Sunteți pe pagina 1din 203

CUVÂNT ÎNAINTE

Pentru oameni, toamna este timpul roadelor bogate.

Pentru oamenii de afaceri, toamna este timpul recunoaşterii succesului în afaceri.

Pentru oamenii de afaceri timișeni, toamna este Topul Firmelor !

Organizat, de peste două decenii, de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş,


Topul Firmelor este cea mai mare sărbătoare a comunității de afaceri, a celor care prin muncă,
pasiune și perseverenţă şi-au respectat angajamentul la excelenţă.

Alfred Tennyson spunea despre tenacitate că înseamnă „a năzui, a căuta, a găsi și a nu


a ceda”. Acesta este și crezul care a condus firmele timișene să ajungă în Top, adevărată carte
de vizită a succesului în afaceri.

Cea de-a 21-a ediţie a Topului Firmelor din Judeţul Timiş reuneşte 5.975 de firme care
au îndeplinit criteriile de eligibilitate din 23.437 care au depus bilanţul contabil, conform unei
metodologii unitare care îmbină criterii unice la nivel naţional care evidenţiază activitatea
desfăşurată de companii în anul financiar precedent. Dintre acestea, 1020 firme au reuşit să se
claseze pe locurile I, II şi III, în şase domenii de activitate, 198 grupe şi 5 clase de mărime. Ne
mândrim că dintre firmele laureate, 160 sunt membre ale organizației noastre.

Topul exportatorilor, ca parte integrantă a topului firmelor, distinge cele mai bune 10
firme pentru excelenţă în activitatea de promovare a produselor şi serviciilor româneşti pe
pieţele internaţionale.

Succesul unei firme este deplin dacă aceasta este şi creativă. Astfel, unităţile de
cercetare şi învăţământ şi unităţile de producţie care au dovedit un înalt grad de creativitate în
domeniul lor de activitate, în baza datelor puse la dispoziţie de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi
Mărci, vor primi Trofeul Creativităţii.

Aflat la cea de-a 6-a ediţie, Topul Instituţiilor de Învăţământ Superior consfinţeşte
locul şi rolul pe care universităţile timişene le deţin în elita învăţământului academic românesc.

Tenacitatea şi perseverenţa în afaceri sunt calităţile incontestabile ale celor 99 de firme


care în ultimii patru ani ani s-au clasat pe primele trei locuri in top, recompensate cu Distincţia
de Excelenţă.

În egală măsura, fidelitatea și consecvenţa sunt meritele de necontestat ale celor 61 de


firme care s-au s-au menținut pe podium în ultimii șase ani şi care sunt distinse cu Trofeul de
Excelenţă.

Toți acești merituoși câştigători ai competiției economice, împreună cu colaboratorii și


partenerii noștri, sunt prezenţi în paginile Catalogului pe care vă invităm să-l răsfoiţi.

La ceas aniversar, doresc celor care au învins sub semnul excelenţei, laureaţilor Topului
Firmelor din Judeţul Timiş 2013, multă putere de muncă, tenacitate şi afaceri profitabile!

Georgică CORNU
Preşedinte CCIA Timiș
Metodologia de realizare a Topului Firmelor din Judeţul Timiş
organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş
Ediţia XXI

1. Topul firmelor din judeţul Timiş


Topul firmelor din judeţul Timiş este organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi
Agricultură Timiş în conformitate cu prevederile art. 4 lit. m din Legea nr. 335/2007 a Camerelor de
Comerţ şi Industrie din România, modificată şi completată.

Topul judeţean de firme se obţine din clasamentul judeţean de firme, determinat de către
Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş, pe baza prezentei metodologii.

1.1. Sursele de informaţii


Sursele de informaţii utilizate sunt:
 Informaţii din situaţiile financiare ale societăţilor pentru anul anterior, conforme cu
Directivele Europene, furnizate de Ministerul Finanţelor Publice;
 Informaţii despre firmele legal înregistrate în România, furnizate de Oficiul Naţional al
Registrului Comerţului;
 Informaţii despre firme, rezultate din activitatea camerelor judeţene1.

1.2. Condiţiile de admitere a firmelor în clasamente


Sunt admise în topurile judeţene de firme entităţile care sunt comercianţi conform legii şi
îndeplinesc simultan următoarele condiţii, cu privire la datele de bilanţ depus pentru anul anterior:
 Profit din exploatare pozitiv;
 Cifră de afaceri de minim 100 000 lei în cazul microîntreprinderilor şi minim 250 000 lei în cazul
celorlalte entități.

Nu sunt admise:
 Grupurile de interes economic (GIE);
 Firmele ale căror cuantum format din suma datoriilor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale
şi bugetul statului şi impozitele şi taxele neplătite la termenul stabilit la bugetele locale depăşeşte
cuantumul creanțelor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului;
 Firmele pentru care valoarea a cel puţin unui indicator calculat este negativă;
 Firmele care la data realizării clasamentului se află în stare de radiere, faliment, lichidare,
dizolvare, întrerupere temporară de activitate, insolvenţă

Elementele financiare utilizate în vederea stabilirii accederii în clasamente sunt prezentate în


Anexa 2.

1.3. Structura clasamentelor pe domenii, grupe de activitate şi clase de mărime a


întreprinderii

1
Camerele de Comerţși Industrie Judeţene pot proceda la verificarea informaţiilor din situaţiile financiare ale
firmelor din top și din alte surse precum și din vizite la firme, pentru a evita eventuale erori care ar putea apare la
clasificarea firmelor. In situaţia în care vor fi constatate neconcordanţe (între datele înregistrate în aplicaţia de Top și
situaţia reală), acestea vor fi corectate pe baza unui document justificativ ce emană de la o instituţie / persoană /
organ competent (proces verbal al comisiei de validare a clasamentului judeţean semnat de toţi membrii comisiei;
declaraţie reprezentant legal; certificate emis, după caz, de auditor, cenzor sau ANAF, etc)

Pagina 1 din 4
Metodologia de realizare a topurilor de firme

Topurile judeţene de firme sunt structurate pe şase domenii de activitate:


 Cercetare - Dezvoltare şi High - Tech;
 Industrie;
 Agricultură, Silvicultură, Pescuit;
 Construcţii;
 Servicii;
 Comerţ şi Turism.
Domeniile sunt împărţite pe grupe de activitate conform codului CAEN rev. 2, publicat în
Monitorul Oficial nr. 293/2007 şi al obiectului de activitate declarat de firme pe propria răspundere în
situaţiile financiare pentru anul anterior. Corespondenţa dintre domenii şi grupele de activitate este
descrisă în Anexa 1.
Clasificarea întreprinderilor pe clase de mărime se realizează în conformitate cu prevederile Legii
nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu completările şi
modificările ulterioare, care stabileşte criteriile de încadrare a firmelor, după cum urmează:

Clasa de mărime Criterii de încadrare


Microîntreprinderi Au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau
deţin active totale 2 de până la 2 milioane euro, echivalent în lei
Întreprinderi mici Au între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală
netă sau deţin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în
lei
Întreprinderi mijlocii Au între 50 şi 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală
netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active
totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro 3
Întreprinderi mari Au între 250 şi 999 de salariaţi
Întreprinderi foarte mari Au peste 1000 de salariaţi

Pentru firmele care au maxim 249 de salariaţi, depăşirea unuia dintre criteriile de încadrare
determină trecerea firmei în clasa următoare de mărime.

1.4. Indicatorii utilizaţi


Indicatorii utilizaţi pentru clasificarea firmelor sunt:
 Cifra de afaceri netă (I1);
 Profitul din exploatare (I2);

2
Total active = Total active imobilizate + Total active circulante + Cheltuieli în avans
Banca Națională a comunicat cursurile pieței valutare din data de 31.12.2013, în vederea întocmirii situațiilor
3

financiare ale anului 2013 de către toate entitățile prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.
Cursul valutar stabilit pentru euro la data de 31.12.2013: 1 Euro = 4,4847.

Pagina 2 din 4
Metodologia de realizare a topurilor de firme

 Rata profitului din exploatare (I3);


 Eficienţa utilizării resurselor umane (I4);
 Eficienţa utilizării capitalului angajat (I5).
Indicatorii sunt determinați astfel:
 I1 = Cifra de afaceri netă;
 I2 = Profitul din exploatare;
 I3 = Profit din exploatare / Cifra afaceri ;
 I4 = Valoarea adăugată 4 / Număr mediu de salariaţi;
 I5 = (Profitul curent + Cheltuieli privind dobânzile) / Capital angajat5.

Elementele financiare pe baza cărora se calculează indicatorii utilizați sunt prezentate în Anexa
2.

Pentru fiecare indicator şi domeniu de activitate este stabilită o pondere în cadrul punctajului total
(P1, P2, P3, P4, P5). Ponderile indicatorilor sunt prezentate în Anexa 3.

1.5. Punctajul
Punctajul fiecărei firme din top se obţine în modul următor:
 Se determină indicatorii (I1, I2, I3, I4, I5) după formulele definite la punctul 1.4.;
 Se determină mediile naționale ale indicatorilor (M1, M2, M3, M4, M5) prin calcularea,
pentru fiecare grupă de activitate şi clasă de mărime a întreprinderii, a mediei aritmetice a
acelui indicator, aplicată pentru firmele care îndeplinesc, la nivel naţional, condiţiile de
admitere la top;
 Fiecare indicator este normalizat prin împărţirea la media sa naţională: I1 = I1 / M1, I2 = I2 /
M2, I3 = I3 / M3, I4 = I4 / M4, I5 = I5 / M5;
 Punctajul total (PT) se calculează ca suma produselor dintre indicatori şi ponderea aferentă
fiecărui indicator: PT = (I1 * P1) + (I2 * P2) + (I3 * P3) + (I4 * P4) + (I5 * P5).

Firmele membre ale Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş care au achitat
cotizaţia la zi primesc o bonificaţie de 10% din punctajul total.

Clasamentul judeţean de firme conţine câte maxim 10 firme pentru fiecare domeniu, grupă de
activitate şi clasă de mărime a întreprinderii, determinate prin ordonarea descrescătoare a punctajului
total.
1.6. Validarea clasamentului
Clasamentul judeţean de firme este analizat de o comisie consultativă a topului de firme, numită
de către conducerea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş. Clasamentul judeţean de firme
este analizat şi validat de Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş.
Clasamentul validat devine topul firmelor din judeţul Timiş.

Valoarea adăugată = Profit din exploatare + Cheltuieli cu personalul + Ajustările de valoare privind imobilizările
4

corporale şi necorporale + cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate


5
Capital angajat = datorii pe termen lung + capitaluri proprii.

Pagina 3 din 4
Metodologia de realizare a topurilor de firme

Informaţiile despre firmele din topul firmelor din judeţul Timiş sunt actuale la momentul
validării acestuia.

2. Topul Naţional al Firmelor din România


Topul Naţional al Firmelor din România se organizează în exclusivitate de către Camera
Naţională, în conformitate cu prevederile art. 28, lit. j din Legea 335/2007 a Camerelor de Comerț și
Industrie din România, modificată şi completată, şi Cap. III, art.17, punctul 13 din Statutul Camerei
Naţionale.
Clasamentul Topului Naţional al Firmelor se realizează de către Camera Naţională, pe baza
clasamentelor judeţene de firme furnizate de către Camerele de Comerţ şi Industrie Judeţene, prin
interclasarea acestora şi păstrarea primelor maxim 10 poziţii pentru fiecare domeniu, grupă de activitate şi
clasă de mărime a întreprinderilor. Topul Naţional al Firmelor este format din firmele situate pe locul
întâi în acest clasament, la fiecare domeniu, grupă şi clasă de mărime a întreprinderii.

3. Responsabilităti
Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş şi Camera de Comerţ şi Industrie a
României nu îşi asumă responsabilitatea pentru eventualele erori în întocmirea situaţiilor financiare şi a
oricăror alte documente utilizate la determinarea clasamentelor. Conform prevederilor legale, răspunderea
revine celor care au întocmit documentele în cauză.
Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş şi Camera de Comerţ şi Industrie a
României nu pot fi ţinute responsabile pentru orice daune sau pierderi ce ar putea rezulta în urma unei
acţiuni sau renunţare la acţiune, ca urmare a utilizării, în orice scop, a datelor publicate în legătură cu
Topurile Firmelor.
**
Un număr de 3 firme au fost excluse din clasamentul Topul Firmelor din Judeţul Timiş, datorită
incidentelor cu Oficiul Registrului Comertului Timiş, având activitatea întreruptă sau fiind în
insolventă.

Membrii Comisiei Consultative a judeţului Timiş:


• Georgică CORNU, Preşedinte CCIA Timis - Presedinte Comisie
• Florica CHIRITĂ, Director General CCIA Timis
• Eugen DOGARIU, Prefectul Judeţului Timiş
• Titu BOJIN, Preşedinte Consiliul Judeţean Timiş
• Nicolae ROBU, Primarul Municipiului Timişoara
• Maria Mihaela IGNAT, Comisar şef adjunct, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului
Timiş
• Mihai CEPEHA, Director, Agenţia pentru Protecţia Mediului Timis
• Pavel KASAI, Inspector şef, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş
• Floare Lelia BRÎNDA, Director, Oficiul Registrului Comerţului Timiş
• Constantin TUDOR, Director, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş
• Sorin BELEA, Director, Direcţia Regională de Statistică
• Adrian Radu POPA, Director, Direcţia Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş
• Horia Sabin VERMEŞAN, Director, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş
• Florentin Petru LATCU, Director executiv, Agenţia Judeţeană pentru pentru Ocuparea Forţei de
Muncă Timiş.

Pagina 4 din 4
Anexa 1

Corespondenţa dintre domenii şi grupe de activitate

Structura domeniului
CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH
pe grupe de activitate

GRUPA DENUMIREA

254 Fabricarea armamentului şi muniţiei


261 Fabricarea componentelor electronice
263 Fabricarea echipamentelor de comunicaţii
264 Fabricarea produselor electronice de larg consum
265 Fabricarea de echipamente de măsură, verificare, control şi navigaţie; producţia de ceasuri
266 Fabricarea de echipamente pentru radiologie, electrodiagnostic şi electroterapie
267 Fabricarea de instrumente optice şi echipamente fotografice
268 Fabricarea suporţilor magnetici şi optici destinaţi înregistrărilor
271 Fabricarea motoarelor electrice, generatoarelor şi transformatoarelor electrice şi a aparatelor de distribuţie
şi control a electricităţii
272 Fabricarea de acumulatori şi baterii
273 Fabricarea de fire şi cabluri; fabricarea dispozitivelor de conexiune pentru acestea
274 Fabricarea de echipamente electrice de iluminat
279 Fabricarea altor echipamente electrice
304 Fabricarea vehiculelor militare de luptă
332 Instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale
382 Tratarea şi eliminarea deşeurilor
582 Activităţi de editare a produselor software
611 Activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu
612 Activităţi de telecomunicaţii prin reţele fără cablu
613 Activităţi de telecomunicaţii prin satelit
619 Alte activităţi de telecomunicaţii
620 Activităţi de servicii în tehnologia informaţiei
631 Activităţi ale portalurilor web, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe
721 Cercetare-dezvoltare în ştiinţe naturale şi inginerie
722 Cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste

Pagina 1 din 11
Anexa 1 - Corespondența dintre domenii și grupe de activitate

Structura domeniului
INDUSTRIE
pe grupe de activitate

GRUPA DENUMIREA

051 Extracţia cărbunelui superior (PCS=>23865 kJ/kg)


052 Extracţia cărbunelui inferior (PCS<23865 kJ/kg)
061 Extracţia petrolului brut
062 Extracţia gazelor naturale
071 Extracţia minereurilor feroase
072 Extracţia minereurilor metalifere neferoase
081 Extracţia pietrei, nisipului şi argilei
089 Alte activităţi extractive n.c.a.
091 Activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului brut şi gazelor naturale
099 Activităţi de servicii anexe pentru extracţia mineralelor
101 Producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produselor din carne
102 Prelucrarea şi conservarea peştelui, crustaceelor şi moluştelor
103 Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor
104 Fabricarea uleiurilor şi a grăsimilor vegetale şi animale
105 Fabricarea produselor lactate
106 Fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi produselor din amidon
107 Fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase
108 Fabricarea altor produse alimentare
110 Fabricarea băuturilor
120 Fabricarea produselor din tutun
131 Pregătirea fibrelor şi filarea fibrelor textile
132 Producţia de ţesături
133 Finisarea materialelor textile
139 Fabricarea altor articole textile
141 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, cu excepţia articolelor din blană
142 Fabricarea articolelor din blană
143 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte prin tricotare sau croşetare
151 Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie şi a articolelor de
harnaşament; prepararea şi vopsirea blănurilor
152 Fabricarea încălţămintei
161 Tăierea şi rindeluirea lemnului

Pagina 2 din 11
Anexa 1 - Corespondența dintre domenii și grupe de activitate

162 Fabricarea produselor din lemn, plută, paie şi din alte materiale vegetale
171 Fabricarea celulozei, hârtiei şi cartonului
172 Fabricarea articolelor din hârtie şi carton
181 Tipărire şi activităţi de servicii conexe tipăririi
182 Reproducerea înregistrărilor
191 Fabricarea produselor de cocserie
192 Fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului
201 Fabricarea produselor chimice de bază, a îngrăşămintelor şi produselor azotoase; fabricarea materialelor
plastice şi a cauciucului sintetic, în forme primare
202 Fabricarea pesticidelor şi a altor produse agrochimice
203 Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor
204 Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere, cosmetice şi de parfumerie
205 Fabricarea altor produse chimice
206 Fabricarea fibrelor sintetice şi artificiale
211 Fabricarea produselor farmaceutice de bază
212 Fabricarea preparatelor farmaceutice
221 Fabricarea articolelor din cauciuc
222 Fabricarea articolelor din material plastic
231 Fabricarea sticlei şi a articolelor din sticlă
232 Fabricarea de produse refractare
233 Fabricarea materialelor de construcţii din argilă
234 Fabricarea altor articole din ceramică şi porţelan
235 Fabricarea cimentului, varului şi ipsosului
236 Fabricarea articolelor din beton, ciment şi ipsos
237 Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei
239 Fabricarea produselor abrazive şi a altor produse din minerale nemetalice n.c.a.
241 Producţia de metale feroase sub forme primare şi de feroaliaje
242 Producţia de tuburi, ţevi, profile tubulare şi accesorii pentru acestea, din oţel
243 Fabricarea altor produse prin prelucrarea primară a oţelului
244 Producţia metalelor preţioase şi a altor metale neferoase
245 Turnarea metalelor
251 Fabricarea de construcţii metalice
252 Producţia de rezervoare, cisterne şi containere metalice; producţia de radiatoare şi cazane pentru încălzire
centrală
253 Producţia generatoarelor de aburi (cu excepţia cazanelor pentru încălzire centrală)
255 Fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică; metalurgia pulberilor
256 Tratarea şi acoperirea metalelor; operaţiuni de mecanică generală pe bază de plată sau contract
257 Producţia de unelte şi articole de fierărie
259 Fabricarea altor produse prelucrate din metal
262 Fabricarea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice
275 Fabricarea de echipamente casnice

Pagina 3 din 11
Anexa 1 - Corespondența dintre domenii și grupe de activitate

281 Fabricarea de maşini şi utilaje de utilizare generală


282 Fabricarea altor maşini şi utilaje de utilizare generală
283 Fabricarea maşinilor şi utilajelor pentru agricultură şi exploatări forestiere
284 Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea metalului şi a maşinilor-unelte
289 Fabricarea altor maşini şi utilaje cu destinaţie specifică
291 Fabricarea autovehiculelor de transport rutier
292 Producţia de caroserii pentru autovehicule; fabricarea de remorci şi semiremorci
293 Producţia de piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule
301 Construcţia de nave şi bărci
302 Fabricarea materialului rulant
303 Fabricarea de aeronave şi nave spaţiale
309 Fabricarea altor echipamente de transport n.c.a.
310 Fabricarea de mobilă
321 Fabricarea bijuteriilor, imitaţiilor de bijuterii şi articolelor similare
322 Fabricarea instrumentelor muzicale
323 Fabricarea articolelor pentru sport
324 Fabricarea jocurilor şi jucăriilor
325 Fabricarea de dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi stomatologice
329 Alte activităţi industriale
331 Repararea articolelor fabricate din metal, repararea maşinilor şi echipamentelor
351 Producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice
352 Producţia gazelor; distribuţia combustibililor gazoşi prin conducte
353 Furnizarea de abur şi aer condiţionat
360 Captarea, tratarea şi distribuţia apei

Pagina 4 din 11
Anexa 1 - Corespondența dintre domenii și grupe de activitate

Structura domeniului
AGRICULTURĂ, SILVICULTURÃ ŞI PESCUIT
pe grupe de activitate

GRUPA DENUMIREA

021 Silvicultură şi alte activităţi forestiere


022 Exploatarea forestieră
023 Colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontană
024 Activităţi de servicii anexe silviculturii
011 Cultivarea plantelor nepermanente
012 Cultivarea plantelor din culturi permanente
013 Cultivarea plantelor pentru înmulţire
014 Creşterea animalelor
015 Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor)
016 Activităţi auxiliare agriculturii şi activităţi după recoltare
017 Vânătoare, capturarea cu capcane a vânatului şi activităţi de servicii anexe vânătorii
031 Pescuitul
032 Acvacultura
109 Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor

Pagina 5 din 11
Anexa 1 - Corespondența dintre domenii și grupe de activitate

Structura domeniului

CONSTRUCŢII
pe grupe de activitate

GRUPA DENUMIREA

412 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale


421 Lucrări de construcţii a drumurilor şi a căilor ferate
422 Lucrări de construcţii a proiectelor utilitare
429 Lucrări de construcţii a altor proiecte inginereşti
431 Lucrări de demolare şi de pregătire a terenului
433 Lucrări de finisare
432 Lucrări de instalaţii electrice şi tehnico-sanitare şi alte lucrări de instalaţii pentru construcţii
439 Alte lucrări speciale de construcţii

Pagina 6 din 11
Anexa 1 - Corespondența dintre domenii și grupe de activitate

Structura domeniului
SERVICII
pe grupe de activitate

GRUPA DENUMIREA

370 Colectarea şi epurarea apelor uzate


381 Colectarea deşeurilor
383 Recuperare materialelor
390 Activităţi şi servicii de decontaminare
411 Dezvoltare (promovare) imobiliară
452 Întreţinerea şi repararea autovehiculelor
491 Transporturi interurbane de călători pe calea ferată
492 Transporturi de marfă pe calea ferată
493 Alte transporturi terestre de călători
494 Transporturi rutiere de mărfuri şi servicii de mutare
495 Transporturi prin conducte
501 Transporturi maritime şi costiere de pasageri
502 Transporturi maritime şi costiere de marfă
503 Transporturi de pasageri pe căi navigabile interioare
504 Transportul de marfă pe căi navigabile interioare
511 Transporturi aeriene de pasageri
512 Transporturi aeriene de marfă şi transporturi spaţiale
521 Depozitări
522 Activităţi anexe pentru transporturi
531 Activităţi poştale desfăşurate sub obligativitatea serviciului universal
532 Alte activităţi poştale şi de curier
581 Activităţi de editare a cărţilor, ziarelor, revistelor şi alte activităţi de editare
591 Activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune
592 Activităţi de realizare a înregistrărilor audio şi activităţi de editare muzicală
601 Activităţi de difuzare a programelor de radio
602 Activităţi de difuzare a programelor de televiziune
639 Alte activităţi de servicii informaţionale
681 Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii
682 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
683 Activităţi imobiliare pe bază de comision sau contract
691 Activităţi juridice
692 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal
701 Activităţi ale direcţiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate

Pagina 7 din 11
Anexa 1 - Corespondența dintre domenii și grupe de activitate

702 Activităţi de consultanţă în management


711 Activităţi de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă tehnică legate de acestea
712 Activităţi de testări şi analize tehnice
731 Publicitate
732 Activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice
741 Activităţi de design specializat
742 Activităţi fotografice
743 Activităţi de traducere scrisă şi orală (interpreţi)
749 Alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice n.c.a.
750 Activităţi veterinare
771 Activităţi de închiriere şi leasing cu autovehicule
772 Activităţi de închiriere şi leasing cu bunuri personale şi gospodăreşti
773 Activităţi de închiriere şi leasing cu alte maşini, echipamente şi bunuri tangibile
781 Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă
782 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
783 Servicii de furnizare şi management a forţei de muncă
801 Activităţi de protecţie şi gardă
802 Activităţi de servicii privind sistemele de securizare
803 Activităţi de investigaţii
811 Activităţi de servicii suport combinate
812 Activităţi de curăţenie
813 Activităţi de întreţinere peisagistică
821 Activităţi de secretariat şi servicii suport
822 Activităţi ale centrelor de intermediere telefonică (call center)
823 Activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor
829 Activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a.
851 Învăţământ preşcolar
852 Învăţământ primar
853 Învăţământ secundar
854 Învăţământ superior
855 Alte forme de învăţământ
856 Activităţi de servicii suport pentru învăţământ
861 Activităţi de asistenţă spitalicească
862 Activităţi de asistenţă medicală ambulatorie şi stomatologică
869 Alte activităţi referitoare la sănătatea umană
871 Activităţi ale centrelor de îngrijire medicală
872 Activităţi ale centrelor de recuperare psihică şi de dezintoxicare, exclusiv spitale
873 Activităţi ale căminelor de bătrâni şi ale căminelor pentru persoane aflate în incapacitate de a se îngriji
singure
879 Alte activităţi de asistenţă socială, cu cazare n.c.a.

Pagina 8 din 11
Anexa 1 - Corespondența dintre domenii și grupe de activitate

881 Activităţi de asistenţă socială, fără cazare, pentru bătrâni şi pentru persoane aflate în incapacitate de a se
îngriji singure
889 Alte activităţi de asistenţă socială, fără cazare
900 Activităţi de creaţie şi interpretare artistică
910 Activităţi ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor şi alte activităţi culturale
920 Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri
931 Activităţi sportive
932 Alte activităţi recreative şi distractive
951 Repararea calculatoarelor şi a echipamentelor de comunicaţii
952 Reparaţii de articole personale şi de uz gospodăresc
960 Alte activităţi de servicii

Pagina 9 din 11
Anexa 1 - Corespondența dintre domenii și grupe de activitate

Structura domeniului
COMERŢ, TURISM
pe grupe de activitate

GRUPA DENUMIREA

451 Comerţ cu autovehicule


453 Comerţ cu piese şi accesorii pentru autovehicule
454 Comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor
461 Activităţi de intermediere în comerţul cu ridicata
462 Comerţ cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii
463 Comerţ cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului
464 Comerţ cu ridicata al bunurilor de consum
465 Comerţ cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii
466 Comerţ cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri
467 Comerţ cu ridicata specializat al altor produse
469 Comerţ cu ridicata nespecializat
471 Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate
472 Comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor şi al produselor din tutun, în magazine
specializate
473 Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate
474 Comerţ cu amănuntul al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii în magazine specializate
475 Comerţ cu amănuntul al altor produse casnice, în magazine specializate
476 Comerţ cu amănuntul de bunuri culturale şi recreative, în magazine specializate
477 Comerţ cu amănuntul al altor bunuri, în magazine specializate
478 Comerţ cu amănuntul efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe
479 Comerţ cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine, standuri, chioşcuri şi pieţe
551 Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare
552 Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată
553 Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere
559 Alte servicii de cazare
561 Restaurante
562 Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente şi alte servicii de alimentaţie
563 Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor
791 Activităţi ale agenţiilor turistice şi a tur-operatorilor
799 Alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică

Pagina 10 din 11
Anexa 1 - Corespondența dintre domenii și grupe de activitate

Grupe de activitate neadmise la topurile de firme

GRUPA DENUMIREA

641 Intermediere monetară


642 Activităţi ale holdingurilor
643 Fonduri mutuale şi alte entităţi financiare similare
649 Alte activităţi de intermedieri financiare, exclusiv activităţi de asigurări şi fonduri de pensii
651 Activităţi de asigurări
652 Activităţi de reasigurare
653 Activităţi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale)
661 Activităţi auxiliare intermedierilor financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi fonduri de pensii
662 Activităţi auxiliare de asigurări şi fonduri de pensii
663 Activităţi de administrare a fondurilor
774 Leasing cu bunuri intangibile (exclusiv financiare)
841 Administraţie publică generală, economică şi socială
842 Activităţi de servicii pentru societate
843 Activităţi de protecţie socială obligatorie
941 Activităţi ale organizaţiilor economice, patronale şi profesionale
942 Activităţi ale sindicatelor salariaţilor
949 Alte activităţi asociative
970 Activităţi ale gospodăriilor private în calitate de angajator de personal casnic
981 Activităţi ale gospodăriilor private de producere de bunuri destinate consumului propriu
982 Activităţi ale gospodăriilor private de producere de servicii pentru scopuri proprii
990 Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale

Pagina 11 din 11
Anexa 2
Elementele din situaţiile financiare utilizate în metodologia de realizare a topurilor de firme

Situație financiar ă Situație financiar ă Situație financiar ă Situație financiar ă Situație financiar ă
Nume element tip tip tip tip tip
BL BS UU SL IR
Cifra de afaceri netă F20 RD1 COL2 F20 RD1 COL2 F20 RD1 COL2 F20 RD1 COL2 F20 RD1 COL2
Profitul din exploatare F20 RD36 COL2 F20 RD36 COL2 F20 RD24 COL2 F20 RD36 COL2 F20 RD46 COL2
Cheltuieli cu personalul F20 RD18 COL2 F20 RD18 COL2 F20 RD16 COL2 F20 RD18 COL2 F20 RD23 COL2
Ajustările de valoare privind F20 RD21 COL2 F20 RD21 COL2 F20 RD19 COL2 F20 RD21 COL2 F20 RD26 COL2
imobilizările corporale şi necorporale
Profitul curent F20 RD55 COL2 F20 RD55 COL2 F20 RD24 COL2 + F20 RD55 COL2 F20 RD46 COL2 +
F20 RD35 COL2 F20 RD66 COL2
Datorii pe termen lung F10 RD56 COL2 F10 RD14 COL2 F10 RD14 COL2 F10 RD56 COL2 F10 RD64 COL2
Cheltuieli privind dobânzile F20 RD49 COL2 F20 RD49 COL2 F20 RD32 COL2 F20 RD49 COL2 F20 RD62 COL2
Capitaluri proprii F10 RD88 COL2 F10 RD39 COL2 F10 RD33 COL2 F10 RD88 COL2 F10 RD100 COL2
Cheltuieli cu alte impozite, taxe și F20 RD29 COL2 F20 RD29 COL2 F20 RD21 COL2 F20 RD29 COL2 F20 RD34 COL2
vărsăminte asimilate
Total active imobilizate F10 RD19 COL2 F10 RD4 COL2 F10 RD4 COL2 F10 RD19 COL2 F10 RD23 COL2
Număr mediu de angajaţi F30 RD24 COL2 F30 RD24 COL2 F30 RD24 COL2 F30 RD24 COL2 F30 RD24 COL2
Total active circulante F10 RD35 COL2 F10 RD9 COL2 F10 RD9 COL2 F10 RD35 COL2 F10 RD39 COL2
Cheltuieli în avans F10 RD36 COL2 F10 RD10 COL2 F10 RD10 COL2 F10 RD36 COL2 F10 RD40 COL2
Creanțe în legătură cu bugetul F30 RD84 COL2 + F30 RD84 COL2 + F30 RD84 COL2 + F30 RD84 COL2 + F30 RD84 COL2 +
asigurărilor sociale și bugetul F30 RD91 COL2 F30 RD91 COL2 F30 RD91 COL2 F30 RD91 COL2 F30 RD91 COL2
statului
Datorii restante în legătură cu F30 RD9 COL1 + F30 RD9 COL1 + F30 RD9 COL1 + F30 RD9 COL1 + F30 RD9 COL1 +
bugetul asigurărilor sociale și F30 RD15 COL1 + F30 RD15 COL1 + F30 RD15 COL1 + F30 RD15 COL1 + F30 RD15 COL1 +
bugetul statului F30 RD17 COL1 F30 RD17 COL1 F30 RD17 COL1 F30 RD17 COL1 F30 RD17 COL1
Impozite și taxe neplătite la F30 RD18 COL1 F30 RD18 COL1 F30 RD18 COL1 F30 RD18 COL1 F30 RD18 COL1
termenul stabilit la bugetele locale

Pagina 1 din 1
Anexa 3

Ponderile indicatorilor utilizaţi la calculul punctajelor

INDICATORI ŞI Eficienţa Eficienţa


Cifra de afaceri Profitul din Rata profitului din utilizării utilizării
PONDERI netă (I1) exploatare (I2) exploatare (I3) resurselor capitalului
DOMENII P1 P2 P3 umane (I4) angajat (I5)
P4 P5
Cercetare - Dezvoltare şi High - Tech 40% 10% 10% 20% 20%

Industrie 50% 20% 10% 10% 10%

Agricultură, Silvicultură și Pescuit 50% 20% 10% 10% 10%

Construcţii 50% 20% 10% 10% 10%

Servicii 50 % 20% 10% 10% 10%

Comerţ, Turism 50% 20% 10% 10% 10%

Pagina 1 din 1
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH


RESEARCH , DEVELOPMENT AND HIGH TECH
Fabricarea componentelor electronice
Manufacture of electronic components

Întreprinderi foarte mari


Very large companies

1. FLEXTRONICS ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Calea TORONTALULUI DN 6, KM 5, 7 Fabricarea subansamblurilor electronice (module)


Tel.: 0256 303 500 Fax: 0256 303 501 Manufacture of electronic subassemblies (modules)
E-mail: office@ro.flextronics.com
Web: www.flextronics.com

Întreprinderi mari
Large companies

1. TELCO – PE SRL

Adresa: Timişoara, Str. Cpt. Damsescu Nr.46 Fabricarea subansamblurilor electronice (module)
Tel.: 0356 443 602 Fax: 0356 443 609 Manufacture of electronic subassemblies (modules)
E-mail: wissenz@tm.telco.ro
Web: www.telco.ro

2. SUMIDA ROMANIA SRL

Adresa: Jimbolia, Str. Corneliu Coposu Nr.1A Fabricarea subansamblurilor electronice (module)
Tel.: 0256 409 900 Fax: 0256 409 933 Manufacture of electronic subassemblies (modules)
Web: www.sumida.com

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. ELMA ELECTRONIC ROMANIA SRL

Adresa: Chişoda, DN 59 KM 8+550 M Fabricarea subansamblurilor electronice (module)


Tel.: 0256 306 046 Fax: 0256 249 820 Manufacture of electronic subassemblies (modules)
E-mail: info@elma.ro
Web: www.elma.com

2. L.C.ELECTRONIC SRL

Adresa: Lugoj, Str. Zorilor Nr.16 Fabricarea subansamblurilor electronice (module)


Tel.: 0356 411 592; 0356 411 595 Fax: 0356 411 594 Manufacture of electronic subassemblies (modules)
E-mail: office@lce.ro
Web: www.lce.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. EASY ELECTRONIC SRL

Adresa: Maşloc, Nr.47 Fabricarea altor componente electronice


Tel.: 0256 231 242 Fax: 0256 306 059 Manufacture of other electronic components
E-mail: easy_electronic_m@yahoo.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH


RESEARCH , DEVELOPMENT AND HIGH TECH
Fabricarea componentelor electronice
Manufacture of electronic components

Microîntreprinderi
Very small companies

1. 6M RESOURCES POINT SRL

Adresa: Timişoara, Str. Vasile Alecsandri Nr.3, Bl. Sc. Ap.3 Fabricarea subansamblurilor electronice (module)
Tel.: 0747 229 013 Manufacture of electronic subassemblies (modules)

Fabricarea echipamentelor de comunicaţii


Manufacture of communication equipment

Întreprinderi foarte mari


Very large companies

1. KATHREIN ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Intr. Prof. Anton Kathrein Nr.1 Fabricarea echipamentelor de comunicaţii
Tel.: 0256 290 565 Fax: 0256 290 562 Manufacture of other electronic components
E-mail: office@kathrein.ro
Web: www.kathrein.ro

Fabricarea de echipamente de măsură, verificare, control şi navigaţie; producţia de ceasuri


Manufacture of instruments and appliances for measuring, testing and navigation; watches and clocks

Întreprinderi foarte mari


Very large companies

1. AEM SA

Adresa: Timişoara, Calea Buziaşului Nr.26 Fabricarea de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare,
Tel.: 0256 222 200 Fax: 0256 490 928 control, navigaţie
E-mail: sales@aem.ro Manufacture of measuring, testing and shipping, watches production
Web: www.aem.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. ELSTER ROMETRICS SRL

Adresa: Ghiroda, DN 6 LUGOJ-TIMIŞOARA KM 551+330 M Fabricarea de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare,
Tel.: 0256 499 899; 0256 493 737 Fax: 0256 499 899; 0256 493 737 control, navigaţie
E-mail: elster.rometrics@elster.com Manufacture of measuring, testing and shipping, watches production
Web: www.elster.com

2. PRESSAFE SRL

Adresa: Ghiroda, Str. CAPRIOAREI Nr.3 Fabricarea de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare,
Tel.: 0256 219 452 Fax: 0256 219 451 control, navigaţie
E-mail: info@pressafe.com Manufacture of measuring, testing and shipping, watches production
Web: www.pressafe.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH


RESEARCH , DEVELOPMENT AND HIGH TECH
Fabricarea de echipamente de măsură, verificare, control şi navigaţie; producţia de ceasuri
Manufacture of instruments and appliances for measuring, testing and navigation; watches and clocks

Întreprinderi mici
Small companies

1. MEDISOL SRL

Adresa: Timişoara, Calea Circumvalaţiunii Nr.43 Bl.62 Sc.C Ap.7 Fabricarea de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare,
Tel.: 0256 244 010 Fax: 0256 244 010 control, navigaţie
E-mail: office@medisol.com.ro Manufacture of measuring, testing and shipping, watches production
Web: www.medisol.com.ro

2. EMS ELECTRONIC METERING SYSTEMS SRL

Adresa: Timişoara, Str. Macilor Nr.30C Fabricarea de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare,
Tel.: 0744 240 292; 0356 466 111 control, navigaţie
E-mail: f.colgia@ems-electronic.com Manufacture of measuring, testing and shipping, watches production

3. TERMOREGOLATORI CAMPINI-COREL SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. Gramma Nr.10A Fabricarea de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare,
Tel.: 0256 306 222 Fax: 0256 211 048 control, navigaţie
E-mail: conta@campini-corel.ro Manufacture of measuring, testing and shipping, watches production

Microîntreprinderi
Very small companies

1. BLUESYS SRL

Adresa: Timişoara, Str. Stefan Cel Mare Nr.56 CAMERA 1 Fabricarea de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare,
Tel.: 0256 218 751 Fax: 0256 219 376 control, navigaţie
E-mail: office@bluesys.ro Manufacture of measuring, testing and shipping, watches production
Web: www.bluesys.ro

Fabricarea de instrumente optice şi echipamente fotografice


Manufacture of optical instruments and photographic equipment

Microîntreprinderi
Very small companies

1. CENTRUL OPTIC MUNTEANU SRL

Adresa: Timişoara, 3 AUGUST 1919 Nr.2 Fabricarea de instrumente optice şi echipamente fotografice
Tel.: 0256 496 802 Fax: 0256 496 802 Manufacture of optical instruments and photographic equipment
E-mail: centruloptic.munteanu@yahoo.com
Web: www.amvm.ro

2. OPTI MED SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ludwig Von Ybl Nr.4 Bl.A7 Ap.19 Fabricarea de instrumente optice şi echipamente fotografice
Tel.: 0256 421 986; 0725 929 807 Manufacture of optical instruments and photographic equipment
E-mail: petrar_mihaela@yahoo.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH


RESEARCH , DEVELOPMENT AND HIGH TECH

Fabricarea de instrumente optice şi echipamente fotografice


Manufacture of optical instruments and photographic equipment

Microîntreprinderi
Very small companies

3. OPTIDAR SRL

Adresa: Timişoara, Calea Sagului Bl.56 Sc.A Ap.11 Fabricarea de instrumente optice şi echipamente fotografice
Tel.: 0356 805 599 Manufacture of optical instruments and photographic equipment
E-mail: edigeisheimer@yahoo.com

Fabricarea motoarelor electrice, generatoarelor şi transformatoarelor electrice şi a aparatelor de distribuţie şi


control a electricităţii
Manufacture of electric motors, generators and transformers and electricity distribution and control
apparatus

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. RICHARD HALM SRL

Adresa: Jimbolia, Calea Motilor Nr.2/C Fabricarea motoarelor, generatoarelor şi transformatoarelor electrice
Tel.: 0256 360 030 Fax: 0256 305 627 Manufacture of electric motors, generators and transformers and
E-mail: office@halm.ro electricity distribution and control apparatus
Web: www.halm.de

Întreprinderi mici
Small companies

1. ITROM SWITCH BOARD SRL

Adresa: Lugoj, Str. Avram Iancu Nr.51 CAMERA 1 Fabricarea aparatelor de distribuţie şi control a electricităţii
Tel.: 0256 350 862 Manufacture of electricity distribution and control devices
E-mail: itromswitchboard@yahoo.com
Web: www.itrom.eu

2. FAULHABER MOTORS ROMANIA SRL

Adresa: Jimbolia, Str. Spre Est Nr.14/A Fabricarea motoarelor, generatoarelor şi transformatoarelor electrice
Tel.: 0256 362 571 Fax: 0256 362 722 Manufacture of electric motors, generators and transformers and
E-mail: endre.balogh@faulhaber.ro electricity distribution and control apparatus
Web: www.faulhaber.ro

3. BLEU ELECTRIQUE ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ovidiu Cotrus Nr.26A Fabricarea aparatelor de distribuţie şi control a electricităţii
Tel.: 0256 270 004 Fax: 0356 816 279 Manufacture of electricity distribution and control devices
E-mail: bleu_electrique_tm@yahoo.com
Web: www.bleu-electrique.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH


RESEARCH , DEVELOPMENT AND HIGH TECH
Fabricarea de fire şi cabluri; fabricarea dispozitivelor de conexiune pentru acestea
Manufacture of wires and cables,connection devices for wires and cables

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. AUTO-MEC SRL

Adresa: Sânnicolau Mare, Str. Gheorghe Lazăr Nr.7-9 Bl.L3 Sc.B Ap.2 Fabricarea altor fire şi cabluri electrice şi electronice
Tel.: 0256 373 599 Fax: 0256 373 599 Manufacture of other electric and electronic wires and cables
E-mail: automec2006@yahoo.com

Fabricarea de echipamente electrice de iluminat


Manufacture of electric lighting equipment

Întreprinderi mari
Large companies

1. ELBA SA

Adresa: Timişoara, Str. Paul Morand Nr.135 Fabricarea de echipamente electrice de iluminat
Tel.: 0356 443 902 Fax: 0356 443 963 Manufacture of electric lighting equipment
E-mail: elba@elba.ro
Web: www.elba.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. LIGHTING IN TOUCH SRL

Adresa: Timişoara, Vasile Lucaci Nr.19 Bl.A14 Sc.D Ap.10 Fabricarea de echipamente electrice de iluminat
Tel.: 0752 505 606 Manufacture of electric lighting equipment

2. LED SMART SRL

Adresa: Ghiroda, Str. Semenic Nr.15 CAMERA 2 Fabricarea de echipamente electrice de iluminat
Tel.: 0256 218 505 Manufacture of electric lighting equipment
Web: www.ledsmart.ro

Fabricarea altor echipamente electrice


Manufacture of other electrical equipment

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. SUMIDA FLEXIBLE CONNECTIONS ROMANIA SRL

Adresa: Jimbolia, Str. Corneliu Coposu Nr.1A, HALA 1 Fabricarea altor echipamente electrice
Tel.: 0356 080 278 Fax: 0256 409 933 Other electrical equipment manufacture
Web: www.sumida.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH


RESEARCH , DEVELOPMENT AND HIGH TECH
Fabricarea altor echipamente electrice
Manufacture of other electrical equipment

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

2. BEESPEED AUTOMATIZARI SRL

Adresa: Chişoda, DN 59 KM 8+550 M Fabricarea altor echipamente electrice


Tel.: 0256 204 402 Fax: 0256 204 402 Other electrical equipment manufacture
E-mail: office@beespeed.ro
Web: www.beespeed.ro

3. WITTRONIC SRL

Adresa: Jimbolia, Calea Moţilor Nr.19 Fabricarea altor echipamente electrice


Tel.: 0256 200 275 Fax: 0256 360 221 Other electrical equipment manufacture
E-mail: office@wittronik.at
Web: www.wittronik.at

Fabricarea altor echipamente electrice


Manufacture of other electrical equipment

Întreprinderi mici
Small companies

1. BANATTIKA SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. Varsovia Nr.4 Fabricarea altor echipamente electrice


Tel.: 0256 214 681; 0256 281 919 Fax: 0256 214 682 Other electrical equipment manufacture
E-mail: office@banattika.eu
Web: www.banattika.ro

2. CORES SRL

Adresa: Ghiroda, Str. Lugojului Nr.9 Fabricarea altor echipamente electrice


Tel.: 0256 490 051 Fax: 0256 490 052 Other electrical equipment manufacture
E-mail: office@cores.ro
Web: www.cores.ro

3. E.E.TIM ECHIPAMENTE DE AUTOMATIZARE SA

Adresa: Timişoara, B-dul Industriilor Nr.4 Fabricarea altor echipamente electrice


Tel.: 0256 291 661 Fax: 0256 291 672 Other electrical equipment manufacture
E-mail: eet@eetim.eee.ro
Web: www.eetim.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ELECTRIC CVR SRL

Adresa: Lugoj, Str. Avram Iancu Nr.51 CAMERA 1 Fabricarea altor echipamente electrice
Tel.: 0256 350 862; 0754 022 412 Other electrical equipment manufacture

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH


RESEARCH , DEVELOPMENT AND HIGH TECH
Instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale
Installation of industrial machinery and equipment

Întreprinderi mici
Small companies

1. CONCITA SRL

Adresa: Becicherecu Mic, Nr.805 Instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale


Tel.: 0726 369 292; 0726 518 180 Installation of industrial machinery and equipment
E-mail: office@concita.ro
Web: www.concita.ro

2. ETA AUTOMATIZARI INDUSTRIALE SRL

Adresa: Timişoara, Str. Gheorghe Dima Nr.1, CAMERA 22 Instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale
Tel.: 0256 294 608 Fax: 0256 294 609 Installation of industrial machinery and equipment
E-mail: office@scada.ro
Web: www.scada.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. BMS SERVICE GROUP AUTOMATIZARI SRL

Adresa: Timişoara, Aleea Martir Istvan Andrei Nr.10-14 Sc.B Ap.2 Instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale
Tel.: 0761 645 444 Installation of industrial machinery and equipment
E-mail: jenivlaiconi@gmail.com

2. SIPLACE SERVICE SRL

Adresa: Jimbolia, Str. Dr.Carol Diell Nr.8 Instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale
Tel.: 0256 361 900 Installation of industrial machinery and equipment

3. BMS AUTOMATION SRL

Adresa: Timişoara, Str. Iovan Streja Popovici Nr.1 Sc.B Ap.20 Instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale
Tel.: 0356 411 406 Fax: 0356 819 721 Installation of industrial machinery and equipment
E-mail: office@bms-automation.ro
Web: www.bms-automation.ro

Activităţi de editare a produselor software


Software publishing

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. OCE SOFTWARE SRL

Adresa: Timişoara, B-dul Mihai Viteazu Nr.30B BIROU 18 Activităţi de editare a altor produse software
Tel.: 0256 200 786 Fax: 0256 200 787 Other products software editing activities
E-mail: info-osr@oce.com
Web: www.global.oce.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH


RESEARCH , DEVELOPMENT AND HIGH TECH
Activităţi de editare a produselor software
Software publishing

