Di Serta Tie

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

KINETOTERAPIA ÎN AFECȚIUNILE LOCOMOTORII
PARTICULARITĂȚILE
PROGRAMULUI DE
RECUPERARE ÎN PATOLOGIA
POSTTRAUMATICĂ A GLEZNEI
LA COPILUL PREȘCOLAR ȘI
ȘCOLAR
Coordonator Științific:
Prof.Univ.Dr. Elena Luminița Sidenco
Masterand:
Manolache Ionela Claudia
2019
CUPRINS
CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA STUDIULUI /4
1.1 Actualitatea și motivarea temei /4
CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ /6
2.1. Particularități anatomo-funcționale ale articulației gleznei /6

2.2. Statica piciorului /8
2.3. Biomecanica articulației gleznei și a piciorului /9
2.4. Traumatismele articulației gleznei /11
2.4.1. Entorsele gleznei /11
2.4.2. Fracturile gleznei /13
2.4.3. Luxațiile gleznei /14
2.5. Abordarea terapeutică generală a patologiei /16
2.5.1. Electroterapia /18
2.5.2. Hidrokinetoterapia /19
2.5.3. Hidrotermoterapia /19
2.5.4. Masoterapia /21
2.5.5. Kinetoterapia /22
2.5.6. Terapia ocupațională /25
2.5.7. Tratamentul ortopedico-chirurgical în patologia posttraumatică a gleznei /26
2.5.8. Tratamentul medicamentos /27
CAPITOLUL 3. NOUTĂȚI ÎN DOMENIU /28
o Actualități privind abordarea terapeutică generală a tratamentului chirurgical /28

o Actualități privind abordarea terapeutică generală din cadrul programului kinetic /29
o Tehnica de crioterapie prin compresie dinamică intermitentă /36
o Prokin-Easy/ 37
o Evaluarea somatosenzorială cu apartul NeuroCom EquiTest / 39
Manolache Ionela Claudia___________________________________________Capitolul 1
o Nintendo Wii Fit Plus /40

o Benzile kinesiologice /42
o Osteoidul 3D /43
CAPITOLUL 4. EXPERIENȚA PERSONALĂ /45
CONCLUZII /53
PROPUNERI /54
BIBLIOGRAFIE/ 56
3
Manolache Ionela Claudia__________________________________________Capitolul 1
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA STUDIULUI
Motto: „Orice drum de o mie de kilometri începe cu un pas” - proverb chinezesc
1.1. Actualitatea și motivarea temei
Piciorul reprezintă o structură anatomică studiată îndelung, datorită evoluției

filogenetice care s-a îmbunătățit remarcabil în vederea asigurării deopotrivă a stabilității și
a mobilității, a accelerării și decelerării, a echilibrului și a oscilării. Alături de articulația
gleznei, are rolul de a susține greutatea corpului în timpul mersului și al ortostatismului,
fiind necesar un sistem musculo-scheletal care să funcționeze în parametri optimi.
Complexitatea aparatului musculo-ligamentar al gleznei și al piciorului face ca
traumatismele de la acest nivel să aibă un răsunet asupra staticii și al echilibrului, care se
râsfrâng la nivelul întregului lanț kinetic al membrului inferior, necesitând investigații
rapide pentru soluționalizarea acestora, prin intermediul unor noi dispozitive medicale sau
intervenții remarcabile din domeniul patologiei traumatice.
Astfel, cu trecerea timpului, tratamentul patologiilor aparatului locomotor a
cunoscut noi metode, mijloace, proceduri și noi dispozitive medicale utile în procesul de
recuperare al pacientului ce a suferit un traumatism al gleznei, ajutându-l să revină la viața
anterioară cu un nivel funcțional cât mai bun, datorită colaborării unei echipe
multidisciplinare compusă din: medicul chirurg, medicul ortoped și fiziokinetoterapeutul.
Dispozitivele medicale performante sunt adaptate cu senzori și programe capabile
să evidențieze fiecare disfuncționalitate cauzată de traumatism. Aceste aparate promit
recuperarea eficientă a structurii traumatizate, prin sisteme de înregistrare și evaluare
individualizate, menite să îl ajute pe pacient să performeze fiecare mișcare a membrelor și
a trunchiului, rata de distribuție a încărcării greutății asupra membrelor pelvine în mod
egal, precum și performarea stabilității posturale statice și dinamice.
În lucrarea de față, sunt prezentate în capitolul I, noțiuni succinte ale anatomiei
gleznei și piciorului, informații despre statica piciorului și despre traumatismele de la acest
nivel, precum și abordarea terapeutică generală în cazul acestor traumatisme.
4
Capitolul II prezintă noutățile în patologia aleasă, bazate pe studii actuale, menite

să faciliteze și să susțină la cele mai înalte standarde recuperarea pacientului de vârstă
școlară sau preșcolară.
Următorul capitol este conturat în urma informațiilor prezentate despre experiența
personală în rândul tratării cu eficacitate a copiilor de vârstă mică. Acesta este susținut de
capitolul ce prezintă concluzii scurte și precise în domeniul de recuperare al gleznei.
5
CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

2.1. Particularități anatomo-funcționale ale articulației gleznei
În lucrarea de față, va fi descrisă articulația gleznei împreună cu piciorul, deoarece

formează un complex anatomo-funcțional capabil să susțină greutatea corpului și să
favorizeze mersul pe orice teren. Piciorul și articulația gleznei reprezintă un complex
funcțional unitar, ce se influențează reciproc atât în statică, cât și în dinamică.
Datorită funcțiilor importante pe care le însușește, structura piciorului trebuie să
distribuie forțele și să acționeze ca o pârghie puternică, astfel încât să-și mențină
flexibilitatea. Acest lucru se poate realiza prin mai multe condiții, cum ar fi: segmentarea
structurii piciorului, prezența arcurilor bolții plantare și prezența aparatului musculo-
ligamentar.
Scheletul piciorului este alcătuit din 26 de oase dispuse în 3 grupe distincte (7 oase
tarsiene, 5 metatarsiene și 14 falange) și împărțit în 3 regiuni, cum ar fi: postero-piciorul
format din osul calcaneu și talus (astragal), piciorul mijlociu format din oasele cuneiforme
și cuboid și piciorul anterior format din oasele metatarsiene și falange (o zonă mobilă și
rezistentă la toate forțele externe care acționează asupra acesteia).
Limita dintre ante-picior și postero-picior este reprezentată de articulația
intertarsometatarsiană (numită și articulația Lisfranc).
Figura 2.1. Scheletul piciorului

(https://musculoskeletalkey.com/structure-and-function-of-the-ankle-and-foot/)
6
Articulația gleznei este o trohleartroză (sau ginglym), denumită articulația talo-

crurală sau a gâtului piciorului, la care participă oasele gambei alături de scheletul
piciorului, prin intermediul talusului.
Suprafețele articulare sunt acoperite de un strat de cartilaj hialin și sunt
reprezentate de cea a scoabei gambiere, respectiv de fața articulară a tibiei – extremitatea
inferioară și 2 fețe articulare ale meleolelor internă și externă și suprafața articulară
tarsiană (reprezentată de trohlee și de cele 2 fețe articulare maleolare internă și externă).
Mijloacele de unire sunt reprezentate capsula articulară întărită de 2 ligamente
colaterale puternice: ligamentul colateral medial și ligamentul colateral lateral.
Ligamentul colateral lateral situat pe fața laterală a articulației talo-crurale, se
întinde de la maleola laterală a peroneului la talus și calcaneu și i se descriu 3 fascicule
distincte, denumite în raport cu situația lor: ligamentul talo-peronier anterior (talofibular
anterior), ligamentul talo-peronier posterior și fasciculul mijlociu sau ligamentul
calcaneo-peronier (cel din urmă fiind denumit și „ligamentul entorsei”.
Fi
gu ra
2.2. Ligamentele și tendoanele gleznei (Frank Netter, )
Ligamentul colateral medial de forma unui evantai sau a unei lame triunghiulare,
numit și ligamentul deltoidian, alcătuit din 4 fascicule: tibiotalar anterior, tibionavicular,
tibiocalcanean și tibiotalar posterior.
7
2.2. Statica piciorului
Bolta plantară reprezintă un complex arhitectural osos, capabil să favorizeze

biomecanica piciorului în cele mai variate acțiuni, precum: menținerea ortostatismului,
mers, alergat, sărit, amortizarea șocurilor, ridicarea și transportarea unor greutăți. Această
concavitate a piciorului este compusă dintr-o boltă transversală anterioară (mai scurtă) și
două bolți longitudinale (internă și externă).
Din punct de vedere fiziologic, în ortostatism, piciorul are ca puncte de sprijin
calcaneu, marginea externă și fața plantară a antero-piciorului, însă există și situații mai
puțin favorabile, în care bolta plantară se poate aplatiza în sens: longitudinal, (piciorul va
avea aspect plat, punând în tensiune aponevroza plantară) și în sens transversal (piciorul va
avea aspect transverso-plan) și mai mult decât atât, se poate aplatiza în amnbele sensuri
longitudinal și transversal (îmbinând ambele deficiențe ale piciorului, întâlnită în mod
deosebit în rândul fetelor în perioada pubertară).
Piciorul are un aspect normal, în cazul în care concavitatea bolții plantare nu
depășește spre marginea medială jumătatea distanței liniei transversale, ce unește cele
două linii tangențiale marginale.
Bolta este rezultatul îmbinării
formelor structurilor osoase de la
nivelul piciorului și datorită
legăturilor între punctele de sprijin.
Legăturile între punctele de sprijin
sunt realizate de ligamentele
interosoase, mușchii plantari scurți
și de mușchii lungi de la nivelul
gambei, care acționează pe punctele
de inserție și care au rol de chingă
datorită tendoanelor, reprezentate de:
lungul peronier lateral și tibialul
anterior.
Figura 2.3. Arcurile plantare
(http://www.opnews.com/2018/04/treatment-plantar- fasciitis-orthotics/14404)
2.3. Biomecanica articulației gleznei și a piciorului

8
Deși piciorul este compus din multe articulații la care unele mișcări sunt reduse,
această structură complexă alături de articulația gleznei realizează mișcări în toate
sensurile.
Articulația gleznei este o trohleartroză (numită și articulație în șa), cu o importanță
deosebită în locomoție, realizându-se mișcările de flexie și extensie în plan sagital. La
nivelul articulației talo-crurale, amplitudinea de mișcare a piciorului în raport cu gamba
ajunge la 45˚, dar care poate varia în funcție de individ și de vârstă.
Axul biomecanic tansversal al gleznei, realizează cu linia bimaleolară un unghi de
8º, ceea ce determină o adducție a antero-piciorului în timpul flexiei dorsale. Axul
biomecanic al gleznei are și o înclinație între 20˚-50˚, determinat de rotația externă
normală a tibiei (care se poate accentua între 0-7 ani).
Figura 2.4. Mișcările articulației talo-crurale

(https://musculoskeletalkey.com/structure-and-function-of-the-ankle-and-foot/)
La nivelul piciorului, flexia plantară suportă cele mai mari variații, în special în
elementele de gimnastică și în balet. Musculatura flexorilor plantari este superioară
celorlalte grupe antagoniste din punct de vedere al volumului și al forței prin rolul
antigravitațional, deoarece în statică au rolul de a împiedica înclinarea gambei în față
(menținând membrul în poziție fixă).
În timpul mersului, musculatura suportă toată greutatea corpului, iar la
desprinderea plantei de sol flexorii plantari lucrează pentru desprinderea calcaneului de pe
sol, prin rularea tuturor structurilor musculo-tendionoase până la capătul metatarsienelor.
9
În mod normal, din poziție neutră a piciorului, flexia plantară are o amplitudine de
mișcare 0˚-35˚, iar cel mai puternic flexor al gleznei este mușchiul triceps sural, situat în
compartimentul posterior al gambei, fiind acătuit din următoarele fascicule:
Mușchiul gastrocnemian format dintr-o parte medială (mai puternică și mai lungă,
numită gemenul medial) și o parte laterală (gemenul lateral), cu inserția pe tendonul
ahilian, până la mijlocul feței posterioare a calcaneului, iar mușchiul solear este un
mușchi lat și gros, care se inseră pe tendonul ahilian și are originile pe fața posterioară a
capului peroneului, în 1/3 posterioară a feței posterioare a diafizei peroneului și la nivelul
unei arcade fibroase ce se situează oblic între cele 2 oase, numită arcada tendinoasă a
solearului.
Extensia dorsală (în clinică, se folosește termenul de flexie dorsală) are o

amplitudine de mișcare de până la 20˚, iar principalul mușchi care realizează această
mișcare este tibialul anterior, situat în compartimentul anterior al gambei. Secundar,
această mișcare este susținută și de mușchiul extensor lung al halucelui și al degetelor.
La nivelul articulației gleznei, mișcarea de flexie dorsală a piciorului este mult mai
stabilă în comparație cu flexia plantară, deoarece ligamentele colaterale medial și lateral au
rolul de a stabiliza articulația în timpul execuției active de flexie dorsală.
Mișcările de inversie și eversie ale piciorului au un rol deosebit în statică și în

locomoție, permițănd deplasarea pe terenurile înclinate și neregulate. Astfel, inversia
piciorului are o amplitudine de mișcare cuprinsă între 0˚-30˚/35˚, iar principalul mușchi
care realizează această acțiune la nivelul gleznei este mușchiul tibial posterior, fiind situat
în regiunea posterioară profundă de la nivelul gambei, având un rol important în susținerea
bolții plantare, datorită inserției de la nivelul osului navicular și a expansiunilor tendinoase
de la nivelul tarsienelor și metatarsienelor.
Eversia piciorului are o amplitudine de mișcare cuprinsă între 0˚-15˚/20˚, realizată

de musculatura peronieră (lungul peronier lateral și scurtul peronier lateral), cu o
amplitudine de mișcare mai limitată decât inversia piciorului.
La nivelul piciorului se realizează flexia și extensia a articulațiilor
metatarsofalangiene și interfalangiene a halucelui și a degetelor. Mișcările de flexie-
extensie ale acestor articulații sunt mai reduse la nivelul degetelor II-IV și cu o
amplitudine de mișcare mai mare la nivelul halucelui.
10
2.4. Traumatismele articulației gleznei
Macrotraumatismele gleznei sunt cele mai frecvente și sunt caracterizate prin

