INTRODUCERE

Atletismul este unul dintre cele mai vechi sporturi existente, cu cea mai mare tradiție
olimpică. De-a lungul istoriei, diferitele sale discipline au evoluat sub o structură convențională în
care parteneriatul antrenor-sportiv ia parte pe deplin de responsabilitatea pentru pregătirea de
formare și competiții, evitând prezența altor profesioniști. Astăzi, sportivii de elită sunt de obicei
însoțiți de către manageri, masseuri, fizioterapeuți, medici și, în unele cazuri, psihologi.

Acest capitol prezintă aspectele de bază pe care un psiholog sportiv ar trebui să le

cunoască înainte de a lucra în atletism. Începem prin descrierea caracteristicilor generale ale
sportului, subliniind varietatea de discipline implicate și continuam să definim cheile psihologice
la planificare.

În cele din urmă, propunem câteva modele posibile pentru pregătirea psihologică a
antrenamentelor și concursurilor.

ÎNȚELEGEREA SPORTIVILOR ȘI ELEMENTELE IMPORTANTE PENTRU

PSIHOLOGUL SPORTIV

Atletismul este un sport eterogen, care poate fi realizat pe patru suprafețe diferite: pistă
interioară, pistă în aer liber, traseu și drum. Primele două locații includ toate evenimentele
sportive (alergări, sărituri și aruncări), în timp suprafetele a treia și a patra permit doar pentru
probe de alergari.

Având în vedere cantitatea mare de discipline care cuprind acest sport (un "mini-sport" în
sine), ne limităm să descriem pe scurt caracteristicile psihologice importante pentru fiecare
eveniment (pentru mai multe informații: www.iaaf.org). Inutil să spun, psihologii sportivi nu se
pot angaja să lucreze cu un atlet dacă nu înțeleg pe deplin specialitatea aleasa. Luând ca referință
Jocurile Olimpice și Campionatele Mondiale, următoarele discipline pot fi descrise:

Probe de alergare: 100 m, 200 m, 400 m, 800 m, 1.500 m, 5.000 m, 10.000 m, maraton,
Obstacole 100m (femei), obstacole de 110m (bărbați), obstacole 400m, mars de 3.000m, stafeta 4
× 100m, stafeta 4 × 400m.
Activități de maraton: 20 km de semimaraton, 50 km maraton (numai pentru bărbați).
Sarituri: saritura in înaltime, cu prajina, salt triplu și saritura in lungime.
Aruncare: greutatea, discul, ciocanul și sulita.
Decathlon (bărbați) și heptatlon (femei).
Cu toate acestea, ar trebui să subliniem că nu este în niciun caz o listă definitivă a ceea ce
apare în calendarul competiției. În campionate de interior și de exterior, la fel ca la întâlniri sau la
Evenimentele Grand Prix, unele variații pot aparea: 60 m, 1 mila, 2000 m, 3000 m, etc.

De asemenea, greutățile (aruncările) și distanțele (evenimentele de alergari) sunt adesea

adaptate pentru a se potrivi cu cele mai tinere grupe de vârstă.

Fiecare specialitate și eveniment are propriile caracteristici pe care ar trebui să le aibă in

considerare psihologii sportivi în munca lor. Cu toate că este necesară o analiză detaliată în fiecare
caz în parte aspectele cele mai importante sunt prezentate mai jos.

Probele de alergari

Caracteristicile psihologice ale acestui tip de probe variază enorm, în funcție de distanţă.
Cu toate acestea, în cadrul acestei categorii putem distinge între alergari convenționale, probe și
probe care rulează cu obstacole / steeplechase.

Probe convenționale de alergare

Probe conventionale de alergare sunt specialități în care nu există obstacole pe pistă.

Distanțele variază de la 100m (60m pe o pistă interioară) până la maraton (sau unele probe de
ultra-maraton, ex. 100 km). Între ele se află o multitudine de probe progresiv în creștere la
distanță: 200 m, 400 m, 800 m, 1.500 m, 5.000 m, 10.000 m.

Nniste recomandările care merită amintite pentru fiecare probe sunt descrise mai jos.

- 100m și 200m În aceste probe timpul de reacție este crucial. Prin urmare, psihologii sportivi ar
trebui să încerce să atingă niveluri extreme de concentrare pentru a produce un bun start și o
performanță maximă în timpul celor câteva secunde în care are loc proba.

- nivelul de excitare necesar pentru a realiza acest lucru ar trebui să corespundă caracteristicilor
fiecăruia atlet.

De asemenea, psihologii sportivi ar trebui să caute cel mai potrivit mod de a induce
concentrarea în fiecare individ, asigurându-se că rivalii acționează mai degrabă ca un stimul decât
ca o sursă de intimidare. În 200 m, sportivii încep cursa pe o curbă, cu prima 100 m fiind condusă
pe o curbă, iar a doua 100m pe o dreaptă. Psihologii sportivi ar trebui să nu ignore acest detaliu,
furnizând strategii psihologice adecvate, cum ar fi cele de lucru mintal cu imagini sau cuvinte
cheie pentru a se asigura că sportivul iese din curbă în cel mai scurt timp posibil și își menține
viteza până la sfârșitul cursei. Sprinterii au de multe ori propria lor serie de rutine pentru a induce
cele mai bune performanțe. Pur și simplu observând cum își pregătesc startul în competiție poate
permite unui psiholog să lucreze la maximizarea acestor momente.

În mod similar, aceste evenimente necesită o cantitate mare de antrenamente și de muncă

în sală de gimnastică dovedindu-se o muncă obositoare. În acest sens, psihologii își pot oferi și
cunoștințele, ajutând sportivii să profite cât mai mult de timpul lor de formare și să-și stimuleze
auto-motivația.

- 400m Acesta este proba de "sprint" continuu în care un sportiv trebuie să dozeze cu precizie
efortul (autoreglare). Având în vedere dificultatea ultimei 100 de metri, în care picioarele se
confruntă cu blocaje adesea în totalitate, psihologii ar trebui să încerce să predea tehnici
sportivilor pentru a depăși sau de a minimiza aceste momente de efort fizic extrem. În acest caz,
ca și în cazul la 100 m și la 200 m, atletul are o banda pentru ei înșiși. Cu toate acestea, sportivii
încă mai iau referirile de la alți concurenți, care se pot dovedi fie motivați, fie demoralizați,
influențând pozitiv sau negativ performanța. Prin urmare, munca psihologică ar trebui să fie
îndreptate spre acești factori, permițând sportivilor să stabilească un ritm independent de cel al
rivalii lor și să-și folosească adversarii ca motivație în momente de oboseală fizică extremă.

- 800m și 1500m Acestea sunt probele așa-numite "distanțe medii". Ambele sunt rulate la viteze
mari cu o strategie care joacă un rol crucial. Acestea sunt discipline în care tactica, și nu neapărat
formă fizică fac să se câștige o cursă. Sportivii ar trebui să fie învățați să ia repede deciziile,
concentrați în timpul evenimentului, si sa studieze rivalii lor. . . și mai ales când victoria este de
multe ori furata în pe ultimii metri, sa știe cum să gestioneze în mod corect limitele corpurilor lor
fizice. Mai mult, contactul fizic nu este neobișnuit, iar atleții necesită atât fizic cat și puterea
mentală pentru a-și apăra poziția atunci când este necesar. În multe cazuri, având încrederea de a
învinge un rival este puterea "extra" pe care un sportiv trebuie să o aibă pentru a triumfa
concurență. Timpii (repetiții, distanțe etc.) sunt adesea folosiți ca referință în formare pentru
aceste probe (ca și pentru probele de distanță) și este important să le arate un psiholog atleților
cum să evalueze progresul lor, chiar și atunci când nu reușesc să se îmbunătățească în termeni
materiali.

- 5.000m și 10.000m Acestea sunt de obicei cunoscute sub numele de probe de "distanță" , în
cazul în care multe ture sunt finalizate, respectiv 12,5 și respectiv 25 (pe o pistă în aer liber).
Aceasta, desigur, implică o mulțime de timp pentru sportiv să gândească. Cele două obiective
psihologice principale din aceste evenimente sunt de a canaliza informațiile și de a realiza o
concentrare adecvată în întreaga cursă. Structurarea probei în etape poate fi o modalitate adecvată
pentru a concentra atenția asupra obiectivelor specifice. De asemenea, vremea este un factor
extern care afectează adesea sportivii, iar psihologii ar trebui să-i antreneze pentru a pune această
variabilă în perspectivă. Curios, rivalii pot fi de fapt de ajutor în aceste evenimente, formând
diferite grupuri care permit unui sportiv să ruleze însoțit în ritmul dorit, făcând sarcina mai
ușoară. Cu aproximativ 150-200 km acoperite săptămânal, antrenamentul este dificil si solicită
recuperarea necesară prin odihnă și un stil de viață adecvat. Trebuind să petreacă atât de mult timp
de antrenament, colegii de echipă inseamnp ca de asemenea einjoacă un rol important.

