CONDITII SI FACTORI DE CRESTERE A EFICIENTEI PROCESULUI DE INVATAMANT ( CALITATEA,

ARTICULAREA SI COERENTA COMPONENTELOR, GRADUL DE ORGANIZARE A ACTIVITATII, CALITATEA

VIETII SCOLARE, PERSONALITATEA PROFESORULUI, STILURILE EDUCATIONALE ETC. )

CALITATEA, ARTICULAREA SI COERENTA COMPONENTELOR. Toate demersurile de adaptare, de inovare,

schimbare au un scop bine definit - eficientizarea procesului instructiv-educativ. Exprimate in termeni de
obiective, continuturi reactivate, informatii stiintifice noncurriculare, explicative, agenti umani,
circumstante materiale (spatiu, dotare,timp), procesualitatea activitatilor de predare –invatare -
evaluare (metode, mijloace didactice, forme de organizare, relatii interumane si sociale, stiluri,
normnormativitate, procese, produse (performante, competente) reglarea si autoreglarea ,
componentele procesului se articuleaza dupa legile unitatii ca un ansamblu organizat si coerent,
coordonat ca un tot unitar.

Intregul primeaza asupra partilor conferindu-le o semnificatie deosebita reprezentand

mai mult decat suma valorilor componentelor si posedand caracteristici proprii diferite de cele
ale partilor (I.Cerghit, 2003, pag.177). Interactiunea dintre ele este astfel realizata incat starea
si informatia sistemului sa se regaseasca in fiecare componenta si fiecare element de schimbare
sau inovare introdus la nivelul unei componente sa se reflecte asupra tuturor celorlalte in parte
dar si asupra intregului.

Factorul uman este cel care indeplineste cele mai diferite roluri si functii in
declansarea celor trei procese si mecanisme de predare - invatare - evaluare, impunand utilizarea
unor strategii didactice ce leaga resursele si constrangerile de rezultate, procesul de rezultate
incercand sa scurteze timpul adaptarii reciproce sau reactiilor imediate.

Relatiile acestea simple sau liniare cauza-efect, impuls-raspuns ce se stabilesc intre componente
sunt completate de cele probabilistice, de previziune, de complementaritate , de compensare, de
corespondenta (compatibila sau incompatibila), organizationale, functionale, toate dirijate in
vederea realizarii obiectivelor propuse si bineinteles a modificarilor necesare pentru obtinerea
unui nivel inalt de eficienta.

Mecanismele care tin sub control aceste interactiuni trebuie bine cunoscute si intelese
chiar daca de cele mai multe ori se comporta ca niste cutii negre greu de descifrat.

Important este insa ca rezultatele sa fie privite nu ca pe o consecinta a influentei unei singure
competente ci ca datorate actiunii convergente si coerente ale intregului ansamblu de
componente caracterizat prin specificitate si de ce nu unicitate.

GRADUL DE ORGANIZARE A ACTIVITATII reprezinta o variabila care influenteaza

calitatea si cantitatea rezultatelor procesului instructiv-educativ ca si nivelul proiectarii. Modul
si formele de organizare, succesiunea si tipul activitatilor, bugetul temporal afectat, strategiile
puse la dispozitie, resursele materiale si umane, toate determina modificari atat la nivelul
procesului cat si a rezultatelor.
 CALITATEA VIETII SCOLARE poate fi asigurata doar atunci cand fiecare isi cunoaste
atributiile, directiile de interrelationare, baremele si nivelele calitative admise in propria
activitate, lucruri prevazute in acte normative, ca Legea invatamantului, Regulamentul de
organizare si functionare, Regulamentul de ordine interioara etc.

Stabilite anual pentru fiecare membru al personalului didactic, administrativ, auxiliar si

de conducere (directori, directori adjuncti, sefi de catedra si ai colectivelor de specialitate) sunt
o garantie a bunului mers al activitatii din scoala.

Constituirea colectivelor de catedra si a comisiilor metodice, a altor colective cu caracter

temporar sau permanent are ca scop rezolvarea unor probleme de ordine interioara specifice
tipului de scoala, de genul :

 alcatuirea orarului,
 frecventa elevilor,
 cercurile elevilor,
 modernizarea mijloacelor de invatamant si a tehnologiilor didactice,
 olimpiade scolare,
 educatie rutiera si sanitara,
 elemente de protectia muncii,
 activitati extrascolare (excursii, drumetii, tabere, vizite, spectacole, concursuri artistice
si sportive).

