Coordonatori

Cătălin Condrea
Gabriela Nedelcu

Ghid de bune practici

în educarea copiilor
cu cerințe educative speciale

Școala Specială Pașcani

 CUPRINS

ASISTENȚA SOCIALĂ ȘI EDUCAȚIONALĂ A COPIILOR CU CES

Ce oferă Școala Specială Pașcani celor care-i deschis porțile? ………. ….. 3
Asistența socială a copiilor cu cerințe educative speciale (CES) ………… 5
Programul de integrare şcolară a copiilor cu cerinţe educative speciale ….. 10
Ce ne oferă viitorul? Orientarea Școlară și profesională
a copilului cu CES ………………………………………………… . …… 12
ȘCOALA ȘI FAMILIA
A fi părintele unui copil cu nevoi speciale…............................................... 15
Copilul meu este unic
Ce poate spune un părinte?
Rolul familiei în educarea copilului ………………………………… . …. 16
Familia e prima școală …………………………………………………... 18
Școala și familia ………………………………………………… ..… ….. 20
Timpul liber - Cum să fiu lângă copilul meu? ……………………………. 21
Anturajul și tentațiile ……………………………………………………... 24
Să nu-i lăsăm să alunece pe o pantă greșită ……………………………… 25
Efectele violenței asupra copilului ……………………………………….. 29
Trăsăturile de personalitate ale adolescentului ……………………….. …. 33
COPII UNICI PRIN FELUL LOR DE A FI
Deficit de atenție și hiperactivitate ………………………………………. 35
Ce facem cu atâta energie ………………………………………………… 37
Sindromul DOWN …………………………………………………….. … 41
Despre Autism ……………………………………………………………… 43
Recomandări pentru părinții cu copii sindrom DOWN …………………… 47
EXEMPLE PRACTICE UTILIZATE ÎN LUCRUL CU COPIII CU CES
Limbajul la copilul de 1-2 ani. Câteva sfaturi și informații ……………… 52
Intervenția părinților în dezvoltarea limbajului copilului ……………....... 53
Dezvoltarea imaginii/stimei de sine pozitive …………………………….. 55
Poezii folosite pentru pronunția corectă a sunetelor ………………….. …. 56
Poezii, povestiri folosite pentru formarea unor deprinderi ……………. … 57
Poezii pentru învățarea numerației, a adunării și scăderii ………………... 59
Despre bâlbâială ………………………………………………………. …. 60
Kinetoterapia copilului cu CES …………………………………………… 61
SFATURI PRACTICE
Sfaturi practice pentru profesori ………………………………………….. 63
Sfaturi practice pentru părinți …………………………………………….. 65
Pentru a fi un bun părinte ………………………………………………… 66
Ce drepturi are copilul tău ………………………………………………… 69
 Asistența socială și educațională a copilului cu CES

Ce oferă Şcoala Specială Paşcani celor care-i deschid porţile?

Resurse: 13 profesori de psihopedagogie specială, 10 profesori educatori, 4

profesori logopezi, un consilier școlar/ psiholog, un profesor kinetoterapeut, profesori
de alte specialități, asistent social care îşi desfăşoară activitatea alături de copii în săli
de clasă moderne, cabinete de terapia tulburărilor de limbaj (logopedie), cabinete IT,
sală de sport, sală de joacă pentru copii, atelier școală etc.
Şcoala Specială Paşcani asigură
total elevi
servicii de asistenţă psihopedagogică,
educaţională şi terapeutic-recuperatorie deficiență ușoară și
unui număr de 159 elevi dintre care: moderată
 130 elevi în învăţământul special deficiență severă și
asociată
(107 copii şi tineri cu deficienţă copii integrați în școlile
mintală uşoară şi moderată şi 23 cu de masă
deficienţe severe asociate;

 43 de copii/ elevi cu CES integraţi individual/ în grupuri mici în 6 unităţi şcolare

integratoare, 4 in mediul urban şi 2 din mediu rural.
Statutul elevilor poate fi:
 Intern săptămânal sau semestrial - atunci când acesta provine din alte localități
decât Pașcani, asigurându-li-se cazare, masă, rechizite și haine în centre specialzate
din Pașcani. La final de săptămână și în vacanță aceștia se întorc în familiile de
proveniență;
Centrul de zi - oferă copiilor transport de la domiciliu la școală și masa de prânz;
Extern - când beneficiază doar de servicii educaționale și psihopedagogice.

3
 Şcoala Specială Paşcani asigură programe educaţionale şi
de recuperare complexă pentru copiii cu deficienţă mintală uşoară,
moderată, severă şi asociate pentru clasele I – VIII
Ce oferim:
 program instructiv-educativ şi recuperator individualizat;
 asistenţă socială a copiilor şi a familiilor de origine;
 servicii educaţionale;
 activităţi de petrecere a timpului liber şi loisir;
 terapie şi consiliere psihologică;
 terapia tulburărilor de limbaj;
 kinetoterapie;
 servicii de sprijin pentru copiii aflaţi în dificultate;
 servicii de sprijin pentru elevii cu CES integraţi în şcoala publică;
 terapii specifice (terapie logopedică, psihologică, kinetoterapie) în regim de
voluntariat pentru copii din Paşcani.
Programul instructiv-educativ se desfăşoară în 13 clase din care 6 pentru
ciclul I - IV și 7 pentru ciclul V -VIII. Clasele pentru deficiență mintală ușoară și
moderată au între 8 și 14 elevi, pentru deficiențe asociate între 6 și 8 elevi, iar pentru
deficiență mintală severă sunt între 4 și 8 elevi. Acesta se realizează după un plan de
învățământ și o programă adaptată gradului și tipului de deficiență. Dimineața copiii
participă la programul de formare și dezvoltare de competențe, iar după-amiază
urmează un program de terapii specifice și recuperatorii.
Cabinetul de terapie și consiliere psihologică oferă elevilor școlii, dar și
celorlalți copii din orașul Pașcani și zonelor limitrofe, servicii de: psihodiagnoză,
consiliere și orientare școlară, terapie comportamentală, terapie socio-afectivă,
consiliere psihologică a elevilor și familiilor acestora.
Cabinetele de Terapia tulburărilor de limbaj au o mare utilitate
deoarece deficiențele mintale se asociază frecvent cu tulburările de limbaj. Școala
noastră oferă astfel de servicii în două cabinete utilate corespunzător.
Kinetoterapia, “gimnastică medicală”, tratează numeroase afecțiuni ale
corpului și coloanei vertebrale prin intermediul programelor complexe de exerciții
terapeutice, elaborate individual în funcție de afecțiune și de evoluția/involuția
acesteia, folosindu-se și de aparatură specifică (biciclete ergonomice, bandă de
alergare, spaliere, mingi medicinale, bănci de gimnastică).
Trei săli de calculatoare, dotate cu internet, software educațional, din
care: o sală cu sistem de instruire asistată de calculator, o sală de jocuri instructiv-
educative și o sală cu acces la un portal educațional dedicat învățământului special.
4
 Un rol important în educarea și integrarea elevilor școlii noastre îl au
activitățile extrașcolare și cele în parteneriat cu elevii de la școlile publice și instituții
din comunitate. Sala de festivități ocupă un loc fruntaș în rândul preferințelor copiilor
și a cadrelor didactice, aici ne adunăm la sărbători, de ziua școlii, la vizionări de
filme și la repetiții de dans, aici dăm dovadă de toată veselia și talentul nostru. În
biblioteca școlii, se găsesc cărți și materiale didactice venite în sprijinul activităților
didactice și al terapiilor recuperatorii, dar și cărți de specialitate dedicate cadrelor
didactice.
profesor Gabriela Nedelcu
profesor Cătălin Condrea

5
 ASISTENȚA SOCIALĂ A COPIILOR CU CES

Ca părinte realizezi încă din

primele momente ale vieţii dacă copilul se
Familia este mediul natural dezvoltă sau nu normal, dacă are sau nu o
de dezvoltare a copiilor, este primul problemă. În cazul în care este o problemă
mediu de socializare și de formare, este trebuie să ştii unde şi cui să te adresezi, ce
locul în care se dezvoltă să faci pentru copil, ce intervenţii
comportamente, atitudini, este locul în trebuiesc, momentul la care trebuie
care copilul se simte în siguranţă, este intervenit.
el, se comportă natural. Orice perturbare Cunoaşterea reţelei de servicii
a mediului natural în care se dezvoltă din comunitate care se adresează părinţilor
copilul duce în final la o perturbare şi copiilor, copilului cu dizabilităţi în mod
asupra dezvoltării fizice şi psihice ale special, este utilă atât copilului cât şi
acestuia. familiei, creşte gradul de implicare şi
Responsabilitatea de a participare a acestora la viaţa comunităţii,
creşte şi de a îngriji un copil, de a-l de evitare a riscului marginalizării sau
educa, îndruma, sfătui, revine în primul izolării.
rând părinţilor. Aceştia trebuie să poată O primă etapă prin care trec
oferi copilului îngrijire, să-i garanteze aceşti copii este cea de depistare şi de
siguranţa, să-i ofere căldură emoţională, diagnostic lucrul care presupune (în cazul
stimulare, dar şi îndrumare şi reguli de copiilor cu deficienţă mintală):
conduită. În aceste demersuri trebuiesc • examinare medicală
implicaţi ambii părinţi. • examinare psihologică
Naşterea unui copil cu • stabilirea nivelului intelectual
dizabilităţi sau dobândirea unei • identificarea factorilor apţi să susţină
dizabilităţi de către un copil atrage după procesele de recuperare şi compensatorii.
sine importante modificări funcţionale Primul specialist care intră în
la nivelul familiei. Particularităţile de contact cu copilul şi care poate diagnostica
creştere şi îngrijire ale copilului cu natura problemei este medicul de familie.
dizabilităţi pun adesea părinţii în situaţii Acesta poate îndruma părintele şi copilul
de dificultate, iar dificultatea nu face către o clinică de specialitate unde să se
referire doar la actul de îngrijire, ci şi la poată face investigaţii cât mai amănunţite
faptul că părinţii resimt un sentiment de care să aibă drept finalitate diagnosticarea
culpabilitate faţă de copil şi un cât mai precisă şi intervenţia cât mai
sentiment de devalorizare personală, de timpurie.
eşec în misiunea de părinte. 6
 După contactul cu medicul
de familie, va trebui să luaţi legătura cu
Spitalul de Psihiatrie Socola Iaşi secţia
de Neuro-Psihiatrie infantilă sau cu
medici neuropsihiatri care au aviz din
partea Comisiei pentru Protecţie a
Copilului de a elibera certificate medicale
necesare la dosarul de Evaluare Complexă
a copilului.
Medicul de familie este cel
care îndrumă copilul şi familia către
medicii specialişti din policlinică care vor
evalua copilul din punct de vedere
medical şi vor completa fişa medicală
necesară pentru orientarea şcolară.
Această evaluare va scoate în evidenţă sau
va infirma existenţa unor afecţiuni
asociate în funcţie de care se va elabora
planul individualizat de intervenţie.
Următorul specialist la care
trebuie să apelaţi este asistentul social al
Serviciului Public de Asistenţă Socială
de la nivelul localităţii de domiciliu. Acest
specialist pe lângă evaluarea din punct de
vedere social al familiei are datoria de a
plasa familia în reţeaua de asistenţă
socială.
Şcoala este una din verigile
esenţiale care contribuie atât la depistarea
precoce a copiilor cu deficienţe şi totodată
are menirea de a efectua o evaluare
iniţială din punct de vedere
psihopedagogic. Aici se completează
caracterizarea psihopedagogică şi traseul
educaţional al copilului, documente
necesare în evaluarea copilului de către
Serviciul de Evaluare Complexă a
Copilului.
Un rol important în
asigurarea drepturilor copiilor cu
dizabilităţi revine Serviciului de
Evaluare Complexă a Copilului (S.E.C.),
compartiment de specialitate din cadrul
D.G.A.S.P.C.. Acest serviciu are
următoarele responsabilităţi:
identifică copiii cu dizabilităţi şi
dificultăţi de învăţare şi adaptare socio-
şcolară care necesită încadrare în grad
de handicap şi orientare şcolară şi
profesională;
verifică îndeplinirea condiţiilor privind
încadrarea copilului într-un grad de
handicap şi orientarea şcolară şi
profesională a acestuia;
realizează evaluarea complexă a
copilului;
întocmeşte raportul de evaluare
complexă şi panul de recuperare a
copilului cu dizabilităţi şi propune
Comisiei pentru Protecţie a Copilului
încadrarea copilului în grad de handicap
şi orientarea şcolară şi profesională şi,
după caz, stabilirea unei măsuri de
protecţie;
întocmește planul individualizat de
protecţie pentru copilul cu dizabilităţi;
urmărește realizarea planului de
recuperare;
efectuează reevaluarea anuală;
comunică în scris părinţilor sau
reprezentanţilor legali data stabilită
pentru reevaluare;
efectuează reevaluarea pe ciclu şcolar
a condiţiilor privind orientarea şcolară
şi profesională;
7
 Pentru eliberarea certificatului de încadrare într-un grad
de handicap și a celui de orientare școlară:

1) la sediul DGASPC se completează și se depune o cerere de către

reprezentantul legal al copilului;
2) pentru eliberarea certificatului de încadrare în grad de handicap se
va depune un dosar care să cuprindă actele:
 Certificatul medical eliberat de medicul specialist din cadrul
centrelor medicale acreditate - certificat medical cu timbru fiscal -
(Ambulatorii de specialitate sau Spitale) și alte documente medicale
reprezentative pentru evaluarea stării de sănătate a copilului - (bilete de
ieșire din spital, tratamente, recuperare);
 Certificatul de naștere al copilului - copie xerox;
 Buletinele de identitate sau cărțile de identitate ale părinților sau
reprezentanților legali - copii xerox;
 Certificatul de căsătorie a părinților sau în funcție de caz
Certificatul de deces, Sentință judecătorească de divorț, Hotărâre de
plasament;
 Fișa psihologică - formular tip - (eliberată de psihologul din
cabinetele psihologice sau de psihologul școlar din școli, vizat cu ștampila
unității, sau de Comisia de Evaluare Continuă de la nivelul școlilor
speciale sau a școlilor integratoare);
 Fișa medicală sintetică - formular tip - eliberată de medicul de
familie;
 Caracterizarea psihopedagogică - completată de educatorul,
învăţătorul sau dirigintele copilului;
 Traseul educaţional - completat de educatorul, învăţătorul sau
dirigintele copilului;
 Adeverinţă de elev sau de frecventare a grădiniţei.

8
 Pentru orientarea şcolară pe lângă actele enumerate mai sus
mai sunt necesare:
Adeverință de venit sau taloane de pensie la ambii părinți;
Fișă medicală – formular tip – completată de către medici specialiști și de către
medicul de familie;
Aviz epidemiologic.
Echipa care va analiza cererea de încadrare în grad de handicap şi/sau
de orientare şcolară este formată din:
• Psiholog
• Psihopedagog
• Neuropsihiatru/neurolog/ psihiatru pentru copii
• Asistent social
Această echipă va evalua copilul din punct de vedere al tulburărilor funcţionale
stabilite prin evaluarea medicală făcută pe baza diagnosticului medicului specialist
curant şi al stadiului de evoluţie, de complicaţii în activitatea şi participarea socială.
În urma evaluării complexe se stabilește severitatea handicapului, iar
dosarul care conține și raportul final de evaluare complexă va fi înaintat Comisiei
pentru Protecția Copilului, împreună cu propunerea de încadrare într-o categorie de
persoane cu handicap, orientare școlară și profesională sau, dacă situația o impune
stabilirea unei măsuri de protecție.
Comisia pentru Protecția Copilului, în urma analizei dosarului va
elibera o hotărâre cu anexele:
- Certificatul de încadrare în grad de handicap - cu o
valabilitate de 12 luni. Se poate reînnoi și în cazul modificării stării de
sănătate a copilului până la data expirării celor 12 luni de valabilitate;
- Certificatul de orientare școlară și profesională - actualmente
cu valabilitate pe perioada unui ciclu școlar (I-IV, V-VIII, IX-XII). Se
va reînnoi la 4 ani sau în cazul schimbării unității de învățământ sau a
formei de ocrotire;
- Planul de recuperare a copilului cu dizabilități (acces la servicii de
specialitate, recuperare, terapie, educaționale, etc.)

9
 De ce beneficiază copiii încadraţi în grad de handicap:

Copilul cu încadrare în grad de handicap grav beneficiază de:

 Alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege majorat cu 100%;
 Buget personal complementar lunar, indiferent de venituri;
 Indemnizaţie pentru însoţitor sau asistent personal;
 Gratuitatea transportului interurban, la alegere, în limita costului unui bilet la tren
accelerat, clasa a II-a, cu autobuzele, în limita a 12 călătorii dus-întors pe an
calendaristic, atât pentru copil cât şi pentru însoţitor;
 Gratuitatea transportului urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu
metroul.

Copilul cu încadrare în grad de handicap accentuat beneficiază de:

 Alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege majorat cu 100%;
 Buget personal complementar lunar, indiferent de venituri;
 Gratuitatea transportului interurban, la alegere, în limita costului unui bilet la tren
accelerat, clasa a II-a, cu autobuzele, în limita a 6 călătorii dus-întors pe an
calendaristic;
 Gratuitatea transportului urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi
cu metroul.

Copilul cu încadrare în grad de handicap mediu beneficiază de:

 Alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege majorat cu 100%;
 Buget personal complementar lunar, indiferent de venituri.

asistent social Mihaela Hobincă

profesor Oana Plaiu

10
 Programul de integrare şcolară a copiilor cu cerinţe educative speciale
Privită din perspectiva integrării,
şcoala favorizează existenţa unui schimb
intercultural al valorilor, într-o manieră
activă, caracterizată prin participare şi
implicare, o realitate ce impune
organizarea şcolii după modelul
diversităţii. Şoala pentru diversitate,
deschisă şi elevilor cu cerinţe educative
speciale, pune un accent deosebit pe
interrelaţia continuă a tuturor factorilor
implicaţi în programul de lucru al
copilului, iar programul de lucru derulat
în şcoală se materializează în acţiuni şi
activităţi concrete centrate pe analiza
nevoilor reale ale copilului, pe
valorificarea resurselor şcolii şi a
resurselor existente în comunitate, pe
stabilirea unor obiective care să îmbine
armonios nevoile şi resursele existente.
Educaţia specială este forma de
educaţie adaptată şi destinată tuturor
copiilor cu cerinţe educative speciale care
nu reuşesc singuri să atingă un nivel de
educaţie corespunzător vârstei şi
cerinţelor societăţii pentru un om activ,
autonom şi independent. Principiile care
stau la baza educaţiei speciale sunt:
Garantarea dreptului la educaţie
al oricărui copil:
- Copiii au dreptul să înveţe
împreună indiferent de dificultăţi şi de
diferenţe,
- Fiecare copil este unic şi are un
anumit potenţial de învăţare şi de
dezvoltare,
- Şcoala şi comunitatea asigură
şanse egale de acces la educaţie pentru
toţi copiii.
Asigurarea de servicii specializate
centrate pe nevoile copiilor cu cerinţe
educative speciale:
- Corelarea tipurilor de educaţie
şi a formelor de şcolarizare în funcţie de
scopul educaţiei, obiectivele generale şi
specifice, precum şi de finalităţile educaţiei.
- Asigurarea conexiunii
educaţionale prin activităţi complexe.
Finalitatea educaţiei speciale
este de a crea condiţiile unei bune integrări
sociale şi profesionale a persoanelor cu
nevoi speciale.
Integrarea şcolară se realizează
în unităţi de învăţământ de masă şi/sau în
unităţi de învăţământ special, una din
cerinţele integrării eficiente a copiilor cu
cerinţe educative speciale fiind de a crea
servicii de sprijin , specializate în asistenţa
educaţională de care să beneficieze
copiii/elevii integrați.
Unul din serviciile specializate necesare în
integrarea educaţională a copiilor cu cerinţe
educative speciale este realizat de către
cadrele didactice de sprijin sau itinerante.
Pot beneficia de serviciile de sprijin
educaţional:
copii/elevii care au certificat de expertiză şi
orientare şcolară şi profesională eliberat de
comisia de protecţie a copilului;
copiii/elevii cu dificultăţi de învăţare sau
de dezvoltare care au recomandarea comisiei
interne de evaluare continuă din şcoala
/centrul de resurse;
copiii/elevii cu cerinţe educative speciale
pentru care există o solicitare scrisă din
partea familiei.
11
 Programul judeţean de dezvoltare a
serviciilor educaţionale de sprijin pentru
copiii/elevii cu cerinţe educative speciale
are ca scop asigurarea accesului egal la
educaţie pentru toți copiii şi tinerii cu
cerinţe educative speciale din județul Iași.
Serviciile de sprijin educaţional ce
pot fi acordate în cadrul acestui program
în funcţie de problematica specifică
fiecărui copil sunt:
•Activităţi de adaptare curriculară –
Programă adaptată la limba româna,
programă adaptată la matematică;
•Activităţi de învăţare individualizată;
•Activităţi terapeutic-recuperatorii
individualizate sau de grup – terapie
psihomotrică, kinetoterapia, terapie
cognitivă, terapie ocupaţională, consiliere
psihopedagogică, educaţie senzorial
perceptivă, terapia tulburărilor de limbaj;
Consilierea părinților.
Prin acest program se urmărește:
Îmbunătățirea motivației pentru învățare;
Formarea şi dezvoltarea abilităţilor de
lucru;
Dezvoltarea unor relaţii afective pozitive
de colaborare cu membrii colectivităţii ;
Implicarea în activităţi şcolare şi
extraşcolare.
Elevii cu dificultăţi de învăţare au
nevoie de activităţi recuperatorii şi de o
atitudine specifică, conform nevoilor
individuale. Această abordare diferenţiată
necesită o colaborare strânsă între învăţător
şi învăţătorul sau profesorul de
sprijin.
Intervenţia recuperatorie trebuie
întotdeauna să respecte personalitatea şi
nivelul de deficienţă al copilului. Criteriul
de alegere a programului de dezvoltare, a
etapelor programului intră în resortul unei
echipe competente: învăţător, psiholog,
profesor de sprijin.
Educaţia integrată se referă în esenţă
la integrarea copiilor cu cerinţe educative
speciale în structurile învăţământului de
masă care poate oferi un climat favorabil
dezvoltării armonioase a acestor copii şi o
echilibrare a personalităţii acestora .
profesor de sprijin Lungu Zînica
12
 Ce ne oferă viitorul? Pentru că deficiența mintală este
asociată cu deficiența motorie, în
orientarea școlară și profesională a perioada preșcolară și școlară mică, în
copilului cu CES învățământul special sunt alocate un
număr mai mare de ore pentru educarea
psihomotricității. Această formă de trapie
presupune activități în care copilul
În învăţământul special orientarea
exersează gesturi, apucă, manipulează
şcolară şi profesională (OSP) a copiilor cu
obiecte, își descoperă propriul corp și pe
C.E.S este un proces complex de pregătire
al partenerilor, învață culorile și operează
şi îndrumare a acestora spre anumite forme
cu ele, descoperă formele, mărimile și
de activitate şcolară care să le permită apoi
operează cu ele, învață să se orienteze în
alegerea unor meserii care să fie în
spațiu, învață să perceapă timpul și să
concordanță cu aptitudinile şi interesele lor.
opereze cu noțiuni temporale, își
Acest proces se derulează pe întreaga
dezvoltă abilitatea manuală, învață să se
perioadă cât copilul stă în școala specială și
autoservească și să se auto-
urmărește:
gospodărească, învață să lucreze singur și
 iniţierea în procesul de informare
în echipă, învață să se concentreze pe o
şcolară şi profesională;
sarcină și să persevereze, își formează
 cultivarea respectului pentru
atitudini pozitive față de munca de elev,
profesiile practicate de diferite categorii de
față de muncă în general. Acum intră în
adulţi cu care interacționează și nu numai;
contact cu adulți care au diferite meserii,
 formarea și dezvoltarea deprinderilor
află despre meseriile lor și nu numai, este
de autoservire, auto-gospodărire;
învățat să respecte munca celor din jur.
 formarea și dezvoltarea atitudinii
În gimnaziu se trece de la o
pozitive faţă de activitatea de învăţare;
informare cu caracter general, în clasele
 cultivarea deprinderilor de muncă
V-VI, spre una aprofundată, în clasele
independentă și în echipă, în funcție de
VII-VIII. După ce elevul află despre
posibilități;
diversitatea formelor de pregătire și
 receptarea şi aprofundarea
profesiile existente pe piața muncii, se
informaţiilor de bază despre reţeaua şcolară
realizează o informare relativ
şi profesională locală, teritorială, naţională;
diferențiată, cu privire la activitățile
 stimularea capacităţilor elevilor de
școlare și profesionale spre care se poate
autocunoaştere, îndrumarea elevilor şi a
îndrepta elevul cu nevoi speciale.
părinţilor pentru realizarea unei integrări
Persoanele cu deficiență mintală
socio-profesionale optime în concordanţă
pot să-și însușească deprinderi de muncă
cu aptitudinile şi interesele lor.
în așa fel încât să-și poată asigura
existența.
13
 Dr. Simon a realizat o listă a celor mai uzuale forme
de muncă în care pot fi încadrate persoanele cu deficiență
mintală dar care nu epuizează activitățile profesionale în
care pot fi incluși:
 ocupații comune pentru cele două sexe: lucrări de
gospodărie, grădinărit, croitorie, bucătărie, spălătorie,
țesătorie, împletituri;
 ocupații pentru băieți: tâmplărie, zidărie, îngrijirea
animalelor, confecționarea periilor, cizmărie, vopsitorie,
frizerie, imprimerie;
 ocupații pentru fete: confecții de jucării, croșetat,
tricotat, broderie.
Pentru o integrare profesională
corespunzătoare a tinerilor cu CES se Fiecare absolvent al clasei a VIII-
impune ca o necesitate dobândirea unei a din învățământul special va putea
calificări adecvate dizabilității și în ocupa un loc în una din aceste
concordanță cu cerințele actuale de pe instituții și va beneficia de:
piața muncii. Această calificare se poate  activitățile educativ-terapeutice și
obține într-o școală profesională; două de profesionalizare;
școli din județul Iași vin cu oferte în acest  internat gratuit;
sens:  trei mese pe zi gratuite;
Grupul Școlar „V. Pavelcu” Iași:  acordarea de „ bani de buzunar”
Liceu tehnologic special – ciclul pentru elevii cu statut intern;
inferior al liceului – calificările:  asigurarea locului în care să se
 tinichigiu-vopsitor auto efectueze practica de specialitate;
 tâmplar universal  eliberarea unei diplome de studii
 confecționer produse textile recunoscute care să ateste pregătirea
 cofetar – patiser. teoretică și practică de care tânărul a
An de completare (nivelul 2 SAM) beneficiat.
pentru meseriile: Pe parcursul claselor VII-VIII, în
 tâmplar universal școala specială se realizează și o
 cofetar – patiser informare de detaliu asupra acestor
 confecționer produse textile. domenii de activitate școlară și
profesională accesibile copiilor cu
Școala de Arte și Meserii C.E.S. folosindu-se o gamă variată de
„Trinitas” Târgu Frumos: metode și modalități de informare:
 lucrători în construcții și amenajări
publice.
14
 Pentru a se face orientarea de
întâlniri cu specialiști din diferite
către comisie, la sfârșitul clasei a VIII-a, în
domenii de activitate, cu foști colegi
perioada mai-iunie, copilul trebuie să se
absolvenți de școală specială, care
prezinte cu dosarul personal de orientare
urmează o formă sau alta de
școlară și profesională care trebuie să conțină
școlarizare sau care sunt încadrați deja
documentele:
în activitatea productivă;
- copie după certificatul de orientare școlară
vizite în instituții sau unități
emis de către Comisia de Protecție a Copilului
productive;
și valabil pentru ciclul școlar care tocmai s-a
 vizionare de filme documentare;
încheiat;
 studiere de reviste de specialitate;
- copie după hotărârea de plasament sau copie
vizite în școlile profesionale
după sentința civilă care să ateste faptul că
speciale;
elevul este ocrotit într-o instituție specializată;
căutare de informații pe internet.
- copie după certificatul de încadrare în grad
Acțiunea cu care se încheie
de handicap, certificat care trebuie să fie
procesul de orientare școlară în Școala
valabil în momentul în care se face evaluarea
Specială Pașcani presupune „sfaturi”
pentru orientarea școlară și profesională;
de orientare, cu caracter facultativ,
- fișa medicală sintetică ;
constând în informații și indicații cu
- fișa medicală pentru orientarea școlară și
privire la profilul de activitate
profesională;
profesională în care respectivul elev
- fișa psihologică ;
are cele mai mari șanse de integrare și
- fișa de caracterizare psihopedagogică ;
dezvoltare. În acordarea acestora ținem
- fișa traseu educațional;
seama de necesitatea asigurării unui
- adeverință de elev;
echilibru dinamic între aspirațiile
- aviz epidemiologic;
școlare și profesionale, posibilitățile
- copii după actele de identitate ale părinților
elevului, cerințele vieții sociale și
(cărți de identitate, certificat deces după caz,
oferta educațională. Alegerea le va
copie hotărâre de divorț, copie hotărâre de
reveni însă în totalitate copilului și
plasament de tip familial);
părintelui în fața comisiei desemnate
- copii după actele de identitate ale elevului
de către Serviciul de Evaluare
(certificat de naștere, carte de identitate);
Complexă, care se va ocupa de
- anchetă socială eliberată de Serviciul Public
orientarea școlară și profesională a
de Asistență Socială de la nivelul localității de
elevilor în ciclul școlar imediat
domiciliu din care să reiese date despre
următor.
situația socio-economică și culturală a
familiei.
profesor Oana Plaiu
asistent social Mihaela Hobincă
15
 Școala și familia

