Structura parodontiului marginal

Parodontiul marginal cuprinde totalitatea tesuturilor care asigura

mentinerea si sustinerea dintilor in oasele maxilare, in plan vertical,
parodontiul marginal are o arie cuprinsa intre nivelul marginii gingivale si o
zona nedelimitata strict din apropierea apexului.
Limita superioara, gingivala, a parodontiului marginal se situeaza in
conditii normale, in jurul coletului anatomic al dintelui, dar poate fi si
deasupra acestuia, in cazul cresterilor anormale de volum ale gingiei
(hipertrofii, hiperplazii) sau sub colet in involutii precoce constitutionale si
de senescenta (atrofii ale osului alveolar) sau in cazul retractiilor gingivale
patologice (resorbtii osoase subiacente).
Limita dintre parodontiul marginal si cel apical nu este marcata in
mod net de un element sau o structura anatomica anumita.

Distinctia dintre cele doua mari componente - parodontiul marginal si

cel apical - se manifesta printr-o patologie si o evolutie diferita a acestora.
Parodontiul apical este afectat, de regula, pe cale endodontica, dincolo
de apex, prin complicatii ale cariei dentare, cu manifestari clinice acute sau
cronice.
Parodontiul marginal prezinta, mai frecvent, afectiuni cu evolutie
cronica si punct de plecare cel mai adesea de la nivelul gingiei si al santului
gingival. Evolutia bolii parodontale se face, in principal, pe cale
desmodontala, cu o simptomatologie subiectiva mai putin manifesta, chiar
nedureroasa, in timp, parodontopatiile marginale cronice de tip inflamator
conduc la aparitia pungilor parodontale, retractie gingivala, mobilitate
dentara patologica si netratate au drept complicatie majora si finala avulsia
dintilor
PRINCIPALELE COMPONENTE ALE PARODONTIULUI
MARGINAL
Parodontiul marginal are doua componente principale (fig.
8): A. Parodontiul superficial sau de invelis format
din: - gingie cu: epiteliu gingival; corion gingival;
ligamente supraalveolare; B. Parodontiul profund, de sustinere sau
"functional", format din: - cement radicular; - desmodontiu; - os
alveolar.
PARODONTIUL MARGINAL SUPERFICIAL SAU DE
INVELIS
Mucoasa cavitatii bucale poate fi impartita in trei zone principale:
1. Gingia si mucoasa care acopera bolta palatina osoasa (formata din
apofizele palatine ale oaselor maxilare si lamele orizontale ale oaselor
palatine), denumita si mucoasa masticatorie.
2. Mucoasa de pe fata dorsala a limbii specializata in receptarea
stimulilor care produc senzatii gustative.
3. Mucoasa de captusire a cavitatii bucale, slab keratinizata si cu o
submucoasa bine reprezentata de tesut conjunctiv lax, este mucoasa buzelor,
obrajilor, suprafetei ventrale a limbii, a planseului bucal, a palatului moale si
uvulei, precum si a mucoasei alveolare.
Mucoasa masticatorie de la nivelul gingiei este ferma si fixa, iar din
punct de vedere functional - rezistenta la presiune si solicitari.
 Structura mucoasei masticatorii este reprezentata de un epiteliu
ingrosat si un corion dens, neelastic cu o rezilienta foarte redusa. Mucoasa
gingivala are ca suport dintele si osul alveolar.
La edentati mucoasa gingivala devine o mucoasa masticatorie simpla.
Mucoasa masticatorie care acopera bolta palatina este de asemenea
prevazuta cu un epiteliu gros si un corion dens, bogat in glande salivare
accesorii. In unele zone prezinta fata de substratul osos al boltii palatine o
submucoasa laxa ceea ce ii confera o rezilienta mai mare fata de zona rugilor
palatine, a torusului palatin si a zonei mediane.
Implicalii clinice si practice. Caracterele structurale ale mucoasei
masticatorii conduc la o serie de consecinte:
- plagile chirurgicale situate in zona palatinala au prin incizie o
deschidere putin sau deloc extensibila si de aceea dificila pentru asigurarea
drenajului unui abces parodontal marginal incizat;
- injectarea prin infiltratie a anestezicelor (sau a altor solutii cum sunt
cele folosite in cadrul tratamentului de bioreactivare parodontala) este
dificila din cauza lipsei de fibre elastice, dureroasa si cu o eficienta redusa;
- protezele mobile dentare trebuie concepute si realizate tinand seama
de rezilienta diferita a zonelor mucoasei masticatorii palatinale;
- sutura mucoasei masticatorii se face cu dificultate din cauza
corionului dens si ferm fixat in cele mai multe zone de periostul si osul
subiacent, dar este o sutura stabila.
