ARTROZE

Artroza este o afecţiune care face parte din grupul reumatismelor degenerative. Ea este una
dintre cele mai frecvente afecţiuni cronice şi, totodată, cea mai frecventă afecţiune a aparatului
locomotor.
Frecvenţa artrozelor creşte cu varsta. După virsta de 35 ani, circa 50% din populaţie prezintă
leziuni artrozice, iar după varsta de 55 ani, peste 80% din populaţie.
Artroza este răspindită mai ales in zona temperată şi apare la ambele sexe, cu o uşoară predominanţă la
sexul feminin.
Artrozele(reumatism degenerativ, osteoartrita sau artrite deformante) se caracterizează
morfopatologic prin leziuni regresive degenerative ale cartilajului hialin articular, cu interesarea osului
subcondral, sinovialei şi ţesuturilor moi. Din punct de vedere clinic se manifestă prin dureri, deformări
şi limitarea mişcărilor articulaţiilor respective.
Artrozele afectează articulaţiile mobile (diartroze) şi pot fi mono- sau poliarticulare.
Uzura cartilajului duce la dezgolirea osului subiacent, care devine sediul unui proces de
scleroză. Această condensare osoasă este mai evidentă in punctele de solicitare mecanică
maximă; in zonele nesolicitate apare osteoporoza.
In cursul procesului artrozic suprafaţa articulară devine progresiv deformată şi
neomogenă, fapt ce expune ţesutul sinovial la lezări mecanice urmate de fibroză şi hialinizare
progresivă, ce are ca efect scăderea vascularizaţiei sinovialei.
In artroza cotului constatăm:
・ Leziuni cartilaginoase: cartilagiul işi pierde luciul caracteristic, se descuamează, prezintă
fisuri şi ulceraţii profunde. El devine neregulat şi nu mai asigură alunecarea suprafeţelor
articulare.
・ Leziuni osoase: proliferări osteofitice la periferia suprafeţei articulare, osteoscleroză
subcondrală.
・ Leziuni ale sinovialei: vascularizaţie redusă şi fibrozare.
Apar astfel deformări articulare care duc la tracţiuni şi solicitări excesive ale capsulei şi
ligamentelor articulare, care se fibrozează compromiţind şi mai mult funcţia articulară.

COXARTROZA
Articulaţia şoldului sau articulaţia coxofemurală face parte din articulaţiile portante,
fiind foarte importantă atât în statică, cât şi în mers. Majoritatea afecţiunilor localizate la
nivelul articulaţiei coxofemurale, având caracter invalidant major trebuie tratate cu mare
responsabilitate. De asemenea, menţinerea unei amplitudini de mişcare şi stabilităţi
convenabile, în poziţie funcţională trebuie să constituie o preocupare permanentă în cadrul
programelor de kinetoprofilaxie a decondiţionării fizice.

Coxartroza - numita si artroza coxo-femurala sau artroza soldului,

reprezinta localizarea reumatismului cronic degenerativ la nivelul articulatiei
coxofemurale (soldului).
 "Coxartroza este o suferinta a soldului care rezulta datorita ruperii
echilibrului intre mecanismele de solicitare exercitate asupra soldului si capacitatea
de rezistenta la efort a tesutului cartilaginos si osos" (Pawels, 1959). Aceasta
definitie pune in evidenta pe de-o parte factorul mecanic, care in conditii de
supraincarcare duce la modificarea arhitecturala si la degenerare si distrugere, iar pe
de alta parete tesutul cartilaginos se poate deteriora degenerativ fara a gasi o cauza
evidenta (idiopatic) sau se dezvolta secundar pe fondul unei malformatii congenitale,
a unei afectari inflamatorii, metabolice, infectioase.
Etiopatogenia coxartrozei

