Prof.univ.dr.ing.&ec.

Dumitru ȚUCU

Curs practic de

INGINERIE FINANCIARĂ

Timișoara, 2020
Curs 1- 02.03.2020
1. Elemente introductive
Ingineria financiară (IF) este un domeniu științific multi- și interdisciplinar în care se aplică
metode tehnice și informatice în practica financiară.
Potrivit dicționarul juridic rubidian, ingineria financiară este definită ca fiind un „proces de
combinare, divizare și creare de instrumente financiare cu scopul îndeplinirii unor obiective
financiare licite, cu grad sporit de profit, în cadrul unor constrângeri legale, cu deosebire de natură
fiscală”1,
Pe de altă parte, în vorbirea curentă, a nespecialiștilor, percepția IF este definită în
DEXonline drept„ escrocherie, fraudă de mari proporții (după sursa Argou (2007)”2
IF presupune aplicarea în teoria și practica financiară a metodelor din matematica
financiară și altor instrumente și metode matematice, metode din statistică, programare, știința
calculatoarelor, metode din inginerie (observația, analiza, utilizarea unor modele inginerești
diferite etc), aplicații de finanțe computaționale, statistica, teoria economică etc.
De precizat că, în ciuda numelui, IF nu aparține niciunuia dintre domeniile ingineriei
profesionale tradiționale, chiar dacă numeroși specialiști ingineri financiari au studiat ingineria în
prealabil și există multe universități care oferă calificare în IF prin studii postuniversitare. De
regulă, solicitanții au un background în inginerie.
De remarcat că în Statele Unite, Consiliul de Acreditare pentru Inginerie și Tehnologie
(ABET) nu acreditează diplomele de inginerie financiară, programele de inginerie financiară fiind
acreditate de Asociația Internațională de Finanțe Cantitative.
Într-o accepțiune mai largă, oricine folosește instrumente tehnice în domeniul finanțelor ar
putea fi numit inginer financiar, de exemplu un programator de calculator dintr-o bancă sau orice
statistician dintr-un birou economic guvernamental.
Totuși, rațiunile elitiste, determină majoritatea practicanților să limiteze termenul IF la
cineva educat pentru toată gamă de instrumente utilizate în finanțele moderne, cu fundamentarea
prin informații din teoria financiară. Uneori termenul este restricționat și mai mult, pentru a acoperi
numai produsele și strategiile financiare noi.
Specialistul în IF („inginerul financiar”), este inclus în grupa profesională a analiștilor
cantitativi („quant”), grupă care include orice specialist care utilizează matematica în scopuri
practice, cu precizarea că inginerul financiar este un specialist practician, cu o vastă experiență.
Un atribut generic pentru specialistul în IF a fost cel de „Rocket Scientist” (în traducere
bruta „specialist în rachete”), preluat din ingineria aerospațială și translatat pe Wall Street la
sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80, dar, spre deosebire de accepțiunea generală, acesta
implică și spirit aventurier, îndrăzneală, inovație (uneori perturbatoare), apetență crescută față de
risc generată de mix-ul între matematică și statistică financiară, pe de o parte și experiența unei
cariere desfășurată într-un mediu de risc.
Dacă primele generații de specialiști în IF erau anagajați pentru a aplica talentul matematic
în slujbe financiare, următoarele generații aveau doctorate în matematică sau fizică, iar cariera
și-au început-o în alte domenii decât cel financiar.
O utilizare mai veche a termenului IF era pentru acei specialiști în restructurarea agresivă
a bilanțurilor corporative, în situațiile disperate, când, de regulă, cineva profită de mecanismele
birocratice („jocul hârtiei”), în detrimentul angajaților și unei părți a investitorilor (sau în totalitate).