Directorul institutiei scolare va acela care va constitui normele scolare, catedrele si

comisiile metodice, va repartiza elevii in clase si va stabili dirigintii, se va ocupa de admitere
sau examenul de capacitate, de bacalaureat, corigente etc.

Un loc importanta il ocupa sistemul informational cu privire la aspecte ca :

 plan de scolarizare,
 distribuirea elevilor pe ani de studiu ,
 profiluri si specializari,
 limbi moderne studiate,
 baza materiala a scolii (locatiile, indicele de utilizare - clase, laboratoare, cabinete)
 fonduri banesti disponibile,
 documente de obiectivare a continutului invatamantului

necesare in luarea unor decizii de reglare, ameliorare, schimbare sau perfectionare a procesului
instructiv - educativ.

O atmosfera lucrativa intr-un mediu salubru, ergonomic organizat si structurat,

securizant, in care disciplina liber consimtita este esentiala ca si unitatea de cerinte si sanctiuni
pozitive si negative, libertatea opiniei si respectul fata de sine nu poate decat sa completeze
armonios imaginea unei scoli in care viitorul a batut de mult la usa.
 PERSONALITATEA PROFESORULUI. Conducator necontestat al activitatii
desemnate sa imprime o finalitate care se concretizeaza intr-o personalitate capabila de integrare
socio-profesionala si familiala optima, profesorul nu va fi niciodata un simplu transmitator de
mesaje ci un formator care nu se limiteaza la scoala ci formeaza oriunde si oricand.

Rezultat al unei acumulari specifice, al unei culturi profesionale si al unor tehnici de lucru, al
calitatilor individuale (caracter puternic, deschis, autoritate, incredere in sine, independenta in
activitate, in gandire si in rezolvarea problemelor, luciditate, sociabilitate dar si prudenta si
moderatie in reactii, perspicacitate si clarviziune, calm, intelegere, tact profesional, maiestrie
pedagogica), profesorul isi ia in serios sarcina de a „ propulsa elevul intr-o situatie de subiect
epistemic (cunoscator), de a-si asuma functia unei persoane - resursa gata sa actioneze si sa
se adapteze nevoilor elevului, sa-si puna intrebari. (Cerghit, I., 2003, pag.)

Nivelul sau de cultura, efect al interferentelor de natura generala, de specialitate si

psihopedagogica al caror corolar sunt cele de natura filozofica ce-i asigura o viziune de
ansamblu asupra lumii si devenirii, ii permite sa indeplineasca in bune conditiuni roluri si
sarcini de instructie si educatie impuse atat de scoala cat si de societate si prin aceasta sa-si
asume si un rol esential in progresul comunitatii din care face parte.

Transformarile care au loc la nivel social, economic, informational, teleologic il pun pe

profesor in ipostaza de:

 expert al actului de predare-invatare la nivelul caruia ia deciziile considerate pertinente

 lider al grupului de elevi, confident si prieten, substitut al parintilor, incurajator
 consilier ce tine sub observatie comportamentul elevilor pentru a-i indruma
 profesionist reflexiv permanent straduindu-se sa analizeze fenomene, sa le explice
 agent motivator care mentine treaz interesul elevilor
 manager al activitatii la nivelul clasei si al scolii

Este greu sa dai o definitie completa si corecta profesorului ideal (in cazul in care ar
exista) dar poti afirma ca un astfel de profesor ar rezolva eficient, rapid si de calitate orice
problema implicandu-se atat afectiv cat si cognitiv, pe masura competentei si experientei
acumulate, a harului si a responsabilitatii pe care o are indeplinit.

In creionarea portretului sau, ar cantari mai mult inteligenta si specificitatea

comportamentelor didactice, motivatia si interesul profesional, imaginatia creatoare,
perspicacitatea, clarviziunea, deschiderea, luciditatea, increderea in sine, un nivel crescut al
comunicativitatii si al competentei (de specialitate, psihopedagogica, psihosociala si
manageriala), abilitatea in relatiile umane decat alte aspecte.

