UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE BUCUREŞTI

MANAGEMENTUL INTEGRAT AL AFACERILOR
METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN DOMENIUL ȘTIINȚELOR ECONOMICE

PROIECT
REDACTATEA UNEI LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE
- REGULI SI ETAPE -

Profesor coordonator: conf. univ. dr. CRISTINA MARIANA CIOPONEA

Student: RĂDUȚ (TĂNASE) ANDRADA-MARIA

2019 – 2020

1
 Cuprins

INTRODUCERE................................................................................................................3
1.ETAPELE DE REDACTARE A UNEI LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE................................ 3
1.1 Stabilirea ipotezei.....................................................................................................3
1.2 Documentarea..........................................................................................................3
1.3 Proiectarea................................................................................................................3
1.4 Realizarea efectivă a textului...................................................................................4
1.5 Revizia......................................................................................................................4
2. TIPURI DE LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE..........................................................................4
3. ADUNAREA INFORMAȚIEI ȘI CITAREA SURSELOR...........................................4
3.1 Etapele documentării în vederea realizării unei lucrări științifice...........................4
3.2 Elaborarea unui plan al lucrării................................................................................5
3.3 Aparatul critic utilizat...............................................................................................7
4.BIBLIOGRAFIA.............................................................................................................9
5.ANEXELE....................................................................................................................10
6. LEGEA PRIVIND DREPTURILE DE AUTOR ȘI DREPTURILE CONEXE..........10
7. PROGRAME CARE DEPISTEAZĂ PLAGIATUL....................................................11
PROPUNERI PRIVIND REDACTAREA LUCRĂRII ȘTIINȚIFICE...........................12
BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................14

2
 INTRODUCERE
Realizarea unei lucrări științifice este un proces intelectual complex care are în vedere
informarea și documentarea pe tema propusă, redactarea lucrării și realizarea aparatului critic
urmata de comunicarea rezultatelor în forme specifice.
Sunt considerate lucrări științifice sau care răspund unor asemenea exigente,
documente, indiferent de suport sau mediu de stocare, aparținând unei tipologii variate de la
simple referate tematice ale studenților, la tratate de specialitate elaborate de colective
academice sau rapoarte ale unor proiecte de cercetare.
Lucrările științifice pot fi lucrări teoretice sau prezentări ale unor cercetări aplicative
sau combinări de cercetări teoretice și cercetări aplicative; pot avea un singur autor sau autori
multipli și realizarea unor asemenea lucrări trebuie să aibă în vedere specificitatea fiecăreia.
În elaborarea unei lucrari stiintifice sunt avute în vedere mai multe etape.

1. ETAPELE DE REDACTARE A UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE

Aceste etape sunt prezentate pe scurt:
1.1. Stabilirea ipotezei sau altfel spus, delimitarea fermă a propriului punct de
vedere sau a nucleului de sens al textului.
1.2. Documentarea: identificarea setului de argumente, teorii sau opinii ce pot
sprijini sau infirma punctul de vedere pe care l-am prevăzut prin intermediul ipotezei
fundamentale a lucrării. Trebuie reamintit că prin documentare se înţelege apelul la surse
bibliografice dintre cele mai relevante dar, când situaţia o impune (în cazul unui text oral),
documentarea poate consta şi într-o operaţiune de brainstorming, căutare în „fişierele”
propriei noastre memorii.
1.3. Proiectarea: constă în ordonarea optimă a argumentelor şi a exemplelor. Din
păcate, sunt foarte mulţi aceia care consideră elaborarea unui text un proces foarte simplu,
care le este perfect la îndemână, fără prea mult efort intelectual. Nimic mai greşit. E oarecum
ciudat că, în timp ce oricine găteşte un preparat nou gândeşte/ proiectează reţeta
(ingrediente, proporţia lor etc.), oricine concepe o haină nouă gândeşte/ proiectează haina
înainte de a pune mâinile la treabă, oricine construieşte o casă o gândeşte/ proiectează
înainte de a pune mâna pe lopată, ei bine, sunt prea puţini aceia care gândesc/ proiectează un
text înainte de a pune mâna pe stilou sau, mă rog, pe tastatură.
În urma unei astfel de operaţiuni, dispunem de scheletul lucrării, fapt care ne permite să
ne concentrăm asupra etapei ulterioare, aceea a redactării.

