EXPERTIZA

MEDICO-LEGALĂ
PSIHIATRICĂ

VASILCU MIHAI SILVIU

I. DEFINIŢII. NOŢIUNI. INTERDEPENDENŢĂ
II. TIPURI DE ACTE MEDICO-LEGALE PSIHIATRICE.
ASPECTE PROCEDURALE
III. SEDIUL MATERIEI
IV. OBIECTIVELE EMLP
V. RAPORTUL DE EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ
PSIHIATRICĂ. PĂRŢI COMPONENTE
VI. MĂSURI DE SIGURANŢĂ ŞI EDUCATIVE
VII. EMLP LA MINORI
VIII. EMLP ÎN CAUZE CIVILE
IX. ETILISMUL ŞI RESPONSABILITATEA
X. RETARDAREA MENTALĂ
XI. ASPECTE MEDICO-LEGALE ÎN DISCERNĂMÂNT
XII. TULBURĂRI DE PERSONALITATE
I. DEFINIŢII. NOŢIUNI. INTERDEPENDENŢĂ

● DEFINIŢIE
Examinarea medico-legală psihiatrică are rolul de a furniza justiţiei elemente menite să
stabilească responsabilitatea unei persoane implicate în săvârşirea unei infracţiuni, aflată
sub incidenţă legii penale sau să ateste sănătatea mintală în cazuri cu implicaţii civile
(capacitatea de a testa, de a întocmi un act de vânzare-cumpărare, de donaţie, etc.).
Expertiza medico-legală psihiatrică este o activitate interdisciplinară care are ca scop
depistarea tulburărilor psihopatologice şi a influenţelor pe care acestea le au asupra
capacităţii individului de a putea aprecia conţinutul şi consecinţele faptelor sale, precum şi
a posibilităţii individului de a-şi exprima liber voinţa faţă de un anumit act pe care l-a
comis. Sarcina fundamentală a expertizei medico-legale psihiatrice este de a aprecia
discernământul persoanei, cu referire specială la starea psihica în momentul săvârşirii
faptei.

● NOŢIUNI. INTERDEPENDENŢĂ

→ Capacitatea de folosinţă:
- capacitatea de avea drepturi şi obligaţii;
- au toate persoanele fizice, chiar şi cele fără voinţă conştientă sau insuficent
dezvoltată;
- începe la naştere şi se termină prin deces.
→ Capacitatea de exerciţiu:
- aptitudinea de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţiile, de a încheia
personal acte juridice, de a participa la raporturi juridice;
- poate fi stabilită şi la persoane decedate, la un moment anterior, prin studiul
documentelor medicale;
- în dreptul penal CE începe de la 16 ani
- art. 99 CP - Limitele răspunderii penale:
(1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
(2) Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal, numai dacă se
dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.
(3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal.
- în dreptul civil CE începe de la 18 ani
- excepţie – D. fam – de la 16 ani cu dispensă CJ (aviz ml+aut. tutelară, etc)
- D. muncii, etc
→ Capacitatea civila = CF + CE.
→ Responsabilitatea
- dpdv medical -1) totalitatea particularităţilor psihice ale individului care-l fac pe acesta
capabil să înţeleagă libertatea şi necesitatea acţiunilor sale şi să
aprecieze consecinţele faptelor sale atunci când acţionează contrar
normelor de convieţuire socială şi a legilor.
-2) 3 condiţii în responsabilitate:
-existenţa unei legi (sociale sau morale),
-a fi în deplinătatea facultăţilor mintale,
-libertatea (lipsa constrângerii).
 -3) 3 trăsături psihologice în determinarea responsabilităţii:
-de ordin cognitiv (percepţie, raţionament cunoaştere),
-de ordin afectiv (emoţii, sentimente),
-cele referitoare la impulsuri, dorinţe, voinţă.
- dpdv juridic:
- posibilitatea tragerii la răspundere penală a individului rezultă din interpretarea per a contrario
a art. 48 CP (cap V-Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei)-Iresponsabilitatea- ( Nu
constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii
faptei, fie din cauza alienaţiei mintale, fie din alte cauze, nu putea sa-şi dea seama de acţiunile
sau inacţiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele).
- responsabilitate → culpabilitate + imputabilitate → vinovăţia (art. 17 CP alin.1- Infracţiunea
este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală; alin. 2
– Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale) → intenţia şi culpa (art.19 alin1-
Vinovăţia există când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau culpă).
Intenţie este directă- prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin săvîrşirea
acelei fapte şi indirectă- prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu-l urmăreşte, acceptă
posibilitatea producerii lui. Culpa este cu prevedere (prin uşurinţă)- prevede rezultatul faptei
sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce şi fără prevedere (prin
neglijenţă)- nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă. → criteriul
esenţial în definirea vinovăţiei este discernământul.
- din ambele puncte de vedere:- aprecierea responsabilităţii depinde de evaluarea capacităţii
psihice, care, la rândul ei, este caracterizată prin modalităţile sale de discernământ. (Capacitatea
psihică a unei persoane de a-şi da seama de caracterul şi urmările faptei sale).
Capacitate civilă
(CF + Capacitate de exerciţiu)

Responsabilitatea Capacitatea psihică

Vinovăţia Discernământul
(intenţia şi culpa)

INFRACŢIUNEA
→ Capacitatea psihică:
- dpdv juridic: - atributul stării psihice de a fi compatibilă, la un momentdat, cu exercitarea
drepturilor civile sau a unor activităşi specifice (L 487/2002 a sănătăţii mintale şi a
protecţiei persoanelor cu tulb psihice);
- dpdv medical: - reprezintă ansamblul de însuşiri psihice ale persoanei, de ordin cognitiv-
intelectiv, caracterial şi afectiv-voliţional, care pot asigura performanţa în desfăşurarea
unei activităţi şi de a organiza motivat această activitate, determinată de aptitudini şi de
gradul de maturizare a personalităţii şi tradusă prin fapte şi rezultate cuantificabile.
Capacitatea de a răspunde presupune în consecinţă integritatea capacităţilor cognitiv-
intelectuale şi voliţional-cognitive ale personalităţii mature, inclusiv a discernământului.

→ Discernământul: poate fi păstrat, scăzut (diminuat), mult scăzut, abolit.

