ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT

Politica monetara in Romania

si inflatia

Profesori coordonatori: Autori:

Conf. Univ. Dr. Cretu Ghenic Alina Stefania Craciun Andreea Nicoleta

Prof. Univ. Dr. Huidumac Petrescu Catalin Emilian Cristea Georgiana Andreea

Dan Lorena Alesandra

Darie Andreea Georgiana

Anul 1, Seria A, Grupa 106

Bucuresti, 2019
 Politica monetară

Potrivit statutului său (Legea nr.312/2004 privind Statutul BNR), Banca Naţională a României
are ca obiectiv fundamental asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Totodată, Banca
Naţională a României sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea
îndeplinirii obiectivului său fundamental.
Conform art.2 din Legea nr. 312/2004, o atribuţie principală a Băncii Naţionale a României o
constituie elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb. Totodată, în
vederea atingerii obiectivului său fundamental, banca centrală stabileşte strategia de politică
monetară şi decide asupra instrumentelor şi a procedurilor pe care le utilizează pentru
implementarea politicii monetare.

Ţintirea directă a inflaţiei

Strategia de politică monetară a BNR este ţintirea directă a inflaţiei.

Aceasta a fost adoptată în august 2005, după finalizarea unui proces de pregătire, a cărei ultimă etapă a
constituit-o crearea şi testarea funcţionării cadrului de analiză economică şi de decizie a politicii monetare
specific ţintirii directe a inflaţiei. Concomitent au fost satisfăcute şi celelalte cerinţe şi criterii care
condiţionează eficacitatea acestei strategii:

i. coborârea ratei anuale a inflaţiei sub nivelul de 10 la sută;

ii. acumularea unui câştig de credibilitate de către banca centrală şi consolidarea acestuia;
iii. întărirea independenţei de jure (prin intrarea în vigoare la 30 iulie 2004 a noului Statut al BNR) şi de
facto a BNR;
iv. restrângerea dominanţei fiscale, derularea procesului de consolidare fiscală şi ameliorarea
coordonării dintre politica fiscală şi cea monetară;
v. relativa flexibilizare a cursului de schimb al leului şi reducerea gradului de vulnerabilitate a
economiei la fluctuaţiile acestei variabile;
vi. însănătoşirea şi întărirea sistemului bancar şi relativa creştere a intermedierii bancare;
vii. sporirea transparenţei şi a responsabilităţii băncii centrale, precum şi a ariei şi intensităţii
comunicării BNR cu publicul şi pieţele financiare, inclusiv în ceea ce priveşte aspectele legate de
noua strategie de politică monetară şi de pregătirea adoptării ei;
viii. conturarea mai clară a comportamentelor macroeconomice şi a mecanismelor de funcţionare a
economiei necesară identificării şi creşterii eficacităţii canalelor de transmisie monetară.
Demersurile BNR de creare a cadrului organizatoric şi tehnic necesar implementării noii strategii de
politică monetară au durat 16 luni şi au beneficiat de asistenţă tehnică acordată de Fondul Monetar
Internaţional şi de Banca Naţională a Cehiei.
1.Cadrul de prognoză al BNR

Realizarea proiecţiilor trimestriale ale BNR presupune existenţa unui cadru adecvat de prognoză. În
esenţă, acesta se referă la: (1) gestionarea bazelor de date şi (2) dezvoltarea/operarea unor modele de
prognoză a principalilor indicatori macroeconomici.

Modelele de prognoză utilizate în cadrul BNR pot fi împărţite în trei categorii distincte. Acestea
interacţionează astfel încât rezultatul final - prognoza macroeconomică trimestrială - integrează de fapt
totalitatea prognozelor şi informaţiilor furnizate de fiecare dintre acestea.