- Maraton (și jumătate maraton) Pe o distanță de 42,275 m, sportivul este supus un efort fizic
extrem și prelungit. Unele caracteristici ale acestui eveniment includ: mai mult de două ore de
curse continue, o mulțime de timp de gândire, maxime fizice și minime care trebuie să fie
"controlate" mental, km 35 acționează ca o barieră psihologică etc. In aceste discipline este
fundamental să susțină un ritm constant și relativ confortabil de-a lungul probei, adică sportivii ar
trebui să fie conștienți de limitele lor fizice în prealabil. Când sportivii nu reușesc să-și parcurgă
cursa în mod corect, repercusiunile de a face acest lucru pe distanța la o viteză mai mare decât cea
fizică poate fi devastatoare. Ca și în cazul la 5000 m și 10.000 m, antrenamentul implicat poate fi
psihologic și fizic debilitant și pot fi compensate prin următoarele strategii: antrenarea într-un
grup ori de câte ori este posibil, căutarea unor obiective motivante în fiecare zi etc. (a se vedea
Morgan, 1980).

- În cele din urmă, în această categorie sunt stafetele 4 × 100m și 4 × 400m. Acestea sunt probe în
care rezultatul nu depinde exclusiv de sportivul individual, ci de suma a patru stafete. Aceste
discipline de echipă nu sunt practicate foarte des și concurența se limitează, în principal, la
campionate mari. Pregătirea psihologică de stafetă ar trebui să se concentreze asupra coeziunii
echipei și a raportului, concentrarea necesară pentru a trece bastonul corect, încrederea în colegii
de echipă etc.

Cursele cu obstacole și curse de înălțime includ 3 discipline: obstacole de 110 m

(obstacole de 100 m pentru femei), obstacole de 400m și obstacole de 3.000m. Diferențele dintre
probele bărbaților și femeilor se reflectă în distanțele de cursă și în înălțimile de obstacole.

Psihologii ar trebui să ia în considerare următoarele caracteristici atunci când lucrează cu

acestea discipline:

- Obstacole 100 m și 110 m Ca și în cazul probelor de sprint, este esențial să faci un start bun. Prin
urmare, putem aplica caracteristicile descrise pentru evenimentele de 100m și 200m aplicabile
aici. Aceste discipline necesită o concentrare continuă, deși, deși este este permis să bată peste
obstacole, timpul și tehnica pierdut poate afecta rezultatul și sporirea încrederii în sine a atletului.

- Obstacole de 400 m Deși caracteristicile sunt similare cu cele de 400 m, obstacolele reprezintă
un obstacol suplimentar care trebuie luat în considerare. Atleții care pregătesc aceasta probă ar
trebui aibă numărul de pași între fiecare obstacol bine stabilit, fiind realist asupra formei fizice și
capabil să se recupereze atunci când se confruntă cu orice modificare la ritmul lor, cauzat de
oboseală, de exemplu.

- In cele din urmă, 3000 obstacole În ciuda faptului că în mod tradițional este un eveniment numai
pentru bărbați, pentru femei o versiune cu bariere mai mici a apărut în ultimii ani. Această
disciplină are patru tipuri de bariere, obstacolele de pe pistă și un "salt de apă" suplimentar (după
cum sugerează și numele, o barieră cu o piscină de apă care o precedă). Numarul de participanți
reprezintă adesea o problemă, ceea ce face dificil de a vedea clar unde este obstacolul sau ce
cauzează căderi. În plus, ca sa abordezi obstacole pe turele finale atunci când apar efectele
oboselii nu este o sarcină ușoară. Prin urmare, psihologii trebuie să se asigure că atleții știu cum
să gestioneze nivelul lor energetic corect, dat fiind faptul că orice greșeală asupra obstacolelor
finale poate însemna înfrângere.

Cursele de mars pe jos

Probele de mars pe jos ase dau in curselor pe distanțe lungi - 20 km și 50 km - ceea ce

înseamnă ca au caracteristicile similare cu cele ale maratonului. O problemă suplimentară pentru
concurenți este regula "trei greseli și ești afară", ceea ce permite marsaluitorilor doar trei erori
tehnice înainte de a fi descalificati pentru "ridicare" (având ambele picioare de pe sol în același
timp înseamnă că marsaluieste). Cunoașterea modului de a stabili un ritm adecvat și de a lua
anumite decizii riscante sunt doi factori care trebuie luați în considerare (cu cât ritmul este mai
mare, cu atât sunt mai mari probabilitatile de a comite erori tehnice).

Probele de sarituri

Saritura lungă, saltul triplu, saritura in inaltime si saritura cu prajina sunt cele patru
evenimente de sărituri. saritura in inaltime si saritura cu prajina au caracteristici similare, în care
sportivii au trei încercări de a trece de înălțimea aleasă anterior. Deciziile cu privire la înălțimea
pe care o aleg să o sari se pot dovedi cruciale pentru victorie. Ca și în cazul probelor de aruncare,
în saltul triplu și saritura in lungime sportivii au patru încercări inițiale, cele mai bune pentru o
nouă rundă finală de două sarituri. De asemenea, procesul de luare a deciziilor și riscul de a-ti lua
avantul cât mai aproape posibil de pragul de bataie fără a reusi o saritura este fundamental. Din
punctul de vedere al psihologului, pașii lungi dintre încercări constituie o caracteristică cheie a
acestor evenimente. Prin invatarea tehnicilor psihologice (vizualizare, relaxare, control gand, etc.)
în aceste momente, sportivii își pot optimiza performanța. Antrenorii, adesea de pe margine sunt,
de asemenea, figuri influente in aceste pauze, deoarece sportivii se uita, de obicei, la ei in timp
util si asteapta o orientare cu privire la tehnica lor de sărituri. Lucrul pe comunicarea verbală /
non-verbală și programele de întărire, etc. se pot dovedi foarte benefice.

Probele de aruncari

Probele oficiale de aruncare sunt discul, sulita, greutatea și ciocan. Ele sunt similare în
sensul de a avea același număr de încercări și pași între aruncări. Amândoi aruncari de greutate și
ciocan sunt lansate dintr-o bază circulară la care nu este permis sportivului sa iasa, deoarece
aceasta ar constitui o "aruncare" invalida sau nu este o aruncare. Având în vedere necesitatea de a
produce o aruncare eficientă cu această restricție adăugată înseamnă că tehnica este de cea mai
mare importanță.

Prin urmare, ar trebui să se atingă o concentrare adecvată pentru a evita comiterea erorilor
în timpul procesului de aruncare, încercând să automatizeze mișcările fără a produce alte
modificări de tehnica ca o consecință a influențelor externe (distragere). În plus, momentele de
odihnă între încercări pot fi folosite pentru corectarea erorilor tehnice și, bineînțeles, pentru
aplicarea strategiilor psihologice pentru a optimiza aruncarea.

Decathlon and Heptathlon

Aceste două discipline combină probele de alergări, sărituri și aruncări (zece pentru
bărbați și șapte pentru femei). Duritatea probelor solicită sportivii să depună eforturi constante în
timpul celor două zile de concurs. Activitatea unui psiholog sportiv se va concentra pe sprijinirea
sportivilor să se odihnească între probe și să minimizeze consecințele unui rezultat bun sau rău în
măsura în care acesta ar putea să-i afecteaze.

În concluzie, atunci când psihologii sportivi încep antrenamentul psihologic al

sportivilor dintr-o disciplina de atletism determinată, aceștia ar trebui să petreacă timp studiind
proba până la punctul în care devin niște specialiști autentici. Dacă psihologii sportivi trebuie să
lucreze cu o echipă de sportivii, cu fiecare concurent în diferite probe, se recomandă să adune date
pentru fiecare proba individual, aplicând următorul model:
 Specialitatea: de exemplu, 1500 m.
 Caracteristici fizice, tehnice și tactice: "Acesta este o probă de atletism dificilă; sportivii
știu cum să se poziționeze bine în competiție, din punct de vedere tehnic ei funcționează
bine etc. "
 Caracteristicile psihologice: "Ei sunt mai puternici atunci când conduc cursa, dar
devin slabi când se afla in spatele grupului, devenind foarte nervoși ".

De asemenea, ar trebui să se efectueze un studiu al celor care înconjoară atleții, atât pe

cei care sunt direct legati de sport, precum și al celor care îi pot afecta indirect. În plus,
identificarea opiniei atletului cu privire la caracteristicile descrise anterior permite psihologui o
mai bună înțelegere a acestora.

