Trasaturi generale ale lirismului stanescian :

- versuri care contrariaza permanent cititorul ;

- eul liric se afla intr-o permanenta confruntare cu sinele ganditor si creator ;
- poeticul este redefinit, luand nastere un nou limbaj liric, necuvintele ;
- poezia este singurul mod de cunoastere deplina a lumii si de participare la creatie
- sunt abordate toate marile teme ale liricii in viziune filozofica ;
- deseori ofera o perspectiva ironica, ludica a realului ;
- elementele abstracte sunt exprimate foarte concret, disparand limita dintre cele doua,
astfel ca poezia are mai multe nivele de semnificatie ;
- limbajul liric este ambiguu pana la nefiresc si ermetic .
După Mihai Eminescu şi Tudor Arghezi, Nichita Stănescu este al treilea inovator al
limbajului poetic în literatura română.
Prin tendinţa de a ajunge până la esenţa liricului, el se apropie de Eminescu şi Blaga; prin
forţa inovaţiei la nivelului limbajului artistic, se apropie de Arghezi; prin capacitatea de
încifrare a mesajului în formule de maximă abstractizare, se apropie de Ion Barbu.
Nichita Stănescu este mai interesat de idee decât de sentiment. Critica literară consideră că
de la Ion Barbu, poezia românească nu a mai cunoscut o asemenea capacitate de
abstractizare ca în cazul lui Nichita Stănescu.

Etape ale creaţiei şi particularităţi artistice

1. Prima etapă de creaţie, lirica sentimentelor:
- volumele de tinereţe (Sensul iubirii - 1960, O viziune a sentimentelor - 1964):
- poezie adolescentină, în care predomină idealurile romantice, subiectul cunoaşterii este
eul liric în jurul căruia se circumscrie lumea reală.
Iubirea produce o senzaţie de plutire, zborul se naşte din dragoste ca o coloană a infinitului
între pământ şi cer.
- elanuri adolescentine, exuberanţă;
- manifestarea stării jubilatorii;
- consonanţa cu sinele şi cu lumea;
- iubirea ca sentiment originar al naşterii cuvintelor;
- tema primului volum: ieşirea din somn; motivul răsăritului, al luminii; prefigurează o
poetică a zborului, a transparenţei, a matinalului (impresia de poezie imaterială);
- în al doilea volum, considerat „romanul unei idile"1, tema: dragostea ca stare de
certitudine;
- relaţia eu - timp: realizarea elogiului stării de A FI (poeziile stau sub semnul lui
SUNT).
2. A doua etapă de creaţie, lirica necuvintelor:
- volume: Dreptul la timp - 1965, 11 elegii - 1966, Oul şi sfera -1967, Roşu vertical, Laus
Ptolemaei - 1968, Necuvintele - 1969, în dulcele stil clasic - 1970.
- face trecerea spre un lirism interiorizat, reflexiv Cu volumul Dreptul la timp, se
configurează infrastructura unei cosmogonii proprii, construite în volumele ulterioare, prin
abordarea marilor teme ale lirismului său.
- Tema volumului este perceperea dureroasă a timpului. Durerea este „o definiţie afectivă
a timpului.
- Se constituie un cuplu inedit: Creatorul/ Timpul şi femeia, Galateea/ Opera.
- începe dialogul poetului cu miturile (reinterpretarea miturilor).
- Constiinta lirica se scindeaza, consonanţa cu sinele şi cu lumea, din etapa anterioară, este
substituită de ruptura tragică a sinelui, de neputinţa de a exprima sinele.
- Corporalitatea devine absurdă.
- Vizionarismul se intelectualizează şi se abstractizează.
- Forţa care structurează acest univers imaterial este cântecul.
- Volumul 11elegii (definiţii filozofico-lirice ale unor concepte fundamentale ale existenţei
poetice) este o carte a rupturii existenţiale, o investigare a legăturii dintre om şi cuvânt.
- Tema volumului este suferinţa de diviziune, tânjirea de unitate, ridicată la scară cosmică.
- Ciclul redă condiţia artistului şi relevă cauza suferinţei poetului: imposibilitatea de a
materializa imaterialul. - Stilul este solemn şi ermetic
- În “Elegia a 10-a”, poetul îşi exprimă dorinţa de a atinge prin intermediul gândirii poetice
neauzul, nevăzul, negustul, nepipăitul, de a exprima inexprimabilul. Spiritul de
imposibilitatea de a materializa imaterialul
- Volumele următoare reiau tema cuvintelor şi a necuvintelor, continuă obsesia mitului
creaţiei.
- În volumul Laus Ptolemaei, cele două căi de cunoaştere, poezia şi matematica, tind a fi
reduse la limbajul unic, iniţial şi initiatic, iar tema este refacerea simbolurilor.
- Cu Necuvintele se constituie o nouă cosmogonie şi privirea din afară a lucrurilor într-o
intenţie nouă de stăpânire a universului.
- Ultimul volum al etapei, În dulcele stil clasic, aduce rafinarea expresiei în dialogul duios-
ironic cu poezia înaintaşilor.
3. A treia etapă de creaţie, lirica frigului, etapa de maturitate şi de manifestare plenară
a stănescianismului.
- volume: Măreţia frigului (1972), meditaţie gravă pe tema morţii şi a timpului, Epica
Magna - 1978, Opere imperfecte - 1979, Noduri şi semne- 1982).
- Moartea este o experienţă limită, însemnând întoarcerea în mit, în necuvânt, este o
încheiere metaforică a aventurii spirituale a eului poetic în spaţiul cunoaşterii.
- investigarea actului artistic. Poezia este o stare de criză: „Poezia nu se scrie cu cuvinte".
- Poetul a încercat să pătrundă dincolo de limita cunoaşterii, a avut vocaţia de a pătrunde
impenetrabilul, de a-şi închipui realităţi indefinibile. De aici frecvenţa în vocabularul său a
cuvintelor construite cu prefixul ne
- Modernitatea şi valoarea liricii sale rezidă în viziunea poetică originală şi în limbajul
poetic; cuvântul devine creator de lumi
- experimentează un lirism semantic prin cultivarea simbolurilor existenţiale; realizează
mutaţii de sens prin construcţii sintactice aparent absurde, prin schimbarea valorii
gramaticale a cuvintelor (văzul mâinilor).
La nivelul expresiei poetice, poezia lui Nichita Stănescu este o ţesătură de „noduri şi
semne”.