Sistemul fiscal în Germania

(((((((((((((((Societățile nerezidente care efectuează aprovizionări (oferte) taxabile în Franţa sunt subiecţi
ai sistemului de impunere francez, sub aceleaşi reguli ca şi antreprenorii rezidenţi, indiferent dacă au sau
nu un stabiliment (sediu social) în Franţa. Antreprenorii din state terțe, au obligația desemnării unui
reprezentant fiscal în Franța care să preia obligația de a declara și plăti taxa pe valoarea adăugată. În
situația în care nu se desemnează niciun reprezentant fiscal, taxa pe valoarea adăugată este datorată de
client. Societățile nerezidente au dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor
de bunuri și servicii din Franța, efectuate în scopul derulării de activități economice în afara țării.
Obținerea rambursării presupune respectarea unor condiții, respectiv: societatea nerezidentă să nu aibă
un sediu permanent în Franța și activitatea să constea exclusiv în oferta de bunuri şi servicii către centrul
de comandă (conducere) extern.))))))))))))))))))

Impozitul pe profit Companiile rezidente fac obiectul impozitului pe profit pentru profiturile obținute
atât în Germania, cât și în străinătate. Companiile nerezidente sunt obligate la plata impozitului pe profit
doar pentru profiturile obținute pe teritoriul Germaniei. Sunt considerate rezidente acele companii care
își desfășoară activitatea de control și management în Germania. Cota impozitului pe profit este de 15%.
Suplimentar, se aplică și o suprataxă de 5,5%. Impozitul pe venit Impozitul pe venit este perceput de la
rezidenți pentru veniturile realizate oriunde în lume, iar în cazul nerezidenților doar pentru veniturile
obținute pe teritoriul Germaniei. Germania folosește sistemul bazat pe cote progresive după cum
urmează:

• Pentru venituri mai mici de 8.354 EUR persoanele sunt scutite de plata impozitului

• Pentru veniturile cuprinse între 8.355-52.881 EUR se aplică cote progresive cuprinse între 14-42%

• Pentru venituri cuprinse între 52.882-250.730 EUR cota este de 42%

• Pentru venituri care depășesc 250.731 EUR cota este de 45%. Taxa pe valoare adăugată Există două
cote de TVA, cea standard de 19% și cea redusă de 7%.

Din punctul nostru de vedere, organizarea serviciului fiscal al Germaniei este de asemenea foarte
interesant. Funcţiile serviciului fiscal în Germania sunt îndeplinite de Departamentul federal de finanţe,
precum şi de Departamentul financiar regional, care se supun Ministerului Federal de Finanţe şi,
respectiv, Ministerului Federal de Finanţe şi celui regional. Gestionarea taxelor vamale, a monopolurilor
fiscale, a impozitului din cifra de afaceri, a importului şi plăţilor în cadrul UE sunt realizate de organele
financiare federale. De alte impozite se ocupă organele regionale. Verificarea achitării impozitelor este
efectuată de obicei de organele financiare regionale, cărora le revine volumul de bază al verificărilor
fiscale la întreprinderi. În departamentele financiare există subdiviziuni care efectuează verificările în
companiile mari, mici şi mijlocii, în întreprinderile agricole şi altele. Poliţia fiscală a Germaniei (serviciul
care efectuează cercetări de ordin fiscal) a fost înfiinţată în anul 1934. În majoritatea cazurilor,
departamentele regionale ale poliţiei fiscale reprezintă parte componentă a Ministerului de Finanţe
regional şi se supun Departamentului financiar corespunzător. Printre responsabilităţile de bază ale
poliţiei fiscale Germane se numără: 9 Cercetarea crimelor fiscale şi încălcarea regimului de plată şi
transfer al impozitelor; 9 Identificarea bazei de contribuabili în cazurile crimelor fiscale şi încălcării
regimului de plată şi transfer al impozitelor; 9 Identificarea crimelor fiscale necunoscute şi a
circumstanţelor care stau la baza necesităţii de achitare a impozitelor [4, p123]. La baza iniţierii
activităţii poliţiei fiscale pot fi verificările fiscale ale contribuabililor şi ale persoanelor terţe, precum şi
verificările independente, efectuate de poliţia fiscală în legătură cu cercetarea altor crime, sau din
iniţiativa procurorului. Ca motiv pentru iniţierea activităţii poliţiei poate fi considerată informaţia
provenită din diferite surse, inclusiv de la organele de stat de autoadministrare, tribunale, persoane
terţe, sursele de informare în masă. În calitate de sursă de informaţie, un rol foarte important are
sistemul curent de „înştiinţări controlabile” al Germaniei – înştiinţarea privind starea impozitelor ale
persoanei verificate, cu care poate face schimb serviciul fiscal, organele vamale, poliţia fiscală şi alte
instanţe. În Germania se evidenţiază două domenii de activitate a poliţiei fiscale: urmărirea penală şi
căutarea fiscală. În domeniul urmăririi fiscale, în competenţele poliţiei fiscale intră crimele fiscale care
sunt supuse sancţiunilor penale conform legislaţiei fiscale, precum şi alte încălcări care nu sunt atât de
serioase – încălcări de genul achitării şi plăţii impozitelor. Prin îndeplinirea obiectivului său iniţial –
cercetarea crimelor fiscale, colaboratorii poliţiei fiscale au aceleaşi drepturi ca şi colaboratorii poliţiei
criminale în conformitate cu legislaţia penală (dreptul la percheziţie, confiscarea documentelor, arestul
bunurilor, reţinerea şi privarea de libertate a bănuitului). Colaboratorii poliţiei fiscale au de asemenea
dreptul la vizualizarea documentelor de afacere, inclusiv contacte, documente bancare, extrase de pe
conturi, ceea ce nu i se permite nici chiar poliţiei criminale. Poliţia fiscală este dotată cu dreptul exclusiv
de a confisca documentele şi de a primi informaţia necesară practic de la orice instituţie de stat sau
privată, cu excepţia serviciilor speciale. Obiectivele de bază ale poliţiei fiscale în direcţia căutării fiscale –
identificarea bazei fiscale prin metoda calculelor şi identificarea crimelor fiscale necunoscute. Crime
fiscale necunoscute sunt cele în care este necunoscut sau contribuabilul, sau circumstanţele care ar
putea fi importante pentru impozitare, sau şi una şi alta. În această categorie intră şi cazurile când
contribuabilul cunoscut sau necunoscut deţine bunuri necunoscute. De cele mai dese ori, în limitele
acestor încălcări ajung activităţile companiilor de asigurare, instituţiile creditare, firmele de livrare,
angajarea resurselor umane în construcţii; activitatea arhitecţilor şi inginerilor care elaborează
proiectele de construcţii, precum şi vânzarea automobilelor, obiectelor de lux prin intermediul
anunţurilor codate în presă.

