Postmodernismul

Postmodernitate şi postmodernism

Postmodernitatea reprezintă etapa din evoluţia civilizaţiei,

caracterizată prin apariţia societăţii de consum, prin industrializarea şi
informatizarea societăţii.
Postmodernismul este curentul literar apărut în anii ’60 în literatura
occidentală, current ce se caracterizează prin fragmentarism, textualism, dar
mai ales prin ceea ce s-a numit “coborârea poeziei în stradă.”
Umberto Eco definea postmodernismul ca pe o conştientizare a
faptului că în literatură s-a spus totul. Astfel, pentru a defini curentul, el se
serveşte de un scenariu conform căruia un tânăr îndrăgostit care ar vrea să-i
declare dragostea iubitei lui, conştient de faptul că modul în care vrea s-o
spună este identic cu cel al unui poet şi că iubita lui ştie asta, alege să-i
citeze din textul literar.
Postmoderniştii fac o metaliteratură; ei conştientizează în mod explicit
în textele lor toată literatura anterioară.
În literatura română postmodernismul se manifestă abia în anii ’80,
această întârziere fiind explicabilă prin influenţa pe care a avut-o regimul
totalitarist, în sensul atât al proletcultismului, cât şi al interdicţiei deschiderii
către Occident.
Apariţia postmodernismului este legată la noi de activitatea literară
bucureşteană, mai précis, de activitatea câtorva cenacluri literare dintre care
cel mai important este Cenaclul de luni al cărui coordonator a fost critical
literar Nicolae Manolescu, iar ca principal reprezentat, Mircea Cărtărescu.
Debutul mişcării în literatua română este marcat de apariţia unor
volume colective dintre care cel mai important şi primul este Aer cu
diamante, avându-i ca autori pe Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Traian
Coşovei, Ion Stratan.
În poezie, poetica postmodernistă se caracterizează prin ceea ce s-a
numit o poezie a realului; coborârea poeziei in stradă a însemnat adaptarea
temelor şi motivelor lirice la specificul urban al sfârşitului de secol XX.
În proză, poetica postmodernistă se defineşte prin modalităţi de
construcţie specifice, în cadrul cărora instanţele textului narativ îşi schimbă
poziţiile atestate în literaturile tradiţionale. În acest sent, naratorul îşi declară
poziţia şi metoda în text.
Textul narativ – romanul postmodernist se scrie sub ochii cititorului,
iar cititorul devine părtaş la construncţia lui.
Fragmentarismul, trăsătura cea mai frecvent invocată ca definitorie
pentru postmodernism constă în modalitatea de construcţie a textului ca un
puzzle ale cărui piese nu sunt ordonate neapărat cu scopul de a urmări o
coerenţă a imaginii.
Rămâne la latitudinea cititorului să ordoneze fragmentele pentru
construirea sensului; de exemplu, romanul Femeia în roşu, scris de Mircea
Nedelciu, Mircea Mihăieş şi Adriana Babeţi, prezintă aceeaşi poveste
constituită din perspectivele a trei naratori diferiţi, corespunzând celor trei
autori care îşi declară metoda în roman.