UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE DISERTATIE
,,SCOPUL SOCIAL SI ADMINISTRATIA PUBLICA”

Coordonator:

Conf.univ.dr.

Nicu Alina Livia

Autor:

Savin Mihaela

Anul I Drept

Grupa 5110

Craiova

2019
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie

Se manifestă o influenţă a mediului social asupra administraţiei publice, care este obligat să se
adapteze permanent la circumstanţele în continuă transformare din mediul social. Pe baza
datelor privind nevoile mediului social, sistemul adm.publice are posibilitatea să-şi adapteze
structurile proprii la modalităţile de acţiune.

2
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie

Cuprins :

Introducere

Capitolul: I Originea si evolutia administratiei ca fenomen social

1.1 Originea stiintei administratiei

1.2 Izvoarele dreptului administrativ
1.3 Ce este administratia publica ?
1.4 Principiile administratiei publice
1.5 Sarcinile sistemului administratiei publice

Capitolul: II Bazele administratiei publice

2.1 Administratia publica in acceptiunea de activitate

2.2 Administratia publica in acceptiunea de sistem

2.3 Mediul administratiei publice

2.4 Administratia publica si mediul politic

2.5 Administratia publica si mediul juridic

Capitolul:III Functiile sistemului administratiei publice

3.1 Raporturi juridice de subordonare a particularilor fata de organele

administratiei publice

3.2 Raporturile juridice de folosire a serviciilor publice

3.3 Raporturile juridice de colaborare si participare la realizarea serviciilor care

revin administratiei publice

3.4 Sarcinile sistemului administratiei publice

Capitolul:IV Importanta sociala a administratiei

4.1 Administratia publica si provocarile sociale

4.2 Serviciile sociale

3
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie
4.3 Sistemul organelor administratiei publice

4.3.1 Notiunea de organ al administratiei publice

4.3.2 Personalul organelor administratiei publice

4.3.3 Competenta organelor administratiei publice

4.4 Societatea si scopul social

Concluzii

Bibliografie

4
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie

Capitolul: I Originea si evolutia administratiei ca fenomen social

1.1 Originea stiintei administratiei

Inca de la inceputul secolului al XIX-lea diversi autori de formatie tehnica sau de

formatie juridica au manifestat interes pentru stiinta administratiei. S-au formulat
diferite caracterizari ale stiintei administratiei, dintre care retinem urmatoarele: stiinta a
principiilor rationale ale administratiei, stiinta politica, stiinta sociala si economica,
stiinta politica si tehnica, stiinta partilor organizatorice si tehnice comune administratiei,
stiinta sarcinilor administratiei, stiinta organizarii administratiei.

1.2 Izvoarele dreptului administrative

Din punct de vedere formal, noţiunea de izvor de drept desemnează forma în care este
materializată norma juridică, prin care statul, îşi manifestă prerogativele de reglementare a
relaţiilor sociale. Izvoarele dreptului administrativ sunt actele juridice în care sunt încorporate
normele de drept administrativ privitoare la organizarea şi activitatea administraţiei publice. O
primă categorie de izvoare ale dreptului administrativ este formată din actele administrative
care emană de la puterea legiuitoare:

Constituţia - care este legea fundamentală, conţine norme juridice care stabilesc principiile
generale ale administraţiei publice, dar şi dispoziţii care reglementează atribuţiile Preşedintelui
României, structura organizatorică şi competenţa Guvernului României, instituţia primului-
ministru, administraţia ministerială, autorităţile administrative autonome, administraţia publică
locală.

Legile organice – sunt legile care reglementează domenii rezervate prin Constituţie unei astfel
de categorii de legi: organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, statutul
funcţionarilor publici, contenciosul administrativ, organizarea generală a învăţământului,
organizarea administraţiei publice locale şi regimul general privind autonomia locală, regimul
juridic al domeniului public şi privat etc. Legile ordinare – în măsura în care conţin norme
juridice care reglementează relaţii sociale formate în cadrul organizării şi funcţionării
administraţiei publice.

O a doua categorie de izvoare ale dreptului administrativ este formată din actele
administrative care emană de la organele puterii executive, precum şi cele care sunt adoptate
sau emise de autorităţile din sistemul organelor administraţiei publice.

5
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie

Decretele prezidenţiale – sunt izvoare de drept administrativ când acestea reglementează

relaţii sociale din domeniul administraţiei publice. De exemplu, decretul prin care preşedintele
poate, potrivit art.91 alin.1 din Constituţie, să instituie starea de asediu sau starea de urgenţă.
Actele administrative adoptate de Guvern, precum ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă care
conţin norme de drept administrativ.

De asemenea, sunt izvoare de drept administrativ hotărârile adoptate de Guvern, fie pentru
organizarea executării legilor, fie pentru executarea în concret a acestora. Ordinele şi
instrucţiunile emise de miniştri, precum şi de alţi şefi ai structurilor aparţinând administraţiei
ministeriale sau autorităţilor administrative autonome. Hotărârile, deciziile şi dispoziţiile
adoptate şi, respectiv, emise de către autorităţile administraţiei publice locale: consiliile
judeţene, consiliile locale, preşedinţii consiliilor judeţene, primarii.