- dpdv juridic: - se înţelege componenta CP, care se referă la o faptă anume şi din care
decurge posibilitatea persoanei respective de a aprecia conţinutul şi consecinţa acestei
fapte (L 487/2002 );
- dpdv medical: - este funcţia psihică de sinteză prin care o persoană este în măsură să
conceapă planul unei acţiuni, etapele ei de desfăşurare, precum şi consecinţele săvârşirii
acesteia. Deci este capacitatea persoanei de a-şi organiza motivat acţiunea. El exprimă
libertatea de acţiune a individului de a săvârşi acte conform normelor de convieţuire
socială, norme prin care individul le-a însuşit şi le respectă ca o comanda socială
interiorizată, ca o datorie a cetăţeanului. Această funcţie depinde de două categorii de
factori:
1. de structura personalităţii individului:
Expertiza trebuie să stabilească care este structura personalităţii, gradul de
dezvolate intelectuală, gradul de instruire generală şi profesională, gradul de
educaţie familială, constituţională, experienţa de viaţă a subiectului (se poate
constata prezenţa unui factor organic cerebral sau somatovisceral susceptibil de
a scade nivelul personalităţii, factori traumatici, toxici, etc)
2. de structura conştiinţei acestuia în momentul comiterii faptei:
Conştiinţa - sinteza complexă a funcţiilor psihice prin care omul se integrează în
mediu, fixează şi asociază cu ajutorul gândirii şi judecăţii noţiunile primite.
 Momentul de conştiinţă (oboseala, ingestia de alcool, bolile concomitente) sau
circumstanţele psiho-patologice (ameninţarea, frica, izolare, etc) pot oferi informaţii
asupra acestei stări. În structura conştiinţei se pot distinge 4 niveluri:
-a) conştiinţa elementară, care asigură nivelul de veghe, vigilenţa şi nivelul de
prezenţa temporo-spaţială;
-b) conştiinţa operaţional-logică prin care procesele intelectuale, perceptuale şi de
gândire au coerenţa şi reflectă obiectiv realitatea;
-c) conştiinţa axiologică, de opţiuni a valorilor după criteriile sociale curente;
-d) conştiinţa etică prin care subiectul este capabil să discearnă binele şi răul pe
care faptele sale le pot produce societăţii.
Având în vedere că responsabilitatea este condiţionată de integritatea discernământului,
care la rândul său este condiţionat de starea de conştiinţă ce depinde de nivelul structurării
personalităţii (nivelul inteligenţei plus cele 4 trepte de structurare psihopatologică:
nevrotică, psihopatică, psihotică şi organic-deteriorativă-demenţială) → aprecierea
responsabilităţii depinde de evaluarea capacităţii psihice.
În plus, evaluarea discernământului minorului prezintă aspecte specifice ce ţin de criteriile
medicale (personalitate, conştiinţă, motivaţie) şi cele juridice (mobil, condiţiile de producere
a faptei) care definesc comportamentul din timpul comiterii faptei → capacitatea psihică a
unor personalităţi în formare.
Se atribuie noţiunii de discernământ un conţinut mai amplu decât reflectarea pur şi simplu
a funcţiilor de cunoaştere, ea reflectând şi calitatea funcţiei de afectivitate şi de voinţă,
deoarece sunt bine cunoscute situaţiile în care în anumite tulburări afectiv-volitive, stări
care pot duce la îngustarea câmpului de cunoştinţă, la alterare nivelului axiologic al
conştiinţei – discernământul este afectat în sensul diminuării acestei capacităţi de apreciere
critică în special asupra consecinţelor faptelor.
Discernământul nu variază numai în raport cu nivelul de dezvoltare a funcţiilor psihice în
cadrul dezvoltării ontogenetice, ci şi în cadrul aceluiaşi tip de personalitate, în raport cu
situaţia de moment, de condiţiile endogene şi circumstanţele exogene din momentul
comiterii faptelor. Discernământul nu trebuie raportat în mod automat la vârsta cronologică
(deşi legislaţia în vigoare fixează nişte limite de vârstă), acestea sunt la fel de arbitrare,
legiuitorul subliniind necesitatea experizei medico-legale psihiatrice pentru categoria 14-16
ani, în vederea precizării acestei capacităţi. Raportarea nu se face nici la diagnosticul
psihiatric sau stadiul evolutiv al bolii psihice, fiind cunoscute situaţiile în care
discernământul variază în funcţia de natura faptei, există fate pentru care unii minorii sau
unii bolnavi psihici au discernământ şi fapte antisociale pentru care nu-l au, sunt bolnavi
care au păstrată aceasta capacitate într-un anumit stadiu al bolii (ex: în remisiune) şi nu în
cadrul aceleaşi boli într-un stadiul evolutiv (de decompensare). Discernământul mai trebuie
interpretat şi prin faptul că el reprezintă o calitate a persoanei şi totodată o funcţie
operaţională, prin care un individ este capabil să oragizeze motivat activitatea pe care o
desfăşoară.
În cadrul expertizei şi cercetării ml psihiatrice există 2 etape în care se discută
determinismul şi se stabilesc relaţiile cauzale:
-1) caracterizarea persoanei, caracterizarea actului antisocial comis şi stabilirea unor
relaţii cauzale ale acestora cu capacitatea psihică, capacitatea penală şi capacitatea de
excerciţiu (respectiv responsabilitatea – care nu se exprimă în concluzii).
- caracterizarea persoanei se va face privind principalele componente structurale bio-
psiho-sociale, pulsiuni, tendinţe, nivel de conştiinţă şi trăsăturile individuale
normale şi patologice. Trebuie stabilită natura motivaţiei şi analiza conflictului.
- caracterizarea actului antisocial comis – se vor deduce concluzii de ordin diagnostic,
în mod indirect, plasând agresivitatea de la normal la patologic, reactivitatea şi
conflictualitatea antisocială.
-2) Stabilirea raportului cauzal între trăsăturile personalităţii individuale şi elementele
constitutive ale actului infracţional la un moment dat (momentul faptei, al actului – în mod
separat de momentul examinării) se observă că acesta depinde de stabilirea unui diagnostic
psihiatric multiaxial, cât şi de natura şi intensitatea tulburărilor psihice, somato-psihice
sau complexe din momentul respectiv, de natura motivaţiei, de natura intensităţii
şi durata situaţiei conflictuale care le-a putut genera, de intevenţia circumstanţelor
favorizante (ofensă, provocare, ingestie de alcool, frustrare, prejudiciu, stare fiziologică,
afecţiune somatică, nivel cultural, sex, vârsta), precum şi de stadiul evolutiv al bolii, care,
de multe ori, are o desfăşurare ondulantă cu perioade de remisiune parţială sau este
stabilizată până la dispariţia tulburărilor de fond sau are o desfăşurare progredientă sau de
agravare cu deteriorare a personalităţii, sau are o evoluţie ciclică (psihoze bipolare) în care
natura actelor antisociale poate fi diferită, după cum bolnavul se află într-o stare de agitaţie
maniacală, ori dimpotrivă, în stare depresivă.
Legătura de cauzalitate în experiza medico-legală psihiatrică în vederea aprecierii de către
psihiatrii a responsabilităţii, trebuie stabilită la următoarele niveluri:
- stabilirea lăgăturii între eveniment (actul antisocial) şi constatările de ordin
medical şi psihiatric cu ocazia expertizei (cel mai important!!!);
- stabilirea legăturii dintre simptomatologia obiectivă şi cea subiectivă acuzată de
expertizat;
- stabilirea corelaţiilor între constatările făcute la examenul clinic cu cele ale
investigărilor paraclinice şi de specialitate;
- stabilirea corelaţiilor între trăsăturile de personalitate ale expertizantului şi
elementele constitutive ale actului antisocial care i se pune în sarcină.

→ Persoană cu tulburări psihice: - pers bolnavă psihic, persoană cu dezechilibru psihic

sau insuficient dezvoltată psihic ori dependentă de alcool sau droguri, precum şi persoana
care manifestă alte dereglări ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic în vigoare
din practica medicală, ca fiind tulb psihice (L 487/2002).
→ Periculozitate socială: - atributul unei stări psihice sau al unui comportament ce
implică riscul unei vătămări fizice pentru sine ori pentru alte persoane sau al unor
distrugeri de bunuri materiale importante (L 487/2002).
II. TIPURI DE ACTE MEDICO-LEGALE PSIHIATRICE. ASPECTE PROCEDURALE.

- Certificatul medico-legal psihiatric; → Comisie intrajudeţeană ← SML, IML

- Expertiza medico-legală psihiatrică (Prima EMLP); → Comisie intrajudeţeană ← SML, IML
- Noua expertiză medico-legală psihiatrică. → Comisie intrajudeţeană sau Comisie
interjudeţeană ← trimitere doar de la IML

1. La solicitarea organelor de justiţie → doar EMLP

-a) pt cauze penale
-obligatorie → în cazul omorului deosebit de grav, pruncucidere şi atunci când organul de
urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoieli asupra stării psihice
a învinuitului sau înculpatului (art 117, alin 1, CPP);
→ la minorii 14-16 ani (art. 99, alin 2, CP).
-pt adulţi sau minori (prioritate absolută + anchetă socială obligatorie);
-cu învinuit în stare de libertare sau cu inculpat în stare de arest.
-b) pt cauze civile
-capacitate de exerciţiu, psihică, în general, (punere sub interdicţie, instituirea curatelei,
încredinţarea de minori, anularea căsătoriei, divorţ, schimbare de sex)
-capacitatea de exerciţiu, psihică, la un moment dat, (pt întocmirea unor acte civile, în
cauzele de anulare ale actelor civile încheiate, revendicarea de despăgubiri civile motivate
prin accidente, boli, decese intraspitaliceşti, tratamente medicale inadecvate, rele
tratamente în medii concentraţionare, în cazurile de stabilire a înfirmităţii psihice
tranzitorii sau permanente, în cazul în care justiţia cere precizări privind cauzalitatea
medico-legală psihiatrică sau responsabilitatea medicală).
-se face pe pers în viaţă sau pe defuncţi. Pe defuncţi este excepţională şi doar dacă la
dosarul cauzei există documente medicale din care să se poată reconstitui starea psihică
la momentul încheierii actului civil respectiv.
2. La solicitarea persoanelor fizice → doar CMLP care să ateste capacitatea de exerciţiu, pt
încheierea de acte de dispoziţie (testamente, contracte - vânzare-cumpărare, donaţie.
locaţiune cu habitaţie, etc);
→ sunt în general persoane vârstnice, bolnavi cu
suferinţe cronice sau cu evoluţie letală, bolnavi aflaţi în condiţii de spitalizare, ori de câte
ori există dubii privind capacit psihică a unei persoane ce încheie acte de dispoziţie.