A fi părintele unui copil cu nevoi speciale

Copilul meu este unic
Îl vedem pe stradă și nu-l remarcăm, cu atât mai puțin încercăm să-l înțelegem
și să-i aflăm nevoile.
A venit pe lume ca o mare bucurie devenind lumina și sufletul meu, respiram
cu el, trăiam pentru el și nu exista decât el. Deodată ceva s-a rupt: nu era copilul pe
care-1 așteptam. Ce e de făcut? Să fug? Să abandonez lupta? De ce mi se întâmplă
mie? Cu ce am greșit? De ce eu? Mă aplec în fața sorții ca o trestie bătută de vânt, tot
mai jos, mai jos, mai jos. DEODATĂ, tot ca trestia mă îndrept și renasc ca pasărea
Phoenix din propria cenușă și încep să lupt pentru copilul meu și încerc să-i înțeleg
neînțelesul, să descifrez indescifrabilul și să pătrund nepătrunsul. La început e greu,
ca orice necunoscut nu se lasă descoperit ușor dar înțeleg că merită să lupt pentru el
chiar dacă nu sunt sprijinită îndeajuns. Să-i înțeleg nevoile și vrerile, să-l ajut să
cunoască o lume, care chiar dacă este așa cum este, eu sper să devină mai bună și
mai tolerantă cu cei care sunt altfel.
El se uită la voi: toți sunteți la fel. Voi vă uitați la el: el este UNIC!
O mămică

Ce poate spune un părinte?

Pentru fiecare mamă copilul este o
recunoaştere a valorii ei ca femeie şi ca
fiinţă a lui Dumnezeu Creatorul, creatoare
pe pământ. Pentru orice tată copilul este o
recunoaştere a virilităţii şi a succesului în
plan creator. Din momentul conştientizării
că un prunc este în formare, în sufletele
ambilor părinţi, apare speranţa
încununării relaţiei dintre ei şi începe o
schimbare profundă a sentimentelor faţă de
omenire şi creşte responsabilitatea lor în
raport cu viitorul.
O dată apărut în universul apropiat,
copilul transformă linia vieţii de până
atunci a întregii familii. Aşa se întâmplă la
naşterea fiecărei fiinţe!
De ce oare trebuie să identificăm şi
să materializăm prin cuvinte starea
părinţilor în calea cărora apare un copil
diferit, cu dizabilitatea. Oare nu fiecare
copil e diferit? Se pot găsi, în univers,
asemănări totale care să şi evolueze în
mod complet identic? La aceste întrebări
ar trebui să răspundem fiecare dintre noi!
Şi răspunsurile vor fi cu siguranţă diferite,
pentru că aşa este construită lumea.
De aceea acei părinţi sau acei
oameni care nu au fost aleşi să poată
procrea, care îşi manifestă neîncrederea în
posibilitatea de a creşte şi educa un copil,
fie el şi cu dizabilitate, merită sprijinul
apropiaţilor pentru a putea depăşi această
stare. 16
 Dar ce este o dizabilitate?
Oare ne naştem cu abilităţi sau acestea
se formează în timp, cu sprijinul celor
apropiaţi şi a profesioniştilor în ale educaţiei
şi formării universului uman?!
De aceştia şi de aluatul creat de Dumnezeu
depinde asimilarea abilităţilor şi formarea
omului. Că acest proces poate fi diferit, da,
este adevărat.
Dar oare nu aceasta este menirea formatorilor de suflete şi deschizătorilor de
drumuri aflate în calea vieţii unui nou născut? Şi nu sunt chiar părinţii primii în acest
început? Şi este undeva scris că un copil trebuie să fie aşa şi nu altfel? Unde, că eu nu
am aflat!
De aceea fiecare dintre noi, adulţii care am fost binecuvântaţi cu posibilitatea
procreării suntem desemnaţi să purtăm paşii, mintea şi sufletele copiilor noştri pe acele
plaiuri, în acele întortocheate meandre ale creierului uman şi mai ales să dezvoltăm
imaginaţia copilului nostru pentru a pătrunde în esenţa spiritualităţii şi a universului,
în atâta măsură cât ne este cu putinţă, pentru ca şi ei să se poată bucura de frumuseţea
vieţii.
Un părinte ca oricare alţii, dar cu bună seamă, diferit!

ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAREA COPILULUI

Creatorul şi consumatorul tuturor valorilor sociale este omul, de aceea de

pregătirea lor depinde progresul societăţii. Dar şcoala a devenit insuficientă pentru
formarea copiilor. Oricât de eficiente ar fi metodele şi procedeele folosite de şcoală,
oricât de puternică ar fi acţiunea formativă a acesteia, fără concursul nemijlocit şi
permanent al familiei, educaţia copilului nu este completă.
Se spune că “ meseria de om” copilul o învaţă în familie, deoarece de atitudinea pe
care o adoptă faţă de membrii familiei depinde mai târziu relaţiile cu restul oamenilor.
Afirmaţia că familia constituie prima şcoală a omenirii este un adevăr pe care nimeni
nu-l contestă. Familia este factorul care modelează personalitatea copilului din
primele faze ale vieţii, pregătind adaptarea acestuia la mediul social.
Din experienţa anilor trecuţi, ca învăţătoare în această şcoală şi ca învăţător de
sprijin, pot afirma că numeroase cazuri de inadaptare socială, de abandon şcolar
înregistrate în rândul copiilor s-au datorat părinţilor care nu au ştiut să-şi
îndeplinească „ rolul” de părinte.
17
 În decursul anilor am constatat că următoarele carenţe (lipsuri) educative ale
familiilor acestor copiii au favorizat inadaptarea:
• Nepăsarea, lipsa totală de interes a părinţilor pentru educaţia copilului;
• Grija prea mare, răsfăţul din dragoste exagerată;
• Lipsa autorităţii morale a părinţilor (din cauza unor vicii, cum ar fi alcoolul);
• Lipsa de înţelegere faţă de aceşti copii, lipsa afectivităţii faţă de copil.
V-am împărtăşit aceste constatări pentru a evidenţia faptul că orice am face noi,
cadrele didactice, pentru educarea copiilor, fără sprijinul dumneavoastră, al părinţilor,
această educaţie va avea unele lipsuri. De aceea este necesară o colaborare strânsă între
familie şi şcoală pe tărâmul comun al educaţiei, având acelaşi scop dezvoltarea
personalităţii copilului.
Răspunderea părinţilor faţă de copil nu se sfârşeşte atunci când acesta iese pe uşă şi
vine la şcoală. Copilul are nevoie să fie ajutat, apărat, călăuzit, are nevoie să se simtă
important pentru cei pe care îi iubeşte. Cum puteţi să vă ajutaţi copiii? Ce puteţi face
pentru el?
• Dacă observaţi la copilul dumneavoastră că nu pronunţă corect sunetele, nu
vorbeşte corect, nu fiţi nepăsători, apelaţi la un logoped.
• Vedeţi că nu reuşeşte să însuşească cunoştinţele în acelaşi ritm cu colegii săi de
clasă, solicitaţi ajutorul profesorului /învăţătorului de sprijin.
• Copilul dumneavoastră este nesociabil, retras, izolat, nu comunică sau este agresiv,
violent, atunci cereţi sprijin psihologului sau consilierului.
Logopedul, psihologul, profesorul de sprijin, consilierul sunt specialiştii care oferă
sprijin copilului dumneavoastră. Totodată aceşti specialişti vă pot ajuta să înţelegeţi
mai bine de ce are nevoie copilul dumneavoastră şi cum puteţi să-i oferiţi sprijin în
activitatea şcolară. Dar, nu uitaţi, oricât de buni ar fi specialiştii (logopedul, psihologul,
consilierul, profesorul de sprijin) este nevoie de un parteneriat real cu părinţii pentru ca
exerciţiile să fie de folos. Cu alte cuvinte, copiii trebuie să lucreze şi acasă, iar aceste
exerciţii sunt un bun prilej de comunicare între copil şi părinte, de apropiere şi de
învăţare.
Chiar dacă aveţi un copil „cu probleme”, nu abandonaţi îndatorirea de părinte!
Copilul pe care îl creşteţi şi-l educaţi nu este la fel ca toţi ceilalţi: este „al vostru” şi
este „unic”, de aceea este de „neînlocuit”. De aceea educaţia pe care i-o dăm trebuie
adaptată personalităţii lui.
Jucaţi-vă cu copiii, desenaţi împreună cu ei, citiţi-le poezii, poveşti, faceţi diferite
alte activităţi împreună, pentru că toate acestea vă oferă ocazii de comunicare, de
învăţare.
învățător de sprijin
PAVĂL MARIA 18
 Familia e prima școală
“nu-i înveţi pe alţii ceea ce vrei, nu-i
înveţi ceea ce ştii, îi înveţi ceea ce eşti.”
J. Games
Familia este considerată ca
fiind prima şcoală a copilului iar părinţii
primii săi educatori. De felul cum este
educat copilul în familie, în primii ani de
viaţă, depinde atitudinea lui faţă de muncă
şi învăţătură, depinde profilul său moral ca
om şi cetăţean. Educaţia ce se realizează
în mediul social de provenienţă al
copilului îşi pune amprenta asupra tuturor
laturilor personalităţii omului. Familia
reprezintă punctul de plecare, etapa
iniţială în educaţia copiilor, etapă care are
înrâurire asupra întregii dezvoltări
ulterioare a copilului. Poporul a sintetizat
importanţa acestei etape în educaţia
omului prin următorul enunţ: „se cunoaşte
până la bătrâneţe cine are şi cine nu are cei
şapte ani de acasă”.
Familia este aceea care pune
bazele educaţiei copilului, ea trasează
liniile directoare ale evoluţiei lui viitoare.
Pentru aceasta, părinţii trebuie să ofere
copiilor lor un bun exemplu, un model de
cinste, de muncă şi corectitudine. Pentru
că, după cum afirma J. Games, nu-i înveţi
pe alţii ceea ce vrei, nu-i înveţi ceea ce
ştii, îi înveţi ceea ce eşti. Nu trebuie să fii
specialist în probleme de pedagogie a
familiei pentru a face o bună educaţie
propriilor copii. Se întâlnesc situaţii în
care persoane cu înaltă pregătire în
domeniul ştiinţelor educaţiei săvârşesc
grave erori în creşterea şi educaţia
odraslelor lor,
după cum multe persoane mai puţin instruite
îşi cresc bine copiii şi le dau o educaţie
corespunzătoare, pe baza exemplului
personal pe care li-l oferă, a bunului simţ
pedagogic şi a învăţămintelor dobândite în
familiile din care provin.
Familia trebuie să asigure
copiilor, pe lângă condiţiile materiale
necesare creşterii şi dezvoltării normale a
acestora, şi o ambianţă afectivă,
caracterizată prin calm, căldură sufletească,
înţelegere şi dragoste măsurată. O atmosferă
familială în care domneşte calmul,
înţelegerea, respectul şi încrederea este
benefică pentru creşterea şi dezvoltarea
fizică şi psihică a copiilor.
Părinţii care se ceartă în
prezenţa copiilor, îşi aruncă reciproc acuze
şi injurii sau recurg la violenţe fizice, nu îşi
dau seama ce traume psihice provoacă
micilor fiinţe nevinovate, câte imagini de
coşmar se fixează în memoria acestora.
Situaţia devine de-a dreptul dramatică atunci
când copiii, incapabili de a se apăra, sunt
supuşi unor agresiuni verbale şi fizice.
Un alt aspect ţine de familiile
cu un singur copil sau cele cu mulţi copii.
Într-un studiu de sociologie intitulat “Altă
creştere”, eminentul geograf Simion
Mehedinţi afirma: Copii mulţi – copii buni.
Sintagma astfel formulată exprimă un
adevăr incontestabil. În familiile numeroase
din lumea satelor copiii erau crescuţi cu
mari dificultăţi, datorită constrângerilor
economice, dar educaţia lor se făcea uşor.
Dragostea părinţilor era dispersată, nu
focalizată ca în cazul copilului unic,
organizarea strictă a vieţii şi muncii
19
contribuia la formarea spiritului
de solidaritate şi cooperare iar
influenţa copiilor mai mari
asupra celor mici, era în
majoritatea cazurilor, pozitivă.
Antrenarea tuturor copiilor, de
la cel mai mic în activităţile
gospodăreşti, rezolvarea
problemelor majore de viaţă ale
familiei cu implicarea tuturor
membrilor ei, jocurile şi
glumele, sărbătorile şi
distracţiile, colorau şi
îmbogăţeau viaţa spirituală în
familie şi contribuiau la sudarea
legăturilor sufleteşti, a dragostei
frăţeşti.
Pentru a fi un
mediu educativ favorabil, în
viaţa de familie trebuie să
domnească disciplina, munca,
ordinea, cinstea, corectitudinea,
să existe un cod de norme şi
reguli căruia să i se supună toţi
membrii grupului familial.
Învăţătorul care primeşte în
clasa I-îi elevi din astfel de
familii se poate declara
mulţumit, în situaţie contrară
însă nu va avea rezultate oricât
de mult se va strădui dacă nu va
şti să clădească el temelie
înălţării viitoare a copilului.
„Copiii învaţă ceea ce trăiesc”
Dorothy Law Nolte
Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să
condamne;
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;
Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;
Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă
autocompătimirea;
Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie
timizi;
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;
Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă
vinovaţi;
Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie
încrezători;
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;
Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească;
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe
sine;
Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă
că e bine să ai un ţel;
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie
generoşi;
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul
pentru adevăr;
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie
drepţi;
Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă
încredere în ei şi în ceilalţi;
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că este plăcut
să trăieşti pe lume.
învățător Victor Vâncă
20
 Școala și familia
Părinţii trebuie să ştie că zestrea
nativă a copilului se dezvoltă cu mediul
fizic activ şi în mediul social proprice. O
schimbare în mediu poate conduce la
schimbări nu numai în conținutul a ceea
ce copilul învaţă, dar şi în capacitatea sa
de a învăţa. Capacitatea de învăţare a
copilului urmează curba activă a
mediului în care se dezvoltă. Copilul este
produsul a ceea ce învaţă, inteligenţa,
activitatea şi întinderea aptitudinilor sale
sunt o refelectare a mediului său, deci a
dascălilor săi.
Misiunea părinţilor este de a oferi un
mediu care să favorizeze creşterea lor.
Pentru părinţii copiilor cu nevoi speciale
e necesară instituirea „şcolii părinţilor”
în care, ca şi consilieri familiali îi ajutăm
în primul rând să le cunoască „nevoile”,
să-i perceapă obiectiv, aşa cum sunt.
Un lucru important în desfăşurarea
activităţii didactice a educatorului este
să-l asculte pe părinte deoarece el este
cel mai mare „furnizor” de date despre
copil.
Sunt situaţii în care părinţii nu au
răbdarea necesară de a aştepta rezultatele
muncii educatorului, a terapeutului, care
cunoscându-şi „subiectul” aplică metoda
„paşilor mici” , dar siguri şi acţionează în
funcţie de profilul său psihologic. Dar,
sunt şi situaţii în care părinţii, conduşi de
dorinţă, speranţă şi iubire pentru copil,
cred că educatorul poate săvârşi
„minuni”. Uită simplul fapt că fiinţa care
le spune „mamă”, „tată” şi se uită drag
la ei este ea însăşi cea mai mare minune.
Ei părinţii şi ei educatorii trebuie doar
să se îngrijească ca această „minune” să nu
ţină doar trei zile. Părinţii trebuie să ştie că
profesorul îl tratează pe elev ca pe un
partener, îl respectă, îl încurajează, îi
vorbeşte pe un ton calm, afectuos,
deoarece fiecare copil are nevoi şi dorinţe
unice, precum şi o personalitate unică. În
consecinţă şi părintele, pe cât este posibil,
acasă trebuie să continuie în aceeaşi
manieră. Acest lucru se realizează de la caz
la caz pentru că şi părinţii elevilor noştri
sunt diferiţi ca şi pregătire, posibilităţi
intelectuale, mentalitate, temperament,
mediu de viată, etc.
An de an, de la o serie de elevi la alta,
părinţilor li se face cunoscut regulamentul
şcolar, regulamentul de ordine interioară şi
foarte important, organizarea eficientă a
regimului zilnic de viaţă a copilului în
familie şi în special pentru şcolarul care
este determinat să se încadreze într-un
program de instruire şi educaţie dirijat de
cadrele didactice, dar cu sprijinul familiei.
Încă din prima zi de şcoală educatorul
are datoria de a prezenta părinţilor regimul
de muncă şi odihnă care trebuie aplicat
organizat, îndrumat şi controlat în primul
rând de familie. Pentru realizarea cu
uşurinţă a sarcinilor şcolare, pentru
ocrotirea sănătăţii şcolarului se vor avea în
vederea organizarea eficientă a timpului de
lucru, a programului de relaxare şi joacă,
împletirea activităţilor casnice cu lectura şi
cu alte activităţi distractiv recreative.
învăţător Silvia Galan 21
 Timpul liber – „Cum să fiu lângă copilul meu”
Știm că viața de azi a devenit ca o
furtună, un amestec de multe activități care
de multe ori vă răpesc din timpul pe care îl
petreceți cu copilul dumneavoastră. De
multe ori sunteți mulțumit dacă acesta își
caută singur activități (televizorul,
calculatorul) și nu mai pune întrebări și nu
vă mai solicită atenția. Dar ceea ce nu
trebuie să uitați niciodată este faptul că
timpul pe care îl petreceți împreună cu
copilul dumneavoastră îți va pune amprenta
asupra întregii sale vieți. Siguranța și
căldura pe care i-o transmiteți
dumneavoastră va influența în bine starea
emoțională a copilului și va duce la
dezvoltarea lui atât fizică, cât și psihică
armonioasă. De aceea, oricât de ocupat sau
obosit vă simțiți, nu uitați de copilul
dumneavoastră și petreceți zilnic momente
frumoase împreună. Vorbiți cu el,
interesați-vă ce a făcut la școală, întrebați-l
despre prietenii lui, despre preocupările lor,
despre ce l-a întristat sau bucurat în acea zi,
despre ce își dorește să facă mâine.
Vă propunem câteva activități simple de
petrecere a timpului împreună cu copilul
dumneavoastră:
Să fiți alături de el, înainte să
adoarmă!
Unii ne amintim cu drag de povestea
dinainte de culcare, de vocea dulce a
mamei sau a tatălui, de mângâierea lor
înainte să ne fure somnul. Poveștile
constituie o modalitate foarte eficientă de
educație, pentru că îi transmit copilului
valori morale fundamentale, îl învață să
deosebească binele de rău și îl ajută să-și
identifice propriile neliniști cu cele ale
personajelor.
Poveștile sunt unul dintre cele mai
prețioase mijloace prin care te poți apropia
de copilul tău. Trebuie să faci din povestea
de seară un adevărat moment, pe care
copilul să îl aștepte cu nerăbdare în fiecare
zi. Dă viața personajelor prin tot felul de
imitații haioase, încurajează-l pe copilul
tău să participe la descoperirea
elementelor care urmează în desfășurarea
acțiunii etc. Și dacă uneori nu e timp de
povești, încearcă măcar să fii alături de el
înainte să adoarmă! Și un simplu sărut pe
frunte, și o simplă îmbrățișare, valorează
uneori pentru puiul tău, indiferent de câți
ani are, mai mult decât o zi petrecută
împreună!
Nu ratați nici o ocazie să fiți
împreună
Chiar dacă sâmbăta și duminica sunt
zilele dedicate curățeniei în casă și odihnei
după o săptămână grea de muncă, profită
de orice clipă liberă și scoate-i pe copii la
iarbă verde, în parc sau la magazin, sau
pur și simplu pe stradă. Fă totul ca și cum
ați pleca împreună într-o expediție,
inventați jocuri și povești și râdeți de tot
ce descoperiți în mica dumneavoastră
aventură. Nu uita să pui la punct o
mulțime de jocuri active pe care le puteți
juca împreună.
Petreceți seara împreună
Televizorul și mai ales calculatorul
ne răpește în ultimul cam tot timpul.
Îngrijorător este faptul ca tocmai copiii
sunt primii care cad victime dependenței
de calculator și televizor.
22
 De ce? Pentru că nu au altceva
de făcut! Cu ani în urmă, cartierele erau
pline de copii care se jucau și petreceau
mult timp împreună. Acum e cumva
altfel. Copiii petrec din ce în ce mai
mult timp în casă. Ți se întâmplă uneori
când vii seara obosit și îți vezi de
copilul în fața calculatorului sau al
televizorului să te simți cumva liniștit
că nu ești deranjat? De multe ori preferi
să îi dai de mâncare în fața
televizorului, decât să va bucurați de o
cină în familie.
Dă la o parte comoditatea și
instaurează o regulă: cel puțin o masă
pe zi mâncați în familie. În acele
momente aveți ocazia de a povesti ce
ați mai făcut în timpul zilei, puteți
discuta despre nelămuririle pe care le
are copilul, vă apropiați astfel mai mult
de el și el de voi.
Gătiți și faceți curat în casă
împreună
Copiii adoră să vă imite, să se
facă utili și chiar să se murdărească.
Fă-le pe plac și lasă-i să te ajute la
treburile din casă. Bineînțeles, ideal ar
fi să le transformi în niște activități
plăcute și amuzante. Chiar dacă
bucătăria va arăta ca după război după
ce ați gătit împreună, să nu vă înfuriați;
gândiți-vă că de fapt copilul
dumneavoastră s-a simțit important că
v-a ajutat, iar dumneavoastră i-ați oferit
o mare plăcere și ceea e esențial, l-ați
ajutat să fie responsabil.
Ajută-l la pregătirea temei
Școala reprezintă o provocare
pentru orice copil, pentru că trebuie să
facă față unor situații care pot deveni
câteodată destul de stresante.
Copilul tău vrea să fie cel mai bun, se
rușinează atunci când nu înțelege ceva, îl
deranjează când învățătoarea îi atrage atenția
și nu se simte tocmai confortabil când colegii
îi mai găsesc câte o poreclă. Copilul trebuie
să învețe să treacă peste toate cu ajutorul tău.
Momentul în care își face temele pentru a
doua zi poate fi pretextul excelent pentru a-l
încuraja atunci când se simte nesigur, dar și
pentru a-i insufla încredere în forțele proprii.
Temele încurajează independența copilului,
responsabilitatea și disciplina. Comunicarea
și implicarea familiei în activitățile acestuia îi
sporesc șansele de a avea succes în perioada
adolescenței.
Ajută-l să se organizeze
Deseori, copiii sunt dezordonați și nu
reușesc să-și organizeze timpul și să-și
termine temele la timp. Puteți desena
împreună un calendar în care să notați, pentru
fiecare zi, temele, exercițiile sau proiectele pe
care le are de pregătit. Această activitate
poate fi transformată într-un moment creativ
și vesel. Atașați calendarului buzunare
haioase în care să puneți temele
corespunzătoare fiecărei zi și materie. Pe
măsură ce copilul crește, puteți renunța la
calendar în favoarea unui carnețel sau a unei
agende.
Locul unde învață trebuie să fie ferit de
zgomote și să aibă lumină naturală. Lăsați-l
să își aleagă singur pixurile, creioanele,
caietele, mobilierul pentru birou. Verifică
periodic dacă are nevoie de rechizite.
Explică-i faptul că, în timp ce își rezolvă
temele nu trebuie să se uite la televizor sau să
vorbească la telefon, pentru că va fi distras,
își va pierde putere de concentrare și nu va
reuși să își ducă temele la bun sfârșit.
Asigură-te că și ceilalți membri ai familiei
respectă liniștea de care are nevoie. 23
 Încurajează-l
Părerea ta contează foarte mult pentru
copil, iar faptul că îl încurajezi, îl va motiva
pentru obținerea unor rezultate bune.
Laudă-l și arată-i unde a lucrat bine, dar
încearcă să îi aduci, dacă este nevoie, și
critici constructive. Dacă observi că nu și-a
rezolvat temele satisfăcător, nu îl descuraja
printr-o atitudine negativă. Explică-i unde a
greșit și încurajează-l atunci când își reface
tema.
Fii un exemplu
Ca și în privința altor activități, cum
ar fi cititul sau scrisul, copilul te va analiza
și îți va copia comportamentul. Acesta va fi
mult mai predispus pentru lectură, pentru
rezolvarea temelor fără bătăi de cap, dacă va
vedea că citești, scrii și ești pasionat de ceea
ce faci la serviciu. Povestește-i despre
colegii tăi, despre locul tău de muncă și
folosește informații potrivite vârstei lui.
Încurajează activități care au la baza
învățarea. Mergeți împreună la bibliotecă
pentru a găsi cărțile necesare rezolvării
temelor pentru acasă. Transformați căutatul
printre cărți într-un moment distractiv, gen:
„Cine găsește mai repede....”, „Cine strânge
cele mai multe informații...”.
Cântați, dansați, pictați împreună
Achiziționează un CD cu melodii
special create pentru karaoke și cântați
împreună melodiile voastre preferate. Dacă
micuțul tău este prea mic să cânte o melodie,
îi poți dărui un instrument muzical la care să
se joace. O tobă sau o chitara de jucărie îl
vor fascina pe copil, iar tu te vei amuza și
distra foarte mult alături de el.
Pentru un copil mic e mai ușor să
danseze decât să cânte și cu siguranță
mișcările pe care le va face vor distra pe
toată lumea
În plus, după 30 de minute de
dans, va obosi, va mânca foarte pofticios
și va avea un somn adânc și odihnitor.
Achiziționează un bloc de desen,
câteva pensule și acuarele și pictați tot
ce doriți. Dacă este mai mic lasă-l să
picteze și să mâzgălească foaia după
cum dorește. În mod sigur se va distra
foarte mult și își va dori să repetați
experiența. În plus, pictatul este o
activitate care te va relaxa și pe tine, așa
că nu ezita să te implici cât se poate de
mult.
Arata-i că te interesează
Încearcă să îți faci timp pentru a te
implica în activitățile copilului tău.
Întreabă-l cum și-a petrecut ziua la
școală, iar dacă refuză să îți răspundă,
încearcă o altă abordare. Roagă-l să îți
citească o compunere sau să îți
povestească despre un experiment pe
care l-a desfășurat împreună cu colegii.
Orice moment din viața copilului
dumneavoastră este important!
prof. Hogaș Oana Elena
prof. Condrea Cătălin
prof. Nedelcu Gabriela
24
 Anturajul și tentațiile
Suntem oameni maturi şi rezistăm
cu greu tentaţiilor pe care media le
popularizează. De bine de rău avem o
experienţă în “spate” şi putem discerne de cele
mai multe ori. Însă vă puteţi imagina ce
înseamnă acestea pentru copiii noştri…pentru
adolescenţi? Media, calculatorul, anturajul,
şcoala, şi câteodată chiar familia, reușesc să
distragă interesul adolescenţilor de la viaţă.
Într-o societate care pune accent pe bani,
îmbrăcăminte, cum pot oare face faţă copiii
noştri? Pot oare părinţii să se “rupă” din
amalgamul problemelor cotidiene să “vadă” ce
se întâmplă cu viaţa lor? Putem oare înțelege
că ceea ce creăm acum va avea rezultate pe
termen lung? Întrebări pe care de multe ori nici
nu apucăm să ni le punem. Dar care se impun,
având în vedere situaţia. Este foarte uşor să
dăm vina pe alţii însă noi suntem primii care
putem face ceva. Cât de puţin la
început…pentru a susţine schimbarea.
Întotdeauna există un început. Şi așa cum
spunea un vechi proverb: „Fiecare drum lung
începe cu un prim pas”.
Fiecare fiinţă umană are tendinţa de a
face ceva în orice clipă, de a ieşi în evidenţă.
Preadolescentul manifestă şi nevoia de
participare la un grup, fie el formal sau
nonformal, în care să fie o persoană asemenea
dar diferită în acelaşi timp de toţi ceilalţi.
Adolescentul simte nevoia să fie “cel mai ….”
din grup. Acum el poate să cedeze marilor
tentaţii: fumatul, alcoolul, tutunul, drogurile,
etnobotanicele, sexul, etc. Părinţii pot să îl
ajute să reziste acestor tentaţii. E bine să ştim
că interdicţiile neexplicate au cel mai mic
succes.
Câteva sfaturi pentru părinţi:
• să conştientizeze că acum este
perioada în care copilul îşi creează
identitatea de sine, că este perioada
"crizei" adolescenţei;
• să cunoască preocupările
copilului, să-l supravegheze (cu
fineţe şi fără să facă presiuni) în
timpul liber;
• să sesizeze eventualele
schimbări de comportament al
copilului;
• să-i ofere posibilităţi de folosire
plăcută şi utilă a timpului liber;
• să cunoască locurile frecventate
de copil;
• să creeze situaţii prin care să
poată cunoaşte prietenii copilului
(interesele, ocupaţiile, vârsta, etc.);
• să vorbească deschis despre
cauzele şi condiţiile consumului de
drog, tutun, alcool, etc., despre
“senzaţiile” oferite de acestea;
• să discute despre raportul între
permis şi nepermis, normal şi
anormal în relaţiile dintre tineri;
• să nu aibă comportament
contradictoriu (una face alta îl
învaţă pe copil);
• să-l ajute să decidă singur atunci
când trebuie să reziste tentaţiei,
să-l ajute să poată să spună ,,nu,,
atunci când grupul de “teribili”
spune da.
profesor Gena Mătrescu
25
 Să nu-i lăsăm să alunece pe o pantă greșită!

