Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
4
4
Ca orice activitate umana, predarea este condusa de scopuri si obiective, urmarind finalitati
determinate.
Predarea este o activitate cu dubla functionalitate: de transmitere (de comunicare a unor cunostinte,
priceperi ori abilitati, deprinderi, modele comportamentale) si de invatare a altora (elevi, studenti
etc.). Predarea inseamna instruirea care formeaza. Ea este o activitate caracteristica scolii cuprinzand
relatia de munca dintre elevi si profesori. Predarea este necesara invatarii intrucat multe din
obiectivele educationale nu pot fi atinse fara virtutile predarii: prezentarea sistematica a
continutului, explicarea problemelor, a notiunilor etc., introducerea
suficienta in continuturile pe discipline ale cunoasterii, exemplificari sau ilustrari, aplicatii etc. Şansele
invatarii depind, in apreciabila masura de calitatea conditionarii ei de predare. În principal, ele depind
de producerea de catre predare a invatarii dar si de formarea de catre predare a atitudinii pozitive
fata de invatare.
Pe de alta parte, evolutia invatarii are valoarea unui criteriu de corectura ori de ameliorare a predarii.
În general vorbind, "progresele si regresele la nivelul uneia au consecinta asupra celeilalte". Dar, in
raportul predare invatare rolul conducator revine predarii si subiectului ei – profesorul sau
invatatorul. Predarea se confirma daca induce invatarea, daca determina elevilor integrarea cu actele
de invatare. Necesara invatarii, predarea trebuie sa fie si utila acesteia, adica sa fie conceputa si
organizata dupa nevoile si posibilitatile invatarii.
Cel putin trei elemente definesc, cu deosebire, calitatea predarii: metodele, strategiile si stilul.
Metode de predare. Una dintre caracteristicile fundamentale ale predarii in scoala este de ordin
metodologic; a preda inseamna a face metodic, pe o cale stiintifica, elaborata psihopedagogic.
Diferente de ordin metodic sunt intre predare – invatare, pe de o parte, si evaluare, pe de alta parte.
Cele mai comune sunt metodele predarii si invatarii. Adesea se releva ca aceleasi metode folosesc
profesorului pentru a preda si a invata pe altii, pentru a-i instrui, dar si elevilor pentru a invata.
Elaborarea predarii este sarcina profesorului. Elaborarea metodologica a predarii are prioritar de
rezolvat probleme care tin de succesul predarii. Una dintre ele este de a de descoperi calea potrivita
trecerii de la nivelul de pregatire al profesorului la cel al elevului. In al doilea rand, elaborarea
metodologica a predarii este in functie de continutul de predat. In al treilea rand, metodele, in
variante complexe si diversificate, contribuie la convertirea predarii in invatare, ele adaptand
predarea la particularitatile individuale. Si in acest sens, se desprinde ca profesorul lucreaza nu cu o
metoda ci cu "metode" ori "procedee" de predare, modalitati care impun organizarea si desfasurarea
predarii in situatiile clasei si ale elevilor in parte. Metodele solicita efortul elevilor intr-o evolutie care
sa-i ridice si apropie dupa metodele proiectate pe baza unor valori comune. Metodele predarii nu
trebuie sa fie conformiste, sa accepte elevul asa cum este, ele trebuie sa instituie cote mereu
superioare de exigente.
Strategii de predare
Din punctul de vedere al sensului predarii, strategiile presupun definirea scopurilor si a obiectivelor
predarii cu deschideri pentru a asigura, in orice situatie a predarii, operationalizarea obiectivelor. Din
punctul de vedere al continutului, strategiile predarii cer elaborarea continuturilor in termeni de
categorii ale cunoasterii, de imagini caracteristice, de principii si legi, teorii, teoreme, axiome etc.
Strategiile predarii includ si optiuni metodologice, alegeri privind formele adecvate ale predarii etc.
Este preferabil ca la elaborarea strategiilor predarii, sa fie antrenati si unii elevi. Acestia trebuie sa
inteleaga si sa deprinda ca deciziile de ordin strategic ajuta la rezolvarea problemelor teoretice si
practeci ale instruirii. Strategiile predarii impun comutari flexibile intre actiunile profesorului si cele
ale elevului, intre modurile de organizare frontala, de grup si individuala, combinatorica metodelor si
mijloacelor.
Stilul de predare
Ca orice stil personal, stilul de predare al profesorului asigura un caracter personal al predarii,
orienteaza predarea prin trasaturi permanente, are valoare metodologica, operationala pentru
situatiile problematice ale predarii – invatarii. Stilul imprima pecetea personalitatii in rezolvarea
problemelor, in orientarea evolutiilor.
