ABSENTEISMUL ŞCOLAR, PROBLEMA SECOLULUI XXI

Prof. Chiosa Sabina

Prof.Guşman Maria
Liceul Teoretic „Henri Coandă”

Absenteismul şcolar este un fenomen cu o dinamică spectaculoasă în ultimele decenii. Este

definit ca o problemă socială, fiind explicată mai mult prin caracteristicile socio-culturale ale
mediului de provenienţă şi apărând mult mai frecvent în mediul urban şi în familiile sărace.
Desemnează un tip de conduită evazionistă stabilă, permanentizată, ce prefigurează sau reflectă deja
atitudinea structurată a lipsei de interes, motivaţie, încredere în educatia şcolară.
Atunci când elevii încep să lipsească sistematic şi generalizat de le şcoală, această conduită
reprezintă un semnal tardiv al existenţei problemelor; absenteismul constituie o formă de agresiune
pasivă împotriva şcolii, indicând că elevii fug de la şcoală chiar cu riscul de a fi pedepsiţi. Reacţiile
negative ale şcolii şi ale părinţilor întreţin mecanismele de apărare ale elevului, creând un cerc
vicios, în care abandonul tinde să apară drept unica soluţie prin care se pot rezolva toate problemele.
Absenteismul este principalul factor asociat cu abandonul şcolar, având o înaltă valoare
predictivă în raport cu acesta; numeroşi autori care au studiat conduitele elevilor ce se corelează cu
decizia lor de a abandona şcoala au fost de acord că cea mai mare probabilitate de a abandona se
înregistrează la cei care lipsesc excesiv de la şcoală şi au probleme de disciplină; variabila cheie în
etiologia inadaptării şcolare este atitudinea părinţilor faţă de şcoală; prin consiliere individuală, atât
a elevilor, cât şi a părinţilor, se poate ajunge la o mai bună adaptare şcolară. La acestea se adaugă
presiunea grupului, riscul consumului de droguri şi a altor forme de dependenţă, metodele educative
slabe, inconstante, supraîncărcarea şcolară, disfuncţiile în evaluare şi notare, frica de examene etc.
constituindu-se în adevăraţi stresori pentru elevii care, din păcate, uneori evită confruntarea cu
,,problema” prin fuga de la ore. Văzut din această perspectivă, absenteismul devine o problemă
socială, un semnal tardiv al existenţei unor probleme, o conduită care reflectă atitudinea structurată
a lipsei de interes, motivaţie, încredere în educaţia şcolară. Din păcate, absenteismul este în creştere,
mai ales la nivel liceal, iar ignorarea sau pedeapsa excesivă pot doar contribui la cronicizarea
fenomenului.
Absenteismul poate îmbrăca mai multe forme cum ar fi:
-absenteism selectiv ce însemnă că fuga de la şcoală este frecventă la o singură disciplină sau doar
la câteva discipline;
-absenteism generalizat ce este fuga de la şcoală frecventă şi generalizată, prefigurând abandonul
şcolar;
-căutarea singurătăţii care este o reacţie la tensiunea puternică intra- sau interpersonal;
-dorinţa de a fi cu parteneru, regăsindu-se mai ales la adolescenţi;
-dorinţa de apartenenţă la grup, manifestată prin ”ritualuri de iniţiere”;
-atitudine defensivă faţă de autoritatea unui sistem.
Semnificaţiile psihosociale ale fugii de la şcoală poate fi funcţia de separare şi
individualizare mai ales la adolescenţi. Cauzele care duc la absenteism pot fi multiple, de aceea le
amintim pe cele mai relevante, care ţin de personalitatea şi starea de sănătate a elevului: motivaţie
şcolară scăzută, lipsă de interes, încredere scăzută în educaţia şcolară, oboseală, anxietate,
autoeficacitate scăzută, imagine de sine deteriorată, sentimente de inferioritate, abilităţi sociale
reduse, pasivitate; refuzul de a adera la o alegere făcută de alţii ca reacţie la presiunea exercitată de
dorinţele adulţilor. De asemenea există cauze ce ţin de familie, condiţiile socio-economice ale
acesteia: sărăcia, stil parental indiferent, neglijent, familii dizarmonice, părinţi foarte ocupaţi sau
plecaţi în străinătate.
 Familia are şi ea o covârşitoare importanţă în luarea acestei decizii. Ea trebuie
să-lsprijine permanent pe cel care are tendinţa de abandon, să-l înţeleagă şi, cel mai important, să
nu ia măsuri drastice, severe, împotriva acestuia. În anumite cazuri, chiar şi familia
poate fi consiliată pentru formarea unei atitudini potrivite, pozitive, care să se aplice cu succes în
astfel de situaţii. Vizita dirigintelui/consilierului şcolar acasă la elev, poate crea premisele unui
dialog m a i l i b e r , u n e i r e l a ţ i i m a i a p r o p i a t e , b a z a t e p e s i n c e r i t a t e ş i î n c r e d e r e
r e c i p r o c ă . S p o r i r e a numărului de activităţi comune şcoală – familie, realizarea unor proiecte
împreună sunt foarte i m p o r t a n t e p e n t r u c a e l e v u l s ă î n ţ e l e a g ă c ă a m b e l e i n s t i t u ţ i i
– a t â t ş c o a l a , c â t ş i f a m i l i a – actionează doar în interesul său.
Multe studii au ajuns la concluzia că diminuarea abandonului şcolar se poate face prin