Planificarea fiscala este o practica legala, pe care firmele o pot folosi cu scopul de a-si reduce
impozitele si taxele. Mai exact, ele pot alege solutia favorabila oferita de legislatia fiscala, cu
conditia de a se incadra in limita legii.

Tocmai de aceea, atunci cand apeleaza la o astfel de metoda firmele trebuie sa fie atente la
caracteristicile operatiunilor pe care le desfasoara, pentru ca pragul dintre planificare fiscala si evitarea
platii impozitelor si taxelor este foarte fin. Astfel, pentru a nu intra in conflict cu ANAF, societatile pot tine
cont de cateva lucruri.

Planificarea fiscala reprezinta ansamblul de masuri/strategii fiscale menite sa reduca sarcina fiscala
viitoare a unei societati sau a unui grup de societati, in conditiile legii, a declarat pentru AvocatNet.ro
Mihaela Popescu, managing director, Schoenherr Tax.

Aceasta a adaugat ca planificarea fiscala este o practica legala si se foloseste cel mai adesea in
contextul alocarii profiturilor unui grup de societati intre jurisdictii sau al structurilor de tip holding care
permit un transfer eficient al cash flow-urilor/resurselor financiare (de tipul dividendelor, finantarii prin
imprumut, castigurilor de capital din vanzare/lichidare societati) intre diversele societati din grup.

FISCALITATEA IN GERMANIA

1 Impozitul pe profit
 De la 1 ianuarie 2001 Germania are un sistem dublu de impunere,
clasic al veniturilor corporatiilor. Sistemul anterior, cu rate diferentiate, a
fost in intregime abolit din data de 1 ianuarie 2002.

Sub noul regim fiscal profiturile sunt impuse la nivel de companie cu

o rata redusa a impozitului pe profit, iar 848j98i dividendele sunt taxate la
nivelul actionarului individual. Dubla taxare economica este diminuata
pentru actionarul individual de catre asa numitul „half income system”
(sistemul injumatatirii venitului), in care numai jumatate din dividende sunt
incluse in venitul individual impus. Dividendele intercorporatii, provenite atat
de la firme rezidente, cat si de la cele nerezidente, sunt scutite.

O suprataxa de solidaritate de 5,5% este asezata asupra obligatiei

fiscale datorate de companie.

Impozitul pe profit si suprataxa de solidaritate sunt asezate asupra

veniturilor a variate tipuri de entitati, mentionate in Codul Fiscal. Dintre
acestea amintim: companiile pe actiuni, companiile cu raspundere limitata,
parteneriatele limitate pe actiuni.

O entitate este rezidenta in Germania daca are sediul social (legal) sau
directiunea (locul managementului) in aceasta tara.

Companiile rezidente sunt impuse asupra venitului provenit din

intreaga lume. Tot venitul firmei este categorisit ca venit din afaceri.

Cele mai importante tipuri de venituri scutite la nivelul companiei

sunt: aporturile de capital la formare, cresterile de capital si majorarea
rezervei de capital, iar la nivelul actionarului: distributiile de capital, altele
decat dividendele, dividendele catre actionarii de natura companiilor si
castigurile de capital.

Venitul impozabil al corporatiei reprezinta suma totala a veniturilor,

atat din surse interne, cat si externe, dupa deducerea cheltuielilor de afaceri.
Platile de dividend, altele decat dobanzile si drepturile de autor, nu constituie
cheltuieli deductibile. Restrictii legate de deducerea cheltuielilor de afaceri
exista in particular in legatura cu cheltuielile personale, cum ar fi daruri,
case de oaspeti s.a. De asemenea, jumatate din onorariile platite membrilor
„consiliului supervizor” nu sunt deductibile. Remuneratiile directorilor sunt,
in general, deductibile integral, mai putin situatia in care acestea sunt
tratate ca distributie ascunsa de profit catre actionari. Cheltuielile care se
realizeaza in sens comercial, in legatura directa cu venitul exceptat, nu se
deduc. Donatiile pentru sustinerea (promovarea) activitatilor non profit sunt
deductibile, pana la limita de 5% din venitul total sau, in functie de optiunea
unitatii, pana la 0,2% din suma totala a profitului si salariilor. Pragul de 5%
creste pana la 10% pentru activitati stiintifice, caritabile s.a.

