STUDIU PRIVIND BIOMECANICA MÂINII

Disciplina: Biomecanică
Îndrumător: Prof.dr.ing. Silviu-Dan MÂNDRU
Specializarea Inginerie Medicală în cadrul Facultății de Inginerie Electrică, UTCN
Anul IV, Grupa 1641/3
Studenți: Andreea VODĂ
Cristina Lidia ȘUTEU
Studiu privind biomecanica mâinii

Cuprins

Introducere .....................................................................................................................................3
1. Analiza modului de transmitere a forțelor musculare la degetele mâinii, în mișcările de
închidere a pensei de prindere ......................................................................................................4
2. Controlul forței de prindere ......................................................................................................7
3. Înlocuirea segmentelor prin protezare...................................................................................10
Contribuții personale ...................................................................................................................15
Concluzii .......................................................................................................................................15
Bibliografie ...................................................................................................................................15

2
Studiu privind biomecanica mâinii

INTRODUCERE

Biomecanica studiază mişcările fiinţelor vii, ţinând seama de caracteristicile lor

mecanice, precum şi de modul în care iau naştere forţele musculare, analizându-le din punct de
vedere mecanic şi al modalităţii prin care intră în relaţie cu forţele exterioare care acţionează
asupra corpului. Conţinutul biomecanicii poate fi împărţit în:
-biomecanica generală, axată asupra legilor obiective, generale ale mişcării umane;
-biomecanica specializată, care studiază particularităţile mişcării din diferite domenii ale
activităţii motrice (ex. biomecanica muncii, biomecanica deficienţelor fizice, biomecanica
sportului etc.).
Mâna este unul dintre cele mai complicate segmente de membru ale organismului uman,
datorita adaptării structurale şi funcţionale la complexitatea activităţilor umane. Traumatismele
severe ale mâinii, creează un handicap major. Mâna omului este o capodoperă de complexitate
mecanică, capabila să efectueze manipulări motorii fine dar şi de forţă deopotrivă.
Proiectarea unui model de protezare a mâinii omului, care este apropiat de mişcările
naturale ale acesteia, necesită o mare complexitate de detalii anatomice care urmează să fie
modelate şi simulate. Mişcarea modelului de mână trebuie sa fie controlată de contracția
musculară creată de muşchii artificiali. Se doreşte realizarea unui model hibrid pentru a
transforma valorile date de contracția reală a muşchilor în acţionarea falangelor. Muşchii
artificiali controlează direct rotirea oaselor bazate pe date anatomice și legi mecanice, şi pot
deforma țesutul pielii artificiale cu ajutorul unui sistem de arcuri. Proteza va trebui să prezinte şi
să realizeze mișcările corecte din punct de vedere anatomic şi fizic. Mâinile joacă un rol vital în
fiecare aspect al vieții noastre de zi cu zi iar cunoasterea acesteia din punct de vedere biomecanic
sta la baza proiectării protezelor.

3
Studiu privind biomecanica mâinii

1. Analiza modului de transmitere a forțelor musculare la degetele

mâinii, în mișcările de închidere a pensei de prindere

În timpul procesului de apucare a unui obiect, se desprind două cazuri:

- primul caz în care are loc o apucare cu vârfurile falangelor – apucare prin care
contactul se realizează în puncte.
- al doilea caz în care are loc apucarea cu participarea tuturor falangelor – apucare ce
realizează deplasarea obiectului prin puncte succesive de contact.
Cele două cazuri sunt evidenţiate în figura 1.1, în care se consideră modelul simplificat al
mâinii reprezentat prin falangele distale şi proximale ale policelui, ce constituie unul dintre
elemente, iar cel de-al doilea element fiind reprezentat de restul falangelor.

Fig 1.1 Cele două cazuri ale procesului de apucare a obiectelor

Pe modelul simplificat poate fi desprinsă ipoteza, în care, cu cât numărul articulaţiilor

luate în considerare pe modelul simplificat este mai mare, cu atât trebuiesc luate în considerare şi
grupele musculare aferente acestora, ce generează forţe active (FM1, FM2, etc.). Acestea, la
rândul lor creează momente dezvoltate la nivelul fiecărei articulaţii (FM1·d1, FM2·d2, etc.)aşa
cum este reprezentat în figura 1.2.