plăgi, contuzii, entorse, luxații și fracturi. Toate acestea interezează pielea, ligamentele,
mușchii, tendoanele, articulațiile, iar în unele cazuri complicate, traumatismele pot implica
vasele și nervii. Dintre toate tipurile lezionale ale macrotraumatismelor, entorsele gleznei
sunt cele mai frecvente, urmate de fracturi ale acesteia.
Tipurile lezionale ale microtraumatismelor cele mai frecvente sunt: bursitele,
tenosinovitele, metatarsalgiile, osteonecrozele, sindroame musculare (frecvent a
mușchiului tibial anterior).
Indiferent de tipul de traumatism, pot să apară sechele, care pot fi: imediate sau
tardive (edemul, redoarea articulară, atrofiile sau retracturile musculare, uneori și parezele,
ar fi cele mai întâlnite sechele din punct de vedere funcțional). Sechelele, mai ales cele
tardive, indiferent de tipul de tramatism, prin suprasolicitările mecanice continue, pot
determina tulburări statice ale gleznei și piciorului până la picior dureros cronic.
2.4.1. Entorsele gleznei
Anatomia patologică
Entorsele reprezintă cele mai frecvente leziuni traumatice ale părților moi și
periarticulare ale gleznei, cauzate de căderi sau alunecări pe teren accidentat, lovituri,
sporturi cu mișcări repetitive sau brusce, întâlnite mai ales în cazul vârstelor mici.
În funție de amploarea leziunilor părților moi, pot fi prezente echimozele și, în plus,
apare: durerea, tumefacția, edemul și impotența funcțională.
În cazul acestei afecțiuni a piciorului, principalul mecanism care creează
instabilitate maximă este mișcarea de flexie plantară (astragalul este eliberat din pensa
tibio-peronieră), iar mișcările de inversie și eversie a piciorului sunt forțate.
Toate acestea determină întinderea, chiar ruperea unor fibre ligamentare, iar entorsa
va fi ușoară, stabilă. Atunci când se rupe ligamentul, uneori și cu smulgere de inserție sau
fragment osos, entorsa este gravă și instabilă.
11
Clasificarea anatomo-patologică a entorselor gleznei
Entorsele gleznei se clasifică în diverse grade, astfel: entorse de gradul I (implică o

întindere ligamentară), entorse de gradul II (implică ruptură ligamnetară parțială) și
entorse de gradul III (implică ruptură ligamentară totală sau chiar smulgerea osoasă).
După mecanismul de producere, putem întâlni: entorsa prin inversie, care este cea
mai frecventă afecțiune întâlnită în clinica de specialitate.
Această afecțiune are un impact negativ asupra articulației gleznei, deoarece
compromite sau afectează ligamentul lateral extern al gleznei (care în funcție de
intensitatea factorului vulnerant, ligamentul poate fi: destins, rupt sau dezinserat),
conducând la instabilitate vizibilă. În cele mai multe cazuri, se depistează în urma
mersului sau în timpul alergării pe un teren accidentat, în care articulația nu s-a putut
stabiliza.
Stabilitatea laterală a gleznei este

realizată de acțiunea a trei fascicule, și
anume: fasciculului peroneo-astragalian
anterior, fiind cel mai afectat în urma
mișcării de flexie plantară combinată cu
inversie brutală; fasciculul peroneo-
calcanean, care este afectat prin inversie,
piciorul fiind în unghi drept și fasciculul
peroneo-astragalian posterior, care este
afectat de mișcarea de flexie dorsală cu
supinație a piciorului (cel mai rar mecanism).
Figura 2.5. Ligamentele afectate în entorsa gleznei
prin eversie
(https://www.activephysioworks.com/blog/2016/06/ankle-sprains-
athletes/)
Întâlnim și entorsa prin eversie, unde mișcarea de eversie forțată produce mai
rapid fractura maleolară și mai rar entorsă, deoarece ligamentul lateral intern al gleznei
12
este mai puternic. Nedepistarea precoce a acestei fracturi poate conduce la apariția unui
picior deformat în valg.
Figura 2.6. Ligamentele afectate în entorsa prin inversie a gleznei

(https://www.tylerfootclinic.com/ankle-sprain.html)
Entorsele piciorului propriu-zis sunt rare și întâlnim: entorse subastragaliene,

mediotarsiene, tarsometatarsiene și matatarsofalangiene.
Consecințe funcționale ale entorselor
Neglijate, aceste entități traumatice închise, duc la complicații redutabile, cum ar fi:
piciorul instabil sau piciorul dureros cronic, necesitând intervenția programului recuperator
pe o durată de timp îndelungată. Aceste afecțiuni pot compromite performanțele sau
activitățile specifice vârstei pentru copilul aflat în creștere.
Ignorând etapele recuperării entorsei, acestea pot conduce la deformații ale
piciorului (de cele mai multe ori în valg), fiind necesare susținătoarele plantare și folosirea
unei încălțăminte ortopedice adecvate (cu marginile întărite, zona calcaneului întărită și
talpa ușor flexibilă).
2.4.2. Fracturile gleznei
13
Sunt localizate la nivelul ultimilor 8-10 cm ai celor 2 oase ale gambei și cuprind
fracturi ale maleolelor și fracturi ale plafonului scoabei. Prin inversie sau eversie (forțată,
cu încărcare sau prin șoc vertical) se poate produce fractura la nivelul gleznei.
Clasificare anatomo-patologică
Fracturile supramaleolare sunt fracturi extraarticulare și apar atunci când fractura

este situată deasupra ligamentului tibioperonier inferior.
Fracturile bimaleolare sunt cele mai frecvente, iar în funcție de agresivitatea
factorului vulnerant, un traumatism în această zonă trece prin mai multe etape: în primă
fază, dacă tramatismul este puternic se rup ligamentele; uterior, dacă traumatismul este și
mai puternic, se smulg în plus, inserțiile osoase; dacă traumatismul este mai puternic decât
cel anterior, atunci se fracturează o maleolă, iar în final, dacă traumatismul este și mai
puternic, se fracturează ambele maleole și se deplasează capetele articulare.
Consecințe funcționale
Principalele sechele ale fracturilor supramaleolare implică redoarea articulară în

2\3 cazuri, calusul vicios care determină varus al gleznei și pseudartroză.
Aceste fracturi conduc la tulburări statice și dinamice ale piciorului destul de
importante pentru pacientul de vârstă școlară sau preșcolară.
Fracturile bimaleolare sunt cele care suprimă stabilitatea laterală a articulației
gleznei. Din perspectiva fracturilor bimaleolare, refacerea anatomică perfectă reprezintă
cel mai important aspect de urmat (respecitv, refacerea interliniei articulare, mai precis a
pensei tibioperoniere în care intră astragalul), deoarece pierderea interliniei articulare are
ca și consecință artroza cu afectarea gravă a staticii și funcționalității gleznei și piciorului,
și în consecință, a mersului.
2.4.3. Luxațiile gleznei
Sunt mai rare decât entorsele piciorului și presupun ruperea totală a ligamentelor
și, în plus, modificarea raporturilor între fețele articulare. Acesta rezultă prin mișcări
14
violente de rotație externă sau internă, combinate cu mișcări de abducție, inversie și

extensie a piciorului. De obicei, luxațiile nu se însoțesc de fracturi, iar la nivelul piciorului
întâlnim subluxațiile, unde nu se pierde total raportul între suprafețele articulare.
Sediile luxațiilor pot fi: tibioastragaliană, subastragaliană, mediotarsiană,
metatarsiană sau la nivelul degetelor. Dintre toate tipurile de luxații, cea tibioastragaliană
este cea mai frecventă si are 4 forme clinice, în funcție de direcția de deplasare a
astragalului: luxația tibioastragaliană posterioară, anterioară, medială și laterală.
Clasificare anatomo-patologică
Întâlnim diverse tipuri de luxații: luxații complete și luxații incomplete (subluxații);

luxații tipice (regulate) și luxații atipice (neregulate; luxații pure și luxații asociate cu
fisuri, smulgeri osoase, fracturi cu deplasare; luxații închise și luxații deschise; luxații
recente și vechi; luxații inițiale și recidivante;luxații unice și multiple; luxații reductibile și
ireductibile.
Consecințe funcționale
Luxațiile produc instabilitate gleznei, iar dacă nu se intervine în mod

corespunzător în recuperarea acesteia, pot conduce la deformații vizibile ale ansamblului
gleznă-picior. Aceste deformații pot avea un impact psihic negativ asupra copilului,
limitându-i posibilitățile de desfășurare a activităților specifice vârstei.
Netratate sau tratate necorespunzător, aceste afecțiuni ale gleznei pot conduce la
deteriorarea cartilajului articular, laxitate ligamentară, afectând stabilitatea articulației. În
cazurile severe, acestea pot provoca leziuni ale nervilor, pacientul fiind predispus la
amputarea membrului afectat.
În cele mai multe cazuri de luxații întâlnite în cazul copiilor, se intervine
chirurgical pentru realinierea structurilor, iar imobilizarea poate avea un impact negativ
asupra psihicului acestuia.
15
2.5. Abordarea terapeutică generală a patologiei
Severitatea și complexitatea traumatismului influențează procesul de recuperare al

pacientului de vârstă școlară sau preșcolară, deoarce efectele acestuia nu se răsfrâng doar
la nivel fizic, ci și la nivelul psiho-emoțional și asupra desfășurării tuturor activităților la
parametrii funcţionali şi motrici asemănători sau chiar egali celor anteriori.
Pentru prevenirea apariției unor sechele funcționale, indiferent de gradul de
severitate al traumatismului la nivelul articulației gleznei (chiar și cu o implicație minimă),
este important ca pacientul să beneficieze de toate ramurile de recuperare adaptate
statusului său funcțional și să respecte repausul și fazele programului de recuperare fizical-
kinetic.
Tratamentul fizical prezintă o importanță semnificativă în suținerea programului
kinetic, particularizat după fiecare caz în parte, care prin tehnicile de aplicare a
procedurilor de electroterapie, care conduce la accelerarea perioadei de recuperare a
pacientului și care se bazează în mod special pe efectul antialgic, antiedematos și de
calusare în cazul fracturilor.
2.5.1. Electroterapia
Repezintă o verigă extrem de importantă în patologia posttraumatică a gleznei și

presupune:
Aplicații cu ultrasunete, direct pe tegument cu substanță de contact - cu capul
ultrasonor mobil, se realizează un masaj al suprafeței de tratat și se pot aplica inclusiv pe
tije: câte 3 minute/câmp, cu o doză de 0,1-0,2 W/cm² – intensitatea optimă este atunci când
subiectul simte ușoară senzație de căldură.
Aceste aplicații au rolul de a facilita perioada de calusare a fracturii (în mod
deosebit în cazul consolidărilor întârziate ale fracturilor), îmbunătățește elasticitatea
țesuturilor și asigură resorbția eventualelor hematoame din sechelele posttraumatice.
Aplicații de câmpuri magnetice de joasă frecvență se aplică precoce (după instalarea

contenției), utile în consolidarea fracturilor: se utilizează aplicatorul solenoid la nivelul
16
zonei fracturate. Această procedură este utilă în grăbirea procesului de calusare a fracturii
gleznei, accelerând depunerile de calciu în os.
Durata procedurii este de 40-60 de minute, zilnic (până la consolidarea totală a
fracturii), sau se pot aplica câte 2-3 sedințe/săptămână până la degipsare, în cazul
consolidărilor mai lente.
Aplicații cu curenți de înaltă frecvență pulsați (inclusiv se pot aplica la câteva ore
pot-operator după indicații), unde localizatorul se aplică la o distanță de zona interesată de
2-3 cm, inclusiv pe aparatul gipsat sau în zona cu piese metalice de contenție sau de fixare
de la nivelul gleznei, timp de 10-15 minute, câte o ședință/zi.
Aplicațiile au rolul de a accelera calusarea/vindecarea fracturilor existente la nivelul
gleznei, diminuând perioada de imobilizare în aparatul gipsat (în situația în care s-a folosit
aplicații cu Diapulse de 6 ori/zi).
Aplicațiile TENS reprezintă o altă variantă a electroterapiei, utilă în cazul gleznei

traumatice. Se fac aplicații transversale cu electrozi placă situați anterior, respectiv
posterior de fractură sau altă . Intensitatea stimulilor se dozează în funcție de gradul de
toleranță al pacientului, unde în locul interesat se obține o vibrație de tip furnicătură, iar
frecvența impulsurilor poate varia între 15-500 Hz.
Durata aplicației este de 10-15 minute/ ședință. Procedura are un rol antialgic
important, dar și de intreținere a pompei musculare care să asigure întoarcerea venoasă (în
acest caz, ultil este angiomatul, care se aplică membrului inferior interesat, câte 20 de
minute/ședință).
Aplicațiile cu curenți diadinamici, utile în cazul punctelor dureroase de la nivelul

gleznei, în care se recomandă alternanța difazat fix (cu rol analgetic) cu perioada scurtă (cu
rol dinamogen, aplicat pe perioade scurte în cazul hipotoniilor sau al edemelor și
hematoamelor posttraumatice).
Ședințele aplicațiilor curenților diadinamici sunt scurte (pentru a evita acomodarea
și pentru a nu scade efectul antialgic) și se aplică astfel: aplicație transversală, 4-8 minute,
care se aplică pe un pat galvanic, cu intensitate 1-3mA, câte 6-10 ședințe/serie.
Aplicațiile cu curenți interferențiali reprezintă o altă procedură de electroterapie

utilă în traumatismele gleznei, datorită efectului antialgic, hiperemiant, resorbtiv, de
17
reglare a tonusului tisular, inclusiv efect de activare a funcțiilor celulare, folosindu-se 2

perechi de electrozi placă aplicați transversal la nivelul gleznei, poziționați astfel încât
curenții să se intersecteze în mijlocul zonei de tratat.
Se folosește aplicația manuală 100 Hz, utilizată ca fomă de introducere timp de 5
minute – pentru obținerea efectului analgetic, ulterior, se poate folosi aplicație tip spectru
0-100 Hz, timp de 10 minute; Intensitatea se crește progresiv, până atinge un paltou, iar
spre finalul procedurii scade progresiv și depinde de rezistența pacientului.
Aplicațiile LASER prin biostimulare pot fi utile în cazul pacienților cu imobilizări

