UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ

DOMENIUL INGINERIE ȘI MANAGEMENT
PROGRAMUL DE STUDIU: INGINERIE ECONOMICĂ ȘI
MANAGEMENT PENTRU AFACERI
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ

PROIECT LA ACTIVITATE DE CERCETARE / PRACTICĂ I

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC
Prof. Dr. Ing. Pop Mircea Teodor

MASTERAND:
ȘERBAN ADRIANA ELISABETA
GRUPA: 1111
SPECIALIZAREA: IEMA
ANUL I

ORADEA
2019
 Cuprins
I. Cercetarea științifică ............................................................................................................................. 3
1. Etapele cercetării științifice .............................................................................................................. 3
1.1. Alegerea temei ............................................................................................................................... 3
1.2. Documetare științifică .................................................................................................................... 4
1.3. Realizarea temei de cercetare ....................................................................................................... 4
1.4. Redactarea lucrării științifice ......................................................................................................... 4
1.5. Valorificarea rezultatelor științifice ............................................................................................... 4
2. Eficiența cercetării ştiințifice................................................................................................................. 4
3. Fenomene manageriale în cercetarea ştiințifică................................................................................... 6
II. Clasificarea activității de cercetare ....................................................................................................... 7
1. Tipurile cercetării ştiinţifice. ............................................................................................................. 7
2. După scopul urmărit ........................................................................................................................... 11
3. În funcţie de modul de realizare ......................................................................................................... 11
4. În funcţie de scop ................................................................................................................................ 11
III. Programe naționale de Cercetare Dezvoltare și Inovare (PNCDI) .................................................. 12
Programe internaționale......................................................................................................................... 14
IV. Rezultatele activităților de cercetare-dezvoltare ........................................................................... 17
1. Definirea tipurilor de rezultate ştiinţifice ....................................................................................... 18
1.1. Aspecte metodologice ale definirii tipurilor rezultatelor ştiinţifice ........................................ 18
1.2. Tipurile rezultatelor ştiinţifice ...................................................................................................... 21
2. Clasificări ale rezultatelor activităţii de cercetare-dezvoltare ........................................................ 22
2.1. Clasificarea rezultatelor conform modului de publicare / diseminare ................................... 22
2.2. Clasificarea rezultatelor sub formă de obiect fizic / produs (altele decât publicaţiile) .......... 24
2.3. Clasificarea rezultatelor conform modului de protejare a proprietăţii intelectuale .............. 24
V. Elemente de teoria cercetării științifice.............................................................................................. 25
1. Caracteristicile și semnificațiile cercetării științifice ........................................................................... 26
2. Principiile cercetării științifice ............................................................................................................. 28
3. Elaborarea planului de cercetare ........................................................................................................ 32
4. Descrierea etapelor cercetării științifice ............................................................................................. 33
VI. Activitatea de cercetare în firma GMAB Consulting ....................................................................... 36
VII. Concluzii .......................................................................................................................................... 38
BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................................................. 41

2
 I. Cercetarea științifică

Cercetarea științifică este o activitate sistematică și creatoare menită să sporească

volumul de cunoștințe și să utilizeze în noi aplicații.

Cunoștințele științifice prezintă urmatoarele caracteristici:

- se acumuleaza în timp

- se consolidează prin utilizare

- devin o sursă gratuită a puterii de creație a oamenilor

- nu se înstrăinează prin transferuri de la o persoană la alta, rămân în posesia celor care le-au
create.

Cercetarea științifică utilizează specialiști în diverse domenii ale științei, are nevoie și de
infrastructură și de un cadru organizațional legal pentru deșfăsurarea activității. UE dorește
crearea unui spațiu european al cercetării științifice. Învățământul superior din Europa este
orientat în multe țări semnatoare a tratatului de la Bologna spre pregătirea tinerilor în fiecare
domeniu cu un volum relativ comun de cunoștințe.

1. Etapele cercetării științifice

1.1. Alegerea temei – este importantă pentru obținerea de rezultate științifice. Temele se
aleg din direcțiile de cercetare înscrise în programele naționale sau internaționale de cercetare
științifică. Pot fi și teme de beneficiu-teme cu mediul de afaceri. Pot fi propuse de conducerea
unui minister, unei instituții universitare sau pot fi propuse direct de cercetători. Se aleg în
funcție de importanța unui domeniu într-o perioada de timp în funcție de infrastructura, de
experiența, de pregătirea cercetătorilor astfel încât riscul să fie minim. Se poate lucra individual
sau în echipe de cercetare constituite pe durata realizării temei. Cercetatorii pot lucra în același
timp la mai multe teme de cercetare. Uneori se apelează la consultarea unor specialiști pentru
alegerea temei.

3
 1.2. Documetare științifică- se realizează pentru a stabili stadiul cunoașterii în domeniul
interesat până la acel timp. Se apelează la surse primare de informații- articole din reviste,
brevete de invenție, teze de doctorat. Documentarea se face în special în ultimii 5-10 ani
deoarece în acele lucrări se regăsesc lucrările prezentate anterior. Pentru tratate, monografii cărți
ale unor oameni de știință celebrii se acceptă și citarea lucrărilor cu o vechime mai mare de 10
ani.

1.3. Realizarea temei de cercetare – etapa cea mai importantă- se efectuează după un
plan, se analizează critic materialul documentar, se realizează experimente, simulări, se
interpretează rezultatele experimentale folosind aparat matematic, statistic program de calcul,
etapa poate duce la iluminarea benefică pentru realizarea lucrării și la dezvoltarea ei.

1.4. Redactarea lucrării științifice - datele experimentale prelucrate se pot prezenta în

tabele, reprezenta grafic în plan sau spațiu; partea documentară este prezentată la început sub
formă de introducere; autorii sunt citați în text nominal sau prin cifre care corespund ordonării
lor la bibliografie. Urmează partea experimentală în care se prezintă condițiile de lucru,
rezultatele concrete experimentale cu interpretarea lor. Urmează capitolul de concluzii și
propunem și bibliografia.

1.5. Valorificarea rezultatelor științifice - rezultatele cercetării științifice pot fi

rapoartele științifice pentru programele de cercetare sau pentru beneficiari, consultant pentru
beneficiari, teze de doctorat, dizertație, de licență, articole în revista de specialitate, comunicări
științifice prezentate și uneori publicate în volume. După expirarea termenului de realizare a
lucrării științifice echipa de cercetare își întrerupe activitatea și se pot forma alte echipe pentru
alte teme.

2. Eficiența cercetării ştiințifice

Din punct de vedere al managerului, rezultatul final al cercetărilor ştiințifice îl reprezintă

ridicarea eficienței economice a societății comerciale, concretizată prin creşterea productivității
muncii, reducerea prețului de cost, micşorarea consumurilor la materii şi materiale şi prin
sporirea profitului.

4
 Intensificarea şi concentrarea eforturilor pe aceste coordonate, presupun mutații profunde
în configurația structurală, funcționalitate şi formele de manifestare a managementului cercetării
ştiințifice. În acest cadru, un loc însemnat revine conturării componentelor eficienței cercetării
ştiințifice ce se desfăşoară în cadrul societății comerciale. Acestea constau în următoarele:

a) Păstrarea cheltuielilor la un nivel rațional;

b) Sporirea productivității muncii şi diminuarea prețului de cost al produselor;

c) Îmbunătățirea caracteristicilor produselor existente pentru acoperirea unor noi

necesități;

d) Cucerirea unor noi piețe străine sau stabilizarea pozițiilor pe piețele externe deja
existente;

e) Sporirea profitului.

Determinarea eficienței economice a cercetării ştiințifice şi exprimarea acesteia în mod

sintetic şi unitar constituie o problemă deosebit de complexă. Dificultatea este generată, în
principal, de prezența riscului în cercetarea ştiințifică şi de nevoia de a fi tratat de către manager
ca un factor de stimulare ce poate fi însoțit de consecințe pozitive, dar şi de urmări negative.

Ca urmare, riscul în cercetarea ştiințifică trebuie acceptat şi înțeles ca o necesitate. Ca şi

în alte domenii ale societății comerciale, şi în cercetarea ştiințifică expresia cea mai sintetică a
riscului o reprezintă costurile. Ca modalități concrete menite să contribuie la realizarea unei
activități de cercetare ştiințifică cu costuri cât mai mici menționăm:

a) Evaluarea realistă a resurselor umane şi financiare existente;

b) Luarea în considerare a cerințelor şi potențialului ştiintifico-tehnic disponibil;

c) Stabilirea judicioasă a priorităților care trebuie acordate domeniilor specifice ale

cercetării ştiințifice;

d) Conturarea precisă a responsabilităților participanților la activitatea de cercetare

ştiințifică;

e) Alocarea mijloacelor necesare stimulării cercetătorii.

5
3. Fenomene manageriale în cercetarea ştiințifică

Complexitatea şi amploarea cercetării ştiințifice în condițiile tranziției la economia de

piață şi a actualei revoluții tehnico-ştiințifice, ponderea şi influența ei asupra vieții tehnico-
economice a societății comerciale solicită din partea managerului o atenție deosebită în tratarea
factorului uman din acest sector. Din problemele care se pun managerului din acest punct de
vedere, al utilizării resurselor umane, reținem:

a) implicațiile umane ale procesului de creație în cercetarea ştiințifică;

b) particularitățile selecției, orientării profesionale, a pregătirii şi perfecționării

personalului care lucrează în cercetarea ştiințifică;

c) factorii psihosociali ai managementului cercetării ştiințifice;

d) sistemul motivațional şi problematica iradierii satisfacției şi insatisfacției în procesul

de cercetare;

e) aspectele psihosociale ale folosirii intereselor în creşterea eficienței activității de

cercetare ştiințifică.

