POLITICI ŞI OPŢIUNI CONTABILE REFERITOARE LA

CONTABILITATEA STOCURILOR
( IAS 2 STOCURILE)

În contabilitatea financiară, gestiunea stocurilor se realizează fie prin metoda inventarului

permanent fie prin metoda inventarului intermitent.

a) Metoda inventarului permanent

Această metodă, în esenţă, constă în utilizarea conturilor de stocuri (materii prime,
materiale consumabile, mărfuri etc.) pentru a determina şi urmări stocul scriptic după fiecare
operaţie de intrare şi de ieşire. Această metodă are la bază următoarele cerinţe :
 în cursul perioadei, toate operaţiile de intrări şi respectiv ieşiri de stocuri (materii
prime, mărfuri etc.) se înregistrează, în ordine cronologică, pe debitul sau creditul respectivelor
conturi de stocuri, în baza documentelor primare sau centralizatoare;
 în urma înregistrării mişcării stocurilor pe debitul şi creditul conturilor de stocuri, fie
la sfârşitul lunii, fie în cursul lunii, se stabileşte soldul scriptic, care se compară cu stocul faptic,
stabilit în urma inventarierii stocurilor;
 dacă apar diferenţe în plus sau în minus între inventarul faptic şi soldul scriptic
calculat pe baza informaţiilor din conturile de stocuri, ele se regularizează, astfel :
- plusul la inventar se înregistrează prin debitarea conturilor de stocuri în
corespondenţă cu conturile de cheltuieli (ieşirile efective pot fi sub nivelul celor scriptice
înregistrate în contabilitate);
- minusurile la inventar se înregistrează prin debitarea conturilor de cheltuieli cu
materialele consumate sau cu mărfurile vândute, în corespondenţă cu conturile de stocuri. Este
vorba de diferenţa de inventar negativă, suportată de întreprindere.

În ceea ce priveşte determinarea stocurilor potrivit acestei metode, aceasta se realizează

astfel :
- stocul final la sfârşitul exerciţiului precedent devine stoc iniţial la începutul
exerciţiului curent;
- stocul final, stabilit prin punerea de acord a datelor din contabilitate cu cele constatate
la inventariere se raportează ca stoc iniţial la exerciţiul următor.

Metoda inventarului permanent este superioară metodei inventarului intermitent prin

faptul că înregistrarea în conturile de stocuri a fiecărei intrări şi ieşiri, pe măsura producerii
operaţiilor, atât cantitativ, cât şi valoric, dă posibilitatea cunoaşterii, în orice moment, a mărimii
stocurilor. Această metodă cere un volum relativ mare de muncă în prelucrarea datelor, în
schimb, permite o urmărire şi un control corespunzător privind gestiunea bunurilor.

1
 b) Metoda inventarului intermittent

Această metodă constă în renunţarea la utilizarea conturilor de stocuri în cursul perioadei,

pentru evidenţa intrărilor şi, respectiv, a ieşirilor şi calcularea stocurilor scriptice după fiecare
operaţie, ca în cazul inventarului permanent.
În acest caz, conturile de stocuri se utilizează numai la sfârşitul fiecărei perioade de
gestiune (lunar), când se debitează cu soldurile finale, respectiv cu valoarea stocurilor stabilite la
sfârşitul lunii pe bază de inventar şi se creditează cu preluarea acestor solduri la cheltuieli, sau
venituri, după caz, la începutul noii perioade de gestiune.

Conturile de stocuri sunt deci folosite numai pentru urmărirea intermitentă a soldurilor,
intrările fiind urmărite şi înregistrate direct pe conturile de cheltuieli, respectându-de următoarele
principii (cerinţe) :

 stocul la începutul exerciţiului curent este stocul stabilit prin inventariere la sfârşitul
anului precedent;
 nu se înregistrează intrări în stocuri în timpul anului. Cumpărările de stocuri se
înregistrează în debitul conturilor grupei 60 “Cheltuieli cu materii prime, materiale, mărfuri”, în
corespondenţă cu conturile de terţi şi de trezorerie, după caz;
 nu se înregistrează ieşiri de stocuri în timpul anului, la darea lor în consum şi nici
ieşiri de stocuri pentru vânzări (semifabricate, produse finite);
 la sfârşitul anului se face inventarierea stocurilor pe feluri şi grupe de materii prime,
materiale, mărfuri, semifabricate, produse finite, corespunzător clasificării conturilor. Stocurile
astfel stabilite se evaluează conform metodologiei şi se înregistrează în debitul conturilor de
stocuri, corespunzător naturii acestora, în corespondenţă cu conturile din grupa 60 “Cheltuieli cu
materii prime, materiale, mărfuri” pentru stocurile cumpărate şi în corespondenţă cu contul 711
“Venituri din producţia stocată”, pentru stocurile din producţia proprie obţinută. Totodată, se
face şi anularea stocurilor iniţiale prin debitarea conturilor de cheltuieli (grupa 60) şi venituri
(grupa 71) în corespondenţă cu conturile de stocuri.

În urma acestor înregistrări, soldurile conturilor de cheltuieli reflectă stocurile consumate

(ieşirile) în timpul perioadei, calculate după relaţia :
E = Si +I – Sf ,
unde : E = ieşiri
Si = stoc iniţial
I = intrări
Sf = stocul final calculat prin inventariere

Metoda inventarului intermitent prezintă dezavantaje faţă de metoda inventarului

permanent, astfel :
- imposibilitatea efectuării unui control asupra gestiunii stocurilor prin intermediul
contabilităţii;
- orice eroare sau omisiune de înregistrare la efectuarea inventarului fizic duce la
informaţii false în documentele contabile de sinteză. Se încalcă deci principiul imaginii fidele;

2
 - orice pierdere sau furt din gestiune apare ca o ieşire din stoc, fiind inclusă în
cheltuielile exerciţiului;
- nu permite stabilirea plusurilor sau minusurilor în gestiune;
- creează tentaţia de “subevaluare” a stocurilor la inventar, din motive fiscale, în
vederea creşterii nereale a cheltuielilor cu stocurile şi diminuării profitului impozabil.

Pentru a exemplifica modul de efectuare a înregistrărilor în cazul metodei inventarului

permanent şi metodei inventarului intermitent, se va considera cazul materiilor prime, subliniind
faptul că problemele menţionate sunt asemănătoare şi în cazul altor active circulante materiale :
Materiale de natura obiectelor de inventar, ambalaje, mărfuri etc.

