Principiul separarii puterilor in stat - istoric

Constituţionalismul dezvoltat în România de la momentul Constituţiei de la 1866 până la

actuala lege- Constituţia României din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire a
Constituţiei României nr. 429/2003 şi publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr.
758 din 29 octombrie 20031 – a cunoscut o serie de modificări atât a valorilor constituţionale, cât
şi a regimurilor politice pe care le-a propus.
În arhitectura instituţională pe care o fundamentează actuala Constituţie se pot distinge
principiul separării puterilor în stat şi echilibrul puterilor, valori recunoscute încă din secolele
XVII- XVIII. Puterea executivă, legislativă şi judecătorească îşi asumă astfel statutul de puteri
centrale în cadrul comunităţii politice moderne care aspiră la construirea unui regim democratic
viabil.2

Principiul separaţiei puterilor în stat este larg recunoscut ca fiind reprezentativ

regimurilor politice democratice, indiferent de natura lor parlamentară, prezidenţială sau semi-
prezidentiala. Evoluţia pe care a cunoscut-o acesta de-a lungul timpului, în doctrină şi practică, s-
a concretizat în apariţia unor elemente noi care, pun într-o ecuaţie clasica teorie enunţată de
Montesquieu.
În lucrarea sa „Despre spiritul legilor”, Montesquieu a exprimat deosebit de elocvent
această necesitate: „Pentru ca să nu existe posibilitatea de a se abuza de putere, trebuie să fie
înfrântă de putere. Când într-o singură mână există întrunite puterea legiuitoare şi cea executivă,
nu mai există libertate”. Pentru aceste raţiuni, separaţia puterilor are menirea de a asigura o
garanţie în funcţionalitatea normală a raporturilor şi echilibrului între ele, reprezentând unul din
principiile fundamentale ale statului de drept. Chiar dacă între cele trei puteri – legislativă,
executivă şi judecătorească nu există o separaţie deplină, acestea trebuie să colaboreze între ele.
Cum spunea acelaşi fondator al principiului – sunt obligate să „concerteze”. Un lucru esenţial în
cadrul acestor raporturi „de conlucrare” între puteri, constă în păstrarea independenţei proprii şi
separarea funcţiilor lor juridice, motivat şi de necesitatea exercitării unui control reciproc.3

1
1 Constituţia României, Monitorul Oficial R.A., Bucureşti, 2007
2
http://isp.univ-ovidius.ro/annals-history/wp-content/uploads/2018/09/2009.moisescu.12.pdf - Maria Cătălina
MOISESCU, SEPARAŢIE/ECHILIBRU DE PUTERI ÎN ACTUALA CONSTITUŢIE A ROMÂNIEI, pag. 155
3
http://www.rsdr.ro/Art-5-2-2009.pdf - ANDREI CONSTANTIN, ESTE RESPECTAT PRINCIPIUL SEPARAŢIEI ŞI
ECHILIBRULUI PUTERILOR ÎN STAT ? - Principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, pag. 2
 Dificultăţile constatate în funcţionarea unui model pur, al separaţiei rigide a puterilor, au
orientat atenţia şi au deplasat centrul de greutate al teoriei clasice către ideea de echilibru şi de
colaborare între puterile statului, colaborare care trebuie să fie guvernată de respect reciproc şi
loialitate constituţională. Acesta este, de altfel, unul dintre sensurile interpretării pe care Curtea
Constituţională a României a dat-o, în jurisprudenţa sa, principiului separaţiei puterilor în stat, în
special după anul 2003, când Constituţia a fost revizuită, cu consecinţa consacrării unei atribuţii
noi a Curţii Constituţionale, de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre
autorităţile publice.4

4
http://www.tribunajuridica.eu/arhiva/An3v1/art8.pdf - Marieta SAFTA, Separaţia puterilor în stat şi loialitatea
constituţional, Vol. 3, 2013, pag.170
 Reglementarea constituţională a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor

Principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat este, in primul rand, prevazut in

cuprinsul legii fundamentale a statului, si anume, Constitutia Romaniei, in cuprinsul capitolului
I, intitulat “Statul roman”5si cuprinde urmatoarea mentiune:
Dispoziţiile art.1 alin.(4) prevăd că "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei
şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei
constituţionale".
Statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea legilor şi tuturor actelor
normative cu aceasta, existenţa regimului de separaţie a puterilor publice, care trebuie să
acţioneze în limitele legii, şi anume în limitele unei legi ce exprimă voinţa generală. De aceea,
una dintre condiţiile realizării acestor obiective fundamentale ale statului o constituie buna
funcţionare a autorităţilor publice, cu respectarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor
în stat.6

Din cele prezentate mai sus rezulta faptul ca: principiul separaţiei puterilor în stat
presupune exercitarea de către stat a trei funcţii principale:

– funcţia legislativă, prin care se înţelege elaborarea şi adoptarea normelor general

obligatorii, destinate reglementării relaţiilor sociale;
– funcţia executivă: asigură aplicarea acestor norme, cu împuternicirea statului de a
recurge la forţa de constrângere;
– funcţia jurisdicţională: cuprinde activitatea de soluţionare a litigiilor apărute în
societate, în cadrul unei proceduri publice şi contradictorii.7

5
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=1#t1c0s0sba1 – Constitutia Romaniei, Capitolul I, Statul
roman
6
https://www.ccr.ro/uploads/RelatiiExterne/2016/Interventia%20dl.%20judector%20Daniel%20Marius%20MORAR
.pdf - Daniel Marius MORAR Judecător – Curtea Constituţională Mihaela Senia COSTINESCU Magistrat-asistent şef
– Curtea Constituţională, Principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a
României, pag. 1
7
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-constitutional/capitolul-9-separarea-puterilor-in-
stat/ - CAPITOLUL 9. SEPARAREA PUTERILOR ÎN STAT