1
Dicționar juridic rubidian, https://www.rubinian.com/dictionar_detalii.php?id=799, februarie 2018
2
DEX online, https://dexonline.ro/definitie/inginerie%20financiar%C4%83, februarie 2018
 Deși există o largă opinie favorabilă domeniului științific al IF, o parte importantă a grupului
de specialiști în finanțe contestă acest domeniu, prin efectele sale.
Unul dintre criticii IF vine de la locul de origine, Polytechnic Institute of New York
University, Nassim Taleb, profesor de inginerie financiară, care susține că înlocuind bunul simț
aceasta duce la dezastru, fapt ce a determinat multe guverne să ceară întoarcerea la ingineria
reală, după o serie de prăbușiri economice. Mulți alți autori au identificat probleme specifice al IF
care au provocat catastrofe:
- Aaron Brown a exemplificat prin existența unei confuzii între „quat-i” și autoritățile de
reglementare în domeniul capitalului;3
- Felix Salmon a prezentat unele confuzii sau interpretări greșite pentru cupola
gaussiană;4
- Ian Stewart a criticat modelul Black-Scholes;5
- Pablo Triana consideră incorect conceptul de valoarea la risc;6
- Scott Patterson acuză comercianții cantitativi și, ulterior, comercianții cu frecvență
înaltă;7, 8
- Emanuel Derman, care conduce un program de licență în inginerie financiară la
Universitatea Columbia, aduce o critică mai delicată, vorbind despre prea multă
dependență de modelele pentru probleme financiare;9
- fostul președinte al Rezervei Federale, Paul Volcker, în 2009, a afirmat că IF este un
cuvânt de cod pentru titluri riscante, care nu a adus beneficii societății; tot el a afirmat
că pentru majoritatea oamenilor, apariția ATM-urilor a fost mai importantă decât orice
obligațiune garantată de active (asset-backed bond)10.
În dimensiunea practică IF joacă un rol-cheie în afacerea cu produse derivate bazată pe
client (customer-driven derivatives business – CDDB), care cuprinde modelarea și programarea
cantitativă, tranzacționarea și gestionarea riscurilor cu produse derivate în conformitate cu
reglementările și cu cerințele de capital/lichiditate Basel.
Finanțele computaționale și matematica financiară sunt subdomenii ale IF, iar matematica
financiară este o aplicare a matematicii în finanțe.
Primul curriculum în IF s-a inițiat și derulat în anii ‘90 la New York University Polytechnic
School of Engineering, fiind certificat de Asociația Internațională de Inginerie Financiară
(International Association of Financial Engineers – IAFE), actualmente denumită Asociația
Internațională de Finanțe Cantitative (International Association for Quantitative Finance - IAQF).
IAQF este condusă de un board alcătuit din 15 directori provenind din diverse domenii
profesionale, nume de rezonanță, cu putere de influență, din domeniul industriei), cu scopul de a