3
 PREZENTAREA PARALELĂ A ÎNREGISTRĂRILOR ÎN CAZUL METODEI
INVENTARULUI PERMANENT ŞI METODEI INVENTARULUI
INTERMITENT

(pe exemplul evidenţei materiilor prime)

4
 Formule contabile
Operaţii economice
Inventar permanent Inventar intermitent
1.Aprovizionare cu % = 401 “Furnizori” % = 401 “Furnizori”
materii prime, 301 “Mat.pr.” 601 “Chelt.cu mat.pr.”
factura cuprinzând şi 4426 “TVA deduct.” 4426 “TVA deduct.”
TVA

2.Eliberarea spre 601 “Chelt. cu = 301 “Mat.pr”

consum a materii prime”
X
materiilor prime

3.Inventarierea,
stabilind soldul final
faptic şi pe această
bază : 601 “Chelt. cu = 301 “Materii
materiile prime” prime” X
(pentru diferenţe în minus)
-în cazul inventarului
permanent, se 301 “Materii = 601 “Chelt. cu
înregistrează prime” materii prime” X
diferenţa de inventar (pentru diferenţe în plus)

-în cazul inventarului X 301 “Materii =601 “Chelt. cu

intermitent, se prime” materii prime”
înregistrează acest
sold la contul de
stocuri, creditând
contul de cheltuieli,
în debitul căruia să
rămână doar ieşirile
(consumurile)
effective

4.La începutul 601 “Chelt. cu = 301 “Materii

exerciţiului următor, materii prime” prime"
în cazul inventarului
X
intermitent, se preia
soldul în exploatare.

5
 În ţara noastră, pasul bătut pe loc de contabilitatea de gestiune a făcut ca inventarul
permanent să fie cvasigeneralizat.

Nu acelaşi lucru se întâmplă în ţările dezvoltate. În majoritatea cazurilor, în aceste ţări,

contabilitatea financiară nu înregistrează zilnic variaţia stocurilor. Valorile care figurează în
posturile bilanţiere sunt rezultatul unei duble operaţii: numărarea/cântărirea cantităţilor existente
în stoc (inventarierea faptică) şi o evaluare a cantităţilor.

Standardul Internaţional de contabilitate - IAS 2 Stocurile prezintă:

 Tratamentele contabile aplicabile stocurilor în condiţiile costului istoric,

 Conţinutul informaţiilor privind metodele de determinare a costurilor
 Cheltuielile ce trebuie luate în calcul la determinarea valorii acestora
 Contabilizarea ulterioară a cheltuielilor aferente
 Aspecte referitoare la deprecierea costului până la valoarea netă realizabilă
 Fixează regulile de evaluare la închiderea exerciţiului

Scopul standardului este recunoaşterea, măsurarea şi evaluarea stocurilor, adică

determinarea valorii la care acestea vor fi recunoscute în bilanţ şi vor influenţa contul de profit şi
pierdere, oferind o alternativă acelor tratamente contabile care, prin creşterea şi descreşterea
valorii stocului, determinate de acestea, ajustează profiturile în concordanţă cu ce este avantajos
pentru conducere.

Standardul tratează evaluarea şi contabilizarea stocurilor, respectiv determinarea valorii

la care stocurile se înregistrează la categoria activelor, ca active curente, recunoscute în situaţiile
financiare, valoare ce va fi raportată până în momentul realizării acestora ca venit din vânzări. Ca
atare, Standardul vizează evaluarea stocurilor în bilanţ, precizând care sunt cheltuielile ce vor fi
luate în considerare pentru calculul costului acestora, fixând astfel reguli de evaluare la
închiderea exerciţiului.

I. Definiţii şi delimitări referitoare la stocuri

 Stocurile sunt active:

- deţinute pentru a fi vândute în cursul normal al activităţii
- în curs de producţie, pentru o astfel de vânzare
- sub formă de materii prime sau de furnituri care trebuie să fie consumate în
procesul de producţie sau de prestare de servicii

Definiţia nu ţine cont de natura elementului considerat, ci de destinaţia acestuia, care este
puternic influenţată de activitatea întreprinderii. Spre exemplu, terenurile şi construcţiile
constituie imobilizări corporale pentru majoritatea întreprinderilor. În schimb, pentru un
comerciant de bunuri imobiliare acestea sunt stocuri.
Stocurile pot avea şi o natură necorporală. Pot fi întâlnite în întreprinderile prestatoare de
servicii sub forma lucrărilor realizate şi nefacturate, la închiderea exerciţiului financiar.

După natura lor, sunt delimitate 4 categorii de stocuri:

6
 - bunurile cumpărate şi deţinute cu scopul revânzării, fără nici o transformare
(precum mărfurile achiziţionate de un detailist în vederea revânzării sau terenuri şi alte
proprietăţi imobiliare deţinute cu scopul revânzării)

- materiile prime, materialele şi alte consumabile destinate realizării obiectului de

activitate a întreprinderii şi care intră în producţia de bunuri fabricate sau realizării de prestări de
servicii

- produsele finite (bunuri fabricate de întreprindere)

- producţia aflată în curs de execuţie, lucrări şi servicii în curs de execuţie sau

neterminate (ce nu fac obiectul unor contracte de construcţii) care au atins un stadiu intermediar
de fabricaţie şi pentru care întreprinderea nu a înregistrat venitul aferent conform IAS 18
Venituri, cum ar fi activităţi în curs de desfăşurare de către avocaţi, auditori, arhitecţi.

 Recunoaşterea stocurilor din situaţiile financiare (conform paragrafului 82 din

“Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare”) este procesul încorporării în
bilanţ sau în contul de profit şi pierdere a unui element care îndeplineşte criteriile de
recunoaştere, adică:

a. este probabil ca respectivul element să aducă beneficii

economice viitoare pentru întreprindere, şi

b. elementul să aibă o valoare sau un cost care să poată fi măsurat în mod credibil.

Dacă se estimează că respectivul element de stoc nu aduce beneficii economice viitoare

pentru întreprindere, acesta va fi înregistrat ca şi cheltuială în contul de profit şi pierdere. În
această situaţie se încadrează stocurile care se achiziţionează accidental sau cele care au caracter
nestocabil (energie electrică, gaze, apă etc.).

Momentele în care se realizează recunoaşterea stocurilor sunt următoarele: la

achiziţie, la obţinerea din producţie proprie, la aport la capitalul social sau la primirea prin
donaţie şi subvenţii guvernamentale.

Momentele în care se realizează derecunoaşterea stocurilor sunt acele momente în care

se realizează vânzarea sau ieşirea din întreprindere prin diferite căi (donaţie, pierderi din
calamităţi, exproprieri etc.).

