Calculul ambreiajului

Calculul ambreiajului cuprinde determinarea dimensiunilor principale în raport cu

valoarea maximă a momentului motor, în funcţie de tipul şi destinaţia automobilului şi
de verificarea la rezistenţă a elementelor componente.

Determinarea parametrilor de bază ai ambreiajului

Parametrii de bază care caracterizează construcţia ambreiajului se referă la
coeficientul de siguranţă , presiunea specifică ps, şi creşterea de temperatură t, în
ambreiaj, la pornirea motorului.
a) Coeficientul de siguranţă al ambreiajului . Pe timpul funcţionării
ambreiajului, ca urmare a fazelor de cuplare-decuplare, se produce uzura suprafeţelor de
frecare a discurilor conduse. În consecinţă, apare o detensionare a arcurilor şi deci o
modificare a forţei de apăsare. Pentru ca ambreiajul să fie capabil, în această situaţie, să
transmită momentul maxim al motorului, se adoptă în calcul, momentul capabil, care
este mai mare decât momentul maxim al motorului.
În calculul de predimensionare, acest lucru este luat în considerare prin
coeficientul de siguranţă al ambreiajului, notat , şi definit ca valoare a raportului
dintre momentul de calcul a ambreiajului Ma şi momentul maxim al motorului MM.
În acestă situaţie se obţine valoarea momentului necesar al ambreiajului:

Ma = . MM. (2.1)

Alegerea valorii coeficientului de siguranţă al ambreiajului, în vederea

determinării momentului necesar al ambreiajului, se face ţinându-se seama de tipul şi
destinaţia automobilului, precum şi de particularităţile ambreiajului. Valoarea
coeficientului de siguranţă influenţează diferit funcţionarea ambreiajului. Un coeficient
mare împiedică patinarea ambreiajului în cazul uzării garniturilor de fricţiune, mărind
durabilitatea ambreiajului şi reducerea timpului de patinare, dar creşte forţa de acţionare
a pedalei ambreiajului şi cresc suprasarcinile în transmisia automobilului deoarece
ambreiajul nu patinează la apariţia unor solicitări mari.
Valoarea prea mică a coeficientului de siguranţă conduce la mărirea tendinţei de
patinare a ambreiajului, având ca efect mărirea duratei de patinare, ceea ce conduce la
creşterea uzurii garniturilor de frânare.
În timpul exploatării automobilului, coeficientul de siguranţă se micşorează
datorită uzurii garniturilor de frecare, deorece prin uzura garniturilor, arcurile de
presiune se destind şi nu mai asigură forţa de apăsare iniţială.
În consecinţă se recomandă pentru coeficientul de siguranţă , valorile din tabelul
următor [Tab,Fr]:
 Valorile coeficientului de siguranţă  pentru diferite automobile

Tipul automobilului Coeficientul de siguranţă 

Autoturisme 1,4...1,7
-cu capacitate normală de trecere
-cu capacitate mărită de trecere 2,0...2,5
-de competiţie 3,0...4,0
Autocamioane şi autobuze 1,6...2,0
Autocamioane cu remorcă sau care 2,0...3,0
lucrează în condiţii grele

În cazul ambreiajelor semicentrifugale coeficientul de siguranţă  este o mărime

variabilă care depinde de turaţia motorului. Coeficientul de siguranţă  la aceste
ambreiaje, corespinzător turaţiei nule a motorului se alege între valorile: 
pentru autoturisme şi  pentru autocamioane [Fr].
În cazul ambreiajelor la care este prevăzută regarea forţei de apăsare a arcurilor de
presiune, ca şi în cazul arcului central, coeficientul de siguranţă se alege cu valori mai
mici ([Unt].
La ambreiajele cu mai multe discuri se recomandă ca valoarea coeficientului de
siguranţă să fie majorată cu 15...20% faţă de valorile recomandate pentru ambreiajele cu
un singur disc, deoarece frecarea între piesele ambreiajului este mai mare [unt]
b) Presiunea specifică (po ), dintre suprafeţele de frecare ale ambreiajului se
defineşte ca raportul dintre forţa dezvoltată de arcurile de presiune F şi aria unei
suprafeţe de frecare a ambreiajului A:

po = F/A [MPa] (2.2)

Forţa de apăsare F asupra discurilor se poate determina din condiţia ca momentul

de frecare al ambreiajului să fie egal cu momentul de calcul.

