Sunteți pe pagina 1din 32

"Omul nu este întreg decât atunci când se joacă" (Schiller)

În psihopedagogia modernă, jocul este asimilat ca o evidenţă în procesul de formare şi


dezvoltare a personalităţii umane. Comparat la un moment dat cu activitatea onirică, prin
infinitatea de elemente de simbolice cu care operează, dar şi prin beneficiile care decurg
din funcţia hedonică ce trasează una din punţile de legătură între cele două activităţi ale
psihicului uman, jocul, ca şi visul, creează universuri în care se descriu, se conturează, se
afirmă tendinţe şi valori, se exprimă şi se satisfac trebuinţe şi nevoi. Diferenţa majoră între
activitatea ludică şi cea onirică ar consta în aspectul conştient al jocului, faţă de cel
inconştient al visului. Altfel, complexitatea imaginilor mentale, percepţiile reale sau
deformate, saturaţia senzitivă (cu ritmuri şi tempouri care nu se supun legilor realităţii),
frecventa lipsă a scopului, lipsa cenzurii şi respingerea a tot ceea ce este neconform cu
unele norme pe care copilul nu le-a asimilat, relevă faptul că un "copil este o fiinţă care se
joacă şi nimic altceva"[1], jocul fiind o emanaţie, o modalitate de expresie a unui psihic
normal, asemeni visului.
Pentru copil, aproape orice activitate este un joc, în care pune în practică funcţii pe
care mediul social în care evoluează, prin solicitudinea adultului care îl fereşte de
contactele prea dure cu realitatea, le-ar fi lăsat neutilizate. Marele psiholog şi pedagog
Edouard Claparède[2] consideră că prin joc, copilul ghiceşte şi anticipează conduitele
superioare, pentru copil, jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii, prin
joc fiinţa sa psihologică poate să respire şi poate să acţioneze. Jocul declanşează în copil
potenţe latente, virtuale, asimilate dar neconştientizate, pe care le dezvoltă şi le combină,
într-o activitate care se structurează şi pe care o coordonează în consens cu aspectele
particulare ale personalităţii sale.
Întâlnim conduite ludice şi la animalele superioare. De exemplu, cimpanzeul, care are
o longevitate medie de 40 de ani, are o perioadă care poate fi considerată copilărie, care
durează de la naştere şi până la doi ani şi jumătate, timp în care animalul imită,
experimentează şi asimilează experienţe prin care îşi îmbogăţeşte posibilităţile de acţiune.
Puiul de câine se joacă cu diverse obiecte, apucă mingii sau figurine, puiul de pisică se
joacă cu un ghem de lână. Dar trebuie remarcat faptul că nici unul dintre aceste animale nu
dezvoltă conduite ludice care-l pot îndepărta de zestrea sa transmisă prin ereditate sau nu
poate imita ceva ce l-ar îndepărta de aceasta. Aceste aşa-numite jocuri conţin fragmente de
comportament adaptativ, care vor fi utilizate ulterior, la maturitate, sub o formă mai mult
sau mai puţin asemănătoare.
Jocul la copil se circumscrie evoluţiei psihogenetice piagetiene. În mod obligatoriu, în
acord cu prezenta lucrare trebuie amintită teoria piagetiană. Psihologul Jean Piaget, pe
baza numeroaselor experimente efectuate pe copii de vârste diferite, împarte procesul de
formare şi dezvoltare a comportamentelor inteligente în mai multe etape:[3]
- etapa senzorio-motorie (1-18 luni) - gândirea are loc în planul acţiunii concrete şi are
la bază combinarea de scheme;
- etapa gândirii simbolice (18 luni-4 ani) - copilul înţelege simbolul;
- etapa gândirii intuitive (4-7/8 ani) - stabilirea de relaţii între fenomene;
- etapa operaţiilor concrete (7-11/12 ani) - prezenţa ideii de conservare a substanţei;
- etapa operaţiilor formale (după 12 ani) - posibilitatea înlănţuirii de raţionamente
bazate pe argumente pertinente.
Cercetările lui Piaget demonstrează că ceea ce este evident pentru adult nu este şi
pentru copil, ceea ce se structurează într-o formă la nivelul psihicului adult nu are aceeaşi
organizare în psihismul infantil. Printr-o evoluţie normală şi o dezvoltare intelectuală
armonioasă încep să se impună unele principii şi axiome.
Clasificarea stadială piagetiană conţine şi unele argumente neurofiziologice: porneşte
de la noţiunea biologică generală a adaptării; consideră inteligenţa ca un produs al
mediului sociocultural în care evoluează copilul; reflectă stadiul de maturizare şi
organizare a sistemului nervos central.
Este importantă accentuarea rolului mediului social, cultural şi economic întrucât
studii genetice, bazate pe aprecieri ale testelor de inteligenţă, au demonstrat (după unii
autori) că 65 % din nivelul intelectual se datorează factorilor ereditari, restul ţinând de
condiţiile de mediu în care individul evoluează. Se poate afirma, deci că dezvoltarea
inteligenţei implică un factor ereditar, condiţionat poligenic, supus legilor mendeliene şi
un coeficient mezologic important; ea nu poate fi separată de gândire şi nici de alte
procese cerebrale.[4] Am făcut aceste precizări, deoarece jocul, ca formă concretă, directă
şi observabilă de exprimare se constituie, pentru educatori şi specialişti, într-un instrument
valoros, evaluativ, modelator şi formativ pentru o personalitatea în evoluţie, iar derularea
controlată şi dirijată a acestuia trebuie să ţină cont de dezvoltarea biologică şi psihologică
a copilului.
În etapa senzorio-motorie de dezvoltare, jocurile sunt simple exerciţii ale funcţiilor,
numite de Jean Chateau, împreună cu Charlotte B�hler[5] "jocuri funcţionale", care
contribuie la dezvoltarea motricităţii (mişcări ale membrelor, prinderea şi aruncarea
obiectelor), a limbajului (gângureli, ţipete, ce pregătesc dezvoltarea analizatorilor auzului
şi vorbirii), fiecare dintre aceste activităţi, aparent fără semnificaţie, permiţând fiecărei
funcţii să-şi creeze, să-şi exploreze şi să-şi specializeze un domeniu pe care apoi îl va
extinde. Aceste comportamente spontane ocupă la vârsta de un an a copilului două treimi
din timpul pe care acesta îl petrece în starea de veghe. În această etapă nu este important
obiectul jocului spontan, ci "practicarea funcţiei".[6]
Nici o altă perioadă a vieţii omului nu este atât de rapidă în dobândirea de achiziţii ca
perioada copilăriei. Aceste achiziţii nu au loc numai în plan biologic şi fiziologic, ci şi în
plan psihologic. Odată depăşită etapa jocului funcţional, copilul va căuta în activitatea sa
elementul de noutate, pe care deseori el însuşi îl produce, apoi prin mecanisme de
asimilare/acomodare, îl integrează, constituindu-se astfel primele "cărămizi" ale
experienţei. Plăcerea senzorială a producerii rezultatului acţiunii se transformă, treptat în
plăcerea efectuării acţiunii în sine. Unul din principiile primordiale după care acţionează
psihicul uman normal, după cum consideră psihanaliştii, este principiul obţinerii plăcerii,
care orientează continuu acţiunile umane. Este momentul în care sunt depăşite nivelurile
inferioare din Piramida trebuinţelor a lui Maslow (trebuinţe fiziologice, trebuinţe de
securitate, trebuinţe de apartenenţă, dragoste) ajungându-se la nivelul superior al trebuinţei
eului de prestigiu şi stimă, apoi de autorealizare. Se profilează, astfel, conştientizarea
acţiunii, aceasta devine un act voluntar, antrenând capacităţi superioare, ca motivaţia şi
voinţa, şi a rezultatului acestei acţiuni, de care copilul este întotdeauna mândru, indiferent
de rezultat.
Este perioada de parcurgere a stadiului gândirii simbolice. Copilul este în plin
proces de însuşire a limbajului, datorită dezvoltării analizatorilor specifici, capătă
autonomie de mişcare şi acţiune, datorită dezvoltării sistemului neuromotor, deţine
capacitatea de execuţie a unor mişcări din ce în ce mai complexe, mai precise şi mai
exacte. Din punct de vedere psihologic, copilul devine conştient de persoana sa, se
recunoaşte în oglindă, îşi ştie numele şi cunoaşte persoanele din mediul său apropiat. Jocul
său capătă dimensiuni noi, se structurează şi se diferenţiază, perioadele de joc sunt mai
lungi. El implică în joc diferite obiecte, cărora le imprimă acţiune. Experienţa asimilată îl
ajută să imagineze personaje, să se substituie acestora, prin imitarea unor comportamente
şi prin crearea unor situaţii, exersând planuri imaginare ce se vor constitui în fundamente
pentru o potenţială lume concretă (este vârsta când un copil, în timpul jocului, pilotează un
avion, conduce o maşinuţă, construieşte o casă sau poate fi doctorul păpuşii sale, pe care o
consultă şi-i face injecţii). Simbolul capătă dimensiuni hiperbolice, multivalente, căci
jocul infantil nu este numai o imitare a activităţii adultului, ci şi o proiecţie a personalităţii
în formare a copilului. Copilul modelează realitatea, în cadrul jocului, după cum
trebuinţele sale specifice o cer, dar şi în acord cu temperamentul său.
În etapa gândirii intuitive, copilul începe să stabilească relaţii între fenomene. În
această perioadă se constată foarte puternic dorinţa de a-şi afirma propria valoare.
"Copilul consideră că tot ceea ce face el singur este mai frumos decât ceea ce a fost făcut
de oricare altul" (Ch. Bühler). Jocul devine mult mai diversificat, dat fiind potenţialul
practic nelimitat de acţiune şi de exprimare. Începând cu etapa anterioară, cea a gândirii
simbolice şi în special în această etapă, a gândirii intuitive (date fiind pragurile mobile
invocate în stadialitatea piagetiană de însuşi autor) se constituie, pentru părinte şi
educator, premisele optime de intervenţie orientată în jocul copiilor (aceste stadii de
dezvoltare coincizând cu introducerea copiilor în primul mediu formal de educaţie:
grădiniţa sau învăţământul preşcolar). Copilul este implicat, treptat într-un proces de
învăţare uşor, stimulator, diversificat, orientat spre valorile admise ale societăţii actuale,
care se realizează prin instrumente specializate şi de către persoane cu aptitudini şi
cunoştinţe specifice. Instrumentul principal - privit ca un ansamblu de tehnici şi mijloace
educaţionale - îl constituie jocul, sub o multitudine de forme, datorită tocmai necesităţii
crescute a copilului de a se exprima prin joc.
Odată cu pătrunderea în acest prim mediu formal pe care-l constituie grădiniţa, un
mediu diferit ca structură şi mod raportare de mediul familial, copilul se confruntă cu
unele probleme legate de socializare. Grupul acţionează, atât pentru copii, cât şi pentru
adulţi, ca o matrice în care fiecare copil depune comportamente, atitudini, moduri de
relaţionare individuale, specifice pe care, prin procese complexe, le modelează şi le
uniformizează, adaptându-le la noul mediu şi compatibilizându-le cu acesta.
Comportamentele rezultate trebuie să fie, dacă procesul este dirijat, controlat şi urmărit
îndeaproape de persoane competente (educatori, psihopedagogi) durabile în timp şi
constante, pozitive, oneste şi conforme cu normele sociale, iar desfăşurarea acestor
comportamente trebuie să fie firească, neanxiogenă şi nu trebuie să fie resimţită ca o
sarcină de către membrii grupului. Copiii mici nu simt nevoia de a se juca cu alţi copii.
Această trebuinţă de apartenenţă, de afiliere (corespunzătoare celui de-al treilea nivel al
Piramidei lui Maslow) se manifestă pregnant după vârsta de cinci ani. A-l separa pe
copilul de această vârstă de ceilalţi copii înseamnă deja a-l pedepsi.[7] Tot în jurul vârstei
de cinci ani, jocul cu subiect şi rol ajunge la un nivel important de dezvoltare, iar
adaptarea la posibilităţile de rol ale partenerului de joc este evidentă, ca şi capacitatea de a
alimenta subiectul. Subiectul dispune de o asemenea forţă, încât adesea copilul se joacă cu
parteneri imaginari şi poate susţine câteva roluri. Jocul cu subiect are o organizare
structurală operaţională, simbolistică şi instrumentală. Rolurile profesionale sunt mereu
prezente, copilul decupându-le din realitatea percepută. Jocurile cu reguli, în care se
înscriu ca instrumente educaţionale şi jocurile didactice, au o importanţă specială, prin
forţa cu care acestea impun modele de comportament, stiluri de relaţionare, limbaj
adecvat.[8] Jocurile didactice conţin, prin structura lor şi pârghii de impunere a unor
atitudini de conformare, copilul fiind supus unei cenzuri comportamentale uşoare, ludice,
prin care învaţă să reacţioneze adecvat, să-şi însuşească rolul său în faţa membrilor
grupului dar şi în faţa educatorilor, să se prezinte şi să se reprezinte.
În etapa operaţiilor concrete, Piaget semnalează prezenţa, la copil, a ideii de
conservare a substanţei. Copilul dobândeşte capacitatea psihică necesară de a manipula în
plan psihic anumite proprietăţi ale obiectelor cum sunt cantitatea şi numărul, observând că
acestea rămân neschimbate când acele obiecte sunt supuse unor transformări privind
forma, poziţia sau alte atribute specifice.[9] Acest fapt este posibil datorită mobilităţii şi
reversibilităţii operaţiilor mintale. Copilul ajunge să înţeleagă tranzitivitatea unor relaţii de
mărime. Treptat, spre 10 ani se conservă mental greutatea, iar volumul de abia pe la 11-12
ani. De asemenea noţiunea de probabilitate se desăvârşeşte în jurul vârstei de 11-12 ani.
Gustul pentru colecţionare, derivat din asimilarea / acomodarea relaţiilor dintre obiecte, a
interesat un număr mare de cercetători. După L. Dazinger, 100% dintre băieţi şi 91%
dintre fetele de 11-12 ani fac colecţii.
Odată cu stadiul operaţiilor formale, care se instalează după 12 ani, adolescentul
raţionează abstract, prin ipoteze, vizând toate cazurile posibile. Operaţiile se structurează
în grupuri distincte de clase şi relaţii (gândire la puterea a doua) care sunt coordonate de
gândire după modelul grupului INRC. Caracteristica esenţială a gândirii şi inteligenţei este
că ambele se realizează prin operaţii. Acestea provin din interiorizarea acţiunilor externe
cu obiectele.
Stadiile dezvoltării reflectă caracterul neliniar. Există pentru fiecare stadiu anumite
caracteristici de organizare manifestate în conduite specifice. Au loc stagnări şi reveniri
curioase. Vârstele stadiilor au valoare orientativă şi parcurgerea lor este obligatorie.
Acţiunile educaţionale trebuie să ţină seama de caracteristicile dezvoltării psihologice
a copilului, să satisfacă nevoia de activitate, de a manipula obiecte reale sau imaginare, de
a se transpune în diferite roluri şi situaţii. "Copilul - spune marele psihopedagog elveţian
E. Claparède - este o fiinţă a cărei principală trebuinţă este jocul. (...) Trebuinţa de a se
juca este tocmai ceea ce ne va permite să împăcăm şcoala cu viaţa, să procurăm
şcolarului acele mobiluri de acţiune care se consideră de negăsit în sala de clasă." Jocul
este puntea ce poate uni şcoala cu viaţa. Alcătuirea de jocuri didactice şi alternarea lor cu
iscusinţă în cadrul celorlalte metode euristice de învăţare constituie una din cele mai
importante sarcini ale metodologiei didactice contemporane.[10] Jocul facilitează procesul
de asimilare, fixarea şi consolidarea cunoştinţelor, influenţează dezvoltarea personalităţii.
Jocul este şi un mijloc eficient de dezvoltare intelectuală, permiţând elaborarea de structuri
cognitive din ce în ce mai echilibrate.
Utilizând jocul în procesul de predare - învăţare, îmbinând utilul cu plăcutul,
activitatea didactică devine mai atractivă şi se pliază pe trebuinţele copilului.
În învăţământul primar, jocul didactic se poate organiza cu succes la toate disciplinele
şcolare, în orice moment al lecţiei. Obiectivele sunt: dobândirea de noi cunoştinţe şi
deprinderi, fixarea şi consolidarea acestora, verificarea şi aprecierea nivelului de pregătire
al elevilor. Elementele ludice stimulează creativitatea copiilor, libertatea de gândire şi
acţiune, dezvoltă iniţiativa, curajul, voinţa perseverenţa, combativitatea, corectitudinea,
disciplina, spiritul de cooperare, comportamentul civilizat.
Cercetările recente comută tot mai activ accentul de pe factorii intelectuali pe cei
motivaţionali şi afectivi, iar jocul este instrumentul cel mai eficient, prin integrarea
afectiv-emoţională a participanţilor.
Pentru a deveni joc, o activitate didactică trebuie să includă elemente ludice:
explorarea, surpriza, aşteptarea, ghicirea, întrecerea. "Munca şcolară trebuie să fie mai
mult decât joc şi mai puţin decât muncă. Este o punte dintre joc şi muncă."[11]
Alături de cadrul oferit de grădiniţă şi de scoală, o atenţie specială trebuie acordată
rolului mediilor extraşcolare care contribuie, în paralel, la dezvoltarea şi formarea tinerei
generaţii. Mijloacele de informare în masă (radioteleviziunea, presa), bibliotecile,
cercurile şcolare structurate pe domenii de interes au de asemenea o importanţă
modelatoare considerabilă. Aceste medii, prin resursele informaţionale de care dispun şi
prin personalul de specialitate pot oferi modele viabile pentru personalităţile în formare
ale copiilor.
Un exemplu în acest sens îl constituie ludoteca ce funcţionează în cadrul Bibliotecii
Judeţene "Ioan N. Roman" din Constanţa, care pune la dispoziţia micilor beneficiari un
bogat şi fascinant material formativ: colecţii de carte pentru copii, jocuri distractive şi de
inteligenţă. În cadrul bibliotecii se organizează audiţii muzicale colective şi individuale,
vizionări de diafilme, diapozitive, filme video; se organizează cursuri de iniţiere în limbi
străine, precum şi alte activităţi culturale (medalioane, audiţii, întâlniri cu oameni de artă).
Biblioteca se transformă într-un spaţiu generos de promovare a creaţiilor proprii ale
copiilor. Există numeroase parteneriate încheiate de această instituţie cu grădiniţe şi şcoli
constănţene şi există încă resurse generoase ce pot fi superior valorificate. La organizarea
materialului şi a colecţiilor ludotecii, biblioteca, prin specialiştii săi, a avut în vedere
procesul educaţional şi l-a considerat holistic, relevându-şi rolul formator pe largi
segmente estetice, civice, vocaţionale, artistice, ştiinţifice.
Pereţii Bibliotecii s-au transformat, miraculos în prima simeză pentru numeroşi artişti
plastici, reprezentanţi de seamă ai vârstei copilăriei; pe scena Bibliotecii, copiii au devenit
poeţi şi solişti pentru prima dată în existenţa lor; sălile de lectură au gratificat trebuinţele
crescute de informare şi documentare în toate domeniile. Copiii au avut posibilitatea de a
face cunoştinţă cu personaje din literatura pentru copii, prin intermediul cărţilor, dar şi să
experimenteze universuri noi de cunoaştere, să combine şi să integreze imaginativ, prin
antrenarea resurselor vizuale şi auditive, în cadrul proiecţiilor de diapozitive, diafilme sau
a audiţiilor muzicale.
Acţiunea reală şi intervenţia continuă, controlată constituie, în cadrul sistemului
educaţional modern, chei de boltă ale dezvoltării intelectuale. Alături de factorii ereditari
şi de constelaţia psihologică a fiecărui copil, condiţiile psihosociale joacă un rol foarte
important în învăţare. Vizita la bibliotecă reprezintă o cucerire a unui mediu nou,
instructiv, provocator; se înscrie în abordarea sistemică a procesului de învăţământ. Am
putea aminti aici, ca o încheiere sau ca o nouă deschidere, metafora platoniană a peşterii,
prin care spiritul uman cunoaşte după ce trecut prin experienţa aventurii.
1
Chateau, Jean. Copilul şi jocul. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
2
Claparède, Edouard. Psychologie de l'enfant et p�dagogie exp�rimentale (Delachaux
et Niestl�, 1909; ediţie revăzută, 1946).
3
Piaget, J. Psihologia inteligen�ei. Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1965.
4
Cioflu, I., Golu, M., Voicu, C. Tratat de psihofiziologie, vol. I, Ed. Academiei Rom�ne,
Bucureşti, 1978.
5
Chateau, Jean. Op. cit.
6
Bühler, Charlotte. From birth to maturity, London, 1935
7
Chateau, Jean. apud Gardner. Op. cit.
8
Verza, Emil; Verza, Florin Emil. Psihologia vârstelor. Editura Pro Humanitate,
Bucureşti, 2000.
9
Anastasi, Ann. Psychological testing, 7th ed. Upper Saddle River, N.J.: Prentice Hall,
1997.
10
Sima, Ioan; Petruţiu, Roxana; Sima, Mihai. Psihopedagogie, vol. I. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1998.
11
Chateau, Jean. Op. cit.
Aida Popovici
psiholog