 Valorea realizabilă netă este preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe

parcursul desfăşurării normale a activităţii, mai puţin costurile estimate pentru finalizarea
bunului şi a costurilor necesare revânzării.

Costurile de vânzare trebuie să includă toate costurile directe identificabile, cum ar fi cele
de ambalare, transport şi comisioanele agenţilor de vânzări. Pot fi calculate în mod explicit sau
pot fi estimate ca procent al preţului de vânzare, ce se consideră a fi realizabil prin prisma
experienţei anterioare.

7
 Costurile de finalizare şi de vânzare nu trebuie ajustate pentru a obţine profit din acţiunea
de finalizare şi vânzare.

Comentariu
 În cazul prestărilor de servicii, stocurile includ costul serviciilor pentru care
întreprinderea nu a recunoscut încă venitul aferent.
Prin urmare, valoarea stocului furnizorului de servicii include costul pe care îl incumbă
serviciile oferite (costul personalului direct implicat şi alte costuri de personal şi regiile
corespunzătoare) pentru care nu au fost recunoscute încă veniturile aferente.
În conformitate cu IAS 18 Venituri, dacă rezultatul unei prestări de servicii nu poate fi
estimat în mod rezonabil şi nu este posibil ca acest cost să fie recuperat, venitul nu este încă
recunoscut, prestările de servicii sunt considerate în curs şi înregistrate la nivelul costurilor
efectuate.

 În practică sunt unităţi care, greşit, încadrează în categoria stocurilor materiale sau
chiar utilaje care necesită montaj şi probe tehnologice, aferente unor obiective de
investiţii cuprinse în planul de investiţii.

Aceste stocuri, pe măsură achiziţiei ori realizării investiţiei, trebuie înglobate în

obiectivul de investiţii, mărind valoarea acestuia ca imobilizare în curs, ce se va concretiza într-
un activ imobilizat la finalizare, iar recunoaşterea ca şi cheltuieli se va realiza pe parcursul
duratei utile de viaţă a activului realizat (cf. par. 33 din IAS 2).

II. Evaluarea stocurilor

IAS 2 afirmă că stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost şi
valoarea realizabilă netă.1

Prin urmare, trebuie să vedem ce se înţelege prin cost şi prin valoare realizabilă netă.

Comentariu
Evaluarea stocurilor se realizează de regulă, la cost, aceasta fiind cea mai credibilă bază
de evaluare. Cu toate acestea, această valoare atribuită stocurilor poate fi, în anumite cazuri,
prezentată în situaţiile financiare la o valoare mai mică decât costul stocurilor, conform
principiului prudenţei.

Diminuările costurilor stocurilor pot fi cauzate de deteriorări fizice, învechire sau

reducere a nivelului preţurilor, ceea ce generează valori de piaţă sub nivelul costurilor şi apare o
pierdere. Această pierdere se poate evidenţia prin reducerea valorii stocurilor, adică a costului, la
nivelul valorii de piaţă. Valoarea de piaţă reprezintă preţul/costul de înlocuire.

1
IASB – Standardele Internaţionale de Contabilitate 2001, Bucureşti, Editura Economică, 2001, p.133

8
 Valoarea de piaţă reprezintă suma pe care întreprinderea ar trebui să o plătească în
prezent pentru acelaşi stoc, cumpărat de la furnizorii obişnuiţi şi în cantităţile obişnuite.
Din punct de vedere al IAS 2, valoarea de piaţă nu este luată în considerare în evaluarea
stocurilor, ci valoarea realizabilă netă (asupra căreia vom reveni).

Costul asociat unui element de stoc trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziţiei
şi prelucrării, precum şi orice alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în
care se găsesc.

Categorii de costuri:

1. COSTUL DE ACHIZIŢIE
Modalitatea cea mai frecventă de a se obţine stocuri este prin achiziţie, când se
recunoaşte stocul şi se asociază cu o valoare ce reprezintă costul acestuia.

Costul stabilit în momentul achiziţiei este cost de achiziţie şi reprezintă valoarea cu care
bunul respective va fi înregistrat în contabilitate.

Costul de achiziţie cuprinde:

- preţul de cumpărare
- taxe de import şi alte taxe, cu excepţia acelora pe care întreprinderea le poate
recupera de la autorităţile fiscale
- costuri de transport
- costuri de asigurare
- costuri de depozitare şi manipulare
- alte costuri direct imputabile achiziţiei de mărfuri, materiale şi servicii

Comentarii:
a. Referitor la TVA
Deoarece aceasta este în mod normal recuperabilă, de regulă stocurile sunt evaluate fără a
lua în considerare TVA. Costul stocurilor pentru care TVA nu este deductibilă include şi TVA.

b. Referitor la reducerile comerciale

Reducerile comerciale sub formă de rabaturi, remize, risturnuri se deduc din costul de
achiziţie al stocurilor

Rabaturile reprezintă reduceri cu caracter excepţional practicate asupra preţului de

vânzare negociat, convenit în prealabil, atunci când elementele de stocuri ce fac obiectul
achiziţiei au defecte de calitate sau abateri de la standardele ce sunt acceptate de cumpărător.

Remizele sau discounturle reprezintă reduceri practicate în mod obişnuit asupra

preţurilor de vânzare, luându-se în considerare volumul cumpărărilor sau calitatea
cumpărătorului (ca importanşă şi poziţie a acestuia pentru vânzător).

9
 Risturnurile sunt reduceri ale preţului de vânzare, calculate asupra ansamblului de
operaţii efectuate şi obţinute de un cumpărător pentru achiziţiile făcute de acesta în timpul unei
anumite perioade de timp.

c. Referitor la diferenţele de curs valutar

Costul de achiziţie poate include diferenţe de curs valutar direct atribuibile achiziţiei
stocurilor, conform tratamentului contabil alternativ permis de IAS 21 Efectele variaţiei
cursurilor de schimb valutar, atunci când au rezultat dintr-o depreciere monetară accentuată
împotriva căreia nu există nici un mijloc practic de acoperire şi privesc datorii rezultate din
achiziţii recente de stocuri, datorii care nu pot fi achitate.
Această prelucrare nu poate fi aplicată în România deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de interpretarea SIC-11 Capitalizarea pierderilor rezultate din devalorizări severe ale
monedei.