Studii privind etiologia coxartrozei au aratat o frecventa de 40%

coxartroze primitive si cca. 60% coxartroze secundare (dintre care cca. 35-40% sunt
displazii, subluxatii sau luxatii congenitale, iar restul sunt de origine traumatica sau
prin displazii in perioada de crestere).
Exista doua formele de coxartroza mai frecvent întalnite, si anume:
a) senila, numita si ,,morbus coxae senilis”, datorita involutiei senescente a
articulatiei, dar la care întâlnim si alti factori, mai frecvent metabolici (obezitate,
diabet) sau profesionali (ortostatism prelungit) etc;
b) forma traumatica, care este explicata fie printr-un traumatism major (fractura de
sold etc.) – si mai putin prin actiunea unor microtraumatisme, fie prin unele anomalii
congenitale preexistente – luxatii sau subluxatii congenitale, coxa plana, coxa vara,
coxa valga.
Cartilajul articular joaca un rol fundamental în buna functionare a
articulatiei, caci el :
- amortizeaza presiunile exercitate asupra articulatiei (compresibilitatea);
- in structura sa condroplastele ocupate apoi de condrocite joaca rolul unor pneuri
(elasticitatea).
Coxartroza presupune modificari ale cartilajului (distrofie, eroziune),
modificari de forma (prin turtire), modificari de structura (chiste si scleroza). Se
asociaza cu formarea de osteofite si fibrozarea capsulei, dar si scaderea cantitativa a
lichidului sinovial ceea ce duce la o scadere a lubrifierii. Toate aceste modificari
determina alterari profunde ale capului femural si ale cotilului, care nu mai au o
captare articulara, din aceasta cauza urmând distrugerea cartilajului articular si, în
ultima instanta, deteriorarea articulara, cu rezultat imediat în cele doua functii
principale ale articulatiei soldului: stabilitatea si mobilitatea.

Modificările articulare - diminuarea grosimii cartilajului şi a spaţiului intra-

articular - pot antrena o modificare a poziţiei articulaţiei şi deformări ale acesteia.
Apoi osul adoptă poziţii ne-fiziologice, biomecanica articulaţiei se modifică, muşchii şi
tendoanele sunt supuse unei supra-solicitări diferite => dureri, redori şi dezechilibre
musculare.
Deci, artroza este caracterizată prin 3 leziuni anatomice :
- lezarea cartilajului articular care se fisurează, apar ulceraţii (găuri în cartilaj) putând
ajunge până la os, lăsându-l descoperit.
- leziunea osului însuşi care se decalcifiază în zonele “decoaptare” articulară
(osteoporoză) şi se condensează în zonele de pensare articulara ( la nivelul zonelor de
presiune instalându-se osteoscleroza sub-condrala).
- formarea la marginea articulaţiei a micilor excrescenţe osoase denumite osteofite (sau
ciocuri de papagal, după forma lor radiologică).
Pe lângă modificările articulare menţionate, pot apărea şi inflamaţii cauzate de
fragmentele de cartilaj desprinse şi mobilizate în spaţiul intra-articular. Acestea determin ă o
stimulare a secreţiei de lichid sinovial şi umflarea articulaţiei.

Clasificare:
1. Coxartroze primitive (primara, esentiala sau indiopatica) evolueaza în absenta
unei cauze decelabile, încadrându-se într-un proces artrozic degenerativ general,
localizat la articulatia soldului concomitent cu alte localizari articulare. Ea reprezinta
45% din cazurile de coxartroza si practic nu atrage dupa sine deficite functionale
sesizabile de pacient, lasa o mobilitate peste unghiurile utile ale soldului, iar
radiografia nu arata distructii sau pensari importante ale spatiului articular.
2. Coxartroze secundare (55% din cazuri) se dezvolta pe fondul unei cauze locale
preexistente care modifica anatomia articulara, afecteaza circulatia capului femural
sau creaza distrectii locale. Aceste coxartroze sunt de obicei unilaterale iar când sunt
bilaterale nu au simetrie perfecta în aspectul radiologic, sau în simptomatologie
clinica.
 cu alterarea mecanicii articulare (modificari congenitale, modificari dobândite
ale articulatiei soldului); 
 fara alterarea mecanicii articulare (coxite infectioase, coxite reumatismale,
sinovite).
Coxartroza secundară apare:
- în urma malformaţiilor congenitale (displazie = articulaţie profundă, cap femural mic
şi deformat; termen ce desemnează o tulburare de dezvoltare; sau subluxaţia
şoldului) sau dobândite (coxa plana, coxa magna, protuzie acetabulară);
- post-traumatic ( suprapunerea pe acetabulum sau osteo-necroza post - traumatică
a capului femural, fracturile de col femural sau de cotil;
- în urma anumitor coxite şi afecţiuni diverse (hemofilii, artropatii de origine
metabolică sau nervoasă);
- în urma unei osteonecroze aseptice;

