obicei >110 fL (110 – 130 fL, chiar
pana la 160 fL).
Clasificarea patogenica a anemiilor megaloblastice
I. Deficitul de vitamina B12:
A. Dieta deficitara (rara: vegetarianismul strict, de lunga durata, fara oua si produse lactate; mai frecventa la copiii
nascuti din mame strict vegetariene sau la cei cu diete restrictive in fenilcetonurie).
Anemia pernicioasa (boala autoimuna caracterizata prin atrofie gastrica si pierderea factorului intrinsec).
Malabsorbtia vitaminei B12 din alimente (chirurgia gastrica, pacienti cu gastrita si aclorhidrie, infectia cu
Helicobacter pylori).
Insuficienta pancreatica.
Sindromul Zollinger-Ellison.
Competitia biologica pentru vitamina B12: proliferarea bacteriana a intestinului subtire (anomalii
structurale: diverticuli, stricturi, fistule, ansa oarba sau ale motilitatii: disfunctia autonoma din diabet); infestarea cu
Diphyllobothrium latum.
Boli ileale: sprue tropical, boli intestinale inflamatorii, boala celiaca, rezectii ileale, by-pass jejuno-ileal
pentru obezitate, radioterapia cu afectarea ileonului, boli ileale infiltrative (limfom, sclerodermie).
Malabsorbtia familiala selectiva a vitaminei B12 (Sindromul Imerslund-Gräsbeck).
Malabsorbtia vitaminei B12 indusa de toxice si medicamente: alcool, colchicina, metformin, neomicina,
colestiramina, acid paraaminosalicilic.
Boli genetice: mutatii genetice care afecteaza metabolismul intracelular al cobalaminei (aciduria
metilmalonica si hiperhomocisteinemia); deficienta de transcobalamina II.
Toxicitatea oxidului nitros.
A. Dieta deficitara (prematuri, dieta exclusiv lactata la sugari fara suplimentare cu folati, dieta restrictiva din
fenilcetonurie, abuzul de alcool).
B. Nevoi crescute: sarcina, alaptare, copii in perioada de crestere, anemia hemolitica cronica, boli neoplazice,
hipertiroidism.
D. Malabsorbtie de folati:
Boli intestinale: sprue tropical, boala celiaca, boli intestinale inflamatorii, rezectii jejunale.
Dermatita herpetiforma.
E. Deficit de folati indus toxic/medicamentos: abuzul de alcool, sulfasalazina, anticonvulsivante (in special
hidantoinele; acidul valproic), antifolati (metotrexat, trimetoprim-sulfametoxazol, pirimetamina), contraceptivele
orale.
III. Boli mostenite ale sintezei de ADN: aciduria orotica, sindromul Lesch-Nyhan, anemia megaloblastica
responsiva la tiamina.
IV. Defecte ale sintezei ADN induse toxic/medicamentos:
Antagonisti purinici (6-mercaptopurina, 6-tioguanina, azatioprina).
Hidroxiuree.
Zidovudina (AZT).
Arsenic.
V. Cauze diverse: eritroleucemie, leucemie acuta mieloida, sindrom mielodisplazic.
Anemiile macrocitare non-megaloblastice nu au un mecanism patogenic comun; ele reprezinta anemiile
macrocitare in care precursorii eritroizi medulari sunt normali; sinteza ADN nu este afectata; VEM este de obicei,
usor crescut (100 – 110 fL).
Clasificarea anemiilor macrocitare non-megaloblastice
II. Alcoolism (cresterea medie este ~5 fL, adica 5-10% peste valoarea medie a subiectilor de control;
normalizarea VEM se produce dupa 3-4 saptamani de abstinenta); VEM reprezinta un test screening util pentru
depistarea alcoolismului ocult.
IV.Sindroame mielodisplazice.
V. Anemia mieloftizica.
X. Hipotiroidism.
Interferente
1. Prezenta de dubla populatie eritrocitara (micro- si macrocitara, cand se asociaza anemia feripriva cu anemia
megaloblastica) poate determina un VEM normal. In aceasta situatie RDW este >15, pe histograma efectuata de
analizorul automat se observa aspectul caracteristic de “curba cu doua cocoase”, iar confirmarea prezentei dublei
populatii eritrocitare se face prin examinarea frotiului de sange. Dubla populatie este caracteristica pentru
anemiile sideroblastice (o populatie microcitara hipocroma si una relativ normocitara) si anemiei feriprive dupa
inceperea terapiei de substitutie cu fier.
2. VEM fals crescut: reticulocitoza marcata (>50%), leucocitoza marcata (>50000/µL) hiperglicemie marcata
(>600 mg/dl), prezenta de aglutinine la rece, intoxicatia cu metanol (si, in consecinta creste Hct, iar CHEM
scade).
3. VEM fals scazut: hemoliza in vitro, prezenta de eritrocite fragmentate, excesul de EDTA.
4. Daca pragul inferior al analizorului este fixat prea sus, este calculat un VEM mai mare deoarece eritrocitele mai
mici nu sunt masurate, iar daca pragul superior este prea mare sunt masurate si leucocitele, iar VEM este
crescut.
Hemoglobina eritrocitara medie (HEM) – este o masura a continutului mediu de hemoglobina pe eritrocit.
Metoda de determinare – HEM este calculat de analizorul automat conform formulei:
Hb(g/dL) x 10
HEM = ——————–
Nr.Er.(x106/?L)
Valori de referinta – HEM se exprima in picograme (pg/10-12g). Valorile normale la adult sunt 26–34 pg sau 0.4-
0.53 fmol (valori mai mari la nou-nascut) .
Semnificatie clinica – in majoritatea anemiilor HEM se coreleaza cu VEM, astfel anemiile microcitare sunt de
obicei hipocrome (uneori hipocromia poate preceda microcitoza), cele normocitare sunt de obicei normocrome,
iar conditiile care cresc HEM determina in general, daca nu intotdeauna, VEM crescut, deoarece continutul
eritrocitar normal de Hb este ~95% din concentratia de Hb maxim posibila (anemiile macrocitare, anemia
regenerativa observata de exemplu in timpul substitutiei cu fier a anemiei feriprive, la nou-nascut).
