INOVAȚIA FINANCIARA ȘI MANAGEMNTUL RISCULUI

CUPRINS

1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INOVAȚIA FINANCIARĂ ȘI MANAGEMENTUL

RISCULUI.......................................................................................................................................2

1.1. ASPECTE GENERALE CU PRIVIRE LA INOVAȚIA FINANCIARĂ...................2

1.2. NOȚIUNI PRIVIND MANAGEMENTUL RISCULUI................................................6

2. IMPLICAȚIILE INOVAȚIEI FINANCIARE ASUPRA MANAGEMENTULUI RISCULUI...8

2.1. MANAGEMENTUL RISCULUI PROVOCAT DE INOVAȚIA FINANCIARĂ PE

PIAȚA DE CAPITAL ȘI MONETARĂ. PRODUSELE DERIVATE ȘI

SECURITIZATE………………………………………………………………………………8

2.2. INOVAȚIE VERSUS REGLEMENTARE ÎN CADRUL MANAGEMENTULUI

RISCURILOR...........................................................................................................................16

2.3. PERSPECTIVE PRIVIND INOVAȚIA ÎN GESTIUNEA RISCURILOR

FINANCIARE...........................................................................................................................17

CONCLUZII.......................................................................................................................................20

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................22

1
 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INOVAȚIA FINANCIARĂ ȘI
MANAGEMENTUL RISCULUI

1.1. ASPECTE GENERALE CU PRIVIRE LA INOVAȚIA FINANCIARĂ

Putem defini inovația financiară prin introducerea unui instrument financiar nou pe
piață sau în producerea unuia deja existent într-un nou mod,iar procesul in sine înglobează
schimbări importante în instrumentele financiare, în instituții, practici și piețe.
Din punct de vedere financiar remarcăm o dezvoltare fără precedent a noilor instrumente
financiare, ceea ce justifică o mai veche caracterizare făcută de James Tobin economiei mondiale:
“o economie de hârtie”1.
Definiţia inovaţiei financiară a fost definită ca un proces de dezvoltare a unor noi produse
financiare,adică altfel spus,aceasta reprezintă noile metode de a mobiliza sau de a plasa fonduri
băneşti, sau dezvoltarea şi evoluţia unor noi organisme financiare.
Prin urmare inovaţia financiară se manifestă în contextul întregii pieţe financiare:
 conturile NOW sau derivatele de credit, alături de finanţarea unor achiziţii (gen leverage
buy-out),
 transferul electronic de fonduri şi cardurile de credit,
 eurovalorile mobiliare.
Inovarea evidenţiază succesiunea de activităţi pe care le desfăşoară conducerea unei firme
pentru a realiza produse şi servicii noi, destinate vânzării. Totodata, tot în categoria proceselor de
inovare sunt adaugate şi activităţile de extindere a pieţelor, de îmbunătăţire a funcţionării
aprovizionării, a proceselor de producţie, a întreţinerii echipamentelor, a canalelor de distribuţie, a
service-ului şi, nu în ultimul rând, perfecţionarea activităţilor administrative şi de conducere a
firmei.Deci, orice modificare realizată în firmă cu scopul de a îmbunătăţi situaţia ei economică,
poziţia ei pe piaţă, condiţiile de muncă ale personalului sau protejarea mediului înconjurător,

1
Stoica Ovidiu, Inovaţia financiară şi dezvoltarea pieţelor de capital, Analele ştiinţifice ale Universităţii Al. I. Cuza,
Iaşi, 2005-2006, p. 77.
2
constituie parte integrantă a procesului de inovare.
William Silber consideră2 că inovaţia financiară se poate manifesta în 3 forme diferite,
sintetizate în figura de mai jos.
Figura nr. 1. Forme ale inovației financiare

Sursa: prelucrare proprie după Stoica Ovidiu, Inovaţia financiară şi dezvoltarea pieţelor de
capital, Analele ştiinţifice ale Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2005-2006, p. 78.
Inovațiile financiare cuprind forme noi de derivate, contracte de asigurări, acţiuni şi
produse de investiţii comasate (pooled investment products).
Inovaţiile financiare pot fi împărţite după funcţiile specifice ale acestora în3:
1. inovaţii pentru transferul riscului de preţ, care oferă participanţilor pe
piaţă mijloace mai eficiente de gestiune a riscului de curs de schimb, de rată a
dobânzii şi de preţ;
2. inovaţii pentru transferul riscului de credit;
3. inovaţii generatoare de lichiditate, care prezintă trei avantaje: cresc
lichiditatea pieţelor, oferă noi surse de finanţare şi permit participanţilor de pe piaţă
să ocolească restricţiile privind capitalurile;
4. instrumente generatoare de credit, respectiv de capital propriu care
sporesc sursele de finanţare pentru instituţiile financiare şi nefinanciare.
Inovaţiile financiare au fost concepute de mai multe categorii de emitenţi. Inovatori
importanţi la diverse momente. au fost:
 intermediarii financiari (precum bănci şi burse de valori)
 corporaţiile
 guvernele
Inovaţia financiară este consecinţa caracterului imperfect şi incomplet al pieţelor
financiare. Imperfecţiunile pieţelor financiare (cum ar fi informaţia asimetrică, hazardul moral