Mulţi tineri pot fi ţinuţi departe de ”cariera” de delicvent

dacă părinţii şi alte persoane care se ocupă de educarea
copilului ştiu despre ce este vorba şi acţionează rapid şi
eficient pentru a-l opri să alunece pe o pantă greşită.
În acest sens vă recomandăm câteva sfaturi utile:
 comunicaţi cu copilul dumneavoastră, acesta trebuie înţeles, iar personalitatea lui
respectată;
 fiţi fermi cu copilul, dar nu agresivi, violenţa nu rezolvă problemele ci, mai degrabă,
le amplifică;
 interesaţi-vă permanent de situaţia şcolară a copilului dumneavoastră;
 încercaţi să-i cunoaşteţi şi să vă apropiaţi de prietenii copiilor dumneavoastră şi de
familiile lor;
 asiguraţi în familie un climat afectiv, de bună înţelegere;
 distribuiţi copiilor sarcini clare în desfăşurarea vieţii de familie care să le dezvolte
simţul responsabilităţii şi al utilităţii, fără a exagera însă;
 atunci când observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului, motivaţi-l
pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;
 explicaţi clar copiilor şi adolescenţilor că furturile, indiferent cât de nesemnificative
sunt nu vor fi probe de curaj ci fapte culpabile. Spuneţi-le clar că, în cazul săvârşirii
unor furturi hoţul va trebui să plătească pentru faptele sale;
 vorbiţi cu copiii şi adolescenţii despre valoarea proprietăţii personale şi publice.
Spuneţi-le că distrugerile nu aduc prejudicii doar celor care le fac ci şi comunităţii.
Explicaţi-le ce urmări poate avea distrugerea diferitelor lucruri sau bunuri;
 explicaţi copiilor şi adolescenţilor ce fel de pedepse pot primi ca urmare a comiterii
acestor fapte (de ex. percheziţionarea locuinţei, interogarea, măsuri de internare într-un
centru de minori);
 vorbiţi cu copilul dumneavoastră despre cine îi sunt prietenii şi cunoştinţele sale.
Întrebaţi-l apoi unde şi cum îşi petrece timpul liber în afară de casă;
 urmăriți de câţi bani dispune copilul dumneavoastră; testaţi felul cum cheltuiește
banii de buzunar sau economiile iar în caz că aveţi îndoieli staţi de vorbă cu el;
 urmăriţi comportamentul copilului dumneavoastră, observând dacă se plimbă cu o
bicicletă pe care dvs. nu i-aţi cumpărat-o sau dacă posedă lucruri neobişnuite pentru
copii;
 gândiţi-vă dacă pot face diferenţa între lucrurile bune şi rele;
 când situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor
(profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret), care vă pot sfătui
şi sprijini în rezolvarea problemelor. 26
 Acordând mai multă atenţie copiilor dumneavoastră precum preocupărilor sau
prietenilor lor îi puteţi feri de necazuri şi vă puteţi bucura în continuare de farmecul
zâmbetului lor, de liniştea familiei dumneavoastră

DROGUL – pericol pentru toţi!

În art. 4 se prevede: cultivarea,

Drogul - este substanţa licită sau
ilicită al cărei consum (din motive
medicale sau din alte motive)
determină fenomene de dependenţă şi
toleranţă. Exemple de droguri:
alcoolul, tutunul, tranchilizantele,
substanțele etnobotanice
amfetaminele, canabis, cocaina, opiul
şi derivaţii săi, methadona, LSD,
solvenţii.
Aspecte de ordin legislativ
Sancţionarea traficului şi a altor
operaţiuni ilicite cu substanţe aflate
sub control naţional sunt prevăzute în
capitolul 2 al Legii Nr.143 din 26 iulie
2000 PRIVIND COMBATEREA
TRAFICULUI ŞI CONSUMULUI
ILICIT DE DROGURI. Conform art.2
(alin1): cultivarea, producerea,
fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, oferirea,
punerea în vânzare, vânzarea,
distribuirea, livrarea sub orice titlu,
trimiterea, transportul, procurarea,
cumpărarea, deţinerea ori alte
operaţiuni privind circulaţia drogurilor
de risc, fără drept, se pedepsesc cu
închisoarea de la 3 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele de mai sus au ca
obiect droguri de mare risc, pedeapsa
este închisoarea de la 3 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi (art.2 alin2).
producerea, fabricarea, experimentarea,
extragerea, prepararea, transformarea,
cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru
consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 5 ani.
În art. 5 se arată că: punerea la
dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local,
a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat,
în care are acces publicul, pentru consumul
ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit
în asemenea locuri se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea
unor drepturi
DE REŢINUT!!
Nu se pedepseşte persoana care, mai
înainte de a fi începută urmărirea penală
denunţă autorităţilor competente participarea sa
la o asociaţie sau înţelegerea în vederea
comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la
art. 2-10, permiţând astfel identificarea şi
tragerea la răspundere penală a celorlalţi
participanţi.
Dacă persoana care a comis una din
aceste infracţiuni, iar în timpul urmăririi penale
denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la
răspundere penală a altor persoane care au
săvârşit infracţiuni legate de droguri
beneficiază de reducerea la jumătate a
limitelor pedepsei prevăzute de lege.
27
 Drogurile şi alte bunuri care au
făcut obiectul infracţiunilor prevăzute
la art. 2-10 se confiscă, iar dacă acestea
nu se găsesc, condamnatul este obligat
la plata echivalentului lor în bani. Se
confiscă, de asemenea, banii, valorile
sau orice alte bunuri dobândite prin
valorificarea drogurilor şi a altor
bunuri.
Dependenţa de droguri
Pentru că în România, media de
vârstă a consumatorilor de droguri
ilegale a scăzut în ultimii ani de la 20-25
de ani la 15 ani, cea mai mare teamă a
oricărui părinte este legată de
posibilitatea ca propriul lui copil să fie
tentat de consumul de droguri şi să
devină dependent.
Tinerii care devin dependenţi de
consumul de droguri vor deveni în scurt
timp delincvenţi de drept comun, asta
întrucât printre metodele prin care obţin
bani pentru „o linie", pe lângă furtul
banilor din casa părinţilor şi vânzarea
bunurilor de valoare de la domiciliu, se
numără adesea spargerea maşinilor şi
vânzarea „ponturilor" pentru
apartamente în care se poate „opera“.
Riscurile consumului de droguri
Societatea condamnă cu vehemenţă
pe consumatorii de droguri ilegale dar,
manifestă o relativă toleranţă faţă de
consumatorii de alcool şi tutun. În
realitate însă, şi fumatul şi consumul
frecvent şi excesiv de alcool pot
determina toleranţă şi dependenţă
ducând la afecţiuni ale inimii, tractului
digestiv, ficatului, plămânilor şi
sistemului nervos central.
Drogurile precum alcoolul, heroina şi
tranchilizantele consumate regulat pot duce la
modificarea reacţiilor biochimice normale din
organism şi dacă nu se continuă
administrarea dozelor apar simptomele
specifice abstinenţei (tremurături, transpiraţii,
simptome asemănătoare gripei). Ele
încetinesc reacţiile organismului şi produc o
stare de somnolenţă, capacitatea de
coordonare a mişcărilor este afectată iar
persoana poate cădea şi se poate accidenta cu
uşurinţă.
Drogurile precum amfetaminele, cocaina,
ecstasy sunt stimulente puternice, ducând la o
descărcare de energie care poate fi fatală în
cazul celor care au probleme cu tensiunea
arterială.
Consumatorii de LSD suferă de halucinaţii
şi pot fi extrem de tulburaţi după
administrare, capabili să comită acte
periculoase, în special dacă erau anxioşi sau
foarte supăraţi înainte să ia drogul.
Indicii care vă pot sugera consumul de
droguri de către copilul dumneavoastră:
 schimbarea bruscă a comportamentului;
 treceri fără motiv de la veselie la tristeţe,
uneori chiar agresivitate neobişnuită, şi de la
agresiune la linişte şi chiar delăsare;
 pierderea apetitului alimentar, ochi
injectaţi;
 pierderea gradată a interesului pentru
şcoală, muncă, hobby-uri, sporturi, prieteni;
 stări de somnolenţă şi apatie
necaracteristice, oboseală excesivă fără o
cauză aparentă; cheltuieli excesive, dispariţia
banilor sau a unor obiecte de valoare din
casă;
 pete neobişnuite, mirosuri ciudate pe piele
sau îmbrăcăminte;
28
 Măsuri de prim ajutor
Dacă persoana îşi pierde starea de
Măsurile de prim ajutor acordate de conştienţă
familie sau de persoanele din anturajul  primul lucru pe care trebuie să-l facă
consumatorului de droguri sunt de multe ori salvatorul este să se asigure că persoana
decisive în salvarea vieţii acestuia. leşinată respiră normal în continuare iar
Dacă persoana este tensionată, dacă respiraţia nu este perceptibilă, să-i
panicată, în urma unui consum de droguri, facă respiraţie gură la gură;
conduita de urgenţă pe care trebuie să o în scop preventiv, pentru a nu-şi
adoptaţi este: înghiţi limba sau dacă varsă, să nu se
să înlăturaţi din jur privitorii curioşi şi să sufoce, persoana în stare de inconştienţă
conduceţi persoana într-un loc ferit de va fi poziţionată culcată pe-o parte cu
zgomote şi lumini puternice; genunchiul uşor îndoit, cu capul întors
să calmaţi persoana vorbindu-i încet şi spre lateral şi braţele flexate de-o parte
explicându-i că panica va trece pe măsură ce şi de alta a capului;
drogul îşi va pierde din efect; la sosirea ambulanţei se vor oferi toate
să o încurajaţi să respire adânc şi rar informaţiile în legătură cu ce a consumat
pentru a nu se sufoca în accesele de panică; şi când, iar dacă acest lucru nu se
să încercaţi să aflaţi ce drog a consumat cunoaşte, atunci, ce recipiente sau
pentru a transmite acest lucru celor de la pulberi s-au găsit lângă persoana în stare
Salvare în caz că starea de sănătate se de inconştienţă - acest lucru va folosi
înrăutăţeşte brusc. personalului medical la stabilirea rapidă
Dacă persoana este foarte a celui mai bun antidot.
deshidratată sau încălzită în urma
consumului de amfetamine sau ecstasy şi
în urma de depunerii unui efort susţinut în profesor Gabriela Nedelcu
timpul dansului, (în cazul în care consumul profesor Cătălin Condrea
de droguri s-a realizat într-o discotecă sau profesor Oana Hogaș
la o petrecere într-un loc neaerisit), are
dure de cap, ameţeli, vărsături, are o
senzaţie bruscă de oboseală şi transpiraţia
este absentă se recomandă odihnirea în
spaţii aerisite, consumul de sucuri de fructe
şi snacks-uri consumul de lichide
nealcoolice cam jumătate de litru pe oră
pentru rehidratare.