Mucoasa de captusire este fina, densa si elastica; este o mucoasa
mobila cu un grad mai redus de keratinizara si cu o mare capacitate de
absorbtie.
Implicatii clinice si practice:
 - reprezinta locul de electie (in mod special mucoasa alveolara) al
injectiilor submucozale in scop anestezic sau de infiltrare a produselor
medicamentoase de bioreactivare;
- inciziile chirurgicale si suturile se fac cu usurinta;
- procesele inflamatorii si hemoragiile se raspandesc cu usurinta in
zonele acoperite de mucoasa de captusire si pot prezenta dimensiuni mari,
dar evolueaza cu dureri mai reduse decat in zonele acoperite de mucoasa
masticatorie.
Mucoasa de pe fata dorsala a limbii este usor mobila, rezistenta la
presiuni si forte de frictiune are o structura densa, dar elastica, prezinta
numeroase formatiuni papilare si se dispune pe substratul muscular al limbii.
GINGIA
Reprezinta portiunea vizibila a parodontiului marginal si este
portiunea mucoasei masticatorii care acopera extremitatea coronara a osului
alveolar (Iimbusul alveolar). Gingia se imparte in trei zone (fig. 9):
a) Marginea gingivala libera este portiunea cea mai coronara intre
papilele interdentare ale gingiei si corespunde peretelui extern al santului
gingival (fig. 9 a).
Grosimea marginii gingivale libere variaza intre 0,5 si 2 mm.
In mod normal, conturul marginal este ascutit, neted, fara
neregularitati sau depresiuni.
Limita dintre marginea gingivala libera si gingia fixa este marcata
de santul marginii gingivale libere, care, uneori, poate fi sters sau
lipseste.Santul marginii gingivale libere corespunde in general, cu portiunea
cea mai decliva a santului gingival
b) Papila interdentara ocupa spatiul interdentar (ambrazura gingivala
vestibulo-orala), fiind situata imediat sub punctul de contact; cand acesta
lipseste (diastema primara, incongruenta dento-alveolara cu spatiere), papila
interdentara prezinta forma de platou sau chiar de sa, ca o depresiune
concava.
Forma normala in regiunea frontala este piramidala (fig. 10a). Forma
spatiala a papilei interdentare la dintii laterali posteriori a fost comparata cu
aspectul unui cort, cu a depresiune pe muchia superioara (fig.10 b)
Între dintii laterali posteriori are varful deprimat, de aspect concav,
corespunzator zonei de contact sub care se situeaza. In sens vestibula-oral
prezinta un vart vestibular si unul oral (fig. 11).
Papilele interdentare prezinta pe fetele vestibulare o depresiune
verticala. de la baza spre varf, ca un sant linear vertical, mai evident la copii.
Forma si volumul papilei interdentare variaza in raport cu:
- morfologia osului alveolar subiacent;
- varsta: -la copii si tineri ocupa spatiul interdentar si are un varf
punctiform usor rotunjit; -la varstnici prin involutie, volumul se reduce, iar
conturul papilei se aplatizeaza; la aceasta mai contribuie trauma prin periaj si
alte mijloace secundare de igiena, trauma ocluzala, abraziunea, inflamatii
supraadaugate.
- incongruenta dento-alveolara cu spatiere reduce volumul papilei
interdentare prin impactul alimentar direct si ii modifica forma din
proeminenta in platou sau chiar o forma concava;
- incongruenta dento-alveolara cu inghesuire reduce volumul papilelor
in terdentare, care, sunt ingusle. devin hipertrofice si hiperplazice, ca un
polip pediculat sau sesil, cu baza mare de implantatie;
- traumatismul produs de folosirea intempestiva a scobitorii, periajul
excesiv reduc volumul papilelor interdentare;
 - diastema și tremele produse prin deplasari patologice ale dintilor
parodontotici produc deformari ale papilelor interdentare cu aspect si volum
neregulat de la un dinte la altu.
c) Gingia fixa adera ferm de dinte si osul alveolar subiacent si se
intinde de la baza marginii gingivale libere pana la mucoasa alveolara. Are o
inaltime verticala cuprinsa intre 1 si 9 mm, in functie de dintele investigat,
de localizarea frenurilor, bridelor si fasciculelor musculare subiacente si
creste cu varsta si dezvoltarea verticala a procesului alveolar.