Întreprinderi mici
Small companies

1. REALMEDIA NETWORK SA

Adresa: Timişoara, Str. Dr. Victor Babeş Nr.2 Activităţi de editare a altor produse software
E-mail: office@realmedia.ro Other products software editing activities
Web: www.realmedia.ro

2. HAUFE - LEXWARE SRL

Adresa: Timişoara, Str. Lazăr Gheorghe Nr.24 Activităţi de editare a altor produse software
Tel.: 0256 244 134 Fax: 0256 244 134 Other products software editing activities
E-mail: careers.romania@haufe-lexware.com
Web: www.haufe-lexware.ro

3. UNIFIEDPOST SRL

Adresa: Timişoara, Str. Coriolan Brediceanu Nr.10/D Activităţi de editare a altor produse software
Tel.: 0766 066 061 Other products software editing activities
E-mail: romania-office@unifiedpost.com
Web: www.unifiedpost.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. XVALUE SRL

Adresa: Timişoara, Str. Simion Barnutiu Nr.34 Camera 1 Activităţi de editare a altor produse software
Tel.: 0356 467 267 Fax: 0356 467 267 Other products software editing activities
E-mail: info@xvalue.ro
Web: www.xvalue.ro

2. CLUB SOFTWARE SRL

Adresa: Timişoara, Str. Oedip Nr.2, INCAP. 13 Activităţi de editare a altor produse software
Tel.: 0256 201 279 Fax: 0256 201 279 Other products software editing activities

3. SYNETO SRL

Adresa: Timişoara, Str. Vasile Alecsandri Nr.2, Ap.8 Activităţi de editare a altor produse software
Tel.: 0741 167 005 Fax: 0356 170 330 Other products software editing activities
E-mail: office@syneto.net
Web: www.syneto.net

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH


RESEARCH , DEVELOPMENT AND HIGH TECH
Activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu
Wired telecommunications activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. AVOLO TELECOM SRL

Adresa: Timişoara, P-ta Consiliul Europei Nr.1 Activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu
Tel.: 0256 242 020 Fax: 0256 242 044 Telecommunications activities wired
E-mail: office@avolo.ro
Web: www.avolo.ro

2. GOOD NET SRL

Adresa: Timişoara, Aleea Gorunului Nr.3, Bl.E33 Ap.14 Activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu
Tel.: 0256 435 094 Telecommunications activities wired
E-mail: contact@dominet.ro
Web: www.dominet.ro

3. MARCASIT M.A. SRL

Adresa: Timişoara, Str. Lev Nicolaevici Tolstoi Nr.12 Activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu
Tel.: 0256 245 560 Fax: 0256 245 560 Telecommunications activities wired
E-mail: nuszbaum.virgil@yahoo.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. HQ LEVEL SRL

Adresa: Timişoara, Calea Stan Vidrighin Nr.14A Activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu
Tel.: 0356 462 518 Fax: 0356 462 518 Telecommunications activities wired
E-mail: office@hqlevel.ro
Web: www.hqlevel.ro

2. TELENET FUTURE SRL

Adresa: Timişoara, Str. Saturn Nr.2 Sc.A Ap.8 CAM. 2 Activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu
Tel.: 0733 922 132 Telecommunications activities wired

3. INTERLINK BANAT SRL

Adresa: Timişoara, Calea Aradului Nr.8 Activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu
Tel.: 0356 829 829 Fax: 0356 829 828 Telecommunications activities wired
E-mail: office@banat-net.ro
Web: www.banat-net.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH


RESEARCH , DEVELOPMENT AND HIGH TECH
Activităţi de telecomunicaţii prin reţele fără cablu
Telecommunications activities wireless networks

Întreprinderi foarte mari


Very large companies

1. ALCATEL – LUCENT ROMÂNIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. Gheorghe Lazăr Nr.9 Activităţi de telecomunicaţii prin reţele fără cablu (exclusiv prin satelit)
Tel.: 0256 303 100 Fax: 0256 490 326 Telecommunications activities wired
E-mail: office@alcatel-lucent.com
Web: www.alcatel-lucent.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. MARANKIM SRL

Adresa: Topolovăţu Mare, Nr.99 Activităţi de telecomunicaţii prin reţele fără cablu (exclusiv prin satelit)
Tel.: 0256 332 153 Fax: 0256 332 153 Telecommunications activities wired
E-mail: florin.dumbrava@yahoo.com

2. TUDO 2004 SRL

Adresa: Timişoara, Str. Johann Heinrich Pestalozzi Nr.18 Activităţi de telecomunicaţii prin reţele fără cablu (exclusiv prin satelit)
Tel.: 0256 492 538 Telecommunications activities wired
Web: www.tudo-taxi.ro

3. TUDO 2009 SRL

Adresa: Timişoara, Str. Johann Heinrich Pestalozzi Nr.18 Activităţi de telecomunicaţii prin reţele fără cablu (exclusiv prin satelit)
Tel.: 0256 492 538 Telecommunications activities wired
Web: www.tudo-taxi.ro

Activităţi de telecomunicaţii prin satelit


Satellite telecommunications activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. SEMSAT SRL

Adresa: Carani, Nr.100 Activităţi de telecomunicaţii prin satelit


Tel.: 0256 218 802; 0256 487 813 Satellite telecommunications activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. DATATIM SA

Adresa: Timişoara, Str. Gheorghe Lazăr Nr.9 Alte activităţi de telecomunicaţii


Tel.: 0256 303 100 Fax: 0256 491 015 Other telecommunications activities

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH


RESEARCH , DEVELOPMENT AND HIGH TECH
Alte activităţi de telecomunicaţii
Other telecommunications activities

Întreprinderi mici
Small companies

2. ADC TELECOM SRL

Adresa: Giroc, Str. Timiş Nr.73B Alte activităţi de telecomunicaţii


Tel.: 0753 792 025 Other telecommunications activities
E-mail: adrian.codrea@adctelecom.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ATLANTIS SECURITY SRL

Adresa: Timişoara, Str. Aristide Demetriade Nr.13 Sc.B Ap.2 Alte activităţi de telecomunicaţii
Tel.: 0722 469 508 Other telecommunications activities

2. COMPUTER FORCE SRL

Adresa: Timişoara, Str. Emanoil Ungureanu Nr.15 Ap.2 Alte activităţi de telecomunicaţii
Tel.: 0256 491 334, 0256 499 837 Fax: 0256 491 334 Other telecommunications activities
E-mail: office@computerforce.ro
Web: www.computerforce.ro

3. GREEN IT & T SRL

Adresa: Timişoara, Str. Meziad Nr.1 Sc.A Ap.17 Alte activităţi de telecomunicaţii
Tel.: 0728 025 588; 0760 090 063 Fax: 0356 818 008 Other telecommunications activities
E-mail: calin.flita@gmail.com

Activităţi de servicii în tehnologia informaţiei


Computer programming, consultancy and related activities

Întreprinderi mari
Large companies

1. INTERNET MARKETING ON-LINE SRL

Adresa: Timişoara, Str. Vasile Alecsandri Nr.7 Ap.24 Activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)
Tel.: 0356 408 103 Fax: 0256 222 103 Custom software activities(software-oriented client)
E-mail: office@imarketing-online.com
Web: www.imarketing-online.com

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. ACI WORLDWIDE (EASTERN EUROPE DEVELOPMENT) SRL

Adresa: Timişoara, Str. Johann Heinrich Pestalozzi Nr.22 Activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)
Tel.: 0356 434 844 Fax: 0256 200 223 Custom software activities(software-oriented client)
E-mail: contact@aciworldwide.com
Web: www.aciworldwide.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH


RESEARCH , DEVELOPMENT AND HIGH TECH
Activităţi de servicii în tehnologia informaţiei
Computer programming, consultancy and related activities

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

2. SAGUARO PRINT SRL

Adresa: Timişoara, Str. Venus Nr.33 Activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)
Tel.: 0256 292 437; 0356 101 962 Fax: 0256 292 437 Custom software activities(software-oriented client)
E-mail: hr@saguarotech.net
Web: www.saguarotech.net

3. TOLUNA ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. C. BREDICEANU Nr.10, CBC A Activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)
Tel.: 0256 406 900 Fax: 0256 201 828 Custom software activities(software-oriented client)
Web: www.toluna-group.com

Întreprinderi mici
Small companies

1. ROFA CONTROLS ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. Mureş Nr.158 Activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei


Tel.: 0256 439 461 Fax: 0256 439 462 Information technology consultancy activities
E-mail: ftamas@rofa-controls.com
Web: www.rofa-group.com

2. INFOTIM SA

Adresa: Timişoara, Str. Gheorghe Dima Nr.1 Activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)
Tel.: 0256 220 287 Fax: 0256 499 508 Custom software activities(software-oriented client)
E-mail: infotim@eta2u.ro
Web: www.infotim.ro

3. SOFA SOFT SRL

Adresa: Timişoara, Augustin Pacha Nr.2 Ap.9A Activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)
Tel.: 0256 494 285 Fax: 0256 288 048 Custom software activities(software-oriented client)
E-mail: office@sofasoft.ro
Web: www.sofasoft.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. EUROPE C & C SRL

Adresa: Timişoara, P-ta Consiliul Europei Nr.1, CAMERA 903 Activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei
Tel.: 0256 242 020 Fax: 0256 242 044 Information technology consultancy activities
E-mail: cornel@europeconsulting.ro
Web: www.europeconsulting.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH


RESEARCH , DEVELOPMENT AND HIGH TECH
Activităţi de servicii în tehnologia informaţiei
Computer programming, consultancy and related activities

Microîntreprinderi
Very small companies

2. CLOUDBASE SOLUTIONS SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ion Vidu Nr.3 Ap.2 CAM 2 Activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)
Tel.: 0727 200 799 Custom software activities(software-oriented client)
E-mail: info@cloudbasesolutions.com
Web: www.cloudbasesolutions.com

3. SRB SOFTWARE & CONSULTING SRL

Adresa: Timişoara, Str. Salcâmilor Nr.8 Activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei


Tel.: 0356 009 776 Information technology consultancy activities
E-mail: office@srb-consulting.ro
Web: www.srb-consulting.ro

Activităţi ale portalurilor web, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe
Data processing, hosting and related activities; web portals

Întreprinderi mari
Large companies

1. DATAGROUP-INT SRL

Adresa: Timişoara, Str. Bucovina Nr.59D Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe
Tel.: 0256 490 512 Fax: 0256 490 344 Data processing, web pages and related activities taking
E-mail: office@datagroup.ro
Web: www.datagroup.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. IT EXPERTS SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ion Luca Banateanu Nr.16, Ap.4 Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe
Tel.: 0356 100 442; 0784 247 002 Fax: 0356 100 443 Data processing, web pages and related activities taking
E-mail: office@it-experts.ro
Web: www.it-experts.ro

2. LIPO-DATA SRL

Adresa: Timişoara, Str. Bogdăneştilor Nr.6A Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe
Tel.: 0256 474 455; 0730 766 476 Data processing, web pages and related activities taking
E-mail: info@lipodata.com
Web: www.lipodata.de

3. AMETRAS DOCUMENTS SRL

Adresa: Timişoara, Str. Macilor Nr.9 Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe
Tel.: 0356 410171; 0732 555 444 Data processing, web pages and related activities taking
E-mail: documents@ametras.com
Web: www.ametras.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH


RESEARCH , DEVELOPMENT AND HIGH TECH
Activităţi ale portalurilor web, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe
Data processing, hosting and related activities; web portals

Microîntreprinderi
Very small companies

1. VR-NET SRL

Adresa: Timişoara, Str. Lunei Bl. L34 Ap.6 Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe
Tel.: 0722 275 637 Data processing, web pages and related activities taking
E-mail: fldragan@gmail.com

2. PRESSLABS SRL

Adresa: Timişoara, Spl. Tudor Vladimirescu nr.12 ap.3 Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe
Tel.: 0356 806 491; 0740 023 583 Data processing, web pages and related activities taking
E-mail: ping@presslabs.com
Web: www.presslabs.com

3. TETOR SRL

Adresa: Timişoara, Calea Aradului Nr.41-43 Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe
Tel.: 0722 971 201 Data processing, web pages and related activities taking

Cercetare-dezvoltare în ştiinţe naturale şi inginerie


Research and experimental development on natural sciences and engineering

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. CMED SRL

Adresa: Timişoara, Str. Coriolan Brediceanu Nr.10, CBC Birou M6 Cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie
Tel.: 0356 433 902 Fax: 0356 004 364 Research and development on natural sciences and engineering
E-mail: contact_ro@cmedresearch.com
Web: www.cmedresearch.com

2. INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU ELECTROCHIMIE ŞI


MATERIE CONDENSATĂ – INCEMC TIMIŞOARA

Adresa: Timişoara, Str. Dr. Aurel Paunescu Podeanu Nr.144 Cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie
Tel.: 0256 222 119 Fax: 0256 201 382 Research and development on natural sciences and engineering
E-mail: incemc@incemc.ro
Web: www.incemc.ro

3. INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE ÎN SUDURA SI ÎNCERCARI DE


MATERIALE – ISIM TIMIŞOARA

Adresa: Timişoara, B-dul Mihai Viteazu Nr.30 Cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie
Tel.: 0256 491 831 Fax: 0256 492 797 Research and development on natural sciences and engineering
E-mail: isim@isim.ro
Web: www.isim.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI HIGH TECH


RESEARCH , DEVELOPMENT AND HIGH TECH
Cercetare-dezvoltare în ştiinţe naturale şi inginerie
Research and experimental development on natural sciences and engineering
Întreprinderi mici
Small companies

1. CLINICAL TRIAL CENTER SRL

Adresa: Timişoara, Calea Martirilor 1989 Nr.50 Cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie
Tel.: 0356 101 637 Fax: 0356 101 513 Research and development on natural sciences and engineering
E-mail: info@clinicaltrial.ro
Web: www.clinicaltrial.ro

2. PIERREL RESEARCH ROMÂNIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. Albinelor Nr.114/A, MANSARDA Cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie
Tel.: 0256 207 271 Fax: 0256 207 273 Research and development on natural sciences and engineering
E-mail: office.romania@pierrel-research.com
Web: www.pierrel-research.com

3. EUROFINS AGROSCIENCE SERVICES SRL

Adresa: Timişoara, Str. Acad. Petre P. Negulescu Nr.1 Cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie
Tel.: 0256 282 920 Fax: 0256 282 920 Research and development on natural sciences and engineering
E-mail: IoanPet@eurofins.com
Web: www.eurofins.com
Microîntreprinderi
Very small companies

1. SSS CLINICAL RESEARCH SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ivanovici D. Mendeleev Nr.1/B Cercetare-dezvoltare în biotehnologie


Tel.: 0256 210 228 Fax: 0256 457 180 Research and development on biotechnology
E-mail: info@cro-sss.ro
Web: www.cro-sss.de

2. ELKIM SPECIAL SRL

Adresa: Timişoara, Str. Constantin Cel Mare Nr.21 Ap.1 Cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie
Tel.: 0256 244 379 Fax: 0256 244 379 Research and development on natural sciences and engineering

3. TREND INNOVATION SRL

Adresa: Timişoara, Str. Enric Baader Nr.1 Ap.20 Cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie
Tel.: 0745 327 417 Research and development on natural sciences and engineering

Cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste


Research and development on social sciences and humanities
Microîntreprinderi
Very small companies

1. BANAT ARCHAEOSAVE SRL

Adresa: Timişoara, Str. Paris Nr.2A, CAM. 403 Cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste
Tel.: 0256 294 711 Fax: 0256 293 125 Research and development on social sciences and humanities

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Extracţia pietrei, nisipului şi argilei
Extraction of stone, sand and clay

Întreprinderi mici
Small companies

1. TOP AGREGATE PRODUCTION SRL

Adresa: Timişoara, Str. Gheorghe Cotosman Nr.27 CAMERA 1 Extracţia pietrişului şi nisipului; extracţia argilei şi caolinului
Tel.: 0256 201 322 Fax: 0256 201 085 Extraction of stone, sand, clay and kaolin
E-mail: office@topagregate.ro
Web: www.topagregate.ro

2. DAMINIX SRL

Adresa: Lugoj, Str. Ion Neculce Nr.22 Extracţia pietrişului şi nisipului; extracţia argilei şi caolinului
Tel.: 0256 356 237 Fax: 0256 356 237 Extraction of stone, sand, clay and kaolin

3. EDILCOGE SRL

Adresa: Lugoj, Str. Tesătorilor Nr.17, Camera 5 Extracţia pietrişului şi nisipului; extracţia argilei şi caolinului
Tel.: 0256 355 407 Fax: 0256 355 328 Extraction of stone, sand, clay and kaolin

Microîntreprinderi
Very small companies

1. BASALT CARIERE SRL

Adresa: Timişoara, Str. Liviu Rebreanu Nr.125 Camera 3 Extracţia pietrei ornamentale şi a pietrei pentru construcţii, extracţia
Tel.: 0256 204 907 Fax: 0256 204 900 pietrei calcaroase, ghipsului, cretei şi a ardeziei
E-mail: info@basalt.ro Extraction of ornamental and building stone, mining of limestone,
Web: www.basalt.ro gypsum, chalk and slate

2. GAVOPAR SRL

Adresa: Gavojdia, Nr.310/1E Extracţia pietrişului şi nisipului; extracţia argilei şi caolinului


Tel.: 0741 330 433 Extraction of stone, sand, clay and kaolin
E-mail: parabelumcompany@yahoo.com

3. TRANS KATRIN G.E. SRL

Adresa: Timişoara, Str. Holdelor Nr.25 Bl.A7 Sc.C Ap.4 Extracţia pietrişului şi nisipului; extracţia argilei şi caolinului
Tel.: 0256 430 800; 0729 806 166 Extraction of stone, sand, clay and kaolin

Activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului brut şi gazelor naturale


Service activities related to crude oil and natural gas extraction

Întreprinderi mici
Small companies

1. G & G CA. BO. CONSULTING SRL

Adresa: Timişoara, Str. Martin Luther Nr.2 Activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului brut şi gazelor naturale
Tel.: 0256 432 102 Fax: 0256 432 102 Support activities for petroleum and natural gas extraction
E-mail: info@gegcabo.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY
Web: www.gegcabo.ro

INDUSTRIE
INDUSTRY
Activităţi de servicii anexe pentru extracţia mineralelor
Service activities related to mineral extraction

Întreprinderi mici
Small companies

1. TURISM ŞI TRATAMENT AQVA SRL CALACEA

Adresa: Calacea Activităţi de servicii anexe pentru extracţia mineralelor


Tel.: 0256 379 612 Fax: 0256 379 560 Other mining and quarrying n.c.a
E-mail: office@calaceabai.ro
Web: www.calaceabai.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. TECNO BETON AGREGATI SRL

Adresa: Timişoara, Str. Colonel I. Enescu Nr.1, Camera 6/B Activităţi de servicii anexe pentru extracţia mineralelor
Tel.: 0256 499 959 Other mining and quarrying n.c.a

Producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produselor din carne


Production, processing and preserving of meat and meat products

Întreprinderi mari
Large companies

1. AGIL SRL

Adresa: Timişoara, Calea Torontalului DN 6 KM 564+600 STG Prelucrarea şi conservarea cărnii


Tel.: 0256 248 035 Fax: 0256 248 033 Processing and preserving of meat
E-mail: office@agil.ro
Web: www.agil.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. FEMADAR SRL

Adresa: Giroc, Str. Gloria Nr.4 Prelucrarea şi conservarea cărnii


Tel.: 0256 293 068 Processing and preserving of meat
E-mail: buiu_mirela@yahoo.com

2. EUROPEAN INSIDE JOBS SRL

Adresa: Gataia, Str. Înfrăţirii Nr.105 Prelucrarea şi conservarea cărnii


Tel.: 0356 405 051 Processing and preserving of meat
E-mail: simona_puiulet@yahoo.com

3. S.M.D. MEAT COMPANY SRL

Adresa: Timişoara, Str. Stelelor Nr.12 Bl.17 Sc.A Ap.15 Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasare)
Tel.: 0725 550 113 Production of meat and poultry meat products
E-mail: smd_company@ymail.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produselor din carne
Production, processing and preserving of meat and meat products

Întreprinderi mici
Small companies

1. SEB INTERNATIONAL SRL

Adresa: Timişoara, Str. Paul Chinezu Nr.7 Ap.2 Prelucrarea şi conservarea cărnii
Tel.: 0356 444 794; 0726 595 612 Fax: 0356 444 794 Processing and preserving of meat

2. OVI PRODEX SRL

Adresa: Liebling, Nr.464 Prelucrarea şi conservarea cărnii


Tel.: 0256 396 970; 0256 396 969 Fax: 0256 396 969 Processing and preserving of meat
E-mail: oviprodex@yahoo.com
Web: www.oviprodex.ro

3. GERMANU PROD CARN SRL

Adresa: Timişoara, Str. Gheorghe Ranetti Nr.39 Ap.1 Prelucrarea şi conservarea cărnii
Tel.: 0725 922 072 Fax: 0256 444 409 Processing and preserving of meat
E-mail: germanuprodcarn@yahoo.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. PUIUL MOC SRL

Adresa: Timişoara, Str. Polona Nr.2 Prelucrarea şi conservarea cărnii de pasăre


Tel.: 0745 507 381 Processing and preserving of poultry meat

2. VORREI ANDRI POPA SRL

Adresa: Timişoara, Str. Luncani Nr.51 Prelucrarea şi conservarea cărnii


Tel.: 0256 288 167 Processing and preserving of meat
E-mail: andrea74eva@yahoo.com

3. LA SANDU SRL

Adresa: Timişoara, Str. Horia Nr.59 Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)
Tel.: 0256 472 873 Production of meat and poultry meat products

Prelucrarea şi conservarea peştelui, crustaceelor şi molustelor


Processing and preserving of fish, crustaceans and molluscs

Întreprinderi mici
Small companies

1. SABIKO-IMPEX SRL

Adresa: Remetea Mare, CF2179 Prelucrarea şi conservarea peştelui, crustaceelor şi moluştelor


Tel.: 0256 230 056 Fax: 0256 230 057 Processing and preserving of fish, crustaceans and molluscs
E-mail: office@sabiko.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY
Web: www.sabiko.ro
INDUSTRIE
INDUSTRY
Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor
Processing and preserving of fruit and vegetables

Microîntreprinderi
Very small companies

1. KOSSI-ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. G-ral Ion Dragalina Nr.23, Corp A Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor n.c.a.
Tel.: 0722 789 800; 0256 221 168 Fax: 0256 221 168 Processing and preserving of fruit and vegetables n.c.a

Fabricarea uleiurilor şi a grăsimilor vegetale şi animale


Vegetable oils and fats industry

Întreprinderi mici
Small companies

1. TRIOS SRL

Adresa: Lugoj, Str. Buziaşului Nr.36J Fabricarea margarinei şi a altor produse comestibile similare
Tel.: 0256 359 667; 0256 350 267 Fax: 0256 350 268 Manufacture of margarine and similar edible fats
E-mail: marketing@eurocas.ro
Web: www.eurocas.ro

2. MARGARITA SRL

Adresa: Lugoj, Str. Buziaşului Nr.36J Fabricarea margarinei şi a altor produse comestibile similare
Tel.: 0256 350 267; 0256 359 667 Fax: 0256 350 268 Manufacture of margarine and similar edible fats
E-mail: office@eurocas.ro
Web: www.eurocas.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. COM BIODIESEL SRL

Adresa: Lovrin, Nr.766/A Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor


Tel.: 0722 125 445; 0256 381 073 Manufacture of oils and fats

Fabricarea produselor lactate


Dairies industry

Întreprinderi mari
Large companies

1. ICE DYP BALAS SRL

Adresa: Carpinis, Str. A VI-A Nr.69 Fabricarea îngheţatei


Tel.: 0256 365 440 Fax: 0256 365 439 Manufacture of ice-cream
E-mail: office@icedyp.ro
Web: www.inghetata.icedyp.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea produselor lactate
Dairies industry

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. SIMULTAN SRL

Adresa: Făget, Str. STADIONULUI Nr.1 Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor


Tel.: 0256 212 036 Fax: 0256 212 036 Dairies and cheese manufacture
E-mail: office@simultan.ro
Web: www.simultan.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. CANAMAR SRL

Adresa: Masloc, Nr.68 Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor


Tel.: 0256 231 256; 0745 515 920 Fax: 0256 231 256 Dairies and cheese manufacture
E-mail: canamar.lactate@gmail.com

Fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi produselor din amidon


Manufacture of grain mill products, starches and starch products

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. CAN-LEO SRL

Adresa: Jimbolia, Str. ION SLAVICI Nr.106 Fabricarea produselor de morărit


Tel.: 0256 362 003 Fax: 0256 362 003 Manufacture of grain mill products
E-mail: leontemarcela@yahoo.com

Întreprinderi mici
Small companies

1. GRACE COMPANY SRL

Adresa: Lugoj, Str. C.MUNTEANU Nr.12 Fabricarea produselor de morărit


Tel.: 0256 357 650; 0744 560 679 Manufacture of grain mill products

Microîntreprinderi
Very small companies

1. HUSTI SRL

Adresa: Sag, Str. XI Nr.25 Fabricarea produselor de morărit


Tel.: 0256 154 981; 0745 604 211 Manufacture of grain mill products

2. BORTSCHER SRL

Adresa: Periam, STR. TEILOR Nr.1 Fabricarea produselor de morărit


Tel.: 0256 375 028 Manufacture of grain mill products

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi produselor din amidon
Manufacture of grain mill products, starches and starch products

Microîntreprinderi
Very small companies

3. IVOJIMA INVEST SRL

Adresa: Cenei, Nr.368 Fabricarea produselor de morărit


Tel.: 0730 480 754; 0256 366 178 Manufacture of grain mill products

Fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase


Manufacture of bread and flour products

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. CODRINA SRL

Adresa: Timişoara, Str. Simion Barnuţiu Nr.5 Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de
Tel.: 0256 431 888 Fax: 0256 431 626 patiserie
E-mail: info@cofetariacodrina.ro Manufacture of bread, making cakes and fresh pastry
Web: www.cofetariacodrina.ro

2. PROSPERO SRL

Adresa: Timişoara, Str. Luncani Nr.24 Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de
Tel.: 0256 219 644 Fax: 0256 294 286 patiserie
E-mail: contact@prospero.tm.ro Manufacture of bread, making cakes and fresh pastry
Web: www.prospero.tm.ro

3. LAZIOVA SRL

Adresa: Jimbolia, Str. Moşilor Nr.1/C Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de
Tel.: 0256 362 003 Fax: 0256 362 003 patiserie
Manufacture of bread, making cakes and fresh pastry

Întreprinderi mici
Small companies

1. BISCOTTO SRL

Adresa: Sânmihaiu Român, Nr.526A Fabricarea biscuiţilor şi pişcoturilor; fabricarea prăjiturilor şi a


Tel.: 0256 364 817 Fax: 0256 364 816 produselor conservate de patiserie
E-mail: office.biscotto@yahoo.com Manufacture of bread; manufacture of fresh pastry goods and cakes

2. ARARESH PAN SRL

Adresa: Săcălaz, Nr.367/A Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de


Tel.: 0728 642 190 patiserie
Manufacture of bread, making cakes and fresh pastry

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase
Manufacture of bread and flour products

Întreprinderi mici
Small companies

3. NOVAPANE SRL

Adresa: Ghiroda, Str. Brates Nr.13/B Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de
Tel.: 0256 289 642 Fax: 0256 292 375 patiserie
E-mail: office@novapane.ro Manufacture of bread, making cakes and fresh pastry
Web: www.novapane.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. BEST PARTS SOLUTION SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. Wolfgang Amadeus Mozart Nr.24 Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de
Tel.: 0256 708 293 Fax: 0256 708 293 patiserie
E-mail: office@bpsromania.com Manufacture of bread, making cakes and fresh pastry
Web: www.bpsromania.com

2. ALEX & MIHAELA SRL

Adresa: Duboz, Nr.69 Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de


Tel.: 0724 063 093 patiserie
Manufacture of bread, making cakes and fresh pastry

3. VICEP SRL

Adresa: Săcălaz, Str. III-A Nr.205 Fabricarea biscuiţilor şi pişcoturilor; fabricarea prăjiturilor şi a
Tel.: 0256 367 461 Fax: 0256 367 461 produselor conservate de patiserie
Manufacture of bread; manufacture of fresh pastry goods and cakes

Fabricarea altor produse alimentare


Other food products manufacture

Întreprinderi mici
Small companies

1. MIDANIF SRL

Adresa: Carpinis, Str. A-XIV-A Nr.40 Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase
Tel.: 0256 365 446 Fax: 0256 365 446 Manufacture of cocoa, chocolate and sugar confectionery
E-mail: office@midanif.ro
Web: www.midanif.ro

2. BEST NUTS SRL

Adresa: Moşnita Nouă, HALA DEPOZIT MARFURI A1 Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.
Tel.: 0256 224 334 Fax: 0256 224 335 Manufacture of other food products
E-mail: office@bestnuts.ro
Web: www.bestnuts.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea altor produse alimentare
Other food products manufacture

Microîntreprinderi
Very small companies

1. L.S. MARLEN SRL

Adresa: Timişoara, DN 6 KM 560+800 M STANGA Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase
Tel.: 0256 294 946 Fax: 0256 294 947 Manufacture of cocoa, chocolate and sugar confectionery
E-mail: lsmarlen@yahoo.com

2. EDISON SRL

Adresa: Timişoara, Str. Mitropolit Varlaam Nr.5, Ap.3 Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.
Tel.: 0256 497 408 Manufacture of other food products

Fabricarea băuturilor
Beverages manufacture

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. CRAMELE RECAS SA

Adresa: Recaş, COMPLEXUL DE VINIFICATIE Fabricarea vinurilor din struguri


Tel.: 0256 330 100; 0256 330 532 Fax: 0256 330 241 Manufacture of wine from grapes
E-mail: office@recaswine.ro
Web: www.recaswine.ro

2. TIOSS COMMERCE SRL

Adresa: Dumbraviţa, Nr.50 Producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice; producţia de ape minerale
Tel.: 0256 284 565 Fax: 0256 284 567 şi alte ape îmbuteliate
E-mail: office@tioss.ro Production of soft drinks, production of mineral water and other bottled
Web: www.tioss.ro water

3. PHOENIX SA

Adresa: Timişoara, DIVIZIA 9 CAVALERIE Nr.68 Producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice; producţia de ape minerale
Tel.: 0256 321 441 Fax: 0256 321 442 şi alte ape îmbuteliate
E-mail: office@phoenix-buzias.ro Production of soft drinks, production of mineral water and other bottled
Web: www.apabuzias.ro water

Întreprinderi mici
Small companies

1. VIGNA SRL

Adresa: Petrovaselo, Nr.230 Fabricarea vinurilor din struguri


Tel.: 0256 307 048 Fax: 0256 307 049 Manufacture of wine from grapes
E-mail: petrovaselo@petrovaselo.com
Web: www.petrovaselo.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea băuturilor
Beverages manufacture

Întreprinderi mici
Small companies

2. APOLLINI COMPANY SRL

Adresa: Timişoara, Calea Aradului KM 3 Producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice; producţia de ape minerale
Tel.: 0256 2155 00 Fax: 0256 214 086 şi alte ape îmbuteliate
E-mail: office@perenna.ro Production of soft drinks, production of mineral water and other bottled
Web: www.perennapremier.ro water

Microîntreprinderi
Very small companies

1. A.V.G. COMPANY SRL

Adresa: Timişoara, Aleea Hotinului Nr.11 Ap.8 Producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice; producţia de ape minerale
Tel.: 0744 287 659; 0745 162 223 şi alte ape îmbuteliate
Production of soft drinks, production of mineral water and other bottled
water

Pregătirea fibrelor şi filarea fibrelor textile


Fabrics production

Întreprinderi mici
Small companies

1. FI-RI VIGONIA SA

Adresa: Timişoara, Calea Aradului Nr.48/A Pregătirea fibrelor şi filarea fibrelor textile
Tel.: 0256 283 824 Fax: 0256 444 219 Preparation and spinning of textile fibers
E-mail: firi@firivigonia.ro
Web: www.firivigonia.ro

2. UNIUNEA TEHNOLOGIILOR TEXTILE SRL

Adresa: Timişoara, Calea Aradului Nr.48 Pregătirea fibrelor şi filarea fibrelor textile
Tel.: 0256 244 806 Fax: 0256 226 908 Preparation and spinning of textile fibers
E-mail: office@utt-yarns.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. HERBRETEX-TIM SRL

Adresa: Timişoara, Str. BOJINCA Nr.2 Producţia de ţesături


Tel.: 0256 493 457 Fax: 0256 216 196 Fabrics production
E-mail: herbretex@gmail.com
Web: www.herbretex.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Producţia de ţesături
Textiles finishing

Microîntreprinderi
Very small companies

1. RAVATEXI SRL

Adresa: Timişoara, Str. VASILE LUCACI Nr.14,Sc.B Ap.9 Producţia de ţesături


Tel.: 0256 434 788 Fax: 0256 434 788 Fabrics production

Finisarea materialelor textile


Textiles finishing

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. INTERCOLOR SRL

Adresa: Timişoara, Calea SAGULUI DN 59, KM 7 + 550 DREAPTA Finisarea materialelor textile
Tel.: 0256 289 364; 0256 291 280; 0256 291 081 Fax: 0256 285 517 Textile finishing
E-mail: office@intercolor.ro
Web: www.intercolor.ro

Fabricarea altor articole textile


Other textiles manufacture

Întreprinderi mari
Large companies

1. JOHNSON CONTROLS FABRICS ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Calea SAGULUI Fabricarea altor articole textile n.c.a.


Tel.: 0356 433 821 Fax: 0356 179 634 Other textiles manufacture
E-mail:
Web: www.johnsoncontrols.ro

2. TRIMSOL ROMÂNIA SRL

Adresa: Făget, Drumul GLADNEI Nr.16, Fabricarea de articole tehnice şi industriale din textile
Tel.: 0256 307 184 Fax: Manufacture of other technical and industrial textiles
E-mail: info@trimsol.ro
Web:

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. INTER-SPITZEN SRL

Adresa: Lugoj, TAPIEI Nr.47-49 Fabricarea altor articole textile n.c.a.


Tel.: 0256 358 901 Fax: 0256 351 487 Other textiles manufacture
E-mail: inter@inter-spitzen.ro
Web: www.inter-spitzen.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea altor articole textile
Other textiles manufacture

Întreprinderi mici
Small companies

1. F.M.G. ROMANIA SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. GRAMMA Nr.8/10 Fabricarea altor articole textile n.c.a.
Tel.: 0256 305 698; 0356 437 660 Fax: 0256 303 045 Other textiles manufacture
E-mail: info@fmgromania.ro
Web: www.fmgromania.ro

2. BUMERANG SRL

Adresa: Remetea Mare, Sos. TIMIŞOARA-LUGOJ,DN NR.6,LA KM.11+10 Fabricarea de articole confecţionate din textile (cu excepţia
Nr.KM.546, îmbrăcămintei şi lenjeriei de corp)
Tel.: 0256 230 011; 0722 205 997 Fax: 0256 230 011 Manufacture of made-up textile articles (except clothing and underwear)
E-mail: office@bumerangtm.ro
Web: www.bumerangtm.ro

3. INCA TEX SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. URANUS Nr.14 Fabricarea de articole confecţionate din textile (cu excepţia
Tel.: 0745 521 288 Fax: îmbrăcămintei şi lenjeriei de corp)
E-mail: sales@incatex.ro Manufacture of made-up textile articles (except clothing and underwear)
Web: www.incatex.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. MOUSQUETAIRES SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. URANUS Nr.14 Fabricarea de articole confecţionate din textile (cu excepţia
Tel.: 0256 274 583 Fax: 0256 274 583 îmbrăcămintei şi lenjeriei de corp)
E-mail: mousquetaires@clicknet.ro Manufacture of made-up textile articles (except clothing and underwear)

2. SANDRETEX SRL

Adresa: Moşniţa Nouă, MOŞNIŢA NOUĂ Nr.657 Fabricarea altor articole textile n.c.a.
Tel.: 0256 209 050 Fax: 0256 209 050 Other textiles manufacture
E-mail: sandretex_2004@yahoo.com
Web: www.broderiesandretex.ro

3. RAD PRINT SRL

Adresa: Timişoara, Str. CIPRIAN PORUMBESCU Nr.111, Ap.5 Fabricarea altor articole textile n.c.a.
Tel.: 0356 454 330 Fax: 0256 210 204 Other textiles manufacture
E-mail: raduprint@yahoo.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, cu excepţia articolelor din blană
Manufacture of wearing apparel, except fur items

Întreprinderi mari
Large companies

1. COTTONTEX SRL

Adresa: Timişoara, Calea Stan Vidrighin Nr.18 Fabricarea de articole de lenjerie de corp
Tel.: 0256 224 812 Fax: 0256 224 810 Underwear articles manufacture
E-mail: office@cottontex.ro
Web: www.cottontex.ro

2. MODA-TIM SA

Adresa: Chişoda, DN 59 KM 8+550 M STÂNGA Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)
Tel.: 0256 499012 Fax: 0256 490 190 Manufacture of made-up textile articles (except underwear)
E-mail: info@modatim.ro
Web: www.modatim.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. ESSEGI TEX SRL

Adresa: Deta, Str. Victoriei Nr.1 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)
Tel.: 0256 390 711 Fax: 0256 390 953 Manufacture of made-up textile articles (except underwear)
E-mail: marianaessegitex@yahoo.com

2. SHIREEN FASHION SRL

Adresa: Timişoara, Str. Penes Curcanul Nr.6 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele
Tel.: 0356 102 344 Fax: 0356 102 476 Leather wearing apparel
E-mail: shireenfashion@astralnet.ro

3. PROCOSFIN COMP SRL

Adresa: Timişoara, Str. Moise Dobosan Nr.17 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)
Tel.: 0256 474 723 Fax: 0256 474 723 Manufacture of made-up textile articles (except underwear)
E-mail: fanylux@astralnet.ro
Web: www.fanylux.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. COLAJ DESIGN SRL

Adresa: Timişoara, Str. Liviu Rebreanu Nr.2/4/A, Bl.B10 Sc.B Ap.3 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)
Tel.: 0256 288 840 Fax: 0256 288 840 Manufacture of made-up textile articles (except underwear)
E-mail: office@colaj-design.ro
Web: www.colaj-design.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, cu excepţia articolelor din blană
Manufacture of wearing apparel, except fur items

Întreprinderi mici
Small companies

2. GINETTE SRL

Adresa: Timişoara, Calea Şagului Nr.169 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)
Tel.: 0256 285 122 Fax: 0256 300 001 Manufacture of made-up textile articles (except underwear)
E-mail: office@ginette.ro
Web: www.ginette.ro

3. CONTROLLO TAGLIO SRL

Adresa: Timişoara, Str. Simion Barnutiu Nr.13, Birou 4 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)
Tel.: 0256 292 645; 0256 490 640 Fax: 0256 292 645 Manufacture of made-up textile articles (except underwear)
E-mail: lpclivia@yahoo.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. CONFETESS SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ion Roata Nr.45 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)
Tel.: 0256 227 408; 0256 218 600 Fax: 0256 227 408 Manufacture of made-up textile articles (except underwear)
E-mail: info@confetess.ro

2. ARTICA SRL

Adresa: Timişoara, Str. Stuparilor Nr.37/B Fabricarea de articole de îmbrăcăminte pentru lucru
Tel.: 0256 210 262 Fax: 0256 213 521 Manufacture of workwear
E-mail: artica2009@yahoo.com
Web: www.artica.ro

3. UNDERGROUND LAND SRL

Adresa: Jebel, Nr.192 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte şi accesorii n.c.a.


Tel.: 0728 939 756, 0722 200 002 Other wearing apparel manufacture and accesories

Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte prin tricotare sau croşetare


Manufacture of knitted and crocheted apparel

Microîntreprinderi
Very small companies

1. TIMIOR COLLANT SRL

Adresa: Timişoara, Str. Macilor Nr.1 Fabricarea prin tricotare sau croşetare a ciorapilor şi articolelor de
Tel.: 0256 400322 Fax: 0256 400321 galanterie
E-mail: timior@cucituracollant.com Manufacture of knitted and crocheted hosiery and hosiery

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte prin tricotare sau croşetare
Manufacture of knitted and crocheted apparel

Microîntreprinderi
Very small companies

2. NEW TRICOT SRL

Adresa: Timişoara, Calea Torontalului Fabricarea prin tricotare sau croşetare a altor articole de îmbrăcăminte
Tel.: 0752 199 994 Manufacture of other knitted and crocheted apparel

3. RUCK TRICOT SRL

Adresa: Ghiroda, Str. Parâng Nr.1 Fabricarea prin tricotare sau croşetare a altor articole de îmbrăcăminte
Manufacture of other knitted and crocheted apparel

Tăbăcirea şi finisarea pieilor; Fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie şi a articolelor de harnasament;


prepararea şi vopsirea blănurilor
Tanning and dressing of leather, manufacture of luggage, handbags and harnessitems, dressing and dyeing
of fur

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. WALLETMOMO SRL

Adresa: Făget, Str. Lugojului Nr.22, CAMERA 1 Fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie şi a articolelor de
Tel.: 0755 050 514 harnasament
Manufacture of luggage and leather harness and articles

Întreprinderi mici
Small companies

1. CHICO 2002 SRL

Adresa: Făget, Drumul GLADNEI Nr.3 Fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie şi a articolelor de
Tel.: 0256 320 094, 0745 197 748 harnasament
Manufacture of luggage and leather harness and articles

Microîntreprinderi
Very small companies

1. DAVID & CIOCAN SRL

Adresa: Lugoj, Str. Timişorii Nr.125, Sc.B Ap.1/A Fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie şi a articolelor de
Tel.: 0720 045 503 harnasament
Manufacture of luggage and leather harness and articles

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea încălţămintei
Footwear manufacture

Întreprinderi mari
Large companies

1. ACELLUM SRL

Adresa: Timişoara, Calea Buziaşului Nr.11 Fabricarea încălţămintei


Tel.: 0256 240 977; 0256 291 604 Fax: 0256 291 605 Footwear manufacture
E-mail: secretariat@acellum.ro
Web: www.acellum.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. RIEKER ROMANIA SRL

Adresa: Lugoj, Str. Timişorii Nr.139 Fabricarea încălţămintei


Tel.: 0256 359 228 Fax: 0256 359 226 Footwear manufacture
E-mail: h.sabau@rieker.net
Web: www.rieker.com

2. JOMO THERMOMOLDING SRL

Adresa: Timişoara, Str. Sulina Nr.22 Fabricarea încălţămintei


Tel.: 0256 308 700 Fax: 0256 308 701 Footwear manufacture
E-mail: office@jomo-online.ro
Web: www.jomo-online.com

3. CFS-COMPONENTS FOR SHOES SRL

Adresa: Chişoda, DN 59 KM 8+550M STANGA Fabricarea încălţămintei


Tel.: 0256 249 589 Fax: 0256 249 588 Footwear manufacture
E-mail: cfs_romania@hotmail.com

Întreprinderi mici
Small companies

1. CALZATURIFICIO TORRE SRL

Adresa: Lugoj, Str. 1 Mai Nr.6 Fabricarea încălţămintei


Tel.: 0740 090 580; 0256 329 058; 0256 337 687 Fax: 0256 328 370 Footwear manufacture
E-mail: torre@rdstm.ro

2. NEW ECLIPSA SHOES SRL

Adresa: Sânnicolau Mare, Str. Timişoara Nr.2/A. Sc.A Ap.4 Fabricarea încălţămintei
Tel.: 0357 434 914 Fax: 0357 434 914 Footwear manufacture
E-mail: info.neweclipsashoes@yahoo.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea încălţămintei
Footwear manufacture

Întreprinderi mici
Small companies

3. BIASIOTTO RO SRL

Adresa: Chişoda, DN 59 Fabricarea încălţămintei


Tel.: 0256 215 665; 0256 205 665; Fax: 0256 216 034 Footwear manufacture
E-mail: office@biasiotto.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. CONTACT SHOES SRL

Adresa: Sânnicolau Mare, Str. 16 Decembrie 1989 Nr.48 Fabricarea încălţămintei


Tel.: 0751 093 986 Footwear manufacture

2. TIMFIN SRL

Adresa: Buzias, Str. Principală Nr.200 Fabricarea încălţămintei


Tel.: 0256 307 144; 0256 321 340 Fax: 0256 321 341 Footwear manufacture
E-mail: dan@soara.ro

3. BERTOCOURI SRL

Adresa: Moşniţa Nouă, Nr.1001 Fabricarea încălţămintei


Tel.: 0256 393 258 Fax: 0256 393 268 Footwear manufacture
E-mail: daniela@bertocouri.com
Web: www.bertocouri.com

Tăierea şi rindeluirea lemnului


Wood cutting and planing

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. ILROM LEGNO SA

Adresa: Sânnicolau Mare, Str. Gării Nr.12 Tăierea şi rindeluirea lemnului


Tel.: 0256 372 400 Fax: 0256 370 613 Wood cutting and planing
E-mail: info@ilrom.com
Web: www.ilcam.com

2. PAMIRCO SRL

Adresa: Mănăştiur, Nr.105/A Tăierea şi rindeluirea lemnului


Tel.: 0256 325 831 Fax: 0256 325 831 Wood cutting and planing
E-mail: office@pamirco.com
Web: www.pamirco.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Tăierea şi rindeluirea lemnului
Wood cutting and planing

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

3. MINITEHNICUS SRL

Adresa: Făget, Drumul Gladnei Nr.19 Tăierea şi rindeluirea lemnului


Tel.: 0256 293 376; Fax: 0256 293 376 Wood cutting and planing
E-mail: minitehnicus@hotmail.com;

Întreprinderi mici
Small companies

1. NORDIK EXPRESS SRL

Adresa: Dudeştii Noi Tăierea şi rindeluirea lemnului


Tel.: 0256 378 361, 0745 525 203, 0745 663 162 Fax: 0256 378 361 Wood cutting and planing
E-mail: office@parchettimis.ro
Web: www.nordik-express.ro

2. CONSULT P.D. SRL

Adresa: Jena, Nr.150/B Tăierea şi rindeluirea lemnului


Tel.: 0256 286 003; 0724 166 356 Wood cutting and planing

3. MAGTOMVIC SRL

Adresa: Tomesti, Str. Principală Nr.52 Tăierea şi rindeluirea lemnului


Tel.: 0256 326 208; 0744 602 021 Fax: 0256 326 208 Wood cutting and planing
E-mail: magtomvic@yahoo.com
Web: www.magtomvic.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. WESTMIZER SRL

Adresa: Giarmata, Nr.952 Tăierea şi rindeluirea lemnului


Tel.: 0762 692 977 Wood cutting and planing
E-mail: tabreasilviu68@yahoo.com

2. GIAC FOREST SRL

Adresa: Făget, Str. Eftimie Murgu Nr.29 Tăierea şi rindeluirea lemnului


Tel.: 0723 047 193; 0256 320 903 Wood cutting and planing

3. SERGIU & BIANCA SRL

Adresa: Lugoj, Str. Cornet Bl.48 Sc.A Ap.20 Tăierea şi rindeluirea lemnului
Tel.: 0724 471 707 Wood cutting and planing

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea produselor din lemn, plută, paie şi din alte materiale vegetale
Manufacture of wood, cork, straw products and other vegetal materials

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. CARPAT STICKS SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ion Ionescu de la Brad Nr.15 Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie şi
Tel.: 0256 283 686; Fax: 0256 283 584 din alte materiale vegetale împletite
E-mail: commercial@carpatsticks.ro; daiana.apatean@carpatsticks.ro Manufacture of other wood products, manufacture of wood, cork, straw
Web: www.eurosticks.com products and other vegetal materials

2. TECLEM PROD SRL

Adresa: Făget, Str. Abatorului Nr.3 Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie şi
Tel.: 0256 320 275; 0729 980 291 Fax: 0256 307 160 din alte materiale vegetale împletite
E-mail: teclem.prod@yahoo.it Manufacture of other wood products, manufacture of wood, cork, straw
Web: www.teclem.com products and other vegetal materials

Întreprinderi mici
Small companies

1. TEHNICA-SCHWEIZ IMPEX SRL

Adresa: Voiteg Fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie, pentru construcţii


Tel.: 0256 392 577 Fax: 0356 819 913 Manufacture of builders carpentry and joinery
E-mail: info@tehnicas.ro
Web: www.tehnicas.ro; www.technika.ro

2. LEM TEK SRL

Adresa: Gataia, Str. Carpati Nr.103, Fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie, pentru construcţii
Tel.: 0256 410 304 Fax: 0256 410 304 Manufacture of builders carpentry and joinery
E-mail: lemtek@lemtek.ro
Web: www.lemtek.ro

3. ALTERNATIVA SRL

Adresa: Sânnicolau Mare, Drumul Garii Nr.5/B Fabricarea ambalajelor din lemn
Tel.: 0256 370 143; 0256 373 585 Manufacture of wood packaging

Microîntreprinderi
Very small companies

1. MOPAL INDUSTRY SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ciocîrliei Nr.27 Fabricarea ambalajelor din lemn


Tel.: 0724 496 532 Fax: Manufacture of wood packaging
E-mail: simona_puiulet@yahoo.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea produselor din lemn, plută, paie şi din alte materiale vegetale
Manufacture of wood, cork, straw products and other vegetal materials

Microîntreprinderi
Very small companies

2. FORMAG SRL

Adresa: Făget, Str. 1 MAI Nr.24 Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie şi
Tel.: 0256 324 450; 0730 487 046 din alte materiale vegetale împletite
E-mail: formag94@yahoo.com Manufacture of other wood products, manufacture of wood, cork, straw
products and other vegetal materials

3. UNIFORMWOOD SRL

Adresa: Gataia, Str. Avram Iancu Nr.12 Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie şi
din alte materiale vegetale împletite
Manufacture of other wood products, manufacture of wood, cork, straw
products and other vegetal materials

Fabricarea articolelor din hârtie şi carton


Manufacture of paper and cardboard articles

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. DS SMITH PACKAGING ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Calea Torontalului DN 6 KM 7 Fabricarea hârtiei şi cartonului ondulat şi a ambalajelor din hârtie şi
Tel.: 0256 308 981 Fax: 0256 308 980 carton
E-mail: office@scapackaging.ro; lorand.kasler@sca.com Paper and paperboard manufacture and packaging from paper and
Web: www.scapackaging.ro paperboard

Întreprinderi mici
Small companies

1. FACTO ITOBOXO SRL

Adresa: Timişoara, Calea Şagului DN 59 KM 5 DREAPTA Fabricarea hârtiei şi cartonului ondulat şi a ambalajelor din hârtie şi
Tel.: 0256 491 412; 0256 295 021 Fax: 0256 492 157 carton
E-mail: info@factoitoboxo.ro Paper and paperboard manufacture and packaging from paper and
Web: www.factoitoboxo.ro; www.simascat.it paperboard

2. GOERNER PACKAGING SRL

Adresa: Lugoj, Str. Ţesătorilor Nr.16, CORP A1 Fabricarea hârtiei şi cartonului ondulat şi a ambalajelor din hârtie şi
Tel.: 0356 430 730 Fax: 0356 430 731 carton
E-mail: office@goerner.ro Paper and paperboard manufacture and packaging from paper and
Web: www.goerner.ro; www.goerner-kartonagen.com paperboard

3. BOX ELYTE SRL

Adresa: Moşniţa Nouă, Nr.1001 Fabricarea hârtiei şi cartonului ondulat şi a ambalajelor din hârtie şi
Tel.: 0371 426 646 carton
E-mail: boxelyte.sales1@outlook.com Paper and paperboard manufacture and packaging from paper and
paperboard

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea articolelor din hârtie şi carton
Manufacture of paper and cardboard articles

Microîntreprinderi
Very small companies

1. M & V COMPANY SRL

Adresa: Timişoara, Str. Circumvalaţiunii Nr.67, Sc.C Ap.28 Fabricarea hârtiei şi cartonului ondulat şi a ambalajelor din hârtie şi
Tel.: 0256 225 998 Fax: 0256 225 998 carton
E-mail: office@mvcompany.ro Paper and paperboard manufacture and packaging from paper and
Web: www.mvcompany.ro paperboard

2. DESSERA NORTES SRL

Adresa: Timişoara, Str. 1 DECEMBRIE Nr.38 Ap.2 Fabricarea hârtiei şi cartonului ondulat şi a ambalajelor din hârtie şi
Tel.: 0256 378 181; 0723 563 070 Fax: 0256 378 239 carton
E-mail: office@dessera-nortes.ro Paper and paperboard manufacture and packaging from paper and
Web: www.dessera-nortes.ro paperboard

3. BLUNEX GRUP SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ionel Perlea Nr.10 Ap.30 Fabricarea altor articole din hârtie şi carton n.c.a.
Tel.: 0745 258 639; 0725 747 470 Fax: 0372 872 293 Manufacture of knitted and crocheted hosiery and hosiery
E-mail: office@blunex.ro;
Web: www.blunex.ro

Tipărire şi activităţi de servicii conexe tipăririi


Printing and service activities related to printing

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. GRAFOPRINT SRL

Adresa: Chişoda, DN 59, KM 8+550 Alte activităţi de tipărire n.c.a.