F = Ma/i..Rmed (2.3)
unde:
i = 2.n reprezintă numărul suprafeţelor de frecare (n-numărul de discuri conduse);
 -coeficientul de frecare dintre discurile ambreiajului;
Rmed-raza medie a garniturilor de fricţiune. Rmed = (Re + Ri)/2

Valoarea maximă a presiunii specifice este limitată prin tensiunea admisibilă de

strivire a materialului constituient al garniturilor. La adoptarea valorii de
predimensionare a ambreiajului trebuie să se ţină seama de următoarele aspecte:
 -
valorile mari ale presiunii specifice favorizează reducerea dimensiunilor
constructive ale ambreiajului, dar reduce substanţial durabilitatea lui;
-
valorile mici ale presiunii specifice implică creşteri ale gabaritului, a maselor
şi a momentelor de inerţie ale părţii conduse a ambreiajului. Datorită creşterii
razelor, cresc vitezele tangenţiale alunecare dintre suprafeţele de contact la
cuplarea ambreiajului, situaţie în care creşte uzura de alunecare a garniturilor.
Coeficientul de frecare poate avea diferite valori în funcţie de natura suprafeţelor
în frecare conform tabelului următor:

Valori ale coeficientului de frecare  pentru diferite materiale

Materialele cuplei de frecare 

Oţel - bronz foforos 0,67...0,74
Oţel – aliaj Cu-Ni 0,79...1,42
Oţel-Fe sinerizat 0,38...0,45
Oţel-Fe Cu sinerizat 0,43...0,47
Oţel-Oţel 0,60
Fontă-Oţel 0,18...0,60
Ferodou-Oţel 0,30...0,40

În cazul în care se ţine seama de pierderile prin frecare din canelurile discului
condus şi din elementele de ghidare ale discului de presiune, forţa F se poate exprima cu
ajutorul relaţiei:

F = c f. F a (2.4)
în care:
Fa reprezintă forţa de apăsare a arcurilor asupra discurilor ambreiajului;
cf coeficient care ţine seama de forţele de frecare. Pentru ambreiajele monodisc
cf = 0,90...0,95 , iar pentru ambreiajele bidisc cf = 0,80...0,85.
Din considerente de uzură a suprafeţelor de frecare, presiunea specifică a
ambreiajului se admite în următoarele limite [Tab]: po = 0,2...0,5 MPa pentru garniturile
din răşini sintetice impregnate cu kevlar sau cu fibre de sticlă şi po = 1,5...2,0 MPa
pentru garniturile metaloceramice.
În cazul discurilor de fricţiune cu diametre mari, viteza de patinare în zona
periferică a acestora atinge valori foarte mari, fapt pentru care se recomandă ca
presiunea specifică să fie adusă spre limitele inferioare. La valori mari ale coeficientului
de siguranţă, se admit presiuni specifice mari.
c) Creşterea temperaturii pieselor ambreiajului (t). Pe timpul circulaţiei în
special în mediu urban, frecvenţa cuplărilor-decuplărilor ambreiajului este mare.
Deoarece pe timpul acestor procese, o parte din lucrul mecanic al motorului se
transformă prin patinare în căldură, creşte temperatura pieselor ambreiajului, ceea ce
face ca garn1iturile de fricţiune să lucreze la temperaturi ridicate.
 Verificarea la încălzire se face pentru discurile de presiune, considerând situaţia
cea mai defavorabilă, pornirea de pe loc, când lucrul mecanic de patinare este cel mai
mare şi considerând că datorită timpului de cuplare redus procesul este adiabatic.
Relaţia de verificare utilizată în aceste condiţii va fi:

t = .L/c. mp (2.5)
unde:
 = 0,5 – coeficient care exprimă partea din lucrul mecanic preluată de discul de
presiune al ambreiajului;
c = 500 J/kg. oC este căldura specifică a pieselor din fontă şi oţel;
mp – masa pieselor ce se încălzesc;
L – lucrul mecanic de patinare. Acesta se poate calcula aproximativ cu relaţia:

L = 357,3. Ga.rr2/icv12. io2 (2.6)

Considerând: Ls = L/i.A* în care:

Ls –lucru mecanic specific de frecare;
i – numărul de perechi de suprafeţe de frecare;
A* - suprafaţa unei garnituri de frecare,
lucrul mecanic specific de frecare nu trebuie să depăşească valoarea de 0,75 daN. m/cm2.
Ambreiajul se consideră bun din punct de vedere al încălzirii dacă creşterea de
temperatură la pornirea de pe loc este în limitele t = 8...15 oC.

Dimensionarea garniturilor de frecare

Garniturile de frecare sunt componente ale discului condus prin intermediul

cărora se stabileşte, prin forţe de frecare, legătura de cuplare a ambreiajului.
Dimensiunile garniturilor de fricţiune se determină din condiţia ca momentul
capabil al ambreiajului să fie egal cu momentul necesar, folosind relaţiile:

Re = [2..MM/.i..po.(1-c2).(1+c)]1/3 (2.7)

R i = R e. c (2.8)

relaţie în care c reprezintă un coeficient care arată diferenţa dintre razele suprafeţelor de
frecare.
Valori mici ale coeficientului c sunt specifice garniturilor cu lăţime mare, ceea ce
are ca efect o uzură neuniformă a garniturilor de frecare datorită diferenţei mari dintre
vitezele de alunecare. Din această cauză, pentru automobilele echipate cu motoare
rapide se recomandă folosirea valorilor coeficientului c spre limita superioară. Literatura
de specialitate [Tab,Fr] recomandă pentru acest coeficient valori în intervalul
c = 0,53...0,75.
 Suprafaţa garniturilor de frânare se mai poate determina, ţinând seama de valoarea
momentului maxim al motorului şi de tipul automobilului, folosind relaţia:

A = . MM (2.9)

 este un coeficient care depinde de tipul automobilului şi de tipul ambreiajului şi

poate avea valorile din tabelul următor [Fr,Unt]:

Valorile coeficientului 

Tipul Tipul Coeficientul 

automobilului ambreiajului [cm2/daN.m]
Autoturisme Monodisc 25...30
Autocamioane şi autobuze Monodisc 35...40
Bidisc 40...45

În acastă situaţie, raza exterioară se calculează cu relaţia:

Re = [.MM/i..(1-c2)]1/2 (2.10)

Deoarece garniturile de frecare sunt piese care se uzează frecvent în exploatare,

necesitând înlocuirea lor periodică, pentru a se asigura interschimbabilitatea, se
realizează într-o gamă tipodimensională limitată prezentată în tabelul următor (conform
STAS 7793-83). În aceste condiţii valorile Re şi Ri obţinute prin calcul cu relaţiile
anterioare sunt valori de predimensionare, valorile definitive ţinând seama de încadrarea
valorilor de calcul în prima valoare normalizată a garniturilor.

Dimensiunile garniturilor de frecare pentru ambreiaje [mm]

De 150 160 180 200 225 250 280 300 305 310 325 350
Di 100 110 125 130 150 155 165 175 185 195
g 2,5...3,5 3,5 3,5; 4,0

În acest tabel g reprezintă grosimea garniturii de fricţiune.

În construcţia de automobile, diametrul exterior al garniturilor de fricţiune
depăşeşte rar valoarea de 350 mm. Dacă în urma calculului efectuat, valoarea acestuia
este mai mare, atunci se recomandă utilizarea ambreiajului bidisc.
Determinarea momentului de frecare al ambreiajului.
Luând în considerare dimensiunile garniturilor de frecare, momentul de frecare al
ambreiajului poate fi calculat cu relaţia:

Ma* = 2..F.(Re3 – Ri3)/3.(Re2 – Ri2)

 Această valoare trebuie să fie egală sau mai mare decât M a calculat cu relaţia
(2.1).

