Sunteți pe pagina 1din 2

SUBIECTUL AL III-LEA

1. Se dă textul:
Cărțile, așezate-n ordine alfabetic ă, erau pentru mine
asemenea acelor panouri cu cutii po ștale care ocupă la parterul
blocurilor câte un perete-ntreg. De câ te ori nu-mi dorisem, când
eram copil, să am cheile tuturor cutiilor! Mi-a ș fi petrecut
diminețile citind scrisori și intrând, astfel, în viețile încâlcite și
triste ale tuturor oamenilor. Cu mare greutate reu șeam să scot
câte una prin fanta îngust ă, folosindu-mă de un bețișor și vârându-
mi degetele cât puteam de adânc în spa țiul
întunecat, cu o teamă teribilă de-a nu fi prins. (Mircea
Cărtărescu, Solenoid)

Cerințe:
1. Transcrieţi din text un substantiv care conţine un hiat.

2. Menţionaţi câte un sinonim contextual pentru fiecare dintre


următoarele cuvinte: întreg, teamă.
3. Precizați valoarea morfologică a cuvintelor subliniate în
enunțul:
”De câte ori nu-mi dorisem, când eram copil...”

2. Descrieți metoda jocului de rol. Prezentati o activitate de învățare 4


în care folositi această metodă. puncte
BILETUL 4

I.Se dă textul:
Moromete se pregăti pentru al doilea drum şi când se întoarse arăta de nerecunoscut, atât de
mult îi plăcuse. De astă dată drumul fusese şi mai aventuros şi Moromete povesti totul într-o seară, cu
glas neobişnuit, şi fu ascultat cu uimire. Descopereau toţi, Cocoşilă, mama, fetele – până şi cei trei −
că tatăl lor avea ciudatul dar de a vedea lucrurile care lor le scăpau, pe care ei nu le vedeau. Numai că
spre sfârşit cei trei se dezmeticiră, sfâşiară vraja care îi ameţise şi căzură pe gânduri... (Marin Preda,
Moromeţii)
Scrie pe foaia de examen

1. Scrieți două cuvinte care contin triftongi din textul dat;


2. Găsiți valoarea morfologică a cuvântului al doilea;
3. Scrieți funcția sintactică și cazul substantilui ”drum” si construiți un enunț în care acesta
să aibă altă funcție sintactică decât cea din text;

II. Descrieți metoda jocului de rol. Prezentati o activitate de învățare în care folositi
această metodă.

S-ar putea să vă placă și