îmbunătăţirea parteneriatului şcoală–familie. În unele şcoli se recurge chiar la asigurarea mijlocului
de transport necesar elevului pentru a ajunge la şcoală. Prevenţia devianţei în mediul şcolar,
determinată de: insuficienta pregătire anterioară a elevului în procesul instructiv -educativ, de
defecte in organizarea regimului de zi, de conflicte relaţionale, de reacţii afective, este
perfect posibilă cu ajutorul unui consilier şcolar bine pregătit. Absenteismul şcolar reprezintă o
criză a elvului în contextul şcolar, cu implicaţii între e l e v i , e l e v i - p r o f e s o r i , c l a s e
sau chiar între profesori –părinţi. Modalitatea prin care cadrele d i d a c t i c e
trebuie să se implice activ în această situaţie este aceea de mediere
s a u negociere.
Negocierea şi medierea reprezintă acţiunile cele mai importante în
soluţionarea c o n f l i c t e l o r . Pregătirea negocierii se face prin stabilirea obiectivelor negocierii
atât cu elevul, cât şi cu p ă r i n ţ i i a c e s t u i a . Î n a c e s t c a z s e v o r e v a l u a p u n c t e l e
t a r i ş i c e l e s l a b e a l e e l e v u l u i , d a r ş i raportul acestuia cu profesorul. Familia are o
importanţă deosebită. Ea trebuie să-l sprijine permanent pe cel care are tendinţa de abandon,
să-l înţeleagă şi, cel mai important, să nu ia măsuri drastice, severe, împotriva acestuia. În
anumite cazuri, chiar şi familia poate fi consiliată pentru formarea unei atitudini potrivite,
pozitive, care să se aplice cu succes în astfel de situaţii.
Criza economică a dus la o creştere a absenteismului şcolar cu zece procente, iar creşterea
numărului populaţiei afectate de sărăcie va conduce şi la creşterea fenomenului de abandon şcolar,
potrivit analizelor realizate de UNICEF.
Cei mai importanţi factori care duc la abandonul şcolar, identificaţi într-un studiu derulat în
parteneriat cu Centrul Educaţia 2000+ sunt: elevul şi familia sa, comunitatea şi şcoala.
Factorii la nivelul elevului şi al familiei includ dificultăţile materiale, modelul educaţional
oferit de părinţi şi de fraţi, dezorganizarea familiei, implicarea în activităţi aflate la limita legii,
intrarea pe piaţa muncii, încrederea scăzută în educaţie şi migraţia circulatorie.
Factorii de risc, identificaţi la nivelul comunităţii, sunt lipsa de securitate în zonă, norma
non-continuării educaţiei după clasa a VIII-a, norma mariajul timpuriu sau apariţia unui copil.
La nivelul şcolii, abandonul e crescut de repetenţiile repetate şi frecvente, integrarea
insuficientă în colectivul clasei de elevi, de calitatea relaţiilor cu profesorii şi cu colegii dar şi de
lipsa unor intervenţii preventive. Potrivit UNICEF, abandonul şcolar anual pe ciclurile primar şi
gimanzial a fost, în anul şcolar 2007-2008, de 1,9%, fenomenul fiind mai pregnant în ciclul
gimnazial (2,2% faţă de 1,7% în ciclul primar) şi în mediul rural (2,2 % faţă de 1,7% în urban), mai
accentuat în rândul băieţilor (2,2%)."Astfel, în anul şcolar 2007 - 2008, rata de abandon pe ambele
cicluri a scăzut uşor, faţă de anul precedent, la 2%", se arată în studiul Unicef. Conform unor date
din 2002, cele mai afectate judeţe de fenomenul abandonului şcolar sunt: Ilfov, Călăraşi, Constanţa,
Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Covasna, Bacău, Vrancea, Iaşi, Neamţ, Suceava. Specialiştii organizaţiei
neguvernamentale consideră că, în România, problema principală legată de participarea şcolară nu
priveşte atât de mult înscrierea într-o formă de învăţământ, cât mai ales de menţinerea copiilor la
şcoală.
"Intervenţiile trebuie derulate pe mai multe niveluri: la nivelul copilului şi al familiei trebuie
asigurat accesul la prestaţiile şi serviciile sociale comunitare, inclusiv la serviciile de educaţie
parentală. La nivelul comunităţii trebuie derulate campanii de conştientizare a importanţei pe care o
are educaţia pentru ieşirea din cercul vicios al excluziunii sociale şi pentru mobilizarea actorilor
comunitari în rezolvarea problemelor concrete ale comunităţii respective care împiedică participarea
la educaţie. La nivelul şcolii intervenţiile trebuie să ţintească formarea managementului şcolii şi a
cadrelor didactice pentru crearea unui mediu prietenos în şcoală", precizează UNICEF.
Organizaţia neguvernamentală a lansat campania "Toţi copiii trebuie să meargă la şcoală",
prin care îşi propune să sensibilizeze opinia publică şi factorii de decizie cu privire la situaţia
abandonului şcolar şi la consecinţele negative legate de excluziunea socială prin părăsirea timpurie a
şcolii. În cadrul campaniei se va face o evaluare rapidă a situaţiei abandonului şcolar defalcat pe
judeţe, pentru a identifica zonele de intervenţie prioritară în care se vor derula proiecte pentru
stimularea participării şcolare şi prevenirea abandonului şcolar.