SOCIETATE CIVILA SI DEMOCRATIZARE

1. Definirea conceptului de societate civila. O definitie reuseste, cu greu, sa

surprinda, in mod satisfacator, continutul unui concept, mai cu seama daca acesta nu e
suficient de elaborat. Totusi, pentru a facilita intelegerea obiectului temei de fata, nu putem
evita o incercare de definitie. Ea este, de fapt, o sinteza a ideilor mentionate anterior. Astfel,
se poate afirma ca societatea civila este o sfera (un spatiu, domeniu) a vietii sociale,
reglementata de o anumita ordine legala (un set de reguli, cutume), dar "autonoma" in raport
cu statul, in care se manifesta spontan initiativa voluntara a indivizilor si grupurilor umane,
intr-o diversitate de forme de organizare/asociere (economice, profesionale, politice, civice,
culturale, educative, religioase, informationale, etc.) cu scopul satisfacerii intereselor,
aspiratiilor private si de grup.

2. Contributia lui G.W.F. Hegel la fundamentarea conceptului de societate civila.

Sub raport conceptual, de abia o data lucrarea lui Hegel, Prelegeri de filosofie a dreptului
(1821), se foloseste termenul de societate civila. Sub influenta lui Adam Ferguson, Hegel a
inlocuit termenul de "civilizat" prin "civil", cu sensul determinat al acelei societati care se
opune societatii "primitive".

In Prelegeri de filosofie a dreptului, Hegel a abordat, in mod remarcabil, cateva

probleme de maxima importanta pentru statutul societatii civile.

a) Prima dintre acestea se refera la temporalitatea societatii civile. Spre deosebire de

cei care concepeau societatea civila ca pe o conditie "naturala" a libertatii umane, Hegel a
inteles societatea civila (bûrgherliche Gesellschaft) ca sfera produsa istoric a vietii morale,
care cuprinde economia, clasele sociale, corporatiile si institutiile de administrare a bunastarii
(Polizei) si dreptului civil. Necesitatile sociale arata clar ca societatea civila nu este un
substrat, un dat anterior si invariabil al vietii, care exista in afara spatiului si timpului, ci, din
contra, produsul, rezultatul unui proces lung si complex de transformari istorice: "Crearea
societatii civile este produsul lumii moderne".

b) O a doua problema importanta este realizarea unei diferentieri nu doar semantice, ci

si conceptuale intre stat si societatea civila, prin delimitarea relativ neta a celor doua sfere ale
societatii. Astfel, societatea civila se situeaza intre familia traditionala (confruntata cu un
proces de slabire a solidaritatii) si stat (conceput ca nivel superior de dezvoltare): "Societatea
civila este diferenta care intervine intre familie si stat, desi desavarsirea ei este mai tarzie
decat aceea a statului, caci fiind diferente, ea presupune mai intai statul, pe care, pentru ca
sa subziste, ea trebuie sa-l aiba in fata ei drept ceva de sine statator. Creatia societatii civile
apartine, de altfel, lumii moderne, care abia recunoaste tuturor determinatiilor Ideii
indreptatirea lor. Cand statul este reprezentat ca o unitate ce se duce la viata in comun, prin
aceasta se are in vedere numai determinatia proprie societatii civile".

In viziunea hegeliana, societatea civila este suma indivizilor si independenta de stat. In

cadrul ei, individul este animat de scopul egoist al satisfacerii intereselor personale, sens in
care este nevoit sa intre in interdependenta cu ceilalti. Deosebirea esentiala intre societatea
civila si stat consta in aceea ca, in societatea civila, individul reprezinta singurul scop pentru
sine, astfel incat finalitatea sa este una particulara, in timp ce, in stat, scopul individului este
statul, iar finalitatea sa este una universala. Urmarind realizarea interesului particular,
individul serveste, in societatea civila, si universalul, deoarece realizarea propriului bine
presupune si realizarea unei mici parti din binele general (ex. munca individului contribuie,
intr-o anumita masura, la bunastarea intregii societati).

c) Un alt punct forte al conceptiei hegeliene este relevarea caracterului potential

distructiv al societatii civile. Ea este o masa variata, formele ei multiple de interactiune si de
solidaritate colectiva sunt, adesea, incomensurabile, fragile si usor de zdruncinat prin conflicte
serioase, violente. Societatea civila moderna este un camp de lupta, tensionat, in care se
ciocnesc diferite interese si tendinte individuale, care se desfasoara si progreseaza in mod
arbitrar, semispontan, o arena de interactiune, colaborare si/sau contradictie intre acestea si
interesele comune. Aceasta nu inseamna numai ca societatea civila nu poate sa-si depaseasca
particularitatile, dar si ca aceasta are tendinta de a-si paraliza si submina propriul pluralism.
Dupa cum arata Hegel, dezvoltarea exuberanta a unei parti a societatii civile poate stanjeni si
oprima celelalte parti si, de aceea, societatea civila nu poate ramane sau deveni "civila" decat
daca se supune unei ordini politice (statul).