O a treia categorie de izvoare ale dreptului administrativ o constituie doctrina şi jurisprudenţa,

ca izvoare subsidiare sau indirecte ale dreptului, deci şi ale dreptului administrativ.

1.3 Ce este administratia publica ?

Noţiunea de administraţie publică din punct de vedere etimologic, termenul de administraţie

derivă din cuvântul latin administer, care înseamnă slujitor, ajutor. Noţiunea generală de
administraţie include atât administraţia publică cât şi administraţia privată, distincţia dintre cele
două putând fi făcută prin prisma noţiunii de fapt administrativ. Faptul administrativ este un
fapt social, fiind astfel o activitatea care se realizează şi poate exista numai în cadrul unei
grupări sociale , fiind generat fie de diviziunea socială a muncii, fie de evenimente apărute in
viaţa colectivităţii, activitatea desfăşurată într-un sistem organizat , format din persoane care
alcătuiesc entitatea respectivă.

Administraţia publica urmăreşte realizarea interesului general, comun al societăţii,

adică îndeplinirea doleanţelor oamenilor ca o comunitate, fie la nivel
naţional, fie la nivel regional ori local. Pornind de la aceasta, pentru realizarea
administraţiei publice, comunitatea umană respectivă (naţională, regională, locală)
formează unele instituţii,organe, autorităţi, abilitate cu dreptul de a conduce din
numele comunităţii şi de a realiza scopul comun, general al său.

1.4 Principiile administratiei publice

6
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie

Administraţia publică, în accepţiunea de activitate, este guvernată de câteva principii

fundamentale:

- principiul legalităţii adminitraţiei publice

- principiul ierarhiei
- principiul transparenţei decizionale
- principiul continuităţii
- principiul operativităţii
- principiul oportunităţii
- principiul revocabilităţii
- principiul deconcentrării activităţii administraţiei publice.

1.5 Sarcinile sistemului administratiei publice

Noţiunea de sarcini ale sistemului administraţiei publice În literatura de specialitate, sarcinile

administraţiei publice au fost definite ca îndatoriri ce revin sistemului administraţiei publice
privind înfăptuirea valorilor şi transpunerea lor în realitate, în cadrul sistemului social global.
Sarcinile sistemului administraţiei publice au fost definite ca fiind ansamblul necesităţilor
sociale, obiectiv determinate, evaluate politic şi consacrate prin norme juridice, fundamentând
raţiunea de a fi a acestui sistem. Sarcinile sistemului administraţiei publice, noţiune specifică
ştiinţei administraţiei, îşi regăseşte corespondentul juridic în atribuţiile structurilor componente
ale sistemului administraţiei publice, stabilite prin actul de înfiinţare şi/sau organizare şi
funcţionare. Din punct de vedere al finalităţii, sarcinile administraţiei publice sunt împărţite în
sarcini politico-administartive, sarcini economice şi sarcini social-culturale, clasificare care
coincide cu clasificarea ministerelor după natura activităţii pe care o realizează, făcută de alţi
autori în:

- ministere cu activitate politico-administrativă

- ministere cu activitate economic

- ministere cu activitate social-culturală.

Din punct de vedere al consecinţelor juridice, se disting între sarcinile de decizie sau de
dispoziţie, care sunt specifice ministerelor, altor organe centrale ale administraţiei publice etc.
şi sarcinile de execuţie, care revin, în special, regiilor autonome, instituţiilor social-culturale etc.

Sarcinile de conducere şi organizare ale sistemului administraţiei publice derivă din funcţia
puterii de stat de a reglementa activitatea membrilor societăţii. Specificul acestor sarcini constă
în acţiunile cu caracter dispozitiv prin care structurile sistemului administraţiei publice
7
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie

organizează executarea şi execută în concret legile în cele mai diferite domenii de activitate
socială în care acţionează statul.

Sarcinile de prestaţie ale sistemului administraţiei publice derivă din funcţia statului de a
asigura membrilor societăţii moderne cele mai diverse servicii pentru satisfacerea nevoilor tot
mai diversificate ale acestora. Alte sarcini sunt de interes local şi vizează satisfacerea unor nevoi
materiale şi spirituale ale membrilor colectivităţilor locale, precum asitenţa socială, medicală,
şcolarizarea copiilor etc.

Capitolul: II Bazele administratiei publice

2.1 Administratia publica in acceptiunea de activitate

Pentru a defini noţiunea de administraţie publică în sensul deplin al acesteia este absolut
necesară prezentarea accepţiunii sale duble, ca activitatea şi ca sistem de organizare.
Administraţia publică este formată din ansamblul activităţilor juridice şi materiale aflate în
responsabilitatea autorităţilor publice care au ca scop satisfacerea interesului general, prin
organizarea executării şi executarea în concret a legii. Ansamblul acestor activităţi juridice şi
materiale poate fi grupat în două mari categorii: activităţi executive cu caracter de dispoziţie şi
activităţi executive cu caracter de prestaţie. În procesul decizional de organizare a executării şi
executare în concret a legii se găsesc mai multe tipuri de acţiuni:

- activităţi de informare şi documentare;

-activităţi de deliberare,

-activităţi de executare directă a legii, prin acte juridice şi prin operaţiuni materiale;

-activităţi de aplicare a legii în cadrul soluţionării unor litigii.