4
Studiu privind biomecanica mâinii

Fig 1.2 Momentele create de forţa musculara FM asupra obiectului ce urmează a fi apucat.
Pe baza figurii 1.2, în majoritatea articulaţiilor distale, forţa FM2, produce un moment
FM2·d2, care acesta la rândul lui, este responsabil de generarea unui alt moment FR2·l2. Acest
lucru se datorează faptului că forţa FM1, dă naştere la un moment FM1·d1, căruia îi corespunde
momentul FR1·l1, plus o reacţiune generată de efectul de strângere aplicat obiectului. Acest
efect este cauzat de forţa FM2. Efectul de strângere dă naştere la forţa de strângere, ce nu este
reprezentată în figura 1.2, dar nu este neglijată.Forţa musculară F, generează de asemenea un
moment şi susţine efectul de strângere la nivelul articulaţiilor distale. Această analiză este
valabilă pentru ambele cazuri anterior menţionate. În primul caz numai o singură forţă este
aplicată asupra obiectului în vederea prinderii acestuia. În al doilea caz, în timpul apucării
obiectului se produce o rotaţie în articulaţiile falangelor, dar şi freacarea prin deplasarea biectului
în vederea apucării lui. Forţa de frecare ia naştere prin alunecarea relativă a suprafeţei obiectului
cu suprafaţa ţesutului extern al mâinii, aşa cum este reprezentat în figura 1.3.

Fig 1.3 Forţele normale rezultate în urma apucării.

5
Studiu privind biomecanica mâinii

În acest caz forţele din falange devin forţe normale (N), corelate cu forţele de frecare FF,
acestea fiind tangente la suprafaţa obiectului de apucat.

Astfel se poate nota: FF   N unde:

μ – coeficientul de frecare ce ţine seama de materialul din care este confecţionat obiectul ce
urmează a fi apucat şi ţesutul extern al mâinii.
Forţa totală de frecare tinde să rotească obiectul apucat în sens orar:

FF FF1 FF 2  FF 3  FF 4  FF 5

Înlocuind (1) în (2) obţinem:

 FF   N1   N2    N3    N4    N5
Aşadar, ţinând cont de faptul că aceste forţe sunt tangente la suprafaţa obiectului apucat,
fiecare va contribui la realizarea momentului total de apucare aplicat asupra obiectului, de către
mână. În cazul în care fiecare din aceste forţe normale sunt reduse, forţa totală de frecare va fi şi
aceasta redusă.

6
Studiu privind biomecanica mâinii

2. Controlul forței de prindere

Flexibilitatea membrului superior se datorează unei structuri complexe ce cuprinde un

număr de 14 oase, toate aparţinând falangelor proximale şi distale, 5 metacarpiene şi 8 oase care
formează încheieturile palmei.Structura osoasă deosebit de complexă poate deveni utilizabilă
numai prin intermediul multor grupe musculare ataşate de aceste oase.
În figura 2.1 este reprezentată o vedere simplificată a modului de dispunere a unei grupe
musculare pe oasele ce formează un deget.

Fig 2.1 Grupele musculare ale falangelor implicate în timpul procesului de prindere
O bandă de ţesut ligamentos înconjoară palma, aceasta servind la menţinerea
ligamentelor în aceeaşi poziţie pe parcursul mişcărilor de flexie sau extensie ale antebraţului.
Într-o modalitate similară, există benzi de ţesut ligamentos care înconjoară articulaţiile dintre
metacarpiene şi falangele proximale. Aceste legături sunt aliniate faţă de un plan transversal şi
oblic. Mişcările oaselor mâinii, antebraţului şi braţului, sunt foarte variate, fapt pentru care
apucarea obiectelor necesită momente flexoare bine dezvoltate la nivelul articulaţiilor metacarpo
– falangiene şi interfalangiene. Asemenea momente produc forţe ridicate la nivelul vârfurilor
degetelor. Alte activităţi mai complexe cum ar fi cântatul la pian, implică dezvoltarea şi
memorarea unor mişcări complexe ce pot fi desprinse prin învăţare şi exersare individuală. În
orice fel de activitate, articulaţiile trebuiesc să fie lubrificate.
Acest aspect se realizează în baza acţiunii de rulare a unei suprafeţe pe cealaltă, ceea ce
face ca lichidul sinovial din capsula sinovială să fie redistribuit pe aceste suprafeţe. Cercetători în
domeniu, cum ar fi Sagowski şi Piekarski au demonstrat că la nivelul articulaţiilor metacarpo-
falangiene are loc o deplasare prin dezvoltarea unei mişcări complexe de tip roto-alunecător