2
Stoica Ovidiu, Inovaţia financiară şi dezvoltarea pieţelor de capital, Analele ştiinţifice ale Universităţii Al. I. Cuza,
Iaşi, 2005-2006, p. 78.
3
O clasificare a inovaţiilor financiare este realizată de Banca Reglementelor Internaţionale.
3
şi selecţia adversă) au ca efect o reducere a eficienţei funcţiilor sistemului financiar: transferul
de fonduri în spaţiu şi timp; alocarea fondurilor; obţinerea de informaţii în vederea optimizării
procesului decizional şi gestiunea riscurilor financiare. Caracterul incomplet al pieţelor
financiare se referă la incapacitatea unor instrumente de a acoperi întreaga paletă de nevoi
financiare existente la un moment dat.
Factori de stimulare cei mai importanţi a inovaţiilor financiare au fost:
 reducerea costului calculatoarelor
 tehnologiei comunicaţiilor
 progresele multiple în teoria financiară.
Datorită complexitatăţii multor inovaţii financiare ele devin accesibile numai dacă
investitorii au calculatoare de mare putere la dispoziţie. Fără aceste evoluţii în tehnologie,
evaluarea instrumentelor financiare poate fi hazardată şi acest fapt poate face ca investitorii să
ezite a investi în ele.
Dezvoltările tehnologice au modificat radical potenţialul de a face tranzacţii financiare la
nivel global şi au facilitat memorarea unui număr mare de date, precum şi calcule importante
realizate în modele de risc diferite.
Scopul inovaţiei financiare este să evite reglementările restrictive şi să folosească
avantajele contabilităţii şi ale regulilor de impozitare diferite de la o ţară la alta.
Există, în economie, mai multe tipuri de inovaţii, relevate sintetic în Figura nr. 3.
Figura nr. 3. Tipuri de inovaţii financiare

Sursa: Informaţii prelucrate după Stoica Ovidiu, Inovaţia financiară şi dezvoltarea

pieţelor de capital, Analele ştiinţifice ale Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2005-2006, pg 77 – 78.

La dezvoltarea inovaţiei financiare au contribuit factori ,precum:

 fluxurile de capital între ţări au crescut enorm şi acest fapt a fost un
stimulent important pentru inovare.

4
  dereglementarea, decompartimentarca şi dezintermedierea (cei 3 D)
activităţii financiare, care au condus la crearea a numeroase instrumente şi tehnici
financiare;
 creşterea comerţului global;
 relaxarea controlului schimburilor.
Ingeniozitatea pieţelor financiare creează impresia unei capacităţi aproape infinite de a
dezvolta instrumente capabile să se adapteze la toate evenimentele, inclusiv crizele.
Inovaţia financiară este fenomen important pentru economie şi finanţe ,datorită
rezultatelor financiare obţinute în ultimele decenii care au avut un impact pozitiv asupra
pieţelor financiare,aceasta a condiţionat adaptarea imediată a modalităţilor de finanţare şi a
posibilităţilor de acoperire a riscurilor financiare la nevoile economiei reale.
În prezent, capitalurile circulă rapid şi în forme tot mai sofisticate pe pieţe din ce în
ce mai integrate la nivel mondial, evoluţie care stimulează alocarea cu eficienţă sporită a
resurselor mondiale de capital.

1.2. NOȚIUNI PRIVIND MANAGEMENTUL RISCULUI

Pierderea de natură materială, pe care o pot înregistra una sau mai multe persoane juridice
sau fizice implicate în operaţiunea financiară respective, generează aproape întotdeauna un anumit
grad de risc al operaţiunile financiare.
Riscul reprezintă4 orice element care poate avea o incidenţă asupra capacităţii
organizaţiei de a-şi atinge obiectivele.
Managementul riscului5 se constituie într-o metodologie care vizează asigurarea unui
control global al riscului, care să permită menţinerea unui nivel acceptabil pentru organizaţie, la
cel mai bun cost, al expunerii la risc.
Câteva din principalele categorii de risc financiar referitoare la mediul economic sunt
următoarele:
 Riscul de ţară;
 Organizarea, funcţionarea şi controlul sistemului financiar – bancar;
 Stabilirea şi flexibilitatea legislaţiei şi a sistemului juridic;
 Organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări;