1. Protuzia capului femural 2. Coxa plana (şold plan)

Simptomatologia si diagnosticul coxartrozei

Istoricul bolii
Durerea apare insidios ca o fatigabilitate cu intensitate crescândă. Durerea
este de tip mecanic, este agravată de mers, de sprijin prelungit, de oboseală si este
calmată de repaus. Rar unii bolnavi au dureri nocturne. Impotenta functională este de
intensitate variabilă, la inceput fatigabilitate precoce la alergare sau la urcatul
scărilor, apoi ca o jenă ce-l împiedica să-și lege șireturile pantofilor, să- și încrucișeze
picioarele, șchiopătarea apărând in general dupa 2-5 ani de evolutie.
REDOAREA

Redoarea şi poziţia vicioasă instalate la nivelul şoldului au ecou asupra

segmentelor articulare supra şi subiacente şoldului. Astfel în lanţul cinematic al
membrului inferior se dezvoltă concomitent şi progresiv afectări la nivelul coloanei
lombo-sacrate.

Alte simptome: cracmente la mobilizarea articulatiei, reducerea mobilitatii articulare,

reducerea extensiei, a rotatiei interne, abductiei, pozitie vicioasa (flexie, adductie,
rotatie externa), semnul Patrik (maleola-genunchi), semnul pantofului Duvernay
(încaltare pe la spate), diferenta de lungime a membrelor.
SEMNE RADIOLOGICE: examenul radiologie este foarte edificator pentru
coxartroza. Se observa cum procesul de deteriorare articulara începe la cei doi poli
ai articulatiei coxo-femurale – superior si inferior – care sunt si zonele de solicitare
maxima – si fundul cotilului. Se vor observa osteofitoza, osteoporoza uneori geodica
si osteoscleroza cu îngrosarea sprâncenei cotiloide si subtierea liniei interarticulare.

Semnele radiologice caracteristice sunt cele de osteofitoză (ciocurile), de micşorare

a spaţiului interarticular şi apariţia cavităţilor patologice intra-articulare şi a
condensărilor osoase.
– Evolutia bolii - complicatii
Coxartroza, odata instalata, are un caracter progresiv. Duce la
deformarea bazinului, scurtarea membrului inferior, alterarea si a celeilalte articulatii
coxo-femurale prin suprasolicitare, la împiedicarea mersului si imobilizarea
individului. Dintre toate artrozele, ea are caracterul cel mai ireversibil si cel mai
invalidant, de unde si prognosticul rezervat. 
Evoluţia este lentă, progresivă cu impotenţa funcţională ce se
accentuează în timp determinând invaliditatea după 7-15 ani de evoluţie. Datorită
intensificării durerii se reduce progresiv perimetrul de mers, poate apare hipotrofie
musculară, bolnavul resimţind necesitatea sprijinului în baston. De cele mai multe ori
coxartroza intitial unilaterală devine bilaterală prin suprasolicitare excesivă a
coxofemuralei opuse .
STADIALIZARE clinico-evolutivă a coxartrozei descrie trei stadii evolutive:
· stadiul iniţial – prezintă dureri intermitente, cu caracter mecanic, accentuate
la ortostatism şi mers prelungit, uneori mersul este uşor modificat, se reduce
moderat aria de mers;
 · stadiul mediu evolutiv - dureri cvasipermanente, redoare articulară cu
reducerea moderată a unghiurilor funcţionale coxo-femurale (pentru mersul pe
teren plat este nevoie de 400– 600 flexie, pentru urcatul-coborâtul scărilor 800 –
1000 flexie), dezvoltarea unor atitudini vicioase (încă posibil de corectat,
depinzând de etiologia coxartrozei) şi apariţia ruperii balanţei echilibrului între
agonişti şi antagonişti;
· stadiul final - dureri de tip hiperalgic şi modificări funcţionale severe
caracterizate de prezenţa unor poziţii vicioase ireductibile, limitarea marcată a
mobilităţii cu tendinţă la anchioză, hipotrofii şi contracturi musculare importante.
Profilaxia coxartrozei