7
Studiu privind biomecanica mâinii

(rostogolire + alunecare). Aceste mişcări, schimbă poziţia centrului de rotaţie articular şi totodată
modifică valorile momentelor ce depind de unghiul articulaţiei în cauză.
O problemă particulară în procesul de apucare îl reprezintă efectul „corzii muzicale”.
Acesta este rezultatul ruperii ligamentelor ce înconjoară articulaţia, precum şi tendonul ce se
desprinde de pe elementul osos, aşa cum este prezentat în figura 2.2.

Fig 2.2 Aspect al comportamentului ligamentelor şi tendoanelor falangelor în timpul procesului de apucare

În figura 2.2 sunt reprezentate şi forţele active într-o articulaţie metacarpo-falangială. În

starea iniţială, forţa de flexie creată de tendon FT, ţine tendonul tensionat. Ligamentele se opun
acestei acţiuni încercând să menţină tendonul în poziţia sa iniţială, prin intermediul forţei FL. În
starea finală, ligamentele sunt suprasolicitate fiind ameninţate de fenomenul ruperii, cauza fiind
întrebuinţarea tumultoasă a procesului de apucare.
De asemenea un alt factor (extern), care ar putea conduce la asemenea rupturi este
reprezentat de traumele rezultate în urma interacţiunii mâinii cu unele corpuri ascuţite (tăierea
cu anumite corpuri ce posedă muchii ascuţite). Tendonul este supus la solicitări consecutive de
întindere – retragere din starea lui normal.
O problemă care ar putea influenţa procesul de apucare o reprezintă aceea a producerii
unei forţe de frecare suficient de mare astfel încât să mărească aderenţa suprafeţei de apucare
situată la nivelul ţesutului extern al mâinii.

8
Studiu privind biomecanica mâinii

În cazul subiecţilor umani ce prezintă un strat ridicat de grăsime la nivelul mâinii, se

produce efectul de alunecare al obiectelor în timpul procesului de apucare. Acest efect este
prezentat în figura 2.3, în care forţa normală FN, alternează cu o forţă distribuită FS.

Fig 2.3 Repartizarea ţesutului extern în momentul apucării obiectelor

În timpul acţiunii generate de forţa normală, are loc o comprimare a ţesutului extern în
partea opusă a obiectului, odată cu întinderea acestuia pe aceeaşi direcţie pe care acţionează forţa
normală. În cazul distribuţiei, se va produce o comprimare puternică pe o parte a aplicării forţei
normale, în timp ce pe partea cealaltă se produce o întindere semnificativă a ţesutului extern.
Acesta este mecanismul fenomenului de alunecare a obiectelor în timpul procesului de apucare a
acestora.
Astfel frecarea este reprezentată de efectul disipativ în căldură generată în timpul
alunecării, fiind de altfel, consecinţa evidentă a fenomenului de ardere a ţesutului extern de pe
suprafaţa palmară a mâinii.
O altă cauză ce stă la baza imposibilităţii apucării obiectelor fiind aceea generată de
artrită sau osteoporoză, la nivelul articulaţiilor elementelor osoase din structura mâinii.

9
Studiu privind biomecanica mâinii

3. Înlocuirea segmentelor prin protezare

Primele date înregistrate despre proteze ale membrelor superioare, datează de 3 000 de
ani. Prima proteza a fost găsita într -o mumie egipteană ; fiind atașată la antebraț de un dispozitiv
adaptat la acesta . Ulterior, au fost construite mai multe mâini rezistente folosite pentru a
transporta obiecte grele , ca și în cazul Generalului roman Marcus Serghei, în al doilea război
punic ( 218-202 î.Hr.) , aceasta purtând prima mână de fier înregistrată (fig.3.1).

Fig. 3.1 Prima proteza de fier

Ulterior, medicul militar francez Ambroise Paré , a dezvoltat primul braț artificial mobil
la cot numit " Le petite Loraine " ca in figura 3.2 . Mecanismul a fost relativ simplu, degetele
putând fi deschise sau închise prin împingere sau tragere , inventând şi o pârghie prin care brațul
putea efectua flexie sau extensie la nivelul cotului .