4
http:// www.scritube.com/economie/Gestionarea-riscurilor-bancare2351212416.php.
5
Idem.
5
  Evoluţia economică generală şi evoluţia inflaţiei;
 Dinamica dobânzilor pe piaţa internă sau externă.
Riscurile financiare,la nivelul macroeconomic, ,pot fi legate sau determinate de următorii
patru categorii de:
 managementul activităţilor economice ale partenerilor de afaceri;
 imobilizări de fonduri sau lipsa de lichidităţi;
 pregătirea profesională şi abilitatea în afaceri a partenerilor;
 moralitatea şi comportamentul în afaceri al partenerilor.
Din analiza formelor de manifestare a riscurilor financiare se desprind două
idei metodologice de bază:
 instabilitatea este considerată principala caracteristică a pieţelor financiare
globalizate.Prin urmare elementul care a declanşat crizele financiare ale anilor '90
a fost implementarea masivă a capitalurilor pe termen scurt urmată de o retragere
bruscă a acestuia;
 prudenţa sporită cu care trebuie abordată, de către guverne, deschiderea pieţelor
de capital (liberalizarea financiară) mai ales, a capitalurilor pe termen scurt (cu
tendinţe speculative) în condiţiile inexistenţei unui sistem financiar riguros. .
Pentru un management eficient este important să se descopere riscurile, să le repartizeze
şi să le acorde importanţa necesară în ordinea probabilităţii de apariţie şi a iminenţei impactului
pe care-l pot produce
Riscurile posibile se identifică pe fiecare obiectiv al entităţii/ funcţiei/ activităţii/
programului/ procesului/ operaţiei, urmând apoi o monitorizare permanentă a evoluţiei lor pentru
a stabili pe cele mai probabile.

6
 2. IMPLICAȚIILE INOVAȚIEI FINANCIARE ASUPRA MANAGEMENTULUI
RISCULUI

2.1. MANAGEMENTUL RISCULUI PROVOCAT DE INOVAȚIA

FINANCIARĂ PE PIAȚA DE CAPITAL ȘI MONETARĂ. PRODUSELE DERIVATE ȘI
SECURITIZATE

Printre transformările profunde în sistemul financiar global din ultimii 25 ani,sistemul

financiar a devenit capabil să înglobeze mai bine și mai ușor un set mai cuprinzător de șocuri,
dar nu au fost eliminate complet riscurile financiare.
Riscul de inovație - modernizare se poate ivi în urma transferului de tehnologii, prin
inovații brevetate, sau aplicații astfel încât consorțiul să nu reușească să ofere serviciile și
produsele realizate sub licență, programele web, la parametri proiectați, la nivelul țărilor
dezvoltate6.
Activitatea de inovare are nevoie de un manager de inovare ,adica de o concepţie, de o
strategie,de un manager specializat.
Managerul de inovare,trebuie să respecte principiile managementului general, dar, în
acelaşi timp, este nevoie să coordoneze, să urmărească şi să evalueze derularea unor activităţi
specifice de inovare, adică procesul de inovare din firmă. Acesta El trebuie să planifice, să
programeze, să asigure resursele necesare desfăşurării activităţilor de inovare, să-şi asume
riscurile inerente oricărei afaceri de risc, să asigure orientarea activităţii colectivului pe care-l
conduce către atingerea obiectivelor de dezvoltare ale firmei pentru care lucrează; el trebuie să
contribuie decisiv la elaborarea strategiei firmei şi să sprijine activitatea creatoare a întregului
personal al firmei. Din simpla enumerare a acestor sarcini ale managerului de inovare rezultă
complexitatea pregătirii sale profesionale de care trebuie să beneficieze acesta.
Riscul de inovare ţine de finanţarea şi aplicarea inovaţiilor tehnico-ştiinţifice. Cum
cheltuielile şi rezultatele progresului tehnico-ştiinţific sunt extinse şi depărtate în timp, ele pot fi
prevăzute doar în unele, de obicei largi, limite.
Prin urmare, riscul de inovare este probabilitatea pierderilor, apărute la investirea de către
firma antreprenorială a mijloacelor în producerea noilor mărfuri şi servicii, care, posibil, nu-şi vor
găsi solicitarea scontată pe piaţă.
6
http://www.inventatori.ro/viewlink.php?id=204#.
7
 Riscul de inovare apare în următoarele situaţii, descrise în figura de mai jos.
La implementarea unei metode mai ieftine de producere a mărfii sau serviciului în
comparaţie cu cele deja utilizate. Astfel de investiţii vor aduce firmei antreprenoriale
super-profit temporar până în momentul când ea va fi unicul deţinător al tehnologiei
respective. În această situaţie firma se confruntă doar cu un singur tip de risc –
