Unitatea de învăţare: VII.

1
Forţa
„Ce este mai greu – un borcan cu muște care zboară sau un borcan cu muștele așezate pe fund?”

Clasa: a VII-a.
Numărul orelor/ lecţiilor repartizate: 4+1.
Conţinuturi repartizate unităţii de învăţare: I. Forţa. 1. Efectul static şi efectul dinamic al forţei. 1.1.
Interacţiunea. Efectele interacţiunii mecanice. 1.2. Forţa, unitate de măsură, măsurare. 1.3. Forţa, mărime
vectorială. Mărimi scalare, mărimi vectoriale. 1.5. Compunerea forţelor. Descompunerea forţelor în raport
cu două direcţii date. (Programa de fizică pentru clasa a VII-a/ 2009).
Strategie didactică asociată unității de învățare, bazată predominant pe investigaţie științifică1.
Structura unităţii de învăţare:

Secvenţele Sarcini didactice dominante Obiective vizate în cadrul unității

unităţii de de învățare
învăţare (etape ale investigaţiei ştiinţifice)
I. Evocare– Lecţia 1. Evaluarea iniţială a situaţiei 1. Formularea întrebării de
Anticipare de învăţare, stabilirea obiectivelor / investigat şi avansarea unor ipoteze
formarea unei prime reprezentări a (răspunsuri) alternative; proiectarea
situaţiei de rezolvat; investigaţiei;
II. Explorare– Lecţia 2. Dezvoltarea strategiilor 2. Colectarea probelor necesare
Experimentare cognitive (de abordare a situaţiilor- testării explicaţiilor posibile,
problemă, a sarcinilor); analizarea şi interpretarea
informaţiilor, formularea unor
concluzii preliminare (parţiale);
III. Reflecţie– Lecţia 3. Elaborarea/enunţarea noilor 3. Sinteza datelor şi propunerea unei
Explicare cunoştinţe (definiţii, generalizări); explicaţii (generalizări);
IV. Aplicare– Lecţia 4. 4. Includerea altor informaţii,
Transfer Sistematizarea şi consolidarea noilor situaţii, cazuri particulare, extinderea
cunoştinţe; sferei noilor cunoştinţe; comunicarea
rezultatelor;
Dezvoltarea atitudinilor, a percepţiei 5. Valorificarea noilor cunoştinţe
valorilor. (concepte, proceduri, procese şi
Evaluarea rezultatelor învăţării. strategii cognitive; valori şi limite).

Mijloace de învățământ: computer cu acces la Internet şi videoproiector (facultativ); fişe de lucru pentru
elevi; manuale şi alte resurse cu informaţii vizând tema, corpuri rigide și elastice, dinamometre, foi de hârtie,
magneți, corpuri din fier/oțel, tabla de forţe cu accesorii, seturi de mase marcate, corpuri de lemn legate cu
fire O privire de ansamblu asupra strategiei didactice: Interesul elevilor pentru noţiunile temei este
declanşat de întrebarea: „Ce este mai greu – un borcan cu muște care zboară sau un borcan cu muștele
așezate pe fund?”, iar pe parcursul unităţii de învăţare, gândirea elevilor se dezvoltă către concluzia că toate
corpurile interacționează (acţionează cu forţe unele asupra altora).
De asemenea, pe parcursul lecţiilor şi la finalul acestora (aprox. 10 min.) elevii sunt implicaţi în
realizarea unor momente de feedback metacognitiv, necesare anticipării sarcinilor (competenţelor de însuşit)
şi proiectării lecţiilor următoare.
Printre tehnicile recomandate de includere a feedback-ului metacognitiv în cadrul lecţiilor sunt: Harta
„Ştiu. Vreau să ştiu. Am învăţat” și ”Eseul de 5 minute”.
În funcţie de specificul lecţiilor, pot fi folosite şi alte instrumente de evaluare formativă, potrivit
inventarului de sugestii de evaluare.2

1
Strategia didactică aferentă fiecărei lecţii va fi completată cu alte metode, procedee şi tehnici de predare-învăţare
(tradiţionale sau moderne), selectate de către fiecare profesor în funcţie de diverse variabile ale contextului educaţional.
2
Aceste precizări sunt valabile pentru finalul fiecărei lecții din unitate; excepție face ultima lecție.

1
 I. Evocare–Anticipare
Ce ştiu sau cred eu despre asta?

Lecţia 1. Formularea întrebării de investigat, avansarea unor ipoteze alternative,

proiectarea investigaţiei.
„Ce este mai greu – un borcan cu muște care zboară sau un borcan cu muștele așezate pe fund?”