Tel.: 0256 292 615 Fax: 0256 292 768 Other printing activities n.c.a
E-mail: grafoprint@grafoprint.ro
Web: www.grafoprint.ro

2. IMPRIMERIA MIRTON SRL

Adresa: Timişoara, Str. Samuil Micu Nr.7 Alte activităţi de tipărire n.c.a.
Tel.: 0256 272 926; 0256 225 684 Fax: 0256 208 924 Other printing activities n.c.a
E-mail: mirton@mirton.ro
Web: www.mirton.ro

1. PRINTTECH SRL

Adresa: Timişoara, Str. Caras Nr.3 Alte activităţi de tipărire n.c.a.


Tel.: 0256 309 683 Fax: 0256 309 684 Other printing activities n.c.a
E-mail: emil@printtech.ro
Web: www.printtech.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Tipărire şi activităţi de servicii conexe tipăririi
Printing and service activities related to printing

Întreprinderi mici
Small companies

2. ARTPRESS SRL

Adresa: Timişoara, Str. P. Cermena Nr.1 Alte activităţi de tipărire n.c.a.


Tel.: 0256 293 975; 0256 293 809 Fax: 0256 293 975 Other printing activities n.c.a
E-mail: artpress@artpress.com.ro
Web: www.artpress.com.ro

3. DRUCK EXPERT SRL

Adresa: Ghiroda, Str. Calea Lugojului Nr.140/2 Alte activităţi de tipărire n.c.a.
Tel.: 0356 505 155 Fax: 0356 505 155 Other printing activities n.c.a
E-mail: office@druckexpert.ro
Web: www.druckexpert.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. TIPOCART SRL

Adresa: Timişoara, Str. Bucovinei Nr.11/A Alte activităţi de tipărire n.c.a.


Tel.: 0356 465 980 Fax: 0356 465 980 Other printing activities n.c.a

2. SIMBOL SRL

Adresa: Timişoara, Str. Alexandru Golescu Nr.22 Servicii pregătitoare pentru pretipărire
Tel.: 0256 203 870; 0722 646 100 Fax: 0256 221 412 Prepress Services
E-mail: simbol@simbol.ro
Web: www.simbol.ro

3. DUMIGRAF SRL

Adresa: Timişoara, Calea Stan Vidrighin Nr.12 Alte activităţi de tipărire n.c.a.
Tel.: 0256 457 531; 0731 930 800 Fax: 0256 457 531 Other printing activities n.c.a
E-mail: office@dumigraf.ro
Web: www.dumigraf.ro

Fabricarea produselor chimice de bază, a îngrăsămintelor şi produselor azotoase; fabricarea materialelor


plastice şi a cauciucului sintetic, în forme primare
Manufacture of basic chemicals, fertilizers and nitrogen compounds, manufacture of plastics and synthetic
rubber, in primary forms

Întreprinderi mari
Large companies

1. LINDE GAZ ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. Avram Imbroane Nr.9 Fabricarea gazelor industriale


Tel.: 0256 300 700 Fax: 0256 225 607 Industrial gases production
E-mail: office@ro.linde-gas.com
Web: www.linde-gas.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea produselor chimice de bază, a îngrăsămintelor şi produselor azotoase; fabricarea materialelor
plastice şi a cauciucului sintetic, în forme primare
Manufacture of basic chemicals, fertilizers and nitrogen compounds, manufacture of plastics and synthetic
rubber, in primary forms

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. FOAMOTIVE SRL

Adresa: Chişoda, DN 59 KM 8+550 STANGA Fabricarea materialelor plastice în forme primare


Tel.: 0356 409 030 Fax: 0356 409 029 Manufacture of plastics in primary forms
E-mail: foamarie@rdstm.ro; foamotive@rdstm.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. TROPAL ROMANIA SRL

Adresa: Chişoda, DN 59 KM 8+550M STANGA Fabricarea materialelor plastice în forme primare


Tel.: 0356 807 805 Fax: 0356 409 029 Manufacture of plastics in primary forms
E-mail: foamarie@rdstm.ro; foamotive@rdstm.ro

2. COROZIN SRL

Adresa: Timişoara, Str. Cluj Nr.5 Ap.5 Fabricarea altor produse chimice anorganice, de bază
Tel.: 0256 291 220; 0256 492 732 Fax: 0256 492 732 Manufacture of other nonrganic basic chemicals
E-mail: corozin.corozin@yahoo.com

3. PANETONE SRL

Adresa: Timişoara, Str. Nicolae Iliesu Nr.10. Ap.2 Fabricarea altor produse chimice organice, de bază
Tel.: 0256 201 306 Fax: 0256 201 306 Manufacture of other organic basic chemicals
E-mail: office@panetone-bionat.ro
Web: www.panetone-bionat.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. PERFECT BUSINESS ADMINISTRATION SRL

Adresa: Bucovaăţ, Nr.294 Fabricarea coloranţilor şi a pigmenţilor


Tel.: 0748 199 819 Manufacture of dyes and pigments
E-mail: dinu.luminita@gmail.com

2. BLUCIELO SRL

Adresa: Timişoara, Str. Berzei Nr.5 Fabricarea gazelor industriale


Tel.: 0256 489 120; 0726 814 912 Fax: 0256 489 120 Industrial gases production
E-mail: office@blucielo.ro

3. YUROPLAST SRL

Adresa: Timişoara, Str. Stan Vidrighin Nr.14-16 Fabricarea materialelor plastice în forme primare
Tel.: 0256 224 318 Manufacture of plastics in primary forms
E-mail: yuroplast@gmail.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea pesticidelor şi a altor produse agrochimice
Manufacture of pesticides and other agrochemical products

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. REDOXIM SRL

Adresa: Ghiroda, Calea Lugojului Nr.3 Fabricarea pesticidelor şi a altor produse agrochimice
Tel.: 0256 271 417 Fax: 0256 201 104 Manufacture of pesticides and other agrochemical products
E-mail: redoxim@redoxim.ro
Web: www.redoxim.ro

Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor


Manufacture of paints, varnishes, printing ink and mastic

Întreprinderi mari
Large companies

1. AZUR SA

Adresa: Timişoara, Str. Constructorilor Nr.1-3 Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor
Tel.: 0256 222 139 Fax: 0256 222 179 Manufacture of paints, varnishes, printing ink and mastic
E-mail: office@azur.ro
Web: www.azur.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. TIFEL SRL

Adresa: Giroc, Calea Timişorii Nr.10 Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor
Tel.: 0256 395 781 Fax: 0256 395 838 Manufacture of paints, varnishes, printing ink and mastic
E-mail: contact@tifel.ro
Web: www.tifel.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. EURO PAINT SRL

Adresa: Moşniţa Nouă, HALA 12 Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor
Tel.: 0256 203 968; 0744 707 345 Manufacture of paints, varnishes, printing ink and mastic
E-mail: florin.vasinca@gmail.com

2. MBM LENUX PROD SRL

Adresa: Timişoara, Str. Horia Nr. 30A Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor
Tel.: 0256 472 985, 0736 334 512 Fax: 0256 472 985 Manufacture of paints, varnishes, printing ink and mastic
E-mail: office@lenux.ro
Web: www.lenux.ro

3. CHEMICAL SYSTEM CORPORATION SRL

Adresa: Margina, Nr.63 Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor


Tel.: 0256 326 022 Fax: 0256 326 022 Manufacture of paints, varnishes, printing ink and mastic
E-mail: office.cscm@gmail.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere, cosmetice şi de parfumerie
Manufacture of soap, detergents and maintenance products, cosmetics and perfumery

Întreprinderi mari
Large companies

1. DETERGENTI SA

Adresa: Timişoara, Calea Stan Vidrighin Nr.5 Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere
Tel.: 0256 300 300 Fax: 0256300 400 Manufacture of soap, detergents and maintenance products, cosmetics
E-mail: gombos.d@pg.com; gogonia.r@pg.com and perfumery
Web: www.pg.com

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. TELLURIUM CHEMICAL CO SRL

Adresa: Timişoara, Str. Gării Nr.15 Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere
Tel.: 0256 494 629 Fax: 0256 300 073 Manufacture of soap, detergents and maintenance products, cosmetics
E-mail: office@glissando.ro and perfumery
Web: www.glissando.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. MOPEKA IMPEX SRL

Adresa: Timişoara, Str. Milos Cirneanski Nr.43 Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere
Tel.: 0256 293 200 Fax: 0256 293 201 Manufacture of soap, detergents and maintenance products, cosmetics
E-mail: office@mopeka.ro and perfumery
Web: www.mopeka.ro

2. EXHELIOS SRL

Adresa: Timişoara, Str. Martir Col. Uta Ioan Nr.3 Fabricarea parfumurilor şi a produselor cosmetice (de toaletă)
Tel.: 0256 472 213 Fax: 0256 473 112 Manufacture of perfumes and cosmetic products
E-mail: office@aliphia.ro
Web: www.aliphia.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ISO ACT SRL

Adresa: Timişoara, Str. Dorobanţilor Nr.3 Bl. D3 Sc.A Ap.22 Fabricarea parfumurilor şi a produselor cosmetice (de toaletă)
Tel.: 0256 200 354; 0256 201 123 Fax: 0256 219 641 Manufacture of perfumes and cosmetic products

2. MINTET-PELL SRL

Adresa: Timişoara, Str. Tebea Nr.30/A Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere
Tel.: 0744 392 289 Manufacture of soap, detergents and maintenance products, cosmetics
E-mail: liviu.popovici@mintetpell.ro and perfumery

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere, cosmetice şi de parfumerie
Manufacture of soap, detergents and maintenance products, cosmetics and perfumery

Microîntreprinderi
Very small companies

3. MB AMMODYTES SRL

Adresa: Orţişoara Fabricarea parfumurilor şi a produselor cosmetice (de toaletă)


Tel.: 0744 543 263 Manufacture of perfumes and cosmetic products

Fabricarea altor produse chimice


Manufacture other chemicals products

Întreprinderi mici
Small companies

1. NEWCO EQUIPMENT & CHEMICAL SRL

Adresa: Chişoda Fabricarea altor produse chimice n.c.a.


Tel.: 0256 393 623; 0256 393 626 Fax: 0256 393 626 Manufacture other chemicals products
E-mail: office@newco.ro
Web: www.newco.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. SETICO SRL

Adresa: Timişoara, Str. Campului Nr.62 Fabricarea altor produse chimice n.c.a.
Tel.: 0256 280 652; 0729 051 947; 0256 452 653 Fax: 0256 452 653 Manufacture other chemicals products
E-mail: serbanflorita@yahoo.com; chemical_florio@yahoo.com
Web: www.setico.ro

2. HEGROM SRL

Adresa: Timişoara, Str. Mistral Nr.6 Fabricarea altor produse chimice n.c.a.
Tel.: 0256 207 448 Fax: 0256 207 448 Manufacture other chemicals products
E-mail: office@hegrom.eu

Fabricarea produselor farmaceutice de bază


Manufacture of basic pharmaceutical products

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. B.BRAUN PHARMACEUTICALS SA

Adresa: Timişoara, Str. Louis Pasteur Nr.2 Fabricarea produselor farmaceutice de bază
Tel.: 0256 214 991 Fax: 0256 214 995 Manufacture of basic pharmaceutical products
E-mail: contact@helveticaprofarm.com
Web: www.helveticaprofarm.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea preparatelor farmaceutice
Manufacture of pharmaceutical preparations

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. FAVISAN SRL

Adresa: Lugoj, Str. C. D. Loga Nr.36 Fabricarea preparatelor farmaceutice


Tel.: 0256 356 686 Fax: 0256 356 696 Manufacture of pharmaceutical preparations
E-mail: office.favisan@gmail.com
Web: www.favisan.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. AMNIOCEN SRL

Adresa: Timişoara, Str. Rozelor Nr.5 A Fabricarea preparatelor farmaceutice


Tel.: 0256 289 553; 0256 219 917 Fax: 0256 289 553 Manufacture of pharmaceutical preparations
E-mail: office@amniocen.ro
Web: www.amniocen.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. BIOTIFARMAMED SRL

Adresa: Timişoara, Str. Antipa Grigore Nr.3 Fabricarea preparatelor farmaceutice


Manufacture of pharmaceutical preparations

Fabricarea articolelor din cauciuc


Manufacture of rubber articles

Întreprinderi foarte mari


Very large companies

1. CONTINENTAL AUTOMOTIVE PRODUCTS SRL

Adresa: Timişoara, Str. Avram Imbroane Nr.9 Fabricarea anvelopelor şi a camerelor de aer; reşaparea şi refacerea
Tel.: 0256 305 214 Fax: 0256 305 212 anvelopelor
E-mail: conti_ap@conti.de Manufacture of tires and inner tubes, tire retreading and rebuilding
Web: www.continental-corporation.com; www.conti-online.com

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. ARGOMM RO SRL

Adresa: Timişoara, Calea Aradului DN 69 Km 7 Fabricarea altor produse din cauciuc


Tel.: 0256 312 038 Fax: 0256 312 028 Manufacture of other rubber articles
E-mail: info@argomm.ro
Web: www.argomm.it

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea articolelor din cauciuc
Manufacture of rubber articles

Întreprinderi mici
Small companies

1. PMG EAST SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ion Slavici Nr.135 Fabricarea altor produse din cauciuc
Tel.: 0356 435 940; 0356 425 940; Fax: 0356 425 941 Manufacture of other rubber articles
E-mail: info@pmgcompounds.com; info@pmgeast.ro
Web: www.pmgcompounds.com

2. PRESSGOM SRL

Adresa: Lugoj, Str. Ţesătorilor Nr.16 Fabricarea altor produse din cauciuc
Tel.: 0256 358 250 Fax: 0256 358 239 Manufacture of other rubber articles
E-mail: pressgom.ro@hotmail.com

Fabricarea articolelor din material plastic


Manufacture of plastic articles

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. PLASESS (ROMÂNIA) SRL

Adresa: Chişoda, DN 59 KM 8+550 M STANGA (HALA INCONTRO 04) Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor şi profilelor din material plastic
Tel.: 0256 270 601 Fax: 0256 270 941 Manufacture of tires and inner tubes, tire retreading and rebuilding
E-mail: cristi@sol-plus.ro; saracu@sol-plus.ro
Web: www.plasess.com/global/romania.html

2. ELBROMPLAST SA

Adresa: Timişoara, Str. Siemens Nr.3 Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor şi profilelor din material plastic
Tel.: 0256 292 112; 0256 290 696 Fax: 0256 295 204 Manufacture of tires and inner tubes, tire retreading and rebuilding
E-mail: anca.steiner@plastivaloire.com
Web: www.plastivaloire.com

3. ROSSINI SLEEVE TECHNOLOGIES SRL

Adresa: Chişoda, DN 59 KM 8+550 M Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor şi profilelor din material plastic
Tel.: 0356 456 894 Fax: 0256 447 720 Manufacture of tires and inner tubes, tire retreading and rebuilding
E-mail: t.vas@rossini-romania.ro
Web: www.rossini-spa.it

Întreprinderi mici
Small companies

1. ALLFLEX ROMÂNIA SRL

Adresa: Chişoda, Calea Şagului Nr.235 Fabricarea altor produse din material plastic
Tel.: 0754 047 922 Fax: 0356 178 246 Manufacture of other plastic articles
E-mail: office.romania@allflex-europe.com
Web: www.allflex.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea articolelor din material plastic
Manufacture of plastic articles

Întreprinderi mici
Small companies

2. FRILAME SRL

Adresa: Timişoara, Str. Stan Vidrighin Nr.3 Fabricarea altor produse din material plastic
Tel.: 0256 222 332 Fax: 0256 222 344 Manufacture of other plastic articles
E-mail: ro@frilame.com; comercial@frilame.com
Web: www.frilame.com

3. EUROWINDOW SRL

Adresa: Timişoara, Str. Paul Constantinescu Nr.2F Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii
Tel.: 0256 401 099; 0722 690 366; 0729 009 723 Fax: 0256 221 144 Manufacture of plastic products for construction
E-mail: eurowindow@artelecom.net

Microîntreprinderi
Very small companies

1. TMNT SRL

Adresa: Timişoara, Str. Anton Pavlovici Cehov Nr.5 Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii
Tel.: 0740 204 004 Fax: 0256 393 326 Manufacture of plastic products for construction
E-mail: tmnt_ro@yahoo.com

2. CLAGI - COPLASS SRL

Adresa: Biled, Nr.450 Fabricarea altor produse din material plastic


Tel.: 0256 377 250; 0724 250 392 Fax: 0372 251 800 Manufacture of other plastic articles
E-mail: corrado.sperduti@clagi-coplass.com
Web: www.clagi-coplass.com

3. VESTHERM TM SRL

Adresa: Moşniţa Nouă, Nr.328/B Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii
Tel.: 0256 223 003 Manufacture of plastic products for construction

Fabricarea sticlei şi a articolelor din sticlă


Manufacture of glass and glass articles

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. LIPOPLAST SRL

Adresa: Timişoara, Calea Şagului Nr.140 Prelucrarea şi fasonarea sticlei plate


Tel.: 0356 434 000 Fax: 0356 434 001 Shaping and processing of flat glass
E-mail: office@lipoplast.ro
Web: www.lipoplast.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea sticlei şi a articolelor din sticlă
Manufacture of glass and glass articles

Întreprinderi mici
Small companies

1. OGLINDA SA

Adresa: Timişoara, P-ta. Bisericii Nr.7 Prelucrarea şi fasonarea sticlei plate


Tel.: 0256 494 197 Fax: 0256 406 064 Shaping and processing of flat glass
E-mail: contact@oglindatm.ro
Web: www.oglindatm.ro

2. SOCIETATE COOPERATIVA UNIREA

Adresa: Timişoara, Str. Burebista Nr.3-5 Prelucrarea şi fasonarea sticlei plate


Tel.: 0256 442 584; 0256 226 008 Shaping and processing of flat glass
E-mail: sc_unirea@yahoo.com

Fabricarea de produse refractare


Manufacture of refractory products

Microîntreprinderi
Very small companies

1. REFRACTIM SRL

Adresa: Timişoara, B-dul Eroilor de la Tisa Nr.10-12 Sc.C Ap.17 Fabricarea de produse refractare
Tel.: 0256 201 382; 0742 018 319 Fax: 0256 201 382 Manufacture of refractory products
E-mail: ionel_balcu@yahoo.com
Web: www.refractim.ro

Fabricarea materialelor de construcţii din argilă


Manufacture of clay building materials

Întreprinderi mici
Small companies

1. FOREVER PIPE SRL

Adresa: Lugoj, Str. Herendesti Nr.10 Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi altor produse pentru construcţii, din
Tel.: 0256 351 550; 0256 350 851; 0740 105 351; Fax: 0256 350 851 argilă arsă
E-mail: office@foreverpipe.ro Manufacture of bricks, tiles and construction products, in baked clay

2. PAVAJ CONSTRUCT SRL

Adresa: Timişoara, PADUREA VERDE (IN CADRUL FERMEI 9) Fabricarea plăcilor şi dalelor din ceramică
Tel.: 0256 247 327 Fax: 0356 118 313 Manufacture of ceramic tiles and flags
E-mail: pavajconstruct@yahoo.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea materialelor de construcţii din argilă
Manufacture of clay building materials

Microîntreprinderi
Very small companies

1. CERAMICA G.V.L. SRL

Adresa: Cărpiniş, Str. A VIII-A Nr.24 Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi altor produse pentru construcţii, din
Tel.: 0256 365 008 Fax: 0256 365 008 argilă arsă
E-mail: ceramica_carpinis@yahoo.com; carpinis@yahoo.com Manufacture of bricks, tiles and construction products, in baked clay

Fabricarea altor articole din ceramică şi porţelan


Manufacture of other ceramic and china (porcelain )

Întreprinderi mari
Large companies

1. MONDIAL SA

Adresa: Lugoj, Str. Timişorii Nr.149-151 Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică
Tel.: 0256 356 154 Fax: 0256 356 293 Manufacture of ceramic sanitary fixtures
E-mail: office@mondial.ro
Web: www.mondial.ro

Fabricarea articolelor din beton, ciment şi ipsos


Manufacture of concrete, plaster and cement articles

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. GENERAL BETON ROMÂNIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. Epure Nr.6-8 Fabricarea betonului


Tel.: 0256 294 309; 0256 201 871; 0721 270 023 Fax: 0256 492 768 Concrete manufacture
E-mail: office-tm@generalbeton.ro
Web: www.generalbeton.ro

2. INCONTRO PREFABBRICATI SA

Adresa: Chişoda, DN 59 KM 8+550 M STANGA Fabricarea produselor din beton pentru construcţii
Tel.: 0256 290 750 Fax: 0256 290 752 Manufacture of concrete products for construction
E-mail: office@incontro.ro
Web: www.incontro.ro

3. DIRKSEN SPECIAL BETON SRL

Adresa: Lugoj, Str. Timişorii Nr.151 Ap.3 Fabricarea produselor din beton pentru construcţii
Tel.: 0256 356 096 Fax: 0256 356 096 Manufacture of concrete products for construction
E-mail: dirksen_beton@yahoo.com
Web: www.dirksen.gaidosgroup.ro; www.gaidosgrup.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea articolelor din beton, ciment şi ipsos
Manufacture of concrete, plaster and cement articles

Întreprinderi mici
Small companies

1. BETON I.D.M. SRL

Adresa: Giarmata, BAZA DE PRODUCŢIE Fabricarea betonului


Tel.: 0256 490 640; 0256 227 623; 0725 522 136 Concrete manufacture

2. FLOOR SERVICE SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. Varsovia Nr.7. Ap.1D Fabricarea produselor din beton pentru construcţii
Tel.: 0256 294 617 Manufacture of concrete products for construction
E-mail: amaliamihaescu@broos.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. FARJAK SRL

Adresa: Timişoara, B-dul Cetăţii Nr.1/1 Ap.2 Fabricarea mortarului


Tel.: 0256 294 724 Manufacture of mortars
E-mail: mariajkb@yahoo.com

2. PREFATIM PREFABRICATE TIMIŞOARA SRL

Adresa: Timişoara, Calea Martirilor 1989 Nr.100 Fabricarea betonului


Tel.: 0742 352 580 Concrete manufacture

3. DANIEL & ADELA CONS SRL

Adresa: Făget, Drumul Gladnei Nr.3 Fabricarea produselor din beton pentru construcţii
Tel.: 0256 320 630; 0256 294 783 Manufacture of concrete products for construction

Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei


Cutting, shaping and finishing of stone

Microîntreprinderi
Very small companies

1. M & G CONSTRUCT SRL

Adresa: Timişoara, Str. Livezilor Nr.18 Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei


Tel.: 0256 475 549 Cutting, shaping and finishing of stone
E-mail: miremirc@yahoo.com

2. PRELIS SRL

Adresa: Cenad, Nr.1699 Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei


Tel.: 0744 613 574; 0256 370 154 Cutting, shaping and finishing of stone

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Producţia de metale feroase sub forme primare şi de feroaliaje
Production of ferrous metals in primary forms and feroalloys

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. TECHNICAL DIE-CASTING SRL

Adresa: Timişoara, Calea Stan Vidrighin Nr.5A Producţia de metale feroase sub forme primare şi de feroaliaje
Tel.: 0256 309 699; 0745 265 908 Fax: 0256 227 517 Production of ferrous metals and ferro-alloys in primary forms
E-mail: accounting@fpsadc.ro; logistic@fpsatdc.ro

Turnarea metalelor
Casting of metals

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. ALU METALL GUSS SRL

Adresa: Deta, Calea Voitegului DN 59 B -KM 76+630 Turnarea metalelor neferoase uşoare
Tel.: 0256 203 000; Fax: 0256 203 300 Casting of light metals
E-mail: info@alu-metall-guss.ro
Web: www.alu-metall-guss.ro

Fabricarea de construcţii metalice


Manufacture of metal construction

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. ALUSYSTEM SRL

Adresa: Timişoara, Str. Armoniei Nr.27 A Fabricarea de uşi şi ferestre din metal
Tel.: 0256 309 760 Fax: 0256 242 340 Doors and windows of metal production
E-mail: office.tm@alusystem.ro
Web: www.alusystem.ro

2. BEGA TEHNOMET SA

Adresa: Timişoara, Calea Stan Vidrighin Nr.5A Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor
Tel.: 0256 222 092; 0256 222 746 Fax: 0256 490 800 metalice
E-mail: office@tehnomet.ro; desfacere@tehnomet.ro Manufacture of metal construction and components parts of metal
Web: www.tehnomet.ro; www.electrotimis.ro construction

3. CHIULAN SRL

Adresa: Timişoara, Str. Dr. Pavel Vasici Ungureanu Nr.3, Sc. Ap.1 Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor
Tel.: 0744 304 078; 0256 291 135 Fax: 0255 515 118 metalice
E-mail: office@chiulan.ro Manufacture of metal construction and components parts of metal
Web: www.chiulan.ro construction

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea de construcţii metalice
Manufacture of metal construction

Întreprinderi mici
Small companies

1. CMM ENERGY SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ştefan cel Mare Nr.53 Ap.1 Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor
Tel.: 0356 118 590 metalice
E-mail: office@l-lconsulting.ro Manufacture of metal construction and components parts of metal
construction

2. TEMPLAR SRL

Adresa: Timişoara, Str. Vînătorilor Nr.37 Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor
Tel.: 0723 528 262; 0256 203 068 metalice
E-mail: templar.2001@yahoo.com Manufacture of metal construction and components parts of metal
construction

3. G.T.B. SRL

Adresa: Nadrag, Str. Pades Nr.5 Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor
Tel.: 0256 328 592; 0256 328 540; 0762 209 480; Fax: 0256 328 308 metalice
E-mail: zilahi@clicknet.ro Manufacture of metal construction and components parts of metal
construction

Microîntreprinderi
Very small companies

1. INKEMA EAST SRL

Adresa: Chişoda Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor


Tel.: 0256 215 818 Fax: 0256 215 819 metalice
E-mail: c.toma@inkema.com Manufacture of metal construction and components parts of metal
Web: www.inkema.com construction

2. STANTOBANAT PRODUCTIE SRL

Adresa: Timişoara, Calea Torontalului KM 6 Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor
Tel.: 0256 221 251; 0256 221 250; Fax: 0256 221 252 metalice
E-mail: office@stantobanat.ro Manufacture of metal construction and components parts of metal
Web: www.stantobanat.ro construction

3. STRATEG SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. Gramma II Nr.8 Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor
Tel.: 0728 827 383; 0724 320 607 metalice
Manufacture of metal construction and components parts of metal
construction

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Producţia de rezervoare, cisterne şi containere metalice; producţia de radiatoare şi cazane pentru încălzire
centrală
Manufacture of central heating radiators and boilers

Întreprinderi mici
Small companies

1. WECOTERM INTERNATIONAL SRL

Adresa: Lugoj, Str. Vlad Ţepeş Nr.9 Producţia de radiatoare şi cazane pentru încălzire centrală
Tel.: 0256 353 069; 0745 430 647 Manufacture of central heating radiators and boilers

Fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică; metalurgia pulberilor


Manufacture of metal products obtained by plastic deformation, powder metallurgy

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. LEMAN INDUSTRIE SRL

Adresa: Timişoara, Calea Buziasului Nr.11 Fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică;
Tel.: 0256 285 709, 0256 285 702 Fax: 0256 285 709 metalurgia pulberilor
E-mail: leman@leman-industrie.com Manufacture of metal products obtained by plastic deformation, powder
Web: www.leman-industrie.ro; www.leman-industrie.com metallurgy

Întreprinderi mici
Small companies

1. METALCONFORME SRL

Adresa: Sânnicolau Mare, Str. Gării Nr.10, HALA 1 Fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică;
Tel.: 0256 371 239 Fax: 0256 371 441 metalurgia pulberilor
E-mail: v.catana@metalconforme.ro Manufacture of metal products obtained by plastic deformation, powder
Web: www.metalconforme.pt metallurgy

2. TEHNOTAB-RO SRL

Adresa: Izvin Fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică;


Tel.: 0748 151 715; 0744 241 437; 0755 746 560 Fax: 0256 332 599 metalurgia pulberilor
E-mail: office@tehnotab.ro; office@bancuri-scule.ro Manufacture of metal products obtained by plastic deformation, powder
Web: www.tehnotab.ro; www.tehnotab.com metallurgy

Tratarea şi acoperirea metalelor; operaţiuni de mecanică generală pe bază de plată sau contract
Treatment and coating of metals; general mechanical engineering on the basis of payment or contract

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. BARUM TECHNIK SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ovidiu Cotrus Nr.14 Tratarea şi acoperirea metalelor


Tel.: 0256 227 819 Fax: 0256 294 989 Treatment and coating of metals
E-mail: office@barum-technik.com
Web: www.barum-technik.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Tratarea şi acoperirea metalelor; operaţiuni de mecanică generală pe bază de plată sau contract
Treatment and coating of metals; general mechanical engineering on the basis of payment or contract

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

2. BERG BANAT SRL

Adresa: Timişoara, Calea Şagului Nr.143 Tratarea şi acoperirea metalelor


Tel.: 0256 272 979 Fax: 0256 272 791 Treatment and coating of metals
E-mail: office@bergbanat.ro
Web: www.bergbanat.ro;

3. RA-OL SRL

Adresa: Timişoara, Str. Dr. Aurel Paunescu-Podeanu Nr.146B Operaţiuni de mecanică generală
Tel.: 0256 222 766 Fax: 0256 291 739 General mechanical engineering operation
E-mail: office@raol.ro
Web: www.raol.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. EKOCROM BASSETTI SRL

Adresa: Lugoj, Str. BUZIASULUI Nr.36 Tratarea şi acoperirea metalelor


Tel.: 0256 350 556 Fax: 0256 350 585 Treatment and coating of metals
E-mail: ekocrombassetti@gmail.com

2. R-COATING SRL

Adresa: Timişoara, Str. Paul Morand Nr.1 Tratarea şi acoperirea metalelor


Tel.: 0256 289 585 Fax: 0256 300 691 Treatment and coating of metals
E-mail: stanila.rodica@r-coating.ro
Web: www.r-coating.ro

3. INTELIFORM SRL

Adresa: Giroc, Str. Bîrzava Nr.25A Operaţiuni de mecanică generală


Tel.: 0 256 421 212 Fax: 0256 421 213 General mechanical engineering operation
E-mail: info@inteliform.ro
Web: www.inteliform.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. LUCEMELIN SRL

Adresa: Timişoara, Str. Cozia Nr.8A Operaţiuni de mecanică generală


Tel.: 0788 670 824 General mechanical engineering operation
E-mail: stoitaterente@yahoo.com; radu.stoita@gmail.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Tratarea şi acoperirea metalelor; operaţiuni de mecanică generală pe bază de plată sau contract
Treatment and coating of metals; general mechanical engineering on the basis of payment or contract

Microîntreprinderi
Very small companies

2. ECHITRON SRL

Adresa: Timişoara, Calea Stan Vidrighin Nr.14 Operaţiuni de mecanică generală


Tel.: 0256 223 764; 0256 214 813 General mechanical engineering operation
E-mail: info@echitron.ro
Web: www.echitron.ro

3. GLM INDUSTRY SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ioan Plavosin Nr.29 Operaţiuni de mecanică generală


Tel.: 0256 440 091; 0755 150 670; 0788 273 947 Fax: 0256440091 General mechanical engineering operation
E-mail: elena.grecu@glm-industry.ro; glm.industry@gmail.com
Web: www.glm-industry.ro

Producţia de unelte şi articole de fierărie


Production of tools and crampons articles

Întreprinderi mici
Small companies

1. DEGARA-ROM SRL

Adresa: Ghiroda, Str. Lugojului Nr.140 Fabricarea uneltelor


Tel.: 0256 244 785; 0256 244 782 Fax: 0256 244 782 Tools production
E-mail: degara-tecnoitalia@yahoo.it

2. FIN-AS-PRO SRL

Adresa: Nadrag, P-ta. Parc Nr.14 Fabricarea articolelor de feronerie


Tel.: 0256 307 096 Fax: 0256 328 828 Cutting tools production
E-mail: sc_finaspro_srl@yahoo.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ROM CASI MATRITE IMPORT EXPORT SRL

Adresa: Timişoara, Str. Matei Millo Nr.2A Fabricarea uneltelor


Tel.: 0256 291 367 Fax: 0256 291 367 Tools production
E-mail: romcasitm@yahoo.com

2. TECWAL SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ovidiu Cotrus Nr.2/A HALA NR.1 Fabricarea articolelor de feronerie
Tel.: 0256 274 260 Cutting tools production
E-mail: tecwal@tecwal.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Producţia de unelte şi articole de fierărie

3. ATA FUSTELLE SRL

Adresa: Utvin, Nr.433 Fabricarea uneltelor


Tel.: 0756 495 927 Tools production

Fabricarea altor produse prelucrate din metal


Manufacture of other fabricated metal products

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. WILLY KREUTZ SRL

Adresa: Timişoara, Calea Torontalului DN 6 KM 6 Fabricarea altor articole din metal n.c.a.
Tel.: 0256 256 504 Fax: 0256 275 074 Manufacture of other metal products
E-mail: senila.raluca@willy-kreutz.ro
Web: www.willy-kreutz.de

Întreprinderi mici
Small companies

1. GIROD SEMNALIZARE RUTIERA SRL

Adresa: Ghiroda, Calea Lugojului Nr.9/A Fabricarea altor articole din metal n.c.a.
Tel.: 0356 437 400 Fax: 0356 437 403 Manufacture of other metal products
E-mail: vanzari@girod-semnalizare.ro
Web: www.girod-semnalizare.ro

2. AVANGARDA SRL

Adresa: Timişoara, Str. Mariana Draghicescu Nr.17 Fabricarea altor articole din metal n.c.a.
Tel.: 0742 750 306; 0744 602 627; 0256 228 633 Manufacture of other metal products
E-mail: avangarda@yahoo.com; avangardatm@yahoo.com

3. SEMROUTE SRL

Adresa: Timişoara, Str. Mureş Nr.2 Sc.C Ap.8 Fabricarea altor articole din metal n.c.a.
Tel.: 0256 306 364 Fax: 0256 306 365 Manufacture of other metal products
E-mail: semroute@gmail.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ETRANDO SRL

Adresa: Timişoara, ARISTIDE DEMETRIADE Nr.15 Fabricarea altor articole din metal n.c.a.
Manufacture of other metal products

2. TERA PROFIL SRL

Adresa: Dudeştii Noi. Fabricarea altor articole din metal n.c.a.


Tel.: 0256 471 450; 0256 471 449 Fax: 0256 471 450 Manufacture of other metal products
E-mail: teraprofil@yahoo.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea altor produse prelucrate din metal
Manufacture of other fabricated metal products

Microîntreprinderi
Very small companies

3. HAMMERTECH SRL

Adresa: Chişoda, Calea Sagului DN59 Km 8+550 STANGA Fabricarea altor articole din metal n.c.a.
Tel.: 0356 450 815 Fax: 0356 450 816 Manufacture of other metal products
E-mail: hammer@hammertech.ro
Web: www.hammertech.ro

Fabricarea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice


Manufacture of computers and peripheral equipment

Întreprinderi mici
Small companies

1. EASTERN DIGITAL SRL

Adresa: Timişoara, Str. Vasile Lucaci Nr.4 Fabricarea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice
Tel.: 0256 221 441 Fax: 0256 221 441 Manufacture of computers and peripheral equipment
E-mail: secretar@eatlas.ro
Web: www.eastern-digital.ro; www.eatlas.ro

2. GREAT PROTECTION SRL

Adresa: Timişoara, Divizia 9 Cavalerie Nr.64 Fabricarea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice


Tel.: 0356 883 307, 0356 174 588 Fax: 0356 174 588 Manufacture of computers and peripheral equipment
E-mail: office@great-protection.ro
Web: www.great-protection.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. SUPERVISOR GROUP SRL

Adresa: Timişoara, Str. Augustin Coman Nr.5 Ap.2 Fabricarea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice
Tel.: 0356 401 276 Fax: 0356 401 277 Manufacture of computers and peripheral equipment
E-mail: office@supervisorgroup.com
Web: www.supervisorgroup.com

2. GO COMPUTERS SRL

Adresa: Timişoara, Str. Maresal Alexandru Averescu Nr.13A Fabricarea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice
Tel.: 0256 495 935 Manufacture of computers and peripheral equipment
E-mail: office@gocomputers.ro
Web: www.gocomputers.ro

3. FASTER GROUP SRL

Adresa: Timişoara, Calea Buziaşului Nr.77 Fabricarea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice


Tel.: 0256 222 046 Manufacture of computers and peripheral equipment

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea de echipamente casnice
Manufacture of domestic appliances

Întreprinderi foarte mari


Very large companies

1. ZOPPAS INDUSTRIES ROMANIA SRL

Adresa: Sânnicolau Mare, Drumul Cenadului Nr.24 Fabricarea de aparate electrocasnice


Tel.: 0256 303 800 Fax: 0256 372 517 Manufacture of domestic appliances
E-mail: info.zir@zoppas.com
Web: www.zoppas.com

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. AMBASADOR PLUS SRL

Adresa: Timişoara, Str. Circumvalaţiunii Nr.1 Fabricarea de aparate electrocasnice


Tel.: 0256 422 857 Fax: 0256 490 567 Manufacture of domestic appliances
E-mail: office@eltim.ro
Web: www.eltim.ro

Fabricarea altor maşini şi utilaje de utilizare generală


Manufacture of other general purpose machinery

Întreprinderi mari
Large companies

1. FRIGOGLASS ROMANIA SRL

Adresa: Parta, DN 59 TIMIŞOARA-MORAVITA KM 16 Fabricarea echipamentelor de ventilaţie şi frigorifice, exclusiv a


Tel.: 0256 407 530 Fax: 0256 395 258 echipamentelor de uz casnic
E-mail: rcotuna@frigoglass.com Manufacture of cooling and ventilation equipment, excluding household
Web: www.frigoglass.com equipment

2. U.M.T. SA

Adresa: Timişoara, Str. AVRAM IMBROANE Nr.7 Fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat
Tel.: 0256 300 506 Fax: 0256 490 204 Manufacture of lifting and handling equipment
E-mail: umt@umt.ro
Web: www.umt.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. PROMPT SA

Adresa: Timişoara, Str. AVRAM IMBROANE Nr.7 Fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat
Tel.: 0256 494 809 Fax: 0256 494 808 Manufacture of lifting and handling equipment
E-mail: prompt@prompt-sa.ro
Web: www.prompt-sa.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea altor maşini şi utilaje de utilizare generală
Manufacture of other general purpose machinery

Întreprinderi mici
Small companies

1. VERNI & FIDA ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, DN 59 KM 8+500 DREAPTA Fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat


Tel.: 0256 293 044 Fax: 0256 293 004 Manufacture of lifting and handling equipment
E-mail: conta@vernifida.ro

2. COSAGEL ROM SRL

Adresa: Lugoj, Str. JABARULUI Nr.82 HALA NR.1 Fabricarea echipamentelor de ventilaţie şi frigorifice, exclusiv a
Tel.: 0256 356 424 Fax: 0256 355 834 echipamentelor de uz casnic
Manufacture of cooling and ventilation equipment, excluding household
equipment

3. KONECRANES SA

Adresa: Timişoara, Str. ROMULUS Nr.22 Fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat


Tel.: 0256 203 514 Fax: 0256 200 155 Manufacture of lifting and handling equipment
E-mail: prod@mail.dnttm.ro
Web: www.konecranes.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. LIFT KRAM SRL

Adresa: Timişoara, Str. CHIMISTILOR Nr.2 Fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat


Tel.: 0256 499 483, 0730 033 664 Fax: 0356 816 814 Manufacture of lifting and handling equipment
E-mail: office@liftkram.ro
Web: www.liftkram.ro

2. AUXIGREEN SRL

Adresa: Timişoara, STAN VIDRIGHIN Nr.14A Fabricarea altor maşini şi utilaje de utilizare generală n.c.a.
Tel.: 0766 067 799 Manufacture of other general purpose machinery
E-mail: office@steam-cleaner.eu
Web: www.steam-cleaner.eu

3. SERVICE SILVIU SRL

Adresa: Timişoara, Str. RARAU Nr.6/B Fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat


Tel.: 0256 475 043 Fax: 0256 475 043 Manufacture of lifting and handling equipment
E-mail: servicesilviu@clicknet.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea maşinilor şi utilajelor pentru agricultură şi exploatări forestiere
Manufacture of machinery and equipment for agriculture and forestry

Întreprinderi mici
Small companies

1. AFIBANAT SRL

Adresa: Timişoara, Calea BOGDANESTILOR Nr.36 CORP B Fabricarea maşinilor şi utilajelor pentru agricultură şi exploatări
Tel.: 0256 423 616 Fax: 0256 423 616 forestiere
E-mail: afibanat@gmail.com; office@afibant.ro Manufacture of machinery and equipment for agriculture and forestry
Web: www.afibanat.ro

Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea metalului şi a maşinilor-unelte


Manufacture of metal forming machinery and machine tools

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. SIPA ENGINEERING ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. MANGALIA Nr.59-61 Fabricarea altor maşini-unelte n.c.a.


Tel.: 0256 216 040, 0356 434 200 Fax: 0256 216 035 Manufacture of other machine tools
E-mail: sipa.romania@zoppas.com
Web: www.sipa.it

2. HURO SUPERMOLD SRL

Adresa: Timişoara, Calea BUZIASULUI Nr.11 Fabricarea altor maşini-unelte n.c.a.