Gingia fixa are, in general, o inaltime mai mare la maxilar decat la
mandibula, in special la incisivi si molarii maxilarului pe fata vestibulara si
mai redusa la canini si premolari. De asemenea este mai inalta pe fata
linguala a primului molar mandibular. Este foarte ingusta la molarii IIsi III
mandibulari.
La copii, inăltimea gingiei fixe vestibulare a dintilor permanenti este
mai redusa la dintii cu tendinta de vestibularizare si se mareste la cei cu
tendinta de lingualizare, ceea ce poate constitui un indiciu al perspectivei de
deplasare a dintilor in cursul evolutiei naturale a pozitiei lor pe arcade.
Gingia fixa constituie o zona de rezistenta impotriva tendintelor de
retractie si deplasare ale marginii gingivale libere, rezultate prin periaj sau
prin tractiunile exercitate de mucoasa alveolara si formatiunile subiacente
acesteia (frenuri, bride, fascicule de fibre musculare).
Limita dintre gingia fixa si mucoasa alveolara este jonctiunea muco-
gingiva,reprezentata printr-o linie de demarcatie: linia muco-
gingivala vizibila pe fata vestibulara a ambelor maxilare. Sub aceasta linie
se gaseste mucoasa alveolara, mai elastica si mai mobila decat mucoasa fixa
situata in directie coronara.
 Linia jonctiunii muco-gingivale este vizibila si pe fata linguala a
versantului alveolar mandibular, dar lipseste in zona palatinala, unde
mucoasa palatului dur este ferm atasata de osul subiacent, bine keratinizata
si se continua fara o linie de demarcatie cu gingia.
Mucoasa alveolara este slab keratinizata, de culoare rosu-inchis,
mobila fata de planul subiacent unde prin transparenta se observa vase de
sange cu traiect bine conturat.
ASPECTE CLINICE GENERALE ALE GINGIEI SANATOASE
Culoarea normala a gingiei este roz deschis, dar variaza in raport cu:
- grosimea stratului epitelial;
- gradul de keratinizare;
- gradul de vascularizatie din corionul gingival;
- prezenta si numarul celulelor melaninoformatoare - melanoblasti -
din stratul bazal al epiteliului. Culoarea gingiei este mai palida, chiar usor
albicioasa in zonele de hiperkeratoza, de reactie fata de impactul alimentar
traumatizant. La unele persoane sau la populatiile de culoare, orientale,
mediteraneene, culoarea gingiei poate fi,in mod normal, de la maro inchis
sau albastru inchis pana la negru si este o urmare a melaninei in exces din
epiteliul gingival. Aceasta pigmentare poate fi distribuita uniform sau
neregulat pe suprafete intinse ale gingiei si nu reprezinta, in nici un caz, un
semn de imbolnavire gingivala (fig.12).
Aspectul suprafetei gingivale in zona fixa, nu și pe marginea gingivala
libera, este de "gravura punctata" (stippling) sau "în coaja de portocala" (fig.
13), presărată cu orificii corespunzătoare unor zone de penetratie adanca in
corion a digitatiilor epiteliale.
Aceste microdepresiuni sunt datorate unor fascicule de benzi de
colagen cu directie perpendiculara pe suprafata osului alveolar si care
mentin un contact strans intre lamina bazala a mucoasei si periostul
subiacent. Aspectul este mai evident dupa varsta de 5 ani si se remarca mai
mult la dintii frontali,diminueaza in zonele laterale anterioare (premolari) si
dispare la nivelul molarilor. Aspectul descris este mai clar evidentiat pe
versantii vestibulari, se accentueaza la adult dispare la batrani. La unele
personae, acest aspect lipseste in tot cursul vietii.
Prezenta aspectului de desen punctat este un semn de sanatate
gingivala. Absenta lui indica,de regula, imbolnavirea gingivala, iar reaparitia
dupa tratament reprezinta un indicator clinic al efectului benefic al acestuia
si semnaleaza insanatosirea.