 Prima categorie de modele are la bază preponderent relaţii estimate empiric (pe baza unor modele
econometrice) între variabilele macroeconomice dependente (rata inflaţiei, ritmurile de creştere ale
componentelor PIB real, ratele dobânzilor la depozite şi credite sau indicatori ai pieței muncii) şi un
set de determinanţi ale acestora - variabilele macroeconomice independente (variaţia cursului de
schimb sau a preţului petrolului, salariul real, populația ocupată, cifra de afaceri, indicatori
monetari, ai Balanței de plăți sau indicatori de încredere, etc.).
 A doua categorie o constituie modelul central (modelul de analiză şi prognoză pe termen mediu -
MAPM) construit pentru a surprinde evoluţia variabilelor macroeconomice de pe parcursul ciclului
economic. Modelul este format din ecuaţii care exprimă relaţiile dintre variabilele macroeconomice
de interes (e.g. rata inflaţiei, rata dobânzii, cursul de schimb, cererea agregată), a căror dinamică
este fundamentată pornind de la ipoteza unor comportamente raţionale optime ale unor agenţi
economici reprezentativi (populaţie, firme, instituţii financiare, banca centrală, sectorul extern).
 În final, a treia categorie este formată din aşa numitele modele "satelit" (e.g. blocul componentelor
PIB, cel al pieței muncii sau cel al balanței de plăți), cu rol de a completa şi detalia prognozele
generate de modelele menţionate anterior.
Procesul de realizare a proiecţiilor macroeconomice trimestriale cuprinde trei etape, pe baza unui
calendar al activităţilor revizuit anual.
În ordine cronologică, aceste etape sunt:

 Proiecţiile pe termen scurt şi proiecţiile expert. Proiecţiile pe termen scurt se realizează cu

ajutorul modelelor empirice (prima categorie în enumerarea anterioară), a căror performanţă în
prognoză este maximă până la un orizont de câteva luni. Ele privesc în general componentele
inflaţiei IPC şi ale PIB real, diverse rate ale dobânzii relevante pentru mecanismul de transmisie
precum şi indicatori specifici pieței muncii. De regulă aceste proiecţii se realizează pentru un
orizont de unul până la două trimestre. Proiecţiile expert vizează unele variabile a căror evoluţie nu
poate fi surprinsă folosind relaţiile econometrice (de exemplu, ajustările prevăzute pentru preţurile
produselor accizabile, pentru tarifele la energia electrică, termică etc.).
 Stabilirea condiţiilor iniţiale şi a poziţiei în cadrul ciclului economic. Reprezintă un prim nivel
de integrare a prognozelor obţinute în etapa anterioară. Pentru a permite adaptarea la structura
modelului MAPM, variabilele proiectate în etapa anterioară sunt descompuse în componenta ciclică
(deviaţia de la trend) şi, respectiv, trend de evoluţie (echilibrul pe termen mediu). Estimarea se
realizează cu ajutorul unui filtru statistic multivariat (filtru de tip Kalman). Consistenţa cu modelul
MAPM este asigurată prin utilizarea atât în filtrare cât şi în proiecţie a aceloraşi mecanisme
modelate. Evaluările privind poziţionarea economiei în cadrul ciclului de afaceri sunt coroborate cu
analiza unui sistem amplu de indicatori corelaţi cu ciclul economic.
 Proiecţia realizată cu ajutorul modelului de analiză şi prognoză pe termen mediu
(MAPM). Modelul conţine într-o manieră formalizată o descriere a principalelor mecanisme de
transmisie a politicii monetare. Modelul este construit, dezvoltat şi calibrat pentru a surprinde
evoluţia variabilelor macroeconomice pe parcursul ciclului economic. În acelaşi timp, pe termen
lung, soluţia modelului converge către un echilibru bine definit. Prognozele publicate în Raportul
 asupra inflaţiei vizează însă un orizont de 8 trimestre, în mod consistent cu evaluările privind
decalajele structurale de propagare totală în economie a efectelor politicii monetare. În acest
interval de timp, mecanismele teoretice surprinse în model acţionează în sensul readucerii
variabilelor macroeconomice cât mai aproape de echilibrul presupus pe termen mediu.

Rolul modelului de analiză şi prognoză pe termen mediu (MAPM) este acela de a integra toate
informaţiile disponibile şi de a conferi consistenţa necesară în analiza, comunicarea şi implementarea
deciziilor de politică monetară. Totuşi, o proiecţie nu este realizată în mod automat prin rularea
modelului. Ea este rezultatul unui proces iterativ, ce încorporează opiniile expert ale echipei de prognoză
în colaborare cu conducerea executivă. Proiecţiile generate de model reprezintă unul din elementele de
fundamentare a deciziilor de politică monetară de către Consiliul de Administraţie al BNR.