2.2 Administratia publica in acceptiunea de sistem

În sens sistemic, administraţia publică înglobează ansamblul instituţional, uman şi material pus
în slujba activităţii administrative, constituite într-un sistem al administraţiei publice.

8
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie

2.3 Mediul administratiei publice

Doctrina de specialitate a constatat că administraţia publică este influenţată şi influenţează, la

rândul său – mediul social, mediul politic şi mediul juridic.

2.4 Administratia publica si mediul politic

Administraţia publică are ca obiect realizarea valorilor politice, care exprimă interesele
generaleale societăţii, formulate de puterea politică în lege.

2.5 Administratia publica si mediul juridic

Administraţia publică este legată din punct de vedere organizatoric şi funcţional, de puterea
legiuitoare şi de puterea executivă – Parlament şi Guvern Funcţionarii de specialitate din
sistemul administraţiei publice participă la elaborarea proiectelor de decizii pe care puterea
executivă le ia pentru restructurarea sistemului administraţiei.

a) Functiile sociale.

Sistemul de autoritati ale administratiei publice, centrala si locala, are ca

scop realizarea urmatoarelor functii sociale:

 perfectionarea relatiilor dintre structurile interne ale sistemului

administratiei publice, precum si dintre acestea si structurile politice si
civile ale sistemului social;
 reforma structurala si institutionala a administratiei publice prin
reorganizarea sarcinilor, atributiilor si raspunerii autoritatilor,
institutiilor si serviciilor publice.
 reorganizarea relatiilor dintre administratia publica centrala si
administratia locala, ca subsisteme ale sistemului social-global.

 modificarea, modernizarea si implementarea teoriei in practica

administratiei publice prin amplificarea rolului administratiei publice,
a misiunilor sale si a functiilor acesteia.

Activitatea autoritatilor, institutiilor, serviciilor si agentilor din sistemul

administratiei publice se caracterizeaza in principiu
ca activitate organizatorica deoarece administratia are o pozitie
intermediara intre nivelul politic de conducere statala si nivelul social la
care se realizeaza deciziile politice .

9
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie
Trebuie retinut ca activitatea de organizare sociala realizata de autoritatile
din sistemul administratiei publice se desfasoara la un nivel inferior

conducerii politice pe care o implementeaza. In schimb, aceasta activitate

este superioara, sub aspectul importantei politico-sociale, activitatii regiilor
autonome, institutiilor publice si serviciilor care desfasoara activitati
productive, comerciale, social-culturale, de invatamant, cultura, turism, loisir
etc.

Functia sociala a administratiei se realizeaza prin urmatoarele activitati:

 identificarea fenomenelor socio-politice care a aparut in cadrul

colectivitatii si care impune solutionarea lui;
 stabilirea obiectivelor necesare pentru solutionarea fenomenului social;
 elaborarea politicilor publice;
 evaluarea resurselor materiale, financiare, informationale si tehnice;
 alocarea fondurilor necesare realizarii obiectivelor;
 alegerea metodelor, procedurilor si formelor de interventie sociala si
(re)organizare a sistemului de actiune;
 formalizarea juridica; adoptarea sau emiterea, dupa caz, a actelor
administrative necesare realizarii sarcinilor;
 aplicarea, deciziilor si controlul aplicarii functiilor, inclusiv
luarea deciziilor de corectie.

a) Functiile politice.

Sistemul autoritatilor prin care se realizeaza administratia publica

indeplineste la nivel social global urmatoarele functii:

 mecanism intermediar de executie, ce are menirea de a organiza

si asigura executia

legilor, in ultima instanta folosind autoritatea sau chiar constrangerea. Este

o functie principala determinata de pozitia pe care o are administratia in
raport cu puterea politica.

Aceasta functie primara are mai multe componente si anume:

- functia de pregatire (participare) la elaborarea deciziilor politice;

- functia de organizare a executarii deciziilor politice;

- functia de executare in concret a deciziilor politice in conformitate cu

prevederile legale;

10
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie
- functia de asigurare a executarii deciziilor politice, care se realizeaza
fie din convingere, fie la

nevoie, folosind forta de constrangere;

- functia de purtator al nevoilor si intereselor cetatenilor in fata

autoritatilor competente.

 executarea deciziei politice, asa cum se reflecta in legi si in

celelalte acte normative.

Aceasta a doua functie principala are doua componente secundare:

- functia de instrument de conservare a valorilor materile si spirituale

ale societatii. Executarea

acestei functii asigura continuitatea si perenitatea societatii si motiveaza

actiunile desfasurate de autoritatile administratiei publice in conditiile
statului de drept. Efectul negativ al acestei functii se
manifesta prin spiritul refractar al administratiei fata de schimbarile socio-
economice, prin tendinta de a mentine status quo-ul, prin imobilism.

