Acorduri sfărâmate

Alexandru Macedonski

I.

Ca ma rea de-năsprită î mi este înt rist area;

Nemăs urate-adânc uri conţi ne tot ca marea,

Şi n-a pătruns vreodată un oc hi în f undul lo r!

Abia, print re furtună, di n boltă de nori plină

Le-a lumi nat un f ulger c -o palidă lumină.. .

Dar fulgerul a fost trecător!

Corabia Spera ntii, de pânze î ncă rcată,

Pri n apele acele n-a t ras cu brazda -i lată

Un drum să străl ucească la soare l uminat !

Il uzii mi ncinoase ve neau ca sa mă - nsele;

Credeam c-o să sosească, dar ră mâ neam cu ele :

Spre alte locuri s -a strec urat !

II.

Izbită-n veci de soartă, băt ută de furtună,

O stâncă-n voia mării se spa rge şi răsună:

Ecoul l ung vib rează de -o plângere a dâncă !

Ah! i nima mea este o stâncă - n vijeli e

Pe care-o-mpresoa ră a trai ul ui urgie

Şi plâng pe sfărâ mata stâncă !

De vâ rful care î ncă se ţi ne pe picioare,

M-agăţ ca înecatul cu b raţe -ncleștăt oare,

Ia r ochii î nc-o dată mi-arunc la orizo n,

Să văd de nu s-arată vreo pânză rătă cită...

Şi-n va n a mea pri vi re, adesea năl uc ită,

Alea rgă pe val ul monoton.