Activitatea de modelare macroeconomică are drept scop principal susţinerea deciziilor de politică
monetară, prin asigurarea suportului teoretic şi empiric necesar. O bună parte a activităţii de cercetare
ştiinţifică urmăreşte perfecţionarea modelului trimestrial de analiză şi prognoză pe termen mediu
(MAPM), continuarea dezvoltării unor modele satelit sectoriale, precum şi realizarea de diverse analize
conexe, cu rol de suport pentru dezvoltarea modelului central. De exemplu, a fost dezvoltat un model
structural de echilibru general dinamic și stocastic (DSGE – Dynamic Stochastic General Equilibrium) cu
euroizare parțială estimat pentru România. Dată fiind structura analitică superioară a acestuia comparativ
cu MAPM, modelul DSGE este utilizat în paralel (shadow forecast) pentru suplimentarea argumentelor
care stau la baza deciziilor de politică monetară.
2.Proiecţii BNR-proiecţie curentă

Proiecţia inflaţiei anuale a preţurilor IPC şi

intervalul de incertitudine asociat

T2 T3 T4 T1 T2 T3 T4 T1 T2 T3 T4
2018 2018 2018 2019 2019 2019 2019 2020 2020 2020 2020
Ţinta 2,5 2,5 2,5
Efectiv/ Prognoză**(%) 5,4 5,0 3,3 3,0 2,6 2,4 3,0 3,2 3,0 3,1 3,1
taxe constante* (%) 5,1 4,8 3,2 2,5 2,2 2,1 2,6 2,9 2,8 2,8 2,8
Interval de incertitudine
(%) - - - ±0,5 ±0,9 ±1,2 ±1,6 ±1,7 ±1,8 ±1,8 ±1,9
* Exclude impactul de runda I al modificărilor operate la nivelul cotei TVA, al accizelor și al unor taxe nefiscale
** sfârşit de perioadă
Sursa: INS, calcule BNR
Mecanismul de transmitere a politicii monetare
Pe termen scurt evoluţia preţurilor este supusă unor influenţe multiple, generate de factori provenind din
economia naţională şi din mediul extern, care acţionează asupra cererii şi ofertei agregate. Pe termen
mediu şi lung, însă, un rol fundamental în asigurarea stabilităţii preţurilor îi revine conduitei politicii
monetare. Mecanismul de transmisie a politicii monetare reprezintă totalitatea canalelor prin care banca
centrală, utilizând un set variat de instrumente de politică monetară poate influenţa dinamica cererii
agregate şi a preţurilor din economie.
Dintre canalele (sau mecanismele specifice) de transmisie a politicii monetare identificate de literatura de
specialitate, practica economică a relevat cu precădere importanţa următoarelor: canalul ratelor dobânzilor
practicate de instituţiile financiare; canalul creditului; canalul cursului de schimb; canalul efectelor de
avuţie şi bilanţ; canalul anticipaţiilor agenţilor economici privind inflaţia.

O descriere simplificată a acestor canale de transmisie şi a interacţiunii dintre acestea, adaptată

particularităţilor economiei româneşti, stă la baza construcţiei modelului de analiză şi prognoză pe termen
mediu al BNR.
 Instrumentele de politică monetară
Setul de instrumente şi proceduri prin care banca centrală implementează politica monetară în vederea
atingerii obiectivului său fundamental formează cadrul operaţional al politicii monetare.

Principalele instrumente de politică monetară pe care BNR le are la dispoziţie conform reglementărilor în
vigoare sunt:

a) operaţiunile de piaţă monetară

b) facilităţile permanente acordate instituţiilor de credit
c) rezervele minime obligatorii (RMO)

a)Operaţiunile de piaţă monetară (open market)

Operaţiunile de piaţă monetară (operaţiuni open market) reprezintă cel mai important instrument de
politică monetară al BNR. Acestea se realizează la iniţiativa băncii centrale, având următoarele funcţii:
ghidarea ratelor de dobândă, gestionarea condiţiilor lichidităţii de pe piaţa monetară şi semnalizarea
orientării politicii monetare.