în lucrarea �Psihologie si pedagogie�, Jean Piaget precizează următoarele :�Jocul este o


asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activităţi alimentaţia necesară şi
transformând realul în funcţie de multiplele trebuinţe ale eului�. Iata de ce, prin jocul didactic,
învăţătorul are posibilitatea realizării unei activităţi de învăţare plăcută, antrenantă, atrăgătoare, prin
care contribuie la informarea şi formarea copilului de vârstă şcolară mică. Prin această lucrare,
autoarea argumentează cu numeroase exemple că jocul didactic reprezintă o modalitate de sporire a
eficienţei lecţiilor de matematică la clasele primare pornind de la cunoaşterea dificultăţilor pe care
le întâmpină elevii în înţelegerea, însuşirea şi aplicarea noţiunilor matematice. Astfel:
-în capitolul I -Jocul didactic- metoda de stimulare a capacităţilor intelectuale ale elevilor, autoarea
prezintă particularităţile gândirii şcolarului mic şi accesibilitatea noţiunilor matematice; modalităţi
de organizare şi desfăşurarea jocului didactic matematic; cu numeroase exemple pentru fiecare elev.

Lucrarea este realizată pe baza unei bune documentări ştiinţifice şi metodice combinate eficient cu
experienţa didactică a doamnei învăţătoare. Prin exemplele concrete de utilizare a jocului didactic
matematic, prin observaţiile şi concluziile formulate de autoare, anexele si rezultatele cercetării,
lucrarea constituie un instrument de lucru în activitatea de predare a noţiunilor de matematică la
clasele I-IV.
Prof. gradul I Neculai TERENTE
Cuprins
MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI
Am optat în alegerea temei pentru jocul didactic matematic cu scopul de a
mă perfecţiona în domeniul teoriei şi metodologiei jocului didactic.
Matematica fiind ştiinţa conceptelor celor mai abstracte, de o extremă generalitate, iar gândirea
copilului fiind dominată de concret, copiii vor fi atraşi prin activităţi care le fac plăcere şi anume
cele de joc.
Urmărind cu precădere dezvoltarea gândirii, a inteligenţei, a spiritului de
observaţie, exersând operaţiile de analiză, sinteză, comparaţie, generalizare,
jocul didactic matematic constituie o bază reală pentru înţelegerea conceptelor
matematice.
Jocul didactic matematic oferă preşcolarilor numeroase şi variate ocazii de
depăşire a stadiului de concret şi face mai uşoară şi plăcută „urcarea” către
general şi abstract!
Cuprins
MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI
Am optat în alegerea temei pentru jocul didactic matematic cu scopul de a
mă perfecţiona în domeniul teoriei şi metodologiei jocului didactic.
Matematica fiind ştiinţa conceptelor celor mai abstracte, de o extremă generalitate, iar gândirea
copilului fiind dominată de concret, copiii vor fi atraşi prin activităţi care le fac plăcere şi anume
cele de joc.
Urmărind cu precădere dezvoltarea gândirii, a inteligenţei, a spiritului de
observaţie, exersând operaţiile de analiză, sinteză, comparaţie, generalizare,
jocul didactic matematic constituie o bază reală pentru înţelegerea conceptelor
matematice.
Jocul didactic matematic oferă preşcolarilor numeroase şi variate ocazii de
depăşire a stadiului de concret şi face mai uşoară şi plăcută „urcarea” către
general şi abstract!
În timpul jocului copiii dovedesc iniţiativă şi inventivitate, jocul le permite
mai multă independenţă şi libertate de acţiune.
De asemeni, în timpul jocului didactic se stabilesc relaţii între copii,
urmărindu-se instaurarea unui climat favorabil conlucrării fructuoase între
copii în vederea rezolvării cu succes a sarcinilor de joc, crearea unei tonalităţi
afective pozitive de înţelegere şi exigenţă în respectarea regulilor şi
stimularea dorinţei copiilor de a-şi aduce propria contribuţie la reuşita jocului.
Consider că jocul didactic este mijlocul potrivit ales în vederea dezvoltării personalităţii
multilaterale a copiilor şi a unei funcţionări optime din punct de vedere psiho-social a acestora.
Rolul jocului didactic în exersarea vocabularului copiilor
din ciclul primar
În desfăşurarea procesului de învăţământ, şcoala, ca factor activ al procesului, trebuie să
utilizeze cele mai eficiente căi, cele mai variate metode şi mijloace care să asigure şi să stimuleze,
în acelaşi timp, creşterea ritmului de însuşire a cunostinţelor.
Unul dintre mijloace, folosit din ce în ce mai intens şi care îşi dovedeşte eficienţa, este jocul
didactic. O îmbinare armonioasă se poate realiza între activitatea de învăţare şi joc, reluându-se într-
o formă atractivă cunoştinţele predate, ceea ce favorizează fixarea acestora. În acelaşi timp, jocul
este şi un mijloc de control al gradului în care elevii şi-au însuşit cunostinţele. El poate fi integrat în
lecţie, fie în partea introductivă, fie în cea finală.
În clasa I am utilizat atât jocuri de silabe, indicate în manual (de completare a silabelor care
lipsesc), precum si alte jocuri, cum ar fi: “Cuvântul hoinar”. Se scrie pe tablă o propoziţie din care a
fost omis un cuvânt, se cere elevilor să-l găsească şi să-l adauge. Cu cât vor găsi mai multe cuvinte,
cu atât satisfacţia va fi mai mare.
Exemplu: Mama face ........ . (mâncare, curăţenie, ciorapi)
Copilul ....... lecţia. (ascultă, învaţă, repetă)
............. scrie ......... . (Adina scrie frumos)
Ca variante pentru activizarea vocabularului toate cuvintele pot fi omise, indicându-se doar
numărul lor prin linii oblice. Grupa care a obţinut un număr mare de variante va fi câştigătoare.
De un real ajutor ne sunt culegerile de jocuri pentru citit-scris: exemplu, “Ştim să citim”, în
care majoritatea jocurilor sunt de forma loto-uri cu ilustraţii şi litere, ilustraţii şi silabe, din care
copiii pot recompune cuvinte sau loto-uri numai cu silabe. La acestea se adaugă şi jocurile întrebări-
răspunsuri care conţin propoziţii din textele din manual, dar cu unele schimbări menite a
conştientiza procesul citirii.
Pentru activizarea şi îmbogăţirea vocabularului elevilor din ciclul primar se mai pot organiza
jocuri didactice de enumerare a cât mai multe cuvinte care să înceapă cu o anumită literă,
enumerarea a cât mai multor nume de meserii, a cuvintelor învăţate la lecţiile cu conţinut istoric
(sau la istorie), de enumerare a cuvintelor noi auzite în diverse împrejurări de copii şi verificare a
înţelegerii lor prin alcătuirea de propoziţii, de adăugare a cât mai multe adjective la un substantiv
dat, de găsire a cât mai multe sinonime pentru cuvintele date, în scopul formării vorbirii nuanţate,
înlocuirea unor expresii fără a schimba sensul propoziţiei, de formare a propoziţiilor în care se
găsesc omonime, de găsire a antonimelor etc.
Multe jocuri se pot organiza sub formă de concursuri. Acestea mobilizează elevii,
contribuind la dezvoltarea vorbirii, imaginaţiei, atenţiei, memoriei şi spiritului inventiv, exerciţii de
“gimnastică a minţii”. Câteva exemple:
- adăugarea literei la un cuvânt în oricare parte a lui pentru o obţine alt cuvânt: arsă-varsă; moară-
doară;
- desfacerea cuvântului în 2-3 părţi şi adăugarea unei singure litere la una din părţi: morar-mor- rar;
autobuz: auto-obuz; cântăreţ: cânt-măreţ;
- prin gruparea progresivă a câte 2-3 sau mai multe litere aşezate în ordinea dorită, să se formeze
alte cuvinte: televizor: zor; vizor, elevi, lei, zorit, zori, roz, rotile etc. Se pot organiza astfel de jocuri
şi cu alte cuvinte: macara, macaroane, adulmeca, leagănă, magistrat, anotimpuri etc. Jocuri de acest
tip am efectuat după iniţierea copiilor în asimilarea lui a cu ă, i cu î, s cu ş , t cu ţ;
- jocuri de schimbare a unei litere şi formare a noi cuvinte (denumite în termeni rebusistici
metagrame): lac-sac-fac-tac-zac-rac-mac-pac-ţac; cort-şort-corp-corb;
- găsirea de cuvinte care se pot citi şi invers; cal-lac; car-rac; soc-cos; coş-şoc;
- cuvinte care-şi păstrează sensul şi citite invers: coc, sos , dud, apa, rar, capac, cazac, cojoc;
La clasele I-IV este mai greu pentru copii să găsească şi propoziţii care se pot citi şi invers,
dar pentru dezvoltarea interesului pentru acest fel de jocuri, putem noi da exemple: ele fac cafele.
Era mama mare.
- alcătuirea propoziţiilor a căror cuvinte să înceapă toate cu aceleaşi litere: Cucul caută cuibul.
Maria merge mâine. Viviana vine vineri.
- crearea ghicitorilor de către copii, chiar dacă nu sunt în versuri, constituie o activitate plăcută,
interesantă şi distractivă, precum şi instructivă: Scrii pe ea, dar nu-i caiet. (tabla) Ţine de cald dar
nu-i haină. (zăpada) Spală toate hainele, dar nu e mama. (maşina) Are coarne, dar nu-i bou/ n-are
picioare, dar nu e şarpe. (melcul);
- dezlegarea careurilor “rebus”, adaptate la particularităţile de vârstă ale ciclului primar;
- citirea textelor în care unele cuvinte sunt înlocuite cu desene:

Dragi ,
Am fost cu în la . Acolo

erau cu şi o

cu şi .
- jocuri de completare a versurilor:
“Vrând să fac un bal odat’ Apoi din tort am …….
Oaspeţi mulţi am ........ Şi cum tortul mi-a plăcut
Era totul pregătit Am mâncat cât am .......
Dar oaspeţii n-au ........ Oaspeţii când au venit
Am tot stat şi-am aşteptat O fărâmă n-au .......”
Colecţionând asemenea jocuri, putem oferi şi peste ani altor generaţii de copii momente de
desfătare, iar nouă satisfacţie că am dezvoltat încrederea şi siguranţa copiilor în posibilităţile lor.
Exemplele date demonstrează, cred, faptul că jocurile respective apelează la memorie, gândire,
cultivă imaginaţia, activizează vocabularul şi, prin caracterul lor, se dovedesc atractive.
Bibliografie
1. I. Berca, Metodica predării limbii române, E. D. P., Bucureşti, 1972;
2. Ghiţă Iulian, Dezvoltarea vocabularului elevilor – sarcină complexă cu finalitate practică, în
Revista de pedagogie, nr.9, 1978;
3. Programe şcolare pentru învăţământul primar, Bucureşti, 1998.
Înv. Viorica Pop
Grupul Şcolar “O.Goga”, loc. Jibou, jud. Sălaj
Şcoala Gimnazială ,, SILVANIA’’
Simleu- Silvaniei
Judeţul Sălaj

Rolul jocului didactic în formarea deprinderilor matematice

La nivelul învăţămậntului primar, unde se pun bazele deprinderilor de muncă independentă,


jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învăţarea activă, participativă, stimulậnd în acelaşi
timp iniţiativa şi creativitatea elevilor.
Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţii care, paralel cu destinderea, buna dispoziţie
şi bucuria urmăreşte obiective de pregătire intelectuală, morală, fizică a copilului.
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi
mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie, de divertisment şi de destindere, ceea ce
previne apariţia monotoniei, a plictiselii şi a oboselii. ,, Restabilind un echilibru în activitatea
şcolarilor, jocul fortifică energiile intelectuale şi fizice ale acestora, generậnd o motivaţie
secundară, dar stimulatorie, constituind o prezenţă indispensabilă în ritmul accentuat al muncii
şcolare’’, afirmă I. Neacşu şi Gh. Dascălu.
Jocul didactic este inclus în sistemul metodelor de învăţămậnt, cu rezultate deosebit de
importante, deoarece răspunde în modul cel mai fericit particularităţilor de vậrstă ale şcolarilor mai
mici şi în al doilea rậnd, pentru că elementul distractiv pe care-l conţine, stimulează interesul şi
curiozitatea şcolarilor.
,, Jocul, cum remarcă Bruner, constituie o admirabilă modalitate de a-i face pe elevi să
participe activ la procesul de învăţămậnt’’.
Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului. Prin
intermediul lor, învăţătorul poate consolida, preciza şi verifica cunoştinţele elevilor, poate îmbogăţi
sfera lor de cunoştinţe, le poate antrena capacităţile creatoare.
Odată cu împlinirea vậrstei de 6 ani, în viaţa copilului începe procesul de integrare în viaţa
şcolară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale. De la această
vậrstă, o bună parte din timp este rezervat şcolii, activităţii de învăţare care devine o preocupare
majoră. În programul zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o are acum
şcoala, schimbări care nu diminuează însă dorinţa lui de joc, jocul rămậnậnd o problemă majoră în
timpul întregii copilării.
,, A ne întreba de ce se joacă copilul, înseamnă a ne întreba de ce este copil. Copilăria
serveşte pentru joc şi imitare’’.
În aceste condiţii, se impune o exigenţă sporită în ceea ce priveşte dozarea ritmică a volumului
de cunoştinţe matematice ce trebuie asimilate de elevi şi în mod deosebit, necesitatea ca lecţia de
matematică să fie completată sau intercalată cu jocuri didactice cu conţinut matematic, uneori
concepută sub jormă de joc. E bine să nu uităm acest lucru, deoarece adeseori din dorinţa de a
forma la elevi deprinderi intelectuale temeinice insistăm prea mult pe exerciţiu, ajungậnd la o
supărătoare uniformizare a conţinutului lecţiilor, exerciţiile stereotipe obişnuindu-i şi plictisindu-i,
în acelaşi timp, pe şcolari.
,, Jocul didactic aduce varietate în exerciţiul matematic, el poate înviora lecţia şi ca urmare
drumul spre deprinderi este mai sigur şi mai plăcut’’.
Latura instructivă cật şi cea formativă, componente ale procesului de învăţămậnt, pot fi realizate
mai temeinic şi mai plăcut prim intermediul jocului didactic. Jocul didactic nu înseamnă ,,o joacă
de copii’’, el este o activitate serioasă, care sprijină într-un mod fericit, înţelegerea problemelor,
fixarea şi formarea unor deprinderi durabile precum şi împlinirea personalităţii elevilor.
Prin joc, copilui se dezvoltă, îşi coordonează fiinţa şi îi dă vigoare. ,, Sub raport structural-
psihologic, orice tip de joc constituie o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv-
motivaţionale’’.
Jocul didactic are bogate resurse de stimulare a creativităţii. Prin libertatea de gậndire şi
cutezanţă, jocurile didactice devin pe cật de valoroase, pe atật de plăcute. În joc se dezvoltă curajul,
perseverenţa, dậrzenia,corectitudinea, disciplina prin supunerea la regulile jocului, precum şi
spiritul de cooperare, de viaţă în colectiv, de comportare civilizată.
Prin folosirea jocului didactic în predarea matematicii la clasele mici sunt antrenate operaţiile
gậndirii, se dezvoltă spiritul imaginativ-creator şi de observaţie, se formează deprinderi de lucru
corect şi rapid, se asigură însuşirea mai temeinică, mai accesibilă şi mai plăcută a unor cunoştinţe
relativ aride pentru această vậrstă (numeraţia, operaţiile aritmetice, etc).
Jocurile didactice sunt antrenante pentru toţi elevii şi acţionează favorabil şi asupra celor cu
rezultate slabe la învăţătură, crescậndu-le performanţele şi căpătậnd încredere în capacităţile lor,
siguranţă şi promtitudine în răspunsuri, deblocậnd astfel potenţialul creator al acestora. Reuşita
jocului didactic este condiţionată de proiectarea , organizarea şi desfăşurarea lui metodică, de modul
în care învăţătorul ştie să asigure o concordanţă deplină între toate elementele ce-l definesc. În
situaţiile de joc, copilul realizează cea mai autentică învăţare, avậnd impresia că se joacă.
Învăţătorul este acela care asigură o justă îmbinare a activităţii de învăţare cu elementele de joc,
distractive şi care subordonează jocul scopurilor didactice ale lecţiei.
Pentru aceasta, învăţătorul va avea în vedere următoarele cerinţe de bază :
 Pregătirea jocului didactic, care presupune studierea atentă a conţinutului acestuia,
pregătirea materialului care asigură caracterul interesant al activităţii de învăţare, elaborarea
proiectului jocului didactic ;
 Organizarea judicioasă a acestuia ;
 Respectarea momentelor jocului didactic ;
 Ritmul şi strategia conducerii lui ;
 Stimularea elevilor în vederea participării active la joc;
 Asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;
 Varietatea elementelor de joc( complicarea jocului, introducerea altor variante etc).
Jocul didactic matematic, îmbrăcậnd diferite forme, l-am folosit în toate etapele lecţiei şi pậnă în
clasa a IV-a. Am organizat astfel jocuri didactice matematice ca lecţie de sine stătătoare, completă
sau intercalată pe parcursul lecţiei sau la final , pentru aprofundarea însuşirii cunoştinţelor specifice
unui capitol sau pentru familiarizarea elevilor cu unele concepte moderne de matematică sau pentru
consolidarea reprezentărilor despre unele forme geometrice, pentru cultivarea unor calităţi ale
gậndirii şi exersarea unei logici elementare.
Experimente spectaculoase de învăţare precoce a matematicii demonstrează că cele mai
complicate capitole pot fi jucate cu succes, pentru că şcolarilor mici le place să joace,, jocuri
matematice’’. Important este ca ei să-şi dea seama că se află într-o situaţie de învăţare şi nu o
distracţie oarecare şi să beneficieze în mod egal de informaţia ce reprezintă obiectivul jocului.
Pentru ca o activitate didactică să devină joc, am căutat să includ elemente de joc: surpriza,
aşteptarea, ghicirea, întrecerea, mişcarea. Dorinţa de a cậştiga întrecerea mobilizează copiii la o
activitate intensă, rapidă şi plăcută. După declanşarea unor momente de tensiune cu încărcătură
afectivă, jocurile s-au încheiat cu aprecieri colective sau individuale ( aplauze, mici recompense)
privind realizarea sarcinii de învăţare propuse.
Pentru a asigura reuşita deplină a jocurilor, le-am însoţit de un material didactic adecvat, care a
permis uşurarea activităţii de învăţare, conferindu-i un caracter plăcut, prin prezentarea matematicii
în culori.
În cele ce urmează, voi prezenta o parte din jocurile didactice matematice folosite de mine în
munca la clasă, jocuri care s-au bucurat de un mai mare succes în rậndul elevilor, pe care le-am
selectat şi ordonat într-un sistem unitar, cu dificultăţi crescậnde, insistậnd asupra exerciţiilor
activităţilor-joc, care mi s-au părut a cuprinde cele mai multe elemente de gậndire independentă şi
creatoare, inclusiv pe cele necesare pregătirii elevilor pentru probleme mai dificile.
Activităţile următoare se pot introduce în lecţiile obişnuite ca verigi introductive, de fixare sau ca
moment de joc sau pot constitui obiectul unor lecţii speciale, desfăşurate însă sistematic o dată sau
de două ori pe săptămậnă.
Startul în predarea matematicii la clasale I l-am luat pornind de la ,, cercul intuitiv al
copilului’’. Dacă învăţămậntul este intuitiv, prin aceasta este şi ,, activ’’, dacă este intuitiv şi activ
este şi ,, interesant, atrăgător, plăcut’’, dacă este interesant înseamnă că este şi durabil ; pentru că
rămậne toată viaţa ; dacă învăţămậntul respectă ,, legile sufletului copilului’’ înseamnă că va fi şi
gradat, aşadar tot în spiritul activismului. Caracteristica acestei vậrste rămậne tot gậndirea concret-
intuitivă, oricật de mult s-ar fi modificat nivelul gậndirii şi capacitatea de asimilare a copilului de
vậrstă şcolară mică, ca rezultat al implicaţiilor sociale. De aceea, introducerea jocurilor, i se
asociază un bogat şi variat material didactic ilustrativ.
Pentru consolidarea cunoştinţelor despre figuri geometrice am practicat jocul ,, Unde s-a ascuns
iepuraşul?’’. Pe un stativ s-au aşezat figuri geometrice, iar elevii au fost solicitaţi să spună sub ce
figură geometrică se ascunde iepuraşul. Răspuns :
,, Iepuraşul s-a ascuns sub un triunghi mare, roşu etc. Pentru varietate am folosit şi alte animale
decupate.
După introducerea cunoştinţelor despre mulţimi, mi-am îndreptat atenţia asupra modului în care
trebuie predat numărul. Pentru însuşirea conştientă a noţiunii de număr, despre care Engels
spunea :,, Deşi este cea mai pură determinare cantitativă din cậte cunoaştem, el este plin de
diferenţe calitative’’ nu m-am rezumat la simplul efort al memoriei, ci am căutat să solicit
activitatea complexă a gậndirii, care presupune analiză, comparaţie, abstractizare şi generalizare.
Noţiunea de număr a fost raportată mai întậi la obiectele din jurul lor, apoi la altele mai
îndepărtate, la exemple de mulţimi, după care am strecurat deghizat, sub formă de joc, următoarea
problemă :
,, Pe 3 sậrme de telegraf se aşează o vrabie, o rậndunică şi un porumbel. Cum se pot aşeza
ele ?’’
Desenậnd cele 3 sậrme imaginare, elevii plasează întậi pe fiecare cậte o păsărică ( decupată),
apoi cậte două pe o sậrmă şi a treia pe cea de a II-a sậrmă, lăsậnd ultima sậrmă liberă, apoi toate trei
pe aceeaşi sậrmă.
Prin aceste jocuri didactice am urmărit clasificarea compoziţiei numărului, moment cheie, care
pregăteşte adunarea şi scăderea în concentrul 0-10 în mod operaţional, dezvoltậnd imaginaţia şi
flexibilitatea gậndirii.
În predarea numerelor de la 0 la 10 , a componenţei lor şi pentru consolidarea deprinderii de a
folosi conştient semnele ,,+’’, ,,-‘’, de a compara două sau mai multe numere, trusa ,, Jocul
numerelor’’ mi-a fost de un real ajutor în jocurile : ,, Caută vecinii’’, ,, Cine e mai mare ?’’, ,, Ce
număr s-a ascuns ?’’, ,, Melcul’’, care au permis consolidarea cu bune rezultate a numerelor 1-10.
Am să exemplific cậteva din aceste jocuri şi desfăşurarea lor.
Jocul ,, Ce număr s-a ascuns?’’
Elevii vor găsi regula şi se vor intrece în completarea de rậnduri, coloane sau căsuţe cu
numerele ce lipsesc, ca de exemplu:
1,___, 3,___, ____, 6, 7, ___, ____, 10
Jocul ,, Melcul’’
În spiralele căsuţei melcului lipsesc nişte cifre. Elevii se vor întrece să completeze cartonaşele
cu cifrele care lipsesc din căsuţa melcului. Pentru cei care au terminat primii se cậntă cậntecul ,,
Melcul’’. Se aplaudă.
Micile ghicitori, poezioare şi cậntece cu mişcare au ajutat mult mai ales pe elevii slab dotaţi, la
imprimarea vizuală a cifrei respective, constituind şi un bun prilej de destindere şi de învăţare
îmbinată cu joc.
Exemplu : ,, 1 parcă e un băţ/ şugubăţ
Poartă chipul tras, / Cu cozorocul pe nas.’’
În predara operaţiilor de adunare şi scădere a numerelor naturale de la 0-10, am insistat asupra
înţelegerilor pe baza cunoştinţelor despre mulţimi de elemente concrete ( de obicei, figuri
geometrice, riglete).
Pentru consolidarea adunării şi scăderii am utilizat jocuri, ca de exemplu:
,, Cine urcă scara mai repede ?’’
Sarcina didactică a acestui joc este să realizeze operaţia indicată de semnul înscris pe o anumită
treaptă. Jocul se poate organiza sub formă de întrecere, cu trei variante.
a) Individual : Pe tablă sau pe un carton este executat desenul ,, scării’’ pe fiecare treaptă fiind
scris cậte un exerciţiu. Va fi chemat cậte un elev să rezolve o singură treaptă.
b) Pe echipe : Pe tablă sunt desenate 3 scări cu calcule de acelaşi nivel de dificultate. Fiecare
echipă deleagă un număr de elevi egal cu numărul treptelor. Creta circulă de la un elev la altul,
fiecare elev urcậnd o singură treaptă. Echipele pot delega şi un singur elev care va urca toate
treptele.
c) Pe echipe cu organizare internă : Fiecare echipă rezolvă sarcina în grup şi anunţă doar
rezultatul.
Evaluarea rezultatelor. Se anunţa echipa care a urcat scara în cel mai scurt timp, efectuậnd corect
toate calculele.
,, Trenul’’ prin care elevii află cậţi pasageri sunt în fiecare vagon, cậţi au coborật, cậţi au rămas.
,, Vaporul’’ Ce număr trebuie înscris pe coşul celui de-al IV-lea vapor ? Se va ajunge la rezultat
prin observaţii făcute asupra numerelor de la primele 3 vapoare.
Pentru dezvoltarea raţionamentului copiilor, am căutat să aplice cunoştinţele predate în
rezolvarea unor probleme simple pe care le-am introdus sub forme diferite. Avậnd în vedere că
problemele contribuie în egală măsură cu exerciţiile la formarea deprinderilor de calcul mintal şi
scris, la dezvoltarea gậndirii, a creativităţii
elevilor , am extins jocul didactic şi în rezolvarea şi construcţia independentă de probleme.
S-a organizat jocul ,, Compuneţi problema’’ după un exerciţiu dat, după imagini sau tablouri.
Problemele au fost organizate şi sub forma jocului ,, Ce putem afla ?’’, care are ca scop
dezvoltarea spiritului de inventivitate a copiilor.
Exemplu : ,, Alexandru are 7 creioane din care dă fratelui său, Ion, 3. Ce putem afla ?
Răspunsuri : ,, Cậte creioane i-au rămas lui Alexandru ?’’
,, Cu cậte creioane are Alexandru mai multe decat Ion ’’
,, Cu cậte creioane are Ion mai puţine decật Alexandru ? ‘’
,, Cậte creioane au în total ?’’
Compunerea acestor probleme cật şi rezolvarea lor s-a făcut în situaţii de joc, de competiţie.
Trezirea interesului elevului faţă de lecţiile de matematică şi nota de voiciune a acestor lecţii pot
fi realizate şi prin folosirea unor poezii-problemă prin care elevul e ţinut încă în lumea de joc şi
poveste şi în acelaşi timp realizează lucruri care cer efort intelectual.
Exemplu:
,, Cinci copii pe o sănioară Doi în sanie mai sunt !
De pe deal ca vậntul zboară, Socotiţi cậţi în zăpadă
Ajungậnd în jos rậzậnd, Au căzut pe drum grămadă ?’’
În scopul formării deprinderilor de a număra corect în concentrul 0 -100, precum şi pentru
dezvoltarea atenţiei şi a gậndirii logice, am practicat jocul ,, Numără mai departe’’, ,, Stop’’.
În jocul ,, Numără mai departe’’, elevul care primeşte jetonul trebuie să numere mai departe,
adică în ordine crescătoare de la numărul precizat cu ajutorul jetonului.
În jocul ,, Stop’’, elevii sunt puşi să numere înainte şi înapoi întrerupậndu-se numărarea prin ,,
Stop’’, iar următorul continuă sărind peste numărul care a fost oprit. Acest joc l-am practicat şi
numărậnd din 2 în 2 sau din 5 în 5, de la 0 la 100, în ordine crescătoare şi descrescătoare.
Gama jocurilor didactice este foarte diversă. Imaginaţia învăţătorului poate inventa noi modele
din cele mai ingenioase. Uneori, pot fi stimulaţi şi elevii să conceapă jocuri didactice, să propună
modificarea unor jocuri în sensul adaptării lor la situaţiile concrete date, să desfăşoare această
activitate cu cật mai multă îndrăzneală şi independenţă.
Făcậnd din învăţare, prin jocurile didactice, un stil obişnuit de lucru cu elevii, am putut constata
nu numai progrese la învăţătură, mai ales din partea elevilor slabi sau cu un ritm mai lent de lucru,
ci şi o participare voluntară tot mai deschisă a elevilor la lecţie, un interes sporit şi o evidentă
plăcere pentru lecţiile în care aşteptau jocuri de destindere.
Să urmăm cu încredere adevărul afirmaţiilor marelui pedagog indian Rabindranat Tagore: ,,
EU îţi spun un lucru pe care filozofii nu ţi-l vor spune : CUM să trăieşti şi CUM să te
împotriveşti morţii, secătuirii, dogmatismului, definitivului, rigidităţii spiritului..... Munca
noastră este bucurie, e libertate, e joc, adică creaţie’’.
La vậrsta şcolară jocul nu este o ,, joacă’’, ci un mod de a se integra in realitate, de a-şi satisface
trebuinţele, de a se pregăti pentru viaţă şi muncă, pentru învăţătură şi creaţie, de a-şi petrece timpul
şi de a cuceri universul. Adultul care se joacă alături de copil retrăieşte, ,, frumuseţea şi miracolul
copilăriei’’. Jucậndu-ne împreună cu ei înţelegem copilăria, suntem parteneri în devenirea lor.