Calculul arcurilor de presiune

Pentru menţinerea stării cuplate a ambreiajului la limita momentului necesar,
trebuie ca pe suprafaţa de frecare să se dezvolte forţa normală calculată curelaţia (2.3).
La ambreiajele cu arc diafragmă, această forţă trebuie să fie dezvoltată de arc în
starea cuplată a ambreiajului. La ambreiajele cu arcuri periferice, forţa de apăsare este
dată de forţa totală a arcurilor de presiune dispuse echidistant pe periferia discului de
presiune. Numărul de arcuri se alege multiplu al numărului de pârghii de decuplare,
ţanând seama ca forţa dezvoltată de un arc să nu depăşească 500...700 N.
a) Calculul arcululi diafragmă. Elementele geometrice ale unui arc diafragmă
sunt prezentate în figura următoare:

Elementele geometrice ale arcului diafragmă

Forţele care solicită arcul diafragmă în cele două situaţii de rezemare care apar în
timpul funcţionării ambreiajului (în situaţia ambreiat, respectiv debreiat) sunt prezentate
în figura următoare. Semnificaţia forţelor este următoarea: F- forţa de ambreiere;
Q – forţa de debreiere.
 Forţele care acţionează asupra ambreiajului
a-starea ambreiat; b-starea debreiat

Se consideră că arcul diafragmă prezintă două elemente funcţionale reunite într-o

singură piesă; partea tronconică plină, care este de fapt un arc disc cu rolul de arc de
presiune, şi lamelele, care de fapt sunt pârghii încastrate în pânza arcului de disc cu rolul
de pârghii de debreiere.
Pentru calculul forţei Q se utilizează relaţia:

Q = F.(d1 – d2)/ (d2 – d3) (2.11)

Calculul de rezistenţă al arcului se face pentru eforturile tangenţiale folosind

relaţia:

t max = 4.E.f [k1(h – f/2) + k3.s]/(1 - 2).k1.d12 (2.12)

unde:
E –modulul de elasticitate al materialului. Deoarece, de regulă, arcurile diafragmă
se confecţionează din Oţel arc 1 (STAS 795-71), E = 2,1.106 daN/cm2;
f –deformaţia arcului în dreptul diametrului d2; f = 1,7.h
 - coeficientul lui Poisson.  = 0,25;
k1,k2,k3 – coeficienţi de formă cu valorile:

k1 = (1 –d2/d1)2/.[(d1 + d2)/(d1 – d2) – 2/ln(d1/d2)] (2.13)

k2 =[6/.ln(d1/d2)].[(d1/d2 – 1)/ln(d1/d2) -1] (2.14)

k3 = 3.(d1/d2 – 1)/ .ln(d1/d2) (2.15)

Efortul maxim se compară cu limita la cuegere a materialului c.
 b) Calculul arcurilor periferice. Arcurile periferice sunt arcuri elicoidale din
sârmă trasă cu secţiune circulară şi cu caracteristica liniară.
Determinarea diametrului sârmei şi a diametrului de înfăşurare
Forţa pe care trebuie să o dezvolte un arc se calculează cu relaţia:

F* = F/n (2.12)
unde:
n – numărul de arcuri ales. Pentru ca arcurile să acţioneze asupra discului de
presiune cu o apăsare uniformă, numărul arcurilor se alege, în general, multiplu de 3.
Numărul arcurilor se alege astfel încât forţa F* dată de un arc să se încadreze între
valorile 40...80 daN (100 daN în cazul autocamioanelor şi autospecialelor grele şi foarte
grele).
În general, numărul arcurilor se alege în funcţie de diametrul exterior al
garniturilor de frecare:

Recomandări pentru alegerea numărului de arcuri de presiune [Fr]

Diametrul exterior al Până la 200 200...280 280...380 380...450

garniturii de frecare De
[mm]
Numărul arcurilor de 3...6 9...12 12...18
presiune

Calculul arcurilor de presiune se face pentru ambreiajul decuplat când fiecare arc
dezvoltă forţa F**:

F** = (1,15...1,25).F* (2.13)

Arcurile periferice sunt solicitate la torsiune, iar efortul unitar t se calculează cu

relaţia:

t = 8.k.F**.D/.d3 (2.14)
unde, conform figurii următoare:
D – diametrul mediu de înfăşurare arcului;
d – diametrul sârmei arcului;
k – coeficient de corecţie al arcului
valoarea obţinută se compară cu valoarea admisibilă a efortului unitar la torsiune
a = 700 N/mm2.
 Elementele geometrice ale arcurilor elicoidale

Notând raportul D/d = c, din relaţia (2.14) rezultă diametru d:

d = (8.k.F**.c/ta) (2.15)
-
Raportul dintre diametre se recomandă să fie: c = 5...8;
-
Pentru arcurile periferice, rezistenţa admisibilă la torsiune ta = 7000 daN/cm2
-
Coeficientul de corecţie k depinde de raportul dintre diametre şi se calculează
curelaţia [Fr]:

k = [(4c – 1)/4.(c – 1) + 0,615/c] (2.16)

Definitivarea diametrului d se face ţinând seama că sârma trasă din oţel pentru
arcuri este standardizată. După determinarea diametrului d al sârmei, cunoscând raportul
c = D/d se poate calcula şi diametrul mediu de înfăşurare al arcului D.
 Diametrul d pentru arcuri din sârmă de oţel trasă [mm]

Sârmă trasă din 2,5 2,8 3,0 3,5 4,0 4,5 5,0 5,5 6,0 7,0 - - - -
OLC pentru
arcuri
(STAS 893/67)
Sârmă trasă din 3,0 3,2 3,5 3,6 4,0 4,5 5,5 5,6 6,0 6,3 6,5 7,0 7,5 8,0
oţel aliat pentru
arcuri
(STAS 892/60)

Parametrii constructivi ai arcurilor periferice

Forţa dezvoltată de arc [daN] Diametrul Lungimea de Numărul de

Mninimă maximă exterior D lucru a arcului spire
[mm] [mm]
11,3 13,6 17,5 39,7 14
22,6 24,6 17,5 39,7 13,5
45 47,6 17,5 39,7 10,25
54,5 59 30 39,7 7,25
59 63,5 28,6 39,7 8,5
59 63,5 27 39,7 8,5
66 68 27 39,7 8,5
68 72,5 27 39,7 8,75
77 82 28,5 39,7 7,5
100 100 32,5 42,9 8

Săgeata f [mm] a arcului se calculează cu relaţia:

f = 8.F*.Dm.n/G.d4 (2.17)
unde:
Dm – diametrul mediu al arcului;
n – numărul de spire active;
G – modulul de elasticitate transversal; G = 8.104 N/mm2
 Calculul de dimensionare a discului de presiune

Funcţional, discul de presiune reprezintă dispozitivul de aplicare a forţei arcurilor

pe suprafaţa de frecare, componentă a părţii conducătoare pentru transmiterea
9momentului, suport pentru arcuri şi eventualele pârghii de debreiere şi masă metalică
pentru preluarea căldurii rezultate în urma patinării ambreiajului. Faţă de aceste funcţii,
predimensionarea lui se face din condiţia preluării căldurii revenite în timpul patinării,
fără încălziri periculoase.
Asimilând discul de presiune cu un corp cilindric cu dimensiunile bazei exterioare
red = Re + (3...5) mm, raza interioară r id = Ri – (3...5) mm, unde Reşi Ri sunt razele
exterioară, respectiv interioară ale discului condus, se obţine înălţimea necesară a
discului de presiune:

hd = L.t.c.(red2 – rid2) (2.18)

relaţie în care:
L – lucrul mecanic de patinare. Acesta se poate calcula aproximativ cu relaţia:

L = 357,3. Ga.rr2/icv12. io2

Ga – greutatea autovehiculului;
rr –raza de rulare a roţii;
icv1 – raportul de transmitere în treapta I al cutiei de viteze;
 = 0,5 – coeficient care exprimă partea din lucrul mecanic preluată de discul de
presiune al ambreiajului;
masa specifică a discului de presiune; kg/m3 .
t = .L/c. mp
unde:
 = 0,5 – coeficient care exprimă partea din lucrul mecanic preluată de discul de
presiune al ambreiajului;
c = 500 J/kg. oC este căldura specifică a pieselor din fontă şi oţel;
mp – masa pieselor ce se încălzesc;

Grosimea determinată reprezintă o valoare minimă. Faţa exterioară a discului este

profilată în vederea creşterii rigidităţii, a generării unui curent intens de aer pentru răcire
şi pentru a permite legăturile cu elementele pe care se cuplează.

Calculul elementelor de legătură

Legăturile permanente ale discului de presiune sunt cu carcasa ambreiajului, de la
care primeşte momentul de torsiune al motorului. Această legătură trebuie să asigure, în
afara rigidizării în rotaţie a pieselor, şi mobilitatea relativă axială necesare cuplării,
decuplării şi compensării uzurii garniturilor.
 Fixarea discului de presiune de carcasa ambreiajului se poate face prin mai multe
procedee:

Soluţii de fixare între discul de presiune şi carcasa ambreiajului

a-fixarea prin umăr; b-fixarea prin canelură; c-fixarea prin bride
1-carcasa ambreiajului; 2-disc de presiune

a) La fixarea prin umeri solicitarea de dimensionare este de strivire între carcasă

şi umărul discului de presiune.

s = .MM/z.aL.R (2.19)
cu:
z – numărul de umeri;
a – grosimea carcasei;
R – raza medie de dispunere a umerilor.
b) La fixarea cu canelură, canelura poate aparţine discului sau carcasei. În
ambele cazuri calculul se face pentru solicitarea de strivire pe flancurile canelurilor şi
pentru solicitarea de forfecare la baza canelurilor, cu relaţiile:

s = .MM/z.aL.R (pentru strivire), respectiv.

f = .MM/z.ah.R (pentru forfecare) (2.20)

cu:
z – numărul canelurilor de fixare;
R – raza medie de dispunere a canelurilor
 c) La legătura prin bride se calculează niturile de fixare a bridelor elastice de
carcasă şi respectiv de discul de presiune, cu relaţiile:

s = .MM/z.dg.R (pentru strivire), respectiv.

f = 4..MM/z.d4.R (pentru forfecare) (2.21)

cu:
d – diametrul nitului;
g – grosimea bridei;
R – raza medie de dispunere a bridelor;
z – numărul bridelor.

Calculul arborelui ambreiajului

Arborele ambreiajului este solicitat la torsiune de către momentul de calcul al

ambreiajului. Diametrul de predimensionare este dat de relaţia:

Di = (.MM/0,2.ta)1/3 (2.22)
unde:
ta – solicitarea admisibilă la torsiune. ta = 1000...1200 daN/cm2. valoarea
definitivă a diametrului se adoptă din STAS 7346-85 (pentru canelurile triunghiulare),
sau STAS 6858-85 pentru canelurile în evolventă).
Canelurile triunghiulare pot prelua sarcini şi cu şoc, centrarea realizându-se pe
flancuri, în timp ce canelurile în evolventă permit transmiterea fluxurilor mari de putere.
Atât canelurile arborelui cât şi cele ale butucului trebuie verificate la strivire şi
forfecare.
a) Verificarea rezistenţei la strivire a flancurilor canelurilor se face cu relaţia:

s = k.2..MM/z.Ddh.L (2.23)
unde:
k – coeficientul de repartizare a sarcinii pe caneluri. Se adoptă k = 0,5 pentru
canelurile triunghiulare, respectiv k = 1,33 pentru canelurile în evolventă;
Dd – diametru mediu al canelurilor;
h – înălţimea portantă a canelurilor. h = (De – Di)/2;
z – numărul de caneluri;
L – lungimea de îmbinare cu butucul discului condus.
Solicitarea admisibilă la strivire trebuie să se încadreze în limitele:
s = 200...250 daN/cm2.
 b) Verificarea efortului unitar la forfecare se face cu relaţia:

f = 4..MM/z.L b.(De + Di) (2.24)

b fiind lăţimea canelurilor.