Tel.: 0256 222 254 Fax: 0256 222 252 Manufacture of other machine tools
E-mail: huro-supermold@xnet.ro
Web: www.elringklinger.de

3. SCHUMAG ROMANIA SRL

Adresa: Chişoda, DN 59, KM. 8 + 550 M STANGA Fabricarea utilajelor şi a maşinilor-unelte pentru prelucrarea metalului
Tel.: 0256 273 964 Fax: 0256 273 962 Manufacture of machinery and machine tools for metal processing
E-mail: mihaela.mihaescu@schumag.ro
Web: www.schumag.de

Întreprinderi mici
Small companies

1. FASTEM SRL

Adresa: Chişoda, DN 59 KM 8+950M DREAPTA Fabricarea utilajelor şi a maşinilor-unelte pentru prelucrarea metalului
Tel.: 0256 221 589 Fax: 0256 293 546 Manufacture of machinery and machine tools for metal processing
E-mail: comercial@fastem.ro
Web: www.fastem.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea altor maşini şi utilaje cu destinaţie specifică
Manufacture of other special purpose machinery

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. TIMCO SA

Adresa: Timişoara, Calea CIRCUMVALATIUNII Nr.8-10 Fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii
Tel.: 0256 447 740 Fax: 0256 226 637 Manufacture of machinery for mining, quarrying and construction
E-mail: timco@mail.dnttm.ro
Web: www.arsenalpark.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. MACCHINE PER CAFFE ESPRESSO-MCE SRL

Adresa: Timişoara, Calea SAGULUI DN 59 KM 8+300 Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea produselor alimentare, băuturilor
Tel.: 0256 306 492 Fax: 0256 306 496 şi tutunului
E-mail: mce@mcesa.com Manufacture of machinery for food, beverage and tobacco
Web: www.mcesa.com

2. PLASTIQUE FORME ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Calea MOSNITEI Nr.2 Fabricarea altor maşini şi utilaje specifice n.c.a.
Tel.: 0256 288 973, 0744 761 033 Fax: 0256 288 000 Manufacture of other machinery and equipment
E-mail: pfr@plastiqueforme.ro

3. CORPUS INTER COMPANY SRL

Adresa: Timişoara, Str. CERNA Nr.5 Ap.202 Fabricarea altor maşini şi utilaje specifice n.c.a.
Tel.: 0723 573 376 Manufacture of other machinery and equipment
E-mail: office@corpus-int.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. GV SISTEMI SRL

Adresa: Timişoara, Str. General Dragalina Nr.24, Ap.2 Fabricarea altor maşini şi utilaje specifice n.c.a.
Tel.: 0265 492 500 Manufacture of other machinery and equipment
E-mail: c.garzisi@gavsistemi.com
Web: www.gavsistemi.com

2. PESC - EQUIPMENT & CONSULTING SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. WOLFGANG AMADEUS MOZART Nr.20 Fabricarea altor maşini şi utilaje specifice n.c.a.
Tel.: 0722 632 275 Manufacture of other machinery and equipment

3. GLANK SRL

Adresa: Timişoara, Str. TREBONIU LAURIAN Nr.7/A Ap.2 Fabricarea utilajelor pentru industria textilă, a îmbrăcămintei şi a pielăriei
Tel.: 0256 309 590, 0256 200 243 Fax: 0256 200 243 Manufacture of machinery for textile, clothnig and leather

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Producţia de caroserii pentru autovehicule; fabricarea de remorci şi semiremorci
Manufacture of bodies for motor vehicles, manufacture of trailers and semi-trailers

Microîntreprinderi
Very small companies

1. FABRICA DE CAROSARI SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. OCTAVIAN GOGA Nr.48 Ap.2 Producţia de caroserii pentru autovehicule; fabricarea de remorci şi
Tel.: 0256 400 787, 0737 502 536 semiremorci
E-mail: office@fabricadecarosari.ro Manufacture of bodies for motor vehicles, manufacture of trailers and
Web: www.fabricadecarosari.ro semi-trailers

Producţia de piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule


Manufacture of parts and accessories for vehicles and motor vehicle

Întreprinderi foarte mari


Very large companies

1. CONTITECH ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. OTTO RUDOLF Nr.2 Fabricarea altor piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare
Tel.: 0256 301 968 Fax: 0256 301 922 de autovehicule
Web: www.contitech.ro Manufacture of other parts and accessories for motor vehicles and
vehicles motors

2. DELPHI PACKARD ROMANIA SRL

Adresa: Sânnicolau Mare, Str. GARII Nr.11 Fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi
Tel.: 0256 309 300 Fax: 0256 309 372 pentru motoare de autovehicule
E-mail: anita.danila@delphi.com Manufacture of electrical and electronic equipment for motor vehicles
Web: www.delphi.com and vehicle motor

3. HELLA ROMÂNIA SRL

Adresa: Ghiroda, Str. Hella Nr.3 Fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi
Tel.: 0372 881 100 Fax: 0372 227 172 pentru motoare de autovehicule
E-mail: contacthro@hella.com Manufacture of electrical and electronic equipment for motor vehicles
Web: www.hella.com and vehicle motor

Întreprinderi mari
Large companies

1. JOHNSON CONTROLS JIMBOLIA SRL

Adresa: Jimbolia, Str. HAMMERSTEIN Nr.1 Fabricarea altor piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare
Tel.: 0256 401 440 Fax: 0256 401 441 de autovehicule
Web: www.johnsoncontrols.com Manufacture of other parts and accessories for motor vehicles and
vehicles motors

2. MGI COUTIER ROM SRL

Adresa: Ghiroda, Str. AVIATORILOR Nr.16 Fabricarea altor piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare
Tel.: 0256 309 555 Fax: 0256 274 065 de autovehicule
E-mail: contact@mgicoutier.fr Manufacture of other parts and accessories for motor vehicles and
Web: www.mgicoutier.com vehicles motors

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Producţia de piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule
Manufacture of parts and accessories for vehicles and motor vehicle

Întreprinderi mari
Large companies

3. MAHLE COMPONENTE DE MOTOR SRL

Adresa: Timişoara, Calea ARADULUI DN 69 KM 6 + 625 STG Fabricarea altor piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare
Tel.: 0256 265 643 Fax: 0256 265 629 de autovehicule
E-mail: cristian.leahu@ro.mahle.com Manufacture of other parts and accessories for motor vehicles and
Web: www.mahle.com vehicles motors

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. BARUM AUTOMOTIVE SRL

Adresa: Timişoara, Str. OVIDIU COTRUS Nr.14 Fabricarea altor piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare
Tel.: 0256 227 817 Fax: 0256 494 830 de autovehicule
E-mail: office@barum-automotive.ro Manufacture of other parts and accessories for motor vehicles and
Web: www.barum-automotive.ro vehicles motors

2. NEFER PROD IMPEX SRL

Adresa: Timişoara, Str. ION SLAVICI Nr.113 Fabricarea altor piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare
Tel.: 0256 290 315 Fax: 0256 290 316 de autovehicule
E-mail: office@neferprod.com Manufacture of other parts and accessories for motor vehicles and
Web: www.neferprod.com vehicles motors

3. KABELSYSTEME HATZFELD SRL

Adresa: Jimbolia, Str. SPRE NORD Nr.22A Fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi
Tel.: 0356 426 860 Fax: 0356 426 861 pentru motoare de autovehicule
E-mail: info@ks-hatzfeld.com Manufacture of electrical and electronic equipment for motor vehicles
Web: www.ks-hatzfeld.com and vehicle motor

Întreprinderi mici
Small companies

1. BV PRODUCTIONS RO SRL

Adresa: Chişoda, Sos. DN 59 KM 8+550M STÂNGA Fabricarea altor piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare
Tel.: 0256 291 165 Fax: 0256 291 166 de autovehicule
E-mail: secretariat@bvproductions.ro Manufacture of other parts and accessories for motor vehicles and
Web: www.bvproductions.fr vehicles motors

2. P & P MOTOR SPORT SRL

Adresa: Giarmata Fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi


Tel.: 0356 100 048 Fax: 0356 100 048 pentru motoare de autovehicule
E-mail: office@mcfink.ro Manufacture of electrical and electronic equipment for motor vehicles
and vehicle motor

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Producţia de piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule
Manufacture of parts and accessories for vehicles and motor vehicle

Microîntreprinderi
Very small companies

1. RAAL-VEST SRL

Adresa: Timişoara, Calea STAN VIDRIGHIN Nr.14 Fabricarea altor piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare
Tel.: 0256 462 372 Fax: 0256 462 372 de autovehicule
E-mail: raal-vest@raal-vest.ro Manufacture of other parts and accessories for motor vehicles and
Web: www.raal-vest.ro vehicles motors

Construcţia de nave şi barci


Building of ships and boats

Întreprinderi mici
Small companies

1. BEMORE INTERNATIONAL SRL

Adresa: Timişoara, MARTIN LUTHER Nr.2 Construcţia de nave şi structuri plutitoare


Tel.: 0356 444 888, 0356 111 666 Building of ships and floating structures

Fabricarea materialului rulant


Manufacture of stock

Întreprinderi mici
Small companies

1. MALPENSA SRL

Adresa: Timişoara, Str. ARIADNA Nr.70 Fabricarea materialului rulant


Tel.: 0256 432 169 Fax: 0256 432 169 Manufacture of stock
E-mail: malpensa@malpensa.ro
Web: www.malpensa.ro

Fabricarea altor echipamente de transport n.c.a.


Manufacture of other transport equipment n.c.a

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. MADIROM PROD SRL

Adresa: Timişoara, STEFAN PROCOPIU Nr.1 Fabricarea de biciclete şi de vehicule pentru invalizi
Tel.: 0356 100 846 Fax: 0356 100 061 Manufacture of bicycles and carriages for invalid persons
Web: www.decathlon.ro

2. HAWLE H SRL

Adresa: Biled, Nr.224 Fabricarea de biciclete şi de vehicule pentru invalizi


Tel.: 0256 377 502 Fax: 0256 309 766 Manufacture of bicycles and carriages for invalid persons
E-mail: biled@hawle-lift.eu
Web: www.hawle-lift.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea de mobilă
Manufacture of furniture

Întreprinderi mari
Large companies

1. RUS-SAVITAR SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. CONAC Nr.20 Fabricarea de mobilă n.c.a.


Tel.: 0256 378 396 Fax: 0256 378 299 Manufacture of furniture
E-mail: office@rus-savitar.ro
Web: www.mobilacasarusu.ro

2. GAMMET 2000 SRL

Adresa: Lugoj, Str. BUZIASULUI Nr.36 Fabricarea de mobilă pentru birouri şi magazine
Tel.: 0256 359 152 Fax: 0256 337 938 Manufacture of furniture for offices and shops
E-mail: mail@gammet2000.ro
Web: www.gammet2000.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. GREENFOREST SRL

Adresa: Timişoara, B-dul SIMION BARNUTIU Nr.28 Fabricarea de mobilă pentru birouri şi magazine
Tel.: 0256 226 621 Fax: 0256 490 284 Manufacture of furniture for offices and shops
E-mail: office@greenforest.ro
Web: www.greenforest.ro

2. ARTHEMA SRL

Adresa: Timişoara, Calea SAGULUI Nr.215 Fabricarea de mobilă n.c.a.


Tel.: 0256 490 403, 0256 225 015 Fax: 0256 293 123 Manufacture of furniture
E-mail: office@arthema.tm.ro
Web: www.arthema.tm.ro

3. AGACHE SRL

Adresa: Lugoj, Str. BUZIASULUI Nr.36 Fabricarea de mobilă n.c.a.


Tel.: 0256 351 246 Fax: 0256 35 86 34 Manufacture of furniture
E-mail: office@agache.ro
Web: www.agache.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. NEKY GRUP SRL

Adresa: Utvin, Nr.54 Fabricarea de saltele şi somiere


Tel.: 0356 453 718 Manufacture of mattresses
E-mail: comenzi@nekygrup.ro
Web: www.nekygrup.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea de mobilă
Manufacture of furniture

Întreprinderi mici
Small companies

2. BET PALLET SRL

Adresa: Dumbraviţa, B-dul BELA BARTOK DJ 691, KM 6 Fabricarea de mobilă n.c.a.


Tel.: 0722829528, 0256223033 Fax: 0356 005 572 Manufacture of furniture
E-mail: bet_pallet@rdstm.ro; betpallet@yahoo.com

3. CASADEVALL ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ovidiu Cotrus Nr.26 Fabricarea de mobilă pentru birouri şi magazine
Tel.: 0256 272 762 Fax: 0256 272 762 Manufacture of furniture for offices and shops

Microîntreprinderi
Very small companies

1. DEN-CIP SRL

Adresa: Timişoara, Str. ISLAZ Bl.46/A Sc.A Ap.9 Fabricarea de mobilă n.c.a.
Tel.: 0256 472 969 Fax: 0256 472 969 Manufacture of furniture

2. CONFORT HERA DESIGN SRL

Adresa: Timişoara, CHIMISTILOR Nr.5-9 Fabricarea de mobilă n.c.a.


Tel.: 0256 275000 Manufacture of furniture
E-mail: liviu.lobaza@conforthera.ro
Web: www.conforthera.ro

3. GAMMA INTERNATIONAL SRL

Adresa: Timişoara, Str. OCTAVIAN GOGA Bl.60 Sc.C Ap.11 Fabricarea de mobilă n.c.a.
Tel.: 0256 499 813 Fax: 0256 493 412 Manufacture of furniture
E-mail: gamma@artelecom.net

Fabricarea bijuteriilor, imitaţiilor de bijuterii şi articolelor similare


Manufacture of jewelry, imitation jewelry and similar articles

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. BIJUTERIA SOCIETATE COOPERATIVA

Adresa: Timişoara, Str. ZUGRAV NEDELCU Nr.9 Fabricarea bijuteriilor şi articolelor similare din metale şi pietre preţioase
Tel.: 0256 493 071 Fax: 0256 292 989 Manufacture of jewelry and related articles of precious metals and stones
E-mail: bijuteriatm@gmail.com
Web: www.bijuteriatm.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea bijuteriilor, imitaţiilor de bijuterii şi articolelor similare
Manufacture of jewelry, imitation jewelry and similar articles

Microîntreprinderi
Very small companies

1. GEMSTONES SRL

Adresa: Timişoara, Str. CORINA IRINEU Nr.11 Fabricarea bijuteriilor şi articolelor similare din metale şi pietre preţioase
Tel.: 0256 295880 Fax: 0256 271 747 Manufacture of jewelry and related articles of precious metals and stones
E-mail: office@gemstones.ro
Web: www.gemstones.ro

2. GOLD DIADEME SRL

Adresa: Timişoara, Str. PARIS Nr.19 Fabricarea bijuteriilor şi articolelor similare din metale şi pietre preţioase
Tel.: 0356 809 , E-mail: contab_ff@yahoo.com Manufacture of jewelry and related articles of precious metals and stones

3. NESTEMATE-DOGAR SRL

Adresa: Sânnicolau Mare, Str. VICTOR BABES Nr.23 Fabricarea bijuteriilor şi articolelor similare din metale şi pietre preţioase
Tel.: 0256 371 128; 0256 373 513 Manufacture of jewelry and related articles of precious metals and stones
E-mail: luciandgar@yahoo.com

Fabricarea instrumentelor muzicale


Manufacture of musical instruments

Întreprinderi mici
Small companies

1. CAGNONI REEDS ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Calea Buziasului Nr.14 Fabricarea instrumentelor muzicale


Tel.: 0256 453 161; 0256 222 045 Fax: 0256 222 040 Manufacture of musical instruments
E-mail: cagnoniromania@yahoo.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. MGS ACORD SRL

Adresa: Beregsău Mic, Nr.281 Fabricarea instrumentelor muzicale


Tel.: 0256 223 412 Manufacture of musical instruments

Fabricarea de dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi stomatologice


Manufacture of medical and dental equipment and instruments

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. INTEROPTIK SRL

Adresa: Timişoara, Str. SURORILE MARTIR CACEU Nr.39 Fabricarea de dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi
Tel.: 0256 22 44 28 Fax: 0256 22 48 69 stomatologice
E-mail: contact@interoptik.ro Manufacture of medical and dental equipment and instruments
Web: www.interoptik.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Fabricarea de dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi stomatologice
Manufacture of medical and dental equipment and instruments

Întreprinderi mici
Small companies

1. TRIAMED SRL

Adresa: Uliuc, Nr.74 Fabricarea de dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi


Tel.: 0256 487 388 Fax: 0256 487388 stomatologice
E-mail: office@triamed.ro Manufacture of medical and dental equipment and instruments
Web: www.triamed.ro

2. LUPA TIM OPTICAL SRL

Adresa: Giroc, Calea TIMISOAREI - COMPLEX TOTALCO Nr.6 Fabricarea de dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi
Tel.: 0256 395 821; 0256 495 235 Fax: 0256 495 235 stomatologice
E-mail: lupatim1@clicknet.ro Manufacture of medical and dental equipment and instruments

Microîntreprinderi
Very small companies

1. DIASOL SA

Adresa: Timişoara, Str. VASILE GOLDIS Nr.5 Ap.3 Fabricarea de dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi
Tel.: 0256 487 947 Fax: 0256 303 390 stomatologice
Manufacture of medical and dental equipment and instruments

2. DENTAL TECH SRL

Adresa: Timişoara, Str. ARDEALULUI Nr.77 Fabricarea de dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi
Tel.: 0721 218 343 stomatologice
E-mail: dentaltech@dentaltech.ro Manufacture of medical and dental equipment and instruments
Web: www.dentaltech.ro

3. R-VISION OPTICAL SRL

Adresa: Timişoara, Bd. Regele Carol I Nr.28 Fabricarea de dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi
Tel.: 0256 295 009, 0356 444 839 Fax: stomatologice
E-mail: opticaiozefin@rdstm.ro Manufacture of medical and dental equipment and instruments

Alte activităţi industriale


Other industrial activities

Întreprinderi mari
Large companies

1. DPR DRAXLMAIER PROCESE DE PRODUCTIE ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Calea BUZIASULUI Nr.9A Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a.
Tel.: 0356 407 019 Fax: 0356 407 202 Other manufacturing
Web: www.draexlmaier.de

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Alte activităţi industriale
Other industrial activities

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. GALLPRINT SRL

Adresa: Timişoara, Str. PARIS Nr.2/A, Ap.404 Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a.
Tel.: 0256 204 861 Fax: 0256 204 861 Other manufacturing
E-mail: office@gallprint.ro
Web: www.gallprint.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. ANTARES PRODART SRL

Adresa: Chişoda Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a.


Tel.: 0356 435 585 Other manufacturing
E-mail: antaresromania@yahoo.com

2. KORTNER & CO SRL

Adresa: Timişoara, DR. VICTOR BABES Nr.9 Ap.1 Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a.
Tel.: 0256 490 045 Fax: 0256 490 045 Other manufacturing
E-mail: kortner@kortner.ro
Web: www.stampila.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. CLASS DISTRIBUTION SRL

Adresa: Giroc, Calea Martirilor Nr.115 Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a.
Tel.: 0372 715 910, 0371 037 348 Fax: 0356 001 050 Other manufacturing
E-mail: office@classdistribution.ro
Web: www.classdistribution.ro

2. BANAT ART SRL

Adresa: Lugoj, Str. DACILOR Nr.27 Ap.1 Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a.
Other manufacturing

3. LE ROSE DI CERA SRL

Adresa: Lugoj, Str. STADION III Nr.3 Ap.2 Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a.
Tel.: 0727 157 029 Other manufacturing
E-mail: lerosedicera@ymail.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Repararea articolelor fabricate din metal, repararea maşinilor şi echipamentelor
Repair of fabricated metal products, machinery and equipment repair

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. BEGA REPARATII VAGOANE SA

Adresa: Timişoara, Str. GARII Nr.2 Repararea şi întreţinerea altor echipamente de transport n.c.a.
Tel.: 0256 493 383, 0256 494 952 Fax: 0256 493 383 Repair and maintenance of other transport equipment
E-mail: begareparatiivagoane@bega.ro
Web: www.begareparatiivagoane.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. SMI EAST EUROPE SRL

Adresa: Timişoara, Str. MARESAL CONSTANTIN PREZAN Nr.126 Repararea maşinilor


Tel.: 0256 293 932 Fax: 0256 293 932 Repair of machinery
E-mail: cristina.groza@smigroup.net
Web: www.smigroup.it

2. CASEM SRL

Adresa: Timişoara, Str. ULPIA TRAIANA Nr.101 Repararea maşinilor


Tel.: 0256 461 802, 0722 595 582 Repair of machinery
E-mail: casem.serv@gmail.com

3. INJECTOR SRL

Adresa: Jimbolia, Str. EMERICH BARTZER Nr.11 Repararea şi întreţinerea altor echipamente de transport n.c.a.
Tel.: 0745 640 117 Repair and maintenance of other transport equipment

Microîntreprinderi
Very small companies

1. FRASER EAST SRL

Adresa: Timişoara, B-dul TAKE IONESCU Nr.42, Sc.B Ap.1 Repararea maşinilor
Tel.: 0256 210 463 Repair of machinery
E-mail: info@frasergroup.eu
Web: www.frasergroup.eu

2. BOTTECCHIA ITALO SOCIETATE ÎN COMANDITA SIMPLA

Adresa: Timişoara, DN 69 KM 7+200 M Stânga Repararea maşinilor


Tel.: 0722552384 Repair of machinery

3. EMH AUTOMATIZARI SRL

Adresa: Timişoara, Str. Bujorilor Nr.132/A Repararea maşinilor


Tel.: 0256 28 50 58 Fax: 0256 28 50 58 Repair of machinery
E-mail: office@emhautomatizari.ro
Web: www.emhautomatizari.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice
Production, transport and distribution of electricity

Întreprinderi foarte mari


Very large companies

1. SOCIETATEA COMERCIALA ENEL DISTRIBUTIE BANAT SA

Adresa: Timişoara, Str. PESTALOZZI Nr.3-5 Distribuţia energiei electrice


Tel.: 0256 405 420; 0256 405 Electricity distribution
E-mail: birou.presa@enel.ro
Web: www.enel.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. ESPE ENERGIA SRL

Adresa: Ghiroda, DN 6 KM 551, 6 STANGA Producţia de energie electrică


Tel.: 0374 912 736 Fax: 0356 130 908 Production of electricity
E-mail: ro@espegroup.com
Web: www.espegroup.eu

Producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice


Production, transport and distribution of electricity

Întreprinderi mici
Small companies

1. FIRIZA ENERGY SRL

Adresa: Ghiroda, DN 6 KM 551, 6 STÂNGA Producţia de energie electrică


Production of electricity

Întreprinderi mici
Small companies

2. BALKAN HYDROENERGY SRL

Adresa: Timişoara, Str. PIATA UNIRII Nr.3 CAMERA 32 Producţia de energie electrică
Tel.: 0256 434 644 Fax: 0256 495 126 Production of electricity
E-mail: office@balkanhydroenergy.ro
Web: www.balkanhydroenergy.ro

3. LOVRIN 2 ENERGIA SRL

Adresa: Ghiroda Producţia de energie electrică


Tel.: 0374912736; 0256246066 Fax: 0256-205519 Production of electricity
E-mail: administrativ@espe-energia.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice
Production, transport and distribution of electricity

Microîntreprinderi
Very small companies

1. GES REGENERABILE SRL

Adresa: Timişoara, EPISCOP AUGUSTIN PACHA Nr.1 Ap.12 Producţia de energie electrică
Tel.: 0356 416 410 Production of electricity
E-mail: info@greenenergysolution.com
Web: www.greenenergysolution.com

2. AGATOS ENERGY SRL

Adresa: Timişoara, Piata UNIRII Nr.3 Producţia de energie electrică


Tel.: 0356 171 950 Fax: 0356 171 950 Production of electricity
E-mail: office@agatos.ro
Web: www.agatosenergia.it

3. HYDRO-WIND POWER SRL

Adresa: Bobda, Nr.88 Producţia de energie electrică


Tel.: 0256 227 622, 0760 241 426 Fax: 0356 711 622 Production of electricity
E-mail: aidag@hydrowindpower.ro
Web: www.hydrowindpower.ro

Producţia gazelor; distribuţia combustibililor gazoşi prin conducte


Manufacture of gas; distribution of gaseous fuels through mains

Microîntreprinderi
Very small companies

1. TIMGAZ SA

Adresa: Buzias, Str. PRINCIPALA Nr.19C Distribuţia combustibililor gazoşi, prin conducte
Tel.: 0256 322 196 Fax: 0256 322 197 Distribution of gaseous fuels through mains
E-mail: timgaz@timgaz.ro
Web: www.timgaz.ro

2. NEW ENERGY DUNAREA ALBASTRA SRL

Adresa: Timişoara, Str. GRIGORE ALEXANDRESCU Nr.181 Ap.1 Comercializarea combustibililor gazoşi, prin conducte
Tel.: 0741 122 794 Trade of gas through mains

Furnizarea de abur şi aer condiţionat


Providing steam and air conditioning

Întreprinderi mici
Small companies

1. GOSAN SRL

Adresa: Sânnicolau Mare, Str. NEGRU VODA Nr.7 Furnizarea de abur şi aer condiţionat
Tel.: 0256 371 668 Fax: 0256 371 667 Providing steam and air conditioning
E-mail: dan_manailescu@yahoo.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Furnizarea de abur şi aer condiţionat
Providing steam and air conditioning

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ICS ICE CLEANING SYSTEMS SRL

Adresa: Dumbraviţa, ION LUCA CARAGIALE Nr.32 Furnizarea de abur şi aer condiţionat
Tel.: 0256 283 840 Providing steam and air conditioning
E-mail: office@ics-dryice.ro
Web: www.ics-dryice.ro

Captarea, tratarea şi distribuţia apei


Water collection, treatment and supply

Întreprinderi mari
Large companies

1. AQUATIM SA

Adresa: Timişoara, Str. GHEORGHE LAZAR Nr.11 Captarea, tratarea şi distribuţia apei
Tel.: 0256 201 370 Fax: 0256 294 753 Wather collection, treatment and supply
E-mail: aquatim@aquatim.ro
Web: www.aquatim.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. MERIDIAN 22 SA

Adresa: Lugoj, Str. PLOPILOR Nr.22 Captarea, tratarea şi distribuţia apei


Tel.: 0256 351 750, 0256 351 751 Fax: 0256 352 830 Wather collection, treatment and supply
E-mail: secretariat@meridian22lugoj.ro
Web: www.meridian22lugoj.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. GOSPODARIE COMUNALA LENAUHEIM SRL

Adresa: Lenauheim, Str. PRINCIPALA Nr.491 Captarea, tratarea şi distribuţia apei


Tel.: 0752 547 120, 0755 046 406 Wather collection, treatment and supply
E-mail: ulitamihaela@yahoo.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. AQUA SANKTANDREAS SRL

Adresa: Sânandrei, Nr.508 Captarea, tratarea şi distribuţia apei


Tel.: 0744 333 440 Fax: 0356 813 965 Wather collection, treatment and supply

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

INDUSTRIE
INDUSTRY
Captarea, tratarea şi distribuţia apei
Water collection, treatment and supply

Microîntreprinderi
Very small companies

2. PARTANA SRL

Adresa: Parţa, Nr.282 Captarea, tratarea şi distribuţia apei


Tel.: 0722 543 157 Fax: 0256 392 264 Wather collection, treatment and supply
E-mail: partanaparta@yahoo.com

AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PESCUIT


AGRICULTURE, FISHING, FISH-BREEDING
Cultivarea plantelor nepermanente
Growing perennial plants

Întreprinderi mari
Large companies

1. EMILIANA WEST ROM SRL

Adresa: Dudeştii Vechi, FERMA NR.3 Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor
Tel.: 0256 373 516; 0356 505 123 Fax: 0256 373 515; 0372 870 201 producătoare de seminţe oleaginoase
E-mail: emilianawestrom@yahoo.com Growing of cereals (except rice), leguminous crops and oil seeds plant
Web: www.emilianawestrom.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. MERPANO SRL

Adresa: Săcălaz, Complexului Nr.10 Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor
Tel.: 0256 240 206 Fax: 0256 240 207 producătoare de seminţe oleaginoase
E-mail: merpano01@yahoo.com Growing of cereals (except rice), leguminous crops and oil seeds plant
Web: www.merpano.ro

2. INEU SRL

Adresa: Orţişoara, Nr.701 Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor
Tel.: 0256 223 389 0758 108 301 Fax: 0256-223389 producătoare de seminţe oleaginoase
E-mail: officeineu@gmail.com Growing of cereals (except rice), leguminous crops and oil seeds plant

3. MARAGRO SRL

Adresa: Giera, Nr.303 Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor
Tel.: 0256 494 042 Fax: 0256 494 042 producătoare de seminţe oleaginoase
E-mail: info@maragro.ro Growing of cereals (except rice), leguminous crops and oil seeds plant

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PESCUIT


AGRICULTURE, FISHING, FISH-BREEDING
Cultivarea plantelor nepermanente
Growing perennial plants

Întreprinderi mici
Small companies

1. AGRO IMOBILIARE SRL

Adresa: Chişoda, DN 59 KM. 8+550 M STANGA Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor
Tel.: 0256 290 750; Fax: 0256 290 752 producătoare de seminţe oleaginoase
E-mail: office@incontro.ro Growing of cereals (except rice), leguminous crops and oil seeds plant
Web: www.incontro.ro

Întreprinderi mici
Small companies

2. WEST LAND COMPANY SRL

Adresa: Jimbolia, Str. SPRE SUD Nr.12/A Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor
Tel.: 0356 100 850, 0721 229 533 producătoare de seminţe oleaginoase
Growing of cereals (except rice), leguminous crops and oil seeds plant

3. AGROBESENOVA SRL

Adresa: Dudestii Vechi, Nr.306 Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor
Tel.: 0727 590 969 producătoare de seminţe oleaginoase
E-mail: agrobesenova@drei.at Growing of cereals (except rice), leguminous crops and oil seeds plant

Microîntreprinderi
Very small companies

1. BIO GIO SRL

Adresa: Timişoara, Str. PELBARTUS Nr.2 Ap.48 Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor
Tel.: 0728 042 854, 0723 542 125 producătoare de seminţe oleaginoase
E-mail: biogio.srl@gmail.com Growing of cereals (except rice), leguminous crops and oil seeds plant

2. EDER GROUP SRL

Adresa: Peciu Nou Nr.126 Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor
Tel.: 0744 664 853 producătoare de seminţe oleaginoase
E-mail: laura.iuliana.codreanu@gmail.com Growing of cereals (except rice), leguminous crops and oil seeds plant

3. ALSASOL SRL

Adresa: Topolovatu Mare, Nr.427 Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor
Tel.: 0723 199 728 producătoare de seminţe oleaginoase
E-mail: alsasol@yahoo.comm Growing of cereals (except rice), leguminous crops and oil seeds plant

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PESCUIT


AGRICULTURE, FISHING, FISH-BREEDING
Cultivarea plantelor din culturi permanente
Growing of permanent crops

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. CRAMELE RECAS PROD S.A.

Adresa: Recaş, RECATIM SA – COMPLEX DE VINIFICATIE Cultivarea strugurilor


Tel.: 0256 330 532 Fax: 0256 330 241 Growing grapes
E-mail: office@recaswine.ro
Web: www.recaswine.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. AGROINDUSTRIALA POMITIM SA

Adresa: Periam, Nr.866/A Cultivarea fructelor semintoase şi sâmburoase


Tel.: 0256 375 018 Fax: 0256 375 018 Cultivation of pome fruit and stone fruits
E-mail: pomitimpuncte@yahoo.com

2. GOLDTIM SA

Adresa: Periam Cultivarea fructelor semintoase şi sâmburoase


Tel.: 0256 375 133 Fax: 0256 375 133 Cultivation of pome fruit and stone fruits

Microîntreprinderi
Very small companies

1. PROVITIS SRL

Adresa: Recas, Nr.322 Cultivarea strugurilor


Tel.: 0256 330 228 Fax: 0256 330 241 Growing grapes

2. ARAMIC FOREST SRL

Adresa: Giroc, Str. TIMIS Nr.58B Cultivarea strugurilor


Tel.: 0256 395 775; 0256 499 102 Fax: 0256 499 102 Growing grapes
E-mail: carpatinaforest@yahoo.com

3. REBINA AGRAR SRL

Adresa: Ghilad, Nr.407 Cultivarea altor plante permanente


Tel.: 0356 102 387 Fax: 0356 102 389 Growing of other perennial crops
E-mail: office@rebina.ro
Web: www.rebina.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PESCUIT


AGRICULTURE, FISHING, FISH-BREEDING
Cultivarea plantelor pentru înmulţire
Growing plants for breeding

Microîntreprinderi
Very small companies

1. B & C FAST GROWING PLANT SRL

Adresa: Gottlob, Nr.125 Cultivarea plantelor pentru înmulţire


Tel.: 0784 849 445 Growing breeding
E-mail: calinsimciu@yahoo.com

2. ROBINIA SRL

Adresa: Lugoj, Str. CLOSCA Nr.68B Cultivarea plantelor pentru înmulţire


Tel.: 0723 675 010 Fax: 0256 350 440 Growing breeding
E-mail: pepiniera_robinia@yahoo.com

Creşterea animalelor
Animal breeding

Întreprinderi foarte mari


Very large companies

1. SMITHFIELD FERME SRL

Adresa: Timişoara, B-dul CETATII Nr.7-9 Creşterea porcinelor


Tel.: 0256 278 800 Fax: 0256 490 614 Growing breeding
E-mail: office@smithfieldferme.ro
Web: www.smithfieldferme.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. MIMAGI SRL

Adresa: Timişoara, Str. MARTIR LADISLAU CZISZMARIK Nr.4 Creşterea altor bovine
Tel.: 0256 433 066 Fax: 0256 433 066 Raising of other cattle
E-mail: mimagitm@yahoo.com

2. SUIN GRUP SRL

Adresa: Checea Creşterea porcinelor


Tel.: 0256 295 796; 0744 640 997 Fax: 0256 295797 Growing breeding
E-mail: nodisioan@yahoo.com

3. TOP SUIN SRL

Adresa: Checea Creşterea porcinelor


Tel.: 02562 957 96, 0744 640 997 Fax: 0256 295 797 Growing breeding
E-mail: nodisioan@yahoo.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PESCUIT


AGRICULTURE, FISHING, FISH-BREEDING
Creşterea animalelor
Animal breeding

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ZOO-GOAS SRL

Adresa: Toager, Com. GIERA Nr.59 Creşterea bovinelor de lapte


Tel.: 0256 415 482; 0733 671 473 Raising of dairy cattle
E-mail: zoogoas@gmail.com

2. GOSENO SRL

Adresa: Ortisoara, Nr.360 Creşterea ovinelor şi caprinelor


Tel.: 0256 233 263, 0256 233588 Farming of sheep and goats
E-mail: popdanielion@yahoo.com

3. RANCH-PASCAL SRL

Adresa: Variaş, Nr.689 Creşterea bovinelor de lapte


Tel.: 746014650 Fax: 0256-387483 Raising of dairy cattle
E-mail: pascalsergiu@yahoo.com

Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor)


Activities mixed farming ( crops combined with farming of animals)

Întreprinderi mici
Small companies

1. BARDEAU HOLDING ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. EPISCOP AUGUSTIN PACHA Nr.1 Ap.1 Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea
Tel.: 0256 406 175 Fax: 0256 406 174 animalelor)
E-mail: office@bardeau.ro Activities in mixed farming (crops combined with farming of animals)
Web: www.bardeau.ro

2. ITALIANFOOD ROMANIA SRL

Adresa: Banloc, Nr.804 Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea
Tel.: 0256 417 403 Fax: 0256 417 312 animalelor)
E-mail: cerealcarni@yahoo.com Activities in mixed farming (crops combined with farming of animals)

3. CEREALCARNI SRL

Adresa: Banloc, Nr.804, BIROUL 2 Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea
Tel.: 0256 490 200 Fax: 0256 490 181 animalelor)
E-mail: proggettocarne@yahoo.com Activities in mixed farming (crops combined with farming of animals)
Microîntreprinderi
Very small companies

1. CREUWELS – ARRICAU INVEST SRL

Adresa: Variaş, Nr.1339 Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea
Tel.: 0752 231 566, 0374 019 593 animalelor)
Activities in mixed farming (crops combined with farming of animals)

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PESCUIT


AGRICULTURE, FISHING, FISH-BREEDING
Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor)
Activities mixed farming ( crops combined with farming of animals)

Microîntreprinderi
Very small companies

2. FRATELLI SCARPARO SRL

Adresa: Topolovăţu Mare, Nr.201 Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea
Tel.: 0256 332 220 Fax: 0256 332 220 animalelor)
Activities in mixed farming (crops combined with farming of animals)

3. JOHN HORSE INVESTIMENT SRL

Adresa: Topolovăţu Mare, Nr.153 Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea
Tel.: 0721 685 980 animalelor)
Activities in mixed farming (crops combined with farming of animals)

Activităţi auxiliare agriculturii şi activităţi după recoltare


Activities auxiliary to agriculture and post-harvest activities

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. CEREALCOM TIMIS SA

Adresa: Timişoara, Spl. NICOLAE TITULESCU Nr.32-34 Activităţi după recoltare


Tel.: 0256 498 128 Fax: 0256 274 274 Activities after harvest
E-mail: cerealcomtm@clicknet.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. PROD MAGI IMPEX SRL

Adresa: Lugoj, Str. FĂGETULUI Nr.40 Ap.2 Activităţi auxiliare pentru creşterea animalelor
Tel.: 0256 357 973, 0722 376 066 Support activities for crop production
E-mail: prodmagi@yahoo.com

2. MAXAGRO SRL

Adresa: Gataia, Str. CARPATI Nr.68 Activităţi auxiliare pentru producţia vegetală
Tel.: 0256 410 198, 0730 526 706 Fax: 0256 410 198 Support activities for crop production
E-mail: maxagro@yahoo.com

3. MOF SRL

Adresa: Timişoara, Aleea DIMITRIE IOAN SUCIU Nr.6/A Ap.2 Activităţi auxiliare pentru producţia vegetală
Tel.: 0256 206 769, 0726 718 026 Fax: 0256 206 769 Support activities for crop production
E-mail: mofsrl@yahoo.com
Web: www.mof.ro

AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PESCUIT


Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

AGRICULTURE, FISHING, FISH-BREEDING


Activităţi auxiliare agriculturii şi activităţi după recoltare
Activities auxiliary to agriculture and post-harvest activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. QUINTINO AGRICULTURE SRL

Adresa: Timişoara, BOGDANESTILOR Nr.12. Ap.24 Activităţi auxiliare pentru producţia vegetală
Tel.: 0256 235 120, 0726 110 060 Fax: 0256 235 120 Support activities for crop production
E-mail: quintino-agriculture@libero.it

2. WEST-COPTER SRL

Adresa: Sânandrei, Nr.4 Activităţi auxiliare pentru producţia vegetală


Tel.: 0744511655; 0744604965; 0256227644 Support activities for crop production
E-mail: office@westcopter.ro
Web: www.westcopter.ro

3. WILHELMINE SRL

Adresa: Cenad, Nr.1695 Activităţi auxiliare pentru producţia vegetală


Tel.: 0256 370 154; 0723 089 605 Fax: 0256 370 154 Support activities for crop production

Silvicultura şi alte activităţi forestiere


Silviculture and other forestry activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. FOREST AND NATURE MANAGEMENT RO SRL

Adresa: Timişoara, Str. CONSTANTIN CEL MARE Nr.103, Bl.252 Ap.5 Silvicultură şi alte activităţi forestiere
Tel.: 0744 333 440 Fax: 0356 818 939 Silviculture and other forestry activities

2. MARTEO FOREST SRL

Adresa: Făget, Str. GHEORGHE DOJA Nr.51 Silvicultură şi alte activităţi forestiere
Tel.: 0256 325 233; 0723 176 929; 0733 674 767 Silviculture and other forestry activities
E-mail: marteo.forest@yahoo.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. FANALRO SRL

Adresa: Timişoara, Str. JOHANN S. BACH Nr.3 Silvicultură şi alte activităţi forestiere
Tel.: 0356 409 563; 0256 292 481 Fax: 0356 409 563 Silviculture and other forestry activities

AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PESCUIT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

AGRICULTURE, FISHING, FISH-BREEDING


Silvicultura şi alte activităţi forestiere
Silviculture and other forestry activities

Microîntreprinderi
Very small companies

2. FIRCA BALINTONI SRL

Adresa: Barna, Sat BIRNA Nr.92 Silvicultură şi alte activităţi forestiere


Tel.: 0733 759 636; 0745 358 032 Silviculture and other forestry activities

3. DMC SILVA-RO SRL

Adresa: Făget, Str. GH. DOJA Nr.51 Silvicultură şi alte activităţi forestiere
Tel.: 0256 325 233, 0723 176 929 Fax: 0256 325 233 Silviculture and other forestry activities

Exploatarea forestieră
Logging

Întreprinderi mici
Small companies

1. GORUNELU ALEX SRL

Adresa: Coşteiu, Nr.1/1 Exploatarea forestieră


Tel.: 0256 326 732, 0722 712 696 Fax: 0256 326 732 Silviculture and other forestry activities
E-mail: miculescumanu2000@yahoo.com

2. BOTESTI SRL

Adresa: Lugoj, Str. VLAD TEPES Nr.9 Exploatarea forestieră


Tel.: 0744 625 418; 0744 625 416 Silviculture and other forestry activities

3. BRADUL SRL

Adresa: Nădrag, Str. TINERETULUI Bl.8 Ap.11 Exploatarea forestieră


Tel.: 0256 328 443, 0256 307 139 Fax: 0256 324 355 Silviculture and other forestry activities
E-mail: scbradul@nadrag.ro
Web: www.bradul.nadrag.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. MIR SELINA SRL

Adresa: Nădrag, Str. TINERETULUI Bl.10 Sc.A Ap.9 Exploatarea forestieră


Tel.: 0763 680 502 Silviculture and other forestry activities

2. PETRU SI ANA SRL

Adresa: Margina, Nr.39 Exploatarea forestieră


Tel.: 0256 357 004, 0256 326 157 Fax: 0256 326 157 Silviculture and other forestry activities

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PESCUIT


AGRICULTURE, FISHING, FISH-BREEDING
Exploatarea forestieră
Logging

Microîntreprinderi
Very small companies

3. FORE CONSTRUCT RT SRL

Adresa: Lugoj, Str. HORIA Nr.6 Exploatarea forestieră


Tel.: 0256 354 764, 0744 625 416 Silviculture and other forestry activities

Colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontană


Gathering of wild growing non-wood products

Microîntreprinderi
Very small companies

1. DAVA SRL

Adresa: Timişoara, Str. IANCU VACARESCU Nr.32 Ap.4 Colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontană
Tel.: 0256 472 013, 0722 555 573 Gathering of wild growing non-wood products

Activităţi de servicii anexe silviculturii


Forestry service activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. BRADUL ALB SRL

Adresa: Timişoara, Str. GHEORGHE LAZAR Nr.30-32 Bl.85 Sc.A1 Ap.14 Activităţi de servicii anexe silviculturii
Tel.: 0256 438 100, 0356 009 231 Fax: 0356 009 231 Forestry service activities
E-mail: bradul.alb2007@gmail.com

Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor


Manufacture of prepared animal feed

Întreprinderi mici
Small companies

1. DIDFARM SRL

Adresa: Sânnicolau Mare, Str. 16 DECEMBRIE 1989 Nr.40 Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă
Tel.: 0256 370 261, 0722 503 764 Fax: 0256 370 261 Manufacture of prepared feeds for farm animals
E-mail: info@didfarm.ro
Web: www.didfarm.ro

CONSTRUCŢII

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CONSTRUCTION
Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
Construction of residential and non-residential buildings

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. CASTRUM-TIM SRL

Adresa: Timişoara, Str. DR. IOSIF NEMOIANU Nr.4 Ap.5 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
Tel.: 0256 201 600 Fax: 0256 201 600 Construction of residential and non- residential buildings
E-mail: castrum_tim@yahoo.com

2. CONSTRUCTIM SA

Adresa: Timişoara, P-ta UNIRII Nr.3 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
Tel.: 0256 434 644, 0256 433 356 Construction of residential and non- residential buildings
E-mail: constructim@constructim.ro
Web: www.constructim.ro

3. GRUP CONSTRUCT SRL

Adresa: Manastire, Nr.85 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale


Tel.: 0372 870 073 Fax: 0256 495 126 Construction of residential and non- residential buildings
E-mail: office@grupconstruct.ro
Web: www.grupconstruct.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. TIEFBAU SRL

Adresa: Timişoara, B-dul REVOLUTIEI 1989 Nr.8 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
Tel.: 0256 434 500, 0729 939 772 Fax: 0256 434 500 Construction of residential and non- residential buildings

2. MATIMA CONSTRUCT SRL

Adresa: Biled, Nr.364B Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale


Tel.: 0753 857 444; 0256 202 448 Fax: 0256 202 448 Construction of residential and non- residential buildings
E-mail: matima@gmx.com
Web: www.matima.ro

3. MATCON SRL

Adresa: Lugoj, P-ta. I.C. DRAGAN Nr.2 Ap.1 A Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
Tel.: 0722 202 551; 0256359698 Fax: 0256 359 698 Construction of residential and non- residential buildings
E-mail: office@matcon-construct.ro
Web: www.matcon-construct.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. CAMA MENTENANCE BUILDINGS SRL

Adresa: Timişoara, Str. MARTIR ANTON FLORIAN Nr., Bl.C20 Sc. Ap.2 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
Tel.: 0727 337 077; 0723 235 716 Construction of residential and non- residential buildings

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CONSTRUCŢII
CONSTRUCTION
Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
Construction of residential and non-residential buildings

Microîntreprinderi
Very small companies

2. MDA GARDEN SRL

Adresa: Voiteg, Nr.67B, CAMERA 1 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale


Tel.: 0731 330 284; 0730 060 865 Construction of residential and non- residential buildings
E-mail: hf.chis@ymail.com

3. NGF ANTREPRIZA SRL

Adresa: Timişoara, Str. ZORILE Nr.3 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
Tel.: 256 473 050 Fax: 0256 473 050 Construction of residential and non- residential buildings

Lucrări de construcţii a drumurilor şi a căilor ferate


Construction of roads and railways

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. TECHNOCER SRL

Adresa: Nadrag, Str. METALURGISTILOR Nr.16 Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor


Tel.: 0256 396 784; 0727 770 537; Fax: 256 336 785 Construction of roads and highways
E-mail: technocer1@yahoo.co.uk

2. SUPER CONSTRUCT SRL

Adresa: Timişoara, Str. SEMENIC Nr.10 Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor


Tel.: 0723 636 334; 0256 433 503 Fax: 0256 433 503 Construction of roads and highways
E-mail: superconstruct1@yahoo.ro

3. GROUP D.C.M. SRL

Adresa: Chişoda, CALEA CHISODEI Nr.3 Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor


Tel.: 0744 101 178; 0256 211 500 Fax: 0256 499 922 Construction of roads and highways
E-mail: office@groupdcm.ro
Web: www.groupdcm.ro
Întreprinderi mici
Small companies

1. ALBIX GENERAL CONSTRUCŢII SRL

Adresa: Timişoara, B-dul LIVIU REBREANU Nr.125 Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor
Tel.: 0256 204 900; 0256 204 907 Fax: 256 204 900 Construction of roads and highways
E-mail: axelaCONSTRUCŢII@yahoo.com
Web: www.axela-albix.ro

CONSTRUCŢII

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CONSTRUCTION
Lucrări de construcţii a drumurilor şi a căilor ferate
Construction of roads and railways

Întreprinderi mici
Small companies

2. CORPORATE MANAGEMENT SOLUTIONS SRL

Adresa: Timişoara, Spl. NICOLAE TITULESCU Nr.8 Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor
Tel.: 0256 294 460; 0256 29 4461 Construction of roads and highways

3. BOLZANO ALPENBAU SRL

Adresa: Timişoara, Str. DR. GRIGORE T. POPA Nr.37 Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor
Tel.: 0256 499 959, 0721 706 581 Fax: 0372 876 924 Construction of roads and highways
E-mail: bolzanoalpenbau@yahoo.com; marius_titerlea@yahoo.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. LEADING CONSTRUCT SRL

Adresa: Urseni, Nr.324, Ap.CAMERA 2 Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor


Tel.: 0723 512 927; 0746 144 909 Construction of roads and highways

2. TOPAVEDI CONSTRUCŢII SRL

Adresa: Timişoara, Str. MITROPOLIT ANDREI SAGUNA Nr.3, Bl.U5 Ap.13 Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor
Tel.: 256 306 153 Fax: 0372 874 255 Construction of roads and highways
E-mail: office@topavedi.ro
Web: www.topavedi.ro

3. STAVEGA SRL

Adresa: Timişoara, Str. MITROPOLIT ANDREI SAGUNA Nr.3, Bl.U5 Ap.13 Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor
Tel.: 0256 306 153 Fax: 0256 306 153 Construction of roads and highways