Întocmit,
Inv. CRISTINA TEIERU
Unul dintre mijloacele folosite din ce în ce mai frecvent în formarea comportamentului moral civic
care şi-a dovedit eficienţa este jocul didactic
ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN FORMAREA COMPORTAMENTULUI MORAL CIVIC

Înv. Hanganu Mariea Şcoala Dumbrava Roşie Jud. Neamţ

În societatea românească de azi, societate care există sub semnul restaurărilor politice, economice,
sociale, culturale, cu consecinţe, uneori, dramatice în ce priveşte statutul ( şi perceperea) unor valori
morale, precum cinste, dreptate, generozitate, datorie etc. considerăm că şcolii ( alături de alte
instituţii) îi revine sarcina de a reaşeza aceste valori la locul lor, prin intermediul educaţiei morale.
O şcoală modernă presupune un personal foarte bine informat, cu mintea flexibilă şi deschisă la
nou, o echipă de profesori care sunt conştienţi că munca lor are misiunea să pregătească pentru viaţă
generaţia secolului XXI, să-i doteze cu cele mai utile cunoştinţe, aptitudini şi atitudini. De
asemenea, partea de comportament se urmăreşte a fi realizată nu prin impunere, ci prin înţelegerea
unor norme şi acceptarea lor liber consimţită, se urmăreşte eliminarea stresului cotidian existent,
elevului dându-i-se posibilitatea de exprimare şi de manifestare. Primii patru ani de şcoală au
aceeaşi importanţă, pentru modelarea comportamentelor moral civice ca şi cei şapte ani de acasă.
Unul dintre mijloacele folosite din ce în ce mai frecvent în formarea comportamentului moral civic
care şi-a dovedit eficienţa este jocul didactic
Exemple de jocuri didactice folosite în lecţiile de educaţie civică şi nu numai :

1. Pălăriile gânditoare

Text suport : Furnica şi porumbiţa


Pălăria albastră- este liderul, conduce jocul,responsabilă cu controlul demersurilor desfăşurate;
- anunţă jocul;
- numeşte personajele şi rolul fiecăruia;
- explică regulile jocului;
- controlează, urmăreşte desfăşurarea jocului.

Pălăria albă
- povestitorul, cel ce redă pe scurt conţinutul textului;
*Povestea pune în lumină bunătatea. Porumbiţa a salvat de la înec o furnică. Aceasta nu a uitat, şi
drept recunoştinţă, a reuşit să scape, la rândul ei, porumbiţa de plasa vânătorului. Povestea
evidenţiază înţelepciunea unui cunoscut proverb.
Pălăria roşie - psihologul care îşi exprimă sentimentele faţă de personajele întâlnite.
*Aţi asistat la o întâmplare din lumea celor care nu cuvântă. Văzând furnica gata să se înece, ce a
simţit porumbiţa? Ce a simţit furnica, atunci când şi-a dat seama ce vrea să facă vânătorul?
Pălăria neagră - criticul, pălăria avertisment, axată pe aprecieri negative.
*Văzând furnica gata să se înece, porumbiţa putea:
- să mănânce furnica;
- să zboare mai departe.
Pălăria verde
- gânditorul, oferă soluţii, alternative salvatoare.
* Cum ai fi procedat în locul porumbiţei?
Ce ai fi făcut dacă erai în locul furnicii?
Pălăria galbenă – creatorul, gândirea pozitivă
* Imaginaţi- vă un alt dialog între furnică şi porumbiţă dupăsalvarea
porumbiţei

Concluzia: ,, Bine faci, bine găseşti!”


În urma acestui joc am iniţiat în clasă Cutia faptelor bune. Fiecare copil scrie
pe un bilet faptele bune săvârşite de luni până vineri şi le va introduce în cutie. La sfârşitul
săptămânii se citesc cele scrise de elevi şi se fac aprecieri, se laudă şi se stimulează pentru
faptele săvârşite.

2. Florile prieteniei
Tema:,, BUNĂVOINŢA ESTE CONTAGIOASĂ”
Reguli de joc:
*Desenează 3 flori, apoi decupează-le, colorează-le şi dăruieşte-le acelor colegi care s-au purtat
frumos, politicos în cursul săptămânii cu tine.
Exemplu:
-ţi-au împrumutat un stilou;
-ţi-au deschis uşa clasei când aveai mâinele ocupate ;
-a împărţit cu tine desertul ;
- te-a ajutat la teme, etc.
*Dacă te-ai purtat frumos cu colegii vei primi şi tu flori. Câştigătorul jocului este cel care a strâns
cele mai multe flori.
La sfârşitul jocului se poate completa chestionarul:
* Ce ai simţit când s-a purtat amabil cu tine?
* Ai fost răsplătit în acelaşi mod de colegii tăi când te-ai purtat frumos cu ei?
* Timpul petrcut la şcoală a fost mai plăcut?
* Te-a ajutat să înveţi mai bine şi să te comporţi mai frumos ?

3. Mâna care ajută


Este asemănător cu jocul anterior, doar că în locul florilor se desenează şi se oferă diferite modele
de mâini pe care cel ce le oferă se semnează şi scrie pentru care faptă oferă.

4.O floare numită ,,respect”


Pe tablă sunt scrise câteva citate şi proverbe despre respect:
,,În căminul familiei, tinerii să ,respecte pe părinţii lor,în afară de cămin pe toată lumea, în
singurătate pe ei înşişi.”
,,Adu-ţi aminte de mama ta şi de tatăl tău când şezi în mijlocul oamenilor! “
,,Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta , ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi!”
,,Dascălul este părintele meu de suflet.”
,,Scoateţi respectul din prietenie şi îi veţi lua cea mai frumoasă podoabă. ‘’ etc.
Pe baza citatelor şi a discuţiilor, elevii identifică persoanele faţă de care trebuie să se comporte cu
respect.
Vor completa floarea care va fi desenată pe tablă dacă se lucrează frontal sau pe o fişă dacă se
lucrează independent.
O altă floare poate fi completată cu modalităţi de manifestare a respectului.

Concluzie: Respectul este ca o floare , pentru că acesta influienţează relaţiile dintre oameni
înfrumuseţându-le, făcându-le să înflorească.

5. Roata emoţiilor
Elevii îşi vor exprima opiniile faţă de situaţiile în care îşi vor manifesta anumite sentimente expuse
pe disc şi faţă de ce persoane au aceste sentimente. Acul se va roti pe disc şi se va analiza situaţia
dată.

6. Crenguţa fermecată
O crenguţă ,,fermecată” trece de la un copil la altul. Fiecare copil, când primeşte crenguţa spune o
trăsătură morală şi o caracterizează în câteva cuvinte
Exemple: un elev care primeşte crenguţa spune ,,bunătate”, apoi: ,, ajut colegii, nu lovesc
animalele,etc.”; următorul elev care primeşte crenguţa spune ,, cinste”, apoi:,, nu fur, nu mint ,etc.”

7.Joc bazat pe teoria inteligenţelor multiple


Elevii se împart în trei echipe:
*Actorii
*Artiştii
*Actorii vor interpreta un scurt fragment din povestea ,,Pinocchio”, de Carlo Collodi (marcînd o
trăsătură morală –pozitivă sau negativă)
*Artiştii vor realiza un afiş pentru a prezenta sceneta colegilor ,,actorii”
*Scriitorii vor realiza caracterizarea lui Pinocchio, prin metoda diamantului.
Jocul implică un climat educativ pozitivant în care se realizează lucruri serioase într-o modalitate
relaxantă. Plăcerea de-a participa şi performanţa din timpul jocului creează copilului o imagine de
sine pozitivă şi îl integrează mai bine în colectivul de elevi, realizăndu- se astfel o învăţare mai
rapidă şi aectivă.
Jocul impune competiţie şi fair play, ca atare se dezvoltă şi calităţi moral civice. În cadrul lor se
învaţă comportamente, reguli, se înţelege conceptul de libertate şi de necesitate.
Copiii pot să-şi exprime sentimentele prin activităţi care implică jocul mult mai bine decât o fac, în
mod explicit, prin cuvinte. Pentru cei mai mari, el este chiar poarta prin care aceştia transmit emoţii
pe care chiar nu le pot împărtăşi verbal.