În munca de cercetare ştiințifică mai apar şi alte probleme generale ce se cer a fi

cunoscute și soluționate în mod competent de către manager. Este vorba de:

 necesitatea şi modalitatea eficace de stimulare a personalului din cercetarea ştiințifică,

 implicațiile umane ale coacțiunii în cercetarea ştiințifică,
 necesitatea şi modalitatea de utilizare a factorilor psihosociali,
 învingerea rezistenței față de schimbări,
 situațiile conflictuale în laboratorul de cercetare ştiințifică şi la căile de intervenție a
managerului, atunci când situația o cere.

6
 II. Clasificarea activității de cercetare

1. Tipurile cercetării ştiinţifice.

Cercetarea ştiinţifică este un concept care circulă şi sub denumirea de cercetare-

dezvoltare. Aceasta este definită generic ca o activitate sistematică şi creatoare, menită să
sporească volumul de cunoştinţe, inclusiv cunostinţe despre om, cultură şi utilizarea acestor
cunoştinţe pentru noi aplicaţii. Cu toate acestea, cercetarea ştiinţifică, în teoria economică, dar şi
în practică în general, în întreaga lume, inclusiv în sfera instituţiilor internaţionale de specialitate,
este diferenţiată şi clasificată în trei mari categorii:

 Cercetarea ştiinţifică fundamentală;

 Cercetarea ştiinţifică aplicată;
 Dezvoltarea tehnologică și transferul tehnologic.

Cercetarea ştiinţifică fundamentală, teoretică şi experimentală, este căutarea, producerea

şi promovarea cunoaşterii ştiinţifice şi a cunoştinţelor ştiinţifice fundamentale. Dezvoltarea
tehnologică este aducerea produsului finit, procesului sau serviciului obţinut de cercetarea
aplicată, direct sau prin transfer tehnologic, la nivelul intrării în producţie pentru a deveni
produs, proces sau, serviciu cu valoare pe piaţă.

Principiile cunoaşterii şi cunoştinţelor ştiinţifice sunt consistenţa logică, obiectivitatea şi

repetabilitatea. Principiul cercetării ştiinţifice fundamentale este noul şi corectul într-un domeniu
ştiinţific constituit istoric şi recunoscut ca atare de o comunitate ştiinţifică; noul şi corectul se
definesc în raport cu metodele, conceptele şi normele proprii domeniului. În ansamblul cercetării
ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice cercetarea ştiinţifică fundamentală ocupă poziţia centrală. Ea
oferă noi metode şi concepte cercetării aplicate şi dezvoltării tehnologice şi stabileşte noi direcţii
de cercetare. Cercetarea ştiinţifică aplicată şi dezvoltarea tehnologică au ca element necesar
cercetarea ştiinţifică fundamentală.

 Cercetarea ştiinţifică fundamentală.

Cercetarea ştiinţifică fundamentală este o activitate teoretică sau experimentală

fundamentală care are ca scop principal acumularea de noi cunoştinte privind aspectele
fundamentale ale fenomenelor şi faptelor observabile, fără să aibă în vedere o aplicaţie deosebită

7
sau specifică. Ea este menită să descifreze legile naturii, gândirii şi societăţii şi să asigure astfel
noi deschideri care împing mai departe cunoaşterea ştiinţifică, progresul tehnologic, progresul
economic şi progresul social. În cadrul acestui prim tip, un loc aparte, special îl ocupă cercetarea
fundamentală experimentală, orientată către aplicaţii practice de viitor. Sub acest aspect ne
mărginim să ilustrăm, ca exemplu de cercetare fundamentală în economie, studiul resurselor
planetare, în prezent şi în viitor, precum şi soluţiile de acoperire a resurselor o dată cu protecţia
mediului, care polarizează puternic lumea ştiinţifică. Din ambele categorii de cercetare ştiinţifică
fundamentală menţionăm câteva domenii: creştere economică şi modelare; destructurare,
structurare şi dezvoltare; structuri economico-sociale instituţionale şi decizionale şi
transformarea acestora; analiza proceselor economice, variante de politici economice şi predicţie
în economiile aflate în tranziţie şi în economii de piaţă; probleme financiare, fiscal şi monetare;
sectorul public şi restructurarea acestuia; competiţia, firma şi managementul firmei; sistemul
ştiinţei, tehnologiei şi informaţiei; relaţia politică – economie -societate; relaţii economice
internaţionale şi integrarea regională; cercetări multidisciplinare, interdisciplinare şi de
epistemologie economică.

Cercetarea ştiinţifică fundamentală are o dublă natură cultural-civilizatoare. Prin

cunoaşterea ştiinţifică şi prin cunoştinţele ştiinţifice fundamentale pe care le produce, cercetarea
ştiinţifică fundamentală este un element esenţial de cultură, iar prin aplicabilitatea acestora în
tehnici şi tehnologii ea este un element esenţial de civilizaţie. Societatea umană este, în principal,
o societate ştiinţifică-tehnologică, dezvoltarea ei fiind determinată esenţial de ştiinţă şi
tehnologie. Ştiinţa şi tehnologia sunt factori esenţiali de cultură şi civilizaţie.

În acest context cercetarea ştiinţifică fundamentală poate fi subdivizată în:

 Cercetare fundamentală pură;

 Cercetare fundamentală orientată.

Cercetarea fundamentală pură pune accentul pe căutarea şi producerea cunoaşterii şi

cunoştinţelor ştiinţifice fundamentale.

Cercetarea fundamentală orientată urmăreşte, în special, căutarea şi producerea

cunoaşterii şi cunoştinţelor ştiinţifice relevante altor zone ale cercetării ştiinţifice, precum şi
promovarea acestora către zona cercetării aplicate.

8
 Cercetarea ştiinţifică fundamentală îsi realizează funcţia cultural-civilizatoare prin
publicarea rezultatelor ştiinţifice proprii, prin educaţie, învăţămînt şi formarea cadrelor, precum
şi prin asigurarea rezervorului de cunoştinte ştiinţifice necesare cercetării ştiinţifice aplicate şi
dezvoltării tehnologice. În ansamblul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice cercetarea
ştiinţifică fundamentală este elementul necesar, cu cea mai largă deschidere prin caracterul ei
universal, având totodată un factor de risc ridicat. În acest context, cercetarea ştiinţifică
fundamentală cuprinde:

 cercetări principale;
 cercetări formative;
 cercetări multidisciplinare;
 cercetări speciale.

Cercetările principale sunt cercetări de importanţă majoră, de mare anvergură, în direcţii

mari de cercetare, recunoscute ca atare de comunitatea ştiinţifică internaţională, ce cuprind forţe
umane şi mijloace materiale importante, cu tradiţie, rezultate şi obiective majore.

Cercetările ştiinţifice fundamentale principale sunt cercetări de termen lung.

Cercetările formative sunt cercetări direcţionate către educaţie, învăţămînt şi formarea

cadrelor. Ele sunt de termen lung sau de termen mediu.

Cercetările multidisciplinare sunt cercetări de interes comun, având obiective comune,

ce implică două sau mai multe domenii, arii, câmpuri, direcţii, teme, probleme de cercetare.
Cercetările multidisciplinare sunt de termen mediu sau de termen scurt.

Cercetările speciale sunt cercetări cu un grad de risc înalt, în probleme ştiinţifice

particulare. Ele sunt ceretări de termen scurt.

 Cercetarea ştiinţifică aplicativă.

Cercetarea ştiinţifică aplicativă reprezintă o activitate de investigare original în scopul

acumulării de noi cunoştinţe, dar orientată, în principal, spre un scop sau un obiectiv practic
specific. Cercetarea economică aplicativă are drept obiect implementarea în practica socială a
teoriilor, conjuncturilor şi ipotezelor propuse de cercetarea economică fundamentală.

9
 Cu alte cuvinte, acest tip de cercetare răspunde în mod direct cererii sociale generice,
acesta fiind motivul orientării cercetărilor aplicative, mai degrabă, de către strategia instituţională
în materie decât de către intuiţia cercetătorului. Aşa ne explicăm de ce, în multe cazuri, teorii,
ipoteze elaborate fundamental au rămas mult timp în zestrea intelectuală a umanităţii fără a se
identifica vreo aplicabilitate practică. Acestea însă, prin valoarea lor conjunctivă, pot intra în
„biblioteca” (banca de date) de soluţii teoretice care poate fi consultată, oricând, la nevoie.

Cercetarea aplicativă deci folosește rezultatele celorlalte forme de cercetare ştiinţifică,

inclusiv cunoştinţele empirice acumulate în practică, în vederea convertirii lor în tehnici şi
tehnologii concrete, în maşini şi utilaje, în produse noi, în măsuri concrete de organizare, de
conducere economică, în studierea pieţei, în exporturi.

Cercetarea aplicată - reprezintă o activitate sistematică pentru rezolvarea practică a unor

probleme din diverse domenii; flosește cunoștințe științifice din cercetarea fundamentată și din
cercetări aplicative; pentru studii se pot face experimente în laborator, uneori se fac studii pe
instalații pilot în care se folosesc cantități mai mari de materiale și energie, se stimulează mai
bine condițiile dintr-o instalație și chiar se pot face teze de doctorat; în unele cazuri există și
instalații semi-industriale care se utilizează pentru proiectarea unei instalații industriale.

 Cercetarea și dezvoltarea (dezvoltarea experimentală)

Constituie o activitate sistematică, în care se folosesc cunoștintele existente acumulate de

pe urma cercetării și/sau a experienței practice, în vederea lansării în fabricație de noi materiale,
produse și dispozitive, introducerii de noi procedee, sisteme și servicii sau îmbunătățirii
substanțiale a celor deja existente. Cercetarea și dezvoltarea sunt, așadar, consacrate utilizarii
rezultatelor cercetării științifice fundamentale și ale cercetării științifice aplicative pentru
obținerea unor soluții de principiu, pentru proiectare, executare și încercare de prototipuri
experimentale și de produse, proiectare de echipamente și utilaje destinate unor noi procese
tehnologice. În cadrul acestei forme de cercetare-dezvoltare pot fi distinse două momente
caracteristice:

 proiectarea mentală a activității economice, materiale, artistice, sociale;

 execuția proiectelor pe cale manuală sau cu mijloace tehnice.