Activele sunt evaluate in cele mai multe cazuri la costul de achizitie

sau de productie, in functie de modul de dobandire sau la „going concern
value”. In principiu, fiecare activ trebuie sa fie evaluat separat. Este permisa
utilizarea metodei LIFO si interzisa metoda FIFO, in anumite circumstante.

Activele depreciabile sunt cele fixe, folosite in procesul de productie,

care isi diminueaza valoarea in timp. Deprecierea este obligatorie si trebuie
efectuata, indiferent daca firma este profitabila sau inregistreaza pierderi.
Elementul pe care se bazeaza amortizarea unui activ mobil cumparat sau
produs este costul. Metodele normale pentru amortizarea acestuia sunt
metoda liniara, metoda degresiva si metoda productiva. Acestea se folosesc
alternativ, in functie de intrunirea conditiilor necesare. O trecere de la
metoda degresiva la cea liniara este permisa, dar nu si in sens invers. Pe
baza legislatiei fiscale, companiile pot utiliza urmatoarele rate liniare de
amortizare: de la 6% la 10%, pentru masini; 12,5%, pentru echipamentul
de birou; intre 8% si 10 %, pentru mobila de birou; 33,3%, pentru
computere; intre 11% si 16 %, pentru camioane etc. Daca activele mobile
sunt amortizate dupa metoda degresiva, rata anuala de depreciere este
limitata, in functie de data intrarii activului in contabilitate, la de trei ori rata
liniara, pana la un maxim de 30% sau la de doua ori rata liniara, pana la un
maxim de 20%. Activele cu un cost de achizitie scazut (sub 410 euro) pot fi
in intregime amortizate in anul cumpararii, daca se demonstreaza faptul ca
acestea sunt mobile si folosite independent de alte active. Terenul nu este
depreciabil. Cladirile pot fi amortizate prin metoda liniara sau prin cea
degresiva. O schimbare de la o metoda la alta nu este permisa in cazul lor.
Pentru cladirile folosite in afaceri rata anuala de depreciere este 3%, iar
metoda degresiva nu se mai utilizeaza pentru acestea. Pentru cladirile de
locuit rata anuala liniara de depreciere este 2%. Ratele alternative degresive
sunt: pentru primii opt ani 5%, urmatorii sase ani 2,5%, ceilalti treizeci si
sase de ani ramasi 1,25%. Fondul de comert achizitionat trebuie amortizat,
dupa metoda liniara, pe o perioada de 15 ani.

De asemenea, legislatia permite, sub forma de facilitate (stimulent),

utilizarea deprecierii accelerate, in locul celei ordinare. O amortizare
accelerata de pana la 10% este permisa in anul renovarii si in urmatorii
noua ani, pentru modernizarea si intretinerea cladirilor situate in arii
declarate ca zone de dezvoltare si cladirilor calificate ca monumente istorice.

Totodata se poate utiliza o amortizare suplimentara, folosita, de regula, in

completare cu cea liniara sau productiva. Concomitent cu metoda degresiva
nu se poate utiliza deprecierea suplimentara, decat in unele cazuri si doar
pentru intreprinderi mici si mijlocii. De asemenea, daca se utilizeaza
amortizarea accelerata nu se mai poate apela la cea suplimentara.

Datoriile pot fi evaluate la costul lor sau la „going concern value”.

Provizioanele se pot constitui pentru anumite datorii, reducand venitul
impozabil in anul crearii acestora. Provizioane se mai pot constitui si pentru
plati viitoare de pensii pentru angajati, datorii provenind din obligatii
garantate, pagube reclamate, cheltuieli din litigii. In anumite conditii,
compania constituie provizioane pentru premierea angajatilor care implinesc
un numar rotund de ani de serviciu. Rezerve scutite se constituie in legatura
cu castigurile de capital din vanzarea activelor, daca intentia este de a
inlocui activele.

Castigurile de capital sunt incluse, in general, in venitul impozabil.

Exista, insa, si castiguri de capital, putine la numar, pentru care se acorda
facilitati (scutiri sau reduceri).

Pierderile pot fi reportate. In primul rand, pierderile pana la o suma

de 511 500 de euro pot fi suportate din profitul anului precedent celui in
care acestea s-au produs. Pentru orice pierdere in exces o reportare
nelimitata se poate acorda. La cerere, unele companii isi pot reporta
pierderile fara a le fi „trimis” in exercitiile precedente. O companie nu are
dreptul sa reporteze pierderile daca: mai mult de 50% din actiunile sale sunt
transferate sau activitatea companiei continua cu mai mult de 50% active
innoite.

In cazul pierderilor de capital, compensarea sau reportarea acestora este

limitata daca scopul principal al achizitionarii sau creatiei de noi surse de
venit este de a obtine beneficii fiscale. Pierderile de capital din vanzarea
actiunilor catre alte companii, rezidente si non rezidente si din lichidarea sau
reducerea capitalului nu se compenseaza.

Rata de impunere a profiturilor, atat a celor retinute, cat si a celor

distribuite este 25%, majorata la 26,38%, prin aplicarea suprataxei de
solidaritate de 5,5%. Inainte de implementarea noului sistem de impunere,
rata de impozit pentru profitul retinut era de 40%, majorata prin suprataxa
la 42,2%, in timp ce profitul distribui era impozitat la rata de 30% (31,65%
in urma suprataxarii). Se remarca, asadar, derularea unui proces de
reformare a sistemului impunerii companiilor, in scopul diminuarii presiunii
fiscale suportata de acestea.

