Comportamentul Unor Hibrizi de Piersic in Zona Olteniei

Comportamentul unor hibrizi de piersic în zona Olteniei
COMPORTAMENTUL UNOR
HIBRIZI DE PIERSIC
ÎN ZONA OLTENIEI
1
CUPRINS
Introducere ……………………………………………………………………………………………...……………………………………….
2
Capitolul I – Evoluţia culturii piersicului ………………………………………………………………………………………
5
1.1. Producerea de fructe şi suprafaţa cultivată pe plan mondial ………………………………………....………………
5
1.2. Producerea de fructe şi suprafaţa cultivată în România ……………………………………………..……………….
13
Capitolul II – Tendinţe în evoluţia culturii piersicului ………………………………………………...………………
17
Capitolul III – Stadiul actual al cercetărilor pe plan mondial şi în România privind creşterea şi
fructificarea piersicului …………………………………………………………………………………………………………………
22
3.1. Cercetări efectuate pe plan mondial …………………………………………………………………………………………..
22
3.2. Cercetări efectuate în România …………………………………………………………………………………....…………….
25
Capitolul IV – Condiţiile geografice şi ecologice în care s-au desfăşurat cercetările ………..……….. 27
4.1. Factorii geografici ………………………………………………………………………………………………..……………………
27
4.2. Factorii climatici ……………………………………………………………………………………………………………………….
30
4.3. Factorii edafici ……………………………………………………………………………………………………....…………………..
31
4.4. Factorii biotici ……………………………………………………………………………………………………………...……………
31
Capitolul V – Scopul şi obiectivele cercetării ……………………………………………………………………………….
33
5.1. Scopul cercetării …………………………………………………………………………………………………………....………….
33
5.2. Obiectivele cercetării …………………………………………………………………………………………………..…………….
33
2
Capitolul VI – Materialul biologic şi metodele de cercetare ……………………………………….……………… 39

6.1. Materialul biologic ……………………………………………………………………………………………………..…………….. 39
6.2. Metodele de cercetare ……………………………………………………………………………………………....………………..
41
Capitolul VII – Rezultatele cercetărilor proprii ……………………………………………………………..……………
42
7.1. Evaluarea caracteristicilor de creştere a unor hibrizi de piersic ………………………………….……………….
42
7.2. Evaluarea caracteristicilor de fructificare a unor hibrizi de piersic …………………………….………………. 42
7.2.1. Evaluarea înfloririi …………………………………………………………………………………………………....…………….
42
7.2.2. Evaluarea capacităţii de producţie ……………………………………………………………………………..……………
42
7.2.3. Evaluarea maturării fructelor …………………………………………………………………………………….……………
42
7.2.4. Evaluarea caracteristicilor morfologice ……………………………………………………………………..……………
42
Capitolul VIII – Concluzii şi recomandări ………………………………………………………………………………….. 58
8.1. Concluzii …………………………………………………………………………………………………………………………………..
58
8.2. Recomandări …………………………………………………………………………………………………………………………….
58
Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………………………...…………….. 60
INTRODUCERE
Istoria, originea geografică şi arealul de cultură al piersicului şi nectarinului.