3. Afirmarea organizatiilor societatii civile ca forme de asociere umana: gradul

de existenta formala a organizatiilor societatii civile; diversitatea organizatiilor societatii
civile; importanta dimensiunii lor numerice.

Gradul de existenta formala a organizatiilor societatii civile. Aparitia societatii civile

este rezultatul unei miscari spontane si creatoare a cetatenilor, care instituie forme de asociere
(independente de asociatiile permanente create prin lege, cum sunt comunele, orasele etc.),
realizate pe plan local, national, regional sau mondial, cu existenta limitata sau nu in timp,
avand obiective politice, economice, profesionale, civice, culturale, religioase etc.. In general,
organizatiile societatii civile se disting de grupurile informale sau constituite ad-hoc printr-un
anume grad de existenta formala (institutionala). Ele sunt structuri oficiale, institutionalizate,
cu o definire stricta a misiunilor, obiectivelor si campurilor de actiune. Este vorba de grupuri
auto-organizate, miscari si indivizi relativ autonomi, care constituie un numar mare de
organizatii "specializate" in cat mai multe domenii, ce privesc organizarea si administrarea
societatii umane.

Ca forme asociative, organizatiile civice nu sunt parti ale unei institutii fundamentale
a statului sau ale sectorului de afaceri.

Diversitatea organizatiilor societatii civile, ca forme de asociere umana. Asociatiile si

organizatiile societatii civile sunt de o mare diversitate (organizatii neguvernamentale,
organizatii comunitare, asociatii profesionale, sindicate, organizatii politice, cluburi civice,
cluburi sociale si sportive, fundatii, ligi, federatii, institutii culturale, miscari ecologiste,
organizatii filantropice, organizatii religioase, media etc.), constituind temelia unei democratii
functionale.

Criteriile care stau la baza diversitatii lor sunt: marimea grupurilor de oameni pe care
ii reprezinta; forma lor de organizare; functiile pe care le indeplinesc; intinderea geografica a
actiunilor lor; nivelul resurselor de care dispun; experienta lor istorica; contextul lor cultural;
programele, ideologiile si tacticile lor.

Prin intermediul formelor de manifestare diverse, oamenii se exprima public si

incearca sa promoveze o gama larga de interese (economice, culturale, educative,
profesionale, civice, politice etc.). Aceste forme de organizare alcatuiesc o pluralitate de
centre de interese si de putere in cadrul societatii si actioneaza, in functie de natura scopurilor
propuse, in alianta sau in opozitie unele cu altele sau cu puterea de stat instituita.

Importanta dimensiunii numerice a organizatiilor societatii civile. Puterea societatii

civile sta in numarul organizatiilor care o compun. Se estimeaza ca, in prezent, sunt trei
milioane de organizatii ale societatii civile (numai in S.U.A. sunt circa un milion de astfel de
organizatii), unele avand un numar mare de membri (ex. National Wildlife Federation are
intre trei si sase milioane de membri; Friend of the Earth, organizatie ecologista militanta -
peste un milion de membri, localizati in 60 de tari).

4. Strategii folosite de societatea civila (organizatiile societatii civile) pentru

atingerea obiectivelor urmarite. Caracteristici. Organizatiile societatii civile folosesc
anumite strategii pentru atingerea scopurilor lor. In general, se utilizeaza patru strategii si
anume:

- strategia "respingerii", care refuza acele masuri si actiuni statale considerate ca

defavorabile oamenilor si comunitatilor carora ei apartin (ex. organizatiile antiglobalizare);

- strategia "conformista", respectiv atitudinea de a mentine sau intari, mai mult sau
mai putin, regulile existente ale unor politici nationale, regionale sau globale, in conformitate
cu nivelul de realizare a intereselor membrilor lor. Multi dintre cei care fac lobby pentru
antreprenori si asociatii profesionale adopta o conduita conformista;