Faţă de cele de mai sus, costul de achiziţie se poate determina astfel:

Preţul de cumpărare negociat

+ Cheltuielile accesorii:

 Cheltuieli de transport-aprovizionare
 Cheltuieli de asigurare pe durata transportului
 Cheltuieli de manipulare, încărcare-descărcare
 Comisioanele intermediarilor

+ Impozite şi taxe nerecuperabile:

 Comisioane vamale, taxe vamale şi accize (în cazul importurilor), TVA la unităţile
neplătitoare
 TVA, (atunci când nu există dreptul de deducere a acesteia)

- Reducerile de preţ cu caracter comercial primite de la furnizori

= COST DE ACHIZIŢIE

Exemple:

Exemplul 1

S.C. ABC SRL achiziţionează 10.000 kg. din materia primă A, la un preţ negociat de 5
lei/kg. Transportul este asigurat de o societate de transport, contra sumei de 3.000 lei, care
facturează transportul odată cu realizarea acestuia. Materiile prime sunt asigurate pe timpul
transportului. Prima de asigurare plătită societăţii de asigurare este de 1.500 lei. Materiile prime
sunt recepţionate în societate şi depozitate, activităţi ce ocazionează cheltuieli de 750 lei.

10
 Rezolvare:
-lei-
Preţ negociat (10.000 kg x 5 lei/kg) 50.000
+ Cheltuieli accesorii
 transport 3.000
 asigurare 1.500
 recepţionare, depozitate (manipulare) 750

COST DE ACHIZIŢIE 55.250

Cost de achiziţie unitar 5,525 lei/kg
(55.250 lei / 10.000 kg)

Exemplul 2

Se achiziţionează, la data de 20.11.N, din import, materie primă , cunoscându-se

următoarele:

 valoarea în vamă 10.000 Euro

 curs leu/Euro la data achiziţiei 3,4582
 taxe vamale 10%
 comision vamal 0,5%
 cheltuieli de încărcare/descărcare 1.055 lei
 cheltuieli de transport (cf. facturii cărăuşului) 2.110 lei

Costul de achiziţie se deternimă astfel:

-lei-

Specificare Indicatori Valoare Valoare

- Euro - - lei -
A B 1 2 3
1 Valoare în vamă 10.000 34.582
2 Curs valutar leu/Euro 3,4582 -
3 Taxe vamale 10% x 3.1 3.458,20
4 Comision vamal 0,5% x 3.1 172,91
5 Cheltuieli de 1.055
încărcare/descărcare
6 Cheltuieli de transport 2.110
7 COST DE 41.378,11
ACHIZIŢIE

O problemă deosebită o ridică cheltuielile de transport pentru achiziţii, în condiţiile în

care transportul se realizează:

11
  În baza unui contract cu o firmă specializată şi care remite şi factura reprezentând
contavaloarea transportului a cărei valoare este inclusă în costul de achiziţie. În acest caz,
valoarea transportului se poate include fără probleme în costul de achiziţie, fiind o valoare
certă, cunoscută.

 Prin utilizarea mijloacelor de transport proprii, din dotare, situaţie în care

cheltuiala cu transportul include mai multe elemente ce reprezintă cheltuieli cu: combustibilul,
salariul şoferului, contribuţiile unităţii la asigurările sociale, la asigurările sociale de sănătate, la
fondul de şomaj, amortizarea mijlocului de transport etc. În aceste condiţii, cheltuiala cu
realizarea transportului include cheltuieli de naturi diferite şi a căror valori trebuie cunoscute în
momentul achiziţiei, pentru a fi incluse în costul de achiziţie.
În acest caz, deoarece determinarea valorii effective a transportului se realizaeză la
sfârşitul lunii, adică la o dată ulterioară recepţiei şi stabilirii costului de achiziţie, valoarea
transportului nu se include în costul de achiziţie, ci se va înregistra ca o cheltuială a
perioadei.

Dacă transportul se realizează în condiţii similare altor transporturi realizate în perioade

anterioare şi există posibilitatea estimării unei valori rezonabile, această valoare va fi inclusă în
costul de achiziţie. Evantuala diferenţă de valoare apărută la sfârşitul lunii, va fi tratată ca o
cheltuială a perioadei.

Exemplul 3

Societatea ALFA S.A. achiziţionează de la producătorii interni materii prime. Acestea

sunt transportate cu mijloacele de transport din dotare, iar operaţiile de încărcare-descărcare sunt
realizate de personalul angajat
Pentru determinarea costului de achiziţie se cunosc:

 Preţul producătorului 10.000 lei

 Cheltuieli de încărcare-descărcare
efectuate prin efort propriu

 estimate pe baza condiţiilor similare

ale perioadelor anterioare 150 lei
 determinate la sfârşitul perioadei 150 lei

 Cheltuieli de transport efectuate cu

mijloace proprii

 estimate pe baza condiţiilor similare

ale perioadelor anterioare 950 lei
 determinate la sfârşitul perioadei 1.195 lei

 Reduceri comerciale 1%

12
  TVA 19%

Tratarea cheltuielilor de transport determină două situaţii:

A. În condiţiile în care valoarea transportului şi a operaţiilor de încărcare–

descărcare nu se pot estima pe baza situaţiilor anterioare şi include în costul de achiziţie,
acestea se determină la sfârşitul lunii, iar costul de achiziţie nu va include aceste valori. Valoarea
lor va fi tratată ca o cheltuială a perioadei iar costul de achiziţie se determină astfel:

Specificare Nr. Indicatori Valoare

r. - lei -
rând
d
Preţul producătorului 1 - 10.000
Cheltuieli de încărcare-descărcare 2 - -
efectuate prin efort propriu
Cheltuieli de transport efectuate prin 3 - -
efort propriu
Reduceri comerciale (-) 4 1% x rd.1 - 100
TVA 5 19% x (rd.1 – rd.4) 1.881
COST DE ACHIZIŢIE 6 - 9.900
(1 + 2+ 3 – 4)

B. În situaţia în care cumpărătorul poate estima cheltuielile de transport şi

încărcare/descărcare în funcţie de situaţii similare ale perioadelor anterioare, valorile estimate
se includ în costul de achiziţie în momentul calculării acestuia.
La sfârşitul lunii, eventuala diferenţă apărută în raport cu valoarea cheltuielilor de
transport şi încărcare/descărcare reale, este considerată o cheltuială a perioadei.

Costul de achiziţie se determină astfel:

Specificare N Indicatori Valoare

- lei -
rând
Preţul producătorului 1 - 10.000
Cheltuieli de încărcare- 2 - 150
descărcare efectuate prin efort
propriu

13
 Cheltuieli de transport 3 - 950
efectuate prin efort propriu
Reduceri comerciale (-) 4 1% x rd.1 - 100
TVA 5 19% x (rd.1 – rd.4) 1.881
COST DE ACHIZIŢIE 6 - 11.000
(1 + 2+ 3 – 4)

Diferenţa între cheltuielile de transport estimate ce au fost incluse în costul de achiziţie şi

valoarea lor efectivă, cunoscută la sfârşitul lunii de 200 lei (1.195 – 950) se va înregistra ca o
cheltuială a perioadei şi nu ca element de cost al stocului.