Leagănul sau patria de origine a acestei specii pomicole este China, fapt atestat de
multitudinea formelor existente atât în flora sălbatică cât şi în cea cultivată. Sunt dovezi care
confirmă că piersicul era cunoscut şi cultivat în această ţară, din timpuri străvechi (sec. X
înainte de Hristos). Această specie pomicolă este nelipsită din grădinile populaţiei chineze de
la Oceanul Pacific până în Munţii Himalaya, existând în viaţa şi gândirea acestui popor, care a
legat-o de tradiţii străvechi şi legende (Cociu V.,1993).
3
Multă vreme s-a crezut că piersicul este originar din Persia (din relatările istoricilor
greci: Theophras - anul 332 înainte de Cristos; Pliniu cel Bătrân - anul 79 după începerea
creştinismului). Linne a denumit specia “piersica” crezând că provine din Persia.
De Candolle (1883) a fost primul care a considerat că patria de origine a piersicului
este China, mai degrabă decât Asia Centrală.
Abia în anul 1916, Hedrick (Rene Monet, 1992), aduce argumente convingătoare privind
originea chinezească a piersicului bazate pe datele culese de o echipă de botanişti a U.S.D.A. care au
adus din China, în 1915, material biologic, considerat sălbatic, reprezentând toată diversitatea
genetică cunoscută în cadrul acestei specii: piersici cu pulpă albă şi galbenă, nectarine, pavii, piersici
plate, piersici cu maturitate foarte târzie (iarnă), piersici cu sâmbure alb etc.
Mayer a constatat că tipurile sălbatice se regăseau cu precădere în regiunile semiaride
(Turkestanul chinezesc, Sianfu şi Shensi) ceea ce este în acord cu caracteristicile adaptative
ale speciei.
Piersicul a găsit condiţii optime de adaptare şi în zonele limitrofe ale acestui areal
(Turkestanul rusesc, Afganistanul şi Iranul). De aici a ajuns în Egipt şi apoi a fost adus în
Europa de greci şi romani.
Primele progrese ale culturii piersicului s-au înregistrat abia în secolele XVIII-XIX.
Autori ca La Quintinye (1746), Duhamel du Monceau (1768), Noisette (1821), au scris despre
tehnica altoitului, tăieri şi sortimente de piersic.
În secolul al XIX-lea au fost făcute inventarieri şi descrieri ale soiurilor de piersic şi
meticuloase studii pomologice: Carriere (1864), de Mortiller (1866), Leroy (1879) etc.
(Pomologia R.S.R. vol. V.).
Începutul secolului XX, marchează declinul culturii piersicului în Europa, şi o înflorire
a acestei culturi în America de Nord. In S.U.A., se pun la punct primele programe de hibridări
(Connors).
În Europa, cultura piersicului s-a revigorat după cel de-al II-lea război mondial, şi din
1960 s-a dezvoltat, datorită tehnicilor de vârf utilizate, în special în Franţa şi Italia, precum şi
a noilor soiuri create în aceste ţări.
Piersicul a pătruns şi în Africa de Sud, unde a ajuns să fie fructul cel mai comun, iar
aici fructele se coc în extra sezon faţă de cele cultivate în Europa. În Africa de Nord piersicul
s-a răspândit şi este mai apreciat decât caisul. El a pătruns şi în Australia, unde s-a extins în
climatul cald din sud.
În America piersicul a fost introdus de cuceritori, în special de spanioli, şi s-a înmulţit
prin semănarea sâmburilor aduşi din Europa. Condiţiile pedoclimatice de pe continentul
4
american au fost foarte favorabile dezvoltării şi răspândirii acestei specii. Darwin menţiona că
la Buenos Aires se utiliza lemnul de piersic drept esenţă de foc.
Piersicile constituie nu numai o sursă de hrană şi vitamine, dar şi un mijloc eficient de
dezvoltare socio-economică a zonelor în care se cultivă, iar formele ornamentale au şi un rol
estetic.
Ne întrebăm dacă piersicul are viitor în România. În mod cert, are. Şi asta nu pentru că
suntem optimişti, ci pentru că este imperios necesar. Până în 2007, aproape toate suprafeţele de
pomi fructiferi trebuiau încheiate, deoarece ulterior CE a început să "dirijeze" specificul culturilor
şi producţia, în funcţie de rezultatele obţinute pe întreg continentul. În sensul dezvoltării speciei de
piersic în România, nu trebuie să uităm legăturile de colaborare internaţională pe linie de
cercetare, cu ţări mari cultivatoare (Italia, Franţa, SUA, Spania, China, Argentina, Grecia), care
pot susţine în continuare efortul cercetărilor. Ar trebui să producem fructe autohtone, din soiuri
româneşti, mult mai bine adaptate condiţiilor noastre climatice. Printr-un efort susţinut, staţiunile
de cercetare româneşti au creat în ultimii 14 ani peste 28 soiuri de piersic. Aproape 78% din
sortimentul de piersic este actualmente susţinut de soiuri noi româneşti cerute şi peste hotare, care
se remarcă în colecţiile din alte ţări (Italia) sau primesc medalii de aur (Germania).
Piersicile sunt fructe deosebit de apreciate atât pentru valoarea lor alimentară, cât şi
pentru cea terapeutică.
Valoarea energetică a piersicilor şi nectarinelor este de 29,0-64,0 calorii %, fiind mai
mică cu 34-76 % decât a caiselor sau a prunelor. Prin conţinutul lor în săruri minerale,
zaharuri uşor asimilabile, vitamine, acizi organici, pigmenţi şi taninuri, piersicile sunt foarte
indicate în alimentaţie.
Piersicile conţin, la 100 grame substanţă proaspătă: apă (82-90 g), substanţă uscată
totală (10-21 g), zahăr total (6-21 g), acid malic (aciditate titrabilă, 0,22-1,48 g) taninuri
(0,02-0,034 g), substanţe pectice (0,26-1,26 g), substanţe proteice (0,35-1,37 g), substanţe
minerale totale (0,30-0,65 g), celuloză (0,32-0,86 g) şi acid ascorbic (5,28-32,0 mg).
Consumatorii apreciază fructele atât în stare proaspătă cât şi prelucrate, sub formă de
dulceaţă, gem, jeleu, compot, piure, nectar, fructe deshidratate, esenţe naturale, distilate, etc.
Consumate în stare proaspătă, piersicile stimulează secreţia gastrică şi uşurează
digestia. Prin intermediul pectinelor se normalizează şi se reglează tranzitul alimentar.
Efectul terapeutic al piersicilor este benefic în cazul mai multor afecţiuni. Astfel,
datorită sucului cu reacţie alcalină şi a conţinutului mare de apă, piersicile sunt indicate în
profilaxia bolilor infecţioase acute, hipertensiune arterială, arteroscleroză, litiază renală, etc.
Sunt recomandate şi pentru bolnavii de ficat şi pentru tratarea obezităţii.
5
Datorită conţinutului în vitamine, acizi organici, săruri de magneziu şi potasiu (care