Fig. 3.2 La Petite Lorraine

10
Studiu privind biomecanica mâinii

Se are în vedere un număr mare de variabile care ar putea fi grupate sau clasificate după :
- Numărul de dispozitive de acționare;
- Numărul de grade de libertate;
- Transmisie de tip utilizat;
- Tipul de dispozitiv de acționare.
De asemenea, alte variabile care pot fi luate în considerare într -o primă fază sunt :
greutatea totală a protezei, materialele din care sunt realizate elementele componente, prețul de
vânzare cu amănuntul, tipurile de prindere , puterea maximă de prindere.

3.1 Proteze cosmetice

Fig. 3.3 Proteza cosmetica partiala a mainii

Proteza artificială activă are nevoie de: o sursă de energie, un sistem de transmisie al
forței rezultate, un sistem de control sau de acțiune și dispozitivul de prindere. Protezele sunt
clasificate ținând cont de două aspecte importante, în cazul în care acestea sunt active sau pasive.
Protezele cosmetice, sunt proteze pasive, deoarece acoperă doar aspectul estetic, de unde şi
numele acestora (a se vedea figura 3.3). Pentru protezele cosmetice pot fi utilizate trei materiale:
PVC rigid sau flexibil, latex sau silicon. Aceste materiale sunt ușoare, fără a necesita întreținere
pentru că au mai puține piese în mișcare decât alte proteze. Latexul este materialul cel mai
frecvent utilizat pentru restaurări cosmetice, fiind de obicei un material subțire, care vine în
dimensiuni predeterminate numite mănuși pentru a se potrivi peste mâinile protetice .

11
Studiu privind biomecanica mâinii

3.2 Proteze mecanice

Fig. 3.4 Proteza mecanica

Acestea sunt mâini mecanice, dispozitive utilizate cu funcția de deschidere sau închidere
voluntară prin intermediul unui ham care este fixat în jurul umerilor şi pieptului, brațul fiind
controlat de către utilizator (fig. 3.4). Ȋnchiderea sau deschiderea se face numai cu relaxarea
musculară respectiv, de un arc și cu o forță de presiune sau de strângere. Aceste elemente sunt
acoperite cu o mănușă pentru a da un aspect mai estetic, proteza fiind proiectată pentru un
domeniu totuși limitat de obiecte de prindere, în general obiecte mici. Mărimea protezei și
numărul de legături necesare sunt proiectate în funcție de puterea și materialul de fabricație şi
variază în funcție de nevoile fiecărei persoane.
Utilizatorul trebuie să îndeplinească anumite cerințe, în scopul de a controla proteza:
- forță musculară suficientă;
- domeniul de aplicare suficient de mișcări;
- lungime suficientă a membrului rezidual.
Datorită designului simplu al acestei opțiuni protetice, nu apar probleme în medii dure ,
cum ar fi umezeala sau praful. Menținerea acestor proteze este simplă și ieftină, deoarece constă
doar în domeniul reparațiilor hamurilor sau de înlocuire și reparare a dispozitivelor terminale. Cu
toate acestea prezintă de asemenea, dezavantaje, de exemplu, cablajul de control este foarte
incomod pentru utilizator și o gamă foarte limitată de mișcare, precum și spațiu funcțional mic.

12
Studiu privind biomecanica mâinii

3.3 Proteze electrice

Fig. 3.5 Proteza electrica cu motoare de current continuu

Aceste proteze folosesc motoare electrice în terminalul dispozitivului, încheietura mâinii

sau cotului, respectiv o baterie reîncărcabilă (fig. 3.5). Sunt controlate în diverse moduri, fie
servo-control sau control gen comutator buton. Este mai scump și există şi alte dezavantaje
evidente, cum ar fi grija de a nu se expune la un mediu umed și greutatea protezei.

3.4 Proteze pneumatice

La protezele pneumatice energia este transmisă cu pierderi minime, printr-un sistem de

conducte. La proteză pneumatică, însă pot apărea probleme privind circulația aerului și
administrarea supapelor. Fiecare supapă este comandată în funcție de tipul de amputare și trebuie
să fie asistată și aprobată de fizioterapeut și terapeutul occupațional.