În această lecţie, activitățile implicate sunt: i) precizarea scopului urmărit (găsirea unor răspunsuri la
întrebarea de investigat); ii) identificarea procedurilor care trebuie imaginate pentru acesta (controlul
variabilelor); iii) proiectarea demersului de rezolvare (stabilirea etapelor, mijloacelor, anticiparea riscurilor,
integrarea constrângerilor care apar).
In acest scop, sub îndrumarea profesorului, elevii:
Activitatea 1 (Conversație dirijată – 15 min.)
- evocă experiențe/întâmplări personale ce evidenţiază existenţa interacţiunilor dintre corpuri şi
efectele diferite ale acestora (de exemplu: o foaie de hârtie se îndoaie uşor, iar o foaie de carton se
îndoaie mult mai greu; discută ce interacțiune apare când rupem o bucată de cretă și ce efect are;
dar când lăsăm să cadă liber o minge, ce se întâmplă cu viteza ei și de ce?; discută mișcarea unui
parașutist în cădere, înainte și după deschiderea parașutei, identifică ce interacțiuni apar);

- se confruntă cu întrebarea de investigat: „Ce este mai greu – un borcan cu muște care zboară sau
un borcan cu muștele așezate pe fund?”
- evaluează întrebarea de investigat: „Este interesantă?; „Este relevantă pentru conceptul de studiat”
și caută explicaţii/răspunsuri/ipoteze alternative.
Activitatea 2 (Gândiţi, lucraţi în perechi, comunicaţi – 25 min.)
- proiectează demersul de verificare a ipotezelor formulate de ei;
- identifică noțiunile relevante (interacţiune, forţă, efecte, mărimi scalare, mărimi vectoriale) care
susțin și explică ipotezele formulate;
- disting situaţii din viaţa de zi cu zi, pentru a putea explica diferenţa dintre noţiunile:
interacţiune/forţă, efect static/ efect dinamic al forţei, mărimi scalare / mărimi vectoriale;
- menţionează faptul că interacţiunea este o proprietate fizică generală a corpurilor, iar forţa este
mărimea fizică ce măsoară tăria interacţiunii corpurilor;
- relevă situaţii din practică în care sunt evidenţiate efecte statice, respectiv efecte dinamice ale
interacţiunii corpurilor;
- măsoară forța cu ajutorul dinamometrului;
- evidențiază practic efectul static și dinamic al interacțiunii (utilizând corpuri rigide și elastice,
dinamometre, foi de hârtie, magneți, corpuri din fier/oțel)
- concluzionează faptul că efectul static constă în deformarea corpurilor, iar efectul dinamic constă în
schimbarea stării de mișcare (a mărimii vitezei şi/sau a orientării acesteia);
- evidenţiază caracteristicile unei mărimi fizice vectoriale comparativ cu ale unei mărimi fizice scalare.
În acest scop, profesorul:
- implică elevii în conceperea portofoliului propriu, util evaluării finale, alcătuit după preferinţe
(profiluri cognitive, stiluri de învăţare, roluri asumate într-un grup), cuprinzând temele efectuate în
clasă şi acasă, precum şi diverseproduse.
- extinde activitatea elevilor în afara orelor de clasă (ca temă pentru acasă), cerându-le să planifice
verificarea ipotezelor, să extragă informaţii de tipul „Ce este?”; „Cum explicaţi?”; „Cum se
utilizează?”; „Cum funcţionează?” 3
Evaluarea de la finalul lecţiei (10 min.)

3 Cele două activităţi care se referă la evaluare se regăsesc la sfârşitul fiecărei lecţii şi sunt asemănătoare.

2
 II. Explorare–Experimentare
Cum se potriveşte această informaţie cu ceea ce ştiu sau cred eu despre ea?

Lecţia 2. Colectarea probelor necesare testării explicaţiilor posibile, analizarea şi

interpretarea informaţiilor, formularea unor concluzii preliminare.