- EMLP → în comisie 1 legist (preşedintele comisie) + 2 psihiatri (la minori 1 cu specializarea

psihiatrie infantilă);
→ confidenţialitate, însoţitori oficiali sau aparţinători doar cu acordul preşedintelui
→ se efectuează la sediul instituţiilor medico-legale, cu excepţia:
- bolnavi psihici cronici;
- persoane aflate în arest preventiv sau în detenţie;
- bolnavi netrasportabili, cu suferinţe evolutiv letale sau aflaţi în stare gravă
în condiţii de internare.
→ Prima EMLP se efectuează la nivelul oricarei instituţii ml, cu excepţia cabinetelor ml;
→ Prima EMLP va fi avizată de Comisia de Avizare şi Control a actelor medico-legale în
caz de: toate formele de omor, lovituri cauzatoare de moarte, viol urmat de decesul
victimei, tâlhărie cu decesul victimei, pruncucidere şi ori de câte ori medicul şef de
laborator consideră necesar.
→ Noua EMLP doar la nivelul IML, se avizează numai de către Comisia Superioară de
Medicină Legală.
→ După Noua EMLP nu se mai efectuează expertiză în aceeaşi speţă, decit dacă se depun
la dosar noi documente medicale care nu au fost analizate în expertizele anterioare.
III. SEDIUL MATERIEI
-Codul penal (art. 17-19 Infracţiunea; Titlul I, cap V. Cauze care înlătură caracterul penal al
faptei – art 46- Constrângerea fizică şi constrângerea morală, art 48-Iresponsabilitatea, art.
49-Beţia; art. 50-Minoritatea făptuitorului; Titlul V-Minoritatea art. 99-110¹; Titlul VI-Măsuri
de siguranţă, art 112-114);
-Codul de procedură penală (Titlul III-Probe şi mijloace de probă, Secţiunea X-Expertizele, art.
112-127, important art 117-Expertiza obligatorie);
-Codul de procedură civilă (Cap III-Judecata, Secţ III-Administarea dovezilor, Cap 5.5- Expertiza,
art. 201-214);
-Codul civil, Codul familiei (Titl I- Căsătoria, Cap I-Încheierea căsătoriei, art. 4¹), Codul muncii;
-Legi speciale:
• Ordonanţa de Guvern nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor
de medicină legală;
• Hotărârea de Guvern nr. 774/2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a
dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea
instituţiilor de medicină legală;
• Legea nr. 459/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea
activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală
• Legea nr. 271/2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2001 pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii
şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală;
• Ordonanţa Guvernului nr. 57/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină
legală;
• Ordonanţa de Guvern nr. 1/2000, republicată;
• Ordinul nr. 1134/C din 2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea
expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale;
• L 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice;
• Ordinul nr. 372/2006 privind Normele de aplicare a Legii sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu
tulburari psihice nr. 487/2002, cu modificarile ulterioare.
IV. OBIECTIVELE pt care se recomandă EMLP:

Ø Dacă persoana expertizată prezintă sau nu tulburări psihice şi diagnosticul

actual al acestora;
Ø Excluderea simulării sau disimulării unei afecţiuni psihice;
Ø Capacitatea psihică actuală şi dacă subiectul poate fi cercetat sau judecat;
Ø Capacitatea psihică la momentul săvârşirii faptei;
Ø Aprecierea discernământului faţă de fapta comisă;
Ø Recomandarea măsurilor de siguranţă cu caracter medical sau a măsurilor
educative prevăzute de Codul penal, în funcţie de prognosticul tulburărilor
psihice constatate şi aprecierea gradului lor de periculozitate socială.
 V. RAPORTUL DE EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ. PĂRŢI
COMPONENTE

1. Obiectivele expertizei în caz concret:

- să nu depăşească competenţa expertului;
- să nu-l oblige la interpretări sau concluzionări judiciare.

- dacă este orientat din punct de vedere allo - psihic şi temporo-spaţial ?

- dacă din punct de vedere obiectiv, pe baza explorărilor funcţionale se evidenţiază existenţa unei
maladii psihice de natură să-i afecteze capacitatea de a discerne sau de a se stăpâni ?
- dacă prezintă boli psihice, care sunt manifestările acestora şi care examene obiective o confirmă?
- în ce măsură boala psihică afectează discernământul?
- dacă în raport de împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunii există temeiuri care să conducă
la concluzia că în momentul savârşirii faptei a acţionat fără discernământ sau cu discernământ
diminuat ?
- dacă se impun măsuri cu caracter medical în cauză, care sunt acestea şi în ce scop ?
- iar in funcţie de măsurile de siguranţă instituite, gradul de periculozitate socială.

2. Documentele consultate:
- Ordonanţa;
- Dosarul cauzei;
- Ancheta socială;
- Documente medicale: FO internarea curentă sau examene de specialitate în ambulator; FO din
internări sau alte documente medicale anterioare;
- EMLP anterioare, etc.
3. Fapta/-ele comise:
- tipul faptei, motivaţia, mobilul, împrejurările în care a fost comisă, modul de săvărşire,
comportamentul postfaptic;
► Circumstanţele biologice (starea de oboseală, travaliul la o gravidă, etc), cele psihologice
(condiţia de frică, panică, ameninţare, izolare, ca şi situaţia grupului familial şi social în
configuraţia conflictului), precum şi cele patologice (trauma fizică şi psihică, afecţiuni
somatice concomitente, starea de beţie, etc) influenţează momentul de conştiinţă şi stau la
baza MOTIVAŢIEI actului antisocial (socio-psihologică, psihopatologică şi complexă), care nu
trebuie confundată cu MOBILUL (scopul săvârşirii actului) şi nici cu MOTIVUL (din care
cauză s-a trecut la îndeplinirea actului).

4. Antecedente heredocolaterale:
- pot conduce, uneori, şi până la recomandarea unui examen genetic;

5. Antecedente personale:
-a) Şcolarizare, profesie, situaţie militară:
- istoria formării personalităţii individuale;
- elemente psihopedagogice din timpul şcolarizării: performanţe şcolare, frecvenţa prieteniilor
avute, felul cum a fost receptiv la măsurile disciplinare aplicate, aptitudini şi înclinaţii, fişa
psihologică din ultima clasă de liceu, etc;
- date provenite din mediul militar (reacţii negative faţă de respectarea ordinelor şi
regulamentelor) sau motivele pentru care au fost inapţi pt satisfacerea stg militar;
- date de la locul de muncă: atitudinea faţă de muncă, modul de integrare în colectiv (eventual
sociograma grupului de muncă în care să se aprecieze locul său în sfera relaţiilor dintre
membrii grupului), schimbarea locului de muncă, conflicte avute, lipsuri de la serviciu,
manifestări agresive, etc.
-b) Antecedente patologice:
- în special acte medicale privind trecutul psihopatologic;
- istoric medical chiar îndepărtat, din prima copilăriei sau chiar de la naştere (naştere
laborioasă, asfixie la naştere, aplicare de forceps, etc);
- eventuale traumatisme craniene, crize de pierdere ale cunoştinţei, encefalopatii primare
sau secundare, etc.
-c) Antecedente comportamentale:
- deficienţe de inserţie în mediul socio-familial, comportament deviant;
- dacă respectă normele sociale;
- recunoaşte sau nu faptele anterioare;
- consumator de alcool, etc.
-d) Antecedente penale: -cronologia lor.