prelungite/de durată și care prezintă tulburări trofice, favorizând procesul de vindecare prin
efectele pe care le au: analgezic, relaxant pentru musculatura interesată, antiedematos, dar
și de stimulare a troficității locale și de prevenție a aderențelor, grăbește formarea calusului
cu creșterea calității biologice a acestuia și a osului adiacent (se aplică doze mult mai mari,
între 7-10 J/cm2).
Procedura de biostimulare LASER se face în locul unde este localizată fractura, în
punctele dureroase (câte 3-4 puncte), cu o putere de 3-4 J/cm 2 și o durată de 1 minut/
punct.
2.5.2. Hidrokinetoterapia
În cazul traumatismului gleznei la copilul de vârstă preșcolară și școlară, este util

un program individualizat și adaptat de hidrokinetoterapie, prin care se favorizează
mișcările analitice și globale ale organismului, conducând la o mai bună execuție a
mișcărilor (se execută în condiții de descărcare a greutății membrelor inferioare), cu o
amplitudine maximă a mișcărilor și fără solicitare.
Se recomandată în prima parte a procesului de recuperare și se performează
programul recuperator în bazine, cu apa la o temperatură de 34-35⁰C pentru obținerea
efectului antialgic și miorelaxat. Mai mult decât atât, statusul psihologic al pacientului se
îmbunătățește, deoarece procesul de recuperare este mai rapid, iar pacientul va putea
reveni la activitățile anterioare.
Programul în bazin sau în piscină se performează în jur de 20-30 de minute.
În primele zile ale tratamentului, durata procedurii este de 10 minute, crescându-se
treptat până la 20-30 de minute în care pacientul poate performa mișcări active simple și
18
lente (cu cât mișcările sunt mai lente, cu atât rezistența apei este mai mică și nu îl va
solicita), urmărindu-se mișcările gleznei în toate planurile (flexie-extensie, inversie-
eversie), care sunt limitate în urma accidentării.
Mai mult decât atat, în bazin este facilitat mersul, pacientul reușind să îl realizeze
fără disconfort sau solicitare a gleznei afectate, datorită condiției de descărcare a greutății
membrelor pelvine (de exemplu, mersul cu pași laterali ajută la îmbunătățirea stabilității
întregului membru pelvin în mediul acvatic).
Se mai pot efectua ridicări pe vârfuri (distribuind greutatea pe ambele membre
pelvine, apoi unipodal), pentru îmbunătățirea stabilității și a echilibrului pentru fiecare
poziție de execuție.
Utile sunt și exercițiile care vizează antrenarea articulațiile superioare articulației
gleznei, precum: totalitatea mișcărilor posibile ale articulației coxo-femurale (de exemplu,
exercițiul „bicicleta” atât din poziția verticală a corpului, cât și de la orizontală atunci când
pacientul se susține cu mâinile de o bară, fiind preferat în rândul copiilor, deoarece nu
creează impresia că ar fi dificil de realizat), alături de exerciții active ale genunchilor (de
exemplu: realizarea genuflexiunilor, unde pacientul se poate ajuta de o bară de susținere în
bazinul cu apă mică sau urcarea-coborârea pe prima treaptă a scărilor).
2.5.3. Hidrotermoterapia
Pentru traumatismele gleznei, o verigă importantă în procesul de recuperare o

reprezintă procedurile de hidrotermoterapie. Aceasta poate fi utilizată în stadiile subacute
sau cronice ale afecţiunilor traumatice, constând în creşterea performanţelor aparatului
osteo-articular, efectul vasoactiv superficial şi profund, antrenarea termoreglării prin
utilizarea factorilor termici, efectul analgezic local şi general.
Procedurile reci au rolul de a diminua procesul inflamator din zona traumatizată,
practicându-se pulverizări cu chelen, aplicarea unor pungi cu gheață la nivelul gleznei.
Se pot aplica: comprese (reci, alternante sau stimulante): se ia prosopul sau
compresa și se înmoaie în apă caldă sau rece, se stoarce și se aplică în zona interesată (pe
partea dorsală a piciorului, înconjurând articulația, inclusiv aplicații pe gambă). Aceste
proceduri sunt antialgice, relaxante, fiind utilă și ușor de aplicat în cazul proceselor
inflamatorii cronice ale gleznei și al piciorului.
19
Afuziunile parțiale reprezintă proceduri prin care se proiectează coloană de apă

caldă și rece prin 2 furtune (fără presiune) la nivelul articulației astragalo-calcaneană și la
nivelul tendonului ahilian, după care se continuă de la nivelul halucelui, pe marginea
medială a piciorului, până la nivelul articulației tibiotarsiană și se coboară pe marginea
externă (până la nivelul degetului V).
Pentru persoanele care au suferit un traumatism al gleznei (în mod deosebit dacă
acestea sunt imobilizate îndelung), se pot aplica cu succes proceduri reci numite fricțiuni,
care, de regulă, sunt parțiale.
Procedura constă în aplicarea unui material de pânză umed, peste care se realizează
această manevră de fricțiune la nivelul întregului membru inferior, pe toată lungimea sa
(insistând asupra gambei pentru musculatura triceps sural și asupra musculaturii antero-
laterale a gambei pentru musculatura peronieră și tibialul anterior). În derularea acestei
manevre, se alternează în mod egal mișcările palmelor, până la încălzirea care produce
vasodilatația activă pe zona interesată. La finalul manevrelor, se șterge regiunea și se
acoperă.
Util poate fi și dușul masaj, care constă în aplicarea unor manevre ușoare de masaj
sub dușul rozetă cu capăt mobil, cu apa la temperatura medie de 38⁰C, în timp ce pacientul
este în poziția culcat dorsal relaxat pe patul de lemn.
Se aplică dușul în regiunea posterioară a gambei, în antero-laterală a gambei, dar și
la nivelul întregului picior (în special pe fața dorsală). Durata procedurii este de 8-15
minute, obținându-se efectul hiperemiant, resorbtiv și tonifiant (se pot utiliza dușurile sită)
în zona de tratat.
Băi calde cu vârtejuri (tip Whirl-Pool) reprezintă procedura în care bolnavul stă
culcat dorsal în cada ce are racordat un sistem de valuri (în lipsa acestui sistem,
kinetoterapeutul poate realiza valurile cu propriile mâini, care să cuprindă întregul corp,
insistându-se asupra trenului inferior). Apa are temperatura de 28-32⁰C, iar procedura se
realizează timp de 2-4 minute zilnic.
Băile cu peria reprezintă o altă metodă utilă în procesul de recuperare al gleznei,
care constă prin umplerea unei vane/a unui bazin cu apă caldă (cu o temperatură în jur de
34-35⁰C), după care se începe periajul circular în zona întregului membru inferior interesat
(insistându-se asupra musculaturii peroniere, precum și pe musculatura gambei), timp de
3-5 minute, de câte 2 ori/zi.
Împachetările cu nămol cald la temperatura de 38-40⁰C au rolul de a crește
procesul circulator în teritoriul articulației traumatizate. Pe un material textil se aplică
20
conținutul pe zona antero-laterală a gambei, respectiv pe partea posterioară a acesteia

(interesând articulația gleznei afectate) și se menține în jur de 20-40 de minute.
Procedura se încheie cu un duș/spălare rece și este important să se aplice o
compresă rece pe frunte, pentru evitarea congestiei cerebrale.
Împachetările cu parafină au rol hiperemiant, crescând circulația locală și generală
în teritoriul zonei de aplicație pe durata menținerii acesteia timp de 20-30 de minute (pe
fața dorsală a piciorului și în regiunea posterioară a gambei), până la răcirea plăcilor
(acestea ating o temperatură de 40-50⁰C). Se urmărește spălarea zonei cu o compresă
rece.
2.5.4. Masoterapia
Componentă importantă care susține procesul de recuperare prin îmbunătățirea

circulației și a metabolismului, precum și reducerea durerii din zona țintă, datorită
efectului analgezic și miorelaxant.
Înainte de a efectua masajul, se verifică starea tegumentului pacientului (să nu
existe plăgi sau echimoze) și se poate interveni după perioada de imobilizare și după
consolidarea fracturilor de la acest nivel.
Se recomandă masajul cu un calup/bucată de gheață la nivelul zonei interesate,
insistând asupra musculaturii antero-laterale a regiunii gambei: grupul musculaturii tibial
anterior, extensor comun al degetului și extensor comun al halucelui, grupul musculaturii
peroniere și grupul musculaturii posterioare a gambei, cu rolul de a scădea inflamația și
edemul cauzat de traumatism.
Această tehnică de aplicație a masajului cu gheață se efectuează în toate sensurile
de mișcare, timp de 10 minute. Se mai pot efectua și fricțiuni cu gheață solidă, în funcție
de suportabilitatea pacientului cu traumatism.
Ținând cont de evoluția fracturii și de adaptabilitatea pacientului, se pot efectua și
manevrele clasice de masaj (efluerajul, fricțiuni, frământări și vibrații – cu rol miorelaxant,
de stimulare a troficității și a microcirculației la nivelul zonei interesate, de a menține
elasticitatea structurilor musculare la nivelul zonei interesate).
Vizând efectele procedurilor de masaj, se insistă prin aplicarea tuturor manevrelor
în regiunea antero-laterală și posterioară a gambei, precum și a piciorului, alături de
manevre de stoarcere și de presiune care activează circulația veno-limfatică în zona
interesată.
21
Pentru masajul zonei posterioare a gambei (pacientul va fi așezat în poziția de

decubit ventral), se aplică blând și lung manevra de netezire cu ambele mâini pe întreaga
masă musculară a tricepsului sural (până la nivelul zonei poplitee), urmată de manevra de
frământare (cu ambele mâini sau alternativ, ridicând mușchiul de pe reperul osos).
Se continuă fricțiunile în toate sensurile (de la nivelul calcaneului, continuându-se
pe lungimea tendonului ahilian și pe zona șanțurilor intermusculare dintre mușchii gemeni
și solear), urmând manevra mai energică și rapidă de tapotament pe întreaga zonă, iar la
final se vor realiza din nou netezirile continue și vibrații, cu scop relaxant.
Se urmăresc aceleași manevre și pentru musculatura plantară și dorsală a
picioarelor, la care se insistă asupra netezirilor, frâmăntatului, fricțiunilor tendonului
ahilian, dar și manevre profunde realizate cu marginea cubitală a mâinii la nivelul
aponevrozei plantare.
În plus, atunci când pacienții prezintă edem, chiar și după primele 24-48 de ore de
la traumatism, sunt benefice și manevrele de drenaj limfatic pentru membrele inferioare,
realizându-se prin succesiuni de presiuni și depresiuni la nivelul zonei interesate, prin
mișcări circulare concentrice, de câteva ori în acel loc, urmate de mișcările în sens invers.
Ulterior, se realizează presiune în acel loc pentru ca lichidul interstițial să fie preluat de
capilare.
Menevrele de drenaj limfatic au efect resorbtiv și îmbunătățesc microcirculația și
sunt mult mai eficiente atunci când se realizează cu o aparatură specializată, numită
angiomat (câte 20 de minute/ședință)
Același efect se întâlnește și în cazul aplicării aparatului GameReady a nivelul
gleznei afectate, câte 10-15 minute/ședință, la o intensitate medie-mare, crescându-se în
funcție de nivelul de adaptabilitate al pacientului.
2.5.5. Kinetoterapia
Imediat de la dispariția durerii și după terminarea imobilizării membrului afectat, se

aplică tratamentul kinetic, care are rolul de a trata și cauza, nu numai efectul. Se
realizează un program kinetic individualizat și adaptat gradului funcțional al pacientului de
vârstă preșcolară sau școlară, astfel încât acesta să revină la activitățile uzuale anterioare
accidentării.
22
Indiferent de severitatea traumatismului, este important pentru pacientul de vârstă

preșcolară sau școlară să conștientizeze execuția tuturor variantelor de exerciții în fața
oglinzii.
În procesul de recuperare al gleznei, se va ține cont de următoarele obiective:
1. combaterea durerii cauzată de traumatism, care apare spontan sau dacă se exercită
presiune în zona afectată. Esențial este să se adopte posturile antideclive pe durata
imobilizării, simultan cu aplicarea unui factor termic rece (compresă rece, masajul cu un
calup de gheață).
2. refacerea / menținerea mobilității articulare prin performarea mișcărilor pe o
amplitudine din ce în ce mai mare, care să combată eventualele retracturi musculare
cauzate de perioada de imobilizare.
3. creșterea forței musculare printr-un program individualizat de exerciții a grupelor
musculare agonist-antagonist, care să combată atrofia/ slăbirea tonusului muscular din
regiunile interesate, consecință care este cauzată de perioada de imobilizare temporară.
Este vizată musculatura inversoare (mușchiul tibial posterior), eversoare (mușchiul
peronier lateral lung și scurt, inclusiv extensorii comuni ai degetelor II-IV) și cea care
realizează flexia dorsală a piciorului (mușchiul tibial anterior și extensor lung al halucelui).
4. recuperarea stabilității, a mișcărilor controlate și a abilității pentru a-i îmbunătăți
și facilita fiecare activitate uzuală, precum și cele din mediul socio-profesional.
5. reeducarea mersului (datorită durerii și a inflamației din urma traumatismului,
micul pacient poate să aibă un mers dificil, îngreunat, șchiopătat, care poate conduce la o
engramă incorectă de mers după dispariția simptomelor).
Pacientul va începe programul kinetic cu stretchingul musculaturii din regiunea

posterioară a gambei, precum și stretchingul regiunii antero-laterale, incluzând
musculatura peronieră și a gambierului anterior. În plus, se poate realiza și stretchingul
musculaturii eversoare și inversoare a piciorului, orientând piciorul în poziția de mișcare
dorită.
În continuare, se pot efectua exerciții de antrenare a musculaturii dorsale și plantare
a piciorului, precum și exerciții de antrenare a musculaturii inversorilor și eversorilor
piciorului, realizându-se contracții izometrice (atât sub aparatul de contenție, cât și după
terminarea imobilizării), urmate de exerciții active, la care se aplică rezistență progresivă.
23
De asemenea, programul kinetic se poate continua cu tehnici de facilitare