Cuvinte populare:
• cadru didactic
• crenguta fermecata
• elevul
• jocuri didactice
• palaria alba
• roata emotiilor
• societatea romaneasca
• Rezumat
• Pedagogia este o disciplina socioumana ce isi contureaza domeniul gradat chiar
• exponential.
• Prin traditie dimensiunile fundamentale ale formarii umane comportamentale educatiei sunt
educatia intelectuala, educatia morala, educatia religioasa, educatia estetica, educatia
tehnologica si profesionala si educatia fizica.
• Ma voi opri la educatia intelectuala ce este considerata axa formarii integrale,
demersul fundamental pentru formarea fiintei rationale si unui mod de a gandi pentru ca
nu putem concepe baza formarii profesionale fara sa existe o dezvoltare intelectuala.
• Montaigne considera ca “a sti pe dinafara nu inseamna a sti cu adevarat, ca
singura educatie valabila este cea pe care practica si experienta vietii ne-o dau”. Mai
degraba un cap bine facut decat un cap plin.
• Pentru folosirea jocului didactic ca metoda în activitatea de predare – învăţare, la
clasele primare, învăţătorul trebuie să dea dovadă de răbdare, perseverenţă, tact pedagogic şi
înţelegerea psihicului fiecărui elev în însuşirea noţiunilor la fiecare disciplină studiată în
învăţământul primar. Învăţătorul trebuie să se bazeze pe stările afective ale elevilor,pe
interesul şi dragostea pe care elevii o manifestă faţă de şcoală, de materiile studiate, de
colegi, pantru ca ei să participe activ la însuşirea cunoştinţelor. Atunci când formăm noţiuni
sau deprinderi despre limba română, matematică, geografie, istorie, ştiinţe, arte, trebuie să
procedăm de aşa manieră încât elevii să nu rămână cu impresia că aceste noţiuni au caracter
strict aplicativ sau de lectură, ci din contră, ei trebuie să-şi formeze convingeri că toate
aceste discipline au caracter practic şi aplicativ, care vor fi folositoare nu numai pe perioada
şcolarităţii, ci în întreaga viaţă.Învăţătorul are obligaţia să-l facă pe elev să pătrundă aceste
taine ale tuturor componentelor acestor discipline pentru ca apoi,elevul de astăzi şi adultul
de mâine să-şi poată integra pozitiv activităţile sale, în ultimă instanţă, existenţa sa.
• JOCUL DIDACTIC
• Jocul didactic este una din cele mai accesibile forme de activitate datorită originalităţii
sale specifice şi umane: împletirea strânsă a jocului cu activitatea; îmbinarea elementelor de
joc cu sarcina didactică. Orice sarcină didactică, în aparenţă greoaie, aridă, poate fi rezolvată
prin joc, dacă acesta întruneşte formele cele mai accesibile şi atractive pentru copii. De
exemplu, predarea formelor geometrice, a dimensiunilor, a noţiunilor spaţiale şi temporale
este în genere, dificilă. Inclusă în joc, predarea se realizează cu deosebită uşurinţă, iar
cunoştinţele sunt mult mai temeinice. Sfera instructiv-educativă a jocului didactic e
atotcuprinzătoare. Ea se referă, deopotrivă, la toate problemele pe care le ridică dezvoltarea
vorbirii la copil; îmbogăţirea vocabularului şi activizarea lui, însuşirea corectă, din punct de
vedere gramatical, verificarea şi precizarea cunoştinţelor.
• Jocul didactic subsumează toate cunoştinţele ce trebuie precizate. De exemplu: “Ţinteşte
bine”-pentru cunoaşterea dimensiunii “înalt-scund” sau “mare-mic- mijlociu” sau “Găseşte
locul potrivit”, pentru cunoaşterea formei ovale. În jocurile didactice prevăzute pentru copiii
de vârstă şcolară mică, accentul cade pe dezvoltarea atenţiei şi memoriei, a operaţiilor
gândirii, analiză şi sinteză, ca spre exemplu, jocurile: “Ce nu are căsuţa?” ; “Şoarecii şi
pisica”. Cea mai meritorie calitate a jocului didactic este aceea că mijloceşte repetarea
cunoştinţelor în forme variate. De exemplu, în cadrul observărilor, copiii îşi însuşesc
cunoştinţe despre animale domestice şi sălbatice. Dacă s-ar relua observările cu scopul
verificării şi precizării cunoştinţelor, activitatea ar fi greoaie, plictisitoare şi nu ar stimula
fluenţa gândirii. Jocul didactic trebuie să cuprindă un titlu scurt, grăitor, uşor de memorat ca:
“Magazinul s-a deschis” ; “Baloanele” ; “Coşul toamnei” ; “Săculeţul fermecat”.
• De asemenea, orice joc didactic presupune existenţa unor reguli, care să ordoneze ritmul şi
ansamblul acţiunilor ce urmează a fi efectuate. Pentru copiii de 7-8 ani, jocul devine mai
interesant atunci când regulile sunt mai grele, când cer un anumit efort de gândire. Pentru că
jocul didactic matematic apare în programul întregii activităţi la disciplina matematică, atât
ca activitate cu întreaga clasă de elevi, cât şi cu fiecare elev în mod independent, acesta
realizează o continuitate între activitatea de joc şi cea de învăţare. Pentru acest lucru
învăţătorul trebuie să asigure o concordanţă între tema jocului şi materialul didactic
existent, să se folosească cuvântul-ca mijloc de îndrumare prin: întrebări, răspunsuri,
explicaţii, aprecieri. Prin joc, copilul se aventurează în necunoscut. Încercând să vadă cât
poate să construiască un anumit obiect, câte lucruri sau obiecte să aseze, el verifică şi până
la cât ştie să numere. Curiozitatea şi gândirea care-l stimulează în joc sunt parte integrantă
din plăcerea de a învăţa. După felul cum se joacă un copil, putem să observăm dacă este mai
inventiv, mai activ, dacă poate sau nu să surprindă soluţii noi.
• În concluzie, din punct de vedere educativ, trebuie să fie asigurată o justă proporţionare
a jocului cu munca, elementul distractiv cu efortul fizic şi intelectual. Deşi jocul este o
activitate fundamentală, la clasele I-IV, totuşi ea se îmbină cu anumite forme de muncă
intelectuală accesibile acestei vârste. Îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de
învăţare constituie un mijloc important de pregătire psihologică a elevului în şcoală.
Desfăşurarea eficientă a jocului didactic presupune respectarea unor cerinţe de ordin
metodologic din care amintesc:
• • organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat în funcţie de particularităţile
jocului ce urmează să se desfăşoare, de materialul didactic utilizat;
• • introducerea în joc constă în captarea atenţiei elevilor, crearea unei atmosfere favorabile
desfăşurării jocului;
• • materialul didactic folosit trebuie să corespundă temei jocului, să fie accesibil elevilor, să
fie clar, atractiv, vizual pentru toţi elevii;
• • anunţarea titlului jocului şi a scopului acestuia se face scurt şi sugestiv;
• • familiarizarea elevilor cu jocul este o etapă hotărâtoare pentru desfăşurarea ulterioară a
jocului; prin familiarizarea elevilor cu jocul se trezeşte interesul pentru joc, se creează o
atmosferă relaxantă, de bună dispoziţie, favorabilă performanţelor şi se prezintă sarcina,
regulile şi elementele de joc;
• • executarea jocului de probă va fi făcută întâi de învăţător apoi de elevi şi se vor face
precizări asupra regulilor, succesiunii etapelor jocului, modului de rezolvare a sarcinilor;
• • desfăşurarea propriu-zisă a jocului este momentul principal al activităţii; desfăşurarea
jocului şi obţinerea performanţei de către elevi relevă gradul de înţelegere al jocului, nivelul
însuşirii cunoştinţelor vehiculate în joc, gradul de îndeplinire a sarcinilor, gradul de
respectare a regulilor, activizarea tuturor elevilor în funcţie de posibilităţile lor, îmbinarea
elementelor de joc cu sarcinile didactice;
• • eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a 1-2 variante, după ce toţi elevii au
realizat sarcinile din jocul propriu-zis;
• • în încheierea jocului didactic se fac aprecieri finale asupra desfăşurării jocului.
• În şcoală se pot organiza şi jocuri didactice interdisciplinare, în care se îmbină sarcini
didactice din diferite domenii de cunoaştere. Ele au aceeaşi structură şi respectă aceleaşi
condiţii de realizare ca în jocul didactic dintr-un singur domeniu de activitate.
• 1. Chateau, J.- Copilul şi jocul, E.D.P. Bucureşti, (f.a.), cap. Rolul pedagogic al jocului.
• 2. Şchiopu, U. (coordonator- Probleme psihologice ale jocului şi distracţiilor, E.D.P.
Bucureşti, 1970
Lucrare de licenta despre Jocul didactic - metoda eficienta in invatarea matematicii la clasele I-IV
Jocul este o activitate specifica copilariei . Un copil care nu se joaca nu este copil normal . Lucian
Blaga , poetul care nestrivind , ,,corolla de minuni a lumii “ sporind taina acesteia a surprins in
poezia ,,Trei fete” din volumul ,, Poemele luminii “ , rolul essential al jocului de-a lungul evolutiei
vietii individului :
,, Copilul rîde :
Întelepciunea si iubirea mea e jocul !
Tînarul cînta :
Jocul si-ntelepciunea mea-i iubirea !
Batranul tace
Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea !”

Deci , jocul , ca forma de activitate este necesar de-a lungul intregii vieti si cu atat mai mult in etapa
scolaritatii . Pornind de la aceasta constatare , pedagogii si educatorii , din cele mai vechi timpuri si
pana astazi , au apreciat ca jocul poate fi utilizat ca mijloc educativ .Cel care face pentru prima data
o analiza temeinica a jocului si elaboreaza o metodologie în acest sens este pedagogul Frobel ,
creatorul si organizatorul primelor gradinte de copii .
• Educatoare – Climescu Lina

TEMA:

JOCUL DIDACTIC
CONCEPT, OBIECTIVE, PREZENTARE, EXEMPLE
referat

Instit. GAVRILOAIE MARIANA

Pedagogia ne învaţă că jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului,
generată de trebuinţe, dorinţe, tendinţe specifice copilului.
De aceea, jocul constituie o formă de manifestare întâlnită la copiii tuturor popoarelor; din
cele mai vechi timpuri, a fost, este şi va rămâne tovarăşul nedespărţit al copilăriei.
Îmbrăcând forma jocului, activitatea este tot atât de necesară dezvoltării psihice şi fizice a
copilului, ca şi lumina soarelui.
Jocul este una dintre activităţile prin care copilul învaţă să cunoască lumea reală. El
influenţează toate aspectele dezvoltării şcolarului : percepţia, memoria, gândirea, imaginaţia,
sentimentele, interesele, voinţa. La vârsta micii şcolarităţi se observă o trecere foarte complicată de
la dominaţia jocului de manipulare, mişcare, construcţie simplă, individuală la jocurile colective, cu
roluri, jocuri în care apar conducători, conduşi, jocuri în care se respectă reguli, norme de
comportament.
Deci, la această vârstă este practicat jocul simbolic.
Jean Piaget arăta că jocul simbolic poate servi la lichidarea conflictelor şi la compensarea
trebuinţelor nesatisfăcute.
Jocul nu constituie o simplă joacă pentru copil, ci, prin joc, copilul cunoaşte şi descoperă
lumea şi viaţa.
Perioada micii şcolarităţi se caracterizează prin dilatarea vieţii interioare ce are o
independenţă relativă ca şi jocul care este dominat de „ proiecţii „ mai ample decât la vârsta
anterioară.
Trebuie ţinut cont de faptul că priceperile, deprinderile, cunoştinţele copilului sun limitate,
iar jocul este cel care rezolvă contradicţiile între dorinţa copilului pe de o parte, şi posibilităţile lui
reale, pe de altă parte.
Gândirea micului şcolar se dezvoltă în strânsă legătură cu limbajul şi activitatea pe care o
desfăşoară. Formele de joc îl pun în situaţia de a stabili legături între fenomene concrete .
Prin joc copilul îşi dezvoltă imaginaţia, sensibilitatea, afectivitatea; jocul în echipă
contribuie la socializarea copilului .
În cadrul procesului de învăţământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire şi educare a
copiilor şi ca procedeu didactic de realizare a obiectivelor operaţionale specifice anumitor
conţinuturi.
Jocul ca mijloc de instruire şi educare este jocul didactic, care reprezintă forma ideală de
rezolvare a problemelor de învăţare şi de instruire, adecvată, în special, vârstei preşcolare.
Pentru învăţământul primar, jocul didactic „ este o specie de joc care îmbină armonios
elementul instructiv şi educativ cu elementul distractiv „ , este
„ un tip de joc prin care învăţătorul consolidează, precizează şi verifică cunoştinţele predate
elevilor, le îmbogăţeşte sfera de cunoştinţă „ .
Orice joc are :
- o structură ( conţinutul );
- reguli sub forma unor succesiuni ordonate .
Rolul regulii este acela de a păstra structura şi desfăşurarea jocului.
În cadrul activităţii de învăţare a citit – scrisului, jocul didactic este
utilizat într-o mare măsură.
În primul rând, materialul lingvistic se caracterizează printr-un mare grad de abstractizare, în
contradicţie cu gândirea concret-intuitivă a copilului de 6-7 ani, elev în clasa I. Armonizarea acestor
aspecte contradictorii se poate realiza prin intermediul jocului didactic.
În continuare, voi prezenta câteva exemple de jocuri didactice utilizate în vederea realizării
pronunţiei corecte, element de bază în învăţarea citit-scrisului.

Jocul silabelor
Scop: formarea de cuvinte bisilabice şi trisilabice, pornind de la o
silabă dată.
Desfăşurare : Învăţătorul angajează în joc elevii pe rânduri de bănci
Vizează copii ( în final pe toţi ) propunându-le o silabă, de la care vor forma cuvinte
bisilabice sau tri-
silabice;
bu - nic
- ni-ca.
Ritmul vioi va fi accentuat de rostirea sacadată a versurilor:
„ Noi si-la-be am gă-sit
Şi co-rect le-am po-tri-vit. „

Citeşte şi potriveşte !
Scop: activizarea vocabularului, sesizarea componenţei grafice şi
ortografice a cuvântului.
Materiale : jetoane cu imagini ale unor obiecte, fiinţe şi jetoane
cu cuvinte scrise cu litere de tipar.
Desfăşurare: fiecare elev extrage dintr-un plic un jeton cu o ima-
gine; recunoaşte imaginea, apoi caută jetonul cu cuvântul
corespunzător imaginii.

Scara imaginilor
Scop: consolidarea despărţirii cuvintelor în silabe.
Desfăşurare : conducătorul jocului scrie o silabă de început.
Ea trebuie să fie completată cu alte silabe, astfel încât să
obţină cuvinte care cuprind 3-4 silabe.

Eu spun una, tu spui multe!


Scop: familiarizarea elevilor cu forme flexionare ale substantivelor
după număr.
Desfăşurare: învăţătorul rosteşte un substantiv la numărul singular
elevii trebuie să găsească şi să rostească ( sau să scrie ) for-
ma de plural corespunzătoare:
şcoală - şcoli
Variantă : „ Eu spun multe, tu spui una!”

Caută greşeala!
Scop: dezvoltarea capacităţii de a găsi greşeala într-un text scris
şi de a o corecta.
Material lingvistic selectat :
Pe o sârmă de telegraf este 10 vrăbii,
Una din ei ciripesc mai tare.

Fă din una două!


Scop: transformarea cuvintelor monosilabice în cuvinte bisilabice.
Material : fişe de lucru care conţin cuvinte monosilabice.
Desfăşurare: învăţătorul cere elevilor să scrie aceleaşi cuvinte din
coloana 1 în aşa fel încât să aibă două silabe :
măr - mărul - mere
rac - ra-cul - ra-cii

Variantă :
Fă din două, una !
seară - seri;
moară - mori
şcoală - şcoli.

CLASA a II-a

Cuvinte enigmatice
a) Rescrieţi cuvintele, începând cu ultima literă !
CUC UNU
APA AŞA
b) Peste tot scrieţi acelaşi cuvânt care să se poată citi din orice
direcţie!

Cuvinte ... cuvinte!


( ortografie )
Să descoperim, în propoziţii, sensul cuvintelor :
a) aceea, acea, aceia, aceeaşi, aceiaşi, acelaşi, aceleaşi.
însumi, însuţi, însăşi, însuşi.

Atât exerciţiul cât şi jocul didactic cunosc o multitudine de


variante, unele identificate în culegeri de exerciţii şi jocuri, altele fiind create de învăţător.
Valenţele acestor metode se înscriu în aria formativ- educativului, fiind acceptate şi
preferate de elevi.
În vederea măririi eficienţei acestora, învăţătorul trebuie să respecte unele condiţii şi anume:
- să fie efectuate în mod conştient, să antreneze elevul în găsirea soluţiilor corecte;
- să se evite folosirea aceloraşi exerciţii sau jocuri didactice, deoarece aceasta duce la
instalarea monotoniei şi a lipsei de interes ;
- să se asigure gradarea acestora, privind dificultăţile de înţelegere şi rezolvare pentru a
contribui la dezvoltarea gândirii, imaginaţiei şi creativităţii elevilor;
- exerciţiile şi jocurile didactice să asigure elemente de noutate
şi de diversitate, pentru a stârni interesul şi curiozitatea elevilor;
- să îmbine armonios activitatea individuală cu cea în grup, activitatea independentă cu cea
frontală, mărindu-se astfel, caracterul activ – participativ al acestor metode didactice.
„ Prin solicitare şi exersare, procesul de învăţământ oferă un prilej de afirmare şi valorificare
maximă şi pe multiple planuri a potenţialului de cunoaştere şi de creaţie a elevilor.Participarea
poate fi leagănul creativităţii, al afirmării, al realizării de sine. “ ( I. Cerghit).