evaluarea posibil nejustă a cererii pentru marfa produsă.
 La fabricarea noului produs (marfă; serviciu) cu utilizarea tehnologiei vechi. În acest
caz la riscul evaluării eronate a cererii la marfa sau serviciul nou se mai adaugă şi
riscul necorespunderii calităţii mărfii sau serviciului în legătură cu utilizarea
tehnologiei învechite.
 La producerea mărfii sau serviciului nou cu ajutorul tehnicii şi tehnologiei noi. În
această situaţie riscul de inovare include: riscul faptului că noua marfă sau serviciu nu-
şi va găsi cumpărătorul; riscul necorespunderii tehnologiei noi cerinţelor necesare
pentru producerea mărfii sau serviciului nou; riscul imposibilităţii de vânzare a
produsului creat.
Succesiunea de activităţi care încearcă să transforme una sau mai multe idei în produse
sau servicii destinate pieţei, adică în bani evidenţiază procesul de inovare. Nu toate ideile se pot
concretiza în produse pe care piaţa să le accepte, deci să plătească pentru ele. Din acest motiv,
pentru a avea un portofoliu de idei suficient de bogat, pentru a avea de unde să alegem, trebuie să
dispunem de mai multe surse de idei şi de un mecanism de selectare a lor, înainte de a putea spera
că se vor găsi câteva care, ulterior, se vor putea transforma în bani. Acesta constituie de fapt
începutul oricărui efort de inovare care, pentru a fi reuşit, trebuie să mai parcurgă încă un drum
lung şi
Procesul de inovare,din punct de vederea al investiţiei de risc a firmei pe termen lung,
rezultă limpede necesitatea unui efort susţinut de management, destinat special inovării.
Riscul de inovare este interpretat ca fiind o realitate obiectivă şi inevitabilă. În sectorul
real al economiei, există câteva elemente care împiedică evaluarea obiectivă a avantajelor pe care
le comportă concepţia de reducere a riscurilor în activitatea întreprinderii, creează o barieră
psihologică de neîncredere vizavi de recomandările ştiinţei economice de minimizare a
riscurilor şi reduce din credibilitatea faţă de inovaţiile autohtone. Printre aceste elemente se
numără7:
 termenele îndelungate de realizare a proiectelor;
7
Idem.
8
  volumul insuficient al investiţiilor;
 circulaţia şi recuperarea insuficientă a mijloacelor;
 nivelul relativ redus al cunoştinţelor economice ale personalului administrative;
 lipsa unei strategii clare de mobilizare a resurselor şi de adoptare a deciziilor
inovaţionale.
Activitatea financiar-economică a întreprinderii este realizată, în condiţii de nesiguranţă.
Alegerea unei sau altei strategii de dezvoltare poate conduce atât la sporirea, cât şi la pierderea
mijloacelor investite. În condiţiile de nesiguranţă întotdeauna există o multitudine de variante
alternative de adoptare a deciziilor.
Probabilitatea obţinererii veniturilor maxime cu pierderi minime a oricăror dintre ele
depinde de numărul esenţial de factori interni şi exteriori, care influenţează asupra întreprinderii.
Aceste realităţi reflectă integral esenţa şi noţiunea riscului.
În domeniul gestiunii riscurilor economice, cei mai importanţi agenţi ai inovării sunt:
pieţele bursiere (pentru contractele futures şi opţiuni)
băncile de investiţii care au dezvoltat piaţa contractelor swap.
Metodele de gestionare a riscurilor sunt variate. Etapa de întocmire a scopurilor de
administrare a riscurilor se caracterizează prin utilizarea metodelor de analiză şi prognozare a
conjuncturii economice, constatarea posibilităţilor şi necesităţilor întreprinderii în cadrul
strategiei şi planurilor curente de dezvoltare.
Procedeele de administrare a riscului constau din mijloacele de soluţionare a riscurilor
şi metodele de reducere a gradului de risc. Mijloacele de soluţionare a riscurilor sunt evitarea
acestora, menţinerea, transmiterea, reducerea gradului lor. Evitarea riscului înseamnă abaterea
simplă de la măsurile ce ţin de risc. Însă evitarea riscului pentru investitor deseori înseamnă
refuzul de a obţine profit.
Fundamentate teoretic şi experimentate pe diverse cazuri trăite în ultimele două decenii,
măsurile de gestionare a riscurilor financiare (managementului riscurilor financiare) ar putea fi
încorporat într-un sistem de măsuri având două componente de bază, relevate mai jos.