29
 Efectele violenței asupra copilului
Trăim într-o lume plină de violență,
găsim violență la orice colț de stradă, la
televizor, în limbajul tinerilor din ziua de
azi dar și al adulților. Deja celebrele știri
de la ora 5 unde sunt prezentate zi de zi
crime, violuri, tâlhării sunt cunoscute și
vizionate atât de adulți cât și de copii.
Școala Specială Pașcani se
confruntă ca orice instituție de învățământ
cu accentuarea fenomenului de violență în
rândul elevilor. Trebuie cunoscut faptul ca
prin violența în scoală se înțelege orice
formă de manifestare a unor
comportamente precum: violență verbală
si psihologică (poreclire, tachinare,
amenințare, hărțuire); violență fizică;
comportamente care intră sub incidența
legii (viol, consum/comercializare de
droguri, furt); ofensă adusă
statutului/autorității cadrului didactic; alte
tipuri de comportament deviant în relație
cu școala.
În continuare vom încerca să
explicăm câte puțin din ce înseamnă
violența verbală și violența fizică, cum
trebuie să ne purtăm cu el, ce trebui și ce
nu trebui să îi spunem, cum folosim
recompensa și pedeapsa în educarea
copilului violent.
Violența verbală poate afecta serios
dezvoltarea copilului, poate afecta
încrederea în sine și starea fizică și
emoțională a acestuia. În ciuda
consecințelor pe care le poate avea și a
faptului că este cea mai întâlnită formă de
abuz, violența verbală nu este tratată cu
aceeași seriozitate ca și celelalte forme de
abuz, pentru că nu există dovezi fizice.
Fie că apare în familie, la școală sau
în grupul de prieteni, violența verbală se
poate manifesta prin: amenințări sau
intimidări, critică neconstructivă, porecle
jignitoare, țipete, învinuiri și reproșuri
repetate, manipulare emoțională, atitudini
descurajatoare, farse repetate, diminuarea
meritelor sau transmiterea ideii că persoana
nu valorează nimic.
Un copil care a fost victimă a
violenței verbale poate prelua cu ușurință
această modalitate de exprimare în relațiile
cu alți copii sau cu alte persoane adulte.
Părinții care sunt stresați, nervoși au
tendința de a transmite această iritare spre
copiii lor, însă aceștia trebuie să știe că în
acest fel copiii își pierd încrederea în
primul rând în ei înșiși, apoi în părinți.
Există posibilitatea ca acești copii să nu-și
poată descoperi și manifesta talentele și să
devină incapabili de a se adapta
provocărilor vieții.
Cel mai des întâlnit comportament
de abuz verbal este țipatul la copii și
folosirea unor expresii precum “Nu ți-e
rușine?”, “Mi-e rușine cu tine”, “Tu chiar
nu înțelegi?”, “Nu poți să faci nimic ca
lumea?”. Copii vor începe să creadă
lucruri precum “nimeni nu mă place”,
“nu sunt bun de nimic”, “întotdeauna faci
prosti”, ceea ce îi va împinge spre izolare
sau chiar depresie.
În unele cazuri, copiii pot manifesta chiar
comportamente auto-distructive care le pot
pune viața în pericol. Un studiu recent a
demonstrat că copiii abuzați verbal
dezvoltă probleme de inter-relaționare,
30

manifestă tendințe de agresivitate fizică și
șansa ca acești copii să devină delincvenți
crește considerabil.
De asemenea, copiii pot fi influențați de
violența verbală, chiar dacă nu sunt
victimele acesteia. Cercetările arată că
trauma copiilor care cresc într-o atmosferă
de violenţă, chiar dacă nu ei sunt victimele
directe, este mai intensă şi cu consecinţe
mai profunde şi mai de durată decât în
cazul copiilor care sunt victime directe ale
abuzurilor şi neglijării din partea părinţilor
(Catheline, Marcelli, 1999).
Copiii care sunt martorii acestui tip de
comportament și al abuzului emoțional sau
fizic pot prezenta simptome precum:
 Depresie (sub aparența unei plictiseli
cronice, manifestând dezinteres pentru
activități care de obicei le plac);
 Anxietate (îngrijorarea, în special pentru
lucruri de care copii nu sunt conștienți);
 Probleme la școală;
 Agresivitate;
 Hiperactivitate (nu pot sta locului);
 Lipsa de încredere în sine,
emoționalitate ridicată sau lipsa emoțiilor.
Copiii se pot simți neimportanți, nedemni
de încredere, fără putere și chiar o povară
pentru părinți. Ca și adulți sunt expuși unor
riscuri crescute de alcoolism, consum de
droguri, criminalitate, probleme de sănătate
mintală.
Ce să nu spui copilului tău:
 “Pentru că așa zic eu!” De multe ori,
părinții sunt tentați să folosească această
frază pentru a scăpa de “De ce?”- urile
copiilor. Intenționat sau nu, acest clișeu
îngrădește încrederea de sine a copilului și
capacitatea sa de a lua decizii singur.
Încearcă să schimbi “Pentru că așa
zic eu” și cere-i copilului tău argumente.
Învață-l astfel să își susțină părerile,
atitudinile. Asta nu înseamnă că trebuie
să fii de acord cu tot ceea ce spune. Poți
veni și tu cu contraargumente logice, iar
dacă situația scăpă de sub control și
copilul tău nu reușește să te înțeleagă,
atunci explică-i faptul că trebuie să aibă
încredere în tine, pentru că îi vrei numai
binele.
 “Ce-a fost în mintea ta?” Este ca și
cum i-ai spune: “Ești incapabil să
gândești” sau “Ești un prost”. Copiii
percep exact acest sens, pierzându-și
astfel încrederea în sine. În loc să îl
rănești, expune-ți punctul de vedere: ce
crezi tu despre situația respectivă, ce ai
fi făcut tu. Explică-i fiecare argument în
parte, pentru că ceea ce este pentru tine
evident, copilul tău s-ar putea să nu
cunoască.
 “De ce nu poți să fii ca fratele
tău?” Acesta este una din frazele care
pot să rănească pe termen lung un copil
și să distrugă relația dintre frați. Astfel
de comparații pot să îi determine pe
copii să se rănească reciproc doar pentru
a-ți câștiga admirația. Încearcă să îți
exprimi verbal mulțumirea față de
calitățile fiecăruia.
 “Taci din gură!” Încearcă să
înlocuiești această frază cu “ Te rog,
vorbește mai încet” sau “Cred că…”,
argumentând astfel, ceea ce vrei de la
copilul tău.
 “Cât timp stai în casa mea…” În
niciun caz nu vei reuși să îl disciplinezi
prin această frază. Îl poți împinge, de
fapt, să plece de acasă și să te urască.31

Spune-i mai bine…
 “Te iubesc” – uită-te în ochii copilului
tău și spune-i că îl iubești, sau îmbrățișați-
vă. Pentru acesta va însemna mai mult
decât orice.
 “Cu toții facem greșeli” – spune-i că
trebuie să învețe din greșeli și nu
dramatiza peste măsura lucrurile.
 “Este alegerea ta” – încurajează-l să
aleagă singur și să își asume
responsabilitatea.
 “Povestește-mi” – manifestă interes
pentru sentimentele și gândurile lui.
Demonstrează-i că îți pasă de ceea ce face,
dacă vrei sa aibă încredere în tine.
 “Îmi pare rău” – De ce să crezi că,
dacă ești părinte, nu poți să-ți ceri scuze
față de copilul tău? Te va respecta și
aprecia dacă va vedea că și tu îți recunoști
greșelile și îl tratezi ca pe egalul tău. Îl vei
determina să facă același lucru.
Copiii au o fragilitate deosebită.
Universul lor este familia, iar părerile și
aprecierile părinților sunt cele mai
importante.
Violența verbală cât și violența fizică
ating serios comportamentul și
personalitatea copilului. Dacă violența
verbală atinge mai degrabă copilul din
punct de vedere psihologic, copilul putând
trece cu ușurință peste aceasta uneori
apelând la ajutor specializat, victimele
violenței fizice poartă uneori toată viața
urmele fizice ale abuzului.
Mulți părinți cred că copilul lor nu
poate fi violent sau nu poate fi victima
violenței, uneori ei minimalizează
comportamentul violent al copilului lor,
încadrându-l ca normal și firesc.
Un copil care a fost victima unui abuz
fizic poate fi recunoscut și după
următoarele aspect:
• se retrage și se izolează față de grup,
• din punct de vedere verbal poate
manifesta elemente de bâlbâială,
logonevroză,
• este apatic,
• devine mai introvertit, tăcut,
• devine sensibil la atingere,
• are vânătăi, lovituri pe care nu le poate
explica,
• Este irascibil și greu de motivat.
Aș recomanda tuturor părinților să fie
foarte atenți la felul în care copilul se
joacă, fie că se joacă singur sau cu alți
copii. Dacă se joacă singur urmăriți felul
în care interacționează cu jucăriile, dacă le
izbește, dacă le aruncă fără motiv.
Explicați copilului dvs. ce nu este frumos
și ce nu face bine, când aruncă o mașină
spuneți că o doare și că dacă o aruncă și
cu altă ocazie nu se va mai putea juca cu
mașina pentru că aceasta își va pierde o
roată și nu se va mai putea juca cu ea și
altă dată.
Dacă se joacă cu alți copii trebuie să
fiți de două ori mai atenți, pe de o parte
trebuie să observați și să identificați copii
violenți din grupul lui de joacă și
posibilele comportamente violențe ale
copiilor din grup și să încercați să îl țineți
departe de acestea, eventual îi explicați ce
anume nu este bine și de ce trebuie să se
ferească. În alte cazuri părinții constată că
copilul lor este cel violent din grup, fie îi
împinge pe ceilalți copii, fie îi lovește sau
bruschează pe ceilalți, totul se încadrează
la violență fizică și trebuie acționat
imediat pană nu este prea târziu. 32
 Aș putea face următoarele
recomandări părinților care se află într-o
astfel de situație:
• Să fie activi în găsirea unor soluții
privind comportamentul copilului, să se
consulte cu educatoarea, profesorul, sau
cu alte persoane care stau cu copilul, să
discute chiar și cu grupul lui de prieteni.
• Să identifice împreună cu profesorul,
educatoarea, cu grupul de prieteni ai
copilului, comportamentele violente ale
acestuia la școală, pe stradă, sau chiar și
acasă pentru părinții care stau la serviciu
prea mult și lasă singur copilul prea
mult.
• Să fie atenți la comportamentul în
fața copiilor, scene de violență
domestică repetate duc la formarea la
copil de conduite agresive mai târziu.
Orice părinte trebuie să știe că este un
model pentru copilul său, că acesta va
învăța de la el diverse comportamente
fie ele bune sau fie rele.
• Să caute și să implice copilul în
activități extrașcolare, înot, fotbal,
baschet. De multe ori violența fizică este
doar o formă de descărcare energetică,
copilul trebuie să fugă, să sară, să țipe,
el dacă nu este implicat în nici o
activitate sportivă va găsi forme
alternative de manifestare, va lovi, va
brusca.
• Să pună la cale un plan de
combaterea a violenței fizice sau de
orice fel, prin colaborarea alături de
profesor, educator. Aici puteți folosi
foarte eficient recompensarea
comportamentelor pozitive și discutarea
comportamentelor negative.
• Vorbiți cu copilul dvs. despre
comportamentul lui, de multe ori copii
lovesc, împing, bruschează fără un motiv
anume și fără să știe că ceea ce fac îi
afectează pe ceilalți.
• Evitați expunerea lui la scene de violență,
limitați-i accesul la filmele cu conotație
violentă sau chiar și la știri.
• Explicați repercusiunile faptelor lui,
explicați-i ce nu e bine din ce face și ce se
poate întâmpla cu el dacă nu ia atitudine în
ceea ce privește comportamentul său.
• În cazul în care ați încercat mai multe
lucruri și vă simțiți dezarmați apelați la
ajutor, la consilierul școlar, la psiholog etc.
Violența face parte din viața noastră și
a copiilor noștri, este probabil forma cea mai
des întâlnită de manifestare a copiilor din
ziua de azi. Toți profesori, părinți,
specialiști, copii trebuie să facem front
comun și să contribuim la combaterea ei.
Violența umană, indiferent în ce context se
manifestă, este inerentă naturii umane, dar
acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să i se
dea un răspuns ferm, prin acordarea unui rol
special prevenirii si combaterii acestui
fenomen social, iar școala alături și de
părinți, ca mediu instituțional nu se poate
sustrage acestui rol.
profesor Andrei Barbir
profesor Oana Hogaș
profesor Adriana Anton
33
 Trăsăturile de personalitate ale adolescentului
1. Dorinţa de independenţă
Este trăsătură esenţială a
preadolescentului şi adolescentului.
Părintele trebuie să-l ajute pe tânăr să
înţeleagă corect independenţa.
Intervenţia părinţilor constă în:
•să-l ajute să-şi identifice resursele
proprii (abilităţi, deprinderi, aptitudini,
talente);
•să-i sporească încrederea în sine
dându-i sarcini pe care le poate rezolva;
•să-i ceară să obţină rezultate
corespunzătoare dotării intelectuale şi
fizice;
•să-i formeze atitudini pozitive (prin
acordarea de roluri şi responsabilităţi
concrete în familie);
•să-l ajute să-şi identifice scopurile
(credibile şi realiste), valorile şi
idealurile (un rol important îl are
modelul părintelui);
•să respecte intimitatea copilului (să-i
asigure un spaţiu propriu în care să-şi
păstreze lucrurile confidenţiale);
•să-i creeze posibilitatea unei relative
independenţe financiare oferindu-i o
sumă modică de bani pentru o anumită
perioadă pe care să o administreze.
Pentru înţelegerea corectă a •adolescentul să fie consultat în atribuirea
independenţei financiare e bine să se
prezinte modele pozitive de succes.
•să manifeste înţelegere pentru crizele
de nervozitate şi autoizolare a copilului
dar să nu le treacă neobservate;
•să respecte demnitatea copilului şi
principiile de viaţă.
2. Nevoia de afectivitate
Relaţia optimă între adolescent şi
părinte se bazează pe existenţa unei
puternice legături afective. La această
vârstă, adolescentul are nevoie să fie
înconjurat de dragostea şi sprijinul tuturor
celor din jurul său. Părinţii pot contribui la
satisfacerea nevoii de afectivitate a
copilului aducându-şi aportul la conturarea
unei personalităţi armonioase prin:
•să comunice deschis, să-l asculte cu
atenţie pe copil;
•să evite blocajele de comunicare (insulta,
cearta, etichetarea, ironia, etc.)
manifestând răbdare şi calm;
•abordarea unei relaţii de prietenie şi
încredere între părinţi şi copii;
•să-şi exprime dragostea faţă de copil prin
cuvinte şi gesturi adecvate;
•să nu evite să-i spună copilului că îl
iubeşte;
•să evite oscilarea în atribuirea rolurilor
copilului în familie (părintele îl vede pe
adolescent când matur când copil);
•să-l ajute pe copil să-şi exprime propriile
sentimente;
•acordarea unor roluri precise în familie
însoţite de responsabilitate;
rolurilor (ce îi interesează, ce le place).
34
3. Nevoia de integrare într-un grup de
egali
Cum poate interveni părintele în
În perioada adolescenţei nevoia
situaţii de acest tip ?
de a face parte dintr-un grup în care
• să cunoască şi să înţeleagă valorile
relaţiile să fie ca între egali este foarte
reale, concrete ale adolescentului,
accentuată. Aceste grupuri se formează
principiile, normele şi regulile după care
pe baza comunităţii de interese,
îşi orientează comportamentul;
preocupări sau chiar pentru folosirea
• să intervină cu răbdare şi calm atunci
unor locaţii în comun.
când aceste reguli îl influenţează
Părinţii pot ajuta adolescenţii să se
negativ;
integreze dacă:
• să-l facă să înţeleagă valorile (binele,
• cunosc anturajul copilului, cercul de
adevărul, dreptatea, libertatea, frumosul,
prieteni;
etc.);
• îi ajută să selecteze grupul de prieteni;
• să creeze o permanentă comunicare
• discută deschis despre prieteni, valori,
între el şi adolescent;
principiile de viaţă;
• să cultive respectul între generaţii.
• nu interzic neargumentat frecventarea
Să ofere model de respect al vârstei prin
unui grup;
propriul comportament.
• cunosc regulile grupului;
• manifestă înţelegere faţă de principiile
grupului; profesor Gena Mătrescu
• îl ajută pe copil să se afirme în cadrul profesor Cătălin Condrea
grupului îndeplinind rolul de lider.

4. Revolta împotriva adolescenţilor

Adeseori îl auzim pe adolescent
vorbind de „vremea voastră” . Copilul
crede că părinţii nu pot înţelege
circumstanţele în care trebuie să se
formeze el. Se creează astfel ceea ce ei
numesc „prăpastia între generaţii”. Aşa
se explică revolta adolescenţilor
împotriva principiilor, normelor pe care
încearcă să le impună părinţii şi cadrele
didactice.

35
 Copiii unici prin felul lor de a fi
Deficit de atenție
și hiperactivitate
(ADHD)
ADHD este o tulburare
comportamentală manifestată prin
imposibilitatea copiilor de a se concentra
asupra unei îndeletniciri anume. Este o
problemă medicală ce debutează în
copilărie şi, dacă nu este descoperită şi
tratată corespunzător, se poate extinde în
timp, afectând şi viaţa adultă. În lipsa
unui tratament corespunzător poate avea
consecinţe nefavorabile asupra
activităţilor şcolare, casnice, profesionale
sau relaţiilor interumane. ADHD este o
tulburare al cărei diagnostic se stabileşte,
de obicei, în copilărie, la vârsta şcolară
(6-12 ani). În acest interval semnele sunt
cel mai uşor de recunoscut la şcoala,
unde copilul nu este atent, deranjează
desfăşurarea cursurilor, este hiperactiv.
ADHD este mai greu de diagnosticat sub
6 ani, simptomele putând să apară şi
periodic în timpul dezvoltării aparent
normale a copilului. Specialiştii încă nu
au stabilit vârsta la care simptomatologia
atinge un maxim, astfel încât suspiciunea
de ADHD să fie mai întemeiată, însă au
căzut de acord asupra faptului că ADHD
nu este o boală care să se declanşeze la
vârsta adultă.
ADHD are 3 simptome majore, pe
baza cărora poate fi ușor recunoscută:
Neatenţia - este cel mai comun
simptom, acesteia adăugându-i-se în timp,
incapacitatea de concentrare, de ordonare
a activităților precum şi problemele
majore de memorie. Sarcinile şi
îndatoririle profesionale sunt îndeplinite
cu deosebită greutate.
Hiperactivitatea - această stare
este resimțită în mod acut de copii. Adulţii
o percep ca pe o nelinişte permanentă,
care nu le permite să desfăşoare activităţi
relaxante si liniştitoare, precum cititul.
Studii recente au demonstrat ca 60% din
copiii cu ADHD suferă de această condiție
şi în perioada adultă (în SUA, de exemplu,
sunt diagnosticate 8 milioane de persoane
adulte cu această tulburare). ADHD este o
boală ce prezintă componentă genetică,
cercetările actuale în domeniu vizând
descoperirea exactă a genei implicate. Se
pare că există o relaţie de tip cauză-efect
între ADHD şi fumatul sau consumul de
alcool în timpul sarcinii. Diagnosticul se
pune de obicei între vârsta de 6-12 ani,
moment în care simptomatologia devine
deranjantă şi evidentă atât pentru copilul
ajuns la şcoală, cât şi pentru cei din jurul
său. Procentul ADHD diagnosticat în
timpul vieţii adulte este, din acest motiv,
destul de redus.
36
Simptomele de neatenţie
 ignoră detaliile, greşeşte din neglijenţă;
îşi menţine cu greutate concentrarea la
lucru sau la joacă;
pare să nu asculte atunci când cineva i se
adresează direct;
nu respectă instrucţiunile, nu termină ceea
ce a început;
are dificultăţi în a-şi organiza sarcinile şi
activităţile;
evită activităţile care necesită efort
intelectual susţinut;
pierde lucruri de care are nevoie;
este distras de zgomote exterioare;
este uituc în activităţile cotidiene;
Simptome în perioada
adolescenţei
În perioada adolescenţei, între 13-
18 ani, tulburarea este relativ stabilă. În
schimb, dacă nu se intervine terapeutic
problemele pot să persiste sau să se
agraveze. Adolescenţii cu inatenţie vor
avea performanțe şcolare slabe care vor
fi evidente mai ales la schimbarea şcolii
sau la trecerea în gimnaziu sau liceu.
Efectul asupra
familiei

Hiperactivitatea
se agită sau se foieşte;
trebuie să se ridice de pe scaun;
aleargă sau se caţără atunci când nu ar Familia unui copil hiperkinetic
trebui; este de multe ori în dificultate; a creşte
are dificultăţi în a se juca sau în a seun copil cu ADHD poate fi o adevărată
angaja în activităţi în linişte; provocare pentru părinţi. Părinţii vor
este în mişcare, parcă ar fi animat de urmări atent comportamentul copilului
un motor; şi vor învăţa să răspundă adecvat
vorbeşte excesiv. comportamentelor dezirabile. În cazul
în care intervin alte disfuncţionalităţi în
Impulsivitatea cadrul vieţii de familie (precum
răspunde înainte ca întrebările să fie divorţul, violenţa în familie, consumul
complete; de alcool şi droguri), acestea vor
are dificultăţi în a-şi aştepta rândul; interfera cu managementul
întrerupe sau deranjează alte persoane. comportamental al copilului cu ADHD.

asistent social Mihaela Hobincă

37
 Ce facem cu atâta energie?
Vi s-a întâmplat ca după o zi de joacă prelungită
petrecută cu copilul dumneavoastră în parc, atunci când vă
întoarceţi cu copilul acasă, deşi dumneavoastră sunteţi frânt
de oboseală, acesta vă întreabă senin: "Şi acum ce mai
facem?" şi începe să alerge, să ţopăie şi să sară prin cameră?
Când mergeţi în vizite, copilul dumneavoastră vorbeşte tot timpul şi este ca un
titirez şi umblă peste tot? Atinge orice în cale, îi place să pună mâna pe toate obiectele din
jur, sau pur şi simplu nu se poate abţine, aşa că deşurubează orice îi cade în cale, trage
obiectele, apasă orice buton de la diferite aparaturi, smulge firele pentru a vedea cum
funcţionează? Îl simţiţi că este ca o mică tornadă printre ceilalţi?
Când se supără şi se enervează reacţionează ca un mic vulcan în erupţie, ţipând şi
lovind?
Doamna educatoare sau doamna învăţătoare vă sesizează că el perturbă orele,
vorbeşte tot timpul, nu are răbdare să îi vină rândul, se mişcă şi se foieşte în continuu în
bancă, nu este atent, caută tot timpul altceva de făcut şi nu ascultă să execute sarcini de
rutină?
Acestea sunt primele semne că acest copil special al
dumneavoastră poate fi, aşa cum spune literatura de specialitate, un
copil hiperactiv sau un copil cu ADHD. De cele mai multe ori,
copiii hiperactivi sunt bombardaţi de stimulii externi (vizuali,
auditivi şi tactili). Lor le este foarte dificil să îşi menţină atenţia
concentrată la o anumită sarcină deoarece ceilalţi stimuli externi nu
pot fi opriţi. De aceea copilului hiperactiv îi este foarte dificil şi
uneori imposibil să controleze toţi stimulii senzoriali din exterior
(mişcările din jurul său, sunetele sau zgomotele, obiectele ce
trebuie atinse).
"Activitatea aproape constantă ce îi caracterizează este
probabil modalitatea prin care copilul gestionează supra-stimularea
senzorială; sau s-ar putea ca independent, să reflecte o organizare
deficitară, un sistem nervos motor mult prea sensibil la stimuli,
sistem care trebuie să se mişte încontinuu". (T. Berry Brazelton).
Dacă observaţi în mod frecvent aceste manifestări la copilul
dumneavoastră, nu ezitaţi să vă prezentaţi la medic şi la psiholog
pentru că aceştia pot să pună un diagnostic exact şi vă pot acorda
sprijinul necesar.