micşorează conţinutul de colesterol din sânge şi facilitează eliminarea lichidelor din
organism), piersicile sunt folosite în profilaxia cardio-vasculară şi renală.
Recent au fost descoperite şi puse în valoare calităţile anticancerigene ale nectarinelor,
care conţin betacaroten în cantitate de şapte ori mai mare decât piersicile, ele fiind
recomandate în dieta bolnavilor şi a celor predispuşi la asemenea afecţiuni.
Însuşirile fructelor, cunoaşterea particularităţilor biologice ale pomilor, crearea de noi
soiuri, cu capacitate de adaptare ecologică mare, au determinat extinderea acestei specii.
Alte avantaje care motivează extinderea sa sunt precocitatea, productivitatea ridicată şi
faptul că nu manifestă periodicitate de rodire.
CAPITOLUL I
EVOLUŢIA CULTURII PIERSICULUI
1.1. Producerea de fructe şi suprafaţa cultivată pe plan mondial
Piersicul cât şi mutaţia sa naturală nectarinul, sunt nişte specii pomicole valoroase,
care se remarcă prin precocitate în rodire, potenţial mare de producţie şi calitate superioară a
fructelor. Piersicul constituie specia pomicolă cea mai răspândită după măr, în zonele cu
6
climat temperat. Piersicile se pretează, pe lângă consum în stare proaspătă, la o gamă largă de
produse procesate.
Beneficiind de o mare plasticitate ecologică, piersicul şi nectarinul se întâlnesc
pretutindeni, acolo unde: căldura, gerul, îngheţurile târzii de primăvară nu sunt factori limitativi.
Graficul nr. 1.1.
Piersici şi nectarine
(Sursa: www.faostat3.fao.org )
Tabelul nr. 1.1.
Producţia de piersici şi nectarine (tone / an)
Anul Item Valoare Unit
China Piersici şi nectarine 73.864.786 tone/an
Italia Piersici şi nectarine 10.872.171 tone/an
Spania Piersici şi nectarine 8.824.168 tone/an
America Piersici şi nectarine 8.239.562 tone/an
Grecia Piersici şi nectarine 5.348.109 tone/an
La europeni se consumau mai mult piersicile cu pulpă galbenă, neaderentă la sâmbure,

iar la chinezi şi japonezi paviile cu fructul mare, dulci şi cu pulpa albă. În etapa actuală, se
remarcă schimbări esenţiale în preferinţele consumatorilor de piersici. Americanii se îndreaptă
spre nectarinele şi piersicile cu pulpă fermă, slab acidă şi cu un gust excelent. O parte din
europeni rămân dependenţi însă consumului de piersici cu pulpă galbenă, în timp ce o altă
parte preferă nectarinele şi piersicile plate cu pulpă albă.
Graficul nr. 1.2.
Piersici şi nectarine
7
Tabelul nr. 1.2
Valoare în Hg/Ha la piersici si nectarine
Anul Item Valoare Unit

Israel Piersici şi nectarine 2431093.4063833193 Hg/Ha
Franţa Piersici şi nectarine 1575797.5676537734 Hg/Ha
Iran Piersici şi nectarine 1434966.6798125762 Hg/Ha
America Piersici şi nectarine 1404861.6027741062 Hg/Ha
Turcia Piersici şi nectarine 1386356.4277318579 Hg/Ha
În prezent, nectarinele colorate în roşu strălucitor au devenit mai atractive şi mai