3
 1.4. Realizarea efectivă a textului: sarcina primordială aici este aceea de a găsi
expresia verbală adecvată pentru ideile/ opiniile stabilite în schiţa de care am vorbit imediat
mai sus.
1.5. Revizia: adeseori trecută cu vederea, este obligatorie, pentru a remedia erori
de orice natură apărute pe parcursul etapelor precedente. În ciuda aparenţelor, revizia nu e
aplicabilă doar textelor scrise; şi atunci când vorbeşti, eşti obligat să fii primul care sesizează
şi corectează posibile defecţiuni ale propriului discurs.

2. TIPURI DE LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE

Cu termenul de lucrare ştiinţifică se identifică tot ce înseamnă conţinut informativ, cu
caracter ştiinţific, redactat pentru publicare. Acestea pot fi:
 articole prezentate la conferinţe şi simpozioane;
 capitole –părţi componente ale unui volum;
 cărţi cu o anumită tematică;
 lucrare de licenţă, disertaţie.
Pentru fiecare dintre acestea este necesară respectarea numitor etape şi a regulilor de
redactare ştiinţifică.
Mediul în care lucrările sunt prezentate diferă şi acesta şi anume:
 în cadrul unui simpozion, congres ştiinţific sau conferinţa;
 în cadrul unui târg de carte;
 în plenul unor foruri ştiinţifice înalte cum ar fi Academia Română sau universităţi
 în faţa unei comisii pentru susţinerea lucrării de doctorat, masterat sau licenţă.

3. ADUNAREA INFORMAŢIEI ŞI CITAREA SUSELOR

3.1. Etapele documentării în vederea realizării unei lucrări ştiinţifice

a. Stabilirea unei teme

Se realizează fie prin propria voinţă sau înclinaţie personală fie respectând o anumită arie
tematică.
O temă trebuie să fie un obiectiv ţintit şi care să atingă o anumită latură a unui domeniu
sau mai multe domenii de interferenţă şi nu o temă amplă şi care va avea ca rezultat ca
esenţialul să fie diluat.
b. Parcurgerea bibliografiei
Pentru elaborarea unei lucrări este necesar în preliminar parcurgerea bibliografiei.
Bibliografia se structurează pe mai multe categorii (ce vor trebui parcurse):
 lucrări generale,
 enciclopedii,
 dicţionare ca înstrumente de lucru,
 lucrări specifice în domeniu recent apărute,
 izvoare şi surse documentare din arhive,
 realizarea de interviuri şi activitatea de teren în acest sens.
c. Structurarea informaţiei

4
 Documentarea se realizează prin elaborarea unor fişe de lucru şi acestea vor ajuta la
redactarea materialului ştiinţific final. Ele se realizează pentru fiecare lucrare parcursă, pentru
sursele documentare de asemenea. Fişele sunt de mai multe tipuri:
 Fişa bibliografică
În cadrul căreia se redau datele de identificarea a lucrării generale sau speciale (nume,
prenumele autorului, titlul lucrării, ed, loc, an de apariţie, cota de biblioteca daca e din acesta
sursa, data elaborarii fişei) şi citatea , idei principale din cadrul acesteia.
 Fişa rezumat
În cadrul căreia cercetătorul va realiza un rezumat folosind cuvintele sale, a unui capitol
sau a unei cărţi întregi.
Acestea sunt principalele două tipuri de fişe, utilizate frecvent în documentare.
În cazul izvoarelor şi a surselor documentare din arhive se va ţine cont de următoarele
condiţii: există izvoarea editate (şi în acest caz trebuie să se parcurgă ediţia critică a
izvoarelor, cea mai recentă care există) şi izvoare inedite (nepublicate şi pe care cercetătorul
le va descifra singur şi va semnala acest lucru la începutul lucrării sau la final).