38
 Câteva sfaturi dacă aveţi un copil hiperactiv sau cu ADHD:

Crearea unui climat de liniştire şi relaxare

Atunci când vă simţiţi exasperaţi şi depăşiţi de comportamentele copilului, nu uitaţi
niciodată că toate acestea le face pentru că nu se poate abţine sau că îi este foarte greu
să o facă. Toate acestea nu le face pentru a vă scoate pe dumneavoastră din sărite sau să
vă pedepsească. Pur şi simplu, îi vine să se mişte şi are nevoie de intervenţia
dumneavoastră calmă şi liniştită pentru a se putea reorganiza. Este foarte important să
discutaţi cu el despre cum se simte sau cum ar descrie starea lui atunci când începe să
alerge sau să se mişte necontrolat. Doar aşa vă apropiaţi de el şi îi arătaţi că vreţi să îl
înţelegeţi şi să găsiţi împreună soluţii ce îl pot ajuta în restabilirea controlului.
În momentele "critice" puteţi să apelaţi la tehnica respiratului adânc de 5 ori. Trebuie
să îl încurajaţi să îşi spună în minte: "Stop mişcare!" (eventual îi puteţi sugera să îşi
imagineze un semafor cu lumina roşie aprinsă), după care să respire adânc (inspiră pe
nas şi expiră pe gură) şi să numere până la 5.
O altă tehnică recomandată acasă este masajul de relaxare. Atingerea este importantă
pentru copiii hiperactivi. Este important ca masajul să fie făcut cu mişcări lente şi
ample, nu foarte apăsate. În acest fel îl puteţi ajuta să se relaxeze corporal. Masajul
poate să cuprindă umerii şi spatele, tâmplele şi fruntea, scalpul. Puteţi folosi masajul
tematic şi să călătoriţi prin tot felul de locuri relaxante şi calme: o pădure, o cascadă, pe
munte, etc. Aşa îl ajutaţi să se relaxeze mental şi reduceţi din agitaţia psihică.
Observarea comportamentelor adecvate
Este posibil ca acest copil special să se obişnuiască cu felul lui de a fi prin atenţia
mare pe care o primeşte de la toţi din jurul lui. Şi-a auzit de atâtea ori numele strigat, a
fost de atât de multe ori atenţionat, încât poate ajunge la concluzia greşită că doar aşa
poate fi în centrul atenţiei. Este foarte important ca părinţii şi educatorii să nu întărească
această convingere prin numeroasele atenţionări negative "Iar vorbeşti? / Încetează! /
Dacă mai faci asta, te pedepsesc!". Acestea reprezintă modalităţi prin care copilul
primeşte preponderent atenţie negativă şi îşi va întări comportamentele mai puţin
plăcute, deoarece va considera că doar aşa va fi băgat în seamă de oamenii mari. Este
esenţial să fie ignorate comportamentele neadecvate, mai mult decât să fie subliniate
prin atenţionări. Se recomandă lăudarea şi stimularea acelor comportamente potrivite şi
adecvate.
Dacă copilul este acasă şi începe să deseneze şi să coloreze, îi puteţi întări acest
comportament: "Îmi place să văd ce desenezi, este foarte frumos desenul tău! "; Este aşa
de plăcut când fiecare îşi face treaba lui sau ce îi place şi este linişte". Încercaţi să vă
apropiaţi cât mai mult de copilul dumneavoastră. La fel de important este să fie lăudat
atunci când respectă regulile sociale.
39
 Învăţarea şi exersarea regulilor sociale
Fiind în continuă mişcare, de foarte mult ori, copilului
hiperactiv îi este dificil să se adapteze adecvat la cerinţele
sociale. Din cauza impulsivităţii se aruncă direct în acţiune,
fără a mai evalua sau lua în calcul consecinţele propriilor
decizii. De aceea este important să primească suportul
părinţilor. Aceşti copii învaţă şi aplică foarte puţin din ceea ce
le spunem (teoria post poznă), au nevoie de practică şi
exersare concretă a respectivelor situaţii sau reguli sociale
pentru a interioriza mai uşor ce au ei de făcut.
Deci nu trebuie să îi atragem tot timpul atenţia faţă de cum ar trebui să se
comporte. De foarte multe ori el ştie cam ce ar avea de făcut, doar că în situaţia
respectivă îi este greu să se abţină.
Cum îl puteţi învăţa regulile sociale?
 Jocul. Gândiţi-vă la situaţii sociale diverse în care copilului dumneavoastră îi este
greu sau nu este conştient de efectele comportamentului său. Alegeţi câteva figurine de
pluş sau de plastic (omuleţi, animale) şi jucaţi împreună situaţiile respective. Învăţaţi-l
prin joc manierele adecvate de interacţiune şi mai ales încurajaţi-l să înţeleagă cum se
simt şi celelalte personaje. După ce jucaţi scena respectivă întrebaţi-l dacă i se pare utilă
soluţia găsită, dacă lui i-ar plăcea să o încerce acasă sau la şcoală.
 Poveştile sociale. Este de preferat să folosiţi poveşti scurte, mai ales la copiii mai
mici. Citiţi copilului dumneavoastră o poveste care abordează concepte importante
pentru dezvoltarea lui: prietenia, cooperarea, gestionarea emoţiilor neplăcute,
onestitatea, etc. După, sau chiar în timpul lecturii, discutaţi cu el despre poveste.
Stimulaţi-i gândirea prin întrebări deschise, nu îi oferiţi dumneavoastră răspunsurile sau
morala poveştii. Creaţi un dialog care să îl ajute să înţeleagă relaţiile de cauzalitate din
poveste, emoţiile personajelor, relaţiile dintre ele. Poveştile sunt o modalitate sigură de
a lucra cu copilul dumneavoastră. Deoarece nu este el cel vizat este foarte probabil să
fie mai receptiv la învăţăturile poveştii.
Implicarea în activităţi adecvate de descărcare a energiei
Uneori sunt momente când doar activitatea funcţionează. Încercaţi diferite strategii
de liniştire şi ele nu funcţionează pentru că el are nevoie să fie în mişcare. În aceste
momente este foarte important să îi oferiţi modalităţi de consumare a energiei în scopuri
constructive.
Când copilul se agită şi nu găseşte singur resursele necesare pentru a se linişti, în
acel moment îi puteţi da diferite sarcini: să aducă din bucătărie un pahar, să ştergeţi
praful împreună, să aranjaţi jucăriile, să faceţi ordine în dulapul lui, etc. Dacă a
îndeplinit respectivele sarcini, se poate să i se sublinieze că aceste sarcini l-au ajutat să
se liniştească şi că sunteţi mândri de el şi de ajutorul oferit.
40
 Încurajarea
Acesta este un pas foarte important în creşterea armonioasă a unui copil hiperactiv.
Deseori, prin energia şi impulsivitatea sa, nu este preferatul profesorilor sau adulţilor cu
care intră în contact. De aceea are nevoie de încurajarea şi aprobarea dumneavoastră.
Deseori, copilul hiperactiv învaţă să se aştepte la reacţii negative din partea celor din jur
şi ajunge să îşi contureze o imagine negativă despre sine. Încrederea scăzută în forţele
proprii nu face decât să contribuie la accentuarea simptomelor nepotrivite.
El are nevoie de încurajare nu doar în momentele în care a reuşit să se controleze şi
să gestioneze situaţia, ci mai ales în momentele dificile, când nu s-a putut controla. Este
important să îi recunoaşteţi sentimentele şi să îi arătaţi că sunteţi alături de el
necondiţionat. Dialogul este esenţial în construirea unei relaţii bazate pe respect, cu
copilul dumneavoastră.
Aşadar fiţi activi în viaţa copilului dumneavoastră hiperactiv!
ŞI NU UITAŢI!
 Păstrează-ţi simţul umorului. Caută să te bucuri şi nu să te
enervezi.
 Sărbătoreşte umorul, creativitatea şi pasiunea persoanei
hiperactive sau cu ADHD.
 Copilul tău este minunat şi unic. Găseşte calea să te vezi ca
un părinte terapeut şi nu ca o victimă.
 Reţine: copilul hiperactiv sau cu ADHD are doua repere de
timp: ACUM şi doar ACUM. Pentru ei nu există viitor şi
trecut. DOAR ACUM!
Dacă vrei să înţelegi acţiunile copiilor hiperactivi, întreabă-te : Cum ar trebui să mă
comport dacă aş mai avea de trăit doar 4 secunde?
În loc să pedepseşti comportamentul greşit, oferă recompense pentru comportamentul
corect. Recompensele trebuie să fie imediate, frecvente, puternice, definite clar şi
consistente.
Planifică totul. Anunţă înainte de a face orice schimbare. Discută cu copilul tău ce
aşteptări ai. Pune copilul să repete.
Nu te certa, nu fi cicălitor şi nu te aştepta ca înţelepciunea ta să
treacă spontan la copilul tău.
Căutaţi să dezamorsați conflictul şi nu să îl amplificaţi. Păstrează-
ţi calmul şi în cele mai dificile situaţii.

41
 Dacă aveţi un copil adolescent cu ADHD, negociază şi iar negociază. Părinţii trebuie
să dovedească că sunt flexibili. Nu îţi face griji că vei pierde controlul: tu, ca părinte,
vei fi cel care va decide întotdeauna unde se termină negocierea şi ce compromisuri
accepţi. Reţine:comportamentele negative la persoanele cu ADHD apar din cauză că
aceştia îşi pierde controlul şi nu din răutate. Comportamentele negative la persoanele
cu ADHD trebuie dezamorsate cu mult calm şi tact.
Să nu uitaţi niciodată : Deşi nu este vina copilului, el va fi singurul care va suporta
toate consecinţele.
Nu este o muncă uşoară, ci grea şi de durată.
ŞI TOTUŞI, SĂ NU UITAŢI : Copilul care are nevoie cel mai mult de dragoste o va
cere întotdeauna în cel mai respingător mod.
profesor Condrea Cătălin
profesor Hogaş Oana Elena
profesor Anton Adriana

Sindromul Down

Această boală congenitală este cauzată de Simptome

cele mai multe ori de existenţa unui cromozom
supranumerar care se adaugă la cea a 21-a Multe dintre aceste
pereche de cromozomi, copilul cu DOWN având caracteristici şi trăsături apar de
deci 47 cromozomi în loc de 46. Mai rar, unul asemenea şi la copiii care nu au
dintre cromozomii 21 ai tatălui sau ai mamei Sindrom Down.
este transferat pe un alt cromozom: subiectul nu Simptomele pot include:
are atunci decât 45 cromozomi. Cromozomii - durere la nivelul gâtului;
sunt structuri microscopice prezente în fiecare - limitarea mișcărilor gâtului;
celulă din fiecare ţesut al organismului. Ei - senzaţie de slăbiciune la nivelul
poartă planul tuturor caracteristicilor pe care le braţelor și picioarelor;
moştenim. Acest plan este purtat sub forma un - dificultăţi de mers;
mesaj codat prezent într-o substanţă chimică - modificarea controlului sfincterian.
denumită ADN. La om, sunt 23 de perechi de Majoritatea copiilor cu
cromozomi în fiecare celulă, 46 în total. Un set Sindrom Down au câteva din
de 23 de cromozomi se moşteneşte de la tată iar următoarele trăsături fizice:
celălalt set de 23 de la mamă. Evoluția paralelă a - statură mică: copilul are de
vârstei mamei şi a frecvenţei trisomiei 21 obicei un ritm de creștere mai lent,
sugerează faptul că ovulul este mai mult iar la vârsta adultă, înălțimea este mai
implicat decât spermatozoidul în constituirea mică decât media;
acestei anomalii.
42
 - tonus muscular scăzut - afecţiuni ale inimii: aproximativ
(hipotonie): un copil poate avea mai 50% dintre copiii cu Sindrom Down se
puţină forţă musculară decât alţi copii de nasc cu afecţiuni ale inimii; majoritatea
aceeaşi vârstă; sunt diagnosticate la naştere sau la puţin
- gât scurt, gros cu ţesut adipos timp după aceasta;
(grăsime) şi piele în exces: de obicei, - boli precum hipotiroidism, boala
această trăsătură devine mai puţin celiacă și afecțiuni oculare;
evidentă pe măsură ce copilul creşte; - susceptibilitate pentru alte
- braţe şi picioare scurte şi probleme medicale, cum ar fi infecții
îndesate: unii copii pot prezenta un spaţiu respiratorii, afectarea auzului şi probleme
mai larg între degetul mare şi degetul al dentare;
doilea de la picior;
- un singur pliu la nivelul părţii Sugarii ating de obicei reperele de
centrale a palmei: acesta este numit pliu creştere şi dezvoltare timpurie (cum ar fi
palmar transvers sau linia simiană. întoarcerea de pe o parte pe alta, statul în
şezut, statul în picioare, mersul şi vorbitul)
În Sindromul Down se întâlnesc mai târziu decât ceilalţi copii. Ar putea fi
frecvent trăsături faciale distincte, cum ar necesară o terapie specială, de exemplu
fi: logopedia.
- urechi de formă modificată: de
obicei mici și jos inserate; Copiii cu Sindrom Down
- gura și limba anormal constituite,
- punte nazală aplatizată: porțiunea Problemele de sănătate şi tulburările
aplatizată a nasului situată între cei 2 ochi în dezvoltare pot contribui la apariţia
(punte nazală) este frecvent înfundată; problemelor comportamentale. De
- pete Brushfield: un fragment exemplu, un copil poate dezvolta o
tisular pe porţiunea colorată a ochiului tulburare de opoziționism provocator, în
(iris); aceste pete nu afectează vederea; parte datorită problemelor de comunicare
- dinţi atipici şi încovoiaţi: dinţii sau de interpretare a cerinţelor celorlalţi.
copilului pot să apară mai târziu şi într-un Răbdarea cu care părinţii trebuie să
mod neobişnuit. înfrunte situaţia, oportunităţile
educaţionale şi de socializare, precum
Copilul poate prezenta şi alte şi activitățile fizice adecvate, pot fi de
afecțiuni asociate Sindromului Down, ajutor în prevenirea sau rezolvarea
cum ar fi: problemei de comportament. În cazul în
- nivel de inteligență sub normal, care un copil prezintă probleme mentale,
care afectează aproape fiecare copil cu cum sunt anxietatea sau depresia, pot fi
Sindrom Down, dar de obicei este doar necesare consilierea şi tratamentul
uşor până la moderat; retardul mintal medicamentos.
sever este rar;
43
 Adolescenții cu Sindrom Down
Pubertatea începe aproximativ la
aceeaşi vârstă ca şi pentru ceilalţi adolescenţi
şi tineri. Este recomandată cunoaşterea
eventualelor dificultăţi sociale şi puncte
vulnerabile pe care adolescenţii cu Sindrom
Down le pot avea. De exemplu, adolescenţii
cu Sindrom Down sunt susceptibili la abuzuri,
înjurii şi alte tipuri de agresiuni. De asemenea,
ei pot avea mai multe dificultăţi decât ceilalţi,
în confruntarea cu emoţiile şi sentimentele
puternice specifice vârstei. Uneori aceste stări
tensionale pot duce la probleme mentale, în
special depresie.
Adolescenţii reuşesc de obicei să
absolve liceul, în cazul în care incapacităţile
lor nu sunt severe. Şcolile profesionale sunt
utile pentru mulţi adulţi tineri, care pot astfel
învaţă cum să muncească într-o varietate de
locuri, cum ar fi magazine, restaurante sau
hoteluri.
Cu toate ca Sindromul Down
reprezintă o provocare, majoritatea
persoanelor cu această afecţiune pot duce o
viaţă normală, fericită şi activă. Multe dintre
provocări sunt în relaţie cu disfuncţia
cognitivă (retardul mintal) şi problemele de
sănătate. Persoanele cu Sindrom Down sunt
predispuse la anumite boli şi afecţiuni,
precum hipotiroidism sau alte probleme de
sănătate, cum ar fi pierderea auzului sau
infecţii respiratorii. Copilul poate fi ajutat să
depășească acestea, precum şi alte dificultăţi,
într-un climat de dragoste şi siguranţă. De
asemenea, pentru copil poate fi util accesul la
un mediu adecvat studiului, precum şi la
activități care încurajează exerciţiul şi
interacţiunile cu alţi copii.
asistent social Mihaela Hobincă
Despre autism
Autismul este o tulburare
a creierului care interferează adesea cu
abilitatea de a comunica şi de a
relaționa cu cei din jur. Semnele
autismului se dezvoltă aproape
întotdeauna înaintea împlinirii vârstei
de 3 ani, deşi această afecţiune este
uneori diagnosticată abia mai
târziu. Copiii cu autism nu au o
dezvoltare normală a vorbirii și pot să
"pară" surzi, deşi testele de audiometrie
sunt normale.
Autismul afectează modul în
care copilul percepe şi procesează
informaţia despre lumea din jurul lui.
Severitatea autismului variază. Unii au
nevoie de un însoțitor în aproape toate
domeniile vieţii lor cotidiene, în timp
ce alţii pot fi capabili să se integreze
corespunzător și pot chiar să meargă la
o şcoală normală. Deşi această
afecţiune durează toată viaţa şi
determină diferite grade de izolare
socială, tratamentul poate aduce o
ameliorare semnificativă în viața
persoanelor cu autism. Diagnosticarea
din timp şi tratamentul adecvat au dus
la creşterea numărului de persoane cu
autism care sunt capabile să trăiască
independent atunci când ajung la vârsta
adultă.
44
 Simptome principale: Severitatea
simptomelor variază semnificativ de la o
persoană la alta. Totuşi, toate persoanele cu
autism au anumite simptome principale în
următoarele domenii:
Interacțiuni sociale și relații
interpersonale.
- probleme semnificative în dezvoltarea
abilităţilor de comunicare nonverbală, cum ar
fi privirea ochi-în-ochi, expresii faciale și
posturi ale corpului ;
- incapacitatea de a stabili relaţii de
prietenie cu copii de aceeași vârstă;
- lipsa interesului în a împărtăși bucuria,
preocupările sau realizările cu alte persoane;
- lipsa empatiei. Persoanele cu autism
pot avea dificultăţi în înţelegerea
sentimentelor altor persoane, cum ar fi durerea
sau tristețea.
Comunicarea verbală și nonverbală
- întârziere în vorbire sau lipsa
acesteia. Aproximativ 50% din persoanele cu
autism nu vor vorbi niciodată.
- probleme în iniţierea unei conversații.
De asemenea, persoanele cu autism au
dificultăţi în menţinerea continuităţii unei
conversaţii începute.
- limbaj stereotip și folosirea repetitivă
a unor cuvinte. Persoanele cu autism repetă o
propoziţie sau o frază pe care au auzit-o de
curând (ecolalie).
- dificultate în înţelegerea punctului de
vedere al persoanei cu care are conversaţia.
De exemplu, o persoană cu autism ar putea să
nu înţeleagă că cineva glumeşte.
- pot interpreta comunicarea cuvânt cu
cuvânt şi nu au capacitatea de a înțelege
mesajul, sensul transmis.
Interes diminuat în diverse
activităţi sau în joc
- o atenţie neobișnuită asupra
jucăriilor. Copiii mai mici cu autism se
concentrează adesea pe anumite părţi
ale jucăriilor, cum ar fi roţile unei
mașinuțe şi nu se joacă cu întreaga
jucărie.
- preocupare faţă de anumite
subiecte. Copiii mai mari şi adulţii sunt
adeseori fascinați de programul
trenurilor sau de buletinele meteo.
- nevoie de uniformitate/simetrie
şi de rutină. De exemplu, un copil cu
autism poate avea întotdeauna nevoie
să mănânce pâine înainte de salată și
insistă să meargă în fiecare zi pe
acelaşi drum spre şcoala.
- comportament stereotip. Acesta
constă în bătăi din palme sau în
legănarea corpului.
În perioada micii copilării
În cazul în care sunt descoperite
următoarele semne evidente ale
întârzierii în dezvoltare, copilul trebuie
evaluat imediat de un specialist:
- nu gângureşte, nu arată cu
degetul sau nu face alte gesturi până la
vârstă de 12 luni;
- nu spune cuvinte simple până la
16 luni;
- nu spune spontan propoziții de
2 cuvinte până la vârsta de 24 luni, cu
excepția celor pe care le repetă după ce
au fost rostite de alte persoane
(ecolalie);
- orice pierdere a achiziţiei
limbajului sau abilităţilor sociale.
45
 Simptome din perioada copilăriei
Simptomele autismului sunt, de obicei,
observate mai întâi de către părinţi sau de alte
persoane în primii 3 ani de viaţă ai copilului.
Deşi autismul este prezent de la naștere (e
congenital), semnele acestei tulburări pot fi
dificil de identificat sau de diagnosticat în
timpul copilăriei timpurii.
Adesea părinții devin îngrijorați atunci
când copilul lor nu vrea să fie ţinut în braţe,
când nu pare să fie interesat de anumite jocuri
şi când nu începe să vorbească.
De asemenea, părinţii sunt nedumeriţi
în legătură cu capacitatea copilului de a auzi.
Adeseori, pare că un copil cu autism nu aude;
totuși în alte momente el sau ea pare că aude
zgomote de fond aflate la distanţă, cum ar fi
şuierul unui tren. Cu ajutorul unui tratament
administrat precoce şi intensiv, majoritatea
copiilor îşi îmbunătăţesc capacitatea de a
relaţiona cu alţii, de a comunica şi de a se
autoîngriji pe măsură ce cresc. În contrast cu
credinţele populare legate de copiii cu
autism, foarte puţini sunt complet izolați din
punct de vedere social sau "trăiesc într-o
lume a lor, proprie".
Simptome din perioada adolescentei
În perioada adolescenţei se observă o
modificare în plan comportamental. Mulți
adolescenți câştigă abilităţi, dar rămân totuşi
cu un deficit în capacitatea de a relaţiona şi
de a-i înțelege pe ceilalţi. Pubertatea și
sexualitatea se pot face cu mai multă
dificultate la adolescenții cu autism decât la
copiii de aceeași vârstă. Adolescenţii au un
risc uşor crescut de a dezvolta tulburări
depresive, anxietate sau epilepsie.
Alte simptome
Aproximativ 10% din
persoanele cu autism au anumite
forme de abilităţi savante, talente
deosebite, speciale, dar limitate, cum
ar fi memorizarea unor liste,
calcularea datelor calendaristice,
desenul sau talent muzical. Multe
persoane cu autism au percepţii
senzoriale neobișnuite. De exemplu, ei
pot descrie o atingere uşoara ca fiind
dureroasă sau apăsarea profundă o pot
percepe ca fiind o senzaţie liniştitoare.
Alţii pot să nu simtă deloc durerea.
Unii pot avea preferinţe sau din contra
repulsii puternice faţă de unele
alimente şi preocupări nefireşti.
CE PUTEM FACE?
Diagnosticarea și tratarea cât mai
rapidă îl poate ajuta pe copilul cu
autism să se dezvolte la potențialul său
maxim. Principalul obiectiv al terapiei
este îmbunătățirea capacității generale
a copilului de a se integra din punct de
vedere social. Strategiile de tratament
și terapie sunt adaptate nevoilor
fiecărei copil cu autism, deoarece
fiecare este unic. Programul trebuie
structurat astfel încât să îi ajute pe
părinți să își înțeleagă copilul, dar mai
ales să îmbunătățească aspectele de
comunicare, sociale, comportamentale,
adaptative și de învățare ale vieții
copilului.
46
 În prezent exista mai multe tipuri de
astfel de tratamente, cum ar fi:
- Analiza Aplicată a Comportamentului
(ABA)
- Tratamentul și Educarea Copiilor cu
Autism și alte Tulburări de Comunicare
Asemănătoare (TEACCH)
- Integrarea senzorială
Terapii specializate recomandate:
• psihoterapie
• terapie logopedică
• terapie ocupațională
• fizio-kinetoterapie
Medicul specialist în psihiatria
copilului și adolescentului precum și
psihologul sunt singurii care pot fixa tipul
de terapie cel mai adecvat, deoarece copiii
cu autism diferă între ei. Relatările din
mass-media cu privire la un succes
individual nu sunt dovezi suficiente pentru
a se susține folosirea pe scara largă a acelui
tratament.
Educarea părinților despre autism
Părinții care au un copil cu autism
trebuie să aibă o abordare proactivă pentru
a învăța despre această afecțiune și despre
tratamentul ei, în timp ce vor colabora
strâns cu persoanele implicate în îngrijirea
și educarea copilului. De asemenea, este
necesar ca părinții să urmeze ei înșiși
programe de consiliere astfel încât să
depășească problemele cauzate de faptul că
au un copil cu autism.
Părinții trebuie să învețe tratamentul
autismului și cum să se descurce cu
manifestările copilului.
Înțelegerea afecțiunii și cunoașterea
ei este o parte importantă în ajutarea
copilului să devină independent. Învățând
despre autism, părinții pot fi, de
asemenea, pregătiți pentru momentul în
care copilul lor ajunge la maturitate. Unii
adulți cu autism pot trăi "pe picioarele
lor", pot munci și pot fi la fel de
independenți ca celelalte persoane de
vârsta lor. Alții au nevoie de un însoțitor
permanent.
Părinții trebuie să colaboreze cu alte
persoane implicate în educația copilului
cu autism. Cel mai bun tratament pentru
copiii cu autism este o abordare în echipă
și aplicarea unui program bine structurat,
în mod constant. Obiectivele acestui
program sunt:
- educarea copilului cu autism
- identificarea simptomelor autismului și
a tulburărilor asociate și învățarea
modalităților de a le face față
- interacțiunea și comunicarea cu alte
familii și cu copii de aceeași vârstă
- adaptarea la diferite medii
- învățarea abilităților sociale și de
comunicare.
ESTE FOARTE IMPORTANT CA
PĂRINȚII SĂ NU-ȘI IZOLEZE
COPILUL ȘI SĂ-L ÎNSCRIE LA
GRĂDINIȚĂ ȘI LA ȘCOALĂ.
asistent social Mihaela Hobincă
profesor Oana Elena Hogaș
47
 RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢII COPIILOR CU
SINDROM DOWN