neuroproprioceptivă, în care se realizează de către pacient: contracția izometrică în zona
scurtată cu scopul de a performa stabilitatea gleznei afectate, din poziția de decubit dorsal:
pacientul menține piciorul în afara patului, timp în care kinetoterapeutul va stabiliza distal
glezna interesată cu o mână, iar cu cealaltă mână va prinde medial metatarsianul din zona
de scurtare a musculaturii, realizând contracții izometrice repetate de flexie dorsală – flexie
plantară, cu pauză scurtă între acestea.
Relaxare-opunere (hold-relax) reprezintă altă tehnică de facilitare
neuroproprioceptivă, utilă în cazul hipertoniei musculare cauzate de durerea persistentă.
Utile sunt și exercițiile de tonifiere concentrice și excentrice pentru antrenarea

musculaturii posterioare a gambei care vizează mușchiul triceps sural (având un rol
important în statica piciorului, în menținerea echilibrului în repaus susținut de sistemul
ligamentar al piciorului și de mușchiul triceps sural, cu rolul de a trage gamba posterior în
această poziție).
De asemenea, se aplică și exerciții de tonifiere concentrice și excentrice pentru
mușchiul tibial anterior (acesta fiind sinergic cu mușchiul extensor comun al degetelor în
momentul realizării antrenamentului kinetic), sau exerciții care să antreneze propriocepția
de la nivelul articulațíei gleznei, precum diagonalele Kabat 1 și 2 ale membrului inferior,
alături de variantele pentru genunchi.
Se pot efectua exerciții în lanț kinetic deschis pentru musculatura posterioară a
gambei (care vizează mușchiul triceps sural) și a musculaturii antero-laterale (care vizează
mușchiul tibial anterior și extensorul comun al degetelor și al halucelui), ulterior, după
reluarea sprijinului, se pot efectua exerciții în lanț kinetic închis.
Exercițiile specifice și individualizate, pot fi plăcute și mai puțin solicitante atunci
când poate lucra musculatura plantei piciorului prin flexia degetelor menținerea în
tensiune a musculaturii plantare a piciorului, din poziție șezândă.
Pacientul va putea efectua pedalajul la stepper (din șezut, ulterior din ortostatism),
precum și mersul pe bicicleta ergometrică, cu creșterea graduală a timpului de pedalaj,
având în vedere și exerciții pentru îmbunătățirea staticii posturale și a echilibrului. De
asemenea, se poate performa mersul pe covorul rulant/banda de mers, crescându-se treptat
viteza în funcție de nivelul funcțional și de rezistența la efort fizic a pacientului.
Exerciții pentru statică și echilibru: care se inițiază și se exersează pe membrul
24
interesat, din momentul în care ortostatismul se poate menține în absența durerii. Pacientul
va realiza redresarea musculaturii pentru întregul membru inferior, insistându-se asupra
articulației gleznei și se pot performa variante de exerciții ale membrelor din această
poziție.
Și nu în ultimul rând, în recuperarea gleznei care a suferit un traumatism, o
importanță deosebită o au exercițiile pentru îmbunătățirea coordonării (realizându-se cu o
rezistență mică pentru o coordonare cât mai bună), fiind utile în dezvoltarea armonioasă a
întregului corp, mai ales fiind vorba despre pacienții de vârstă tânără.
Indicate sunt exercițiile de coordonare pentru membrele inferioare specifice
metodei Frenkel, se execută inițial pe o amplitudine de mișcare amplă și rapidă, ulterior,
ajungând la o execuție cu o amplitudine mică și lentă, cât mai coordonată, care să nu îl
obosească.
De exemplu, pentru reeducarea mersului se realizează pași după o diagramă, în care
pacientul poate realiza pași simpli laterali, în sensul acelor de ceasornic sau contrar
acestuia.
2.5.6. Terapia ocupațională
Programul de terapie ocupațională reprezintă o altă verigă semnificativă în

procesul recuperator al pacientului de vârstă școlară sau preșcolară care a suferit un
traumatism la nivelul gleznei, folosind activităţile şi metodele specifice pentru a dezvolta,
ameliora sau a reface capacitatea de a desfăşura activităţile necesare vieţii pacientului, de a
compensa disfuncţii şi de a diminua eventualele deficienţe fizice cu care acesta se
confruntă.
Programul de terapie ocupațională poate începe încă din perioada de imobilizare,
incluzând activități care să îl scoată din monotonie, prin inițierea unor activități recreative
(jocul cu mingea, jocul ping-pong sau tenis la masă, modelajul plastilinei sau al lutului),
sau a activităților de expresie (desenat, scris, citit).
După finalizarea perioadei de imobilizare, se recomandă activități care să-i mențină
sau să-i îmbunătățească tonusul muscular și coordonarea mișcărilor, precum: pedalajul la
bicicleta ergometrică, jocul de mini-fotbal, rularea unei mingi de tenis cu ajutorul
piciorului pe care o deplasează înainte-înapoi, dar și înotul.
Mai mult, se recomandă să se performeze și activitățile specifice vieții cotidiene,
care includ aprofundarea deprinderilor de igienă personală și îngrijire: mâncat (pregătirea
25
și servirea mesei), îmbrăcat/dezbrăcat (de exemplu, poate prezenta dificultăți la

încălțatul/descălțatul pantofilor, preferându-se cele pe bază de elastic sau cu un fermoar pe
care îl poate închide/deschide).
Terapia de grup este benefică pentru pacient, având scopul de a socializa și de a
depăși starea în care se află (de exemplu, practicarea unor sporturi în apă într-o echipă,
facilitând comunicarea și spiritul competițional).
Este important ca, în cazurile complexe în care recuperarea este de lungă durată, să
se aibă în vedere adaptarea locuinței atunci când pacientul încarcă progresiv după
imobilizare (redecorarea locuinței, adaptarea grupului sanitar și a mobilierului care să
împiedice eventualele accidentări, folosirea liftului și a benzilor de mers, chiar și a
bastonului pentru deplasarea în zonele mijloacelor de transport sau în spații comerciale).
2.5.7. Tratamentul ortopedico-chirurgical în patologia posttraumatică a gleznei
Tratamentul ortopedic se impune pentru ameliorarea durerii (simptom prezent în

toate formele de traumatism al gleznei). Astfel, în cazul formelor ușoare de entorsă se
indică purtarea unei fașe elastice/ bandaj compresiv aplicat în zona interesată pe perioada
de repaus, chiar și un ciorap compresiv în primele 48 de ore de la accidentare.
De asemenea, în funcție de severitatea traumatismului, pacientul poate purta gheată
ortopedică în mers, inclusiv purtarea unei orteze de gleznă-picior atunci când este vorba
despre o instabilitate gravă a articulației. În cazul în care pacientul prezintă deformări
vizibile sau instabilități la nivelul zonei afectate se indică purtarea unor susținători plantari,
care să corecteze și să susțină ansamblul gleznă-picior cât mai aproape de funcționalitatea
sa, atât în statică cât și în locomoție.
Trebuie să se ia în considerare un aspect important, care se referă la purtarea
adecvată a încălțămintei, astfel încât aceasta să nu fie prea strâns fixată pe picior, pentru a
nu îngreuna circulația sângelui și să fie corespunzătoare măsurii piciorului.
În cazul luxațiilor, tratamentul ortopedic constă în aplicarea gipsului pentru
reeducarea articulară, între 3-6 săptămâni, iar în unele cazuri severe, se intervine
chirurgical. Aparatul gipsat se schimbă ori de câte ori râmâne spațiu între acesta și picior
(ca urmare a edemului care se retrage).
Pentru pacientul de vârstă preșcolară sau școlară, în cazul unei instabilități grave
ale gleznei, se indică tratamentul chirurgical prin artroplastie. Această procedură medicală
chirurgicală contribuie la refacerea structurii articulației gleznei afectate, fie prin înlocuirea
26
parțială sau totală a cartilajului articular deteriorat, fie prin înlocuirea cu o proteză (dintr-o
componentă metalică, plastică sau din ceramică).
În cazul unei pseudartroze la nivelul gleznei, se intervine chirurgical prin aplicarea
unei grefe, care are rolul de a consolida articulația. Pentru majoritatea grefelor, se
recoltează o parte de os din creasta iliacă.
Mai mult, pentru a stimula vindecarea, se poate interveni prin fixare internă la
nivelul gleznei, unde medicul chirurg va aplica o placă metalică cu șuruburi sau o tijă prin
canalul medular al osului interesat.
Tot atunci când există o instabilitate gravă la nivelul gleznei sau o fractură cu
deplasare, iar celelalte metode terapeutice de recuperare nu au funcționat în rezolvarea
acestor disfuncționalități, se indică ligamentoplastia.
Această procedură constă în refacerea ligamentului deteriorat (întâlnit frecvent
pentru ligamentul calcaneo-fibular, prin tensionarea și fixarea acestuia în locul inserției de
la nivelul fibulei).
În capitolui Noutăți în domeniu sunt prezentate actualități ale tratamentului
chirurgical în cazul traumatologiei gleznei, care demonstrează și promite eficiența acestora
în procesul de recuperare al pacientului cu un traumatism al articulației gleznei.
2.5.8. Tratamentul medicamentos
Tratamentul medicamentos este util în tratarea procesului algic de la nivelul gleznei cauzat
de traumatism. În cazul acestor trauamtisme, eficientă este adminstrarea
antiiinflamatoarelor non-steroidiene tip unguent (Fastum Gel, Diclofenac, Diclac Gel,
Keto-spray ș.a.) cu rol vasodilatator și sedativ, sau administrarea unor pastile (Ibuprofen
pastilă sau sirop, Apirină, Diclofenac).
Se mai aplica infiltrații cu corticoizi și xilină, aplicate în loja tibialului anterior, la
nivelul tuberozității calcaneene, precum și la nivel retromaleolar medial
27
CAPITOLUL 3 . NOUTĂȚI ÎN DOMENIU
Tehnologia avansează cu trecerea timpului, marcând istoria medicinei prin noi

modalități de recuperare, pentru revenirea cât mai rapidă și mai eficientă a pacientului la
activitățile desfășurate anterior accidentării.
În funcție de gravitatea traumatismului, pacientul va fi nevoit să se folosească de
dispozitive medicale ajutătoare, utile în ambulație și în performarea autoservirii, iar
perioada imobilizării poate avea un impact major asupra psihicului său, dar și asupra
recuperării.
Lucrarea de față prezintă mai multe studii în ceea ce privește actualitatea în
procesul de recuperare al articulației gleznei pentru pacientul de vârstă școlară, menite să
îmbunătățească performanțele fizice după accidentare.
Actualități privind abordarea terapeutică generală a tratamentului chirurgical
Un studiu finalizt în anul 2017, realizat în cadrul spitalului privat Unit of

Orthopaedics and Traumatology, “Prof Nobili” din Italia, evidențiază o comparație între
procedura clasică de tenodeză și procedura chirurgicală Hemi-Casting, pentru un grup de
participanți care practică un sport de performanță și care prezintă o instabilitate cronică a
gleznei. Cea din urmă procedură se remarcă prin finețea intervenției și prin eficiența
recuperării: „În niciun caz operat nu s-au evidențiat instabilități sau dificultăți de
propriocepție ale articulației gleznei, iar din cei 35 de pacienți interesați, toți au revenit la
activitatea sportivă la aproape 100 de zile de la intervenție”.
Pentru a înțelege diferențele între aceste proceduri, le vom prezenta succint pe
fiecare dintre acestea, astfel: tenodeza presupune reconstrucția structurii tendinoase
afectate, în timp ce, procedeul chirurgical Hemi-Casting se referă la secționarea în lungime
a jumătate din tendonul mușchiul peronier scurt (un ligament important în menținerea
stabilității laterale a gleznei la nivelul articulației subtalare). Se realizează o incizie de 8
cm în zona retromaleolară laterală a gleznei și aplicarea acestuia la nivelul tunelului fibular
(piciorul menținut la 90˚ față de gambă și în ușoară eversie, formându-se o buclă după
sutură, ceea ce face ca, specialistul chirurg să evalueze stabilitatea gleznei din timpul
intervenției).
28
Această metodă chirurgicală demonstrează eficiența și succesul, datorită

posibilității de modelare a structurilor ligamentare din timpul intervenției, urmându-se
pașii corespunzători ai recuperării după cele 30 de zile de imobilizare în aparat gipsat.
Figura 3.1. Procedura Hemi-Casting pentru tendonul mușchiului peronier scurt