solicitate de consumatori decât piersicile.
Piersicul s-a răspândit pe toate continentele, deţine sortimente bogate şi în permanentă
schimbare şi ocupă locul trei, în ceea ce priveşte producţia, după mere şi citrice.
La nivel mondial producţia de piersici şi nectarine a crescut progresiv în ultimii 30 de
ani (Tabel nr. 4 şi Grafic nr. 1) ajungând la finele anului 2000 la 13.223 mii tone, creşterea de
circa 6.000 mii tone fructe reprezentând un spor de 89% faţă de anul 1980.
Această mărire a producţiei totale a fost determinată de creşterea cererii de consum şi
s-a realizat prin înfiinţarea de livezi cu suprafeţe mari, introducerea progresului tehnic în
cultura piersicului, dezvoltarea cercetării ştiinţifice teoretice şi aplicative în acest domeniu,
politici de management şi marketing în ceea ce priveşte organizarea producţiei şi valorificarea
produselor rezultate.
Dacă în urmă cu 30 de ani, supremaţia mondială în ceea ce priveşte producţia totală de
piersici şi nectarine o deţinea Europa (44 %) urmată de America de Nord (25%) şi Asia
8
(18%), în ultimii 20 ani (media) Europa ocupa tot primul loc (43%), dar pe locul al doilea s-a
situat Asia care a crescut la 34 %, iar America de Nord a coborât pe locul trei (14%).
La finele anului 2000 găsim Asia pe primul loc, cu 39% din producţia mondială,
urmată îndeaproape de Europa cu 35% şi pe locul al treilea, dar în scădere, America de Nord
(12%). Ascensiunea spectaculoasă a Asiei, s-a datorat în special creşterii uriaşe a producţiei în
China, care a ajuns de la 386 mii tone fructe în 1980, la 3.577 mii tone fructe în anul 2000 (o
creştere de 926%). Producţia totală de piersici şi nectarine a suferit un uşor regres pe
continentul nord american ca urmare a reorientării în ultimii ani a consumului populaţiei spre
alte fructe (kiwi, mango, etc.).
Cele mai mari ţări producătoare de piersici şi nectarine în anul 2000 au fost: China (27 %
din producţia mondială), Italia (13 %), S.U.A.(11%), Spania (8,5 %), şi Grecia (7,5 %) cu
producţii de peste 1.000 de mii tone (Tabel nr.5 şi Grafic nr.2). Creşteri mari de producţie (în anul
2000 faţă de 1980) au înregistrat în afară de China, ţări din Europa, cum ar fi Spania (108,6), şi
Grecia (137,8 %). A scăzut, în schimb, producţia în S.U.A.(-10 %) şi Japonia (-30%).
9
Oana UNGUREANU Comportamentul unor hibrizi de piersic în zona Olteniei
Tabel nr.4
Evoluţia producţiei de piersici şi nectarine pe plan mondial şi continente
(mii tone)
Continentul∕Anul Mondial Europa Asia America de Nord America de Sud Africa Oceania
1979-1981 6960 3069 1287 1711 540 255 98
1990 8240 3950 1739 1500 629 324 98
1991 8425 3814 1976 1579 634 335 87
1992 10427 4949 2757 1593 667 373 88
1993 10277 4401 3131 1558 700 389 98
1994 10757 4793 3250 1540 711 364 99
1995 9829 4212 3412 1113 724 334 34
1996 10190 4472 3533 1123 684 344 34
1997 11020 3615 4382 1615 834 464 110
1998 11675 3573 4987 1433 774 804 104
1999 13080 4678 5102 1534 826 833 107
2000 13223 4697 5212 1564 829 814 107
1990-2000 10649 4287 3589 1468 728 489 88
Variaţia ±% +53,0 +39.7 +17,0 -14,2 +34,8 +91,0 -10,2
10
Grafic nr. 1. Evoluţia producţiei de piersici şi nectarine (mii tone ) la nivel mondial ş i pe continente
Tabel nr.5
Evoluţia producţiei de piersici şi nectarine în unele ţări
(mii tone)
11
Ţara/Anul USA Italia China Grecia Spania Franţa Turcia Argentina Chile Japonia România
1979-1981 1496 1419 386 381 414 459 242 247 104 253 60
1990 1192 1721 786 776 585 498 330 529 150 201 60
1991 1413 1443 809 835 728 407 350 240 200 186 44
1992 1420 1892 1527 1097 1024 530 370 235 223 188 37
1993 1391 1597 1879 1123 855 403 370 235 237 176 50
1994 1357 1679 2031 1127 865 531 370 237 258 174 21
1995 1204 1689 2172 900 657 570 375 159 270 163 13
1996 1180 1754 2776 1040 870 464 375 281 280 169 26
1997 1442 1158 2996 588 925 469 355 290 270 176 17
1998 1288 1423 3377 480 297 341 400 257 285 176 18
1999 1390 1805 3477 1000 987 478 400 250 310 158 22
2000 1420 1692 3577 1000 1112 474 400 250 310 158 23
1990-2000 1336 1623 2310 906 864 470 339 269 264 175 30
Variaţia ±% -10,7 +14,3 +498,4 +137,8 +108,6 +2,4 +40,0 +8,9 +153,8 -30,8 -50,0
12
Grafic. nr. 2 - Evoluţia producţiei de piersici şi nectarine (mii tone) în unele ţări
13
Fig. nr.1 - Distribuţia culturii piersicului şi nectarinului în România
14
Comportarea unor hibrizi de piersic în zona Olteniei
1.2. Producerea de fructe şi suprafaţa cultivată în România

