Zoonozele sunt definite conform Organizatiei mondiale a Sanatatii ca ’’ boli

sau infectii care se transmit in mod natural intre animalele si om,dar si

invers’’.Termenul de zoonoze apare in sec XIX si apartine lui Rudolf Wirehow si a
fost acceptat dupa 1959 de comitetul de experti OMS care incearca sa pastreze
termenii:
- autropo – zoonoze (om – animal)
- zooantroponoze (animal – om) pentru a indica directia in care se
transmite boala intre speciile de animale vertebrate si de la acestea la om si invers.
Hipocrate si Aristotel mentioneaza legatura dintre om si animale in cazul
anumitor boli ca turbarea, antraxul, morva (la cal).In epoca Renascentista, G.
Fracastro a admis posibilitatea transmiterii unor boli, in special a turbarii la om,
prin muscatura de caine.Prima demonstratie stiintifica, privind interdependenta
patologiei umane cu cea animala a fost realizata in urma vaccinarii omului cu
vaccin de la vaca in scopul imunizarii impotriva variolei.
Stransa asociere a oamenilor cu animalele lor, in tara noastra si in zone largi
ale lumii, frecvent in conditii necorespunzatorea de igiena, continua sa favorizeze
infectiile zoonotice, dintre care cele parazitare prezinta o importanta deosebita.
Anumite grupuri ocupationale pot fi expuse unor riscuri mai mari, asa cum sunt
agricultorii, crescatorii de animale, silvicultorii, vinatorii. Desi zoonozele pot fii
importante in zona rurala, nu este de neglijat dimensiunea urbana a lor. Astfel se
stie ca unele animale salbatice se pot stabili in zone suburbane sau urbane,
devenind o sursa puternica de infectii zoonotice(ex: vulpea si Echinococcus
multilocularis). Animalele de companie din mediul urban sunt o sursa importanta
de boli zoonotice, in special de tip parazitar (ex: giardioza, toxoplasmoza, chistul
hidatic). O noua dimensiune a bolilor zoonotice s-a manifestat prin cresterea
indivizilor imunosupresati, fie urmare a terapiei din transplanturi, fie bolilor
imunosupresive (SIDA). Pentru acesti subiecti boala le poate ameninta viata (ex:
toxoplasmoza, criptosporidioza, microsporidioza).In cazul xenotransplantelor
anumiti agenti infectiosi (virusuri, prioni, protozoare), prezenti la animalul donator
(porc), ar putea fi transmisi omului receptor.Multe din infectiile si infestatiile
emergente care suscita un interes deosebit si pentru care se dezvolta sisteme
globale de supraveghere sunt zoonoze. Speciile de paraziti din genul Trichinella si

1
Toxoplasma prezinta ponderea cea mai insemnata in zoonozele de origine
parazitara si in special in zoonozele transmise prin alimente.

 CLASIFICAREA ZOONOZELOR
In functie de agentul patogen ce le produce, zoonozele pot fi clasificate in
urmatoarele categorii:
-zoonoze bacteriene (antrax, tuberculoza, salmoneloze,
stafilococi,clostridii, infectii colibacilare, bruceloza, campilobacterioza, rujetul,
leptospiroza, pasteureloza, morva);
- zoonoze produse de ricketsii si clamidii (febra butonoasa,febra Q);
- zoonoze virale (gripa, rabia, variola, febra aftoasa);
- zoonoze micotice (dermatofitoze);
- zoonoze produse de prioni (encefalopatia spongiforma bovina);
-zoonoze parazitare (giardioza, ascaridioza, teniaza, trichineloza,
cisticercoza, hidatidoza, toxoplasma, toxocaroza, fascioloza, sarcocistoza,
cenurozele);

CAI DE TRANSMITERE DE LA ANIMALE LA OM

Riscul de contaminare al omului este dat de:
- contactul direct cu animalele bolnave sau purtatoare de germeni;
-manipularea inadecvata a produselor si subproduselor de la animale
bolnave (cadavrele/ carcasele, sangele, pieile, lana infestate);
- contactul cu obiecte contaminate de animalele bolnave;
- consumul de alimente de origine animala, incorect preparate termic,
alimente provenite de la animale bolnave.
Animalele bolnave pot prezenta o forma manifesta de boala sau o forma de
boala inaparenta.Trebuie avut in vedere ca pot exista boli care la animale
evolueaza inaparent clinic, dar care la om au manifestare clinica foarte severa, ceea
ce face ca in asemenea cazuri existenta bolii la animale sa se suspicioneze pe baza
bolii aparute la om (exemplu: trichineloza, febra Q, psitocoza).

AGENTII CAUZALI SI INTERACTIUNEA LOR CU ORGANISMUL UMAN

Microorganismele exercita asupra organismului o actiune variata si

complexa in functie de patogenitatea speciei respective.Patogenitatea reprezinta
proprietatea microbilor de a produce procesul infectios care este rezultatul
interactionarii dintre factori de patogenitate ai microbilor si mijloacelor de aparare
antimicrobiana de care dispune microorganismul.Contaminarea reprezinta
procesul prin care microbul ajunge in contact cu organismul.In forma toxica a
toxiinfectiilor, microbii imbolnavesc prin intermediul toxinelor pe care le secreta in

2
alimente( ex. Clostridium Botulinium ).Microbii ajunsi in tubul digestiv odata cu
alimentele se inmultesc la acest nivel si elaboreaza exo si endotoxine, determinand
manifestari clinice ale gatroenteriteloracute:
-patrund in sange (bacterimie) de unde sunt vehiculate in diferite tesuturi
si organe;
-alteori se multiplica puternic in sange (septicemie).

 FACTORII DE PATOGENITATE
Se impart in doua categorii:
- primara determina infectia sau intoxicatia organismului
- alerarea secundara a caror actiune consta in sensiblizarea alergica a
organismului
Zoonozele pot fi impartite in trei grupe :
- zoonoze majore, foarte frecvente si foarte greve: turbarea (rabia),
bruceloza, tuberculoza
- zoonoze minore, includ boli care din punct de vedere clinic au o
evolutie mai usoara: trematodoze
- zoonoze potentiale: streptococii, stafilococii
Nu intotdeauna boala se produce prin contact direct om – aminal,exista cazuri
unde apar gazdele intermediare: purici, capuse, paduchi, rozatoare.Dupa rezervorul
animal sunt:
- zoonoze provenite de la animalele salbatice si domestice (sinantrope)
- zoonoze provenite de la animale de laborator, inclusiv primate
Dupa mediul si zona geografica sunt:
- zoonoze de tip rural sau urban
- zoonoze de padure
Dupa sensul de trasmitere al bolii:
- antropozoonoze: de la animale la om
- zooantroponoze: de la om la animal
- amfixenoze: de la om la animal sau de la animal la om
- zoonoze profesionale: la pers prin a caror profesie vin in contact cu
animalele vii, carcase (crescatorii de animale vii, macelarii, med veterinari).
- zoonoze familiale: transmise de la animalele de curte sau apartament
(echinocoza = boala ghearelor de pisica).
Dintre masurile generale de profilaxie nespecifica sunt de enuntat:
-efectuarea examenului medical obligatoriu (la incadrare si periodic)
pentru personalul ce desfasura activitate in sectoare zootehnice sau in obiective
care produc, prelucreaza, transporta si valorifica produse de origine animala;
- educatia sanitara periodica a personalului ce lucreaza cu animalele;

3
 - utilizarea permanenta a masurilor de igiena individuala (se refera mai
ales la spalarea mainilor de catre personalul de specialitate care lucreaza cu
animale sau personalul care manipuleaza sau prelucreaza produse alimentare de
origine animala);
- dotarea cu truse de prim ajutor pentru personalul unitatilor detinatoare de
animale si/ sau care produc, prelucreaza, transporta si valorifica produse de origine
animala, in vederea prevenirii transmiterii zoonozelor, prin aplicarea masurilor de
prim ajutor in cazul unor accidente sau incidente la locul de munca;
-existenta si utilizarea obligatorie a filtrelor sanitar-veterinare (la intrarea
in sectoarele zootehnice si adaposturile animalelor, pentru schimbarea obligatorie a
hainelor si incaltamintei de strada cu echipament de protectie precum si spalarea si
dezinfectarea acestora), a dezinfectoarelor auto (la intrarea in sectoarele zootehnice
si a dezinfectoarelor pentru persoane (la intrarea in adaposturile pentru animale);
-efectuarea periodica a actiunilor D.D.D. (de dezinfectie, dezinsectie si
deratizare);
-respectarea normelor de igiena privind consumul produselor de origine
animala,evitarea consumului de carne cruda;
-unitatile ce depoziteaza, manipuleaza, transeaza, transporta,
comercializeaza produse de origine animala trebuie obligatoriu sa fie dotate cu
utilaje frigorifice care sa permita prevenirea alterarii acestora si a transmiterii de
boli prin intermediul lor, dar si asigurarea lantului de frig pe tot parcursul
produselor de origine animala;
-asigurarea si supravegherea modului de crestere, inmultire si hranire a
animalelor (spatiilor de cazare a animalelor, a furajelor, a surselor de adapat, a
locurilor de pasunat pentru prevenirea aparitiei de boli transmisibile de la animale
la om);
-supravegherea clinica permanenta a animalelor din cadrul unitatilor
detinatoare de animale, evacuarea si neutralizarea corecta a deseurilor, dejectiilor,
apelor uzate, cadavrelor animalelor bolnave;
-unitatile alimentare care prepara mancare vor pastra probele de
mancare, conform legislatiei in vigoare;
-interzicerea achizitionarii de carne si produse de carne din surse
neautorizate si necontrolate sanitar si sanitar-veterinar;
-indepartarea cainilor comunitari;
-pasteurizarea laptelui.

Profilaxia specifica se realizeaza prin urmatoarele masuri:colaborarea dintre

medicul veterinar si medicul uman (epidemiolog, infectionist, igienist, medic de
familie) este esentiala pentru instituirea si mentinerea celor mai adecvate masuri de
profilaxie si combatere a zoonozelor, vaccinarea profilactica a grupelor
4
 profesionale cu risc crescut de imbolnavire prin zoonoze, vaccinarea efectivelor de
animale impotriva unor zoonoze (turbarea, antrax, rujetul.),depistarea bolilor
transmisibile de la animale la om prin recoltarea probelor de sange (ca de exemplu
pentru: leucoza, bruceloza, leptospiroza, tuberculoza).

SALMONELLA

Cap.2.Descrierea bolii

Denumirea genului provine de la medicul veterinar american Daniel Salmon, care

la sfârşitul secolului XIX a izolat din intestinul porcului prima tulpină aparţinând
acestui grup taxonomic.Salmonelele sunt bacterii aerobe sau facultativ aerobe,gram
negative,nesporulate,mobile-exceptie facand Salmonella gallinarum si Salmonella
pullorum.Nu fermenteaza lactoza,indol negative,uree negative,lichefiaza
gelatina,fermenteaza glucoza cu producere de gaze.Sunt patogene pentru una sau mai
multe specii de animale.Exista 4000 de serotipuri determinate pe baza antigenelor O si
H,cele mai frecvente implicate in bolile mamiferelor sunt cele din primele grupe
A,B,C,D.
Se presupune că genurile Salmonella şi Escherichia s-au desprins dintr-un
strămoş comun în urmă cu 120-160 milioane de ani. Toate serovarurile de S. enterica
poartă insulele de patogenitate 1 şi 2 (SPI-1, SPI-2) care au fost obţinute prin transfer
orizontal, prin plasmide sau prin fagi.La S. typhimurium sunt necesare cel puţin 60 de
gene pentru virulenţă. Prin comparaţia dintre secvenţele 16s şi 23s ale RNAr s-a
demonstrat că salmonelele sunt înrudite cu E. coli şi cu Shigelele.Serovarurile
monofazice de salmonele sunt adaptate la mamifere, iar cele bifazice la
reptile.S.enterica şi E. coli posedă un număr mare de fenotipuri mutagene, ceea ce a dus
la mărirea numărului de recombinări între diferite specii.La S. typhimurium a fost
demonstrată prezenţa unei enterotoxine polipeptidice de 29 kDa, care posedă
următoarele trăsături:
1. reacţionează cu toxina holerică;
2. activează adenilat-ciclaza;
3. receptorul celular preferat al celulei gazdă este gangliozidul GM1;
4. testul ansei ileale este pozitiv.
Tulpinile virulente de S. enterica iniţiază infecţia în celulele nonfagocitare,
ataşându-se la mucoasa intestinală cu ajutorul adezinelor fimbriale, codate de o genă de
pe SPI-1. Aceasta, este urmată de penetrarea foliculilor limfoizi ai plăcilor Peyer din
mucoasa intestinală. Iniţierea infecţiei are loc în ileon. O dată intrate salmonelele
invadează celulele M ale plăcilor Peyer. Din veziculele acestor celule ele intră în
lizozomi.
5
 Tulpinile virulente de S. enterica secretă în citoplasmă o proteină (SpiC) care
previne fuzionarea veziculelor cu lizozomii.
S.typhimurium conţine fimbrii care aderă selectiv la celulele M. Pentru a pătrunde
în celulele non-fagocitare sunt ajutate de un sistem de secreţie de tip III.Serovarurile de
salmonele nontifoide au grade diferite de patogenitate pentru om. S. Pullorum şi S.
Gallinarum sunt slab patogene, iar S. Choleraesuis, S. Dublin şi S. enteritidis sunt înalt
patogene.
Salmonella Choleraesuis se izoleaza mai frecvent din sânge, decât din scaunele
bolnavilor. Acest serovar împreună cu S. Dublin sunt asociate cu o mortalitate mai mare
la om. S. Choleraesuis produce de obicei septicemie.

