TEORIA ATAȘAMENTULUI

O BAZĂ EXPLICATIVĂ PENTRU UNELE TULBURĂRI DE

PERSONALITATE LA ADULT

Prof. univ.dr. Margareta Dincă

Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Psihologie
 1. CE ESTE ATAȘAMENTUL

Termenul ”atașament” descrie un sentiment cu

o alta încărcătură emoţională decât “iubire”.

Atașamentul:
• “legăturile afective” care se dezvoltă între
bebeluș/copil şi adult (cel mai frecvent mama)
• baza afectivă a relaţiilor interpersonale ale
adultului
 2. POSTULATE FUNDAMENTALE
Teoria atașamentului (John Bowlby, 1951) = teoria psihanalitică (S.
Freud) + teoria darwinistă (Ch. Darwin) + teoria dezvoltării cognitive (J.
Piaget).

Bowlby, 1951
I. Ataşamentul este o structură afectivă care se dezvoltă și satisface
trebuința de protecție a copilului.

II. Comportamentul de ataşament se structurează în relaţia mamă-

copil.

Analiza ulterioară:
• validează postulatul I - ataşamentul are rol de protecţie;
• invalidează postulatul II - copilul se simte protejat în raport cu orice
altă persoană adultă care îi oferă dragoste şi stabilitate =
atașamentul se structurează în relația cu un adult.
 2. POSTULATE FUNDAMENTALE
Bowlby & Ainsworth, 1958
I. Dacă bebelușul / copilul mic are certitudinea că este
protejat în orice moment (existenţa necondiţionate şi
constante a unui protector în imediata apropiere) va fi
mai puţin înclinat să dezvolte sentimente de teamă (în
relaţiile cu ceilalţi) => va avea mai multă încredere în
ceilalţi şi în sine.
II. Dezvoltarea încrederii se construieşte în perioada
copilăriei şi a adolescenţei şi orice expectanţă care se
dezvoltă în aceşti ani tinde să persiste relativ neschimbată
pe parcursul întregii vieţi.
III. Pattern-urile de ataşament (experienţele actuale) ale
adulţilor sunt reflectări (relativ identice) ale experienţelor
afective din copilărie.
 3. CÂND ȘI CUM SE FORMEAZĂ !

3.1 Sentimentele de atașament

• au o bază filogenetică cu scopuri biologice de

supraviețuire;
• expectanțe/trebuințe de protecție și îngrijire;
• se construiesc în perioada copilăriei şi a adolescenţei;
• căutarea, monitorizarea și încercarea de a menține
figura de atașament în apropiere;
• folosirea figurii de atașament ca bază de siguranță, în
situații de pericol.
 3. CÂND ȘI CUM SE FORMEAZĂ !

3.2 Personajele
• bebelușul dispune de o serie de comportamente
prin care atrage atenția adultului: zâmbet
neonatal, miros, moliciune derma.
și
• figura de atașament = adultul investit de copil cu
puterea/capacitatea de a-i satisface trebuința de
protecție.

Figura de atasament poate fi disponibilă fizic, dar

indisponibilă afectiv (ex)
 3. CÂND ȘI CUM SE FORMEAZĂ !
3.3.Evoluție (rezumativ)
0 – 3 ani
• progres rapid anatomo-fiziologic al creierului;
• se dezvoltă tiparele psihologice care stau la baza
viitoarelor relaţii sociale, în special ale relaţiilor
apropiate/intime;
• în absența limbajului, amintirile se formează la nivel
subconştient prin utilizarea memoriei pre-verbală =
memorie procedurala, afectivă prin excelență;
• secvențele de evenimente interiorizate la nivel afectiv
permit copilului să își adapteze comportamentele în
raport de aceste experiențe. (ex.)
 3. CÂND ȘI CUM SE FORMEAZĂ !
3.4. Modelele interne operante - MIO

2 – 6 luni se declanșează mecanismul “calm

versus alarmă“ care fundamenteză și este
efectul dimensiunii interne al atașamentului,
denumit de Bowlby “modele interne operante“
(MIO).
 3. CÂND ȘI CUM SE FORMEAZĂ !