• Grădiniţa cu Program Prelungit Răducăneni – Iaşi


• MOTTO:
• „ Cea mai frumoasă jucărie este jucăria de vorbe“
• TUDOR ARGHEZI
• JUCĂRIE...JOC...-fac parte din acelaşi câmp semantic.Ne zboară mintea imediat la
copilărie, la acea perioadă extraordinară a vieţii pe care toţi dintre noi o traversăm şi după
care toţi tânjim, maturi fiind.
• La prima vedere „ jucărie“ e un cuvânt banal : obiect cu care se joacă copiii. Nimic mai
simplu. Cu toate acestea însă, e mult mai complex decât credem. În fond, viaţa noastră e un
joc, tot ceea ce facem şi ce spunem. Tot ceea ce gândim.
• Jucăria este folosită pentru joc, la fel cuvintele sunt folosite în jocul vieţii. Chiar noi oamenii
poate că suntem jucării. Aşadar, să pătrundem încet – încet către semnificaţiile acestei teme
şi a acestor cuvinte : joc...jucărie.
• Preşcolarul trebuie să fie învăţat să vorbească corect. În acest sens, jocul didactic ocupă un
loc deosebit de important în dezvoltarea vorbirii deoarece forma de joc antrenează copilul în
stimularea şi exersarea vorbirii în direcţia propusă în cadrul fiecărui joc, fără ca el să
conştientizeze acest efort. Ţinând seama de specificul jocului în anii preşcolarităţii,
proiectarea procesului educaţional trebuie să se sprijine pe acesta pentru a realiza o învăţare
care să meargă de la uşor spre dificil, de la cunoscut spre necunoscut, în mod plăcut şi
atractiv.
• Atât în activităţile specifice cât şi în celelalte am urmărit :
• • formarea deprinderilor de vorbire corectă, coerentă şi expresivă la copii;
• • îmbogăţirea, activizarea vocabularului şi a gândirii, formarea deprinderii de exprimare
ordonată a gândurilor;
• • trecerea treptată de la limbajul concret situativ la limbajul contextual pe măsură ce copilul
depăşeşte limitele experienţei senzoriale,însuşirea treptată a structurii gramaticale a limbii
materne, îmbogăţirea vocabularului în condiţiile comunicării cu cei din jur;
• • prevenirea şi corectarea defectelor de pronunţie cu grupuri mici de copii, individuaal şi în
cadrul activităţilor cu întreaga grupă de copii.
• Jocul didactic ocupă un loc deosebit de important în dezvoltarea vorbirii, deoarece forma de
joc antrenează copilul în stimularea şi exersarea vorbirii în direcţia propusă în cadrul
fiecărui joc, fără ca el să conştientizeze acest efort. Astfel prin jocul didactic se fixează,
precizează şi activizează vocabularul copiilor ceea ce contribuie la îmbunătăţirea pronunţiei,
la formarea unor noţiuni, la însuşirea unor construcţii gramaticale.
• Începând de la grupa mică, jocul didactic are un rol deosebit de important în fixarea
deprinderilor de a forma propoziţii în care să fie utilizate corect singularul şi pluralul
substantivelor.
• Astfel, în jocul „ Unde s-a oprit roata“ am folosit ca material un disc cu mai multe
segmente pe care sunt desenate frumos şi viu colorate câte un singur sau mai multe obiecte.
Pe acest disc am fixat un alt disc la care îi lipseşte un segment. Prin rotirea acestuia se
descoperă pe rând câte o imagine. Am acordat o atenţie deosebită formulării corecte de către
copii a propoziţiilor folosind substantivul la singular sau plural. Ex.„ Roata s-a oprit la
cireaşă – cireşe.“, „Roata s-a oprit la frunză – frunze. “, „Roata s-a oprit la copac – copaci.“.
• Am urmărit formularea corectă a adverbului de timp prin jocul didactic „Când facem aşa“,
copiii denumind acţiuni pe care le întreprind dimineaţa (se trezesc, se spală, se îmbracă,
pleacă la grădiniţă) dar şi pentru acţiuni pe care le întreprind seara ( se uită la TV, se culcă).
• La grupa mijlocie, sarcina didactică se complică, duce la consolidarea şi perfecţionarea
deprinderilor de exprimare corectă, fluentă şi expresivă în vorbirea reproductivă, adversativă
în dialog , monolog, precum şi la intuirea unor raporturi gramaticale ale limbii sub aspect
morfologic şi sintactic.
• La jocul didactic „Ghici ce cuvânt lipseşte“ mi-am propus consolidarea deprinderii de a
formula corect acordul dintre subiect şi predicat iar ca material am folosit ilustraţii care
reprezintă copii şi adulţi executând diferite acţiuni:
• 1...............merge la bunica. (Fetiţa)
• 2...............are căciulă roşie. (Copilul)
• 3................clădeşte casa. (Zidarul), toate propoziţiile fiind trecute şi la plural.
• La grupa mare am realizat jocul „Ştiţi când?“ având ca scop consolidarea cunoştinţelor
referitoare la reprezentările de timp: ziua, noaptea, dimineaţa, amiaza, seara, în legătură cu
acţiunile principale ale copilului pe parcursul unei zile; lărgirea vocabularului cu adverbele
de timp respective, formarea deprinderii de a acţiona în grupuri mici cu materialul primit.
• Sarcina didactică : descrierea ilustraţiei şi precizarea momentului în care se desfăşoară
acţiunea
• Regulile jocului : copilul care primeşte ilustraţia o arată tuturor celorlalţi membri ai
grupului din care face parte.
• Material didactic: 10 -12 ilustraţii de format mijlociu. Pentru fixarea momentelor zilei am
folosit cu succes trei jetoane sugestiv realizate cu evoluţia soarelui pe cer, pe parcursul unei
zile.
• Prin jocul didactic „Când se-ntâmplă“ am consolidate cunoştinţele copiilor despre
aspectele caracteristice celor 4 anotimpuri. Am prezentat copiilor 4 planşe cu aspecte
semnificative ale anotimpurilor iar pe masa mea au fost aşezate mai multe jetoane cu
imagini specifice fiecărui anotimp. Ridicând câte un jeton copii aleg desenul cu anotimpul
din care face parte. Pentru complicarea jocului am cerut copiilor să selecţioneze ilustraţiile
în ordinea succesiunii fenomenelor din imaginile respective.
• Deasemeni prin jocul „Găseşte cuvântul potrivit“ am urmărit perfecţionarea deprinderii de
a formula propoziţii dezvoltate, corecte şi cu sens logic, educarea capacităţii de a opera cu
material didactic corespunzător cunoştinţelor copiilor despre fenomene, plante, activitatea
oamenilor în diferite anotimpuri. La începutul jocului am formulat propoziţii eliptice de
complement, predicat, atribut sau subiect, copiii adăugând cuvintele lipsă.
• Exemplu: Merele se culeg din……..(pom,măr).
• Toamna, copiii merg la …….(şcoală, grădiniţă).
• Primăvara, pomii…….(înmuguresc,înfloresc).
• În partea a doua a jocului am modificat sarcina didactică. Conducătorul jocului spune un
cuvânt (cu rol de predicat, subiect….) iar copiii construiesc propoziţii în care să fie inclus
cuvântul respectiv. Exemplu: Copilul…….(.se joacă).
• La jocul didactic „Roata toamnei “ mi-am propus ca obiective , precizarea cunoştinţelor
privind fructele şi legumele de toamnă, clasificarea lor după termenii uzuali : fructe –
legume.
• Reguli de joc: unul dintre copii învârte discul cu fantă, se va discuta imaginea asupra căreia
se opreşte fanta liberă. Material : un disc cu 12 secţiuni în care sunt desenate fructe şi
legume; plicuri cu jetoane care reprezintă fructe şi legume. În prima parte a jocului un copil
roteşte discul cu fantă iar altul numeşte fructul sau leguma de pe imaginea apărută,
culoarea , forma şi la ce se foloseşte.
• În partea a doua a jocului am cerut copiilor să scoată jetoanele din plicuri şi să le aranjeze
după criteriul uzual: fructe – legume.
• Un joc asemănător pe care l-am folosit este „Roata anotimpurilor“ având ca scop
aprofundarea cunoştinţelor despre cele patru anotimpuri, despre lunile anului şi gruparea
acestora pe anotimpuri. Material didactic : un disc cu imagini sugestive ale anotimpurilor, 4
planşe cu anotimpuri şi lunile corespunzătoare.
• Un alt joc foarte îndrăgit de copii este „Călătorim în ţara poveştilor“ al cărui scop este
reproducerea unor scene din poveşti cunoscute, exprimarea în propoziţii dezvoltate. Reguli
de joc: la cuvintele „călătorim ,călătorim “, copiii imită mersul . La semnalul „stop“, se
opresc.
• Alt joc didactic pe care l-am folosit se numeşte „Cine este şi de unde vine“ la care am
folosit siluete din poveşti cunoscute. Scopul acestui joc este reproducerea unor dialoguri din
poveştile cunoscute, prin intermediul unor propoziţii dezvoltate.
• Pentru fixarea cunoştinţelor despre profesii şi unelte, am folosit jocul „Poştaşul“ cu intenţia
de a activiza vocabularul cu ajutorul cuvintelor ce se referă la profesii şi unelte .
• Sarcina didactică: recunoaşterea şi denumirea muncitorului care foloseşte o anumită
unealtă sau confecţionează anumite obiecte.
• Dacă în perioada copilăriei jocul îndeplineşte mai mult funcţii cognitive sau formative-
educative, mai târziu funcţiile sale devin de recreere şi reconfortare fizică şi psihică. Odată
cu debutul şcolar, locul dominant al jocului este luat de altă formă de activitate – învăţarea -
după cum mai târziu, locul acesteia îl va lua munca.
• e8c19cf
Jocul didactic reprezinta o metoda de invatamant in care predomina actiunea didactica
simulata. Aceasta actiune valorifica la nivelul instructiei finalitatile adaptative de tip
recreativ proprii activitatii umane, in general, in anumite momente ale evolutiei sale
ontogenetice, in mod special.
Psihologia jocului evidentiaza importanta activarii acestei metode mai ales in invatamantul
prescolar si primar. Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci
directii de dezvoltare, orientate "de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase; de la
grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile; de la jocurile fara subiect spre cele cu
subiect; de la sirul de episoade nelegate intre ele spre jocul cu subiect si cu desfasurare
sistematica; de la reflectarea vietii personale si a ambiantei a-propiate, la reflectarea
evenimentelor vietii sociale" ( Elkonin, D.B.. . . ).
Aceasta metoda dinamizeaza actiunea didactica prin intermediul motivatiilor ludice care
sunt subordonate scopului activitatii de predare-invatare-evaluare intr-o perspectiva
pronuntat formativa. Modalitatile de realizare angajeaza urmatoarele criterii pedagogice de
clasificare a jocurilor didactice ( Cerghit, loan; Neacsu, Ioan. in Didactica, coordonator,
Salade, Dumitru, , ..):
- dupa obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale, motorii, tactile), jocuri de
observare (a mediului natural, social etc), jocuri de dezvoltare a limbajului, jocuri de
stimulare a cunoasterii interactive;
- dupa continutul instruirii: jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri tehnologice (de
aplicatii, de constructii tehnice etc), jocuri sportive, jocuri literare/lingvistice;
- dupa forma de exprimare: jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare,
jocuri conceptuale; jocuri-ghicitori, jocuri de cuvinte incrucisate;
- dupa resursele folosite: jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe baza de intrebari, jocuri pe
baza de fise individuale, jocuri pe calculator;
- dupa regulile instituite: jocuri cu reguli transmise prin traditie, jocuri cu reguli inventate,
jocuri spontane; jocuri protocolare;
- dupa competentele psihologice stimulate: jocuri de miscare, jocuri de observatie, jocuri de
atentie, jocuri de memorie, jocuri de gandire, jocuri de imaginatie, jocuri de limbaj, jocuri de
creatie.
Valorificarea pedagogica a resurselor ludice asigura evolutia jocului didactic la niveluri
metodologice situate si dincolo de sfera invatamantului prescolar si primar. Jocurile de
simulare proiecteaza astfel diferite situatii de invatare bazate pe elemente si relatii virtuale
de conflict, de decizie, de asumare de roluri etc, care angajeaza capacitatea de actiune a
elevului, spiritul sau de competitie, posibilitatile sale de explorare euristica a realitatii.
Asemenea obiective formative devin realizabile prin intermediul: jocului de roluri, jocului
de arbitraj, jocului de reprezentare a structurilor, jocului de competitie, jocului managerial
etc. ( Cerghit. ioan, . .-). - Metodele didactice/de invatamant.
Jocul

si rolul lui în dezvoltarea copilului

Jocurile si distractiile sunt mai intense la vârstele copilariei si


tineretii.Stim cu totii ca copii de vârsta ante sau prescolara se
joaca tot timpul. Aceasta le confera conduitelor lor multa
flexibilitate si mai ales le dezvolta imaginatia si creativitatea; tot
prin joc este exprimat si gradul de dezvoltare psihica. Spunem de
multe ori : Se comporta ca un copil sau Parca nu e maturizat;
aceasta datorita unei exagerate antrenari în distractii care conduce
la o personalitate nematura, puerila.

Jocul presupune un plan, fixarea unui scop si fixarea anumitor reguli,


ca în final sa se poata realiza o anumita actiune ce produce
satisfactie. Prin joc se afirma eul copilului, personalitatea sa.
Adultul se afirma prin intermediul activitatilor pe care le
desfasoara, dar copilul nu are alta posibilitate de afirmare decât cea
a jocului. Mai târziu, el se poate afirma si prin activitate scolara.
Activitatea scolara se valorifica prin note, acestea se sumeaza în
medii, rezultatul final al învatarii fiind tardiv din punct de vedere
al evaluarii, pe când jocul se consuma ca activitate creând bucuria si
satisfactia actiunii ce o cuprinde.

Copiii care sunt lipsiti de posibilitatea de a se juca cu alti copii


de vârsta asemanatoare fie din cauza ca nu sunt obisnuiti, fie din
cauza ca nu au cu cine, ramân nedezvoltati din punct de vedere al
personalitatii. Jocul ofera copiilor o suma de impresii care
contribuie la înbogatirea cunostintelor despre lume si viata, totodata
mareste capacitatea de întelegere a unor situatii complexe, creeaza
capacitati de retinere stimulând memoria, capacitati de concentrare,
de supunere la anumite reguli, capacitati de a lua decizii rapide, de
a rezolva situatii - problema, într - un cuvânt dezvolta
creativitatea. Fiecare joc are reguli. Atunci când un copil vrea sa se
joace cu un alt grup de copii, el accepta regulile în mod deliberat,
voit. Cu alte cuvinte, el va accepta normele stabilite, adoptate si
respectate de grupul respectiv înainte ca el sa intre în joc.

Pentru omul adult, jocul provoaca placere, distreaza, amuza,contribuind mai ales la reenergizarea
sa. Contribuie decisiv si la
anularea oboselii, fiind în acest caz un element de psihoterapie.

Pentru copil, jocul presupune de cele mai multe ori, pe lânga consumul
nervos chiar si la cele mai simple jocuri, si efort fizic, spre
deosebire de persoanele adulte unde acesta lipseste cu desavârsire.
Vom vedea foarte des copii jucându-se fotbal, sau plimbându-se cu
bicicleta, si nu jucând table sau sah pe o banca dintr-un loc linistit
asa cum fac de obicei adultii.