 Caractere generale

Toxiinfecţiile alimentare produse de salmonele, din punct de vedere al

frecvenţei şi al implicaţiilor igienico-sanitare ocupă primul loc în majoritatea
ţărilor. Acestea apar mai frecvent în anotimpurile calde (mai-octombrie),când
există mai mulţi purtători umani şi animali, temperatura fiind factor favorabil
pentru dezvoltarea şi multiplicarea germenilor.Există peste 2700 de serotipuri
Salmonella, grupele majore fiind reprezentate de:
- grupul I - S. enterica subsp. enterica;
- grupul II - S. enterica subsp. salamae;
- grupul III - S. enterica subsp. arizonae;
- grupul III b - S. enterica subsp. diarizonae;
- grupul IV - S. enterica subsp. houtenae;
- grupul V - S. enterica subsp. indica.
Grupul V a căpătat statutul de specie, ca S. bongori. Aceste schimbări au avut
loc pe baza hibridizărilor DNA-RNA şi a electroforezei enzimatice multiloculare.
Serovarurile se pot scrie cu literă mare. De exemplu: S. enterica serovar
Typhimurium poate fi notată S. typhimurium.
Din punct de vedere epidemiologic, salmonelele pot fi plasate într-una din
următoarele trei grupe:
1. Serotipuri monopatogene pentru om: S. Typhi, S. Paratyphi A, S.
Paratyphi C, care sunt agenţii febrei tifoide şi paratifoide.
Serovaruri adaptate gazdei (patogeni umani ce pot fi contactaţi din alimente).
S.Gallinarum (carnea de pasăre), S. Dublin (carnea de vită),S.Abortus-equi (cal), S.
Abortus-ovis (oaie), S. Choleraesuis (carnea de porc).

2. Serovaruri inadaptate (fără gazdă preferenţială); patogeni pentru oameni şi

animale includ majoritatea serovarurilor care produc toxiinfecţiile alimentare.

6
Principalele rezervoare pentru infecţia umană sunt păsările, bovinele, ovinele şi
porcinele.
La oameni, prezenţa şi severitatea simptomelor depind de doza infectantă.
Tipic, apare o diaree apoasă, cu durată de câteva zile, ce duce la deshidratare, cu
dureri abdominale şi febră joasă. Septicemia şi formarea abceselor sunt rare.
La animale este frecventă infecţia subclinică, multe dintre acestea fiind
purtători intermitenţi sau persistenţi. Bovinele, pot prezenta febră, diaree, avorturi.
La viţei apar epizootii de diaree, cu o mortalitate înaltă.La porcine, febra şi diareea
sunt mai puţin frecvente decât la bovine.Ovinele, caprinele şi păsările infectate nu
prezintă de obicei nici un semn de infecţie.
Profilaxia şi combaterea toxiinfecţiilor alimentare includ măsuri de educare a
celor care manipulează alimentele pentru menţinerea igienei corespunzătoare în
bucătării, prepararea adecvată a cărnii, refrigerarea alimentelor preparate şi
prevenirea contaminării încrucişate, pasteurizarea laptelui, măsuri de igienă
personală şi reducerea contaminării carcaselor de păsări în abatoare. Iradierea
cărnii şi a altor alimente înainte de achiziţionare va reduce contaminarea.
Salmoneloza umană se poate manifesta sub două forme clinice. Cea mai
severă este febra enterică, produsă de S. typhi sau S. paratyphi A, B sau C.
Cu puţine excepţii, în cazul febrei paratifoide B transmiterea este interumană,
fără implicarea animalelor. Toate celelalte salmonele aparţin în primul rând
animalelor şi unele pot fi transmise la om, producând „salmoneloza non-tifoidică”.

 Istoricul bolii

În 1880, Eberth şi Koch, au evidenţiat în foliculii limfatici necrotici la

decedaţii de febră tifoidă, un bacil incriminat în etiologia bolii, pe care ulterior
Gartner reuşeşte să-l cultive.
Salmon şi Smith, în 1885, izolează Bacillus choleraesuis de la porcii cu pestă,
iar Gartner descrie în 1888 în Germania prima toxiinfecţie alimentară, cu 58 de
îmbolnăviri în urma consumului de carne de vită tăiată de necesitate şi atribuie
acestui microorganism numele de B. enteritidis.
În anul 1900, Lignieres, separă pasteurelele de grupul de bacterii descris de
Salmon şi constituie un nou gen, în cadrul bacteriilor intestinale Gram negative, pe
care îl intitulează Salmonella.În 1899, în Belgia, are loc o izbucnire determinată de
un bacil anterior izolat şi descris de Loeffler la şoarecii dintr-o crescătorie de
laborator şi pe care îl denumeşte Bacillus aertrycke.
În România prima salmoneloză (o toxiinfecţie alimentară determinată de
friptură din carne de miel) a fost descrisă de Babeş, în 1905.
Pornind de la studiile privind structura antigenică, ale lui Andrews, în 1921-
1924, White propune prima schemă de identificare antigenică, extinsă ulterior de
7
Kauffmann, cunoscută azi ca schema Kauffmann-White.Craigie şi Yen, utilizând o
serie de bacteriofagi specifici alcătuiesc în 1939 prima schemă de tipizare la
Salmonella typhi, utilizarea ei fiind şi astăzi de necontestat în investigarea
epidemiologică a febrei tifoide. Studiile de conversie antigenică sub acţiunea
bacteriofagilor temperaţi efectuate de Le Minor şi Popoff au modificat radical
taxonomia genului, introducând un sistem raţional de clasificare.

Numărul actual al serotipurilor de Salmonella

Specia Subspecia Număr de serotipuri

Enterica 1435

Salomae 485

Arizonae 94

enterica

Diarizonae 321

Houtenae 69

Indica 11

bongori - 20

S.enterica cuprindea şase subspecii (pe criterii exoenzimatice): enterica,

salamae, arizonae, diarizonae, houtenae şi indica.În cadrul speciilor şi subspeciilor
au fost descrise serotipuri desemnate taxonomic prin nomenclatura din schema
Kauffmann-White.
Pentru simplificare, în practică se foloseşte terminologia de gen Salmonella,
urmată de denumirea de serotip.Pentru a deosebi termenii care desemnează specia
sau subspecia de cei care definesc serotipul, s-a făcut propunerea, ca acesta din
urmă să fie scris cu iniţială majusculă (de exemplu: Salmonella anatum).
La unele serotipuri se întâlnesc subdiviziuni bazate pe criteriul sensibilităţii la
bacteriofagi (fago sau lizotipuri), la bacteriocine (bacteriocinotipuri) şi la
antibiotice.

8
 Serotipuri de salmonele patogene pentru animale şi om
Gazda Serotipuri de Infectia produsa
Sallmonella
Om S.typhi Febra tifoida
S.paratyphi Febra paratifoida
S.schottmuelleri Febra paratifoida
S.enteritidis Toxiinfectiile alimentare
S.typhimurium Toxiinfectiile alimentare
Bovine S.dublin Excretori subclinici,purtatori,enterita,
S.typhimurium septicemia,meningita la vitei,avort,
S.bovimorbificans osteomielita,artrite,cangrena uscata a
extremitatilor la vitei
Porcine S.choleraesuis si S. Izbucniri clinice severe similar cu cele din
choleraesuis biotip pesta porcina
Kunzerdorf
S.typhisuis Enterita cronica la porcii tineri,mai putin
virulenta decat S.choleraesuis
Ovine S.abortus ovis Avort la oaie
S.montevideo Enterite sau septicemia
S.dublin
S.typhimurium
S.anatus
cabaline S.abortus equi Avort la iapa
S.typhimurium Enterite sau septicemii,mai ales la manji dar
si la adultii supusi stresului
gaini si S.pullorum Boala pulorica-puloroza
alte pasari S.gallinarum Tifoza aviara la adulte
S.enteritidis Infectii severe la gaina si curcan(enterite si
septicemii)
S.typhimurium ’’paratifoza gainilor’’,poate produce
septicemia la puii de porumbel si artrite ale
aripilor

 Morfologie

Salmonella(cu excepţia lui S. pullorum-gallinarum) este o

enterobacterie mobilă, respectiv un bacil sau cocobacil Gram negativ, cu
dimensiuni de 0,6/2-4 microni. Este necapsulogenă şi nesporogenă. Serotipurile de
S. enterica subsp. enterica prezintă fimbrii manozosenzitive, cu rol de adezine la
celulele epiteliale intestinale. Salmonelele din serotipul pullorum-gallinarum au
fimbrii neadezive de tip 2 şi din această cauză sunt apatogene pentru om.

9
S.enterica subsp. arizonae şi diarizonae posedă fimbrii hemaglutinante.Conţinutul
în guanină şi citozină al DNA este de 50 moli % (prin analiză
biochimică).Majoritatea tulpinilor genului sunt sensibile la fagul 01 al lui Felix şi
Callow. Acest fag este înalt specializat pentru Salmonella, lizând 99,5% din
tulpinile testate (din acest gen) şi numai 0,3% din tulpinile ce aparţin altor membrii
ai familiei.

 Condiţii de cultivare şi caractere culturale

Salmonelele se dezvoltă în limite largi de temperatură (2 - 54°C) şi pH (între

4 şi 9,5 - cu un optim de 6,5-7,5).Se dezvoltă pe mediile de cultură uzuale în 18-24
de ore, la temperatura de 37°C.

 Circuitul salmonelelor

Furaje Animale pentru consum

 Proprietati biochimice

Toate salmonelele fermentează glucoza cu producţie de gaz, metabolizează

citratul de amoniu, ca unică sursă de carbon, reduc nitraţii în nitriţi, nu produc
indol şi nici urează. Reacţiile hidrogenului sulfurat, lizin şi ornitindecarboxilazei
sunt pozitive, nu fermentează zaharoza, inozitolul şi salicina.Pe baza proprietăţilor
biochimice şi a altor însuşiri, Kauffmann (1960) a împărţit genul Salmonella în
patru subgenuri, cărora Le Minor (1984) le-a mai adăugat un gen suplimentar.

 Nomenclatura salmonelelor

În funcţie de etapa în care au fost izolate şi omologate, salmonelele se

notează după:
- numele speciei receptive, afecţiunea provocată sau o combinaţie între
acestea; de exemplu: S. typhi, S. choleraesuis, S. enteritidis, S. typhimurium,
S. gallinarum;
- numele localităţii de unde au fost izolate: S. nitra, S. helsinki,
S.montevideo, S. dublin, S. panama etc.;

10
 - formula antigenică.
Schema Kauffmann-White este un catalog iniţiat de Kauffmann care conţine
un inventar al tuturor serotipurilor de Salmonella, aşezate pe grupe serologice. În
dreptul fiecărui serotip este notată formula antigenică.