3.2. Elaborarea unui plan al lucrării

Această etapă este esenţială, deoarece informaţia fiind abundentă ea trebui să fie
organizată pe coordonatele unui plan de idei.
Orice lucrare ştiintifică are trei puncte principale:
 Introducere;
 Cuprins;
 Încheiere.
Pentru fiecare parte se realizează un plan idei principale, care să fie urmat întocmai astfel
încât informaţia să fie clară, concisă, să prezinte ultimele cercetări din domeniu şi să
marcheze o parte personală (a autorului, care este firească până la urmă).
Forma de redactare a lucrării este dată fie de condiţiile cerute de organizatorii conferinţei
sau a simpozionului fie respectând condiţiile standard de redactare. Acestea din urmă sunt:
 corp de literă titlu capitol 14 bolduit;
 corp de literă titlu subcapitol 12 bolduit;
 Times New Roman cu caraectere de 12 pentru text, spaţiu între rânduri de 1,5 şi
alinierea Justify;
 formatul paginii este de obicei 2,5 sus, dreapta şi jos, iar la stănga este de 3,5 (pentru
că acolo se leagă lucrarea);
Fiecare lucrare conţine foaia de titlu sau gardă care trebuie sa cuprindă:
 numele şi prenumele autorului, titlul lucrării , Editura, localitatea şi anul de publicare.
 aceasta poate să fie identică sau nu cu copeta 1 a cărţii.
 în cazul lucrărilor de licenţă, masterat şi doctorat- pe coperta 1 se trece sus
Universitatea unde se susţine lucrarea, Facultatea şi catedra sau departamentul, in centru se
trece Lucrare de doctorat, de disertaţie sau de licenţă (fără titlu), în partea de jos a coperţii

5
stânga prof. codonator ( Nume Prenume, titlul academic complet) şi dreapta absolvent,
doctorand, masterand (nume şi prenume), iar centrat jos anul susţinerii. Doar pe foaia de titlul
se trece pe lănga elementele identice de sus şi jos, in centrul în loc de lucrarea de....., titlul
lucrării respective;
După foaia de titlu prima pagină este destinată cuprinsului: care trebuie să conţină
trimiteriile exacte la paginile lucrării.
Următoarea filă cuprinde argumentul autorului sau motivaţia alegerii temei (care poate fi
1-2 pagini sau mai mult).
Conţinutul lucrării se structurează pe 3-4 sau mai multe capitole, plecând de la un capitol
introductiv (care poate purta chiar numele de introducere), concluzii (care rezumă în câteva
pagini realizăriile lucrării).
Bibliografia se trece la finalul concluziilor (cu izvoare, surse documentare inedite şi
edite, bibliografia generală şi specială pentru tema respectivă).
Anexele reprezintă ultima parte a lucrării (ele pot fi identificate prin marcarea lângă
imagini a semnificaţiei sau prin realizarea unei liste care se plasează la începutul anexelor
(sau în funţie de politica redacţională a unor edituri la începutul lucrării).
3.3. Aparatul critic utilizat
Inserarea informaţiei preluate din lucrări, în text, se face respectând anumite reguli de
trimitere. Există două mari sisteme utilizate la trimiterile bibliografice: Sistemul European
recomandat şi în România de Academia Română (sistemul APA) şi cel amaerican bazat pe
Chicago Manual of Style (sistemul Chicago).

A. Sistemul european
Citatele inserate în text care se vor marca cu ghilimele „ ” și apoi trimiterile se fac la
subsolul paginii utilizând setarea din calculator : Insert-References- Footnote. La nota de
subsol se utilizează următoarele abrevieri:
a. Prenumele şi numele autorului, titlul lucrării (cu caractere italice), editura, localitate,
anul apariţiei lucrării, p....(prescurtarea de la pagină, iar daca sunt două pagini sau mai multe
se prescurtează pp.....).
Exemplu:
Mariana Borcoman, Aşetări transilvane- RUPEA, Academia Română, Centrul de studii
Transilvane, Cluj-Napoca, 2010, p. 5.
b. Dacă sunt mai mulţi autori prenumele şi numele lor este menţionat în număr de trei şi
în paranteză (coautori, coordonatori).
Exemplu:
.................. Istoria României, editură , , p.