- strategia "reformista", adica aceea prin care se doreste corectarea

disfunctionalitatilor din regimurile existente, pastrandu-se intacte structurile sociale care le
sustin. Grupurile social-democrate, institutiile de cercetare, consumatorii, aparatorii
drepturilor omului, organizatiile umanitare, sindicatele au o agenda reformista;

- strategia "transformista" (radicala), care vizeaza infaptuirea obiectivelor lor cele

mai generale prin transformarea ordinii sociale. De regula, radicalii sunt desemnati ca
"miscari sociale" si includ in randurile lor o gama variata de organizatii, cu ideologii diverse
(anarhistii, fascistii, organizatiile feministe radicale, pacifistii etc.), aflate in opozitie cu statul,
cu valorile liberale.

5. Rolul societatii civile de intarire a legitimitatii si de consolidare a democratiei.

Caracteristici si obiective urmarite. O societate democratica reala se construieste in timp
indelungat. Un prim pas, insa, pentru o democratie functionala il reprezinta institutiile si
mecanismele democratice, iar societatea civila, in acest context, actioneaza ca un mecanism
reglator pentru societatile democratice. Acest rol se materializeaza prin: controlul activitatii
institutiilor statului; colaborarea cu institutiile statului.

Controlul activitatii institutiilor statului. Societatea civila este, pe buna dreptate,

interesata in eliminarea puterii absolute a statului si in controlul institutiilor sale, in primul
rand pentru ca, pe masura ce puterea sa creste, statul poate deveni o sursa de amenintare
pentru securitatea individuala. Aceasta dimensiune a rolului mentionat al societatii civile
urmareste:

a) sa supravegheze exercitarea puterii in statele democratice;

 b) sa contribuie la democratizarea statelor autoritariste. In acest sens, societatea civila
isi creeaza structuri proprii prin care controleaza/monitorizeaza eventualele abuzuri si
incalcari de legi comise de catre guvernanti, pe de o parte, si prin oferte de alternative, altele
decat ale partidelor, pe de alta parte.

Colaborarea/cooperarea (parteneriatul) cu institutiile statului. Societatea civila

trebuie sa colaboreze/coopereze cu structurile implicate in administrarea societatii (statul),
mai ales pe plan local, pentru a gasi, impreuna cu acestea, solutiile potrivite pentru
ameliorarea continua a calitatii vietii. In acest context, ea serveste drept structura de mediere
intre indivizi si stat si confera oamenilor mai multa putere de actiune in eforturile lor de
imbunatatire a vietii in comunitatea in care traiesc.

6. Rolul societatii civile de participare activa la luarea deciziilor politice,

economice sau de interes public: caracteristici; nivele de participare a societatii civile la
luarea deciziilor. O democratie puternica se bazeaza pe existenta unei comunitati de cetateni,
uniti prin interese si obiective comune, dispusi sa participe la viata societatii. In lipsa
participarii, este posibil ca statul sa monopolizeze puterea si sa-si sustina exclusiv propriile
interese. Numai prin cooperare si angajare civica cetatenii pot determina statul sa ia
cunostinta de interesele lor si sa actioneze pentru a le satisface. Tocmai de aceea, societatea
civila are dreptul si datoria de a participa/implica activ la/in luarea deciziilor politice,
economice sau de interes public, intr-o gama variata de probleme (ex. situatii referitoare la
administrarea publica locala, guvernarea unei tari, dezvoltarea economica, combaterea
saraciei, apararea drepturilor omului, prevenirea conflictelor, protejarea mediului inconjurator
etc.).

Nivele de participare a societatii civile la luarea deciziilor. In functie de intensitatea

participarii, exista mai multe nivele de participare a O.S.C. la procesele decizionale (cu
predilectie, in cadrul administratiei publice locale):

a) informarea cetatenilor este primul nivel al participarii, deoarece, fara a fi informati,

cetatenii nu au cum sa participe la luarea deciziilor de interes public. O administratie publica
locala responsabila, democratica, transparenta trebuie sa furnizeze cetatenilor informatii
privind activitatea si planurile sale prin: crearea centrelor de informare a cetatenilor; panouri
informative; buletine informative; forumuri publice; intalniri publice; conferinte de presa;
programe si anunturi in presa, radio si TV; pagini Web; asigurarea accesului liber al
cetatenilor la sedintele consiliilor locale, procesele verbale ale acestor sedinte, planuri de
urbanism, alte documente ale administratiei publice locale;