El transmite informatii si creeaza situatii de invatare ce faciliteaza atingerea finalitatilor

proiectate, imagineaza, selecteaza si exerseaza strategii de predare-invatare, dirijeaza,
controleaza, evalueaza invatarea, consiliaza, initiaza elevii cu metodele si tehnicile de munca
intelectuala, dar mai ales, isi manifesta afectiunea fata de copii/ elevi dintr-o alta lumina decat
cea materna, fara sentimentalisme sau toleranta exagerata, fara discriminare.
 Aceasta dragoste „ pedagogica” este in acelasi timp impersonala si personala” si
indispensabila rolului si statului sau care-i impune asumarea unor mari responsabilitati in plan
socio-cultural.

Personalitate complexa caracterizata printr-o mare flexibilitate si originalitate a gandirii,

comunicativitate si empatie comunicationala, o mare putere de concentrare, comutativitate si
distributivitate a atentiei, o capacitate intuitiva deosebita, organizatorica a propriei munci dar si
a celei a elevilor, manageriala, spirit de observatie, profesorul poate servi ca model pentru
invatarea prin imitare sau pentru alegerea unei cariere daca comportamentele sale educationale
reusesc sa-i fascineze pe elevi sau poate trezi aversiune atat fata de o anumita materie cat si fata
de o profesiune prin manifestarea neincrederii si insensibilitatii sau agresivitatii.

A.E. Bergen (1970, pag.348) considera ca profesorii eficienti sunt prietenosi, veseli,
intelegatori, virtuosi, sociabili, cu stabilitate afectiva si care intretin relatii personale bune in
timp ce Ausubel, D.P.(1981, pag. 537-538 ) este de parere ca cei plini de viata, inventivi,
entuziasti fata de profesia si materia pe care o predau, „ profesorul cald” sunt aceia care asigura
un suport emotional pentru scolari fiind simpatici, indreptati catre ei si acceptandu-i in calitate
de persoane

STILURILE EDUCATIONALE. Model de comportament relativ stabil ce caracterizeaza

activitatea unui invatator sau profesor si se obiectiveaza in anumite practici tipice de instruire
si educatie ( Schaub, H., Zenko, K.,G.,2001) stilul didactic, de predare sau educational
exprima libertatea de optiune a profesorului de a crea si realiza modele si structuri actionale
personalizate, modul sau unic de a fi, de a organiza si stabili succesiunea unor evenimente
educationale, de a realiza un echilibru optim intre cerinte si posibilitati, de a relationa cu
subiectul invatarii si de a-l aprecia de continutul pe care i-l ofera intr-o maniera unica, mai
mult sau mai putin originala datorata intuitiei, spontaneitatii, nivelului sau de creativitate,
originalitate.

Fiecare educator are „ felul lui de a fi ca pedagog”, un mod specific de a aborda elevii sau
adultii si stilurile de a invata, de a trata si evidentia valorile disciplinei sale, de a manui
metodele, tehnicile si procedeele.(Vaideanu,G., 1988, pag.207-208)

De aceea, unii vor fi mai rigurosi in organizarea, structurarea si prezentarea unitatilor

informationale, altii, bazandu-se pe intuitie, lasa loc spontaneitatii in a-si spune cuvantul.

Mai afectivi, cooperanti, cu o interrelationare ce presupune disponibilitate, flexibilitate sau

mai rezervati, distanti, relatia lor vizand doar clasa sau doar elevul - individ desemnat nominal,
fara interactiuni venite din partea elevilor, analitici sau sintetici, permisivi sau nonpermisivi,
dispun de un stil propriu inconfundabil.

Realitatea scolara impune insa pe langa stilurile personalizate si pe cele convergente sau
comune care se bazeaza pe o conceptie si o normativitate comuna dar si pe cele divergente.
 Investigatiile facute cu privire la sursele generative ale stilurilor educationale, la tipologia
lor, au dus la concluzia ca cel putin pentru patru conceptii dintre cele mai cunoscute sunt
reliefante :

Conceptia ideografica (gr.idios – propriu, specific) considera stilul provine din viziunea
personala a cadrului didactic fiind o reflectie a caracteristicilor personale cu impact decisiv
asupra comportamentului, ca semn al identitatii si felului de a fi (G.W. Allport, D.P.Ausubel,
B.O. Smith, Ryans).

Ca „ schema personala” si produs al unei ecuatii personale care „confera unicitatea

stilului, aceea care da masura stilului preferat (Potolea D.,1982,) stilul il defineste si-l
reprezinta pe profesor in orice actiune pe care o realizeaza punandu-si o amprenta distinctiva
asupra sa.