 Ecologie

Salmonelele se găsesc în tubul digestiv al omului, mamiferelor, păsărilor şi

animalelor cu sânge rece. Cele două surse majore, omul şi animalele sunt
responsabile de poluarea solului, apelor reziduale, apelor de suprafaţă în care pot
supravieţui luni şi chiar ani (în sol). O suită de factori, printre care intensificarea
comerţului şi a călătoriilor la mari distanţe, migraţiile populaţionale,
industrializarea alimentaţiei şi a creşterii animalelor de consum (porci, păsări), în
mari colectivităţi consumatoare de hrană cu adaosuri proteice,deseori contaminate
(făinuri furajere de carne, oase, sânge) au contribuit la răspândirea serovarurilor şi
la creşterea morbidităţii prin salmoneloze.Factorii sezonieri şi clima caldă
favorizează, în condiţii precare de igienă, nivelul morbidităţii. Cu puţine excepţii -
serovarul Typhi şi Paratyphi, pentru om; ser. Abortus ovis, pentru ovine; ser.
Typhisuis, pentru porci şi ser. Gallinarum/Pullorum pentru păsări - toate celelalte
serovaruri nu au specificitate de gazdă. Numeroşi vectori (insecte, rozătoare,
păsări, carnasiere, apele reziduale din ferme, abatoare) constituie verigi importante
în declanşarea unor enzootii de salmoneloză. S-a demonstrat că musca domestică,
nu numai că vehiculează pasiv salmonelele, dar le şi transmite trasovarian, iar
albinele fac o salmoneloză chimică. Gândacul de bucătărie, furnica, ixodidele,
argasidele, pot vehicula şi ele infecţia salmonelică. Nu există ecosistem în natură
în care salmonelele să nu fie prezente. Şobolanii s-au dovedit a fi unul dintre
rezervoarele principale, pentru animalele domestice şi om. Câinii sunt vectori
pentru numeroase serotipuri. De la aceştia s-au identificat: S. typhimurium, S.
choleraesuis, S. enteritidis, S. Anatum.
Malnutriţia, avitaminozele, dismineralozele şi micotoxicozele contribuie şi ele
prin debilitarea organismului. În afara transmiterii pe orizontală se înregistrează şi
infecţii cu transmitere verticală, transplacentară, în special la oaie şi iapă, la care
infecţia se exprimă prin avort.
Transmiterea verticală este, de asemenea,o caracteristică a salmonelozei
păsărilor, dată de serotipuri imobile (ser. Gallinarum/Pullorum). Salmonelele au
grade diferite de patogenitate care variază în funcţie de serotip.
Salmonelele au grade diferite de patogenitate care variază în funcţie de
serotip. Orice infecţie cu salmonele induce o imunitate specifică de serotip. Într-un
organism imunizat antisalmonelic (vaccinuri vii, vaccinuri atenuate), macrofagele

11
nu mai permit înmulţirea intracelulară a germenilor, iar faţă de cei aflaţi
extracelular sunt active imunoglobulinele şi complementul.
Salmonelele îşi datorează patogenitatea, atât virulenţei, cât şi toxicităţii.
Acestea posedă mai mulţi factori de virulenţă, care facilitează invazia celulelor
non-fagocitare, supravieţuirea în mediul intracelular şi replicarea în interiorul
celulei gazdă.După ingestia microorganismului, următoarea etapă a procesului
patogen este reprezentată de penetrarea epiteliului intestinal. O dată penetrate,
aceste celule, bacteriile sunt incluse în vacuole intracitoplasmatice delimitate de o
membrană.
Salmonelele virulente supravieţuiesc şi se multiplică în aceste vacuole şi în
final lizează celulele gazdă şi diseminează în organism.
Supravieţuirea salmonelelor în interiorul incluziilor implică blocarea fuziunii
între fagozomi şi lizozomi. Totodată, prin depolarizarea barierelor epiteliale,
salmonelele afectează integritatea joncţiunilor intercelulare, fenomen ce se traduce
prin favorizarea leziunilor citotoxice (semnificative) ale celulelor epiteliale.
Salmonelele nu au nevoie de mobilitate sau de fimbrii (ca speciile Yersinia
spp., Escherichia coli), pentru a adera şi invada celulele eucariote.Pentru invazie
este necesară sinteza proteică „de novo”, care este reglată de concentraţia scăzută
în oxigen, de faza de creştere sau de suprafaţa celulelor epiteliale.
Virulenţa reprezintă mecanismul major de agresiune şi constă în capacitatea
de a se ataşa, a se multiplica şi a invada peretele intestinal. Ataşarea salmonelelor
la enterocit se realizează prin intermediul fimbriilor (fie manoză sensibile tip 1, fie
manoză rezistente tip 3) a adezinelor de suprafaţă şi hemaglutininelor sau prin
peptidele induse de enterocit. Zona de ataşare o reprezintă receptorii glicoproteici
ai celulei intestinale,localizati pe microvili sau glicocalix.
Supravieţuirea şi multiplicarea salmonelelor în celula gazdă, este un alt
element important al virulenţei. Finalitatea acestui proces constă în răspândirea
bacteriilor în lamina proprie şi declanşarea mecanismului inflamaţiei, cu eliberarea
de mediatori celulari cu acţiune vasodilatatoare. În acest sens se remarcă
prostaglandinele care, prin mecanisme chimico- enzimatice blochează
retroresorbţia sodiului, determinând acumularea de lichide în intestin. Clinic,
inflamaţia şi acumularea de lichid intraluminal, determină accentuarea
peristaltismului, apariţia crampelor şi a diareei.
Plasmidele de virulenţă cu specificitate de serotip (PSS) stimulează bacteria
purtătoare la o multiplicare rapidă, depăşind posibilităţile de apărare ale gazdei.
Unele serotipuri de salmonele posedă plasmide cu greutate moleculară relativ
mare, care pot fi privite ca fiind, „specifice de serotip”. Serotipurile cu astfel de
plasmide sunt reprezentate de: S. enteritidis, S. typhimurium, S. dublin, S. cholerae
suis, S. pullorum şi S. gallinarum. Rolul acestor plasmide în patogeneza bolii la
oameni şi alte specii de animale este neclar. Se pare că sunt necesare pentru
12
declanşarea bacteriană: pentru supravieţuirea intracelulară a salmonelelor în
fagocite. De asemenea, s-a sugerat că pot creşte supravieţuirea microorganismelor
în infecţia extraintestinală la oameni.
Sideroforii (care au capacitatea de a bloca fierul), intervin prin intermediul
enterochelinei în sporirea gradului de virulenţă. De asemenea, antigenul Vi are rol
în virulenţă, inhibând opsonizarea bacteriei de către componenta complementului
C36, opunându-se fagocitării acesteia de către macrofag.Salmonelele îşi manifestă
toxicitatea prin elaborarea de exo şi endotoxine.
Exotoxinele sunt reprezentate de o enterotoxină care este o proteină cu o
greutate moleculară între 90 şi 110 Kdal. Analizele electroforetice au demonstrat o
similitudine între enterotoxina salmonelică şi enterotoxina LT de la Vibrio
cholerae, atât în ceea ce priveşte configuraţia cât şi modul de acţiune.
Citotoxina din membrana citoplasmatică este o proteină termolabilă, cu
greutatea moleculară de 56-78 Kdal. Acţiunea ei se manifestă prin inhibarea
sintezei proteice a celulelor gazdă, determinând liza acestora.
Endotoxinele îşi exercită activitatea prin activarea complementului având ca
efect citoliza, eliberarea de mediatori vasoparalitici TNF (tumor necrosis factor),
factorul de coagulare intravasculară şi prin efectul pirogen.Endotoxinele induc
manifestări digestive, vasculare, renale şi corticosuprarenale.

 Sensibilitatea fată de factorii de mediu

Salmonelele prezintă o rezistenţă destul de mare la acţiunea factorilor fizici,

chimici şi biologici. La 60°C sunt distruşi în 12-20 minute, iar la 100°C în 5-8
minute. Pe păşuni salmonelele rezistă până la 200 de zile, în bălegar 6-11 luni, în
fecalele de rozătoare 148 de zile, iar în cele de păsări 200 de zile, în solurile bogate
în humus 8-9 luni. În alimente pot rezista până la 180 de zile, în lapte 2-3 luni, în
pulberea de ouă 4 ani. În apele reziduale şi în cadavrele în putrefacţie rezistă 2-3
luni.
Antisepticele şi dezinfectantele obişnuite sunt active faţă de salmonele în
concentraţii uzuale. Sunt sensibile faţă de antibiotice (cloramfenicol, tetracicline,
neomicină, gentamicină, amoxicilină, colimicină, cefalosporine) şi chimioterapice
(nitrofuran, sulfametazină, fluorochinolonă).
Utilizarea antibioticelor şi chimioterapicelor creează cu uşurinţă tulpini
rezistente faţă de acestea. Explicaţia fenomenului constă în existenţa factorului
plasmidic „R” care se transferă cu uşurinţă de la o bacterie la alta prin gene
extracromozomale, fenomen cunoscut sub numele de „R-infecţie”.

13
  Serotipuri de salmonele patogene

A. Taurine
S. typhimurium, S. dublin, S. enteritidis, S. rostok, S. saint-paul şi rar S.
bovismorbificans, produc salmoneloza primară la taurine.
Serotipul S. dublin este cel mai adaptat la taurine, devenind purtătoare de lungă
durată sau chiar întreaga viaţă.Recent s-a descris infecţia salmonelică la taurine cu
S. typhimurium fag DT104, care este implicată în declanşarea unor toxiinfecţii
alimentare la om, cu evoluţie destul de gravă, datorită rezistenţei deosebite a
acestei tulpini la antibiotice şi chimioterapice.
S-au mai izolat de la taurine şi S. infantis, S. oranienburg, S. aberden,
S. minesota, S. havana, S. gyve, S. newport şi altele, care însă nu prezintă implicaţii
clinice.Incidenţa infecţiei salmonelice la taurine este mai ridicată în Transilvania.
Categoria cea mai afectată sunt viţeii iar infecţia se realizează pe cale digestivă,
pulmonară şi excepţional ombilicală.Sensibilitatea noului născut se datorează lipsei
unui sistem de apărare specifică, organismul acestuia fiind incapabil de a elabora
imunoglobuline.
Rezistenţa la infecţia salmonelică depinde de imunizarea mamei şi de ingesta
corectă a colostrului de către viţel, în primele ore de viaţă.
Profilaxia specifică se realizează prin administrarea de vaccinuri inactivate
sau vaccinuri vii din tulpini atenuate.În ţara noastră se folosesc două variante de
vaccinuri inactivate:
• vaccin acetonat contra salmonelozei şi colibacilozei taurinelor;
• vaccin acetonat tribacterian, contra salmonelozei, colibacilozei şi
pasteurelozei.
B. Ovine
S. abortusovis este cea mai importantă şi produce avortul salmonelic al oilor,
precum şi îmbolnăviri perinatale la miei.Au mai fost descrise avorturi enzootice la
oaie, produse de S. typhimurium în Australia.
Mecanismul producerii avortului, se explică prin capacitatea de multiplicare
şi invadarea uterului gestant şi implicit, a producerii de endo şi exotoxine.
C. Cabaline
Se întâlnesc serotipurile: typhimurium, enteritidis, derby, bovis, mortificam,
choleraesuis, newport, anatum, dublin şi altele care produc salmoneloza francă a
cabalinelor. Infecţia are o evoluţie sporadică, rar enzootică şi afectează de obicei
animalele tinere, de 6-18 luni.
S. abortusequi, produce avortul salmonelic al iepelor şi a fost izolată în 1893
de Smith şi Kilborne din secreţia vaginală a iepelor care au avortat.

14
 D. Suine
Serotipul cu cea mai mare implicaţie în patologie este S. choleraesuis, cu
două varietăţi:
-monofazică sau Kunzendorf;
-bifazică sau americană.
Din acestea au derivat prin mutaţii selective S. typhisuis şi S. Paratyphi.

Specia Antigen Antigen H

Vi o Specifice Nespecifice
GrupaC VI VI, VII C 1, 4, 5
1. S. paratyphi C
2. S. choleraesuis - VI, VII C 1, 3, 4, 5
v. americană
3. S. choleraesuis - VI, VII - 1, 3, 4, 5
v. kunsendorf
4. S. typhisuis - VI, VII C 1, 3, 4, 5