b) consultarea cetatenilor reprezinta un nivel superior de participare, in contextul

caruia se identifica necesitatile pentru a evalua prioritatile si a colecta idei si sugestii
referitoare la problemele ce trebuie solutionate. Consultarea nu pune in discutie sistemul
decizional al autoritatii publice, aceasta pastrandu-si libertatea de a tine cont sau nu de
sugestiile cetatenilor consultati. Consultarea se efectueaza prin: interviuri; sondaje; audieri
publice; sistemul casutelor de sugestii ale cetateanului; referendum local etc.;

c) luarea deciziei in comun cu cetatenii. Participarea cetatenilor este necesara si in

momentul adoptarii deciziilor fundamentale pentru colectivitate, fiinca numai astfel ele vor
avea legitimitate si sprijinul lor neconditionat, dar si ulterior, pentru evaluarea rezultatelor
obtinute.
 7. Specificitatea societatii civile si a statului, ca si componente complementare ale
societatii contemporane. Elemente specifice si deosebiri intre societatea civila si stat.
Organizatiile societatii civile si organismele statului sunt laturi complementare ale existentei
umane in societatile moderne. Fiecare dintre ele are un specific anume, care isi pune amprenta
asupra modului in care interactioneaza.

Specificitatea statului. Principalele elemente de specificitate ale activitatii statului, din

perspectiva complementaritatii sale cu societatea civila, sunt:

a) este institutia (organul) prin care se exercita puterea politica;

b) ca organ al puterii politice, statul se preocupa de crearea conditiilor pentru

predominarea si infaptuirea interesului public. Dintr-o atare perspectiva, functiile sale
prioritare sunt: elaborarea normelor dupa care se desfasoara viata sociala; asigurarea ordinii
sociale, respectiv punerea in aplicare si controlul modalitatilor de in care se respecta normele
ce vizeaza instaurarea acesteia (pe plan intern); afirmarea suveranitatii de stat si apararea
integritatii teritoariale (pe plan extern);

c) practica politica evidentiaza ca statul tinde sa utilizeze la maximum prerogativele

puterii sale si, uneori, sa abuzeze de aceasta in indeplinirea functiilor specifice,
nemanifestand suficienta deschidere, transparenta fata de interesul societatii civile de a
cunoaste, in detaliu, unele din actiunile si masurile pe care le intreprinde. Reticenta statului
de a colabora, uneori, cu societatea civila vizeaza, astfel, "protejarea" acelor informatii
referitoare la derapajele inregistrate in folosirea parghiilor pe care le are la dispozitie, inclusiv
a aparatului destinat exercitarii constrangerii (forta armata - destinata indeplinirii rolului
extern al statului; politie, justitie, penitenciare - destinate indeplinirii rolului sau intern);

d) tinde sa influenteze societatea civila sa-i accepte politica (economica, sociala,

culturala etc.), inclusiv metodele si mijloacele pe care le utilizeaza pentru realizarea acesteia.
In regimurile totalitare, statul este preocupat, chiar, de subordonarea societatii civile sau, dupa
caz, de eliminarea ei;

e) isi asuma responsabilitatea nemijlocita a actelor sale de guvernare (ex. in fata

parlamentului);

Specificitatea societatii civile. Intre rolurile specifice societatii civile care influenteaza,
in mod special, raporturile sale cu statul, pot fi mentionate:

a) nu urmareste dobandirea puterii politice. Unul din elementele de specificitate ale

societatii civile este lipsa interesului pentru dobandirea puterii politice. Preocuparea sa de
baza, dintr-o asemenea perspectiva, este exercitarea in conditii democratice a puterii de catre
stat;

b) vizeaza realizarea unui echilibru intre interesele legitime ale indivizilor/grupurilor

sociale pe care le reprezinta (in mod special, afirmarea drepturilor si libertatilor lor
fundamentale) si indeplinirea acestora prin parghiile puterii;

c) este preocupata sa controleze statul pentru limitarea tendintei sale de a monopoliza

puterea, care i-ar transforma institutiile in surse de amenintare pentru securitatea individuala
si civica. In functie de natura regimurilor politice, controlul activitatii statale vizeaza doua
obiective:

1. sa supravegheze exercitarea puterii in statele democratice;

2. sa contribuie la democratizarea statelor autoritariste. Societatea civila isi creeaza, in

acest sens, structuri proprii care monitorizeaza eventualele abuzuri si ilegalitati comise de
structurile statului in contextul sau in afara indeplinirii atributiilor specifice, pe de o parte, si
propune alternative la masurile puterii, pe de alta parte;

d) tinde sa-si manifeste autonomia in raport cu statul. Organizatiile societatii civile

sunt, intr-un anume sens, autonome in raport cu statul, reprezentand o multitudine de centre
de putere nonstatale. Ele reprezinta nu numai un cadru de manifestare a drepturilor indivizilor,
a minoritatilor, ci si o contrapondere in raport cu forta statului sau diversele combinatii de
interese ale institutiilor politice oficiale.