Interferente
1. Hiperlipidemia, leucocitoza >50000/?L determina HEM fals crescut (Hb fals crescuta).
2. Concentratie crescuta de heparina determina HEM fals crescut.
3. Prezenta aglutininelor la rece determina HEM fals crescut.
Concentratia eritrocitara medie de hemoglobina (CHEM) – masoara concentratia medie de Hb dintr-un volum
dat de eritrocite (sau raportul dintre masa de Hb si volumul de eritrocite).
Metoda de determinare – CHEM este calculat de analizorul automat conform formulei:
Hb (g/dL) x 100
CHEM = ——————–
Hct (%)
Valori de referinta – CHEM se exprima in g/dL. Valorile normale la adult sunt 32-36 g/dL (320-360 g/L) .
Semnificatie clinica – VEM este un indice extrem de valoros in clasificarea anemiilor, dar HEM si CHEM, de
obicei, nu aduc in plus informatii relevante clinic. Totusi, au un rol important in controlul de calitate al laboratorului,
deoarece acesti indici variaza foarte putin de la o zi la alta pentru un specimen dat, daca pacientul nu este
transfuzat.
Datorita comportamentului similar al volumului eritrocitar si continutului in Hb al fiecarui eritrocit in parte, CHEM
ramane constant in multe afectiuni hematopoietice.
1. CHEM scazut (<30g/dL): apare in anemiile hipocrome (anemia feripriva, unele talasemii).
2. CHEM crescut: cu exceptia sferocitozei ereditare si a unor cazuri homozigote de siclemie si hemoglobina C,
CHEM nu depaseste valoarea de 37 g/dL; aceasta valoare este aproape de nivelul de solubilitate a Hb si
cresterea in continuare a concentratiei de Hb poate duce la cristalizarea ei. Acuratetea determinarii CHEM
depinde de factorii care afecteaza masurarea fie a Hct, fie a Hb.
Interferente
1. CHEM poate fi fals crescut in hiperlipemie, prezenta de aglutinine la rece in titru mare, prezenta de rulouri.
2. In hiperglicemia marcata (>600 mg/dL) CHEM poate fi fals scazut (VEM si Hct fals crescute).
Largimea distributiei eritrocitare (RDW) – este un indice eritrocitar care cuantifica heterogenitatea volumului
celular (gradului de anizocitoza).
Metoda de determinare – RDW este calculat de analizorul automat in functie de prezenta de anomalii ale
frecventei relative la anumite niveluri de discriminare, existenta a doua sau a mai multor “peak”-uri si largime de
distributie anormala. Distributia VEM intr-o proba este prezentata sub forma unui grafic in care pe abscisa se
proiecteaza volumul eritrocitar, iar pe ordonata frecventa relativa.
Deviatia standard a marimii eritrocitelor x 100
VEM
RDW este util in caracterizarea initiala a anemiilor, in particular a anemiei microcitare, desi alte teste sunt de
obicei necesare pentru confirmarea diagnosticului. Astfel RDW este util in diferentierea beta-talasemiei minore
necomplicate, in care VEM este scazut, iar RDW normal de anemia feripriva, in care VEM este scazut, iar RDW
crescut (cresterea RDW este un semn precoce in deficitul de fier). RDW este usor crescut in beta-talasemia
minora cu anemie usoara . Unele studii au aratat ca RDW nu diferentiaza beta-talasemia minora de anemia
feripriva decat daca este utilizat un cut-off mai mare (17%). De asemenea permite diferentierea intre anemia din
bolile cronice (VEM normal/scazut, RDW normal) si anemia feripriva incipienta (VEM normal/scazut, RDW
crescut).
RDW crescut: anemia feripriva, anemia megaloblastica, diferite hemoglobinopatii (S, S-C, S-talasemia), anemia
hemolitica imuna, reticulocitoza marcata, prezenta de fragmente eritrocitare, aglutinare, dimorfism eritrocitar
(inclusiv pacientii transfuzati sau cei tratati recent pentru deficiente nutritionale).
RDW normal: anemia din bolile cronice, beta-talasemia heterozigota, anemia hemoragica acuta, anemia
aplastica, sferocitoza ereditara, boala cu Hb E, siclemia.
Interferente:
1. Alcoolismul creste RDW.
2. Prezenta aglutininelor la rece
NUMARUL DE TROMBOCITE (NUMARUL DE PLACHETE)
Trombocitele sunt fragmente citoplasmatice anucleate bogate in granule, rotund-ovalare, plate, in forma de disc,
cu diametrul de 2-4. Trombopoieza are loc in maduva osoasa incepand cu celula progenitoare multipotenta,
continua cu megakariocitopoieza care include proliferarea megakariocitara si maturarea megakariocitelor cu
formarea de trombocite. In mod normal, doua treimi din trombocite se gasesc in circulatie, iar o treime sunt
stocate in splina. Trombocitele sunt implicate in hemostaza si in initierea proceselor de reparare tisulara si
vasoconstrictie dupa injuria vasculara si in timpul proceselor inflamatorii, aderarea si agregarea plachetara avand
ca rezultat formarea trombusului plachetar care astupa rupturile din peretii vaselor mici.
Indicatii
investigarea unei sangerari neexplicate, unei boli hemoragice sau a unei boli trombotice;
monitorizarea in timpul tratamentelor care pot induce supresie medulara (iradiere, chimioterapie etc.).
Metoda de determinare – trombocitele sunt numarate de analizorul automat prin aceeasi metoda ca eritrocitele,
in timpul directionarii lor intr-un singur rand printr-un orificiu, prin metoda de focusare hidrodinamica.
O estimare a numarului de trombocite pe un frotiu de sange bine efectuat constituie un control valoros al
numarului de trombocite determinat prin metoda automata. In general, cand frotiul este examinat cu obiectivul de
100x fiecare trombocit observat/camp reprezinta ~10000 Tr x106/L. In consecinta, un frotiu normal trebuie sa
prezinte in medie cel putin 14 Tr/camp.
Valori de referinta - 150-450 x 103/uL.
Semnificatie clinica
1. Cresterea numarului de trombocite (trombocitoza/trombocitemie)
A. Trombocitoza tranzitorie – se datoreaza mobilizarii trombocitelor din pool-ul extravascular: efort fizic, nastere,
administrare de epinefrina.