Suprafaţa ocupată de piersic în România la începutul anului 1990 era de circa 11.000
ha livezi, dar a scăzut dramatic ulterior. Ca şi în cazul altor specii pomicole se impune
reabilitarea piersicului prin programe d dezvoltare în timp, bine gândite. Suprafaţa ce pateu fi
cultivată cu piersic în viitor în ţara noastră nu va depăşi 11.000-12.000 ha, atât din cauza
faptului că plantaţiile de piersic găsesc areale de favorabilitate mult mai restrânse decât mărul
sau prunul, cât şi din cauză că producţia acestor fructe în Uniunea Europeană este foarte mare
şi este greu de conceput că odată intraţi pe piaţă o europeană comună fără restricţii sau
bariere, producătorii români vor face faţă concurenţei cu producătorii europeni situaţi în
areale superioare favorabilizate pentru specie (Italia, sudul Franţei, Grecia, Spania etc.)
În România, populaţiile locale de piersic şi nectarin, plantate în grădinile familiare,
valorifică mai bine solurile subţiri din zona colinară, iar soiurile din sortimentul actual
răspund economic şi pe solurile nisipoase uscate (în regim irigat) din stânga Jiului. Cu un
sortiment nou şi valoros, adecvat condiţiilor ecologice, piersicul şi nectarinul pot asigura un
consum proaspăt de fructe, o perioadă de 2 luni şi jumătate.
Prin introducerea în cultură a paviilor s-a creat oportunitatea asigurării cu materie
primă a fabricilor de prelucrare a fructelor, pentru obţinerea unor produse finite, care pot
asigura o dietă armonioasă. În ultimele decenii, gustul consumatorilor pentru piersici şi
nectarine s-a modelat, în funcţie de calitatea fructelor soiurilor, care au alcătuit sortimentul.
Cultura piersicului şi nectarinului în România. În România, din punct de vedere istoric,
piersicul a fost introdus de către romani, odată cu colonizarea Daciei, dar este posibil ca el să fi pătruns
în Dobrogea de azi, cu mult înainte, odată cu înfiinţarea coloniilor greceşti. La început era cultivat ca
pom izolat, mai ales prin vii. Din 1889, odată cu înfiinţarea pepinierelor de stat, au putut fi înmulţite şi
s-au răspândit multe soiuri străine. Au apărut astfel primele livezi.
În zonele favorabile cultura piersicului s-a dezvoltat, astfel că în prezent piersicul
reprezintă, a treia specie pomicolă, ca perspectivă de cultivare, după măr şi prun.
Dezvoltarea turismului pe litoralul Mării Negre a determinat extinderea în cultură ,pe
lângă cais, vişin, cireş, măr şi prun de vară, a piersicilor şi nectarinelor.
Primele livezi de piersic din Dobrogea au fost înfiinţate la Neptun, Mangalia, sub
formă de palmetă, cu specialişti şi material din Italia. Ulterior, plantaţii importante de piersic
s-au înfiinţat la Medgidia, Nazarcea, Cernavodă, Valu lui Traian - în judeţul Constanţa.
Plantaţii de piersic s-au înfiinţat şi în jurul Bucureştiului şi în alte zone ale ţării,
favorabile acestei culturi (Bihor, Dolj etc.).
15
În 1989, existau în ţară cca. 11.000 ha. livezi, care produceau anual 70-80 mii tone (V.
Cociu, 1993).
Producţia totală de piersici a înregistrat o scădere dramatică, de la aproximativ 60 mii
tone în 1990 la 17 mii tone în 1997, după care a urmat o uşoară creştere, până în anul 2000
când s-au produs 23 mii tone. Reducerea semnificativă a suprafeţelor de livezi cu piersici şi
implicit a producţiei totale de piersici s-a datorat în principal haosului creat în primii ani după
1990, de schimbările din structura de proprietate a fondului funciar (desfiinţarea fostelor
C.A.P.-uri), care a avut ca urmare imediată defrişări anormale şi necontrolate, îmbătrâniri
premature şi neglijări ale plantaţiilor rămase.
Consumul anual de piersici pe cap de locuitor a scăzut de la 2,8 kg, în 1985 la 1,2 kg, în 1997.
Nu există date privind suprafeţele ocupate cu nectarin, acestea existând doar în cadrul
Staţiunilor de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă şi sporadic în gospodăriile populaţiei.
În ultimi douăzeci de ani asistăm la o expansiune a culturii nectarinului pe plan
mondial şi un interes sporit în toate ţările cultivatoare, inclusiv în Romania.
Problema sortimentului de soiuri de piersic şi nectarin pentru zonele favorabile de
cultură din ţara noastră este studiată de asemenea, la S.C.D.P. Constanţa. În decursul anilor,
au fost elaborate sortimente pentru piersicile de desert (propriu-zise), nectarine şi piersici de
industrie (pavii, clingstone).
S.C.D.P. Constanţa a contribuit prin colectivul de amelioratori la crearea noilor soiuri,
menite să lărgească conveierul de fructe (din a doua decadă a lunii iunie până în a treia decadă
a lunii septembrie) cu soiuri de piersic, pavii şi nectarine bine adaptate condiţiilor de cultură
din sud-estul României.
Situaţia culturii piersicului în România
Graficul nr. 1.4
Producţia piersicului în România
(Sursa: www.faostat3.fao.org)
16
Tabelul nr. 1.5.

Producţia de piersici în România perioada 2007-2013 (în tone)
Anul Area Valoare Unit
2007 România 16.980 tone
În România, cultura piersicului este concentrată în partea de sud şi vest a ţării şi

sporadic în celelalte regiuni. Producţia de fructe la nivelul anului 2007 a fost de 16.980 tone,
din care 8.953 t în sectorul particular.
Din anul 2008 producţia a scăzut cu 0,1% din cauza precipitaţiilor scăzute şi a
vânturilor puternice.
Graficul nr. 1.5.
Producţia piersicului în România
NOTĂ: Area harvested = Zona recoltată
Production = Producţia obţinută
Yield = Randament
Million = Milioane
Thousand = Mii
% Annual Growt Rate = Rata anuală de creştere (în %)
Tabelul nr. 1.6.

Producţia de piersici în România între anii 2007-2013
17
Area Element Anul Valoare

România Area 2007 1785.0
România Producţia 2007 16980.0
România Randamentul 2007 95126.05042016807
18
CAPITOLUL II
TENDINŢE ÎN EVOLUŢIA CULTURII PIERSICULUI
Tendinţe şi rezultate în ameliorarea piersicului şi nectarinului pe plan mondial şi