2. COSTURI DE PRELUCRARE

Obţinerea, în cadrul întreprinderii, a stocurilor, la finele procesului de prelucrare, atrage

după sine o serie de consumuri de resurse. Valoarea acestora se regăseşte în costurile de
prelucrare.

Costurile de prelucrare a stocurilor includ:

- costurile directe aferente unităţile produse (costurile cu manopera directă, spre

exemplu), şi
- alocarea sustematică a regiei de producţie, fixă şi variabilă, generată de transformarea
materialelor în produse finite.

Regia fixă de producţie constă în acele costuri indirecte de producţie care rămân relativ
constante, indiferent de volumul producţiei. Exemplu: amortizarea, întreţinerea secţiilor şi
utilajelor, precum şi costurile cu conducerea şi administrarea secţilor.
Regia variabilă de producţie constă în acele costuri indirecte de producţie care variază
direct proporţional sau aproape direct proporţional cu volumul producţiei (costurile indirecte cu
materiile prime şi materialele şi cu forţa de muncă).

Alocarea regiei fixe de producţie asupra costurilor de prelucrare se face pe baza

capacităţii normale de producţie.
Capacitatea normală de producţie este producţia estimată a fi obţinută în medie, de-a
lungul unui anumit număr de perioade sau sezoane, în condiţii normale de producţie.

Valoarea regiei fixe alocată fiecărei unităţi produse nu se majorează ca urmare a obţinerii
unei producţii scăzute sau a neutilizării unor active. Regia nealocată este recunoscută drept
cheltuială în perioada ţn care a apărut. În exerciţiile în care se obţine o producţie neobişnuit de
mare valoarea regiei fixe alocate fiecărei unităţi produse este diminuată, astfel încât stocurile să
nu fie evaluate la o valoare mai mare decât costul lor.

Regia variabilă este alocată fiecărei unităţi produse pe baza folosirii reale a capacităţilor
de producţie.

14
 Exemplu
Pentru fabricarea unui produs finit s-au efectuat următoarele cheltuieli – în lei (RON):
 Materii prime 40.000
 Materiale consumabile 7.000
 Manopera muncitorilor direct productivi 25.000
 CAS aferent salariilor muncitorilor direct productivi 5.000
 Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate 5.000
 Cheltuieli cu deplasări, detaşări, transferări 1.000
 Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii 2.000
 Cheltuieli cu serviciile bancare 3.000
 Cheltuieli cu manopera muncitorilor din activitatea de
desfacere 12.000
 Amortizarea clădirilor, instalaţiilor şi echipamentelor 17.000
 Costuri cu depozitarea şi manipularea materiilor prime,
a producţiei în curs şi a materialelor consumabile 18.000
 Cheltuieli cu administraţia secţiilor 6.000
 Costuri indirecte cu materialele 18.000
 Costuri indirecte cu forţa de muncă 28.000

Nivelul normal al capacităţii de producţie este de 120.000 bucăţi iar nivelul real este de
100.000 bucăţi.

a. Clasificarea cheltuielilor:

Denumire cheltuieli Dir Indir Indir Gener D

ecte ecte ecte ale esfa-
f varia de c
ixe bile admi- ere
nistraţi
e
0 1 2 3 4 5
Materii prime 40.000
Materiale consumabile 7.000
Manopera muncitorilor direct 25.000
productivi
CAS aferent salariilor muncitorilor 5.000
direct productivi
Cheltuieli de protocol, reclamă şi 5
publicitate .000
Cheltuieli cu deplasări, detaşări, 1
transferări .000
Cheltuieli poştale şi taxe de 2
telecomunicaţii .000
Cheltuieli cu serviciile bancare 3

15
 .000
Cheltuieli cu manopera muncitorilor 12.00
din activitatea de 0
desfacere
Amortizarea clădirilor, instalaţiilor şi 17.00
echipamentelor 0
Costuri cu depozitarea şi manipularea 18.000
materiilor prime,
a producţiei în curs şi a materialelor
consumabile
Cheltuieli cu administraţia secţiilor 6.000
Costuri indirecte cu materialele 18.00
0
Costuri indirecte cu forţa de muncă 28.00
0

TOTAL 77.000 41.0 46.00 11.000 12.00

00 0 0

b. Determinarea regiei fixe ce este recunoscută drept cheltuială a perioadei:

Cheltuiala perioadei = Cheltuieli fixe * (1 – Nivel real / Nivel normal)

Cheltuiala perioadei = 41.000 * ( 1 – 100.000 / 120.000) = 6.560 RON

c. Cheltuieli încorporabile în valoarea stocului:

 Cheltuieli directe 77.000

(+) Cheltuieli indirecte (41.000 + 46.000) 87.000
( - ) Regia recunoscută ca o cheltuială a perioadei 6.500
( =) COST DE PRODUCŢIE 157.500

d. Cheltuieli neîncorporabile în valoarea stocului:

 Cheltuieli generale de administraţie 11.000

(+) Cheltuieli de desfacere 12.000
( + ) Regia recunoscută ca o cheltuială a perioadei 6.500
( =) CHELTUIELI NEÎNCORPORABILE 29.500

3. ALTE COSTURI
Alte costuri se includ în costul stocurilor numai în măsura în care reprezintă costuri
suportate pentru a aduce stocurile în forma şi la locul în care se găsesc în prezent, cum ar fi
includerea în costul stocurilor a regiilor generale sau costul proiectării produselor destinate
anumitor clienţi.

16
 Exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor şi vor fi recunoscute drept
cheltuieli ale perioadei în care au survenit:

 Pierderile de materiale, manoperă sau alte costuri de producţie înregistrate peste

limitele normal admise.
Acestea trebuie înregistrate pe cheltuieli în momentul apariţiei lor şi nu incluse în costul
de prelucrare al stocului

 Cheltuieli de depozitare, cu excepţia cazurilor în care astfel de costuri sunt

necesare în procesul de producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie

 Regii generale de administraţie care nu participă la aducerea stocurilor în forma şi

în locul în care se găsesc în prezent , şi

 Costuri de desfacere

4. COSTUL STOCURILOR UNUI PRESTATOR DE SERVICII

Costul stocurilor unui prestator de servicii constă în manoperă şi în alte costuri legate de
personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv personalul însărcinat cu
supravegherea, precum şi regiile corespunzătoare. Costurile cu personalul angajat în activitatea
de desfacere şi administraţie nu se includ în costul stocurilor, ci vor fi recunoscute drept
cheltuieli în perioada în care au loc.