(file:///C:/Users/40747/Downloads/7828-Article%20Text-30789-2-10-20190118.pdf)
Actualități privind abordarea terapeutică generală din cadrul programului

kinetic
Imediat de la dispariția procesului dureros și după terminarea imobilizării

membrului afectat, se aplică tratamentul kinetic, care are rolul de a trata și cauza, nu
numai efectul. Se realizează un program kinetic individualizat și adaptat gradului
funcțional al pacientului de vârstă preșcolară sau școlară, astfel încât acesta să revină la
activitățile uzuale anterioare accidentării.
Indiferent de severitatea traumatismului, este important pentru pacientul de vârstă
preșcolară sau școlară să conștientizeze și să controleze execuția tuturor variantelor de
exerciții realizate în fața oglinzii.
29
Mai mult decât atât, gradul de execuție se va crește treptat și este ideal să fie cât
mai variate pentru a evita oboseala și plictisul (care apar frecvent în cazul copiilor, fiind
atrași mai mult de activitățile cât mai dinamice realizate sub forma unui joc).
În procesul de recuperare al gleznei, se vor lua în considerare următoarele

obiective:
1. combaterea durerii cauzată de traumatism, care apare spontan sau dacă se exercită
presiune în zona afectată. Esențial este să se adopte posturile antideclive pe durata
imobilizării, simultan cu aplicarea unui factor termic rece (compresă rece, masajul
cu un calup de gheață).
2. refacerea / menținerea mobilității articulare prin performarea mișcărilor pe o
amplitudine din ce în ce mai mare, care să combată eventualele retracturi
musculare cauzate de perioada de imobilizare.
3. creșterea forței musculare printr-un program individualizat de exerciții a grupelor
musculare agonist-antagonist, care să combată atrofia/ slăbirea tonusului muscular
din regiunile interesate, consecință care este cauzată de perioada de imobilizare
temporară.
4. Este vizată musculatura inversoare (mușchiul tibial posterior), eversoare (mușchiul
peronier lateral lung și scurt, inclusiv extensorii comuni ai degetelor II-IV) și cea
care realizează flexia dorsală a piciorului (mușchiul tibial anterior și extensor lung
al halucelui).
5. recuperarea stabilității, a mișcărilor controlate și a abilității pentru a-i îmbunătăți
și facilita fiecare activitate uzuală, precum și cele din mediul socio-profesional.
6. reeducarea mersului (datorită durerii și a inflamației din urma traumatismului,
micul pacient poate să aibă un mers dificil, îngreunat, șchiopătat, care poate
conduce la o engramă incorectă de mers după dispariția simptomelor).
Stretchingul
Pacientul va iniția programul kinetic prin efectuarea stretchingului musculaturii din

regiunea posterioară a gambei, (care vizează mușchiul triceps sural, menținând poziția de
flexie dorsală timp de 30 de secunde), precum și stretchingul regiunii antero-laterale,
30
incluzând musculatura peronieră și a gambierului anterior (menținând poziția de flexie

plantară timp de 30 de secunde).
O altă posibilitate de stretching a musculaturii posterioare a gambei este din
ortostatism, pacientul susținându-se de o bară, realizându-se astfel: poziționează piciorul
sănătos anterior (cel afectat râmânand în urmă, cu genunchiul extins și călcâiul lipit de
sol), după care se realizează flexia genunchiului membrului sănătos, până se va resimți
întinderea musculaturii vizate.
Se va ține cont să se efectueze din poziție relaxată și stretchingul musculaturii
eversoare și inversoare a piciorului, orientând piciorul în poziția de mișcare dorită,
menținându-se timp de 30 de secunde).
De asemenea, imediat după un traumatism se are în vedere întinderea tendonului

ahilian, cu ajutorul unui prosop/ a unei benzi elastice pe care pacientul îl va pune pe partea
plantară a antero-piciorului. Se urmărește întinderea treptată (până la punctul dureros sau
de tensiune maximă care ar putea provoca durerea), timp de 30 de secunde.
Se recomandă începerea unui program de kinetoterapie activă pentru prevenirea și

combaterea atrofiilor musculare cauzate de imobilizarea prelungită, care se bazează pe
exerciții izometrice și izotonice cu încărcare progresivă, dar și un program de scripeto-
terapie cu greutăți, util în recuperarea forței și a rezistenței musculare.
Prin urmare, se pot efectua exerciții de antrenare a musculaturii dorsale și plantare
a piciorului, precum și exerciții de antrenare a musculaturii inversorilor și eversorilor
piciorului, realizându-se contracții izometrice (performate atât sub aparatul de contenție,
cât și după finalizarea acestei etape) pentru musculatura tricepsului sural și a tibiaului
anterior), urmate de exerciții active la care se aplică rezistență progresivă (pacientul va
realiza fiecare mișcare de la nivelul articulației interesat: flexie plantară-flexie dorsală,
inversie-eversie, aplicându-se gradual o rezistență cu ajutorul benzii elastice, aplicată pe
partea musculaturii care se urmărește să se antreneze).
De asemenea, programul kinetic se poate continua cu eficiență prin intermediul
tehnicilor de facilitare neuroproprioceptivă, în care pacientul realizează:
Contracția izometrică în zona scurtată reprezintă o tehnică utilă pentru

performarea stabilității gleznei afectate, din poziția de decubit dorsal, unde pacientul
menține piciorul în afara patului, timp în care kinetoterapeutul va stabiliza distal glezna
31
interesată cu o mână, iar cealaltă mână este poziționată pe marginea medială a metatarsului
din zona de scurtare a musculaturii, realizând contracții izometrice repetate de flexie
dorsală – flexie plantară, cu pauză scurtă între acestea.
Relaxare-opunere (provine din engleză „hold-relax”) reprezintă altă tehnică de
facilitare neuroproprioceptivă, utilă în cazul hipertoniei pentru mușchiul tibial anterior
(pacientul realizează flexia dorsală, iar comanda dată de kinetoterapeut este „ține”, urmată
de relaxarea articulației (se face activ flexia plantară), ulterior realizându-se procedeul
pentru musculatura agonistă (se realizează activ izometria tricepsului sural, urmată de
comanda „împinge”, apoi relaxează).
Utile sunt și exercițiile de tonifiere concentrice și excentrice pentru antrenarea
musculaturii posterioare a gambei care vizează mușchiul triceps sural (având un rol
important în statica piciorului, în menținerea echilibrului în repaus susținut de sistemul
ligamentar al piciorului și de mușchiul triceps sural, cu rolul de a trage gamba posterior în
această poziție).
De asemenea, se aplică și exerciții de tonifiere concentrice și excentrice pentru
mușchiul tibial anterior (acesta fiind sinergic cu mușchiul extensor comun al degetelor în
momentul realizării antrenamentului kinetic).
Se pot efectua și exerciții în lanț kinetic deschis pentru musculatura posterioară a

gambei (care vizează mușchiul triceps sural) și a musculaturii antero-laterale (care vizează
mușchiul tibial anterior și extensorul comun al degetelor și al halucelui), ulterior, după
reluarea sprijinului, se pot efectua exerciții în lanț kinetic închis.
În cazul copiilor, exercițiile pot fi plăcute și mai puțin solicitante atunci când poate
realiza activ „scrierea” alfabetului cu vârfurile degetelor (în special cu ajutorul halucelui)
sau imitarea literelor alfabetului prin flexia degetelor menținerea în tensiune a musculaturii
plantare a piciorului, precum și exercițiul de tragere/împingere a unui prospop pe o
suprafață plană, cu ajutorul degetelor (în mod deosebit cu partea medială a halucelui).
Pacientul va putea efectua pedalajul la stepper (din șezut, ulterior din ortostatism),
precum și mersul pe bicicleta ergometrică, cu creșterea graduală a timpului de pedalaj,
având în vedere și exerciții pentru îmbunătățirea staticii posturale și a echilibrului. De
asemenea, se poate performa mersul pe covorul rulant/banda de mers, crescându-se treptat
viteza.
32
Metoda Kabat
Reprezintă modalitatea prin care se poate antrena propriocepția de la nivelul

gleznei interesate și constă în diagonala 1 și 2 de flexie-extensie a membrului inferior, la
care se poate adăuga și variantele pentru genunchi.
Se poate aplica cu succes atunci când pacientul cooperează și se inițiază cu
membrul sănătos, din poziția de decubit dorsal. Prin practicarea mișcărilor în diagonală și
în spirală de către pacient (activ, activ asistat și activ cu rezistență) și cu efort maxim sub
rezistență, se obține facilitarea acestora.
Diagonala 1 de flexie a membrului pelvin: pacientul are coapsa și genunchiul în

extensie, piciorul interesat se află în flexie plantară și pronație, degetele în flexie, urmând
să răspundă activ la comanda „trage”.
Se execută treptat, cu genunchiul extins, următoarele mișcări: extensia degetelor,
supinația și flexia dorsală a piciorului, dar și adducția, rotația internă și flexia coapsei
(interesând mișcările coordonate de la nivelul gleznei în momentul în care se aplică
rezistență pe partea medială a piciorului, antrenând propriocepția de la nivelul gleznei
pentru mușchii tibial anterior, lungul extensor comun al degetelor și lungul extensor
propriu al halucelui).
În plus, această diagonală poate fi întâlnită în activitățile cotidiene ale copilului, și
anume în cazul încălțării cu piciorul ținut întrucișat.
Diagonala 1 de extensie a membrului pelvin: din poziția anterioară, se revine

treptat la poziția inițială de execuție, cu membrul inferior interesat extins, în abducție și
coapsă rotată intern, cu piciorul în flexie plantară și în pronație, cu flexia degetelor
piciorului (această diagonala interesează performarea propriocepției de la nivelul gleznei
pentru mușchii triceps sural, peronieri laterali, tibial posterior, lungul flexor comun al
degetelor și lungul flexor propriu al halucelui).
Diagonala poate fi întâlnită în activitățile cotidiene ale micului pacient atunci când
îmbracă pantalonul pe un picior.
Diagonala 2 de flexie a membrului inferior, în care membrul interesat este addus

(peste linia mediană), extins și rotație externă la nivelul coapsei, piciorul este în flexie
plantară și în inversie, iar degetele sunt flectate.
33
Se execută treptat, cu genunchiul extins, următoarele mișcări: extensia degetelor,

eversia și flexia dorsală a piciorului, dar și abducția, rotația internă și flexia coapsei (se
vizează antrenarea propricepției de la nivelul gleznei pentru mușchii tibial anterior,
peronieri laterali, extensor comun al degetelor și extensor propriu al halucelui).
Diagonala 2 de extensie a membrului pelvin, unde, din poziția finală a ultimei

diagonale, se revine la poziția inițială, cu membrul inferior interesat în adducție (peste linia
mediană), în extensie și rotație externă a coapsei, piciorul în inversie și degetele flectate.
Această diagonală antrenează propricepția la nivelul gleznei pentru mușchii triceps
sural, tibial posterior, lungul flexor comun al degetelor și lungul flexor propriu al
halucelui).
Exercițiile pentru statică și echilibru
Inițíal, se poate începe programul cu exerciții din ortostatism, în care pacientul să-și
mențină echilibrul la ridicarea pe vârfuri cu sprijin bipodal, apoi unipodal (cu ochii
deschiși, apoi cu ochii închiși), din momentul în care ortostatismul se poate menține în
absența durerii.
Din ortostatism, pacientul va lucra simetric exercițiul „cumpăna” pe câte un picior,
urmat de menținerea poziției câteva secunde.
Pacientul va exersa redresarea bazinului, a genunchiului și a gleznei din poziție
neutră, lucrându-se musculatura întregului membru inferior (pentru a crește nivelul de
execuție, pacientul poate realiza acest exercițiu din ortostatism pe mingea Bosu sau un alt
plan instabil).
De asemenea, tot din aceeași poziție se pot realiza semi-genuflexiuni (menținând
poziția câteva secunde, apoi revenire la poziția inițială cu menținerea echilibrului) și se pot
încerca fandările în față și în lateral.
Pacientul mai poate realiza variante de mers, care să vizeze menținerea echilibrului
și o bună echilibrare a articulației gleznei la fiecare pas, și anume, mersul pe banca de
gimnastică (în față, în lateral și spre înapoi), punând un picior în fața celuilalt. Execuția
corectă a acestui tip de exercițiu presupune și un bun control postural și se performează
inițial pe muchia lată a băncii, urmată de partea subțire a acesteia.
34
Pentru a crește nivelul de dificultate al setului de exerciții descrise anterior, la

fiecare pas adăugat, pacientul poate realiza cu celălalt membru depărtarea în lateral, flexia
genunchiului și extensia coapsei, lucrându-se simetric și pentru partea opusă.
Tot de pe banca de gimnastică, se mai poate încerca mersul combinat cu întoarcerea
corpului după fiecare pas (inițial, se poate acorda sprijin pacientului, până la performarea
acestui exercițiu).
Se mai poate lucra mersul pe banca de gimnastică cu pășirea imaginară peste un
obstacol (prin pas adăugat și pas alternativ), în care subiectul va fi determinat să-și mențină
echilibrul.
În final, se pot exersa și ridicările pe vârfuri, din ortostatism pe o suprafață plană,
ulterior pe mingea Bosu pentru creșterea performanței de execuție și, ulterior, se pot
continua alergările (pe distanțe mici, medii și variate).
Realizarea corectă a săriturilor
Se poate începe programul de exerciții cu sărituri pe loc, pe ambele picioare, cu

amortizare prin rulajul tălpii. Este important să se învețe această tehnică de execuție,
deoarece, o săritură incorectă poate agrava suferința provocată anterior (conducând la
instabilități grave, chiar producerea altui traumatism) și poate afecta segmentele articulare
supraadiacente articulației gleznei.
Se pot realiza sărituri și pe mingea Bosu (în care pacientul își va susține echilibrul
independent).
Realizarea săriturilor pe mingea Bosu, cu ambele picioare, în față și în spate (cu
aterizarea spre un punct indicat sau alegerea a mai multor puncte de aterizare), sau, se mai
pot realiza sărituri crescând gradul de execuție cu sprijin unipodal, în față și în spate (cu
aterizarea spre un punct indicat sau cu alegerea a mai multor puncte de aterizare).
Pacientul mai poate lucra deplasarea prin săritură pe ambele picioare, apoi pe câte
un picior pe o distanță stabilită, precum și variante de exerciții care să se realizeze prin
acest procedeu: sărituri peste/în obstacole așezate în linie dreaptă sau în zig-zag.
Se mai poate lucra „pasul ștrengarului”, un exercițiu plăcut și antrenant pentru
copii în cadrul unui program de kinetoterapie.
În final, este benefic în procesul de recuperare pentru un traumatism al gleznei, să

se includă exercițiile pentru îmbunătățirea coordonării (ideal este să nu îl obosească pe
pacient și să se realizeze cu o rezistență mică pentru o coordonare cât mai bună), fiind utile
35
în dezvoltarea armonioasă a întregului corp, mai ales fiind vorba despre pacienții de vârstă
tânără.
Indicate sunt exercițiile de coordonare pentru membrele inferioare specifice
metodei Frenkel, care se execută inițial pe o amplitudine de mișcare amplă și rapidă,
ulterior, ajungând la o execuție cu o amplitudine mică și lentă, cât mai coordonată
(variantele de execuție pot fi din culcat dorsal, din așezat și din ortostatism, metoda
bazându-se pe creșterea progresivă a complexității și dificultății realizării exercițiilor, prin
intermediul aparatului vizual).
Exercițiile se pot lucra din culcat dorsal, cu o pernă pusă la nivelul umerilor,
ajutându-l pe pacient să observe și să conștientizeze fiecare mișcare prin intermediul
aparatului vizual (de exemplu, cu câlcâiul membrului afectat, va atinge genunchiul opus,
jumătatea distanței dintre aceste 2 articulații și glezna, după care se relaxează).
De exemplu, pentru reeducarea mersului se realizează pași după o diagramă, în care
pacientul se ajută de balansul corpului prin inițierea pașilor laterali, care sunt cel mai ușor
de executat în cazul unui traumatism. Deplasarea se poate face în sensul acelor de
ceasornic sau contrar acestuia.
În ceea ce privește recuperarea gleznei posttraumatice, un alt studiu de actualitate