Consistenta gingiei este ferma in special in zona de gingie fixa; in
raport cu aceasta, marginea gingivala libera si varful papilelor prezinta o
consistenta mai laxa, usor depresibila la comprimare cu o sonda butonata.
Pozilia gingiei fata de dinte
Nivelul la care gingia se fixeaza pe dinte este, in mod obisnuit, situat
in jurul coletului anatomic al dintelui, astfel incat marginea gingivala libera
se proiecteaza pe smalt in portiunea cea mai decliva a acestuia.
Pozitia gingiei fata de dinte depinde de:
- eruptia dentara;
- tipul constitutional;
- varsta;
- anomalii dentomaxilare;
- inflamatia bacteriana supraadaugata;
- parafunctii si obiceiuri vicioase;
- traumatisme directe;
- traumatisme indirecte,ocluzale;
- efectul unor circumstante (traume) de cauza iatrogena;
 - influenta unor afectiuni generale.

CARACTERELE HISTOLOGICE ALE GINGIEI

Gingia este formata dintr-un tesut conjunctiv, constituent al corionului
gingival, acoperit cu un epiteliu pavimentos pluristratificat.
Epiteliul gingival
Este format din: - epiteliul oral sau extern; - epiteliul santului gingival,
epiteliu sulcular sau intern; - epitetiul jonctional (sau de jonctiune) (fig. 14).
Pentru o mai buna intelegere a terminologiei curent admise, trebuie
precizat ca epiteliul jonctional sau jonctiunea epiteliala reprezinla zona cea
mai decliva a santului gingival,acolo unde epileliul adamantin redus s-a unit
cu epiteliul oral, acum reflectat pe fata interna a santului gingival.
Insertia epiteliala se refera la celulele din epiteliul jonctional, situate
mai apical de fundul santului gingival care vin in contact direct cu suprafata
dintelui. Celulele epiteliale situate mai apical reprezinta insertia epiteliala
primara, cele situate coronar, insertia epiteliala secundara (fig. 7).
Epiteliul gingival oral sau extern
Epiteliul gingival oral este situat in continuarea epiteliului sulcular
spre cavitatea bucala si se intinde de la creasta marginii gingivale libere si
gingia fixa pe care le acopera, pana la jonctiunea mucogingivala.
Relatia topografica intre epiteliul oral si corionul gingival este
caracterizata printr-o suprafata ondulata, rezultatul penetratiei digitatiilor
epiteliale intre papilele corionului subiacent. Aceasta dispozitie mareste mult
interfata epiteliului-corion si asigura prin osmoza o buna nutritie a epiteliului
lipsit de vase sanguine.
Aspectul ondulat al jonctiunii epiteliu oral-corion se reduce pana la
disparitie, pe masura apropierii de epiteliul jonctional.
 Epiteliul oral este format din urmatoarele straturi (din profunzime spre
suprafata):
- stratul bazal sau germinativ;
- stratul spinos (al celulelor cu spini BIZZOZZERO);
- stratul granulos;
- stratul cornos, keratinizat, descuamativ, exfoliativ.
Epiteliul șanțului gingival, epiteliul sulcular sau intern
Epiteliul care acopera peretele moale al santului gingival este slab
keratinizat sau chiar nekeratinizat. Aceasta particularitate histologica trebuie
bine cunoscuta, fiind de o importanta esentiala in patogenia, evolutia si
tratamentul formelor incipiente de imbolnavire parodontala: gingivita
cronica, dar, mai ales, parodontita marginala cronica superficiala.
Keratinizarea redusa sau absenta favorizeaza producerea de microeroziuni si
microulceratii
urmate de sangerari care sunt controlate in aceasta situatie printr-o
atitudine terapeutica particulara.
Epiteliul jonctional
Reprezinta cea mai semnificativa structura a jonctiunii dentogingivale.
Jonctiunea dento-gingivala este singurul loc expus unei cavitati
deschise din organismul uman unde untesut moale, vulnerabil din punct de
vedere al rezistentei mecanice, se ataseaza in mod organic de o structura
densa, hipermineralizata.
Epiteliul jonctional se extinde in directie apicala de la nivelul portiunii
celei mai declive a santului gingival si formeaza un manson in jurul dintelui
care, in conditii normale, poate fi localizat:
- numai pe smalt;
- pe smalt si pe cement;
 - numai pe cement in funclie de stadiul de eruptie normala a dintelui
sau de retractie gingivala prin fenomene de involutie.