MIO :
• se formează in jur de 5 luni (vezi “conduita sforii“) și se
stabilizează treptat până la 3 ani;
• includ simultan imaginea de sine a bebelușului +
imaginea a figurii de atașament (a adultului cu
modalitățile sale de a satisface trebuința de protecție);
• sunt dinamice, ghidează percepțiile sociale ale
bebelușului și rămân stabile la vârsta adultă;
• structurate sub forma de “amintiri episodice“ =
informații factuale (experiențe) + afecte asociate
(versus amintiri semantice/memorie semantică) (ex.)
 3. CÂND ȘI CUM SE FORMEAZĂ !
MODEL OPERAŢIONAL INTERN MODEL OPERAŢIONAL INTERN
POZITIV NEGATIV
Ce gândeşte copilul:

Despre el însuşi
1. sunt dorit 1. nu sunt dorit
2. sunt în siguranţă 2. nu sunt în siguranţă
3. sunt capabil 3. sunt incapabil

Despre părinţii lui sau despre alte persoane afective de referinţă

1. sunt disponibili 1. nu sunt de încredere
2. mă înțeleg 2. nu mă înțeleg
3. răspund nevoilor mele 3. sunt ameninţători/ mă resping /sunt
periculoşi/
 3. CÂND ȘI CUM SE FORMEAZĂ !

3.5. Excluderea defensivă = mecanismul prin care informațiile

conflictuale raportate la pattern-ul de atașament constituit (MIO) sunt
neprelucrate și excluse din sistemul de reprezentări.

Copii / adulții nu percep trăirile și expectanțele celorlalți =>

proiectează trăirile personale. (mecanism de apărare)
 4. PATERN-URILE DE ATAȘAMENT

Pattern-ul de ataşament al copilului este

determinat de calitatea dragostei/protecției pe
care o primeşte de la adult.
 4. PATERN-URILE DE ATAȘAMENT
1. Dacă pe parcursul primilor ani de viaţă copilul se simte
securizat de răspunsurile/reacţiile adulţilor la
comportamentele pe care le dezvoltă => se structurează
un tip de ataşament securizat.

2. Dacă pe parcursul primilor ani de viaţă copilul nu se simte

securizat de răspunsurile/reacţiile adulţilor la
comportamentele pe care le dezvoltă => se structurează
un tip de ataşament anxios.

Bowlby & Ainsworth (1982)

4 pattern-uri de atașament: 1 funcțional + 3 disfuncționale
 4. PATERN-URILE DE ATAȘAMENT

1. Atasamentul securizat - sentimente pozitive

despre sine și ceilalți și confort în intimitate
și apropiere.

– Pattern-ul securizat (sigur) caracterizat prin

încredere în persoana care îl îngrijeşte şi îl susţine
în activităţile sale, ceea ce se reflectă în
comportamentul său prin autonomie, siguranţă şi
încredere în relaţiile cu alţii.
 4. PATERN-URILE DE ATAȘAMENT

2. Atașamentul dezorganizat - sentimente

negative despre sine si față de ceilalți; frica
combinată cu dorința de apropiere și intimitate.

– Pattern-ul anxios–dezorganizat caracterizat prin

comportamente de explorare, non-implicare
afectivă şi acceptarea cu uşurinţă a separării şi în
acelaşi timp, acceptare a persoanelor
necunoscute.
 4. PATERN-URILE DE ATAȘAMENT
3. Atașamentul evitant - sentimente negative
despre sine și sentimente pozitive față de
ceilalți; dorința intensă de apropiere și frica de
abandon.

– Pattern-ul anxios evitant este caracterizat prin

încredere în persoana care protejează, de care
este dependent; comportamente ezitante, teamă
în relaţiile noi, aparent lipsă de curiozitate, în fapt
teamă de separare de adultul/părinte.
 4. PATERN-URILE DE ATAȘAMENT
4. Atașamentul ambivalent – sentimente
pozitive despre sine și negative despre ceilalți;
sentimente de disconfort în intimitate.