(din anul 2018, realizat de Diouf JD, Gueye AB, Niane MM, Daffe M., în cadrul spitalului
de Ortopedie și Traumatologie clinică din Senegal), evidențiază efectele compresiei
dinamice intermitente ale aparatului Game Ready la 12 participanți care practică bascket
de performanță.
Pacienților li s-au aplicat Game Ready (la nivelul gleznelor-până la genunchi),
asociat cu procedeul de crioterapie standard (aplicarea unor pungi/ calup de gheață pe zona
dureroasă), după fiecare antrenament și meci din cadrul competiției, unde s-a constatat că
„față de evaluarea pragului dureros pe scala VAS la prima evaluare pentru fiecare
participant în parte, unde au obținut un scor al durerii 6/10, după aplicarea Game Ready
s-a constat o îmbunătățire prin diminuarea durerii la 3/10 … în plus, pentru 7
participanți, această metodă i-au ajutat să revină mai rapid în activitatea sportivă și să nu
își piardă antrenamentul fizic. ”
În orice traumatism, indiferent de severitatea acestuia, simptomul cu care pacientul
se confruntă este durerea, afectându-i performanțele și activitățile zilnice pe care acesta le
desfășoară.
36
Acest aparat este compus dintr-un manșon ergonomic, care se aplică pe membrul
afectat (în cadrul acestui studiu pentru articulația gleznei traumatizate), funcționând printr-
un sistem de compresie pneumatică activă, cu terapie rece, care se adaptează în funcție de
nivelul de toleranță al pacientului.
De asemenea, se ține cont și de durata ședinței în funcție de permisivitatea
pacientului (în medie 15-20 de minute/ședință).
Efectul de compresie și acțiunea
factorului termic rece la nivelul zonei afectate
activează microcirculația, contribuie la scăderea
edemului și al durerii, ceea ce facilitează
procesul de recuperare al pacientului.
Acest sistem pneumatic facilitează
efectul de durată și în profunzime a factorului
termic rece, datorită contactului perfect pe zona
gleznei și gambei.
Figura 3.2. Aplicație Game Ready la

nivelul gleznei
https://www.smeincusa.com/sme/shop/products/game-ready-large-ankle-wrap
În cadrul temei alese, un alt studiu actual (respectiv din anul 2017, în cadrul
Institute of Educational Sciences, Department of Physical Education and Sports, Mersin
University, din Mersin (Turcia), evidențiază diferențele de echilibru dinamic dintre 16
jucători de fotbal versus 18 persoane sedentare de vârstă școlară, prin monitorizarea cu
ajutorul aparatului Prokin-Easy. Timp de 3 ani, grupul copiilor care practicau fotbalul
aveau inclus un program de exerciții specifice, față de cei sedentari, care erau incluși într-
un program sportiv normal.
În cazul măsurării echilibrului din poziție unipodală (testul Flamingo, în care
subiectul stă unipodal, iar celălalt este poziționat cu călcâiul în dreptul genunchiului al
piciorului de sprijin), testare realizată de câte 2 ori pentru fiecare subiect (cu ochii închiși
și deschiși), timp de 60 de secunde.
În final, „s-a sesizat diferența majoră dintre ambele grupe interesate, căci, datorită
antrenamentelor zilnice (... precum mișcările repetate de lovire a mingiei cu un picior, în
37
timp ce își susține echilibrul pe un picior), jucătorii de fotbal au o propriocepție mai bună,
inclusiv în lipsa sistemului vizual, comparativ cu grupul persoanelor sedentare prezintă
dificultăți în menținerea controlului postural”.
Acest studiu evidențiază importanța antrenării propriocepției a copilului, având un
impact considerabil în dezvoltarea echilibrului, o componentă esențial de urmărit în rândul
copiilor, care sunt în formarea unei engrame corecte de mers.
Activitatea sportivă are o importanță deosebită în dezvoltarea motorie a copiilor,
încă de la vârste fragede, cu un rol important în susținerea activităților motorii grosiere și a
celor pentru echilibru. Utilizarea aparatelor performante, alături de susținerea unui
program kinetic contribuie la o mai bună stabilitate în mers, iar în eventualitatea în care
copilul a suferit un traumatism al gleznei, acestea vor lucra pentru performarea ambulației
și revenirea cât mai eficientă în rândul activităților specifice vârstei.
Luând în considerare informațiile precise pe care platforma Prokin-Easy le oferă
(prin intermediul unui senzor pentru trunchi), atât despre valorile echilibrului static și
dinamic din poziție uni-/bipodal, cât și despre mișcarea de compensare din toate sensurile
programul de recuperare va fi facilitat și mai simplu de performat de către pacient.
În plus, acest aparat prezintă un software complex cu diverse evaluări, variante de
exerciții, jocuri sau activități, unde terapeutul analizează nivelul propriocepției prin
intermediul abilităților motorii și senzoriale existente, fiind important în monitorizarea
pacientului în fiecare fază de recuperare.
38
Figura 3.3. Afișajul electronic al aparatului Prokin-Easy din ortostatism (măsoară

distribuția greutății pe ambele membre pelvine, precum și diferențele de înclinare ale
trunchiului din această poziție; https://exertools.com/tecnobody-iso-free/).
În contrast cu tema aleasă, un alt studiu publicat în Science of Gymnastics Journal

în anul 2017, remarcă diferențe ale stabilității posturale statice și dinamice pentru
practicanții de gimnastică de sexe opuse, ce au suferit entorse ale gleznei. Acest studiu a
fost susținut de George Dallas, Alexandros Mavidis, Costas Dallas, Sotris Papouliakos, în
cadrul Departamentului de Educație Fizică și Sport al Universității Thrace, precum și în
cadrul Școlii de Educație Fizică și Știința Sportului (Grecia), prin care participanții au fost
monitorizați prin intermediul sistemului de evaluare a stabilității dinamice NeuroCom
EquiTest.
Gimnastica este un sport complex ce se remarcă prin multitudinea de suferințe
produse la nivelul gleznei, cauzate de suprasolicitarea și stresului mecanic la care este
supusă articulația prin mișcările repetitive realizate în cadrul acrobațiilor.
Studiul susține că „după testarea grupului (cu ochii închiși, apoi cu ochii deschiși),
care a vizat stabilitatea posturală pentru fiecare participant de sex diferit și monitorizarea
la aparatul NeuroCom EquiTest (cu nivel de înclinare ușor, mediu și accentuat), s-au
înregistrat diferențe vizibile favorabile sexului feminin, acestea prezentând o stabilitate
posturală mai bună la fiecare nivel de înclinație a plăcii de testare, comparativ cu sexul
masculin care au prezentat suferințe ale gleznei în trecut”.
Această diferență se explică datorită faptului că, în urma suferințelor gleznei,

subiecții de sex masculin au întâmpinat o scădere evidentă a propriocepției, dificultăți în
menținerea controlului postural și întârzieri ale aparatului somatosenzorial, iar gimnastele
au prezentat o refacere mai bună în urma traumatismului, datorită înclinației artistice în
acest sport.
În ceea ce privește performanța acestui sport, gimnastele performează exercițiile la
bârnă, ceea ce le ajute să-și îmbunătățească stabilitatea posturală în echilibru, comparativ
cu gimnaștii, care performează în mare parte exercițiile la sol.
Monitorizarea prin intermediul acestui aparat, poate ajuta la o mai bună
conștientizare a mișcărilor în cazul diferitelor nivele de înclinație a plăcii cu care are
contact suprafața plantară a picioarelor pacientului.
39
Aparatul prezintă un ham care i se atașează pacientului în timpul realizării

diverselor exerciții prin intermediul aparatului vizual (de exemplu, să introducă un obiect
într-un cadran, în timp ce se înclină în diverse direcții de mișcare pentru a-i reuși
potrivirea). Orice mișcare produsă este înregistrată prin intermediul senzorilor, fiind util de
evaluat și de observat în cazul pacienților după imobilizare, care prezintă o performanță
scăzută în realizarea acestora, datorită mobilității scăzute la nivelul articulației
traumatizate.
Tot datorită senzorilor aplicați pe toată lungimea membrului inferior, cât și la
nivelul plăcii pe care stă pacientul, se monitorizează în procente distribuția centrului de
greutate (cu ochii închiși și cu ochii deschiși), fiind un indicativ important în procesul de
recuperare al pacientului.
Figure 3.4. Evaluarea staticii posturale și măsurarea mișcărilor la aparatul NeuroCom

EquiTest, prin intermediul senzorilor
Un alt studiu din anul 2016, care face referire la tema aleasă este extras din
articolul prezentat în „Scandinavian Journal Of Medicine & Science In Sport” evidențiază
o comparație a aparatului Nintendo Wii Fit Plus cu programul recuperator kinetic în cazul
instabilității gleznei din urma unor traumatisme pentru 20 de participanți, astfel: 10
persoane fără o conduită sportivă performează un program de exerciții pentru echilibru și
40
rezistență musculară, iar restul de 10 participanți activi sunt repartizați să performeze un

set de exerciții specifice la Nintendo Wii Fit Plus, pe o durată de 20 de minute.
În urma utilizării acestui instrument terapeutic, studiile evidențiază: „o creștere
evidentă a forței musculaturii eversoare a gleznei, datorită seturilor de exerciții (slalomul
specific sky-ului, slalomul pe snowboard, înclinarea mesei, mișcări din aerobic, inclusiv
genuflexiuni, extensii ale coapselor simultan cu ridicarea brațului opus piciorului de
sprijin, fandări pe câte un picior ș.a.), care implică majoritar mișcări pe direcția median-
laterală.ale articulației”.
De asemenea, studiul evidențiază că, „la pacienții cu traumatism la nivelul gleznei
și al piciorului, este important antrenamentul care asigură un echilibru al musculaturii
inversoare și eversoare, având un rol important în desfășurarea cât mai fiziologică a
mersului ...iar aparatul Nintendo Wii Fit Plus a crescut forța musculaturii dorsale,
plantare, eversoare și inversoare a piciorului în urma antrenării echilibrului, fiind
recomandat să se introducă alături de programul de recuperare al patologiei gleznei ”.
Nintendo Wii Fit Plus este un dispozitiv medical robotizat compus dintr-o
platformă asemănătoare unei plăci de echilibru,
antrenează stabilitatea, flexibilitatea, rezistența
musculară și controlul postural în timp ce pacientul
realizează programul de exerciții.
Se poate constata că, acest aparat poate fi
utilizat ca și dispozitiv de evaluare a echilibrului,
acesta fiind în strânsă legătură cu forța musculară și cu
controlul postural.
Aceste două elemente cheie slabe în cazul
copiilor de vârstă școlară și preșcolară, care, în primul
rând, au dificultăți în conștientizarea posturii în
diverse activități pe care le desfășoară, iar în al doilea
rând, lipsa activității fizice zilnice sau constante favorizează apariția acestor afecțiuni.
Fig.3.5. Exercițiu pentru
echilibru tip
„slalomul din sky”
(https://www.commonsensemedia.org/game-reviews/ wii-fit-plus)
41
În final, acest dispozitiv medical reprezintă un beneficiu major în învățarea

eficientă a tehnicii de execuție, în îmbunătățirea condiției fizice în rândul tinerilor și
inclusiv în procesul de recuperare a oricărui tip de traumatism de la nivelul gleznei,
datorită deschiderii acestora față de tehnologia avansată.
Un alt studiu din anul 2016, publicat în International Journal of Medical Research
& Health Sciences de către Mervat A. Mohamed, Nadia Lotfy Radwan și Al Shimaa
Ramadan Azab, evidențiază importanța aplicării benzii kinesiologice în problemele de
instabilitate ale gleznei, remarcându-se o îmbunătățire a stabilității și propriocepției în
timpul mișcării.
„Au fost selectate persoane cu o entorsă de gradul I,...unde, din sprijin unipodal,
trebuiau să atingă câte 8 puncte în jurul acelor de ceasornic și invers (fără să se
dezechilibreze), iar apoi să revină în poziție bipedă. Dintre acestea, o parte au realiza
testul având aplicat la nivelul gleznei bandă atletică, o altă parte fără bandă kinesiologică
și o parte cu bandă kinesiologică”.
42
Figura 3.6. Tehnica de aplicare a benzilor kinesiologice în cazul instabilității gleznei