B. Trombocitoza primara:
C. Trombocitoza secundara/reactiva (productia persistenta a unuia sau mai multor factori trombopoietici, in
special interleukina 6, care actioneaza asupra megakariocitelor):
boli infectioase;
boli inflamatorii;
boli maligne;
deficitul de fier;
postchirurgical.
2. Scaderea numarului de trombocite (trombocitopenia): este cea mai frecventa cauza de sangerare.
Trombocitopenia poate aparea prin mecanisme diferite:
A. Distructie accelerata a trombocitelor: este cea mai frecventa cauza de trombocitopenie; aceasta determina
stimularea trombopoiezei ducand la cresterea numarului, marimii si maturatiei megakariocitelor medulare.
Boli ale splinei (neoplazice, congestive, infiltrative, infectioase); de obicei trombocitopenie usoara = 50-
3
100×10 /uL.
Hipotermia.
Numeroase medicamente au fost asociate cu trombocitopenia imuna. Cele mai comune medicamente incriminate
sunt: heparina (1% din pacienti), quinidina, quinina, rifampicina, trimetoprim-sulfametoxazol, danazol, metildopa,
acetaminofen, digoxin, interferon-alfa etc.
Trombocitopenia se asociaza clinic cu sangerari cutaneo-mucoase: petesii, purpura, gingivoragii, epistaxis, pana
la sangerari gastrointestinale, pulmonare si genitourinare. Sangerarile spontane sunt rare la >60×103Tr/uL (pot
aparea sangerari posttraumatice, postoperatorii).
Valori critice
1. Trombocitoza >1.5×109/uL, precum si trombocitoza la pacienti varstnici si/sau cu boli cardiovasculare prezinta
risc de tromboza, mai rar de hemoragie.
2. Trombocitopenia <20×103/uL se asociaza cu risc de sangerari spontane interne/externe (risc 1% de hemoragii
intracraniene).
Interferente
1. Trombocitele cresc la altitudine, in timpul iernii, dupa efort fizic intens, traume.
3. O falsa trombocitopenie poate fi indicata de analizorul automat si se datoreaza unei erori de numarare:
formarea de agregate/aglutinate trombocitare (pseudotrombocitopenie) induse de anticoagulantul EDTA
– se datoreaza prezentei de aglutinine (autoanticorpi), care sunt imunoglobuline de tip IgG, IgA/IgM si care induc
aglutinarea in vitro a trombocitelor dependente de anticoagulant (care induce expunerea unor situsuri antigenice
la care se vor lega anticorpii); nu exista nici o asociere cunoscuta cu vreo boala/medicament; este cea mai
frecventa cauza de falsa trombocitopenie. Frotiul de sange periferic evidentiaza agregatele trombocitare; pentru o
numaratoare exacta a trombocitelor se recomanda recoltarea unei picaturi de sange din pulpa degetului si
folosirea modulului capilar al analizorului.
prezenta de trombocite gigante;
5. Interferente medicamentoase:
Cresc trombocitele: cefazolin, ceftriaxon, clindamicin, danazol, diltiazem, dipiridamol, epoetin alfa,
eritropoietina, fludarabina, gemfibrozil, glucocorticoizi, imipenem, imunoglobuline, interferon alfa-2a, isotretinoin,
lansoprazol, litiu, lomefloxacin, megestrol, meropenem, metilprednisolon, metoprolol, miconazol, moxalactam,
netilmicina, ofloxacina, contraceptive orale, penicilamina, propranolol, steroizi, ticlopidina, zalcitabina, zidovudina.
Scad trombocitele: abciximab, acetaminofen, acetazolamida, albendazol, albuterol, alemtuzumab,
alopurinol, acid aminocaproic, aminoglutetimid, amiodarona, amitriptilina, amoxicilina, amfotericina B, ampicilina,
amrinona, anagrelid, anticonvulsivante, antineoplazice, trioxid de arseniu, asparaginaza, aspirina, aur,
azatioprina, azitromicina, barbiturice, vaccin BCG, benazepril, betaxolol, subsalicilat de bismut, bleomicina,
candesartan, capecitabina, captopril, carbamazepin, carbenicilin, carmustina, carvedilol, cefaclor, cefamandol,
cefazolin, cefoxitin, ceftriaxon, cefuroxim, clorambucil, cloramfenicol, clordiazepoxid, clorochina, clorotiazida,
clorfeniramin, clorpromazina, clorpropamid, cimetidina, cladribina, clindamicina, clofibrat, clonazepam,
clopidogrel, cotrimoxazol, codeina, colchicina, ciclofosfamida, citarabina, dacarbazina, dalteparin, danazol,
diazoxid, diclofenac, didanozina, dietilstilbestrol, digitala, digoxin, diltiazem, difenhidramina, disopiramida,
docetaxel, doxepin, doxorubicin, doxiciclina, enalapril, epirubicin, eprosartan, eritromicina, esomeprazol,
etanercept, acid etacrinic, etosuximid, etidronat, etopozid, etretinat, factor VIIa, famotidina, fenoprofen, flecainida,
fluconazol, flucitozin, fludarabina, 5-fluorouracil, flufenazin, fluvastatin, fondaparinux, furosemid, gabapentin,
ganciclovir, gemcitabina, gentamicina, glimepirid, gliburid, granisetron, vaccin antihepatita B, hidralazina,
hidroclorotiazida, hidroxiclorochina, hidroxiuree, ibuprofen, idarubicina, ifosfamida, imatinib, imipenem,
imipramina, imunoglobulina, indinavir, indometacin, infliximab, interferon alfa-2a, interleukina-2, irinotecan,
isoniazida, isosorbid, isotretinoin, itroconazol, ketoprofen, lamivudina, lansoprazol, lepirudin, levamizol, levodopa,
lisinopril, lomefloxacin, lomustin, lovastatin, loxapin, vaccin antirubeolic, vaccin antirujeolic, mecloretamina, acid
mefenamic, meloxicam, melfalan, meprobamat, 6-mercaptopurina, meropenem, mesalamina, metformin,
metazolamida, meticilina, metotrexat, metsuximid, metildopa, metisergid, metoprolol, metronidazol, milrinona,
mitoxantrona, moricizina, morfina, moxalactam, micofenolat, acid nalidixic, naproxen, netilmicina, nicardipina,
nitrofurantoin, nitroglicerina, nizatidina, norfloxacin, nortriptilina, nistatin, ofloxacin, paclitaxel, pamidronat,
penicilamina, penicilina, pentamidina, pentostatin, pentoxifilina, fenobarbital, fenotiazine, indolol, piroxicam,
vaccin antipolio, pravastatin, prednison, probenecid, procainamida, procarbazina, promazina, prometazina,
propafenona, propranolol, protriptilina, pirazinamida, pirimetamina, raloxifen, ramipril, rezerpina, rifampicina,
vaccin antirubeolic, sargramostin, spironolactona, stavudin, streptomicin, sulfametoxazol, sulfasalazina,
sulfoniluree, sulindac, tacrolimus, tamoxifen, tetraciclina, tiabendazol, tiazide, tioguanina, tioridazina, tiotepa,
ticarcilina, ticlopidina, timolol, tinzaparin, tobramicina, tocainida, tolbutamid, tolmentin, topotecan, trimetoprim,
vaccin antiurlian, acid valproic, vancomicina, vinblastina, vincristina, vinorelbina, zidovudina.