În această lecție întrebarea de investigat rămâne aceeași. Elevii vor analiza ce se întâmplă dacă asupra unui
corp acționează simultan mai multe forțe și vor încerca să descopere regulile de compunere a forțelor.
În acest scop, sub îndrumarea profesorului, elevii (variantă de abordare):
Activitatea 1 (Interviul în perechi – 5 min.)
- evocă aspecte interesante ale activităţilor/experienţelor anterioare (în clasă, în afara orelor de clasă, teme
efectuate acasă), respectiv constatări de genul:toate corpurile interacționează, forța măsoară tăria interacțiunii
dar precizează și orientarea acesteia, forțele pot avea efecte statice și dinamice.
Activitatea 2 (Investigaţie în grup – 35 min.)
- diferențiază mărimile fizice vectoriale de cele scalare, precizând elementele de diferențiere și
oferind exemple;
- verifică și explică ce se întâmplă dacă asupra unui corp acționează simultan mai multe forțe (de
exemplu, un corp tras prin intermediul a două fire ce formează un unghi între ele);
- experimentează compunerea a două forțe, respectiv a trei forțe ce acționează în același punct
(utilizând tabla de forțe cu accesorii);
- descoperă regulile de compunere a forţelor (regula paralelogramului, regula poligonului cu cazul
particular, regula triunghiului);
- explică procedura de aplicare a celor două reguli / disting felul în care sunt așezate forțele în cele
două situații (cu origine comună, respectiv o forță este așezată cu originea în vârful celei precedente)
/ trasează rezultanta forțelor (ca în figurile de mai jos);
- construiesc„poligonul forţelor” sau „paralelogramul forţelor” pentru diferite configuraţii date;
- constată că modulul rezultantei nu este, de regulă, egal cu suma modulelor forțelor care se compun;
- comunică observațiile și rezultatele obținute.

  
R  F1  F2
α

Evaluarea de la finalul lecţiei (10 min.)

3
 III. Reflecţie–Explicare
Cum sunt afectate convingerile mele de aceste idei?

Lecţia 3. Sinteza datelor colectate şi propunerea unei explicaţii.

În această etapă, elevii, plecând de la sinteza datelor colectate în etapa de Explorare, descoperă aspecte
comune ale fenomenelor observate şi disting pattern-uri (relaţii existente) între datele colectate.
Astfel, activitatea elevilor este îndrumată către sinteza datelor şi formularea unor generalizări.
În acest scop, sub îndrumarea profesorului,elevii (variantă de abordare):
Activitatea 1 (Interviul în perechi – 15 min.)
- evocă constatările din lecţia precedentă, referitoare la regulile de compunere a forțelor;
- reformulează observaţiile din etapa de explorare–experimentare şi propun explicaţii sub forma unor
generalizări (inducţii):
o mărimile fizice scalare (exemple –masa, timpul, densitatea substanţei unui corp, volumul,
temperatura) sunt complet determinate de valoare (modul) și unitate de măsură;
o mărimile fizice vectoriale (exemple –forţa, deplasarea, viteza, acceleraţia) sunt complet
determinate de valoare (modul) și unitate de măsură, punct de aplicație (origine), direcție
(dreaptă suport) și sens;
o mărimile fizice vectoriale se compun după regula paralelogramului, respectiv regula
poligonului (cu cazul particular, regula triunghiului);
Activitatea 2 (Gândiţi, lucraţi în perechi, comunicaţi – 25 min.)
- rezolvă o situaţia-problemă prezentată de profesor:un corp supus acțiunii simultane a două forțe,
dacă unghiul dintre direcțiile forțelor își modifică valoarea(0o, 30o, 45o, 60o, 90o, 180o);
- observă felul în care se modifică rezultanta celor două forțe în funcție de valoarea unghiului dintre
direcțiile lor;
- indică situațiile pentru care rezultanta forțelor are valoare maximă, respectiv minimă;
- identifică situații în care se aplică regulile de compunere a vectorilor la compunerea altor mărimi
vectoriale (viteze, deplasări);
- formulează concluzii (generalizări), sub forma unor enunțuri, de exemplu:
o Mărimile fizice vectoriale se reprezintă, la o anumită scară, prin segmente de dreaptă
orientate (săgeţi), numite vectori.
o Direcţia reprezintă dreapta în lungul căreia este orientat vectorul, precum şi orice altă dreaptă
paralelă cu aceasta.
o Pe orice direcţie distingem două sensuri contrare; sensul vectorului este reprezentat prin
vârful săgeţii.
o Rezultanta a doi vectori care au același punct de aplicație O, este un vector cu punctul de
aplicație în O și cu vârful în vârful opus al paralelogramuluiconstruit cu cei doi vectori ca
laturi (regula paralelogramului).
o Rezultanta a doi vectori așezați astfel încât originea celui de-al doilea vector să fie în vârful
primului este vectorul care închide poligonul (triunghiul), având originea în originea
primului vector și vârful în vârful ultimului vector (regula poligonului).
o Valoarea rezultantei a doi vectori este cuprinsă între diferența modulelor celor doi vectori și,
respectiv suma modulelor celor doi vectori.
- formulează un răspuns la întrebarea inițială „Ce este mai greu – un borcan cu muște care zboară
sau un borcan cu muștele așezate pe fund?” (Toate corpurile acționează cu forțe unele asupra
altora;greutatea borcanului este aceeași în ambele cazuri;greutatea se „transmiteˮ la fundul
borcanului prin interacțiunea muștelor cu aerul (prin curenții de aer);curenții de aer exercită forțe
asupra asupra fundului borcanului; fără frecarea cu aerul (interacțiune), muștele nu ar putea zbura;o
mică schimbare ar putea să apară când mștele se ridică sau se așează pe fundul borcanului);
- comunică observaţiile şi rezultatele.
Profesorul:
- extinde activitatea elevilor în afara orelor de clasă (ca temă pentru acasă) şi le cere elevilor să
răspundă la întrebări, cum sunt: 1. „Ce au în comun volumul unei sticle, timpul indicat de ceasornic,
tensiunea unei baterii şi masa unui căţel?ˮ; 2. „«Vector» înseamnă «cel ce transportă ceva».
Performanţa şcolară la diverse materii este mai degrabă un vector sau un scalar?ˮ; 3. „De ce forţele şi
vitezele sunt vectori?ˮ; 4. „Este corectă afirmaţia: «Acel corp are o forţă mică?ˮ; 5.