3
"Whodunit? Rocket Scientists on Wall Street". Minyanvill,22 iulie 2012
4
"Recipe for Disaster: The Formula that Killed Wall Street". Wired. February 23, 2009, 22 iulie 2012
5
Stewart, Ian (February 12, 2012). "The Mathematical Equation that Caused the Banks to Crash". London, 22 iulie
2012
6
Pablo Triana, The Number That Killed Us: A Story of Modern Banking, Flawed Mathematics, and a Big Financial
Crisis , Wiley (December 6, 2011) 978-0470529737
7
Scott Patterson, The Quants: How a New Breed of Math Whizzes Conquered Wall Street and Nearly Destroyed It,
Crown Business (February 2, 2010) 978-0307453372
8
Scott Patterson, Dark Pools: High-Speed Traders, A.I. Bandits, and the Threat to the Global Financial System,
Crown Business (June 12, 2012) 978-0307887177
9
Emanuel Derman, Models.Behaving.Badly.: Why Confusing Illusion with Reality Can Lead to Disaster, on Wall
Street and in Life, Free Press (July 24, 2012) 978-1439164990
10
"Crisis may be worse than Depression, Volcker says". Reuters. Feb 20, 2009
duce la creșterea influenței IF. Structural IAQF este alcătuită din șase comitete: Riscul de credit
(Credit Risk), Educația (Education), Riscul investitorului (Investor Risk), Riscul de lichiditate
(Liquidity Risk), Riscul operațional (Operational Risk) și Comitetul tehnologic (Technology
Committees).
De remarcat că IAQF, după înființate (1992), și-a extins aria de acțiune, organizând
evenimente la San Francisco, Toronto, Boston și Londra.
IF se poate aplica în diferite domenii:
• Finanțarea corporativă (se ocupă de corelarea întrte sursele de finanțare,
structura capitalului și acțiunile managerilor pentru a crește valoarea societății din
punct de vedere al asociaților, incluzând instrumente și analize pentru alocarea
resurselor financiare; spre deosebire de finanțele manageriale, care studiază
geswtiunea financiară a întregii întreprinderi ca sistem, scopul este doar
maximizarea valorii din punct de vedere al acționarillor)
• Prețul derivativ (preț corect (fair value), (pentru produs sau credit), care să
asigure securitatea lichidității, în termeni de cerere și ofertă)
• Execuţie
• Regulamentul financiar (elaborarea ansamblui de reguli de supraveghere pentru
a asigura încrederea pe piață, stabilitatea financiară și protecția consumatorilor
(introduse încă din 1610 de olandezi))
• Managementul portofoliului (gestionarea profesionistă a valorilor mobile
(acțiuni, obligațiuni, altele), pentru a îndeplini obiectivele specificate în avantajul
investitorilor)
• Managementul riscului (identificarea, evaluarea și ierarhizarea (prioritizarea),
riscurilor (definită potrivit ISO 31000 drept efectul incertitudinii asupra obiectivelor),
care urmează a fi coordonate și aplicate economic pentru a minimiza, monitoriza
și controla probabilitatea sau impactul unui eveniment nedorit)
• Produse structurate (numite și investiții legate de piață, pot fi sub formă de
strategii de investiții preambalate, bazate pe o singură garanție, coșuri de valori
mobile, opțiuni, indici, mărfuri, emisiuni de titluri de creanță sau valută străină)
• Comercial
• Valoarea opțiunilor (valoarea stabilită pentru diferite opțiuni financiare privind
atitudinea prezentă față de un produs).

Aplicarea și dezvoltarea IF a fost determinată de rolul fundamental deținut în funcționarea

economiei moderne de către sistemul financiar. După criza din 2008-2009, cercetări recente au
evidențiat că IF deține un rol major în cadrul sistemului financiar dar și în procesul creşterii
economice, pe lângă factorii tradiționali (investițiile în capitalul fizic şi în capitalul uman).
Toate elementele sistemului financiar au evoluat în condițiile globalizării, dar evoluția
esențială este cea a elementului fundamental al sistemului financiar: piața de capital.
Piața de capital s-a dezvoltat continuu prin apariția de produse financiare noi, de
mecanisme noi și de segmente noi, printr-un process continuu, amplificat de extinderea
globalizării și mondializării piețelor de capital.
Curs 2
2. NOȚIUNI FUNDAMENTALE
S-a afirmat anterior că obiectul principal de activitate al IF sunt produsele financiare
derivative.
Un produs financiar derivat (derivativ), este un instrument financiar a cărui valoare
depinde de valoarea altor active sau produse financiare, numite active suport.
Prin utilizarea acestuor tipuri de produse derivate se poate realiza o protejare mai bună a
investitorilor la risc și/sau realizarea unor rate mult mai bune ale operațiilor de tip levier. Se
realizează astfel o amplificare a activității de investiții, cu implicații puternice asupra instituțiilor
financiare, dar și asupra celor nefinanciare, inclusive asupra activelor întreprinderilor. Simultan
se îmbunătățesc prognozele macroeconomice și, implicit, fundamentarea deciziilor de politică
monetară sau investițională. Implicații substanțiale sunt și asupra progresului științelor financiare,
dar și al științelor exacte conxe.
Principalele produse derivate utilizate în prezent pe piața financiară sunt:
• contractele forward
• contractele futures
• swap-uri
• opțiunile.
Utilizarea produselor derivate se face în trei scopuri principale:
- Acoperire împotriva diverselor categorii de risc prin operații de tip hedging;
- Speculații pe piețele financiare;
- Operații de arbitraj.
Corelat cu aceste scopuri, operatorii de pe piața de capital sunt grupați în trei categorii
(corespunzător denumirilor originale din limba engleză): hedges, speculators și arbitrageurs.