VOLUMUL TROMBOCITAR MEDIU (VTM) – indica uniformitatea de marime a populatiei trombocitare. Este util in
diagnosticul diferential al trombocitopeniei.
Metoda de determinare: este calculat de analizorul automat dupa urmatoarea formula:
Semnificatie clinica – VTM poate fi utilizat impreuna cu PDW pentru distingerea conditiilor asociate cu productie
scazuta de trombocite de cele asociate cu distructie plachetara crescuta.
1. VTM crescut:
In general VTM variaza invers proportional cu numarul de trombocite, cu volume plachetare mai mari observate la
pacientii trombocitopenici la care trombocitele sunt scazute datorita distructiei periferice si unui turn-over
plachetar crescut (ca in purpura trombocitopenica idiopatica).
VTM este caracteristic crescut in hipertiroidism si in bolile mieloproliferative .
In trombocitopoieza ineficienta asociata cu hematopoieza megaloblastica din deficitul de vitamina B12 si/sau acid
folic trombocitele circulante sunt anormal de mari.
VTM poate fi crescut dupa splenectomie; este crescut in pre-eclampsie, la fumatorii aterosclerotici (cresterea
VTM la fumatori a fost propusa ca factor de risc pentru ateroscleroza).
Plachete mari sunt prezente in faza de recuperare dupa trombocitopenia indusa de alcool . Exista cateva forme
de trombocitopenie ereditara caracterizate prin prezenta de trombocite gigante (VTM = 16-30 fL): sindromul
Bernard-Soulier si macrotrombocitopeniile ereditare cu transmitere autosomal dominanata (sindroamele Fechtner,
Sebastian, May-Hegglin si Epstein).
In trombocitoza, VTM este de obicei crescut in bolile mieloproliferative (asociat cu morfologie anormala) si normal
in trombocitozele reactive (infectii, tumori, boli inflamatorii etc.).
2. VTM scazut:
Numarul de trombocite si VTM sunt de obicei scazute in conditiile asociate cu alterarea productiei de trombocite:
hipoplazia megakariocitara, anemia aplastica, chimioterapie, de asemenea in trombocitopenia septica. Odata cu
ameliorarea tabloului clinic si refacerea dupa chimioterapie, VTM creste inaintea cresterii numarului de
trombocite.
Pacientii cu hipersplenism au trombocite mai mici decat cei cu PTI, astfel marimea trombocitelor poate servi ca
mijloc pentru diferentierea intre trombocitopenia cauzata de distructia imunologica a plachetelor fata de
sindroamele cu splenomegalie.
Prezenta de fragmente trombocitare (de ex. in leucemie) se poate asocia cu VTM scazut.
Dintre trombocitopeniile ereditare sindromul Wiskott-Aldrich si trombocitopenia X-linkata se asociaza cu
microcitoza trombocitara (VTM ~jumatate fata de valorile normale).
Exista dovezi ca VTM se coreleaza cu tendinta de sangerare la pacientii trombocitopenici: la VTM >6.4 fL scade
semnificativ frecventa sangerarilor; astfel VTM ar putea fi util in aprecierea oportunitatii administrarii de transfuzii
de trombocite.
Interferente
Plachetele tind sa se mareasca in primele doua ore in EDTA, micsorandu-se din nou o data cu prelungirea
stocarii probei, facand dificila standardizarea masuratorilor. De aceea interpretarea VTM si PDW trebuie facuta cu
precautie. VTM si PDW pot avea valori false daca numarul de Tr este <10000/µL.
NUMARUL DE LEUCOCITE (NUMARUL DE CELULE ALBE) SI FORMULA LEUCOCITARA
Leucocitele se impart in doua grupe principale: granulocite si a-/non-granulocite. Granulocitele sunt denumite
astfel datorita prezentei in citoplasma de granulatii distincte si se identifica trei tipuri de granulocite in functie de
afinitatile de colorare pe frotiul de sange colorat Wright: neutrofile, eozinofile si bazofile. De asemenea, aceste
celule sunt denumite si leucocite polimorfonucleare datorita nucleului multilobulat. Nongranulocitele care constau
din limfocite si monocite nu contin in general granulatii citoplasmatice distincte si au nucleul nonlobulat, fiind
denumite si leucocite mononucleare.
Indicatii – evaluarea infectiilor, inflamatiilor, necrozelor tisulare, intoxicatiilor, alergiilor, bolilor mieloproliferative si
limfoproliferative acute si cronice, tumorilor maligne, depresiei medulare (iradiere, medicamente citotoxice,
imunosupresoare, antitiroidiene etc.).
Metoda de determinare – leucocitele sunt determinate de analizorul automat (dupa ce hematiile sunt lizate, iar
leucocitele sunt colorate cu o substanta fluorescenta cu afinitate pentru acizii nucleici) prin metoda de citometrie
in flux cu fluorescenta utilizand LASER semiconductor. De asemenea, sunt efectuate doua scatergrame
bidimensionale. In scatergrama 4 DIFF axa x reprezinta intensitatea luminii dispersate lateral (respectiv
complexitatea interna a celulelor), iar axa y intensitatea fluorescentei laterale (respectiv continutul de acizi
nucleici), sunt proiectate cele cinci clase leucocitare si grupul de umbre eritrocitare, precum si anumite semnale
de avertizare. In scatergrama WBC/BASO axa x reprezinta intensitatea luminii dispersate lateral, iar axa y
intensitatea luminii dispersate frontal (respectiv marimea celulelor) si sunt proiectate trei grupuri, respectiv grupul
de umbre eritrocitare, grupul de bazofile si grupul de alte leucocite.