10
 Și astăzi, dar mai ales la începutul civilizației, aceste două momente de creație se realizau
împreună de aceiași indivizi. Ele s-au separat ca domenii distincte pe baza adâncirii diviziunii
sociale a muncii. Formele cercetării științifice.

2. După scopul urmărit:

 fundamentală: generalizarea teoretică, construcția sau reconstrucția teoretică;

 aplicativă: cautarea de soluții practice pe baza teoriei;
 predictivă sau de simulare: folosește structuri formale pentru a anticipa;
 experimentală: pe baza de reproducere în laborator a condițiilor reale.

3. În funcţie de modul de realizare:

 descriptivă – pentru cunoaşterea elementară, pe baza identificării şi relatării faptelor sau

evenimentelor ;
 explicativă – propunând descoperirea relaţiilor cauzale pentru a verifica enunţuri avansate
anterior şi a favoriza predicţia;
 fundamentală – realizează generalizarea şi construcţia teoretică;
 aplicativă – propusă pentru rezolvarea unor probleme concrete ale practicii.

4. În funcţie de scop:

 pură – pentru dezvoltarea sau reconstrucția teoretică

 aplicată – caută soluții concrete pentru probleme practice
 acțiune: propune o schimbare, integrată procesului de cercetare.

11
 III. Programe naționale de Cercetare Dezvoltare și Inovare (PNCDI)

Planurile și programele de cercetare sunt, conform legii, următoarele:

a) Planul național - pentru cercetare-dezvoltare și inovare;
b) Planuri sectoriale - planuri de cercetare ale autorităților publice centrale;
c) Alte planuri, programe și proiecte de cercetare.
Planul național reprezintă instrumentul principal prin care se asigură:
a) Coordonarea, corelarea și realizarea politicilor naționale în domeniul cercetării-dezvoltării și
cunoașterii;
b) Corelarea politicilor din domeniul cercetării-dezvoltării și al inovării cu prioritățile de
dezvoltare economică și socială susținute de ansamblul politicilor guvernamentale;
c) Coerența și continuitatea activităților din domeniul cercetării-dezvoltării, al cunoașterii și al
inovării.
Planul național conține programe de cercetare-dezvoltare-inovare. Programele cuprinse în
Planul național se evaluează și se detaliază anual de către autoritatea de stat pentru cercetare-
dezvoltare.
Planul Național de Cercetare Dezvoltare și Inovare 2015-2020 a fost aprobat prin HG
583/2015 cu modificările și completările ulterioare.
Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare este instrumentul principal de
implementare a strategiei naționale în domeniul cercetării și inovării.

1. Program 1: Dezvoltarea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare

Obiectivele programului:
a) dezvoltarea resurselor umane, a infrastructurii şi a instituţiilor de profil;
b) creşterea eficienţei utilizării resurselor în organizaţiile publice, prin dezvoltarea
mecanismelor de monitorizare şi evaluare a calităţii şi relevanţei activităţilor CDI;
c) creşterea atractivităţii sistemului şi deschiderea organizaţiilor de cercetare către
comunitatea internaţională;
d) modernizarea administraţiei publice din sectorul cercetării.
Subprogram coordonat de MCI:
Subprogramul 1.2. Performanță instituțională (parțial) - pentru obţinerea celei mai
mari valori pentru banii investiţi în cercetare, prin concentrarea resurselor spre organizaţiile
publice de cercetare în domenii strategice de dezvoltare ale României;
Obiectivele subprogramului:
- susţinerea planurilor de dezvoltare instituţională în vederea creşterii performanţelor în
domeniul de activitate, la nivelul departamentelor şi colectivelor de cercetare;
- susţinerea competenţelor naţionale din instituţii de cercetare cu posibilităţi de relansare în
domenii economice de interes pentru România;
- dezvoltarea capacităţii proprii a organizaţiilor publice de cercetare în următoarele direcţii:
 valorificarea şi difuzarea cunoştinţelor şi rezultatelor de cercetare;
 acordarea de asistenţă tehnică şi de servicii ştiinţifice şi tehnologice de înalt nivel
în domenii prioritare;
 iniţierea şi dezvoltarea colaborărilor viabile cu parteneri din mediul economic
public şi privat;

12
  creşterea gradului de implicare şi vizibilitate pe plan internaţional.

2. Program 5: Cercetare în domenii de interes strategic

Obiectivele programului:
a) susţinerea participării instituţiilor de cercetare din România la instituţiile şi programele
ştiinţifice internaţionale pentru creşterea capacităţii naţionale de cercetare în domeniile de
interes strategic;
b) identificarea de nişe de cercetare, tehnologice şi industriale la nivel naţional, european şi
mondial;
c) utilizarea resurselor internaţionale de cercetare-dezvoltare prin participarea în comun, în
cadrul organizaţiilor şi programelor ştiinţifice europene, la soluţionarea problemelor de
interes strategic pentru România;
d) obţinerea de rezultate ştiinţifice vizibile şi cu impact, prin cooperare internaţională, transfer
de cunoştinţe şi tehnologii cu aplicaţii strategice;
e) promovarea inovării industriale în sectoarele de interes strategic, dezvoltarea şi
diversificarea de aplicaţii ale cercetărilor în activităţi industriale;
f) comunicarea eficientă între instituţiile de cercetare, de învăţământ, industriale şi economice
din România, prin popularizarea rezultatelor ştiinţifice în domeniile şi sectoarele de interes
strategic.
Subprograme coordonate de MCI:
Subprogramul 5.4. Program de cercetare, dezvoltare și inovare pentru sistemele fluvii,
delte, mări – DANUBIUS
Obiectivele subprogramului:
- dezvoltarea activităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare, în vederea întăririi competenţelor
în domeniile specifice studiului sistemelor fluvii-delte-mări, în corelare cu cerinţele
viitoarei infrastructuri paneuropene DANUBIUS-RI (Centrul internaţional de studii
avansate pentru sisteme râuri-mări DANUBIUS-RI);
- pregătirea programelor de cercetare-dezvoltare-inovare care se vor derula în cadrul
viitoarei infrastructuri paneuropene DANUBIUS-RI;
- creşterea potenţialului ştiinţific românesc prin infrastructura paneuropeană DANUBIUS-
RI, prin proiecte de cercetare şi activităţi-suport derulate cu alte organizaţii membre din
România sau alte ţări membre ale UE;
- dezvoltarea cooperării cu organizaţii de cercetare ştiinţifică, organizaţii de învăţământ
superior şi utilizatori din consorţiul DANUBIUS-RI şi din afara lui, din Uniunea
Europeană şi din alte zone geografice, în vederea realizării de noi sisteme de management
durabil şi adaptativ al macrosistemelor fluvii - delte - mări pentru a asigura dezvoltarea
socio-economică a acestor regiuni, incluzând şi utilizarea raţională a resurselor naturale
biologice, geologice şi energetice, convenţionale sau neconvenţionale, în condiţiile
schimbărilor climatice globale, precum şi pentru creşterea vizibilităţii internaţionale;
- asigurarea comunicării între instituţiile de cercetare, învăţământ, industriale şi economice
din România şi organismele internaţionale de cercetare în domeniile specifice sistemelor
fluvii - delte - mări.
Subprogramul 5.5. Program de cercetare, dezvoltare și inovare pentru reactori de
generația a IV-a - ALFRED
Obiectivele subprogramului:

13
 - dezvoltarea activităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare, în vederea întăririi competenţelor
în corelare cu cerinţele viitoarei infrastructuri ALFRED;
- pregătirea programelor de cercetare-dezvoltare-inovare care se vor derula în cadrul
viitoarei infrastructuri ALFRED;
- creşterea potenţialului ştiinţific şi tehnologic românesc prin infrastructuri-suport şi
infrastructura ALFRED prin proiecte de dezvoltare tehnologică şi activităţi-suport derulate
în parteneriat cu organizaţii-suport din România sau organizaţii internaţionale din
domeniu;
- asigurarea cooperării între instituţiile de cercetare, învăţământ, industriale şi economice din
România şi între acestea şi organisme internaţionale similare în domeniul dezvoltării
tehnologiilor pentru reactori avansaţi de generaţie IV şi securităţii nucleare;
- fundamentarea şi maturizarea proiectului pentru implementarea infrastructurii de cercetare
Demonstratorul tehnologic ALFRED.

Programe internaționale

Domeniul cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare a fost deschis tuturor entităţilor cu

activitate de cercetare: institute naţionale de cercetare - dezvoltare, universităţi, întreprinderi
mici şi mijlocii sau mari, atât pe plan european cât şi pe plan naţional.

Cadrele de derulare a activităţii de cercetare-dezvoltare în parteneriat internaţional sunt:

1. Programul Cadru 7 (FP7);

2. Cooperare bilaterală;
3. COST;
4. ESF;
5. NATO;
6. EUREKA;
7. Organizaţii internaţionale;
8. ICGEB - Centrul Internaţional pentru Inginerie Genetică şi Biotehnologie;
9. Alte programe şi iniţiative europene (Programul pentru Competitivitate şi Inovare
– CIP, LIFE +, v. Paginile Direcţiilor Generale ale C.E.)

1. Cooperare bilaterală Programul Capacității, Modul III din cadrul Planului Național
PNII (2007-2013) este instrumentul pentru susținerea financiară a proiectelor CDI
internaționale cu participare românească. Obiectivele acestui modul sunt:

 Identificarea de noi parteneri de colaborare;

 Cunoaşterea potenţialului de cercetare al partenerului;
 Schimb de bune practici;
 Realizarea de activităţi comune şi/sau complementare în folosul activităţilor pe plan
intern.