6
 c. Pentru periodice- prenume şi nume a autorului, titlu ,,Numele periodicului”,
localitatea, seria, tomul, anul de apariţie, nr..., pagina.
Exemplu:
Nussbächer Gernot, Prozesse und Hatterbegebund, în ,, Karpatenrundschau”, 25 august
1994, p. 6. (anumite modificări pot surveni aici şi la cererea editurii în care materialul apare).
d. Manuscrise din arhive: deţinătorul de arhivă, fond/ colecţie, serie/ parte dintr-o serie,
pachet/dosar, an, fila față sau verso (f. v).
Exemplu:
Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Brașov, fond Acte emise de Magistratul
Sighișoara, doc. 1/1750, f. 1. v.
e. Izvoare editate, manuscrise: Deţinător, fond sau colecţie, prenumele şi numele
autorului, titlul, nr. manuscris, fila.
Exemplu:
Biblioteca Academiei Române, manuscrise, Ioan Barac, Nasteria, viaţa şi ...
f. Site-urile de pe internet se trec www. Numele site-ului/pagina, ziua și ora de acces.
Exemplu:
www. ..../ 23 nov. 2011/ora22
g. Interviurile transcrise integral se trec in partea de anexă a lucrării, la final, iar
utilizarea acestora în text se realizaeză numai într-un text redactat ca sursă informativă (cel
mult două rânduri citate). Modul de prelucrare a acestora şi de inserare în text trebuie
precizate ca tehnică de lucru de la început, la fel cum se întâmplă în cazul surselor
documentare inedite.
Trimiterile la subsol potrivit sistemului APA se fac cu următoarele prescurtări standard:
h. apud- atunci când se citează o anumită opinie a unei persoane, dar apare în lucrarea
altui autor.
i. idem (sau eadem) când sunt două note consecutive ale aceluiaşi autor, însă lucrări
diferite. Idem se utilizează pentru autori iar eadem pentru autoare şi înseamnă acelaşi sau
aceeiaşi.
Exemplu:
- Mariana Borcoman, O pagină de istorie a mentalităţilor – însemnarea pe carte,
Editura Universitiţii ,,Transilvania” Braşov, 2004, p. 35.
- Idem(Eadem), Aşezări Transilvane- RUPEA, Academia Română, Centrul de Studii
Transilvane, Cluj-Napoca, 2010, p. 121.
j. ibidem (tot acolo) acelaşi autor, aceiaşi lucrare ca şi la nota precedentă (în cazul
notelor consecutive) doar pagina diferă.
Exemplu:
- Mariana Borcoman, Ştiinţele auxiliare ale istoriei, Curs practic şi note de seiminar,
Editura Universităţii ,,Transilvania” Braşov, 2001, p. 13.
- Ibidem, p. 54.
k. op. cit.(lucrarea citată) se utilizează numai după numele autorului pentru a marca
faptul că lucrarea a mai fosi citată înainte. Dacă sunt folosite şi respectiv citate mai multe

7
lucrări ale aceluiaşi autor atunci după numele şi prenumele acestuia se trec două - trei cuvinte
din titlu (cu caractere italice) după care se menţionează numărul paginii.
Exemplu: Mariana Borcoman, op. cit., 23.
l. passim (ici şi colo) se utilizează cănd un termen anume sau informaţie apare în mai
multe locuri într-o lucrare.
Exemplu:
- Passim, Mariana Borcoman, Ştiinţele auxiliare ale istoriei. Curs practic şi note de
seminar, .....pp.
Utilizarea acestor trimiteri ştiinţifice este obligatorie. Este în acelaşi timp o recunoaştere
a contribuţiei adusă la problemă de autori diverşi şi, în acelaşi timp fereşte de plagiat (destul
de des întălnită este preluarea informaţiei fără precizarea surselor).
Se recomandă acestă formă de redactare a textelor ştiinţifice.