5. S. typhisuis v. - VI, VII - 1, 3, 4, 5

voldagsen

S. choleraesuis, cu cele două variante afectează în special tineretul şi

acţionează la nivel enteropulmonar, în timp ce S. typhisuis poate afecta şi adulţii.
S. paratyphi C are o afinitate deosebită faţă de celula hepatică şi produce icter,
fiind totodată şi serotipul cel mai patogen pentru om.
Vaccinarea antisalmonelică se realizează cu vaccinuri vii, constituite mai ales
din mutante R, nepatogene şi imunogene, capabile să stimuleze atât imunitatea
celulară, cât şi pe cea umorală.
E. Păsări
Infecţiile salmonelice se pot încadra în două grupe. Prima grupă include
infecţii cu S. gallinarum şi S. pullorum care afectează în special găinile şi curcile,
determinând tifoza şi respectiv puloroza aviară tratate ca o singură entitate
tifopuloroza. A doua grupă include serotipuri mobile de salmonele din specia
enterica, încadrate sub denumirea de paratifoze.
Până acum două decenii, S. gallinarum şi S. pullorum au fost considerate
eronat ca două specii distincte de salmonele imobile. Cercetările efectuate de Le
Minor şi Popoff, în 1988, precum şi lucrările lui Christensen în 1992 privind
caracterizarea lui S. enterica serovar gallinarum, biovar gallinarum şi pullorum,
prin analiza profilului plasmidic şi biochimic, aduc unele date suplimentare, dar
încadrarea taxonomică propusă de aceştia nu a fost validată oficial.
S-a demonstrat prin electroforeza enzimatică multiloculară şi estimarea
genotipului că ambele biovarietăţi sunt monofiletice, strămoşul lor comun fiind
imobil. Sunt asemănătoare şi din punct de vedere antigenic şi posedă antigenele O p
15
O9 şi O12 cu specificaţia că biovarul pullorum prezintă o variaţie a antigenului O 12
având în plus factorii 122 şi 123.
Biochimic, ambele varietăţi fermentează arabinoza, dextroza, galactoza,
manitolul, ramnoza şi xiloza, cu producere de acid (fără producţie de gaz). Nu
fermentează lactoza, sucroza şi salicina.
Diferenţa majoră între cele două biovarietăţi este aceea că biovar pullorum
produce rapid decarboxilarea ornitinei, în timp ce biovar gallinarum, nu.
Biovar pullorum conţine o toxină termostabilă la care sunt susceptibile
rozătoarele, nu şi puii, iar biovar gallinarum o toxină letală pentru iepuri şi
endotoxină.
Tifopuloroza afectează găina, curca, bibilica, fazanul, păunul şi papagalul.
Receptivitatea maximă o prezintă puii de găină, în primele săptămâni de viaţă.
Infecţia se transmite vertical prin ou (cea mai importantă cale de transmitere),
sau orizontal, pe cale conjunctivală şi digestivă. Datorită acestui fapt se impune o
severă supraveghere serologică a efectivelor de păsări prin diferite variante ale
reacţiei de aglutinare: hemaglutinare rapidă (RHAR), seroaglutinare rapidă,
seroaglutinare în tuburi (RSAL) şi microaglutinare. Ultimul test se execută în plăci
de microtitrare fiind mai uşor de executat şi mai economic.Alte teste serologice
utilizate sunt testul COOMBS, testul de imunodifuzie şi ELISA.
În ţara noastră se realizează RHAR şi RSAL, antigenul fiind realizat din
tulpini selecţionate de Salmonella biovar pullorum cu o structură antigenică
completă (tulpini standard, bogate în fracţiunea antigenică O12 delipidate).În cazul
depistării de focare, măsura cea mai indicată constă în excluderea ouălor provenite
din fermele contaminate şi asanarea focarelor respectându-se cu stricteţe principiul
„totul plin, totul gol”, dezinfecţia şi repausul sanitar.
În cazul contaminării puternice a unui teritoriu, care face imposibilă
eradicarea, se poate aplica în scop imunoprofilactic vaccinarea. Un vaccin viu care
a dat rezultate acceptabile se prepară din tulpina atenuată 9R. Aceasta este
constituită dintr-o suspensie de germeni vii din biotipul gallinarum, cultivată în
mediul lichid şi liofilizată, fiind marcată prin aglutinabilitatea ei cu soluţie
fiziologică clorurosodică sau cu soluţie de acriflavină şi neaglutinabilitatea ei cu
serul anti O polivalent sau cu serurile de grup. Vaccinarea se face la găinile din
efectivele de reproducţie, iar la nevoie pot fi vaccinaţi şi puii de 4-5 zile.
Serotipurile de salmonele mobile incriminate în infecţiile paratifice sunt
numeroase. În ţara noastră, în ordinea incidenţei se remarcă: S. enteritidis (50,8%),
S. typhimurium (30,4%), S. gallinarum (5,8%), S. heidelberg (2,4%), S. agona
(2,1%), S. derby (2,9%), S. haifa (2,4%), S. newport (2,4%).La palmipede (după
Perianu) s-au izolat următoarele serotipuri: anatum,enteritidis, typhimurium,
choleraesuis, iar la porumbel typhimurium, un tip antigenic deosebit de cel clasic,
deoarece îi lipsesc factorii 1 şi 5 din antigenul somatic.
16
 Manifestari clinice si anatomo-patologice ale bolii la om si animale

Infecţiile cu Salmonella la om variază în funcţie de serovar, de tulpină, de

doza infectantă, de natura alimentelor contaminate şi de statusul imunitar al gazdei.
Anumite serovaruri sunt foarte patogene pentru oameni; unele tulpini ale aceluiaşi
serovar pot prezenta patogenitate diferită. Pacienţii imunocompromişi şi cei cu boli
hematologice sunt mai susceptibili la infecţia cu Salmonella decât adulţii sănătoşi.
Salmonelozele includ 4 sindroame:
1. gastroenterite;
2. febre enterice;
3. septicemie;
4. infecţii locale;
Salmonelele se găsesc în tubul digestiv al omului şi animalelor bolnave
trecute prin boală sau complet sănatoase. Starea de purtător de salmonele la om şi
animale este foarte frecventă, interesează cele mai diverse serotipuri şi constituie o
verigă importantă în lanţul epidemiologic al salmonelelor în natură. Bolnavii, ca şi
purtătorii sănatoşi, contaminează mediul exterior, solul, apa, furajele şi alimentele.

Gastroenteritele determinate de Salmonella

Salmonelele care determină enterite se găsesc atât la om cât şi la animale,

salmoneloza fiind o zoonoză.
Germenii pătrund pe cale digestivă şi dacă sunt ingeraţi într-un număr mai
mare de 105 pot declanşa boala la adultul sănătos. Aciditatea gastrică face parte din
mecanismul de apărate a organismului faţă de aceste bacterii fiind responsabilă de
distrugerea majorităţii germenilor ingeraţi. Contaminarea masivă se realizează prin
ingestia alimentelor în care germenii s-au multiplicat ca într-un mediu de cultură.
Contaminarea poate să mai aibă loc şi de la persoană la persoană pe cale
fecal-orală. Nou-născuţii şi copii mici sunt mult mai sensibili la infecţie care poate
fi indusă de ingerarea unui număr mic de bacterii. Incubaţia durează de la câteva
ore până la o zi, microorganismele multiplicându-se în epiteliul intestinal,
provoacă un sindrom inflamator intestinal cu diaree muco-purulentă şi
sangvinolentă. La debut diareea este însoţită de greţuri şi vărsături; febra, colicile
abdominale, mialgiile şi cefaleea sunt simptome frecvent întâlnite în perioada de
stare a bolii. La nou născuţi deshidratarea poate duce la o stare de toxicoză gravă.
În general, este o boală benignă. În mod normal nu apare septicemia, aceasta
survenind exceptional ca o complicaţie la persoanele imunocompromise.
Sunt posibile localizări extraintestinale: meningita cu Salmonella la copii,
osteite etc. În convalescenţă persoanele care au fost infectate cu serovaruri
nontifoidice de Salmonella prezintă contagiozitate 3 luni de zile.
17
 În ţara noastră marea majoritate a salmonelelor care determină gastroenterite
sunt reprezentate de serovarurile Typhimurium şi Enteritidis.
Calea de pătrundere este digestivă, transmiterea fiind realizată de la persoană
la persoană. Nici un animal nu este rezervor de infecţie pentru aceste serovaruri.
După ingerarea a 10 3 salmonele urmează o perioadă de incubare lungă de 1-3
săptămâni timp în care microorganismele traversează mucoasa intestinală şi
invadează plăcile Peyer. De aici, germenii trec în circulaţia limfatică apoi în cea
sangvină determinând etapa septicemică a bolii. Tabloul de septicemie se
caracterizează prin febră crescută care se poate acompania de stare generală
alterată, prostaţie, obnubilare. Mortalitatea este crescută în aceste cazuri.
Pe lângă simptomatologia generală avem o simptomatologie digestivă la
aceşti bolnavi reprezentată de anorexie, colici abdominale, constipaţie sau diaree.
Simptomatologia digestivă este datorată agresiunii intestinale, hepatice şi asupra
vezicii biliare. Plăcile Peyer pot să ulcereze şi să ducă la perforaţie intestinală şi
peritonită. Eliberarea endotoxinelor joacă un rol important în patogenia bolii de
unde şi pericolul administrării unei doze foarte mari de antibiotic prin care se riscă
provocarea unei distrugeri bacteriene masive, deci eliberarea în cantitate foarte
mare de lipopolizaharide ale membranei externe bacteriene, ducând la instalarea
şocului endotoxinic. După vindecarea bolii, pacientul poate rămâne purtător biliar
de germeni timp de aproximativ un an de zile.
Septicemiile apar asociate infecţiilor oricărui organ sau sistem de către
serovaruri Salmonella. Dintre infecţile focale mai frecvente sunt artrita reactivă
aseptică postenteritică şi sindromul Reiter care au fost raportate după aproximativ
3 săptămâni de la debutul enteritelor cu Salmonella spp. la indivizi cu sistem de
histocompatibilitate HLA B27. Artrita septică poate surveni ulterior sau o dată cu
septicemia şi este foarte greu de tratat. După cum am mai precizat, în cazul
infecţiilor cu salmonele netifoide mai pot apărea meningite (la copii), osteite etc.
Salmonella serovar Dublin provoacă infecţii extraintestinale sau complicaţii
septicemice.

 DIAGNOSTIC DE LABORATOR

Diagnosticul de laborator este bacteriologic. În salmoneloze coprocultura

este pozitivă din primele ore ale infecţiei. După evidenţierea coloniilor lactozo-
negative pe mediile selective şi diferenţiale şi după creşterea bacteriilor în mediile
de îmbogăţire pentru Salmonella, caracterele biochimice fac posibilă punerea
diagnosticului prezumptiv, diagnosticul de certitudine realizându-se prin reacţii de
aglutinare cu seruri specifice polivalente şi monovalente.
În febrele enterale diagnosticul de laborator se realizează din produsele
patologice recoltate de la bolnavi în funcţie de stadiul afecţiunii. În prima
18
săptămână recoltăm sânge pentru hemocultură; în a doua recoltăm materii fecale şi
bilă, sângele fiind folosit pentru hemocultură şi pentru reacţii serologice; în a treia
săptămână, pe lângă cele amintite, se recoltează lichid duodenal şi urină; din a
patra săptămână se recoltează doar sânge pentru diagnostic serologic (reactia
Widal). Hemocultura este pozitivă din prima săptămână a bolii iar coprocultura
este pozitivă după câteva zile de la debutul bolii, ea putând rămâne pozitivă şi în
convalescenţă (purtători biliari de salmonele tifoidice).

 TRATAMENT

În enterite terapia de suport pentru prevenirea deshidratării şi refacerea

echilibrului electrolitic, controlul durerii, al greţurilor şi vărsăturilor este de primă
intenţie. Se evită antibioterapia pentru a preveni prelungirea fazei de purtători a
acestor pacienţi.
În formele severe sau la pacienţii imunocompromişi care riscă apariţia
complicaţiilor antibioticele sunt indicate, dintre cele mai folosite fiind ampicilina
sau cotrimoxazolul. Oricum antibioterapia trebuie să fie în conformitatea cu
antibiograma, unele tulpini prezentând plurirezistenţă la antibiotice, în aceste
cazuri noile chinolone putând fi indicate.
În infecţiile nozocomiale la pacienţii imunocompromisi se pot întâlni şi
tulpini de Salmonella plurirezistente la antibiotice. În febrele enterice spitalizarea
şi administrarea intravenoasă de antibiotice trebuie să se realizeze cât mai repede
posibil. Cloramfenicolul, ampicilina si cotrimoxazolul sunt antibioticele clasic
folosite şi în aceste cazuri florochinolonele pot fi utilizate.
Rezistenţa la antibiotice poate surveni şi la S.serovarurile typhi şi paratyphi.
Purtătorii de Salmonella serovar typhi în vezica biliară vor suferi interventie
chirurgicală de îndepărtare a acesteia însoţită de tratament cu ampicilină. Această
cale de tratare a purtătorilor prezintă o eficacitate de 85%.

Salmoneloza non-tifoidică la om

S. typhi şi S. paratyphi produc la om febra enterică, care reprezintă forma cea

mai severă de boală. Transmiterea se face de la om la om fără implicarea
animalelor.
Infecţiile umane sunt determinate, în majoritatea cazurilor de către S.
enterica subsp. enterica cu 3 serotipuri: typhi, typhimurium şi choleraesuis.Se
cunosc trei tipuri de tablouri clinice ale acestor infecţii:
-serotipul typhi produce febra tifoidă;
-serotipul typhimurium produce enterocolita acută;
-serotipul choleraesuis produce tipul septicemic caracterizat prin
19
 bacteriemie şi leziuni focale;
Salmonelele care se transmit de la animale la om produc salmoneloza non-
tifoidică, care este o infecţie zoonotică extrem de răspândită pe mapamond.
Salmoneloza umană, rămâne o problemă majoră, atât din punct de vedere al
morbidităţii cât şi din punct de vedere economic. Numărul cazurilor de
salmoneloză non-tifoidică a crescut vizibil în ultimii 10 ani. Acestea sunt asociate
în mare parte cu S. enteritidis, tipul fagic (TF) 4 care predomină în Europa
Occidentală, TF 1, în Europa de Est şi TF 8 în SUA.
Până în prezent au fost identificate peste 2700 de serotipuri, însă foarte
puţine dintre acestea sunt implicate în salmoneloza umană.
Salmonelele pot prezenta antigene comune cu alte enterobacterii, ceea ce
poate crea dificultăţi în diagnostic.
Cele mai utilizate tehnici pentru subclasificarea în cadrul serotipului sunt:
-tipizarea cu bacteriofagi (lizotipizarea);
-biotipizarea;
-tipizarea prin antibiogramă (tipizarea R);
-analiza conţinutului de lipopolizaharide (LPS) sau proteine
membranare externe (PME) pentru investigaţii specifice;
-caracterizarea DNA-ului plasmidic.
Lizotipizarea. Pe baza schemelor de tipizare fagică au fost identificate peste
30 tipuri fagice de S. enteritidis şi peste 200 de tipuri de S. typhimurium. Până în
prezent s-au realizat astfel de scheme pentru: S. typhi, S. paratyphi A şi B, S.
enteritidis, S. typhimurium, S. virchow şi S. hadar.
Biotipizarea a fost utilizată pentru subclasificarea mai multor serotipuri de
Salmonella. Această metodă se bazează pe următoarele teste:
-mobilitate;
-prezenţa fimbriilor hemaglutinante;
-fermentarea diferitelor substraturi.
Tipizarea prin antibiogramă (R tipizarea sau rezistotipia). Reprezintă pentru
unele serotipuri şi tipuri fagice (S. typhimurium) un marker epidemiologic util.
Analiza conţinutului de LPS. S-a dovedit utilă pentru investigarea
interacţiunilor între anumite tipuri fagice. De exemplu, pierderea ireversibilă a
capacităţii de a sintetiza LPS s-a dovedit responsabilă pentru conversia S.
enteritidis tipul 4, în S. enteritidis tipul 7.
Caracterizarea DNA-ului plasmidic. Se poate realiza prin următoarele
metode:
-tipizarea profilului plasmidelor;
-amprentarea plasmidică;
-identificarea genelor virulenţei mediate de plasmide.