INOVAȚIA FINANCIARĂ ȘI RISCUL PE PIAȚA MONETARĂ

Money market deposit accounts - începând din anul 1982, acestea au început să ofere
potenţialilor investitori un nou produs financiar, cu caracteristici asemănătoare fondurilor
mutuale, numit MDA (money market deposit accounts").
9
 Certificatele de depozit negociabile, care au cunoscut un succes deosebit atât în S.U.A.
cat şi în alte state (Japonia, Anglia, Franta, etc.).
Instrumente nenegociabile - Alte instrumente nou apărute în S.U.A., deşi nu sunt
negociabile (cum ar fi conturile NOW, SUPER NOW sau MDA) au cunoscut o răspândire largă
datorită faptului că deţin un segment important de piaţă în această ţară.

INOVAȚIA FINANCIARĂ ȘI RISCUL PE PIAȚA DE CAPITAL

Fondurile mutuale - La invitaţia brokerilor şi a altor instituţii financiare au apărut, în anul
1974, din S.U.A., fondurile mutuale. Aceste "money market mutual funds" au avut o dezvoltare
rapidă atât ca urmare a gradului lor sporit de lichiditate, cât şi a randamentului lor ridicat, apropiat
de cel al pieţei monetare, randament cu mult superior celui avut de celelalte instrumente
financiare utilizate până atunci.
Produsele derivate din acţiuni, produsele derivate din obligaţiuni. Opţiunile,
contractele futures, contractele swap sunt exemple de inovaţii în sectorul instrumentelor de
transfer al riscului. Importanţa acestor pieţe în termen de volume tranzacţionate sugerează că
ameliorarea posibilităţilor de transfer al riscului reprezintă un beneficiu important al
inovaţiei financiare. Pieţele pentru opţiuni şi contracte futures s-au dezvoltat datorită faptului
că eie permit tranzacţionarea la costuri mult mai reduse. Dar motivaţia reală a tranzacţionării
pe aceste pieţe constă în posibilitatea de a acoperi sau dispersa riscurile. Scăderea costurilor
reprezintă cauza imediată a inovaţiei, dar ameliorarea managementului riscurilor financiare
reprezintă cauza de bază a inovaţiei.
Dezvoltarea pieţelor fures şi de opţiuni în anii 1970 a condus la o schimbare radicală
în modul în care sunt gestionate riscurile financiare. În anii 1980, dezvoltarea de noi
instrumente financiare a fost şi mai importantă. Pieţele pentru credite securitizate şi contracte
swap pe rata dobânzii au crescut enorm în acea perioadă. Evidenţele empirice privind
impactul introducerii opţiunilor sugerează că acestea au determinat creşterea valorii
tranzacţiilor la New York Stock Exchange şi American Stock Exchange cu aproximativ 2/3, în
perioada 1973-19S6366.
Produse hibride - situate la graniţa dintre acţiuni şi obligaţiuni (valorile mobiliare
hibride).
Pieţele la termen cu instrumente financiare - noi instrumente tehnice pe
compartimente noi ale pieţelor de capital. Au apărut încă din anul 1972, odata cu creşterea în
S.U.A., la Chicago, a pietei IMM (International Monetary Market), piaţa care a cunoscut un
10
succes rasunător şi a determinat deschiderea de noi pieţe la New York, precum şi în alte centre
financiare importante ale lumii, cum ar fi Londra (odată cu creşterea, în anul 1982, a pieţei
LlFFE "London International Financial Futures Exchange", Sidney (piaţa SIMEX - "Sidney
Mercantil EXchange"), Paris (MATIF "Marche a Terme International de France"), Frankfurt
(piata DTB - "Deutsche inoorse), ş.a.
Crearea pieţelor la termen cu rata dobânzii şi a noilor instrumente de acoperire
("swap", "cap and floor"), oferă, de asemenea, numeroase avantaje agenţilor economici
dornici să investească în viitor, dar care au aversiune de riscul variaţiei dobânzii pe piaţă. Pe
lângă faptul că permit acoperirea riscurilor legate variaţia ratei dobânzii sau a cursului de
schimb al valutelor şi stimulează dezvoltarea schimburilor economice cu străinătatea, aceste
instrumente financiare nou apărute (mai exact, cursul acestora) oferă investitorilor informaţii
preţioase cu privire la evoluţia viitoare a pietelor, economiilor ţăriior respective sau chiar a
evoluţiei mondiale a anumitor sectoare de activitate.
Contractele futures pe rata dobânzii permit investitorilor care deţin titluri garantate
prin ipoteci (Mortgage Backed-Securities) să îşi acopere riscul de rată a dobânzii. Swap-
urile valutare permit firmelor cu activităţi de export/import sau care au filiale în străinătate
să obţină protecţie faţă de volatilitatea ratelor de schimb.
Pieţele de opţiuni negociabile - a apărut aproximativ în aceeaşi perioada (în 1973, la
Chicago) şi a cunoscut un succes deosebit, contractele de optiuni utilizate rapid, ca urmare a
interesului manifestat pentru ele, şi pe alte pieţe financiare importante care se vor deschide
ulterior, cum ar fi New York, Philadelphia, Toronto, Londra, Paris ş.a.
Capital de risc, seed, equity, venture – utilizate pentru controlul (minimizarea) riscului
financiar.
Din punct de vedere al riscului financiar se pot defini 3 provocări majore care vor
influenţa deciziile în viitorul imediat, exprimate în figura de mai jos.

DERIVATELE FINANCIARE

Instrumente derivate sunt instrumente financiare a căror valoare depinde de sau derivă
din valoarea altui activ denumit activ suport.

11
 Instrumentele financiare derivate pot fi dezvoltate avand la bază orice tip de activ cum ar
fi:
 aur,
 valute,
 rata dobânzii,
 acțiuni,
 indici bursieri sau chiar temperatura atmosferica

În România, instrumentele financiare au apărut prima dată la Bursa Monetar Financiară și