În functie de axarea activitatilor didactice fie pe rolul „dominant al profesorului“, fie pe activitatile
grupului distingem:
- stilul definit prin „laissez-faire“ exprima un educator care se remarca prin „roluri“ pasive, prin
indiferenta ori minimalizarea fenomenelor semnificative in procesul instruirii; accepta deciziile
elevilor; el considera ca intotdeauna este suficient ce preda, cat preda si cum preda, fiind sigur ca
elevii inteleg, acordandu-le insa ajutor la cererea lor; au un minimum de initiativa in cea priveste
formularea unor sugestii.
Efectele celor trei stiluri difera: multe comportamente de invatare mecaniciste, de tip executorii
disponibilitati spre agresivitate si rabufniri (- 1); (- 2) ofera rezultate mult mai aceptabile din punct de
vedere social, dar produce si rezultate superioare pe plan didactic. Nu este insa concludent pentru
toate situatiile. Conducerea democratica poate furniza mentalitatea de participare voluntara,
constiinta caracterului facultativ al sarcinilor invatarii; stilul „laissez-faire“ este cel mai deficitar:
nivelul scazut al aspiratiilor si exigentelor pedagogice ale predarii, lasarea procesului didactic sa
mearga de la sine nu poate avea decat rezultate slabe in invatare si in conduita.
Cunoscand diverse modele ale predarii educatorul poate utiliza numeroase posibilitati de optimizare
a predarii si invatarii.
analiza sarcinii;
- in cazul acestui model, predarea se reprezinta ca un sistem de sarcini si actiuni orientate diferentiat
spre elevi pentru a le favoriza invatarea;
- sistemul cuprinde:
- modelul functioneaza prin operatiile gandirii, acestea fiind prezentate pe baza conceptiei lui
Guilford:
proces cognitiv-memorie;
gandirea convergenta;
gandirea divergenta;
V. Modelul Taba
- porneste de la procesele logice implicate de activitatea elevilor si foloseste trei tipuri de sarcini
cognitive realizabile de catre elevi, adecvate obiectivelor predarii: formarea conceptelor,
generalizarea si inferarea prin interpretarea datelor, aplicarea principiilor si faptelor cunoscute
pentru a explica si prezice noi fenomene.
Exista si modele:
- structurarea;
- solicitarea;
- raspunsul;
- reactia.
b. semnificatia de continut
c. semnificatia de continut logic:
- procesul analitic:
• definirea;
• interpretarea.
- procesul empiric:
• enuntarea de fapt;
• explicarea.
- procesul evaluativ:
• exprimarea de opinii;
• justificarea.
d. semnificatia instructionala:
- lectia;
- materialul;
- persoana;
- procedeul;
- formularea;
- procesul logic;
- actiunea generala;
- actiunea vocala;
- actiunea fizica;
- actiunea cognitiva;
- actiunea afectiva;
- mecanismul limbii.
e. semnificatia instructiv-logica:
- procesul analitic:
• definirea;
• interpretarea.
- valenta (placut-neplacut);
- forta (puternic-slab);
- activitatea (activ-pasiv).
Eficienta procesului de invatamant este influentata de mai multi factori-stilul de predare si atitudinea
(reactia) elevilor fata de stilul folosit.
Pentru a determina eficacitatea predatului, ca forma de comunicare didactica, o putem raporta la
trei modele mai importante:
Modelul comunicarii multidirectionale (cel mai bun)-la acest stil de comunicare profesorul va
ajunge treptat, in functie de maturitatea intelectuala a elevilor si de pregatirea lor pentru
cercetare si dialog, creind in acelasi timp o relatie de simpatie, de respect si incredere intre el
si elevi, pe de o parte, si intre elevi, pe de alta parte.
Nu este suficient sa stii ce sa comunici si nici sa cunosti bine elevii. Un profesor bun se caracterizeaza
prin simpatii, capacitatea de a sesiza si intelege nevoile si problemele elevilor, de a se identifica cu ei,
adaptandu-si comportarea didactica si afectiva la nevoile lor. Pentru a crea relatia de simpatie
autentica intre el si elevi, profesorului ii sunt necesare unele calitati: interesul fata de copii si dorinta
de a-i ajuta sa se pregateasca pentru viata, pasiunea pentru meserie, echilibru sufletesc, sinceritate,
competenta profesionala si o conceptie pedagogica moderna.