Fig. 3.6 Proteza pneumatica a bratului

13
Studiu privind biomecanica mâinii

3.5 Proteza mioelectrica

Protezele mioelectrice sunt proteze electrice controlate surse mioelectrice externe, aceste
proteze sunt astăzi tipul de membru artificial cu cel mai înalt grad de reabilitare. Configurația de
bază este prezentată în figura 3.7. Au cel mai bun aspect estetic, o rezistență mare, aderență și
viteză si pot fi găsite în multe combinații posibile.
Controlul mioelectric este, probabil, cel mai de întâlnit. Acesta se bazează pe conceptul
că ori de câte ori un mușchi se contractă, generează un semnal electric mic de interacțiunea
chimică ce are loc în corp. Acest semnal este foarte mic (5 până la 20 microvolți). Acest semnal
este de un milion de ori mai mic decât energia electrică necesară pentru a alimenta un bec.
Utilizarea senzorilor numiţi electrozi care intră în contact cu suprafața pielii permite înregistrarea
semnalului electromiografic (EMG), odată înregistrat, acest semnal fiind amplificat și transmis
către proteză. Principiul de protezare constă în folosirea de părţi artificiale (proteze) pentru
îmbunătăţirea funcţiei vitale şi a modului de viaţă a persoanelor cu deficienţe motorii şi nu
numai. Trebuie de la început să recunoaştem că, până în prezent, cu toate progresele realizate în
domeniile industriale, nu s-a ajuns încă până acolo încât să se poată înlocui natura, printr-o
creaţie tehnică oricât de desăvârşită ar fi ea.

Fig. 3.7 Proteza mioelectrica

14
Studiu privind biomecanica mâinii

Contributii persoanale
Prin intermediul acestui studiu am vrut să aducem informații actuale și relevante despre
descriere mâinii din punct de vedere biomecanic cu scopul de informare și facilitare a fazei de
studiu care precede procesul de proiectare a unei proteze. Rolul nostru a fost colectarea
informațiilor din diferite surse și sintetizarea și redactarea acestora astfel încât acestea să fie
prezentate cititorului într-un mod organizat și ușor de înțeles.

Concluzii
Complexitatea mâinii din punct de vedere funcțional și biomecanic face ca procesul de
selectare și proiectare al protezei acesteia să fie mult mai dificil decăt în cazul altor tipuri de
proteze, fie acestea doar cosmetice, cu pur rol estetic, sau proteze active care ajung să asiste
utilizatorul cu acuratețe foarte mare, dar care implica costuri și studii suplimentare. Trebuie
menționat ca studiul biomaterialelor este de asemenea foarte important în alegerea protezei însa
acesta nu a fost luat în calcul în acest articol de studiu, de aceea propunem acest subiect pentru o
aprofundare a tipurilor și compatibilității materialele folosite la dezvoltarea protezelor

Bibliografie
[1] Baciu, C. (1974), Reabilitarea deficienţelor motorii, Editura Viaţa medicală, Bucureşti.
[2] Chapman, A.E. (2007), Biomechanical analysis of fundamental human movements. Human
Kinetics Publishers Inc.
[3] Donatelli, R. (1995), Biomechanics of the Foot and Ankle, F. A. Davis&Co Editions; 2nd
edition.
[4] Editor Mohora C.- Echipamente pentru terapii asistive, Editura Printech 2015, ISBN 978-
606-23-0505- 5, 285 pag., 7 autori.
[5] Shurr, D., Michael, J. (2000), Prosthetics and orthotics, Prentice Hall Editions, New Jersey,
2nd edition.
[6] Zatsiorsky, V. (1998), Kinematics of Human Motion, Human KineticsPublishers Inc.
[7]http://cis01.central.ucv.ro/educatie_fizica-
ineto/pdf/studenti/cursuri%20master/Curs_V.pdf?fbclid=IwAR3F5NT6s_Z1gsEnI8no_J-lcYDF0-
w_IJvvBRidYtqAwFTxhN3ZwyWWk7w accesat la data de 30 mai 2019

[8]http://www.imst.pub.ro/Upload/Studenti/SSS_2016/lucrarile_sesiunii_stud_2016/PROTEZAREA_ME
MBRULUI_SUPERIOR.pdf accesat la data de 30 mai 2019.

15