de mărfuri de la Sibiu (Bursa de la Sibiu) in anul 1997 prin intermediul contractelor futures. În
cadrul aceleiași instituții menționăm și alte date importante în evoluția pieței derivativelor:
 Un an mai târziu în 1998 s-au lansat și opţiunile pe contractele futures, operatorii
având astfel la dispoziţie gama completă de instrumente derivate necesare pentru
operaţiunile de hedging şi speculaţie.
 În luna august apare Legea 129/2000 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.
69/1997 privind pieţele reglementate de mărfuri, servicii şi instrumente derivate,
act normativ ce reglementează activitatea burselor de mărfuri în România.
 În data de 4 decembrie 2000 Bursa de la Sibiu lansează spre tranzacţionare, în
premieră mondială, primele derivate pe acţiuni, respectiv contractele futures având
ca suport acţiunile societăţilor SIF1 Banat-Crişana, SIF3 Transilvania şi SNP Petrom
listate la Bursa de Valori Bucureşti.
 În 29 iunie 2004 este publicată Legea 297 a Pieţei de Capital care consolidează din
punct de vedere normativ piaţa de acţiuni şi cea de instrumente derivate din
România, aliniind în acelaşi timp cadrul legislativ autohton la cerinţele directivelor
Uniunii Europene în domeniu.
În septembrie 2007, Bursa de Valori București pune la dispoziție primele instrumente
financiare derivate având ca activ suport indicii bursieri BET și BET-FI. Indicele BET a
apărut ca urmare a nevoii unui instrument sintetic de cuantificare a performanțelor activitații
pieței bursiere iar indicele sectorial BET-FI reflectă tendința de ansamblu a prețurilor fondurilor
de investiții tranzacționate in cadrul Bursei.
Paleta instrumentelor financiare derivate este într-un continuu proces de completare
datorită inovaţiei financiare. Pe lângă derivate de catastrofă şi meteorologice sunt oferite
diferite derivate pe rata inflaţiei şi pe indici cărora le este comun faptul că nu există o
12
tranzacţie explicită a activului de bază al contractului derivat. Evaluarea nu se poate orienta
deci pe preţul de pe piaţă al acestora, ci trebuie să propună evaluări de rezervă şi pe baza
acestora să stabilească mecanisme de construire a preţului.

PRODUSELE SECURITIZATE

Securitizarea reprezintă8 o tranzacţie sau o schemă prin care riscul de credit asociat unei
expuneri sau unui portofoliu de expuneri este segmentat pe tranşe şi care are următoarele
caracteristici:
 plăţile în cadrul tranzacţiei sau schemei depind de performanţa aferentă expunerii sau
portofoliului de expuneri;
 subordonarea tranşelor determină modul de alocare a pierderilor pe parcursul întregii
durate de viaţă a tranzacţiei sau a schemei.
Securitizarea este o formă de finanțare. Creanțele ce stau la baza acestui proces sunt
valorificate de către un emitent (numit în lege vehicul investițional sau chiar emitent) care le
achiziționează și le grupează în vederea garantării unei emisiuni de valori mobiliare. Valorile
mobiliare rezultate poartă denumirea de instrumente financiare securitizare sau obligațiuni
securitizate. Acestea reprezintă corespondentul titlurilor garantate prin active, asset backed
securities.

2.2. INOVAȚIE VERSUS REGLEMENTARE ÎN CADRUL MANAGEMENTULUI

RISCURILOR

Pe orice segment al pieţei financiare, deci şi pe segmentul fondurilor de investiţii, a existat

întotdeauna corelaţie directă între fenomenul dezvoltării inovaţiei financiare şi procesul de
reglementare al anumitor sectoare economice. Astfel, putem considera că lipsa dereglementărilor
a condus la o explozie a procesului inovativ pe orice segment financiar, dar, în acelaşi timp,
reglementarea prea strică ar putea împiedica o viitoare expansiune a inovaţiei financiare.
Cel de-al doilea factor, şi anume lipsa reglementării, este considerat ca un factor
determinant al inovaţiilor financiare, deoarece “produsele derivate complexe care au atins un
grad foarte ridicat de opacitate, alaturi de «sistemul bancar din umbră» au fost principalii factori

8
http://www.google.ro/search?q=securitizare+-+o+tranzactie+sau+o+schema+prin+care+riscul+de+&ie=utf-
8&oe=utf-8&aq=t&rls=org.mozilla:ro:official&client=firefox-a.
13
care au declansat criza creditelor. Sistemul bancar din umbră s-a nascut prin extinderea marilor
bănci în zone care nu sunt supuse reglementărilor și nici supravegherii. Acest lucru a facilitat
crearea de instrumente financiare derivate, complexe.”9
Prin reglementare, într-o accepţiune largă, înţelegem supravegherea şi controlul
exercitat de către guvern asupra activităţii societăţilor private, având drept obiective eficienţa,
corectitudinea şi siguranţa. În acest caz, statul poate să-şi exercite direct puterile regulatoare prin
propriile instituţii specializate, sau aceste puteri pot fi delegate unor instituţii financiare, care
devin astfel organisme cu autoreglementare. Plecând de la observaţia că reglementările
(excesive) pot acţiona ca bariere de intrare pe piaţa de capital şi deci restrânge concurenţa, a
apărut şi în acest domeniu curentul dereglementării, mai vizibil în primul rând în cazul burselor
de valori. Scopul principal al dereglementării pe piaţa de capital a fost încurajarea dezvoltării
concurenţei în domeniu şi între intermediari, în beneficiul investitorilor.
Dereglementare, semnifică eliminarea controalelor impuse de guvern operaţiunilor pe
piaţă (în general), ţinând cont că unele dintre ele sunt dăunătoare economiei. Termenul de
dereglementare financiară este utilizat în literatură şi pentru a desemna renunţarea de către
autorităţile monetare la metodele de reglare directă a masei monetare şi de control al schimburilor
în favoarea metodelor indirect.
Dereglementarea este o tendinţă vizibilă de mai mulţi ani (din anii 1980) în politica
economică şi financiară a ţărilor dezvoltate. Ea a fost determinată de internaţionalizarea pieţelor
şi a generat creşterea concurenţei în sistemul financiar şi o mai mare fluiditate pe pieţele de
capital. Dereglementarea a atins practic ansamblul domeniului finanţelor şi atenuează distincţiile
tradiţionale între pieţele pe termen lung şi pe termen scurt, între pieţele de acţiuni şi cele de
obligaţiuni, între băncile comerciale şi băncile de afaceri.
Conceptul de dereglementare nu are ca semnificaţie în fapt renunţarea (cel puţin nu în
totalitate) la reglementări. Pieţele de capital rămân în continuare reglementate, ele fiind pieţe
organizate; o legislaţie clară, completă şi stabilă în domeniu reprezentă o premisă necesară
pentru asigurarea dezvoltării ulterioare a pieţelor de capital.
Dereglementarea de regulă a încurajat inovaţia financiară, însă uneori reglementările
excesive au fost punctul de plecare pentru apariţia unor noi produse financiare; în alte cazuri,
„lupta” dintre intermediarii financiari şi autorităţile de reglementare a pieţei financiare s-a
încheiat cu un proces de re-reglementare.
9
Dăianu Daniel, Lungu Laurian, Why is financial crysis occuring? How to respond to it? (De ce apar crizele
financiare? Cum le răspundem?), p. 3, http://www.bursa.ro/s=politica&articol=26934&editie_precedenta=2008-
05-12.html
14
 2.3. PERSPECTIVE PRIVIND INOVAȚIA FINANCIARĂ ÎN GESTIUNEA
RISCURILOR FINANCIARE