VALOREA REALIZABILĂ NETĂ

III. Tehnici (metode) de evaluare a costului stocurilor

Elemente identificabile şi elemente neidentificabile (fungibile)

Stocurile cuprind bunuri identificabile şi bunuri fungibile.

Bunurile fungibile - sunt bunuri de orice natură care nu se pot distinge în mod
fundamental unele de altele.

Costul stocurilor care, în mod obişnuit, nu sunt confundabile , şi al acelor bunuri şi

servicii destinate unor comenzi distincte, trebuie să fie determinat prin identificarea specifică a
costurilor lor individuale.
Identificarea specifică a costurilor nu este adecvată atunci când există un număr mare de
elemente ale stocurilor care sunt în mod obişnuit confundabile.

17
 Pentru elementele confundabile, IAS 2 a prevăzut două prelucrări de determinare a
costului stocurilor: prelucrarea de referinţă şi cealaltă prelucrare autorizată.

Prelucrarea de referinţă
Presupune utilizarea a două metode de calcul a costului stocurilor ieşite: Metoda FIFO (
the first-in, first-aut, adică primul intrat – primul ieşit) şi metoda CMP (costul mediu ponderat).

 Metoda FIFO are în vedere principiul conform căruia stocurile ieşite din
gestiune se evaluează la costul primului lot intrat, respectiv a celuli mai vechi lot sau sortiment.
După epuizarea acestuia, evaluarea se face la costul următorului lot, în ordine cronologică.
Stocul de la sfârşitul perioadei este constituit din elementele de stoc cele mai recente.

 Metoda CMP ţine cont de toate intrările şi toate ieşirile exerciţiului. Se

calculează ca un raport între valoarea totală a stocului iniţial plus valoarea intrărilor şi stocul
iniţial plus valoarea stocurilor intrate. Se poate calcula fie după fiecare intrare, fie la sfârşitul
perioadei de gestiune. Valoarea stocului ieşit din întreprindere se stabileşte, apoi, înmulţind
cantitatea stocului ieşit cu valoarea CMP.

Cealaltă prelucrare autorizată

Presupune utilizarea metodei LIFO “ultimul intrat – primul ieşit” (the last-in, first aut) de
calcul a costului stocurilor ieşite.
 Metoda LIFO presupune că elementele stocului care au fost achiziţionate sau
fabricate ultimele sunt vândute primele şi, ca atare, elementele ce rămân în stoc la sfârşitul
exerciţiului sunt primele cumpărate sau primele fabricate. Metoda conduce la creşterea valorii
consumurilor (ieşirilor) şi la micşorarea valorii stocului final. Se recomandă aplicarea acesteia în
perioadele de creştere a preţurilor.
Exemplu

La data de 1 octombrie N, stocul mărfii M era evaluat la 80.000 lei (RON) , (200 buc X
400 lei). În luna octombrie au avut loc următoarele operaţii care afectează stocul mărfii M:
 4 octombrie – o ieşire de 80 bucăţi
 10 octombrie – o intrare de 100 de bucăţi, la un cost de 410 lei/bucată
 17 octombrie – o ieşire de 80 de bucăţi
 25 noiembrie - o intrare de 40 de bucăţi, la un cost de 414 lei/bucată
 30 noiembrie – o ieşire de 160 de bucăţi

Considerăm CMP al perioadei precedente de 400 lei/bucată.

CMP calculat la 10 octombrie va fi:

{ [(200 – 80) x 400] + (100 x 410) } / [ (200 – 80) + 100] = 404,55 lei/bucată

18
 CMP calculat la 25 octombrie va fi:

{ [ (200 – 80 + 100 = 80) x 404,55] + (40 x 414)} / [(200 – 80 + 100 – 80) + 40] =
406,65 lei/bucată

Fişa stocului, conform fiecăreia dintre metodele autorizate, se prezintă astfel:

a. Costul mediu ponderat al perioadei precedente

Intrări Ieşiri Stoc

Data Q Cost Cos Q Cost Cost Q Cost Cost
unita unitar total unitar total
total
1.10 200 400 80.000
4.10 80 400 32.000 120 400 48.000
10.10 100 410 41.000 220 400 88.000
17.10 80 400 32.000 140 400 56.000
25.10 40 414 16.560 180 400 72.000
30.10 16 400 64.000 20 400 8.000

b. Costul mediu ponderat calculat după fiecare intrare

Intrări Ieşiri Stoc

Data Q Cost Co Q Cost Cost Q Cost Cost
unitar unitar total unit total
tot

1.10 200 400 80.000

4.10 80 400 32.000 120 400 48.000
10.10 100 410 41.00 220 404,55 89.001

17.10 80 404,55 32.364 140 404,55 56.637

25.10 40 414 16.56 180 406,65 73.197

19
 30.10 160 406,65 65.064 20 406,65 8.133

c. FIFO

Intrări Ieşiri Stoc

Data Q Co Cost Q Cost Cost Q Cost Cost
total unitar total unitar total
unitar
1.10 200 400 80.000
4.10 80 400 32.000 120 400 48.000
10.10 100 410 41.000 220 400 48.000
100 410 41.000
17.10 80 400 32.000 40 400 16.000
100 410 41.000
25.10 40 414 16.560 40 400 16.000
100 410 41.000
40 414 16.560
30.10 40 400 16.000
10 410 41.000
0 414 8.280 20 414 8.280
20

d. LIFO

Intrări Ieşiri Stoc

Data Q Cost Cost Q Cost Cost Q Cost Cost
unitar total unitar total unitar total
1.10 200 400 80.000
4.10 80 400 32.000 120 400 48.000
10.10 100 410 41.000 120 400 48.000
100 410 41.000
17.10 80 410 32.800 120 400 48.000
20 410 8.200

20
25.10 40 414 16.560 120 400 48.000
20 410 8.200
40 414 16.560
30.10 40 414 16.560
20 410 8.200
100 400 40.000 20 400 8.000

Se poate observa că, în funcţie de metoda utilizată, valoarea stocului de la sfârşitul

perioadei variază, de la 8.000 lei prin metoda LIFO la 8.280 lei prin metoda FIFO.
Practicile în diferitele ţări sunt diverse, cu justificări variate.
Companiile britanice preferă metoda FIFO, deoarece ea corespunde cel mai bine
fluxurilor reale de ieşire a stocurilor.
Întreprinderile americane preferă metoda LIFO, deoarece aceasta măsoară fluxurile
costurilor cât mai aproape de realitate. În plus, această metodă este permisă de administraţia
fiscală americană.
IASB (organismul internaţional de normalizare contabilă), în contextual proiectului său
de reducere a numărului de opţiuni de la începutul anului 1990, vizase interzicerea metodei
LIFO, considerată necompatibilă cu principiul costului istoric. Cu toate acestea, pentru a se
asigura compatibilitatea cu prevederile referenţialului american, FASB, s-a renunţat la eliminarea
metodei LIFO.
În Franţa, din motive fiscale, metoda LIFO nu poate fi utilizată pentru întocmirea
situaţiilor financiare individuale. În schimb, pentru întocmirea situaţiilor financiare consolidate,
metoda este permisă.
Directiva a IV-a europeană prevede toate cele trei metode de evaluare a stocurilor la
ieşire, fără să exprime vreo preferinşă anume.