In conturarea lui vor juca un rol important caracteristicile cheie ale personalitatii -
introversia, extroversia, afectivitatea, sensibilitatea, entuziasmul, optimismul, nivelul de
sociabilitate, comunicativitate si empatie, imaginatia, receptivitatea, competenta, aptitudinile
cognitive etc.

Va exista intotdeauna o legatura intre tipul de personalitate si stilul de predare pe care

profesorul si-l va perfectiona permanent pentru ca asa cum spune intr-unul dintre aforismele sale
Buffons,” stilul este omul insusi”.

Conceptia nomotetica (gr.nomotetis – promulgarea legii) considera ca nu factorii de

personalitate contureaza stilul si modul efectiv de actiune constient ales. Tiger afirma ca „
devenim ceea ce facem” si deci adevarata sursa de constituire a stilului va fi comportamentul
didactic care este conditionat de sistemul de reprezentari si norme existent in constiinta celui
care preda.

Aceasta conduita didactica se manifesta pe planul conceperii, al executiei, al alegerilor

sugerate de continut si natura sarcinii, de specificitatea situatiilor, de particularitatile educatilor
si cere discernamant, investitie de efort constructiv, credibilitate, comunicativitate, creativitate.

El este de fapt un rezultat al personalizarii normelor si principiilor didactice care

actioneaza asupra comportamentelor, un mod preferential de a actiona – discursiv/ euristic,
informativ/ formativ, neproductiv/ productiv, elaborat/ spontan, etc.

Nu exista un stil educational pur ci doar dominante si asociatii de dominante si nu se

identifica cu cel de conducere a clasei sau de relationare profesor-elev.

Investigatii asupra lor au facut Ryans 1979, Bush 1964, Rosenshire 1971, Postdethwait
1974, De Corte 1979, De Landsheere, Potolea 1983.

Cele mai cunoscute stiluri exersate sunt :

 academic sau discursiv / euristic,

  rational /intuitiv,
 inovator / rutinier,
 descriptiv/ dialectic,
 elaborat/ neelaborat,
 motivant/ nemotivant,
 analitic/ sintetic,
productiv/ reproductiv,
 informativ/ formativ,
 autoritar/ centrat pe autonomie,
 autocontrolat sau autocenzurat / spontan,
 solitar/ de echipa,
 axat pe profesor/ axat pe elev,
 exigent/ indulgent,
 afectiv sau empatic/ distant,
 rece, profund/ superficial,
 independent/ dependent etc. ( Mosston, A , Ashwoth, S.,1990 )

In functie de decizia adoptata, considerand ca predarea si invatarea sunt inlantuiri de decizii

cu privire la organizarea continuturilor, structurarea si utilizarea metodelor si mijloacelor
didactice, evaluarea rezultatelor etc., Mosston, A. distinge unsprezece stiluri didactice :

 de comanda,
 de directie,
 de proiectie,
 de reciprocitate,
 de incluziune,
 de autocontrol,
 centrat pe activitate,
 divergent,
 bazat pe proiectarea programului individual,
 initiat de cel care invata,
 de autoinstruire.

Stilurile educationale sunt o modalitate de manifestare a creativitatii profesorului care

alege, adapteaza si exerseaza diferite strategii pentru a facilita invatarea si a evita blocajele
comunicationale, disarmoniile cognitive, pentru a crea un climat optim activitatii scolare, a
promova activismul elevilor.

Indiferent unde-si impune nota personala in desfasurarea procesului de predare (strategii,

organizarea procesului, structurarea continutului, relationare, obiective, consulting) importanta
este finalitatea.

Existenta lor da culoare actului educational, il diferentiaza si-l diversifica nuantandu-l iar
utilizarea lor preferentiala poate fi semnalul unor schimbari in practica scolara si chiar in
sistemul de valori in functie de care se realizeaza instructia si educatia.
 Exersarea unor stiluri perimate, anacronice sau neperformante nu are ce cauta intr-o scoala
moderna daca se doreste calitate si eficienta in activitatea instructionala si educationala.

Stilurile didactice faciliteaza intelegerea noilor orientari cu privire la dezvoltarea

calitativa a invatamantului, depasirea unor stereotipuri si a didacticismului, contribuie la
modelarea stilurilor de munca intelectuala la elevi asigurand diversitatea demersurilor in
activitatea instructionala si educationala.