Dividendele si alte distributii de profit, platite de companiile rezidente, sunt

obiect al unei impuneri cu o rata de 20%, care ajunge faptic la 21,1%, prin
aplicarea suprataxei de solidaritate. Unele dobanzi (ca cele provenind din
obligatiuni convertibile, obligatiuni purtatoare de profit, imprumuturi de
participatie) si venitul provenind din participatiile partenerului „tacut” in
comert sau afaceri sunt supuse unei rate de impunere de 25% (26,38%
incluzand suprataxa de solidaritate). Dobanzile platite de banci si cele din
anumite obligatiuni ale rezidentilor se impun cu 30% (31,65% prin
suprataxare).

Perioada impozabila este anul calendaristic. Venitul impozabil este venitul

companiei din anul financiar care coincide cu anul calendaristic. Daca anul
financiar este diferit de anul calendaristic, venitul impozabil este venitul
anului financiar care expira pe parcursul anului calendaristic.

Contribuabilii au obligatia de a depune la organele fiscale o

declaratie de impunere pana la data de 31 mai a anului urmator celui pentru
care impozitul este datorat. Aceasta data poate fi amanata la cerere.

Companiile rezidente trebuie sa efectueze patru plati in avans in

contul impozitului pe beneficiu la datele de 10 martie, 10 iunie, 10
septembrie si 10 decembrie a fiecarui an. Diferenta de impozit ramasa de
achitat se plateste la o luna dupa ce contribuabilul a primit de la organele
fiscale decizia de impunere anuala.

Elementul de finalitate al asietei impozitului pe profit este

capacitatea acestuia de a genera venituri bugetare. Un astfel de efect este
analizat prin intermediul ponderii pe care o detine impozitul in produsul
intern brut. Acest indicator, pentru orizontul de timp 1995 – 2004, este
prezentat in tabelul de mai urmator:

Anul Ponderea in PIB (%)

1995 0,9
1996 1,2
1997 1,3
1998 1,3
1999 1,5
2000 1,7
2001 0,6
2002 0,6
2003 0,7
2004 0,9

Sursa: siteul www. europa.eu.int

Grafic, tendinta de evolutie inregistrata de indicatorul amintit este

urmatoarea:
 2 Impozitul pe venit

Rezidentii sunt obligati la plata impozitului pentru veniturile realizate

in intreaga lume. Nerezidentii sunt, in general, obligati si ei la plata acestui
impozit in legatura cu anumite venituri provenite din surse germane. Un
individ este, indiferent de nationalitate, rezident al Germaniei daca domiciliul
sau locuinta este in aceasta tara. Domiciliul este o locuinta mentinuta pe
termen lung. Locuinta este o locatie in care persoana este prezenta fizic
pentru o perioada neintrerupta mai mare de sase luni. Sotii rezidenti, care
locuiesc in comun, sunt evaluati impreuna numai daca ei nu aleg impunerea
separata. Venitul copilului nu se include in baza impozabila a parintilor, dar
este impus separat.

Indivizii rezidenti sunt subiecti ai impozitului pe venit, asezat asupra

venitului obtinut din intreaga lume, care se include in urmatoarele categorii:

⇨ venit din agricultura si activitati forestiere;

⇨ venit din comert sau afaceri;

⇨ venit din servicii profesionale;

⇨ venit din angajare;

⇨ venit din investitiile de capital;

⇨ venitul renta, provenit din proprietati imobiliare si anumite

proprietati mobile tangibile, precum si venitul din drepturile de autor;

⇨ alte venituri (venituri din tranzactii private, pensii alimentare,

anuitatile).
 Metoda de a calcula venitul impozabil difera de la o categorie la alta.
Pentru primele doua categorii, metoda generala este metoda compararii
valorii nete (net worth comparison method), conform careia venitul
impozabile este diferenta dintre valoarea neta a activelor la sfarsitul anului
financiar si cea de la sfarsitul anului anterior. Metoda generala pentru
celelalte categorii este metoda venitului net (net income method), conform
careia venitul impozabile este calculat prin scaderea din venitul brut a
cheltuielilor efectuate pentru obtinerea sa. Pentru veniturile profesionale se
poate utiliza prima metoda, numai la optiunea expresa a contribuabilului.

Rezultatele nete ale tuturor categoriilor de venituri sunt agregate.

Venitul global, mai putin deducerile personale, reprezinta baza impozabila la
care se aplica alocatiile si ratele de impunere.

Urmatoarele tipuri de venit sunt exceptate: platile pentru asigurarile

de sanatate, asigurarile pentru accidente si asigurarile pentru dizabilitati si
pentru varsta inaintata; un numar de distributii sociale; o suma globala a
platilor pentru scheme de pensii; burse pentru activitatea de cercetare,
stiintifica, educatie artistica si antrenare.

Venitul salarial reprezinta orice castig in bani sau in natura primit de

un angajat pentru munca prestata. Angajatorul trebuie sa retina impozitul
pentru salariat, majorat cu o taxa de solidaritate si contributiile sociale, fiind
obligat sa le vireze catre fondurile bugetare. Castigul pentru munca
suplimentara este, in general, impozabil. Oricum, castigurile suplimentare
pentru munca prestata duminica, in perioada de vacanta a bancilor si pe
timp de noapte nu este impozabil, daca este platit in completarea salariului
de baza si nu depaseste anumite procente prestabilite. De asemenea, unele
alocatii sunt exceptate, pana la anumite plafoane.