INFLUENȚELE SOCIALULUI ASUPRA ATLETULUI

Deși atletismul este considerat un sport individual, acesta este totuși caracterizat prin
faptul că are o echipă tehnică care susține atletul. În cadrul acestui grup, antrenorul constituie
elementul fundamental și este, de obicei, cel responsabil pentru performanța sportivului. Cu toate
acestea, treptat tot mai mulți sportivi își formează propriile echipe în care antrenorul nu este
"singurul responsabil" și unde alți profesioniști joacă un rol din ce în ce mai important în
atingerea performanței. Un alt studiu (Dosil, 2002) descrie cele cele mai comune două situații de
combinații cu care se prezintă panorama actuală a atletismului: în primul caz, unitatea principală
de echipă este formată din atlet și antrenorul său, cu alți profesioniști care contribuie la un nivel
secundar în cadrul "ordinelor antrenorilor". În cea de-a doua combinație, atletul este înconjurat de
un grup de profesioniști, fiecare contribuind în mod egal la performanța sa. Deși antrenorul are
"mai multă influența ", el sau ea se ocupă numai de pregătirea fizică: proiectarea, evaluarea și
supravegherea de planuri de antrenament fizic. Deoarece ambele sisteme au obținut rezultate
pozitive, evaluarea cu privire la care este cel mai bun poate fi complicată. Prin urmare, psihologul
sportiv ar trebui să obțină cea mai bună performanță posibilă, indiferent de metoda utilizată,
asigurându-se că toți cei mplicați își cunosc contribuția la proces și își îndeplinesc funcțiile în
consecință.
Este important să clarificăm rolul psihologilor sportivi în cadrul acestor "echipe". Astfel
poziția lor va dicta dacă aceștia pot interveni direct cu sportivii sau dacă, așa cum se întâmplă în
alte sporturi, ei pot face acest lucru doar prin antrenor. Dosil (2002) sugerează că atunci când
lucrează cu primul model de formare, în care psihologii sportivi își asumă un rol "secundar" egal
cu cele ale altor profesioniști, atletul solicită, de obicei, serviciile lor în acord cu antrenorul său. În
aceste cazuri, având în vedere influența lor asupra atletului, este important să se stabilească o
bună comunicare cu antrenorul. Mai mult decât atât, se recomandă organizarea unor sesiuni cu
antrenorul prezent, inclusiv unele doar cu antrenorul și să stabilească linii directoare de acțiune
împreună. În acest model, lucrul cu antrenorul este la fel de important ca și lucrul cu
atletul. În cel de-al doilea model, atleții au "mai multă influență" și decid singuri dacă vor
frecventa un psiholog, considerându-l drept un alt specialist care poate ajuta la îmbunătățirea
performanţelor lor. Cu toate acestea, acesta este modelul mai puțin extins, iar experiența arată că
sportivii mai "veterani" tind să opteze pentru această formă de colaborare.. Poate că este vorba de
maturitatea sportivă care dă naștere acestui transfer de responsabilități de la antrenor la atlet.
Cu toate acestea, influența celor care înconjoară atleții nu se limitează doar la imaginea
antrenorului ci și a altor persoane și autorități care le pot afecta performanța. Unele dintre acestea
includ următoarele:
 ”Experți” experimentați. Acest termen se aplică acelor sportivi care și-au încheiat cariera
competițională și tind să consilieze alți sportivi, în special tineri. Desi sfaturile cuiva cu
ani de experiență în sport pot fi o influență pozitivă, în unele ocazii, se sfârșesc prin a
proiecta tot ceea ce i sa întâmplat personal, impunându-si experiențele negative asupra
atletului. Psihologii ar trebui să antreneze sportivi să canalizeze informațiile pe care le
primesc, stabilind un tip de "filtru" care le permite să identifice când li se aplică sfaturile și
când sunt irelevante.
 Părinții și familia. Susținerea părinților și a familiei este esențială la orice vârstă. De la
tinerii talentați la sportivii "stabili", sprijinul total al părinților lor este vital. In orice caz,
influența lor este întotdeauna mai mare pentru sportivii mai tineri. Părinții ar trebui să fie
informați despre cum se realizează instruirea psihologică cu copilul lor și de ce sprijinul
lor este în orice moment este foarte important.
 Partenerul "Fata / prietenul" sau soțul / soția ar trebui să fie luați în considerare atunci
când psihologul sportiv analizează contextul vieții atletului. Influența acestei persoane este
fundamentală și poate explica comportamentul atletului în anumite momente. Sprijinul
necondiționat oferit de el sau de ea, atât în vremurile bune, cât și în cele rele, poate crea un
climat benefic de securitate atletului. Pe de altă parte, partenerul poate, de asemenea, să
aducă probleme: a nu înțelege o astfel de dedicare, având resentimente pentru timpul mai
puțin liber, limitările legate de antrenamentul la un nivel înalt, de faptul că trebuie să
călătorească la sfârșit de săptămână, etc. Psihologii sportivi ar trebui să-i ghideze pe
sportivi și să-i ajute să stabilească o bună comunicare și înțelegere cu partenerul lor.
  Prietenii. Colegii pot exercita, de asemenea, o influență importantă asupra sportivilor.
Prietenii lor ar putea fi colegi de echipă sau din afara mediului sportiv. În prima situație,
va exista o mai mare înțelegere a participării lor un astfel de sport cu aceste caracteristici
și tot ce implică (perioadele de odihnă, fără "ieșiri" și faptul că atletismul necesită o porție
"considerabilă" din timpul lor, etc.). Cu toate acestea, psihologii trebuie să studieze și dacă
există o situație în care "totul" se învârte în jurul atletismului și care ar putea deveni o
problemă potențială (de ex atlet care nu are o supapă de evadare). Când prietenii sunt din
afara atletismului, ei pot "nu să înțeleagă "sacrificiile sportului și pot să-l " ispitească" cu
anumite obiceiuri potențial contraproductive. În acest caz, psihologul sportiv ar trebui să
încerce să canalizeze influența acestui grup de colegi.
 Admiratorii (Fanii). În ultimii ani, influența fanilor a fost studiată pe scară largă. Fără
nici o îndoială că fără un sprijin puternic al fanilor, un sport tinde să dispară, ceea ce
înseamnă că fanii constituie un factor fundamental în continuitatea sa. Influența acestui
grup poate fi pozitivă (recunoașterea sacrificiul implicat în antrenament, admirație,
îndemnarea sportivilor să continue, etc.), precum și negativă (părăsindu-i atunci când
lucrurile nu merg bine, presiune excesivă atunci când au suferit accidentări cu întrebări
continue cum ar fi "Cum te simți azi?", etc.). Psihologul ar trebui să monitorizeze această
variabilă.
 Mass-media este în corespondență cu numărul de fani ai sportului; adică, cu cât este mai
mare numărul de fani și spectatori care participă la un eveniment sportiv, cu atât mai mare
va fi mediatizarea. Din perspectiva psihologiei sportive, ar trebui să înțelegem că cu cât
este mai important o competiție, cu atât mai mare va fi acoperirea mediatică, ceea ce la
rândul său va crește presiunea exercitată asupra sportivilor ( cu atât mai mult într-un sport
precum atletismul unde sportivul aproape sigur nu este obișnuit cu camerele de televiziune
și aparatul de fotografiat cu flash-uri).

SEZONUL ATLETIC ȘI PLANIFICAREA PSIHOLOGICĂ

Sezonul de atletism conține o serie de diviziuni și subdiviziuni care sunt structurate în

funcție de obiectivele specifice ale fiecărui atlet. Garc'ıa-Verdugo și Dosil (2003) indică
necesitatea planificării sezonului, ținând cont de următoarele concepte:
 Activitate: activitatea desfășurată în fiecare sesiune.
 Sesiunea de antrenament: unitatea de bază de antrenament, inclusiv activitățile specifice
și exercițiile.
 Micro cicluri: de obicei durează între 5 și 10 zile, conține un grup de sesiuni de
antrenament care să mențină o structură similară.
 Cicluri lunar: conține diferite micro-cicluri, care durează în general între 15 și 30 de zile.
Încărcătura antrenamentului poate varia în unele micro cicluri.
 Macro cicluri: de obicei, durează mai multe cicluri lunare, coincide cu obiectivel
principalelor sezoane (în timpul iernii, în sală sau în teren variat, iar în timpul verii, cele
în aer liber).
 Sezonul: include unul sau mai multe macro cicluri și de obicei durează aproximativ un
an. Tinde să coincidă cu calendarul federației de atletism.