Inovaţia financiară a permis investitorilor să-şi gestioneze mai bine portofoliile într-un
mediu mai volatil. Pe de altă parte, dincolo de avantajele certe, noile produse financiare, noile
pieţe (subpieţe) financiare au adus şi noi riscuri pentru utilizatori şi noi provocări pentru
autorităţile de reglementare şi supraveghere a pieţei.
Derivatele, în general, au apărut ca o reacţie la existenţa riscului, însă şi folosirea lor
poate fi în anumite cazuri riscantă, iar derivatele reprezintă unul din cele mai des invocate
exemple oglindind ceea ce înseamnă inovaţie financiară, ca răspuns la nevoile pieţei. Istoria
relativ recentă a acestei pieţe ne arată şi riscurile utilizării lor „necontrolate”; este vorba în
primul rând de cazul a trei bănci, Barings, Sumitomo şi AIB, care în anii 1990-2000 au înregistrat
pierderi enorme, de sute de milioane de dolari SUA fiecare, în urma asumării unor poziţii
excesive pe pieţele derivate.
În cel mai recent exemplu, în anul 2002, cea mai mare bancă irlandeză, Allied Irish Banks
a suferit pierderi de 866 milioane EUR, cauzate de un singur trader, John Rusnak. Cu câţiva ani în
urmă, în 1995, Nick Leeson reuşea să ducă la faliment cea mai veche bancă englezească, cu o
istorie de peste 200 de ani, după ce îi provocase pierderi de peste 1,2 miliarde GBP (în urma unor
operaţiuni speculative care ar fi putut aduce băncii câştiguri de 27 de miliarde GBP), iar în altă
parte a lumii, la scurtă vreme (în 1996), un alt trader, Yasuo Hamanaka, aducea băncii sale,
Sumitomo Bank, pierderi de 1,8 miliarde USD, în urma unor operaţiuni neautorizate de 20 de
miliarde USD.
Riscurile, la un moment dat nebănuite, ale inovaţiei financiare şi ingineriei financiare au
determinat din partea autorităţilor naţionale de supraveghere şi reglementare reacţii „de
apărare”, însemnând noi reglementări, pentru a preîntâmpina apariţia unor crize financiare.
Pieţele financiare contemporane se află într-o continuă transformare, efervescenţa fiind
determinată pe de o parte de existenţa unei concurenţe tot mai dure pe piaţă, şi pe de altă parte de
reglementările, în faţa cărora reacţia „de apărare” a pieţei ţine şi de inovaţia financiară: apar noi
instrumente financiare, noi segmente de piaţă sau noi organism financiare, mai adecvate noului
context, sau care răspund mai bine nevoilor investitorilor sau ale intermediarilor financiari. Astfel,
piaţa de capital este continuu dinamică, mereu nouă; însă, noile produse financiare aduc cu ele
şi noi riscuri şi noi provocări pentru autorităţile de supraveghere
15
 Fără produsul intelectual, obţinut în urma activităţii de inovare, practic este imposibil de a
crea un produs competitiv, cu grad înalt de inovare. Anume, potenţialul inovativ determină
competitivitatea organizaţiilor, regiunilor şi ţărilor. Cu toate acestea, analiza cercetărilor în
domeniul metodologiei de administrare a riscurilor ţinând cont de cerinţele economiei
contemporane permite de a crea sistemul principiilor de administrare a riscurilor:
 decizia, ce ţine de risc, trebuie să fi e corectă din punct de vedere economic şi să nu
influenţeze negativ asupra rezultatelor activităţii fi nanciareconomice a întreprinderii;
 administrarea riscurilor trebuie să se efectueze în cadrul strategiei corporative a
organizaţiei;
 la administrarea riscurilor deciziile adoptate trebuie să se bazeze pe volumul necesar de
informaţie veridică;
 în procesul administrării riscurilor deciziile adoptate trebuie să ţină cont de
caracteristicile obiective ale mediului în care întreprinderea activează;
 administrarea riscurilor trebuie să poarte caracter sistemic;
 administrarea riscurilor trebuie să presupună analiza curentă a eficacităţii deciziilor
adoptate şi rectificarea operativă a setului de principii şi metode utilizate de administrare
a riscurilor.
Examinând problema evaluării activităţii inovaţionale în ansamblu, putem concluziona că
activitatea de inovare se bazează pe priorităţile care sunt create în sfera comercializării
rezultatelor cercetărilor şi elaborărilor în interacţiune cu sectorul antreprenorial al economiei,
reieşind din interesele naţionale ale ţării şi ţinând cont de tendinţele mondiale ale dezvoltării
ştiinţei, tehnologiilor şi tehnicii.