Societatea civila pare, intr-un anume fel, ca se sustine pe ea insasi si ca nu are nevoie
de stat. In realitate, numeroase fenomene nedorite in societate impun existenta statului, intre
care si existenta unor organizatii ale societatii civile care pot si uneori produc mai mult sau
mai putin rau societatii umane sau comunitatii in care actioneaza;

e) responsabilitatea actiunilor sale nu este supusa evaluarii unor forumuri

democratice (ex. parlamentul), ceea ce poate sa genereze atitudini demagogice.

8. Interdependenta si influentarea reciproca dintre societatea civila si stat.

Sarcinile ce revin statului. Caracteristici. Statul trebuie sa se implice, prioritar, in crearea
si punerea in aplicare a unui cadru normativ si institutional democratic, favorabil constituirii
si functionarii normale, atat a structurilor sale specifice, cat si a organizatiilor societatii
civile, ca factor indispensabil al democratizarii sociale.

a) Obiectivele asumate de organizatiile societatii civile nu se pot realiza fara

implicarea statului in elaborarea si transpunerea in practica a unor strategii de dezvoltare a
societatii civile, care sa prevada:

- modalitati de extindere a participarii cetatenilor la solutionarea problemelor

comunitatii, a reformelor democratice, dezvoltarea capacitatii O.S.C.-urilor si antrenarea lor
efectiva in abordarea problemelor de pe agenda publica;

- dezvoltarea parteneriatului dintre societatea civila si autoritatile publice, atat la

nivel national, cat si local si promovarea, prin efort comun, a practicilor in domeniul bunei
guvernari. Colaborarea intre cele doua laturi complementare ale existentei umane presupune
definirea obiectivelor si scopurilor comune, punerea de acord asupra strategiilor si planurilor
de actiune subsumate acestora etc.. Este necesar, in acest sens, ca eforturile sa se concentreze
asupra elementelor de interdependenta, depasindu-se divergentele dintre societatea civila si
guvern;

- alocarea unor fonduri publice destinate sustinerii initiativelor civice, precum si

elaborarea unor proceduri transparente ce vor reglementa gestionarea, accesul la si utilizarea
acestor fonduri. Lipsa resurselor financiare constituie un obstacol serios in desfasurarea
activitatilor specifice ale organizatiilor societatii civile, iar modalitatile de alocare a acestor
resurse le afecteaza, nu de putine ori, independenta;

- crearea/dezvoltarea unei politici fiscale orientate spre sustinerea initiativelor civice

si a activitatilor filantropice, in vederea sporirii interesului sectorului "bussiness" pentru
sprijinirea actiunilor intreprinse in acest sens de organizatiile societatii civile;

- promovarea si sustinerea voluntariatului (incurajarea participarii active, voluntare si

responsabile a cetatenilor - individual sau prin intermediul organizatiilor civice - la viata
publica), practica care poate sa contribuie esential la solutionarea problemelor aflate pe
agenda publica;

b) Existenta si manifestarea plenara a unei societati civile autentice presupune ca statul

sa se preocupe, de asemenea, de intarirea unor caracteristici/resurse proprii (autoritate,
legitimitate, capacitate manageriala, autonomie etc.) si conditii specifice de manifestare a
atributiunilor sale (apararea si promovarea valorilor democratice, loialitatea cetatenilor,
respectul populatiei fata de lege, climat de ordine, liniste si siguranta publica etc.). Este
cunoscut faptul ca o societate civila hiperactiva, necrutatoare poate coplesi un stat slabit cu
multimea si diversitatea solicitarilor sale. In consecinta, statul are nevoie de energie si solutii
viabile, in context democratic, pentru a putea media si armoniza interesele deosebite si
insistent exprimate ale diverselor grupuri sociale.