Ca un sport supus ciclicității, atletismul este împărțit în cicluri macro, cicluri lunare și
micro cicluri (A~n'o, 1997). Sportivii își structurează frecvent sezoanele în două cicluri macro
(sezoanele de interior – sala și cele de exterior) cu 11 până la 12 cicluri lunare și 44 până la 48 de
micro cicluri (în fiecare săptămână de formare). Psihologii sportivi ar trebui să își stabilească
planificarea în jurul acestor cicluri de pregătire fizică.
În primul rând, împreună cu antrenorul și/sau atletul, psihologii sportivi ar trebui să
studieze principalele obiectivele sportive ale fiecărui ciclu. Pentru a contribui la atingerea acestor
obiective și obiectivele psihologice vor fi stabilite în consecință. În al doilea rând, ar trebui să se
definească dificultățile cele mai probabile ce pot să apară în fiecare perioadă, pentru a anticipa
problemele probabile. De asemenea, ar trebui să se țină cont de perioadele de antrenament și de
perioadele de competiție.

O posibilă clasificare a perioadelor se poate realiza după cum urmează (Buceta,1998):

 Etapa (faza) generală de pregătire.
 Etapa (faza) de pregătire de bază.
 Etapa (faza) de competiții minore: concursurile "A" și "B".
 Etapa (faza) de competiții majore: concursurile "A" și "B".

Pentru a ilustra acest lucru, consultăm planificarea unui macro ciclu al unui atlet de
anduranță care este pregătit pentru Campionatele Mondiale de Atletism In sala:
o Septembrie / octombrie: faza generală de pregătire.
o Noiembrie: faza de pregătire de bază, cu concursuri minore "B" (alergări / mile).
o Decembrie: fazele de concurs minore "A" și "B" (curse de alergări în teren și / sau curse
pe șosea).
o Ianuarie: faza de concurs minor (A) (întâlniri internaționale).
o Februarie: faza majora de "A" (Campionate spaniole si Campionate Mondiale).
o Martie: faza majora de competitie "B" (Campionatele mondiale de alergări /crossuri).

După cum se observă, fiecare lună este etichetată în conformitate cu obiectivele stabilite
de antrenor-atlet. Obiectivele psihologice din acest ciclu macro se învârt în jurul fiecărui obiectiv
al pregătirii fizice.
Un alt studiu (Dosil, 2004) definește fiecare dintre aceste perioade și posibilele lor
implicații psihologice:
 Faza generală de pregătire este o etapă necompetitivă caracterizată prin instruire ușoară,
concentrat pe "contactul" cu noul sezon, după o perioadă de odihnă.
 Faza de pregătire de bază este de obicei perioada de antrenament de rezistență, lucru cu
greutăți (sesiuni de greutăți, mulți kilometri efectuați etc.). În unele cazuri, sunt omise
unele avantaje pentru a face concurența mai dificilă cu scopul de a "rupe" monotonia de
antrenament.
 Faza de concursuri minore, inclusiv competițiile A și B, este o perioadă competitivă în
care atletul combină antrenamentele cu competițiile. Competițiile minore "B" sunt acelea
care au o anumită importanță socială (prestigiu), dar la care atletul merge fără să se retragă
din antrenament; adică folosind competiția în sine ca pe sesiune de antrenament mai
dificil. Ele nu sunt considerate esențiale pentru atingerea obiectivelor mai important
Competițiile minore "A" sunt cele care coincid cu un micro ciclu de odihnă permițând
sportivilor să vadă în ce formă se află într-un anumit punct al sezonului. Sunt competiții
ideale pentru practicarea strategiilor psihologice, acționând ca o formare pentru viitoarele
 campionate (competiții majore). În această etapă, activitatea desfășurată în domeniile
generale și etapele de pregătire de bază ar trebui consolidate.
 Faza principală de concurs, inclusiv competițiile A și B, este etapa în care sportivii își
concentrează toată atenția pentru a avea o perioadă competitivă de excelență. Termenul
"A" corespunde acelor campionate considerate a fi principalul obiectiv al atletului (de ex.
Campionatele Mondiala de Atletism in Sala), precum și orice campionat de calificare (de
exemplu, Spanish Indoor Athletics Championships). Competițiile "B" sunt considerate
importante, dar nu principalul obiectivul al sezonului (obiective secundare): Campionatele
mondiale de alergări, Campionatele spaniole de cross etc. Principalul obiectiv psihologic
al sportivului este să pună în practică tot ceea ce a învățat, performând acea abilitate în
procent de 100%.

DETECTAREA SITUAȚIILOR POTENȚALE CU RISC:

PLANUL DE ANTRENAMENT AL ATLETULUI

Una dintre principalele funcții ale psihologului sportiv în atletism și, probabil, în sport,
în general, este de a analiza situațiile care ar putea reprezenta un risc pentru sportivi. Cu acest
scop în minte, este util pentru psihologii sportivi să ia în considerare o serie de recomandări
specifice contextului atletismului (Dosil, 2002) si anume:
 Planul general de pregătire al sportivului. Planul de antrenament fizic al sportivilor de
vârf implică multe ore de dăruire, atât în cadrul cât și în afara antrenamentului. "Volumul
de muncă" fizică pe care și-o asumă ar trebui să corespundă perioadei de odihnă din
perioadele de neșcolarizare. Pe scurt, având în vedere planul general al atletului și ceea ce
face în afara stadionului de atletism este fundamental pentru realizarea performanțelor de
calitate.
 Dedicarea În strânsă legătură cu punctul anterior este gradul de dedicare al sportivului.
Dedicarea totală nu este aceeași cu dedicarea parțială. Când sportivii sunt total dedicați în
atletism, ca activitate profesională, își investesc tot timpul în optimizarea antrenamentului
(sunt capabili să se odihnească după fiecare sesiune, să utilizeze cel mai adecvat orar
pentru antrenament etc.). Sportivii semi-dedicați folosesc o parte din timpul lor pentru
alte ocupații zilnice (muncă, studii etc.), ceea ce implică mai puțin timp pentru asimilarea
antrenamentelor și realizarea unui an "Extra" solicitant. Cu cei care sunt total dedicați,
rolul psihologilor este de se asigura că ”grija lor personală" nu devine obsesivă și, mai
presus de toate, că ei nu învață deconectați de la lumea atletismului în anumite momente.
Cu al doilea grup, funcția lor implică încercarea de a se asigura că atletul îndeplinește
majoritatea antrenamentelor sale în condițiile disponibile, îndrumând și îndreptându-i
către posibilitatea de a avea o dedicare totală.
 Restricții financiare Deseori, gradul de dedicație al unui atlet este legat de posibilitățile
sale financiare. Deși atleții de clasă mondială pot genera câștiguri potențiale mari, mulți
tinerii nu reușesc să-și atingă întregul potențial din lipsă de finanțare. În timp ce unele
națiuni au făcut un efort conștient de a ghida financiar atleții de la sportul de tineret la cei
de rang înalt (în special, SUA și Australia), alții încă nu oferă sprijinul necesar pentru
aceștia, iar circumstanțe economice nu le permit să-și dedice tot timpul atletismului
(renunțarea la taxele de club, plata pentru fizioterapie, costurile de transport și
echipament, subvenții etc.). Prea des mulți sportivi tineri talentați se pierd în bătălia
financiară.
 VARIABILELE PSIHOLOGICE IMPORTANTE ÎN ATLETISM

Cerințele psihologice din fiecare etapă (fază) variază de la un sportiv la altul.

Prin urmare, psihologii recomandă să se identifice dificultățile care pot apărea cel mai probabil la
fiecare individ în parte și modul cum să se ocupe de el. Studierea impactului psihologic al
variabilelor din fiecare perioadă ar trebui să ocupe un loc important în planificarea sezonului.
Folosind studiile prezentate anterior (Dosil, 1999, 2002), unele observații s-ar putea dovedi
interesante pentru psihologii și antrenorii care doresc să aprofundeze mai mult în antrenamentul
minta la sportivi asa um sunt descrise mai jos:

 Motivarea: forța din spatele antrenamentului

Deoarece atletismul este un sport în care sesiunile de antrenament consecvent și repetitiv

sunt fundamentale pentru succes, motivația este o variabilă-cheie care ar trebui să figureze
întotdeauna în atenția și munca psihologilor "(vezi, de exemplu, Hayashi & Weiss, 1994, și
Masters & Ogles, 1995). Ei ar trebui să fie în mod special atenți în privința acestei variabile în
timpul fazei de pregătire atunci când sportivii
se confruntă cu cele mai dificile sesiuni de antrenament (sarcini mai mari de lucru). Importanța
acordată acestui aspect se poate diminua pe măsură ce se încheie sezonul. În perioada în care
atletul intră în faza competitivă, competițiile în sine au un efect motivator (cu cât nivelul
concurenței este mai ridicat, cu atât mai mare este motivația). Inutil să spun că psihologul ar
trebui să fie mereu pregătit atât pentru deficitul de
motivație (submotivație) cât și pentru exces (supramotivație), care apare din rezultatele
antrenamentului și ale competiției. Unul dintre elementele cheile de lucru cu această variabilă este
să se stabilească obiective clare și bine structurate care să permită sportivilor să rămână motivați
în mod constant pe tot parcursul sezonului. De asemenea, psihologul ar trebui să ia în considerare
anumite caracteristici tipice ale acestui sport care provoacă fluctuații ale motivației: momente
proaste la antrenament sau înaintea unei competiții, efortul depus în antrenament care nu se
reflectă în competiție, observând modul în care progresul colegului de echipă în antrenament este
mai mare decât al lor, etc.