Rata dobânzii de politică monetară

Începând din data de Rata dobânzii
8 mai.2018 2,50
8 feb.2018 2,25
9 ian.2018 2,00
8 nov.2017 1,75
4 oct.2017 1,75
7 mai.2015 1,75

b) Facilităţile permanente

Facilităţile permanente oferite de BNR (Regulamentul 1/2000 privind operaţiunile de piaţă monetară
efectuate de BNR şi facilităţile permanente acordate de aceasta participanţilor eligibili) instituţiilor de
credit au drept scop:
i. absorbirea, respectiv, furnizarea de lichiditate pe termen foarte scurt (o zi);
ii. semnalizarea orientării generale a politicii monetare
iii. stabilizarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa monetară interbancară, prin coridorul
format de ratele dobânzilor aferente celor două instrumente.
Instituţiile de credit pot accesa din proprie iniţiativă cele două facilităţi permanente oferite de BNR:

 facilitatea de creditare, care permite obţinerea unui credit cu scadenţa de o zi de la banca centrală,
contra colateral, la o rată de dobândă predeterminată; această rată de dobândă constituie, în mod
normal, un plafon al ratei dobânzii overnight a pieţei monetare;
  facilitatea de depozit, care permite plasarea unui depozit cu scadenţa de o zi la banca centrală, la o
rată de dobândă predeterminată; rata dobânzii facilităţii de depozit reprezintă, în mod normal,
pragul ratei dobânzii overnight a pieţei monetare.

c) Rezervele minime obligatorii

Rezervele minime obligatorii (RMO) sunt reprezentate de disponibilităţi băneşti ale instituţiilor de credit,
în lei şi în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Naţională a României.

Funcţiile principale ale mecanismului RMO constituite în lei sunt cea de control monetar (aflată în strânsă
corelaţie cu cea de gestionare a lichidităţii de către BNR) şi cea de stabilizare a ratelor dobânzilor de pe
piaţa monetară interbancară. Rolul major al RMO în valută este acela de a tempera expansiunea creditului
în valută.

Principalele caracteristici ale acestui instrument sunt:

 baza de calcul a RMO se determină ca nivel mediu zilnic (pe perioada de observare) al soldurilor
elementelor de pasiv în lei şi în valută din bilanţurile băncilor (cu excepţia pasivelor interbancare, a
obligaţiilor către BNR şi a capitalurilor proprii);
 perioada de observare şi cea de aplicare au durata de o lună, fiind succesive (prima dintre ele
reprezentând intervalul cuprins între data de 24 a lunii precedente şi data de 23 a lunii curente);
 ratele RMO pot fi diferenţiate atât în funcţie de moneda de constituire, cât şi în funcţie de scadenţa
reziduală a elementelor incluse în baza de calcul (mai mică sau mai mare de 2 ani);
 RMO se constituie ca nivel mediu zilnic al disponibilităţilor menţinute pe parcursul perioadei de
aplicare în conturile deschise la BNR;
 deficitului de rezerve i se aplică o dobândă penalizatoare, iar abaterile repetate se sancţionează prin
avertisment, amenzi sau prin limitarea operaţiunilor instituţiei de credit.

Ţintirea inflaţiei şi criza financiară

În continuare ne vom referi la strategia de politică monetară a BNR – ţintirea inflaţiei –
în strânsă conexiune cu criza financiară actuală şi cu problemele cu care ţara noastră se
confruntă.

Opţiunea pentru adoptarea ţintirii inflaţiei ca strategie de politică monetară a fost

justificată de necesitatea realizării unei dezinflaţii sustenabile. Implementarea strategiei
de ţintire a inflaţiei nu a fost uşoară nici înainte de apariţia crizei financiare şi
dominanţa fiscală, intrările masive de capital, poziţia de debitor net a BNR faţă de
sistemul bancar şi mecanismul de transmitere a politicii monetare s-au combinat, astfel
că, între 2005 şi 2007, au existat perioade în care anticipaţiile inflaţioniste şi aprecieri
accentuate ale monedei au coexistat. Aceasta a ridicat o dilemă serioasă pentru banca
centrală. Creşteri ale ratei dobânzii, necesare pentru a aduce anticipaţiile în linie cu
ţinta de inflaţie, atrăgeau şi mai multe capitaluri străine, apreciind nesustenabil leul.