9. Interdependenta si influentarea reciproca dintre societatea civila si stat.

Sarcinile ce revin societatii civile. Caracteristici. Societatea civila are, la randul ei, anumite
sarcini, intre care:

- critica neajunsurilor activitatii statale (ale puterii), dar si recunoasterea, in mod

obiectiv, cinstit si legitim a succeselor acesteia, care sunt, de fapt, succesele intregii tari;

- influentarea institutiilor/organismelor statului, direct sau prin mobilizarea opinei

publice, pentru a-si indeplini atributiile specifice in spiritul valorilor democratice (toleranta,
coexistenta, compromis, dialog, negociere, deschidere, transparenta decizionala, comunicare
libera etc.). Eficienta acestor demersuri intreprinse de organizatiile civice, capacitatea lor de a
influenta institutiile statului si clasa politica depind de experienta, maturitatea, prestigiul,
utilizarea judicioasa a resurselor de care dispun;

- trecerea de la strategia de reactie fata de actiunile organismelor statale

(monitorizare, semnalare de neajunsuri si abuzuri, contestare, confruntare) la una de
cooperare/conlucrare (parteneriat) cu acestea, in vederea identificarii de solutii realiste
pentru rezolvarea problemelor ivite (propuneri de alternative - altele decat cele venite din
partea partidelor politice - la diverse masuri economice, sociale, culturale etc. initiate de catre
guvernanti). Organizatiile societatii civile trebuie sa se implice activ in viata social-politica a
comunitatilor locale, prin cooperarea/conlucrarea cu organismele statului si nu doar prin
contestarea activitatii acestora. In acest mod, societatea civila preia unele din obligatiile
autoritatilor publice, mai ales pe plan local, fixandu-si obiective proprii in vederea rezolvarii
problemelor de interes comunitar;

- proiectarea unor mecanisme de negociere cu actorii politici (putere, opozitie etc.)

pentru protectia si imbunatatirea situatiei cetatenilor in raport cu statul, revigorarea libertatii
lor de organizare si a dreptului de a forma asociatii consacrate unor probleme de interes
comun, pentru a exercita influenta necesara asupra deciziilor puterii si a modela corespunzator
forta statului. Prin aceasta, se confera noi valente democratice activitatii statale, creste gradul
sau de receptivitate in raport cu dorintele si revendicarile sociale, cu manifestarea opozitiei
parlamentare care, in esenta, optimizeaza mecanismele sociale inerente functionarii societatii
civile;

- diversificarea scopurilor propuse;

- desfasurarea de activitati concrete in vederea atingerii sopurilor asumate;

- cresterea responsabilitatii sociale a cetatenilor, prin educarea/influentarea acestora

de a participa activ la viata politica si la actiunile intreprinse de organizatiile societatii civile,
in vederea solutionarii/rezolvarii problemelor comunitare.

10. Rolurile organizatiilor societatii civile in democratie. Caracteristici. Intre

rolurile pe care organizatiile societatii civile le indeplinesc intr-o societate democratica, pot fi
mentionate:

- deprinderea persoanelor din diferite medii socio-profesionale de a participa

impreuna si activ la rezolvarea corespunzatoare a problemelor de interes public, in mod
special a celor de la nivel local. Indivizii se pot implica activ in imbunatatirea conditiilor de
viata din colectivitatea lor prin apararea/atragerea interesului asupra unor cauze de interes
public, furnizand informatiile necesare factorilor de decizie, supraveghind activitatea
guvernului sau a unor intreprinzatori privati etc.;

- servirea unor interese publice diverse: promovarea schimbarilor democratice in

activitatea si relatiile sociale; apararea si promovarea drepturilor omului; furnizarea de diferite
servicii sociale; protejarea mediului natural etc.;

- reprezentarea intereselor acelor cetateni care, fara sprijinul organizatiilor societatii

civile, ar putea fi exclusi de catre factorii de putere de la dezbaterile si deciziile care ii
privesc. In acest context, organizatiile societatii civile se pot implica in punerea la dispozitia
autoritatilor locale de cunostinte si personal calificat pentru apararea si promovarea intereselor
tuturor claselor si categoriilor socio-profesionale (inclusiv, minori, femei, persoane cu
dizabilitati, minoritati de orice fel etc.) in vederea punerii in practica a unor proiecte finantate
de guvern;