– Pattern-ul anxios – ambivalent este caracterizat

prin comportamente şi atitudini conflictuale şi
contradictorii, care pot fi secvenţiale (bucurie
alternată cu furie) sau simultane a două trăiri
contradictorii (zâmbet asociat cu agresivitate).
5. TRANSMITERE TRANSGENERAȚIONALĂ

Pattern-urile nu se transmit mutatis mutandis de

la figura de atașament la copil; copilul dispune
de o zestre genetică care modelează relația.

Dar calitatea ataşamentului unui copil este în

funcţie de calitatea relaţiei pe care acesta o
dezvoltă cu figura investită cu rol protector şi nu
o caracteristică a copilului. (cf. Grossmann,
Grossmann, Waters 2005)
 5. TRANSMITERE TRANSGENERAȚIONALĂ
5.1. Comportamente specifice pattern-urilor de atașament
Comportament securizat părinte/figura de atașament posibil ataşament
securizat copil
Comportament părinte Intervenţie
1. Este independent, autonom;
2. Asimilează experiențele în mod coerent și adaptabil;
3. Poate descrie experienţele proprii de ataşament, chiar daca sunt dureroase;
4. Poate descrie dificultățile prezente în relația cu părinții; diferite traume sau un
abandon;
5. Flexibilitate în interacţiune;
6. Procesele de ataşare/detaşare le face cu uşurinţă;
7. Echilibru în integrarea trecutului cu experiențele actuale;
8. Încrezător în unicitatea și forța unei relații de cuplu, capabil de intimitate;
9. Încrezător în capacitățile fiecărui partener de a reface echilibrul temporar
pierdut;
10. Calmează si reconfortează partenerul (copilul etc.) intr-o relație de plăcere
împărtășită, imprimând copilului un atașament sigur, iar partenerului adult,
securitate;
11. În relația cu copilul prezintă încredere in sine și empatie;
12. Creativ și flexibil în relaţia cu copilul;
13. Părintele oferă protecție.
 5. TRANSMITERE TRANSGENERAȚIONALĂ
5.1. Comportamente specifice pattern-urilor de atașament
Comportament anxios dezorganizat părinte/figura de atașament posibil
ataşament dezorganizat/copil

Comportament părinte Intervenţie

1. Doliu şi traume nerezolvate în mica copilărie; Necesită în mod special sprijin,
2. Impredictibil și dezorganizat în relații; consiliere şi psihoterapie;
3. Expectanțe nerealiste, speculații fără suport, dezadaptare;
4. Se poate afla în imposibilitatea de a-și asuma rolul de partener de
cuplu sau parental;
5. Frica combinată cu dorința de apropiere si intimitate se asociază
cu non-implicare afectivă în relația de cuplu și cu proprii copii;
6. În mod predictibil se poate afirma ca își expune copilul la abuz sau
neglijare; poate fi baza unui atașament dezorganizat si la copil;
7. Părintele provoacă teamă.
 5. TRANSMITERE TRANSGENERAȚIONALĂ
5.1. Comportamente specifice pattern-urilor de atașament
Comportament anxios evitant părinte/figura de atașament posibil
ataşament anxios evitant /copil
Comportament părinte Intervenţie
1. Se structurează pe experiențe amprentate de anxietate; sentimente negative Are nevoie de consiliere
față sine; şi suport terapeutic;
2. Idealizează relația cu părinţii; dependență de figura de atașament;
3. Dorință intensă de apropiere și frică de abandon;
4. Este evitant (decât sa se rănească din nou, mai bine pretinde ca nu e interesat
de acea relație, in care este sigur ca va eșua din nou si acest lucru i se pare de
nesuportat !);
5. Contractat și inflexibil;
6. Persistă obsesiv in afirmațiile standard pozitive despre rolurile parentale;
7. Incoerent si inconsistent in relatarea amintirilor despre copilărie;
8. Tinde sa idealizeze copilăria, descriind-o ca sigura, minunata, dar imaginile
evocate nu constituie suportul pentru protecție si îngrijire, care, de fapt,
reprezintă portretul actual idealizat al persoanei in cauză;
9. Nu se ataşează și nu reacţionează empatic;
10. Nu identifică trăirile celorlalți, ale copilului etc, reacționează la propriile
proiecții;
11. Părintele este inhibat.
 5. TRANSMITERE TRANSGENERAȚIONALĂ
5.1. Comportamente specifice pattern-urilor de atașament
Comportament anxios ambivalent părinte/figura de atașament posibil
ataşament anxios ambivalent/copil