Educaţia şi integrarea copiilor diagnosticaţi cu sindrom Down în societate poate

reprezenta un moment extrem de dificil pentru mulţi dintre părinţi şi profesori ,
datorită ritmului de dezvoltare aparte iar pe de altă parte, datorită temerii de
respingere şi marginalizare. Este important să se înţeleagă că tocmai aceştia pot
ajunge parte integrantă a comunităţii din care fac parte, dacă îşi vor însuşi o serie de
reguli după care să se ghideze încă din primii ani ai copilăriei. Pentru ca educația
copiilor să decurgă în condiții normale, rolul părinţilor este esenţial. În acest sens, este
necesar ca ei înşişi să fie primii care să nu privească manifestările sindromului Down
ca pe un complex şi să-și ajute copiii pentru atingerea potenţialului maxim venind
mereu în întâmpinarea nevoilor lor.
La un copil cu sindrom Down apar întotdeauna probleme legate de
comportamentul social şi de comportamentul de învăţare. Părinţii pot evita
majoritatea acestor probleme, sau pot reduce efectul lor dacă îşi adaptează propriile
obiceiuri de interacţiune cu copilul oferindu-le multă atenţie în ceea ce priveşte
solicitările zilnice ale vieţii şi scolii.
Dificultăţile cu care se confruntă cel mai adesea părinţii se manifestă prin
câteva comportamente specifice cum ar fi:
•reacţii impulsive care duc uneori la situaţii periculoase atât pentru el, cât şi pentru cei
din jur;
•capacitate redusă de concentrare a atenţiei;
•lipsa motivaţiei şi a asumării experienţelor noi de învăţare;
•refuzul implicării în sarcini şi activităţi;
•puerilism şi infantilism afectiv, capriciozitate, negativism, imaturitatea reacțiilor şi
conduitelor emoţionale, dependenţă de adult, autoagresivitate şi heteroagresivitate.
În astfel de situaţii părinţii trebuie să se înarmeze cu multă răbdare şi să
manifeste un comportament adecvat acţionând eficient astfel încât să reducă sau să
elimine aceste atitudini. În acest scop sunt prezentate câteva informaţii referitoare
atât la relaţia dintre copiii cu sindrom Down şi părinţi cât şi la procesul de educaţie .
Un aspect foarte important în relaţia dintre un părinte şi copilul cu
sindrom Down este maniera de comunicare .
Dacă părinţii ştiu cum să comunice cu copilul ca să îi capteze atenţia şi să îl
determine să coopereze, vor construi o relaţie armonioasă cu acesta .
Există câteva metode simple, dar eficiente, care ajută la crearea unor căi de
comunicare mai bune cu copilul, după care se pot transmite în mod pozitiv orice
mesaje educative :
48
•Conectarea la copil înainte de a i se da indicaţii
Înainte de oferirea direcţiilor şi a indicaţiilor despre ce să facă şi ce să nu facă,
părintele trebuie să se asigure că este cu privirea la nivelul ochilor copilului astfel încât
să se stabilească un contact vizual. Copilul trebuie învăţat cum să se concentreze la ce îi
spune celălalt: „Alina, am nevoie să îţi văd ochii”, „David, te rog să asculţi ce îţi spun”.
Trebuie avut mare grijă ca părintele să nu fixeze aşa de tare copilul cu privirea încât el
să perceapă că este controlat şi dominat .
•Adresarea copilului pe nume
Orice cerere către copil trebuie să înceapă prin adresarea cu numele lui: „Laura,
te rog frumos ajută-mă să …”.
•Folosirea propoziţiilor scurte
Când se doreşte obţinerea atenţiei copilului, este bine să se apeleze la propoziţii
scurte şi clare pentru a putea fi percepute pe deplin de acesta. Cu cât sunt mai multe
cuvinte, cu atât copilul devine surd în faţa părintelui său şi tot ce aude este un „bla, bla,
bla” pe diverse tonalităţi. Prea multă vorbă este o greşeală foarte frecventă a părinţilor
când dialoghează cu copilul despre o sarcina concretă care trebuie făcută.
•Începerea unei cerinţe cu „Eu vreau”
În loc ca părinţii să folosească „Dă-te jos de acolo” este indicat să se spună „Eu
vreau ca tu să te dai jos acum”. În loc de „Las-o şi pe Maria să se urce în leagăn” se
poate spune „Eu vreau ca tu să o laşi şi pe Maria să se urce în leagăn”. Această tactica
funcţionează excelent cu copiii cărora le face plăcere să îi mulţumească pe adulţi şi
cărora nu le place să li se dea comenzi.
•Oferirea de alternative
"Ce vrei să faci mai întâi? Să îţi pui pijamaua sau să te speli pe dinţi?” sau „Vrei
tricoul roşu sau pe cel bleu cu dunguliţe?”. Este important pentru copii să fie convinşi că
părerea lor contează şi să nu li se impună lucruri ci mai degrabă să li se ofere alternative
din care să aibă libertatea de alegere pregătindu- i astfel pentru luarea deciziilor.
•Adresarea în funcţie de nivelul de dezvoltare şi înţelegere al copilului
Cu cât e mai mic copilul, cu atât este indicat să se folosească directive scurte şi
simple. Trebuie ţinut cont de nivelul de înţelegere al fiecărui copil. De exemplu, o
greşeală frecvent făcută de părinţi este să întrebe un copil de 3 ani: „De ce ai făcut
asta?”. Sunt mulţi adulţi care nu ştiu să răspundă la această întrebare în care să
argumenteze de ce fac o faptă sau alta. Este bine să se încerce în schimb „Hai să
discutăm despre ce ai făcut”.
•Calmarea copilului printr-o tonalitate joasă
Chiar daca un copil cu sindrom Down nu înţelege noţiuni ca răbdarea, el trebuie
să primească explicaţii pe înţelesul lui şi pe un ton cât mai calm. Reproşul poate fi
perceput ca o agresiune şi se poate transforma în frică sau anxietate. De aceea, părinţii
oricât de nervoşi sau supăraţi ar fi, trebuie să reacţioneze cu calm şi înţelegere faţă de
49
dorintţ acestuia astfel încât copilul să fie ţinut sub control, fără să-şi dea seama.
 Pentru dezvoltarea limbajului este foarte important dialogul cu copilul şi
apelul la jocurile de rol
Pe măsură ce copilul creşte, interacţiunea şi discuţiile cu copilul în toate
împrejurările sunt vitale; este necesar să i se explice foarte clar toate noţiunile de bază
şi nu numai şi să înţeleagă orice îl preocupă, să fie provocat la discuţii apelându-se la
strategii diverse prin jocuri de rol.
•Puterea exemplului are efecte benefice în educaţia tuturor copiilor
Copiii mici învaţă cel mai bine prin puterea exemplului, nu prin puterea
cuvântului. De exemplu dacă părinţii când intră în casă şi respectă o serie de reguli
clare precum aranjatul hainelor la locul lor, pantofii la locul lor, după masă strâng,
spală, la un moment dat şi copiii vor imita inconştient astfel de comportamente
devenind reguli pentru conduita proprie. La început dacă este cazul , părinţii trebuie să
ofere ajutor copiilor în realizarea acestor sarcini pentru ca mai târziu toate acestea să
devină automatisme şi să fie realizate independent de către aceştia.
•În educaţia oricărui copil este esenţială orientarea resurselor energetice în
direcţii constructive şi creative prin amenajarea unui raft, o cutie, sau a unui spaţiu
care să fie dotat cu creioane colorate, carioci, acuarele, cărţi de desenat, plastilină,
puzzle-uri, forme geometrice de jucărie, montaje diverse sau orice alte obiecte de
interes şi nicidecum limitarea sau inhibarea manifestărilor spontane şi naturale
de explorare a mediului de viaţă.
Este necesară implicarea copilului cu sindrom Down în activităţi de echipă,
precum sport, teatru, ateliere de lucru, diverse arte sau chiar coruri de copii pentru
dezvoltarea şi valorificarea inclinaţiilor şi talentelor .
•În procesul de educaţie a copiilor cu sindrom Down sunt foarte importante
recompensele şi pedepsele, pentru întărirea sau eliminarea comportamentelor pozitive
şi a celor negative. Un copil care este lăudat de multe ori fără motiv sau certat fără să fi
încălcat vreo regulă stabilită nu va avea repere în viaţă de aceea este important să se
stabilească un echilibru în ceea ce priveşte sistemul de recompense şi pedepse.
Pentru ca recompensele să conducă la rezultatele dorite se recomandă
părinţilor câteva reguli de care trebuie să ţină cont înainte de aplicare:
•Recompensa are rezultate mai bune în educaţia copilului decât pedeapsa producând
efecte pozitive asupra personalităţii sale pe termen lung. Recompensele pot să fie
concretizate în lucruri materiale (jucării, dulciuri) sau laude, mângâieri, timp petrecut
cu copilul în parc, la plimbare sau urmărirea desenului animat preferat.

50
• Este foarte important ca recompensele să se manifeste prin lucruri sau activităţi
care fac plăcere copilului. Pentru a nu cădea în capcana acestora trebuie oferite echilibrat
pentru a modela şi întări comportamentul dezirabil nu pentru a-l determina în totalitate
astfel încât folosirea pe termen lung să poată conduce la adoptarea unui comportament
corect doar condiţionat.(Ce primesc dacă fac asta?). De aceea se recomada să se faca apel
mai des la recompense la începutul intervenţiei de dezvoltare a unui nou comportament
iar după stabilizarea acestuia şi recompensele să dispară treptat.
• Recompensa nu trebuie promisă înaintea desfăşurării activităţii, ci imediat după
această activitate, explicându-i-se clar pentru ce anume este răsplătit. Este corect să i se
spună copilului: “ Pentru că ţi-ai făcut azi patul, mama îţi dăruieşte o carte de poveşti” ,
şi NU : ” Dacă azi îţi faci patul, mama îţi cumpără o carte de poveşti”.
• Mult mai recomandate decât recompensele materiale sunt lauda şi încurajarea,
deoarece copiii se simt bine când intră în graţiile celor din jur şi sunt lăudaţi.
Şi pedeapsa pentru a avea efectul scontat şi anume modificarea unui
comportament indezirabil atunci când se aplică trebuie să respecte câteva reguli:
• În urma unui comportament neplăcut, părinţii trebuie să-i explice copilului ce a
greşit şi, în acelaşi timp, să-i spună care era comportamentul corect în acea situaţie. De
asemenea, copilul va fi avertizat că dacă fapta rea sau comportamentul inadecvat se va
repeta, vor trece la aplicarea unei pedepse.
• Pedeapsa nu trebuie să fie exagerat de severa (acest tip de pedepse înrăiesc copilul
şi îl determină să aibă o atitudine rebelă); se va recurge la aceasta doar atunci când
comportamentul indezirabil este persistent şi nu lasă loc alternativei şi nu trebuie să se
ajungă nicidecum la cea corporală.
• O pedeapsă trebuie aplicată imediat după ce comportamentul inadecvat a fost
săvârşit şi părinţii trebuie să-i explice foarte clar copilului, pe un ton calm, pentru ce
anume este pedepsit. Tonul adresării este foarte important, nu trebuie să existe
agresivitate, să se apeleze la ţipete pentru că acesta se va înfricoşa şi el nu se va
concentra să înţeleagă ce a greşit, ci atenţia se va focaliza pe frica indusă de agresivitatea
verbală.
Pedepsele uzuale folosite de majoritatea părinţilor sunt: confiscarea obiectelor
preferate (jucării), interzicerea unor activităţi care îi plac copilului (joaca la calculator,
uitatul la televizor, plimbatul în parc, ieşitul la joacă cu prietenii) .
Pentru a aplica o pedeapsă un părinte trebuie să analizeze foarte bine situaţia şi să
găsească mustrarea potrivită ; altfel, el riscă să aleagă o pedeapsă prea aspră, care
înrăieşte copilul, sau una prea blândă, care nu va avea nici un efect în ceea ce priveşte
corectarea comportamentului copilului.

51
• Educaţia prin joc este cea mai bună metodă care îi ajuta pe copiii cu sindrom
Down să asimileze anumite deprinderi, să îşi dezvolte imaginaţia, creativitatea şi
să devină mai sociabili. Copiii, de cele mai multe ori, descoperă lumea în această
manieră de aceea au nevoie de ajutor pentru a învăţa care e rolul jucăriilor şi cum să se
joace, această metodă fiind uneori o punte către realitatea înconjurătoare.
• În procesul de educaţie al copiilor cu sindrom Down există o diversitate de
metode şi strategii la care apelează atât părinţii cât şi profesorii pentru ca
potenţialul acestora să fie dezvoltat şi explorat la maxim.
Exersarea este importantă pentru dezvoltarea tuturor abilităţilor precum băutul
din cană, folosirea cuţitului şi a furculiţei, îmbrăcat, scrisul, dansul, interpretarea cu
ajutorul unui instrument muzical, jocul de tenis astfel încât cu cât copiii învaţă mai
repede la vârste timpurii să le stăpânească, cu atât vor reuşi să acumuleze achiziţii
diverse care îi vor ajuta să se adapteze şi să se integreze la viaţa şcolară şi ulterior la cea
profesională.

profesor Monica Lipciuc

52
 Exerciții de corectarea vorbirii la copilul cu CES
Limbajul la copilul de 1-2 ani.
Câteva sfaturi şi informaţii
Copiii ne schimbă viaţa într-un
mod total şi ireversibil, ne schimbă
percepţia despre lume, ne ţin într-o
permanentă tensiune, sunt în primii lor ani,
total dependenţi de noi, prin copii noştrii
noi ne împlinim ca oameni.
Momentul în care copilul
spune primul cuvânt este o adevărată
sărbătoare pentru părinţi, care poate veni
mai devreme sau mai târziu. Ceea ce este
important ca părinţii să cunoască este că
dezvoltarea limbajului este o chestiune care
necesită foarte mult timp pentru copii şi
multă răbdare pentru părinţii. Până la 1 an
mulţi bebeluşii deja rostesc primul lor
cuvânţel, iar între 1-2 ani, ei vor fi din ce in
ce mai capabili să înteleaga ce li se spune şi
să se exprime.
Cum iţi dai seama că bebeluşul
are o întârziere a limbajului? În general,
copiii de această vârstă au câteva însuşiri
comune:
• vorbesc minim 15 cuvinte până la 18 luni;
• formează o propoziţie din 2 cuvinte
simple până împlineşte 2 ani;
• ştie să urmărească indicaţii simple până la
2 ani.
De multe ori părinţii se
îngrijorează atunci când copilul lor nu
începe să vorbească, în special mamele
constată acest lucru, pentru că ele sunt cele
care petrec mai mult timp cu copilul. Adulţii
încep să creadă că există probleme de
muţenie sau întârziere mintală ale copilului.
De multe ori părinţii se
îngrijorează atunci când copilul lor nu
începe să vorbească, în special mamele
constată acest lucru, pentru că ele sunt
cele care petrec mai mult timp cu copilul.
Adulţii încep să creadă că există probleme
de muţenie sau întârziere mintală ale
copilului.
De precizat că muţenia este
întâlnită numai în cazurile de surditate sau
de deficienţe grave ale sistemului nervos
(infectii, hemoragii, traumatisme, boli
ereditare, intoxicatii, etc.), pentru a vă
asigura ca nu are nici o problemă copilul
cu auzul, faceţi-i un control ORL, iar
specialiştii vă vor da răspunsurile pe care
le căutaţi. În cazul întârzierii mintale
trebuie facut un control amănunţit de un
medic specialist după ce aţi luat o
trimitere de la medicul de familie care vă
şi poate îndruma spre viitorii specialişti.
În principiu, însa, orice copil care - în
jurul vârstei de un an - poate arata
persoanele familiare sau aduce un obiect
cerut, este normal.
Câteva sfaturi utile pe care le
pot da părinţilor pentru a-şi ajuta copilul
de 1-2 ani să îşi dezvolte limbajul:
Mamele fac de cele mai
multe ori comparaţie cu alţi copii de
aceeaşi vârstă care spun mai multe
cuvinte, le pronunţă mai inteligibil,
răspund la întrebari sau chiar povestesc
sau pun ei inşişi întrebări. Trebuie să
încetăm să ne comparăm copilul cu alţi
copii şi să fim conştienţi de faptul că
fiecare are propriul lui ritm de dezvoltare,
să îi oferim sprijinul şi suportul nostru.
53
Pentru copilul de 1-2 ani părinţii au un rol
esenţial în dezvoltarea corectă şi mai
rapidă a limbajului la copii deoarece ei
sunt cei care petrec cel mai mult timp cu
copilul vorbind cu acesta şi având grijă de
el. Este perioada în care bebeluşul imita
tot ceea ce faci şi ce spui. De aceea, este
important sa acorzi atentie la ce spui si
mai ales cum spui. Este etapa potrivită
pentru a renunţa la a mai folosi diminutive
în comunicarea cu micuţul tău (bebeluş,
mânuţă, laptic, picioruş etc.). Începând cu
1 an trebuie să îl ajuţi pe copil să işi
dezvolte un vocabular corect. Foloseşte
nume de persoane, cuvinte pronuntate
corect, încet şi clar.
Citiţi copilului dvs.! Cititul
rămâne unul dintre modurile în care poţi
ajuta cel mai mult la deprinderea
limbajului la bebeluşi. De menţionat că
trebuie să citim rar, clar şi un material cât
mai simplu şi captivant pentru copil
pentru ca acesta să fie interesat să asculte.
Prin citit expui copilul unui vocabular
nou, la o adevărată ”baie de limbă” din
care să işi poată alege cuvinte noi pe care
sa le asimileze. Tot astfel el işi dă seama
cum se formează si se aud propoziţiile.
Vorbiţi copilului cu fiecare
ocazie! Fiind încă foarte mic, copilul îşi
exprimă dorinţele şi nevoile tot prin
gesturi. De exemplu daca vrea o jucărie
este posibil să arate cu degetul şi să
îngâne cateva sunete sugerând că îl vrea.
În acel moment este indicat sa lansezi un
comentariu de genul „ce iţi doreşti?
Jucăria? Bine, iti aduc jucăria”. În acest
fel il vei incuraja şi pe micuţul tău să iţi
răspundă şi să participe la conversaţii cu
tine.
Dacă după vârsta de 3-4 ani persistă sau
apar alte probleme legate de
comunicarea copilului este recomandat
să consultaţi un logoped care va evalua
cazul şi va face recomandările necesare.
Sper că informaţiile de mai
sus vă vor fi de folos şi că le veţi integra
cu succes în educaţia şi creşterea
copilului.
psihopedagog Andrei Barbir,
INTERVENŢIA PARINŢILOR ÎN
DEZVOLTAREA LIMBAJULUI
COPILULUI
Părinţii au menirea de a se ocupa de
copiii aduşi pe lume: să-i crească bine,
sănătos, armonios şi în concordanţă cu
dorinţele lor. Şi, cu toate că îi considerăm
perfecţi şi minunaţi, ne ocupăm toată viaţa
de educaţia şi formarea lor. Îi hrănim, îi
spălăm, îi îmbrăcăm, îi iubim şi îi alintăm.
Le dăm sfaturi şi le spunem ce este bine şi
ce nu este bine. Îi învăţăm cum trebuie să
se comporte acasă, la şcoală şi în
societate.
Vorbitul este un dar minunat care se
dezvoltă la om fără lecţii sau teme.
Gângurim de la naştere, treptat scoatem
mai multe sunete, pentru ca apoi, spre
vârsta de un an, să începem să scoatem
sunete articulate sau cuvinte scurte. Cât de
bucuroşi suntem când copilul spune pentru
prima oară „mama”!
54
 Dar dacă primele cuvinte le
articulăm spontan, nu același lucru putem
desfășura
să-l spunem despre limbaj. Acesta se
corectare, părintele trebuie să susţină
formează treptat, pe parcursul anilor. De
exerciţiile şi să-l încurajeze, să-l stimuleze
aceea este important să le spunem copiilor
pe copil în direcţia unei vorbiri corecte.
cât mai multe cuvinte, să le pronunţăm cât
mai clar pentru ca ei să ne imite şi să le
articuleze cât mai bine.
De multe ori părinţii se amuză când
copilul spune "laţă" în loc de "raţă", când
scoate limba printre dinţi şi sâsâie precum
un gânsac, atunci când pronunţă cuvinte
care conţin sunetele "S", "Z", "Ce", "Ci",
"Ţ".
Dragi părinţi, este bine să ştiţi că
această "stâlceală" a cuvintelor poartă
numele general de dislalie, denumirile
particularizându-se în funcţie de sunetul
afectat.
Există sunete cu puncte de
articulare apropiate care formează
"perechi": "R şi L", "F şi V", "C şi G", "S
şi Z", "Ş şi J", "T şi D" etc. De multe ori,
când copilul nu poate emite unul dintre
sunetele unei perechi, îl înlocuieşte cu
celălalt. De exemplu, atunci când copilul
nu poate emite sunetul "Z" va spune în loc
de "zăpadă" ,"săpadă".
Corectarea dislaliei presupune un
număr variabil de şedinţe, în funcţie de
dificultăţile pe care le întâmpină copilul,
dar şi de felul în care el evoluează pe
parcurs. Fiecare copil are un ritm al său.
Tocmai de aceea, dragi părinți, nu trebuie
să vă aşteptaţi la rezultate imediate.
Uneori, corectarea durează multe luni şi
chiar ani, dar un rol esenţial în acest
demers îl aveţi şi dumneavoastră.
Împreună cu logopedul care va
principala activitate de
Exerciţii premergătoare corectării
pronunţiei deficitare
Mobilitatea aparatului fono-articulator
Exerciţii de mobilitate a maxilarelor
•exerciţii de închidere şi deschidere a
gurii;
•exerciţii de coborâre şi ridicare a
maxilarelor;
•exerciţii de alternare a maxilarelor
înainte-înapoi;
•mușcătura
Exerciţii de mobilitate pentru limbă
•limba iese şi intra repede (ca la pisică
când bea);
•limba mişcată de la dreapta la stânga
(tic-tacul ceasului);
•limba iese în forma de lopată;
•limba iese în formă de săgeată;
•limba şterge buzele;
•limba şterge dinţii de deasupra;
•limba şterge dinţii de dedesubt;
•mişcări circulare ale limbii;
•limba ghemuită în fundul gurii;
•mişcările limbii în jos şi în sus cu gura
deschisă;
•pronunţarea rapidă şi repetată a silabei
“la”;
•limba la palat şi jos.
55
 Exerciţii pentru buze şi obraji
•mişcări de sugere a obrajilor;
•mişcări de ţuguiere a buzelor;
•mişcări de întindere a buzelor
(zâmbetul);
•mişcări de rotunjire a buzelor; mişcări
alternative de întindere şi rotunjire a
buzelor;
•mişcări de ţuguiere a buzelor pentru
fluierat,
•suflat în lumânare, balon, morişcă;
•mişcări de aburire a oglinzii;
•mişcări de umflare a obrajilor;
•vibrarea buzelor.
Exerciţii pentru vălul palatin
•exerciţii de imitare a căscatului
•exerciţii de imitare a înghiţitului, tusei
•mișcări de deglutiţie
Educarea respiraţiei
Exerciţii pentru expiraţie
•suflă nasul în batistă;
•suflă aerul pe dosul mâinii;
•ţine un fulg în aer;
•stinge lumânarea;
•umflă balonul;
•suflă în apă cu paiul.
Exerciţii pentru inspiraţie
•miroase florile;
•câinele la vânătoare;
miroase parfum, spirt, oţet etc.
Exerciţii de respirație prin joc
AVIONUL
•braţele sunt întinse la orizontală
(aripile avionului);
• se pregătesc aripile (expir);
• se ridică aripile ( inspir);
• aterizare (braţele revin pe lângă
corp – expir).
MOARA
•întins, cu picioarele îndoite;
• braţul stâng se duce înapoia capului (inspir);
• braţul stâng revine pe lângă corp (expir);
• se procedează la fel si pentru braţul drept.
FACEM LINIŞTE
•se inspiră profund;
•blocăm aerul şi ducem arătătorul în faţa
gurii;
•expir spunând ssst.
BALONAŞE DE SĂPUN
•după ce suflă şi reuşeşte să facă balonaşe,
copilul alege unul dintre ele, încercând să-l
mențină cât mai mult în aer suflând asupra
lui.
profesor Elena Puiu
Dezvoltarea imaginii /
stimei de sine pozitive
Imaginea de sine, corectă se formează prin
intervenţia conjugată a familiei, şcolii şi
societăţii. Intervenţia părinţilor este
determinantă:
 să dezvolte încrederea în imaginea fizică a
copilului;
să dezvolte încrederea în resursele psihice
proprii (părinţii să stimuleze autocunoaşterea);
să îi determine pe copii să-şi asume sarcini
după modelul matern şi patern; se realizează
astfel raportarea imaginii de sine la aceste
modele;
 să-i ajute să-şi raporteze propria
personalitate la personalităţile celorlalţi (copilul
se cunoaşte mai bine raportându-se la ceilalţi);
 părinţii să-i facă să-şi asume responsabilităţi
în cadrul familiei;
să stimuleze capacitatea copilului de a
suporta «influenţele violente» din mediu;
profesor Gena Mătrescu 56
POEZII FOLOSITE PENTRU PRONUNŢIA CORECTĂ A SUNETELOR
URSUL ŞI ALBINELE
Un urs veni la o prisacă
Şi prinse pagubă să facă.
Albinele cu aprig glas
Au tăbărât pe al său nas.
„Vai, nasul meu, simt că-mi ia foc!”
Şi ursul o luă din loc
MAIMUŢELE
Am aflat că trei maimuţe
Într-o zi ca să se-amuze
Şi-au pus rochii, fuste, bluze
Şi-au fugit pe săniuţe
Tot cântând din muzicuţe
BUNICA ŞI PISICA
Lângă sobă stă bunica
După sobă stă pisica,
Tare-i harnică bunica,
Tare-i leneşă pisica;
Că bunica toarce lână,
Iar pisica o îngână,
Şi din ce toarce pisica
Nu poţi împleti nimic!
Dar din ce toarce bunica
Multe poţi să împleteşti.
Dacă stai să te gândeşti,
Şi pisica, cum e ea,
Tot e bună la ceva:
Şoricelul dacă vine
Cine-l poate prinde, cine?
Nici tăticul, nici mămica
Nici bunica, ci pisica.
VINE MOŞUL DE LA VIE
Vine moşul de la vie
Cu cireşe în pălărie.
- Dă-mi şi mie, moşule!
- Nu-ţi dau, măi, conaşule!
Am vreo două mărunţele
Să le duc băbuţei mele
JUCĂRIILE
Jan e neam cu Julieta
Cu Jeni şi cu Janeta.
Când maşina în drum opreşte,
Inima în piept le creşte
Că-i plină de jucării
Fermecate mii şi mii
ARICIUL RĂCIT
Un arici cu ochii mici
Prin băltoace a intrat.
Şi acum ce să-i mai zici
A răcit şi stă în pat.
Vine raza cea de soare,
Şi îi pune pe spinare,
Pături calde să transpire
Şi-i dă ceai, vreo două fire.
- Gata, puiule de-arici
Hai la joacă prin urzici!
Şi nu te mai alinta
C-a trecut răceala ta!
57
 PISICUŢA
Pisicuţă,pis, pis,pis,
Te-am visat azi-noapte-n vis.
Te spălam, te pieptănam,
Fundă roşie-ţi puneam.
Însă tu te-ai supărat
Şi pe mine mai zgâriat.
POEZII, POVESTIRI FOLOSITE PENTRU FORMAREA UNOR DEPRINDERI
Eu sunt un copil curat
Eu sunt un copil curat :
Dimineața fața-mi spăl,
Dau cu peria prin păr,
Unghiile mi-am tăiat.
Mi-am făcut tema-ngrijit,
Ghetele mi-am curățat
Și cu cremă mi le-am dat,
Hainele-am împăturit.
Ca școlarii cei mai buni,
Ca școlarii cei cuminți,
Simțurile
Tu cu ochii, măi nepoate,
Vezi desene animate.
Cântec, strigate și sturzi
Cu urechile le-auzi.
Limba-ți spune cum e mura,
Ciorba, sarea, prăjitura.
Degetele te ascultă
Și-apucă, fac treaba multă.
Nasul tău miroase-o floare,
S-afle ce parfum ea are.
CERCEII
Din cireşe fac cercei;
Mândrii sunt cerceii mei.
Ce te miri? Aşa cercei;
Cât mănânci şi tot mai vrei.
Copilul murdar
Ma feresc pe trotuar,
Că trece-un copil murdar,
Are părul încâlcit
Și obrazul mâzgâlit.
Haina-i descusută-n spate,
Unghiile netăiate,
Tenișii plini de noroi,
Nu-l primim în joc cu noi.
Toți îl strigă Mâzgâlici,
Haideți să plecăm de-aici.
Un copil politicos
De plec, spun la revedere,
Că așa purtarea-mi cere.
Buna ziua! Spun așa
De-ntâlnesc pe cineva.
Un cadou dacă primesc,
Știu: se spune mulțumesc.
Pe mama de-am supărat,
Spun pardon și m-a iertat.
Și mai spun: te rog frumos,
Că-s copil politicos.
58
 Ţup-Ţup
Trăia odată, într-un luminiş al
unei păduri de la marginea satului, o
familie de iepuraşi. Tatăl, Iepurilă,
umbla toată ziua prin pădure după
treburile lui. Mama, Iepurica, stătea
acasă şi avea grijă de cei trei
iepuraşi pe care îi aveau. Erau tare
drăgălaşi cei trei copii numai că,
unul dintre ei, mezinul, un iepuraş
cu blana pufoasă, cu nişte ochişori
tot timpul iscoditori, cu urechiuşele
mereu ciulite pentru a auzi cel mai
mic zgomot, era tare neastâmpărat.
Nu stătea locului o clipă. Alerga,
sărea, zburda tot timpul. Îi necăjea
pe fraţii lui, se lega de toate
animăluţele din poiană. Din această
cauză Ţup-Ţup, că aşa îl chema, era
tare singuratic, nimeni nu voia să se
joace cu el, să-i fie prieten.
Când îl vedea pe Spiriduş, un
pui de cerb cu blana pătată şi cu un
căpşor pe care se citea mereu
zâmbetul şi pe Scofăilă, puiul de
urs, blând şi mereu vesel, jucându-
se împreună, le striga din fugă
„Salut!”, sărea la ei, îi ciupea, le
punea piedică şi apoi se distra de
năzdrăvănia lui. Acest lucru enerva
tare pe celelalte animăluţe aşa că
toate fugeau numai când îl vedeau
apărând pe Ţup-Ţup Ţup-Ţup
era foarte trist că nimeni nu voia să
se joace cu el şi nu voiau să-i fie
prieteni şi se întreba mereu de ce
oare toată lume îl ocoleşte. Aşa că,
de la un timp încoace se tot gândea
ce să facă, cum să facă să nu-l mai
ocolească ceilalţi
Într-o zi, în timp ce stătea la
umbra unei frunze de brustur să se
adăpostească de razele soarelui şi se gândea la
ce să facă, cum să facă, îi apăru pe neaşteptate
în faţă Săltăreaţa, o broscuţă verde şi mereu
umedă. Aceasta îi zâmbi cu un zâmbet uriaş
(ştii doar cât de mari sunt buzele broscuţelor)
şi îi spuse veselă: „ Salut! Mă bucur să te văd
azi!”. Surprins, Ţup-Ţup îi zâmbi şi el şi îi
răspunse: „Salut! Şi mie îmi pare bine că te
văd!”, apoi avură o scurtă conversaţie despre
căldura de afară şi despre noul eleşteu în care
locuia Săltăreaţa.
După ce plecă broscuţa, Ţup-Ţup
rămase iar pe gânduri. Tocmai atunci trecea pe
acolo Mălăieţul, un pui de castor şi văzându-l
pe Ţup-Ţup îl salută şi îl întrebă dacă nu vrea
să-l ajute să tragă din apă o crenguţă pe care
tocmai o scăpase din lăbuţe. „Sigur, cum să nu
te ajut!” răspunse iepuraşul şi traseră împreună
crenguţa până la stăvilarul castorului. După ce
Mălăieţul îi mulţumi, se despărţiră şi Ţup-Ţup
se întoarse acasă. Toată noaptea i-a visat pe
Săltăreaţa şi pe Mălăieţul. Ziua următoare,
Ţup-Ţup, ţopăind prin luminiş, se apropie de
Scofăilă, ursulețul, îi zâmbi cu un zâmbet cât
putu el de mare şi îi zise: „Salut! Mă bucur să
te văd astăzi!” Scofăilă se uită la el, parcă
surprins, dar îi zâmbi şi el şi-l întrebă ce mai
face, apoi avură o convorbire plăcută despre
vara asta călduroasă. Mai târziu, în aceeaşi zi,
se apropie de casa Spiriduşul, puiul de cerb şi
îl întrebă dacă nu vrea să-l ajute să caute nişte
frunze fragede pentru cină. Spiriduşul ştia
exact unde să găsească acel locşor aşa că au
plecat împreună într-acolo. Au luat cina
împreună şi pentru că ziua era pe sfârşite, s-au
despărţit prieteneşte şi s-au îndreptat spre
casele lor. Pe drum, Ţup-Ţup se gândea mereu
la cât de bine i-a fost astăzi. 59
 La câteva zile după aceasta
era ziua de naştere a lui Spiriduş. A fost
invitat şi Ţup-Ţup. Au venit şi Scofăilă,
ratonul şi castorul, Mălăieţul şi
Săltăreaţa, broscuţa şi mulţi alţii. S-au
jucat şi au petrecut împreună până seara
târziu. Nimeni nu s-a supărat şi nu s-au
şicanat unii pe alţii. Lui Ţup-Ţup îi
venea din când în când să împingă, să
ciupească, să şicaneze pe unul sau pe
altul, dar mereu se oprea şi se gândea că
nu vrea să mai fie singur şi trist.
De atunci Ţup-Ţup şi-a
făcut mulţi prieteni. Nu mai este singur
şi nici trist. Se străduieşte să se poarte
frumos ca să fie acceptat de ceilalţi.
Cuvântul dat
Dan şi Eugen au plecat la plimbare cu
bicicletele, în dumbravă. S-au jucat şi au
pornit spre casă. Pe drum au întâlnit un
bătrân căzut la marginea drumului. Se
simţea rău.
- Ce facem? a întrebat Dan grăbit. Eugen s-a
uitat la ceas şi a zis:
- Eu n-am ce face. Trebuie să fiu acasă. Mi-
am dat cuvântul. Şi a plecat.
Dan s-a repezit la gospodăriile
apropiate. Oamenii l-au dus pe bătrân la
spital. El a fost salvat. Acasă, Dan a explicat
motivul întârzierii şi părinţii au apreciat
fapta sa.