6. Mediul social: - din ancheta socială.

- condiţii de viaţă şi de muncă;
- condiţii de afirmare actuală în familie şi în societate.
7. Expertiza medico-legală p-zisă:
- pe persoană (în ambulator, internare de o zi, internare continuă);
- pe acte (cu persoană în viaţă sau pe decedaţi în cauze civile) → în acest caz punctul 7 din EMLP se
omite.
-a) Examenul psihic:
→ semiologia psihopatologică respectând ordinea de notare a proceselor de cunoaştere, a celor
afective şi trebuinţe (instinctive), a celor privind activitatea şi voinţa pentru obiectivarea
capacităţii psihice în vederea aprecierii responsabilităţii;
→ se consemnează date referitoare la dezvoltare, conservare sau deteriorarea celor 4 nivele ale
conştiinţei, începând cu cea elementară, apoi operaţional-logică, anxiologică şi elementară.
Aceste date se referă la momentul examinării actuale, modificate sau nu faţă de cele din
momentul faptei;
→ în continuare se face reconstituirea clinică a momentului faptei – subiectul va relata conţinutul
faptei, mobilul, modul de realizare, circumstanţele de săvârşire, atitudinea premergătoare şi
ulterioară faptei, redându-se pe cât posibil afirmaţiile proprii cu privire la factorii determinanţi
ai actului antisocial, motivările acţiunilor sau inacţiunilor sale, încercările de disculpare, de
simulare sau de disimulare, exprimarea regretului sau tendinţa de bravare, psihoplasticitatea
morbidă, revendicativitatea la fel ca şi indeferentismul, neparticiparea sau răceala afectivă, lipsa
de preocupare faţă de situaţia actuală şi în raport cu învinuirele aduse;
→ apoi se face o sinteză asupra trăsăturilor personalităţii actuale, la caracterul motivaţiei actului
antisocial, la principalele criterii psihopatologice care au modificat personalitatea, conştiinţa şi
discernământul din momentul faptei. Trebuie să reiasă armonizarea acestei reconstituiri,
precum şi argumentarea unor constatări clinice, cu rezultatul unor investigaţii de specialitate –
probe sau teste psihologice de punere în situaţie şi cu rezultatul investigaţiilor paraclinice
speciale (EEG, etc);
→ se fac aprecieri cu caracter prognostic şi de semnificaţie diagnostică privitor la gradul de
agresivitate, adaptabilitate şi recuperabilitate;
→ dacă expertizatul a fost internat se descrie simptomatologia şi după tratamentul efectuat pt a
curăţa tabloul psihic de fond de elementele cu caracter reactiv funcţional supraadăugate.
-b) Examenul psihologic:
- pt determinarea structurii personalităţii individului;
- absolut necesar la minori, bătrâni cu tulburări de involuţie, psihotici, în hipodezvoltările mentale,
la comportamentali, etc;
- tehnici de punere în situaţie, tehnici proiective de personalitate;
- QI, indice de deteriorare (teste Wechsler), teste de personalitate şi afectivitate (Szondi-testul
pulsiunilor, Rorschach-testul petelor de cerneală, Roenzweig, Lűscher-testul culorilor, Minnesota,
Woodworth, TAV-testul de asociere verbală, TAT-testul de apercepţie tematică, testul omului,
testul arborelui, etc);
- uneori se impune a fi repetat;
- Ex pt evaluarea severităţii disfuncţiei cognitive → Mini Mental (MMSE):
Orientare
1. In ce (an), (anotimp), (zi a saptamanii), (zi din luna), (luna) suntem ? 5
2. Unde ne aflam ? (tara), (judetul), (orasul), (spitalul), (etajul) ? 5
Inregistrarea informatiilor
1. Rostiti numele a trei obiecte obisnuite (ex. mar, masa, moneda). Intre fiecare cuvant faceti cate o pauza de o secunda. Cereti pacientului sa le
repete pe toate trei. Acordati cate un punct pentru fiecare raspuns corect. Apoi repetati pana le invata pe toate trei. 3
Atentie si calcul
Numarare inversa de la 100 scazand cate 7. Opriti-l dupa 5 raspunsuri corecte.Test alternativ : rostirea cuvantului AVION in sens invers.
Punctajul este in functie de numarul de litere asezate in ordinea corecta : NOIVA 5
Reproducerea informatiilor
Intrebati-l cele trei nume de obiecte pe care le-am auzit anterior. Acordati cate un punct pentru fiecare raspuns corect (invatarea nu poate fi
testata daca cele trei nume nu au fost memorate in timpul testarii memoriei). 3
Limbaj
1. Denumirea unui “creion” si a unui “ceas” 2
2. Repetarea propozitiei “Capra neagra calca piatra” 1
3. Intelegerea unei comenzi “Luati o foaie de hartie, impaturiti-o si puneti-o pe podea 3
4. Citirea si executarea comenzii:”Inchide ochii”. 1
5. Scrierea unei propozitii 1
6. Copierea unui desen 1

Scor total 30
Evaluarea severitatii disfunctiei cognitive:

- Usoara = MMSE > 21-30

- Moderata = MMSE 10-20
- Severa = < 10
-c) Investigaţii paraclinice speciale:
- EEG simplă şi computerizată:
- CT, RMN cranio-cerebral, fund de ochi, lipidogramă, RBW, examen LCR, etc.
-d) Referitor la faptă:
- recunoaşte sau nu;
- sentimentul de vinovăţie, etc.

8. Discuţia cazului: - excepţional.

9. Concluziile EMLP:
Ø boala psihică de care suferă subiectul sau cadrul sindromatic psihic prezentat sau unele simptome
mai evidente;
Ø tulburările psihice mai caracteristice generate de boala respectivă (agresivitate, tulburări de
percepţie, de gândire, etc) şi legătura cauzală dintre aceste tulburări şi săvărşirea faptei, motivaţia
psihopatologică a mobilului şi a modului de acţiune;
Ø legat de boala psihică, de tulburările generate de aceasta şi de starea subiectului din timpul
săvârşirii faptei trebuie stabilită capacitatea psihică (păstrată, scăzută, absentă), cu specificarea în
cauzele penale a discernământului (păstrat, scăzut, abolit) şi în cauzele civile a capacităţii de
exerciţiu (păstrată sau absentă);
Ø în cauzele penale se precizează potenţialul sau periculozitatea socială, riscul de periculozitate
asupra propriei persoane şi în funcţie de aceste aprecieri se pot recomanda pt minori – măsuri
educative (art. 103 CP-Libertatea supravegheată, art. 104 CP-Internarea într-un centru de reeducare,
art. 105 CP-Internarea într-un institut medical-educativ), iar pt adulţi – măsuri de siguranţă cu
caracter medical (art. 113 CP-Obligarea la tratament medical, art.114 CP-Internarea medicală);
Ø în funcţie de natura expertizei se mai consemnează asupra posibilităţii de tratament în reţeaua
sanitară a Direcţiei Penitenciarelor, a posibilităţii de a participa la un proces, asupra necesităţii de
punere sub interdicţie, curatelă (instituţie de ocrotire a unei persoane care are capaciate civilă, dar care din cauza bătrâneţii, a
unei boli sau infirmităţi fizice nu-şi poate administra singură bunurile şi apăra interesele şi poate să-şi desemneze un reprezentant), tutelă
(instituţie de protecţie a persoanei şi patrimoniului minorului sub 14 ani sau a persoanei pusă sub interdicţie judecătorească), asupra
încredinţării de copii, a oportunităţii divorţului sau asupra căsătoriei, a existenţei infirmităţii psihice
ca prejudiu cauzat de persoane fizice sau juridice, asupra responsabilităţii medicale.
 VI. MĂSURI DE SIGURANŢĂ ŞI EDUCATIVE:
► pt adulţi: → măsuri de siguranţă - art. 112 CP, lit. a) obligarea la tratament medical şi
lit. b) internarea medicală.
art. 113. Obligarea la tratament medical.
(1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool,
stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate, poate fi
obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire.
(2) Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu se prezintă regulat la
tratament, se poate dispune internarea medicală.
(3) Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la pedeapsa detenţiunii pe
viaţă sau la pedeapsa închisorii, tratamentul se efectuează şi în timpul executării
pedepsei.
(4) Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul
urmăririi penale sau al judecăţii.
art. 114. Internarea medicală.
(1) Când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-o stare care
prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un
institut medical de specialitate, până la însănătoşire.
(2) Această măsură poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau
al judecăţii.
- Conform CPP “Obligarea la tratament medical” poate fi înlocuită cu “Internarea medicală” sau cu
schimbarea procedurilor terapeutice, printr-o hotărâre definitivă a instanţei de judecată, la
comunicarea unităţii sanitare unde persoana respectivă a urmat tratamentul indicat.
- “Internarea medicală” poate fi înlocuită de “Obligarea la tratament medical” sau poate înceta printr-o
hotărâre definitivă a instanţei de judecată la înştiinţarea unităţii sanitare unde se află internată
persoana sau la cererea procurorului sau a persoanei internate, caz în care se cere avizul unităţii
sanitare.
► pt copii → măsuri educative – art 101 CP, lit b) libertatea supravegheată,
lit c) internarea într-un centru de reeducare,
lit d) internarea într-un institut medical-educativ.
art. 103. Libertatea supravegheată.
(1) Măsura educativă a libertăţii supravegheate constă în lăsarea minorului în libertate pe
timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredinţată, după caz,
părinţilor minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui. Dacă aceştia nu pot asigura
supravegherea în condiţii satisfăcătoare, instanţa dispune încredinţarea supravegherii
minorului, pe acelaşi interval de timp, unei persoane de încredere, de preferinţă unei rude
mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea
minorilor.
art. 104. Internarea într-un centru de reeducare.
(1) Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării
minorului, căruia i se asigură posibilitatea de a dobândi învăţătura necesară şi o pregătire
profesională potrivit cu aptitudinile sale.
(2) Măsura internării se ia faţă de minorul în privinţa căruia celelalte măsuri educative sunt
neîndestulătoare.
art. 105. Internarea într-un institut medical educativ.
Măsura internării într-un institut medical-educativ se ia faţă de minorul care, din cauza stării
sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical şi de un regim special de educaţie.
- Schimbarea măsurilor între ele - Titlul V Minoritarea, CP -, iar aspecte procedurale art.480-493 CPP.
- În cazul minorilor care necesită tratament medical într-un serviciu de specialitate, urmat de
dispensarizere medicală (psihoze, epilepsie în stările paroxistice, psihoze reactive, etc) se impun
măsuri cu caracter exclusiv medical, iar altele tulburări impun măsuri cu caracter exclusiv social
(socioterapie) în situaţiile când se urmareşte ocrotirea minorului prin scoaterea acestuia din mediul
necorespunzător: familie, ambiant, şcolar, etc.
 VII. EMLP LA MINORI
- are rol recuperator, educativ, mai puţin restrictivă, se încearcă evitarea introducerii unor delicvenţi
în mediul de detenţie;
- organizarea expertizei se face după metodologia generală, prezenţa unui pedopsihiatru, ancheta
socială amănunţită, axarea pe date privind rolul familiei şi al şcolii în dezvoltarea personalităţii;
- Comisia va obţine date referitoare la:
ü nivelul mintal al subiectului;
ü este un bolnav psihic sau are deficienţe organice, neurologice, senzoriale, etc, cu urmări asupra
vieţii sale psihice;
ü capacitatea şcolară, felul cum este încadrat în colectivul clasei şi al şcolii, comportamentul faţă de
cadrele didactice;
ü relaţia copil-părinţi, privind aspectele educaţionale ale formării şi dezvoltării personalităţii acestuia;
ü condiţii de viaţă şi de dezvoltare, influenţa şi rolul mediului ambiant în motivaţia actului antisocial;
ü în aprecierea gradului de discernământ, se va avea în vedere particularităţile dezvoltării sistemului
nervos la copil, tulburările de comportament din perioada pubertară, stări de subevoluţie psihică,
sechele meningoencefalitice, etc.
- Concluziile expertizei:
ü precizarea diagnosticului, natura tulburărilor şi excluderea elementelor supraadăugate, mai ales
simulatorii;
ü care sunt trăsăturile esenţiale ale personalităţii expertizatului raportate la diagnosticul precizat şi
reflectate în comportamentul său deviant;
ü în ce stadiu evolutiv se află aceste tulburări, dacă ele prezintă riscul de cronicizare sau agravare;
ü dacă prin trăsăturile personalităţii sau prin caracterul tulburărilor de comportament prezintă
periculozitate socială, potenţial infracţional, etc;
ü stabilirea discernământului va avea în vedere prevederile art 99 CP şi după conturarea personalităţii
psihopatologice a minorului sunt instituite măsurile educative (art. 101 CP): - libertatea
supravegheată (art. 103 CP), - internarea într-un centru de reeducare (art. 104), - internarea intr-un
institut medical-educativ (art. 105).
 VIII. EMLP ÎN CAUZE CIVILE