Valori de referinta – la adult = 4000-10000/µL sau 4-10×109/L;
– la copii valori mai mari, diferite in functie de varsta .
Semnificatie clinica
1.Variatii fiziologice ale leucocitelor
cresterea si dezvoltarea: la nou-nascuti si copii numarul de leucocite este crescut, cu scaderea treptata
a valorilor, cu atingerea valorilor de la adult intre 18-21 ani;
variatii rasiale: la negrii din Africa numarul de neutrofile si monocite este mai mic, iar numarul de
eozinofile mai mare;
fluctuatii diurne si de la o zi la alta: influentate de lumina; de asemenea activitatea obisnuita determina
valori mai mari ale leucocitelor dupa-amiaza, dar care tind sa ramana in limite normale;
variatii climatice si sezoniere: caldura si radiatiile solare intense ar determina leucocitoza, iar rezidenta
prelungita in Antarctica determina leucopenie; lumina artificiala si ultravioleta determina limfocitoza;
anoxia acuta determina neutrofilie;
durerea, greata, varsaturile, anxietatea pot determina leucocitoza in absenta infectiei, prin redistribuirea
celulelor marginate spre circulatie;
anestezia cu eter determina leucocitoza, iar narcoza cu compusi barbiturici de obicei scade numarul de
leucocite;
in perioada ovulatorie poate aparea leucocitoza usoara si eozinopenie;
in sarcina apare leucocitoza usoara, iar neutrofilia se accentueaza odata cu apropierea termenului; de
asemenea, in timpul travaliului apare neutrofilie uneori pronuntata, cu normalizarea valorilor dupa 4-5 zile si
asociata cu eozinopenie.
Majoritatea variatiilor fiziologice se explica prin stimularea cortexului adrenal. Administrarea de cortizon si
hidrocortizon se asociaza cu neutrofilie (datorata probabil scaderii efluxului din sange si cresterii eliberarii
medulare), urmata de eozinopenie si limfopenie.
2. Leucocitoza: L >10000/µL sau >10×109/L - se datoreaza de obicei unei cresteri a numarului de neutrofile sau
limfocite; mai rar celelalte clase de leucocite determina cresterea numarului absolut de leucocite. O crestere
proportionala a tuturor tipurilor de leucocite se datoreaza hemoconcentratiei.
a. Infectiile reprezinta cauza majora de leucocitoza. O infectie acuta tipica se caracterizeaza printr-o faza
de atac neutrofilica, o faza reactiva monocitica si o faza de recuperare limfocitico-eozinofilica. In infectiile cronice
poate persista oricare din aceste trei faze. Infectiile virale si unele infectii bacteriene (febra tifoida) nu urmeaza in
mod normal acest curs. Gradul leucocitozei depinde de severitatea infectiei, varsta si rezistenta pacientului,
precum si de rezerva medulara.
b. Alte cauze de leucocitoza:
o hemopatii maligne;
o hemoliza acuta;
o hemoragie acuta;
o postsplenectomie.
3. Leucopenie: <4000/µL sau <4×109/L (valorile cuprinse intre 2500-4000/µL sunt considerate borderline, in timp
ce valorile <2500/µL sunt cert anormale) se poate datora urmatoarelor cauze:
infectii virale, unele infectii bacteriene, infectii bacteriene severe;
hipersplenism;
depresie medulara produsa de intoxicatie cu metale grele, benzen, radiatii ionizante, medicamente:
chimioterapice, barbiturice, antibiotice, antihistaminice, anticonvulsivante, antitiroidiene, arsenic, diuretice,
analgezice si antiinflamatorii;
boli medulare primitive: leucemie (aleucemica), anemie megaloblastica, sindroame mielodisplazice,
anemie aplastica, boli congenitale (anemia Fanconi, discheratoza congenitala);
boli medulare secundare: granuloame, metastaze.
Interferente
1. Numar fals crescut de leucocite: prezenta de eritrocite rezistente la liza (la nou-nascuti, reticulocitoza),
prezenta de eritroblasti circulanti in numar mare, trombocitele gigante (pot fi numarate ca leucocite), prezenta
de crioglobuline (la temperatura camerei se formeaza cristale proteice care sunt numarate ca leucocite; dispar
dupa incalzirea probei la 37°C), paraproteinemia, prezenta de aglutinine la rece.
2. Numar fals scazut de leucocite: prezenta de leucocite alterate (chimioterapie, sepsis) – nu sunt incluse in
numaratoare.
Valori critice – numar de leucocite <500/µL, respectiv >30000/µL.
Formula leucocitara consta in diferentierea numarului total de leucocite circulante in cele cinci tipuri de
leucocite, exprimate procentual si respectiv in numar absolut, fiecare dintre acestea indeplinind o functie
specifica. Actualmente este de preferat raportarea fiecarui tip de leucocite in valori absolute. Formula leucocitara
este efectuata automat de catre analizor. Exista anumite situatii insa in care este necesara efectuarea manuala a
formulei leucocitare: numar de leucocite prea mic/prea mare, prezenta de celule anormale semnalizata de
analizor prin anumite mesaje de avertizare/chiar esecul analizorului de a indica formula leucocitara. In aceste
cazuri se efectueaza numaratoarea microscopica: frotiu de sange venos (recoltat pe EDTA; heparina poate
produce deformari ale leucocitelor) sau frotiu de sange capilar.
Neutrofilele (granulocitele polimorfonucleare neutrofile) – cel mai numeros tip de leucocite, joaca un rol
major in apararea antiinfectioasa primara a organismului prin fagocitarea si digestia microorganismelor, iar
activarea lor necorespunzatoare poate duce la lezarea tesuturilor normale ale organismului prin eliberarea de
enzime si agenti piogeni. In momentul aparitiei infectiei sunt produsi agenti chemotactici care determina migrarea
neutrofilelor la locul infectiei si activarea functiilor defensive ale acestora, cu fagocitarea agentului respectiv,
urmata de eliberarea granulelor in vezicula de fagocitoza si distrugerea agentului infectios. Acest efect este
adesea asociat cu cresterea productiei si eliberarii neutrofilelor din maduva osoasa.