Lucrări de construcţii a proiectelor utilitare


Construction of utility projects

Întreprinderi mici
Small companies

1. TUBOTERM CONSTRUCT SRL

Adresa: Timişoara, Str. FELIX Nr.23 Ap.5 Lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru fluide
Tel.: 0256 430 053; 0356 263 136 Fax: 0356 263 136 Construction of utility projects for fluids
E-mail: tuboterm@upcnet.ro; office@tuboterm.ro
Web: www.tuboterm.ro

CONSTRUCŢII

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CONSTRUCTION
Lucrări de construcţii a proiectelor utilitare
Construction of utility projects

Întreprinderi mici
Small companies

2. AKINHTA SRL

Adresa: Timişoara, Str. MIHAIL EMINESCU Nr.24, Ap.4 Lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru fluide
Tel.: 0256 220 543; 0724 532 546 Fax: 0256 220 543 Construction of utility projects for fluids

3. COMPORSA SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. SOARELUI Nr.33 Lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru fluide
Tel.: 0256247144; 0721 364 448 Fax: 0356 818 214 Construction of utility projects for fluids
E-mail: office@comporsa.ro
Web: www.comporsa.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. LOTH SOLAR ENERGY SRL

Adresa: Moşniţa Nouă, Nr.880 Lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru electricitate şi
Tel.: 0745269446 telecomunicaţii
Construction of utility projects for electricity and telecommunications

2. REWOX HUNGARIA KFT BAJA SUCURSALA TIMIŞOARA

Adresa: Timişoara, Str. ENEAS Nr.7 Lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru fluide
Tel.: 0722673416 Construction of utility projects for fluids
E-mail: rewox.tim@gmail.com

3. MCA GROUP SRL

Adresa: Timişoara, Str. Gh. Ranetti Nr.28, Cladire 2 Lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru fluide
Tel.: 0356 429 999; 0727 611 136; Fax: 0356 410 285 Construction of utility projects for fluids
E-mail: Timişoara@mcagrup.ro
Web: www.mcagroup.ro

Lucrări de construcţii a altor proiecte inginereşti


Construction of other civil engineering projects

Întreprinderi mici
Small companies

1. DIDA CONSTRUCT SRL

Adresa: Carpinis, Str. A VI-A Nr.38 Lucrări de construcţii a altor proiecte inginereşti n.c.a.
Tel.: 0256 281 025 Fax: 0256 281 025 Construction of other civil engineering projects

2. FLOSUD-MONTAJ SRL

Adresa: Timişoara, Str. PROGRESUL Nr.31A Lucrări de construcţii a altor proiecte inginereşti n.c.a.
Tel.: 0744 517 420; 0256 487 371 Fax: 0256 487 371 Construction of other civil engineering projects
CONSTRUCŢII

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CONSTRUCTION
Lucrări de construcţii a altor proiecte inginereşti
Construction of other civil engineering projects

Microîntreprinderi
Very small companies

1. MENKYO SRL

Adresa: Timişoara, Str. SURORILE MARTIR CACEU Nr.9 Ap.33 Lucrări de construcţii a altor proiecte inginereşti n.c.a.
Tel.: 0722 190 381; 0744 152 735 Construction of other civil engineering projects

2. DSD NOELL SRL

Adresa: Timişoara, Str. CRISTALULUI Nr.2A Ap.3 Construcţii hidrotehnice


Tel.: 0256 227 422; 0722 687 046 Construction of water projects
E-mail: office@dsd-noell.ro; ioan.gische@dsd-noell.com
Web: www.dsd-noell.ro

3. HUDULIN SRL

Adresa: Timişoara, Str. AIDA Nr.14 Lucrări de construcţii a altor proiecte inginereşti n.c.a.
Tel.: 0722 460 617; 0371 102 842 Construction of other civil engineering projects
E-mail: ion_1958@yahoo.com

Lucrări de demolare şi de pregătire a terenului


Demolition and land preparation

Întreprinderi mici
Small companies

1. H - INSTAL SRL

Adresa: Parţa, Nr.176 Lucrări de pregătire a terenului


Tel.: 0727 056 724; 0256 223 412 Fax: 0256 111 111 Site preparation
E-mail: office@hinstaltm.ro
Web: www.hinstaltm.ro

2. LACI CONSTRUCT SRL

Adresa: Bucovăţ, Nr.96 Lucrări de foraj şi sondaj pentru construcţii


Tel.: 0256 433 475; 0745 589 584 Fax: 0256 433 475 Test drilling and boring
E-mail: lili@avgtm.ro

3. PROFIDEMO SRL

Adresa: Timişoara, Str. HERODOT Nr.6 Lucrări de demolare a construcţiilor


Tel.: 0256 288 860; 0721 654 083 Fax: 0256 288 860 Demolition
E-mail: danprofidemo@gmail.com
Web: www.profidemo.ro

CONSTRUCŢII

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CONSTRUCTION
Lucrări de demolare şi de pregătire a terenului
Demolition and land preparation

Microîntreprinderi
Very small companies

1. EJON – INSTAL SRL

Adresa: Voiteg, Nr.260 Lucrări de demolare a construcţiilor


Tel.: 0745 236 811 Demolition
E-mail: nojeionel@yahoo.com

2. TIMI FORAJ SRL

Adresa: Timişoara, Str. Stuparilor Nr.29 Lucrări de foraj şi sondaj pentru construcţii
Tel.: 0723 338 365 Test drilling and boring

3. IMPRESA COIS SRL POVOLETTO ITALIA SUCURSALA TIMIŞOARA

Adresa: Timişoara, Str. SURORILE MARTIR CACEU Nr.7 Lucrări de pregătire a terenului
Tel.: 0256 306 056 Fax: 0256 306 056 Site preparation

Lucrări de instalaţii electrice şi tehnico-sanitare şi alte lucrări de instalaţii pentru construcţii


Installation of electrical wiring and plumbing and other construction installation works

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. AGASI SRL

Adresa: Timişoara, B-dul INDUSTRIILOR Nr.5 Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat
Tel.: 0256 495 336; 0256 495 394 Fax: 0256 499 828 Plumbing, heating and air conditioning
E-mail: agasi@agasi.ro
Web: www.agasi.ro

2. RADEL & HAHN SRL

Adresa: Şag, Str. A XI-A Nr.84 Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat
Tel.: 0729991776; 0356 100 608 Fax: 0356 100 109 Plumbing, heating and air conditioning
E-mail: cristian.izdrescu@radel-hahn.ro; office@radel-hahn.ro
Web: www.radel-hahn.ro

3. AVANT GARDE SISTEME SRL

Adresa: Timişoara, Str. VIRTUTII Nr.6 Lucrări de instalaţii electrice


Tel.: 0256 211 246; 0744 538 747 Fax: 0256 433 475 Electrical installation
E-mail: office@avgtm.ro

CONSTRUCŢII

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CONSTRUCTION
Lucrări de instalaţii electrice şi tehnico-sanitare şi alte lucrări de instalaţii pentru construcţii
Installation of electrical wiring and plumbing and other construction installation works

Întreprinderi mici
Small companies

1. INSTGAT SRL

Adresa: Timişoara, Str. MARESAL CONSTANTIN PREZAN Nr.104 A Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat
Tel.: 0256 305 667; 0256 305 680 Fax: 0256 486 712 Plumbing, heating and air conditioning
E-mail: office@instgat.ro
Web: www.instgat.ro

2. ERROMED SRL

Adresa: Timişoara, Calea URSENI Nr.16D Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat
Tel.: 0256 309 715; 0256 309 223 Fax: 0256 223 299 Plumbing, heating and air conditioning
E-mail: erromed@erromed.ro
Web: www.erromed.ro

3. ATLANTIS TELECOM SRL

Adresa: Timişoara, Str. DEMETRIADE Nr.13 Ap.2 CAM. 25 Lucrări de instalaţii electrice
Tel.: 0256 499 749; 0256 201 077 Fax: 0256 201 077 Electrical installation
E-mail: office@assystems.ro

Lucrări de instalaţii electrice şi tehnico-sanitare şi alte lucrări de instalaţii pentru construcţii


Installation of electrical wiring and plumbing and other construction installation works

Microîntreprinderi
Very small companies

1. HG VOLTAJ PROIECT SRL

Adresa: Sânnicolau Mare, CALEA LUI TRAIAN Nr.57A Lucrări de instalaţii electrice
Tel.: 0744 186 983; 0256 400 866 Fax: 0256 400 866 Electrical installation
E-mail: office@hgvoltaj.ro
Web: www.hgvoltaj.ro

2. KROBATH ROMANIA BUILDING SERVICE SRL

Adresa: Timişoara, B-dul TAKE IONESCU Nr.46B Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat
Tel.: 0726 607 256; 0356 100 660 Fax: 0356 100 660 Plumbing, heating and air conditioning
E-mail: A.Huetter@kgt.krobath.com

3. SELEB ENERGY SRL

Adresa: Timişoara, Str. FLORIMUND MERCY Nr.9 Ap.5/A Lucrări de instalaţii electrice
Tel.: 0372 872 865 Fax: 0372 872 865 Electrical installation

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CONSTRUCŢII
CONSTRUCTION
Lucrări de finisare
Finishing works

Întreprinderi mici
Small companies

1. CVS CONSTRUST SRL

Adresa: Jebel, Nr.1096, Ap.6 Lucrări de ipsoserie


Tel.: 0256 206 286; 0723281269 Fax: 0256 206 286 Works of plastering
E-mail: cristian.ciocoi@yahoo.com; cuscomntrust@yahoo.com

2. SLAVONA SRL

Adresa: Timişoara, Str. BERZEI Nr.29 A Lucrări de vopsitorie, zugrăveli şi montări de geamuri
Tel.: 0745 815 847 Works of painting and glazing
E-mail: scslavonasrl@yahoo.com

3. EXPERT MONTAJ SRL

Adresa: Timişoara, Calea SAGULUI Nr.140 Lucrări de vopsitorie, zugrăveli şi montări de geamuri
Tel.: 0356 434 033 Fax: 0356 439 001 Works of painting and glazing
E-mail: secretariat@expertmontaj.ro
Web: www.expertmontaj.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. HENALA LUMINA SRL

Adresa: Timişoara, Str. FELIX Nr.4/A Alte lucrări de finisare


Tel.: 0256 494 488 Fax: 0256 494 488 Other building completion and finishing
E-mail: henalalumina@gmail.com
Web: www.henalalumina.ro

2. PAVICEM SRL

Adresa: Timişoara, CONSTANTIN BRÂNCOVEANU Nr.9, Bl. Sc. Ap.1 Lucrări de pardosire şi placare a pereţilor
Tel.: 0755 065 304 Works of floor and wall covering
E-mail: teodora.mtg@gmail.com

3. FLY CONSTRUCT SRL

Adresa: Timişoara, Calea URSENI Nr.12A Lucrări de pardosire şi placare a pereţilor


Tel.: 0723 171 409; 0728 394 014 Fax: 0256 222 255 Works of floor and wall covering
E-mail: flyconstruct@rdstm.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

CONSTRUCŢII
CONSTRUCTION

Alte lucrări speciale de construcţii


Other construction works

Întreprinderi mici
Small companies

1. FIADE SRL

Adresa: Timişoara, Str. FILIMON NICOLAE Nr.6 Alte lucrări speciale de construcţii n.c.a.
Tel.: 0256 221 983 Fax: 0256 221 983 Other construction works
E-mail: office@fiade.ro, ioanflp@yahoo.com
Web: www.fiade.ro

2. METRONOM B SRL

Adresa: Timişoara, Calea MOSNITEI Nr.4 Alte lucrări speciale de construcţii n.c.a.
Tel.: 0744 570 221; 0256 224 700 Fax: 0256 224 897 Other construction works
E-mail: papp.attila@metronomtm.ro, jivan.daniela@metronomtm.ro
Web: www.metronomtm.ro

3. HAFA-RO SRL

Adresa: Timişoara, Intr. DOINEI Nr.21 Ap.36 Alte lucrări speciale de construcţii n.c.a.
Tel.: 0256 436 192 Fax: 0256 432 137 Other construction works
E-mail: office@crawfordhafa.ro
Web: www.hafa-ro.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. EUROPA FIER SRL

Adresa: Timişoara, Str. EUGENIU DE SAVOYA Nr.11 Ap.12 Alte lucrări speciale de construcţii n.c.a.
Tel.: 0722 444 855 Other construction works

2. ALLDECO SRL

Adresa: Timişoara, Str. IRIS Nr.30, Bl.B24 Ap.4, CAMERA1 Alte lucrări speciale de construcţii n.c.a.
Tel.: 356 112 985 Fax: 0356 414 245 Other construction works
E-mail: alldeco@facultativ.com
Web: www.alldeco.com.ro

3. TEHNO TRADE INDUSTRIAL SRL

Adresa: Timişoara, Str. VASILE GOLDIS Nr.3/A Ap.6 Alte lucrări speciale de construcţii n.c.a.
Tel.: 0256 220 676; 0723 251 834 Other construction works
E-mail: office@tehnotrade.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Colectarea şi epurarea apelor uzate
Wastewater collection and treatment

Microîntreprinderi
Very small companies

1. DOMUS COMPANY SRL

Adresa: Timişoara, Str. EPISCOP AUGUSTIN PACHA Nr.10, Sc.B Ap.21 Colectarea şi epurarea apelor uzate
Tel.: 0758 044 428 Wastewater collection
E-mail: domus.company.srl@gmail.com
Web: www.sebach-romania.ro

2. K2M LOTUS SRL

Adresa: Timişoara, Calea BOGDANESTILOR Nr.15 Ap.1 Colectarea şi epurarea apelor uzate
Tel.: 0723 614 232; 0745 117 855; 0256244333 Fax: 0256 244 333 Wastewater collection
E-mail: mirianaiancovici@yahoo.com

3. C.D.M. GRUP DIVIZIA ECOLOGICA SRL

Adresa: Ghiroda, Str. DUNAREA Nr.194 Colectarea şi epurarea apelor uzate


Tel.: 0720 506 506 Wastewater collection
E-mail: diviziaecologica@yahoo.com

Colectarea deşeurilor
Waste collection

Întreprinderi mari
Large companies

1. RETIM ECOLOGIC SERVICE SA

Adresa: Timişoara, Str. OITUZ Nr.3/A Colectarea deşeurilor nepericuloase


Tel.: 0256 499 537, 0256 499 490 Fax: 0256 499 499 Non-Hazardous waste collection
E-mail: secretariat@retim.ro
Web: www.retim.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. SALPREST SA

Adresa: Lugoj, Str. PLOPILOR Nr.22 Colectarea deşeurilor nepericuloase


Tel.: 0256 350 551; 0256 352 834 Fax: 0256 350 331 Non-Hazardous waste collection
E-mail: salprest@yahoo.com
Web: www.salprestlugoj.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. TOTAL RECOVER SRL

Adresa: Chişoda, Calea CHISODEI Nr.201 Colectarea deşeurilor nepericuloase


Tel.: 0747 123 330; 0256 215 805 Fax: 0256 215 804 Non-Hazardous waste collection
E-mail: totalrecover@gmail.com
Web: www.totalrecover.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Colectarea deşeurilor
Waste collection

Microîntreprinderi
Very small companies

1. PEPE EXPRES SRL

Adresa: Ciacova, Str. UNIRII Nr.2A Colectarea deşeurilor nepericuloase


Tel.: 0256 394 867, 0732 830 900 Fax: 0256 394 867 Non-Hazardous waste collection
E-mail: pepe_expres@yahoo.com

2. METAL – NEMETAL BANU SRL

Adresa: Timişoara, Str. ZOLA EMILE Nr.134 Colectarea deşeurilor nepericuloase


Tel.: 0758 841 062 Non-Hazardous waste collection

3. COVINDA TRANS SRL

Adresa: Sag, Str. A XVII-A Nr.6 Colectarea deşeurilor nepericuloase


Tel.: 0256 395 463, 0748 334 102 Fax: 0256 395 463 Non-Hazardous waste collection
E-mail: office@vidanjare-timis.com
Web: www.vidanjare-timis.com

Recuperare materialelor
Materials recovery

Întreprinderi mici
Small companies

1. TOTAL RECYCLING SRL

Adresa: Corneşti, Nr.275 Recuperarea materialelor reciclabile sortate


Tel.: 0256 388 288; 0729 566 995; 0729 191 755 Fax: 0256 388 288 Recovery of sorted materials
E-mail: s.sasu@totalrecycling.ro; a.sasu@totalrecycling.ro
Web: www.totalrecycling.ro

2. CELULOZA SI OTEL SA

Adresa: Timişoara, Str. PAUL MORAND Nr.69 Recuperarea materialelor reciclabile sortate
Tel.: 0256 216 755; 0256 215 055; 0749 058 050 Fax: 0256 215 055 Recovery of sorted materials
E-mail: celulozasiotel@yahoo.com
Web: www.celulozasiotel.ro

3. BERG METALLCHEM SRL

Adresa: Timişoara, Calea SAGULUI Nr.143 Recuperarea materialelor reciclabile sortate


Tel.: 0256 272 979, 0256 498 494 Fax: 0256 272 791 Recovery of sorted materials
E-mail: office@bergmetallchem.ro; corneliu.vaida@bergmetallchem.ro
Web: www.bergmetallchem.ro

SERVICII

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICES
Recuperare materialelor
Materials recovery

Microîntreprinderi
Very small companies

1. RETUC RMN SRL

Adresa: Timişoara, Str. ARMONIEI Nr.25 Recuperarea materialelor reciclabile sortate


Tel.: 0256 244 998; 0740 052 857 Fax: 0256 244 998 Recovery of sorted materials
E-mail: ioan.grad@retuc.com
Web: www.retuc.com

2. GLOBAL TECHNOMAT SRL

Adresa: Timişoara, Str. SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL Nr.36 Recuperarea materialelor reciclabile sortate
Tel.: 0728 333 122; 0372 772 202 Fax: 0372 772 202 Recovery of sorted materials
E-mail: office@global-technomat.ro
Web: www.global-technomat.ro

3. VALMETAL SRL

Adresa: Hodoni, Nr.37 CAMERA 1 Recuperarea materialelor reciclabile sortate


Tel.: 0256 442 406; 0724 286 690, 0722 472 677 Recovery of sorted materials
E-mail: valmetal68@yahoo.com

Activităţi şi servicii de decontaminare


Remediation activities and other waste management services

Microîntreprinderi
Very small companies

1. IDEAL L.I. TIMIŞOARA SRL

Adresa: Sânandrei, Nr.553 Activităţi şi servicii de decontaminare


Tel.: 0728 597 058 Remediation activities and other waste management services
E-mail: ideal.office@yahoo.com

Dezvoltare (promovare) imobiliară


Real estate development

Întreprinderi mici
Small companies

1. SEDAKO GROUP SRL

Adresa: Timişoara, Str. PAUL CHINEZU Nr.2 Bl. 9 CAMERA 1 Dezvoltare (promovare) imobiliară
Tel.: 0256 437 192 Fax: 0256 437 196 Development (promotion) real estate
E-mail: office@sedako.ro
Web: www.sedako.ro

2. IMOBPRACTIC SRL

Adresa: Timişoara, Str. ARISTIDE DEMETRIADE Nr.1-3B Dezvoltare (promovare) imobiliară


Tel.: 0256 284 171; 0749 274 283 Fax: 0256 214 809 Development (promotion) real estate
E-mail: office@timcon.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Dezvoltare (promovare) imobiliară
Real estate development

Întreprinderi mici
Small companies

3. S & M CONECT SRL

Adresa: Timişoara, Calea DOROBANTILOR Nr.92/A Dezvoltare (promovare) imobiliară


Tel.: 0256 213 103 Fax: 0256 213 104 Development (promotion) real estate
E-mail: office@arenaaquasport.ro
Web: www.arenaaquasport.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. IMAGO DEVELOPMENT SRL

Adresa: Moşniţa Nouă, Nr.1404 Dezvoltare (promovare) imobiliară


Tel.: 0723 521 156 Development (promotion) real estate
E-mail: office@imago-concept.ro
Web: www.imago-concept.ro

2. A & M AMBIENT SRL

Adresa: Ghiroda, BUCEGI Nr.11 Dezvoltare (promovare) imobiliară


Tel.: 0356 005 031; 0722 657 519 Development (promotion) real estate
E-mail: miticapopovici@yahoo.com

3. EUROSI GA SRL

Adresa: Timişoara, Str. PROTOPOP GEORGE DRAGOMIR Nr.6 Ap.8 Dezvoltare (promovare) imobiliară
Development (promotion) real estate

Întreţinerea şi repararea autovehiculelor


Maintenance and repair of motor vehicles

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. AUTOGLOBUS 2000 SRL

Adresa: Timişoara, Calea SAGULUI Nr.201 Întreţinerea şi repararea autovehiculelor


Tel.: 0256 305 095; 0256 400 700 Fax: 0256 305 096 Maintenance and repair of motor vehicles
E-mail: secretariat@autoglobus2000.ro; office@autoglobus2000.ro
Web: www.autoglobus2000.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. MHS TIMIŞOARA TRUCK & BUS SRL

Adresa: Ghiroda, Calea LUGOJULUI Nr.74 Întreţinerea şi repararea autovehiculelor


Tel.: 0256 275 975 Fax: 0256 275 976 Maintenance and repair of motor vehicles
E-mail: contact.Timişoara@man.ro
Web: www.man-rulate.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Întreţinerea şi repararea autovehiculelor
Maintenance and repair of motor vehicles

Întreprinderi mici
Small companies

2. TODORUT INTERNATIONAL SRL

Adresa: Ghiroda, Calea LUGOJULUI Nr.140, Întreţinerea şi repararea autovehiculelor


Tel.: 0256 243 737 Fax: 0256 243 737 Maintenance and repair of motor vehicles
E-mail: elisa.covaci@volvotm.ro; office@volvotm.ro
Web: www.todorut-international.ro

3. TRANSPOL-SERVICE SRL

Adresa: Ghiroda, DN 6 KM 548+750 DREAPTA Întreţinerea şi repararea autovehiculelor


Tel.: 0256 210 092 Fax: 0373 550 198 Maintenance and repair of motor vehicles
E-mail: office@transpol.ro
Web: www.transpol.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. AUTO EUROPA JIMBOLIA SRL

Adresa: Jimbolia, Calea TIMISORII Nr.1 Întreţinerea şi repararea autovehiculelor


Tel.: 0256 350 150; 0256 444 144; 0723 170 613 Fax: 0256 360 150 Maintenance and repair of motor vehicles

2. MEDIC CAR TEAM SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. TUDOR VLADIMIRESCU Nr.73A Întreţinerea şi repararea autovehiculelor


Tel.: 0745 612 232 Maintenance and repair of motor vehicles
E-mail: office@medic-car.ro
Web: www.medic-car.ro

3. SPEED AUTOXTREME SRL

Adresa: Timişoara, CALEA SAGULUI Nr.143 Întreţinerea şi repararea autovehiculelor


Tel.: 0760 344 733; 0721 908 060 Maintenance and repair of motor vehicles
E-mail: speedautoxtreme@yahoo.com

Transporturi de marfă pe calea ferată


Railway transport

Întreprinderi mari
Large companies

1. DB SCHENKER RAIL ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. DR. GRIGORE T. POPA Nr.81 Ap.15 Transporturi de marfă pe calea ferată
Tel.: 0256 306 073, 0723 712 371 Fax: 0256 306 074 Rail freight
E-mail: edgar.bleier@dbschenker.eu
Web: www.dbschenker.ro

SERVICII

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICES
Transporturi de marfă pe calea ferată
Railway transport

Întreprinderi mici
Small companies

1. INTERNATIONAL RAIL TRANSPORT TIMIŞOARA SRL

Adresa: Timişoara, Str. TUDOR VLADIMIRESCU Nr.35 Ap.15 Transporturi de marfă pe calea ferată
Tel.: 0256 222 424 Fax: 0256 222 424 Rail freight
E-mail: irt.Timişoara@yahoo.com

Alte transporturi terestre de călători


Other passenger road transport

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. AUTOTIM SA

Adresa: Timişoara, Str. VALIUG Nr.5 Alte transporturi terestre de călători n.c.a.
Tel.: 0256 221 949; 0256 290 183 Fax: 0256 221 947 Other passenger land transport
E-mail: autotim.office@atlassib.ro
Web: www.auto-tim.ro

2. DUCODAN SRL

Adresa: Timişoara, Str. ARCIDAVA Nr.19 Alte transporturi terestre de călători n.c.a.
Tel.: 0256 368 669; 0372 731 842; 0744 619 192 Fax: 0256 368 669 Other passenger land transport
E-mail: office@ducodan.ro, ducodan@mail.dnttm.ro
Web: www.ducodan.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

3. GIROCEANA SRL

Adresa: Giroc, Str. SEMENIC Nr.54 Alte transporturi terestre de călători n.c.a.
Tel.: 0256 395 978, 0756 395 648 Fax: 0256 395 798 Other passenger land transport
E-mail: giroceana@yahoo.com
Web: www.giroceana.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. COMATI PSG SRL

Adresa: Timişoara, Str. IULIU MANIU Nr.18 Alte transporturi terestre de călători n.c.a.
Tel.: 0256 305 688, 0356 808 557, 0723 450 475 Fax: 0256 293 974 Other passenger land transport
E-mail: info@comati-psg.ro
Web: www.comati-psg.ro

2. TOP SOR SRL

Adresa: Lugoj, Str. COMUNA DIN PARIS Nr.22, Transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători
Tel.: 0721 919 918; 0256 357 367 Urban and suburban passenger land transport

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Alte transporturi terestre de călători
Other passenger road transport

Întreprinderi mici
Small companies

3. SUPER IMPOSER SRL

Adresa: Liebling, Str. Principala Nr.832 Transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători
Tel.: 0256 223 957; 0755 055 695; 0744 524 443 Fax: 0256 201 023 Urban and suburban passenger land transport
E-mail: superimposer@clicknet.ro
Web: www.superimposer.autogari.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. EUROBAU-TM SRL

Adresa: Timişoara, Str. CAROL DAVILLA Nr.34/A CAMERA 2 Transporturi cu taxiuri


Tel.: 0256 219 144; 0256941 Transport by taxi
E-mail: eurotaxi_tm@yahoo.com
Web: www.eurotaxitm.ro

2. TRANS JIANU SRL

Adresa: Utvin, Nr.66 Alte transporturi terestre de călători n.c.a.


Tel.: 0722 317 975, 0722 889 228 Fax: 0356 112 544 Other passenger land transport
E-mail: office@transjianu.ro, transjianu@yahoo.com
Web: www.transjianu.ro

3. G-LINES SRL

Adresa: Deta, Str. PARCULUI Nr.3 Alte transporturi terestre de călători n.c.a.
Tel.: 0740 003 425 Other passenger land transport

Transporturi rutiere de mărfuri şi servicii de mutare


Goods and services move road transportation

Întreprinderi mari
Large companies

1. TIR EXPRESS SRL

Adresa: Timişoara, Str. LOICHITA VASILE Nr.1 SI 3 Sc.D Transporturi rutiere de mărfuri
Tel.: 0256 474 146 Fax: 0256 471 312 Road transport of goods
E-mail: office@tirexpress.ro
Web: www.tirexpress.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. FARTUD SRL

Adresa: Ortisoara, Nr.1 A Transporturi rutiere de mărfuri


Tel.: 0725 346 850, 0256 294 679 Fax: 0256 294 679 Road transport of goods
E-mail: office@fartud.ro Web: www.fartud.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Transporturi rutiere de mărfuri şi servicii de mutare
Goods and services move road transportation

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

2. MVT LOGISTIK SRL

Adresa: Chişoda, DN 59, KM 8 + 550 M STÂNGA Transporturi rutiere de mărfuri


Tel.: 0731 660 400; 0256 287 932 Fax: 0256 244 821 Road transport of goods
E-mail: office@mvtlog.ro
Web: www.mvtlog.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

3. HARTL CARRIER SRL

Adresa: Timişoara, Str. SIMION BARNUTIU Nr.29 Transporturi rutiere de mărfuri


Tel.: 0256 433 282 Fax: 0356 450 599 Road transport of goods
E-mail: office@hartlcarrier.com
Web: www.hartlcarrier.com

Întreprinderi mici
Small companies

1. SERONI TRANS SRL

Adresa: Lugoj, Str. COMUNA DIN PARIS Nr.22 Transporturi rutiere de mărfuri
Tel.: 0256 333 660; 0721 919 918, 0722 337 902 Fax: 0256 333 660 Road transport of goods
E-mail: seroni_trans@yahoo.com
Web: www.seronitrans.ro

2. SCAN TIM SRL

Adresa: Timişoara, Str. NOU PROIECTATA Nr.2 Transporturi rutiere de mărfuri


Tel.: 0256 708 099; 0733 697 223 Fax: 0256 474 115 Road transport of goods
E-mail: office@scantim.ro
Web: www.scantim.ro

3. LS LOGISTICA INTERNAZIONALE SRL

Adresa: Timişoara, Str. LOICHITA VASILE Nr.1 SI 3 Sc.D Transporturi rutiere de mărfuri
Tel.: 0256 471 797; 0758 767 832 Fax: 0256 471 796 Road transport of goods
E-mail: office@lslogistica.ro
Web: www.lslogistica.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. SANGES TRANS SRL

Adresa: Periam, Nr.1245 Transporturi rutiere de mărfuri


Tel.: 0744 708 577 Road transport of goods
E-mail: office@sangestrans.ro
Web: www.sangestrans.ro

SERVICII
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICES
Transporturi rutiere de mărfuri şi servicii de mutare
Goods and services move road transportation

Microîntreprinderi
Very small companies

2. MKT LOGISTIC SRL

Adresa: Timişoara, PROCLAMATIA DE LA TIMIŞOARA Nr.7 Ap.1/A/1 Transporturi rutiere de mărfuri


Road transport of goods

3. BUG TRANS SRL

Adresa: Timişoara, Str. SAMUIL MICU CLAIN Nr.8 Transporturi rutiere de mărfuri
Tel.: 0724 231 818; 0751 861 110 Road transport of goods

Transporturi aeriene de marfă şi transporturi spaţiale


Air transport of cargo and space transport

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. WORLD MEDIATRANS SRL

Adresa: Timişoara, B-dul Vasile Parvan Nr.16 Transporturi aeriene de marfă


Tel.: 0256 497 616 Fax: 0256 497 616 Air transport of goods
E-mail: officewmt@wmt.ro
Web: www.wmt.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. AVIATIA UTILITARA TIMIŞOARA SA

Adresa: Timişoara, Calea TORONTALULUI KM 3 Transporturi aeriene de marfă


Tel.: 0256 493 136; 0735 855 812; 0722 557 136 Air transport of goods
E-mail: avutims@yahoo.com

Depozitări
Warehousing and storage

Întreprinderi mici
Small companies

1. BURG INFAILIBIL SRL

Adresa: Lugoj, Str. TAPIEI Nr.49 E Depozitări


Tel.: 0747 580 311; 0728 007 701, 0256 350 101 Warehousing and storage

SERVICII

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICES
Depozitări
Warehousing and storage

Microîntreprinderi
Very small companies

1. MERPEST SRL

Adresa: Săcălaz, Complexului Nr.10 Depozitări


Tel.: 0256 240 206 Fax: 0256 240 207 Warehousing and storage
E-mail: merpano01@yahoo.com

2. V & D TRANS LOGISTIC SRL

Adresa: Cornesti, DN 69 KM 18 CAMERA 1 Depozitări


Tel.: 0256 212 129, 0744 620 108 Fax: 0256 212 129 Warehousing and storage
E-mail: dorin@vdtrans.ro
Web: www.vdtrans.ro

3. CLAUDIU & DANI SRL

Adresa: Comloşu Mare, Nr.247 CAMERA 2 Depozitări


Tel.: 0725 892 807;0725 892 809; 0722 274 361 Warehousing and storage

Activităţi anexe pentru transporturi


Support activities for transportation

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. HARTL CONNECT TRANSPORT GMBH AUSTRIA SUCURSALA TIMIŞOARA

Adresa: Timişoara, Str. Simion Bărnuţiu nr.29 et.4 Alte activităţi anexe transporturilor
Tel.: 0256 433 282 Fax: 0356 450 599 Other supporting transport activities

2. ALL CARGO EXPRES SRL

Adresa: Chişoda, DN 59, KM 8+550M STÂNGA Alte activităţi anexe transporturilor


Tel.: 0256 287 932 Fax: 0256 242 555, 0256 244 821 Other supporting transport activities
E-mail: office@mvtlog.ro
Web: www.mvtlog.ro

3. EUROCCOPER SRL

Adresa: Timişoara, DJ 216, BIFURCATIE NR.4 Alte activităţi anexe transporturilor


Tel.: 0256 380 720; 0256490973, 0729009707 Fax: 0256380724 Other supporting transport activities
E-mail: office@euroccoper.ro
Web: www.euroccoper.ro

SERVICII

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICES
Activităţi anexe pentru transporturi
Support activities for transportation

Întreprinderi mici
Small companies

1. OVT LOGISTICZENTRUM SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. ARDEAL Nr.2 Alte activităţi anexe transporturilor


Tel.: 0356 437665 Fax: 0356 437685 Other supporting transport activities
E-mail: office@ovt-group.com
Web: www.ovt-group.com

2. ECO BAU – PARC SRL

Adresa: Timişoara, Str. MUZICESCU Nr.105-107/U Ap.1 Activităţi de servicii anexe pentru transporturi terestre
Tel.: 0256 400 870 Service activities incidental to land transportation

3. ACE SPEDITION SRL

Adresa: Biled, Nr.240 Alte activităţi anexe transporturilor


Tel.: 0722 392 467 Other supporting transport activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ALSIRA TRANS SRL

Adresa: Timişoara, Calea MARTIRILOR 1989 Nr.82 Ap.17 Activităţi de servicii anexe pentru transporturi terestre
Tel.: 0256 281 888; 0722 351 954 Fax: 0256 281 888 Service activities incidental to land transportation
E-mail: office@alsiratrans.ro
Web: www.alsiratrans.ro

2. MAURICE WARD & CO SRL

Adresa: Timişoara, Str. MARTIN LUTHER Nr.2 Alte activităţi anexe transporturilor
Tel.: 0256 223 327; 0256 223 328 Fax: 0256 223 328 Other supporting transport activities
E-mail: romania@mauriceward.com
Web: www.mauriceward.com

3. SPEDITION P.A.D SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. MARGARETELOR Nr.11 Alte activităţi anexe transporturilor


Tel.: 0723 649 116; 0356 445 680 Fax: 0356 444 780 Other supporting transport activities
E-mail: office@padspedition.ro
Web: www.padspedition.ro

SERVICII
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICES
Alte activităţi poştale şi de curier
Other postal and courier activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. MICLO SPEED SRL

Adresa: Timişoara, POLONA Nr.1 Alte activităţi poştale şi de curier


Other postal and courier activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. PEGAMAR EXPRESS SRL

Adresa: Utvin, Nr.316 CAMERA 2 Alte activităţi poştale şi de curier


Tel.: 0747 872 087 Other postal and courier activities
E-mail: andrada.talpag@yahoo.com

2. WEBCOURIER SRL

Adresa: Timişoara, ARADULUI Bl.140 Ap.4 Alte activităţi poştale şi de curier


Tel.: 0746 575 575; 0256 228 616; 0256 285 713 Fax: 0356 816 912 Other postal and courier activities
E-mail: office@webcourier.ro
Web: www.webcourier.ro

3. MONDO LOTUS SRL

Adresa: Timişoara, Str. STIINTEI Nr.3 Bl.D41 Sc.C Ap.4 Alte activităţi poştale şi de curier
Tel.: 0766 337 812 Other postal and courier activities

Activităţi de editare a cărţilor, ziarelor, revistelor şi alte activităţi de editare


Books editing , newspapers, magazines and other publishing activities

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. TIMPRESS SA

Adresa: Timişoara, B-dul REVOLUTIEI 1989 Nr.8 Activităţi de editare a ziarelor


Tel.: 0256 495 135; 0256 497 176 Fax: 0256 495 035; 0256 490 370 Newspaper publishing activities
E-mail: renasterea@renasterea.ro
Web: www.renasterea.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. COMISION DIC SRL

Adresa: Timişoara, Str. SF.APOSTOLI PETRU SI PAVEL Bl.A96 Sc.A Ap.7 Activităţi de editare a revistelor şi periodicelor
Tel.: 0256 213 328, 0722 362 241 Fax: 0256 211 730 Publishing of journals and periodicals
E-mail: marketing@revista-ferma.ro
Web: www.revista-ferma.ro

SERVICII

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICES
Activităţi de editare a cărţilor, ziarelor, revistelor şi alte activităţi de editare
Books editing , newspapers, magazines and other publishing activities

Întreprinderi mici
Small companies

2. EUROSTAMPA SRL

Adresa: Timişoara, B-DUL REVOLUTIEI 1989 Nr.26 Activităţi de editare a cărţilor


Tel.: 0256 204 816; 0256 490 262; 0744 610 802; 0724 031 751 Book publishing
Fax: 0256 490 262
E-mail: edituraeurostampa@gmail.com
Web: www.eurostampa.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. FGD CONSULT SRL

Adresa: Timişoara, Str. Ecaterina Teodoroiu Nr.21, Bl.T20 Sc.A Ap.13 CAM. 1 Activităţi de editare a cărţilor
Tel.: 0754 802 417 Book publishing
E-mail: edituranepsis@gmail.com

2. AGENDA SRL

Adresa: Timişoara, Str. EMANOIL UNGUREANU Nr.3 Activităţi de editare a ziarelor


Tel.: 0256 495 195 Fax: 0256 496 196 Newspaper publishing activities
E-mail: office@agenda.ro
Web: www.agenda.ro

3. EDITURA CARTEA BANATEANA SRL

Adresa: Dudeştii Noi, Nr.680 SPATIUL 2 Activităţi de editare a revistelor şi periodicelor


Tel.: 0356 103 032; 0721 935 392; 0722 499 868 Publishing of journals and periodicals
E-mail: dianacios@yahoo.com

Activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune


Film production, video and television activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. HAPPY DAY GAMES SRL

Adresa: Timişoara, Str. CIRESULUI Nr.25/A Activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de
Tel.: 0256 212 150; 0723 288 990 televiziune
E-mail: ovi@happydaygames.com Motion picture, video and television programme production activities

2. SENDAL SRL

Adresa: Timişoara, Aleea CASCADEI Nr.2 Sc.B Ap.10 CAMERA2 Activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de
Tel.: 0770 470 518 televiziune
E-mail: agnetanica@gmail.com Motion picture, video and television programme production activities

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune
Film production, video and television activities

Microîntreprinderi
Very small companies

3. HDV STUDIO SRL

Adresa: Cheglevici, Nr.72 Activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de


Tel.: 0356 401 536; 0744 569 617 televiziune
E-mail: office@hdv.ro Motion picture, video and television programme production activities
Web: www.hdv.ro

Activităţi de realizare a înregistrărilor audio şi activităţi de editare muzicală


Sound recording activities and music publishing activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. PHOTO & DATA IMAGE DE BOOT SRL

Adresa: Timişoara, Str. BUDAI DELEANU Nr.33 Activităţi de realizare a înregistrărilor audio şi activităţi de editare
Tel.: 0256 455 277;0732 135 086 muzicală
E-mail: office@deboot.ro Activities of publishing of journals and periodicals

2. FORMULA 1 - CONTINENTAL SRL

Adresa: Dumbrăviţa, Str. PHOENIX Nr.10 Activităţi de realizare a înregistrărilor audio şi activităţi de editare
Tel.: 0745 400 337; 0744 919 073 muzicală
Activities of publishing of journals and periodicals

Activităţi de difuzare a programelor de radio


Activities radio broadcasting

Microîntreprinderi
Very small companies

1. MEDIA SOUND SRL

Adresa: Timişoara, Str. CORIOLAN BREDICEANU Nr.2. Ap.10 CAM.1 Activităţi de difuzare a programelor de radio
Tel.: 0722 253 121, 0371 491 121 Activities radio broadcasting
E-mail: office@westcityradio.ro
Web: www.westcityradio.ro

2. MEDIA PLUS SRL

Adresa: Timişoara, Str. Nistrului Nr.2 Ap.6 Activităţi de difuzare a programelor de radio
Tel.: 0356 442 519; 0356 442 516; 0731 210 457 Activities radio broadcasting

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de difuzare a programelor de televiziune
Activities television broadcasting

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ALFA-OMEGA TV PRODUCTION SRL

Adresa: Timişoara, Str. Aurel Pop Nr.8 Activităţi de difuzare a programelor de televiziune
Tel.: 0256 284 913 Fax: 0256 284 912 Activities television broadcasting
E-mail: info@alfaomega.tv
Web: www.alfaomega.tv

Alte activităţi de servicii informaţionale


Other information service activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. S.I.R.B.I. SRL

Adresa: Timişoara, P-ta VICTORIEI Nr.1 Ap.17 Alte activităţi de servicii informaţionale n.c.a.
Tel.: 0356 100 838 Fax: 0356 100 838 Other information service activities
E-mail: office@vendereinromania.eu
Web: www.vendereinromania.eu

2. LASAMIAN SRL

Adresa: Timişoara, ALEEA VIILOR (ZONA BUCOVINA) Bl. B9B Sc.B Ap.13 Alte activităţi de servicii informaţionale n.c.a.
Tel.: 0723 290 033; 0744 490 033 Other information service activities
E-mail: office@lasamian.ro
Web: www.lasamian.ro

3. ABSTRACT MEDIA NET SRL

Adresa: Timişoara, Str. MARTIR HERMAN SPORER Nr.5 Alte activităţi de servicii informaţionale n.c.a.
Tel.: 0768 465 366 Other information service activities
E-mail: abstractmn@yahoo.com

Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii


Buying and selling of own real estate

Întreprinderi mici
Small companies

1. FARMER SRL

Adresa: Timişoara, PAUL CHINEZU Nr.6. Ap.6 Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii
Tel.: 0256 444 058; 0722 161 556; 0744 656 095 Fax: 0256 444 058 Buying and selling of own real estate

2. IMOBILIARE ITALIANA SA

Adresa: Chişoda, DN 59-KM 8+550 M STANGA Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii
Tel.: 0256 290 752; 0256 290 750 Buying and selling of own real estate
E-mail: angelica.grecu@incontro.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii
Buying and selling of own real estate

Întreprinderi mici
Small companies

3. SLAVSTAR SRL

Adresa: Timişoara, Str. PAUL CHINEZU Nr.6 Ap.6 Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii
Tel.: 0256 444 058; 0722 161 556; 0744 656 095 Fax: 0256 444 058 Buying and selling of own real estate

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ROMANIAN FARMLAND INVESTMENTS SRL

Adresa: Timişoara, Str. PINDULUI Nr.41 Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii
Tel.: 0728 130 293 Buying and selling of own real estate
E-mail: info@rhfi.eu
Web: www.romanianfarmland.com

2. AGRI PAOLA SRL

Adresa: Timişoara, Str. VASILE GOLDIS Nr.1 Ap.4 Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii
Tel.: 0743 160 611; 0256 200 354; 0256 201 123 Fax: 0256 200 354 Buying and selling of own real estate
E-mail: sc.novello@yahoo.com

3. FINIMM SRL

Adresa: Timişoara, Calea SAGULUI DN 59 KM 7+500 DREAPTA Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii
Tel.: 0256 285 517; 0256 289 364 Buying and selling of own real estate
E-mail: petre@intercolor.ro

Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate


Letting of own or leased property

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. BEGA INVEST SA

Adresa: Timişoara, CALEA BUZIASULUI Nr.11A Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
Tel.: 0256 222 281 Fax: 0256 490 965 Letting of own or leased property
E-mail: optica@begagrup.ro
Web: www.begagrup.ro

2. SMITHFIELD PROCESARE SRL

Adresa: Timişoara, Str. POLONA Nr.4 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
Tel.: 0256 400 400 Fax: 0256 400 401 Letting of own or leased property
E-mail: office@smithfield.ro
Web: www.smithfield.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
Letting of own or leased property

Întreprinderi mici
Small companies

1. IULIUS MALL TIMIŞOARA SRL

Adresa: Timişoara, Str. ARISTIDE DEMETRIADE Nr.1 SP.T10 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
Tel.: 0256 401 600, 0256 401 601 Fax: 0256 401 630 Letting of own or leased property
E-mail: administratie.tm@iuliusmall.com
Web: www.iuliusmall.com

2. IDEAL CASA DESIGN SRL

Adresa: Timişoara, Str. JOHANN HEINRICH PESTALOZZI Nr.22 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
Tel.: 0256 210 554; 0749 274 283; 0256 290 000 Letting of own or leased property
E-mail: office@timcon.ro

3. METALTIM SA

Adresa: Timişoara, Str. DIVIZIA 9 CAVALERIE Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
Tel.: 0256 212 715; 0256 212 801 Letting of own or leased property
E-mail: secretariat@metaltim.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. TITERLEA PROD 99 SRL

Adresa: Făget, Drumul GLADNEI Nr.3 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
Tel.: 0721 706 581; 0256 320 630 Fax: 0256 320 630 Letting of own or leased property
E-mail: marius_titerlea@yahoo.com

2. SPIRAL COLONADE SRL

Adresa: Timişoara, P-ta Victoriei Nr.6 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
Tel.: 0256 493 147 Letting of own or leased property
E-mail: jabrisohail@yahoo.com

3. FIAR SERVICES SRL

Adresa: Timişoara, 3 AUGUST 1919 Nr.2 Ap.20 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
Tel.: 0256 206 172 Letting of own or leased property
E-mail: agrifutura_rom@yahoo.com

Activităţi imobiliare pe bază de comision sau contract


Real estate activities on fee or contract basis

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. PIETE SA

Adresa: Timişoara, Str. LT. OVIDIU BALEA Nr.2 Administrarea imobilelor pe baza de comision sau contract
Tel.: 0256 494 482; 0733 909 540 Fax: 0256 471 425 Real estate activities on fee or contract basis
E-mail: pietetm@yahoo.com Web: www.piete-sa.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi imobiliare pe bază de comision sau contract
Real estate activities on fee or contract basis

Întreprinderi mici
Small companies

1. REAL BEST SRL

Adresa: Săcălaz, Zona industrială DN 59A Agenţii imobiliare


Tel.: 0356 100 608; 0732 860 408 Real estate agencies
E-mail: office@realbest.ro

2. HITCH & MOSHER SRL

Adresa: Timişoara, Aleea POIANA RUSCAI Nr.1 Sc.B Ap.12 Agenţii imobiliare
Tel.: 0256 430 221; 0256 430 222; 0730 124 636 Fax: 0256 430 223 Real estate agencies
E-mail: office@hitchmosher.ro
Web: www.hitchmosher.ro

3. GIAMPI SRL

Adresa: Timişoara, Str. LUCIAN BLAGA Nr.3 Agenţii imobiliare


Tel.: 0728 303 800; 0356 003 407 Fax: 0356 003 406 Real estate agencies
E-mail: giampisrl@hotmail.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. BMC INVEST SRL

Adresa: Lugoj, Str. TUDOR VLADIMIRESCU Nr.73 Agenţii imobiliare


Tel.: 0256 430 221; 0722 847 582 Real estate agencies

2. AGRITRE SRL

Adresa: Timişoara, Str. PATRIARH MIRON CRISTEA Nr.3 Ap.2 CAMERA 1 Agenţii imobiliare
Tel.: 0728 303 800 Real estate agencies

3. INTERMEDIUS 2002 SRL

Adresa: Timişoara, Str. NICU FILIPESCU Nr.2 Ap.3 Agenţii imobiliare


Tel.: 0256 242 516; 0722 282 908 Fax: 0256 242 514 Real estate agencies
E-mail: office@intermedius.ro
Web: www.intermedius.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi juridice
Legal Activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. VIA LEGIS SRL

Adresa: Timişoara, B-dul TAKE IONESCU Nr.29 Ap.10 Activităţi juridice


Tel.: 0726 266 977; 0356 434 001 Fax: 0356 434 001 Legal Activities

2. LAW CONSULTING SRL

Adresa: Timişoara, Str. CONSTANTIN CEL MARE Nr.8 CAMERA 3 Activităţi juridice
Tel.: 0256 281 256; 0723 573 418 Legal Activities
E-mail: office@law-consulting.ro