CONCLUZII

Consider că, inovaţia financiară este rezultatul caracterului imperfect şi incomplet al

pieţelor financiare. Imperfecţiunile pieţelor financiare (cum ar fi informaţia asimetrică,
hazardul moral şi selecţia adversă) au ca efect o reducere a eficienţei funcţiilor sistemului
financiar.

16
 Orice element care poate crea un impediment asupra capacităţii organizaţiei de a-şi atinge
obiectivele se concretizează în risc.
Pentru un management eficient este important să descopere riscurile, să le repartizeze şi
să le acorde atenţia necesară în ordinea probabilităţii de apariţie şi a iminenţei impactului pe care-l
pot produce, fiind convins că nu pot fi abordate toate riscurile.
Transferul de tehnologii pot determina riscul de inovație – modernizare,prin inovații
brevetate, sau aplicații astfel încât consorțiul să nu reușească să ofere serviciile și produsele
realizate sub licență, programele web, la parametri proiectați, la nivelul țărilor dezvoltate.
Metodele de gestionare a riscurilor sunt variate. Etapa de întocmire a scopurilor de
administrare a riscurilor se caracterizează prin utilizarea metodelor de analiză şi prognozare a
conjuncturii economice, constatarea posibilităţilor şi necesităţilor întreprinderii în cadrul strategiei
şi planurilor curente de dezvoltare.
Lipsa reglementării este consideraă ca un factor determinant al inovaţiilor financiare,
deoarece “produsele derivate complexe care au atins un grad foarte ridicat de opacitate, alaturi de
«sistemul bancar din umbră» au fost principalii factori care au declansat criza creditelor.
Pe fiecare segment al pieţei financiare, deci şi pe segmentul fondurilor de investiţii, a
existat întotdeauna corelaţie directă între fenomenul dezvoltării inovaţiei financiare şi
procesul de reglementare,fiind permis investitorilor să-şi gestioneze mai bine portofoliile într-
un mediu mai volatil.Noile produse financiare, noile pieţe financiare au adus şi noi riscuri pentru
utilizatori şi noi provocări pentru autorităţile de reglementare şi supraveghere a pieţei.
Prin urmare, analizând problema evaluării activităţii inovaţionale per ansamblu, putem
concluziona că procesul de inovare se bazează pe priorităţile care sunt oferite în sfera
comercializării rezultatelor cercetărilor şi elaborărilor în interacţiune cu sectorul antreprenorial al
economiei, reieşind din interesele naţionale ale ţării şi ţinând cont de tendinţele mondiale ale
dezvoltării ştiinţei, tehnologiilor şi tehnicii.

BIBLIOGRAFIE

I. CĂRȚI

17
1. Anton, S.G., Gestiunea riscurilor financiare. Abordări teoretice şi studii de caz, Editura
Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2009.Bannock, G.; Manser, W., The Penguin
International Dictionary of Finance, Penguin Books, London, 1990;
2. Marshall, J., Bansal, V., Financial Engineering: A Complete Guide to Financial
Innovation, New York Institute of Finance, New York, 2004;
3. Stoica Ovidiu, Inovaţia financiară şi dezvoltarea pieţelor de capital, Analele ştiinţifice ale
Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi;
4. Stulz, R. - Risk Management & Derivatives, South-Western College Publishing, Mason,
2003;
5. Tomozei, V. ş.a. - Riscuri şi instrumente financiare de acoperire, Editura Evrica, Chişinau,
2002.

II. ARTICOLE DE SPECIALITATE, PUBLICAȚII

1. Dăianu Daniel, Lungu Laurian, Why is financial crysis occuring? How to respond to it?
(De ce apar crizele financiare? Cum le răspundem?),
http://www.bursa.ro/s=politica&articol=26934&editie_precedenta=2008-05-12.html
2. Jean-Mircea Bogdan, Procesul de inovare și inovarea proceselor,
http://webcachegoogleusercontent.com/search?
q=cache:HkqkW4hypHQJ:www.agpitt.ro/
procesuldeinovare.html+riscul+de+inovatie&cd=28&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firef
ox-a;

III. WEBOGRAFIE

1. www.bursa.ro;
2. www.bursaaasigurarilor.ro;
3. www.money.ro;
4. www.wall-street.ro;

18