în Romania
Tendinţe şi rezultate în ameliorarea piersicului şi nectarinului pe plan mondial
În lume se derulează programe de ameliorare a căror obiective se referă la:
 mărimea fructului, culoarea, fermitatea, atractivitatea, calitatea bună şi rezistenţa la
manipulare, în contextul extinderii sezonului de coacere cu soiuri extratimpurii şi foarte târzii;
 reducerea habitusului pomilor (forme dwarf, semidwarf şi compacte)
 creşterea rezistenţei la boli şi insecte care variază de la o zonă la alta (N. Branişte, 2000).
 adaptarea la condiţiile specifice de mediu cu referire specială la necesarul de frig (N.
Branişte; Tabel nr. 2).
Pentru zonele nordice se are în vedere rezistenţa la îngheţurile de revenire din
primăvară şi la gerurile din iarnă.
Majoritatea soiurilor de piersic şi nectarin obţinute în zone cu climat temperat reclamă
600-900 ore frig pentru ca mugurii floriferi să-şi desăvârşească constituţia morfologică şi să
înflorească.
În regiunile cu climat blând (limita zonei meridionale, de exemplu Brazilia şi S-E
Statelor Unite ale Americii sunt necesare soiuri care se mulţumesc cu mai puţin frig, 240-450
ore, sau chiar mai puţin (V. Cociu, 1999).
 eficienţă economică sporită
Nu sunt lipsite de importanţă obiectivele care au ca scop modificarea unor caractere
morfologice; aspectul fructului (piersici şi nectarine plate) obţinerea piersicilor sanguine, a
paviilor şi a brugnonelor, a piersicilor şi nectarinelor cu aciditate scăzută, etc. Asemenea
programe se derulează în S.U.A., Canada, Franţa , Italia, Grecia, Africa de Sud, China, Japonia
etc.
Realizările obţinute pe plan mondial se concretizează în existenţa a circa 7000 soiuri,
iar sortimentul se schimbă la intervale mici de timp (8-10 ani), cu foarte mici excepţii (soiuri
care rezistă de peste 25 de ani).
Cercetătorii americani printre care trebuie amintiţi F. Anderson, J. Weinberger, R.
Bradford, V. Fogle, s-au consacrat ameliorării piersicului şi au lansat numeroase soiuri, care
constituie şi acum baza sortimentului în multe ţări: Cardinal, Dixired, Redhaven, Fairhaven,
19
Southland (piersic), Flavortop, Flamekist, Fantasia, seria Nectared (nectarine), seria Babygold
(pavii) etc.
Tendinţa de îmbunătăţire a sortimentului s-a intensificat datorită unei alte serii de
cercetători valoroşi ca, James Moore, David Ramming, Floyd Zaiger, G. Merrill şi alţii, astfel
că noi valuri de soiuri tind să ia locul celor “vechi”. Unele din aceste soiuri şi-au consolidat
deja poziţia pe piaţa de fructe nu numai în America, ci şi în Europa, ca de exemplu Springold,
Springcrest, Collins, Royal May, Early Coronet, Pacifica, Harvester, Redskin, Emery,
Suncrest, Summerset (piersic), Early Sunngrad, Late le Grand, May Grand, Regal Grand,
Fairlane, (nectarine) etc.
Tabel nr.2
Stadiul Temperaturi º C Efecte previzibile
Muguri
fenologic Minime
de rod Limite Minime Maxime
reper înregistrate
A Repaus de -24...-26 -20...-24 10-80 % muguri degeraţi Degerarea mugurilor şi a
iarnă mai multe zile pomilor
Repaus de oscilaţie +16... -16 50-90 % muguri distruşi - pierderea totală a recoltei
iarnă diurnă de pe parcursul a datorită degerării ori involuţiei
facultativ temperatură 5-6 zile mugurilor.
+ 5... +12,5 consecutive - distrugerea totală a mugurilor
floriferi şi chiar a ramurilor de
1 an
- pierderea totală a recoltei.
B Începutul -10 -12 30-50 % mugur 100 % degerare pierderea
umflării degarnisit totală
mugurilor producţie bună a recoltei
C Umflare -5....-7 -8 40-60 % muguri distruşi 70-80 % pierdere de muguri
mugurilor producţie bună.
D Apariţia -3....-4 -6 70-80 % boboci florari 90-100 % îngheţarea bobocilor
bobocilor îngheţaţi
E Dezvoltarea -1,7...-4,9 -5,5 75 – 90 % organe florifer diminuarea substanţială a
bobocilor brunificate producţiei
(buton)
F Înfloritul -1,1...-3,8 -4...-5 Distrugerea pistilului şi a 90-100 % pistile distruse –
organelor florifere 80- pierderea recoltei
90%
G Căderea -2,2 -3,2...-4,2 Distrugerea gineceului Brunificarea totală a gineceului
petalelor 50-60 % şi pierderea recoltei
H Legarea şi -1...-2,1 -1,0 Îngheţarea şi căderea căderea masivă a fructelor şi
dezvoltarea frunzelor tinere 40-50% diminuarea prod.
fructelor
tinere
I Fructe în -1 0,5 Căderea fruct. şi Căderea masivă a producţiei.
creştere diminuarea producţ. 60 Pierderea producţie
%
Trunchi -24 ...-28 Degerarea ţesutului
şi a lemnului
Rădăcini Perioada de -10... -11
repaus
Tendinţe şi rezultate în ameliorarea piersicului şi nectarinului în România