3. COMSA CONSULTING SRL

Adresa: Timişoara, P-ta. NICOLAE BALCESCU Nr.6 Sc.B Ap.19 Activităţi juridice
Tel.: 0256 476 121; 0722 698 952 Legal Activities

Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal


Accounting and auditing activities, tax consultancy

Întreprinderi mici
Small companies

1. BOSCOLO & PARTNERS TIMIŞOARA SRL

Adresa: Timişoara, Str. SURORILE MARTIR CACEU Nr.7 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul
Tel.: 0723 327 350; 0256 306 056; 0256 306 059 Fax: 0256 306 059 fiscal
E-mail: Timişoara@boscoloromania.ro Accounting and auditing activities, tax consultancy
Web: www.boscoloromania.ro

2. LUTZ & ASSOCIATES ACCOUNTING SRL

Adresa: Timişoara, B-dul REVOLUTIEI 1989 Nr.18/A Ap.2 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul
Tel.: 0723 376 805; 0256 227 422; 0256 227 432 Fax: 0256 227 432 fiscal
E-mail: management@lutz-associates.com Accounting and auditing activities, tax consultancy
Web: www.lutz-associates.com

3. A.B.A. AUDIT SRL

Adresa: Timişoara, Str. GEORG HAENDEL Nr.1 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul
Tel.: 0256 216 100; 0740 250 934 Fax: 0256 205 039 fiscal
E-mail: ovidiu.bunget@abaconsulting.ro; office@abaconsulting.ro Accounting and auditing activities, tax consultancy
Web: www.abaconsulting.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal
Accounting and auditing activities, tax consultancy

Microîntreprinderi
Very small companies

1. CABINET DE CONSULTANTA EC. MERCESCU SRL

Adresa: Timişoara, Str. POMICULTURII Nr.64 Ap.1 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul
Tel.: 0256 202 841; 0722 340 176 Fax: 0256 202 841 fiscal
E-mail: mercescu@clicknet.ro Accounting and auditing activities, tax consultancy
Web: www.mercescu.ro

2. BDO AUDITORS & BUSINESS ADVISORS SRL

Adresa: Timişoara, MARTIN LUTHER Nr.2 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul
Tel.: 0356 171 267; 0728 284 103 fiscal
E-mail: dan.stirbu@bdo.ro; office@bdo.ro Accounting and auditing activities, tax consultancy
Web: www.bdo.ro

3. ANALITIC EXPERT SRL

Adresa: Timişoara, B-dul TAKE IONESCU Nr.29A CAM.123 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul
Tel.: 0256 430 053; 0722 302 186 Fax: 0256 430 094 fiscal
E-mail: office@analitic-expert.ro Accounting and auditing activities, tax consultancy

Activităţi ale direcţiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate


Activities of headquarters, centralized administrative offices

Microîntreprinderi
Very small companies

1. TELE SOURCE SRL

Adresa: Timişoara, Str. MURES Nr.143 Activităţi ale direcţiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate
Tel.: 0740 365 816; 0256 488 779; 0256 408 233 Fax: 0256 408 233 Activities of head (power), centralized administrative offices
E-mail: lvlad@eugene.li

2. INNEXT ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. TAPIA Nr.9 CAMERA 9 Activităţi ale direcţiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate
Tel.: 0356 437 096 Fax: 0356 437 096 Activities of head (power), centralized administrative offices
E-mail: info@innext.it; georgeta.socatiu@innext.it
Web: www.innextromania.com; www.innext.it

Activităţi de consultanţă în management


Management consultancy activities

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. MCCARTHY HOLTHUS SRL

Adresa: Timişoara, ARDEALULUI Nr.6 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management


Tel.: 0256 206 541; 0743 016 545 Fax: 0256 206 541 Management consultancy activities
E-mail: ogreceanu@mccarthyholthus.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de consultanţă în management
Management consultancy activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. FINARA CONSULT SRL

Adresa: Timişoara, Str. CORNEL GROFSOREANU Bl.D11 Sc.D Ap.2 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
Tel.: 0356 468 478 Fax: 0356 468 488 Management consultancy activities
E-mail: office@finaraconsult.ro
Web: www.finaraconsult.ro

2. ROSSELLA EXPRESS SRL

Adresa: Timişoara, VICTORIEI Nr.1 Ap.8 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
Tel.: 0256 498 807; 0256 496 508 Fax: 0256 498 807 Management consultancy activities

3. HELIOPOLIS ENERGIA SRL

Adresa: Timişoara, DJ 216 - BIFURCATIA 4 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management


Tel.: 0256 380 747 Fax: 0256 380 747 Management consultancy activities
E-mail: a.iancovschi@heliopolisenergia.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. SILURUS SRL

Adresa: Timişoara, B-DUL REVOLUTIEI Nr.3 Ap.6/B Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
Tel.: 0728 267 246; 0256 200 507 Management consultancy activities
E-mail: alexandragalan23@gmail.com

2. ROMANELLI & PARTNERS SRL

Adresa: Timişoara, Piata VICTORIEI Nr.5 Sc.A Ap.1 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
Tel.: 0755 076 762; 0256 291 783 Management consultancy activities

3. CBC MANAGEMENT SRL

Adresa: Timişoara, Str. IEPURELUI Nr.6-8 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
Tel.: 0256 201 871; 0256 294 309 Management consultancy activities

Activităţi de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă tehnică legate de acestea


Activities of architecture, engineering and related technical consultancy

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. GAUSS SRL

Adresa: Timişoara, Str. PARIS Nr.2A Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea
Tel.: 0748 110 838; 0256 294 711; 0256 293 125 Fax: 0256 293 125 Engineering activities and related technical consultancy
E-mail: office@gauss.ro; cristian.gradinaru@gauss.ro
Web: www.gauss.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă tehnică legate de acestea
Activities of architecture, engineering and related technical consultancy

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

2. ROSIGN SA

Adresa: Timişoara, PARCUL INDUSTRIAL FREIDORF Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea
Tel.: 0256 295804; 0724 537 639 Fax: 0256 295 805 Engineering activities and related technical consultancy
E-mail: office@ro-sign.ro
Web: www.ro-sign.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. SELLM SRL

Adresa: Timişoara, Str. GHEORGHE LAZAR Nr.23 Bl.T2 Ap.20 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea
Tel.: 0256 493 334 Fax: 0256 493 334 Engineering activities and related technical consultancy
E-mail: office@sellm.ro
Web: www.sellm.ro

2. PROCAD SRL

Adresa: Timişoara, Str. SUCEAVA Nr.13 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea
Tel.: 0256 430 856 Fax: 0256 443 443 Engineering activities and related technical consultancy
E-mail: procadtm@gmail.com

3. CAPABIL SRL

Adresa: Timişoara, P-ta UNIRII Nr.11 Ap.SAD 3 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea
Tel.: 0256 499 644; 0723 249 000 Fax: 0256 499 644 Engineering activities and related technical consultancy
E-mail: office@capabil.ro
Web: www.capabil.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. CONSULTING GALCOS SRL

Adresa: Timişoara, Str. BUCOVINEI Nr.40 Bl.75 Sc.A Ap.4 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea
Tel.: 0256 430 856; 0256 293 024; 0256 244 273 Fax: 0256 293 024 Engineering activities and related technical consultancy

2. ZUBA CONSTRUCT SRL

Adresa: Timişoara, Str. SIRET Nr.4 Ap.5 Activităţi de arhitectură


Tel.: 0372 929 929 Fax: 0372 250 282 Architectural activities
E-mail: office@zuba.ro
Web: www.zuba.ro

3. KPM TECHNIK SRL

Adresa: Timişoara, B-dul 16 DECEMBRIE 1989 Nr.54 Ap.12 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea
Tel.: 0356 178 312 Fax: 0356 178 312 Engineering activities and related technical consultancy
E-mail: andrei.demeter@kpm-cad.de

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de testări şi analize tehnice
Testing and analysis technical activities

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. TRIGO INDUSTRY SERVICES SA

Adresa: Timişoara, DR. GRIGORE T. POPA Nr.81 Activităţi de testări şi analize tehnice
Tel.: 0356 007 399; 0744 668 885 Activities for technical testing and analysis
E-mail: romania@trigo-group.com
Web: www.trigo-group.com

Întreprinderi mici
Small companies

1. AUTO LCD VEHICULE SRL

Adresa: Timişoara, Str. MIRESEI Nr.3 Activităţi de testări şi analize tehnice


Tel.: 0356 453 335; 0356 453 334; 0724 519 425 Fax: 0356 453 335 Activities for technical testing and analysis
E-mail: office@autolcd.ro

2. REALS COMPANY SRL

Adresa: Timişoara, Str. ION IONESCU DE LA BRAD Bl.123 Ap.14 Activităţi de testări şi analize tehnice
Tel.: 0724 140 777; 0372 765 516 Activities for technical testing and analysis
E-mail: office@realscompany.ro
Web: www.realscompany.ro

3. BIOTIM B & S SRL

Adresa: Timişoara, Str. CHIMISTILOR Nr.2 Activităţi de testări şi analize tehnice


Tel.: 0728 299 216; 0256 274 142 Fax: 0256 274 142 Activities for technical testing and analysis
E-mail: laborator@biotim.ro
Web: www.biotim.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. EUROPE QUALITE ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, MARESAL CONSTANTIN PREZAN Nr.84 Activităţi de testări şi analize tehnice
Tel.: 0728 147 196; 0256 220 100 Fax: 0256 220 100 Activities for technical testing and analysis
E-mail: calin.groza@europe-qualite.ro; eqr@eqr.ro
Web: www.europequalite.eu

2. PRECOTTI SRL

Adresa: Timişoara, Str. MEMORANDULUI Nr.1,Ap.SAD NR.2 Activităţi de testări şi analize tehnice
Tel.: 0356 819 035; 0256 487 362 Fax: 0356 819 035 Activities for technical testing and analysis
E-mail: office@precotti.ro; precotti@gmail.com

3. AUTO ELECONT SRL

Adresa: Timişoara, SIMION BARNUTIU Nr.28 Activităţi de testări şi analize tehnice


Tel.: 0356 446 423; 0723 725 074; 0765 392 700 Activities for technical testing and analysis

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY
E-mail: ing.parlea.dragos@gmail.co
SERVICII
SERVICES
Publicitate
Advertising

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. CITY PROMOTIONS SRL

Adresa: Timişoara, Calea ARADULUI Nr.18, Bl.8 Ap.1 Activităţi ale agenţiilor de publicitate
Tel.: 0356 881 750; 0721 252 825; 0256 242 010 Fax: 0256 242 010 Advertising agency activities
E-mail: office@citypromotions.ro
Web: www.ctiypromotions.ro

2. MAGUS INTERNATIONAL CO SRL

Adresa: Timişoara, Str. TUDOR VLADIMIRESCU Nr.40 Activităţi ale agenţiilor de publicitate
Tel.: 0256 241 537 Fax: 0256 499 438 Advertising agency activities
E-mail: office@magusint.ro
Web: www.magusint.ro

3. MAGUS HR SRL

Adresa: Timişoara, Spl. TUDOR VLADIMIRESCU Nr.40 Activităţi ale agenţiilor de publicitate
Tel.: 0256 241 537 Advertising agency activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. GENUINE ADVERTISING SRL

Adresa: Timişoara, Calea TORONTALULUI KM6 Activităţi ale agenţiilor de publicitate


Tel.: 0256 293 592; 0374 900 905 Fax: 0256 293 592; 0374 900 905 Advertising agency activities
E-mail: genuineadv@yahoo.com; office@genuineadv.ro

2. VIPUBLIC COM ADVERTISING SRL

Adresa: Timişoara, Str. BRAN Nr.3, Bl.E 4/1 Ap.9 Activităţi ale agenţiilor de publicitate
Tel.: 0728 098 675; 0728 098 673; 0256 386 727 Fax: 0256 386 727 Advertising agency activities
E-mail: contact@vipublic.ro; paul.horea@vipublic.ro
Web: www.vipublic.ro

3. MEDIA DIRECTORIES SRL

Adresa: Timişoara, Str. 1 DECEMBRIE Nr.43 Activităţi ale agenţiilor de publicitate


Tel.: 0744 421 776; 0256 228 699; 0256 200 412; 0256 201 518 Advertising agency activities
Fax: 0256 228 699
E-mail: mediadirectories@yahoo.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. AGENTIA DE PRINT SI TIPAR SRL

Adresa: Timişoara, B-dul TAKE IONESCU Nr.51 Activităţi ale agenţiilor de publicitate
Tel.: 0356 260 973; 0758 418 883 Advertising agency activities
E-mail: info@agentiadeprint.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY
Web: www.agentiadeprint.ro

SERVICII
SERVICES
Publicitate
Advertising

Microîntreprinderi
Very small companies

2. CITY MEDIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. MURES Nr.183 Servicii de reprezentare media


Tel.: 0256 433 750; 0745 544 999 Media representation
E-mail: city_media@rdstm.ro
Web: www.citymedia-tm.ro

3. CRESTA PRINT SRL

Adresa: Timişoara, B-dul 16 Decembrie 1989 Nr.54 Ap.10 Activităţi ale agenţiilor de publicitate
Tel.: 0722 643 726; 0256 493 929 Fax: 0256 493 929 Advertising agency activities
E-mail: office@crestaprint.ro
Web: www.crestaprint.ro

Activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice


Market research activities and public opinion polling

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. RECENSIO NOBILIS SRL

Adresa: Timişoara, 3 AUGUST 1919 Nr.2 Activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice
Tel.: 0356 429 187; 0731 294 722; 0745 643 960 Market research activities and polling of public opinion
E-mail: hr@recensionobilis.com
Web: www.recensionobilis.aaz.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. ISC RESEARCH SRL

Adresa: Timişoara, Str. DR. LIVIU GABOR Nr.1 Activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice
Tel.: 3292 691 500 Market research activities and polling of public opinion
E-mail: info@insites-consulting.com

2. EMMEGLOBAL SERVICE SRL

Adresa: Timişoara, VASILE ALECSANDRI Nr.8, Ap.9 Activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice
Tel.: 0737 080 538 Market research activities and polling of public opinion

Microîntreprinderi
Very small companies

1. EXPERT MARKET RESEARCH SRL

Adresa: Utvin, Nr.72 Activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice


Tel.: 0256 292 615; 0722 926 637; 0256 496 175 Market research activities and polling of public opinion
E-mail: mihai@atnr.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice
Market research activities and public opinion polling

Microîntreprinderi
Very small companies

2. S & D CONSULTING SRL

Adresa: Timişoara, Str. Cozia Nr.86-88 Ap.48 Activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice
Tel.: 0721 223 326; 0723 504 081 Market research activities and polling of public opinion
E-mail: simonaduduiala@yahoo.com

3. DANUBE PROSPECTING SRL

Adresa: Timişoara, VENUS Nr.35 Sc.A Ap.8 Activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice
Market research activities and polling of public opinion

Activităţi de design specializat


Specialised design activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. EURO SIGN PRODUCTION SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. SIMPLEX Nr.3 Activităţi de design specializat


Tel.: 0724 373 802; 0256 226 917 Fax: 0256 226 917 Specialised design activities
E-mail: office@eurosign.ro; marketing@eurosign.ro
Web: www.eurosign.ro

Activităţi de design specializat


Specialised design activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. CASS DESIGN SRL

Adresa: Timişoara, Calea MARTIRILOR Nr.51/31 Activităţi de design specializat


Tel.: 0256 466 789 Fax: 0720 626 364 Specialised design activities
E-mail: sorin@cass-design.com
Web: www.cass-design.com

2. KOORS SRL

Adresa: Timişoara, IOSIF VULCAN Nr.20 Activităţi de design specializat


Tel.: 0727 460 806; 0727 673 562; Fax: 0256 445 718 Specialised design activities
E-mail: koors.office@gmail.com; office@koors.ro
Web: www.koors.ro

3. MORROD SRL

Adresa: Timişoara, SAGULUI Nr.41 Ap.20 Activităţi de design specializat


Tel.: 0758 247 724 Specialised design activities

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi fotografice
Photographic activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. B & R CAD SRL

Adresa: Timişoara, Str. BASARABIA Nr.57 CAMERA 5 Activităţi fotografice


Tel.: 0256 274 752 Fax: 0256 274 752 Photographic activities
E-mail: c.mogos@brcad.ro
Web: www.brcad.ro

Activităţi fotografice
Photographic activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. BEST IMAGE SRL

Adresa: Timişoara, Str. Gheorghe Lazar BL.30-32 SC.A1 Nr.13 Ap.1 Activităţi fotografice
Tel.: 0722 385 539 Photographic activities
E-mail: office@bestimage.tv
Web: www.bestimage.tv

Activităţi de traducere scrisă şi orală (interpreţi)


Activities of oral and written translation (interpreter)

Întreprinderi mici
Small companies

1. SWISS SOLUTIONS SRL

Adresa: Timişoara, Str. ION CRISTOREANU Nr.4 Activităţi de traducere scrisă şi orală (interpreţi)
Tel.: 0722 436 356; 0256 200 277 Fax: 0256 200 277 Activities of oral and written translation (interpreter)
E-mail: office@swiss-solutions.ro
Web: www.swiss-solutions.ro

2. LIONS UNITED SRL-D

Adresa: Timişoara, Str. JÓZSEF ATTILA Nr.1B Ap.2 Activităţi de traducere scrisă şi orală (interpreţi)
Tel.: 0721 210 129; 0256 384 843 Fax: 256 384 843 Activities of oral and written translation (interpreter)
E-mail: radu.golban@gmail.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. PROFESSIONAL TRANSLATIONS SRL

Adresa: Timişoara, Str. POMPILIU STEFU Nr.12 CAM. 8 Activităţi de traducere scrisă şi orală (interpreţi)
Tel.: 0723 708 030; 0356 416 880 Fax: 0256 471 380 Activities of oral and written translation (interpreter)
E-mail: office@professional-translations.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de traducere scrisă şi orală (interpreţi)
Activities of oral and written translation (interpreter)

Microîntreprinderi
Very small companies

2. MULTILINGUE CONSULTING & SERVICES SRL

Adresa: Timişoara, Str. TAPIA Nr.9 Activităţi de traducere scrisă şi orală (interpreţi)
Tel.: 0356 173 324; 0356 431 096; 0356 173 323 Fax: 0356 173 324 Activities of oral and written translation (interpreter)
E-mail: veberstzungen@multingue.it

3. ACTIVE TRANSLATORS SRL

Adresa: Timişoara, Str. FLORIN MEDELET Nr.5 Sc.A Ap.2 Activităţi de traducere scrisă şi orală (interpreţi)
Tel.: 0256 289 977 Fax: 0256 201 614 Activities of oral and written translation (interpreter)
E-mail: office@active-translators.com
Web: www.active-translators.com

Alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice n.c.a.


Other professional, scientific and technical activities nec

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. GUNTHER WOOD SRL

Adresa: Cherestur, ÎN INCINTA FOSTULUI SMT CHERESTUR Alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice n.c.a.
Tel.: 0722 295 652; 0256 310 610 Fax: 0256385871 Other professional, scientific and technical activities
E-mail: info@gunther-wood.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. CABINET TEHNIC DE ASISTENTA PENTRU PROTECTIA MUNCII SRL

Adresa: Timişoara, Calea SEVER BOCU Nr.37 Ap.1 Alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice n.c.a.
Tel.: 0256 282 392; 0356 440 780; 0722 380 560 Fax: 0256 282 392 Other professional, scientific and technical activities
E-mail: office@cabinetprotectiamuncii.ro
Web: www.cabinetprotectiamuncii.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. PRINT SERVICE COMPANY SRL

Adresa: Timişoara, Str. HORIA Nr.62 Alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice n.c.a.
Tel.: 0356 100 462; 0757 022 075 Fax: 0356 100 461 Other professional, scientific and technical activities
E-mail: sales@printservice.ro; mihail.tanase@printservice.ro
Web: www.printservice.ro

2. MORAR EXPERT & INVESTMENT SRL

Adresa: Timişoara, Str. SIMION BARNUTIU Nr.13 BIROU 4 Alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice n.c.a.
Tel.: 0256 490 640; 0256 292 645; 0256 203 102 Fax: 0256 490 640 Other professional, scientific and technical activities
E-mail: lpclivia@yahoo.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY
Web: www.clivia.ro

SERVICII
SERVICES
Alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice n.c.a.
Other professional, scientific and technical activities nec

Microîntreprinderi
Very small companies

3. MODVIN SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. JOSEPH HAYDN Nr.30/B Ap.2 Alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice n.c.a.
Tel.: 0356 171 950 Fax: 0356 171 950 Other professional, scientific and technical activities
E-mail: office@modvin.ro,
Web: www.modvin.ro

Activităţi veterinare
Veterinary activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. SANAVET-CO SA

Adresa: Timişoara, Calea ARADULUI Nr.48/A Activităţi veterinare


Tel.: 0256 423 972 Fax: 0256 423 972 Veterinary activities
E-mail: office@sanavet-co.ro

2. BIOVETI-FARM IMPEX SRL

Adresa: Timişoara, Str. CRISAN Nr.8 Activităţi veterinare


Tel.: 0356 080 338 Fax: 0256 492 989 Veterinary activities
E-mail: bioveti_farm@dr.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. CIPIVET SRL

Adresa: Stanciova, Nr.251 Activităţi veterinare


Tel.: 0356 402 813 Fax: 0356 402 813 Veterinary activities
E-mail: cipivet@gmail.com

2. NOVA VETERINAR SRL

Adresa: Timişoara, Str. MARTIR ION MIRON Nr.46 Ap.2 Activităţi veterinare
Tel.: 0256 228 266 Fax: 0256 228 266 Veterinary activities

3. YOURVET SRL

Adresa: Timişoara, Calea ARADULUI Nr.99 Sc.B Ap.7 Activităţi veterinare


Tel.: 0256 118 590 Veterinary activities

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de inchiriere şi leasing cu autovehicule
Renting and leasing of vehicles activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. ROVERMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. MIRON COSTIN Nr.3 Ap.3 Activităţi de închiriere şi leasing cu autoturisme şi autovehicule rutiere
Tel.: 0256 215 747 Fax: 0256 215 747 uşoare
E-mail: contact@Rovermania.ro Renting and leasing of cars and light motor vehicles

2. KLASS-WAGEN SRL

Adresa: Timişoara, B-dul 16 DECEMBRIE 1989 Nr.35 Ap.2 CAMERA 2 Activităţi de închiriere şi leasing cu autoturisme şi autovehicule rutiere
Tel.: 0256 423 858 Fax: 0356 818 286 uşoare
E-mail: reservations@klasswagen.ro Renting and leasing of cars and light motor vehicles

Microîntreprinderi
Very small companies

1. AWR LEASE SERVICES SRL

Adresa: Sânandrei, Nr.383 Activităţi de închiriere şi leasing cu autoturisme şi autovehicule rutiere


Tel.: 0256 202 410 Fax: 0256 400 383 uşoare
E-mail: office@awrentacom.ro Renting and leasing of cars and light motor vehicles
Web: www.awrentacar.ro

2. MVT SERVICES SRL

Adresa: Chişoda, DN. 59, KM. 8+550 STANGA, SAD 4 Activităţi de închiriere şi leasing cu autovehicule rutiere grele
Tel.: 0256 244 821 Fax: 0256 244 821 Renting and leasing of heavy road vehicles
E-mail: dan.dinu@mvtlog.ro

3. NL-LEASING SRL

Adresa: Timişoara, DOROBANTILOR Nr.20 Ap.14 Activităţi de închiriere şi leasing cu autovehicule rutiere grele
Tel.: 0356 440 775 Fax: 0356 440 775 Renting and leasing of heavy road vehicles
E-mail: office@nl-leasing.ro
Web: www.nl-leasing.ro

Activităţi de închiriere şi leasing cu alte maşini, echipamente şi bunuri tangibile


Renting and leasing of other vehicles , equipments and tangible goods activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. SSM PREST SRL

Adresa: Timişoara, Str. ILIE GROPSEANU Nr.16 Activităţi de închiriere şi leasing cu alte maşini, echipamente şi bunuri
Tel.: 0256 497 864 Fax: 0256 274 424 tangibile n.c.a.
E-mail: office@ssm-prest.ro Renting and leasing of other machinery, equipment and tangible goods
Web: www.ssm-prest.ro n.c.a

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de închiriere şi leasing cu alte maşini, echipamente şi bunuri tangibile
Renting and leasing of other vehicles , equipments and tangible goods activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. MISIF EBA BAS SRL

Adresa: Lugoj, Str. LALELELOR Nr.33/F/4 Activităţi de închiriere şi leasing cu alte maşini, echipamente şi bunuri
Tel.: 0256 350 556 tangibile n.c.a.
Renting and leasing of other machinery, equipment and tangible goods
n.c.a

2. AGROTRIFAN TIM SRL

Adresa: Utvin, Nr.207/A Activităţi de închiriere şi leasing cu maşini şi echipamente agricole


Tel.: 0762 257 889 Renting and leasing of agricultural machinery and equipment
E-mail: agrotrifan@yahoo.com

3. ARGUS CONSTRUCT SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. ARHIMEDE Nr.2 Activităţi de închiriere şi leasing cu maşini şi echipamente pentru
Tel.: 0256 394 783 construcţii
Renting and leasing of construction and civil engineering machinery and
equipment

Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă


Work placement agencies activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. IN TEMPORIS ROMANIA SRL

Adresa: Lugoj, Str. NERA Nr.14 Ap.5 Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă
Tel.: 0256 337 337 Fax: 0256 337 337 Activities of placement agencies of workforce
E-mail: intemporisro@gmail.com
Web: www.intemporis.eu

Microîntreprinderi
Very small companies

1. AIMS TIMIŞOARA SRL

Adresa: Timişoara, Str. BORSEC Nr.4 Ap.3 Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă
Tel.: 0256 221 172 Fax: 0356 005 323 Activities of placement agencies of workforce
E-mail: office@tm.aims.ro
Web: www.aims.ro

2. TOP RECRUITING SRL

Adresa: Timişoara, Str. EPISCOP AUGUSTIN PACHA Nr.1 Ap.31 Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă
Tel.: 0356 004 710 Fax: 0356 004 710 Activities of placement agencies of workforce
E-mail: GBugarin@antal.com
Web: www.antal.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă
Work placement agencies activities

Microîntreprinderi
Very small companies

3. M.M. JOB TRENDS SRL

Adresa: Timişoara, VIRGIL MADGEARU Nr.8 Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă
Tel.: 0728 097 337 Fax: 0356 441 388 Activities of placement agencies of workforce
E-mail: info.jobtrends@gmail.com
Web: www.jobtrends.org

Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului


Staff contracting activities on a temporary basis

Întreprinderi foarte mari


Very large companies

1. IHM TOTAL CONSULT SRL

Adresa: Timişoara, Str. EPISCOP AUGUSTIN PACHA NR. 1 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
Tel.: 0 356 004 710 Fax: 0356 447 710 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
E-mail: office@ihm.ro
Web: www.ihm.ro

Întreprinderi mari
Large companies

1. HARTL CREW ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. CONSTANTIN BRÂNCUSI Nr.7 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
Tel.: 0256 433 282 Fax: 0356 450 599 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
E-mail: office@hartlcrew.com
Web: www.hartlcrew.com

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. R.C.I. INTERIM SRL

Adresa: Timişoara, Str. EPISCOP AUGUSTIN PACHA Nr.6 Ap.11 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
Tel.: 0356 113 174 Fax: 0356 122 967 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
E-mail: office@sta-group.ro
Web: www.sta-group.ro

2. EUROP SERVICE INTERIM BUSINESS SRL

Adresa: Timişoara, Str. COZIA Nr.86-88 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
Tel.: 0356 460 688 Fax: 0356 460 689 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
E-mail: office@europservice.ro

3. R.S.I. INTERIM SRL

Adresa: Timişoara, Str. EPISCOP AUGUSTIN PACHA Nr.6 Ap.10 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
Tel.: 0356 113 174 Fax: 0356 122 967 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY
E-mail: office@sta-group.ro Web: www.sta-group.ro

SERVICII
SERVICES
Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
Staff contracting activities on a temporary basis

Microîntreprinderi
Very small companies

1. TUDO 2003 SRL

Adresa: Timişoara, Str. I.M.PESTALOZZI Nr.18 Ap.2 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
Tel.: 0256 492 538 Fax: 0256 492 538 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
E-mail: tudo2003@gmail.com

2. GLOBIS PREST SRL

Adresa: Lugoj, Str. 13 DECEMBRIE Nr.36 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
Tel.: 0767 095 324 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului

Microîntreprinderi
Very small companies

3. PM & SU SERVGRUP SRL

Adresa: Timişoara, Str. DIMINETII Bl.9 Ap.12 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
Tel.: 0729 047 505 Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului
E-mail: valyilie@yahoo.com

Servicii de furnizare şi management a forţei de muncă


Staff contracting activities on a temporary basis

Microîntreprinderi
Very small companies

1. PSIHO PROFIL SRL

Adresa: Timişoara, Str. LEMNARI Nr.2 Servicii de furnizare şi management a forţei de muncă
Tel.: 0723 512 025 Fax: 0256 306 444 Service delivery and workforce management
E-mail: office.tm@psihoprofil.ro
Web: www.psihoprofil.ro

2. MANDRILEX SRL

Adresa: Sânnicolau Mare, CALEA LUI TRAIAN Nr.39 Servicii de furnizare şi management a forţei de muncă
E-mail: rosu_alex2003@yahoo.com Service delivery and workforce management

3. ESSENTIAL DEVELOPMENT SRL

Adresa: Timişoara, Str. TEIULUI Nr.16 Sc.C Ap.16 Servicii de furnizare şi management a forţei de muncă
Tel.: 0256 228 616 Service delivery and workforce management
E-mail: office@essentialtm.ro
Web: www.essentialtm.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de protecţie şi gardă
Guard and security activities

Întreprinderi mari
Large companies

1. SAR SECURITY SRL

Adresa: Timişoara, Str. SOROCA Nr.13 Sc.B Ap.2 Activităţi de protecţie şi gardă
Tel.: 0256-293 173 Fax: 0256 293 173 Guard security activities
E-mail: office@sarsecurity.ro
Web: www.sarsecurity.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. R.A.O. SECURITY SRL

Adresa: Chişoda, Str. COOPERATORILOR Nr.26A Activităţi de protecţie şi gardă


Tel.: 0256 224 645 Fax: 0256 224 645 Guard security activities
E-mail: raostaff@yahoo.com

2. GODECTO PROTECT SRL

Adresa: Lugoj, COTUL MIC Bl.24 Sc.A Ap.6 Activităţi de protecţie şi gardă
Tel.: 0356 469 004 Fax: 0356 469 003 Guard security activities
E-mail: office@godectoprotect.ro
Web: www.godectoprotect.ro

3. COMANDOR SRL

Adresa: Timişoara, B-dul LIVIU REBREANU Nr.33 Activităţi de protecţie şi gardă


Tel.: 0256 495 281; 0356 101 580 Fax: 0256 495 280 Guard security activities
E-mail: office@comandor.ro
Web: www.comandor.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. PROSEGUR SECURITY SRL

Adresa: Timişoara, Str. BUJORILOR Nr.122 CAM. 1 Activităţi de protecţie şi gardă


Tel.: 0256 215 405 Fax: 0256 215 405 Guard security activities
E-mail: idorasi@yahoo.com

2. D.A.L.-SECURITY SRL

Adresa: Timişoara, Aleea F.C. RIPENSIA Nr.8 Sc.C Ap.20 CAM. 3 Activităţi de protecţie şi gardă
Tel.: 0737 035 333 Guard security activities
E-mail: dal_security@hotmail.com

3. CITY GUARD SRL

Adresa: Timişoara, B-dul TAKE IONESCU Nr.79 Ap.2 Activităţi de protecţie şi gardă
Tel.: 0356 104 513 Fax: 0356 104 513 Guard security activities
E-mail: city_guard@upcnet.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de protecţie şi gardă
Guard and security activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. W.B.C. BOX GUARD SRL

Adresa: Timişoara, Calea BOGDANESTILOR Nr.32 Sc.A Ap.41 Activităţi de protecţie şi gardă
Tel.: 0356 090 902 Guard security activities
E-mail: contact@wbcboxguard.ro

2. ICO SECURITY SERVICES SRL

Adresa: Timişoara, NICOLAE BALCESCU Nr.6 Sc.B Ap.24 Activităţi de protecţie şi gardă
Tel.: 0723 332 730 Guard security activities
E-mail: iulian.cotuna@yahoo.com

3. S.I.G. SECURITY SRL

Adresa: Timişoara, POMICULTURII Nr.10 Activităţi de protecţie şi gardă


Tel.: 0256 292 87 Guard security activities

Activităţi de servicii privind sistemele de securizare


Sistem security services activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. TOTAL PROTECT SRL

Adresa: Timişoara, Str. ADY ENDRE Nr.2 Ap.8 Activităţi de servicii privind sistemele de securizare
Tel.: 0256 293 173 Fax: 0256 293 173 Activities security systems services
E-mail: office@sarsecurity.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. AVB SECURITY SRL

Adresa: Timişoara, P-ta AVRAM IANCU Nr.6 Ap.3 Activităţi de servicii privind sistemele de securizare
Tel.: 0356 463 880 Fax: 0356 463 881 Activities security systems services
E-mail: office@avbsecurity.ro
Web: www.avbsecurity.ro

2. MIND SOFTWARE SRL

Adresa: Timişoara, Str. ARCIDAVA Nr.43 Activităţi de servicii privind sistemele de securizare
Tel.: 0356 442 444 Fax: 0356 442 445 Activities security systems services
E-mail: office@mind-software.ro
Web: www.mind-software.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de servicii privind sistemele de securizare
Sistem security services activities

Microîntreprinderi
Very small companies

3. ARHAIS ENGINEERING SRL

Adresa: Giarmata, Nr.758 Activităţi de servicii privind sistemele de securizare


Tel.: 0731 603 595 Activities security systems services
E-mail: florin.rusz@arhais.ro
Web: www.arhais.ro

Activitati de investigaţii
Investigation activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. EXPERT DETECTIVE SRL

Adresa: Timişoara, Str. VICTOR HUGO Nr.24 Ap.2 Activităţi de investigaţii


Tel.: 0721 671 818 Investigation activities
E-mail: office@expertdetective.ro
Web: www.expertdetective.ro

Activităţi de servicii suport combinate


Combined facilities support activities

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. PEOPLE ASSISTANCE SRL

Adresa: Timişoara, Calea ARADULUI Nr.83 Activităţi de servicii suport combinate


Tel.: 0747 039 113 Combined facilities support activities
E-mail: claudiastanculeasa@peopleassistance.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. CISWORK PFLEGE SRL

Adresa: Sânandrei, Nr.674 Activităţi de servicii suport combinate


Tel.: 0748 681 234 Combined facilities support activities
E-mail: ciswork@ymail.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de curăţenie
Cleaning activities

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. OXAN SRL

Adresa: Timişoara, Str. SAMUIL SAGOVICI Nr.12 Activităţi specializate de curăţenie


Tel.: 0256 473 690 Fax: 0256 473 690 Other cleaning activities
E-mail: curatenie@oxan.ro
Web: www.oxan.ro

2. ROGERA SRL

Adresa: Chişoda, Str. NICOLAE FIRU Nr.200 Activităţi generale de curăţenie a clădirilor
Tel.: 0256 412 241 Fax: 0256 412 291 General cleaning activities of buildings
E-mail: office@rogera.ro
Web: www.rogera.ro

3. PFS PROFESSIONAL FACILITY SERVICE SRL

Adresa: Ghiroda, PARÂNG Nr.20 Activităţi generale de curăţenie a clădirilor


Tel.: 0256 205 154 Fax: 0256 205 154 General cleaning activities of buildings
E-mail: office@pfscleaning.ro
Web: www.pfscleaning.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. CLEANLUX PROFESIONAL SRL

Adresa: Ghiroda, GHIOCEILOR Nr.10/A Activităţi generale de curăţenie a clădirilor


Tel.: 0256 205 154 Fax: 0256 205 154 General cleaning activities of buildings
E-mail: office@cleanluxprofesional.ro
Web: www.cleanlux.ro

2. CARLO VLAD INTERNATIONAL SRL

Adresa: Gataia, Str. ÎNFRATIRII Nr.105 Activităţi generale de curăţenie a clădirilor


Tel.: 0723 225 029; 0724 496 532 General cleaning activities of buildings

3. ECOMID-SERV SRL

Adresa: Timişoara, B-dul 16 DECEMBRIE 1989 Nr.43 Ap.5 Activităţi generale de curăţenie a clădirilor
Tel.: 0256 295 973 Fax: 0256 295 973 General cleaning activities of buildings
E-mail: office@ecomid.ro
Web: www.ecomid.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ALIS TECH SOLUTIONS SRL

Adresa: Timişoara, Str. MARESAL CONSTANTIN PREZAN Nr.133 Ap.1 Alte activităţi de curaţenie
Tel.: 0356 101 711 Other cleaning activities

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY
E-mail: office@alis-tech.ro
SERVICII
SERVICES
Activităţi de curăţenie
Cleaning activities

Microîntreprinderi
Very small companies

2. DEPARAZITIM & CO 2010 SRL

Adresa: Pişchia, Nr.319 Alte activităţi de curaţenie


Tel.: 0766 637 595 Other cleaning activities
E-mail: deparazitim@yahoo.com

3. LCV SERAR SRL

Adresa: Variaş, Nr.66 Activităţi generale de curăţenie a clădirilor


Tel.: 0744 337 799 General cleaning activities of buildings
E-mail: magazin@doctoroil.ro

Activităţi de înteţinere peisagistică


Landscape maintenance activities

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. HORTICULTURA SA

Adresa: Timişoara, Str. EMANOIL UNGUREANU Nr.5 Activităţi de întreţinere peisagistică


Tel.: 0256 220 121; 0256 498 667 Fax: 0256 498 667 Landscape maintenance activities
E-mail: contact@horticultura.ro
Web: www.horticultura.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. GREEN CITY ANDLIV SRL

Adresa: Timişoara, Str. DROPIEI Nr.6 Sc.C Ap.11 Activităţi de întreţinere peisagistică
Tel.: 0256 421 150 Fax: 0256 421 150 Landscape maintenance activities

2. BINDALIM SRL

Adresa: Timişoara, Str. TIBISCUM Nr.17 Ap.4 Activităţi de întreţinere peisagistică


Tel.: 0256 207 538 Fax: 0256 207 538 Landscape maintenance activities
E-mail: bindalim_tm@yahoo.com

3. ROX MOBEPACT SRL

Adresa: Topolovatu Mic, Nr.15 Activităţi de întreţinere peisagistică


E-mail: paliciuc_roxana@yahoo.com Landscape maintenance activities

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de înteţinere peisagistică
Landscape maintenance activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. GLOBAL-AFIG SRL

Adresa: Timişoara, Intr. Martir Constantin Garjoaba Nr.2. Ap.6 CAM 1 Activităţi de întreţinere peisagistică
Tel.: 0721 893 253 Landscape maintenance activities
E-mail: iulia_codreanu61@yahoo.com

2. RDN GRADENDO SRL

Adresa: Timişoara, Str. Maresal Constantin Prezan Nr.119, Sc.B Ap.4 Activităţi de întreţinere peisagistică
Tel.: 0724 234 117 Landscape maintenance activities
E-mail: office@gradinavisurilor.ro
Web: www.gradina-visurilor.ro

3. ART AMV SRL-D

Adresa: Sag, Str. XXII Nr.66 Activităţi de întreţinere peisagistică


Tel.: 0768 621 888 Landscape maintenance activities
E-mail: office@bluemangarten.ro

Activităţi de secretariat şi servicii suport


Office administrative and support services

Întreprinderi mici
Small companies

1. SHARON COMP SRL

Adresa: Timişoara, Str. AURELIANUS Nr.4 Activităţi de fotocopiere, de pregătire a documentelor şi alte activităţi
Tel.: 0256 293 320 Fax: 0256 295 231 specializate de secretariat
E-mail: sharon_comp1994@yahoo.com Activities of photocopying, document preparation and other specialized
Web: www.copyshop94.ro office support activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. NEW CS EXECUTIVE SRL

Adresa: Timişoara, Str. MUNCITORILOR Nr.23 Activitati combinate de secretariat


Tel.: 0256 488 012 Fax: 0256 488 012 Combined office administrative service activities

2. B.A.ANAXOR SRL

Adresa: Lugoj, Str. LIBERTATII Nr.45 Activităţi de fotocopiere, de pregătire a documentelor şi alte activităţi
Tel.: 0256 358 440 Fax: 0256 358 440 specializate de secretariat
E-mail: aboldea@clicknet.ro Activities of photocopying, document preparation and other specialized
office support activities

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de secretariat şi servicii suport
Office administrative and support services

Microîntreprinderi
Very small companies

3. CFC GOLD INVESTMENT SRL

Adresa: Timişoara, Calea URSENI Nr.34 Activităţi de fotocopiere, de pregătire a documentelor şi alte activităţi
Tel.: 0356 009 795 specializate de secretariat
E-mail: cfc_invest@yahoo.com Activities of photocopying, document preparation and other specialized
office support activities
Activităţi ale centrelor de intermediere telefonică (call center)
Call center activities

Întreprinderi mari
Large companies

1. BOSCH COMMUNICATION CENTER SRL

Adresa: Timişoara, Calea ARADULUI Nr.8 Activităţi ale centrelor de intermediere telefonică (call center)
Tel.: 0256 200 000 Fax: 0256 272 700 Activities of telephone mediation centers (call center)
E-mail: dianna.ferenzcy@ro.bosch.com
Web: www.boschservicesolutions.com

Întreprinderi mari
Large companies

2. BUW ROMÂNIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. EMANOIL UNGUREANU Nr.2 Activităţi ale centrelor de intermediere telefonică (call center)
Tel.: 0374 197 303 Fax: 0374 197 201 Activities of telephone mediation centers (call center)
E-mail: buw@buw.de
Web: www.buw.de

Întreprinderi mici
Small companies

1. BLUEPOWER CONNECTION SRL

Adresa: Timişoara, Str. CAROL TELBISZ Nr.3 ACTIV B Activităţi ale centrelor de intermediere telefonică (call center)
Tel.: 0356 710 770 Activities of telephone mediation centers (call center)
E-mail: info@bluepowerconnection.net
Web: www.bluepowerconnection.net

2. CENTOCELLE SRL

Adresa: Timişoara, B-dul LIVIU REBREANU Nr.19 Activităţi ale centrelor de intermediere telefonică (call center)
Tel.: 0356 004 025 Fax: 0356 004 060 Activities of telephone mediation centers (call center)
E-mail: mihaela.martin@centocelle.eu; info@centocelle.eu
Web: www.centocelle.eu

3. EUROPCALL SRL

Adresa: Timişoara, Str. DRAGOS VODA Nr.7 Activităţi ale centrelor de intermediere telefonică (call center)
Tel.: 0256 471 102 Fax: 0256 471 102 Activities of telephone mediation centers (call center)

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY
E-mail: europcall@hotmail.it

SERVICII
SERVICES
Activităţi ale centrelor de intermediere telefonică (call center)
Call center activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. GREENEG SERVICE SRL

Adresa: Timişoara, Str. MARTIN LUTHER Nr.2 Activităţi ale centrelor de intermediere telefonică (call center)
Tel.: 0356 444 888 Activities of telephone mediation centers (call center)

2. RODNA INDUSTRIES SRL

Adresa: Timişoara, Str. BUCOVINEI Nr.47/C Activităţi ale centrelor de intermediere telefonică (call center)
Tel.: 0256 227 044 Fax: 0256 227 044 Activities of telephone mediation centers (call center)
E-mail: info@swisspoint.ro

Activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor


Organization of exhibitions, fairs and congresses activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. OPEN EXPO SRL

Adresa: Jimbolia, Str. TUDOR VLADIMIRESCU Nr.52 Ap.3 Activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor
Tel.: 0728 127 945 Activities of organization of exhibitions, fairs and congresses
E-mail: expo.open@gmail.com

2. VINVEST SRL

Adresa: Timişoara, Spl. TUDOR VLADIMIRESCU Nr.32 SPATIUL 6 Activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor
Tel.: 0372 731 830 Fax: 0372 870 579 Activities of organization of exhibitions, fairs and congresses
E-mail: office@vintest.ro
Web: www.vinvest.ro

3. ARTICLEEA SRL

Adresa: Timişoara, Str. ORSOVA Nr.21 Bl.111 Sc.A Ap.10 Activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor
Tel.: 0727 203 31 Activities of organization of exhibitions, fairs and congresses

Activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a.