Unele jocuri sunt complicate, altele sunt mai simple. În functie de


vârsta si de capacitatea de întelegere si actiune, copilul manifesta
preferinte diferite pentru joc, pe masura trecerii de la o etapa la
alta a dezvoltarii psihice. Copilul mic tinde sa participe la jocurile
celor mari, dar de multe ori nu reuseste sa se integreze conditiilor
impuse de joc. Un copil cu o personalitate mai puternica nu se
resemneaza, ci depune eforturi pentru a face fata. Ceilalti, cu o
personalitate mai slaba, renunta, spunându-si Ei sunt mai mari...eu
sunt mic..... Pentru copiii mai mari jocurile usoare nu prezinta
interes, pentru ca nu le ofera posibilitatea de a se antrena, de a-si
etala puterile cu colegii lor de joc.

Exista câteva lucruri de remarcat: în primul rând, jocul fortifica un


copil din punct de vedere fizic, îi imprima gustul performantelor
precum si mijloacele de a le realiza. În al doilea rând, jocul creeaza
deprinderi pentru lucrul în echipa, pentru sincronizarea actiunilor
proprii cu ale altora, în vederea atingerii unui scop comun. Un al
treilea rând, jocul provoaca o stare de buna dispozitie, de voie buna,
oferindu-i omului posibilitatea de a uita pentru un timp de toate
celelalte si de a se distra,dându-i parca mai multa pofta de viata.

MODALITATE DE INVĂŢARE ŞI EDUCARE

Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul.
In mod obişnuit o asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acţiune, de mişcare a
copilului-o modalitate de a-şi consuma energia- sau de a se distra, un mod plăcut, de a utiliza timpul
liber,şi nu numai.
Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţiuni care urmăresc obiective de pregătire
intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.
Incorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu si
mai atragător, aduce varietate si o stare de bună dispoziţie functională, de veselie si bucurie,de
destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii.
Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care învaţătorul consolidează , precizează şi
chiar verifică cunoştinţele elevilor, le imbogăţeşte sfera lor de cunoştinţe, pune în valoare şi le
antrenează capacităţile creatoare ale acestora
Atunci când jocul este utilizat în procesul de învăţământ,el dobândeşte funcţii
psihopedagogice semnificative,asigurând participarea activă a elevului lecţii,sporind interesul de
cunoaştere fată de conţinutul lecţiei.
O dată cu împlinirea vârstei de 6ani , în viaţa copilului începe procesul de integrare în viaţa
şcolară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale
multilaterale.De la această vârstă, o bună parte din
timp este rezervată şcolii, activităţii de învăţare,care devine o preocupare majoră.In programul
zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o are acum şcoala, schimbări care
nu diminuează însă dorinţa lui de joc, jocul rămânâd o problemă majoră în prioada copilăriei.
Ştim că jocul didactic reprezintă o metodă de învăţământ în care predomină acţiunea
didactică simulată.Această acţiune valorifică la nivelul instrucţiei finălităţile adaptive de tip
recreativ proprii activităţii umane, în general ,în anumite momente ale evoluţiei sale ontogenice, în
mod special.
Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales în învăţământul
preşcolar şi primar.Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci direcţii de
dezvoltare,orientate astfel :
,, -de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase ;
-de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile ;
-de la jocurile fară subiect spre cele cu subiect ;
-de la şirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect şi cu desfăşurare
sistematică ;
-de la reflectarea vieţii personale şi a ambianţei apropiate,la reflectarea evenimentelor
vieţii sociale’’(Elkonin).
Această metodă dinamizează acţiunea didactică prin intermediul motivaţiilor ludice care sunt
subordonate scopului activităţii de predare-evaluare într-o perspectivă pronunţat formativă.
Modalităţile de realizare angajează urmatoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor
didactice.
-după obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale,motorii, tactile ), jocuri
de observare, jocuri de dezvoltare a limbajului,jocuri de stimulare a cunoaşterii interactive ;
-după conţinutul instruirii : jocuri matematice, jocuri muzicale,jocuri sportive, jocuri
literare/ lingvistice ;
-după formă de exprimare : jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare,
jocuri conceptuale, jocuri-ghicitori,jocuri de cuvinte încrucişate ;
-după resursele folosite :jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe bază de întrebări,jocuri pe
bază de fişe individuale, jocuri pe calculator ;
-după regulile instituite : jocuri cu reguli transmise prin tradiţie,jocuri cu reguli
inventate,jocuri spontane,jocuri protocolare ;
-după competenţele psihologice stimulate : jocuri de mişcare, jocuri de observaţie, jocuri de
imaginaţie,jocuri de atenţie, jocuri de memorie, jocuri de gândire, jocuri de limbaj, jocuri de creaţie.
Prin joc,elevii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, îşi pot antrena capacitatea lor de a
acţiona creativ, pentru cş strategiile jocului sunt în fond strategii euristice, în care se manifestă
isteţimea, spontaneitatea,inventivitatea, initiaţiva, rabdarea, îndrazneala,etc.
Jocurile copiilor devin metodă de instruire în cazul în care ele capătă o organizare şi se
succed în ordinea implicată de logica cunoaşterii şi a învăţăturii.
In acest caz, intenţia principală a jocului nu este divertismentul, rezultat din încercarea
puterilor, ci învăţătura care pregăteşte copilul pentru muncă şi viaţă. Pentru a atinge aceste scopuri,
jocul didactic trebuie să fie instructiv, să le consolideze cunoştinţele.
Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă,aduce variaţie în
procesul de instruire a copiilor, făcându-l mai atractiv.
Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive :
- conţinuturi
- sarcina didactică
- regulile jocului
- acţiunea de joc
Prima latură-conţinuturi-este constituit din cunoştinţele anterioare ale copiilor însuşite în
cadrul activităţilor comune cu întrega clasă,cunoştinţe ce se referă la plante,
animale,anotimpuri,reprezentări matematice,istorice,etc.
Cea de a doua componentă a jocului-sarcina didactică-poate să apară sub forma unei
probleme de gândire, de recunoaştere, denumire, reconstituire,
comparaţie,ghicire. Jocurile didactice pot avea acelaşi conţinut, acestea dobândind un alt caracter,
datorită sarcinilor didactice pe care le au de rezolvat,de fiecare dată altele.
A treia latură-regulile jocului-decurge din însăşi denumirea ei.
Regulile sunt menite să arate copiilor cum să se joace,cum să rezolve problema
respectivă.Totodată regulile îndeplinesc o funcţie reglatoare asupra relaţiilor dintre copii.
Ultima latură-acţiunea de joc-cuprinde momente de aşteptare, surprize, ghicire,întrecere şi fac
ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută si atractivă pentru elevi.
Dacă vin în completarea lecţiei,jocurile didactice,pot fi grupate după obiectivele urmărite şi
tipul lecţiei.
După obiectivele urmărite, jocul este folosit în cadrul tuturor ariilor curriculare, iar după tipul
lecţiei jocul este folosit ca mijloc de predare, asimilare, mijloc de consolidare, sistematizare,
recuperare a cunoştinţelor.
Indiferent de modul de folosire, jocul didactic îl ajută pe elev să-şi angajeze întregul potenţial
psihic,să-şi cultive iniţiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, spiritul de cooperare şi de
echipă.
In cazul în care jocurile organizate au scop educativ bine precizat, devin metode de instruire,
iar dacă jocul este folosit pentru a demonstra o caracteristică a unei lecţii,acesta devine un procedeu
didactic.
Metodica desfăşurării unui joc didactc cuprinde :
-introducerea in joc
-executarea jocului
-complicarea jocului
-încheierea jocului
Jocul didactic nu poate fi desfăşurat la întamplare ; în aplicarea lui trebuie să se ia în
considerare următoarele condiţii :
• jocul să se constituie pe fondul activităţii dominante urmărindu-se
scopul şi sarcinile lecţiei ;
• să fie pregătit de învăţător în direcţia dozării timpului şi a materialului folosit ;
• să fie variat, atractiv,să îmbine forma de divertisment cu cea de învăţare ;
• să se folosească atunci când copiii dau semne de oboseală ;
• să creeze momente de relaxare, de odihnă, în vederea recuperării
energiei nervoase a elevilor ;
• să antreneze toţi copiii în activitatea de joc
• să fie proporţionat cu activitatea prevăzută de programă şi structurat în raport cu tipul
şi scopul lecţiei desfăşurate ;
• să urmărească formarea deprinderii de muncă independentă ;
• după caz, sarcinile didactice ale jocului să fie date diferenţiat pentru a preîntampina
rămâneri în urmă la învăţătură ;
• să solicite gândirea creatoare şi să valorifice cu maximum de eficienţă posibilităţile
intelectuale ale elevilor ;
• activităţile în completare prin joc să fie introduse în orice moment al lecţiei ;
• să nu afecteze fondul de timp al lecţiei propriu-zise ;
• să fie repartizate, după caz, în diferite secvenţe, sarcinile didactice
având caracter progresiv ;
• indicaţiile privind desfăşurarea activităţii să fie clare,corecte, precise,să fie
conştientizate de către elevi şi să le creeze o motivaţie pentru activitate ;
• activităţile de joc să se desfăşoare într-un cadru activ, stimulator
şi dinamic ;
• să nu se facă abuz de joc,încât procesul de învăţare să se transforme în joc şi să fie
luat ca atare ;
• să nu fie prea uşoare, nici prea grele ;
• regulile de joc să fie explicate clar şi să se urmăreasca respectarea lor de către elevi .
Elementele de joc : ghicirea, mişcare, întrecerea, surpriza, etc.creează stări emoţionale care
întreţin interesul şi dau un colorit viu activităţii.
Folosirea jocului didactic în cadrul procesului de învăţare ne va demonstra că :
-randamentul orei este mai mare, verificarea cunoştinţelor făcându-se în mod plăcut,
activ,temeinic ;
-gândirea elevilor este mereu solicitata şi astfel în continuă formare ;
-independenţa, creativitatea se formează de timpuriu ;
-iniţiativa copiilor creşte,în joc devine mai curajos, mai degajat ;
-prin jocuri îi putem cunoaşte pe copii mai repede şi mai bine ;
-prin vrietatea lor, prin creare unor situaţii-problemă, ele dezvoltă spiritul de observaţie, de
analiză, de judecată, înlătură, monotonia, rutina, stereotipia, dau posibilitatea elevilor să-şi dezvolte
vocabularul,comunicarea devine mai permisivă ;
-jocul didactic ne oferă prilejul de a afla mai uşor cum gândesc elevii şi de a modela logica
gândirii lor.
Literatura de specialitate ne oferă o multitudine de jocuri didactice pe care le putem folosi în
cadrul lecţiilor din toate ariile curriculare iar măestria învăţătorulul va duce la rezultate deosebite.
Lista jocurilor folosite în cadrul activitatilor este vastă, dar mă voi opri în acest material la
prezentarea unui joc, teoretic acum...e adevărat, ce poate fi folosit la toate disciplinele,un joc al
inteligenţei- rebusul şcolar .
Privit ca un frate mai mic al rebusului şi ruda cu integramele atât de gustate în zilele noastre
rebusul şcolar îl face pe micul participant ca prin rezolvarea diferitelor rebusuri şcolare să se simtă
şi el mai aproape de fraţii mai mari, de adulţi.
In acelaşi timp însă, ineditul joc dezvoltă procese psihice ale elevului :gândirea, limbajul,
memoria,atenţia, creativitatea,voinţa; poate fi folosit si ca metodă/mijloc de învăţare şi evaluare sau
procedeu în cadrul unei metode.
Dorinţa de a rezolva orice problemă de tip rebusist intensifică interesul pentru studierea
disciplinelor necesare în soluţionarea cerinţelor date şi astfel rebusul ajută la dezvoltarea
intelectuală a elevului.
Folosirea rebusului printre elementele de sprijin ale învăţării este importantă prin faptul că
poate interveni stimulativ o dată cu creşterea curbei oboselii.
Mijloc activ şi eficace de instruire şi educare a şcolarului, rebusul poate fi folosit cu succes în
captarea atenţiei pe tot parcursul activităţii didactice,conducând la evitarea plictiselii,dezinteresului.
Relevând legatura dintre joc şi munca copilului, Jean Piaget a pus în evidenţa aportul jocului
la dezvoltarea intelectuală a şcolarului. De aceea, el susţine că ,,toate metodele active de educare a
copiilor mici să furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca jucându-se,ei să reuşească
să asimileze realităţile intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenţei copilului.’’
Ca mijloc instructiv, rebusul, bine pregatit şi organizat, contribuie,prin rezolvarea sarcinilor
didactice, la exersarea deprinderilor la consolidarea şi la valorificarea lor creatoare.Este un mijloc
de educaţie indirect.Fiecare rebus are un obiectiv al său, o structură şi reguli sub forma unor
succesiuni ordonate.Rolul regulii este acela de a păstra structura şi desfaşurarea jocului. Jucătorul
trebuie să accepte şi să realizeze ordinea structurală a jocului.
Rebusul oferă învăţătorului posibilitatea observării comportamentului elevului la nivelul
tuturor componentelor personalitatii, deoarece in rezolvarea rebusului elevul depune efort voluntar
şi rezolvă motivat de bucuria succesului o multitudine de probleme,în care este implicată
inteligenţa, afectivitatea, temperamentul,caracterul.
Rebusul şcolar contribuie, într-o bună măsură, la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare şi
combaterea insucceselor.
De ce să nu recunoaştem, că, dacă am promite elevilor din clasă că cei ce vor termina primii
exerciţiile date spre rezolvare vor primi ca recompensă un rebus interesant, aceştia s-ar grăbi, chiar
şi cei cu un ritm mai lent, să-şi indeplinească cât mai bine şi mai repede sarcina dată.
Reprezentanţii teoriei intelectualiste învăţării (Bruner, Galperin) apreciază că orice elev poate
asimila un conţinut dacă sunt folosite căi adegvate de activitate cu acestia. De aici, rezultă că
adevărata problemă a succesului şcolar nu constă în a stabili dacă un elev este apt sau nu să obţină
rezultate vizate de şcoală, ci în a găsi metode şi mijloace potrivite pentru aceasta.Astfel, succesul
şcolar se raportează la totalitatea elevilor, atât în ceea ce priveşte nivelul de pregătire ştiinţifică, cât
şi dezvoltarea capacităţii de a se instrui, de a deveni.
Rebusul şcolar sprijină succesul şcolar prin :
a) cunoştinţele însuşite; capacităţile intelectuale; abilităţile de aplicare a cunoştinţelor în
rezolvarea unor probleme; trăsături de personalitate;
b) evaluarea-măsură în care sunt îndeplinite obiectivele activităţii didactice.
Succesul are un efect mobilizator, stimulativ asupra elevului;corelează potrivit cu performanţă
şcolară, cu satisfacţia în muncă şi cu dorinţa de a învăţa din ce în ce mai mult.
Una dintre cele mai puternice structuri motivaţionale ar fi starea de curiozitate ce se manifestă
în dorinţa rapida de a rezolva rândurile orizontale ale rebusului, spre a descoperi cuvântul
( cuvintele) de pe verticala A-B.
Dar pentru aceasta, orice învăţător, în realizarea sau folosirea rebusului,trebuie să-şi precizeze
dinainte:
-conţinutul urmărit ( o lecţie,un capitol etc. ) ;
- modul de realizare ( individual sau în grup );
- finalitatea urmărită( memorare,aplicare,transfer,creaţie);
- modul de evaluare (oral, scris, test).
Rebusul şcolar poate constitui obiectivul activităţii unui cerc de elevi, oferind şi posibilitatea
organizării unor concursuri şcolare distractive şi deopotrivă educative şi instructive.
La cercurile de specialităţi : limba româna,istorie, geografie,ştiinţe se poate folosi rebusul ca
auxiliar, completare la tema cercului, ca moment distractiv sau ca un exerciţiu de creativitate.
Se pot organiza diverse concursuri literare şi istorice cu ocazia sărbătoririi, comemorării unor
date, personălitaţi,unde rebusul şcolar se poate folosi,potrivit temei propuse, pentru a fi rezolvat sau
solicitat ca o creaţie.
In concluzie, rebusul şcolar poate fi folosit în orice tip de activitate şcolară (lecţie, cerc,
concurs), în momente diferite ale lecţiei, la multe discipline din învăţământul primar, la orice vârstă
şcolara mică, de către orice elev cu posibilităţi normale de învăţare.
Rebusul şcolar poate fi folosit în scopuri diferite: imbogatirea cunostintelor,
consolidare,fixarea, transferul acestora, în verificare, evaluare, dezvoltarea creativităţii şi a tuturor
proceselor psihice şi intelectuale, dezvoltarea personalităţii copilului.
Pentru obţinerea acestor rezultate învăţătorul trebuie sa fie un mare » meşter » în a şti când,
cum, unde poate fi folosit rebusul şi mai ales, să fie un creator de astfel de jocuri, pentru care copiii,
de orice vârstă şcolară au o mare satisfacţie când reuşesc să le rezolve,folosindu-şi toate
cunoştinţele căpătate în şcoala, ca şi cele din cultura lor generală.
Vorbind despre jocurile didactice,Ursula Schiopu preciza că ele “educă
atentia, capacităţile fizice intelectuale, perseverenţa, promtitudinea, spiritul de echipă, de
ordine, dârzenie, modulează dimensiunile etice ale conduitei”.
Poate că e bine să ne amintim ,atunci când suntem în faţa vlăstarelor pe care le modelăm, că
vârsta lor este vârsta jocului,iar în activităţile didactice ce le desfăşurăm cu ei să fie folosite cât mai
multe jocuri didactice şi atunci…..succesul este garantat.