- functia de organizare si coordonare a masurilor ce se impun,

datorita transformarilor ce se

produc inerent in evolutia diferitelor componente ale societatii, in special in

structura sa economica.

Din analiza functiilor pe care le realizeaza autoritatile din sistemul

administratiei publice se pot desprinde urmatoarele concluzii:

 problematica functiilor sistemului administratiei publice este si trebuie

abordata din perspectiva pluridisciplinara:
 sistemul administratiei publice indeplineste functii cu caracter politic,
legate de existenta, organizarea si functionarea statului si a
colectivitatilor locale, fara de care nu se poate concepe o societate
moderna;
 sistemul administratiei publice realizeaza functii cu un pronuntat
caracter de protectie sociala, atat la nivelul colectivitatile umane,
cat si la nivelul fiecarui cetatean in parte;
 sistemul de autoritati al administratiei publice asigura exercitarea
functiilor specifice de comanda si control social ale statului.

11
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie
 sistemul in exercitarea functiilor sale, trebuie sa prevada si sa
organizeze procesul de executie a legilor, sa decida, dar sa si
pregateasca variante de decizii pentru sitemul politic, sa coordoneze


procesul de executie si, in sfarsit, sa controleze intreaga activitate de

punere in executare si realizare valorilor politice.

c).Functiile tehno-juridice

Avand in vedere tipul centralizat de organizare administrativa pe baza

principiului subordonarii ierarhice, se poate afirma ca pe masura ce urcam
pe treptele sistemului administrativ incep sa predomine actele juridice cu
caracter normativ, de conducere si organizare, in timp ce pe treptele
inferioare predomina activitatile de executie cu caracter concret ralizate prin
acte individuale si fapte sau operatiuni tehnico-materiale fara caracter
juridic.

Teoria administratiei publice actuale defineste functiile sistemelor de

administratie publica pornind de la urmatoarele considerente tehnico-
juridice:

- administratia se organizeaza prin norme tehno-juridice proprii intr-un

sistem de autoritati,

institutii, servicii si agenti publici;

- administratia se manifesta ca o forma tehno-juridica a vietii publice

in virtutea faptului ca

organizeaza, conduce, reglementeaza viata sociala la nivel statal sau local ;

- fiecare unitate administrativ-teritoriala, in calitate de persoana

juridica, isi creaza propriile

institutii, servicii si agenti publici;

Mutatis mutandis, organizarea in sistem a autoritatilor administratiei publice

este necesara pentru realizarea unor functii tehnice, cum sunt:

- sa pregateasca variante si sa decida cu privire la modalitatile in

care se exercita puterea politica;

- sa elaboreze norme tehnico-juridice pentru reglementarea unor

situatii speciale, pentru organizarea serviciilor proprii, pentru prestarea

12
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie
lucrarilor de interes public sau pentru infiintarea unor institutii de asistenta si
protectie sociala;

- sa organizeze procesul de executare in concret a legilor si a

celorlalte acte normative si sa coordoneze procesul de executie;

- sa controleze intreaga activitate de punere in executare si realizare

valorilor politice si sa aplice masuri de corectie in cazul abaterii de la aceste
obiective.

Capitolul:III Functiile sistemului administratiei publice

3.1 Raporturi juridice de subordonare a particularilor fata de organele administratiei publice

In acest tip de raporturi juridice, subiectul de drept activ are o poziţie supraordonată faţă de
subiectul pasiv; astfel, autorităţile administraţiei publice, pe baza competenţei ce le-a fost
conferită prin lege, pot stabili în mod unilateral drepturi şi, respectiv, obligaţii pentru celelalte
subiecte ale raportului juridic administrativ, aflate în afara sistemului administraţiei publice.
Subiectele pasive sunt persoane fizice sau juridice din afara sistemului administraţiei publice
care au obligaţia de a face, de a nu face ori de a da, dar, totodată, au dreptul să pretindă
subiectelor de drept active să acţioneze conform legii: în limitele şi potrivit competenţei
conferite de aceasta.

3.2 Raporturile juridice de folosire a serviciilor publice

In cadrul acestui tip de raporturi juridice administrative, subiectele de drept active acţionează,
pe baza şi în executarea legii, ca servicii publice înfiinţate pentru a realiza activităţi cu caracter
de prestaţie, în scopul satisfacerii unor nevoi de interes public, iar subiectele pasive au dreptul
să pretindă executarea prestaţiilor respective. Astfel, în cazul dreptului la învăţătură, cetăţenii
au dreptul să pretindă, iar administraţia publică este obligată ca, prin instituţiile specializate, să
presteze învăţământul general obligatoriu, în condiţii de gratuitate.