2.1 Contractul forward (CFW)

CFW este cel mai simplu instrument derivativ, reprezentând o înțelegere între două părți
de a vinde, respectiv de a cumpăra un anume activ financiar sau un bun la o scadență şi la un
preț stabilite prin contract.
Este o treapta intermediară intre contractul spot și cel futures, în sensul că apare condiția
de livrare și plată la scadență. Cumpărătorul și vânzătorul negociază toti cei trei termeni principali
ai contractului, deci și termenul de livrare numit și "scadență".
Cumpărătorul este asigurat că la un anumit moment în viitor va primi o anumită cantitate
de produse contra unui preț stabilit în momentul semnării contractului.
Contractul forward trebuie sa ofere celor două părți siguranța prețului și siguranța
schimbului "marfă contra bani".
Daca la scadență vânzătorul refuză să livreze produsele, atunci, odată cu marfa,
cumpărătorul pierde și prețul negociat cu mult timp înainte.
Similar, dacă cumpărătorul refuză să plătească marfa la scadență, vânzătorul rămane cu
produsele nevândute și trebuie să găsească alt cumpărător în alte condiții de preț. În cazul în
care prețul produselor respective scade, el va înregistra o pierdere.
Eliminarea riscului de contraparte, presupune introducerea în CFW a unei clauze care
stipulează necesitatea constituirii de către cei doi participanți, la schimb, a unei garanții în bani
(de obicei un anumit procent din valoarea mărfurilor ce fac obiectul contractului), care va fi
păstrată până la scadență de către o terță persoană.
 In cazul neexecutarii contractului la scadență, partea vinovată pierde garanția în favoarea
celeilalte. Aceasta garanție constituie doar o măsură de asigurare a bunei execuții a contractului
la scadență.
2.1.1. Exemple de CFW:
1. Oferirea de către bănci a unei posibilități de blocare a cursului de schimb pentru un
anumit interval (o luna, 3, 6 luni sau chiar un an), în cazul unor clienți care derulează
operațiuni în valută.
Sa considerăm un importator român care cumpăra de la un partener din Germania
produse în valoare de 200.000 Euro, recepția produselor și plada având loc peste două luni.
urmând sa le primeasca si sa le achite peste 2 luni.
După recepție produsele vor fi vândute pe piața din România pentru 1 000 000 lei.
In momentul semnarii contractului, importatorul nu-si poate estima cu exactitate profitul
din cauza cursului valutar RON/EURO (marfa se achizitioneaza in euro si se incaseaza in lei).
La momentul semnarii contractului de import cursul RON/EURO este 4,50.
Daca ar plăti produsele imediat, importatorul ar trebui să cumpere cei 200.000 Euro la
cursul de mai sus și prețul în lei al mărfurilor va fi de:

200.000 x 4.5000 = 900.000 lei,

iar profitul obtinut din vânzarea lor partenerilor locali va fi de:

1000000 – 900.000 = 100.000 lei

Intrucât valuta va fi cumparată abia peste 2 luni, importatorul roman nu știe cât va fi la
momentul respectiv cursul RON/EURO si deci nu-si poate estima in lei costul de achizitie al
produselor.
Daca peste 2 luni leul se va aprecia in fata Euro atunci el va fi avantajat intrucat va plati
mai putini lei pentru cei 200.000 EURO. La un curs de 4,40 RON/EURO costul in lei al produselor
importate va fi de:

200.000 x 4,40 = 880.000 lei

iar profitul dupa vanzarea lor va fi:

1.000.000 – 880.000 = 120.000 lei

In situatia in care Euro se va aprecia fata de leu, importatorul va plati mai mult la
achizitionarea valutei.
La un curs de 4,60 RON/EURO la scadenta contractului, costul produselor importate va fi
de:

200.000 x 4,60 = 920.000 lei

iar profitul obtinut va fi:

1.000.000 – 920.00 = 80.000 lei

 Pentru eliminarea acestui risc, importatorul poate alege una din urmatoarele solutii:
- sa cumpere cei 200.000 Euro in momentul semnarii contractului si sa plateasca
produsele imediat. In acest caz el va trebui sa se lipseasca de acesta suma pentru cel putin 2
luni timp in care nu va avea ce vinde (marfa soseste abia peste 2 luni).
- sa vanda mai departe produsele pe piata interna cu pretul exprimat in Euro. In aceasta
situatie, daca euro se depreciaza comparativ cu leul dupa ce plateste importul si incepe sa
incaseze de la partenerii locali marfa livrata, incasarile lui in lei se vor diminua afactandu-I profitul.
Deci nici in acest caz riscul valutar nu dispare in totaliate.
- Sa mareasca pretul in lei al produselor cu o marja care sa-i asigure profitul estimat in
cazul unei deprecieri a leului in urmatoarele 2 luni. Aici va avea de pierdut in fata concurentei prin
pretul mai mare practicat pentru produse.
- Sa incheie un contract forward cu o banca prin care sa cumpere cei 200.000 Euro in
momentul contractarii importului.
- Sa cumpere cei 200.000 euro pe piata futures pe o scadenta cat mai apropiata de
scadenta contractului sau comercial.
Ultimele doua variante ii asigura importatorului eliminarea totala a riscului valutar.
Se va prezenta in continuare varianta contractului forward, urmand ca ultima varianta sa
fie prezentata la momentul abordarii teoriei contractului futures.
Importatorul poate incheia un contract forward valutar in suma de 200.000 euro avand ca
partener in tranzactie orice banca comerciala care ofera acest produs. Contractul ii va oferi
acestuia posibilitatea de a cumpara 200.000 euro peste 2 luni la un curs negociat cu banca
respectiva. Sa presupunem ca acest curs negociat cu banca partenera in tranzactie este de 4,55
RON/EUR.
Aceasta inseamna ca la scadenta, indiferent de cat va fi cotatia RON/EUR pe piata
valutara spot, importatorul va plati pentru cei 200.000 euro

200.000 x 4.5500 = 910.000 lei

Astfel, el isi va putea vinde produsele pe piata interna cu pret exprimat in lei si va realiza
un profit de

1.000.000 – 910.000 = 90.000 lei in conditii de deplina siguranta.

Pentru acest contract, el va trebui sa depuna la banca o garantie de buna executie a

contractului, sa spunem de 10% din valoarea lui (91.000 lei).
La scadenta contractului importatorul va plati bancii restul de 819.000 lei (910.00 lei minus
avansul de 91.000 lei depus la semnarea contractului forward) si va primi in schimb 200.000 Euro
cu care va achita contravaloarea importului.
Daca la scadenta el refuza sa cumpere cei 200.000 Euro conform contractului, va pierde
cei 91.000 lei.
(Garantia de 10 % utilizata in acest exemplu este orientativa, bancile putand sa perceapa
valori mai mari sau mai mici in functie de nivelul de risc pe care il tolereaza).
Pentru exportatori, situatia este si mai presanta intrucat ei nu au posibilitatea sa vanda din
timp valuta pe care o vor incasa in viitor.
 Daca un importator poate cumpara valuta necesara platii in momentul contractarii
importului, un exportator care incaseaza suma in devize la termenul stabilit prin contractul de
export nu poate decat sa astepte scadenta contractului pentru a face schimbul valutar.
Si in cazul exportatorilor operatiunea forward functioneaza intr-un mod similar cu cel al
importatorilor. Singura diferenta consta in pozitia de vanzator la termen pe care trebuie sa o ia
acesta in tranzactia cu banca. La scadenta contractului exportatorul incaseaza valuta pe care o
vinde bancii la cursul de schimb stabilit in momentul incheierii contractului forward.
Aparitia contractelor forward a adus un plus de siguranta tuturor comerciantilor care
derulau operatiuni la termen. In cadrul unor piete specializate, producatorii agricoli isi puteau
vinde produsele cu mult timp inainte de recoltarea lor prin simpla semnare a unui contract forward.
Concluzie: contractul forward reprezinta o forma de asigurare a pretului si a livrarii
produsului pentru o data viitoare.
cantitate: negociabila
pret: negociabil
termen livrare: negociabil