Salariatii pot deduce toate cheltuielile ocazionate de obtinerea si mentinerea

venitului, acestea fiind, insa, in unele cazuri limitate. Daca volumul
cheltuielilor legate de munca nu depaseste un anumit plafon, angajatul
poate deduce o suma globala fixa, prestabilita la nivelul acestui plafon.
Pentru deplasarile la locul de munca o deducere standardizata, limitata la o
suma data, se aplica, indiferent de mijlocul de transport folosit si indiferent
daca s-au efectuat sau nu cheltuieli curente. Daca se utilizeaza pentru
deplasare masina personala se solicita o deducere majorata. Alte cheltuieli
deductibile includ: contributiile la asociatiile profesionale si comerciale;
cheltuielile ocazionate de mentinerea a doua gospodarii, limitate la o
perioada de doi ani daca locul de munca nu se schimba; cheltuielile pentru
uneltele si hainele de lucru; deprecierea activelor producatoare de venit.
Cheltuielile aferente venitului scutit nu sunt deductibile.
Beneficiile in natura primite de un angajat, in completarea salariului de baza,
sunt tratate ca venit din angajare si evaluate normal la valoarea de piata,
incluzand taxa pe valoarea adaugata. Un set de reguli exista pentru
stabilirea valorii anumitor beneficii, cum sunt cazarea si masa, cu
aplicabilitate anuala. De asemenea, exista foarte clar stabilita o procedura
de impunere globala a anumitor beneficii in natura, reguli pentru evaluarea
si impunerea utilizarii masinii companiei in interes personal, precum si
pentru actiunile distribuite preferential salariatilor.

In completare cu schemele de pensii prin efectul legii, anumite tipuri

de scheme de pensii bazate pe contractul dintre angajator si angajat exista
in Germania. Cele mai importante astfel de scheme sunt:

1. angajatorul confirma ca angajatul este indreptatit la o pensie

platita de acesta;

2. angajatorul se obliga sa asigure o pensie angajatului prin

efectuarea unei asigurari directe;

3. angajatorul plateste prime la un fond de pensii, iar angajatul

primeste un drept legal fata de acest fond;

4. angajatorul plateste prime la un fond facultativ, dar angajatul nu

obtine nici un drept legal fata de acest fond.

Orice pensie poate fi platita ca o suma globala sau sub forma de

anuitati. Pensiile primite prin efectul legii in suma globala sunt scutite de
impozit.

Pensiile mentionate in cele patru categorii, precum si pensiile

vaduvelor si orfanilor, platite ca anuitati sunt considerate venit din angajare
si sunt in intregime impuse. O alocatie reprezentand 40% din acestea, dar
limitata la o suma fixa anuala, este acordata. Veniturile provenite din
pensiile prin efectul legii, dar platite sub forma de anuitati, se includ in
categoria alte venituri si se impun. Baza impozabila este excedentul fiecarei
plati peste o parte proportionala din capitalul investit, in functie de durata de
viata asteptata a beneficiarului. Surplusul este fixat ca procent din plati si
depinde de varsta la care beneficiarul primeste prima anuitate sub forma de
pensie. Aceleasi reguli se aplica si la pensiile din asigurare directa si din
fondurile de pensii (categoriile 2 si 3 enumerate mai sus). Pe parcursul
derularii schemei de pensie, primele platite de angajator, pentru fiecare din
cele doua categorii, sunt venituri salariale pentru angajat si impuse ca atare.
Contributiile de pensii si primele de asigurare platite de angajat sunt
deductibile ca si cheltuieli speciale, pana la o anumita limita.

Directorul este tratat ca un angajat daca este director executiv si

este membru al comitetului de conducere. Aceasta presupune ca el trebuie
sa includa toate remuneratiile in categoria venit din angajare. Daca persoana
este membru al „consiliului supervizor”, fara atributii executive, venitul sau
este tratat ca venit din servicii profesionale.

Pentru venitul din agricultura si activitati forestiere si venitul din

comert sau afaceri metoda generala de a calcula venitul impozabil este
metoda compararii valorii nete. Daca profitul anual al fiecarei dintre aceste
categorii nu depaseste o anumita suma si venitul nu depaseste o alta suma,
metoda venitului net poate fi aleasa. Sub ambele metode, cheltuielile
ocazionate de obtinerea venitului impozabil sunt, in general, deductibile.
Restrictiile se aplica, in particular, pentru cheltuielile cu caracter personal
(cadouri, case de oaspeti) si pentru cheltuielile de deplasare casa - loc de
munca folosind masina afacerii.

Pentru venitul din servicii profesionale metoda venitului net este cea
mai frecvent utilizata. Cealalta metoda poate fi uzitata doar optional.

Venitul din investitiile de capital include dividendele si dobanzile, la

fel ca si drepturile de autor si venitul din proprietatea imobila. Pentru
acestea o alocatie fixa anuala (dublata pentru sotii impusi impreuna) este
acordata. In general, cheltuielile ocazionate cu obtinerea venitului din
investitii sunt deductibile. Daca au un cuantum scazut, se accepta deducerea
unei sume globale fixe. Dubla taxare economica este diminuata pentru
actionarul individual de catre asa numitul „half-income system” (sistemul
injumatatirii venitului), in care numai jumatate din dividende sunt incluse in
venitul individual impus.