Support services for enterprises n.c.a

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. SGP – SORTING GROUP SRL

Adresa: Timişoara, Str. 1 DECEMBRIE Nr.94 Ap.1 Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a.
Tel.: 0735 213 440 Fax: 0372 871 582 Other support services for enterprises
E-mail: cristina.frangopol@sgpromania.ro
Web: www.sgpromania.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a.
Support services for enterprises n.c.a

Întreprinderi mici
Small companies

1. BMC BIRSETE MANAGEMENT & CONSULTING SRL

Adresa: Timişoara, Str. CORIOLAN BREDICEANU Nr.10 Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a.
Tel.: 0256 492 092 Other support services for enterprises
E-mail: office@bmc-birsete.com
Web: www.bmc-birsete.com

2. ANINOASA-TIM SRL

Adresa: Moşniţa Nouă, Nr.328 Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a.
Tel.: 0256 393 742 Fax: 0256 393 742 Other support services for enterprises
E-mail: office@aninoasa-tim.ro
Web: www.stingatoare-tm.ro

3. IMACULAT LUKOSERV SRL

Adresa: Timişoara, Str. ANTON PANN Nr.11 Ap.3 Activităţi de ambalare


Tel.: 0256 224 832 Fax: 0256 224 832 Packaging activities
E-mail: contact@imaculat.ro
Web: www.apiluk.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. VITALITY & BEAUTY CENTER SRL

Adresa: Timişoara, Str. CONSTANTIN LOGA DIACONOVICI Nr.33 Ap.6 Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a.
Tel.: 0755 795 525 Other support services for enterprises

2. BISTICUS CONTRACT SRL

Adresa: Chişoda, DN 59 KM 8 + 550M STANGA Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a.
Tel.: 0256 249 540 Fax: 0256 249 541 Other support services for enterprises
E-mail: hps_rom@libero.it

3. VAGRIS LINE SRL

Adresa: Peciu Nou, Nr.730 Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a.
Tel.: 0256 414 888 Fax: 0256 414 888 Other support services for enterprises
E-mail: office@deko_vagrisline.ro
Web: www.shop-CONSTRUCŢII.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Alte forme de învăţământ
Other education activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. LINK GROUP EDUCATION SERVICES SRL

Adresa: Timişoara, B-dul MIHAI VITEAZU Nr.30 Alte forme de învăţământ n.c.a.
Tel.: 0356 408 876 Other education activities
E-mail: office@link-academy.com
Web: www.link-group.eu

2. VERTICAL ADVENTURE SRL

Adresa: Timişoara, Str. GAVRIL MUSICESCU Nr.20 Sc.D Ap.3 CAM. 1 Alte forme de învăţământ n.c.a.
Tel.: 0720 273 967 Other education activities
E-mail: office@verticaladventure.ro
Web: www.verticaladventure.ro

3. CONS-AUTO TOTAL SRL

Adresa: Timişoara, B-dul LIVIU REBREANU Nr.4 Ap.2 Şcoli de conducere (pilotaj)
Tel.: 0256 203 508 Fax: 0256 494 711 Driving Schools (Steering/ piloting)
E-mail: contact@consautototal.ro
Web: www.consautototal.ro

Alte forme de învăţământ


Other education activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. A & C TRAINING CENTRE SRL

Adresa: Timişoara, B-dul GENERAL ION DRAGALINA Nr.7 Ap.7 Alte forme de învăţământ n.c.a.
Tel.: 0256 270 703 Fax: 0256 270 703 Other education activities
E-mail: adriana.badescu@accc.ro
Web: www.accc.ro

2. A & C CONSULTING CENTRE SRL

Adresa: Timişoara, Str. GENERAL ION DRAGALINA Nr.7 Ap.7 Alte forme de învăţământ n.c.a.
Tel.: 0256 270 703 Fax: 0256 270 703 Other education activities
E-mail: adriana.badescu@accc.ro
Web: www.accc.ro

3. THS HOSPITALITY STUDY SRL

Adresa: Timişoara, Str. REG. 13 CALARASI Nr.6 Ap.16 Alte forme de învăţământ n.c.a.
Tel.: 0770 474 839 Other education activities
E-mail: birsanv@gmail.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de servicii suport pentru învăţământ
Support services for education activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. EURO-ED SRL

Adresa: Timişoara, B-dul EROILOR DE LA TISA Nr.10-12 Sc.C Ap.13 Activităţi de servicii suport pentru învăţământ
Tel.: 0256 498 560 Fax: 0256 498 560 Educational support activities
E-mail: marinelakis@yahoo.com
Web: www.euroedtm.ro

2. DAMAR EUROPROIECT SRL

Adresa: Jebel, Nr.894 Activităţi de servicii suport pentru învăţământ


Educational support activities

Activităţi de asistenţă spitalicească


Hospital care activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. MEDICORCLINICS SRL

Adresa: Timişoara, Str. FRANYO ZOLTAN Nr.6 Activităţi de asistenţă spitalicească


Tel.: 0256 225 252 Fax: 0256 220 661 Hospital care activities
E-mail: cabinet.timişoara@cardiolife.ro
Web: www.cardiolife.ro

2. BROL MEDICAL CENTER SRL

Adresa: Timişoara, Str. Franyo Zoltan nr.6 Activităţi de asistenţă spitalicească


Tel.: 0256 221 009 Fax: 0256 221 009 Hospital care activities
E-mail: drbratu@brol.ro
Web: www.brol.ro

3. CENTRUL MEDICAL SFANTA MARIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. ROMULUS Nr.62 Activităţi de asistenţă spitalicească


Tel.: 0256 201 011 Fax: 0256 201 545 Hospital care activities
E-mail: magda.pascut@yahoo.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. PRODOPTIKA SRL

Adresa: Timişoara, Str. CORIOLAN BREDICEANU Nr.29 Activităţi de asistenţă spitalicească


Tel.: 0256 491 925 Hospital care activities
E-mail: opticlass.Timişoara@gmail.com

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de asistenţă spitalicească
Hospital care activities

Microîntreprinderi
Very small companies

2. ULTRA PRAXIMED SRL

Adresa: Giroc, Str.GOSPODARILOR Nr.42 Activităţi de asistenţă spitalicească


Hospital care activities

Activităţi de asistenţă medicală ambulatorie şi stomatologică


Outpatient medical and dental care activities

Întreprinderi mari
Large companies

1. AVITUM SRL

Adresa: Remetea Mare, nr. 636 DN 6 KM 546+400 dreapta Activităţi de asistenţă medicală specializată
Tel.: 0256 284 905 Fax: 0256 284 907 Specialized healthcare activities
E-mail: contact_bba.ro@bbraun.ro
Web: www.bbraun-avitum.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. MEDICIS SRL

Adresa: Timişoara, Str. SIBIU Nr.8 Activităţi de asistenţă medicală generală


Tel.: 0356 433 733 Fax: 0256 430 098 General healthcare activities
E-mail: office@medicis.ro
Web: www.medicis.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. GYNATAL SRL

Adresa: Timişoara, Str. PROTOPOP GEORGE DRAGOMIR Nr.1 Ap.2 Activităţi de asistenţă medicală specializată
Tel.: 0256 240 250 Fax: 0256 240 250 Specialized healthcare activities
E-mail: office@gynatal.ro
Web: www.fertilizare-Timişoara.ro

2. VAMAGO SRL

Adresa: Timişoara, Calea STAN VIDRIGHIN Nr.30 Activităţi de asistenţă medicală specializată
Tel.: 0256 222 733; 0256 222 237 Specialized healthcare activities

3. UROLOGICA-TIM SRL

Adresa: Timişoara, Calea ARADULUI Nr.25 Sc.B Ap.2 Activităţi de asistenţă medicală specializată
Tel.: 0256 442 454 Specialized healthcare activities
E-mail: office@urologieTimişoara.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de asistenţă medicală ambulatorie şi stomatologică
Outpatient medical and dental care activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. MINOLA SRL

Adresa: Timişoara, Str. COZIA Nr.94A Activităţi de asistenţă medicală specializată


Tel.: 0256 201 113; 0722 156 424 Specialized healthcare activities

2. ROCORDIS SRL

Adresa: Timişoara, Str. MIRON COSTIN Nr.6 Ap.1 Activităţi de asistenţă medicală specializată
Tel.: 0356 460 338 Fax: 0356 460 338 Specialized healthcare activities
E-mail: rocordis@gmail.com
Web: www.ghidulmedical.com

3. M - PROFILAXIS SRL

Adresa: Timişoara, Str. 1 DECEMBRIE Nr.106 CAMERA 6 Activităţi de asistenţă medicală specializată
Tel.: 0256 288 782; 0256 499 749 Fax: 0256 288 782 Specialized healthcare activities
E-mail: mprofilaxis@yahoo.com
Web: www.profilaxis.ro

Alte activităţi referitoare la sănătatea umană


Other human health activities

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. BIOCLINICA SA

Adresa: Timişoara, B-dul CETATII Nr.53/B Alte activităţi referitoare la sănătatea umană
Tel.: 0256 220 767; 0256 220 768 Fax: 0256 227 028 Other human health activities
E-mail: laborator.tm@bioclinica.ro
Web: www.bioclinica.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. LABORATOR DE ANALIZE MEDICALE DR.NEGRU SRL

Adresa: Timişoara, Str. DIACONU CORESSI Nr.38 B Alte activităţi referitoare la sănătatea umană
Tel.: 0256 460 445 Fax: 0256 460 445 Other human health activities
E-mail: office@laboratordrnegru.ro
Web: www.laboratordrnegru.ro

2. CENTRUL DE RADIOIMAGISTICA DR. BIRSASTEANU SRL

Adresa: Timişoara, Calea STAN VIDRIGHIN Nr.30 Alte activităţi referitoare la sănătatea umană
Tel.: 0256 202 728 Fax: 0256 202 729 Other human health activities
E-mail: office@telescan.ro
Web: www.drbirsasteanu.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Alte activităţi referitoare la sănătatea umană
Other human health activities

Întreprinderi mici
Small companies

3. MILIMED SRL

Adresa: Timişoara, Str. ULPIA TRAIANA Nr.27 Alte activităţi referitoare la sănătatea umană
Tel.: 0356 458 555 Fax: 0356 458 522 Other human health activities
E-mail: milimedtm@yahoo.com
Web: www.milimedtm.ro

Alte activităţi referitoare la sănătatea umană


Other human health activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. CENTRU DE RADIOIMAGISTICA TELESCAN SRL

Adresa: Timişoara, Calea BUZIASULUI Nr.30 Alte activităţi referitoare la sănătatea umană
Tel.: 0256 202 728 Fax: 0256 202 729 Other human health activities
E-mail: office@telescan.ro
Web: www.telescan.ro

2. CLINICAL IMAGE SRL

Adresa: Timişoara, Str. ROMULUS Nr.34A Alte activităţi referitoare la sănătatea umană
Tel.: 0256 491 920 Fax: 0256 220 591 Other human health activities
E-mail: contact@rmn-tm.ro
Web: www.rmn-tm.ro

3. BETA OPTIC SRL

Adresa: Timişoara, Str. LUCIAN BLAGA Nr.3/A PARTER Alte activităţi referitoare la sănătatea umană
Tel.: 0256 436 665 Other human health activities
E-mail: betaoptic2013@gmail.ro
Web: beta-optic.medikal.ro

Alte activitati de asistenta sociala, fara cazare


Other social activities without accommodation

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ELARTEL SRL

Adresa: Timişoara, Str. OVIDIU BALEA Nr.21 Activităţi de îngrijire zilnică pentru copii
Activities of daily care for children

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de creaţie şi interpretare artistică
Creative, arts and entertainment activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. PRO DANCE SHOW SRL

Adresa: Ghiroda, Str. SEMENIC Nr.15 Activităţi suport pentru interpretarea artistică (spectacole)
Tel.: 0256 218 505 Fax: 0256 218 505 Support activities for arts and entertainment (shows)
E-mail: office@prodanceshow.ro
Web: www.prodanceshow.ro

2. CAT MEDIA GRUP SRL

Adresa: Timişoara, Str. TIMIS Nr.15 Sc.D Ap.8 Activităţi suport pentru interpretarea artistică (spectacole)
Support activities for arts and entertainment (shows)

3. DELPHI ARTS AND MUSIC MANAGEMENT SRL

Adresa: Timişoara, Str. SUCEAVA Nr.31 Ap.2 Activităţi de interpretare artistică (spectacole)
Tel.: 0256 309 300 Fax: 0256 309 372 Performing arts
E-mail: anita.danila@delphi.com
Web: www.delphi.com

Activităţi ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor şi alte activităţi culturale


Activităţi ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor şi alte activităţi culturale

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ARHIVE - TUDY SRL

Adresa: Timişoara, Str. C. A. ROSETTI Nr.20 Activităţi ale bibliotecilor şi arhivelor


Tel.: 0721 127 487 Library and archives activities
E-mail: arhive-tudy@gmail.com
Web: www.turaiadrian.weebly.com

2. ARHIV – EUROVEST SRL

Adresa: Timişoara, Str. GARII Nr.2 Activităţi ale bibliotecilor şi arhivelor


Tel.: 0723 382 456 Library and archives activities

3. ARHIVE LOGISTIC BANAT SRL

Adresa: Timişoara, Str. CARAS Nr.8 Ap.2A Activităţi ale bibliotecilor şi arhivelor
Tel.: 0256 309 538 Fax: 0256 309 539 Library and archives activities
E-mail: arhive@arhivelogistic.ro
Web: www.arhivelogistic.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri
Gambling and betting activities

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. NOREBO SRL

Adresa: Timişoara, Str. LAZAR GHEORGHE Nr.36-40 Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri
Tel.: 0256 287 896 Fax: 0256 287 896 Activities of gambling and betting
E-mail: marko.milidragovic@norebo.ro;
Web: www.norebo.ro

Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri


Gambling and betting activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. BLACK EIGHT SRL

Adresa: Timişoara, Str. MATEI MILLO Nr.8 Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri
Tel.: 0722 729 551; 0724 363 297 Activities of gambling and betting
E-mail: complexro@gmail.com

2. GOOL GAME SRL

Adresa: Timişoara, Str. 1 DECEMBRIE Nr.88-90 Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri


Tel.: 0256 287 896 Fax: 0256 287 896 Activities of gambling and betting
E-mail: sorinroda@yahoo.com

3. DREAMS COMPANY SRL

Adresa: Timişoara, Calea TORONTALULUI Nr.3 Sc.C Ap.5 Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri
Tel.: 0722 334 839 Activities of gambling and betting
E-mail: tm.cornelia@yahoo.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. AMEDEEA COMPANY SRL

Adresa: Timişoara, Str. TIBRULUI Nr.45 Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri


Tel.: 0767 805 483 Fax: 0356 172 757 Activities of gambling and betting

2. AL-DZIK SPORT SRL

Adresa: Timişoara, Str. HORIA CREANGA Nr.33 Ap.5 Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri
Tel.: 0733 113 111 Activities of gambling and betting

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICII
SERVICES
Activităţi sportive
Sports activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. RADULOV SRL

Adresa: Sânmihaiu German, Nr.94 Activităţi ale bazelor sportive


Tel.: 0256 363 483 Fax: 0256 363 483 Activities of sports
E-mail: radulov_ana@yahoo.com
Web: www.strand-termal.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. MALEK INTERNATIONAL SRL

Adresa: Otveşti, Nr.129 Activităţi ale bazelor sportive


Tel.: 0256 494 628 Activities of sports
E-mail: office@malekinternational.com
Web: www.malekinternational.ro

2. SMART FITNESS STUDIO SRL

Adresa: Timişoara, Str. PODGORIEI Nr.22 Activităţi ale centrelor de fitness


Tel.: 0356 453 124 Fitness facilities
E-mail: office@smartfitstudio.ro
Web: www.smartfitstudio.ro

3. FRIENDS ARENA SRL

Adresa: Timişoara, Str. LACULUI Nr.1 Activităţi ale bazelor sportive


Tel.: 0256 224 645 Fax: 0256 224 645 Activities of sports
E-mail: friendsarena_tm@yahoo.com
Web: www.friendsarena.ro

Alte activităţi recreative şi distractive


Other recreational activities and entertainment

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. ELAINE SRL

Adresa: Timişoara, Str. POPA SAPCA Nr.4 Alte activităţi recreative şi distractive n.c.a.
Tel.: 0256 293 323 Fax: 0256 293 323 Other recreational activities and entertainment
E-mail: club.heaven@yahoo.com
Web: www.heaven-studio.ro

SERVICII

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICES
Alte activităţi recreative şi distractive
Other recreational activities and entertainment

Întreprinderi mici
Small companies

1. FIRESHOW SRL

Adresa: Săcălaz, Str. INDUSTRIEI Nr.6 Alte activităţi recreative şi distractive n.c.a.
Tel.: 0356 437 333 Fax: 0356 437 128 Other recreational activities and entertainment
E-mail: office@fireshow.ro
Web: www.fireshow.ro

2. SELECT PARTY SRL

Adresa: Timişoara, Calea TORONTALULUI Nr.72 Alte activităţi recreative şi distractive n.c.a.
Tel.: 0256 200 331 Fax: 0256 200 331 Other recreational activities and entertainment
E-mail: office@evenimente-speciale.ro
Web: www.evenimente-speciale.ro

Repararea calculatoarelor şi a echipamentelor de comunicaţii


Computers and communications equipment repair

Microîntreprinderi
Very small companies

1. NGC SOLUTIONS SRL

Adresa: Giroc, Str. MURES Nr.52B Repararea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice


Tel.: 0741 111 886 Repair of computers and peripheral equipment

2. YAMUNA SRL

Adresa: Timişoara, Str. HEBE Nr.65 CAMERA 1 Repararea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice
Tel.: 0256 272 284 Fax: 0256 272 284 Repair of computers and peripheral equipment
E-mail: yamuna@lasting.ro

3. ALIAL SRL

Adresa: Timişoara, Str. I. BUDAI DELEANU Nr.12 Repararea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice
Tel.: 0256 240 508 Repair of computers and peripheral equipment
E-mail: alial.tm@gmail.com

Reparaţii de articole personale şi de uz gospodăresc


Repair of personal and household goods

Întreprinderi mici
Small companies

1. TIM-ICE COMPANY SRL

Adresa: Timişoara, Str. LIVIU REBREANU Nr.121 Repararea aparatelor electronice de uz casnic
Tel.: 0256 492 388 Fax: 0256 492 388 Household electronics repair
E-mail: office@timicecompany.ro
Web: www.timicecompany.ro

SERVICII
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICES
Reparaţii de articole personale şi de uz gospodăresc
Repair of personal and household goods

Microîntreprinderi
Very small companies

1. SOCIETATE COOPERATIVA INCALTAMINTEA

Adresa: Timişoara, Calea STAN VIDRIGHIN Nr.14A Repararea încălţămintei şi a articolelor din piele
Tel.: 0256 222 041 Fax: 0256 222 041 Repair of footwear and leather
E-mail: office@incaltamintea.ro
Web: www.incaltamintea.ro

2. AV DIGITAL SRL

Adresa: Lugoj, Str. NERA Nr.36 Sc.B Ap.2 Repararea aparatelor electronice de uz casnic
Tel.: 0256 329 519 Household electronics repair
Web: www.avdigital.ro

3. ELECTROMAGNETUL SRL

Adresa: Timişoara, Str. APELOR Nr.3 Bl.D9/2 Ap.4 Repararea dispozitivelor de uz gospodăresc şi a echipamentelor pentru
Tel.: 0256 466 805; 0256 242 501 casă şi gradină
Repair of household appliances and home and garden equipment

Alte activităţi de servicii


Other services activities

Întreprinderi mici
Small companies

1. SALON IRENE SRL

Adresa: Timişoara, Str. DR. IOAN MURESAN Nr.104 CAM.2 Coafura şi alte activităţi de înfrumuseţare
Tel.: 0721 024 146 Fax: 0721 024 146 Hairdressing and other beauty
E-mail: ciurtinciprian@yahoo.com

2. GIULIO IMPEX SRL

Adresa: Timişoara, Str. DUMITRU KIRIAC Nr.11 Ap.10 CAM 2 Spălarea şi curăţarea (uscată) articolelor textile şi a produselor din blană
Tel.: 0359 434 350 Washing and (dry) cleaning of textile and fur products
E-mail: liligorog@yahoo.com

3. TES FINNALLI SRL

Adresa: Timişoara, Str. JOHANN HEINRICH PESTALOZZI Nr.20A Spălarea şi curăţarea (uscată) articolelor textile şi a produselor din blană
Tel.: 0256 202 832 Washing and (dry) cleaning of textile and fur products

SERVICII

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

SERVICES
Alte activităţi de servicii
Other services activities

Microîntreprinderi
Very small companies

1. SALOANE DE ÎNFRUMUSETARE ORELLA SRL

Adresa: Timişoara, Str. MATEI BASARAB Bl.A3 Ap.1 Coafura şi alte activităţi de înfrumuseţare
Tel.: 0256 242 344 Fax: 0256 242 344 Hairdressing and other beauty
E-mail: orella.office@gmail.com
Web: www.orella.ro

2. WEST SOLARIUM SRL

Adresa: Timişoara, Str. HEBE Nr.57 Activităţi de întreţinere corporală


Tel.: 0256 241 524 Fax: 0256 210 292 Body maintenance activities
E-mail: westsolarium@yahoo.com

3. ROMAFLORIMEX SRL

Adresa: Timişoara, Str. ANTON BACALBASA Nr.16 Spălarea şi curăţarea (uscată) articolelor textile şi a produselor din blană
Tel.: 0256 217 623; 0256 289 716 Fax: 0256 290 241 Washing and (dry) cleaning of textile and fur products
E-mail: contact@rmf.ro

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Comerţ cu autovehicule
Cars sale

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. AUTO EUROPA SRL

Adresa: Timişoara, Calea ŞAGULUI Nr.142/A Comerţ cu autoturisme şi autovehicule uşoare (sub 3,5 tone)
Tel.: 0256 212 121 Fax: 0356 803 464 Sale of cars and light motor vehicles (under 3.5 tones)
E-mail: secretariat@autoeuropa.ro
Web: www.autoeuropa.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. AUTOCLUB SRL

Adresa: Timişoara, Str. 3 AUGUST 1919 Nr.3 Ap.1şi 1/B Comerţ cu autoturisme şi autovehicule uşoare (sub 3,5 tone)
Tel.: 0256 293 437 Fax: 0356 101 395 Sale of cars and light motor vehicles (under 3.5 tones)
E-mail: office@autoclub.ro
Web: www.autoclub.ro

2. BANAT CAR SRL

Adresa: Ghiroda, Calea LUGOJULUI Nr.74 Comerţ cu autoturisme şi autovehicule uşoare (sub 3,5 tone)
Tel.: 0256 228 880 Fax: 0256 228 881 Sale of cars and light motor vehicles (under 3.5 tones)
E-mail: office.banatcar@banatcar.ro
Web: www.bmw-Timişoara.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Comerţ cu autovehicule
Cars sale

Întreprinderi mici
Small companies

3. RS SARA MOTORS SA

Adresa: Ghiroda, Calea LUGOJULUI Nr.96A Comerţ cu autoturisme şi autovehicule uşoare (sub 3,5 tone)
Tel.: 0256 201 050 Fax: 0356 101 395 Sale of cars and light motor vehicles (under 3.5 tones)
E-mail: office@saragrup.ro
Web: www.saramotors.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. HOCHSTAFFL ROMANIA SRL

Adresa: Ghiroda, Calea LUGOJULUI Nr.34 Comerţ cu alte autovehicule


Tel.: 0256 208 860 Fax: 0256 209 353 Sale of other motor vehicles
Web: www.hochstaffl.com

2. PROCAMION SRL

Adresa: Timişoara, Str. SARMISEGETUZA Nr.8 Comerţ cu alte autovehicule


Tel.: 0256 222 727 Fax: 0256 222 728 Sale of other motor vehicles
E-mail: info@procamion.ro
Web: www.procamion.ro

3. AUTOHAUS TIM SRL

Adresa: Şag, Nr.75 Comerţ cu autoturisme şi autovehicule uşoare (sub 3,5 tone)
Tel.: 0749 072 278 Sale of cars and light motor vehicles (under 3.5 tones)

Comerţ cu piese şi accesorii pentru autovehicule


Sale of motor vehicle parts and accessories

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. GRUPPO DAMIDIO SA

Adresa: Timişoara, Str. DEMETRIADE Nr.15 Comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule
Tel.: 0256 490 347 Fax: 0256 221 073 Wholesale motor vehicle parts and accessories
E-mail: office.tm@gruppo-damidio.ro
Web: www.gruppo-damidio.ro

2. TIM CICLOP SRL

Adresa: Timişoara, Str. MITROPOLIT AL. STERCA-SULUTIU Nr.6 Comerţ cu amănuntul de piese şi accesorii pentru autovehicule
Tel.: 0256 224 838 Fax: 0256 224 833 Retail trade of motor vehicle parts and accessories
E-mail: timciclop@timciclop.ro; office@ciclop.ro
Web: www.ciclop.ro

COMERŢ ŞI TURISM

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

TRADE,TRAVEL
Comerţ cu piese şi accesorii pentru autovehicule
Sale of motor vehicle parts and accessories

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

3. FRANCK SRL

Adresa: Timişoara, Calea SAGULUI Nr.136 Comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule
Tel.: 0256 217 033 Fax: 0256 217 130 Wholesale motor vehicle parts and accessories
E-mail: franck@franck.ro
Web: www.franck.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. ROLLING SRL

Adresa: Timişoara, B-dul CETATII Nr.93 Comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule
Tel.: 0256 227 665 Fax: 0256 446 446 Wholesale motor vehicle parts and accessories
E-mail: sales@rollingsystem.ro
Web: www.rollingsystem.ro

2. L 'INTESA PROMOTIVE SRL

Adresa: Chişoda, DN 59 KM8+ 550M, Hala 7 Comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule
Tel.: 0256 202 000 Fax: 0256 256 486 Wholesale motor vehicle parts and accessories
E-mail: intesa@intesa.ro
Web: www.intesa.ro

3. PRORED SRL

Adresa: Timişoara, Str. ARISTIDE DEMETRIADE Nr.15 Comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule
Tel.: 0256 293 793 Fax: 0256 274 381 Wholesale motor vehicle parts and accessories
E-mail: office@prored.ro
Web: www.prored.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. DETACOMP SRL

Adresa: Deta, Str. INFRATIRII Nr.10 Comerţ cu amănuntul de piese şi accesorii pentru autovehicule
Tel.: 0256 390 022 Retail trade of motor vehicle parts and accessories

2. INSIGNIFIANT SRL

Adresa: Timişoara, Calea TORONTALULUI Nr.100 Comerţ cu amănuntul de piese şi accesorii pentru autovehicule
Tel.: 0256 220 771 Retail trade of motor vehicle parts and accessories

3. I.S. PARTS SRL

Adresa: Chişoda Comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule


Tel.: 0256 256 488 Wholesale motor vehicle parts and accessories

COMERŢ ŞI TURISM

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

TRADE,TRAVEL
Comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor
Sale, maintenance and repair of motorcycles and related parts and accessories

Întreprinderi mici
Small companies

1. DATA4SHOPS SRL

Adresa: Timişoara, Str. LOICHITA VASILE Nr.1-3 Bl.B Comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi
Tel.: 0356 111 056 repararea motocicletelor
E-mail: office@data4shops.ro Sale, maintenance and repair of motorcycles and related parts and
Web: www.data4shops.com accessories

Activităţi de intermediere în comerţul cu ridicata


Intermediation activities in wholesale

Întreprinderi mici
Small companies

1. COU VISKOL SRL

Adresa: Timişoara, Str. FRANTZ LISZT Nr.4 Intermedieri în comerţul cu produse diverse
Tel.: 0721 203 875 Agents involved in the sale of a variety of goods

2. STERN CHEMICALS SRL

Adresa: Timişoara, Str. GHEORGHE ADAM Nr.9 Intermedieri în comerţul cu produse diverse
Tel.: 0356 427 178 Fax: 0356 427 178 Agents involved in the sale of a variety of goods
E-mail: sternchemicals@rdstm.ro

3. RECOVEST SRL

Adresa: Timişoara, VADUL CALUGARENI Nr.2 Intermedieri în comerţul cu materii prime agricole, animale vii, materii
Tel.: 0723 252 040 prime textile şi cu semifabricate
Agents involved in the sale of agricultural raw materials, live animals,
textile raw materials and semi-finished goods

Activităţi de intermediere în comerţul cu ridicata


Intermediation activities in wholesale

Microîntreprinderi
Very small companies

1. LEMKEN ROMANIA SRL

Adresa: Comloşu Mic, Nr.425 Intermedieri în comerţul cu maşini, echipamente industriale, nave şi
Tel.: 0734 536 536 avioane
E-mail: jakoby@lemken.com Agents involved in the sale of machinery, industrial equipment, ships
Web: www.lemken.com and aircraft

2. MASADA SRL

Adresa: Timişoara, Str. Profesor Doctor Valeriu Alaci Nr.10 Bl.73/A Ap.8 Intermedieri în comerţul cu produse diverse
Tel.: 0215 199 517 Agents involved in the sale of a variety of goods

COMERŢ ŞI TURISM

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

TRADE,TRAVEL
Activităţi de intermediere în comerţul cu ridicata
Intermediation activities in wholesale

Microîntreprinderi
Very small companies

3. TELESTOSAT SRL

Adresa: Timişoara, Str. CARULUI Nr.9 Intermedieri în comerţul cu produse diverse


Tel.: 0356 829 829 Fax: 0356 829 830 Agents involved in the sale of a variety of goods
E-mail: office@telestosat.ro

Comerţ cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii


Wholesale of agricultural raw materials and live animals

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. COMCEREAL SA

Adresa: Timişoara, Str. POLONA Nr.2 Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului
Tel.: 0256 494 126 Fax: 0256 494 157 neprelucrat
E-mail: comcerealtimis@yahoo.com Wholesale of grain, seed, feed and unmanufactured tobacco

2. AGRIGROS SRL

Adresa: Timişoara, Str. VADUL CALUGARENI Nr.2 Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului
Tel.: 0372 714 880; 0256 306 418 Fax: 0256 305 650 neprelucrat
E-mail: office@agrigros.ro Wholesale of grain, seed, feed and unmanufactured tobacco
Web: www.agrigros.ro

3. MAXAGRO FARM SRL

Adresa: Butin, Nr.23 Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului


Tel.: 0256 410 198 Fax: 0256 410 198 neprelucrat
Wholesale of grain, seed, feed and unmanufactured tobacco
Întreprinderi mici
Small companies

1. AGRO VI-PD ITALIA SRL

Adresa: Peciu Nou Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului


Tel.: 0256 414 880; 0256 414 686 neprelucrat
E-mail: agrovipditalia@yahoo.com Wholesale of grain, seed, feed and unmanufactured tobacco

2. BANAT OVINEX SRL

Adresa: Buzias, Str. MITROPOLIT ANDREI SAGUNA Nr.44 Comerţ cu ridicata al animalelor vii
Tel.: 0256 322 400 Fax: 0256 322 400 Wholesale of live animals
E-mail: contact@banatovinex.ro; banatovinex@ymail.com

3. WEST PROD CEREAL SRL

Adresa: Jimbolia, Str. SPRE SUD Nr.12/A Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului
Tel.: 0356 100 859; 0356 100 860 Fax: 0356 100 859 neprelucrat
Wholesale of grain, seed, feed and unmanufactured tobacco
COMERŢ ŞI TURISM

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

TRADE,TRAVEL
Comerţ cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii
Wholesale of agricultural raw materials and live animals

Microîntreprinderi
Very small companies

1. MULTYCERES SRL

Adresa: Timişoara, Str. ETERNITATII Nr.29 CAMERA 2 Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului
Tel.: 0256 215 120 neprelucrat
Wholesale of grain, seed, feed and unmanufactured tobacco

2. COSMA SI DAMIAN SRL

Adresa: Chişoda, Str. OLTULUI Nr.32 Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului
Tel.: 0256 201 577 neprelucrat
Wholesale of grain, seed, feed and unmanufactured tobacco

3. AGRISOV SRL

Adresa: Uivar, Nr.45 Comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului


Tel.: 0256 438 100 neprelucrat
Wholesale of grain, seed, feed and unmanufactured tobacco

Comerţ cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului


Wholesale of food, beverages and tobacco

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. ALMIRA TRADE SRL

Adresa: Timişoara, Str. ANTENEI Nr.1A Comerţ cu ridicata al zahărului, ciocolatei şi produselor zaharoase
Tel.: 0256 286 524 Fax: 0256 285 659 Wholesale of sugar and chocolate and sugar confectionery
E-mail: office@almira.ro; almira_trade@yahoo.com; almira_tm@yahoo.com
Web: www.almira.ro

2. CRAMELE RECAS GROUP SRL

Adresa: Recaş, COMPLEX VINIFICATIE C.P.1 Comerţ cu ridicata al băuturilor


Tel.: 0256 330 241; 0256 330 296 Fax: 0256 330 241 Wholesale of beverages
E-mail: office@recaswine.ro
Web: www.recaswine.ro

3. GEROLA PRODINVEST SRL

Adresa: Lugoj, Str. PRIMAVERII Nr.16 Comerţ cu ridicata al produselor lactate, ouălor, uleiurilor şi grăsimilor
Tel.: 0256 356 882; 0256 337 828 comestibile
E-mail: gerola@gerola.ro Wholesale of dairy products, eggs, edible oils and fats

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

Comerţ cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului


Wholesale of food, beverages and tobacco

Întreprinderi mici
Small companies

1. PIEMONTANA LOGISTIC SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. PETOFI SÁNDOR Nr.82 Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor
Tel.: 0256 201 500 Wholesale of fruit and vegetables

2. TIMLACTAGRO COOPERATIVA AGRICOLA

Adresa: Orţişoara Comerţ cu ridicata al produselor lactate, ouălor, uleiurilor şi grăsimilor


Tel.: 0256 393 105; 0256 438 100 Fax: 0256 393 105 comestibile
Wholesale of dairy products, eggs, edible oils and fats

3. KRONSTADT FRUCTE SRL

Adresa: Periam, Nr.866/A Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor


Tel.: 0256 375 451 Fax: 0256 375 451 Wholesale of fruit and vegetables
E-mail: kronstadtfructe@yahoo.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. SIMALIMENTA BEST TRADING SRL

Adresa: Beregsău Mare, Nr.268/A Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun
Tel.: 0748 219 313 Non-specialised wholesale of food, beverages and tobacco
E-mail: antoce_simonica@yahoo.com

2. FARTEN-FOOD SRL

Adresa: Timişoara, Str. GHEORGHE SINCAI Nr.17/A Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun
Tel.: 0256 214 049 Fax: 0256 214 049 Non-specialised wholesale of food, beverages and tobacco
E-mail: farten_food@yahoo.com

3. CÂMPIA.RO SRL

Adresa: Timişoara, Str. SAMUIL SAGOVICI Nr.24 Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun
Tel.: 0731 336 468 Non-specialised wholesale of food, beverages and tobacco

Comerţ cu ridicata al bunurilor de consum


Wholesale of household goods

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. B.BRAUN MEDICAL SRL

Adresa: Remetea Mare, Nr.636 Comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice


Tel.: 0256 282 988; 0256 284 905 Fax: 0256 284 907 Wholesale of pharmaceutical products
E-mail: office.bbmro@bbraun.com; info@bbraun.com
Web: www.bbraun.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Comerţ cu ridicata al bunurilor de consum
Wholesale of household goods

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

2. SIDE TRADING SRL

Adresa: Timişoara, Str. ANTENEI Nr.1 A Comerţ cu ridicata al produselor cosmetice şi de parfumerie
Tel.: 0256 285 641 Fax: 0256 285 641 Wholesale of perfume and cosmetics
E-mail: office@sidetrading.ro; sidetrading@yahoo.com; sidetm@yahoo.com
Web: www.sidetrading.ro

3. ELBA-COM SA

Adresa: Timişoara, Str. GARII Nr.1 Comerţ cu ridicata al mobilei, covoarelor şi a articolelor de iluminat
Tel.: 0256 294 680; 0256 490 319 Fax: 0256 490 319 Wholesale of furniture, carpets and lighting equipment
E-mail: vanzari@elba.ro
Web: www.elba.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. DRAGO DISTRIBUTION SRL

Adresa: Giarmata, Str. MUNCII Nr.1202 Comerţ cu ridicata al produselor textile


Tel.: 0256 369 044 Wholesale of textiles
E-mail: v.bacun@drago.net.pl; f.kenderesi@drago.net.pl
Web: www.drago.net.pl

2. JMC KIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. CONSTANTIN BRÂNCOVEANU Nr.8 Comerţ cu ridicata al altor bunuri de uz gospodăresc
Tel.: 0752 194 600 Wholesale of other household goods

3. GRAZY PRICE MEDICAL IMPORT EXPORT SRL

Adresa: Timişoara, Str. MIRCEA CEL BATRAN Bl.81 Ap.7 INCAP 3 Comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice
Tel.: 0256 243 090; 0256 471 673 Wholesale of pharmaceutical products
E-mail: office@grazy-price.ro; valentin@grazy-price.ro
Web: www.grazy-price.ro

Comerţ cu ridicata al bunurilor de consum


Wholesale of household goods

Microîntreprinderi
Very small companies

1. LG PHARM SRL

Adresa: Timişoara, Str. ARIES Nr.12 Comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice


Tel.: 0256 463 548; 0256 499 780 Wholesale of pharmaceutical products

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Comerţ cu ridicata al bunurilor de consum
Wholesale of household goods

Microîntreprinderi
Very small companies

2. RUBICON PHARMACEUTICALS SRL

Adresa: Ghiroda, LUGOJULUI Nr.134/8 Comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice


Tel.: 0722 698 952 Wholesale of pharmaceutical products

3. JOHNNY SHOES SRL

Adresa: Timişoara, Calea Stan Vidrighin Nr.14 Comerţ cu ridicata al îmbrăcămintei şi încălţămintei
Tel.: 0256 285 081; 0256 274 019 Fax: 0256 274 019 Wholesale of clothing and footwear
E-mail: johnnygroup@clicknet.ro

Comerţ cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii


Wholesale of computer and telecommunications equipment

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. LASTING SYSTEM SRL

Adresa: Timişoara, Str. MIRON COSTIN Nr.2 Comerţ cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi
Tel.: 0356 432 882; 0256 499 479 Fax: 0256 201 279 software-ului
E-mail: salestm@lasting.ro; contact@lasting.ro Wholesale of computers, peripheral equipment and software
Web: www.lasting.ro

2. ETA2U SRL

Adresa: Timişoara, Str. GHEORGHE DIMA Nr.1 Comerţ cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi
Tel.: 0256 227 366; 0356 402 543 Fax: 0256 499 508 software-ului
E-mail: office@eta2u.ro Wholesale of computers, peripheral equipment and software
Web: www.eta2u.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. GINO ELECTRONICS SRL

Adresa: Dumbraviţa, DJ 691 KM 7+142 Comerţ cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi


Tel.: 0356 814 680; 0256 206 541 Fax: 0356 814 680 software-ului
E-mail: consinvest@gmail.com Wholesale of computers, peripheral equipment and software

2. C.I.T. GRUP SRL

Adresa: Timişoara, Calea ARADULUI Nr.48A Comerţ cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi
Tel.: 0256 226 306; 0256 421 824; Fax: 0256 243 565 software-ului
E-mail: daniliescu@citgrup.ro; dan.iliescu@citgrup.ro; vanzari@citgrup.ro Wholesale of computers, peripheral equipment and software
Web: www.citgrup.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Comerţ cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii
Wholesale of computer and telecommunications equipment

Întreprinderi mici
Small companies

3. ECHO PLUS SRL

Adresa: Timişoara, PARIS Nr.2A Comerţ cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi


Tel.: 0256 293 277; 0256 290 290 Fax: 0256 275 125 software-ului
E-mail: ruxandra.balint@echoplus.ro Wholesale of computers, peripheral equipment and software
Web: www.echoplus.ro

Comerţ cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii


Wholesale of computer and telecommunications equipment

Microîntreprinderi
Very small companies

1. AGRITRONIC SRL

Adresa: Dudeştii Vechi, Nr.262/A CAMERA 2 Comerţ cu ridicata de componente şi echipamente electronice şi de
Tel.: 0256 384 844 telecomunicaţii
E-mail: info@agritronic.net Wholesale electronic parts and equipment and telecommunications
Web: www.agritronic.net

2. SERSTAPEN SRL

Adresa: Timişoara, Str. LABIRINT Nr.11 Ap.1 Comerţ cu ridicata de componente şi echipamente electronice şi de
Tel.: 0720 717 246 telecomunicaţii
E-mail: serstapen@gmail.com Wholesale electronic parts and equipment and telecommunications

3. XTRATECRO SRL

Adresa: Iecea Mare, Nr.348 Comerţ cu ridicata de componente şi echipamente electronice şi de


Tel.: 0728 271 922 telecomunicaţii
Wholesale electronic parts and equipment and telecommunications

Comerţ cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri


Wholesale of other machinery, equipment and supplies

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. MEWI IMPORT EXPORT AGRAR INDUSTRIETECHNIK SRL

Adresa: Orţişoara, DN69 Timişoara-Arad Km 22 Comerţ cu ridicata al maşinilor agricole, echipamentelor şi furniturilor
Tel.: 0256 233 227; 0256 490 729 Fax: 0256 221 536 Wholesale of agricultural machinery, equipment and supplies
E-mail: info@mewi.ro; office@mewi.ro
Web: www.mewi.ro

2. S M RECOSEMTRACT SRL

Adresa: Timişoara, Str. MANGALIA Nr.66/A Comerţ cu ridicata al maşinilor agricole, echipamentelor şi furniturilor
Tel.: 0256 214 696; 0256 201 386; 0256 214 896 Fax: 0256 214 896 Wholesale of agricultural machinery, equipment and supplies
E-mail: office@semen-grup.ro
Web: www.semen-grup.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Comerţ cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri
Wholesale of other machinery, equipment and supplies

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

3. AGROCOMERT HOLDING SA

Adresa: Timişoara, Str. CORIOLAN BREDICEANU Nr.2 Comerţ cu ridicata al maşinilor agricole, echipamentelor şi furniturilor
Tel.: 0256 434 098; 0256 498 154; 0256 430 317 Fax: 0256 434 098 Wholesale of agricultural machinery, equipment and supplies
E-mail: agrocomert@agrocomert.rdstm.ro; ahctim@agrocomert.rdstm.ro
Web: www.agrocomert.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. GEA KLIMATECHNIK SRL

Adresa: Timişoara, B-dul MIHAI VITEAZU Nr.30 Comerţ cu ridicata al altor maşini şi echipamente
Tel.: 0256 227 432; 0256 227 422; 0256 203 044 Fax: 0256 227 432 Wholesale of other machinery and equipment
E-mail: office@gea-klimatechnik.ro; gabinotingher@gea-klimatechnik.ro
Web: www.gea-klimatechnik.ro

2. BIBUS SES SRL

Adresa: Ghiroda, LUGOJULUI Nr.134/1 Comerţ cu ridicata al altor maşini şi echipamente


Tel.: 0356 446 500 Fax: 0356 446 660 Wholesale of other machinery and equipment
E-mail: bibus.ses@gmail.com; office@bibus.ro; office@bibusprofix.ro
Web: www.bibus.ro

3. CM METAL TRADING SRL

Adresa: Timişoara, Str. FORTARETEI Nr.4 Comerţ cu ridicata al maşinilor-unelte


Tel.: 0256 306 090; 0256 495 987 Fax: 0256 306 090 Wholesale of machine tools
E-mail: office@cmmetal.ro
Web: www.cmmetal.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ALFA TEST SRL

Adresa: Timişoara, Str. PETRU CERMENA Nr.22, Ap.9 Comerţ cu ridicata al altor maşini şi echipamente
Tel.: 0356 401 688; 0256 488 241 Fax: 0356 401 688 Wholesale of other machinery and equipment
E-mail: angeliatoader@alfatest.ro; office@alfatest.ro
Web: www.alfatest.ro

2. SP STROIA PRODUCT SRL

Adresa: Timişoara, Str. TIMIS Nr.3 Bl. D2 Sc.B Ap.11 Comerţ cu ridicata al maşinilor agricole, echipamentelor şi furniturilor
Tel.: 0256 295 919; 0256 446 338 Fax: 0256 446 338 Wholesale of agricultural machinery, equipment and supplies
E-mail: office@posch.ro
Web: www.posch.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Comerţ cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri
Wholesale of other machinery, equipment and supplies

Microîntreprinderi
Very small companies

3. BAUM FLUORPLASTICS TIMIŞOARA SRL

Adresa: Timişoara, Str. MARTIR PETRU DOMASNEANU Bl.73/A Ap.11 Comerţ cu ridicata al altor maşini şi echipamente
Tel.: 0256 213 256; 0256 492 075 Fax: 0256 492 075 Wholesale of other machinery and equipment

Comerţ cu ridicata specializat al altor produse


Wholesale specialized of other products

Întreprinderi mari
Large companies

1. BAU CENTER VEST SRL

Adresa: Timişoara, Str. E. BAADER nr. 13 Comerţ cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice
Tel.: 0256 434 001 Fax: 0256 433 127 Wholesale of metals and metal ores
E-mail: office@baucentervest.ro
Web: www.baucentervest.ro

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. LIEB-BENZ-OIL COMPANY LTD SRL

Adresa: Timişoara, DIVIZIA 9 CAVALERIE Nr.64 Comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al
Tel.: 0256 288 770 produselor derivate
E-mail: office@liebenzoil.ro; nelica.daniciu@liebenzoil.ro Wholesale of solid, liquid and gaseous fuels and related products
Web: www.liebenzoil.ro

2. GLISSANDO SRL

Adresa: Timişoara, Str. GARII Nr.15 Comerţ cu ridicata al produselor chimice


Tel.: 0256 497 688; 0256 300 073; 0256 494 629 Fax: 0256 300 070 Wholesale of chemical products
E-mail: office@glissando.ro;
Web: www.glissando.ro

3. PSIHORELICONSTRUCT SRL

Adresa: Timişoara, Calea TORONTALULUI Nr.104 Comert cu ridicata al materialului lemnos si a materialelor de
Tel.: 0256 214 480 CONSTRUCŢII si echipamentelor sanitare
E-mail: office@topconstruct.com Wholesale of wood, construction materials and sanitary equipment
Web: www.topconstruct.com

Întreprinderi mici
Small companies

1. SHERWIN-WILLIAMS BALKAN SRL

Adresa: Chişoda, DN 59 KM 8 + 550 M STANGA Comerţ cu ridicata al produselor chimice


Tel.: 0256 420 326; 0256 420 320 Fax: 0256 420 326 Wholesale of chemical products
E-mail: office@beckeracroma.ro; sales.balkan@sherwin.com;
Web: www.beckeracroma.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Comerţ cu ridicata specializat al altor produse
Wholesale specialized of other products

Întreprinderi mici
Small companies

2. GROSVENOR SCM SRL

Adresa: Săcălaz, Str. WOLFSBERG Nr.2 Comerţ cu ridicata al produselor chimice


Tel.: 0720 539 896 Fax: 0372 870 438 Wholesale of chemical products
E-mail: office@grosvenor.ro
Web: www.grosvenor.ro

3. ARTOIL SRL

Adresa: Timişoara, Str. JOHANN NEPOMUK PREYER Nr.2 Ap.15 Comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al
Tel.: 0722 786 863 produselor derivate
E-mail: office@artoil.ro Wholesale of solid, liquid and gaseous fuels and related products
Web: roxi1st.wix.com/artoil

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ROTH SRL

Adresa: Timişoara, Calea Torontalului KM 6 PITT Comerţ cu ridicata al echipamentelor şi furniturilor de fierarie pentru
Tel.: 0256 227 422; 0256 220 986; 0256 220 982 Fax: 0256 220 986 instalaţii sanitare şi de încălzire
E-mail: office@roth-compensatoare.ro Wholesale of hardware, plumbing and heating equipment and supplies
Web: www.roth-compensatoare.ro

2. NEW PRO TSR SRL

Adresa: Timişoara, Str. Aristide Demetriade nr. 1/5 Comerţ cu ridicata al altor produse intermediare
Tel.: 0256 271 958 Fax: 0256 271 957 Wholesale of other intermediate products
E-mail: office@tsr.ro; mihai.popovici@tsr.ro
Web: www.tsr.ro

3. BERG BANAT METAL SRL

Adresa: Timişoara, Str. VIILOR Nr.40 Comerţ cu ridicata al echipamentelor şi furniturilor de fierarie pentru
Tel.: 0256 290 910; 0256 215 325; 0256 243 321 Fax: 0256 272 791 instalaţii sanitare şi de încălzire
E-mail: office@fitinguri.eu; office@bergbanat.ro Wholesale of hardware, plumbing and heating equipment and supplies
Web: www.bergbanat.ro

Comerţ cu ridicata nespecializat


Wholesale non-specialized

Întreprinderi mici
Small companies

1. HAFELE ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, B-dul Eroilor de la Tisa Nr.42 Comerţ cu ridicata nespecializat


Tel.: 0256 306 173; 0256 306 172 Fax: 0256 306 173 Non-specialized wholesale
E-mail: info@hafele.ro
Web: www.hafele.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Comerţ cu ridicata nespecializat
Wholesale non-specialized

Întreprinderi mici
Small companies

2. TRANSFER MULTISORT ELEKTRONIK SRL

Adresa: Timişoara, B-dul REGELE CAROL I Nr.36 Comerţ cu ridicata nespecializat


Tel.: 0356 467 402; 0356 467 401 Fax: 0356 467 400 Non-specialized wholesale
E-mail: tme@tme.ro
Web: www.tme.eu

3. AZZURRAS GI & GI SRL

Adresa: Timişoara, Str. GELU Nr.6 Comerţ cu ridicata nespecializat


Tel.: 0256 493 282; 0256 244 131 Fax: 0256 400 290 Non-specialized wholesale
E-mail: Timişoara@azzurras.ro
Web: www.azzurras.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. ATMA GRUP SRL

Adresa: Timişoara, Str. EMILE ZOLA Nr.20 Ap.3 Comerţ cu ridicata nespecializat
Tel.: 0256 303 386; 0256 274 108 Fax: 0256 274 108 Non-specialized wholesale
E-mail: info@atma-group.ro
Web: www.atma-group.ro

2. ROMOTION BELTING SRL

Adresa: Timişoara, Str. POLONA Nr.2 Comerţ cu ridicata nespecializat


Tel.: 0256 270 730; 0256 270 726; 0256 270 725 Fax: 0256 270 726 Non-specialized wholesale
E-mail: office@romotion-belting.ro
Web: www.romotion-belting.ro

3. NEWDESK SRL

Adresa: Timişoara, Str. VICTOR VALCOVICI Nr.5 Comerţ cu ridicata nespecializat


Tel.: 0256 211 133 Non-specialized wholesale
E-mail: office@newdesk.ro
Web: www.newdesk.ro

Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate


Retail trade in non-specialized stores

Întreprinderi foarte mari


Very large companies

1. PROFI ROM FOOD SRL

Adresa: Timişoara, Str. SEVER BOCU Nr.31 Comerţ cu amanuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
Tel.: 0256 244 109; 0256 244 100 Fax: 0372 568 950 predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
E-mail: office@profi.ro Retail trade in non-specialized stores with food predominating sale,
Web: www.profi.ro beverages and tobacco

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate
Retail trade in non-specialized stores

Întreprinderi mici
Small companies

1. VISAL SRL

Adresa: Deta, Str. ZONA TG. MARE Bl.C2 Ap.4 Comerţ cu amanuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
Tel.: 0766 658 265; 0721 245 964 predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
Retail trade in non-specialized stores with food predominating sale,
beverages and tobacco

2. ZEYNEP GOLD SRL

Adresa: Săcălaz, DN 59 KM 10 Comerţ cu amanuntul în magazine nespecializate, cu vânzare


Tel.: 0722 392 335; 0720 108 188 predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
Retail trade in non-specialized stores with food predominating sale,
beverages and tobacco

3. RESAROGI SRL

Adresa: Timişoara, Str. MARTIR DUMITRU JUGANARU Nr.7 Sc.B Ap.7 Comerţ cu amanuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
Tel.: 0256 452 316; 0722 762 079 predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
Retail trade in non-specialized stores with food predominating sale,
beverages and tobacco

Microîntreprinderi
Very small companies

1. SALMA COMPANY SRL

Adresa: Jimbolia Comerţ cu amanuntul în magazine nespecializate, cu vânzare


Tel.: 0256 361 613; 0256 360 115 Fax: 0256 361 613 predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
E-mail: 0256.361613 Retail trade in non-specialized stores with food predominating sale,
beverages and tobacco

2. YONEDI & OVI SRL

Adresa: Timişoara, Str. TORAC Nr.9 Ap.7B Comerţ cu amanuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
Tel.: 0757 240 982 predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
Retail trade in non-specialized stores with food predominating sale,
beverages and tobacco

3. AMIR AFANDI 2008 SRL

Adresa: Timişoara, B-dul EROILOR DE LA TISA Nr.55 Ap.2 Comerţ cu amanuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
Tel.: 0736 146 440; 0256 488 331; 0256 491 757 Fax: 0256 204 369 predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
Retail trade in non-specialized stores with food predominating sale,
beverages and tobacco

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor şi al produselor din tutun, în magazine specializate
Retail sale of food, beverages and tobacco in specialized stores

Întreprinderi mici
Small companies

1. MAG – FRUCTIS SRL

Adresa: Timişoara, Calea MARTIRILOR 1989 Nr.60 Bl.C5 Comerţ cu amănuntul al fructelor şi legumelor proaspete, în magazine
Tel.: 0730 620 308 specializate
Retail sale of fruit and vegetables in specialized stores

2. GAFLLY SRL

Adresa: Timişoara, Str. CONSTANTIN BRÂNCOVEANU Nr.17 Comerţ cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi produselor
Tel.: 0723 799 848; 0722 125 317 zaharoase, în magazine specializate
Retail sale of bread, pastry and confectionery products in specialized
stores

3. VERONA SRL

Adresa: Timişoara, Str. CIPRIAN PORUMBESCU Nr.2 Comerţ cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi produselor
Tel.: 0256 494 585; 0256 494 584 Fax: 0725 919 145 zaharoase, în magazine specializate
E-mail: contact@cofetaria-verona.ro Retail sale of bread, pastry and confectionery products in specialized
Web: www.cofetaria-verona.ro stores

Microîntreprinderi
Very small companies

1. BRANDON COMPANY SRL

Adresa: Cenad, Nr.1734 Comerţ cu amănuntul al fructelor şi legumelor proaspete, în magazine


Tel.: 0769 046 200; 0256 371 424 Fax: 0256 371 424 specializate
E-mail: brandoncompany@clicknet.ro Retail sale of fruit and vegetables in specialized stores

2. ROMCALIN SRL

Adresa: Timişoara, Str. SMEURISULUI Nr.2, Sc.A Ap.1 Comerţ cu amănuntul al cărnii şi al produselor din carne, în magazine
Tel.: 0765 247 765 specializate
Retail sale of meat and meat products in specialised stores

3. PRO WEIN SRL

Adresa: Jimbolia, B-dul REPUBLICII Bl.6/C Comerţ cu amănuntul al băuturilor, în magazine specializate
Tel.: 0256 360 518 Retail sale of beverages in specialised stores

COMERŢ ŞI TURISM
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

TRADE,TRAVEL
Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate
Retail sale of automotive fuel in specialized stores

Întreprinderi mici
Small companies

1. SARDONICS SRL

Adresa: Timişoara, Str. IULIU MANIU Nr.1 Sc.B Ap.29 Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine
Tel.: 0256 218 998 specializate
Retail sale of automotive fuel in specialized stores

2. RED DOWNSTREAM OPERATIONS SRL

Adresa: Timişoara, B-dul TAKE IONESCU Nr.29A Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine
Tel.: 0256 430 053 specializate
Retail sale of automotive fuel in specialized stores

3. IMI MONI OIL SRL

Adresa: Timişoara, Calea BUZIASULUI Nr.136 Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine
Tel.: 0256 285 893 specializate
Retail sale of automotive fuel in specialized stores

Microîntreprinderi
Very small companies

1. SIDERALCON SRL

Adresa: Recaş, Str. UZINEI Nr.439 Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine
Tel.: 0256 453 120; 0256 330 314 Fax: 0256 330 314 specializate
Retail sale of automotive fuel in specialized stores

2. ROM-BENZIN SRL

Adresa: Periam, Str. Garii Nr.2 Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine
Tel.: 0256 375 068 specializate
Retail sale of automotive fuel in specialized stores

3. BEBEC GROUP SRL

Adresa: Timişoara, Str. SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL Nr.36 Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine
Tel.: 0256 284 904 Fax: 0256 284 904 specializate
Retail sale of automotive fuel in specialized stores

Comerţ cu amănuntul al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii în magazine specializate


Retail sale of computer and telecommunications equipment in specialized stores

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. ROMCOM COMMUNICATION SERVICES AND DISTRIBUTION SRL

Adresa: Timişoara, Str. DIVIZIA 9 CAVALERIE Nr., Bl.75 Sc. Ap. Comerţ cu amănuntul al echipamentului pentru telecomunicaţii în
Tel.: 0356 401 918; 0256 214 959 Fax: 0256 214 969 magazine specializate
E-mail: office@romcomshop.ro Web: www.romcomshop.ro Retail sale of telecommunications equipment in specialized stores
COMERŢ ŞI TURISM

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

TRADE,TRAVEL
Comerţ cu amănuntul al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii în magazine specializate
Retail sale of computer and telecommunications equipment in specialized stores

Întreprinderi mici
Small companies

1. STAS COMPUTER SRL

Adresa: Timişoara, Str. Cluj nr. 11 Comerţ cu amănuntul al calculatoarelor, unităţilor periferice şi software-
Tel.: 0724 289 979; 0356 456 506; 0256 494 302 Fax: 0256 494 302 ului în magazine specializate
E-mail: office@stascomputer.ro; contact@stascomputer.ro Retail sale of computers, peripheral units and software in specialized
Web: www.stascomputer.ro stores

Microîntreprinderi
Very small companies

1. TECHNOLEADER SRL

Adresa: Dudestii Vechi, Nr.262/1 Comerţ cu amănuntul al calculatoarelor, unităţilor periferice şi software-
Tel.: 0256 370 108; 0734 225 577 ului în magazine specializate
Retail sale of computers, peripheral units and software in specialized
stores

2. GLOBAL BUSINESS SRL

Adresa: Lugoj, Str. PAUL CHINEZU Nr.52 Comerţ cu amănuntul al echipamentului pentru telecomunicaţii în
Tel.: 0766 304 008; 0723 227 470 magazine specializate
Retail sale of telecommunications equipment in specialized stores

3. EXPERT COMPUTER SRL

Adresa: Sânnicolau Mare, Str. MIHAI VITEAZU Nr.2 Bl.B Sc.B Ap.2(11) Comerţ cu amănuntul al calculatoarelor, unităţilor periferice şi software-
Tel.: 0256 373 540; 0256 371 181 ului în magazine specializate
E-mail: xpc@expertcomputer.ro Retail sale of computers, peripheral units and software in specialized
Web: www.expertcomputer.ro stores

Comerţ cu amănuntul al altor produse casnice, în magazine specializate


Retail sale of other household equipment in specialized stores

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. POLTERGEIST SRL

Adresa: Timişoara, Str. LACULUI (P-TA AURORA) Nr.1 Comerţ cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat şi al articolelor
Tel.: 0256 270 196; 0256 201 192 Fax: 0256 270 196 de uz casnic n.c.a., în magazine specializate
Web: www.euro-instal.ro Retail sale of furniture, lighting equipment and household articles nec in
specialized stores

Întreprinderi mici

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

Small companies

1. M & D RETAIL TIM SRL

Adresa: Timişoara, B-dul LIVIU REBREANU Nr.152-154 Comerţ cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat şi al articolelor
Tel.: 0256 294 312; 0256 294 498 Fax: 0256 294 312 de uz casnic n.c.a., în magazine specializate
E-mail: mex1@mobexperttim.ro Web: www.mobexpert.ro Retail sale of furniture, lighting equipment and household articles nec in
specialized stores

2. DAFON DYKE SRL

Adresa: Jimbolia, Str. SPRE NORD Comerţ cu amănuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticlă şi a
Tel.: 0256 360 944; 0256 636 944; 0256 636 044 celor pentru vopsit, în magazine specializate
E-mail: dafondyke@yahoo.com Retail sale of furniture, lighting equipment and household articles nec in
specialized stores

3. NOTABIL PEP FRANCHISE SRL

Adresa: Timişoara, Str. SEVER BOCU Nr.82 Bl.308/B Sc.B Comerţ cu amănuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticlă şi a
Tel.: 0727 331 810; 0749 150 983 celor pentru vopsit, în magazine specializate
Retail sale of furniture, lighting equipment and household articles nec in
specialized stores

Microîntreprinderi
Very small companies

1. BDI ROMANIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. BRANCOVEANU Nr.109 Comerţ cu amănuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticlă şi a
Tel.: 0256 478 021; 0723 601 080; 0256 293 948 celor pentru vopsit, în magazine specializate
E-mail: office@bdi.ro Retail sale of furniture, lighting equipment and household articles nec in
Web: www.bdi.ro specialized stores

2. TERMURE DAIS SRL

Adresa: Sânnicolau Mare, Str. REPUBLICII Nr.1 Ap.2 Comerţ cu amănuntul al articolelor şi aparatelor electrocasnice, în
Tel.: 0256 287 896; 0256 370 588 Fax: 0256 705 88 magazine specializate
Retail sale of electrical household appliances in specialised stores

3. SEVILLA MARKETING SRL

Adresa: Timişoara, P-ta. TRAIAN Nr.2 Comerţ cu amănuntul al articolelor şi aparatelor electrocasnice, în
Tel.: 0256 224 800 magazine specializate
E-mail: office@sevillaelectrocasnice.ro Retail sale of electrical household appliances in specialised stores
Web: www.sevillaelectrocasnice.ro

Comerţ cu amănuntul de bunuri culturale şi recreative, în magazine specializate


Retail trade of cultural goods and recreation goods in specialized stores

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. TIMLIBRIS SA

Adresa: Timişoara, Str. AURELIANUS Nr.2 Comerţ cu amănuntul al cărţilor, în magazine specializate
Tel.: 0256 205 364; 0256 205 358 Fax: 0256 205 364 Retail sale of books in specialized stores
E-mail: timlibris@gmail.com

COMERŢ ŞI TURISM
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

TRADE,TRAVEL
Comerţ cu amănuntul de bunuri culturale şi recreative, în magazine specializate
Retail trade of cultural goods and recreation goods in specialized stores

Întreprinderi mici
Small companies

1. BIROTICA MOBIL SRL

Adresa: Timişoara, Str. COSMINULUI Nr.19 Ap.12 Comerţ cu amănuntul al ziarelor şi articolelor de papetărie, în magazine
Tel.: 0256 472 280; 0256 463 674; 0256 212 201 Fax: 0256 212 201 specializate
E-mail: office@biroticamobil.ro; mutiudana@yahoo.com Retail sale of newspapers and stationery in specialized stores
Web: www.biroticamobil.ro

2. ESOTERA SRL

Adresa: Timişoara, Str. LUCIAN BLAGA Nr.10 Ap.1 Comerţ cu amănuntul al cărţilor, în magazine specializate
Tel.: 0256 431 340 Fax: 0256 431 340 Retail sale of books in specialized stores
E-mail: librariaesotera@yahoo.com
Web: www.esotera.ro

3. INOVATION MSN DISTRIBUTION SRL

Adresa: Timişoara, Str. Sirius Nr.30 Comerţ cu amănuntul al ziarelor şi articolelor de papetărie, în magazine
Tel.: 0763 671 011 specializate
Retail sale of newspapers and stationery in specialized stores

Microîntreprinderi
Very small companies

1. VASYBUBU SRL

Adresa: Timişoara, B-dul 3 AUGUST 1919 Nr.29 Ap.2 Comerţ cu amănuntul al ziarelor şi articolelor de papetărie, în magazine
Tel.: 0729 544 630 specializate
Retail sale of newspapers and stationery in specialized stores

2. EMA & EDY PRESS SRL

Adresa: Ciacova, Str. TÎRGULUI Nr.127 Comerţ cu amănuntul al ziarelor şi articolelor de papetărie, în magazine
Tel.: 0729 947 918 specializate
Retail sale of newspapers and stationery in specialized stores

3. COMPEG SRL

Adresa: Timişoara, Str. 16 DECEMBRIE 1989 Nr.79 Sc.A Ap.1 Comerţ cu amănuntul al cărţilor, în magazine specializate
Tel.: 0356 806 679 Retail sale of books in specialized stores

COMERŢ ŞI TURISM

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

TRADE,TRAVEL
Comerţ cu amănuntul al altor bunuri, în magazine specializate
Retail sale of other goods in specialized stores

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. AGROLAND BUSINESS SYSTEM SRL

Adresa: Timişoara, Str. GARII Nr.14 Comerţ cu amănuntul al florilor, plantelor şi seminţelor; comerţ cu
Tel.: 0356 427 462; 0256 499 080 Fax: 0256 247 435 amănuntul al animalelor de companie şi a hranei pentru acestea, în
E-mail: office@agroland.ro; contact@agroland.ro magazine specializate
Web: www.agroland.ro Retail sale of flowers, plants and seeds; retail sale of pets and feed them
in specialized stores

2. SOCIETATEA FARMACEUTICA ARCATIM S.A.

Adresa: Timişoara, Str. LOUIS PASTEUR Nr.2 Comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine
Tel.: 0256 212 676; 0256 212 674; 0256 212 673 Fax: 0256 212 674 specializate
E-mail: farmaceutica@arcatim.ro; comercial@arcatim.ro Retail sale of pharmaceutical products in specialized stores
Web: www.arcatim.ro

3. AMELY SRL

Adresa: Timişoara, Calea MARTIRILOR Nr.E-62 Comerţ cu amănuntul al încălţămintei şi articolelor din piele, în magazine
Tel.: 0356 441 391; 0256 489 810; 0256 489 592 Fax: 0356 441 390 specializate
E-mail: office@amely.ro; amely@zappmobile.ro Retail sale of footwear and leather goods in specialized stores
Web: www.amely.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. WEST ARTE GALLERY SRL

Adresa: Timişoara, Str. THOMAS ALVA EDISON Nr.10 Comerţ cu amănuntul al ceasurilor şi bijuteriilor, în magazine specializate
Tel.: 0256 245 477; 0256 293 921 Retail sale of watches and jewellery in specialised stores

2. FARMADO SRL

Adresa: Timişoara, Str. DR. NICOLAE PAULESCU Nr.1 Comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine
Tel.: 0256 271 952; 0256 200 024 Fax: 0256 200 024 specializate
E-mail: farmado1@clicknet.ro Retail sale of pharmaceutical products in specialized stores

3. FARMACIA TONICA SRL

Adresa: Timişoara, Str. BADEA CÎRTAN Nr.7 Comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine
Tel.: 0256 433 040 specializate
E-mail: iuliareu10@yahoo.com Retail sale of pharmaceutical products in specialized stores

Microîntreprinderi
Very small companies

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

1. DETAFARM SRL

Adresa: Deta, Str. VICTORIEI Nr.36 Comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine
Tel.: 0256 390 383; 0722 765 221 specializate
Retail sale of pharmaceutical products in specialized stores

2. BLUE SYS TECHNOLOGIES SRL

Adresa: Timişoara, Str. STEFAN CEL MARE Nr.56 CAMERA 2 Comerţ cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate
Tel.: 0256 218 753; 0356 411 532; 0256 218 751 Fax: 0256 219 376 Retail sale of new goods in specialized stores
E-mail: cristina@bluesys.ro; office@bluesys.ro
Web: www.bluesys.ro

3. UMAN INVEST SRL

Adresa: Timişoara, P-ta SFANTUL GHEORGHE Nr.4 Comerţ cu amănuntul al încălţămintei şi articolelor din piele, în magazine
Tel.: 0723 341 164 specializate
E-mail: u-man@u-man.ro Retail sale of footwear and leather goods in specialized stores
Web: www.u-man.ro

Comerţ cu amănuntul efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe


Retail sale via stalls and markets

Întreprinderi mici
Small companies

1. HARFLEUR SRL

Adresa: Timişoara, Str. CIRCUMVALATIUNII Nr.28 Bl.77 Ap.50 Comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor şi produselor
Tel.: 0256 442 269 din tutun efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe
Retail sale via stalls and markets of food, beverages and tobacco
products

2. M&DARIO COM SRL

Adresa: Timişoara, Str. BASARABIA Nr.45 Comerţ cu amănuntul al textilelor, îmbrăcămintei şi încălţămintei efectuat
Tel.: 0722 509 541 prin standuri, chioşcuri şi pieţe
Retail sale via stalls and markets of textiles, clothing and footwear

3. DALDOMI SRL

Adresa: Timişoara, Aleea POENITEI Nr.1 Ap.14 CAM.2 Comerţ cu amănuntul al textilelor, îmbrăcămintei şi încălţămintei efectuat
Tel.: 0740 300 827 prin standuri, chioşcuri şi pieţe
Retail sale via stalls and markets of textiles, clothing and footwear

Microîntreprinderi
Very small companies

1. INTENDENTES SRL

Adresa: Timişoara, Str. ANUL 1848 Nr.20 Comerţ cu amănuntul prin standuri, chioşcuri şi pieţe al altor produse
Tel.: 0747 446 650 Retail sale via stalls and markets of other goods

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

Comerţ cu amănuntul efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe


Retail sale via stalls and markets

Microîntreprinderi
Very small companies

2. COM-GARDEN SRL

Adresa: Comlosu Mare, Nr.818 Comerţ cu amănuntul prin standuri, chioşcuri şi pieţe al altor produse
Tel.: 0256 483 527 Retail sale via stalls and markets of other goods

3. HUSANGEL SRL

Adresa: Timişoara, B-dul DAMBOVITA Nr.94-96 Ap.12 Comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor şi produselor
Tel.: 0256 218 242 din tutun efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe
Retail sale via stalls and markets of food, beverages and tobacco
products

Comerţ cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine, standuri, chioşcuri şi pieţe


Retail sale not in shops, store and markets

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. LIFE CARE CORP SRL

Adresa: Chişoda, Platforma Logistica Incontro, DN59 nr. 3, Hala 8, Modul 6 Comerţ cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor,
Tel.: 0256 499 651 Fax: 0256 274 357 chioşcurilor şi pieţelor
E-mail: office@life-care.com Other retail sale not in stores, stalls or markets
Web: www.life-care.com

Întreprinderi mici
Small companies

1. EVERGREEN DISTRIBUTION SRL

Adresa: Timişoara, Str. ORSOVA Nr.27 Bl.108 Sc.B Ap.7 Comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin
Tel.: 0256 292 969; 0256 223 511 internet
E-mail: radutalpos@yahoo.com; office@evergreen-distribution.ro Retail trade via mail order houses or via Internet
Web: www.evergreen-distribution.ro

2. ESCAPADE FASHION SRL

Adresa: Timişoara, Str. HERCULANE Nr.57 Ap.1 Comerţ cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor,
Tel.: 0256 244 421; 0744 628 471 Fax: 0256 244 421 chioşcurilor şi pieţelor
E-mail: laura.baldini@logstrade.ro Other retail sale not in stores, stalls or markets

3. L.C. WAWA ONLINE SRL

Adresa: Timişoara, REVOLUTIEI 1989 Nr.3 Ap.8 Comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin
Tel.: 0721 523 960 internet
Retail trade via mail order houses or via Internet

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Comerţ cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine, standuri, chioşcuri şi pieţe
Retail sale not in shops, store and markets

Microîntreprinderi
Very small companies

1. MEDIA CRUSHER SRL

Adresa: Timişoara, Str. JOHANN HEINRICH PESTALOZZI Nr.22 Comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin
Tel.: 0256 294 457; 0256 440 059 Fax: 0372 873 557 internet
E-mail: info@soundcreation.ro Retail trade via mail order houses or via Internet
Web: www.soundcreation.ro

2. GREEN TONER SRL

Adresa: Timişoara, Str. SOMESUL Nr.12 Comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin
Tel.: 0256 437 722; 0256 437 725 Fax: 0256 437 722 internet
E-mail: contact@greentoner.ro Retail trade via mail order houses or via Internet
Web: www.greentoner.ro

3. PRINTOPIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. SOMES Nr.12 CAMERA 1 Comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin
Tel.: 0356 100 500 Fax: 0256 437 722 internet
E-mail: contact@printopia.ro Retail trade via mail order houses or via Internet
Web: www.printopia.ro

Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare


Hotels and other accommodation services

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. BEGA TURISM SA

Adresa: Timişoara, Str. MARASESTI Nr.1-3 Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare
Tel.: 0256 491 907; 0256 201 254 Fax: 0256 491 913 Hotels and other similar accommodation facilities
E-mail: office@begaturism.ro; secretariat@begaturism.ro
Web: www.begaturism.ro

2. CONTINENTAL SRL

Adresa: Timişoara, B-dul REVOLUTIEI Nr.5 Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare
Tel.: 0256 494 144; 0256 302 200 Fax: 0256 498 337 Hotels and other similar accommodation facilities
E-mail: rezervari@hotelcontinental.ro
Web: www.hotelcontinental.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. ALDINI TURISM SRL

Adresa: Timişoara, Str. POLONA Nr.5 Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare
Tel.: 0256 400 860; 0256 220 726 Fax: 0256 400 860 Hotels and other similar accommodation facilities
E-mail: office@aldini.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare
Hotels and other accommodation services

Întreprinderi mici
Small companies

2. TITUS SRL

Adresa: Timişoara, Str. I.I.DE LA BRAD Nr.15 Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare
Tel.: 0256 213 513; 0256 211 641; 0256 210 837 Hotels and other similar accommodation facilities
E-mail: secretariat@islavici.ro
Web: www.islavici.ro

3. PRESIDENT SRL

Adresa: Timişoara, Str. DINU LIPATTI Nr.25 Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare
Tel.: 0256 443 946; 0256 294 901; 0256 293 797 Fax: 0256 294 945 Hotels and other similar accommodation facilities
E-mail: info@hotelpresident.ro
Web: www.hotelpresident.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. BOCA COMPANY SRL

Adresa: Sânandrei, Str. SFÂNTUL ANDREI Nr.99C Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare
Tel.: 0722 461 418 Hotels and other similar accommodation facilities

2. DENCARO SRL

Adresa: Timişoara, Str. LIREI Nr.4 CAMINUL 4 Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare
Tel.: 0256 214 203; 0256 210 837 Hotels and other similar accommodation facilities

3. HOTEL TIMIS 2004 SA

Adresa: Lugoj, Str. ANDREI MOCIONI Nr.20-22 Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare
Tel.: 0256 352 740; 0256 355 045 Hotels and other similar accommodation facilities

Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurta durată


Accommodations for vacations and short periods

Întreprinderi mici
Small companies

1. BIZNET SRL

Adresa: Sandra, Nr.277 Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurta durată
Tel.: 0256 379 333; 0256 379 322; 0256 201 254 Fax: 0256 379 334 Accommodations for vacations and short periods
E-mail: pensiune@schwabenhaus.ro
Web: www.schwabenhaus.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurta durată
Accommodations for vacations and short periods

Microîntreprinderi
Very small companies

1. AS-TOUR SRL

Adresa: Timişoara, Str. TIMOTEI CIPARIU Nr.7 Ap.1/2/A Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurta durată
Tel.: 0356 408 976; 0722 854 434 Accommodations for vacations and short periods
E-mail: astourtm@yahoo.com
Web: www.astour-Timişoara.ro

2. SIMO CAR SRL

Adresa: Giroc, Str. GOSPODARILOR Nr.13 Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurta durată
Tel.: 0256 439 417 Fax: 0256 439 417 Accommodations for vacations and short periods
E-mail: office@donnaana.ro
Web: www.donnaana.ro

3. MOTELETUL SRL

Adresa: Moşniţa Nouă, Nr. 470 Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurta durată
Tel.: 0256 368 785; 0356 809 002 Fax: 0256 368 785 Accommodations for vacations and short periods
E-mail: office@moteletul.ro
Web: www.moteletul.ro

Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere


Parcuri pentru rulote, campinguri si tabere

Microîntreprinderi
Very small companies

1. C & O CORPORATION SRL

Adresa: Timişoara, Str. NICOLAE BALCESCU Nr.2 Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere
Tel.: 0356 264 385; 0256 431 511 Camping grounds, recreational vehicle parks and trailer parks

2. CAMPING INTERNATIONAL SRL

Adresa: Timişoara, Aleea PADUREA VERDE Nr.6 Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere
Tel.: 0256 208 925; 0256 217 086; 0256 225 596 Fax: 0256 225 596 Camping grounds, recreational vehicle parks and trailer parks
E-mail: campinginternational@yahoo.com
Web: www.campinginternational.ro

Alte servicii de cazare


Other accommodation services

Întreprinderi mici
Small companies

1. PENSIUNEA ANETTE SRL

Adresa: Covaci, Nr.125 Alte servicii de cazare


Tel.: 0256 312 035; 0356 465 650 Fax: 0256 312 037 Other accommodation services
E-mail: office@anette-resort.ro; office@pensiunea-anette.ro
Web: www.pensiunea-anette.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Alte servicii de cazare
Other accommodation services

Întreprinderi mici
Small companies

2. ANDRONIC REISEN SRL

Adresa: Timişoara, Str. ION SLAVICI Nr.75 Alte servicii de cazare


Tel.: 0356 459 560; 0256 218 063 Fax: 0256 218 063 Other accommodation services
E-mail: andronicreisen@yahoo.com
Web: www.andronik.ro

3. ZEFIR SRL

Adresa: Timişoara, Str. TULCEA Nr.17 Alte servicii de cazare


Tel.: 0256 488 570; 0256 474 766 Fax: 0256 474 727 Other accommodation services
E-mail: zefir@pensiuneazefir.ro
Web: www.pensiuneazefir.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. C & O TOURS PRIVATE CUSTOMS AND OPERATIONS TRADING SRL

Adresa: Timişoara, P-ta ALEXANDRU MOCIONI Nr.3 Alte servicii de cazare


Tel.: 0256 464 691 Other accommodation services
E-mail: luminita.gutiu@cotour.ro

2. EURO DANIELS SRL

Adresa: Mănăştiur, Nr.155 CAMERA 1 Alte servicii de cazare


Tel.: 0256 325 892 Other accommodation services

3. PRIMA TOUR SRL

Adresa: Bucovat, Nr.375 Alte servicii de cazare


Tel.: 0256 296 276; 0356 427 462 Fax: 0256 296 275 Other accommodation services
E-mail: office@casacelia.ro
Web: www.casacelia.ro

Restaurante
Restaurants

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

1. MONROVIA IMPEX SRL

Adresa: Timişoara, Str. CAPITAN DAMSESCU Nr.5 Restaurante


Tel.: 0256 241 524; 0256 218 204; 0256 218 209 Fax: 0256 274 731 Restaurants
E-mail: terasanora@yahoo.com; contact@restaurantclasic.ro
Web: www.restaurantclasic.ro

COMERŢ ŞI TURISM
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

TRADE,TRAVEL
Restaurante
Restaurants

Întreprinderi mijlocii
Mid-sized companies

2. SAM ATRACTION SRL

Adresa: Timişoara, Str. IRIS Nr.27 Sc.B Ap.9 Restaurante


Tel.: 0356 427 994 Restaurants

3. D.A.F. JUNIOR SRL

Adresa: Giroc, Str. GLORIA Nr.5 Restaurante


Tel.: 0256 395 843; 0256 395 998 Restaurants
E-mail: dafjuniorsrl@yahoo.com
Web: www.dafjunior.ro

Întreprinderi mici
Small companies

1. COSEI SRL

Adresa: Dumbraviţa, Str. OCTAVIAN GOGA Nr.44 Restaurante


Tel.: 0722 258 096 Restaurants

2. PALACE SRL

Adresa: Timişoara, Spl. NICOLAE TITULESCU Nr.8 Restaurante


Tel.: 0256 294 468; 0256 491 957 Fax: 0256 294 468 Restaurants

3. CURTEA BERII SRL

Adresa: Timişoara, Str. PROCLAMATIA DE LA TIMIŞOARA Nr.7 Restaurante


Tel.: 0729 294 838 Restaurants

Microîntreprinderi
Very small companies

1. BIGHI FAST – FOOD SRL

Adresa: Timişoara, DIVIZIA 9 CAVALERIE Nr.68 Restaurante


Tel.: 0769 735 259 Restaurants

2. ILINA-GEO SRL

Adresa: Jimbolia, Str. TUDOR VLADIMIRESCU Nr.76 Restaurante


Tel.: 0256 360 158 Restaurants

3. GELATERIA K2 SRL

Adresa: Timişoara, P-ta VICTORIEI Nr.5 Restaurante


Tel.: 0256 202 741 Restaurants

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COMERŢ ŞI TURISM
TRADE,TRAVEL
Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente şi alte servicii de alimentaţie
Nutrition activities (catering) for events

Întreprinderi mici
Small companies

1. PAN RUSOVAN SRL

Adresa: Timişoara, B-dul FERDINAND Nr.2 Alte servicii de alimentaţie n.c.a.


Tel.: 0256 203 113 Fax: 0256 203 113 Other food services

2. PASHA COFFEE COMPREST SRL

Adresa: Timişoara, Str. DALIEI Nr.26 Alte servicii de alimentaţie n.c.a.


Tel.: 0752 211 300 Other food services

3. EXPRES CATERING SRL

Adresa: Ghiroda, Str. BRATES Nr.48 Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente
Tel.: 0256 386 072; 0256 386 075 Fax: 0256 386 072 Nutrition activities (catering) for events
E-mail: comanda@quick-lunch.ro; office@quick-lunch.ro
Web: www.quick-lunch.ro

Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente şi alte servicii de alimentaţie


Nutrition activities (catering) for events

Microîntreprinderi
Very small companies

1. AURO-CHIM IMPEX SRL

Adresa: Timişoara, Str. LACULUI Nr.1 HALA 1 Alte servicii de alimentaţie n.c.a.
Tel.: 0256 271 648; 0256 271 649 Fax: 0256 271 649 Other food services
E-mail: aurochimimpex@grupaurora.ro; ada_frent@yahoo.com
Web: www.grupaurora.ro

2. GRAND CUISINE TM SRL

Adresa: Săcălaz, Nr.282A Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente


Tel.: 0756 076 256 Nutrition activities (catering) for events

3. ULTRA OFFER SRL-D

Adresa: Timişoara, MOISE DOBOSAN Nr.31/B Ap.2 Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente
Tel.: 0724 307 437 Nutrition activities (catering) for events

COMERŢ ŞI TURISM
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

TRADE,TRAVEL
Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor
Bars and other activities serving drinks

Întreprinderi mici
Small companies

1. SCARLATESCU CRISTIAN J.R. SRL

Adresa: Timişoara, Str. SOCRATES Nr.2 CAMERA 1 Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor
Tel.: 0723 229 211 Bars and other activities serving drinks

2. RETROSPACE SRL

Adresa: Timişoara, Str. EMANUEL UNGUREANU Nr.8 Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor
Tel.: 0722 228 469 Bars and other activities serving drinks

3. SAM GROUP SRL

Adresa: Timişoara, B-dul CONSTANTIN BRANCOVEANU Nr.3 Ap.4 Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor
Tel.: 0356 427 994 Bars and other activities serving drinks
E-mail: sam_atraction@yahoo.com

Microîntreprinderi
Very small companies

1. COSANA & CRIS SRL

Adresa: Gladna Româna, Nr.108/B Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor


Tel.: 0256 312 823; 0256 352 237 Bars and other activities serving drinks

2. CRI.LUDINA SRL

Adresa: Lugoj, Str. PASAJ ION VIDU Nr.2 Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor
Tel.: 0256 312 823; 0256 352 237 Bars and other activities serving drinks

3. RAFFLESIA SRL

Adresa: Timişoara, Str. MATEI MILLO Nr.8 CAMERA 2 Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor
Tel.: 0256 218 067; 0256 466 467 Fax: 0256 466 467 Bars and other activities serving drinks

Activităţi ale agenţiilor turistice şi a tur-operatorilor


Activities of tour Operators

Întreprinderi mici
Small companies

1. BUSINESS TOUR & TRAVEL SRL

Adresa: Timişoara, Str. PROGRESULUI Nr.6 Activităţi ale tur-operatorilor


Tel.: 0256 4388 88; 0256 244 421 Fax: 0256 244 421 Activities of tour Operators
E-mail: office@businesstour.ro; adriana.pitko@yahoo.com

COMERŢ ŞI TURISM

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

TRADE,TRAVEL
Activităţi ale agenţiilor turistice şi a tur-operatorilor
Activities of tour Operators

Întreprinderi mici
Small companies

2. AGOS TOURS SRL

Adresa: Timişoara, LOICHITA VASILE Nr.1 si 3 Activităţi ale agenţiilor turistice


Tel.: 074 6047 190; 0356 100 538 Activities of tour Operators
E-mail: office@agostours.ro
Web: www.agostours.ro

3. RUEFA ESCAPE TRAVEL SRL

Adresa: Timişoara, Piata UNIRII Nr.4 Ap.6 Activităţi ale tur-operatorilor


Tel.: 0256 435 529; 0256 435 509 Activities of tour Operators
E-mail: contact@ruefa-escape.ro
Web: www.ruefa-escape.ro

Microîntreprinderi
Very small companies

1. INTERNOVUM GRUP SRL

Adresa: Timişoara, B-dul G-RAL ION DRAGALINA Nr.23 Activităţi ale agenţiilor turistice
Tel.: 0356 444 888; 0721 285 100 Activities of tour Operators
E-mail: echipa@novumtravel.ro
Web: www.novumtravel.ro

2. KING TRAVEL SRL

Adresa: Lugoj, Str. V.V. DELAMARINA Nr.4 Ap.1 Activităţi ale agenţiilor turistice
Tel.: 0356 450 999; 0256 336 381 Fax: 0256 336 381 Activities of tour Operators
E-mail: office@kingtravel.ro
Web: www.kingtravel.ro

3. DATUM MANAGEMENT SRL

Adresa: Timişoara, Str. CONSTANTIN CEL MARE Nr.73 Activităţi ale agenţiilor turistice
Tel.: 0256 263 586; 0733 700 398 Activities of tour Operators

Alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică


Alte servicii de rezervare si asistenta turistica

Microîntreprinderi
Very small companies

1. D & A EVENTS SRL

Adresa: Timişoara, Str. HORIA Nr.94 Alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică
Tel.: 0741 259 059; 0722 699 349 Other reservation service and related activities
E-mail: contact@serata.ro
Web: www.searata.ro

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL INSTITUŢIILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR
TOP OF UNIVERSITY
Universităţi de cercetare avansată şi educaţie

ş 1. Universitatea Politehnica Timişoara

Localitatea: TIMIŞOARA Învăţămînt superior


Adresa: Piaţa Victoriei nr.2 Higher education
Tel: 0256 403 000
Fax: 0256 403 021
Email:rectorat@rectorat.utt.ro
Web: www.upt.ro

Universităţi de cercetare ştiinţifică şi educaţie

1. Universitatea de Vest Timişoara

Localitatea: TIMIŞOARA Învăţămînt superior


Adresa: Blvd. Vasile Parvan nr.4 Higher education
Tel: 0256 592 111
Fax: 0256 592 310
Email:secretariat@rectorat.uvt.ro
Web: www.uvt.ro

2. Universitatea de Stiinte Agricole si Medicină Veterinară a Banatului


“Regele Mihai I al Romaniei “ din Timisoara

Localitatea: TIMIŞOARA Învăţămînt superior


Adresa: Calea Aradului Nr.119 Higher education
Tel: 0256 494 023
Fax: 0256 200 296
Email: usabtm@mail.dnttm.ro
Web: www.usab-tm.ro

3. Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş

Localitatea: TIMIŞOARA
Adresa: Piaţa Eftimie Murgu nr.2
Tel: 0256 204 400; 0256 204 250
Fax: 0256 490 626
Email: rectorat@umft.ro
Web: www.umft.ro
Topul Creativităţii
Top of Creativity

Secţiunea Unităţi de Producţie


Production Unit

1.Sudotim SA

Comerţ cu amanuntul în magazine nespecializate, cu vânzare


Adresa: Chisoda, B-dul Mihai Viteazu nr.30 predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
Tel.: 0256 496 823 Fax: 0256 496 823 Retail trade in non-specialized stores with food predominating sale,
E-mail: sudotm_suport@yahoo.com beverages and tobacco
Web: www.sudotim.ro

2.Profi Rom Food

Adresa: Timisoara, Sever Bocu Nr.31 Comerţ cu amanuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
Tel.: 0256 244 109; 0256 244 100 Fax: 0372 568 950 predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
E-mail: office@profi.ro Retail trade in non-specialized stores with food predominating sale,
Web: www.profi.ro beverages and tobacco

3.Life Care Corp

Adresa: Platforma Logistica Incontro, DN59, Str. nr. 3, Hala 8, Modul 6, Comerţ cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor,
Timisoara, Romania chioşcurilor şi pieţelor
Tel.: 0256 499 651 Fax: 0256 274 357 Other retail sale not in stores, stalls or markets
E-mail: office@life-care.com
Web: www.life-care.com
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

TOPUL EXPORTATORILOR

1.FLEXTRONICS MANUFACTURING EUROPE BV REPREZENTAT FISCAL DE

2.CONTINENTAL AUTOMOTIVE PRODUCTS SRL

3.DELPHI PACKARD ROMANIA SRL

4.PROCTER & GAMBLE INTERNATIONAL OPERATIONS SA REPREZ. FISCAL

5.SC CONTINENTAL AUTOMOTIVE ROMANIA SRL

6.TRW AUTOMOTIVE SAFETY SYSTEMS SRL

7.HELLA ROMANIA S.R.L.

8.KATHREIN ROMANIA SRL

9.JOHNSON CONTROLS JIMBOLIA SRL

10.CONTITECH ROMANIA SRL

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

DISTINCŢIA DE EXCELENŢĂ

A.V.G. COMPANY SRL

AGRO VI-PD ITALIA SRL

AGROCOMERT HOLDING SA

ALDINI TURISM SRL

ALIAL SRL

ALMIRA TRADE SRL

AUTOGLOBUS 2000 SRL

AVOLO TELECOM SRL

BANATTIKA SRL

BARDEAU HOLDING ROMANIA SRL

BEGA INVEST SA

BIJUTERIA SOCIETATE COOPERATIVA

BINDALIM SRL

BLUESYS SRL

CAGNONI REEDS ROMANIA SRL

CANAMAR SRL

CARPAT STICKS SRL

CASS DESIGN SRL

CLASS DISTRIBUTION SRL

CONTROLLO
Camera de Comerţ, Industrie TAGLIO
şi Agricultură SRL TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

COTTONTEX SRL

CRAMELE RECAS PROD S.A.

CRESTA PRINT SRL

DETERGENTI SA

DIDFARM SRL

DIRKSEN SPECIAL BETON SRL

DPR DRAXLMAIER PROCESE DE PRODUCTIE ROMANIA SRL

ELBROMPLAST SA

ELECTRIC CVR SRL

EMILIANA WEST ROM SRL

ERROMED SRL

EURO SIGN PRODUCTION SRL

F.M.G. ROMANIA SRL

FARMADO SRL

FARTUD SRL

FINARA CONSULT SRL

FLEXTRONICS ROMÂNIA SRL

FRANCK SRL

GAUSS SRL

GODECTO PROTECT SRL


Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

GOLD DIADEME SRL

GOSAN SRL

GREENFOREST SRL

HAWLE H SRL

HERBRETEX-TIM SRL

HORTICULTURA SA

IDEAL CASA DESIGN SRL

INCONTRO PREFABBRICATI SA

INTEROPTIK SRL

ITROM SWITCH BOARD SRL

L.C.ELECTRONIC SRL

LA SANDU SRL

LIEB-BENZ-OIL COMPANY LTD SRL

L'INTESA PROMOTIVE SRL

LUCEMELIN SRL

LUPA TIM OPTICAL SRL

MADIROM PROD SRL

MAGUS INTERNATIONAL CO SRL

MALEK INTERNATIONAL SRL

MARANKIM SRL

MARGARITA
Camera de Comerţ, IndustrieSRL
şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

MAXAGRO FARM SRL

MAXAGRO SRL

MCCARTHY HOLTHUS SRL

MEDISOL SRL

MERPANO SRL

MGI COUTIER ROM SRL

MIDANIF SRL

MIMAGI SRL

MONROVIA IMPEX SRL

MVT SERVICES SRL

NL-LEASING SRL

NOREBO SRL

OCE SOFTWARE SRL

OVI PRODEX SRL

PANETONE SRL

PMG EAST SRL

PRESSAFE SRL

PROD MAGI IMPEX SRL

PROMPT SA

RAD PRINT SRL


Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

RA-OL SRL

ROSIGN SA

ROSSINI SLEEVE TECHNOLOGIES SRL

SABIKO-IMPEX SRL

SAR SECURITY SRL

SELLM SRL

SHIREEN FASHION SRL

SMI EAST EUROPE SRL

SMITHFIELD FERME SRL

SOCIETATE COOPERATIVA INCALTAMINTEA

SSM PREST SRL

TECHNICAL DIE-CASTING SRL

TIM CICLOP SRL

TIMFIN SRL

TIM-ICE COMPANY SRL

TRIOS SRL

U.M.T. SA

UNIUNEA TEHNOLOGIILOR TEXTILE SRL

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

TROFEUL DE EXCELENŢĂ

AEM SA

AGACHE SRL

AGIL SRL

AGRIGROS SRL

ALCATEL - LUCENT ROMÂNIA SRL

ALL CARGO EXPRES SRL

AQUATIM SA

AUTOCLUB SRL

BALKAN HYDROENERGY SRL

BEGA TURISM SA

BIOCLINICA SA

BLACK EIGHT SRL

BROL MEDICAL CENTER SRL

CELULOZA SI OTEL SA

CEREALCOM TIMIS SA

CITY PROMOTIONS SRL

CODRINA SRL

CONTINENTAL AUTOMOTIVE PRODUCTS SRL

CONTITECH ROMANIA SRL

CRAMELE
Camera RECAS
de Comerţ, Industrie SA
şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

D.A.F. JUNIOR SRL

ELBA SA

ELSTER ROMETRICS SRL

ESPE ENERGIA SRL

ETA2U SRL

EXHELIOS SRL

FACTO ITOBOXO SRL

FEMADAR SRL

FRIGOGLASS ROMANIA SRL

GALLPRINT SRL

GAMMET 2000 SRL

GEROLA PRODINVEST SRL

GRAFOPRINT SRL

GRUPPO DAMIDIO SA

ICE DYP BALAS SRL

ILROM LEGNO SA

IMPRIMERIA MIRTON SRL

INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENT

JOMO THERMOMOLDING SRL

KATHREIN ROMANIA SRL


Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
TOPUL FIRMELOR DIN JUDEŢUL TIMIŞ 2013 TOP OF THE COMPANIES IN TIMIS COUNTY

KONECRANES SA

KORTNER & CO SRL

LINDE GAZ ROMANIA SRL

MACCHINE PER CAFFE ESPRESSO-MCE SRL

MALPENSA SRL

MEDICI'S SRL

MERIDIAN 22 SA

MEWI IMPORT EXPORT AGRAR INDUSTRIETECHNIK SRL

NEFER PROD IMPEX SRL

PAMIRCO SRL

PEGAMAR EXPRESS SRL

PIETE SA

PROFI ROM FOOD SRL

REDOXIM SRL

RETIM ECOLOGIC SERVICE SA

RIEKER ROMANIA SRL

SALPREST SA

SANAVET-CO SA

SIMULTAN SRL

TIPOCART SRL

ZOPPAS
Camera de Comerţ, INDUSTRIES
Industrie şi Agricultură ROMANIA SRL TIMIŞ Chamber of Commerce, Industry and Agriculture
Firme clasate in Topul Judetean Timis care sarbatoresc 20 ani de activitate

1
AGACHE SRL

2 AIMS TIMISOARA SRL

3 ALFA-OMEGA TV PRODUCTION SRL

4 ALTERNATIVA SRL

5 AMBASADOR PLUS SRL

6 AMNIOCEN SRL

7 ANINOASA-TIM SRL

8 AUTO EUROPA SRL

9 BARUM TECHNIK SRL

10 BEBEC GROUP SRL

11 BEESPEED AUTOMATIZARI SRL

12 BIOCLINICA SA

13 BIOVETI-FARM IMPEX SRL

14 BUMERANG SRL

15 CABINET TEHNIC DE ASISTENTA PENTRU PROTECTIA MUNCII SRL

16 CAPABIL SRL

17 CHIULAN SRL

18 CM METAL TRADING SRL

19 COMPUTER FORCE SRL

20 CORPUS INTER COMPANY SRL


21 CRI.LUDINA SRL

22 E.E.TIM ECHIPAMENTE DE AUTOMATIZARE SA

23 ELSTER ROMETRICS SRL

24 ESOTERA SRL

25 ETA AUTOMATIZARI INDUSTRIALE SRL

26 EUROCCOPER SRL

27 EUROSTAMPA SRL

28 FI-RI VIGONIA SA

29 FINARA CONSULT SRL

30 FORMAG SRL

31 FRIGOGLASS ROMANIA SRL

32 GEROLA PRODINVEST SRL

33 GLOBIS PREST SRL

34 GRUPPO DAMIDIO SA

35 IMACULAT LUKOSERV SRL

36 INTELIFORM SRL

37 KONECRANES SA

38 KRONSTADT FRUCTE SRL

39 L.C.ELECTRONIC SRL

40 L.S. MARLEN SRL

41 LINTESA PROMOTIVE SRL

42 LIPOPLAST SRL
43 LUCEMELIN SRL

44 MAGTOMVIC SRL

45 MAGUS INTERNATIONAL CO SRL

46 MALPENSA SRL

47 METRONOM B SRL

48 MEWI IMPORT EXPORT AGRAR INDUSTRIETECHNIK SRL

49 MONROVIA IMPEX SRL

50 PANETONE SRL

51 PSIHORELICONSTRUCT SRL

52 RESAROGI SRL

53 RUS-SAVITAR SRL

54 S M RECOSEMTRACT SRL

55 SABIKO-IMPEX SRL

56 SARDONICS SRL

57 SEDAKO GROUP SRL

58 SEMSAT SRL

59 SHARON COMP SRL

60 SIMULTAN SRL

61 SUDOTIM SA

62 SUPER IMPOSER SRL

63 TELCO - PE SRL

64 TODORUT INTERNATIONAL SRL

S-ar putea să vă placă și