 Formarea și "Stresul competitiv"

Situațiile stresante sau potențial stresante trebuie controlate pe tot parcursul sezonului.
Circumstanțele care provoacă stări de anxietate și stres pentru sportivi pot apărea în orice moment
(de exemplu, apropierea unei competiții majore și considerarea că aceștia nu sunt în formă). În
mod special ar trebui să se pună accentul pe etapele minore și cele majore ale competițiilor, care
sunt, de obicei, cele cel mai stresante pentru sportivi. Strategiile psihologice învățate în etapa de
pregătire pot fi aplicate pentru a evita apariția "stresului competitiv". În anumite ocazii,
antrenamentul în sine poate, de asemenea să fie o sursă de stres. Prin urmare, observarea permite
psihologului sportiv să determine care dintre situațiile de zi cu zi pot avea o influență negativă
asupra progresului sportivului.

 Încredere în sine la atleți

Această variabilă este considerată esențială pentru obținerea rezultatelor în atletism

(Martin & Gill, 1995). Când sunt implicați în competiții majore, sportivii ar trebui să aibă
încredere totală în capacitatea lor și să-și manifeste întregul potențial. Fazele minore de competiții
și etapele de pregătire ar trebui să permită unui sportiv să câștige progresiv încrederea în sine.
Pentru a evita formarea unor așteptări nerealiste, psihologul sportiv trebuie să-i învețe să analizeze
într-un mod realist forma în care
sunt în, și să nu-i lase să creadă că vor funcționa mai bine sau mai rău decât pot cu adevărat.

 Nivelul de excitare

Perioadele de concurs sunt potrivite pentru identificarea nivelului optim de activare a

sportivului Sportivii trebuie să devină conștienți de nivelul lor și să învețe să-l ajusteze în funcție
de circumstanțe. Atunci când sarcina fizică este ridicată sau când au fost realizate sesiuni de
antrenament intense, nivelul de activare al sportivilor se va ridica frecvent peste normal.

 Atenția și concentrarea în atletism

Concentrarea este o variabilă importantă în fiecare perioadă a sezonului atletic: pentru a

realiza obiectivele stabilite la antrenament; pentru a combina exigențele de atenție la
antrenamente și în competiții în faza competițiilor minore (formare de concentrare și control al
atenției pentru majoritatea competițiilor). Concursurile majore necesită o concentrare totală și
orice ușoară "eroare" ar putea submina performanța atletului.

 Coeziunea în grup

Deși atletismul este considerat un sport individual, colegii de echipă, de club sau de
antrenament sunt importanți pentru a obține performanțe ridicate. Așa cum am văzut mai
devreme, antrenamentul dur în perioadele pregătitoare devine mai ușor de gestionat atunci când
există o echipă de antrenament care împărtășește aceleași obiective și se sprijină reciproc. Pe
măsură ce sezonul continuă și odată cu sosirea competițiilor, dinamica formării în grup este
adesea modificată și înlocuită cu mai multe lucrări individuale. Sportivii încep să se concentreze
asupra competițiilor individuale, desfășurând sesiuni de formare mai specifice pentru a-și atinge
cele mai bune performanțe personale.
 ANTRENAMENTUL MENTAL CA ȘI COMPLEMENTARE
A ANTRENAMENTULUI FIZIC

Nevoia de a adapta antrenamentul mental la pregătirea fizică este un alt domeniu

considerat important pentru psihologii care lucrează în atletism. O premisă de bază pentru a
ajunge la performanțe de elită este că existp anumite aptitudini fizice pentru atletism. Fără
acestea, oricât de bună ar fi pregătirea psihologică, vor exista întotdeauna anumite limite.
În ceea ce privește acest concept și din experiență se pot distinge următoarele trei tipuri
de atleți:
1. Cei care vor dar nu "pot": sportivi ale căror calități fizice sunt limitate și ori cât de
mult ei încearcă, nu sunt capabili să ajungă elita.
2. Cei care pot, dar "nu doresc": sunt acei sportivi cu condiții fizice extraordinare
(talent), dar care pur și simplu nu pun atât de mult angajament cât ar trebui în sport. Acest lucru se
poate datora unei orientări slabe sau unei atitudini "pasive".
3. "Ceilalți": aceia care posedă cu siguranță anumite calități fizice și care cu ajutorul
unei bune pregătiri psihologice ar putea ajunge la nivel de elită.
Din punctul de vedere al unui psiholog sportiv, fiecare dintre aceste trei "tipuri" de atleți
impune o abordare specifică. Cu primul grup, este important să îi ajutăm pe atleții să formuleze
așteptări realiste și să înțeleagă în ce măsură eforturile lor fizice le vor permite să și
îmbunătățească rezultatele.(Dosil, 2004). Cu a doua categorie, canalizarea influențelor externe
spre a nu-i împiedica să se "concentreze" asupra atletismului, optimizarea performanțelor lor prin
intermediul unor tehnici psihologice, coordonarea activităților lor sportive cu studii universitare
etc., constituiee activitatea de bază a psihologului. În cele din urmă, al treilea grup, sportivii po fi
ajutați să -și aprecieze situația,să-și cunoască limitele și efortul care va fi necesar, deasemea toată
asistența oferită celui de al doilea grup este necesar și aici.
În mod logic, dintr-o perspectivă de performanță, sportivii din grupul 2 sunt ca
"diamante neșlefuite" pentru antrenori și psihologi. Atunci când un sportiv obține rezultate
excelente fără a fi beneficiat de un antrenament psihologic specific el sau ea aproape sigur are
potențialul de a și îmbunătăți rezultatele. Desi munca desfășurată cu sportivii din grupa 1 și 3 este
mai dificilă (nu se obține recunoașteri importante din mediul extern) oferă o satisfacție personală
care permite aprecierea eficientei autentice a psihologiei sportive - în principal și în aspectul
educațional - (Dosil, 2001).
Având în vedere toate aceste lucruri și luând în considerare existența predominantă a acestor tipuri
de atleți, putem defini cele două funcții de bază ale psihologului sportiv și anume: pe de o parte,
optimizarea pregătirii sportivilor și a performanței în competiții; și pe de altă parte, să-i ajute în
viața lor generala ca dezvoltare personală.

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ PENTRU ANTRENAMENTE

 În numeroase ocazii, pregătirea psihologică s-a concentrat numai asupra competiției,
fără a ține seama de importanța sa în antrenamentul zilnic. Psihologul sportiv ar trebui să
aprecieze faptul că, dacă sportivii nu reușesc să se antreneze la nivelul cerințelor necesare, nu vor
putea să-și îndeplinească nivelul dorit nici în competiție.
Având în vedere acest lucru, unele considerente care ar trebui să figureze în pregătirea
psihologică a antrenamentului vor fi prezentate în continuare. În general, atunci când un atlet
începe să lucreze cu un psiholog sportiv întâlnim trei posibilități:
(1) atletul s-a apropiat de psiholog din proprie intiativă
(2) atletul merge la psiholog la inițiativa antrenorului sau;
(3) atletul merge la psiholog după ce a luat o decizie comună cu antrenorul său
Logic, în funcție de cine a luat inițiativa, psihologii vor proceda într-un fel sau altul.
Dacă a fost decizia atletului, opiniile antrenorilor despre rolul și imaginea psihologului ar trebui
să fie să nu fie trecute cu vederea și, dacă este posibil, să se țină un interviu cu aceștia. Cu toate
acestea, în cazul în care a fost antrenorul cel care a luat inițiativa, abordarea inițială se va
concentra pe explicarea sportivilor cum poate un psiholog sportiv să-i ajute. Dacă ar fi o decizie
comună, ar trebui să existe un avantaj dat de această situație pentru a stabili o bună comunicare,
definirea rolurilor și funcțiilor cele trei actori (atlet, antrenor și psiholog). Antrenamentul
psihologiei sportive poate fi efectuat într-un cadru clinic sau în spațiul antrenamentului (pista de
atletism). Cu toate acestea, combinarea pregătirii în ambele contexte este ideală. Din punct de
vedere psihologic, deoarece sesiunile inițiale servesc la "stabilirea" relației psiholog- atlet-
antrenor, acestea necesită un mediu adecvat și ar trebui să aibă loc în mod ideal într-o cabinet
(clinică) sau într-o clasă adaptată special (așa cum este descris în capitolul 1, online poate fi de
asemenea folositor). Este fundamental faptul că atleții explică psihologului exact ceea ce doresc
să obțină în antrenamente / competiții. Mai mult, o anumită aderare/alianță pentru antrenamentul
mental ar trebui să fie realizate precum și programarea de sesiuni regulate (la fel ca la
antrenamentul fizic al sportivilor pe o bază zilnică, antrenamentele mentale necesită aceeași
dedicare regulată).