Granulopoieza are loc la nivelul maduvei osoase, considerandu-se ca granulocitele neutrofile, eozinofile si
bazofile urmeaza acelasi model de proliferare, diferentiere, maturare si eliberare in sange. Mieloblastii,
promielocitele si mielocitele reprezinta compartimentul mitotic, celulele fiind capabile de replicare, iar
metamielocitele, neutrofilele nesegmentate si neutrofilele segmentate reprezinta compartimentul postmitotic/de
diferentiere. In afara maduvei osoase, granulocitele neutrofile se gasesc in tesuturi, circulante la nivelul vaselor
de sange si marginate care adera la endoteliul vascular. Cresterea neutrofilelor circulante se datoreaza fie
eliberarii din maduva osoasa, fie mobilizarii neutrofilelor marginate. In cazul unei stimulari puternice
metamielocitele si mielocitele pot ajunge in sangele periferic.
Semnificatie clinica
1. Neutrofilia: >8000/µL sau 8×109/L:
Pseudoneutrofilia (cresterea numarului de neutrofile circulante pe seama neutrofilelor marginate): efort
fizic intens, stres (plansul la copii), travaliu, menstruatie.
Infectii bacteriene acute localizate si generalizate: neutrofilie pana la 15000-20000/µL, foarte rar chiar
pana la 50000/µL; pot aparea granulatii toxice si devierea la stanga a formulei leucocitare, cu cresterea
procentului de neutrofile nesegmentate (normal 1-4% din neutrofile), iar in cazul unui stimul puternic cu eliberarea
de precursori medulari (metamielocite, mielocite). In infectii foarte severe poate aparea deviere la stanga
degenerativa cu cresterea formelor imature fara leucocitoza (prognostic nefavorabil) sau reactie leucemoida
(leucocite >25000/µL, devierea formulei leucocitare, uneori pana la mieloblast).
Infectii virale, fungice si parazitare: de obicei, neutrofilia este usoara si este prezenta doar in faza initiala.
Sepsis neonatal.
Boli inflamatorii cronice: vasculite, artrita reumatoida, bronsita, colita, dermatita, pielonefrita, pancreatita.
Boli metabolice: coma diabetica, coma uremica, coma hepatica, atacul acut de guta, eclampsia,
tireotoxicoza.
Necroza tisulara: arsuri, infarct miocardic.
Hemoragia acuta (neutrofilie pana la 25000/µL in a 3a-a 5a zi), proceduri chirurgicale majore, anemia
hemolitica, postsplenectomie.
Tumori maligne, in special carcinoame (gastrointestinal, pulmonar): neutrofilia apare ca urmare a reactiei
inflamatorii, necrozei tumorale, producerii de factori de crestere granulopoietici de catre tumora.
Boli mieloproliferative cronice (leucemia mieloida cronica, policitemia vera, trombocitemia esentiala,
metaplazia mieloida cu mielofibroza) .
2. Neutropenia: se clasifica in usoara (1000-1500/µL), moderata (500-1000/µL) si severa (<500/µL);
agranulocitoza reprezinta o forma severa de neutropenie cu absenta totala a neutrofilelor circulante. Neutropenia
severa se asociaza cu risc crescut de infectii cu localizare orala (ulcere, periodontita), cutaneo-mucoasa (piele,
perirectal, genital), iar in neutropenia prelungita infectii sistemice (pulmonare, gastrointestinale, hematogene).
Cauze de neutropenie:
A. Pseudoneutropenia: efectuarea hemogramei dupa un timp indelungat de la recoltare, prezenta
paraproteinemiei care produce aglutinarea neutrofilelor, marginarea neutrofilelor.
B. Neutropenia dobandita:
Infectii bacteriene severe, septicemie in special cu bacterii Gram negative; infectii virale: neutropenia
survine in primele 1-2 zile si persista 3-7 zile, de obicei fara semnificatie clinica; neutropenie prelungita poate
aparea in infectii cu virusul hepatitic B, virusul Epstein-Barr, HIV; infectii cu protozoare (malarie), fungi, rickettsii.
Substante chimice, toxice si medicamente:
o Neutropenie indusa imun: aminopirina, penicilina, antitiroidiene, aur, quinidina.
neutropenia autoimuna primara (80% din cazuri apar la copii <1an; neutropenia autoimuna cronica
idiopatica) sau secundara (lupus eritematos sistemic, granulomatoza Wegener, artrita reumatoida, hepatita
cronica, transplant medular, transfuzii);
neutropenia isoimuna neonatala.
Radiatii ionizante.
Neutropenia ciclica (oscilatii periodice ale numarului de neutrofile de la neutropenie severa <200/µL la
niveluri aproape normale): ereditara sau dobandita.
Neutropenia benigna cronica: familiala si nonfamiliala.
65-80% din limfocite sunt celule T, 8-15% sunt celule B, iar ~10% sunt celule natural killer (NK) (celulele NK sunt
morfologic distincte, unele dintre acestea fiind identice cu limfocitele mari granulare). Numai 2% din limfocite sunt
prezente in sange. Limfopoieza are loc la nivelul organelor limfoide. Organele limfoide primare sunt maduva
osoasa si timusul, unde are loc diferentierea antigen-independenta a limfocitelor din precursorii imaturi (limfocitele
B se matureaza in maduva, iar limfocitele T in timus unde migreaza de la nivel medular). Dupa acest stadiu
precoce de diferentiere, limfocitele imunocompetente sunt eliberate si se localizeaza in arii specifice din organele
limfoide secundare: splina, ganglionii limfatici, placile Peyer de la nivelul intestinului si inelul Waldeyer, unde are
loc stadiul final, antigen-dependent al diferentierii limfocitare si distribuirea de celule efectoare complet
diferentiate a produsilor acestora spre alte zone ale organismului.