Castigurile de capital provenite din derularea unei afaceri sunt

tratate ca venit normal din afaceri. Pentru usurarea sarcinii fiscale, asupra
castigurilor din bunuri, altele decat actiunile, se aplica aceleasi reguli ca si in
cazul companiilor. Pentru castigurile din actiuni diminuarea sarcinii fiscale
este valabila pana la o limita de 5000 000 de euro. Aceasta reducere poate fi
folosita pentru scaderea costurilor de achizitie sau producere ale unor active
noi (actiuni si alte active mobile depreciabile, cladiri achizitionate intr-un
interval cuprins intre doi si patru ani). Cand actiunile vandute sunt inlocuite
de altele, pretul de achizitie este redus din suma totala a castigului.

Castigurile de capital provenind din tranzactii private sunt, in

general, scutite. Astfel de venituri se impoziteaza doar daca depasesc o
anumita suma anuala si daca provin din: vanzarea proprietatii imobiliare,
inclusiv a drepturilor partiale asupra acesteia in zece ani de la data
achizitionarii; vanzarea proprietatii mobile, actiuni si obligatiuni, in interval
de un an de la achizitie; tranzactii derivate, daca contractul este pe o
perioada de un an sau mai putin.

Castigurile din instrainarea unei proprietati imobiliare nu sunt impozabile

daca aceasta a fost folosita ca locuinta personala o anumita perioada de
timp. Mai mult, castigurile de capital din actiunile companiei sunt obiect al
impunerii daca actionarul detine (sau a detinut) direct sau indirect in cinci
ani precedenti o participare substantiala, peste 1% din capitalul firmei.
Vanzarea unei asemenea participari nu este tratata ca o tranzactie privata, ci
ca una de afaceri. Cand sunt impozabile, aceste castiguri din actiuni sunt
tratate ca si veniturile din dividende (se acorda injumatatirea de 50%).

Un contribuabil care a ajuns la varsta de 55 de ani sau care nu este capabil

sa mai munceasca poate opta pentru o scutire din castigurile de capital
rezultate din vanzarea sau lichidarea afacerii sale, pana la o anumita suma
fixa, care se reduce daca respectivele castiguri sunt peste un anumit nivel.
Aceasta reducere se acorda o singura data in viata. Tot o scutire in suma
fixa, dar diferentiata de la caz la caz, se acorda si pentru vanzarea actiunilor
unei companii pe actiuni sau partilor sociale ale unei societati cu raspundere
limitata. Optional, unele castiguri de capital pot fi considerate extraordinare
si supuse uni regim fiscal preferential (mai lejer). Astfel de venituri
extraordinare sunt cele provenind din vanzarea: unei afaceri din domeniul
agricol sau forestier, integral sau partial; activelor detinute pentru servicii
profesionale etc.

Cheltuielile speciale si extraordinare sunt costuri personale care sunt

deductibile din venitul agregat impozabil. Cheltuielile deductibile speciale
includ: pensiile alimentare, pana la o anumita limita; contributiile obligatorii
la asigurarile de sanatate, de accidente si boli profesionale, la asigurarile de
dizabilitati si varsta inaintata, primele pentru asigurari similare private,
contributiile obligatorii si voluntare la schemele de pensii prin efectul legii,
asigurarile de somaj, toate acestea limitate la o suma anuala data; taxele de
cult; onorariile consultantilor; donatiile pentru anumite scopuri, precis
prevazute in legea fiscala, in limite prestabilite s.a. Cheltuielile extraordinare
pot fi deduse daca sunt necesare, indispensabile si daca depasesc cheltuielile
unui grup de contribuabili cu un venit comparabil. Acestea se refera, in
particular, la costurile datorate imbolnavirii. Pentru anumite tipuri de
cheltuieli extraordinare (cheltuielile pentru pregatirea copilului si pentru
ajutorul casnic acordat celor in varsta sau bolnavi) deducerile sunt stabilite
in suma fixa. In completare, o deducere este acordata parintilor pentru
costurile privind cresterea copilului pana la 14 ani sau cu handicap, daca
demonstreaza ca aceste costuri depasesc un anumit prag.

Contribuabilii au dreptul sa beneficieze de alocatii anuale. O alocatie

de baza, in suma fixa (7 664 de euro pentru o singura persoana sau 15 329
de euro pentru o familie), care se scade din baza de calcul a impozitului, se
acorda fiecarui individ rezident. De asemenea, pentru fiecare copil aflat in
intretinerea contribuabilului se acorda deduceri anuale globale (acestea sunt
in suma fixa si se acorda doar daca beneficiile lunare insumate ale copilului
sunt sub nivelul acestei deduceri; copiii primesc de la statul german lunar o
suma fixa sub forma de beneficiu, similara alocatiei pentru copii din tara
noastra).

In general, pierderile inregistrate de un contribuabil, pana la un

anumit nivel maxim, pot fi reportate asupra veniturilor exercitiului financiar
precedent. Peste acest plafon se reporteaza asupra veniturilor viitoare, fara
limita de timp.

Venitul anul global impozabil este supus unor rate progresive.

Transele de venit, cotele de impunere si impozitele datorate de un singur
contribuabil si de o familie sunt redate in tabelele urmatoare:

- un contribuabil singur -

Venitul anual impozabil Rata marginala de

(euro) impunere (%)
pana la 7 664 0

7 665 – 12 739 15,00 – 23,97

12 740 – 52 151 23,97 – 42,00

peste 52 151 42,00

- o familie -

Venitul anual impozabil Rata marginala de

(euro) impunere (%)
pana la 15 329 0

15 330 – 25 479 15,00 – 23,97

25 480 – 104 303 23,97 – 42,00

peste 104 303 42,00

 O suprataxa de solidaritate de 5,5% se aplica asupra impozitului
calculat dupa algoritmul de mai sus.

Impozitul pe salarii se plateste de angajator prin stopaj la sursa.