cum învaţă , cum gândesc , ce−O mare parte a activităţilor elevilor constituie în mare amăsură o
cutie neagră pentru cadrele−simt didactice , deoarece nimeni „nu aintră aîn gândurile aelevului“ (1)
a. Logica didactică este în multe privinţe o logică a controlului şi implică o dominare a acadrului
didactic în relaţia cu elevul . El stabileşte şi impune elevului amodul de lucru , supraveghează ,
adirijează şi evaluează ceea ce fac elevii . Acestora li se cere docilitate , rapiditate , performanţă .
Jocul aeste o formă de activitate , o metodă de învăţământ , aprin care dascălul a, în mod subtil ,
aaplică aaceste acerinţe . a
Învăţarea „nu poate fi stimulată prin metode de constrângere exterioară .Ea trebuie să fie aprovocată
de un motor interior , problema izvorând în cursul unei activităţi continue în care aelevul aeste în
mod esenţial interesat .“ (2)
„Didactica actuală ignoră , în multe privinţe ,faptul că în şcoală există nu doar situaţii ce pot fi
asupuse planificării şi organizării .“(3) Pe lângă situaţii repetitive şi ritualizate asunt şi situaţii noi ,
neobişnuite (care configurează un spaţiu de incertitudine şi risc) şi pentru care se aimpun abordări
noi , nespecifice , neconvenţionale , neobişnuite , creative .Acesta este şi cazul ajocurilor aparent
organizate . Prin îmbinarea acestor situaţii lecţia se conturează ca o succesiune de aevenimente
interesante , captivante .
Jocul solicită alţi centri nervoşi , de o manieră diferită . E de două feluri : de tip recreativ şi cu
caracter didactic.
Jocul este generatorul unei motivaţii puternice ,intrinseci , eficiente . Motivele puternice incită ala
acţiune puternică. Ele apropie individul de materialul cognitiv. Au drept consecinţă un randament
sporit al acţiunilor de cunoaştere . Pornind de la o motivaţie bine aleasă se va instaura înclinaţia
aputernică spre materialul ade cunoaştere (obiectul succesului personal) . Jocul influenţează pozitiv
act care trebuie educat , inoculat aprecum un−avoinţa de învăţare iată o aadevărată punte de
încercare pe care−ser. A-i atrage pe elevi un dascăl trebuie să o treacă .Voinţa îi va aduce elevului
activism , aspirit de iniţiativă , putere , perseverenţă , independenţă . « Voinţa mută munţii din loc
»(Alfred de aVigny) a
Jocul didactic implică logic curiozitatea . Ea se manifestă prin aatitudinea aactivă , pozitivă
şi−interesul de cunoaştere perseverentă .„Întreaga activitate intelectuală , implicată în învăţare este
asubstanţial potenţată de interesul de cunoaştere , deoarece motivele care stimulează şi energizează
aaceastă aactivitate aconţin aîn astructura alor aacest ainteres .“
tenţia aeste acordată jocului cu reguli , în colectiv ....regula devenind punctul central, un areper în
adaptare , care conduce la organizare.“(L. aCiolan, a2003) a
un proces dificil şi−Duce la adaptarea la viaţa socială a copilului deosebit de important pentru
aintegrarea socială ulterioară .Ex.: jocuri de rol, jocuri de executare a unor comenzi orale formulate de
aînvăţător sau elevi . a
−„Şcoala prin modul ei de a inocula valori de supunere şi disciplină face parte din−într-o manieră mai
mult asau mai puţin autoritară categoria „instituţiilor totale“(E.Goffman). „Ea practică un aethos al
supunerii şi conformităţii. Cadrele didactice îşi exercită mai mult puterea decât aautoritatea.“
(Foucault). Jocul ne dă ocazia aceasta prin regulile implacabile , indestructibile pe care le practică .
Copiii respectă regulile unui joc , oricât de absurde ni s-ar părea nouă , dar tind să încalce cu auşurinţă
asarcinile adulţilor. Ex.:„împăratul tăcerii”; jocuri de rol de tipul vorbitor-ascultător, vizând formarea
acomportamentului de ascultător la elev . a
Activităţile de aînvăţare propuse de noua programă pun accentul pe crearea unor situaţii de învăţare
interactive şi productive (bazate pe interesul specific al vârstei pentru a descoperi lumea din ajur ,
pentru joc, pentru a acţiona pe cont propriu etc.) , nu repetitive sau individualiste .
ocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţiuni care urmăresc obiective de pregătire
intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.

Jocul incorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu si
mai atragător, aduce varietate si o stare de bună dispoziţie functională, de veselie si bucurie,de
destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii.

Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care învaţătorul consolidează , precizează şi
chiar verifică cunoştinţele elevilor, le imbogăţeşte sfera lor de cunoştinţe, pune în valoare şi le
antrenează capacităţile creatoare ale acestora

Atunci când jocul este utilizat în procesul de învăţământ,el dobândeşte funcţii psihopedagogice
semnificative,asigurând participarea activă a elevului lecţii,sporind interesul de cunoaştere fată de
conţinutul lecţiei.

O dată cu împlinirea vârstei de 6ani , în viaţa copilului începe procesul de integrare în viaţa şcolară,
ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale multilaterale.De la
această vârstă, o bună parte din timp este rezervată şcolii, activităţii de învăţare,care devine o
preocupare majoră.In programul zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o
are acum şcoala, schimbări care nu diminuează însă dorinţa lui de joc, jocul rămânâd o problemă
majoră în prioada copilăriei.

Ştim că jocul didactic reprezintă o metodă de învăţământ în care predomină acţiunea didactică
simulată.Această acţiune valorifică la nivelul instrucţiei finălităţile adaptive de tip recreativ proprii
activităţii umane, în general ,în anumite momente ale evoluţiei sale ontogenice, în mod special.

Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales în învăţământul
preşcolar şi primar.Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci direcţii de
dezvoltare,orientate astfel :
,, -de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase ;
-de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile ;
-de la jocurile fară subiect spre cele cu subiect ;
-de la şirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect şi cu desfăşurare sistematică ;
-de la reflectarea vieţii personale şi a ambianţei apropiate,la reflectarea evenimentelor vieţii
sociale’’(Elkonin).

Această metodă dinamizează acţiunea didactică prin intermediul motivaţiilor ludice care sunt
subordonate scopului activităţii de predare-evaluare într-o perspectivă pronunţat formativă.
Modalităţile de realizare angajează urmatoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor
didactice.

-după obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale,motorii, tactile ), jocuri de


observare, jocuri de dezvoltare a limbajului,jocuri de stimulare a cunoaşterii interactive ;
-după conţinutul instruirii : jocuri matematice, jocuri muzicale,jocuri sportive, jocuri literare/
lingvistice ;
-după formă de exprimare : jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare, jocuri
conceptuale, jocuri-ghicitori,jocuri de cuvinte încrucişate ;
-după resursele folosite :jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe bază de întrebări,jocuri pe bază de
fişe individuale, jocuri pe calculator ;
-după regulile instituite : jocuri cu reguli transmise prin tradiţie,jocuri cu reguli inventate,jocuri
spontane,jocuri protocolare ;
-după competenţele psihologice stimulate : jocuri de mişcare, jocuri de observaţie, jocuri de
imaginaţie,jocuri de atenţie, jocuri de memorie, jocuri de gândire, jocuri de limbaj, jocuri de creaţie.
Jocurile copiilor sunt forme specifice de comportament a acestora fata de lumea
inconjuratoare, reactii fata de aspectele cele mai diverse ale impulsurilor ce actioneaza asupra
copiilor de diferite varste. Diferite episoade din viata si numeroase forme de relatii sociale
sunt reflectate prin intermediul jocului. Jocul pune in evidenta atitudinile cele mai pregnante
si caracteristicile personalitatii copilului.

Masurile adoptate in ultima vreme, in special ameliorarii calitatii invatamantului vizeaza deopotriva
redefinirea finalitatilor, reinnoirea continuturilor, imbunatatirea modului de abordare a conducerii
procesului de invatamant.

Mediul cultural influenteaza multilateral jocurile copiilor. Modul in care se comporta prin joc, in
care duc dialogul, tonul, problematica jocului, formele de strategie si logica actionala, reflecta
intotdeauna elementele mediului social. in invatamantul preprimar inainte de toate, jocul se
constituie ca o metoda de invatare, avand o putere foarte mare de exprimare a copilului.

Reconsiderarea jocului ca mijloc de educatie si distractie, este strans legata de reprezentantii scolii
active prin punerea in prim plan a „copilului”, a nevoilor sale, a intereselor sale.

Facultatea din Pitesti


Tudor Cristian – IF II
Jocul
şi rolul lui în dezvoltarea copilului

Jocurile şi distracţiile sunt mai intense la vârstele copilăriei şi tinereţii.Ştim cu toţii că copii
de vârstă ante sau preşcolară se joacă tot timpul. Aceasta le conferă conduitelor lor multă
flexibilitate şi mai ales le dezvoltă imaginaţia şi creativitatea; tot prin joc este exprimat şi gradul de
dezvoltare psihică. Spunem de multe ori : <<Se comportă ca un copil>> sau <<Parcă nu e
maturizat>>; aceasta datorită unei exagerate antrenări în distracţii care conduce la o personalitate
nematură, puerilă.
Jocul presupune un plan, fixarea unui scop şi fixarea anumitor reguli, ca în final să se poată
realiza o anumită acţiune ce produce satisfacţie. Prin joc se afirmă eul copilului, personalitatea sa.
Adultul se afirmă prin intermediul activităţilor pe care le desfăşoară, dar copilul nu are altă
posibilitate de afirmare decât cea a jocului. Mai târziu, el se poate afirma şi prin activitate şcolară.
Activitatea şcolară se valorifică prin note, acestea se sumează în medii, rezultatul final al învăţării
fiind tardiv din punct de vedere al evaluării, pe când jocul se consumă ca activitate creând bucuria şi
satisfacţia acţiunii ce o cuprinde.
Copiii care sunt lipsiţi de posibilitatea de a se juca cu alti copii de vârstă asemănatoare fie
din cauză că nu sunt obişnuiţi, fie din cauză ca nu au cu cine, ramân nedezvoltaţi din punct de
vedere al personalităţii. Jocul oferă copiilor o sumă de impresii care contribuie la înbogăţirea
cunoştinţelor despre lume şi viaţă, totodată măreşte capacitatea de înţelegere a unor situaţii
complexe, creează capacităţi de reţinere stimulând memoria, capacităţi de concentrare, de supunere
la anumite reguli, capacităţi de a lua decizii rapide, de a rezolva situaţii - problemă, într - un cuvânt
dezvoltă creativitatea. Fiecare joc are reguli. Atunci când un copil vrea să se joace cu un alt grup de
copii, el acceptă regulile în mod deliberat, voit. Cu alte cuvinte, el va accepta normele stabilite,
adoptate şi respectate de grupul respectiv înainte ca el să intre în joc.
Pentru omul adult, jocul provoacă plăcere, distrează, amuză, contribuind mai ales la
reenergizarea sa. Contribuie decisiv şi la anularea oboselii, fiind în acest caz un element de
psihoterapie.
Pentru copil, jocul presupune de cele mai multe ori, pe lânga consumul nervos chiar şi la cele
mai simple jocuri, şi efort fizic, spre deosebire de persoanele adulte unde acesta lipseşte cu
desăvârşire. Vom vedea foarte des copii jucându-se fotbal, sau plimbându-se cu bicicleta, şi nu
jucând table sau şah pe o bancă dintr-un loc liniştit aşa cum fac de obicei adulţii.
Unele jocuri sunt complicate, altele sunt mai simple. În funcţie de vârstă şi de capacitatea de
înţelegere şi acţiune, copilul manifestă preferinţe diferite pentru joc, pe măsura trecerii de la o etapă
la alta a dezvoltării psihice. Copilul mic tinde să participe la jocurile celor mari, dar de multe ori nu
reuşeşte să se integreze condiţiilor impuse de joc. Un copil cu o personalitate mai puternică nu se
resemnează, ci depune eforturi pentru a face faţă. Ceilalţi, cu o personalitate mai slaba, renunţă,
spunându-şi <<Ei sunt mai mari…eu sunt mic….>>. Pentru copiii mai mari jocurile uşoare nu
prezintă interes, pentru că nu le oferă posibilitatea de a se antrena, de a-şi etala puterile cu colegii
lor de joc.
Există câteva lucruri de remarcat: în primul rând, jocul fortifică un copil din punct de vedere
fizic, îi imprimă gustul performanţelor precum şi mijloacele de a le realiza. În al doilea rând, jocul
creează deprinderi pentru lucrul în echipă, pentru sincronizarea acţiunilor proprii cu ale altora, în
vederea atingerii unui scop comun. Un al treilea rând, jocul provoacă o stare de bună dispoziţie, de
voie bună, oferindu-i omului posibilitatea de a uita pentru un timp de toate celelalte şi de a se
distra,dându-i parcă mai multă poftă de viaţă.