- capacitatea civilă = CF + CE
- în cauze civile doar CE - aptitudinea de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţiile,
de a încheia personal acte juridice, de a participa la raporturi juridice;
- CE incepe în D. Civil la 18 ani cu excepţiile instituite de legi cadru sau speciale;
- CE necesară ca şi condiţie de fond în actele de dispoziţie;
- stabilirea CE în general sau la un moment dat;
- CE, psihică → în general, (punere sub interdicţie, instituirea curatelei, încredinţarea de
minori, anularea căsătoriei, divorţ, schimbare de sex);
→ la un moment dat, (pt întocmirea unor acte civile, în cauzele de anulare ale
actelor civile încheiate, revendicarea de despăgubiri civile
motivate prin accidente, boli, decese intraspitaliceşti, tratamente
medicale inadecvate, rele tratamente în medii concentraţionare,
în cazurile de stabilire a înfirmităţii psihice tranzitorii sau
permanente, în cazul în care justiţia cere precizări privind
cauzalitatea medico-legală psihiatrică sau responsabilitatea
medicală).
-se face pe pers în viaţă sau pe defuncţi. Pe defuncţi este excepţională şi doar dacă la
dosarul cauzei există documente medicale din care să se poată reconstitui starea psihică la
momentul încheierii actului civil respectiv.
 IX. ETILISMUL ŞI RESPONSABILITATEA
- în CP printre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei se află şi art. 49 – Beţia:
(1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii
faptei, se găsea, datorită unor împrejurări independente de voinţa sa, în stare de beţie completă produsă
de alcool sau de alte substanţe.
(2) Starea de beţie voluntară completă produsă de alcool sau de alte substanţe nu înlătură caracterul
penal al faptei. Ea poate constitui, după caz, o circumstanţă atenuantă sau agravantă.

1. Etilismul acut:
-a) Beţia acută voluntară: = consecinţa ingestiei voluntare de băuturi alcoolice;
- provoacă tulburări urmate de acte antisociale, mai ales la alcoolemii peste 2 – 2,5 g%o;
- episoade de amnezie şi agitaţie;
- faptele antisociale se pedepsesc de lege, persoana fiind considerată responsabilă.
- are 2 forme – beţia intenţionată (cu premeditare) şi beţia patologică (atipică):
• beţ
beţia intenţ
intenţionată (cu premeditare):
- presupune premeditarea (consumă alcool pentru a căpăta curaj înainte de a săvârşi acte
antisociale) → persoanele răspund în faţa legii;
- dacă se dovedeşte că au consumat alcool în mod intenţionat = element agravant.
• beţ
beţia patologică (atipică
(atipică):
):
- răspunsuri paradoxale la cantităţi mici de alcool: agitaţie psihomotorie, anestezie, amnezie, somn
prelungit;
- la epileptici, posttraumatisme cranio-cerebrale, meningo-encefalite;
- comit fapte grave, bizare, fără mobil: crime, omoruri, huliganism;
- nu au conştiinţa faptei săvârşite (sunt iresponsabili) → ATENŢIE la stabilirea diagnosticului
corect, unii infractori încercând să simuleze;
- instanţa trebuie să interzică acestor persoane consumul de alcool → dacă abuzează în
continuare, sunt pasibili de pedeapsă;
- nu e indicată internarea obligatorie conform art.114 CP, dar se aplică art 113-obligarea la trat m.
-b) Intoxicaţia accidentală (involuntară):
- formă foarte rară, uneori la copii;
- la adulţii ce lucrează în mediu cu vapori de alcool (accident de muncă).

2. Etilismul cronic:
- nevoia aproape permanentă de ingestie zilnică a unor cantităţi de băuturi alcoolice;
- rar comit fapte antisociale; dacă le comit, sunt responsabili;
- progresiv, rezistenţa scade→ tulburări la doze mici;
- poate evolua spre psihoză senilă asociată şi cu tulburări de involuţie.
-a) Dipsomania = necesitatea periodică de a consuma băuturi alcoolice, la intervale de săptămâni,
luni, între acestea existând perioade de abstinenţă;
- irascibilitate, incapacitate de a lucra, nevoie imperioasă de toxic → comit furturi pentru
procurarea lui;
- episodul poate dura zile → apogeu de beţie avansată: stări subcomatoase sau comatoase,
amnezie, tulburări psihosenzoriale (stări delirante, nevrite, tendinţă la suicid);
- consumă alcool metilic, medicinal, poţiuni cu alcool;
- nu răspund de faptele săvârşite pentru procurarea toxicului;
- răspund de faptele antisociale dacă nu se evidenţiază stări psihotice, delirante.
-b) Delirium tremens = stare delirantă la etilici cronici inveteraţi, mai ales la cei privaţi de băutură;
- delir, agitaţie, halucinaţii (zoopsii halucinatoare);
- nu răspund de faptele lor.
-c) Psihoza etilică:
- foarte rară;
- plurietiologie: leziuni meningo-cerebrale, epilepsie, tulburări de involuţie;
- dacă diagnosticul este corect → iresponsabili.
 X. RETARDAREA MENTALĂ

- stări patologice de subdezvoltare psihica cu caracter defectual, permanent si neprogredient

care au originea în etapele timpurii ale dezvoltarii ontogenetice.
- trăsătura principală →I ntirziere globală în dezvoltarea intelectului, a gândirii şi îndeosebi
a abstractizării şi generalizării.
- exista grade variate de nedezvoltare şi a altor funcţii psihice ca afectivitatea, caracterul şi
personalitatea.
- poate fi prezentă şi o variată simptomatologie neurologică, senzorială, somatică şi
endocrină. Această stare de subdezvoltare psihică duce la scăderea capacităţii de adaptare
socială sub cota minimă a normalului.

- Clasificare: - funcţie de QI

► conform DSM IV- se numesc întârzieri mintale:

1. întârziere mintală uşuară QI = 50-69
2. întârziere mintală moderată QI = 20-49
3. întârziere mintală severă QI < 20.