- implicarea in realizarea de programe cu relevanta la nivel local, national, regional

si international pentru promovarea principiilor democratice: apararea drepturilor omului
(incurajarea/influentarea adoptarii de norme internationale in acest sens; prevenirea si/sau
evidentierea violarilor si abuzurilor comise); respectarea principiilor de drept (campanii de
acordare a consultatiilor juridice gratuite a persoanelor aflate in nevoie); educarea civica
(promovarea proiectelor educative referitoare la rolul cetateanului intr-o societate
democratica); participarea femeilor la viata publica (protejarea lor fata de efectele
discriminarii socio-economice); libertatea presei (formarea jurnalistilor in spiritul
deontologiei profesionale; incurajarea independentei presei); observarea modului in care se
desfasoara alegerile si organizarea de campanii apolitice pentru mobilizarea cetatenilor de a
participa la vot; analiza critica si supravegherea activitatii guvernului.
 11. Principalele tipuri de democratie. Caracteristici. Exemple. In contextul
participarii cetatenilor la rezolvarea treburilor publice, se disting doua tipuri principale de
democratie: democratia directa, democratia reprezentativa si democratia participativa.

Democratia directa. Democratia directa este acel sistem de guvernare in care

deciziile de interes public sunt luate direct de populatie si nu indirect, prin reprezentanti
alesi. Ea asigura o tranparenta deplina a procesului decizional.

Acest tip de democratie s-a practicat in Grecia antica (Atena, in vremea lui Pericle/sec.
V i.Hr. - unde cetatenii se adunau pentru a discuta propunerile privind legile si alte aspecte ale
vietii cetatii) si in adunarile orasenesti medievale (in care barbatii participau la dezbaterea
problemelor publice si luarea deciziilor). In societatea moderna, in urma cresterii numarului
locuitorilor din zonele urbane si a formarii natiunilor, dar si ca urmare a dificultatii pe care o
are populatia de a consacra mult timp participarii la viata politica, exercitarea democratiei
directe s-a redus, ea fiind inlocuita cu democratia reprezentativa. In prezent, democratia
directa este intalnita in comunitatile mici (in unele cantoane elvetiene, in adunarile orasenesti
din Noua Anglie etc.).

Procedura tip pentru acest tip de democratie este referendumul (plebiscitul), care se
desfasoara la nivel national si ofera cetatenilor posibilitatea de a-si exprima pozitia cu privire
la probleme majore ale vietii lor.

Democratia reprezentativa. Democratia reprezentativa este regimul politic in care

poporul isi manifesta vointa prin intermediul unor reprezentanti alesi, care au rolul de a
delibera asupra cailor de realizare a scopurilor stabilite.

Ea este rezultatul dezvoltarii unor institutii medievale - adunarile conduse de monarh,

care reprezentau interesele diferitelor stari sociale (aristocrati, oraseni, comercianti). Ulterior,
din adunarile care reprezentau interesele populatiei urbane si ale populatiei rurale s-au pus
bazele democratiei reprezentative in Marea Britanie (Camera Comunelor). Sistemul s-a
extins, in secolele XVIII-XIX in Europa si America.

Democratia reprezentativa se manifesta intr-un sistem politic pluralist, capabil sa

reprezinte diversitatea de interese a cetatenilor. Cadrul democratic mentionat presupune un
sistem electoral, o adunare a reprezentantilor poporului si functionari oficiali (guvern) alesi si
responsabili in fata acestei adunari.

Un asemenea tip de democratie implica si posibilitatea aparitiei unor fenomene

negative (ex. indepartarea reprezentantilor de cetatenii care i-au ales, incercarile oligarhiei de
a lua decizii "in spatele usilor inchise").

Democratia participativa. Democratia participativa consta in implicarea cetatenilor

in procesul de decizie al autoritatilor publice, la nivel central si la nivel local. Ea se poate
realiza pe diverse cai: dezbateri publice, audieri in fata comisiilor parlamentare, consultarea
cetatenilor pe plan local, controlul activitatilor serviciilor publice.

12. Natura raporturilor dintre democratie si societatea civila. Caracteristici. Intre

democratie si societatea civila se manifesta raporturi de compatibilitate si interdependenta.
 Compatibilitatea. Compatibilitatea dintre democratie si societatea civila rezida in
obiectivele si valorile civice comune pe care ambele le promoveaza, prin metode si mijloace
relativ diferite. O democratie puternica presupune o societate civila complementara, respectiv
activa si omniprezenta, care sa isi aduca o contributie reala la afirmarea si dezvoltarea ei.