Comportament părinte Intervenţie

1. Invadat de amintiri dureroase, supradimensionate, în care relatează drama Are nevoie de consiliere
inconstanței, incoerența experiențelor micii copilării; şi de suport psiho-social
2. Sentimente pozitive despre sine și negative despre ceilalți;
3. Interacționează imprevizibil la stări de frustrare, cu agresivitate, manie;
4. Comportamente şi atitudini conflictuale şi contradictorii;
5. Sentimente de disconfort in intimitate;
6. Demonstrativ, suspicios, patetic, gelos pe orice alt tip real sau imaginar de
relație al persoanei iubite;
7. Se chinuie pe sine si pe alții căutând dovezi, niciodată suficiente;
8. Posibil abuziv în relaţiile de intimitate;
9. Posibil imită modelul propriilor părinți, transmițând in acest fel un sistem de
atașament nesigur anxios copilului;
10. Părintele este confuz.
6. ATAȘAMENTUL – STRUCTURĂ FUNCȚIONALĂ
SAU DISFUNCȚIONALĂ
6.1. Maturitate versus imaturitate (afectivă)

• Dacă figura primară de ataşament răspunde trebuințelor de protecție ale

copilului => model intern operant sigur = atașament funcțional:
– imagine de sine și a altora pozitive.
– echilibru și deschidere în relațiile sociale

Atașament funcțional - nevoia de protecție satisfacută = maturitate afectivă.

6. ATAȘAMENTUL – STRUCTURĂ FUNCȚIONALĂ
SAU DISFUNCȚIONALĂ
Maturitatea afectivă:

1. Continuitate – sentimentul stabilității, evoluției;

2. Coerență internă și diversitate - articularea identităților multiple (femeie,
mama, psiholog, etc.);
3. Originalitate și identitate – reprezentare corectă a propriei individualități
cu calități și defecte, afirmarea acesteia prin comportamente
adaptate/adecvate;
4. Autonomie și afirmare – diferențiere afectivă și acceptarea intimității;
5. Autovalorizare si valorizare – nevoie de valorizare, de schimbare, de
recunoaștere socială/prin atitudini și comportamente.
6. ATAȘAMENTUL – STRUCTURĂ FUNCȚIONALĂ
SAU DISFUNCȚIONALĂ

• Dacă figura primară de ataşament nu răspunde trebuințelor de protecție

ale copilului => model intern operant nesigur/anxios = atașament
disfuncțional.
– imagine de sine și a altora discordante pozitiv/negativ sau concordante
negativ/negativ;
– dezechilibru și deschidere în relațiile sociale.

Atașament disfuncțional - nevoia de protecție nesatisfacută/activă =

imaturitate afectivă.
6. ATAȘAMENTUL – STRUCTURĂ FUNCȚIONALĂ
SAU DISFUNCȚIONALĂ
Imaturitatea afectivă:

1. Continuitatea – absența sentimentului stabilității și a evoluției;

2. Coerența internă și diversitate – sentimente de straniu și neadecvare
ruptură între diferite identități (femeie, mama, psiholog, etc.) multiple;
3. Originalitate și identitate – stimă de sine redusă, neîncredere, ruptură
între trăiri și comportamente;
4. Autonomie și afirmare – nediferențiere afectivă și/sau teama de
intimitate;
5. Autovalorizare si valorizarea – absența nevoii de valorizare, de schimbare,
de recunoaștere socială prin atitudini și comportamente.
6. ATAȘAMENTUL – STRUCTURĂ FUNCȚIONALĂ
SAU DISFUNCȚIONALĂ
6.2. Anxietatea de separare