Dividendele se impoziteaza cu o rata de 20% (21,1% prin aplicarea
suprataxei). Unele dobanzi (ca cele provenind din obligatiuni convertibile,
obligatiuni purtatoare de profit, imprumuturi de participatie) si venitul
provenind din participatiile partenerului „tacut” in comert sau afaceri sunt
supuse unei rate de impunere de 25% (26,38% incluzand suprataxa de
solidaritate). Dobanzile platite de banci si cele din anumite obligatiuni ale
rezidentilor se impun cu 30% (31,65% prin suprataxare).

Perioada impozabila este anul calendaristic. Contribuabilii care obtin

venituri din comert sau afaceri pot opta pentru un an financiar diferit de cel
calendaristic.

Subiectii impozitului pe venit au obligatia de a depune anual o

declaratie de impunere, pana la data de 31 mai a anului financiar urmator.
Pe baza acesteia, organele fiscale realizeaza evaluarea finala a materiei
impozabile. Contribuabilii rezidenti care obtin doar venituri din salarii sunt
evaluati pentru acestea, fie din oficiu, fie la cerere. Din oficiu evaluarea
materiei impozabile se realizeaza cand se constata o eroare de impunere.

Impozitul este incasat in decursul anului, fie prin stopaj la sursa, fie
prin plati anticipate directe. Acestea din urma se platesc in patru transe, la
datele de 10 mai, 10 iunie, 10 septembrie si 10 decembrie. Dupa
regularizare, diferentele de platit sau de restituit trebuie efectuate in termen
de o luna de la primirea deciziei de impunere de catre contribuabil.

Ponderea detinuta de impozitul pe venit in totalul produsului intern brut, la

nivelul Germaniei, in perioada 1995 – 2004 este urmatoarea:

Anul Ponderea in PIB (%)

1995 9,3
1996 9,4
1997 9,2
1998 9,5
1999 9,9
2000 10,2
2001 9,9
2002 9,6
2003 9,3
2004 8,7

Sursa: siteul www. europa.eu.int

 Grafic, situatia se prezinta astfel:

3 Taxa pe valoarea adaugata

Taxa pe valoarea adaugata este o taxa generala asupra consumului de

bunuri si servicii in Germania.

Persoanele taxabile (subiectii impozabili) sunt toti antreprenorii,

inclusiv persoanele care exercita o profesie liberala si importatorii. Daca o
firma nerezidenta ofera bunuri sau servicii in Germania, este considerata
antreprenor pentru ratiuni de politica fiscala in domeniul taxei pe valoarea
adaugata si supusa impunerii.

Urmatoarele tranzactii sunt taxabile:

◉ oferta de bunuri si servicii in Germania de catre un antreprenor in

cursul desfasurarii afacerii sale;

◉ achizitia intra-comunitara de bunuri de catre un antreprenor in

cursul afacerii;

◉ importul de bunuri (din exteriorul Uniunii Europene) in Germania

sau in zonele Jugholt si Mittelberg din Austria;

◉ achizitia intra-comunitara de noi mijloace de transport realizata

de orice persoana.

Suma taxabila (baza impozabila) o reprezinta pretul (tariful), exclusiv

TVA, pentru bunurile oferite si serviciile executate. Pentru bunurile importate
suma taxabila este valoarea importurilor incluzand datoriile vamale si alte
cheltuieli de asigurare (pentru asigurare, transport, etc), atat timp cat sunt
implicate tari din afara Uniunii Europene.
 In calcularea datoriei finale, taxa platita pentru cumpararea de bunuri
si servicii poate fi dedusa de catre antreprenor sau rambursata de catre
autoritatea fiscala, astfel incat, in consecinta, numai valoarea adaugata este
impozabila.

Cele mai importante scutiri includ activitatile bancare, activitatile de

asigurare si vanzarea sau inchirierea proprietatii imobile.

Un antreprenor poate opta pentru taxarea anumitor tranzactii

financiare si a operatiunii de vanzare sau inchiriere a proprietatii imobile
daca clientul este un antreprenor care foloseste oferta pentru afacerile sale.
Optiunea pentru plata taxei pe valoarea adaugata in aceste cazuri are
avantajul ca ofertantul poate recupera TVA deductibila inregistrata in
legatura cu tranzactiile sale.

Rata standard a taxei pe valoarea adaugata este de 16%. O rata

redusa de 7% se aplica bunurilor esentiale si serviciilor, cum ar fi hrana si
bauturile nealcoolice (pentru acestea 16% daca sunt consumate pe loc),
produsele farmaceutice, ziarele, cartile, serviciile de teatru, muzeele si salile
de concert.

Rata zero se aplica in principal exporturilor si ofertelor intra-

comunitare.

Un antreprenor non-rezident, care face in mod exclusiv aprovizionari

ce nu sunt taxabile, in care nu e indreptatit la rambursarea TVA, poate fi
reprezentat de catre un reprezentant fiscal.

Un antreprenor strain poate obtine o rambursare a taxei pe valoarea

adaugata in Germania numai daca:

 el nu a facut oferte in Germania;

 face numai oferte taxabile carora li se aplica regulile de impunere;

 operatiunile sale sunt efectuate in legatura cu bunuri si servicii ce

sunt transportate peste granita.