Faţă de cele de mai sus, concluzionăm:

 Metoda FIFO corespunde cel mai bine fluxurilor fizice de stocuri reale dar, folosită
în scopuri “creative” (în condiţiile creşterii preţurilor) ea conduce la creşterea artificială a
profiturilor
 Metoda LIFO, deşi reprezintă o presupunere artificială asupra fluxurilor fizice de
stocuri, ea este o metodă mai realistă în privinţa măsurării costurilor în contul de profit şi
pierdere. Altfel spus, metoda distorsionează bilanţul dar conduce la un cont de profit şi pierdere
mai realist.

Valoarea realizabilă netă este preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe

parcursul desfăşurării normale a activităţii, mai puţin costurile estimate pentru finalizarea
bunului şi a costurilor necesare vânzării.

Costul stocurilor nu este recuperabil dacă acele stocuri au suferit deteriorări, au fost uzate
moral integral sau parţial, sau preţurile lor de vânzare s-au diminuat.
Costul stocurilor este, de asemenea, nerecuperabil şi în condiţiile în care au crescut
costurile estimate pentru finalizare ori pentru vânzare.

21
 Practica diminuării valorii stocurilor sub cost, până la valoarea realizabilă netă, este
consecventă cu principiul conform căruia activele nu trebuie să fie reflectate în bilanţ la o
valoare mai mare decât valoarea care se poate obţine prin utilizarea sau vânzarea lor.

Comentariu
La închiderea exerciţiului, stocurile aflate în stoc sunt inventariate, ocazie cu care se
analizează posibilităţile de recuperare a costurilor acestor stocuri în perioada următoare. În
condiţiile în care valoarea estimată de recuperare, adică preţul la care vor putea fi recuperate este
mai mic decât costul, stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost şi
valoarea realizabilă netă.
Deprecierea costului stocurilor poate fi parţială sau totală, ca urmare a deteriorării
acestora, prin demodare sau dacă preţul lor de vânzare a suportat o reducere. Totodată, costul
stocurilor poate să nu fie acoperibil, în condiţiile în care costul estimat, necesar pentru realizarea
vânzării a crescut.

Elementele bilanţiere trebuie reflectate în situaţiile financiare anuale la o valoare mai

mică decât valoarea care se poate obţine prin utilizarea sau vânzarea lor, ceea ce înseamnă
diminuarea valorii stocurilor sub cost, până la valoarea realizabilă netă, adică preţul de vânzare
estimat ce ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, mai puţin costurile
estimate pentru finalizarea bunului şi a costurilor necesare vânzării. Iar orice depreciere
recunoscută este tratată ca o cheltuială a perioadei şi nu ca o cheltuială a costului stocului.

Prin urmare, costul stocului nu este recuperabil dacă stocul se găseşte în una din
următoarele situaţii:
- a suferit deteriorări
- a fost uzat moral, integral sau parţial
- preţul de vânzare s-a diminuat ori a crescut costul estimat pentru finalizarea sau
vânzarea produsului

Exemplul 1:
O societate a achiziţionat mărfuri din import care necesită lucrări de ambalare şi
etichetare. Cheltuielile efectuate sunt redate în tabelul următor:
RON
Preţ de cumpărare facturat de furnizor 62.500,
00
Taxe vamale achitate în vamă (10%) 6250,00
Comision vamal (0,5%) 312,50
TVA achitat în vamă (19%) 13.121,
88
Cheltuieli de transport pe parcurs intern 8.925,0
0
Cheltuieli de manipulare 250,00
Cheltuieli cu verificarea calităţii mărfurilor 1750,00
Primă de asigurare a mărfurilor 2250,00
Reducere comercială acordată de furnizor 1500,00
Diferenţă de curs valutar 250,00

22
 Întreprinderea estimează că mărfurile vor fi vândute la preţul de 150000 RON. În scopul
vânzării vor fi necesare:
 Costuri cu pregătirea vânzării 65.000,00
 Costuri cu vânzarea efectivă 20.000,00

a. Calculul costului de achiziţie

Preţ de cumpărare facturat de furnizor 62.500,

00
(+) Taxe vamale achitate în vamă (10%) 6250,00
(+) Comision vamal (0,5%) 312,50
(+) Cheltuieli de transport pe parcurs intern (exclusiv TVA) 7.500,0
0
(+) Cheltuieli de manipulare 250,00
(+) Cheltuieli cu verificarea calităţii mărfurilor 1750,00
(+) Primă de asigurare a mărfurilor 2250,00
(-) Reducere comercială acordată de furnizor 1500,00
(=) COST DE ACHIZIŢIE 70.312,
50

b. Calculul valorii realizabile nete

Preţ de vânzare 150.000

,00
(-) Costuri cu pregătirea vânzării 65.000,
00
(-) Costuri cu vânzarea efectivă 20.000,
00
(=) VALOARE REALIZABILĂ NETĂ 65.000,
00

Respectând prevederile IAS 2, în exemplul nostru:

min (70.312,50 şi 65.000,00) = 65.000,00

Prin urmare, aceasta este valoarea cu care stocurile vor fi recunoscute în situaţiile
financiare.