(https://content.iospress.com/articles/neurorehabilitation/nre1223)
Rezultatele testului au fost în favoarea persoanelor care aveau aplicată banda

kinesiologică, deoarece au putut performa mișcarea specifică testării în toate sensurile,
datorită elasticității acesteia (totodată favorizând stabilitatea gleznei și a piciorului),
comparativ cu banda atletică, care este concepută dintr-un material gros și non-elastic.
Din practica personală în domeniul pediatriei, pot susține informațiile acestui
studiu, inclusiv și în cazul unor forme mai avansate ale traumatismelor gleznei asociate cu
intabilități severe.
În urma aplicațiilor regulate, am observat o îmbunătățire a stabilității de la nivelul
gleznei din timpul activităților, precum și performarea tuturor mișcărilor (din poziție
neutră, o stabilitate mai mare în realizarea flexiei dorsale și plantare), o îmbunătățire a
propriocepției și a controlului postural din poziție unipodală, episoadele de apariție a
edemului nu au mai apărut pe perioada aplicării, iar durerea s-a diminuat.
43
Un nou concept de design 3D a fost propus în

anul 2014 de autorul Deniz Karahasin, care a
câștigat premiul la Golden A-Design Award, la
categoria de imprimare 3D/ design de produse.
În urma studiilor proprii din Izmir, pe o

perioadă de câteva luni, autorul a creat acest
dispozitiv care presupune scanarea zonei afectate
de traumatism, cu ajutorul unui software de
modelare adaptat.
Figura 3.7. Osteoidul imprimat 3D (https://didyouknowfacts.com/these-3d-printed-casts-
could-be-the-future-of-healthcare/)
În prezent, alți cercetărori studiază despre evoluția și eficiența acestui dispozitiv

performant de ortezare, marcând pozitiv istoria medicinei și a recuperării medicale.
Designul impresionant al acestui dispozitiv pare să promită recuperarea mai rapidă
și confortul pacientului, încă din perioada de imobilizare, numit osteoid.
„Datorită designului al acestui dispozitiv medical, printre orificii se poate aplica un
sistem de refacere a segmentului afectat printr-un curent de intensitate joasă pulsatorie.
Undele pulsate de joasă intensitate aplicate câte 20 de minute în fiecare zi vor acționa
direct pe piele, ceea ce contribuie la refacerea fracturilor cu până la 38% mai rapid”.
Un avantaj al acestui dispozitiv medical îl constituie prezența orificiilor, ceea ce

permite ventilația tegumentului pe durata imobilizării.
Luând în considerare zona în care este produs focarul de fractură stabilit după o
evaluare amănunțită și un diagnostic rapid, aplicațiile cu curenți pulsați de joasă intensitate
în zona interesată contribuie la o vindecare mai rapidă fracturii, prin expunerea zilnică a
pacientului câte 20 de minute, la o intensitate de 30 W/cm2 și o frecvență de 1,5 Mhz.
Contrar cu gipsul clasic, acest dispozitiv medical 3D prezintă mai multe avantaje,
precum: materialul din care este confecționat este ușor (inclusiv pacientul își poate alege
culoarea materialului, iar pentru copii perioada de imobilizare va fi mai ușor de traversat).
Un alt avantaj al acestui dispozitiv medical este acela că, prezintă rezistență la apă
44
(este compus din nailon, nu este toxic și nu se deformează în cazul în care ar suferi o forță
externă cauzată de o altă cădere sau lovitură) și asigură ventilația zonei interesate
(asigurându-se o temperatură cutanată în echilibru cu restul segmentelor corpului și
diminuând apariția iritațiilor la nivelul tegumentului cauzate de imobilizarea prelungită,
care în cazul gipsului clasic, copiii ar fi suportat schimbarea repetată a acestuia pentru a
evita rănile și posibile infecții).
În plus, pentru pacientul de vârstă școlară sau preșcolară, se poate resimți o
îmbunătățire a psihicului, datorită designului pe care îl poate alege pe perioada refacerii.
Comparativ cu gipsul clasic, acest tip de dispozitiv este ușor de aplicat și de purtat,
mai ales în cazul traumatismelor complexe ce necesită o imobilizare mai prelungită.
45
Manolache Ionela Claudia _________________________________________Capitolul 4
CAPITOLUL 4.
EXPERIENȚA PERSONALĂ
Indiferent de cauza declanșatoare a traumatismului gleznei, este important să se

intervină cât mai rapid în procesul de recuperare, pentru a împiedica instalarea unor poziții
vicioase ale gleznei și piciorului, care se poate complica cu un mers antalgic, pierderea
echilibrului, dificultăți în realizarea autoservirii și dificultăți de coordonare ale membrelor.
Foarte important este ca pacientul să respecte durata de imobilizare și să nu se
grăbească în inițierea programului recuperator, provocând leziuni grave în cazul luxațiilor
și fracturilor, care pot conduce la ruperi vasculo-nervoase sau chiar amputări.
Este important ca programul de recuperare să se desfășoare sub supravegherea unei
echipe multidisciplinare de recuperare, pentru ca pacientul să învețe pas cu pas importanța
repausului și a imobilizării în formele severe, să înțeleagă desfășurarea corespunzătoare a
programului kinetic și a celorlalte forme de terapie fizicală, să folosească adecvat
mijloacele asistive de deplasare pentru formele grave și nu în ultimul rând, să respecte
regulile de igienă ortopedică pentru ansamblul gleznă-picior.
Un traumatism la nivelul gleznei îl împiedică pe micul pacient să își desfășoare
activitățile preferate, iar o imobilizare prelungită poate avea un impact negativ asupra vieții
psiho-sociale. Din practică, am întâlnit situații în care majoritatea copiilor au dobândit
teama de a călca pe piciorul afectat după finalizarea perioadei de imobilizare sau chiar
situații în care aceștia prezentau entorse mai puțin grave, nereușind să depășească cu
ușurință simptomul dureros.
O mare însemnătate în procesul de recuperare al copiilor care au prezentat fracturi
ale articulației gleznei a reprezentat schimbarea frecventă a posturilor antideclive din
perioada de imobilizare, conducând la îmbunătățirea statusului psihic. De asemenea, în
cazul activităților recreative, de expresie, de deprinderi ale igienei personale și includerea
în activități de grup, specifice terapiei ocupaționale, cu rolul de a compensa disfuncţiile şi
de a diminua eventualele deficienţe fizice cu care acesta se confruntă.
Din experiența personală, am lucrat în recuperarea unor cazuri ușoare și grave în
ceea ce privește traumatologia gleznei, iar în toate cazurile am obținut rezultate favorabile
prin desfășurarea unui program complex de hidrokinetoterapie, obținând o mai bună
cooperare în mediul acvatic.
46
În bazin este favorizat modul de realizare a seturilor de exerciții și le-a oferit

siguranță micilor pacienți în inițierea primilor pași după ce procesul dureros a încetat,
reușind ulterior să performeze exercițiile și în sala de kinetoterapie. Astfel, pacienții de
vârstă școlară și preșcolară au reușit treptat să depășească dificultățile psiho-emoționale
cauzate de traumatism și să performeze exercițiile de mers fără a-i solicita, iar cu fiecare
ședință au devenit mai încrezători în a-și dori să se deplaseze pe distanțe mici, medii și
lungi în ultima etapă de recuperare.
Executarea unui program de exerciții din ce în ce mai complex au condus la un
control postural mai bun și la o stabilitate mai bună în mers sau în alte activități grosiere,
precum: urcatul și coborâtul scărilor, pășirea peste obstacole.
De asemenea, am observat că, exercițiile pentru echilibru au condus la o mai bună
propriocepție, pacienții reușind să-și recapete forța musculară mai rapid și mai eficient.
Prin urmare, acestea au condus la o parte din rezolvarea tulburărilor de statică a picioarelor
și implicit a întregului membru inferior, printr-o mai bună conștientizare asupra mișcărilor
statice și dinamice.
În plus, pacienții de vârstă școlară au prezentat un procent de refacere mai mare și
mai rapid comparativ cu cei de vârstă preșcolară – pe de o parte, datorită nivelului de
înțelegere și de învățare, iar pe de alta, datorită vârstei mici, unde a fost nevoie de
realizarea exercițiilor prin programele de tip joc, care implicau mișcări ale unor sporturi
(de exemplu: balansul corpului prin distribuția greutății de pe un membru inferior pe
celălalt pentru a lovi o minge cu capul, realizarea mișcării de deplasare de pe snowboard
sau ski), ceea ce a prelungit procesul de recuperare al gleznei.
În plus, copiii care au avut un status ponderal ridicat, au prezentat dificultăți în
menținerea echilibrului (la menținerea echilibrului pe mingea Bosu, la ridicarea din semi-
genuflexiune, la mersul pe bârna îngustă, inclusiv la ridicarea pe vârfuri și revenirea cu
sprijin pe călcâie), procesul de recuperare prelungindu-se pe o perioadă de timp
îndelungată, necesar pentru a învăța și a conștientiza pozițiile corecte de execuție ale
programului global de tonifiere a musculaturii.
Pentru majoritatea cazurilor tratate (cu entorse și fracturi ale gleznei) care au
beneficiat de aplicațiile cu benzi kinesiologice, am observat că, au reușit să performeze
mult mai bine exercițiile specifice afecțiunii și variantele de mers, iar în timp au reușit să
conștientizeze poziția corectă a piciorului în locomoție și în realizarea unor activități
uzuale.
47
În urma aplicațiilor regulate de la începutul ședințelor de kinetoterapie, am observat

o îmbunătățire a stabilității de la nivelul gleznei din timpul activităților, precum și
performarea tuturor mișcărilor (din poziție neutră, o stabilitate mai mare în realizarea
flexiei dorsale și plantare), o îmbunătățire a propriocepției și a controlului postural din
poziție unipodală, episoadele de apariție a edemului nu au mai apărut pe perioada aplicării,
iar durerea s-a diminuat.
De asemenea, pacienții au fost mai încrezători și mai deschiși față de noile variante
de exerciții propuse, la care am crescut gradual complexitatea și s-au înscris în urma
recomandărilor, la activități sportive competitive (majoritatea dintre aceștia preferând
înotul).
Tot în urma experienței în rândul tratării acestor cazuri de traumatisme ale gleznei
la copii, am observat și am înțeles importanța efectuării unei analize plantare
computerizate pe care o recomandăm după o evaluare amănunțită.
Purtarea consecventă a susținătorilor plantari sau a talonetelor pe parcursul
monitorizării cazurilor pe durata de un an, s-a dovedit eficientă alături de programul
individualizat de kinetoterapie, deoarece aceștia reușeau să conștientizeze și să învețe
poziționarea și menținerea corectă a articulației în timpul executării.
Figura 4.1. Diferențele staticii posturale verticale înainte și după programul de recuperare
după câteva luni de la traumatism.
48
În plus, am observat și o îmbunătățire a staticii posturale simultan cu îmbunătățirea

mersului (diferență evidențiată la nivelul posturii din figura de mai sus).
MOTOmed este un alt dispozitiv de recuperare, folosit alături de celelalte metode

de tratament pentru copii cu traumatism important la nivelul gleznei, fiind util în scopul
antrenării tonusului muscular de la nivelul membrelor inferioare, pentru stimularea
mersului după imobilizare și pentru creșterea rezistenței organismului la efort.
În urma antrenamentului activ, pacientul folosește forța musculară împotriva unei
rezistențe (care se poate regla în funcție de posibilitățile și condiția fizică a pacientului), ii
afișează un procent în urma impulsului activ pe care acesta îl exercită asupra pedaleipe
panoul de comandă (fiind foarte util pentru antrenarea adecvată și simetrică).
Dacă intervine oboseala, aparatul are capacitatea de a prelua automat și de a
continua să miște membrele inferioare ale pacientului în mod pasiv (această alternanță face
ca pacientul să-și recapete forța în scopul reluării pedalajului), dovedindu-se un succes în
programul de recuperare al cazurilor existente, mai ales că, pentru majoritatea a fost un
antrenament ușor de realizat și motivant.
Fig.4.2. Antrenamentul activ la aparatul MOTOmed
O altă informație dobândită în urma lucrului îndelungat cu copiii care au prezentat

traumatisme ale gleznei, este legată de importanța exersării zilnice a exercițiilor pentru
echilibru și stabilitate.
Această abilitate este deosebit de importantă încă de la reușita primilor pași, până
în perioada de școlar, când mersul se apropie de cel al adultului. La majoritatea cazurilor
am sesizat tulburări ale echilibrului și stabilității, fiind partea cea mai dificil de
conștientizat în derularea mersului, mai accentuate la preșcolari decât la școlari, deoarece
49
structurile musculo-tendinoase ale piciorului acestora încă nu s-au dezvoltat complet până
la stadiul acestei vârste.
De aceea, consider că, este importantă supravegherea atentă a unui terapeut în cazul
oricărui tip de traumatism al gleznei, care după imobilizarea prelungită, trebuie să înceapă
etapa de reluare a mersului (inițial să învețe utilitatea mijloacelor asistive de deplasare,
ținând cârja/bastonul controlateral părții afectate pentru stabilitate și protejarea articulației
în sprijin).
Orice dezechilibru muscular produs în urma imobilizării va conduce la menținerea
unui mers cu bază largă de susținere, cu tendințe frecvente de dezechilibru (mai ales în
cazul obstacolelor mari de pășit), poate chiar instalarea unor deficienţe care, pe lângă
existența unui traumatism al gleznei, va conduce la întârzierea a unui prognostic favorabil
în ceea ce privește recuperarea.
În imaginile de mai jos, sunt prezentate cazuri ale unor copii care au suferit entorse
și fracturi la nivelul gleznei, unde în programul recuperator am pus accentul asupra
exercițiilor care să îmbunătățească echilibrul static și dinamic, precum și exerciții pentru
îmbunătățirea stabilității posturale.
Figura 4.3. Variante de exercițiu utile pentru stabilitatea și îmbunătățirea mersului
O importanță majoră o are respectarea etapelor în programul de recuperare,

indiferent cât de anevoioasă și de îndelungată este recuperarea pacientului de vârstă mică.
50
Orice abatere de la aceste etape, va conduce la instalarea unor posturi vicioase, dezaxări la
nvelul gleznei, precum și la nivel supraadiacent (genu valgum, de exemplu).
Figura 4.4. Variante de exerciții de urcat și coborât pentru stabilitate
Un alt aspect important de urmat în cazul pacienților a reprezentat menținerea unui

tonus psihic cât mai bun, situație întâlnită în cazul realizării continue a exercițiilor, care
deveneau monotone.
Am observat că, alternanța și variațiile de exerciții, precum și crearea unui mediu
plăcut, îi antrenau și erau mai motivați să lucreze cât mai eficient întregul program de
exerciții.
De asemenea, am constatat eficiența ședințelor de hidrokinetoterapie, care au