► conform ICD-10- se numesc retardări mentale:

1. retardare mentală uşoară QI = 50-69
2. retardare mentală moderată QI = 35-49
3. retardare mentală severă QI = 20-34
4. retardare mentală profundă QI < 20.
1.Întârziere mintală uşuară QI = 50-69
-cea mai frecventă formă;
-vârsta mintală la subiectul devenit adult între 7 si 10-12 ani;
-reusesc să înveţe limbajul scris şi să dobândească cunoştinţele echivalente primelor 4 clase
elementare, însa într-un ritm mult mai lent în raport cu cei normali.
-sunt capabili să înveţe o meserie simplă care le permite să desfăşoare o activitate productivă
independentă. Pot ajunge la autonomie socială şi capacitate de autoconducere.
-incapacitatea de a prevedea toate implicaţiile actelor şi acţiunilor sale restrâng însa, într-o anumită
masură, posibilitatea de a-şi asuma toată responsabilitatea conduitelor şi a avea integral raspunderea
faptelor savârşite.
► Funcţiile de cunoaştere:
● Atenţia -deficit de concentrare, alteori se poate apropia de normal
● Memoria -în majoritatea cazurilor nu se modifică evident, ci din contra, dezvoltarea ei mai buna
suplineşte insuficientele gândirii;
-se pot evidentia şi fenomene hipomnezice.
● Gândirea -ramâne incomplet dezvoltată, pastrând un caracter concret;
-nu poate atinge stadiul operaţiilor formale ( ipotetico-deductive);
-operaţiile gândirii se desfăşoară la un nivel scăzut:
-Analiza e fragmentară, dominată de elemente nesemnificative;
-Sinteza dificilă pentru că nu sesizează legăturile logice dintre diferitele aspecte ale realităţii.
-Comparatia reflecta incapacitatea de desprindere fata de aspectele strict perceptive.
-Generalizările poartă amprenta dificultăţilor în a distinge ceea ce este comun de ceea ce este
particular. Nu pot defini folosind genul proxim (nu pot face încadrarea în sfera noţiunii
superioare). Nu înţeleg sensul proverbelor şi zicalelor dacă nu le este explicat.
-Abstractizarea nu este posibilă, nu reuşesc să ajungă la stadiul de noţiuni abstracte.
-Învaţă calculul aritmetic elementar, dar nu pot să rezolve problemele.
-Gândirea este rigidă, sunt incapabili de a aplica cele învăţate într-o formă nouă sau în
circumstanţe deosebite (aplică mecanic, indiferent de situaţii formule sau clişee de rezolvare
învaţate). Aplicarea experienţei anterioare pentru prevederea viitorului este imposibilă.
 ● Limbajul-insuficient dezvoltat;
-vocabular sărac, tulburări dislalice sau dizartrice, greşeli gramaticale.
-îşi însuşesc scris-cititul. O fac însă cu dificultate exteriorizând evidente tulburări
dislexice şi disgrafice.
► Tulburări din sfera emoţională:
-imaturitate emoţională exteriorizată prin tendinţă la izbucniri zgomotoase dar de scurtă durată;
-labilitate emoţională;
-descărcări de mânie;
-stări disforice nemotivate;
-agresivitate, ostilitate;
-dependentă faţă de familie;
-egocentrism;
-nevoia de satisfacţii imediate în jocuri şi relaţii sexuale, furturi, vagabondaj;
► Tulburări de comportament:
-frecvenţa crescută faţă de copiii cu intelect normal;
-furturi - favorizate de nevoia de satisfacţii imediate şi sugestibilitatea crescută. Ei sint folosiţi de
obicei drept unelte pentru acţiunile delictuale;
-adolescentele sunt atrase uşor către raporturi sexuale, acestea satisfăcându-le atât pe plan
instinctual cât şi în nevoia de valorizare socială, de apreciere. La baieţi apar mari dificultăţi în
găsirea unei partenere de sex opus, fiind favorizată masturbaţia şi legăturile homosexuale;
-crime impulsive sau de răzbunare;
-tentative de viol;
-incendiere.
2. Întârziere mintală moderată QI = 20-49
- ca adulţi au o vârstă mintală asimilabilă cu cea a copilului între 3 şi 6-7 ani;
- reuşesc să-şi însuşească limbajul vorbit dar nu şi pe cel scris;
- se autoservesc la un nivel elementar, sunt incapabili să se autoconducă, pot efectua muncă
necalificată sub supraveghere (statut de semidependent social);
- sunt incapabili de a aprecia corect realitatea şi consecinţele faptelor lor;
- prezintă mai frecvent malformaţii, tulburări neurologice, senzoriale, somatice, trofice sau
endocrine.
► Funcţiile de cunoaştere:
● Atenţia:
-spontană, de regula vie;
-voluntară cu oarecare stabilitate.
● Memoria:
-este mecanică, uneori diminuată, alteori poate fi hipertrofiată (“calculatorii calendaristici”).
● Gândirea:
-dispun de posibilităţi de gândire concretă, la un nivel modest, fiind capabili să rezolve probe
simple de analiză si sortare.
-nu reuşesc să înţeleagă relaţiile spaţiale, să achiziţioneze noţiunea de număr;
-nu pot fi şcolarizaţi;
-memoria mecanică de care dispun le dă posibilitatea de a acumula un volum de informaţii şi
cunosţinte cu ajutorul cărora se orientează satisfăcător în spaţiul restrâns al ambianţei
familiare lor sau în situaţii cotidiene, fapt care le conferă un oarecare grad de autonomie;
-nu au acces la procese de abstractizare şi generalizare, nu sunt capabili să se descurce în
situaţii, altele decât cele dinainte învaţate. În situaţii noi pentru ei, fie sunt dezorientaţi, fie
uzează de schemele sau soluţiile deja deprinse fără a ţine seama de context.
 ● Limbajul:
-sărac şi defectuos;
-comparabil cu cel al unui copil de 2 ani;
-vocabularul este restrâns la cuvinte uzuale, pronunţia dislalică şi/sau dizartrică, iar sensul
cuvintelor insuficient stăpinit;
-sintaxa simplificată, agramată (incapacitate de acord gramatical);
-nu pot să-şi însuşească limbajul scris, chiar dacă ajung să înveţe să numere automat, să
recunoască litere sau să citească câteva cuvinte.
► Sfera emoţională:
-cunosc pe cei apropiaţi, sunt capabili să-şi exprime afecţiunea faţă de ei, bucuria, nemulţumirea
sau teama, învaţă să se ferească de pericole evidente;
-labilitate emoţională;
-cad uşor pradă unor reacţii violente de furie;
-cer să li se acorde atenţie, sunt geloşi şi înteleg dacă sunt certaţi sau pedepsiţi;
-reacţionează negativ, adesea foarte violent, dacă sunt prejudiciaţi sau nu li se satisfac dorinţele;
-unii sunt sugestibili, docili, prietenoşi, cooperanţi, îndatoritori, alţii, din contra-opoziţionişti,
agresivi, capricioşi, distrug tot ce le cade în mână;
-nu sunt rare cazurile când fundalul emoţional este constituit de o dispoziţie veselă, puerilă;
-sunt vanitoşi, le place să fie laudaţi;
► Tulburări de comportament:
-sunt uneori capabili de acte antisociale grave (distrugere de bunuri, crime, agresiuni sexuale, etc),
care poartă net amprenta impulsivităţii şi insuficienţei mintale;
► Activitatea:
-este în principal stereotipă, automată, lipsită de iniţiativă. Pot fi invăţaţi să efectueze o muncă
necalificată şi activitaţi gospodăreşti în condiţii de supraveghere şi ajutor permanent;
► Autoservirea:
-pot fi educaţi să se alimenteze singuri, să inveţe deprinderile elementare de curaţenie. Îşi însuşesc
controlul sfincterian.
3. Întârziere mintală severă QI < 20
-au o existenţă predominant vegetativă;
-ca adulţi au o vârstă mintală care nu depaşeste stadiul senzorio-motor (sub 2 ani) şi nu dispun de
limbaj. Sunt total dependent social;
-nu ştiu ce este frica fiind incapabili să se ferească de pericolele fizice care le ameninţă viaţa;
-au o importantă şi evidentă simptomatologie neurologică, senzorială, somatică sau endocrină;
-frecvent au facies dismorfic cu numeroase malformaţii cranio faciale. Expresia feţei e natângă,
privirea nefocalizată;
-rezistenţa lor la boli este scăzută şi ca atare durata medie de viată nu este prea mare;
► Funcţiile de cunoaştere:
● Atenţia voluntară este nulă;
● Limbajul este absent sau constituit doar din sunete nearticulate cu ajutorul cărora işi
exteriorizează senzaţia de disconfort. Doar unele cazuri reuşesc să-şi însuşească câteva cuvinte
pe care le pronunţă defectuos şi al căror sens nu le este complet definit.
► Sfera emoţională:
-emoţiile sunt fie absente, fie primitive, exteriorizând în mod violent, uneori, in maniera autoagresivă
(se muşcă, se lovesc cu capul de obiecte, se zgârie), nemulţumirea;
-nu recunosc pe cei care îi îngrijesc;
► Activitatea:
-este dezordonată, lipsită de scop, ei stau în pat indiferenţi, se balansează ritmic sau devin agitaţi
fără motiv, se autolovesc sau comit acte agresive. Nu ştiu sa se joace, sunt incapabili să-şi
însuşească fie şi cele mai elementare deprinderi de autoservire, activitatea conştientă fiind ca şi
inexistentă;
-instinctele sunt exagerate, bolnavii au bulimie, manâncă şi beau orice (nu fac deosebirea dintre
comestibil şi necomestibil), iar la pubertate se masturbează fără jenă;
-în formele grave nu se stabileşte controlul sfincterian.
 XI. ASPECTE MEDICO-LEGALE ÎN DISCERNĂMÂNT
- Discernământul este rezultatul sintezei dintre personalitate şi conştiinţă, sinteză ce se manifestă
în momentul săvârşirii unei activităţi ce se traduce prin capacitatea unei persoane de a aprecia critic
conţinutul şi consecinţele faptelor sale (adică să conceapă planul unei acţiuni, etapele ei de
desfăşurare, cât şi urmările ce decurg). Discernământul poate fi păstrat, scăzut (diminuat), mult
scăzut şi abolit.
- Personalitate – totalitatea însuşirilor psihice ale unei persoane (temperament, caracter, senzaţii,
percepţii, gândire, voinţă, etc). Poate fi: matură, nevrotică, dizarmonică, imatură, deterorativ-
demenţială, psihotică.
- Conştiinţa – sinteza complexă a funcţiilor psihice superioare prin care omul se integrează în mediu,
fixează şi asociază cu ajutorul gândirii şi judecăţii noţiunile primite. Are 4 niveluri: elementară,
operaţional-logică, anxiologică, etică.
● Personalitate + Conştiinţă → Discernământ:
1. P. matură etică păstrat
2. P. nevrotică anxiologică scăzut
3. P. dizarmonică
4. P. imatură operaţional-logică mult scăzut
5. P. deterorativ
-demenţială
6. P. psihotică elementară abolit

