Dacă vrei să-nveţi !

Schiţe şi comentarii literare Joc secund

Joc secund /Din ceas, dedus…

de Ion Barbu

A. Generalităţi:
Poet modern, pentru care poezia este”o prelungire a geometriei”, Ion Barbu impune în
literatura română un nou model de poeticitate care-l singularizează printre poeţii interbelici.
Dificultatea receptării poeziei barbiene constă în formaţia ştiinţifică a autorului (matematician), în
extrema condensare a stilului său.
Afirmatia lui T.Vianu evidenţiază apartenenţa liricii lui I.Barbu la ermetism, arătând
dificultatea receptării “autorilor dificili, operelor dense”. Criticul face distincţia între:
- obscuritate (care ascunde o falsă valoare prin încifrarea textului, aparţinând unor
poeţi banali)
- ermetism care este un stil (se constituie într-o expresie a unei tendinţe de ascun
dere, de încifrare a sensului poeziei printr-o exprimare care presupune
o pregătire prealabilă a cititorului); ermetismul solicită intelectul în
procesul descifrării textului literar şi mai puţin afectivitatea.
Ion Barbu este adeptul unui lirism obiectiv, pur, intelectual ce presupune cenzurarea
sensibilităţii prin idee, ambiguizarea sensurilor. Modernismul său cunoaşte trei etape evolutive, cea
mai reprezentativă fiind a treia, etapa ermetică, de un ermetism veritabil, bizuit pe simboluri, într-o
lirică de mare tensiune (G.Călinescu)

B. Studiul operei
Ilustrativă pentru ermetismul poetului este poezia Din ceas, dedus…ce des chide volumul
“Joc secund” apărut în 1930.

Din ceas, dedus, adîncul acestei calme creste, Nadir latent! Poetul ridică însumarea
Intrată prin oglindă în mîntuit azur, De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste Şi cîntec istoveste: ascuns, cum numai marea
În grupurile apei un joc secund, mai pur. Meduzele cînd plimbă sub clopotele verzi.

Titlul: - poezia nu are titlu, motiv pentru care unii o numesc:

- Din ceas, dedus…după incipit
- Joc secund după volumul în fruntea căruia a apărut
- cuvântul joc sugerează o combinaţie a fanteziei, liberă de orice tendinţă practică (T.Vianu), iar
asocierea adjectivului secund plasează jocul în sfera superioară a esenţelor ideale.
Tema: - T.Vianu integreză poezia în tema“mitul oglinzii”deoarece arta înseamnă reflectare, ieşire
din lumea experienţei şi pătrundere în structura ideală.
- Poetul însuşi defineşte spaţiul poetic drept o lume purificată până a nu mai oglindi nimic
decât figura spiritului nostru. Act clar de narcisism.
- poezia este o artă poetică ce propune: - o concepţie modernă despre poezie
- un univers singular care necesită iniţiere pentru a-l descifra
- G.Călinescu consideră că Aceste două strofe sunt definiţia însăşi a poeziei.
Structura, limbaj şi expresivitate:
-textul are dimensiuni reduse, fiind structurat în două catrene ce au în centru două motive, simbo
luri astrale: - zenitul (defineşte spaţiul real ce se constituie sub semnul zenitului, în lumina solară

____________________________ 110
 Dacă vrei să-nveţi ! Schiţe şi comentarii literare Joc secund
mântuit azur )
- nadirul (defineşte poezia, ce aparţine nadirului, un spaţiu antitetic, reflectat în lumea
tainică a asfinţitului)

 Strofa I
• incipitul, ce reia titlul, sugerează ideea de timp fără curgere, parcă neclintit şi plasează
expresia artistică în atemporal;
- poetul caută în real din ceas, frumosul ca obiect al creaţiei, al meditaţiei lirice adâncul acestei
calme creste, care se răsfrânge în sine însuşi ca într-o oglindă intrată prin oglindă în mântuit azur.
Aşa cum îl concepe Barbu, ceasul creator devine însăşi negarea timpului.
- arta devine un joc secund, mai pur, nu în sensul moral al cuvântului, ci în sens intelectual,
deoarece poezia este înţeleasă ca o formă de a trăi ”sub semnul minţii”. E adevărat că arta se
inspiră din realitatea care formează jocul prim al existenţei, pe care omul o interpretează nemij
locit, ori prin intermediul creaţiei artistice.
- Operele de artă ajung să formeze un univers mental deosebit de realitatea concretă, suficient sieşi,
care generează efectul cunoaşterii şi al emoţiei estetice.
- există o subtilă antiteză între calme creste, simbol al lumii ideilor în sensul lui Platon (care
considera arta o copie a lucrurilor reale, dar pe ele înseşi le numea nişte copii ale ideilor eterne,
creând o răsfrângere la puterea a doua a realităţii) şi cirezile agreste (realul)care în jocul artei nu se
exclud, ci coexistă.