B. Sistemul american de citarea surselor- Chicago

Acest sistem practică o serie de prescurtări şi de trimitere la sursă. Se realizează între
paranteze rotunde, în text, imediat după citatul respectiv, marcat tot intre ghilimele în text ,, ’’
. Lucrările, cu datele de identificare, se regăsesc fie la finele capitolului fie la finele lucrării,
în bibliografie. Este un sistem mai uşor de utilizat, însă mai greu de verificat în ceea ce
priveşte veridicitatea şi acurateţea trimiterii ştiinţifice, în comparaţie cu cel european.
Prevederile sistemului Chicago sunt următoarele:
a. citatul trebuie marcat in text fie prin ghilimele ,, ,,, fie cu caratere italice sau bolduit
să poată fi distins facil în text.
b. se trece numele şi prenumele autorului, anul apariţiei lucrării, titlul lucrării şi pagina.
Exemplu:
„ ” (Borcoman Mariana, 2010, p. 38).
c. dacă sunt mai multe lucrări ale aceluiaşi autor, apărute în acelaşi an, se va realiza un
sistem de notare care trebuie precizat de la începutul lucrării.
Inconvenienţele acestui sistem sunt numeroase:
d. se diluează informaţia,
e. plasarea intre paranteze rotunde in text imediat şi datele de identificare a lucrării la
finalul capitolului sau chiar la finele a întregii lucrări face ca verificare surselor să nu se
realizeze rapid.
f. Este un sistem cu care se lucrează mult mai uşor insă destul de contestat în Europa.
Nu se recomandă utilizarea acestui sistem de redactare.

4. BIBLIOGRAFIA
Ordinea de organizare a bibliografiei respectă următorii paşi consecutivi :
a. izvoarele edite şi cele inedite şi respectiv interviurile în extenso (cu precizarea
persoanei intervievate, vârsta, profesia, data: anul, luna ora de înregistrare);
b. lucrări generale de la A la Z (trecute cu Nume, Prenume, Titlu, Editura, localitate, an
de apariţie;
c. Paginile web, cu toate datele de identificare (site-ul, domeniul, ziua de acces şi ora);

8
 d. la izvoare se trec datele de identificare: deţinător, fond, dosar, an, fila, f , v sau dacă au
fost publicate sub ce formă:
Quellen tur Geschichte der Kronstadt, Editura Aldus, Braşov, 2001.
e. la izvoarele inedite se poate utiliza o notaţie proprie dar acest lucru trebuie precizat
din primele file ale lucrării:
Magzar Orszagós Levéltar Budapesta, fond, 49, inv. 8651, Gubernium Transilvania.
f. bibliografia de trece după următoarea formă:
Borcoman Mariana, Aşezăril transilvane- RUPEA, Academia Română, Centrul de
Studii Transilvane, 2010;
g. paginile web se trec în ordine alfabetică:
www. Historia.ro/evul mediu accesată 23 martie 2011/ ora 16.

5. ANEXELE
Pentru unele lucrări sunt necesare o serie de imagini, poze, fotocopii, interviuri şi care
sunt cuprinse în cadrul ultimei părţi a lucrării, care se numeşte anexă.
Paginile între care sunt cuprinse acestea nu se numerotează ca şi restul lucrării. Însă au o
numerotaţie specială: sus este trecut nr. anexei şi sub imagine datele de identificare, ce
reprezintă şi sursa de provenienţă. Anexele sunt notate cu cifre arabe de la 1 la n+1.
Dacă nu există spaţiu pentru text sub imagine acesta poate fi trecut într-o listă separată la
începutul anexelor ca el să poată fi uşor urmărit. Şi atunci se poate utiliza: fig. 1.........fig 103.
Exemplu:
Anexa 1. Structura adininstrativă a Transilvaniei în sec. XVIII (hartă realizată de Man
Ioan Eugen).

