Dispozitive standardizate pentru măsurarea debitului prin

ștrangularea jetului de fluid

Această clasă de instrumente de măsură a debitului este una dintre cele mai
frecvent utilizate în practică şi cuprinde diafragmele, ajutajele şi venturimetrele
prezentate în figura 7.4. La trecerea fluidului printr-un asemenea instrument apare
o diferenţă de presiune ca urmare a variaţiei de viteză cauzată de variaţia de
secţiune. Această diferenţă de presiune se este dependentă de debit şi se poate
măsura cu ajutorul unui aparat de măsură care conţine un manometru diferenţial ce
va afişa direct debitul.
Metoda se aplică pentru conducte de secţiune circulară având diametre mai
mari de 50mm aşezate orizontal şi cuprinzând porţiuni rectilinii fără rezistenţe
locale în aval (distanţa de minim 5...10 diametre de conductă faţă de dispozitiv) şi
amonte (distanţa de minim 20...25 diametre de conductă faţă de dispozitiv)
necesare pentru realizarea unei curgeri stabilizate cu simetrie axială.

Fig. 7.4. Schema de montaj a dispozitivelor de măsurare a debitului prin

strangularea secţiunii de curgere

STAS 7347/1-83 alcătuit în conformitate cu SR EN ISO 5167-1,

reglementează modul de folosire al acestor dispozitive.
 Se notează cu D diametrul conductei şi cu d - diametrul orificiului
diafragmei.
Ecuaţiile pentru debitul volumic şi masic recomandate prin STAS 7347-783 sunt:

Ecuaţiile sunt valabile şi în cazul celorlalte dispozitive: ajutajul şi

venturimetrul. Deosebirea este că acestea din urmă dau o cădere de presiune
remanentă mai mică, deci introduc pierderi de sarcină mai mici. Din această cauză,
în principiu, precizia lor este mai mică
Coeficientul se numeşte coeficient de debit. Este funcţie de raportul
diametrelor:

şi de numărul Reynolds al curgerii stabilizate în conductă:

fiind dat în standardul amintit prin valori tabelate obţinute experimental prin
măsurări de mare acurateţe. Nu se acceptă extrapolarea valorilor în afara
domeniului dat.
Coeficientul ε se numeşte coeficient de detentă conform standardului, se aplică
numai fluidelor compresibile şi este funcţie de exponentul adiabatic al gazului.
Pentru fluide incompresibile este 1.
Se remarcă faptul că determinarea coeficientului de debit şi implicit a debitului se
bazează pe teoria similitudinii. Astfel, dispozitivul din experimentul recunoscut
internaţional este similar din punct de vedere geometric (al raportului diametrelor,
β ), şi din punct de vedere hidrodinamic (criteriul Re ). Două dispozitive de
strangulare care au aceleaşi β şi Re au acelaşi coeficient de debit, α .

Alte dispozitive pentru măsurarea debitului prin

restricţia secţiunii de curgere:

Practic, orice rezistenţă hidrodinamică având o geometrie fixă introdusă în

curgerea unui fluid poate constitui un dispozitiv pentru măsurarea debitului.
Precizia nu mai este cea dată prin standardul pentru dispozitivele de mai sus, dar
metoda poate fi mult mai ieftină. Pentru o precizie mai bună se recomandă o
etalonare a dispozitivelor prin determinarea practică a curbei de etalonare (debit în
funcţie de presiunea diferenţială).
În cazul general, relaţia pentru determinarea vitezei într-una dintre secţiunile
rezistenţei hidrodinamice se obţine prin aplicarea ecuaţiei lui Bernoulli între
secţiunile unde se află prizele de presiune statică (ţinând seama de rezistenţele
locale şi liniare dacă este cazul) şi ecuaţia de continuitate. Din rezolvarea acestui
sistem de două ecuaţii cu două necunoscute şi anume vitezele în cele două secţiuni
se obţine una dintre viteze.
De exemplu, pentru un ajutaj convergent (confuzor) montat la ieşirea unui
fluid dintr-o instalaţie (de exemplu de ventilaţie - fig. 7.5), debitul volumic rezultă
din relaţia:

unde coeficientul de rezistenţă locală al ajutajului este . ξa

Fig. 7.5. Ajutaj convergent montat la ieşirea aerului dintr-o instalaţie de ventilaţie
Dacă se foloseşte pentru măsurarea presiunii un manometru diferenţial cu
tub U conform figurii 7.5, capătul din dreapta al acestuia va fi liber în atmosferă
deoarece presiunea 𝑝2 = 0
În figura 7.6 este prezentat un confuzor montat pe o conductă. Aceeaşi
relaţie (7.12) este valabilă şi pentru acest caz.

Fig. 7.6. Confuzor montat pe o conductă

Se are în vedere faptul că în cazul acestor metode este necesar ca în amonte
de confuzor să existe o porţiune rectilinie de conductă având lungimea de cel puţin
(15...20) D, iar pentru cazul din figura 7.6 şi o porţiune rectilinie în aval, având
lungimea de cel puţin (5...10) D. Pentru o precizie mai bună este necesar ca la
aplicarea ecuaţiei lui Bernoulli să se ia în consideraţie pierderile liniare de sarcină
pe porţiunile de conductă dintre prizele de presiune şi rezistenţa locală.
O altă variantă este folosirea unui cot. Datorită unei distribuţii nesimetrice a
presiunii fluidului la ieşirea din cot se recomandă amplasarea cel puţin a prizei aval
la o anumită distanţă (5...10D). În acest caz se va ţine seama şi de pierderea lineară
de sarcină în zona aval.
În figura 7.7 se sugerează o metodă pentru determinarea debitului bazată pe
determinarea depresiunii p2 care apare la montarea unui ajutaj pe racordul de
aspiraţie (din mediul ambiant) al unui ventilator centrifug.
Depresiunea se poate măsura cu un tub piezometric vertical, aşa cum se arată
în figură, (precizie insuficientă), sau înclinat pentru mărirea preciziei măsurării
deoarece depresiunea este mică - iar pentru ajutajul convergent având o rază de
curbură mare se poate considera un coeficient ξ = 0,05.
Aplicând teorema energiei între un punct aflat înaintea ventilatorului, în
mediul ambiant (având viteza 0 şi presiunea relativă 0) şi punctul de intrare în
ventilator, se obţine debitul volumic sub forma:

Fig. 7.7. Ajutaj montat la racordul de aspiraţie al unui ventilator

 Depresiunea p2 rezultă din ecuaţia hidrostaticii pentru planul suprafeţei
libere a lichidului din vas:

iar dacă tubul este înclinat, făcând un unghi α faţă de planul orizontal:

unde l este lungimea zonei cu lichid piezometric din tubul înclinat.