CFW se tranzacționează pe piețele OTC (“over-the-counter”) şi se încheie, în mod

obişnuit, între două instituții financiare sau între o instituție financiară și o instituție non-financiară
(de exemplu o companie).
Se spune că partea care se angajează să cumpere activul sau bunul respective are o
poziție long, iar cea care se angajează să vândă are o poziție short.
La emitere valoarea (prima) unui contract forward este zero, deoarece niciuna dintre părți
nu obține prin contract o situație privilegiată.
Această situație nu mai este valabilă în cazul opțiunilor, unde operatorul care are poziția
long are dreptul, dar nu și obligația de a cumpăra activul, respectiv bunul care face obiectul
contractului.
Așadar se poate concluziona că piața forward este piata financiara over the
counter unde se tranzactioneaza contractele forward. Un contract forward este un contract la
termen care stabileste o tranzactie avand ca obiect livrarea unui activ, de o calitate si intr-o
cantitate specificata, la o data viitoare stabilita in momentul incheierii contractului, pretul la care
se face tranzactia putând fi stabilit in avans sau la data livrarii.
Contractele forward se aplică pentru o varietate de marfuri si active suport, nu sunt
tranzactionate la bursa si nu au conditii standardizate si transparente. În fapt aceste contracte
sunt simple acorduri de a cumpara sau vinde, negociate privat si fara nici o valoare intrinseca in
momentul negocierii.
Pretul forward, (la termen), este stabilit, in principiu, prin preluarea pretului curent din
momentul initierii tranzactiei si adaugarii la acesta a unui "cost de derulare" (cost of carry). In
functie de activul suport, costul de derulare ia in consideratie plati si incasari pentru elemente cum
sunt depozitarea, costurile de transport, asigurari, dividende, dobanzi etc.
Principalul avantaj al contractelor forward este acela ca fixeaza conditiile pentru o data in
viitor. Totusi daca preturile pietei evolueaza intr-un sens sau altul la data scadentei, atunci pentru
partile impicate nu exista nici o cale de a iesi din contract ambele fiind supuse potentialelor
pierderi sau castiguri.
De precizat că există și posibilitatea ca băncile să ofere clientilor care deruleaza
operatiuni in valuta posibilitatea "blocarii" cursului pentru un anumit interval de timp.
 2.1.2 Metode de calcul utilizate în cazul CFW

Prețul FWD are o evoluție de tip:

𝑭(𝒕, 𝑻) = 𝑺𝒕 ∙ 𝒆(𝒓−𝒒)(𝑻−𝒕) , cu opțiunile:

Long: 𝒇𝟏 (𝒕𝟏 , 𝒕𝟎 , 𝑻) = [𝑭(𝒕𝟏 , 𝑻 ) − 𝑭(𝒕𝟎 , 𝑻 )] ∙ 𝒆−𝒓(𝑻−𝒕𝟏 )

Short: 𝒇𝑺 (𝒕𝟏 , 𝒕𝟎 , 𝑻) = −𝒇𝑳 (𝒕𝟏 , 𝒕𝟎 , 𝑻) = [𝑭(𝒕𝟎 , 𝑻 ) − 𝑭(𝒕𝟏 , 𝑻 )] ∙ 𝒆−𝒓(𝑻−𝒕𝟏 )

unde:
F(t,T) reprezintă preţul forward al contractului emis la momentul t cu scadenţa la
momentul T ;
St reprezintă preţul la momentul t al activului suport;
q este rata continuă a dividendelor plătite de acţiunea suport (în cazul acţiunilor
fără dividend, q = 0 );
𝒇𝟏 (𝒕𝟏 , 𝒕𝟎 , 𝑻) reprezintă valoarea la momentul t1 a contractului forward poziţie long,
emis la momentul t0 cu scadenţa la momentul T, unde t ≤ t1 ≤ T ;
𝒇𝑺 (𝒕𝟏 , 𝒕𝟎 , 𝑻) reprezintă valoarea la momentul t1 a contractului forward poziţie short.
Obs. Preţul forward este identic cu preţul futures atât timp cât rata dobânzii este
deterministă. În cazul în care suportul contractului forward este o valută, atunci, q = rf ,
unde rf este rata dobânzii pentru valuta suport în contract.