Interdependenta. Democratia si societatea civila depind reciproc una de cealalta. In

timp ce democratia asigura cadrul legal, organizational si psihosocial adecvat infiintarii
organizatiilor societatii civile implicate in apararea si promovarea valorilor democratice,
societatea civila creeaza conditii pentru dezvoltarea democratiei, prin punerea in practica a noi
forme de participare activa a cetatenilor la dezbaterea si solutionarea problemelor cu care
acestia se confrunta.

Societatea civilă

Societatea civilă este reprezentată de instituţiile şi organizaţiile sociale şi civice care

constituie temelia unei democraţii funcţionale. Organizaţiile societăţii civile se implică în
luarea decizilor privind dezvoltarea socială sau a deciziilor de interes public. "Societatea
civilă este o noţiune care descrie forme asociative de tip apolitic şi care nu sunt părţi ale unei
instituţii fundamentale a statului sau ale sectorului de afaceri. Astfel, organizaţiile
neguvenamentale - asociaţii sau fundaţii, sindicatele, uniunile patronale sunt actori ai
societăţii civile, care intervin pe lânga factorii de decizie, pe lânga instituţiile statului de drept
pentru a le influenţa, în sensul apărării drepturilor şi intereselor grupurilor de cetăţeni pe care
îi reprezintă" (Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile: www.fdsc.ro).

Există diferite definiţii ale conceptului de "societate civilă". În limbajul comun, sensul atribuit
este adesea unul reducţionist, mulţi oameni înţelegând prin "societate civilă" organizaţiile
nonguvernamentale. Şcoala londoneză de economie, Centrul pentru Societatea Civilă,
utilizează ca definiţie de lucru: "Societatea civilă se referă la un set de instituţii, organizaţii şi
conduite situate între stat, afaceri şi familie. Aceasta include organizaţii non-profit, organizaţii
filantropice, mişcări sociale şi politice, alte forme de participare socială şi civică".

Exemple de instituţii ale societăţii civile:

 organizaţii nonguvernamentale (ong-uri);

 organizaţii comunitare (community-based organizations);
 asociaţii profesionale;
 organizaţii politice;
 cluburi civice;
 sindicate;
 organizaţii filantropice;
 cluburi sociale şi sportive;
 instituţii culturale;
 organizaţii religioase;
 mişcări ecologiste;
 media;
 etc.

Societatea civilă descrie un întreg sistem de structuri, care permit cetăţenilor noi roluri şi
relaţii sociale, prin diferite modalităţi de participare la viaţa publică.
Societatea modernă se structurează prin trei componente:

 componenta economică
 componenta politică (instituţiile fundamentale ale statului)
 componenta societăţii civile, scetorul non-profit, care legitimează sau amendează
celelate două componente.

Dincolo de aspectul instituţional, societatea civilă este formată din cetăţeni, care, asociaţi sub
diferite forme, participă la viaţa publică, influenţează politicile, apără şi promovează
interesele populaţiei. Sergiu Tamas, in "Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura
civică" (Editura Academiei Române, 1993), afirma că "formarea societăţii civile este
rezultatul unei mişcări spontane şi creatoare a cetăţenilor care instituie în mod benevol diverse
forme de asociere politică, economică, culturală. În cadrul societăţii civile, cetăţenii intră într-
o ţesătură de raporturi sociale, participând benevol la activitatea unei multiplicităţi de
asociaţii, organizaţii, cluburi, în vederea promovării unei diversităţi de obiective şi interese.

Organizaţiile societăţii civile sunt, într-un anumit sens, autonome, în raport cu statul,
reprezentând o multitudine de centre de putere, un sistem al puterilor non-statale".

Boudon, Raymond (ed.), Tratat de Sociologie, Humanitas, Bucureşti, 1992

􀂃Cioabă, Aristide; Păvălan, Lorena; Pogoceanu, Rozmari, Societatea civilă şi
drepturile omului, Editura Institutului de Teorie Socială, Bucureşti, 1997
􀂃Dungaciu, Dan, Naţiunea şi provocările (post)modernităţii, Editura Tritonic,
Bucureşti, 2004
􀂃Milca, Mihai, Prelegeri de filosofie, Editura economică, Bucureşti, 2002
􀂃Rials, Stephane, Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului, Polirom, Iaşi,
2002
􀂃Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr (coord.), Dicţionar de sociologie, Editura Babel,
Bucureşti, 1998