 Strofa a II-a
-exprimă o altă viziune despre poezie, care este nadir latent(nadir = punct imaginar pe bolta
cerească, diametral opus zenitului, aflat la intersecţia dintre verticala locului, de unde priveşte
observatorul, cu bolta cerească din emisfera opusă) sugerând concepţia matematică a lui Barbu
despre creaţia lirică.
- poetul ridică însumarea calculează un punct imaginar al ideilor în înaltul infinit al spaţiului
exterior şi întâlneşte poezia simbolizată prin metafora harfe răsturnate, aflată în zbor invers spre
esenţele nevăzute şi neştiute ale universului.
- epitetul metaforic invers sugerează ideea că pentru Barbu arta nu e înălţare în real, ci coborâre în
imaginar spre profunzimile fiinţei şi ale gândului.
- ca şi la Arghezi, actul creator înseamnă trudă, eul liric istoveşte pentru cântec, iar creaţia îşi are
riscurile ei, căci inţelesurile se pot pierde uneori, ele neputând ajunge desăvârşit la cititor.
• Finalul îl aduce pe poet din ipostaza intelectuală a lui Hermes (zeul grec Hermes, considerat
de alchimişti patronul ştiinţelor oculte), în aceea lirică a lui Orfeu. Cântecul său ră-
mâne ascuns, accesibil doar iniţiaţilor. Transparenţa imaginilor artistice este simboli
zată prin metafora meduzelor ce schimbă culoarea apei de la suprafaţa mării, formând
clopotele verzi, atrăgând astfel privirile până în străfundurile misterioase, aşa cum
orice creaţie transpune artistic realitatea.
Simboluri : - apa e un simbol prezent în ambele strofe, dar cu conotaţii diferite:
strofa I - reflectare prin care se transcende lumea reală, obiectivă spre
un univers imaginar
strofa II - marea este asociată cu geneza poetică a creaţiei, locul unde
se naşte un univers secund, mai pur, cel al poeziei
- oglinda miraculoasă a apei, în care se reflectă lumea obiectivă, este conştiinţa
poetului
- reflectarea este poezia însăşi

____________________________ 111
Dacă vrei să-nveţi ! Schiţe şi comentarii literare Joc secund
- harfa este simbol al poetului
Expresivitate: - organizarea metrică a poemului este de o mare simplitate, poetul:
- evită efectele muzicale
- urmăreşte o cadenţă liniştită
- versificatia: - ritmul iambic
– rima încrucişată
- măsura de l3/l4 silabe

- nivel lexical: se sesizează prezenţa - termenilor abstracţi, neologici, familiari matematicianului

dedus, nadir, latent, însumarea care produc un efect de
imobilitate a elementelor spre a putea fi mai profund con -
template;
- termenilor ce definesc realitatea concretă: creste, cirezi, clopote
- terminilor din sfera semantică a muzicii: harfe, cântec, clopote,
foşnet
- nivel morfologic: folosirea adjectivelor provenind din verbe la participiu dedus, intrată şi a unor
infinitive lungi înecarea, însumarea care exprimă efortul abstragerii, al ieşirii
din limitata lume senzorială
- nivel sintactic: - ambele strofe se reduc, fiecare, la câte o singură frază.
- prima strofă este eliptică de predicat, a doua include coordonări şi subordonări
de propoziţii scurte; verbele predicat sunt la prezentul etern
- nivel stilistic: - abundenţa metaforelor, a inversiunilor şi a epitetelor: ceas dedus, calme creste,
mântuit azur, nadir latent, harfe răsfirate
- aceleaşi sintagme constituie simultan figuri de stil diferite, ceea ce susţine con-
cluzia şi justifică încifrarea textului, ambiguitatea limbajului poetic.

Poezia se încadrează în modernism prin:

• conceptul de artă pură
• poezie intelectuală
• absenţa titlului
• limbaj încifrat (ermetismul)
• prezenţe neologismelor
• tehnica sugestiei
• folosirea simbolurilor
• construcţii sintactice eliptice(strofa I)

____________________________ 112