6. LEGEA PRIVIND DREPTURILE DE AUTOR ŞI DREPTURILE CONEXE

Sistemul legislativ din România s-a preocupat în ultimii 20 de ani de protecţia informaţiei
şi au fost elaborate o serie de ordonanţe de urgenţă şi legi în acest sens.
a. Legea nr. 8 din 1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe cu modificările
OG 123 din 2005.
b. Legea 329 din 2006 şi Legea 202 din 2010. În această ultimă lege informaţie privind
drepturile de autor este structurată astfel:
,, Partea a III-a Gestiunea şi apărarea drepturiler de autor şi a drepturiloe conexe:
Cap. I. Gestiunea drepturilor patrimoniului de autor şi a drepturilor conexe.
Cap. II. Oficiul Român pentru drepturile de autor.
Cap. III. Măsuri de protecţie, proceduri şi sancţiuni:
Secţiune 1- Măsuri tehnice de protecţie a informaţiei privind regimul drepturilor.
Secţiunea 2- Proceduri şi sancţiuni.
Cap. IV. Aplicarea legii. Dispoziţii tranzitorii şi finale. ”1.
Mai ofer câteva informaţii privind acest aspect legal privind apărarea dreptului de autor:

1
Legea 202 din 2010, extras.

9
 ,, Titularii drepturilor de autor recunoscute prin prezenta lege pot să furnizeze, în format
electronic, asociat unei opere sau oricărui alt obiect al protecţiei sau în contextul comunicării
publice a acestorta, informaţii privind regimul drepturilor”2.
Şi ,, Încălcarea drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege atrage răspunderea
civilă, conmtravenţională sau penală, după caz, potrivit legii. Dispoziţiile procedurale sunt
cele prevăzute în prezenta lege, care se completează cu cele de drept comun”3.
Secţiunea a 2-a Proceduri şi sancţiuni:
,, (1) Titularii dreptului, recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita
instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea încălcării
acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat”4.

7. PROGRAME CARE DEPISTEAZĂ PLAGIATUL

Acestea programe sunt în număr destul de mare, însă majoritatea dintre ele, pot fi
achiziţionate contracost.
Printre cele mai importante:

Software-uri considerate cele mai bune (Weber-Wulff, 2007);

Sistemul olandez Ephorus – este un sistem plătit, destul de scump dar folosit de
majoritatea universităților din țările nordice. (Ephorus, 2011)
Sistemul antiplagiat Ephorus ( sursa: https://www.ephorus.com/en/home)

 Sistemul suedez Urkund, http://www.urkund.com/int/en/

 Copyscape Premium, oferit de Google. Costă umai 5 cenți pentru o verificare.
http://www.copyscape.com/signup.php?pro=1
 Sistemul german PlagAware, http://www.plagaware.com/
 Copyscape free., versiune gratuită oferită de Google. Aici există o limitare privind
verificarea a 10 documente pe lună. Rezultatele sunt rapide și calitatea medie.
http://www.copyscape.com/
Viper, The antiplagiarism scanner, http://www.scanmyessay.com/
Viper este un software antiplagiat, gratuit care se descarcă de pe internet.

PROPUNERI PRIVIND REDACTAREA LUCRĂRILOR

Pentru a evita plagiatul ,,acţiune de a plagia, operă literară, artistică sau ştiinţifică a
altcuiva, însuşită (integral sau parţial) de cineva şi prezentată drept creaţie personală” 5 trebuie
respectate normele de redactare şi citare a surselor descrise mai sus.
Problema plagiatului este una de actualitate şi intens dezbătută în mediul academic.
Următoarele referinţe vor fi suficiente pentru ca studenţii să poată dobândi o tehnică de lucru
2
Ibidem, Cap. III, sect. I, art. 136/6.
3
Ibidem, Cap. III, sect. I, art. 138/ 7.
4
Ibidem, Sect. a 2-a, art. 139/1.
5
Dicţionarul limbii române pentru elevi, Editura Didactică şi pedagogică , Bucureşti, 1983, p. 620.