3.3 Raporturile juridice de colaborare si participare la realizarea serviciilor care revin

administratiei publice

13
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie
In cadrul acestor raporturi de colaborare şi participare există posibilitatea aplicării regimului
juridic administrativ, fie în legătură cu dobândirea calităţii de membru într-o organizaţie
profesională (spre exemplu, accesul într-un barou de avocaţi), fie în legătură cu emiterea unor
certificate, diplome, atestate etc. (spre exemplu, diplomele de absolvire, de licenţă, de doctor
etc. eliberate de instituţiile particulare de învăţământ). În astfel de situaţii, acţiunile celor care
se consideră vătămaţi vor fi de competenţa instanţelor de contencios administrativ, ca urmare
a aplicării regimului juridic de drept administrativ în raporturile juridice respective.

3.4 Sarcinile sistemului administratiei publice

Noţiunea de sarcini ale sistemului administraţiei publice În literatura de specialitate, sarcinile

administraţiei publice au fost definite ca îndatoriri ce revin sistemului administraţiei publice
privind înfăptuirea valorilor şi transpunerea lor în realitate, în cadrul sistemului social global.
Sarcinile sistemului administraţiei publice au fost definite ca fiind ansamblul necesităţilor
sociale, obiectiv determinate, evaluate politic şi consacrate prin norme juridice, fundamentând
raţiunea de a fi a acestui sistem. Sarcinile sistemului administraţiei publice, noţiune specifică
ştiinţei administraţiei, îşi regăseşte corespondentul juridic în atribuţiile structurilor componente
ale sistemului administraţiei publice, stabilite prin actul de înfiinţare şi/sau organizare şi
funcţionare. Din punct de vedere al finalităţii, sarcinile administraţiei publice sunt împărţite în
sarcini politico-administartive, sarcini economice şi sarcini social-culturale, clasificare care
coincide cu clasificarea ministerelor după natura activităţii pe care o realizează, făcută de alţi
autori în: - ministere cu activitate politico-administrativă - ministere cu activitate economică -
ministere cu activitate social-culturală.

Din punct de vedere al consecinţelor juridice, se disting între sarcinile de decizie sau de
dispoziţie, care sunt specifice ministerelor, altor organe centrale ale administraţiei publice etc.
şi sarcinile de execuţie, care revin, în special, regiilor autonome, instituţiilor social-culturale etc.

Sarcinile de conducere şi organizare ale sistemului administraţiei publice derivă din funcţia
puterii de stat de a reglementa activitatea membrilor societăţii. Specificul acestor sarcini constă
în acţiunile cu caracter dispozitiv prin care structurile sistemului administraţiei publice
organizează executarea şi execută în concret legile în cele mai diferite domenii de activitate
socială în care acţionează statul.

Sarcinile de prestaţie ale sistemului administraţiei publice derivă din funcţia statului de a
asigura membrilor societăţii moderne cele mai diverse servicii pentru satisfacerea nevoilor tot
mai diversificate ale acestora. Alte sarcini sunt de interes local şi vizează satisfacerea unor nevoi
materiale şi spirituale ale membrilor colectivităţilor locale, precum asitenţa socială, medicală,
şcolarizarea copiilor etc.

14
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie

Capitolul:IV Importanta sociala a administratiei

4.1 Administratia publica si provocarile sociale

Rolul administrației publice este de a anticipa provocările societale și de a le aborda în mod

proactiv pentru a diminua șocurile resimțite de cetățeni și de întreprinderi. Totuși, administrația
publică este ea însăși afectată de tendințe externe majore. Nu există soluții imediate care să
răspundă acestor tendințe. Organizațiile publice viitoare ar trebui să își propună să fie:
orientate spre îndeplinirea obiectivelor misiunilor, axate pe inovare, concentrate pe planuri cu
termen lung, descentralizate, conectate în rețea și dispuse să își asume riscuri. Anticiparea
transformărilor viitoare ar putea ajuta administratorii publici să își doteze instituțiile cu
capacitățile, competențele, cunoștințele și structurile necesare.

4.2 Serviciile sociale

Serviciile sociale reprezintă unul din multitudinea şi diversitatea serviciilor publice, care sunt
activităţi ale autorităţilor administraţiei publice şi ale altor parteneri sociali în vederea
satisfacerii unui interes general, al comunităţii. Serviciile sociale se acordă în combinaţie cu
prestaţiile sociale, răspund necesităţilor persoanei sau familiei în vederea depăşirii unor situaţii
de dificultate, de prevenire a marginalizării şi excluziunii sociale.

În domeniul protecției sociale, actualmente, există o variaţie mare în definirea serviciilor

sociale, în general, şi a celor de asistenţă socială, în special. Această diversitate gravitează însă
în jurul unui nucleu comun, referitor la finalitatea acestora: de a ajuta indivizii, grupurile sau
comunităţile să depăşească perioadele de dificultate, adaptându-se la o viaţă normală.