Implementarea obiectivelor acestui modul se face prin proiecte pentru finanțarea

participării entităților de CDI românești în proiecte internaționale declarate câstigătoare.

14
Condiţia de participare fiind existenţa unei activităţi de cercetare pe plan intern relaţionată cu
subiectul cooperării (contract de cercetare-dezvoltare).

2. Programul Cadru 7 şi Programul Cadru 7 EURATOM

România participă la Programele Cadru de Cercetare–Dezvoltare ale Comunităţilor

Europene şi la Programele Cadru de Cercetare ale Comunităţii pentru Energie Atomică încă
din anul 1998 (Programul Cadru 5 şi Programul Cadru 5 EURATOM), cu rezultate bune, în
special prin accesul la tehnologie, date şi informaţii de ultimă generaţie.

3. COST (Cooperare Europeana în Ştiinţă și Tehnologie) - COST este instrumentul

European prin care este sprijinită cooperarea S&T a cercetătorilor din Europa. Acţiunile
COST au ca scop coordonarea la nivel european a cercetărilor realizate pe plan naţional.
Misiunea COST este de a consolida Aria Europeană a Cercetării prin susţinerea cooperării
europene şi a interacţiunii cercetătorilor europeni. COST oferă sprijin financiar pentru
eforturile de coordonare a grupurilor ştiinţifice din toată Europa şi de coordonare a acestor
reţele de cercetare numite "Acţiuni". Fondurile acoperă costurile reţelelor de cercetare, cum
ar fi: conferinţe, ateliere de lucru, seminarii, întâlniri. COST nu finanţează cercetarea în sine,
aceasta fiind finanţată la nivel naţional.

4. ESF – European Science Foundation

Fundația Europeană pentru Știință este o asociație internațională neguvernamentală cu

activitate non-profit, ai cărei membri sunt instituții cu activitatea dedicată promovării
cercetării științifice. ESF cuprinde 80 de membri instituționali din 30 de țări, care reprezintă
cea mai mare parte a actorilor cheie din știința și tehnologia europeană, incluzând majoritatea
consiliilor de cercetare importante din Europa, precum și academiilor naționale de știință.
Această instituție acționează ca un catalizator pentru dezvoltarea științei prin intrunirea
cercetătorilor de seama și agențiilor de finanțare, cu scopul dezbaterii, planificării și
implementării de inițiative pan-europene. Scopul acestui organism este promovarea cercetării
de excelenţă la nivel european.

Condiţii de participare:

 Prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţamântul Superior (CNCSIS), una
din cele 75 de organizaţii membre ESF (în total sunt reprezentate 30 state europene).
 ANCS asigură sprijin financiar pentru participarea românească la iniţiativele, programele
şi proiectele ESF în valoare de 200.000 euro/an, astfel:
o pentru programele ştiinţifice - o cotă fixă anuală pentru fiecare proiect, stabilită de
ESF în funcţie de indicatorul PIB/cap de locuitor al României, precum şi o cotă
variabilă anuală pentru partenerul român implicat în proiect, în limita maximă de
15.000 EUR/an/proiect;
o pentru programele EUROCORES - o cotă variabilă anuală pentru partenerul român
implicat în proiect, în limita maximă de 30.000 EUR/an/proiect.

15
 5. Programul „Ştiinţa pentru Pace şi Securitate” al NATO

Deşi proiectele din cadrul acestui program nu mai sunt co-finanţate din bugetul naţional,
participarea entităţilor de cercetare din România este la nivel strategic şi se face pe baza
infrastructurii existente pe plan naţional şi pe baza datelor şi informaţiilor existente la
partenerii din ţările membre NATO. Atingerea acestui nivel s-a făcut pe baza angajamentelor
politice onorate de România referitoare la finanţarea cercetătorilor participanţi la aceste
proiecte.

6. Inițiativa EUREKA

Iniţiativa EUREKA este un cadru interguvernamental european la care România participă

din anul 1997, prin H.G. 164/1997, O.G. 5/1998, aprobată prin legea nr. 174/1998.
Rezultatele proiectelor EUREKA sunt produse, tehnologii și servicii avansate, inovative, cu
aplicare imediat în economie. EUREKA reprezintă puntea de dialog între cercetare şi
industrie.

7. Participarea cercetătorilor români la organisme şi organizații internaționale este

sprijinită prin Programul Capacității, Modulul IV. Acest modul este pus în practică prin
proiecte suport pentru promovarea colaborărilor internaționale.

8. ICGEB - Centrul Internaţional pentru Inginerie Genetică şi Biotehnologie

Centrul Internaţional pentru Inginerie Genetică şi Biotehnologie este o organizaţie

interguvernamentală autonomă, care face parte din sistemul Naţiunilor Unite si are centre în
Trieste, Italia, New Delhi, India şi Cape Town, Africa de Sud. Centrul desfăşoară activităţi
de cercetare avansate şi formare în biologie moleculară şi biotehnologie. De asemenea,
ICGEB joacă un rol important în probleme legate de biosecuritate şi în utilizarea durabilă a
biotehnologiilor. ICGEB este activ în îmbunătăţirea utilizării în condiţii de siguranţă şi
paşnică a biotehnologiei, şi promovează adoptarea unor coduri etice pentru cercetătorii care
lucrează în ştiinţele vieţii. În plus, consultanţă tehnică este furnizată statelor membre, la
cerere, pentru formularea politicii BioScience naţionale; definirea de obiective de cercetare,
dezvoltare a bioindustries naţionale, precum şi crearea de laboratoare naţionale de
biotehnologie. Statutul Centrului International de Inginerie Genetică şi Biotehnologie
(I.C.G.E.B.) Trieste – Italia a fost adoptat la Madrid la 13 septembrie 1983, iar România a
rectificat Statutul prin Legea nr.18 din 6 martie 1995.

16
 IV. Rezultatele activităților de cercetare-dezvoltare

Rezultatele obţinute în cercetarea ştiinţifică se concretizează, în principal, în: articole

ştiinţifice publicate în reviste de specialitate ori volume ale manifestărilor ştiinţifice; cărţi de
specialitate, monografii, tratate, antologii, studii; brevete de invenţii; metode şi tehnologii noi;
produse cu drept de proprietate intelectuală; produse informatice, produse materiale, alte produse
asimilate activităţii de CDI şi creaţie universitară; creare de noi unităţi de cercetare; teze de
doctorat finalizate.

Rezultatele activităţilor de cercetare ştiinţifică şi creaţie universitară sunt raportate anual

de membrii comunităţii academice prin intermediul Sistemului informatic integrat de
management al activităţilor didactice şi de cercetare, lucru care permite o colectare şi raportare
unitară.

Totodată, rezultatele activităţii de cercetare realizate pe bază de proiecte sunt raportate

anual conform OMEdCI 3845/06.05.2009, fiind evidenţiate în Registrul de evidenţă a
rezultatelor activităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare postat pe platforma S.I.I.M.A.D.C.

Scopul studiului este de a stabili tipurile rezultatelor ştiinţifice care pot fi obţinute în
urma executării proiectelor / programelor de cercetare-dezvoltare. Sarcinile urmărite au inclus:

 studierea experienţei internaţionale în domeniul definirii tipurilor rezultatelor

ştiinţifice;
 stabilirea aspectelor metodologice de definire a tipurilor rezultatelor ştiinţifice şi
de delimitare a acestora de alte rezultate ale activităţii de cercetare-dezvoltare;
 alcătuirea listei tipurilor rezultatelor ştiinţifice;
 elaborarea / redactarea definiţiilor pentru tipurile de rezultate şi constituirea unui
glosar al tipurilor rezultatelor;
 stabilirea clasificărilor rezultatelor activităţii de cercetare-dezvoltare.

Necesitatea definirii tipurilor de rezultate ştiinţifice care pot fi obţinute în urma

executării proiectelor / programelor de cercetare-dezvoltare este determinată de lipsa unor
materiale metodologice pentru formularea rezultatelor ştiinţifice obţinute în Republica Moldova,
de obligaţia de a evalua şi a clasifica rezultatele activităţii de CDI şi a facilita procesul de

17
raportare. Indicarea rezultatelor ştiinţifice a proiectelor este solicitată în mai multe cazuri: la
elaborarea propunerii de proiect, la raportarea executării proiectului, la încheierea contractului de
finanţare şi planificarea pentru anul următor, la înregistrarea raportului final al proiectului la
concursuri şi alte genuri de raportări. Actualmente nu se face o clasificare şi o evidenţă a
rezultatelor ştiinţifice, ele fiind prezentate în funcţie de înţelegerea celui care completează
documentele, deseori referindu-se nu la rezultatul propiru-zis, ci la procesul de cercetare. De
aceea se înregistrează cazuri când unul şi acelaşi rezultat este prezentat în mai multe feluri ori
rezultate diferite se atribuie la acelaşi tip. Existenţa unor tipuri prestabilite de rezultate ştiinţifice
ar fi folositoare nu doar pentru persoanele care completează documentele şi rapoartele, dar şi
pentru evidenţa rezultatelor, pentru facilitarea analizei acestora, clasificarea lor, luarea unor
decizii fundamentate în domeniul cercetare-dezvoltare.

În acest sens, eventuali beneficiari ai documentului sunt cercetătorii ştiinţifici, Agenţia

Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare (în procesul de semnare a contractelor de finanţare şi
raportare, la organizarea concursurilor, monitorizarea şi evaluarea realizării proiectelor), Agenţia
Naţională pentru Asigurarea Calităţii în Educaţie şi Cercetare (la evaluarea rezultatelor ştiinţifice
obţinute de cercetători individuali şi organizaţii), Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală
a Republicii Moldova (la înregistrarea rapoartelor finale ale proiectelor), Ministerul Educaţiei,
Culturii şi Cercetării şi alţi actori implicaţi în evaluarea rezultatelor proiectelor de cercetare-
dezvoltare.