POEZII PENTRU ÎNVĂŢAREA NUMERAŢIEI, A ADUNĂRII ŞI SCĂDERII

CE AM NUMĂRĂTOARE SĂ SOCOTIM
Am un nas Unu, doi,
Pe obraz. Stai cu noi.
Şase fluturi în grădină
Unu. Trei, patru,
Se rotesc într-o sulfină.
Ochi am doi, Hai la teatru.
Mâţa stă şi mi-i pândeşte,
Ca şi voi. Cinci, şase, şapte,
Hector latră şi-i goneşte.
Unu, doi Hai să bem cafea cu lapte.
Doi din fluturii zglobii
Am trei nasturi la hăinuţă Opt, nouă, zece,
S-au ascuns în bălării.
Ilenuţă. El să plece.
Ceilalţi zboară tocmai sus,
Unu, doi, trei,
SĂ SOCOTIM Socotiţi, câţi au ajuns?
Am şi patru buzunare
Le-a ţesut mama o floare Am o gâză,
Unu, doi, trei, patru. Buburuză, învățător de sprijin
Şi mai am cinci degeţele Şapte puncte are-n spate. PAVĂL MARIA
Parcă sunt lumânărele Trei sunt sus.
Unu, doi, trei, patru, cinci Dar câte jos,
Sunt pe spatele ei lucios?

60

Despre bâlbâială
În general, bâlbâiala apare la copiii cu
vârstele cuprinse între 3 și 7 ani. Este bine
de știut că balbismul nu trece de la sine
decât în unele cazuri și de aceea se
impune consultarea cât mai rapidă a unui
psiholog și a unui logoped.
Există mai multe teorii despre
posibilele cauze care declanșează
bâlbâiala la copii. Un lucru e sigur însa,
cauzele nu sunt fizice. Organele vorbirii
sunt intacte, iar copilul nu se babaie atunci
când vorbește cu sine însuși, cu un animal
sau cu o jucărie, știind că nu este văzut.
Printre cauzele identificate de-a lungul
timpului, se pare ca factorul genetic joaca
un rol important. Daca unul dintre părinți
prezintă această afecțiune, probabilitatea
ca cel mic să o aibă la rândul său este de
trei ori mai mare.
De asemenea există factori favorizanți,
pe care copilul le simte ca traumatizanți,
cum ar fi:
 Nașterea unui frățior,
 Schimbarea domiciliului,
 Mutarea la o școală nouă,
 Condiții familiale defavorabile
(conflicte dese, violență fizică sau psihică,
părinți exigenți).
Rezolvarea problemei constă în câteva
ședințe de terapie sau în câteva luni de
tratament, în funcție de gravitatea
problemei, iar familia este sfătuita să evite
anumite atitudini care ar putea adânci
blocajul. Chiar dacă urmează terapie
logopedică, copilul va avea în continuare
nevoie de ajutorul dumneavoastră.
Iată, deci, ce ar trebui sa faceți:
 Acordați un interes deosebit lucrurilor
pe care le spune copilul, și nu formei
discursului său, adică pronunțării
defectuoase.
 Încercați să faceți exerciții de pronunție.
Unul dintre acestea, întotdeauna la
îndemână, este acela de a răsfoi împreună o
carte cu imagini, de a le comenta și de a
pune copilului întrebări legate cu poze.
 Copilașilor mai mari și adolescenților,
logopedul le poate împărtăși câteva tehnici
de relaxare care permit pacienților să nu se
lase cuprinși de panică în fața silabelor
dificile. Exersați-le împreună!
 Trebuie să știți că, tratat devreme,
balbismul se vindecă definitiv. La copilașii
mai mari, defectul se estompează și nu mai
impietează asupra vieții lor sociale.
Gesturi de evitat
Este greșit sa vă faceți că nu remarcați
defectul copilului dumneavoastră.
Nu vă faceți că nu ați înțeles ce spune cel
mic, pentru a-l pune să repete frazele, în
speranța că va pronunța mai bine.
Nu vă pierdeți răbdarea atunci când încearcă
să vă spună ceva și nu-l grăbiți să-și termine
propoziția.
Nu terminați în locul său cuvintele dificile.
Nu-i cereți să se calmeze și să respire adânc.
Acest lucru atrage atenția într-un mod deloc
didactic asupra defectului său și îi scade
motivația.
Nu-i faceți un program încărcat și solicitant,
nu-l faceți să se confrunte cu o mulțime de
factori excitanți: televizor, musafiri mulți,
vizite dese la prieteni etc.
profesor Oana Hogaș
61
 Kinetoterapia copilului cu cerințe educative speciale (CES)

Kinetoterapia, în accepţiunea sa cea mai largă, are ca principiu mişcarea

sistematizată sub forma de exerciţii fizice, având ca obiectiv un scop terapeutic.
Atitudinea corectă a corpului este semn al echilibrului fizic şi psihic, rezultantă a
dezvoltării normale şi armonioase.
Orice abatere de la normal a formei corpului care tulbură creşterea şi
dezvoltarea armonioasă, modificând aspectul lui exterior, reduce aptitudinile
individului şi puterea de adaptare a organismului la condiţiile de mediu, simultan cu
diminuarea capacităţii de muncă, se numeşte deficienţă fizică.
Prevenirea cauzelor deficienţelor fizice începe odată cu intrarea copiilor în
învăţământul preşcolar, şi continuă pe toată durata şcolarizării. În general, când se
vorbeşte de deficienţe fizice, se au în vedere infirmităţile motorii, dar pot fi incluse în
această categorie şi deficienţele funcţiei cardio-respiratorii, care influenţează negativ
capacitatea fizică. Principalele deficienţe ale scheletului şi ale
aparatului de susţinere, prezentate pe scurt, sunt:
a) deficienţe ale feţei, capului, gâtului
- deficienţe mecanice şi motrice ale maxilarului -
ocluzie, prognatism, timus (contracţie spastică
involuntară a muşchilor mandibulei ce împiedică
deschiderea gurii);
- paralizie facială, mişcări involuntare ale feţei
(ticuri, mişcări automate), mişcări anormale ale
capului, torticolis;
b) deficienţe ale staticii şi posturii: devierea
coloanei vertebrale (cifoze, lordoze, scolioze),
mişcări involuntare ale corpului, mişcări bizare sau
stereotipe, cum ar fi balansarea sau legănarea;
c) deficienţe ale staturii şi corpolenţei: nanism, gigantism, acondroplazie, obezitate;
d) deficienţe mecanice şi motrice ale membrelor superioare: anchiloze, articulaţii
instabile, dislocări şi înţepeniri cu reducerea sau pierderea mişcării;
e) deficienţe mecanice şi motrice ale membrelor inferioare, cauzate de lungimea
inegală: luxaţii congenitale de şold, deficienţe ale genunchiului, gleznei, piciorului etc.;
f) paralizie spastică a mai multor membre (hemiplegii, paraplegii, tetraplegii);
g) paralizie cu flascitatea membrelor;
h) alterări ale axei membrelor: restul unui membru asemănător amputării ce se poate
manifesta ca un defect de dezvoltare (amelie, facomalie, apodie) sau ca rezultat al
intervenţiei chirurgicale. 62
 Kinetoterapia, aplicată de personal specializat reprezintă
un valoros mijloc de prevenire şi de tratament psihic,
favorizând procesul de reabilitare. În şcoala specială şi special
integrată, activitatea educaţională este centrată asupra copilului.
Acceptând că diferenţele dintre oameni sunt normale,
învăţământul fiind adaptat la cerinţele copilului şi nu invers,
sunt incluse şi dezvoltate programe de readaptare care să
favorizeze independenţa personală. Readaptarea presupune un
ansamblu de măsuri care să garanteze confortul fizic şi
psihologic.
Deficientul trebuie instruit să-şi folosească mecanismele compensatorii şi să-şi
dezvolte propriile forţe disponibile. Pe lângă exercițiile fizice în unele cazuri se pot
folosi și proteze. Acestea sunt aparate sau dispozitive care controlează sau menţin o
postură; atele de poziţie pentru menţinerea posturii funcţionale în paralizii; corsete
pentru diferite afecţiuni ale coloanei; aparate ortopedice. Copilul spastic prezintă o
hipersensibilitate accentuată, având contracţii musculare intense la zgomote bruşte sau
la oricare stimul neaşteptat. Anxietatea este accentuată de faptul că în acest tip de
afecţiuni este afectată identitatea corporală, experienţa sinelui, care se câştigă prin
mişcare, senzaţie de confort şi de echilibru.
Educatorul(părintele) trebuie să i se adreseze cu multă delicateţe, să evite
abordările neaşteptate, să-şi expună intenţiile gradat, activităţile să fie cât mai
atractive, astfel încât, absorbit de aceasta, să devină mai puţin anxios şi mai sigur în
mişcări.
Idealul “Şcolii pentru toţi” trebuie să cuprindă pe toţi cei dezavantajaţi,
indiferent dacă dezavantajul este de natură fizică, psihică sau socială.

kinetoterapeut Ștefan Alexandru Vâncă-Achiței

63
 Sfaturi practice
Sfaturi practice pentru profesori
„O inimă înţelegătoare reprezintă totul la un profesor, şi nu o putem
aprecia îndeajuns. Ne amintim cu stimă de profesorii excelenţi, dar cu recunoştinţă de
cei care ne-au influenţat sufleteşte. Planul de învăţământ este o materie primă extrem
de necesară, dar căldura reprezintă elementul vital pentru planta aflată în creştere şi
pentru sufletul copilului”.
(Carl Gustav Jung)
A fi profesor înseamnă un risc asumat. Şi asta deoarece
pregătirea pentru a preda, pentru a-i învăţa pe alţii cum să înveţe
este o operă niciodată încheiată şi care implică multă răbdare, multe
momente de incertitudine, de descurajare şi multe ore de studiu, iar
rezultatele nu pot fi măsurate nici cantitativ şi nici imediat. Totuşi,
la capătul acestui drum te pot aştepta multe bucurii şi satisfacţii.
Iată de ce este necesar să atragem atenţia prin câteva sfaturi
practice, atât celor care îşi doresc să îmbrăţişeze această meserie
cât şi celor care au făcut-o deja:
Un profesor bun este cel care ştie să se pună la dispoziţia copiilor, ştie să simpatizeze
cu ei, să le înțeleagă universul, să le sesizeze interesele care îi animă.
Profesorul trebuie să reprezinte autoritatea publică, ca reprezentant al statului, să fie
transmiţător de cunoştinţe şi educator, evaluator al elevilor, partenerul părinţilor în
sarcina educativă, membru în colectivul şcolii, dar mai ales un bun coleg pentru ceilalţi
profesori.
El trebuie să aibă conştiinţa misiunii sale, are obligaţia de a observa şi evalua,
disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza şi regiza procesul de
instruire.
Relaţia profesorului cu elevii nu trebuie să se reducă doar la un aspect formal,
administrativ, reglementată fiind de coduri deontologice sau normative instituţionale.
Aceasta va trebui adecvată şi personalizată neîncetat, dimensionată şi relativizată la
specificul grupului şcolar sau la membrii acestuia.
Profesorul trebuie să ştie că autoritatea, o dimensiune pozitivă în educaţie, nu se
impune, ci se câştigă. Autoritatea liber atribuită potenţează, de bună seamă, calitatea
actului educativ.

64
O capacitate deosebită, necesară în articularea unui raport optim al profesorului cu
elevii săi, o reprezintă empatia. Aceasta presupune transpunerea profesorului în
„fiinţa” elevilor săi, intuind procesualitatea cognitivă şi afectivă a celor cu care
interacţionează, vibrând şi retrăind la modul afectiv stări, gânduri, proiecte.
Profesorul nu este doar persoana care propune conţinuturi, formulează sarcini şi cere
anumite conduite. Clasa şcolară nu este doar un spaţiu unde, după un ritual academic,
se tratează un subiect din programă. În clasă se învaţă mai mult decât o materie, se
învaţă o lecție de viaţă.
Profesorul este „dator” să stimuleze şi să întreţină curiozitatea elevilor pentru lucruri
noi, este „dator” să le modeleze comportamentele sociale, să le întărească încrederea în
forţele proprii, dar mai ales trebuie să îi ajute în găsirea identităţii.
Evaluarea pe care acesta o face va trebui să fie întotdeauna obiectivă. Profesorul nu
trebuie să permită în nici un caz instalarea unor efecte perturbatoare în sistemul său de
apreciere şi notare (exemplu: efectul „halo”, efectul de ancorare, efectul oedipian,
ecuaţia personală a examinatorului, efectul tendinţei centrale, efectul de similaritate,
efectul de contrast, efectul de ordine, eroarea logică).
Elevul nu trebuie să fie considerat ca fiind un simplu obiect pasiv asupra căruia se
acţionează, ci un actor care se implică activ în alegerea şi adecvarea actului de
instruire.
Profesorul trebuie să creeze multiple situaţii de implicare a elevilor, să antreneze
efectiv elevii în procesul de desluşire a adevărurilor, trebuie să se lase interpelat,
interogat de elevi.
El trebuie să le cultive elevilor ideea potrivit căreia şi profesorul la rândul său are de
învăţat de la elevi. Elevii devin astfel coresponsabili de calitatea procesului instructiv-
educativ. Deşi profesorul este mereu prezent în activitate, el trebuie să fie ajutat şi
complementat de către elevi.
Profesorul trebuie să adopte în orice împrejurare o atitudine corectă faţă de elev. El
trebuie să respecte trăsăturile individuale ale elevului, să-l motiveze pentru activitatea
de învăţare făcând apel la cele mai eficiente strategii.
Pentru eficienţa procesului instructiv-educativ, cadrul didactic are
datoria morală de a adopta un stil de conducere adecvat
particularităţilor /caracteristicilor elevilor. Alegerea unui stil
corespunzător va avea un impact puternic, pozitiv, asupra multor
aspecte esenţiale ale vieţii de grup. Elevii ar putea atinge
performanţe mult mai rapid, ar putea deveni mult mai motivaţi, ar
avea loc o dezvoltare a relaţiilor interpersonale între aceştia, dar mai
ales ar duce la instalarea unui climat afectiv pozitiv.

65
 Sfaturile practice pe care am putea să le oferim celui care exercită meseria de
profesor ar putea fi nenumărate. În mini-articolul nostru, am dorit să punctăm aspectele
cele mai importante ce visează această profesie. Cert este faptul că, nu oricine are
menirea de a fi profesor. Din păcate însă, puţini sunt cei care sunt conştienţi de acest
lucru.

profesor Delia Palade

Sfaturi practice pentru părinţi

Menţineţi o „temperatură” emoţională echilibrată faţă de copiii voştri.

Nu disciplinaţi niciodată prin mânie.
Când greşiţi cereţi scuze. Copiii vor uita repede, dacă ştiu că-ţi pare rău.
Determină cauza care te-a făcut să scapi situaţia de sub control şi străduieşte-te s-o
elimini!
Eşti prea stresat? Reorganizează-ţi modul de viaţă activă.
Fii consecvent! Motivul pentru care copilul nu face ceea ce i-ai cerut este că cerinţa
nu a fost întărită consecvent.
Menţineţi un front comun! Este foarte important ca adulţii care au grijă de copil să
ajungă la un consens unul faţă de celălalt în luarea deciziilor.
Menţineţi un echilibru între dragoste şi autoritate.
Nu prea multă dragoste răsfaţă un copil, ci prea puţină disciplină.
Nu uitaţi să vă lăudaţi copilul în fiecare zi.
Încurajaţi-vă copiii! Astfel ei tind să se ridice la aşteptările voastre. „ Poţi s-o faci!
Am încredere în tine că vei face tot ce poţi!”
Coborâţi la nivelul copilului!
Disciplinaţi copiii distractiv; jucându-vă cu ei, deveniţi creativi şi disciplinarea va fi
mult mai plăcută atât pentru dvs. cât şi pentru copil. Viaţa este de o mie de ori mai
plăcută dacă uneori faci din ea o joacă.
Ascultaţi ce au de spus copiii voştri.
Fiţi clari, concişi şi categorici atunci când vă exprimaşi sentimentele în faţa
acestora.