Din punct de vedere structural, epiteliul jonctional este singura
componenta a epiteliului gingival care prezinta doua lamine bazale, cate una
pe fiecare fata:
- lamina bazala externa care se constituie ca lamina bazala a
epiteliului sulcular si se conecteaza cu tesutul conjunctiv subiacent;
- lamina bazala interna care fixeaza epiteliul jonctional direct pe
suprafata dintelui.
Particularitatile anatomice ale epiteliului jonctional explica caracterul
sau de vulnerabilitate fata de agresiuni fizice si biologice.
La nivelul epiteliului jonctional, digitatiile epiteliale lipsesc, iar
interfata epiteliu-corion este neteda, fara ondulatii, ceea ce sugereaza o
nutritie saraca prin imbibitie osmotica.
Un alt element de vulnerabilitate il constituie reducerea sau absenta
keratinizarii. Keratina este o scleroproteina care actioneaza impotriva
agresiunii microbiene prin pH-ul acid si mecanic prin consistenta crescuta.
Celulele din stratul bazal, situate in portiunea cea mai decliva, apicala a
epiteliului jonctional, prezinta hemidesmozomi si prin mitoza se deplaseaza
in directie coronara fara sa prezinte tonofilamente, ceea ce explica lipsa
keratinizarii. in portiunea coronara, epiteliul jonctional se prezinta cu o
suprafata nekeratinizata. Aceasta particularitate este o adaptare la conditia de
aderenta fala de suprafata dintelui, care nu se poate face prin intermediul
keratinei.
Elemente de aparare
La nivelul epiteliului jonctional sunt prezente celulele
LANGERHANS, care functioneaza ca si macrofagele in stimularea
raspunsului imun specific tisular. De asemenea sunt prezente neutrofile cu
functia de fagocite care contribuie la mentinerea starii de aparare
antimicrobiana si de sanatate clinica gingivo-parodontala. Chiar in cele mai
elocvente stari de sanatate, gingia prezinta un infiltrat leucocitar format din
neutrofile si polimorfonucleare,care sub influenta peptidelor bacteriene
chemotactice isi exercita functia de fagocitare. Alte leucocite sunt atrase spre
santul gingival de citokinele eliberate de celulele epiteliale distruse de
bacterii, pe care le fagociteaza. Astfel, se explica prezenta neutrofilelor in
lichidul santului gingival. Unele din acestea, fiind supraincarcate de bacterii,
se degranuleaza si se distrug in fragmente mai mici,in plus, in conditii de
agresiune microbiana s-a remarcat o incarcare cu glicogen a tesuturilor
afectate, ceea ce indica o reactie de aparare cu fenomene histochimice
reparatorii.
Epiteliul jonctional adera de dinte in mod direct sau prin intermediul
unor variate pelicule sau cuticule.
ȘANTUL GINGIVAL
Este spatiul situat intre supratata dintelui si epiteliul sulcular care
captuseste marginea gingivala de la creasta acesteia pana la epiteliul
jonctional.
Santul gingival este delimitat de:
- peretele intern, dentar;
- peretele extern, gingival;
- baza santului, conturul coronar al epiteliului jonctional.
Adancimea santului gingival, masurata clinic cu o sonda parodontala,
variaza in mod normal intra 1 si 3 mm, fiind in medie de 1,8 mm.
Adancimea clinica a santului gingival nu corespunde cu adancimea
histologica, aceasta fiind mai mare.
 LICHIDUL SANTULUI GINGIVAL
In mod normal, provine, in cantitati mici, continuu, din venulele
corionului gingival, situat sub epiteliul sulcular. Studii experimentale, pe
animale, au aratat ca fuorosceina injectata intravenos este regasita in santul
gingival dupa numai trei minute (BRILL si KRASE).
Proprietatile lichidului gingival
1. Indepartarea mecanica din santul gingival a materialului fluid sau
sub forma de particule straine, unele cu actiune antigenica si efecte agresive;
2. Activarea adeziunii insertiei epiteliale prin continutul de proteine
plasmatice;
3. Activitatea antimicrobiana complexa prin anticorpi, factori
antimicrobieni, leucocite viabile.
Cresteri ale volumului de lichid gingival se constata:
- dimineata;
- in cursul masticatiei;
- prin masaj gingival;
- prin periaj;
- in sarcina;
- in urma folosirii contraceptivelor;
- in cursul inflamatiei gingivale;
- in perioada de vindecare dupa tratament chirurgical.
