Sunteți pe pagina 1din 4

1

Despre muzica bisericească1

Fotios Kontoglou2

Muzica (la fel ca și celelalte arte) este de două feluri - seculară și bisericească.
Fiecare dintre acestea a fost dezvoltată de sentimente diferite și stări diferite ale sufletului.
Muzica seculară exprimă sentimente și dorințe lumești (adică trupești). Deși aceste
sentimente pot fi foarte rafinate (romantice, sentimentale, idealiste etc.), acestea nu
încetează să fie trupești. Cu toate acestea, mulți oameni cred că aceste sentimente sunt
duhovnicești. Dar sentimentele duhovnicești sunt exprimate doar prin muzica bisericească.
Doar muzica bisericească poate exprima cu adevărat mișcările tainice ale inimii, care sunt
cu totul diferite de cele inspirate și dezvoltate de muzica seculară. Adică exprimă pocăință,
smerenie, suferință și durere evlavioasă, care, după cum spune Pavel, „pocăință spre
mântuire fără căință lucrează”.3 Muzica bisericească poate evoca și sentimente de laudă,
mulțumire și entuziasm sfânt. Muzica seculară, pe de altă parte - chiar și cea mai pură -
exprimă emoții trupești, chiar și atunci când este inspirată de suferință și afecțiune. Acest
tip de suferință este numit de Pavel „întristarea lumii”, care „moarte lucrează”.4

1
Trad. pr. Dan Bădulescu, preluat de pe johnsanidopoulos.com/2019/08/on-ecclesiastical-music-
photios.html
2
https://www.crestinortodox.ro/religie/photios-kontoglou-99133.html
3
II Cor. 7, 10
4
Ibid.
2

Astfel, s-au format două tipuri de muzică, cea seculară, care trezește emoție - orice
fel de emoție - și muzica bisericească, care evocă pocăința. Sfântul Ioan Gură de Aur
condamnă cu tărie încercările făcute de unii dintre contemporanii săi de a introduce în
Biserică muzica seculară, muzica teatrului și mimica.

Doar artele care au fost dezvoltate de motive devoționale încă din primii ani ai
creștinismului au exprimat esența duhovnicească a religiei. Acestea singure pot fi numite
liturgice, adică duhovnicești, în sensul dat de religie acestui termen. „Cântările
duhovnicești” despre care vorbește Pavel5 erau opere de astfel de artă. Toate artele liturgice
exprimă același lucru: arhitectura, imnodia, iconografia, broderia și chiar scrierea, modul
de mers și, în general, mișcările și gesturile preoților, clinchetul clopotelor și așa mai
departe.

Că aceste arte sunt cu adevărat de o spiritualitate unică a fost realizat de mulți non-
ortodocși, în special de clerici, ale căror organe de simț au fost expuse din tinerețe, la
influențe formative diferite de cele în care au fost crescuți creștinii ortodocși. Cu toate
acestea, ei mărturisesc că icoanele și psalmodia noastră evocă în ele pocăința - desigur,
atunci când sunt executate de artiști inspirați și evlavioși.

Astfel, valoarea artelor liturgice nu este doar convențională, ci reală, și se extinde


dincolo de concepțiile limitate care se datorează alimentației, obișnuinței și gustului,

5
Efes 5, 19 și Col. 3, 16
3

deoarece chiar și persoanele care nu sunt de credință ortodoxă recunosc că artele Bisericii
Ortodoxe reflectă duhul Evangheliilor și din acest motiv ridică sufletul deasupra tărâmului
pământesc. Și cum ar putea fi altfel, în măsura în care aceste arte au fost dezvoltate de inimi
sfințite, care au simțit profund elementul liturgic în vorbire și muzică? Muzica liturgică
este îngrășământul muzical natural al vorbirii liturgice. Amândouă au apărut împreună; ele
sunt unul și același lucru. Esența și expresia au aici o corespondență absolută, chiar mai
exactă decât cea a unui obiect și reflectarea lui într-o oglindă, căci obiectele despre care
vorbim aici aparțin tărâmului duhovnicesc. Duhul profund și apocaliptic al religiei creștine
și al tainelor sale nu a putut fi exprimat fidel și demn decât în cazul acestor arte, care se
numesc liturgice și duhovnicești și care au fost dezvoltate de același duh profund. Doar
această muzică, și niciuna alta, exprimă în mod unic duhul religiei noastre, deoarece numai
această muzică are o corespondență absolută și exactă cu ea. Acest lucru este mărturisit,
repet, de anumiți bărbați a căror educație spirituală, pregătire religioasă, filetică și alte
moșteniri nu au nicio legătură cu cea a ortodocșilor. „Duhul unde voiește suflă”6 și se
transmite sufletelor cu ajutorul sunetelor pe care același Duh le-a format, prin iluminarea
sufletelor sfinților scriitori de imnuri.