66
 Când copilul găseşte o soluţie abţineţi-vă să comentaţi în momentul respectiv.
Prezentaţi argumente puternice şi clare când v-aţi hotărât să luaţi o decizie finală.
Cel mai bun ajutor pe care îl putem da copiilor este cel indirect (cadru afectiv
adecvat, materiale de lucru, loc special pentru pregătirea temelor).
Nu lăsaţi rezolvarea temelor în grija voastră; această sarcină îi revine în totalitate
copilului (puteţi să-i sugeraţi o idee, dar modul în care o aplică să-i aparţină).
Hotărâţi împreună cum să acţionaţi în continuare (copilul trebuie să simtă că este
parte integrantă nu un simplu executant sau pion).
Faceţi în aşa fel încât decizia finală să pară că-i aparţine copilului
De fapt sfaturile practice pentru părinţi sunt o continuare a
comportării noastre cotidiene cu elevii; dacă i-am consiliat bine pe
părinţi, aceştia vor continua acasă munca noastră. E nevoie de mult
efort ca să fii un părinte bun, dar prioritatea noastră este de a-i face
pe părinţi să ştie să-i educe pe copiii lor.
„ A deveni un părinte bun este cel mai bun dar pe care-l puteţi face
copiilor voştri, părinţi!”
Atât la şcoală cât şi acasă, elevii trebuie să se simtă „ca într-o
familie mare”, să simtă că sunt respectați şi preţuiţi de cei apropiaţi.

învățător Silvia Galan

Pentru a fi un bun părinte

Obișnuiește-l pe copil sa respecte regulile, însă nu-l obliga, nu impune și

evita cuvântul “trebuie”! Cuvintele cel mai des întâlnite în educația copiilor, încă de
când trec pragul vârstei de 1 an par sa fie: “Nu pune mana acolo, nu ai voie, nu te duce
acolo etc.”. Le interzicem de mici să învețe ce este lumea în loc să le-o arătam și să
înțelegem alături de ei ca toate acțiunile noastre au o explicație și ca suntem rezultatul a
ceea ce facem. Prin povesti de exemplu, îi poți insufla valorile pe care dorești să le
transmiți copilului tău. Educa-i gustul pentru libertate și învață-l să îndrăznească.
Învață-l că are voie orice atâta timp cât respectă legea, morală și normele bunului simt.
Organizează timpul. Învață copilul sa fie punctual, să prețuiască timpul
propriu și pe al altora, să fie serios, riguros și disciplinat. Poți lipi pe perete sau pe
frigider un calendar lunar sau anual pentru a pune în evidentă evenimentele ce urmează
și termenele limită. Stabiliți împreună programul de dimineață: ora de trezire, regulile și
programul de la baie, îmbrăcatul, luarea unui mic dejun sănătos etc. Fii un exemplu în
respectarea regulilor casei.

67
 Fără violență. Copiii preiau prin comportament ceea ce văd în casă. Ca părinți, este
de preferat să evităm vocile ridicate, tensiunea nemulțumirile exprimate în mod violent,
reproșurile sau cuvintele urâte. Chiar dacă a doua zi acestea nu se văd neapărat în
comportamentul copilului, cu timpul își vor pune amprenta asupra personalităţii lui de
mai tîrziu. Discuţile aprinse si zgomotoase ii vor crea impresia că totul se rezolva prin
confruntare. A grija să nu-i lezezi demnitatea în faţa colegilor făcîndu-i observaţii
negative în public. Nu critica un copil în faţa altui copil şi nu manifesta mai multă
atenţie pentru unul dintre ei în cazul în care sunt fraţi. Ascultă-i pe fiecare dintre ei şi
încearca să îi înveţi comportamentele pozitive prin puterea exemplului. Învaţă-l să
împrumute lucrurile, să le ceară folosind “te rog” şi să mulţumească la înapoiere. Arată-
i cum să răspunda colegilor violenţi, spune-i să nu treacă sub tacere ce i se întamplă, să
anunţe profesorii şi parinţii imediat, să plece rapid de la locul conflictelor fizice pentru a
nu deveni victimă, să nu raspundă prin violenţa la violenţe.
Practică bunele maniere. Învaţă-l să se comporte civilizat mai ales în public: să
cedeze locul în autobuz; să nu vorbească zgomotos, ci discret şi politicos; să salute; să
aplaneze conflictele; să fie atent şi grijuliu cu copiii mai mici, cu cei nevoiaşi sau cu
dizabilităţi; să respecte mediul şi să aibă grijă unde aruncă resturile alimentare sau
deşeurile; să folosească “te rog” şi “îmi dai voie”, “îmi cer scuze”, “îmi pare rau”
sau“pot să te ajut?”. Învaţă copilul să îi pese de felul în care pastrează lucrurile şi să
deprindă responsabilitatea de a se îngriji de el şi de ceilalţi. Învaţă-l de exemplu sa pună
în frigider o sticlă de apă noua, atunci când a golit-o pe cea precedentă.
Cărţi, nu computer. A fi campion la jocurile pe calculator nu
este o mare realizare. Ar fi preferabil ca primele învăţăminte ale
copilului sa fie desprinse din cărţi şi lecturi, gustând savoarea
poveştilor, spiritul lecturii, vocabularul bogat, simţul estetic şi
latura moral-emoţională. Controlează-i lecturile, comentaţi-le
împreună, dezbateţi soarta personajelor, principiile lor de viaţă şi
desprindeţi morală.
Negociază. Ce fel de haine, pantofi, rucsac, tunsori se poartă? Ai grijă: statutul
social este foarte important pentru noi toți și copiii nu fac excepție. Așadar, nu îi
subestima sentimentele și dorința de a se integra social, ci încearcă să-l ajuți să se
integreze, în limitele valorilor, gusturilor estetice și ale posibilităților financiare din
familia ta. Permite-i să-și aleagă rechizitele și hainele, dar în limitele unui buget
stabilit în prealabil. Daca observi că vrea prea multe, încearcă să temperezi această
pornire prin oferirea unor variante de alegere: “îți iau ghiozdan nou, deși e bun si cel
vechi, însă la ce renunți anul acesta? La bicicleta, la role, la o rochiță modernă?” Până
la urma creați o negociere care să nu-i permită să i se dea totul de-a gata. Învață-l că.
nimic nu i se cuvine pur si simplu.

68
 Conversație, nu televizor. Rolul pasiv de telespectator nu-i potentează imaginația.
Deschide un atlas și cere-i sa îți citească despre animale. Daca știi să-i stârnești
curiozitatea, îți va pune o mulțime de întrebări și așa veți începe o discuție interesantă.
Pășiți împreună pragul teatrelor, muzeelor și dați importantă sportului și plimbărilor în
aer liber.
Bucură-te de copiii tăi! Arată-le dragostea la fiecare pas. Bucura-te împreună cu ei
de aventura școlii! Într-o buna zi vei realiza ca au crescut și ca ai trăit alături de el,
cei mai frumoși ani, anii copilăriei.

profesor Gabriela Nedelcu

profesor Cătălin Condrea

69
 În România, începând cu anul 2005,
Ce drepturi
drepturile copiilor fac obiectul unui pachet de legi
special concepute pentru a promova și proteja are copilul tău?
interesele copilului.
oPrincipala lege este Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor
copilului. Aceasta este completată de următoarele reglementări:
oLegea 273/2004 privind regimul juridic al adopției;
oLegea 274/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Român
pentru Adopții;
oLegea 275/2004 pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 12/2001
privind înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului.
Dreptul la stabilirea și păstrarea identității – presupune recunoașterea
existenței copilului tău. După nașterea copilului, în maxim 24 de ore, medicul care a
asistat la naștere are obligația de a emite un certificat constatator al nașterii. Acest
certificat trebuie să fie emis chiar dacă nașterea nu a avut loc în spital. În acest caz,
medicul căruia i te poți adresa este cel de pe raza teritorială a domiciliului tău, indiferent
dacă acesta este sau nu medicul tău de familie. Certificatul constatator al nașterii este
documentul în baza căruia Oficiul de Stare Civilă va elibera la solicitarea ta, certificatul
de naștere al copilului. Termenul legal de declarare a copilului este de 15 zile, după
acest termen poți fi sancționat.
Dreptul de a-și păstra cetățenia, numele și relațiile de familie.
Cetățenia română nu poate fi retrasă persoanei care a dobândit-o prin naștere. Copilul se
naște cu cetățenia română dacă amândoi sau unul dintre părinți este român. Copilul va
primi cetățenia română chiar și atunci când nașterea nu a avut loc pe teritoriul
României, dacă cel puțin unul dintre părinți are cetățenia română. Certificatul de
naștere este documentul care îi dă posibilitatea copilului tău să beneficieze de toate
drepturile și sprijinul acordat de statul român.
Dreptul de a menține legătura și relațiile personale directe cu părinții,
rudele, sau cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
Copilul tău are dreptul să păstreze legătura cu bunicii, frații sau cu orice alte persoane
față de care are legături afective. Acest lucru poate fi întrerupt numai dacă instanța
judecătorească decide că există motive temeinice care pot pune în pericol dezvoltarea
fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. În cazul în care sunteți divorțați,
copilul are dreptul să păstreze legătura cu celalalt părinte cu o singură excepție atunci
când acest lucru contravine interesului superior al copilului.

70
 Cum poți păstra legătura cu copilul tău dacă el locuiește într-o altă țară?
Dacă copilul tău a părăsit țara împreună cu celălalt părinte, fără să-i fi fost încredințat în
mod legal copilul și fără a avea acordul tău pentru această plecare, pentru exercitarea
dreptului de vizitare sau pentru înapoierea copilului, trebuie să te adresezi Ministerului
Justiției. Acesta va adresa la rândul său autorității centrale a statului respectiv, o
solicitare de înapoiere a minorului sau, după caz, o solicitare pentru facilitarea dreptului
de vizită sau restabilirea încredințării copilului.
Dreptul la protejarea imaginii publice și a vieții intime, private și
familiale Este interzisă orice acțiune care poate afecta imaginea publică a copilului. Un
astfel de exemplu este interzicerea participării copilului sub 14 ani la dezbateri publice
în cadrul programelor audiovizuale, fără acordul tău scris. Copiii în vârstă de până la 14
ani nu pot fi folosiți în emisiunile audiovizuale care reconstituie infracțiuni, abuzuri sau
evenimente dramatice petrecute în familiile lor. De asemenea, este interzisă difuzarea de
informații care ar putea duce la identificarea copiilor în vârsta de până la 14 ani care au
asistat la evenimente dramatice petrecute în familiile lor.
Dreptul la libera exprimare Pentru a-i putea oferi
posibilitatea de a se exprima liber, dar în cunoștință de cauză ,
obligația ta de părinte este aceea de a-l informa, de a-i explica
și chiar de a-ți sfătui copilul, în limita gradului său de
înțelegere, în privința unei anumite probleme. Copilul este liber
să își exprime propriile opinii, idei sau puncte de vedere, fără
să îi limitezi dreptul la libera exprimare. În orice procedură
judecătorească sau administrativă care îl privește, copilul are
dreptul de a fi ascultat. Acest drept este acordat copiilor care au
împlinit vârsta de 10 ani. Pentru copiii mai mici de 10 ani,
audierea poate fi realizată numai dacă autoritatea competentă
apreciază că este necesară pentru soluționarea cazului.
Dreptul la libertate de gândire, de conștiință și de religie În calitate de
părinte, trebuie să îți îndrumi copilul în alegerea unei religii în concordanță cu propriile
lui convingeri și ținând cont de opinia, vârsta și gradul lui de maturitate. Un copil nu
poate fi obligat să adere la o anumită religie sau cult religios. Dacă te-ai hotărât să îți
schimbi religia trebuie să știi că este necesar să soliciți permisiunea copilului dacă
acesta a împlinit vârsta de 14 ani. Dacă un copil a împlinit vârsta de 16 ani el are dreptul
să-și aleagă singur religia chiar și una diferită de a ta.
Dreptul la viață culturală proprie În cazul în care copilului tău este
discriminat pe criterii etnice, religioase, de naționalitate, limbă, sex, handicap, te poți
adresa pentru repunerea în drepturi Consiliului Național pentru Combaterea
Discriminării care are ca principal obiectiv prevenirea, sancționarea și eliminarea
tuturor formelor de discriminare.
71
 Respectarea personalității și individualității copilului Este interzisă
supunerea copilului la pedepse fizice sau alte tratamente umilitoare sau degradante, dar
și la privarea lui de orice drept care îi poate pune în pericol sănătatea fizică sau psihică.
Măsurile disciplinare pe care le iei nu trebuie să afecteze demnitatea copilului.
Plângerile cu privire la violența asupra copilului pot fi puse la Direcția Generală de
Asistență Socială și Protecția Copilului sau la Poliție Orice persoană fizică se poate
adresa acestei instituții la numărul de telefon 112 pentru a sesiza un astfel de caz. În
cazul în care se constată că un părinte a supus copilul violențelor de orice fel, părintele
riscă să fie decăzut din drepturile părintești.
Dreptul de a crește alături de părinții săi Ambii părinți sunt responsabili
pentru creșterea copilului lor și tot ei trebuie să țină cont în permanență de interesul
copilului. În cazul în care ai nevoie de informații și asistență de specialitate te poți
adresa serviciilor de consiliere și sprijin pentru părinți, care funcționează pe lângă
Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sau la școala unde învață.

Dreptul de a crește în condiții care să

permită dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală
și socială În calitate de părinte trebuie să asiguri un
climat care să permită o dezvoltare armonioasă a
copilului tău prin:
supravegherea lui;
 asigurarea unei comunicări permanente cu el;
 respectarea vieții lui private și intime;
 informarea copilului despre tot ce l-ar putea afecta
 luarea de măsuri pentru protejarea drepturilor și
intereselor lui;

Dreptul la protecție alternativă În cazul în care părintele unui copil este

necunoscut, a decedat, sau este decăzut din drepturile părintești, statul este obligat să
ofere protecție alternativă acelui copil pe o perioadă determinată sau nedeterminată de
timp în funcție de caz. Dreptul la protecție alternativă presupune instituirea tutelei, a
unor măsuri de protecție specială sau a adopției. Dacă pentru o perioadă de timp nu poți
îndeplini obligațiile parentale datorită unor motive întemeiate (plecare din țară pentru o
perioadă de timp) copilul poate fi lăsat în grija unei rude apropiate sau a unei persoane
în regim de plasament, cu păstrarea drepturilor și obligațiilor parentale. Pentru a afla
care sunt procedurile, trebuie să vă adresați Direcțiilor Generale de Asistență Socială și
Protecția Copilului.

72
 Dreptul la servicii medicale și de recuperare Statul garantează pentru
copilul tău accesul la servicii medicale și de recuperare, precum și la medicația
adecvată. În calitate de părinte, ești obligat să asiguri copilului tău accesul la servicii
medicale. Copiii trebuie înscriși la un medic de familie pentru a beneficia de serviciile
medicale, iar acest demers trebuie realizat de tine, în calitate de părinte.
Dreptul la un nivel de trai care să permită dezvoltarea fizică, mentală,
spirituală, morală și socială Pentru a permite dezvoltarea lui, copilul tău trebuie să
beneficieze de condiții minime de trai cum ar fi: locuință, hrană, îmbrăcăminte,
rechizite, dar și de accesul la educație și participarea la viața culturală. Dacă nu poți
asigura copilului tău nevoile de bază, statul prin autoritățile publice competente, este
obligat să asigure un sprijin corespunzător fie de natură financiară, fie sub formă de
servicii sau în alte forme. Trebuie să soliciți autorităților competente acordarea
alocațiilor, indemnizațiilor, prestațiilor în bani sau în natură prevăzute de lege pentru
copilul tău. Măsurile de protecție socială de care poate beneficia copilul sunt:
 în mod direct : alocația de stat, bursa socială, pensia de urmaș;
 indirect: alocațiile sau indemnizațiile alocate pentru tine ca întreținător al
copilului, de exemplu: concediu și indemnizația pentru creșterea copilului,
concediu și indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav.
Dacă ești singurul părinte întreținător (familie monoparentală) poți cere
acordarea alocației pentru familia monoparentală de la Direcția de Muncă, Solidaritate
Socială și Familie. Dacă între tine și celălalt părinte există neînțelegeri în asigurarea
dreptului la întreținere al copilului, instanța judecătorească decide cu privire la
modalitățile și contribuția fiecărui părinte. În cazul în care copilul tău suferă de un
handicap, el are dreptul la o îngrijire specială adaptată nevoilor lui. Această îngrijire
specială presupune acordarea unui sprijin atât copilului, cât și ție, în calitate de părinte,
pentru a facilita accesul copilului tău la: educație, formare profesională, servicii
medicale, recuperare, pregătire în vederea ocupării unui loc de muncă, activități
recreative, precum și la orice alte activități care să-i permită integrarea socială și
dezvoltarea personalității sale.

Facilitățile pentru părintele care îngrijește și

întreține un copil cu handicap:
 concediu plătit pentru îngrijirea copilului cu handicap,
până la împlinirea vârstei de 3 ani;
 concedii medicale pentru îngrijirea copiilor cu handicap
accentuat sau grav, până la împlinirea vârstei de 18 ani;

73
 Dreptul la educație Dreptul la educație este garantat și asigurat de stat, dar
în calitate de părinte, ești obligat să înscrii copilul la școală și să asiguri frecventarea
cursurilor școlare. Pedepsele corporale în cadrul procesului instructiv-educativ sunt
interzise.
Dreptul la protecție împotriva exploatării Nici un copil nu poate fi
constrâns la muncă. Daca un copil se sustrage orelor de școală pentru a presta o muncă,
fără respectarea legii. Reprezentanții școlilor sunt obligați să sesizeze serviciul public
de asistență socială pentru a se lua măsuri în scopul reintegrării copilului în școală.
Copiii peste 15 ani au dreptul să muncească numai dacă au acordul părinților. După
împlinirea vârstei de 16 ani, acest acord nu mai este obligatoriu.
Se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani folosirea copilului de către părintele lui sau
de către reprezentantul său legal în obținerea de ajutor material sau financiar prin
apelarea repetată la mila publicului.
Exercițiu pentru nondiscriminare.
CU CINE ȚI-AR PLĂCEA SĂ LOCUIEȘTI ÎN ACEEAȘI CASĂ?

cu o mama singură cu 3 copii mici al căror tată este negru și își vizitează fiii ocazional, aducându-și
atunci și câțiva prieteni;
cu o familie de refugiați iugoslavi cu 5 copii între 1 și 12 ani;
cu o familie cu o fată de 17 ani, din clasa XI; tatăl ei e funcționar bancar, mama e profesoară;
cu o bătrână de 70 ani trăind dintr-o pensie infimă;
cu un grup de 4 somalezi, toți lucrând la un depozit;
cu un grup de 5 tineri trăind un stil de viață alternativ (ideologia materialistă a consumului maxim);
cu 3 studenți palestinieni angajați politic;
cu o familie de țigani, din 5 persoane; tatăl lucrează ocazional și este șomer aproape totdeauna; ei
fac parte dintr-o familie mare (șatră) cu obiceiuri puternice și le place să țină festivități;
cu un cuplu american fără copii; soțul e diplomat, soția e casnică și au 3 câini;
cu doi artiști etnic maghiari, de aproximativ 40 ani, care trăiesc o viață boemă și
neconvențională, având mulți prieteni artiști;
cu o fată studiind pianul - și îl practică regulat după-amiezile;
cu o familie religioasă musulmană cu 5 copii;
cu o familie de arabi – soțul, soția și 2 verișori; numai doi din ei par a avea o slujbă;
cu un grup de 3 studenți care sunt pasionați de muzica hip-hop, rap și video.
Cadrul didactic aplică acest chestionar elevilor rugându-i să aleagă trei variante de răspuns.
După centralizare se va solicita copiilor să-și motiveze alegerea făcută accentuând pe
nondiscriminare. La încheiere, în plen, întreg grupul va face un schimb de păreri asupra acestui
exercițiu.

profesor Gabriela Nedelcu

profesor Cătălin Condrea
74
 BIBLIOGRAFIE
•Adler A., Psihologia şcolarului greu educabil, Iri, Bucureşti, 1995
•Băban A., Stres şi personalitate, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998
•Bedell R., Lennox S., Handbook of Comunication and Problem Solving Skills
•Training, Wiley & Sons, Inc., 1997
•Berkowitz L., Aggression: Its Causes, Consequences and Control, New York McGraw
Hill, Inc., 1993
•Bray W„ Williams S., Parent Talk, Care for the Family, Cardiff, 1997
•Canfield J., Hansen M., Supă de pui pentru suflet, ed. Almatea, Bucureşti, 2000
•Damon W., Hart D., Self-understanding in childhood and adolescence,
•Cambridge Uni versity Press, 1988 Eastman M., Rosen S., Taming the Dragon in Your
Child, Whiley & Sons, Inc., 1994
•Eliade, S., ABC-ul consilierii elevului, ed. Hiperborea, Turda, 2000 Eysenk H.,
Eysenk M., Descifrarea comportamentului uman, ed. Teora,
•Bucureşti, 1999 Ficeag B., Tehnici de manipulare, ed. Nemira, Bucureşti, 1998
•Fiedler K., Applied Social Psychology, Sage Publications, 1996
•Garry M., Pear J., Behavior Modification (fifth edition), Prentice Hali, Inc., 1996
•Gilbert P., Copiii hiperactivi cu deficit de atenţie, Polimark, Bucureşti, 2000
•Gilly M., Elev bun - elev slab, E.D.P., Bucureşti, 1976
•JaffeM., Understanding Parenting, Wm.C.Brown Publishers, 1991
•Jung C. G., Personalitate şi transfer, Teora, Bucureşti, 1997
•Kalin C., Television, Violence and Children, M.S. Synthesis Paper, Oregon University,
1997
•Lelord F., Andre C., Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile, Editura Trei,
Bucureşti, 1998
•Littauer F., Personalitate plus, Business Tech International Press, Bucureşti, 1999
•Miclea M., Psihologie cognitivă, ed. Polirom, Iaşi, 1999
•Montessori M., Descoperirea copilului, E.D.P. Bucureşti, 1977
•Ozunu D., Pedagogia preşcolară şi a jocului, ed. Genesis, Cluj - Napoca, 1995
•Pitzer R., Television and chlidren, University of Minnesota, 1989
•Radu I. (coord.), Introducere în psihologia contemporană, ed. Sincron,Cluj-Napoca,
1991
•Roşea M., Psihoogia deficienţilor mintali, E.D.P. Bucureşti, 1967
•Sdorow L., Psychology, Brown & Benchmark, Inc., 1993
•Shaffer D., Developmental Psychology (second edition),

75
•Brooks / Coli Publishing Company, Inc., 1993
•Shapiro D., Conflictele şi comunicarea, ed. Arc, Bucureşti, 1998
•Shroufe A., Cooper R., DeHart G., Developmental Psychology - Its Nature and
Course, McGraw-Hill, Inc., 1992
•Tofler A., Şocul viitorului, E.D.P. Bucureşti, 1977
•Cosmovici, A., Iacob, Luminiţa - Psihologie şcolară , Editura Polirom, 2005.
•Cucoş, C-tin. – Pedagogie. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom, 2006.
•Sălăvăstru, Dorina - Psihologia educaţiei, Editura Polirom, 2004.

76
 Ghidul este realizat în cadrul proiectului „Alături de
mine, împreună cu mine!” Proiect implementat cu sprijinul
Fundaţiei Centrul Educaţia 2000+, în cadrul proiectului
Parteneriat pentru educaţie! Granturi pentru şcoli în dificultate!
finanţat de Fundaţia Soros România prin programul Fondul de
Urgenţă”.