Pregătirea pentru antrenament: aspecte psihologice importante

Obiectivul principal al psihologiei sportive este acela a obține alianța pentru realizarea
planului de pregătire fizică și optimizarea timpului pe care un sportiv îl dedică sportului.
Conceptul se bazează pe ideea că fiecare zi de antrenament este unică și, prin urmare, produce o
serie de procese de învățare care permit unui individ să crească în calitate de atlet și de persoană.
Pentru a îndeplini cele mai mari aspirații sportive, toată pregătirea psihologică ar trebui să
funcționeze într-un mod similar. Pentru început, un psiholog poate aplica strategii motivaționale
pentru a ajuta la depășirea atletului în sarcina de antrenament. Atletismul necesită o grămadă de
antrenamente extrem de dure (de exemplu, o sesiune de antrenament pentru maraton poate
implica rularea la 30 km non-stop), sesiuni pe care atletul nu le place (de ex., 2 ore de lucru la sala
de sport pentru un aruncător), altele după ce au concurat prost, iar altele în zile proaste pe care și
le-au făcut singuri etc. De aceea, antrenorii ar trebui să ia în considerare factorul motivațional în
proiectarea planurilor de antrenament și sportivii ar trebui să utilizeze tehnici motivaționale care
să-i ajute să și le îndeplinească. În aceste situații este cazul să intervină psihologul sportiv ca și
consultant pentru ambii, direcționându-i să depășească orice dificultăți pe care le întâmpină.
Observare este esențială pentru a preveni lipsa de motivare față de antrenament (care, ocazional,
poate duce la abandonarea sesiunilor). În mod logic, fiecare sesiune, în fiecare săptămână și în
fiecare lună antrenamentul ar trebui să aibă obiective fixe, foarte motivaționale (așa cum se vede
în procesul de planificare). Stabilirea obiectivelor ar trebui, în mod ideal, să fie realizată în comun
de către atlet, antrenor și psiholog. De exemplu, un atlet de mijloc care are nevoie să alearge în
continuu peste 45 de minute, care sunt necesare pentru a-și îmbunătăți performanțele poate utiliza,
în principal, strategii pentru a le ușura efortul (de exemplu, alergând într-un grup, ascultând
muzică sau alte forme de distragere a atenției etc.). Într-un studiu recent, Tenenbaum și colab.
(2004) explică faptul că se pot utiliza casete muzicale pentru a fi perseverenți si a face față
senzațiilor de efort. Psihologi și psihologi antrenorii trebuie să găsească căi creative pentru a
combina tehnicile fizice, tehnice, tactice și psihologice cu care lucrează la antrenamente, făcându-
le cât mai plăcut posibile. Mulți antrenori cred greșit că dacă sportivii se bucură de ei înșiși, nu se
concentrează. Acest lucru este departe de adevăr - este adesea cea mai bună cale pentru un atlet să
fie motivat și concentrat asupra sarcinii; prin urmare, învățarea continuu în timpul
antrenamentelor. Psihologul îi va învăța pe sportivi diverse strategii psihologice, cum ar fi
controlul gândurilor (Dosil, 2004), astfel încât aceștia să reușească să se concentreze pe
activitățile și obiectivele lor de antrenament, scăpând problemele din viața de zi cu zi (de
exemplu, probleme la școală, probleme de familie, etc).

Pentru unii atleți, antrenamentul poate deveni adesea o adevărată competiție zilnică,
ceea ce este o eroare pentru că sporește posibilitatea de se epuiza psihic și de a trăi o stare de stres
zilnic. Psihologul ar trebui să aibă în vedere faptul că sesiunile de antrenament în care sportivii
caută timpuri bune (pentru a vedea în ce formă se află), precum și pe acelea în care nu
funcționează bine sau la fel de bine cât consideră ei
că ar trebui să fie în comparație cu colegii lor, pot provoca anxietate și conduce la scăderea
încrederii în sine.
La rândul său, acest lucru poate conduce la un "antrenament competitiv", în care se
activează mai mult decât este necesar. De asemenea, presiunile antrenorului și ale altor persoane
care âi influențează ar trebui să fie luate în considerare de către psiholog, deoarece pot provoca
sportivilor o stare de disconfort în antrenamentul lor.
Factorul social este relevant în fiecare sport și, în cazul atletismului, sesiunile de
antrenament sunt de obicei efectuate în grupuri. Una dintre funcțiile psihologului și ale
antrenorului este de a studia (în general, prin observare) dacă există relații adecvate în cadrul
antrenamentului în echipă. Lucrul în grupuri este recomandat pentru a obține performanțe mai
bune în antrenamente și,mai târziu, în competiții. Când relațiile sociale dintr-un grup sunt
adecvate acestea acționează ca o supapă de eliberare pentru sportivi, permițându-le să se simtă
protejați în momente dificile și oferindu-le oameni care sa le ofere sprijin în situațiile complicate
ce pot apărea pe tot parcursul sezonului.
Lucrul cu empatia, o bună comunicare și o atitudine pozitivă, atât în cazul
propriilor situațiile precum și în cele ale altora, ar trebui să facă parte din programul de
antrenament psihologic al atletului. Așa cum este important să ai grijă de relația atlet-atlet este de
asemenea crucială menținerea unei bune relații atlet-antrenor. Așa cum am spus mai devreme,
antrenorul tinde să fie elementul fundamental în acest sport și este, de obicei, cel la care un
sportiv vine si și confesează. Prin urmare, este esențial pentru psiholog să lucreze direct cu
antrenorii. De fapt, aceasta este influența lor, este vital pentru psihologi să instruiască antrenorii
cu privire la modul în care aceștia
să comunice eficient cu atleții lor; ce să spună, cum să spună și când să spună.
 În cele din urmă, în colaborare cu antrenorul, psihologii sportivi ar trebui să le explice
sportivilor importanța stabilirii unor serii de obiceiuri sănătoase care le vor permite să "asimileze"
instruirea zilnică (de exemplu, exerciții de flexibilitate de 10 până la 15 minute, după aceea,
odihna între 9 și 10 ore, asigurându-se că aceștia se antrenează în același timp în fiecare zi,
separând suficient de multe sesiuni, având grija de hrana lor, etc.).

Controlul antrenamentului psihologic

Ca și în cazul antrenamentului fizice, antrenamentul psihologic necesită monitorizare.

Cel mai frecvent utilizate metode de evaluare, care au dat cele mai bune rezultate în mediul
atletic, sunt interviurile / chestionarele (clinice) și observațiile (în câmp). De exemplu, Gaudrean,
El Ali și Marivain (2005) au folosit un eșantion de participanți la maratonul din 2001 de la New
York pentru a-și revizui Inventarul lor Sportul de Competiție.
Pentru a controla antrenamentul psihologic în același mod ca și antrenamentul fizic,
auto-înregistrările permit evaluarea măsurii în care atletul respectă planul de antrenament
psihologic. Majoritatea atleților sunt obișnuiți să își completeze planurile de antrenament fizic;
acesta este să spunem, să înregistreze ceea antrenează în fiecare zi, ce durate etc. În aceleași
direcție, ar putea fi pregătită o înregistrarea aspectelor psihologice ale fiecărui atlet, înregistrând
următoarele detalii: sarcina psihologică efectuată în timpul antrenamentului, evaluarea (de
exemplu, în ce măsură
au îndeplinit obiectivul, pe o scară de la 1 la 10), comentarii (probleme care au apărut etc.).
La sfârșitul sezonului, după ce au adunat toate rapoartele atletului, psihologul sportiv
poate realiza o evaluare finală, prezentând atât antrenorului, cât și sportivului (nu datele specifice
furnizate, deoarece aceasta sunt confidențiale, dar prin demonstrarea în general a modului în care
s-au îmbunătățit diferite aspecte prin antrenamentul mental). Un studiu progresiv ca acesta va
favoriza continuarea activității psihologului în club și va permite stabilirea unor noi obiective
pentru următorul sezon.