Unii analişti compară finalitatea umană a serviciilor sociale cu ,,arta” de a ajuta individul să
folosească mediul lui de viaţă în satisfacerea propriilor necesităţi, iar obiectivul central al
oricărui serviciu social este cunoaşterea, învăţarea socială, proces, care se realizează pe baza
unei relaţii directe între client şi asistentul social.
15
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie

Susţinem această interpretare cu o singură completare: dacă ţinem cont de esenţa cuvântului
,,social”, putem atribui la categoria servicii sociale orice serviciu, desfăşurat în folosul
membrilor societăţii, de exemplu, serviciile din domeniul cultural, educaţional, juridic.
Menționăm faptul, că, în cazul serviciilor cu caracter juridic, beneficiar poate fi orice persoană,
în cazul serviciilor sociale, abordate ca formă a asistenţei sociale, beneficiar poate fi persoana
sau familia aflată în dificultate, iar prestarea lor se realizează de către asistentul social.

Serviciile sociale reprezintă ansamblul de măsuri şi activităţi realizate pentru satisfacerea

necesităţilor sociale ale persoanei sau familiei, în scop de depăşire a unor situaţii de dificultate,
precum şi de prevenire a marginalizării şi excluziunii sociale. Serviciile sociale includ serviciile
sociale primare, specializate şi cu specializare înaltă. Serviciile sociale se prestează cu prioritate
în mediul familial, comunitate şi, ca ultimă soluţie, în instituţiile rezidenţiale. Calitatea serviciilor
sociale se asigură prin respectarea standardelor de calitate aprobate de Guvern.

Serviciile sociale primare sunt serviciile care se acordă la nivel de comunitate tuturor
beneficiarilor şi au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate, care pot
cauza marginalizarea sau excluziunea socială. Serviciile sociale specializate sunt serviciile care
implică antrenarea specialiştilor şi au drept scop menţinerea, reabilitarea şi dezvoltarea
capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de dificultate în care se află beneficiarul
sau familia acestuia. Serviciile sociale cu specializare înaltă sunt serviciile prestate într-o
instituţie rezidenţială sau într-o instituţie specializată de plasament temporar, care impun un şir
de intervenţii complexe ce pot include orice combinaţie de servicii sociale specializate, acordate
beneficiarilor cu dependenţă sporită şi care necesită supraveghere continuă (24/24 ore).

4.3 Sistemul organelor administratiei publice

4.3.1 Notiunea de organ al administratiei publice

Folosită în sens restrictiv, noţiunea de organ al administraţiei publice este legată de exerciţiul
competenţei de organizare a executării legii în regim juridic administrativ, fiind sinonimă cu
aceea de organ de conducere şi cu aceea de autoritate publică. Astfel, din acest punct de
vedere, există organe unipersonale, precum este ministrul în calitatea sa de conducător al
ministerului, şi organe colegiale, precum este colegiul ministerului, ca organ consultativ, potrivit
prevederilor art.46 alin.1 şi, respectiv, art. 52 alin.1 din Legea nr.90/2001, privind organizarea şi
funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Noţiunea de organ al administraţiei
publice, în sens restrictiv este sinonimă şi cu noţiunea de autoritate a administraţiei publice,
16
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie
după cum noţiunea generică de organ este sinonimă cu noţiunea generică de autoritate, care
reprezintă dreptul, împuternicirea de a comanda, de a da dispoziţii sau de a impune cuiva
ascultare. În sens larg, noţiunea de organ al administraţiei publice cuprinde şi alte componente
ale unei structuri administrative, cum sunt personalul, mijloacele materiale şi financiare şi
personalitatea juridică, ce se adaugă competenţei. În acest sens, noţiunea de organ al
administraţiei publice este similară cu aceea de instituţie publică. Dar, noţiunea de instituţie
publică nu este sinonimă cu aceea de organ al administraţiei publice pentru că instituţiile

publice există, într-adevăr, în principal, în sistemul administraţiei publice, şi în celelalte sisteme

ale puterii de stat, adică în sistemul puterii legiuitoare şi în sistemul puterii judecătoreşti.

4.3.2 Personalul organelor administratiei publice

Resursele umane reprezintă elementul cel mai important al organelor administraţiei publice, ca
de altfel al oricărei alte instituţii publice, indiferent de natura juridică a activităţii pe care o
desfăşoară. Un organ al administraţiei publice, ca de altfel orice instituţie publică sau orice altă
organizaţie, nu este altceva decât suma colectivului uman ce îl formează, care, în cazul
organelor administraţiei publice, a fost constituit pe baza şi în executarea legii, în scopul
realizării unor activităţi publice sau de interes public, în temeiul legii.

4.3.3 Competenta organelor administratiei publice

Este aceea care le dă dreptul acestora să acţioneze în regim de drept administrativ, pe baza şi în
executarea legii. În baza competenţei care le este acordată prin lege, organele administraţiei
publice fac acte administrative, operaţii administrative şi operaţii materiale, în realizarea
sarcinilor pentru care au fost înfiinţate sau care le-au fost repartizate. Am definit competenţa
organelor administraţiei publice ca fiind ansamblul atribuţiilor publice conferite acestora de
lege pentru a acţiona pe baza şi în executarea legii, efectuând acte administrative, operaţii
administrative şi/sau simple operaţii materiale. La rândul său, atribuţia publică este definită ca
fiind învestirea legală cu anumite prerogative, iar prerogativa ca reprezentând dreptul de a lua
o anumită decizie şi de a acţiona într-un anumit mod, dar şi obligaţia de a face aceste lucruri. La
rândul său, capacitatea de drept administrativ nu este altceva decât un atribut al competenţei,
constânt în prerogativa, dreptul pe care îl au subiectele de drept adică organele administraţiei
publice – de a participa la raporturile de drept administartiv.

