Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Remedierea și dinamica old media – new media (Bolter & Grusin, McLuhan);
Paradigma mediatizării I: modernitatea și dezvoltarea media (J. B. Thompson);
Paradigma mediatizării II: de la mediere la mediatizare (Schulz, Krotz, Hepp);
Memoria culturală și dinamica ei: rolul media în reconfigurarea memoriei
culturale (Landsberg, Erl&Rigney);
Gustul și cultura de masă: dezbateri estetice și ideologice (Bourdieu – Gust
artistic și capital cultural; Shusterman, Adorno);
Identitatea personală între mediatizare și cultura de consum (Heath & Potter,
Thompson);
PPT:
Cod/descifrare
Acces/clasa sociala
Insusire constienta/inconstienta
Sentimentul de excludere
Cultura/caracter
sa ne amintim ca opera de arta nu le este data decat celor care si-au putut insusi
mijloacele prin care sa o decodeze si care nu ar cauta sa intre in posesia ei daca
nu ar poseda-o deja, prin aceea ca sunt in posesia mijloacelor de luare in
posesie…`
Aculturatie/deculturatie
Rolul de gen
Fun-morality
Opacitatea
Ce e media?
Service environments
Legile media
`real/fals` & `autentic/inautentic` => ce rol mai poate avea istoria daca nu
conteaza realitatea memoriei?
`Prin mediatizarea societății înțelegem procesul prin care societatea într-un grad
crescător
societate, în general – are [sic] loc prin intermediul mediei. Termenul de „logică
a mediei”
–raportul cultură-civilizaţie
Concepte majore care s-au impus în studiul culturii sunt: creaţie, valoare,
simbol, stil, limbaje, comunicare, model cultural, pattern cultural,
personalitate umană etc.
Valoarea este semnificaţia pe care o are o creaţie umană într-un context dat,
iarstiluleste un ansamblu unitar de forme de gândire şi de expresie. Cele mai
importanteabordări teoreticeale culturiisunt: – Evoluţionistă; – Neo-
evoluţionistă; – Funcţionalistă; – Relativistă – Structuralistă – Semiotică –
Comunicaţională. Evoluţionismul – cadrul teoretic dominant în sec 19, cel în
care a apărut şi studiul filosofic al culturii. Evoluţionismul a impus un model
standard de interpretare a istoriei culturale a umanităţii, ce poate fi rezumat în
două teze fundamentale: Istoria este o succesiune de faze distincte, orientate de
un vector unic. Superiorul este explicat prin inferior Reprezentanţi de marcă ai
curentelor pozitiviste şi evoluţioniste în secolul 19 sunt auguste comte şi herbert
spencer. Întemeietorii antropoogiei culturale: Tyler, (Primitive Culture,
Anthropology) care pune în evidenţă o succesiune istorică de structuri
cognitive, analizînd comparativ culturile. Animism – politeism–monoteism.
Tyler subliniază superioritatea culturii occieentale. Morgan(Ancient society),
unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai curentului. El distinge societăţile în
funcţie nde sistemul de înrudire. Societăţle evluează monolinear, parcurgînd tre
trepte: sălbăticie, barbarie şi civilizaţie. Frazer(Creanga de aur), porneşte de la
ideea că forma de bază a religiei este totemismul. Totemul, animal sau entitate
naturală, pus în legătură cu originea clanului, tabu alimentar şi comportamental,
trei stadii ale omenirii: magie, religie, ştiinţă.
Termenul de cultură a fost preluat din limba latină de mai toate limbile
moderne, printr-o analogie cu agricultura, analogie ce are la bază ideea de
modificare a naturii. Astfel, cultura, care avea ca înţeles primar cultivarea
pământului, este extins încât să definească activitatea de cultivare a spiritului. E
Etimologic, termenul de civilizaţie vine de la cuvintele latine civis,
civitas, civilis, civilitas, având ca sensuri cetăţeanul care trăieşte într-o
cetate/stat, care dispune de anumite calităţi prin care se conformează regulilor
de conduită în relaţiile sociale şi publice. Astfel, ”civilizarea” implică educarea
cetăţeanului pentru comportarea lui adecvată la spaţiul civic. Pe lângă sensul
antropologic, destăpânire a naturii prin invenţii tehnice şi cunoaştere, civilizaţia
a presupus din înţelesul său primarorganizarea relaţiilor sociale prin norme şi
instituţii.