În practica se întâlnesc foarte frecvent cu decompensări traduse prin manifestări infracţionale la

categorii care în general păstrează nealterate funcţiile cognitiv-conative, având în consecinţă
discernământul critic faţă de fapte (personalităţi dizarmonice, psihopatii, nevroze), după cum o serie
de psihoze endogene, care în general au alteralte aceste funcţii, se pot prezenta în stare de remisiune
cu sau fără defect, persoanele având discermănânt păstrat sau cel mult diminuat, ceea ce echivalează
cu noţiunea de responsabilitate şi de păstrare a capacităţii psihice. Totodată este necesar să fie făcută
diferenţierea între nivelele de conştiinţă şi caracterul tulburărilor psihice din momentul examinării şi
constatării medico-legale şi cele din momentul săvârşirii faptelor.
- Trebuie să se reţină că abolirea discernământului (respectiv incapacitatea psihică) nu este conferită
atât sau exclusiv de gravitatea teoretică a bolii psihice, cât de destructurarea nivelelor 1(elementară) şi
2 (operaţional-logică) ale conştiinţei prin intensitatea tulburărilor psihice, respectiv conţinutul
patologic al gândirii subiectului la momentul săvârşirii faptelor, pe când alterarea exclusivă a nivelului
3 (coştiinţa axiologică) antrenează numai o diminuare a capacităţii psihice cu scăderea
discernământului (ceea ce în practică trebuie să se traducă prin responsabilitate cu circumstanţe
diminuate, pe care le acordă organul de judecată numai în contextul întregului material probator
asupra actului antisocial comis, după cum conservarea tuturor nivelelor de conştiinţă se traduce prin
integritatea capacităţii psihice şi a discernământului şi în consecinţă prin responsabilitate penală şi
păstrarea capacităţii de excerciţiu).
-Pe de altă parte, în practica de expertiză să întâlnesc frecvent subiecţii cara aparţin unei categorii de
graniţă între normalitatea psihică şi patologia psihică majoră şi anume, cea a stărilor marginale, a
psihopaţilor şi în general cu persoanele dizarmonice şi imature la care, condiţie frecventă de
manifestare infracţională, o constituie abuzul de alcool, situaţii conflictuale, regimul de activitate cu
desciplină riguroasă sau situaţii de frustrare. În aceste condiţii capacitatea psihică este în general
păstrată, iar gradarea discernământului este foarte variabilă, de la integritate până la anularea
acestuia, ceea ce impune o interpretare individuală asupra capacităţii psihice şi implicit a
responsabilităţii. La această categorie de infractori, reprezentată de personalitate dizarmonică, s-au
remarcat o serie de trăsături comune: instabilitate, inadaptabilitate, impulsivitate, toleranţă scăzută la
frustrare, imaturitate afectiv- volitivă, egofilie, narcofilie, până la insuficienţa sentimentelor moral-
sociale, tendinţa la bravare şi la simulare. Aceste trăsături motivează comportamentul lor antisocial cu
tendinţa la cronicizare şi frecvenţa reiterării infracţionale (marele recidivism). Acest comportament se
traduce prin:
- un mare potenţial de antisocialitate;
- un comportament delictual polivalent;
- spontaneitatea acţiunilor prin necesitatea satisfacerii imediate a pornirilor (pulsiunilor) instinctiv-
emoţionale;
- agresivitatea, exacerbată de tendinţe narcofilice;
- rolul de inductor negativ activ sociopatic pe care-l exercită;
- malignitatea comportamentului antisocial, atât prin efecte social negative cât şi prin posibilitate
de decompesare, în care tulburările majore de intensitate psihotică la un moment dat pot antrena
implicaţii juridice.
- O serie de psihoze endogene cum ar fi – schizofrenia hebefrenă, psihoză bipolară, etc pot
prezenta uneori un debut „medico-legal”, în sensul că devin manifeste prin declanşarea
unei simptomatologii hetero sau autoagresive majore şi specifice (omucidere, suicid) de
motivaţie patologică între actul antisocial şi tulburările de gândire sistematizate şi
nesistematizate, expansive sau depresive, congruente sau incongruente cu o stare
afectivă existând o legătură directă şi necondiţionată de cauzalitate. În această situaţie,
pe lângă internarea obligătorie în vederea observaţiei clinice şi investigaţii pentru
precizarea diagnosticlui şi obiectivitatea acestor tulburări se impune instituirea măsurilor
de siguranţă cu caracter medical.
- „Reacţiile medico-legale” – terminologia pentru o serie de acte antisociale de motivaţie
patologică (ex: fuga patologică, incendiu patologic, omorul patologic, exhibiţionismul, furt
patologic) sunt denumite conduitele reactive cu implicaţii medico-legale, care sunt
sistematizate astfel:
- conduite reactive agresive paroxistice majore şi specifice sub ambele aspecte de
direcţionare (hetero sau autodistructive – omorul patologic, pruncuciderea);
- conduite reactive funcţionale postagresive traumatice (ex: sinistroză”);
- conduite reactive intenţional-vendicative (simularea);
- conduite reactive funcţionale de frustrare, cu motivaţie complexă („reacţii de detenţie”);
- conduite reactive pe fond constituţional-caracteristic (transexualismul).
 XII. TULBURĂRI DE PERSONALITATE
(conform ICD-10)
► Personalitatea se compune din structuri psihice dispuse ierarhic-stratificat, rezultate printr-un
îndelungat proces de devenire ierarhic-evolutivă, de diferenţiere şi specializare funcţională. Aceste
structuri cuprind următoarele sectoare:
A. Sectorul visceral – cuprinde sfera somatică viscerală, sistemul endocrin şi sistemul nervos vegetativ;
B. Sectorul psihologic – cu 4 structuri:
1. Structura instinctuală – este automată, corespunde vieţii instinctive, tendinţelor, trebuinţelor şi
pulsiunilor individului (reflexul alimentar, sexual, agresivitatea, autoconservarea, etc). Aceste
manifestări reprezintă “conduite de gradul I”, adică forme inferioare de comportament instictual,
corespunzând sectorului inconştient al personalităţii.
2. Structura afectivă – din sectorul subconştient al personalităţii, având un caracter semiautomat,
posibil de a fi conştientizat, şi deci, parţial analizabil şi inteligibil pt individ. Cuprinde afectele,
sentimentele şi pasiunile. Sunt conduitele de gradul II sau afective. Spre deosebire de cele de gradul I
se deschide către lume, către real.
3. Structura conativă – are caracter conştient, voluntar, corespunzător activităţii individului. Face
parte din sectorul conştient al personalităţii, manifestată în exterior sub forma conduitelor de gradul
III (conative), sub 2 aspecte:
-a) gnozice de tip receptor – reprezentate prin senzaţii şi percepţii;
-b) praxice de tip efector – reprez prin voinţă şi activitate.
Ambele forme sunt supuse unui control conştient şi declanşate de o decizie prealabilă, voluntar
deliberată a acestuia. Sunt conduitele de cunoaştere şi acţiune a persoanelor.
4. Structura simbolică – caracter conştient, voluntar, corespunzând activităţii intelectuale a individului.
Face parte din sectorul conştient al personalităţii, putând fi autoanalizabilă de către individ, care
dispune de facultatea de dirijare a acesteia. În cursul desfăşurării sale, ea poate fi declanşată,
controlată sau întreruptă în mod voluntar. Se manifestă în exterior sub forma conduitelor de gradul
IV, al conduitelor simbolice sau intelectuale, reprezentate prin gândire, memorie, imaginaţie,
reprezentări, creaţii.
► Tulburări de personalitate:

1. Tulburarea paranoidă de personalitate:

- o sensibilitate excesivă la eşecuri/înfrângeri şi atitudini neprietenoase;
- tendinţa de a purta ranchiună permanent, refuzul de a ierta insultele, loviturile sau
desconsiderarea;
- suspiciunea şi o tendinţă largă de a distorsiona trăirile, prin considerarea greşită a acţiunilor
neutre sau prietenoase ale altora drept acte de ostilitate sau dispreţ;
- un sentiment combativ şi tenace de susţinere a drepturilor personale, care nu este adecvat
situaţiei prezente;
- suspiciunea recurentă, fără justificare, privind fidelitatea partenerului;
- tendinţa către o stimă de sine excesivă, manifestată printr-o atitudine persistentă de referinţî la
sine-însuşi;
- preocupări privind explicarea prin “conspiraţii” lipsite de substanţă a evenimentelor care-l implică
sau lumea în general;
- include: tulburarea de personalitate paranoidă expansivă, cverulentă, fanatică şi senzitivă.
2. Tulburarea schizoidă de personalitate:
- puţine activităţi care produc plăcere;
- răceală emoţională, detaşare sau afect tocit;
- capacitate limitată de a exprima căldura, sentimente tandre sau mânie;
- indiferenţă aparentă faţă de laudă sau critici;
- interes scăzut faţă de stabilirea relaţiilor sexuale;
- preferinţă pentru activităţi solitare;
- preocupări excesive pt fantezii şi introspecţie;
- lipsa prietenilor apropiaţi sau a relaţiilor bazate pe încredere (sau având numai una) sau a unei
dorinţe de a stabili astfel de legături;
- insensibilitate marcată faţă de respectarea normelor sociale şi convenţiilor.
3. Tulburare disocială de personalitate:
- nepăsare rece faţă de sentimentele celorlalţi;
- atitudine marcată şi persistentă de iresponsabilitate şi dispreţuire a normelor, regulilor şi
convenţiilor sociale;
- incapacitatea de a menţine relaţii durabile, deşi nu există nici o dificultate în stabilirea lor;
- toleraţă f scăzută la frustrare şi un prag scăzut de control al tendinţelor de a manifesta
agresivitate, inclusiv violenţă;
- incapacitatea de a trăi sentimentul de vină şi de a învăţa din experienţă, în special din pedepse;
- o înclinaţie marcată de a da vina pe alţii sau de a oferi explicaţii plauzibile pentru comportamentul
care l-a dus în conflict cu societatea;
- iritabilitatea;
- tulburarea de conduită prezentă din copilărie sau adolescenţă;
- include: tulburarea de personalitate amorală, antisocială, asocială, psihopată şi sociopată.
4. Tulburare emoţional-instabilă de personalitate:
- impulsivitate, lipsa autocontrolului, instabilitate afectivă, capacitatea de a face planuri “în avans”
minimă, explozii de furie cu violenţă sau explozii comportamentale mai ales când sunt criticaţi sau
împiedicaţi de alte persoane;
- sunt 2 forme, ambele carcterizate de impulsivitate si lipsa autocontrolului:
-a) de tip impulsiv:
- instabilitate emoţională şi lipsa controlului impulsurilor, explozii de violenţă sau de comportament
agresiv frecvente, în special ca reacţii la criticile altora;
- include: tulburarea de personalitate explozivă şi agresivă;
-b) de tip borderline:
- instabilitate emoţională, imaginea despre sine, ţelurile şi preferinţele sale interne (inclusiv cele
sexuale) sunt neclare şi tulburate;
- sentiment cronic de gol interior; o tendinţă de a se implica în relaţii intense şi instabile ce pot
cauza crize emoţionale repetate şi pot fi asociate cu eforturi excesive de a preveni abandonarea şi o
serie de acte suicidale sau de autovătămare (pot apărea şi fără factori declanşatori);
- include: tulburarea de personalitate de frontieră.
5. Tulburare de personalitate histrionică:
- auto-dramatizare, expresie teatrală, exagerată a emoţiilor;
- sugestibilitate, uşor influenţat de către alţii sau de circumstanţe;
- afectivitate labilă şi emoţională;
- căutarea continuă a senzaţiilor puternice, a admiraţiei celorlalţi şi a activităţilor în care este în
centrul atenţiei;
- seducţie inadecvată în comportament sau înfâţişare;
- atenţie exagerată pt atracţia fizică;
- egocentrism, autoindulgenţă, dorinţa continuă de a fi apreciat, existenţa sentimentelor uşor de
rănit şi comportament persistent manipulativ pt satisfacerea nevoilor proprii;
- include: tulburarea de personalitate isterică şi psiho-infantilă.

6. Tulburare anankastă de personalitate:

- sentimente de îndoială şi prudenţă excesivă;
- preocuparea în detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau programe;
- perfecţionism care interferează cu îndeplinirea sarcinilor;
- conştinciozitate, scrupulozitate excesivă şi preocupări nenecesare privind eficienţa, până la
excluderea plăcerii şi a relaţiilor interpersonale;
- pedanterie excesivă şi aderenţă la convenţiile sociale, rigiditate şi încăpăţânare;
- insistenţă nerezonabilă ca ceilalţi să respecte modul său de a acţiona sau rezistenţă în a permite
celorlalţi să facă ceva;
- întruziunea unor gânduri sau impulsuri insistente şi supărătoare;
- include: tulb de personalitate compulsivă şi obsesională.
7. Tulburare de personalitate anxios-evitantă:
- sentimente persistente şi generale de tensiune şi îngrijorare;
- convingerea că este incapabil social, neatractiv sau inferior celorlalţi;
- preocuparea excesivă privind criticile sau respingerea pe plan social;
- dorinţa de a evita relaţiile cu oamenii, dacă nu este sigur că este agreat;
- existenţa unor restricţii în viaţă, din cauza nevoii de securitate fizică;
- evitarea activităţilor sociale sau profesionale care implică contacte interpersonale semnificative
din cauza fricii de a fi criticat, respins;
- hipersensibilitate la rejecţie şi critică.

8. Tulburare dependentă de personalitate:

- încurajarea sau autorizarea acordată altora de a lua decizii foarte importante pt viata sa;
- subordonarea nevoilor personale faţă de nevoile celor de care este dependent şi supunerea
exagerată la dorinţele acestora;
- nu doreşte să formuleze nici cele mai mici cereri oamenilor de care depinde;
- se simte prost dispus sau neajutorat când este singur, din cauza fricii exagerate de a fi
incapabil să-şi poarte singur de grijă;
- preocupare însoţită de teama de a fi abandonat de către persoanele cu care are o relaţie
strânsă şi de a fi lăsat să-şi poarte singur de grijă;
- capacitate limitată de a lua decizii în viaţa de zi cu zi, fără a primi sfaturi exagerate şi
asigurări repetate din partea celorlalţi;
- autoperceperea ca fiind neajutorat, incompetent şi lipsit de putere;
- include: tulb de personalitate astenică, inadecvată, pasivă şi defetistă.
9. Alte tulburări specifice de personalitate:
- cuprinde tulb de personalitate neîncadrate în categoriile de mai sus;
-include: excentricitatea, tulb de personalitate tip “Haltlose”, imaturitatea, personalitatea
narcisistică, pasiv-agresivă şi psiho-nevrotică.

10. Tulburare de personalitate, nespecificată:

- include: - nevroza de caracter NSA;
- personalitatea patologică NSA.

● Tulburări de personalitate mixte şi alte tulburări de personalitate:

- nu prezintă pattern-ul specific al simptomelor unui tip de personalitate descris mai
sus;
- de 2 tipuri:
-a) tulburări mixte de personalitate:
- cu trăsături comune ale mai multor tulb de personalitate din cele descrise mai sus.
-b) modificări stânjenitoare de personalitate:
- secundare diagnosticului principal sau unei tulburări afective sau anxioase
coexistente.