4.4 Societatea si scopul social

17
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie
Societatea reuneste oameni, insa nu numai atat. Oamenii nu formeaza o multime de elemente
privite izolat, ci intre ei se stabilesc relatii complexe la nivelul individ-individ, la nivelul individ-
grup sau individ-societate, la nivelul intre grupuri, aceste relatii corespunzand diverselor
realitati economice si politice. Constituirea indivizilor in societate determina formarea
sentimentului apartinentei la grup, astfel incat omul accepta anumite cerinte impuse de seminii
sai din grup. Apare astfel notiunea de interconditionare umana care sintetizeaza realitatea ca
individual uman renunta partial la sine tocmai pentru ca, in contextul acceptarii conditionarilor
impuse de semenii sai, sa isi indeplineasca aspiratiile impunand la randul sau conditionari
celorlalti membri ai societatii si constituindu-se astfel ,,ordinea normative comportamentala”.

Treptat, de la reguli sporadic de convetuire in societate s-a ajuns la constituirea sistemului de

drept al fiecarei comunitati umane din entitatea constituita in stat si la reguli de drept
international. Deoarece nu toti membrii societatii au subscris la aceste regului, a fost necesara
crearea unui mecanism de constrangere, intelegand prin aceasta un asamblu de metode si
proceduri legale cu ajutorul carora se poate aprecia daca s-a respectat sau nu o norma de
conduita si cu ajutorul carora, fara violent, cei despre care se considera ca au incalcat norma
comportamentala pot fi constransi sa nu actioneze in defavoarea celorlalti oameni.

Pornind de la faptul ca fiecare individ are ca scop sa isi indeplineasca propriile aspiratii,
societatea a trebuit sa raspunda intrebarii: cum se pot rezolva problemele tuturor membrilor
societatii astfel incat solutiile sa nu fie stanjenitoare pentru nici unul sau pentru majoritatea
dintre ei? In incercarea de a se raspunde la o astfel de intrebare s-a ajuns la definirea
conceptelor ,, bine individual”, ,,bine comun”, ,,scop social”. Generatii dupa gneratii au cautat
sa defineasca fericirea. In consecinta, fiecare individ are propria reprezentare a fericirii, iar
artizanii organizarii sociale au trebuit sa lucreze cu conceptul de ,,bine comun” si sa defineasca
un nou concept, acela de ,,scop social”.

Pentru infaptuirea binelui individual simultan si corelat cu binele general s-au experimentat de-
a lungul istoriei societatii omenesti nenumarate modele concretizate in diferite forme de
organizare sociala, incepand cu familia primitive si ajungandu-se la formatiunile statale, iar, mai
nou, la organizatii suprastatale de tipul Uniunii Europene.

Pentru a putea define scopul social se impune analiza diferentelor intre ,,natura indivizilor” si ,,
natura specifica a societatii insesi”, pentru ca in incercarea de definire si de identificare a
scopului trebuie pornit de la cea de a doua notiune. Notiunea de societate presupune un
amestec eterogen de indivizi si de relatii intre acestia. Desi societatea nu poate exista fara
indivizi, ea este o entitate distincta de fiecare individ, de sine statatoare. In majoritatea
cazurilor, indivizii umani iau existent ca pe un dat natural si , ca urmare a aglomeratiei de
automatisme comportamentale zilnice, putini sunt aceia care sunt permanent constienti sau se
gandesc permanent la materialitatea si corporalitatea societatii, la o viata psihica a colectivitatii
materializata, printre altele, in sistemul de drept. Abia dupa aceasta constatare o mare parte
dintre oameni incearca, mai mult sau mai putin competent, sa analizeze cauzele modului in
18
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie
care societatea a raspuns problemelor individuale. Intr-un asemenea context individual
cetateanul isi indreapta preocuparile catre a constata daca si alti semeni au probleme similare,
care a fost raspunsul societatii la acestea. Se ajunge astfel de la idea de cetatean privit
individual la idea de grup si la conceptual de scop social, al carui continut trebuie definit.

Scopul social este notiunea prin care se exprima obiectivul fundamental al societatii. In
literatura de specialitate s-a afirmat ca referitor la continutul acestei notiuni se pune intrebarea
daca acesta este definit prin binele individului sau prin binele societatii privita ca entitate
transindividuala. Pornind de la faptul ca societatea este o entitate de sine statatoare si de la
idea ca ,, orice existent isi gaseste binele in conservarea naturii sale si a proprietatilor sale: deci,

societatea, ca fiinta colectiva, are binele sau propriu, care consta in conservarea unitatii sale”,
in literatura de specialitate s-a exprimat punctul de vedere ca ,, binele comun este binele
societatii transindiviuduala, este scopul spre care acesta tinde”, de aceea este mai indicata
folosirea notiunii de scop social fiind mai putin ambigua. Scopul social in universalitatea sa este
pastrarea unei ordini sociale, necesitatea de a trai in ordine exitand deja atunci cand individual
uman isi da seama ca are un anumit interes si defineste acest interes. Elementele formale ale
scopului social sunt ordinea sociala si justitia, ordinea sociala reprezinta scopul corpului social,
iar justitia mijlocul de a apara scopul, liantul intre cele doua entitati fiind omul.