Patrunderea in santul gingival a microbilor sau a unor mici particule
de substante solide este urmata de cresterea fluxului de lichid si eliminarea
acestora incepand la cateva minute dupa insinuarea lor. Antigenele placii
bacteriene sau unele particule cu diametrul de 1-3 µm, de exemplu carbon,
trec prin epiteliul sulcular intact in corionul gingival, in sens invers cursului
normal al fluxului gingival.
 Lichidul gingival nu este un simplu transsudat (filtrat fiziologic) ci un
exsudat inflamator, produs ca urmare a unui mecanism local de aparare
activa si contine:
- elemente celulare: leucocite polimorfonucleare, limfocite, monocite;
- aminoacizi;
- albumine;
- alfa 1, alfa 2, beta si gamaglobuline cu functie de anticorpi:
imunoglobuline de tip IgA, IgG, IgM;
- fibrinogen;
- fibrinolizina;
- fractiuni proteice ale complementului C3, C4;
- glucide (de 3-4 ori mai mult ca in serul sanguin rezultatul activitatii
florei microbiene locale si nu a unui mecanism metabolic tisular);
- sistemul lactoperoxidazei cu rol in corectarea pH-ului;
- neutrofile intregi sau fragmentate dupa supraincarcare cu bacterii si
degranulare;
- enzime lizozomale;
- enzime ca: fosfataza acida, fosfataza alcalina, betaglucuronidaza,
catepsina, proteaze, lacticdehidrogenaza si lizozim: acesta este o enzima
glicozidazica si actioneaza prin cindarea legaturilor dintre N-acetil-
glucozamina si acidul acetilmuramic din componenta peretelui bacterian;
- electroliti: Na, K, Ca, P;
- uneori, in cursul unor tratamente pentru infectii si afectiuni generale,
substante medicamentoase ca tetraciclina hidantoina, in concentratie mai
mare decat in serul sanguin.
Corionul gingival
 Este format din: - substanta fundamentala alcatuita din constituenti
moleculari nefibrosi; - celule; - fibre de colagen si elastina; - vase si nervi.
Substanta fundamentala
Este o matrice organica nefibroasa, in care sunt inglobate
componentele corionului gingival. Din punct de vedere chimic, substanta
fundamentala este formata din macromolecule de proteoglicani si
glicoproteine.
Proteoglicanii au un rol major in mentinerea integritatii corionului
gingival.
Sistemul ligamentului supraalveolar este format din fibre gingivale, in
special din colagen. Fibrele ligamentului supraalveolar sunt:
1. Fibrele dento-gingivale care pornesc de la cementul radicular si se
dispun ascendent si lateral in corionul gingival.
2. Fibrele dento-dentare sau transseptale situate intre dinti adiacenti si
au un traiect aproape orizontal.
3. Fibrele dento-periostale pornesc de la dinte, trec peste marginea
alveolara (Iimbusul alveolar) si se fixeaza la periost.
4. Flbrele dento-alveolare pornesc de la dinte si ajung la marginea
alveolara dupa un traiect aproape orizontal.
5. Fibrele alveolo-gingivala au un capat atasat de creasta alveolara si
se termin in corionul gingival.
6. Fibrele periosto-gingivale fixeaza gingia de os prin intermediul
periostului.
7. Fibrele transgingivale pornesc cu un capat de pe cementul radicular
al suprafetelor aproximale si se indreapta spre suprafata vestibulara sau orala
a dintelui vecin, unde se intrepatrund cu fibre similare din directia opusa.
 8. Fibrele intergingivale traverseaza continuu corionul gingival paralel
cu suprafetele vestibulare si orale ale radacinilor.
9. Fibrele interpapilare care traverseaza spatiul interdentar in sens
vestibulo-oral la baza papilei.
10. Fibrele semicirculare pornesc de pe suprafata aproximala (meziala
sau distala) a radacinii unui dinte, ocolesc fata vestibulara sau orala si se
fixeaza pe fata aproximala opusa a aceluiasi dinte.
11.Fibrele circulare in numar mic inconjoara in intregime radacina
dintelui.
12. Fibrele intercirculare sunt situate intre inelele de fibre,circulare.
Vascularizatia si inervatia gingiei vor fi tratate impreuna cu a intregului
parodontiu marginal.