În baza considerentelor de mai sus, s-a încercat clasificarea rezultatelor ştiinţifice luând
în calcul aspectele metodologice privind definirea şi gruparea corectă a acestora, evidenţierea
specificului, prevenirea dublării şi facilitarea procesului de selectare a tipului dorit din glosarul
prezentat.

1. Definirea tipurilor de rezultate ştiinţifice

1.1. Aspecte metodologice ale definirii tipurilor rezultatelor ştiinţifice
Documentul îşi propune să definească tipurile de rezultate ştiinţifice obţinute în procesul
de executare a proiectelor/programelor indiferent de modul în care aceste rezultate au fost
publicate şi/sau promovate.

Conform datelor din diferite surse ale literaturii de specialitate, termenul „rezultat
ştiinţific” poate fi considerat un produs al activităţii de cercetare care conţine un ansamblu

18
sistematic de cunoştinţe şi/sau soluţii noi despre natură, societate şi gândire într-un anumit
domeniu al cunoaşterii, a fost obţinut în urma identificărilor, descrierilor, observaţiilor,
investigaţiilor experimentale, explicaţiilor şi înregistrat pe orice operator de transport date.

Rezultatul ştiinţific în sens larg este un fragment din sistemul de cunoştinţe şi/sau efectul
obţinut în urma aplicării cunoştinţelor, iar în sens mai restrâns – este rezultatul activităţilor de
cercetare dezvoltare obţinut prin diferite metode ştiinţifice.

În sensul prezentului document, rezultatul ştiinţific are următoarele caracteristici de

bază, după care poate fi deosebit:

 este selectat din arsenalul de termeni cunoscuţi în literatura de specialitate;

 este specific domeniului cercetare- dezvoltare- inovare;
 este definit univoc şi delimitat de alţi termeni;
 este specific, corect şi nu provoacă confuzii;
 este argumentat şi aprobat prin mijloace ştiinţifice;
 reprezintă un progres în procesul de cunoaştere.

Principala cerinţă pentru definirea unui rezultat ştiinţific este noutatea ştiinţifică, care
reprezintă cunoştinţe noi, dobândite în procesul cercetărilor fundamentale, aplicative, sau a
elaborărilor/lucrărilor experimentale într-un anumit domeniu de activitate.

Cercetarea-dezvoltarea se deosebeşte de alte domenii înrudite prin existenţa unui element

semnificativ de noutate şi eliminarea unei incertitudini ştiinţifice sau tehnice. În literatură şi în
actele naţionale şi internaţionale care reglementează sistemele de cercetare-dezvoltare nu există o
clasificare univocă şi o delimitare distinctă a rezultatelor ştiinţifice propriu-zise de modul de
protejare sau publicare a acestora. Noutatea ştiinţifică este prezentată sub formă de descoperiri,
invenţii, brevete, mărci comerciale, propuneri de raţionalizare, produse noi sau îmbunătăţite,
tehnologii, procese administrative sau de producere, structuri organizaţionale, de producere,
know-how, concepte, noţiuni, abordări ştiinţifice, documente, rezultate ale cercetării de piaţă. De
exemplu, conform cadrului legislativ din România, rezultatele din cercetare dezvoltare se
clasifică în 8 categorii, care se referă la diferite aspecte ale rezultatelor:

1) documentaţii, studii, lucrări;

2) planuri, scheme;
19
 3) tehnologii;
4) procedee, metode;
5) produse informatice;
6) reţete, formule;
7) obiecte fizice/produse;
8) brevete de invenţie/altele asemenea (Ordinul nr. 3845, 2009).

Noi considerăm, în sensul prezentului document, că rezultatul ştiinţific este noutatea

ştiinţifică stabilită în urma procesului de cercetare-dezvoltare, indiferent de evoluţia şi
materializarea ulterioară a acestuia. Din aceste considerente, noi propunem să delimităm
rezultatul ştiinţific care se obţine în urma investigaţiilor ştiinţifice de alte rezultate ale activităţii
de cercetare-dezvoltare, care reprezintă:

 modalităţi de diseminare/publicare a rezultatelor ştiinţifice (articole, monografii,

comunicări la conferinţe etc.);
 modalităţi de protejare a rezultatelor ştiinţifice (brevete şi alte obiecte de proprietate
intelectuală);
 modalităţi de materializare a rezultatelor ştiinţifice (prototipuri, baze de date, instrumente
ş.a.).

Această delimitare este uneori dificil de făcut, însă este esenţială pentru a caracteriza în
timp real procesul de cercetare-dezvoltare, de a cuantifica rezultatele. Drept exemplu poate servi
la elaborarea unei baze de date. Dacă la elaborarea unei baze de date s-a demonstrat
corectitudinea / incorectitudinea unor principii teoretice şi ipoteze, atunci valoarea sa ştiinţifică
este evidentă. Dacă însă baza de date nu oferă posibilitatea demonstrării / infirmării anumitor
principii şi ipoteze – nu există rezultat ştiinţific. În acelaşi timp, în lipsa bazelor de date
corespunzătoare, dar a existenţei altor posibilităţi de verificare a unor principii şi ipoteze –
rezultatul ştiinţific poate fi scos în evidenţă. În acest sens, putem concluziona că baza de date
serveşte ca un instrument pentru obţinerea unui rezultat ştiinţific, însă crearea ei nu poate fi
considerată ca un rezultat ştiinţific.

Rezultatele oricărei cercetări ştiinţifice pot fi clasificate şi ierarhizate. Nivelurile inferioare

ale ierarhiei sunt rezultatele ştiinţifice primare, cele care constituie punctul de plecare pentru
cercetare, în general. Nivelurile intermediare ale rezultatelor ştiinţifice pe de o parte pot fi

20
considerate finale pentru anumite tipuri de cercetări, pe de altă parte pot fi iniţiale pentru
nivelurile ierarhice superioare. Nivelul superior al ierarhiei se consideră acele rezultate care
propun soluţii la o problemă sau sarcină ştiinţifică. De regulă, un proiect/program trebuie să se
finalizeze cu rezultate ştiinţifice clasificate la nivelul superior al ierarhiei. Este foarte important
ca rezultatele cercetării ştiinţifice să aibă la bază o documentare minuţioasă, să fie obţinute în
condiţii şi cu metode credibile, aprobate ştiinţific, să fie totalmente respectată etica cercetătorului
în conformitate cu cerinţele Cartei Europene a Cercetătorului şi Codului de Conduită pentru
Recrutarea Cercetătorilor, document oficial ale UE la care Republica Moldova a aderat la 1
decembrie 2011. Este necesară referinţa la toate sursele ştiinţifice analizate în procesul de lucru,
luarea în considerare a nivelului actual la care se află cercetarea în domeniul respectiv şi
perspectivele de dezvoltare a acestuia. Doar astfel rezultatele cercetării pot fi clasificate şi
atribuite unui anumit tip.

Pentru o aplicabilitate mai mare a tipurilor de rezultate ştiinţifice este necesar ca acestea, pe
de o parte, să fie suficient de generalizate, ca să includă toată varietatea de rezultate ştiinţifice
concrete ce reies din activitatea de cercetare-dezvoltare, iar pe de altă parte – să ţină seama de
specificul diferitor domenii ale ştiinţei, care se reflectă şi în rezultatele obţinute. Din aceste
considerente, o listă utilă şi acceptată de tipuri de rezultate ştiinţifice trebuie să fie consultată cu
comunitatea ştiinţifică şi cu factorii de decizie.

1.2. Tipurile rezultatelor ştiinţifice şi descrierea acestora la definirea tipurilor de rezultate

s-a luat în consideraţie necesitatea ca:

 orice rezultat ştiinţific obţinut în cadrul cercetărilor ştiinţifice să poată fi încadrat în

tipurile definite;
 acelaşi rezultat ştiinţific să nu poată fi încadrat la mai mult de un tip dintr-o clasificare,
adică să nu fie o formulare ambiguă;
 acelaşi rezultat poate fi inclus în clasificări diferite în funcţie de înţeles (de ex.,
nomenclatorul poate fi rezultat ştiinţific, dacă reprezintă o noutate, dar poate fi şi o
publicaţie, care redă rezultatul respectiv).

21
 2. Clasificări ale rezultatelor activităţii de cercetare-dezvoltare

În sensul prezentului document, facem o delimitare între rezultatele ştiinţifice obţinute în

urma investigaţiilor şi rezultatele totale ale activităţilor de cercetare-dezvoltare. Această abordare
se bazează pe faptul că după stabilirea / atingerea unui rezultat ştiinţifc, acesta are o evoluţie atât
în cadrul sistemului de cercetare-dezvoltare, cât şi în mediul extern. Sunt cunoscute 4 abordări
majore în valorificarea rezultatelor ştiinţifice obţinute (Ştrenc, Popescu, 2011):

1) modelul ştiinţific deschis, în care valorificarea este realizată, în primul rând, prin sistemul
educaţional şi prin comunicare liberă;

2) modelul transferului de tehnologie, în care entităţile de cercetare-dezvoltare publice sau

finanţate din fonduri publice pot înregistra drepturile de proprietate intelectuală şi le pot
valorifica ulterior prin transferul către industrie;

3) modelul deschis de inovare şi schimb de cunoştinţe, care este bazat pe dezvoltarea

industrială rapidă şi pe conceptul de economia cunoaşterii;

4) modelul spin-off, bazat pe crearea de noi activităţi de producţie şi servicii din

valorificarea cercetării ştiinţifice anterioare.