Avand in vedere aceste scurte consideratii, apreciem ca scopul social reprezinta binele comun
asigurat prin conservarea ordinii sociale si infaptuirea justitiei, cu mentiunile ca binele comun
reprezinta binele societatii ca entitate transindividuala si ca binele comun trebuie considerat in
orice moment in corelatie simultana cu binele individual. Scopul social trebuie sa aiba calitatea
ca, de indata ce a fost insusit de individ ca fiind propriul scop, sa permita materializarea tuturor
scopurilor individuale concrete, cu conditia ca acestea sa nu contravina ordinii de drept si sa nu
fie imorale.

19
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie

Concluzii:

In lucrare este supusa analiza asupra temei ,,scopul social si administratia publica” , astfel
functia sociala a administartiei reprezentand o component importanta, aceasta se realizeaza
prin mai multe acivitati: elaborarea politicilor publice, alocarea fondurilor necesare realizarii
obiectivelor.

Prin urmare serviciile sociale reprzentand multitudinea si diversitatea serviciilor publice,

acestea fiind activitati ale autoritatilor administratiei publice. Ele reprezentand totodata un
asamblu de masuri si activitati realizate pentru satisfacerea necesitatilor sociale ale persoanei
sau familiei.

Administratia publica reprezinta ansamblul activitatilor Presedintelui Romaniei, a

Guvernului al autoritatilor administrative central si locale si a tuturor structurilor coordinate,
prin care se aduc la indeplinire legile sau se presteaza servicii publice in regim de putere
publica.

Administratia publica avand dublu sens: de organizare, de activitate.

In primul sens, prin administratia publica se intelege totalitatea mecanismelor, a organelor,

structurilor organizatorice, autoritatilor administratiei publice, care realizeaza o activitate cu un
specific bine conturat.

In al doilea sens, prin administratia publica se intelege activitatea de organizare a

executarii si executarea directa si concreta a legilor, de catre partile acestui mecanism ,
respective activitatea desfasurata de organelle administratiei publice pentru indeplinirea
atributiilor ce le revin.

Administratia publica este activitatea de organizare si executare concreta a legii, cu

caracter dispozitiv si presator, realizat in principal de organele administratiei publice, si in
subsidiar si de celelate organe ale statului precum si de organizatii particulare de interes public.

20
 ,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie

Bibliografie:

,,Drept administrativ” – Rodica Narcisa Petrescu – Prof. univ. Facultatea de Drept,

Universitatea ,, Babes-Bolyai” Cluj- Napoca (Editura Hamangiu 2009)

,,Drept administrative” – Nicu Alina Livia – Conf. univ.

Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova

(Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2011)

https://sjea-dj.spiruharet.ro/images/secretariat/sjdea-
2016/2_SINTEZA_DREPT_ADMINISTRATIV_I_-_DR_AN_1.pdf?fbclid=IwAR3OinWbyADLiBY-
HLQHTSepqPkyJ1UJruOZMUkvpEJMB04cdDOTYJ42Dw8

https://www.academia.edu/11588139/Originea_si_evolutia_administratiei_ca_fenomen_social
?fbclid=IwAR3-mVKhf9dSDvt3bCz86i1-DA09DIw-42_LDIi9d96cnAkEpGMThQiboaA

https://www.academia.edu/8982770/Teoria_Administra%C5%A3iei_publice_-
suport_curs?fbclid=IwAR12Utr5BDfuAgOjm3FZP3nTia7wqcY4ZL1s46Y4TjdR1Tbxv0nBoeuAZj0

http://www.creeaza.com/legislatie/administratie/FUNCTIILE-SISTEMULUI-
ADMINISTR655.php?fbclid=IwAR2VbCd48h9zoWfUBCrTP2Hh8LF00eyVZh_lPSV56cwrtARWjkq2
HkMr4XI

http://www.creeaza.com/legislatie/administratie/FUNCTIILE-SISTEMULUI-
ADMINISTR655.php?fbclid=IwAR0g8fwTgSzF6emdkwTmxVYLuMwFFmjPm248SrEYnkw7ra-
2urCg0Vo4CMQ

https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/file_import/european-semester_thematic-
factsheet_quality-public-administration_ro.pdf?fbclid=IwAR0Al1kZpeW3g3SRnzWXL-W3E-
8Nxm7xs85EF4bZu_ZtNMUun-hHvyLeoYU

21
,,Universitatea din Craiova” – Facultatea de Drept
Lucrare de Disertatie

22