Exemplul 2

23
 La inventarul efectuat pentru situaţiile financiare de la 31.12.2004, s-a constatat că
importul de mărfuri efectuat la data de 20.11.2005 nu s-a vândut, regăsindu-se în stoc la data
întocmirii situaţiilor financiare.
Politica firmei este ca diferenţele de curs valutar aferente stocurilor din import în stoc, la
finele exerciţiului să fie capitalizate.
Care este valoarea la care aceste stocuri sunt recunoscute în situaţiile financiare încheiate
la 31.12.2005, cunoscând următoarele elemente:
- cost de achiziţie al mărfurilor 100.000 Euro
- curs leu/euro la data achiziţiei 3,4582 lei/Euro
- curs leu/euro la 31.12.2005 3,4919 lei/Euro
- valoarea netă realizabilă a mărfurilor la 31.12.2005 346.000 lei

Cost de Curs Cost de

Specificare achiziţie leu/Euro achiziţie
al mărfurilor al mărfurilor
- euro - - lei -
Cost de
achiziţie 100.000 3,4582 345.820
al mărfurilor

Valoare la 100.000 3,4919 349.190

31.12.2005
Diferenţă de
Curs valutar 3.370
(nefavorabilă)

Valoarea contabilă a mărfurilor înainte de capitalizarea 345.820

diferenţelor de curs valutar la 31.12.2005
Valoarea contabilă a mărfurilor după capitalizarea 349.190
diferenţelor de curs valutar la 31.12.2005
(345.820 +3.370)
Valoarea realizabilă netă a activelor la 31.12.2005 346.000
Diferenţă între valoarea contabilă după capitalizare şi 3.190
valoarea realizabilă netă la 31.12.2005

Stocul de mărfuri va fi recunoscut în situaţiile financiare la valoarea de 346.000 lei, iar

diferenţa între valoarea contabilă a mărfurilor după capitalizarea diferenţelor de curs valutar la
31.12.2005 şi valoarea realizabilă netă a activelor la 31.12.2005, va fi recunoscută ca şi o
cheltuială a perioadei.

Minimul dintre cost şi valoarea realizabilă netă trebuie calculat element cu element, cu
excepţia situaţiilor în care evaluarea individuală a elementelor nu se poate realiza practic, iar

24
 elementele stocului sunt similare sau înrudite (adică provin din aceeaşi linie de producţie, au
scop sau destinaţii finale similare şi sunt produse sau comercializate în aceeaşi arie geografică).

Valoarea realizabilă netă se bazează pe preţul de vânzare al produsului finit, mai puţin
costurile de finalizare a bunurilor şi costurile necesare vânzării.

Estimările valorii realizabile nete se bazează pe cele mai credibile evidenţe avute la
dispoziţie în momentul în care se face estimarea, de regulă la data întocmirii situaţiilor
financiare.
Aceasta ţine cont, de asemenea, de destinaţia sau scopul pentru care este deţinut stocul
analizat şi se bazează pe cele mai credibile dovezi disponibile în momentul în care are loc
estimarea valorii care se aşteaptă a fi realizată. Valoarea realizabilă netă, în această situaţie, va fi
reprezentată de:
- preţul stabilit prin contract, pentru bunurile ce urmează a fi livrate în baza unor
contracte ferme

- preţurile generale de vânzare, practicate pe piaţă, atunci când cantitatea

contractată este mai mică decât cantitatea deţinută.

Atunci când valoarea realizabilă netă este mai mică decât costul stocului, diferenţa
generează provizioane şi datorii contingente, conform IAS 37.

Exemplu

Categoria de Cantitate Cantitate Cost Valoare Valoare Valoare

stoc deţinută contracta unitar unitară realizabilă recunoscu
tă conform netă tă în
contract unitară situaţiile
financiare
Articolul 300 200 1,50 1,70 1,30 470

Articolul 400 500 2,30 2,60 2,20 1.040

Articolul 100 100 2,50 2,60 2,30 260

Valoare stoc recunoscută în situaţiile financiare 1.770

1.770

Pentru Articolul A, cantitatea deţinută este superioară cantităţii contractate, iar valoarea
stocului va fi recunoscută în situaţiile financiare pe baza următorului calcul:

25
 Din cantitatea de 300 unităţi deţinute în stoc:

- 200 unităţi au la bază contracte, evaluarea efectuându-se la preţul prevăzut în

contract, adică: 200 x 1,7 = 340

- 100 unităţi sunt evaluate la preţul cel mai mic dintre cost şi valoarea realizabilă netă,
adică: 100 x 1,3 = 130

- Valoarea recunoscută în situaţiile financiare va fi de 470, adică 340 +130

Pentru Articolul B, cantitatea deţinută este inferioară cantităţii contractate, iar valoarea
stocului ce va fi recunoscută în situaţiile financiare se calculează pe baza preţului prevăzut în
contract, adică:
400 x 2,60 = 1.040

Pentru Articolul C, cantitatea deţinută este egală cu cantitatea contractată, iar valoarea
stocului ce va fi recunoscută în situaţiile financiare se calculează pe baza preţului prevăzut în
contract, adică:
100 x 2,60 = 260

IV. RECUNOAŞTEREA DREPT CHELTUIALĂ A COSTULUI STOCURILOR

Conform principiului conectării cheltuielilor la venituri, valoarea contabilă a stocurilor

vândute trebuie recunoscută ca şi cheltuială, în perioada în care a fost recunoscut venitul
corespunzător. Trebuie ţinut cont de faptul că unele elemente de stoc pot fi afectate altor active.
În această categorie pot fi încadrate elementele de stoc încorporate într-o imobilizare produsă în
regie proprie şi care vor fi contabilizate la cheltuieli pe toată durata de utilitate.
De asemenea, vor fi afectate cheltuielile cu diminuările sau pierderile de valoare suferite
de stocuri, în perioada în care acestea s-au produs, până la nivelul valorii realizabile nete. În
acelaşi timp, valoarea oricărei stornări a diminuării valorii stocurilor, ca urmare a creşterii valorii
realizabile nete, se va recunoaşte ca o reducere a cheltuielilor cu stocurile în perioada în care a
avut loc stornarea.

Exemplu
La finele exerciţiului N-1, întreprinderea recunoaşte în situaţiile financiare stocuri în
valoare de 2.500 u.m. (valoarea de achiziţie a stocului 3.000 u.m., valoarea realizabilă netă 2.500
u.m.).
Drept urmare, la finele exerciţiului N-1, întreprinderea contabilizează o depreciere a
stocurilor şi o creştere a cheltuielilor perioadei N-1 cu 500 u.m.

La finele exerciţiului N, stocurile depreciate în exerciţiul N-1 se regăsesc în întreprindere,

dar se înregistrează o creştere a valorii realizabile nete la 3.200 u.m. În acest caz, se va proceda
la înregistrarea creşterii de valoare, recunoscând, în situaţiile financiare, stocurile la valoarea cea
mai mică dintre cost (3.000 u.m. ) şi valoarea realizabilă netă (3.200 u.m.).

26
 Se va proceda la stornarea deprecierii înregistrate în exerciţiul N-1, rezuştând o
diminuare a cheltuielilor perioadei cu 500 u.m. şi o creştere a valorii stocurilor la 3.000 u.m.

27