Obiectivele prioritare din România sunt:
20
- Obţinerea de soiuri cu fructe de calitate superioară la nivelul standardelor mondiale;

productive; bine adaptate condiţiilor pedoclimatice din ţara noastră, cu rezistenţă şi/sau
toleranţă la principalele boli; la ger şi alţi factori de stres;
- Obţinerea formelor pitice - dwarf şi semidwarf - cu fructe de calitate şi rol ornamental;
- Obţinerea de soiuri de piersici şi nectarine cu fructul plat „sandwich”;
- Obţinerea soiurilor de pavii pentru o procesare superioară;
- Obţinerea de piersici, pavii şi nectarine extratimpurii şi târzii, pentru lărgirea
actualului conveier etc.
Un program oficial, pe baze ştiinţifice, a fost elaborat în anul 1949, de către profesorul
Nicolae Costantinescu, în cadrul ICAR-ului, având ca obiectiv prioritar sporirea rezistenţei
piersicului la ger şi la bolile criptogamice.
Tabel nr.3.
Soiurile de piersic şi nectarin obţinute în România în perioada 1958-2002
Nr. Autor
SOIUL Grupa* Anul Ameliorator
crt. Staţiunea
1. Frumos de Băneasa P 1966 P. Popa Băneasa Bucureşti
2. Mioriţa P 1966 P. Popa Băneasa Bucureşti
3. Bucureşti P 1967 N. Constantinescu Băneasa Bucureşti
4. Delicious P 1967 N. Constantinescu Băneasa Bucureşti
5. Flacăra P 1970 P. Popa Băneasa Bucureşti
6. Splendid P 1982 P. Popa Băneasa Bucureşti
7. Superbă de toamnă P 1982 N. Constantinescu Băneasa Bucureşti
8. Triumf P 1984 P. Popa, Antonia Ivaşcu Băneasa Bucureşti
9. Romamer 2 N 1984 V. Cociu, Pr. Ionescu, L.F. Hough, Constanţa
Marioara Trandafirescu, Elena Topor
10. Congres P 1985 P. Popa, Antonia Ivaşcu Băneasa Bucureşti
11. Victoria P 1985 Antonia Ivaşcu, P. Popa Băneasa Bucureşti
12. Cora N 1992 L.F. Hough, V. Cociu, Constanţa
Pr. Ionescu, Liana Dumitru, Marioara
Trandafirescu
13. Delta N 1992 L.F. Hough, V. Cociu, Constanţa
Pr. Ionescu, Elena Topor, Marioara
Trandafirescu, Liana Dumitru
14. Cecilia Pdw 2000 Liana Dumitru, V. Cociu Constanţa
15. Puiu Pdw 2000 Liana Dumitru, Gh. Indreiaş Constanţa
16. Melania Ndw 2000 Liana Dumitru Constanţa
17. Liviu Ndw 2000 Liana Dumitru Constanţa
18. Paul PdwO 2000 Liana Dumitru, V. Cociu Constanţa
19. Dan NdwO 2000 Liana Dumitru, V. Cociu Constanţa
20. Catherine sel.1 C 2001 Liana Dumitru Constanţa
21. Raluca P 2001 Liana Dumitru Constanţa
22. Antonia P 2002 Antonia Ivaşcu Băneasa
23. Alexia P 2002 Antonia Ivaşcu Băneasa
24. Amalia P 2002 Antonia Ivaşcu Băneasa
25. Florin Ppl 2002 Liana Dumitru Constanţa
26. Filip Ppl 2002 Liana Dumitru Constanţa
27. Costin N 2002 Liana Dumitru Constanţa
21
28. Purpuriu PO 2002 Georgeta Careţu Constanţa

29. Giuvaer PO 2002 Georgeta Careţu Constanţa
30. Alizeu PO 2002 Georgeta Careţu Constanţa
31. Zefir PO 2002 Georgeta Careţu Constanţa
Legendă:
P = piersic
N = nectarin
C = pavie
dw = dwarf
pl = plat
O = ornamental
A II-a etapă: 1967-1977
A III-a etapă: 1978-1990
A IV-a etapă: 1991-1996
A V-a etapă: 1997-2002
Pentru început, o contribuţie importantă şi-au adus Nicolae Constantinescu, Vasile
Cociu, Porfirie Popa, Marin Neagu şi colaboratorii.
„Obosind cu pasiune”, în decursul anilor, amelioratorii români au început să obţină
rezultate, care au dus la dezvoltarea culturii piersicului în România (Tabel nr. 3).
Au fost create soiuri noi şi introduse soiuri valoroase din fondul mondial de
germoplasmă, care au fost studiate în condiţiile pedoclimatice ale ţării noastre.
A fost lărgit conveierul varietal şi s-au stabilit sortimente optime pentru fiecare etapă
în parte.
La S.C.D.P. Băneasa există un fond de germoplasmă care cuprinde 648 genotipuri, iar
la S.C.D.P. Constanţa sunt 841 genotipuri. La acesta se adaugă un fond hibridologic de 4750
hibrizi de diferite vârste la S.C.D.P. Băneasa şi 4658 hibrizi la S.C.D.P. Constanţa, care
creează în continuare premiza selecţiei unor elite valoroase.
După 1990 a început o colaborare activă cu institute şi personalităţi ştiinţifice de peste
hotare (Franţa, Italia, Grecia, China, Macedonia, Republica Moldova) asigurându-se schimbul
de material biologic, documentare etc.
Staţiunile Constanţa, Băneasa, Oradea, Dolj şi Mehedinţi, coordonate de dr. V. Cociu,
au acordat o atenţie deosebită îmbogăţirii colecţiilor, atât prin colectarea soiurilor locale, cât şi
prin introducerea de specii şi soiuri din străinătate.
În ultimii 35 de ani au fost obţinute noi soiuri de piersic, pavii şi nectarin, standard şi
dwarf, ca şi soiuri ornamentale, la S.C.D.P. Constanţa, S.C.D.P Băneasa şi S.C.D.P. Oradea.
Ambele staţiuni au înscrise la Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea
Soiurilor hibrizi şi elite valoroase, care tind ca în urma omologării să devină soiuri noi.
22
În România, cercetarea a abordat aspecte legate de ameliorarea genetică a soiurilor (la