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ A COMPETIȚIILOR

Competiția este momentul în care sportivii trebuie să dea tot ce au mai bun, în care
antrenamentul ar trebui să se vadă și în care rezultatul este un produs al eforturilor lor în timp. Cu
toate acestea, sunt multe ocazii în care nu se întâmplă așa iar sportivii se confruntă cu serie de
contradicții fără explicații ("După toate antrenamentele pe care le-am făcut, ce timp slab!",
"antrenamentele mele sugerau că voi face un nou record personal ", antrenorul mi-a spus că aș
putea alerga cu 10 secunde mai repede ", etc.). Când apar aceste situații, sportivii caută de obicei
răspunsuri la factori externi ("A fost vreme rea", "A fost prea cald", "Rivalii mei sunt sunt într-o
formă mai bună"…) sau factori interni ("nu m-am simțit bine", "nu am dat totul", "nu am fost
concentrat "), omițând faptul că factorii psihologici determină aproape întotdeauna performanța.
Din această perspectivă, psihologia sportivă în competiție ar trebui să permită sportivilor să
performeze la același nivel pe care l-au atins la antrenamentul fizic. Cu alte cuvinte, obiectivul
principal este maximizarea performanțele fizice.
Există situații în care nici atletul, nici antrenorul nu apreciază pe deplin potențialul unui
antrenament psihologic. Dacă un atlet atinge unele rezultate acceptabile, aceasta îi convinge
adesea să continue să lucreze aspectul fizic, neglijând valorile factoril psihologici. Majoritatea
consultărilor privind psihologia sportivă apar din cauza unei probleme specifice în cadrul
competițiilor: ("Mă simt foarte nervos", "Nu pot dormi cu o noaptea înainte", "M-am blocat",
etc.), deși sportivii treptat includ un psiholog sportiv în echipa lor obișnuită la începutul
sezonului, doar ca un alt profesionist care îi ajută să funcționeze mai bine. Mulți sportivii au fost
plăcut surprinși de cât de favorabil a fost un program psihologic pentru ei, chiar dacă aceasta nu a
produs încă cele mai bune performanțe personale.
Ca și în cazul antrenamentelor, psihologul sportiv ar trebui să se pregătească în mod
special pentru competiții. Prin urmare, se recomandă întâlnirea cu atletul cu câteva zile înainte și
după fiecare concurs. Poate că o diviziune utilă, deși oarecum generică, este să se stabiilească trei
etape: pre-competițională, competiția în sine și post-competiția. Având în vedere importanța
tuturor acestor trei etape, vom descrie aspectele fundamentale ale abordării fiecăreia (Bloom,
Duran-Bush și Salmela, 1997; Dosil, 1999, 2002; Schomer, 1986).

Etapa Pre-competițională

În clinică sau într-un loc liniștit, psihologul sportiv va stabili un plan (o formă de
ghidare)a ceea ce ar trebui să facă sportivul înainte de competiție. Această sesiune poate fi
structurată în următorul mod:

Un plan de instruire pentru ultima săptămână / lună anterioară concursului

Psihologul sportiv, împreună cu atletul (și, în unele cazuri si cu antrenorul), vor realiza o
analiză a antrenamentului final al săptămânii / lunii. Obiectivul este de a identifica care este forma
fizică actuală a atletului, astfel încât să se stabilească o serie de obiective corespunzătoare
competiției. Cu toate acestea, sportivii tind să-și formeze percepții subiective pe baza sesiunilor
lor de antrenamente finale. Inutil să spunem că dacă se întâmplă să se antreneze rău în această
perioadă, indiferent de motiv, le poate dărâma încrederea lor înainte de competiție și își creează
așteptări negative. Psihologul ar trebui să se pregătească pentru această eventualitate, deoarece
percepția (credința) atletului cu privire la forma în care se află determină adesea performanța în
momentele dificile ale unei competiții.

Planurile personalizate

Deoarece caracteristicile psihologice variază de la un individ la altul, un plan pre-

competițional trebuie elaborat pentru fiecare atlet, fiecare cu propriile sale particularități.
Următoarele aspectele pot fi utilizate ca un ghid:
 Stabilirea obiectivelor: rezultatul dorit și modul în care va fi atinsă performanța.
 Călătoria la competiție: pregătirea pentru călătorii lungi (muzică, reviste, etc.), fiind
conștienți de eventualele întârzieri etc.
 "Planificarea" zilei: planificarea zilei concursului astfel încât atleții să știe ce au de făcut în
fiecare moment: "La ora 10 mă ridic și fac un duș, la ora 10:30 am micul dejun, la ora
11:15, mă odihnesc în fața televizorului, la 12:30 îmi fac încălzirea și exercițiile de
întindere. "
 Stabilirea momentelor pentru pregătirea și studierea competiției: Două lucruri sunt
intenționate aici: (1) sportivii ar trebui să-și petreacă anumite momente pregătindu-se
pentru competiție (nu în timpul perioadei de odihnă), astfel încât să nu si petreacă toată
 ziua "mergând în cerc" și (2) ar trebui analizată tactica cursei, rivalii etc. care le vor
permite să realizeze o reală analiza a concurenței viitoare.
 Includerea cerințelor psihologice specifice ale fiecărui atlet în plan, cum ar fi orientări
pentru îmbunătățirea aspectelor psihologice specifice.

"Cardul de concurs"

Aceasta este o metodă pe care psihologii sportivi o pot folosi, mai ales în timpul
sesiunilor inițiale. Aceasta presupune scrierea unui rezumat al celor mai importante aspecte pe
care sportivul să și le amintească în atmosfera competițională. De cele mai multe ori, psihologul
nu va fi prezent pe traseu atunci când atletul concurează și având un "sprijin psihologic" de acest
fel aceasta este foarte util pentru a spori încrederea în sine a atletului. Experiența arată că sportivii
sunt extrem de recunoscători pentru primirea acestui "memento" sub forma unei scrisori
tradiționale, în care
liniile directoare (aspecte care să te ajute să treci peste) sunt implicite: "Ai avut timpi foarte buni
în ultimele sesiuni de antrenamente…" (încredere în sine), "…deși competiția aceasta este un
obiectiv secundar, ar trebui luată în serios, deoarece mă va pregăti pentru competițiile viitoare…“
(nivelul de activare și motivare).

Competitia

Perioada de competiție nu începe când pistolul de pornire se declanșează, când se

realizează o aruncare sau când un atlet părăsește pista. Începe atunci când atletul se simte că totul
se învârte în jurul evenimentului. Majoritatea sportivilor au o serie de rutine înainte de a participa
la competiție, pe care un psiholog ar trebui să-le studieze pentru a îmbunătăți detaliile care le pot
afecta performanțele. Câțiva factori cheie care trebuie luați în considerare pentru pregătirea
psihologică a unui concurs îi vom descrie acum.

Călătoria spre stadion și momentele înainte de încălzire

Drumul până la stadionul de atletism este un moment care poate fi pregătit dinainte, la
fel ca și sosirea, intrarea și timpul care trece înainte ca sportivul să înceapă să se încălzească
pentru un eveniment.
Comentariile multor sportivi sunt de acord că există o anumită presiune în călătoriile cu
autobuzul sau într-o mașină ("Este locul în care respirați un mediu de tensiune și fiecare persoană
se gândește la ceea ce va face"); intra pe stadion, unde se confruntă cu o mulțime de situații
potențial stresante: spectatorii care apreciază pe ceilalți sportivi care sunt deja în concurs,
zgomotul difuzorului, pistolul de start etc. ("Este incredibil, pășești în stadion și pulsul se mărește,
mâinile încep să-și transpire și te gândești că în curând va fi rândul tău. "); chiar și timpul care
trece înainte de a începe să te încălzești: oameni care întreabă în ce formă se află, își revăd din
nou rivalii și prietenii, oamenii cu care concurează, etc. ("Comentariile rivalului meu mă fac
extrem de nervos, a trecut o vreme de când nu l-am văzut și când încep să-mi spună despre
pregătirea lor, mă simt nesigur, pentru că e mai bine decât ceea ce am facut eu.")

Încălzirea fizică și psihologică

 Așa cum există o încălzire fizică, este esențial să se efectueze o încălzire psihologică. În
funcție de caracteristicile personale ale atletului, va trebui pus un accent mai mare pe un aspect
sau pe altul: pentru unii poate însemna sporirea încrederii, pentru altii motivarea, etc. Cu toate
acestea, cel mai important lucru este ca sportivul să intre în cursă cu sentimentul că este complet
pregătit, fizic și mental.

Înainte de pornire

Momentele imediate înaintea unui start, a unei aruncări sau a unei sărituri sunt extrem
de importante din punct de vedere psihologic. Pierderea concentrării în acest moment poate
provoca rezultate dezastruoase în competiție (un start ratat, un salt fără sărituri, poziționarea slabă
la distanță / distanța mijlocie în cursă, etc.). După cum s-a sugerat într-un alt studiu (Dosil, 1999),
atleții ar trebui să fie total concentrați pe planul lor de cursă, săritură sau aruncare, știind perfect
ceea ce trebuie să facă, fără să permită nici unei îndoieli să se strecoare.

