FERTILIZAREA

Inul pentru ulei este pretenţios la fertilizare, datorită capacităţii slabe de absorbţie a
sistemului radicular şi perioadei scurte de creştere intensă, când plantele consumă cantităţi mari
de substanţe nutritive. Pentru o recoltă de 1000 kg seminţe şi producţia secundară de tulpini
aferentă, inul extrage din sol 50 - 70 kg azot, 18 - 25 kg fosfor şi 32 - 55 kg potasiu (D. Davidescu,
1981).
Azotul este necesar în nutriţie încă de la începutul vegetaţiei, dar mai ales pe toată perioada
de creştere intensă a plantelor, favorizând înălţimea plantelor şi ramificarea, numărul şi mărimea
capsulelor şi a seminţelor. Insuficienţa azotului se manifestă prin creşterea şi ramificarea slabă a
tulpinii, uscarea şi căderea prematură a frunzelor şi scurtarea perioadei de vegetaţie, cu consecinţe
negative asupra cantităţii şi calităţii recoltei. Azotul în exces ori aplicat unilateral prelungeşte
vegetaţia şi creează greutăţi la recoltare, predispune plantele la cădere şi boli, diminuează procentul
de ulei şi de acid linolenic, înrăutăţind calitatea industrială a uleiului.
Fosforul este consumat pe toată durata vegetaţiei, îndeosebi la îmbobocire - înflorire şi la
formarea seminţelor, având un rol esenţial în sinteza grăsimilor, prin participarea lui în procesul
de transformare a hidrocarburilor în ulei. Insuficienţa fosforului determină dezvoltarea slabă a
plantelor şi producţii mici de seminţe. Deşi consumul maxim se evidenţiază de la înflorire la
fructificare, potasiul prezintă importanţă în toată perioada de vegetaţie a inului, influenţând
conţinutul şi calitatea uleiului. Carenţa de potasiu se evidenţiază prin apariţia unor dungi brune pe
marginea frunzelor. Dintre microelemente, în nutriţia inului prezintă importanţă borul, care reduce
atacul de boli (bacterioză), stimulează înflorirea şi fructificarea şi sporeşte producţia de seminţe.
La cultura inului pentru ulei se recomandă să se aplice îngrăşăminte uşor solubile, în raporturi
echilibrate între cele trei elemente nutritive, ţinând seama de particularităţile soiurilor, tipul de sol,
starea de asigurare a solului cu apă şi substanţe nutritive, de planta premergătoare şi dacă aceasta
a fost sau nu fertilizată cu gunoi de grajd. În tabelele 1.1., 1.2 ş i1.3 sunt prezentate dozele optime
economic de îngrăşăminte chimice la inul pentru ulei, în funcţie de recolta scontată şi starea de
aprovizionare a solului, după cartarea agrochimică (după Z. Borlan şi colab., 1983, citaţi de C.
Vasilică, 1991).
Dozele de azot prevăzute în tabelul 3.1 se diminuează cu câte 1 kg de azot pentru fiecare
tonă de gunoi de grajd aplicat plantei premergătoare şi cu 20 - 30 kg/ha, când inul se cultivă după
leguminoase, dar se majorează cu 15 - 25 kg/ha, când urmează după prăşitoare (V. Bârnaure,
1979). În general, raportul N : P : K la fertilizarea inului pentru ulei este de 1 : 1,5 : 0, iar când
urmează după o plantă premergătoare mare consumatoare de potasiu este de 1 : 1,5 : 0,5

Tabelul Recolta scontată (kg/ha) Doza optimă economic de azot 1.1

Dozele (kg/ha) când indicele de azot este optime
economic de azot
0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 3,0 3,5 4,0 4,5
la inul pentru
ulei, în 1500 103 84 70 60 53 48 44 42 40 funcţie
de 1700 111 92 78 68 61 56 52 50 48
1900 117 98 84 74 67 62 58 56
producţia scontată şi starea de asigurare a solului

Recolta scontată (kg/ha) Doza optimă economic de P205

(kg/ha) când P- Al (ppm P) este:
5 10 20 30 40 50 60 70 80
1500 114 98 75 60 51 45 41 39 38
1700 118 102 79 64 55 49 45 43 42
1900 121 105 82 67 58 52 48 46 45

Tabelul 1.2 Dozele optime economic de fosfor la inul pentru ulei, în funcţie de producţia
scontată şi starea de asigurare a solului

Recolta scontată (kg/ha) Doza optimă economic de K20

(kg/ha) când K - Al (ppm K) este:
40 60 80 100 120 140 180 220 260
 1500 92 79 69 63 54 49 42 37 34
1700 99 86 76 68 61 56 49 44 41
1900 105 92 82 74 67 62 55 50 47

Tabelul 1.3 Dozele optime economic de potasiu la inul pentru ulei, în funcţie de producţia
scontată şi starea de asigurare a solului

La inul mixt, dozele de N P K sunt de regulă, cu 10 - 15 % mai mari decât la inul pentru
ulei. V. Bârnaure (1979) recomandă doze de N 70 – 75, P 70 - 80, K 60 - 80, un raport N : P : K
de 1: 1:1.
Îngrăşămintele simple cu fosfor, dar şi cele cu potasiu (când este necesară folosirea lor) se
încorporează în sol sub arătură. Îngrăşămintele simple cu azot cât şi îngrăşămintele complexe se
administrează primăvara, la pregătirea patului germinativ. Gunoiul de grajd nu se aplică direct
inului, deoarece îmburuienează cultura, prelungeşte vegetaţia şi măreşte sensibilitatea plantelor la
cădere, în plus, inul pentru ulei, având perioadă de vegetaţie scurtă nu foloseşte eficient gunoiul
de grajd.