1. În timpul primelor luni de viaţă, bebeluşii învaţă să distingă între

cunoscuți și necunoscuți și dezvoltă reacţii diferențiate faţă de diferiţi
oameni. Între 6-9 luni copii pot sa se supere foarte tare dacă un străin
încearcă să-i ia în braţe. Aceasta reprezintă anxietatea fata de străini;
2. Copii care abia încep să meargă se simt mult mai încrezători atunci când
sunt acasă şi în locuri cunoscute, dar sunt temători atunci când se află în
necunoscut. Aceasta este anxietatea asociată locurilor nefamiliare;
3. În jur de 3 ani când figura de atașament nu se găsește în proximitate copii
se simt pierduţi şi disconfortul lor creşte cu fiecare minut în care ei sunt
separaţi de adult. Aceasta este anxietatea de separare.
6. ATAȘAMENTUL – STRUCTURĂ FUNCȚIONALĂ
SAU DISFUNCȚIONALĂ
6.2. Anxietatea de separare

4. Dacă aceasta persistă peste 3 ani – nu se depășește etapa normală de

dezvoltare se structurează anxietate de separare patologică.

Anxietatea de separare patologică = îngrijorări legate de faptul că cei

apropiaţi ar putea păţi ceva sau că ar putea fi departe de ei. (DSM -IV)
 7. ATAȘAMENT & TULBURĂRI DE
PERSONALITATE
7.1 Studii:

Bifulco et all. (2002) nivelul sentimentelor de nesiguranță din relația de

atașament este predictivă pentru tulburări depresive la vârsta adultă.

West & George (2002) un pattern de atașament ambivalent generează

tulburări distimice;

Eng et all. (2001) & Vertue (2003) pattern-urile de atașament anxios se

asociază cu fobia socială și anxietatea socială.

Fossaty et al. (2003) dimensiunea evitantă se asociază cu tulburări de

personalitate evitantă, paranoidă, schizotipală și în egală măsură cu cele
dependentă, histrionică, borderline, adicții.
 7. ATAȘAMENT & TULBURĂRI DE
PERSONALITATE
Fonagy (2000) Persoanele cu diagnostic borderline au probleme de
atașament și de mentalizare asociate cu experiența unei traume în copilarie.

Cei care au suferit traume timpurii și-au inhibat în mod defensiv capacitatea
de mentalizare, de reflectare a celuilalt, pentru că altfel ar fi însemnat să se
gândească la figura de atașament abuzatoare.

Inhibiția este o patologie de dezvoltare și duce la structurarea unor

caracteristici ale tulburarii de personalitate borderline.
 7. ATAȘAMENT & TULBURĂRI DE
PERSONALITATE
Melges et all. (1994), West et all. (1993) patru criterii generate de pattern-
urile disfuncționale semnificative pentru tulburările de personalitate:

• frica de pierdere +
• căutarea unei baze de securitate +
• căutare compulsivă de protecție +
• retrageri cu furie.
 7. ATAȘAMENT & TULBURĂRI DE
PERSONALITATE
7.2. În concluzie:

Pattern-urile funcționale =>

– trăiri pozitive raportate la alții și la sine = NON-ANXIETATE
– trebuință de protecție satisfăcută = MATURITATE

Pattern-urile disfuncționale =>

– trăiri negative raportate la alții și/sau la sine = ANXIETATE
– trebuință de protecție nesatisfăcută = IMATURITATE
 7. ATAȘAMENT & TULBURĂRI DE
PERSONALITATE
7.3 TULBURĂRI DE ANXIETATE ȘI DE ADAPTARE (cf. DSM IV)

