Vitamina B2

(RIBOFLAVINA)
O
N CH3
HN

O N N CH3
CH2 CH CH CH CH2OH
OH OH OH
I

Povestea vitaminei B2 (I) începe în 1879 când un biochimist britanic,

A. Wynter Blyth, descoperă în zerul de lapte, un pigment hidrosolubil. Acest
pigment care avea o fluorescenţă aparte, galben-verzuie a fost numit iniţial
lactocrom apoi lactoflavină (denumind generic originea şi culoarea).
Timp de cîteva zeci de ani nu s-a putut determina rolul pe care acest
compus ciudat de strălucitor îl avea. Ulterior, între anii 1920-1930 în urma a
numeroase cercetări sunt izolaţi pigmenţi galbeni cu fluorescenţă verzuie
din diferite surse (ou, lapte).
Interesul devine şi mai mare când se descoperă că acest pigment
este de fapt un constituent al complexului de vitamine B, iar izolarea
vitaminei B este ajutată enorm de constatarea faptului că fluorescenţa
verzuie se asociază cu potenţa vitaminei.
În 1932, în Berlin, chimistul Otto Warburg cercetând modul în care
celulele lezate se repară, izolează din drojdie o substanţă cu aceeaşi
strălucire galbenă. Deoarece părea că joacă un rol în reapararea celulară,
obiectul studiilor sale, Warburg denumeşte această substanţă enzima
galbenă.
Tot în anii 3҅ 0, unii dintre cei mai de seamă chimişti ai momentului,
Richard Kuhn (Heildelberg) şi Paul Carrer (Zὔrich) lucrează independent şi
încearcă să înţeleagă mai bine vitaminele recent descoperite, în special pe
cele din familia B. Folosind metode de cercetare relativ diferite ambii ajung
să izoleze şi să cristalizeze vitamina B2, realizând foarte repede că este
lactoflavina.
În 1935 atât Kuhn cât şi Karrer reuşesc să sintetizeze vitamina B2 pe
care o denumesc riboflavină, înlocuind termenii de lacto- şi ovo-flavină care
descriau sursa din care s-a izolat la un moment dat aceasta. Cei doi
cercetători îşi anunţă descoperirea aproape simultan iar în 1938 şi 1939
Karrer, respective Kuhn primesc premiul Nobel pentru chimie (Kuhn a
trebuit să aştepte sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial pentru a-şi
ridica premiul, datorită restricţiilor impuse de Hitler privind acceptarea
premiului Nobel de către germani).
Riboflavina este ubicuă (a fost identificată în celulele tuturor plantelor
şi animalelor în concentraţii foarte mici). Cantităţi mai mari se găsesc în
drojdia de bere, ficat, rinichi, ouă, lapte, seminţe încolţite, vegetale verzi.
Ea este atestată de FAO atât drept colorant alimentar cât şi în calitate
de colorant cosmetic şi de uz medical.
Vitamina B2 se poate extrage dintr-o serie de preparate vegetale:
a) Culturi de drojdie C. guilliermandii într-un mediu sintetic conţinând
xiloză la pH=7. Adaosul de clorură de cobalt, asparagină şi DMSO
favorizează generarea riboflavinei (aprox. 10mg/ml cultură);
b) Culturi de P tannophilus în xiloză la pH=1,6 în prezenţa glucozei
(aprox. 12,7mg/ml cultură);
c) Culturi de drojdie Zaccharomyces cerevisiae (TR-29) în prezenţa
acetatului de calciu, a sulfatului de amoniu, adeninei şi a acidului
barbituric (aprox.3mg/ml mediu de cultură);
d) Culturi de Mycobacterium phei pe melasă de sfeclă decationizată cu
răşini schimbătoare de ioni, la pH=6;
e) Culturi de celule de căpşuni pe medii solide conţinând auxine şi
citokinine. Rezultă riboflavina însoţită de coloranţi antocianidinici.

În mediile de cultură menţionate vitamina B2 se află în fază apoasă.

După îndepărtarea solidelor aceasta se extrage prin fixare pe o răşină
schimbătoare de ioni de tip cationic. Prin desorbţie în mediu acid urmată de
concentrarea sub vid a soluţiilor, se poate izola preparatul solid.
În prezent, obţinerea riboflavinei se face cu bacterii (Bacillus subtilis),
ascomicete (Eremothecium ashbyii, Ashbya gossypii) şi drojdii (Candida
flareri, Saccharomices cerevisiae) pe melase şi uleiuri vegetale, la
temperaturi sub 30oC, sub o intensă aerare şi agitare, cu depăşirea
concentraţiei de 10mg/l de mediu de cultură. Marii producători sunt ADM-
SUA şi BASF-EU iar destinaţia principală rămâne cea furajeră.
Pe plan mondial se obţin aprox. 2 400 t/an din care se folosesc 70% ca
aditiv furajer, 20% în industria farmeceutică şi 10% aditiv alimentar (lapte
condensat, margarină, sucuri concentrate, produse destinate sugarilor
etc.). Preţurile sunt în jur de 45 $/Kg pentru uz furajer şi 55 $/Kg pentru uz
uman.
Există multe variante de obţinere a riboflavinei. Schema 1 prezintă
sinteza care a confirmat structura lactoflavinei. Aceasta constă în
condensarea nitroxilidinei (6) cu D-riboză urmată de reducerea cu hidrogen
în prezenţa platinei a N-glicozidei (7) formate şi condensarea produsului
format (8) cu aloxanul.
Schema1. Sinteza riboflavinei
H3C H3C NO2 H3C NH2 H3C NHAc

H3C H3C H3C H3C

1 2 3 4

H3C NHAc H3C NH2

OHC CHOH 3 CH2OH

H3C NO2 H3C NO2

5 6
O
H3C NH CH CHOH 3 CH2 H3C NH CH2 CHOH CH2OH
3

H3C NO2 H3C NH2

7 8

OH
HN NH O HN NH O O NH O
O Ox. O
NH NH H2N NH
HN HN O
OH - C O
O O H2N O
Acid uric Aloxan
 Nitroxilidina se poate prepara pornind de la orto-xilen iar aloxanul prin
oxidarea cu acid azotic, clor sau brom a acidului uric.
O
H3C NH CH2 CHOH CH2OH O NH O N CH3
3 HN
+ NH
H3C NH2 O O N N CH3
O CH2 CH CH CH CH2OH
OH OH OH

BINE DE ŞTIUT:
Surse naturale de vitamină B2:

 Drojdie de bere;
 Ficat animal;
 Lapte şi produse din lapte;
 Carne fără grăsime;
 Ouă;
 Legume cu frunze verzi.

 Se absoarbe mai bine din sursele animale decît din cele vegetale.
 Alimentele gătite pot asigura suficientă vitamină B2 pentru o dietă
echilibrată (nu este distrusă la încălzire) dar, fiind hidrosolubilă, se
pierde în procesul de gătire care implică apa.
 Lumina distruge vitamina B2 (se folosesc ambalaje opace la
depozitarea alimentelor – ex. produse lactate).
 Mediul alcalin şi iradierea alimentelor pentru sterilizare determină
pierderea vitaminei.