Profilaxia constă în aplicarea procedeelor necesare împiedicării apariţiei unei

boli sau cel puţin a limitării leziunilor pe care aceasta le produce.
Prevenţia primară are ca scop împiedicarea instaurării bolii prin corectarea factorilor
predispozanţi şi selecţia atitudinilor lucrative.
Prevenţia secundară are ca scop împiedicarea, atenuarea sau încetinirea alterărilor
conexe cu evoluţia bolii prin diagnostic precoce şi tratament adecvat.
Prevenţia terţiară are ca scop împiedicarea invalizării complete în favoarea unei
diminuări funcţionale de lungă durată, prin reabilitare.
Investigarea precoce (inclusiv radiologică) şi corectarea dismorfismelor
şoldului prin intervenţii chirurgicale cu valoare preventivă sunt de mare importanţă în
prevenirea coxartrozei.
Diagnosticul precoce este un important mijloc de prevenţie secundară
întrucât adoptarea tuturor mijloacelor terapeutice este în măsură, în marea majoritate
a cazurilor, să împiedice sau cel puţin să încetinească evoluţia leziunilor articulare.

Tratamentul coxartrozei
Tratamentul medicamentos
Remediile terapeutice utile în tratamentul artrozei sunt de natura diversa; în general
cele mai bune rezultate se obtin cu o abordare „integrata” ce tine cont de diversele
posibilitati de interventie. 

TRATAMENTUL SIMPTOMATIC - Scopul tratamentului este calmarea durerii,

reducerea inflamaţiei – astfel menţinerea calităţii vieţii.
Analgezice – la adresarea primară
- preparatele analgezice neopioide (Paracetamol/ Acetaminofen);
- preparate opioide slabe (Codeină, Tramadol).
• AINS
Tratamentul igienico-dietetic
In principiu coxartroza este o boala incurabila, in sensul ca odata declansata
ea are o evolutie lent progresiva indiferent de tratamentele urmate. Totusi exista o
serie de masuri care pot ameliora situatia: 
Măsuri igienice si dietetice: 
· scaderea duratei activităţilor solicitante (ridicarea greutăţilor, ortostatismul si
mersul prelungit, mersul pe teren accidentat);
· adoptarea unor posturi mai puţin nocive, 
· tratarea tulburărilor vasculare si endocrine,
· utilizarea încălţămintei convenabile.
1.Evita surmenajul articular => Schimbarea modului de viata
2.Mentinerea mobilitatii
-CFM-bicileta, ergo-innot
-ortostatism / pauze
-mersul / bicicleta
-scarile
-greutatile
-obezitatea (sprigin monopodal = 4 x G)
-Baston!!!

Tratamentul chirurgical
Medicul de profil terapeutic trebuie să memoreze faptul, că fiecare pacient
cu coxartroza trebuie să fie consultat de ortoped, indiferent de stadiul de afectare,
pentru a hotări impreună tactica de tratament in continuare.
Tratamentul chirurgical in coxartroza poate varia de la metode putin-invazive
(artroscopia), pină la protezarea totală a articulatiei (endoprotezare) – cea mai
radicală metodă de tratament in prezent.
TRATAMENTUL BALNEO-FIZIO-KINETOTERAPEUTIC
Coxartroza poate evolua in 3 stadii :
· coxartroza debutanta (D) – apare o mica durere la mers si ortostatism prelungit,
semnele radiologice si clinice sunt de mica importanta.
· coxartroza evoluata (E) – durere crescuta si chiar persistenta, apare limitarea
amplitudinilor de miscare si pozitiile vicioase.
· coxartroza finala (F) – dureri vii, impotenta functionala marcata si atitudini
vicioase ireductibile.
Tratamentul balneo-fizio-kineto se efectueaza in functie de aceste 3 stadii si
urmareste 4 obiective principale:
- ameliorarea durerii
- ameliorarea fortei musculare si cresterea stabilitatii soldului
- cresterea mobilitatii articulare a soldului
- controlul si reeducarea mersului
Stabilirea tratamentului balneo-fizio-kineto se face in functie de stadiul clinico-
anatomo- functional al bolii.
Masaj:

efect favorabil asupra stimularii proprioceptiei, de imbunatatire a vascularizatiei si efect biotrofic

tisular local

manevrele de petrisaj ca si cele de intindere trebuie executate lent si ritmic pe fata anterioara,
posterioara a coapsei, cat si la musculatura gambei

masajul larg, de la varful piciorului pana la radacina coapsei, cu viza circulatorie trebuie intrerupt de
manevre de tip frictiuni, vibratii, petrisaj, efectuate pe zonele de insertie tendinoasa si ligamentara

tehnica masajului transversal va fi utilizata predilect pentru structurile ligamentare dureroase

sedinta de masaj se incheie prin intinderi globale ale membrului inferior (efect sedativ)