Odată cu declanşarea crizei financiare în iulie 2007, o parte dintre aceste condiţii a
dispărut. Astăzi BNR tinde să fie creditor net al sistemului bancar, iar intrările de
capital străin s-au atenuat în mod semnificativ. Dar aceasta nu simplifică
implementarea politicii monetare. Dimpotrivă, criza financiară a sporit volatilitatea pe
pieţele monetară şi valutară şi tinde să amplifice încetinirea activităţii economice. Pe
de o parte, reducerea finanţărilor externe şi existenţa dezechilibrelor externe mari au
declanşat deprecierea leului, care alimentează inflaţia şi face necesară o rată a dobânzii
relativ înaltă. Mai mult, cei cu datorii în euro şi alte valute, şi astfel sistemul financiar,
sunt vulnerabili la o depreciere semnificativă a leului. Pe de altă parte, rate mai înalte
ale dobânzii ar tinde să frâneze creşterea economică şi, mai mult, ar crea costuri pentru
cei ce au datorii, riscând să destabilizeze sectorul financiar. În aceste condiţii apare
problema delicată a compromisului dintre obiectivele politicii monetare: asigurarea
stabilităţii preţurilor şi asigurarea stabilităţii financiare.
Friedman (1968) şi Phelps (1968) au arătat că nu există compromis pe termen lung
între inflaţie şi şomaj. De aici rezultă că obiectivul pe termen lung al politicii monetare
trebuie să fie atingerea unei inflaţii scăzute şi stabile.

S-a observat că inflaţia scăzută şi stabilă ajută creşterea economică sustenabilă pe termen lung.
În consecinţă inflaţia scăzută şi stabilă reprezintă atât un scop în sine, cât şi un mijloc de
realizare a unei creşteri economice sustenabile (Bernanke, 2006).
Eficienţa politicii monetare în atingerea acestui obiectiv este însă limitată dacă nu
există stabilitate financiară. Unul dintre principiile macroeconomice de bază afirmă că
fricţiunile pe plan financiar influenţează în mod substanţial ciclul de afaceri. Astăzi, pe
plan mondial, acest lucru este foarte evident. Băncile centrale ale lumii încearcă să
menţină stabilitatea financiară şi să evite recesiunea şi depresiunea economică.

Experienţele anterioare par să confirme viziunea conform căreia inflaţia este principala
sursă de instabilitate financiară. De obicei perioade caracterizate de inflaţie înaltă au
fost şi cele cu instabilitate financiară severă şi cu crize la nivelul sectorului bancar sau
au fost urmate de recesiune în urma adoptării de către autorităţi a unor măsuri
inadecvate de temperare a inflaţiei.

Totuşi, literatura economică recentă evidenţiază faptul că un nivel scăzut al inflaţiei nu

reprezintă o condiţie suficientă pentru asigurarea stabilităţii financiare pe termen lung
(Crockett, 2003). În economiile contemporane, un nivel scăzut şi stabil al inflaţiei a
condus la crearea unui climat economic nou, care necesită reconsiderarea cu
rigurozitate a relaţiei dintre stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară. Ca atare, s-a
trecut la deschiderea unui nou front de luptă, cel consacrat combaterii instabilităţii
financiare. În acest sens, experienţa unor ţări asiatice din anii 1997-1998 şi actuala
criză economică şi financiară conduc la reconsiderarea măsurii în care banca centrală
deţine capacitatea de a asigura concomitent stabilitatea preţurilor şi stabilitatea
10 financiară în ipoteza în care realizarea acestora necesită adoptarea unor măsuri
conflictuale.
Experienţa României arată că stabilitatea financiară prezintă o importanţă deosebită
pentru stabilitatea preţurilor. Pe bună dreptate, România a fost criticată pentru
întârzieri în dezinflaţie. Acestea s-au datorat reformelor structurale insuficiente. Ţara
noastră a realizat o rată medie de dezinflaţie de 5,8 puncte procentuale pe an în perioada
2000-2007, în paralel cu menţinerea stabilităţii sistemului financiar. Dar dacă BNR ar fi
suplinit acest deficit de reforme prin creşteri mai abrupte ale ratelor dobânzii situaţia
financiară a firmelor şi a gospodăriilor s-ar fi deteriorat. Şi astfel s-ar fi deteriorat
stabilitatea financiară a sectorului bancar. În final, însăşi ritmul dezinflaţiei ar fi fost,
probabil, mai mic decât cel realizat. Lecţia care trebuie învăţată este aceea că,
pe termen lung, incapacitatea menţinerii stabilităţii financiare nu poate să conducă
decât la o reinflamare a inflaţiei.