Reieşind din cele menţionate mai sus, concepem mai larg rezultatele activităţii de
cercetare-dezvoltare, incluzând în acestea de asemenea publicarea, protejarea şi utilizarea
rezultatelor ştiinţifice pentru dezvoltare experimentală.

2.1. Clasificarea rezultatelor conform modului de publicare / diseminare

Publicaţiile reprezintă principala formă de comunicare a rezultatelor ştiinţifice, de

transmitere şi diseminarea acestora în mediul academic. Publicaţiile pot fi clasificate după un şir
de criterii:

– în funcţie de destinaţie: ştiinţifice, de popularizare a ştiinţei, didactice;

– în funcţie de modul de editare: tipărite, video, audio, electronice;

– în funcţie de volum: ediţii separate, seriale, bibliotecă;

– în funcţie de statut: acreditate, în baze de date internaţionale ş.a.

22
 Totodată, tipurile indicate mai sus pot la rândul lor clasificate după anumite caracteristici.
Astfel, publicaţiile tipărite pot fi încadrate în astfel de tipuri în funcţie de destinaţie:

 oficiale: publicarea legislaţiei şi a diferitor acte normative ale organelor administraţiei

publice (de ex., Monitorul Oficial al Republicii Moldova);
 ştiinţifice: publicarea rezultatelor cercetării-dezvoltării din diferite domenii ştiinţifice;
 de popularizare a ştiinţei: publicarea datelor din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii,
destinate publicului larg;
 manuale: publicarea unor cunoştinţe ştiinţifice, sintetizate sistemic, pentru scopuri
didactice;
 informative: publicarea unor informaţii ştiinţifice pentru cercetări ştiinţifice şi activitate
profesională;
 normative de producţie: publicarea regulilor, normelor, standardelor, cerinţelor, pentru
utilizarea în producţie, management şi altă activitate practică;
 de publicitate: publicarea informaţilor despre mărfuri şi servicii cu scopul de atrage
cumpărătorii;
 de brevetare şi licenţiere: publicarea dreptului de utilizare a proprietăţii intelectuale şi de
a efectua activităţi în anumit domeniu;
 cataloage: informaţii cu caracter normativ de producţie după diferite tipuri de cunoştinţe
cu caracter ştiinţific şi practic etc.

Clasificarea noastră ţine seama de aceste abordări, dar se bazează în special pe forma şi
caracterul publicaţiei, urmărindu-se utilitatea tipurilor pentru procesul de monitorizare şi
evaluare a producţiei ştiinţifice.

23
 2.2. Clasificarea rezultatelor sub formă de obiect fizic / produs (altele decât
publicaţiile)

În afară de transmiterea rezultatelor ştiinţifice sub formă de publicaţii, rezultatele

ştiinţifice se pot regăsi în modele experimentale, prototipuri, instalaţii pilot etc. Această formă de
materializare a rezultatului ştiinţific este şi o modalitate de a pregăti/utiliza rezultatele pentru
transfer către aplicaţiile din economie şi din societate.

2.3. Clasificarea rezultatelor conform modului de protejare a proprietăţii

intelectuale

Un element important ce vizează rezultatele ştiinţifice obţinute este protejarea acestora.

Informaţia ce ţine de modul şi locaţia protejării rezultatului poate fi utilizată în procesul de
monitorizare şi evaluare a producţiei ştiinţifice.

24
 V. Elemente de teoria cercetării științifice

Anticipație - idee - descoperire științifică

Anticipația este o cunoaștere virtuală a ceea ce încă nu percepem, dar bănuim că poate fi,
intuim faptul că ar trebui să existe.

Anticipația este etapa pregătitoare a cercetării științifice, fiind totodată momentul

psihologic al angajării cercetătorului pe drumul descoperirii. Anticipația precede ideea.

Ideea nu apare din senin ci este clădită pe cunoștințe și experiența anterioară, adică pe
cunoaștere.

Cunoașterea este un domeniu dinamic, cu principii fundamentale, din care se dezvoltă

ideile teoretice de bază, care sunt în continuă schimbare în ritmul dezvoltării societății, dar
fondul lor ramâne.

Ce este descoperirea științifică?

Descoperirea științifică este o deschidere în orizontul cunoașterii. Pot exista diverse feluri
de descoperiri, dar nu orice descoperire are valoare științifică.

Descoperirea științifică îndeplinește condiția valorilor de adevăr, adică este conformă cu

rațiunea, cu judecată logică, este reproductibilă.

Descoperirea științifică este mult mai mult decât o contribuție într-un domeniu.

Descoperirea științifică îndeplinește următoarele calități și condiții:

 relevează adevărul științific;

 apare ca o surpriză și se impune ca o realitate pentru toți cei avizați;
 trebuie să fie verificată și de alți cercetători prin metode de cercetare diferite ce duc la
același rezultat și acceptată de aceștia;
 trebuie să aibă caracteristica de a fi general valabilă;
 trebuie să fie reproductibilă;

25
 Orice descoperire este și trebuie privită inițial cu rezerve, până la reproducere și verificare cu
rezultate pozitive. Aceasta pentru că există descoperiri fals - științifice și " cercetări" cu
"paranoia inventoris", care trebuie bine disociate de descoperirea științifică adevărată.

Drumul de la anticipație la idee și apoi la descoperire se realizează prin cercetare științifică.

Cercetatorul parcurge acest drum pentru a rezolva tema până ce el este convins că s-a ajuns
în punctual în care, din momentul respectiv nu se mai poate interveni. El, de obicei, lucrează
pentru a ajunge în acest punct final, fără a-și pune probleme ca:

- ce semnificație are cercetarea, ce va aduce pe plan macro;

- de ce se face cercetarea;

- ce urmări ar putea avea cercetarea.

El lucrează, urmărind ca prin verificarea ipotezelor sale inițiale să demonstreze adevărul

științific, adâncind cunoașterea într-un domeniu.

Din punct de vedere psihoanalitic cercetarea aduce satisfacții cercetătorului. Deci,

dincolo de aspectele pragmatice, cercetarea științifică are o semnificație simbolică de satisfacție
subliniată prin nevoia de cunoaștere.

Deci cercetarea științifică se studiază în paralel pe aceste două linii directoare care
urmăresc:

- aspectul pragmatic;

- aspectul psihoanalitic al cercetătorului.

Ele merg împreună, fiindcă uneori nu se înțelege motivația unei cercetări, studiind-o
numai după o singură caracteristică. Pragmatismul este formal, dobândit de cercetător prin
respectarea anumitor norme inițial impuse care ulterior devin rutină. Aspectul psihoanalitic
aparține intrinsec cercetătorului și-i întreține acțiunile.

1. Caracteristicile și semnificațiile cercetării științifice

Cercetarea științifică are evidente o serie de mărimi și factori care o caracterizează și ii

creează semnificații care o definesc. Acestea sunt:

26
 a) motivația cercetării;
b) urmărirea obiectivului ales;
c) organizarea cercetării (a formei de investigare);
d) raționamentul științific;
e) scopul urmărit prin cercetare;
f) semnificația finală a cercetării științifice.

a) Cercetarea științifică este determinată de factori motivaționali, care țin de psihicul

cercetătorului și îl determină să înceapă și să continue o cercetare:

- interesul pentru un anumit domeniu;

- curiozitatea de a cunoaște, având o determinare rațională - intelectuală;

- o stare de tensiune interioară ce genereaza întrebări legate de tema abordată, care nu

dispare decât atunci când cercetătorul capată răspunsuri la aceste întrebări.

b) Urmărirea obiectivului propus sau intuit este interioară cercetătorului, rezultând din
tendința de a da răspuns la întrebările interioare, la îndoieli. Descoperirea adevărului anulează
îndoiala.

c) Organizarea cercetării ține de reguli externe cunoscute anterior de cercetător, care

combinate cu temele interioare devin "legi interne" care decurg ulterior din gândirea
cercetătorului.

d) Orice act de cercetare este și trebuie să fie conform cu un raționament științific adaptat
domeniului. Orice raționament științific se desfășoară după următoarele etape:

- identificarea și fixarea obiectivelor;

- formularea ipotezelor;

- alegerea modelului de gândire sau a formei de conducere a judecății științifice;

- realizarea cercetării conform obiectivelor și compararea rezultatelor obținute prin teorie,

experiențe ăi modelare;

- formularea de concluzii.

27
 e) Scopul, răspunde întrebării: la ce servesc rezultatele cercetării? Răspunsul se situează
pe două planuri:

 Planul pragmatic
- cercetarea a apărut ca rezultat al unor probleme teoretice și practice care necesită
rezolvare,
- cercetarea contribuie la cunoașterea în domeniu;
- satisface o anumită nevoie generală de cunoaștere dintr-un anumit moment din
societate.
 Planul psihoanalitic:
- cercetarea produce o satisfacție emoțională;
- cercetarea aduce satisfacția nevoii de cunoaătere;
- cercetarea răspunde întrebărilor interioare ale cercetătorului, prin soluțiile pe care
acesta le intuieăte ăi prin rezultatele pe care le așteaptă.

f) Semnificația finală a descoperirii științifice rșspunde întrebării: care este semnificația

descoperirii pe plan social, cultural, economic al comunității, sau ce va aduce nou, cu ce va
contribui la dezvoltarea, la îmbunătățirea, la valorizarea, ce înseamnă pentru o colectivitate sau
pentru omenire acel ,, ceva '' ce rezultă din cercetare?

2. Principiile cercetării științifice

Cercetarea științifică nu este un act oarecare, ce se poate desfășura oricum, oriunde, în

orice condiții și de către oricine. La baza dezvoltării acestui proces complex stau un număr de
principii stabilite prin experiența multor generații de cercetători.

