Procese de interfata intre biomateriale si tesuturi

Discuri intervertebrale
Biomateriale si strategii
 Consideraţii anatomo-functionale

Coloana vertebrala este constituită din 24 vertebre mobile (5 lombare, 12 toracale şi

7 cervicale) legate între ele prin articulaţii care îi asigură mobilitatea, susţinerea corpului şi
protecţia măduvei spinării.Elementul principal care asigură articularea corpilor vertebrali
între ei este discul intervertebral, acesta are o structură compozită, alcătuitdintr-o parte
centrală cartilaginoasă numită nucleu pulpos şi o parte periferică, formată din fibre
cartilaginoase, concentrice care constituie nucleu fibros

fig. 1 - Schema anatomică a articulaiei coloanei spinării

Datorită solicitării fiziologice la care este supusă coloana spinală şi respectiv

discurile intervertebrale, conţinutul de nucleu pulpos poatesă scadă, eforturile
suplimentare în acest caz vor fi preluate de cătreinelul fibros. Suprasolicitarea acestuia în
asemenea situaţii, poategenera fisuri în peretele inelului, care poate conduce la pierderea înexterior
a nucleului pulpos (proces numit hernierea discului), cu efectecare determină apariţia
durerii şi formarea unor afecţiuni neurologice ca pareza, plegia, etc.

Proteza de disc intervertebral

Tehnica protezării discului intervertebral urmăreşte refacereastructurii naturale a

discului şi asigurarea unei durate de utilizare aimplantului de cel puţin 40 ani, şi se poate realiza în
două variante prin:

1. înlocuirea totală a discului degenerat

2. înlocuirea numai a nucleului pulpos.

Cerinţele principale impuse protezei de disc intervertebral sereferă la următoarele

aspecte esenţiale:

 materialele utilizate să aibă proprietăţi de biocompatibilitate,durabilitate şi

caracteristici mecanice corespunzătoare
 designul protezei să asigure dinamica naturală a discului
 biocompatibilitatea între diversele materiale utilizate
 fixarea cât mai bună a implantului cu vertebrele învecinatesănătoase.

În evoluţia conceptului şi designului protezei de discintervertebral a fost utilizată o largă

varietate de soluţii bazate peconcepte fiziologice şi mecanice; unele din aceste soluţii
sunt prezentate în fig. 6.69 şi constau în principiu din:

 sisteme articulate tip balama (fig. 2a);

 suprafeţe de alunecare cu fricţiune redusă (fig. 2b);
 sisteme tip cameră cu lichid (fig. 2c);
 discuri din cauciuc sau polimeri (fig. 2d), etc.

a) b) c) d)
 fig. 2 - ariante constructive ale protezei de disc intervertebral

Proteze de disc din materiale metalice

Studiile făcute în domeniul protezei de disc intervertebral(Hellier şi Hedman) au

scos în evidenţă faptul că materialele utilizate în producerea protezei de disc trebuie să se
caracterizeze printr-o înaltărezistenţă la oboseală dinamică, echivalentă cu o durată de
utilizare de40 ani, ceea ce ar corespunde la 10^7 cicluri de extensie-flexie.
Metalele şi mai ales materialele compozite cu matrice metalică,care satisfac şi
restul de condiţii pentru a fi utilizate în protezare, corespund unor asemenea solicitări.
Materialele metalice utilizate în proteza de disc sunt cele cunoscute în general ca
biocompatibile şianume aliajele Co-Cr, titanul şi aliajele de titan.
Astfel, proteza tip Hedman (fig. 3) constă din două plăcimetalice unite printr-o
balama. Între plăci se găsesc dispuse două arcuridin aliaje de titan, care furnizează o
elasticitate corespunzătoareasigurării mobilităţii anatomice a coloanei.

fig. 3- Vedere asupra protezei de disc tip Hedman

Plăcile metalice se fixează de ţesutul vertebrelor învecinate prin patru perechi de

pinteni şi două urechi tip placă, fixate prin şuruburi.Dezavantajul principal al protezei
Hedman constă în distrugereaţesutului fibros în zona arcurilor. Plăcile metalice se
procesează prin operaţii de matriţare la cald,din table laminate din aliaje de titan (Ti6Al4V),
în cadrul matriţării serealizează şi pintenii de fixare.Urechile şi balamaua sunt aplicate prin
sudură, în atmosferă deargon, care la rândul lor sunt realizate prin ambutisare la rece
dinacelaşi aliaj.Arcurile sunt executate din sârmă de aliaj de titan cu structura fiind supuse
tratamentului de călire pentru a le asigura elasticitateanecesară.