Solicitarea admisibilă la forfecare este cuprinsă între limitele
af = 200...300 daN/cm2.
Pentru lungimea butucului se recomandă următoarele valori: L = De pentru
automobile ce se deplasează pe drumuri obişnuite şi L = 1,4 D e pentru automobilele de
teren.
Arborele ambreiajului se execută din oţel aliat pentru cementare.

Calculul discului condus

La discul condus se face verificarea niturilor de fixare a discului la butuc şi a

niturilor de fixare a garniturilor de frecare pe disc.
La unele tipuri de ambreiaje, discul condus se fixează de flanşa butucului prin
intermediul unor nituri confecţionate din OL34 sau OL38, având diametrul mediu
cuprins între 6...10 mm.
Niturile se verifică la forfecare şi strivire cu releţiile:

f = .MM/zn.rn .An (la forfecare) (2.25)

respectiv:
s = .MM/zn.rndn.l (pentru strivire) (2.26)

În aceste relaţii:
rn – raza cercului pe care sunt dispuse niturile;
zn – numărul niturilor;
An – secţiunea transversală a nitului;
dn –diametrul nitului;
ln – lungimea părţii active a nitului.
Va lorile admisibile pentru aceste solicitări sunt: af < 300 daN/cm2;
sa = 800...900 daN/cm2.
Niturile de fixare ale garniturlor de frecare se verifică similar.

Calculul forţei de acţionare a pedalei la mecanismul de acţionare mecanică

Forţa Fp de acţionare a pedalei la decuplarea ambreiajului se determină cu relaţia:

Fp = F/ia. a = .MM/.a. i.Rm.ia (2.27)

unde:
i -numărul de perechi de suprafeţe de frecare;
ia – raportul de transmitere al mecanismului de acţionare. ia = 25...45 [Fr];
Rm – raza medie a garniturilor de frecare;
 a – randamentul mecanismului de acţionare. a = 0,8...0,85
Din această relaţie se observă că cele mai eficiente căi pentru reducerea forţei de
acţionare a pedalei sunt: utilizarea garniturilor de fricţiune metaloceramice, care au un
coeficient de frecare ridicat; mărirea randamentului mecanismului de acţionare prin
întrebuinţarea pârghiilor de debreiere prevăzute în punctele de articulaţie cu bile sau cu
role, micşorarea numărului de articulaţii din mecanismul de acţionare, sau prin utilizarea
arcului central diafragmă.
Forţa la pedală Fp (la ambreiajele fără servomecanisme auxiliare) nu trebuie să
depăşească 15...25 daN, deoarece consumul prea mare de efort fizic conduce la obosirea
excesivă a conducătorilor auto.
DATE CALCUL PROIECT

www.carfolio.com

Motor 1999 cm3 benzina

Alezaj x cursa = 87,5 x 83,1 (mm)
Numar cilindri = 4
Raport de compresie = 10 (±0,3) : 1
Numar supape = 16
Putere nominala = 108 kW (147 CP) la 6500 min-1
Moment maxim = 184 Nm la 4000 min-1
Masa proprie = 1370 kg
Anvelope 215/50 R17 (diametrul 646,80 mm, http://www.miata.net/garage/tirecalc.html )
Rapoarte transmisie
Viteza I = 3,454
Viteza II = 1,842
Viteza III = 1,310
Viteza IV = 0,970
Viteza V = 0,795
Viteza VI = 0,717
MI = 3,198
Tr princ. = 4,388

Se cere:
Determinarea parametrilor de bază ai ambreiajului
Dimensionarea garniturilor de frecare
Calculul arcurilor de presiune – se alege varianta constructiva (diafragma sau
periferice)
Calculul de dimensionare a discului de presiune
Calculul elementelor de legătură
Calculul arborelui ambreiajului
Calculul discului condus
Calculul forţei de acţionare a pedalei la mecanismul de acţionare mecanică