Si in sistemul german de impunere taxa pe valoarea adaugata detine

locul principal in cadrul impozitelor indirecte. Ponderea incasarilor bugetare
de aceasta natura in produsul intern brut in decursul perioadei anilor 1995 –
2004 este evidentiata in tabelul ce urmeaza:

Anul Ponderea in PIB (%)

1995 6,5
 1996 6,5
1997 6,4
1998 6,6
1999 6,8
2000 6,8
2001 6,6
2002 6,4
2003 6,3

2004 6,2

Sursa: siteul www. europa.eu.int

Grafic, trendul evolutiv este surprins in continuare:

4 Contributiile de asigurari sociale

Urmatoarele contributii de asigurari sociale sunt platite de catre

angajatori:

(1) asigurarea de pensii - de 9,55%, asezata asupra salariului lunar

pana la 4 500 de euro (3 750 de euro in 5 state federale);

(2) asigurarea de sanatate - de 7% (in medie; variaza in functie de

asigurator) asezata asupra salariului lunar pana la 3 375 de euro;

(3) asigurarea de somaj - de 3,25%, determinata asupra salariului

lunar pana la 4 500 de euro (3 750 de euro in 5 state federale);

(4) asigurarea de dizabiliate si varsta inaintata - de 0,85% (0,35 %

in Saxonia) calculata asupra unui salariu lunar pana la 3 375 euro.
 La randul lor, angajatii suporta aceleasi contributii de asigurari
sociale, asezate asupra acelorasi baze impozabile si in aceleasi conditii, cu
mentiunea ca in Saxonia, pentru angajati, asigurarea de dizabiliate si varsta
inaintata este calculata in cota de 1,35% si de 0,35%.

In anumite circumstante, liber profesionistii pot fi asigurati voluntar

in cadrul acestui regim obligatoriu pentru asigurarile mentionate la punctele
(1), (2) si (4). In asemenea caz, ratele sau suma contributiilor sunt fixate de
catre companiile de asigurare. Ei pot, de asemenea, opta pentru asigurarea
privata, situatie in care ratele sunt de asemenea fixate de catre companiile
de asigurare.

In orice caz, liber profesionistul trebuie sa plateasca intreaga

contributie in nume propriu.

Contributiile de asigurari sociale au cea mai mare pondere in totalul

veniturilor publice in Germania. Ponderea detinuta de acestea, in expresie
cumulata, precum si diferentiat pe cele doua categorii principale de
contributori, respectiv angajatori si angajati, in produsul intern brut, in
perioada 1995 – 2004 este reflectata in tabelul urmator:

Anul Ponderea in PIB (%)

Angajatori Angajati Total
1995 7,5 6,7 16,8
1996 7,6 6,9 17,4
1997 7,6 7,0 17,7
1998 7,6 6,9 17,4
1999 7,5 6,8 17,2
2000 7,5 6,8 16,9
2001 7,4 6,7 16,7
2002 7,3 6,6 16,7
2003 7,4 6,7 16,9
2004 7,2 6,5 16,5

Sursa: siteul www. europa.eu.int

Grafic, evolutia celor trei indicatori este evidentiata in continuare:

 Sistemul de impozitare german
Există trei niveluri de impozitare în Germania: municipal, de stat și federal. Sistemul
include atât impozite directe, cât și impozite directe. Cele mai importante sunt veniturile
și valoarea adăugată (TVA). În plus, Constituția definește principiile de impozitare
stabilite în ceea ce privește capacitatea de plată, legalitatea, egalitatea și statul de
bunăstare.

Dacă doriți să primiți informații mai detaliate despre sistemul de impozitare germană, vă
rugăm să contactați experții noștri locali.

Tipuri de impozite în Germania

La nivel federal, țara aplică impozite:

 la Vama;
 pe electricitate;
 la autovehicule;
 pe băuturi;
 privind suprataxa de solidaritate sau Solidaritätszuschlag.

La nivel de stat se disting următoarele categorii de impozite:

 pe moștenire;
 asupra bunurilor imobile;
 privind jocurile de noroc;
 pentru protecția împotriva incendiilor.

Taxele federale din Germania includ impozitele pe proprietăți imobiliare, băuturi, hanuri
și animale de companie. Cu toate acestea, bugetul de stat acumulează cele mai mari
venituri din TVA și impozitul pe venit.

Impozitul pe venitul german

Impozitul pe venit în Germania se aplică atât investitorilor naționali, cât și celor
internaționali. Rezidenții sunt taxați cu impozit pe profit în ceea ce privește profitul
generat atât în țară, cât și în afara granițelor sale, în timp ce nerezidenții plătesc impozit
pe veniturile provenite numai din Germania.

Impozitul este relevant pentru veniturile obținute din încadrarea în muncă, operațiunile
de afaceri, capitalul și alte activități. Rata este determinată individual și variază în
marjele procentului 0 - 45. Germania a încheiat numeroase tratate de evitare a dublei
impuneri, astfel încât investitorii internaționali beneficiază de o serie de scutiri și
reduceri.

Impozitul pe profitul german

Impozitele pe profit sunt colectate de la companii în ceea ce privește profiturile din
afaceri. Toate societățile încorporate în țară sunt responsabile de impozitul pe profit.
Întreprinderile internaționale cu sucursale sau filiale germane sunt supuse regimului
fiscal aplicabil entităților naționale și au dreptul la aceleași reduceri și scutiri. În prezent,
rata impozitului pe profit german este de 15 la sută. În plus, veniturile companiilor sunt
supuse, de asemenea, suprataxelor fiscale și de solidaritate.

Dacă aveți de gând să înregistrați o companie în Germania, va trebui să știți mai multe
despre datoriile fiscale ale afacerii viitoare. Puteți contacta experții noștri germani în
stabilirea companiei pentru detalii complete despre sistemul de impozitare și procedura
de încorporare.