Proteze de disc realizate din combinaţii de materialemetalice i nemetalice

O astfel de proteză perfecţionată tip CHARITE III este produsăde compania

Waldemar Link ± lider european în proteze articulare. Proteza este constituită din două
plăci concave din aliaj Co-Cr-Mo, matriţate la cald din tablă laminată, plăcile au pe
suprafaţa exterioară pinteni de fixare în ţesutul osos adiacent. Între plăcile metalice se
aflăun disc din polietilenă de mare densitate, care este ajustat perfect cu spaţiul concav
interior al plăcilor metalice (fig. 4).
 fig. 4- Vedere de ansamblu a protezei Charite III

O variantă de ultimă generaţie a acestei proteze de disc constă înacoperirea

suprafeţelor metalice exterioare cu un strat submilimetric dehidroxiapatită care
îmbunătăţeşte fixarea şi dezvoltarea celulelor osoase pe suprafaţa implantului. Depunerea
stratului de HA se poate face prinsinterizare sau prin procedeul sol-gel.O asemenea
proteză de disc (fig. 6.72.) la care plăcile metalicesunt confecţionate din aliaj Co-Cr-Mo
prin matriţare la cald, cusuprafaţa interioară concavă, iar cea exterioară uşor convexă,
asigurăfixarea mai bună de vertebrele adiacente. Pe suprafaţa exterioară se aflădispuşi 6
pinteni precum şi acoperirea cu un strat de HA, elemente care permit o ancorare puternică
la ţesutul osos vecin.Discul central polimeric are formă biconvexă şi margini planecu guler,
asigură o fixare bună între suprafeţele interne, concave ale plăcilor metalice .Proteza
Charite III perfecţionată asigură executarea de mişcăriarticulare fără restricţii, prevenind
ejecţia printre plăcuţele metalice.Prin studii şi experimentări biomecanice au fost testate
caracteristicilede rezistenţă la solicitări dinamice ale protezei, confirmându-secaracteristici
superioare de comportare.
Ca şi în cazul altor tipuri de proteze, şi proteza de discintervertebral este
susceptibilă la îmbunătăţiri funcţionale, mai ales prin prisma utilizării de materiale mai
performante (compozite) şi un design mai adecvat.

Discurile spinale crescute din celule

 Cercetătorii Universității Cornell au creat, prin intermediul bioingineriei, discuri
intervertebrale sintetice și le-au implantat în șoareci. Implanturile s-au dovedit la fel de
eficiente ca efect de amortizare precum discurile autentice, chiar îmbunătățindu-se cu vârsta
prin creșterea de noi celule și aderând la vertebrele învecinate.
Cercetarea cu pricina i-ar putea ajuta, într-o zi, pe oamenii cu dureri ale spatelui, produse de
afecțiuni degenerative ale discurilor, cum ar fi cele lombare și cervicale, să își amelioreze
esențial starea de sănătate.
În orice șiră a spinării discurile intervertebrale funcționează ca niște tampoane între fiecare
două vertebre. Atunci când aceste discuri se depreciază sau se fracturează, ca urmare a îmbătrânirii
sau a leziunilor, pot genera multă durere, necesitând adesea medicație și fizioterapie. În cele mai
extreme cazuri, chirugii înlătură uneori disc(urile) bolnav(e) și sudează între ele vertebrele astfel
descoperite, ceea ce rigidizează sever spatele pacientului.
În ultimii ani, chirurgii au început să le ofere celor cu probleme ale spatelui și artroplastie de
disc intervertebral, care implică înlocuirea discurilor degenerate cu replici din plastic, sau din metal.
Problema inerentă a acestei proceduri este aceea că discurile artificiale se strică și ele în timp.
Totuși, discurile artificiale organice ar putea să fie scutite de această problemă.
În studiul de față, cercetătorii conduși de bioinginerul Lawrence Bonassar au proiectat
tampoane discoidale artificiale din colagen, pe care le-au injectat cu un gel denumit alginat. Au
adăugat apoi celule extrase din discuri intervertebrale recoltate de la oi și le-au lăsat să crească peste
tampoane.
Cercetătorii au folosit celule ovine în locul unora de șoareci deoarece discurile de oaie sunt
mult mai mari și i-au permis echipei să execute mai multe implanturi dintr-un singur set,
reducând astfel variabilitatea studiului, potrivit lui Bonassar.
Biologii au implantat bio-discurile în coloanele vertebrale ale unor șoareci imuno-deficienți chiar în
regiunea de sub coadă. După șase luni, oamenii de știință au descoperit că discurile implantate nu
prezentau semne de uzură. Mai mult, celulele implantate au început să se înmulțească înspre
restul vertebrelor șoarecilor, întocmai ca în cazul unor discuri normale.
Conceptul mai are până să devină aplicabil subiecților umani. O importantă provocare în sensul
transplantului uman va fi descoperirea unor mijloace de prevenire a respingerii noilor discuri de
către sistemul imunitar. Totuși, cum discurile spinale nu sunt vascularizate, nu au globule albe
care să atace corpurile străine, fiind, deci, destul de puțin probabilă o asemenea respingere.
Doctorul Douglas Orr, implicat în proiect, mai scoate totuși în evidență și faptul că șirele șoarecilor
nu susțin greutatea în același mod în care o fac vertebrele umane, lăsând în picioare întrebarea
dacă discurile artificiale organice vor fi pe măsura nevoilor omenești.
Sursa- http://news.sciencemag.org