Intervenţiile valutare
Prin adoptarea ţintirii inflaţiei am optat să facem cât mai mult loc pieţei în stabilirea
cursului de schimb. Totuşi, au fost situaţii când fluctuaţiile leului au fost cu mult în
afara limitelor justificate de fundamentele cursului de schimb. Aşa a fost cazul de mai
multe ori în intervalul 2004-2007, când au existat intrări masive de capital şi leul s-a
apreciat foarte mult. Aşa s-a întâmplat, în anumite perioade, şi după declanşarea crizei
financiare internaţionale actuale, inclusiv în 2009. Acestea au fost motivele pentru
care am adoptat o flotare controlată a cursului de schimb. Ceea ce nu înseamnă că
intervenim în piaţa valutară în mod discreţionar.

Politica BNR privind intervenţiile pe piaţa valutară a fost ghidată de filozofia conform
căreia o volatilitate înaltă a cursului de schimb este dăunătoare atât pentru obiectivul
privind inflaţia, cât şi pentru sănătatea financiară a sectorului real şi a celui financiar.
Cu această filozofie, BNR a promovat un curs de schimb flotant, care i-a permis atât să
utilizeze valenţele pieţei libere şi să descurajeze comportamentele speculative, cât şi să
evite aprecierile excesive.

Implementarea consecventă a acestei filozofii a necesitat cumpărări relativ importante

de valută de pe piaţă de către BNR în perioada 2004 – august 2007. La momentele
cumpărării valutei, BNR a fost criticată că nu lasă cursul să se aprecieze în linie cu
cerinţele pieţei. Astăzi se dovedeşte că această politică a fost adecvată. Criza
financiară actuală a introdus o inversare abruptă a trendului de apreciere a leului, cu
importante episoade de volatilitate. Aşa cum, în trecut, intrările de valută au
supraapreciat leul cu mult peste nivelul indicat de factorii fundamentali ai cursului de
schimb, astăzi reducerea finanţării externe şi incertitudinea tind să determine
deprecieri ale leului nejustificate de factorii fundamentali ai cursului de schimb.
Rezervele cumpărate pe piaţa valutară în momentele de supraapreciere servesc astăzi pentru
intervenţii pentru calmarea deprecierii leului.
 Aderarea Romaniei la moneda euro

I. Economia politică a aderării la euro

“Euro este un proiect politic și o promisiune de prosperitate” ‐ Jens Weidmann,
Guvernatorul Bundesbank.
Adoptarea euro este o obligație asumată prin Tratatul de Aderare la UE.
Din perspectiva politicii monetare, pe termen mediu nu avem altă opțiune.
BNR este deplin integrată în Sistemul European al Băncilor Centrale.
Din 2011 în BNR funcționează un Comitet pentru Pregătirea Trecerii la Euro.
Dar adoptarea euro e un proces complex, nu o simplă schimbare de bancnote.
Moneda euro a fost de la început un proiect politic de adâncire a integrării europene,
care capătă noi valențe în contextul Brexit.
Convergența este o condiție fundamentală pentru
buna funcționare a uniunii
monetare.
Decizia de inițiere a demersurilor trebuie bazată
pe un larg suport politic și popular.