20
 Aceste metode sunt aplicabile numai tulpinilor purtătoare de plasmide.Pentru
diferenţierea salmonelelor care nu posedă plasmide au fost utilizate următoarele
metode:
-ribotipizarea;
-tipizarea secvenţelor cromozomiale clonate aleator;
-tipizarea secvenţei de inserţie 200;
-electroforeza în gel în câmp pulsatil.
Infecţia salmonelică se realizează prin ingestia microorganismelor din apă,
alimente crude, insuficient preparate, contaminate ulterior sau prin transmiterea
interumană pe cale fecal-orală. Aceasta din urmă se poate realiza prin contact
direct cu excreţiile infectate sau indirect, prin manipularea obiectelor contaminate
cu excreţii.Există mai multe tipuri de epidemii produse de către salmonele la om:
-„tipul sursă punctiformă”, în care majoritatea cazurilor primare
apar într-o perioadă de 12-72 de ore de la consumul alimentului contaminat.
Acest tip de epidemii apar în cazul în care mai multe grupuri de populaţie
(spitale, şcoli, azile, recepţii) sunt deservite de acelaşi furnizor.
-„tipul sursă comună continuă sau larg răspândită”, în care
alimentul (medicamentul) contaminat este distribuit pe scară largă. Aceste
epidemii au fost răspândite în Marea Britanie, prin consumul de salam şi
păstăi de fasole şi în multe alte ţări prin consumul de ouă şi carne de pui,
insuficient preparate.
-epidemiile cu transmitere interumană, se întâlnesc cel mai
frecvent în instituţiile în care există dificultăţi în menţinerea igienei, cum ar
fi spitalele psihogeriatrice.
-epidemii care întrunesc caracteristicile tuturor celor trei tipuri
descrise mai sus, întâlnite mai ales în spitale şi extrem de greu de eradicat.
Sursele principale de salmonele implicate în infectarea produselor de origine
animală sunt reprezentate de:
-efectivul matcă infectat;
-alimentele contaminate;
-mediul.
Prezenţa salmonelelor în furaje, duce la infectarea animalelor şi a produselor
acestora. În acest sens, se recomandă ca prelucrarea termică a furajelor să fie
suficientă pentru distrugerea salmonelelor.Utilizarea excreţiilor animale pe
terenurile fermelor, prezintă de asemenea riscuri pentru sănătatea animalelor şi a
oamenilor. O mare varietate de salmonele au fost izolate din cursurile de apă şi de
la animalele sălbatice din jurul fermelor. Se consideră că, în special, pescăruşii au
importanţă în diseminarea salmonelelor. Şoarecii sunt implicaţi în transmiterea lui
S. enteritidis la găinile ouătoare.

21
 Contaminarea cărnii cu salmonele este dependentă de gradul portajului la
animalul viu şi de igiena procesului de sacrificare.
Contaminarea carcaselor se poate produce aproape în orice stadiu al
procesului de sacrificare, cel mai probabil în momentul îndepărtării intestinelor şi
a pielii.
Contaminarea cu salmonele a carcaselor de păsări reprezintă rezultatul
contaminării încrucişate, ce se poate produce în cursul transportului sau pe linia de
sacrificare. Cel mai important mijloc de contaminare, îl reprezintă opărirea, care
este ineficientă pentru distrugerea sau îndepărtarea microorganismelor ataşate de
pielea puilor.
În cazul ouălor, salmonelele pot fi izolate fie de pe coaja oului, fie din
conţinutul acestuia.
Principalul vehicul în salmoneloza umană asociată consumului de lapte este
laptele nepasteurizat. Toate salmonelele descoperite până în prezent sunt sensibile
la căldură, fiind uşor distruse prin pasteurizare. Totuşi, în 1956, laptele pasteurizat
a fost incriminat într-o epidemie de Salmonella. S-a descoperit însă că dopurile
sticlelor erau contaminate cu fecale de şoarece.Salmonelele pot supravieţui în
anumite brânzeturi. În Canada au fost infectate 1500 de persoane care au consumat
brânză Cheddar, în Marea Britanie, prin consumul de brânză topită, s-a produs o
epidemie cu S. dublin, iar în Franţa (1993), prin brânza de capră, s-au contaminat
cu S. java peste 273 de persoane.
Persoanele care manipulează alimente şi au diaree constituie un risc
semnificativ în răspândirea infecţiei salmonelice şi trebuiesc excluse de la lucru o
perioadă ce se prelungeşte cu 48 de ore după vindecare.Produsele crude
contaminate cu Salmonella (carnea) contaminează şi mediul unei bucătării.
Salmonelele se pot dezvolta şi pe carnea crudă, păstrată la temperaturi mai
mari decât cea de refrigerare.
Uniunea Europeană a adoptat o legislaţie pentru monitorizarea regulată a
efectivelor reproducătoare de păsări. Cele la care se confirmă prezenţa lui S.
enteritidis sau S. typhimurium vor fi sacrificate.În Marea Britanie, pentru
prevenirea recontaminării furajelor este posibilă încorporarea unor compuşi
antimicrobieni cum ar fi acizii organici.
Pentru tratamentul salmonelozelor la animale se utilizează antibioticele care
reuşesc să salveze viaţa animalului, însă de cele mai multe ori acestea rămân
purtătoare.
La bovine, în marea majoritate a cazurilor, infecţia clinică este produsă de S.
dublin şi S. typhimurium, vaccinurile comerciale împotriva acestor serotipuri
având o largă utilizare.
La păsări, S. enteritidis poate produce manifestări clinice. Un vaccin recent,
care utilizează o tulpină de S. enteritidis cultivată în condiţii de depleţie de fier, a
22
 redus ratele mortalităţii, şi contaminării conţinutului ouălor la păsări infectate
experimental.Diseminarea infecţiei de către păsările sălbatice (pescăruşi)
reprezintă un mijloc important de contaminare a mediului.Şansele de a produce
animale libere de salmonele cresc prin asigurarea unei biosecurităţi
corespunzătoare, prin programe eficiente de combatere a rozătoarelor, igienă şi
dezinfecţie.
Unul dintre cele mai eficiente tratamente ale produsului finit îl constituie
iradierea. Dempster a demonstrat că aceasta distruge salmonelele din carcasele de
pui.
În ceea ce priveşte carnea roşie, s-a dovedit că pulverizarea cu apă fierbinte
(80°C) sau acid lactic pot fi utilizate cu bune rezultate în decontaminarea
carcaselor.
Pe lângă măsurile de igienă aplicate în ferme, reducerea timpului de transport
şi limitarea timpului de aşteptare înaintea sacrificării, reduc substanţial riscul
contaminării cu Salmonella.
Trebuiesc instituite programe educaţionale care să accentueze importanţa
spălării mâinilor, a depozitării şi refrigerării adecvate a alimentelor, a igienei
bucătăriilor şi a prevenirii contaminării încrucişate.Combaterea epidemiilor se
bazează pe următoarele aspecte:
-spitalizarea şi tratamentul pacienţilor;
-identificarea şi supravegherea contacţilor şi a altor
persoane expuse aceleaşi surse;
-blocarea transmiterilor ulterioare;
-depistarea şi eliminarea cauzei epidemiei.
Infecţia cu Salmonella are cel mai frecvent ca rezultat o afecţiune de tip
gastroenterită, cu diaree şi, uneori, un număr de alte simptome.Într-o epidemie din
Canada asociată cu brânza Cheddar, doza infectantă de S. typhimurium la adulţi
anterior sănătoşi a fost calculată ca fiind mai mică de 10 celule.Rata medie a
atacului în epidemiile de salmoneloză în care vehiculul era carnea de pasăre a fost
estimată la 20%.
S. enteritidis cu transmitere prin ouă
Simptom Procent de cazuri
Diaree 87
Durere abdominală Stare febrilă 84
Greaţă 75
Mialgii 65
Vărsături 64
Cefalee 24
Scaune sangvinolente 21
Durere abdominală Stare febrilă 6

23
 Cercetări mai recente, care au analizat 47 de epidemii din Statele Unite, cu
diferiţi vectori şi produse de S. enteritidis, S. thompson sau S. typhimurium au
calculat o rată medie a atacului de 56%, cu limite între 3-100% din persoanele
expuse.
Perioada de incubaţie este de obicei în limita a 12-72 ore, dar ocazional se
poate prelungi până la o săptămână.
Persoanele foarte tinere, vârstnicii, cei cu imunosupresie şi cu boli cronice
subiacente sunt mai susceptibile la infecţie şi au o predispoziţie particulară pentru
dezvoltarea complicaţiilor.
Pentru majoritatea serotipurilor, incluzând S. enteritidis şi S. typhimurium,
cele mai frecvente la om, numai o mică proporţie din pacienţi (1-2%), în special
cei cu susceptibilitate înaltă şi cei infectaţi cu tulpini invazive, pot dezvolta
bacteriemie cu febră şi alte manifestări de septicemie cu germeni Gram negativi.
Pentru anumite serotipuri mai puţin frecvente, cum ar fi S. dublin şi S.
choleraesuis şi, de asemenea, pentru anumite tulpini de S. virchow, incidenţa
infecţiilor extraintestinale este mai mare.Complicaţiile infecţiei diseminate pot
include abcese metastatice în diferite organe, cum ar fi: oasele, în special
vertebrele, peretele aortic şi rinichii.
Se consideră că infecţiile asimptomatice sunt frecvente, deşi proporţia
pacienţilor fără manifestări clinice este necunoscută. În investigarea epidemiilor nu
este neobişnuit ca până la 50% din contacţii cazurilor să excrete microorganismul,
rămânând totuşi asimptomatici.Evoluţia clinică a majorităţii infecţiilor cu
Salmonella este spre remisiunea completă a tuturor simptomelor.
Aproximativ jumătate din pacienţii cu infecţii necomplicate vor continua să
excrete microorganismul în fecale, timp de 5 săptămâni după vindecare, 17%, 9
săptămâni şi mai puţin de 1% după un an.Această stare prelungită de purtător este
mică printre infecţiile alimentare fiind cauza investigaţiilor multiple şi a excluderii
victimelor de la diferite activităţi ce implică manipularea alimentelor.
Forma septicemică a bolii va necesita tratament antibiotic. Deşi, majoritatea
tulpinilor sunt sensibile la o mare varietate de antibiotice, ciprofloxacinul, o
chinolonă reprezintă actualmente tratamentul de elecţie, dacă există indicaţii dat
fiind că este eficient atât în combaterea bolii, cât şi în reducerea duratei portajului
consecutiv.
Studii recente din Marea Britanie au demonstrat că, începând cu 1990,
incidenţa rezistenţei multiple a S. typhimurium şi incidenţa rezistenţei la
ciprofloxacin a S. hador şi S. virchow a crescut.