Competiția însăși

 Planificare performanței. O strategie extrem de utilă, care trece adesori

 neobservată, este planificare performanței. În orice disciplină (alergari, sarituri, aruncari),
sportivii ar trebui să știe exact ce ar trebui ei să facă. În probele de sărituri și aruncări, să
învețe să fie relaxați și stara lor psihică rificată între încercări, menținerea concentrației în
timpul probei, concentrându-se pe tehnică și îmbunătățirea cu fiecare încercare sunt factori
importanți. În probele de alergări, există o strategie clară de urmat, unde să se poziționeze,
unde să se schimbe ritmul, pe care rival să-l urmărească atent, etc este, de asemenea,
esențial.
 "Depasirea limitelor" Obiectivul final al unui concurs este de a "da totul", performând la
maxim. Prin urmare, trebuiesc folosite strategii psihologice adecvate pentru a ajuta în
această muncă. În multe situații, limita nu se află în organism, ci în minte.
 Strategii psihologice Strategiile utilizate în sărituri și aruncări nu sunt aceleași ca și cele
utilizat în probele de alergări. În primele două discipline, pauzele dintre încercări
marchează ritmul de competiție și sportivii trebuie să se adapteze la acest lucru prin
utilizarea controlului gândurilor, relaxare, vizualizare și o serie de alte tehnici. Cu toate
acestea, în probele de alergări nu există pauze și totul se întâmplă foarte repede. Sportivii
își ating limitele fizice (frecvență cardiacă crescută), ceea ce face dificil proesul de
gândire, astfel încât a învăța să-ți controlați mintea la "această viteză" este o abilitate
esențială (în multe cazuri, gândurile apar ca "flash-uri"). Strategiile utile includ: "cuvinte
cheie", care ajută la controlul gândurilor negative și le transformă în reflecții pozitive,
concentrarea pe unii stimuli externi pentru a minimiza suferința, împărțirea competiției în
secțiuni cu obiective clare pentru fiecare etapă etc. (vezi Goode & Roth, 1993 și Tammen,
1996, pentru o revizuire a acestei literaturi).

Variabilele psihologice în timpul competiției

Unele variabile importante sunt:

  Încrederea Sesiunile anterioare de antrenamente și concursurile ar trebui să figureze în
planul psihologic competițional, deoarece acestea pot indica încrederea scăzută,
"încrederea falsă" și / sau încrederea excesivă.
 Concentrarea asupra planului de competiție Ar trebui să se asigure că sportivul este
concentrat asupra planul convenit în prealabil cu antrenorul și psihologul, deși el sau ea
trebuie să ia în considerare și condițiile fiecărei competiții. Planul de concurs ar trebui să
fie flexibil, adaptat la circumstanțe neprevăzute. Cu cât atenția sportivului se concentrează
mai mult pe plan, sporesc șansele de succes.
 Anxietate/stres În momentul competiției, sportivii ar trebui să angajeze automat tehnici
pentru a reduce anxietatea și stresul. Dacă simt că apar simptome de suferințe care ar
putea să le afecteze performanța, ar trebui să angajeze strategiile psihologice stabilite în
prealabil
 Motivația este importantă atunci când atleții nu sunt "în formă" sau când se află în
competiție din nou, după un concurs cu performanțe slabe sau a unei sesiuni de
antrenament. În acest sens, psihologul ar trebui să urmărească stabilirea unor obiective
motivante pentru fiecare competiție, atletul învățând ceva nou la fiecare concurs încheiat.
Stabilirea fiecărui concurs ca fiind o ocazie de trăi noi provocări, cu noi factori de luat în
considerare (de exemplu, testarea unei noi strategii psihologice în concurs), va genera o
mai mare motivație și niveluri crescute de concentrare.

Post-competiția

Odată ce competiția s-a încheiat, pot fi efectuate o serie de rutine fizice și psihologice. Așa
cum se recomandă să întinzi și să relaxezi mușchii cu miscări blânde de încalzire ți flexie, etc
psihologic, este esențial să se analizeze obiectiv performanța.Câteva dintre recomandări includ:
- Obiectivul principal ar trebui să fie recâștigarea controlului după o competiție și pregătirea
pentru toate rundele rămase (în special în campionate, atunci când sunt diferite probe / runde care
se desfăsoară într-un timp scurt).
-Proiectați o matrice care să evidențieze aspectele pozitive și negative și cum pot fi acestea
îmbunătățite (Lorenzo, 1996; Dosil, 1999), fiind realist cu performanța și întelegând foart clar
că "în fiecare concurs există întotdeauna ceva pozitiv ".
- Efectuați un raport de auto-evaluare al concursului. Este important ca un atlet să înregistreze
competiția pentru a putea efectua o evaluare globală la sfârșitul unui sezon sau al unui ciclu.
Această înregistrare ar trebui să includă: numele concursului, data și ora / distanța / înălțimea
realizată; evaluarea și comentariile privind activitatea psihologică preconcurențială; evaluare
și comentarii cu privire la obiectivele fizice și psihologice ale competiției (Dosil, 2002).

CONCLUZII FINALE

În ultimii ani, cerințele psihologice ale unui sport, cum ar fi atletismul, au condus
la o prezență psihologică sporită în cadrul echipelor de asistență sportivă. Primul pas către
începerea activității psihologice cu sportivii este înțelegerea sportului în profunzime, probele
specifice, profesioniștii care sunt de obicei implicați, structura sezonului și toate inputurile și
output-urile acestuia. Mai mult, planificarea mentală pentru a corespunde pregătirii fizice
este necesară pentru a obține rezultate bune. În acest proces de planificare, s-a făcut o
distincție între fazele de formare și competiție, fiecare având caracteristici unice, care
necesită un tratament special. Acest capitol sa străduit să creeze un ghid pentru psihologii
sportivi care se angajează în atletism, răspunzând la toate întrebările care ar putea apărea.
Prin urmare, subiectele anterioare au fost descrise, având ca scop relaționarea aspectelor
teoretice cu experiențele personale din domeniul aplicat.
REFERINȚE:

1. Ano, V. (1997). Planificaci´on y organizaci´on del entrenamiento juvenil. Madrid:

Gymnos.
2. Bloom, G., Duran-Bush, N. and Salmela, J.H. (1997). Pre- and postcompetition routines of
expert coaches of team sports. The Sport Psychologist, 11(2), 127–141.
3. Buceta, J.M. (1998). Psicolog´ıa del entrenamiento deportivo. Madrid: Dykinson.
4. Dosil, J. (1999). A Formaci´on do Deportista: Preparaci´on psicol´oxica do atleta.
Santiago de Compostela: Lea.
5. Dosil, J. (2001). Psicolog´ıa y deporte de iniciaci´on. Ourense: Gersam.
6. Dosil, J. (2002). Entrenamiento psicol´ogico en atletismo. In J. Dosil (ed.), El psic´ologo
del deporte: asesoramiento e intervenci´on (pp. 207–238). Madrid: S´ıntesis.
7. Dosil, J. (2004). Psicolog´ıa de la actividad f´ısica y del deporte. Madrid: McGraw-Hill.
8. Garc´ıa-Verdugo, M. & Dosil, J. (2003). Bases del entrenamiento deportivo. In J. Dosil
(ed.), Ciencias de la Actividad F´ısica y del Deporte (pp. 43–90). Madrid: S´ıntesis.
9. Gaudrean, P., El Ali, M. & Marivain, T. (2005). Factor structure of the Doping Inventory
for Competitive Sport with a sample of participants at the 2001 NY marathon. Psychology
of Sport and Exercise, 6(3), 271–288.
10. Goode, K.T. & Roth, D.L. (1993). Factor analysis of cognitions during running:
association with mood change. Journal of Applied Sport Psychology, 15, 375–389.
11. Hayashi, C.T. & Weiss, M.R. (1994). A cross-cultural analysis of achievement motivation
in Anglo- American and Japanese marathon runners. International Journal of Sport
Psychology, 25(2), 187– 202.
12. Lorenzo, J. (1996). El entrenamiento psicol´ogico en los deportes. Madrid: Biblioteca
Nueva.
13. Martin, J.J.&Gill, D.L. (1995). Competitive orientation, self-efficacy and goal importance
in Filipino marathoners. International Journal of Sport Psychology, 26(3), 348–358.
14. Masters, K.S.&Ogles, B.M. (1995). An investigation of the different motivations of
marathon runners with varying degrees of experience. Journal of Sport Behavior, 18(1),
69–79.
15. Morgan, W.P. (1980). The mind of the marathoner. Psychology Today, 11, 38–49.
16. Schomer, H.H. (1986). Mental strategy training programme for marathon runners.
International Journal of Sport Psychology, 18, 133–151.
17. Tammen, V.V. (1996). Elite middle and long distance runners associatives/dissociatives
coping. Journal of Applied Sport Psychology, 8, 1–8.
18. Tenenbaum, G., Lidor, R., Lavyan, N., Morrow, K., Tonnel, S., Gershgoren, A., Meis, J. &
Johnson, M. (2004). The effect of music type on running perseverance and coping with
effort sensations. Psychology of Sport and Exercise, 5(2), 89–109.