Adoptarea euro nu asigură bunăstarea. Noi

trebuie să ne‐o asigurăm, înainte de aderare.
Există un cost de oportunitate al amânării
adoptării euro. Decalajele dintre România și
zona euro se pot adânci. Nu vom putea participa la
luarea unor decizii care ne privesc.
Pe plan intern, adoptarea euro poate fi un
catalizator al reformelor structurale necesare.
Pe plan extern, adoptarea euro poate da un
semnal de predictibilitate și poate reduce
prima de risc.
România poate contribui la redefinirea zonei
euro pe principii întărite de guvernanță
comună: Uniunea Bancară (UB), Mecanismul Unic de Supraveghere (MUS), Mecanismul
Unic de Rezoluție (MUR), Schema Europeană de Garantare a Depozitelor (EDIS), buget
comun, etc.
Mai trebuie însă să vrea și Europa…
Experiența altor țări arată că nu trebuie să ne grăbim, dar apartenența la zona euro a fost
o plasă de siguranță foarte utilă pentru țările din flancul sudic.
 Reforme structurale necesare
• Reformele structurale sunt politicile care dezvoltă latura ofertei.
• Deși PIB‐ul realizat a depășit, în termeni reali, PIB‐ul dinainte de criză, PIB‐ul
potențial continuă să fie mult sub nivelul de dinaintea crizei.
PIB‐ul potențial e o măsură neobservabilă, dar doar creșterea sa pe baze solide poate reduce
riscul de supraîncălzire rapidă în economie și poate ajuta la reducerea durabilă
a decalajelor față de zona euro
Îmbunătățirea disciplinei de plată

Trebuie urmărită reducerea arieratelor la companiile de stat

• Pierderile din sectorul privat reprezintă 90% din total pierderi din economie.
• Aproape 1 firmă din 3 înregistrează pierderi constante și chiar capital negativ.
• În sectorul bancar, băncile cu pierderi au adus capital. În sectorul real, firmele cu pierderi nu au
adus capital.
• Trebuie eliminate barierele de ieșire de pe piață
• Trebuie îmbunătățită cultura
 Îmbunătățirea colectării taxelor

Problema este capacitatea scăzută de colectare (enforcement)

• Un instrument esențial al politicii fiscale care lipsește: globalizarea veniturilor însoțită de
deduceri
• Nu putem cheltui mai mult pentru sănătate sau educație pentru că gradul de colectare este
scăzut.
• Trebuie corelat efortul de colectare cu încasările așteptate
• Circa 80% din cheltuielile publice sunt fixe (salarii, pensii, asistență, dobânzi, etc.) – presiune
pe restul cheltuielilor și pe politica fiscal
 Prioritizarea investițiilor mari în infrastructură

• Există cadrul legal de prioritizare pentru investițiile mari

• El nu este aplicat
• Trebuie realizată o listă restrânsă a investițiilor prioritare și acestea să fie bugetate cu prioritate
• Trebuie urmărită finalizarea cât mai rapidă a acestora, pentru a crea un efect de antrenare în
economie
• Trebuie extins cadrul legal ca să includă și investițiile din fonduri europene

O posibilă foaie de parcurs

 Concluzii

• Îndeplinim criteriile nominale de convergență.

• Se acumulează însă tensiuni pe unele componente care pun în discuție
sustenabilitatea îndeplinirii criteriilor.
• Sustenabilitatea îndeplinirii criteriilor se verifică prin ERM II.
•Sunt necesare reforme structurale. În paralel, sunt esențiale:
– Menținerea unor fundamente economice solide
– Reducerea tensiunilor care se acumulează pe fondul creșterii economice
peste potențial
– Consistență, coerență, claritate
– Întreținerea unui sentiment favorabil al pieței.
În primul rând, Euro este un proiect politic – deci este nevoie de o decizie
politică.
• Începerea demersurilor de adoptare a euro este o decizie politică, bazată
pe consens intern și în acord cu partenerii din zona euro.
• Este nevoie de o foaie de parcurs, din care va rezulta și o dată țintă, cu
rol de ancoră.
• Din punct de vedere economic, trecerea la euro are implicații majore.
Sunt necesare reforme structurale care să contribuie la adâncirea
convergenței cu țările membre, ca să putem culege beneficiile aderării la
zona euro.
• Din punct de vedere tehnic, trecerea la euro este un proiect complex, pe
care BNR este pregătită să îl susțină.