UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE ADMINISTRATIVE

DREPTUL TRANSPORTURILOR
Referat
NATURA JURIDICA A
CONTRACTULUI DE TRANSPORT

Conf. Dr. A. Pandele

Student : Stan Alexandru Ionut
Drept-ZI, Anul III, Grupa V

Constanţa
2019
 Natura juridică a contractului de transport

Codul Civil reglementeaza cu caracter general contractul de transport in dispozitiile

art.1955-2008. Comparativ cu textele abrogate din Codul comercial care reglementau transportul
de marfuri si numai prin analogie erau considerate aplicabile transportului de persoane sub
conditia compatibilitatii cu specificul acestuia. Noul Cod Civil reglementeaza in sectiuni diferite
atat transportul de bunuri (art.1961-2001), cat si transportul de persoane si bagaje (art.2002-
2008).

Potrivit art. 1955 Cod Civil „prin contractul de transport, o parte, numita transportator,
se obliga cu titlu principal, sa transporte o persoana sau un bun, dintr-un loc in altul, in
schimbul unui pret pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obliga sa-l plateasca la
timpul si la locul convenite.”

Din dispozitiile definitiei legale rezulta urmatoarele:

• raportul juridic se stabileste intre transportator, pe de o parte, si pasager sau

expeditor, pe de alta parte;

• Codul Civil face referire si la destinatarul marfurilor (bunurilor), desi acesta nu

este parte in contract.

Prin contractul de transport carausul se obliga, in schimbul unui pret sa transporte intr-
un anumit termen calatori sau marfuri pe o anumita distanta cu un vehicul corespunzator.

Codul civil in art.1470 pct. 2 califica contractul de transport drept locatiune de lucrari.

In realitate contractul de transport nu este o simpla locatie ci o prestare de servicii.

Carausul in calitate de prestator de servicii spre deosebire de salariat se bucura de

independenta juridica fata de beneficiarul prestatie.

Obligatia carausului fiind aceea de a stramuta persoane sau bunuri si de a asigura paza
bunurilor transportate avem de-a face, in mod evident, cu o activitate de prestari servicii.
Carausul asigura activitatea de transport cu titlu de intreprindere, ca act obiectiv de comert.
 Contractul de transport este definit de Codul comercial chiar dacă, definiţia este
criticabilă.

El „. . . are loc între expeditor sau acela care dă însărcinarea pentru transportul unui lucru
şi întreprinzătorul care se obligă a-l face în numele său propriu şi socoteala altuia, ori între unul
din aceştia şi cărăuşul ce se însărcinează a-l face”. Definiţia este criticată pentru că nu face
referiri la transportul de persoane şi nu distinge între transport şi comisionul pentru transport.

Operaţiunea de transport este comercială pentru că aşa prevede legea (art. 3 Cod com. ) şi
intră în categoria prestărilor de servicii.

Deci, contractul de transport este o specie a contractelor de prestări de servicii şi are toate
caracterele acestui tip de contract. Adică:

• conferă cărăuşului independenţă juridică faţă de cocontractant;

• presupune asumarea unei obligaţii ce se îndeplineşte pe riscul prestatorului (se

asumă o obligaţie de a face, de rezultat);

• este un contract cu titlu oneros;

• este un contract sinalagmatic perfect;

• este un contract consensual.

Are şi particularităţi ce-l disting de alte contracte de prestări de servicii. Adică:

– transportul constă în deplasarea în spaţiu de persoane şi mărfuri, acţiune ce constituie obligaţia

fundamentală a cărăuşului. În consecinţă prestatorul trebuie să parcurgă un itinerar prestabilit.

– activitatea se derulează în chip profesional;

– cărăuşul are gestiunea comercială şi tehnică a mărfurilor şi persoanelor ce fac obiectul

contractului;

– contractul are un caracter autonom faţă de operaţiunile de vânzare, închiriere, asigurare, care
justifică transportul. Oricât de strânsă este legătura dintre operaţiunea comercială (raportul
fundamental) şi operaţiunea de transport, contractul îşi păstrează independenţa.
 Prestare de servicii. Codul comercial român califica activitatea de transport ca act
obiectiv de comerţ, iar vechiul Cod civil încadra contractul de transport în cadrul locaţiunilor de
lucrări.

Codul civil actual, prin care sunt abrogate reglementările din vechiul Cod civil și din
Codul comercial român, introduce noţiuni noi cu efect direct asupra regimul juridic al
transportatorului cum sunt noţiunile de profesionist şi întreprindere, noţiuni care înlocuiesc
comerciantul şi faptele de comerţ.

Prestarea de servicii nu primește o definire expresă în Cod, dar se consideră prestare de

servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri. Observăm că se utilizează o definire
negativă, în sensul că toate operaţiunile economice care nu sunt livrări de bunuri, sunt prestări de
servicii: serviciile efective indiferent de natură - transport, reparaţii, etc.

Obligațiile de prestare de servicii.

Sunt obligații de prestare de servicii acele obligații ce au ca obiect o activitate proprie a

debitorului, cu excepția predării unui bun sau unor bunuri. Obligațiile de prestare de servicii nu
sunt susceptibile de executare silită în natură și în caz de neexecutare voluntară, creditorul are
doar dreptul de a pretinde și obține condamnarea debitorului la plata de daune-interese1.

Activitatea de transport – prestare de servicii. Argumente.

Calificarea contractului de transport drept prestare de servicii este susţinută de o serie de

argumente:

a) prestatorul de servicii nu realizează un obiect, beneficiarul folosindu-se de serviciul

specific pe care îl execută acesta, ca în cazul transportului unde serviciul specific constă în
strămutarea persoanelor sau a bunurilor;

b) transportatorul este considerat prestator de servicii şi datorită faptului că el beneficiază

de independenţă juridică faţă de cealaltă parte contractantă; el, nefiind prepusul clientului său, îşi
îndeplineşte obligaţiile rezultate din contract în baza propriului său program, fiind exclusă orice
ingerinţă din partea expeditorului sau călătorului, care nu pot să dea indicaţii privind efectuarea
transportului2.

1
L.Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Obligațiile conform noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 29.
2
A. Cotuţiu, G.V. Sabău, Dreptul transporturilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 27.
 c) transportatorul aduce la îndeplinire contractul de transport pe propriul său risc;

d) caracterul oneros şi natura consensuală, precum şi caracterul autonom sunt trăsături

juridice comune atât ale contractului de prestări servicii, cât şi ale contractului de transport;

e) titlul profesional cu care execută contractul transportatorul şi activitatea de transport

organizată sub formă de întreprindere sunt elemente care susţin teza calificării contractului de
transport ca fiind o prestare de servicii.