Părinții Bisericii au rânduit ca creștinii să folosească doar vocea în executarea


imnurilor, cântând așa cum au făcut Domnul nostru însuși și ucenicii Săi. Sfântul Ioan Gură
de Aur spune: „Mântuitorul nostru a cântat imnuri la fel ca și noi”. Constituțiile apostolice
interzic folosirea instrumentelor muzicale în biserică. Din vremea apostolilor, psalmodia
era monofonică sau omofonică, așa cum este până astăzi în bisericile noastre [din Grecia].

Biserica apuseană, pentru a-i mulțumi pe oameni și pentru a le flata gusturile a pus
instrumente în biserici, neascultând ceea ce a fost rânduit de Părinți. Au făcut acest lucru
pentru că nu aveau habar ce este muzica liturgică și ce este muzica laică, la fel cum nu știau
diferența dintre pictura liturgică și cea seculară. Dar bizantinii au distins pe una de cealaltă,
iar acest lucru arată cât de mult erau mai duhovnicești în comparație cu apusenii și cu cât
mai mult au experiat duhul creștinismului. Muzica bizantină este, în comparație cu muzica
din Occident, exact așa cum este iconografia ortodoxă în comparație cu pictura religioasă
a Occidentului.

Cât de dumnezeiască este, într-adevăr, psalmodia Bisericii Ortodoxe! Creștinului i


se pare mai dulce și mai dulce în fiecare an - un vin nou, care umple inima de bucurie și o
face să urce în regiunea eterică a vieții nemuritoare.

Muzica bizantină este pașnică, tristă, dar mângâietoare, entuziastă, dar rezervată,
umilă, dar eroică, simplă, dar profundă. Are aceeași esență spirituală ca Evangheliile,
imnurile, psalmii, cărțile vieții sfinților și iconografia Bizanțului. De aceea, muzica
bizantină este monotonă pentru unul căruia Evangheliile sunt monotone, naivă pentru unul
pentru care Evangheliile sunt naive, circumscrisă pentru unul căruia Evangheliile sunt
circumscrise, jalnică pentru unul căruia Evangheliile sunt jalnice, învechită pentru unul
pentru care Evangheliile sunt învechite. Dar este veselă pentru unul căruia Evangheliile
sunt vesele, plină de pocăință pentru unul căruia Evangheliile sunt pline de pocăință,

6
Ioan 3, 8
4

entuziastă, dar smerită pentru unul căruia Evangheliile sunt entuziaste, dar smerite și
pașnică pentru cel care experiază pacea lui Hristos.

Arta bizantină este duhovnicească și este necesar ca un om să aibă profunzime


duhovnicească pentru a înțelege comorile sale mistice. Muzica bizantină exprimă „fericita
întristare”7, adică acea mireasmă duhovnicească pe care numai simțurile duhovnicești sunt
capabile s-o experieze. Melodia sa nu este profană, ostentativă, deznădăjduită, superficială,
fără gust sau fără scop; este blândă, umilă, dulce cu o anume amărăciune dulce și plină de
compasiune și milă. Dăruiește o slavă duhovnicească neclintită sufletelor care au devenit
demne de tainele veșnice și compasiunea lui Dumnezeu. Ea exprimă mulțumirea; provoacă
curgerea lacrimilor de recunoștință și bucurie duhovnicească. Această muzică este cea mai
caldă, cea mai directă și cea mai concisă expresie a sentimentului religios al credincioșilor
ortodocși.

7
Scara, Treapta 7, 9 (Migne, Patrologia Graeca, vol. 88, col. 804B)