24
  Epidemiologie

Salmonelozele fiind zoonoze, contaminarea prin alimente este modul

principal de transmitere a salmonelelor non-tifoidice. Cele mai importante
rezervoare animale sunt găinile, curcanii, porcii şi vacile; se pot întâlni ca
rezervoare şi alte animale domestice şi sălbatice.Datorită capacitătii salmonelelor
de a supravieţui în ouă, pulberi de ouă, carne crudă şi produse animaliere
incomplet preparate termic, produsele animale reprezintă cel mai important vehicul
de transmitere, toxiinfecţiile alimentare fiind cele mai frecvente salmoneloze.
Epidemiologia febrelor tifoide sau a altor febre enterice implică în primul
rând răspândirea de la persoană la persoană, deoarece aceste microorganisme nu au
ca rezervor semnificativ animalele. Contaminarea cu scaune umane este principala
modalitate de răspândire, iar cel mai frecvent vehicul este apa contaminată.
Ocazional alimentele contaminate datorită mânuiri lor de către purtători de
S.serovar typhi pot fi un vehicul. În febrele tifoide şi salmonelozele netifoidice, mai
sunt implicati alti doi factori epidemiologici importanti. Primul este reprezentat de
purtătorul uman asimptomatic. Aproximativ 3% din persoanele infectate cu S.
serovar typhi şi 0,1% a celor cu salmonele netifoidice devin purtători cronici.
Starea de purtător poate să dureze de la câteva săptămâni până la un an. Deci
rezervoarele de infecţie existente sunt atât umane cât şi animale. Copiii devin
foarte rar purtători cronici ai agenţilor febrei tifoide. Al doilea factor este folosirea
de antibiotice în alimentaţia animalelor precum şi folosirea lor, fără discriminare,
la oameni, ceea ce duce la creşterea rezistenţei la antibiotice a salmonelelor.

Raportările naţionale continuă să semnaleze Salmonella ca cel mai important

agent etiologic al toxiinfecţiilor alimentare.
Salmoneloza umană continuă să fie o problemă internaţională majoră, atât ca
morbiditate cât şi din punct de vedere economic.

25
 În multe ţări numărul de cazuri raportate de salmoneloză non-tifoidică a
crescut substanţial în decursul ultimilor 10 ani. Acestea sunt asociate în mare parte
cu S. enteritidis, tipul fagic (TF)4, predominând în Europa occidentală, (TF)1
Europa de Est şi (TF)8 şi 13 în Statele Unite.
În 2006 statele membre ale Uniunii Europene alături de Islanda şi Norvegia
(cu excepţia Liechtensteinului care nu a raportat) au avut 171.791 alerte de
toxiinfecţii salmonelice din care 168.639 au fost confirmate, aceasta a făcut ca rata
medie a notificărilor să fie 34 la 100.000 locuitori.
În nouă din statele care raportează date la ECDC (Austria, Republica Cehă,
Finlanda, Germania, Ungaria, Lituania, Luxemburg, Slovacia şi Slovenia) rata
notificărilor este mult peste media europeană. Numai patru state au raportat puţin
peste 10 cazuri la 100.000 de locuitori (Franţa, Grecia, Portugalia şi România). În
28 de statele analizate numărul cazurilor de salmoneloză umană s-a redus cu 8%
între 2005 şi 2006. Douăzeci şi două de state au furnizat informaţii referitoare la
posibila origine a infecţiei (domestică sau de import) şi proporţia totală a cazurilor
importate a fost de 10,5% din totalul cazurilor informate. Proporţia cazurilor
raportate ca infecţii transfrontaliere (de import) a fost de peste 70% în patru state
(Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia), 25% în Regatul Unit şi sub 15% în
celelalte state. Malta, Portugalia şi Spania susţin că toate cazurile de salmoneloza
cu care s-au confruntat, în aceeaşi perioadă luată în studiu, cel mai probabil au
avut origine domestică.

Distributia cazurilor de salmoneloză umană pe grupe de vârstă şi sexe

În toate statele ce raportează date la ECDC rata notificărilor a fost foarte mare
la grupa de vârstă 0-4 ani, cu o valoare medie de 180,5 cazuri la 100.000 locuitori.
Valori peste această medie au fost semnalate în 9 ţări, cu un maxim de 1.636,5
cazuri la 100.000 locuitori în republica Cehă. Această rată tinde să scadă pe
măsură ce vârsta creşte spre 25 ani. Rata rămâne sub 25 cazuri la 100.000 locuitori
în restul grupelor de vârstă (25-44 ani, 45-64 ani şi 65 de ani şi peste).

Distribuţia pe grupe de vârstă a cazurilor de salmoneloză umană în EU şi EEA/EFTA în 2006

(n=142325 cazuri)(Centrul European Pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, 2008)

0-4 5-14 15-24 25-44 45-^4 * 65

26
 Nu au fost observate diferenţe, în funcţie de sex, ale ratei medii (35,1 bărbaţi
şi 35,4 femei - cazuri la 100.000 locuitori) la cele 146.526 cazuri la care aceste
informaţii au fost disponibile.

 Sezonalitatea

Luna cu cele mai multe cazuri de salmoneloză umană raportate a fost

septembrie. Când s-au analizat sezonier cazurile de salmoneloză, fără a se lua în
calcul Germania, luna cu cele mai multe cazuri a fost august. Totuşi, este evident
că un număr semnificativ mai mare de salmoneloză umană este semnalat spre
finalul verii.

Distribuţia sezonieră a cazurilor de listerioză umană în EU şi EEA/EFTA în 2006 (Centrul European

Pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, 2008)

Supravegherea salmonelozelor

Din datele supravegherii salmonelozelor umane în Europa a reieşit că cele

mai comune serovaruri salmonelice sunt S. Enteritidis şi S. Typhimurium, acestea
fiind izolate în 75% din cazurile raportate în 2006 şi în 82% din cazurile raportate
în 2006. O serie de rapoarte au scos în evidenţă o variabilitate sezonieră, serovarul
S. Enteritidis fiind mult mai frecvent semnalat în perioada de vară/toamnă.
Salmonelozele continuă să aibă în statele europene o rată extrem de ridicată a
notificărilor (34 cazuri la 100.000 locuitori). Diferenţele între ţări sunt în unele
cazuri semnificative şi demonstrează încă odată dificultatea comparării datelor.
Salmonella spp. continuă să fie cauza a numeroase focare la nivel multinaţional,
naţional şi subnaţional. Unele state europene au mai multe cazuri de salmoneloză
importate decât domestice. Alte state pot întâmpina dificultăţi în colectarea
sistematică a datelor pentru a stabilii dacă sunt sau nu de import.

 Rezervoare şi căi de infecţie

Sursele primare majore de infecţie rămân în continuare animalele, ele
contribuind decisiv la contaminarea alimentelor.

27
 Caracteristic pentru toxiinfecţiile alimentare produse de Salmonella este
faptul că, în orice epidemie, cazurile primare apar prin consumul alimentelor
contaminate, iar cazurile ulterioare şi secundare se pot produce prin contactul cu
cazurile primare.
Epidemiile transmise prin alimente tind să fie de tipul „sursă punctiformă”,
majoritatea cazurilor primare apărând într-o perioadă de 1272 de ore de la
consumul alimentului contaminat.
Mai puţin frecvente sunt epidemiile de tipul „sursă comună continuă sau larg
răspândită”, în care un aliment sau medicament contaminat este distribuit pe scară
largă şi cazurile sunt corelate prin prezenţa aceleaşi salmonele, dar nu în spaţiu şi
timp. Recent, în epidemiile de acest tip, vehiculul a fost reprezentat de salamuri şi
păstăile de fasole în Marea Britanie şi de ouă şi carnea de pui insuficient preparate
în alte ţări.
Epidemiile cu transmitere interumană sunt întâlnite cel mai adesea în
instituţiile în care pot exista dificultăţi în menţinerea igienei, cum ar fi spitalele
psihogeriatrice.
Transmiterea salmonelelor se realizează fie prin ingestia acestora din apă sau
alimente crude, insuficient preparate sau contaminate ulterior, fie prin transmiterea
interumană pe cale fecal-orală: prin contactul direct cu excreţiile infectate sau
indirect, prin manipularea obiectelor, ca aşternuturile, jucăriile şi îmbrăcămintea
contaminate cu excreţii
Cele trei surse principale de salmonele implicate în infectarea produselor de
origine animală sunt:
- efectivul matcă infectat;
- alimentele contaminate;
- mediul.
Importanţa fiecărei căi de infecţie este dependentă parţial de serotipul de
Salmonella şi animalul implicat.
În cazul anumitor salmonele, de obicei, cele cu adaptare totală sau parţială la
gazdă, transmiterea verticală de la efectivul matcă infectat fiind principala cale de
infectare. Exemplele în acest sens sunt reprezentate de S. dublin la bovine şi S.
enteritidis PT4 la pui, mai ales în producţia de pui de carne.
Prezenţa salmonelelor în furaje are adesea ca rezultat infectarea/ colonizarea
animalelor şi a produselor acestora. Acest fapt pare să aibă o importanţă deosebită
în cazul păsărilor. Prelucrarea tehnică folosită în producţia furajelor trebuie să fie
suficientă pentru a distruge salmonelele.
Utilizarea excreţiilor animale pe terenurile fermelor prezintă riscuri potenţiale
pentru sănătatea animalelor domestice şi a oamenilor. Salmonelele sunt capabile
de supravieţuire prelungită în materiile fecale, mâl sau pe păşuni.

28
 De asemenea, pot exista dificultăţi în igienizarea şi dezinfectarea clădirilor
fermelor, salmonelele fiind izolate din 8% din eşantioanele recoltate din unităţile
de creştere a viţeilor, după curăţenie şi dezinfectare.
De asemenea, în multe studii, o varietate de salmonele a fost izolată din
cursurile de apă şi de la animalele sălbatice din jurul fermelor. Se consideră că în
special pescăruşii au o importanţă în diseminarea salmonelelor.
Şoarecii pot avea importanţă în diseminarea S. enteritidis la găinile ouătoare,
iar infecţia experimentală a şoarecilor sălbatici cu o tulpină de S. enteritidis PT4, a
dus la excreţia bacteriei timp de 6 luni.

 Contaminarea alimentelor cu Salmonella

1.Contaminarea cărnii
Carnea crudă (tranşată sau procesată) trebuie privită ca potenţial contaminată
Salmonella spp.
Cârnaţii, carnea tocată şi organele procurate din comerţ cu amănuntul, pot
avea rate înalte de contaminare.
Salmonelele pot contamina carnea carcaselor pe o varietate de căi, dar
contaminarea fecală este cea mai importantă.
Extinderea contaminării este dependentă de gradul portajului de animalul viu
şi de igiena procesului de sacrificare.
Prevalenţa animalelor pozitive pentru Salmonella va creşte, ca rezultat al
aglomerării în pieţe, iar stresul transportului animalelor poate duce la
recrudescenţa infecţiilor latente. De asemenea, salmonelele se pot răspândi rapid în
timpul transportului sau în abator, înainte de sacrificare. Grau şi Smith (1974) au
demonstrat că prevalenţa carcaselor de miei pozitive pentru Salmonella era
corelată cu timpul de aşteptare al animalelor înainte de sacrificare.
La animalele cu carnea roşie, contaminarea este mai probabilă în momentul
îndepărtării intestinelor şi a pielii.
La păsări contaminarea carcaselor o depăşeşte adesea pe cea a păsărilor vii.
Acesta este rezultatul contaminării încrucişate, care se poate produce în cursul
transportului şi în multe puncte pe linia de sacrificare, dar opărirea înainte de
jumulirea mecanică are o importanţă particulară.
Un studiu controlat din Marea Britanie, a demonstrat că infecţia cu PT4 era
asociată cu consumul de pui fript, pregătit pentru distribuţia la domiciliul
clientului. Fie bacteria era prezentă în ţesuturi, fie ca rezultat al bolii invazive, fie
în urma pătrunderii apei contaminate din bazinul de opărire.

29
2.Contaminarea ouălor
Se crede că infecţia găinilor ouătoare cu S. enteritidis şi implicit contaminarea
ouălor au avut importanţă în creşterea incidenţei salmonelozei umane, observată în
multe ţări la mijlocul şi sfârşitul anilor 1980.
Salmonelele pot fi izolate din coaja sau conţinutul oului. Prezenţa lor pe
coajă, este de obicei rezultatul portajului fecal, deşi, mai ales în cazul lui S.
enteritidis, infecţia tractului genital inferior, poate fi de asemenea importantă.
Anchetele din SUA şi Marea Britanie, au demonstrat că prevalenţa ouălor cu
conţinut pozitiv la vânzarea către publicul larg este redusă (< 0,1%).
Cu toate acestea, dat fiind numărul mare de ouă consumate, chiar aceste rate
de contaminare, aparent scăzute, pot fi semnificative.
3.Contaminarea laptelui şi produselor lactate
Animalele producătoare de lapte, inclusiv bovinele, pot fi infectate cu
salmonele.
Gibs şi colaboratorii (1989) au descoperit că S. typhimurium DT49 a persistat
într-un efectiv de vaci de lapte timp de 3 ani.Principalul vehicul în salmoneloza
umană, asociată cu consumul de lapte este laptele nepasteurizat, fiind raportate
numeroase epidemii. Toate salmonelele examinate până în prezent sunt suficient
de sensibile la căldură pentru a fi distruse prin pasteurizare. De obicei, epidemiile
apar ca rezultat al recontaminării produsului tratat termic cu lapte crud.
Salmonelele pot supravieţui în anumite brânzeturi, aceste produse fiind
implicate în mai multe epidemii.
În Canada, 1500 de persoane au fost infectate după ce au consumat brânză
Cheddar contaminată.
Recent, în Marea Britanie, o epidemie de infecţie cu S. dublin a fost asociată
cu brânza topită din lapte de vacă, nepasteurizat. Similar, în Franţa, în 1993, o
epidemie S. enterica, serotipul paratyphi B, cu peste 273 de cazuri identificate a
fost produsă de brânza de capră contaminată.