1. TULBURAREA REACTIVĂ DE ATAȘAMENT

Debutul după 5 ani - simptome

1. Incapacitatea de a iniţia sau de a răspunde în mod adecvat
contactelor sociale;
2. Copilul răspunde solicitărilor celorlalţi, fie excesiv de reticent, inhibat
sau ambivalent, contradictoriu;
3. În prezenţa persoanelor care-l îngrijesc copilul poate exprima
afecţiune sau evitare, rezistenţă la supunere sau atenţie anxioasă;
4. Ataşament nediscriminat, exprimat printr-o sociabilitate neselectivă,
copilul are o familiaritate excesivă faţă de străini.
 7. ATAȘAMENT & TULBURĂRI DE
PERSONALITATE
7.3 TULBURĂRI DE ANXIETATE ȘI DE ADAPTARE (cf. DSM IV)

2. TULBURĂRILE DE ANXIETATE

1. Sentimente de teamă, catastrofă imediată, neputinţă, groază;

2. Procesările şi conţinuturile informaţionale dezadaptative duc la
prelucrarea preferenţială din mediu a stimulilor anxiogeni, ignorând
stimulii neutri sau pozitivi din punct de vedere afectiv;
3. Discrepanţe între ce-şi doreşte, sau ce trebuie să facă, persoana şi ce
crede aceasta că poate face;
4. Comportamente de evitare a situaţiilor anxiogene;
5. Modificări induse de dezechilibrul sistemului nervos vegetativ, cu
predominanţa simpaticului = somatizări.
 7. ATAȘAMENT & TULBURĂRI DE
PERSONALITATE
7.3 TULBURĂRI DE ANXIETATE ȘI DE ADAPTARE (cf. DSM IV)

3. TULBURĂRILE DE ADAPTARE
Simptomele pot persista dacă sunt stresori cronici cum ar fi o trebuință
primară nesatisfăcută.
Simptome clinice:
1. dispoziţie depresivă;
2. anxietate;
3. tulburări de comportament;
4. tulburări emoţionale (anxietate, depresie);
5. tulburări nespecificate (somatizări, izolare socială, dificultăţi şcolare,
dificultăți de inserție socială etc.).
 7. ATAȘAMENT & TULBURĂRI DE
PERSONALITATE
7.4. TULBURĂRILE DE PERSONALITATE (cf. DSM IV)

Grupate pe baza similitudinilor descriptive:

Cluster A – include tulburările de personalitate de tip paranoid, schizoid şi

schizotipal. Trăsătura comună a acestora este excentricitatea.

Cluster B – include tulburările de personalitate de tip antisocial,

borderline, histrionic şi narcisist.
Trăsăturile comune ale acestora sunt teatralitatea, emotivitatea,
extravaganţa.

Cluster C – include tulburările de personalitate de tip evitant, dependent,

obsesiv-compulsiv.
Trăsăturile comune ale acestora sunt anxietatea, teama.
 Cluster A

TULBURAREA DE PERSONALITATE DE TIP PARANOID

Simptome:
1. Suspiciuni neîntemeiate și neîncredere în loialitatea prietenilor şi
asociaţilor;
2. Ezită să se destăinuie celorlalţi de teama (nejustificată) ca aceştia să nu
utilizeze Informaţiile împotriva lui;
3. Consideră că în spatele unor remarci sau evenimente neutre se ascunde
ameninţări la adresa sa;
4. Ranchiunos; nu uită insultele, injuriile;
5. Simte, fără motiv întemeiat, că îi este puse la îndoială reputaţia şi
caracterul şi reacţionează agresiv;
6. Suspiciuni neîntemeiate legate de fidelitatea partenerului de viaţă.
 Cluster B
1. BORDERLINE
Simptome:
1. Eforturi disperate de a evita abandonul real sau imaginar;
2. Relaţii interpersonale instabile şi intense, alternând între idealizare şi
depreciere;
3. Tulburări de identitate; imagine de sine şi sentiment de sine instabile;
4. Impulsivitate în cel puţin două domenii cu potenţial autodistructiv (ex.,
comportament sexual, consum de substanţe, alimentare compulsivă etc.);
5. Comportament suicidal recurent, gesturi, ameninţări, automutilare;
6. Instabilitate afectivă datorată unei reactivităţi accentuate (schimbări
frecvente în dispoziţie);
7. Sentiment cronic de “gol sufletesc”;
8. Izbucniri de furie intense şi inadecvate sau dificultăţi de a-şi controla furia;
9. Ideaţie paranoidă tranzitorie, asociată cu stresul sau simptome disociative
severe
 Cluster B