A. Principiul competenței

Stabilește cine poate desfășura o activitate științifică, care sunt regulile și calitățile
psihice, intelectuale, profesionale, pe care trebuie să le respecte și să le posede cercetătorul
pentru a fi capabil să abordeze un proces de cercetare științifică. În acest cadru trebuie respectate
următoarele reguli:

a. cercetătorul trebuie să aibă următoarele aptitudini:

- curiozitate;

28
 - dorință de cunoaștere;
- spirit critic;
- spirit de observație;
- capacitatea intelectuală de analiză și sinteză;
- pasiune, răbdare;
- devotement;
- seriozitate;
- onestitate.
b. cercetătorul trebuie să aibă experiență profesională de specialitate în domeniu însă
aceasta trebuie dublată de un stagiu de pregătire anterioară în cercetarea științifică:
- etapa de "ucenicie" sub conducerea unor cercetători cu experiență;
- educație profesională - științifcă de cultivare a aptitudinilor.

B. Principiul obiectivării

Se referă la obiectivul cercetării științifice, la modul în care acesta trebuie studiat, la

atitudinea cercetătorului față de obiectul cercetării. Aici se vor avea în vedere următoarele
aspectele:

- plecând de la obiect să se contureze clar, precis obiectivul cercetării, care să

servească scopului cercetării;
- pe parcurs cecetarea trebuie să se centreze pe obiect și obiectiv;
- să nu schimbe natura obiectului, menținându-l în calitățile lui proprii din
momentul demarării cercetării.

C. Principiul adevărului științific

Orice cercetare are ca scop descoperirea adevărului. Acesta este cuprins în concluziile ce
se desprind din cercetarea efectuată asupra unui anumit obiect. Acest adevăr trebuie să reflecte
natura reală a obiectului, să poată fi înteles.

În acest cadru se respectă următoarele reguli:

- cercetarea trebuie să urmărească descoperirea adevărului despre obiectul cercetat;

29
 - orice activitate de cercetare trebuie să fie coerentă, logică, să aibă continuitate și
să fie conformă cu realitatea obiectului;
- exprimarea rezultatelor să se facă în limbaj clar, neechivoc, precis, tehnic;
- se vor evita subiectivismul și speculațiile care denaturează rezultatul.

D. Principiul metodic

Se referă la metodologia cercetării, adică la modul cum se desfășoară procesul de

cercetare. Acest principiu impune următoarele reguli:

- orice activitate de cercetare științifică se conduce metodic, conform unui plan

riguros, coerent pregătit în detaliu, anterior începerii procesului;
- se vor respecta în totalitate etapele și metodele de lucru;
- se vor utiliza tehnici și metode adecvate naturii obiectului.

E. Principiul demonstrației

Orice afirmație sau rezultat trebuie demonstrate și trebuie dovedit faptul că sunt adevărate
și că aparțin obiectului studiat.

Respectarea principiului impune următoarele reguli:

- orice cercetare trebuie demonstrată, verificată și reprodusă de alt grup de

cercetători pentru a fi acceptată;
- orice cercetare trebuie să poată fi modelată teoretic;
- rezultatele obținute și considerate valabile trebuie să se integreze în baza de date
ale domeniului.

F. Principiul corelației

Rezolvarea unei cercetări trebuie să se coreleze cu datele existente în domeniu sau în

domeniile conexe.

Pentru respectarea principiului se impun următoarele reguli:

- să se cunoască stadiul actual în amănunt;

- rezultatele să fie integrate într-un sistem de date bine stabilit, căruia îi vor
aparține;

30
 - rezultatele unei cercetări vor realiza o sinteză coerentă, cu date deja existente în
sistem;

G. Principiul evaluării rezultatelor

- evaluarea rezultatelor să fie corectă, rațională, obiectivă;

- rezultatele să fie comparate cu datele existente, în spirit critic.

H. Principiul utilității

Orice act de cercetare științifică trebuie să aibă o utilitate teoretică sau practică. Utilitatea
va justifica cercetarea.

- orice cercetare să aibă caracter de originalitate și noutate, să reprezinte o

contribuție în domeniu;
- rezultatele să poată fi folosite cât mai curând de specialist.

I. Principiul psiho-moral

Se referă la cercetator și la activitatea acestuia.

- orice acțiune științifică să fie sinceră, dezinteresată;

- cercetarea se conduce după principiile etice ale activității corecte;
- cercetarea să fie conformă cu natura pesonalității cercetătorului, cu pregătirea,
experiența, specialitatea acestuia;
- să se accepte colaborarea cu specialiștii din același domeniu sau din domenii
înrudite, sincer, deschis, pentru evitarea suprapunerilor;
- cercetătorul este dator să-și susțină, demonstreze, să-și apere rezultatele;
- cercetătorul trebuie să aibă credibilitate, să impună prin argument logice
rezultatele.

J. Organizarea cercetării științifice

Cercetarea științifică este o activitate riguros organizată, condusă după principiile gândirii
logice, nesupusă hazardului.

Este o activitate planificată, dar nu rigidă, având o anumita flexibilitate dată de influența
factorilor exogeni și endogeni ce apar pe parcurs.

31
 Este o activitate de tip organizat, riguros disciplinată și rezervată strict specialiștilor.

Cercetarea științifică presupune unele etape pregătitoare strict necesare:

- pregătirea personalului pentru activitatea științifică proiectată;

- instruirea profesională a viitorilor cercetători științifici;
- desfășurarea unui stagiu pregătitor în cadru unui colectiv specializat în activitatea
de cercetare;
- dobândirea unei experiențe personale în domeniul activității științifice;
- informație solidă în domeniul activității proiectate;
- cunoașterea teoretică și practică a metodologiei, tehnicii și instrumentelor de lucru
în domeniul cercetării respective;
- dobândirea capacității de inventare, inovare de noi metode și tehnici adecvate
cercetării respective.

3. Elaborarea planului de cercetare

Aceasta are următoarele componente obligatorii:

a. Delimitarea precisă a domeniului temei și a sferei de interes a cercetătorilor ce vor aborda

tema.
b. Delimitarea precisă a obiectului ce formează tema cercetării, având în vedere următoarele
aspecte:
- dacă se vizează cunoașterea teoretică a obiectului;
- dacă se vizează o cercetare cu caracter practic - aplicativ.
c. Ce se urmărește prin actul de cercetare, care sunt intențiile echipei de cercetare privind
tema dată.
d. Stabilirea unui plan privind procesul de cercetare și desfășurarea acestuia.
e. Verificarea finală a rezultatelor cercetării.

Planul trebuie să mai conțină elemente care să reproducă structura gândirii logice privind
elaborarea cercetârii. Acestea sunt:

- Stabilirea temei de cercetare;

- Formularea ipotezelor de la care pornește cercetarea;
- Stabilirea etapelor cercetării ce vor confirma validitatea ipotezelor. Acestea sunt:

32
 a. studiul experimental al obiectului cercetat:
- obiectivul propriuzis;
- metode (tehnici de lucru).
b. gândirea intuitiv- științifică a semnificației obiectului, cu privire la:
- datele rezultate din cercetare;
- interpretarea rezultatelor cercetării.

Concluzii care rezultă din cercetare, care se referă la demonstrarea validității rezultatelor
obținute.

Durata cercetării științifice se planifică anterior cercetării, cât mai aproape de realitate,
ținând cont de gradul de dificultate și de volumul de activități ce se vor desfășura. La stabilirea
duratei este nevoie de experiența managerială în domeniu, în scopul raportării la situații
anterioare cunoscute.

4. Descrierea etapelor cercetării științifice

a. Alegerea tematicii de cercetare.

La stabilirea tematicii se au în vedere următorii factori:

- motivele alegerii temei;

- importanța teoretică și/sau practică a problemei;
- ce se intenționează a se rezolva;
- care sunt rezultatele previzibile și care este valoarea lor pentru cunoaștere.
b. Informații asupra temei de cercetare.

Orice act de cercetare științifică este precedată de o documentare științifică aprofundată.

Aceasta cuprinde:

- informații la zi prin lectura bibliografiei de specialitate privind stadiul actual al

cunoașterii pe tema stabilită;
- cunoașterea datelor fundamentale, clasice pe domeniul temei;
- asumarea responsabilității cercetătorului cu privire la utilizarea bazei de cunoștințe
actuale, în sensul a ce va aduce nou cercetarea.
c. Caracteristicile cercetării propuse.

33
 Cercetarea poate fi:

- fundamentală, cu caracter teoretic, care contribuie la lărgirea unor arii de

cunoaștere existente, ce vor servi la cunoașterea științifică sau la o viitoare
abordare cu aplicație practică;
- aplicativă, cu caracter practic, care urmărește aplicarea imediată.
d. Obiectivele cercetării

Acestea redau ce urmărește să realizeze cercetarea. Nu se confundă obiectivele cu

obiectul și nici cu scopul cercetării.

Obiectivele sunt sarcinile tematice ale cercetarii abordate.

Ele pot fi:

- principale, generale;
- secundare, specifice, care sunt corelate cu obiectivul general sau principal și prin
atingerea lor se va atinge acesta.
e. Organizarea activității de cercetare

Aceasta cuprinde:

stabilirea locului desfășurării activității de cercetare, caracteristicilor necesare ale

acestuia;

- constituirea echipei de cercetare științifică;

- stabilirea planului activităților de cercetare.
f. Metodologia cercetării

Metodologia va reprezenta modul de gândire și stilul de muncă al echipei de cercetare.

Metodologia trebuie astfel elaborată încât:

- să unifice echipa;
- să stabilească un acord comun asupra lucrărilor;
- să stabilească un limbaj comun;
- să realizeze o atitudine comună față de cercetarea respectivă.