 Contaminarea în timpul manipulării alimentelor

Persoanele care manipulează alimente şi excretă salmonele sunt adesea

acuzate de a fi sursa epidemiei. Salmonelele sunt rapid îndepărtate prin spălarea
mâinilor.
Persoanele care manipulează alimente şi prezintă diaree, constituie un risc
semnificativ şi trebuie excluse de la lucru, timp de 48 de ore, după vindecare.
S-a dovedit că produsele crude contaminate cu Salmonella, în principal
carnea, contaminează extensiv mediul din bucătării.

30
 Multe epidemii de salmoneloză au fost determinate de o practică ne-
corespunzătoare în bucătării şi, Roberts (1986), a estimat că în aproximativ 14%
din cazuri, contaminarea încrucişată a avut o contribuţie semnificativă.
De asemenea, salmonelele sunt capabile de creştere pe o varietate de alimente
preparate sau crude, iar depozitarea la temperaturi mai mari decât cele de
refrigerare s-au dovedit a fi un factor important în multe epidemii. De exemplu,
Luby şi colaboratorii (1993) au raportat o epidemie extinsă, în care consumatorii
au fost infectaţi cu S. agona sau S. hadar, deoarece curcanul preparat fusese
păstrat nerefrigerat în bucătăria unui mic restaurant timp de mai multe ore, clătit cu
apă pentru îndepărtarea mirosului neplăcut şi incomplet încălzit înainte de a fi
servit.

 Măsuri de prevenire şi combatere a salmonelozelor

Pentru reducerea sau eliminarea riscului de toxiinfecţii alimentare cu

Salmonella este posibilă intervenţia în mai multe puncte ale lanţului alimentar.
Fezabilitatea intervenţiei şi eficienţa sa economică pot depinde de serotipul de
Salmonella implicat şi de gradul său de diseminare. Astfel, în Marea Britanie,
infecţia cu S. typhimurium DT 124, în urma contaminării salamului a fost
prevenită prin retragerea temporară de pe piaţă a produsului şi ameliorarea igienei
producţiei.
Salmoneloza transmisă prin lapte, poate fi prevenită prin simpla pasteurizare
corespunzătoare a laptelui şi produselor lactate.
Când infecţia este larg răspândită, cum a fost cazul pandemiei multinaţionale
produsă de S. enteritidis, combaterea se realizează mai dificil, în special dacă
vehiculele infecţiei sunt alimente, cum ar fi ouăle sau puii, care sunt consumate în
cantităţi mari.
Ca o consecinţă a problemelor economice, se explorează strategii alternative.
Excluderea competitivă, în care culturi de microorganisme intestinale, de la găini
mature neinfectate sunt administrate puilor în vârstă de o zi, a limitat infecţia cu
Salmonella fiind utilizată din ce în ce mai mult.
Pentru prevenirea contaminării furajelor animalelor, se poate recurge la
încorporarea unor compuşi antimicrobieni, cum ar fi acizii organici.
Humphrey şi Lanning (1988) au arătat că acest tratament aplicat furajului
pentru păsări de reproducţie reduce transmiterea verticală a salmonelelor. De
asemenea, s-a dovedit că tratamentul acid al hranei limitează diseminarea
orizontală a S. enteritidis PT4 la unele efective de păsări de carne.
Programele de combatere a rozătoarelor trebuie privite, de asemenea, ca o
importantă măsură de profilaxie, mai ales în industria avicolă.

31
 Bovinele reprezintă principala specie domestică la care salmoneloza produce
frecvent manifestări clinice, majoritatea fiind cauzate de infecţia cu
S. dublin şi S. typhimurium. Salmoneloza clinică este foarte rară la porcine. La
păsări, spre deosebire de alte serotipuri de Salmonella, S. enteritidis poate
determina manifestări clinice, în special la rasele de carne.
În cadrul programelor de combatere, în cazul animalelor fără manifestări
clinice, este necesară identificarea celor pozitive pentru Salmonella. Tehnicile de
examinare trebuie să fie sensibile şi cât mai rapide. O abordare eficientă constă în
efectuarea unui screening ambiental sau serologic, cu confirmarea rezultatelor
pozitive pentru examinarea mai atentă a păsărilor.
Pandemia internaţională actuală de infecţie cu S. enteritidis a dus la
monitorizarea pe scară largă a efectivelor de păsări. Măsurarea nivelului
anticorpilor vitelini împotriva S. enteritidis, este eficace în detectarea efectivelor
reproducătoare sau ouătoare pozitive şi reprezintă o tehnică ieftină şi neinvazivă,
demnă de utilizare pe scară largă.
Diseminarea infecţiei de către păsările sălbatice (în special pescăruşi) de pe
lângă gropile de gunoi reprezintă de asemenea un mijloc semnificativ de
contaminare a mediului.
Unul dintre cele mai eficiente tratamente ale produsului finit este iradierea.
În ceea ce priveşte carnea roşie, s-a dovedit că pulverizarea cu apă fierbinte
(80°C) sau acid lactic poate fi utilizată pentru decontaminarea carcaselor.
Prevalenţa animalelor pozitive pentru Salmonella, care ajung la abatoare,
poate fi diminuată prin reducerea timpului de transport şi limitarea timpului de
aşteptare înaintea sacrificării.
Alte măsuri, cum ar fi ligaturarea anusului, pentru a împiedica contaminarea
carcaselor cu fecale, vor reduce de asemenea riscul la infecţiile salmonelice.
Marea majoritate a salmonelelor nu se poate dezvolta pe alimentele păstrate la
temperaturi sub 7°C şi cresc lent la temperaturi sub 10°C. Astfel, refrigerarea va
prelungi durata de păstrare a alimentelor şi va împiedica multiplicarea
salmonelelor.
Recent, în Europa, s-a discutat mult despre refrigerarea ouălor, ca mijloc de
limitare a riscului de infecţie cu S. enteritidis.
Succesul combaterii salmonelozei necesită intervenţii la toate punctele
lanţului alimentar. Pentru limitarea riscului, consumatorii şi furnizorii pot face
multe privind igiena bucătăriilor şi prepararea adecvată a alimentelor „cu risc”.

32
  Rezultate privind evolutia bolii

Pe parcursul perioadei de supraveghere epidemiologică, s-a stabilit

descreșterea continuă în anii 2006-2008 a morbidității prin salmoneloză, dar în
anii 2009-2010 incidența prin salmoneloză a evaluat în creștere până la 35,1 la
100 mii populație. În anul 2011 morbiditatea s-a diminuat nesemnificativ până la
31,6 la 100 mii.

Începând cu anul 2009 morbiditatea prin salmoneloză depăşeşte morbiditatea

prin dizenterie (anul 2009 - de 1,4 ori, anul 2010 - de 2,4 ori, anul 2011- de 4,4
ori), ce nu s-a semnalat în anii precedenţi. Creşterea morbidităţii se atestă în 12
(32,4%) teritorii administrative, în 9 teritorii incidența s-a micşorat până la cazuri
unice. Nivelul mediu pe ţară a morbidităţii prin salmoneloze este depăşit în 14
teritorii administrative, de la 1,1 până la 2,2 ori, mai ales în Rezina, Orhei,
Străşeni, Soroca, Sângerei, şi este determinat atât de înregistrarea izbucnirilor
epidemice şi focarelor multiple de salmoneloză cât şi de creşterea morbidităţii
sporadice. Cel mai înalt nivel a fost înregistrat în Rezina - 68,25 la 100 mii, în
lipsa izbucnirilor şi prezenţa a numai 2 focare multiple. În acelaşi timp, în
Cantemir în anii 2010-2011 nu s-a înregistrat nici un caz de salmoneloză, ce
denotă necesitatea analizei detaliate a situaţiei la fiecare etapă de supraveghere.
Au fost identificate 30 serotipuri de salmonele (anul 2010-29, anul 2009-34,
anul 2008-27), ca şi în anii precedenţi, predominante sunt S. enteritidis – 66,8%
şi S. typhimurium – 26,0% .

33
 După o perioadă de scădere a ponderii S. enteritidis în structura etiologică a
salmonelozelor, în ultimii ani se atestă o creştere relativă, ce poate indica la
activizarea potenţialului căii alimentare de transmitere a infecţiei, prin consumul
cărnii de pasăre şi ouălor contaminate. Sporirea morbidităţii indirect este
confirmată prin creşterea depistării purtătorilor de salmonele. Salmonelele au fost
depistate la 8 persoane încadrate în câmpul muncii şi 19 persoane investigate la
încadrarea în câmpul muncii la unităţile de alimentaţie publică (anul 2010 - la 7 şi
19), în total la 27 persoane din 42456 persoane investigate (anul 2010-38227).
În ultimii ani se depistează tulpini (serovariante) sau rar întâlnite, cauza fiind
importul produselor alimentare și prin intermediul persoanelor. În acelaşi timp,
aceste tulpini de salmonele depistate nu au fost trimise pentru confirmare în
laboratorul Centrului Național de Sănătate Publică. Continuă circulaţia în rândul
populaţiei a S.bovis morbificans, S.gallinarum.
Salmoneloza este unica nozologie din grupul BDA, care este des întâlnită în
grupele de vârstă la adulţi, ponderea constituie 57%. Au fost înregistrate 57 (anul
2010-70) cazuri de boală la copii până la un an, ce pot fi condiţionate parţial de
molipsirea intraspitalicească. La recoltarea probelor din mediul ambiant au fost
identificate 25 tulpini de salmonele (anul 2008-29, anul 2009-46, anul 2010-47),
ce aparțin la 3 serovariante:S.enteritidis – 80,0% (anul 2010-57,4%), S.
typhimurium –16,0%, (anul 2010-27,7%) și S.bovis morbificans-4% .

34
 Un număr esențial de tulpini patogene (80%) au fost depistate din produsele
alimentare de origine animală. Probele recoltate din: apa de suprafaţă s-a depistat –
3 tulpini (12%), cauzată de S.bovis morbificans, lavaje - 2 din focarul familiar. În
rezultatul investigației tulpini de salmonele au fost depistate în 10 teritorii
administrative: Chişinău - 6 și Criuleni - 5, Făleşti - 4, Orhei - 3, Edineți – 2.
Conform datelor Centrului republican de diagnostică veterinară, în a.2009-2011 a
scăzut numărul talpinelor de salmonele depistate de către Serviciul sanitar-
veterinar de Stat: anul 2009 - 49, anul 2010 - 24, anul 2011 - 16. Structura
etiologică a salmonelelor include: S.gallinarum - 52,8%, tulpini neidentificate
(fără serovar)-24,7%, S.enteritidis-12,4%, S.cholerasuis - 7,9%, S.typhimurium -
2,2%. În structura de prelevare a probelor predomină la pui - 47,2%, găini -
14,6%, porcine - 10,1%, raţe și albini – cîte - 9%, boboci-5,6%. În cazuri unice
tulpine de salmonele au fost identificate de la viţei, curcani, embrioni de găină.La
nivelul scăzut a depistării salmonelelor de către serviciul veterinar, care este
responsabil de asigurarea cu produse alimentare inofensive şi controlul calității
acestora.În anul 2011, au fost înregistrate 13 izbucniri de salmoneloză (în anul
2010-14, anul 2009 -10, anul 2008-10, anul 2007-17, anul 2006 - 16), fiind
transmisă în toate cazurile pe cale alimentară. Se atestă o tendință de creștere al
izbucnirilor epidemice la obiectele de alimentaţie publică, comparativ cu anii
precedenţi,cand izbucnirile erau frecvente în condiţii casnice. În ultimii ani, se
înregistrează izbucniri epidemice cu infecţie mixtă, în anul 2011 - 2.Ca agenţi
patogen au fost identificate S.enteridis, S.typhimurium, S.blegdam, S.hadar.
Factorii de transmitere fiind ouăle și produse din carne.Cauzele principale de
apariție a izbucnirilor de salmoneloză sunt contactul direct cu obiectele infectate,
implicarea în pregătirea bucatelor a purtătorilor de salmonele (bolnavi nedepistaţi),
încălcarea gravă a tehnologiei pregătirii bucatelor şi nerespectarea igienei
personale. Izbucniri de salmoneloză în condiții spitalicești nu au fost înregistrate,
însă informaţiile parvenite din unele Instituții Medico-Sanitare Publice
republicane, denotă cazuri de depistare a salmonelelor la copiii transferaţi din
staţionarele somatice teritoriale (la spitalizarea copiilor de 0-2 ani).Definiţia de caz
practic nu se implementează în Instituțiile Medico-Sanitare Publice. Din 1127
cazuri cu diagnoza finală „Alte salmoneloze” numai 30,0% au fost diagnosticată ca
„Salmoneloză primară” (anul 2009- 41,5%, anul 2010-48,5%). Ponderea
confirmării de laborator a diagnozei primare este în creștere constituind - 91,3%.
În descreștere este ponderea persoanelor spitalizate cu diagnoza primară de
salmoneloză şi constituie 80,5%.Anchetarea epidemiologică a focarelor cu
diagnoză primară de „Salmoneloză” a fost efectuată în 100,0%, fiind investigate
prin metode de laborator 785 persoane de contact (2,3 persoane intr-un focar), din

35
ele 33 -(4,2%) au fost apreciate ca bolnavi (purtători).De rând cu izbucnirile
epidemice de salmoneloză, au fost înregistrate 77 focare multiple, ce confirmă
situaţia epidemiologică nefavorabilă în anul 2011, din ele 11 cu cazuri secundare,
ce indirect denotă o calitate scăzută a anchetării epidemiologice şi deficiențe în
măsurile întreprinse pentru localizarea infecției.