îmbunătățit remarcabil starea pacienților, observându-se rezultate evidente, rapide și
motivante în ceea ce privește mersul și stabilitatea, inclusiv atunci când pacienții
performau mișcarea și pe uscat.
Realizarea mersului pe o bandă de mers, precum și realizarea unor exerciții pentru
stabilitate și creșterea forței musculare a întregului membru inferior (de exemplu,
genuflexiunile, pacientul susținându-se de barele paralele, având sprijinul plantar perfect),
au contribuit la evoluția programului recuperator.
51
Programul de exerciții se adaptează nivelului

funcțional al pacientului, crescând gradual viteza pe
banda de mers, precum și complexitatea exercițiilor
(realizarea genuflexiunilor pe toată amplitudinea de
mișcare cu ridicare fără sprijn, menținerea sprijinului
unipodal pentru un timp cât mai îndelungat, ș.a.).
Mobilitatea articulară s-a îmbunătățit în mediul

activ, la fel și stabilitatea gleznei la ridicările pe vârfuri (fiind o
mișcare complexă, ce necesită un bun control
muscular, mai ales că, este utilă în majoritatea
acțiunilor pe care copilul activ le desfășoară de-a lungul
zilei) și nu în ultimul rând, s-a îmbunătățit și condiția
fizică a pacienților prin anduranța la un efort fizic cu
rezistență progresivă.
Figura 4.5. Mersul pe bandă în
bazinul cu apă
Și nu în ultimul rând, am observat eficiența

aplicațiilor de crioterapie prin compresie dinamică a
aparatului Game Ready pentru articulația interesată, după
programul de kinetoterapie, care s-au dovedit mi
eficiente decât aplicațiile clasice cu gheață. Pacienții se
relaxau după această procedură și reveneau cu un tonus
bun la următoarele ședințe.
De asemenea, nu au mai acuzat dureri continue sau
dureri apărute la efort și nici prezența edemului.
Figura 4.5. Aplicație Game Ready
pentru glezna traumatică
52
Pentru majoritatea cazurilor întâlnite, am sesizat că, evoluția acestora a depins de

continuitatea ședințelor (pacienții care au avut pauze frecvente sau mai îndelungate, au
revenit cu deviații și dureri accentuate care le-a afectat mersul și condițiile normale de
desfășurare).
Din punct de vedere motric, pentru pacienții cu pauze, mișcările nu au mai fost atât
de fine și precise, având tendințe masive de compensare sau de deviere axială (atât la
nivelul gleznei, cât și la nivel supraadiacent), iar în alte cazuri, execuția programului
kinetic la domiciliu nu s-a dovedit a fi eficient (foarte rare sunt cazurile în care copiii pot
lucra corect sau sunt îndrumați de către părinți pe durata execuțiilor), făcând ca
recuperarea să fie întârziată.
53
Manolache Ionela Claudia______________________________________________Concluzii
CONCLUZII
1. Indiferent de severitatea afecțiunii, se indică evaluarea precisă și amănunțită a unei

analize plantare computerizate a piciorului.
2. Este important să se respecte fazele programului de recuperare al gleznei, pentru a
evita instalarea tulburărilor de statică ale piciorului.
3. În faza acută este necesar să se pună accentul asupra controlului inflamației, al durerii,
urmat de exersarea și reînvățarea schemelor de mers și de mișcare, precum și
recâștigarea forței musculare.
4. Este important să se lucreze musculatura în totalitate și în mod simetric pentru o
dezvoltare armonioasă a organismului.
5. În cazul copiilor, se recomandă lucrul în fața unei oglinzi pentru conștientizarea
posturilor și a tehnicii de execuție a programului de exerciții.
6. În cadrul patologiei posttraumatice a gleznei este important realizarea un program de
exerciții care să îmbunătățească echilibrul, fiind un element important în dezvoltarea
forței musculare și a coordonării mișcărilor membrelor.
7. În urma imobilizării gleznei, se pot instala tulburările de statică ale piciorului, care pot
conduce la mersul instabil, îngreunat, legănat și chiar dureros.
8. Se recomandă tratamentul de hidrokinetoterapie pentru performarea exercițiilor de
mers, fără a-l solicita pe pacient.
9. În cazul unei afecțiuni ale gleznei asociate cu o instabilitate gravă, se indică
tratamentul chirurgical pentru redobândirea funcționalității articulației interesate.
10. Este benefic să se conceapă și să se respecte un program de igienă ortopedică în
cazurile traumatice ale gleznei.
11. Se recomandă schimbarea și creșterea graduală a complexității exercițiilor pentru a
evita oboseala, acomodarea, exercițiile care presupun pozițiile prelungite pentru
execuție și plictisul, care apare cel mai adesea în cazul copiilor.
12. Nu se obțin rezultate încurajatoare al recuperării gleznei în cazul pacienților cu pauze
îndelungate.
54
Manolache Ionela Claudia______________________________________________Propuneri
PROPUNERI
Complexitatea aparatului musculo-ligamentar al gleznei și al piciorului face ca

traumatismele de la acest nivel să aibă un răsunet asupra staticii și al echilibrului, care se
râsfrâng la nivelul întregului lanț kinetic al membrului inferior, necesitând investigații rapide
pentru soluționalizarea acestora.
Indiferent de complexitatea suferințelor de la acest nivel, copilul va traversa o perioadă
de recuperare a întregii funcționalități, dar și pentru restul articulațiilor supraadiacente, care
pot avea ca și consecință dezaxări articulare ce îi pot declanșa tulburări psiho-emoționale ca
urmare a întârzierii atitudinilor terapeutice corespunzătoare.
În cazul existenței unui traumatism al gleznei, aș propune un examen amănunțit al
piciorului într-o clinică de specialitate, ce presupune un examen de analiză plantară
computerizată cu ajutorul pedoscopului, în care i se prezintă pacientului informații precise
despre zonele/ punctele de presiune ale piciorului, suprafețele de sprijin ale piciorului în
statică și în dinamică, informații despre proiecţia centrului de greutate al corpului.
Ulterior, aș propune implementarea unui program kinetic individualizat și adaptat
statusului funcțional (care să includă mișcări simple și variate, care să crească în
complexitatea desfășurării), având în vedere ca pacientul să le performeze, urmând să fie
evaluat regulat pentru înregistrarea și monitorizarea rezultatelor, care să evidențieze evoluția
sau contrar, involuția pacientului. Important este ca, desfășurarea programului kinetic să îi
asigure pacientului un confort psiho-emoțional și de înlăturare a oboselii pentru performarea
tutuor obiectivlor propuse.
Mai mult, indiferent de severitatea traumatismului gleznei, aș propune ca aceste testări
să se realizeze la un interval regulat de timp (dacă este posibil, la începutul și la sfârșitul
programului kinetic), pentru a monitoriza eventuale diferențe, utile în recuperarea cât mai
eficientă a pacientului.
Toate aceste informaţii sunt introduse într-o bază de date, fiind util în urmărirea
pacientului și benefic în realizarea unor susținători plantari sau a unor ghete ortopedice
adecvate și specifice afecțiunii, care să îi susțină și să îi protejeze întregul picior în derularea
pașilor specifici fazelor de mers.
55
Indiferent de dezechilibrele existente ale aparatului locomotor cauzate de traumatismul

gleznei, am propus cazurilor întâlnite, performarea unei activități sportive mai puțin
solicitante și periculoase pentru această articulație, și anume, înotul.
Procedeele specifice includ antrenarea eficientă a musculaturii piciorului, precum și
antrenarea musculaturii trenului superior și al trunchiului pentru un echilibru muscular global.
Pentru monitorizarea și îmbunătățirea echilibrului și a stabilității gleznei, se poate
utiliza aparatura specializată, precum aparatul Stabilometru/Posturotest, care înregistrează
datele pacientului (fiind important să se evalueze înainte de începerea, dar și pe parcursul
derulării etapelor din procesul de recuparare, pentru a observa pas cu pas nivelul de
funcționalitate).
56
57
58
Manolache Ionela Claudia__________________________________________Bibliografie
BIBLIOGRAFIE
1. Adriana Sarah Nica (2003). Recuperare Medicală. București: Editura Univeritară

Carol Davila .
2. Cinteză Delia (2003). Recuperarea Medicală -Termoterapia. București: Editura Vox.
3. Conf. Univ.Dr. Elena Luminița Sidenco (2005). Electroterapia - aplicații în medicina
sportivă și în kinetoterapie. București: Editura Fundația României de Mâine.
4. Conf. Univ.Dr. Elena Luminița Sidenco (2002). Masajul în kinetoterapie: masajul
terapeutic clasic, tehnici de masaj reflex, tehnici complementare. București: Editura
Fundația României de Mâine.
5. Dinu Antonescu (2010). Patologia aparatului locomotor, volumul II. București:
Editura Medicală.
6. Dr. Bordei Petru, Dr. Ulmeanu Dan (1996). Anatomia descriptivă a membrului
inferior. Constanța: Editura EX PONTO.
7. Dr.G.Ozana Tache, sub redacția Dr.Mircea Beuran (2001). Ghid de medicină fizică și
recuperare medicală. București: Editura Scripta.
8. Frank.H.Netter,M.D (2010). Atlas de anatomie umană - Ediția a III-a.
9. Hahn, E. (1996). Antrenamentul sportiv la copii. Bucureşti: Editura CCPS.
10. Osteoid, http://www.osteoid.com/.
11. Perquin L & colaboratorii (1980). Ergotherapie. Paris: Editura Masson.
12. Popescu Al. (1993). Terapie ocupațională și ergoterapie, volumul I. București: Editura
Cema.
13. Sbenghe Tudor (1981). Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale
membrelor. București: Editura Medicală.
14. Tudor Sbenghe (1987). Kinetoterapie profilactică, terapeutică și de recuperare.
București: Editura Medicală.
15. Victor Papilian (2003). Anatomia omului - Aparatul locomotor- ediția a XI-a, volumul
I, Editura BIC ALL.
16. Vasile Lupescu (2001). Traumatologie și ortopedie. Constanța. Editura Muntenia.
17. Wikstrom, E.A.; Arrigenna, M.A.; Tillman, M.D.; Borsa, P.A.(2006). Dynamic
postural stability in subjects with braced, functionally unstable ankles. J. Athl. Train.
59
Manolache Ionela Claudia__________________________________________Bibliografie
18. Wikstrom, E.; Tillman, M.; Borsa, P. (2005). Detection of dynamic stability deficits
in subjects with functional ankle instability. Med. Sci. Sports Exerc.
19. file:///C:/Users/40747/Downloads/7828-Article%20Text-30789-2-10-20190118.pdf
20. https://didyouknowfacts.com/these-3d-printed-casts-could-be-the-future-of-healthcare/
21. https://www.activephysioworks.com/blog/2016/06/ankle-sprains-athletes/
22. https://www.commonsensemedia.org/game-reviews/ wii-fit-plus
23. https://exertools.com/tecnobody-iso-free/
24. https://musculoskeletalkey.com/structure-and-function-of-the-ankle-and-foot/
25. http://www.opnews.com/2018/04/treatment-plantar-fasciitis-orthotics/14404
26. https://www.tylerfootclini.com/ankle-sprain.html
60

Di Serta Tie

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Di Serta Tie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA STUDIULUI /4

1.1 Actualitatea și motivarea temei /4

CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ /6

2.1. Particularități anatomo-funcționale ale articulației gleznei /6

CAPITOLUL 3. NOUTĂȚI ÎN DOMENIU /28

o Actualități privind abordarea terapeutică generală a tratamentului chirurgical /28

o Nintendo Wii Fit Plus /40

CAPITOLUL 4. EXPERIENȚA PERSONALĂ /45

1.1. Actualitatea și motivarea temei

Piciorul reprezintă o structură anatomică studiată îndelung, datorită evoluției

Capitolul II prezintă noutățile în patologia aleasă, bazate pe studii actuale, menite

CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

În lucrarea de față, va fi descrisă articulația gleznei împreună cu piciorul, deoarece

Figura 2.1. Scheletul piciorului

Articulația gleznei este o trohleartroză (sau ginglym), denumită articulația talo-

2.2. Ligamentele și tendoanele gleznei (Frank Netter, )

2.2. Statica piciorului

Bolta plantară reprezintă un complex arhitectural osos, capabil să favorizeze

2.3. Biomecanica articulației gleznei și a piciorului

Figura 2.4. Mișcările articulației talo-crurale

Extensia dorsală (în clinică, se folosește termenul de flexie dorsală) are o

Mișcările de inversie și eversie ale piciorului au un rol deosebit în statică și în

Eversia piciorului are o amplitudine de mișcare cuprinsă între 0˚-15˚/20˚, realizată

2.4. Traumatismele articulației gleznei

Macrotraumatismele gleznei sunt cele mai frecvente și sunt caracterizate prin

2.4.1. Entorsele gleznei

Clasificarea anatomo-patologică a entorselor gleznei

Entorsele gleznei se clasifică în diverse grade, astfel: entorse de gradul I (implică o

Stabilitatea laterală a gleznei este

Figura 2.6. Ligamentele afectate în entorsa prin inversie a gleznei

Entorsele piciorului propriu-zis sunt rare și întâlnim: entorse subastragaliene,

Consecințe funcționale ale entorselor

2.4.2. Fracturile gleznei

Fracturile supramaleolare sunt fracturi extraarticulare și apar atunci când fractura

Principalele sechele ale fracturilor supramaleolare implică redoarea articulară în

2.4.3. Luxațiile gleznei

violente de rotație externă sau internă, combinate cu mișcări de abducție, inversie și

Întâlnim diverse tipuri de luxații: luxații complete și luxații incomplete (subluxații);

Luxațiile produc instabilitate gleznei, iar dacă nu se intervine în mod

2.5. Abordarea terapeutică generală a patologiei

Severitatea și complexitatea traumatismului influențează procesul de recuperare al

Repezintă o verigă extrem de importantă în patologia posttraumatică a gleznei și

Aplicații de câmpuri magnetice de joasă frecvență se aplică precoce (după instalarea

Aplicațiile TENS reprezintă o altă variantă a electroterapiei, utilă în cazul gleznei

Aplicațiile cu curenți diadinamici, utile în cazul punctelor dureroase de la nivelul

Aplicațiile cu curenți interferențiali reprezintă o altă procedură de electroterapie

reglare a tonusului tisular, inclusiv efect de activare a funcțiilor celulare, folosindu-se 2

Aplicațiile LASER prin biostimulare pot fi utile în cazul pacienților cu imobilizări

În cazul traumatismului gleznei la copilul de vârstă preșcolară și școlară, este util

Pentru traumatismele gleznei, o verigă importantă în procesul de recuperare o

Afuziunile parțiale reprezintă proceduri prin care se proiectează coloană de apă

conținutul pe zona antero-laterală a gambei, respectiv pe partea posterioară a acesteia

Componentă importantă care susține procesul de recuperare prin îmbunătățirea

Pentru masajul zonei posterioare a gambei (pacientul va fi așezat în poziția de

Imediat de la dispariția durerii și după terminarea imobilizării membrului afectat, se

Indiferent de severitatea traumatismului, este important pentru pacientul de vârstă

În procesul de recuperare al gleznei, se va ține cont de următoarele obiective:

Pacientul va începe programul kinetic cu stretchingul musculaturii din regiunea

De asemenea, programul kinetic se poate continua cu tehnici de facilitare

Utile sunt și exercițiile de tonifiere concentrice și excentrice pentru antrenarea

Exerciții pentru statică și echilibru: care se inițiază și se exersează pe membrul

2.5.6. Terapia ocupațională