10
corectă:,, Există câteva reguli pentru evitarea plagiatului involuntar, valabile atât pentru
citarea tipografică, cât şi pentru citarea electronică:
1. să închidem între ghilimele orice text care aparţie altora;
2. să menţionăm numele, titlul lucrării, locul de apariţie, editura, anul, pagina;
3. să fim atenţă la distincţia dintre cunoştiinţele comune, care au intrat în patrimoniul
ştiinţei şi, informaţiile din sfera dreptului de proprietate intelectuală;
4. să reproducem cu cuvintele noastre ideile centrale ale unui text, menţionând corect
autorul şi opera care ne-a inspirit;
5. să prescurtăm textul original, exprimând într-o manieră proprie ideile de bază din
opera citată;
6. să învăţăm să luăm ,,noţiţe inteligente” nu copiind propoziţii şi fraze din prelegerile
profesorilor;
7. să ne obişnuim să lucrăm cu fişe de lectură în care să sintetizăm ideile autorilor, nu
doar să le reproducem între ghilimele”6;
Ca urmare a acestor precizări recomand ca înt-un text de 26-28 rânduri pe o pagină,
respectând spaţialitatea precizată mai sus, să nu se insereze mai mult de trei citate care să
întrunească 2-3 rânduri (cu trimiterile la subsolul paginii). Definirea unor termeni noi în
textul original al lucrării se realizează cu * şi se face trimitere la subsol. Aceşti termeni
reprezintă o altă informaţie decăt citatele din lucrări şi care vor fi notate cu cifre arabe (care
vor începe de la nota 1 la începutul lucrării şi se vor termina cu nota n+1 la finele lucrării şi
nu la finele fiecărui capitol din lucrare) şi dacă sunt mai mulţi ei se vor organiza într-un
glosar de termeni la finele lucrării (în organizare alfabetică de la A-Z) şi plasat înainte de
anexe.
Prezentarea, în formă orală a lucrărilor, va conţine şi unele citate din lucrările
bibliografice utilizate. Atunci se va formula ,, am deschis citatul” şi ,,am încheiat citatul”
astfel fiind respectate toate normele ştiinţifice.

6
Ghid pentru elaborarea lucrărilor de licenţă/disertaţie, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Socio-Politice,
Colectivul de Comunicare şi Relaţii Publice, Iaşi, 2010, pp. 8-9.

11
 BIBLIOGRAFIE

1. Chelcea, Septimiu et allii. Comunicarea nonverbală. Gesturile şi postura,

Bucureşti, Comunicare.ro, 2005
2. Eco, Umberto. Cum se face o teză de licenţă, Constanţa, Editura Pontica, 2000
3. Florescu Vasile. Retorica şi neoretorica. Geneză, evoluţie, perspective,
Bucureşti, Editura Academiei, 1973.
4. Fontanier, Pierre. Figurile limbajului, traducere şi prefaţă de Antonia
Constantinescu, Bucureşti, Univers, 1977.
5. Gruiţă, Gligor. Gramatica normativă, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1998
6. Quintilianus, Marcus Fabius. Arta Oratorică, Bucureşti, Minerva, 1974
7. Rad, Ilie. Cum se scrie un text ştiinţific, Iaşi, Polirom, 2008
8. Chelcea, Metodologia cercetării sociologice, Bucureşti, ed. Economică, 2001
9. Popescu, Sofia, Iliescu dragoş, Probleme actuale ale metodologiei juridice,
Bucureşti, ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1979
10. Răboacă, Gh., D., Ciucur, Metodologia cercetării ştiinţifice economice,
bucureşti: ed. Fundaţiei românia de mâine, 2004
11. Vlăsceanu, L., Metodologia cercetării sociale. Metode şi tehnici, Bucureşti,
ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1986
12. http://www.interculturel.org/wp-content/uploads/2015/03/GHID-ELABORARE-
LUCRARI-STIINTIFICE.pdf
13. http://revista.biblacad.ro/ghid-autori/

12
13