Plasmocitele reprezinta celule B complet diferentiate, cu citoplasma abundenta, intens bazofila, uneori granulara
si nucleu excentric, rotund-ovalar, cu cromatina densa cu aspect de “spite de roata”. Plasmocitele nu sunt
prezente in mod normal in sange. Frecvent sunt intalnite celule intermediare (limfoplasmocite), ca in infectiile
virale, inclusiv mononucleoza infectioasa sau in bolile imunologice cu hipergamaglobulinemie.
Celulele B controleaza raspunsul imun umoral mediat de anticorpi specifici antigenului ofensator. Celulele B cu
memorie au durata lunga de viata si nu produc anticorpi pana in momentul restimularii antigenice, cand raspund
la doze mult mai mici de antigen, prolifereaza clonal si produc o cantitate de anticorpi de 7-10 ori mai mare decat
celule B neexperimentate antigenic.
Celulele T sunt implicate in raspunsul imun mediat celular si includ celulele T helper CD4+, celulele T supresor
CD8+ si celulele T citotoxice.
Valori de referinta – adult: 1000-4000/µL sau 1-4×109/L; 20-55% din leucocite;
Semnificatie clinica
1. Limfocitoza: >4000/µL:
A. Cauze benigne:
Infectii virale:
Numarul de limfocite poate depasi 15000/µL in limfocitoza infectioasa, mononucleoza infectioasa, tusea
convulsiva.
Boala Crohn, colita ulcerativa.
Boala Addison.
Vasculite.
Limfocitoza policlonala persistenta (conditie benigna rara, care afecteaza tipic femei fumatoare de
varsta mijlocie, cu tendinta familiala, cu prezenta de limfocite binucleate cu citoplasma abundenta).
Sindromul de splenomegalie hiperreactiva din malarie.
B. Cauze maligne:
Cu celula B: leucemia limfocitara cronica, leucemia prolimfocitara cu celula B, leucemia cu celule
paroase, faza leucemica din limfoamele nonhodgkin, macroglobulinemia Waldenström.
Cu celula T: leucemia prolimfocitara cu celula T, leucemia/limfomul cu celula T al adultului, sindromul
Sézary, leucemia cu limfocite mari granulare.
2. Limfopenie: <1000/µL:
Imunodeficiente congenitale: sindroame de imunodeficienta combinata.
Infectia HIV (scaderea selectiva a celulelor CD4+).
Chimioterapia (in special analogii nucleozidici: fludarabina, cladribina – produc scaderea marcata a
celulelor CD4+, care poate persista ani de zile), radioterapia, medicatia imunosupresoare.
Lupus eritematos sistemic (sunt prezenti anticorpi anti-limfocitari care produc liza complement mediata a
limfocitelor); boala mixta de tesut conjuctiv; dermatomiozita.
Tuberculoza avansata (miliara): scaderea marcata a celulelor CD4+.
Virusul gripal (limfopenia apare tipic dupa rezolvarea infectiei).
Boala Hodgkin si alte malignitati.
Anemia aplastica.
Administrarea de ACTH/corticosteroizi; tumori hipofizare secretoare de ACTH; boala Cushing.
Pierderi crescute la nivelul tractului intestinal prin obstructia drenajului limfatic: tumori, boala Whipple,
limfangiectazie intestinala; boli inflamatorii intestinale.
Uremia.
Diverse: sarcoidoza, insuficienta cardiaca congestiva, boli debilitante severe, muscaturi de sarpe, arsuri,
anestezie, proceduri chirurgicale, by-pass cardiopulmonar.
3. Plasmocitele: nu sunt prezente in mod normal in sange; sunt crescute in:
Mielom multiplu, leucemia cu plasmocite.
Ciroza.
Boala serului.
Interferente – vezi variatii fiziologice ale leucocitelor; efortul fizic, stresul, menstruatia pot produce limfocitoza.
Interferente medicamentoase :
Cresc limfocitele: acid aminosalicilic, cefaclor, ceftazidim, clorambucil, clorpropamid,
Valori critice – numar de limfocite <500/µL creste riscul de infectii, in special virale.
Numar de celule CD4+ sever scazut este cel mai bun indicator unic de infectii oportuniste.
Monocitele – sunt cele mai mari celule din sange; fac parte din sistemul fagocitic mononuclear/reticuloendotelial
compus din monocite, macrofage si precursorii lor medulari. Monocitele sunt eliberate in sange si, dupa un scurt
timp in circulatie, migreaza in diferite tesuturi, intamplator sau specific, ca raspuns la diferiti factori chemotactici.
In tesuturi, ca raspuns la diferiti stimuli solubili, ele se diferentiaza in macrofage tisulare, cu calitati morfologice si
functionale caracteristice, proces care a fost denumit activare si care este reversibil (“dezactivare”). Celulele
sistemului fagocitic mononuclear sunt foarte primitive filogenetic, nici un animal neputand trai fara ele. Indeplinesc
o varietate larga de functii importante in organism, incluzand indepartarea particulelor straine si celulelor
senescente, moarte sau alterate, reglarea functiilor altor celule, procesarea si prezentarea de antigene in reactiile
imune, participarea in diferite reactii inflamatorii, distrugerea bacteriilor si celulelor tumorale. Monocitele si
macrofagele produc numerosi factori bioactivi: enzime, factori ai complementului, factori de coagulare, specii
reactive de oxigen si azot, factori angiogenetici, proteine de legare (transferina, transcobalamina II, fibronectina,
apolipoproteina E), lipide bioactive (derivati ai acidului arahidonic), factori chemotactici, citokine si factori de
crestere ( IL 1,3,6,8,10,12, FGF, PDGF, TNF, M-CSF).
Valori de referinta – 0-1000/µL sau 0-1×109/L; 0-15% din leucocite.
Semnificatie clinica
1. Monocitoza: >1000/µL:
Cele mai frecvente cauze sunt infectiile bacteriene, tuberculoza, endocardita bacteriana subacuta,
sifilisul, bruceloza.
Leucemia mielomonocitara cronica, leucemia monoblastica acuta, boli mieloproliferative cronice.
Postchirurgical, postsplenectomie.
Reactii medicamentoase.
Intoxicatie cu tetracloretan.
In plus, reactiile medicamentoase, sindromul hipereozinofilic si infestatiile parazitare se pot asocia cu eozinofilie si
infiltrate pulmonare.