La elaborarea metodologiei se au în vedere următoarele aspecte:

34
 - formulare precisă, concisă a ipotezelor de lucru;
- descrierea metodelor și tehnicilor de utilizare a ,, instrumentelor " de lucru;
- nominalizarea materialelor necesare cercetării;
- stabilirea duratei cercetării și a fiecărei componente a acesteia.
g. Prelucrarea rezultatelor

Datele obținute trebuie să reproducă într-o formă coerentă, logică tot ce a rezultat din
cercetare. Aici se poate apela la metodele statistice de prelucrare a datelor experimentale.

h. Interpretarea rezultatelor

După prelucrarea rezultatelor, se analizează și se comentează pentru a scoate în evident

valoarea, validitatea și importanța lor. Acestea se compară cu cele din literatura existentă,
comentând relația în care se află cele două grupe de rezultate.

i. Valorificarea rezultatelor

Rezultatele obținute din cercetare trebuiesc valorificate. Valorificarea rezultatelor

cercetării științifice reprezintă acțiunea și atitudinea prin care se impun rezultatele unei cercetări
științifice, prin care acestea se introduc în circuitul valorilor științifice în teorie și practică.

Valorificarea se face prin comunicare către comunitatea științifică din domeniu, prin
publicarea pe circuitul internațional de date științifice, prin aplicarea directă în practică.

j. Concluziile cercetării

Acestea reprezintă într-o manieră sintetică, concisă, rezultatele științifice obținute, cu

punctarea celor care vor duce la abordări viitoare.

35
 VI. Activitatea de cercetare în firma GMAB Consulting

Cercetarea începe cu baza de date a pieselor pe care le proiectăm, a uneltelor și a

instrumentelor de proiect.

Pentru proiectarea unui dispozitiv de prindere pentru sudarea caroseriei, se face un studiu
care constă în mai multe etape. Și anume:

 secvențele de asamblare
 punctele de sudură
 programul de sudură
 distribuirea sudurilor, care în ce stație se face

36
 După verificarea acestor etape se face alegerea roboților și se stabilește timpul necesar
pentru terminarea proiectului.

Se fac studii pentru accesibilitatea pistolului de sudură, pentru validarea traiectoriei.

După verificarea acestor studii se poate începe lucrul la proiect. În aceste condiții
proiectul se desfășoară în scurt timp și cu o clitate ridicată.

37
 VII. Concluzii

Ştiinţa şi cercetarea se condiţionează reciproc.

Nu poate exista ştiinţa fără cercetare, după cum în egală măsură nu se poate face cercetare
ştiinţifică în afara cadrului strict al regulilor ştiinţifice. Cercetarea ştiinţifică reprezintă activităţi:

 de investigaţii sistematică şi structurată a diverselor domenii ale realităţii (natura);

 în scopul obţinerii şi validării noilor cunoştinţe (rezultat);
 necesare explicării, anticipării şi transformării ei (finalitate)

Existența celor trei tipuri de cercetare științifică ridică permanent întrebarea: care din
acestea trei este cea mai demnă, cea mai nobilă și cea mai utilă? Unii, indirect, negând aceste
categorii, apreciază că sunt greu de definit aceste trei tipuri care se resping reciproc, fie prin
obiectul lor, fie prin rezultatele lor, fie prin utilizarea ce poate să fie dată din rezultatele lor. Trei
argumente sunt invocate:

Un prim argument: se întamplă frecvent ca un element de soluție materială a unei probleme

să conducă la formularea de noi principii importante; dar se întamplă și invers, ca satisfacerea
curiozității de cunoaștere științifică conduce la noi aplicații practice foarte interesante;

Al doilea argument: cercetarea experimentală și aplicativă se alimentează și se întrețin

reciproc și furnizează materiile prime și utilajele pe care, până la urmă, dezvoltarea tehnologică
le utilizează și le perfecționează progresiv până o aduce în stadiul utilizării generale;

Al treilea argument: separarea celor trei tipuri de cercetare științifică este difuză. Se are în
vedere că cercetarea determină nevoile, indică soluțiile și furnizează mijloacele de a concretiza
aceste soluții. În aceste condiții, orice tentativă de a diferenția cercetarea științifică devine un
demers nou pentru cercetător, în special pentru că și într-un tip și în altul de cercetare el a recurs
la aceeași metodă științifică și la efectuarea alegerii între aceleași serii de reguli de procedură. Cu
toate acestea, distincția dintre cercetarea științifică fundamentală, aplicativă și de dezvoltare
tehnologică rămâne utilă, în special din perspectivă managementului cercetării științifice, întrucât
o astfel de diferențiere furnizează o estimare a termenului necesar pentru ca rezultatele cercetării
științifice să ajungă la stadiul de progres tehnic, iar politica de finanțare să se subordoneze, în

38
mod adecvat, fără simplificări sau prejudecăți frecvent întâlnite în practica noastră romănească
din ultimii douazeci de ani, și inainte și după decembrie 1989.

Activităţile noastre în cadrul acestui studiu ne-au confirmat că delimitarea şi clasificarea

tipurilor de rezultate ştiinţifice are un rol deosebit în managementul activităţilor de cercetare-
dezvoltare atât pentru cercetători, cât şi pentru cei ce administrează domeniul, deoarece:

• asigură o evidenţă mai strictă, o transparenţă şi o valorificare mai eficientă a

rezultatelor activităţilor de cercetare-dezvoltare;

• favorizează o analiză şi raportare corectă, o comparabilitate şi delimitare exactă a

termenilor;

• facilitează procesul de analiză şi selectare a performanţelor, depozitarea

informaţiei;

• ordonează, eficientizează şi disciplinează activităţile cercetătorilor, experţilor,

analiştilor;

• asigură transparenţa, comparabilitatea şi reproductibilitatea rezultatelor;

• diminuează duplicarea cercetărilor, ceea ce conduce la accelerarea progresului

ştiinţific şi la o mai bună transparenţă şi deschidere;

• facilitează integrarea în sistemul informaţional a bazelor de date;

• stimulează şi dezvoltă capacităţile de absorbţie şi difuzare a rezultatelor cercetării-

inovării în mediul economic şi social;

• are un impact pozitiv asupra procesului de colaborare la nivel naţional şi

internaţional;

• facilitează managementul activităţilor din domeniul cercetării-dezvoltării.

În acelaşi timp, o listă exhaustivă şi exactă a rezultatelor ştiinţifice s-a dovedit a fi dificil
de elaborat în lipsa unor analoage în lume şi a unui suport metodologic adecvat scopului
documentului. Una din dificultăţile majore constă în înţelegerea diferită a rezultatului ştiinţific de
către diferite organisme cu responsabilităţi în domeniu şi de către comunitatea ştiinţifică.

39
 Considerăm că listele alcătuite reprezintă un prim pas pentru constituirea unui cadru
metodologic comun de tratare a rezultatelor activităţii de cercetare-dezvoltare. Pentru ca tipurile
delimitate să fie utilizate în continuare în procesul de planificare / raportare a proiectelor de
cercetare-dezvoltare, este necesar ca documentul elaborat să fie consultat cu reprezentanţii
diferitor domenii / ramuri ştiinţifice şi ulterior completat şi definitivat. Un prim pas autorii
acestui studiu l-au făcut publicând un articol ştiinţific la subiect în 2015, culegând în acestă
perioadă reacţii şi îmbunătăţind tipurile propuse. Totuşi, aceste activităţi necesită să fie
continuate de către factorii de decizie care pot declanşa un proces de dezbateri la nivel naţional.

Totodată, atunci când cercetătorii vor completa propuneri de proiecte/rapoarte cu

rezultate ale activităţii de cercetare-dezvoltare, ar trebui să le fie puse la dispoziţie nu doar
tipurile de rezultate şi definiţia lor, dar şi exemple de diferite tipuri de rezultate, care pot varia
considerabil pentru diferite domenii ale ştiinţei. Pentru rezultatele ştiinţifice recomandăm şi
utilizarea unor criterii de validare.

După efectuarea activităţilor menţionate, toate cele 4 clasificări ale tipurilor de rezultate
din activitatea de cercetare-dezvoltare pot fi utilizate în monitorizarea şi evaluarea activităţilor
ştiinţifice.

40
 BIBLIOGRAFIE

1. Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova, nr. 259-XV din 15.07.2004,
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.125-129/663 din 30.07.2004
2. COJOCARU, Natalia. Cercetarea calitativă. Ch: CEP USM, 2010;
3. DexOnline. Dicţionare ale limbii române – http://dexonline.ro/
4. HG nr.33 din 11.01.2007 cu privirela regulile de elaborare şi cerinţele unificate faţă de
documentele de politici. În: Monitorul official nr.006, art.44, din 19.01.2007;
5. INDICATORI – Indicatori cantitativi de performanţă recomandaţi comisiilor de evaluare
a rezultatelor cercetării ştiinţifice pe domenii (CSŞDT) – Anexă la Hotărârea CSŞDT nr.28
din 23.02.12;
6. Managementul proiectelor de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică –
http://www.rasfoiesc.com/business/management/Managementul-proiectelor-de-ce25.php;
7. Metodologia de înregistrare a rezultatelor activităţilor de cercetare-dezvoltare din
06.05.2009 a Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării din România;
8. Ordinul nr. 3845/2009 al Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării din România privind
aprobarea modelului pentru Registrul de evidenţă a rezultatelor activităţilor de cercetare-
dezvoltare şi a Metodologiei de înregistrare a rezultatelor activităţii de cercetare-
dezvoltare;
9. http://www.creeaza.com/referate/management/Cercetarea-stiintifica-def-car135.php
10. https://www.scribd.com/doc/112348908/cercetare-stiintifica-formele
11. http://www.research.gov.ro/ro/articol/1434/programe-nationale
12. https://www.upit.ro/ro/cercetare-stiintifica/centrul-de-cercetare-dezvoltare-
inovare/rezultatele-activitatilor-de-cercetare-dezvoltare

41