4
 „Descompunerea vectorilor este operația inversă compunerii. Cum credeți că se poate descompune o
forță dupâ două direcții date?ˮ
Evaluarea de la finalul lecţiei (10 min.)

IV. Aplicare–Transfer
Ce convingeri îmi oferă această informaţie?
Ce anume pot face în alt fel, acum când deţin această informaţie?

Lecţia 4. Includerea altor cazuri particulare, extinderea sferei noilor cunoştinţe;

valorificarea noilor cunoștințe; comunicarea rezultatelor.

În această lecţie, elevii sunt confruntaţi cu modele de cunoaştere (relaţii conceptuale, scheme
procedurale) mai flexibile, mai eficiente, prin testarea, extinderea şi consolidarea explicaţiilor anterioare în
situaţii noi.
Elevii fac încercări de aplicare a cunoştinţelor în situaţii inedite, observând şi analizând reuşitele parţiale
ca reprezentări succesive ale scopului vizat.
În acest scop, elevii (variantă de abordare):
Activitatea 1 (Conversaţie dirijată, interviu ȋn grup – 10 min.)
- evocă dificultăţi, probleme noi întâlnite în efectuarea temei pentru acasă, aspecte interesante sesizate
în verificările proprii, etc.;
- evidenţiază faptul că o forţă ce înlocuieşte două sau mai multe forţe, având acelaşi efect, reprezintă
  
suma vectorială (rezultanta) a acelor forţe: R  F1  F2 ;

Activitatea 2 (Gândiţi, lucraţi în perechi, comunicaţi – 32 min.)

- analizează situaţiile problemă propuse de profesor în fişa de lucru (compunerea forţelor concurente
prin regula paralelogramului / compunerea forţelor concurente prin regula triunghiului, respectiv a
poligonului / descompunerea unei forţe în două componente, pe două direcţii date);
Y

⃗⃗⃗⃗⃗
𝐺𝑡
𝐺⃗ α
α ⃗⃗⃗⃗⃗
𝐺𝑛

- se consultă în perechi cu privire la soluţiile posibile;

- evidenţiază faptul că o forţă (rezultanta) poate înlocui două sau mai multe forţe (având acelaşi efect);
- scriu relaţiile vectoriale şi scalare corespunzătoare;

5
 - explică care sunt efectele componentelor unei forțe (pentru fiecare situație dată);
- discută soluțiile obținute în cadrul grupurilor inițiale;
- comunică observaţiile şi rezultatele.

La finalul unităţii de învăţare (8 min.) elevii sunt implicaţi în realizarea unor momente de feedback
metacognitiv, necesare evaluării sarcinilor urmărite/ realizate pe parcursul întregii unităţi de învăţare.
În acest scop, pe lângă Harta „Ştiu. Vreau să ştiu. Am învăţat” sau „Eseul de 5 minute”, pot fi folosite
şi alte instrumente de evaluare formativă, potrivit inventarului de sugestii de evaluare.
Pentru evaluarea finală (1 oră), pot fi folosite o serie de instrumente de evaluare cu caracter sumativ,
prezente în inventarul de sugestii de evaluare.