Primele definiţii sintetice, de tip dicţionar ale culturii sunt rezultatul cercetărilor
antropologice şi etnologice din secolul XIX. Pornind de la studiul culturilor
primitive, Tylor generalizează conceptul de cultură la toate manifestările de
viaţă ale unui popor. Definiţiile s-au multiplicat la începutul sec XX, când
diverse discipline sociale au început să cerceteze mai aplicat fenomenul cultural,
dar nu au depăşit cadrul unor polarităţi consacrate precum om-natură, spirit-
materie, obiectiv-subiectiv, valori-fapte, particular-universal etc.
Valori-scop, finale–teoretice,
estetice,
morale,
religioase
Valori-mijloc, instrumentale–vitale,
economice,
juridice,
politice
Pentru fiecare domeniu al culturii, există o valoare dominantă: adevărul,
frumosul, binele, sacrul, sănătatea, utilul, dreptatea, puterea Între aceste
valori există raporturi de coordonare şi influenţare reciprocă, dar ele sun
ireductibile unele la altele. Chiar dacă genetic au fost conexate, valorile au
dobândit treptat, în cursul istoriei, autonomie. Valorile sunt iraţionale în fondul
lor (Vianu) şi felul în care se structurează într-o ierarhie diferă de la o epocă la
alta. Conform lui Kant, există 3 mari clase de valori indepdendente: teoretică,
morale şi estetice (adevăr, bine, frumos)
Universul culturii este un univers al semnelor prin care omul traduce non-
textul naturii în limbaje umane. Această natură secundă, umanizată, este creată
prin intermediul funcţiei simbolice (folosirea unui obiect fizic pentru a ne referi
la un alt obiect situat într-un alt plan al realităţii) şi ne mijloceşte raporturile cu
realitatea.
A) Abordări semiotice
Eco: cel mai sistematic semiotician, vede cultura ca fiind simultan proces de
semnificareşiunul de comunicare. Preexistenţa codului comun (sistemul de
semnificare) este o condiţie pentru transmiterea şi interpretarea mesajului de
către destinatar (proces de comunicare). Abia când are loc interprtarea de către
destinatar avem de-a face cu un autentic proces de comunicare. Concluzie:
cultura este un ansamblu de coduri ce pun în relaţii variate semne sensibilie şi
perceptibile cu un evantai de semnificaţi abstracte şi ideale.
4. conţinutaccesibil şi atractiv
6. vandabilă
Teoriile mai recente privind impactul sistemului mediatic asupra culturii sunt
mai puţin critice şi mai comprehensive faţă de lumea şi cultura media.
Se caracterizată prin:
– subordonarea şi deturnarea funcţiei estetice faţă de alte exigenţe, de obicei
comerciale, de divertisment, etc
Arta este nucleul culturii, cea mai înaltă formă de creaţie umană, plăsmuitoare
de sensuri şi de lumi. E activitatea umană cea mai îndepărtată de scopuri
practice.
Imagineşicomunicareartistică.
1. preponderentexpresiv şi conotativ
6. ambiguu, polisemantic
3. înţelegerea şi interpretarea
2. perspectivismul
3. intertextualitatea şi autoreflexivitatea
4. indeterminarea
10. decanonizarea
Teoriicuprivirelaculturapostomodernă.
MateiCălinescu:postmodernismulcaoaltăfaţăamodernităţii Cultura specifică
modernităţiioccidentaleeste una a discontinuităţii, a creaţiei prin ruptură şi criză,
născută dintr-un sentiment al timpului liniar şi ireversibil. Acest tipar cultura
occidental a confiscat sensurile modernităţii, impunându-se hegemonic în întreg
câmpul spiritual şi marginalizând alternativele de creaţie şi abordare a lumii.