2. TULBURAREA DE PERSONALITATE DE TIP HISTRIONIC

Simptome:
1. Se simte inconfortabil în situaţii în care nu e centrul atenţiei;
2. Interacţiunea cu ceilalţi este caracterizată prin comportament inadecvat,
provocator, cu accentuate tente sexuale;
3. Expresivitatea emoţională este superficială şi fluctuează rapid;
4. Utilizează frecvent imaginea fizică pentru a atrage atenţia celorlalţi;
5. Vorbirea are tente dramatice şi este săracă în detalii;
6. Manifestări de teatralitate şi expresivitate emoţională exagerată;
7. Sugestibilitate accentuată;
8. Percepe relaţiile ca fiind mai intime decât sunt în realitate.
 Cluster C

1. TULBURAREA DE PERSONALITATE DE TIP EVITANT

Simptome:
1. Nu se implică în relaţii dacă nu are siguranţa că celălalt îl place;
2. Este reţinut în relaţiile intime de teama de a nu fi ridiculizat;
3. Îl îngrijorează ideea de a fi criticat sau respins în situaţiile sociale;
4. Este inhibat în situaţii interpersonale noi, din cauza sentimentelor de
inadecvare;
5. Se vede pe sine ca fiind incapabil să se descurce în relaţii sociale,
neatractiv şi inferior celorlalţi;
6. Este extrem de precaut când trebuie să-şi asume riscuri personale sau să
se implice în activităţi noi de teama de a nu se face de râs;
7. Evită profesiile ce presupun contacte interpersonale frecvente, de teama
criticelor, a dezaprobării sau respingerii;
 Cluster C

2. TULBURAREA DE PERSONALITATE DE TIP DEPENDENT

Simptome:
1. Întâmpină dificultăţi în luarea deciziilor curente în lipsa sfaturilor şi susţinerii
celorlalţi;
2. Are nevoie ca ceilalţi să-şi asume responsabilitatea pentru aspectele
importante ale vieţii sale (submisiv);
3. Îi este greu să-şi exprime dezacordul în relaţie cu ceilalţi, de teama de
abandon;
4. Îi este greu să iniţieze proiecte sau să facă lucruri de unul singur
(autoeficienţă scăzută);
5. Ar face aproape orice pentru a-şi asigura susţinerea şi protecţia celorlalţi,
mergând până la a se oferi voluntar să facă lucruri neplăcute;
6. Se simte inconfortabil şi neajutorat când este singur de teamă că nu va fi în
stare să se descurce;
7. Când o relaţie apropiată se destramă, caută imediat o alta în care să găsească
protecţie şi susţinere;
8. Este excesiv de îngrijorat vis a vis de posibilitatea de a fi lăsat să se descurce
singur.
 8. EVALUAREA TIPULUI DE ATAȘAMENT

8.1 EVALUAREA TIPULUI DE ATAȘAMENT LA VÎRSTELE MICI

Procedura situaţiei necunoscute.

12 luni - 20 luni:
Copilul este lăsat cu o persoană necunoscută, în absența figurii
de ataşament, pentru aproximativ un minut într-o cameră
nefamiliară, plină cu jucării.
Se observă comportamentul copilului la revenirea figurii de
ataşament.
 8. EVALUAREA TIPULUI DE ATAȘAMENT
8.2 EVALUAREA TIPULUI DE ATAȘAMENT LA ADULT
AAI (Adult Attachment Inventory) - interviu semistructurat care se
axează pe descrierile individuale permițând evaluarea celor mai
importante experiențe de atașament din copilărie si modurile in care
aceste experiențe afectează modul de funcționare (relațiile din
prezent).

AAI este alcătuit din 20 de întrebări - teme de discuție.