36
 CONCLUZII

Protejarea efectivelor de păsări împotriva contaminării cu microorganisme

nedorite este o componentă esenţială a producţiei comerciale de păsări.
Contactarea unui organism patogen, purtător de boli infecţioase în efectivul de
păsări, ar putea genera consecinţe economice grave pentru întreaga societate.
Conceperea și aplicarea procedurilor zilnice de biosecuritate ca cele mai bune
practici de gestionare cu privire la fermele de păsări vor reduce posibilitatea
contactării infecţiilor microbiologice zoonotice, cum ar fi Salmonella și
Campylobacter, precum și a bolilor infecţioase cum ar fi gripa aviară și boala de
Newcastle. Avicultorii și operatorii economici din abatoare ar trebui să înţeleagă și
să cunoască importanţa caracteristicilor procedurilor de biosecuritate și să
colaboreze îndeaproape pentru a pune în aplicare acele programe, în vederea
menţinerii unui nivel al biosecurităţii în permanenţă ridicat.
Eficienţa unui program de biosecuritate poate fi optimizat dacă toţi
producătorii de păsări utilizează cele mai bune practici de management.
Salmonella este o bacterie intestinală care poate fi transmisă de toate
animalele și de oameni.
Unele serotipuri de Salmonella pot cauza afecţiuni clinice grave la păsări (S.
Gallinarum, Pullorum, arizonae), dar majoritatea bacteriilor Salmonella spp. nu
cauzează afecţiuni clinice la păsări.
Dacă Salmonella este depistată la puii crescuţi pentru carne, crește riscul
contaminării cărnii de pasăre obţinută de la acești pui cu aceste bacterii. Există
aproximativ 2 500 de serotipuri diferite de Salmonella. În prezent, în UE doar
aproximativ 200 de serotipuri de Salmonella sunt asociate cu infecţii cu
transmitere prin alimente la oameni.
Salmonella se poate transmite atât vertical, de la efectivele de părinţi la pui,
cât și orizontal,de la contaminarea din mediu la păsări. Transmiterea verticală de la
efectivele de reproducţie la efectivele de păsări destinate comerţului a fost
analizată pentru două dintre cele mai importante serotipuri, Salmonella Enteritidis
și Salmonella Typhimurium. S-a obţinut o diminuare a acestor două serotipuri în
multe ţări datorită introducerii unor măsuri stricte de biosecuritate, de
supraveghere eficientă și datorită vaccinărilor.
Transmiterea orizontală, mai exact contactarea infecţiei de la furajele
contaminate, contaminarea locală a echipamentului staţiei de incubaţie,
contaminarea adăposturilor de păsări și infestarea cu dăunători la fermă între

37
efectivele de păsări,fluctuaţia de personal și mutarea echipamentului contaminat,
rămâne totuși o cale principală pentru infectare. Importanţa relativă a acestor căi
de infectare variază în ţări diferite și între organizaţiile de păsări, de aceea este
important să derulăm o monitorizare eficientă, inclusiv programe de recoltare de
probe care pot depista sursele infectării.
Bacteriile Salmonella sunt larg răspândite și eliminarea lor completă din
mediu în general, dar mai ales din sectorul de reproducţie (adică la nivelul
bunicilor sau la nivel genealogic) este improbabil să fie fezabilă sub aspect
economic și posibilă în majoritatea ţărilor.
O bună gestionare și biosecuritatea pot reduce riscul contactării și al
persistenţei infecţiei la nivel minim, mai ales de când controlul optimizat asupra
Salmonellei din sectorul de reproducţie și în producţia de furaje a redus
semnificativ riscul contaminării din aceste surse, deși furajele contaminate rămân
calea principală a contactării noilor infecţii cu Salmonella într-o fermă în
majoritatea ţărilor, pe lângă contaminarea locală a staţiei de incubaţie. Un program
eficient de control al Salmonellei poate avea anumite efecte pozitive asupra
controlului bacteriei Campylobacter și al altor organisme, deoarece o biosecuritate
bună are în general un efect de protecţie. Este totuși mult mai dificil să prevenim
introducerea bacteriei Campylobacter într-un adăpost din cauza dozei sale
contagioase reduse, ceea ce înseamnă că o barieră de igienă eficientă în adăpost
trebuie să fie aplicată în permanenţă, în mod consecvent.
Măsurile generale sunt un bun început, dar acestea ar putea fi insuficiente
pentru a elimina complet infecţia în toate situaţiile, de exemplu în cazul fermelor
contaminate în continuare. Așadar, este necesar să se efectueze investigaţii
specifice și să se revizuiască procedurile de control atunci când măsurile generale
nu funcţionează.

38
 BIBLIOGRAFIE

1. Bârzoi D., 1985, Influenţa diferitelor valori de pH asupra dezvoltării şi

supravieţuirii unor tulpini de Staphilococcus aureus, Comunicare la Sesiunea de
Comunicări ştiinţifice, FMV, Bucureşti.
2. Bârzoi D., Lidia Tuluş, 1984, Eficienţa unor metode de lucru pentru
decelarea S. aureus din laptele praf, Rev. creşt. anim., Bucureşti 11, 42.
3. Bârzoi D., 1985, Microbiologia produselor alimentare de origine animală.,
Ed. Ceres, Bucureşti, 84-93.
4. Bârzoi D., Meica S., Neguţ M., 1999, Toxiinfecţiile alimentare, Ed.
Diacon Coresi, Bucureşti.
5. Bârzoi D., 1993, Asigurarea calităţii microbiologice a produselor
alimentare prin aplicarea unui sistem de măsuri preventive, Caiet de informare şi
documentare tehnică, LCCAF, Bucureşti, 2, 16.
6. Bârzoi D., 1990, Unele metode folosite pentru decelarea enterotoxinei
stafilococice, Caiet de informare şi documentare tehnică, LCCAF, Bucureşti 1, 60.
7. Collinson S. K. şi col., 1998, Thin, aggresive fimbriae mediate binding of
Salmonella enteritidis to fibronectin, J. Bacteriol.
8. D’Aoust I. Y, 1994, Salmonella and International food Trade, Int. J. Food
Microbiol.
9. De Rycke J. şi col., 1990, Evidence for two types of citotoxic necrotizing
factor of Escherichia coli., J. Clin. Microbiol.
10. De Rycke J. şi col., 1991, Les colibacilles producteurs de cytotoxines:
importance en, médicine vétérinaire et en santé publique, Ann. Rech. Vét.
11. Donnenberg M. S., J. B. Keper, 1992, Enterotoxigenic Escherichia coli,
Infect. Immun.
12. Dorn C. R., E. J. Angrick, 1991, Serotype O157:H7 Escherichia coli from
bovine and meat source, J. Clin. Microbiol.
13. Dorn C. R., 1995, may 5, Escherichia coli O157:H7 (Review), JAVMA.
14. Farmer J. J., 1995, Enterobacteriaceae - Introduction and identification,
Manual of clinical microbiology, Ed. VI by Muray R., ed. ASM Press -
Washington D.C.
15. Garcia Dee Portieeo F. Finlayb, 1994, Invasion and intracellular
proliferation of Salmonella within nonphagocytic cells, Microbioloaa SEM.
16. Garbutt J., 1997, Essentials of food microbiology RNAOLD, Londra.
17. Guard-Petter şi col., 2002, Molecular pathobiology and epidemiology of

39
egg - contaminating Salmonella enterica serovar Enteritidis In: Current topics in
Food Safety in Animal Agriculture (Eds.), ASM Press, Washington DC.
18. Hennessyw W. T., 1996 - A national outbreak of Salmonella enteritidis
infection from ice-cream, New Engl. J. Med.
19. Liebana E. şi col., 2002 - Investigation of the genetic diversity among
isolates of Salmonella enterica serovar dublin from animals and humans from
England, Ţara Galilor and Ireland Journal of Applied Microbiology.
20. Old D.C. Threefale E.J., 2005, Salmonella in Topley and Wilson’s
Microbiology and Microbial Infections, Systematic Bacteriology, RNAold,
London.
21. Rankin şi col., 2002 - Molecular characterization of cephalosporin-
resistant Salmonella enterica serotype Newport isolates from animals in
Pennsylvania, Journal of clinical microbiology.
22. Simona Ivana, 2002 - Bacteriologie veterinară specială (Ed. Ceres,
Bucureşti; 460 pagini), ISBN: 973-40-0568-5
23. Simona Ivana, 2005 - Bacteriologie generală (Ed. Ştiinţelor medicale,
Bucureşti; 250 pagini), ISBN: 973-86485-7-2
24. Simona Ivana, 2006 - Tratat de bacteriologie medical-veterinară şi
introducere în micologie (Ed. Ştiinţelor medicale, Bucureşti;768 pagini), ISBN
(10) 973-86571-5-6; ISBN (13) 978-973-86571-5-1
25. Simona Ivana, 2007 - Manual de microbiologia alimentelor (Ed. Ştiinţelor
medicale, Bucureşti; 160 pagini), ISBN: 978-973-86571-3-7
26. Simona Ivana, 2007 - Microbiologie medicală - veterinară, Vol. I (Ed.
Ştiinţelor medicale, Bucureşti) ISBN: 978-973-1847-00-9; 978-973-1847-01-6
27. Simona Ivana, 2007 - Microbiologie medicală - veterinară, Vol. II (Ed.
Ştiinţelor medicale, Bucureşti) ISBN: 978-973-1847-00-9; 978-973-1847-02-3
28. Simona Ivana, 2008, Practical guide of microbiogical diagnosis, Ed.
Orizonturi, ISBN: 978-973-736-089-2
29. Simona Ivana, 2008, Microbiologia alimentelor, Ed. Orizonturi, ISBN:
978973-736-090-8
30. The Merk Veterinary Manual, 2007, Seventh ed.
31. Adinarayanan, N., VD. Foltz, and F. McKinley. 1965. Incidence of
Salmonellae in prepared and packaged foods. J. Infect. Dis. 115:19-26.
32. Audisio, M.C., G. Oliver, and M.C. Apella. 2000. Protective effect of
Enterococcus faecium J96, a potential probiotic strain, on chicks infected with
Salmonella Pullorum. J. Food Protect. 63:1333-1337.
33. BRNAhart, H.M., D.W. Dreesen, R. Bastien, and O.C. Pancorbo. 1991.
Prevalence of Salmonella Enteritidis and other serovars in ovaries of layer hens at
time of slaughter. J. Food Protect. 54:488A191.
34. Bean, N.H., and P.M. Griffin. 1990. Foodborne disease outbreaks in the

40
United States, 1973-1987: Pathogens, vehicles, and trends. J. Food Protect.
53:804-817.
35. Beloian, A., and G.C. Schlosser. 1963. Adequacy of cooking procedures
for the destruction of salmonellae. Am. J Public Health 53:782-791.
36. Bradshaw, J.G., D.B. Shah, E. Forney, and J.M. Madden. 1990. Growth of
Salmonella Enteritidis in yolk of shell eggs from normal and seropositive hens. J.
Food Protect. 53:1033-1036.
37. Brooks, J. 1962. Alpha amylase in whole eggs and its sensitivity
to pasteurization temperatures. /. Hyg. 60:145-151.
38. Bryan. F.L. 1977. Diseases transmitted by foods contaminated by
wastewater./. Food Protect. 40:45-56.
39. Centers for Disease Control and Prevention. 2003. Multistate outbreak of
Salmonella serotype Typhimurium infections associated with drinking
unpasteurized milk—Illinois, Indiana, Ohio, and Tennessee, 2002-2003. Morb.
Mort. Wkly. Rep. 52:613615.
40. Constantin CIOTĂU, Controlul sanitar veterinar al materiilor prime
agroalimentare,
41. Editura Universităţii Ştefan cel Mare, Suceava, 2010.
42. 2. http//www.salmonella.org
43. 3. http//www.scienceline.ro/epidemie_de_salmoneloza.
44. 4.Rodica ROTAR, Microbiologia produselor alimentare, Editura
Universităţii Ştefan cel Mare,Suceava

41