Boli neoplazice:
o Sindromul hipereozinofilic idiopatic: rar, mai frecvent la barbati (B:F=9:1), eozinofilie pana la
50000/µL, diferentiat de leucemia eozinofilica prin absenta blastilor, determina afectare organica multipla, alterare
nervoasa centrala si deces de obicei prin disfunctie cardiaca.
o Leucemia eozinofilica.
Eozinofilie iatrogena: tratamentul bolilor maligne cu IL-2, administrarea de GM-CSF, rejetul alogrefei.
!Cele mai mari valori ale numarului de eozinofile (>1500/µL) apar in sindromul hipereozinofilic idiopatic, leucemia
cu eozinofile, trichineloza si dermatita herpetiforma.
2. Eozinopenia se datoreaza in general unei productii crescute de steroizi, care acompaniaza majoritatea
conditiilor de stres si se asociaza cu:
Sindromul Cushing.
Infectii acute.
Interferente :
1. Ritmul circadian: numarul de eozinofile este minim dimineata si creste de la pranz pana dupa miezul noptii.
3. Interferente medicamentoase:
Cresc eozinofilele: alopurinol, alprazolam, acid aminosalicilic, amoxicilina, amfotericina B, ampicilina,
aztreonam, benazepril, captopril, carbamazepin, carbenicilina, cefoperazon, cefotaxim, ceftazidim, ceftriaxon,
cefalexin, cloramfenicol, clorpromazina, ciprofloxacin, clindamicina, clofibrat, clonazepam, danazol, dapsona,
desipramina, diazoxid, diclofenac, doxepin, doxorubicina, doxiciclina, enalapril, etosuximid, flucitozina,
fluorouracil, flufenazina, furazolidon, famciclovir, gemfibrozil, gentamicina, haloperidol, vaccin anti-hepatita A,
ibuprofen, imipenem, isoniazida, lamotrigin, lansoprazol, levodopa, acid mefenamic, mefenitoin, metsuximid,
metisergid, moxalactam, naproxen, nitrofurantoin, nizatidina, norfloxacina, ofloxacina, penicilinamina, pentazocin,
perfenazina, piperacilina, piroxicam, procarbazina, propafenona, ramipril, ranitidina, rifampicina spironolactona,
streptomicina, sulfametoxazol, sulfasalazina, tetraciclina, tioridazina, ticarcilina, ticlopidina, tobramicina, triazolam,
trifluoperazina, trimipramina, trovafloxacin, acid valproic, zalcitabina.
Scad eozinofilele: amitriptilina, aspirina, captopril, clozapin, corticotropin, desipramina, etosuximid,
indometacin, nortriptilina, olsalazina, procainamida, rifampicina, sulfametoxazol, triazolam.
Bazofilele (granulocitele bazofile) si mastocitele – sunt doua populatii de leucocite bazofile care prezinta multe
asemanari, dar si unele diferente. Ambele tipuri de celule contin granulatii intracitoplasmatice care se coloreaza
metacromatic cu coloranti bazici. De asemenea, ambele exprima pe suprafata lor o isoforma tetramerica (???2) a
receptorului cu afinitate mare pentru IgE. Cand acest receptor cu afinitate mare este legat de alergenul
sensibilizant sau de anticorpii anti-IgE, atat bazofilele, cat si mastocitele sunt activate, fiind indusa sinteza si
secretia de mediatori. Prin aceste mecanisme bazofilele si mastocitele sunt factori importanti in inflamatiile
alergice si alte fenomene imune si inflamatorii.
Bazofilele sunt celule avand kinetica si istoria naturala a granulocitelor, care se matureaza in maduva, circula in
sange si retin anumite trasaturi ultrastructurale caracteristice dupa migrarea in tesuturi in timpul proceselor
inflamatorii si imunologice (hipersensibilitate cutanata bazofilica, astm). Nu exista evidente convingatoare ca
bazofilele se metamorfozeaza in mastocite dupa migrarea in tesuturi.
Mastocitele se matureaza in mod obisnuit in afara maduvei osoase sau circulatiei – in general in tesutul
conjunctiv si cavitatile seroase. Exista anumite conditii in care numarul de progenitori mastocitari din circulatie
poate fi crescut.
Bazofilele si mastocitele difera semnificativ in ceea ce priveste fenotipul de suprafata, forma si structura nucleului;
bazofilele au in general mai putine granule si o morfologie mai omogena decat mastocitele. Exista, de asemenea,
diferente in ceea ce priveste mediatorii stocati si cei nou sintetizati dupa activare. Ambele celule contin histamina,
PAF si metaboliti ai acidului arahidonic, considerate importante in patogeneza bolilor inflamatorii, cum ar fi astmul.
O distinctie majora consta in proteinazele care sunt continute in cantitate abundenta in mastocite. Ambele celule
produc citokine, spre exemplu bazofilele produc cantitati mari de IL-4 si IL-13, in timp ce repertoriul mastocitelor
include un spectru larg de citokine, asociate cu fenotipurile Th1 si Th2 (cum ar fi TNF).
De asemenea, rolul bazofilelor si mastocitelor in inflamatiile alergice difera in functie de stimulii care activeaza
fiecare celula. Cateva populatii mastocitare raspund la unele neuropeptide, iar asocierea anatomica stransa dintre
mastocite si nervi constituie evidenta componentei neurogenice-dependente de mastocite a reactiilor alergice.
Degranularea anafilactica survine dupa stimularea receptorului pentru IgE sau prin alti stimuli cum ar fi
componente ale complementului. Degranularea anafilactica poate fi extensiva implicand majoritatea granulelor.
Dar in numeroase reactii inflamatorii in care apare infiltrare mastocitara si bazofilica, cum ar fi hipersensibilitatea
cutanata intarziata, poate aparea o degranulare si secretie de mediatori mult mai putin exploziva (“piecemeal
degranulation”). Dupa degranulare, celule sunt capabile sa se refaca si sa functioneze din nou.
Boala Hodgkin.
Postradiatii ionizante.
Hipotiroidism.
2. Bazopenia: <20/µL:
Infectii in faza acuta.
Hipertiroidism.
Soc anafilactic.
Insuficienta corticosuprarenaliana
Osteoporoza .
Interferente medicamentoase:
Cresteri ale bazofilelor: desipramina, paroxetin, tretinoin, triazolam.
Scaderi ale bazofilelor: procainamida, tiopental.