Bibliografie:

(1) Ailincăi, Margareta; Rădulescu Liviu, Probleme – întrebări de fizică, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1972;
(2) Epstein, Lewis Carroll, Găndiți Fizica!, Editura All Educațional, 1995;
(3) Clark, Christopher; Enescu, George; Nistor, Mircea; Rusu, Mircea, Fizică. Manual pentru clasa a VII-a,
Editura ALL, Bucureşti, 1999;
(4) Corega, Constantin; Andreica, Dan; Marinciuc, Mihai; Kevorkian, Brînduşa, Probleme şi lucrări practice
de fizică, Editura Studium Cluj-Napoca, Cluj-Napoca, 1995;
(5) Epstein, Lewis Carroll, Gândiţi Fizica!, Editura ALL Educaţional, Bucureşti, 1995;
(6) Garabet, Mihaela; Neacşu, Ion, Lecţii experimentale în laboratorul de fizică, Editura Niculescu,
Bucureşti, 2004;
(7) Gherbanovschi, Cleopatra; Gherbanovschi, Nicolae, Fizică. Manual pentru clasa a IX-a, Editura
Niculescu, Bucureşti, 2005;
(8) Hristev, Anatolie; Fălie, Vasile; Manda, Dumitru,Fizică. Manual pentru clasa a IX-a, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1985;
(9) Ionescu-Andrei, Rodica; Onea, Cristina; Toma, Ion, Fizică. Filiera tehnologică. Filiera teoretică (profil
real). Manual pentru clasa a IX-a, Editura Teora Educaţional, Bucureşti, 1999;
(10)Sandu, Mihail, Probleme de fizică pentru gimnaziu, Editura ALL Educaţional, Bucureşti, 1996;
(11)Turcitu, Doina; Panaghianu, Magda; Şerban, Marin, Fizică. Manual pentru clasa a IX-a, Editura
Radical, Bucureşti, 2009;
(12) Turcitu, Doina; Panaghianu, Magda; Pop, Viorica; Iancu, Mihaela; Stoica, Cristiana; Ursu, Stelian,
Fizică. Manual pentru clasa a VII-a, Editura Radical, Bucureşti, 1999;
(13)http://en.wikipedia.org/wiki/Jar_of_Flies
(14)http://physics.tutorvista.com/forces/balanced-and-unbalanced-forces.html#;
(15)http://www.instruction.greenriver.edu/physics/keith/201/Impulse.htm;
(16) http://phet.colorado.edu/en/simulation/forces-and-motion.
(17) http://phet.colorado.edu/sims/vector-addition/vector-addition_en.html

Anexă:
Competenţele specifice prevăzute de programa şcolară repartizate pe secvenţele unităţii de învăţare

Secvenţele unităţii de Competenţele specifice prevăzute de programa şcolară

învăţare
Secvenţa I. 1.1 clasificarea şi analiza diferitelor fenomene fizice, instrumente şi
Evocare–Anticipare mărimi fizice din domeniile studiate;
1.2 descrierea fenomenelor fizice studiate, întâlnite în activitatea
practică, după criterii date;
5.1 aplicarea normelor de protecţie individuală în laboratorul de fizică şi
în viaţa de zi cu zi;
Secvenţa II. 2.1 identificarea unor caracteristici ale fenomenelor pe baza observării
Explorare–Experimentare acestora;
2.2 realizarea unor aplicaţii experimentale, individual sau în echipă, prin
urmarea unor instrucţiuni date;

6
 2.3 utilizarea instrumentelor de măsură alese în vederea efectuării unor
determinări cantitative;
2.4 elaborarea de experimente simple, în echipă sau individual, şi
verificarea validităţii lor prin experiment dirijat sau nedirijat;
4.2 formularea unor observaţii ştiinţifice asupra experimentelor
efectuate;
Secvenţa III. 1.3 identificarea legilor, principiilor, caracteristicilor definitorii ale unor
Reflecţie–Explicare fenomene, mărimi caracteristice, proprietăţi ale unor corpuri şi
dispozitive, condiţii impuse unor sisteme fizice;
1.4 reprezentarea grafică a unor mărimi fizice sau variaţii ale acestora
determinate experimental;
4.1 utilizarea metodelor învăţate pentru înregistrarea datelor
experimentale;
Secvenţa IV. 3.1 compararea, clasificarea şi interpretarea unor fenomene fizice din
Aplicare - Transfer domeniile: optică, mecanică, căldură;
3.2 utilizarea valorilor mărimilor determinate experimental în rezolvarea
de probleme cu caracter teoretic sau aplicativ;
1.5 realizarea transferului cunoştinţelor dobândite prin studiul fizicii în
domeniul general al ştiinţelor şi tehnicii;
3.3 stabilirea unor conexiuni fenomenologice şi conceptuale între
domeniile fizicii şi celelalte discipline de studiu;
4.3 formularea în scris a rezultatelor lucrărilor experimentale sau a altor
sarcini de investigare specifice fizicii;
5.2 argumentarea avantajelor şi dezavantajelor unor tehnologii.