• Experiențe din copilărie legate de persoanele care i-au îngrijit;

• Sentimentele generate de aceste experiențe;
• Posibilele motive pentru care s-au comportat într-un anumit mod;
• Caracteristicile relaţiilor actuale cu figurile de atașament;
• Experienţe majore de pierdere, sau traumatice, trăite pe parcursul
vieţii;
• Expectanțe raportate la proprii copii sau la unii imaginari.
Pattern-urile de atașament se formează în mica copilărie, până
la 3 ani, structurile modelelor interne operante și sunt stabile
pentru întreaga viață.

Caracteristicile principale sunt anxietatea și imaturitatea

(afectivă).

Pattern-urilor de atașament disfuncționale, formate ân mica

copilărie pot fi cauza sau se pot structura, la vârsta adultă în
tulburări de tip nevrotic sau psihopat.

Ele reprezintă o posibilă cauza și nu unica!

 Bibliografie

Grossmann, Grossmann, Waters (2005) Attachment from infancy to

adulthood. The major longitudinal studies, the Guildford Press, New York),

Fonagy, P. ( 2000) "Attachment and Borderline Personality Disorder" , Journal

of the American Psychoanalytic Association http://apa.sagepub.com

Guedenay, N., Guedeney, A. (2002) L’Attachement, Concepts et applications,

Masson, Paris
Exercițiu: print simptome anxietate &
maturitate/imaturitate = identificarea acestor caracteristici
la nivelul tulburărilor de personalitate!
6. ATAȘAMENTUL – STRUCTURĂ FUNCȚIONALĂ
SAU DISFUNCȚIONALĂ
Maturitatea afectivă:

1. Continuitate – sentimentul stabilității, evoluției;

2. Coerență internă și diversitate - articularea identităților multiple (femeie,
mama, psiholog, etc)
3. Originalitate și identitate – reprezentare corectă a propriei individualități
cu calități și defecte , afirmarea acesteia prin comportamente
adaptate/adecvate
4. Autonomie și afirmare – diferențiere afectivă și acceptarea intimității
5. Auto valorizare si valorizarea – nevoie de valorizare, de schimbare, de
recunoaștere socială/prin atitudini și comportamente.
6. ATAȘAMENTUL – STRUCTURĂ FUNCȚIONALĂ
SAU DISFUNCȚIONALĂ
Imaturitatea afectivă:

1. Continuitatea – absența sentimentului stabilității și a evoluției;

2. Coerența internă și diversitate – sentimente de straniu și neadecvare
ruptură între diferite identități (femeie, mama, psiholog, etc.) multiple
3. Originalitate și identitate –stimă de sine redusă, neîncredere, ruptură
între trăiri și comportamente
4. Autonomie și afirmare –nediferențiere afectivă și /sau teama de
intimitate
5. Auto valorizare si valorizarea – absența nevoii de valorizare, de
schimbare, de recunoaștere socială/ prin atitudini și comportamente.
 7. ATAȘAMENT & TULBURĂRI DE
PERSONALITATE
Melges et all. (1994), West et all. (1993) patru criterii generate de pattern-
urile disfuncționale semnificative pentru tulburările de personalitate:

• frica de pierdere +
• căutarea unei baze de securitate +
• căutare compulsivă de protecție +
• retrageri cu furie
 7. ATAȘAMENT & TULBURĂRI DE
PERSONALITATE
7.3 TULBURĂRI DE ANXIETATE ȘI DE ADAPTARE (cf. DSM IV)

2. TULBURĂRILE DE ANXIETATE

1. Sentimente de teamă, catastrofă imediată, neputinţă, groază;

2. Procesările şi conţinuturile informaţionale dezadaptative duc la
prelucrarea preferenţială din mediu a stimulilor anxiogeni, ignorând
stimulii neutri sau pozitivi din punct de vedere afectiv;
3. Discrepanţe între ce-şi doreşte, sau ce trebuie să facă, persoana şi ce
crede aceasta că poate face;
4. Comportamente de evitare a situaţiilor anxiogene;
5. Modificări induse de dezechilibrul sistemului nervos vegetativ, cu
predominanţa simpaticului = somatizări.