S.C.D.P. Băneasa şi Constanţa); studii privind portaltoii (la Constanţa şi Oradea), sortimente
(Constanţa, Băneasa, Dolj şi Mehedinţi), tehnologii noi şi protecţie fitosanitară (Constanţa şi
Bihor), calitatea fructelor şi forme dwarf (Constanţa) – (N. Branişte, 2000).
CAPITOLUL III
STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PE PLAN MONDIAL ŞI ÎN

ROMÂNIA PRIVIND CREŞTEREA ŞI FRUCTIFICAREA PIERSICULUI
23
3.1. Cercetări efectuate pe plan mondial

Clasificarea taxonomică. În 1753 Linne a făcut prima clasificare a speciei piersic,
încadrându-l în genul Amygdalus - “Amygdalus persica” (L). În 1768 Milles a declarat
Persica drept gen şi i-a dat denumirea “Persica vulgaris”. În 1801, Batsch a încadrat piersicul
în genul Prunus - “Prunus persica”. Din anul 1949, numele ştiinţific al piersicului este
“Prunus persica(L)-Batsch”. Astfel specia piersic a devenit una din cele 250 specii ale genului
Prunus. Piersicul – Prunus persica (L.) – Batsch: produce fructe care ne conferă o viaţă lungă
şi sănătoasă. De aceea, trebuie să îi acord - am atenţia cuvenită şi să milităm pentru sporirea
suprafeţelor cultivate cu această specie.
După “Codul internaţional al clasificării plantelor cultivate” adoptat în S.U.A. În 1980 (Rom
Roy, 1989) piersicul are următoarea încadrare taxonomică:
Regnul ...................................... Vegetal
Diviziunea ................................ Spermatophyta
Subdiviziunea .......................... Angiosperme
Clasa ........................................ Dicotiledonate
Ordinul ..................................... Rosales
Familia ..................................... Rosaceae
Tribul ....................................... Prunoideae
Genul ....................................... Prunus
Subgenul .................................. Amygdalus
Specia ...................................... Persica
Subgenul Amygdalus are numai cinci specii de Persica, dintre care numai Persica
vulgaris Mill (piersicul comun) a avut o importanţă mai mare în obţinerea soiurilor aflate în
cultură, datorită diversităţii de forme şi varietăţi. Piersicul comun, are pomul de vigoare
mijlocie sau mică şi o capacitate mare de refacere după accidentele climatice.
După tipul de floare se cunosc două varietăţi: Persica vulgaris var. Rosaeiflora Riab.
– tip rozaceu, cu petale mari şi Persica vulgaris var. Campanulei flora Riab. – tip
campanulat, cu petale mici.
În cadrul fiecărei varietăţi se disting câte două subvarietăţi botanice, în funcţie de prezenţa ori
absenţa pubescenţei de pe pieliţă : subvarietatea lanuginosa, la care pieliţa fructului este pubescentă şi
subvarietatea nuci-persica, la care pieliţa fructului este glabră (nectarine şi brugnone).
În funcţie de culoarea pulpei, fiecare subvarietate are trei forme:
 leucocarpa – fructe cu pulpa albă.
24
 xanthocarpa – fructe cu pulpa galbenă.

 hematocarpa – fructe cu pulpa roşie (sanguinee).
- Piersicul de Fergana, Persica ferganensis, Kov. et Kost se caracterizează prin fructe
sferic-turtite, aplatizate, bogate în zahar. Soiurile provenite din această grupă se cultivă în
China şi în Asia Centrală, dar există programe de ameliorare genetică pentru “piersica
sandwich” în S.U.A. şi în Franţa (în special nectarine “Platerine”).
- Piersicul lui David, Persica davidiana, Carr. este cultivat în China ca plantă
ornamentală, având două varietăţi: una cu flori albe, imaculate şi alta cu flori trandafirii. Este
rezistent la secetă şi rezistă la ger, suportând temperaturi de până la - 40ºC.
Miciurin a obţinut Amygdalus intermedia, încrucişând Persica davidiana, Carr. cu
Amygdalus nana. Acest hibrid a folosit ulterior în lucrările de ameliorare pentru a imprima
rezistenţă la ger. Ca portaltoi are o bună afinitate cu piersicul, caisul, migdalul şi prunul.
Prezintă fructe mici şi mediocre.
- Piersicul mira, Prunus mira (Kochne et Kost) este un arbustoid cu înflorire târzie.
Fructele au sâmburii mici, cu suprafaţa netedă. Creşte la mari altitudini şi prezintă fructe mari
cu pieliţa netedă.
- Piersicul de Kansu, Persica Kansuensis, (Redh) (Kov.et. Kost) este originar din
China. Prezintă fructe sferice, puternic pubescente şi este considerat a fi forma ancestrală din
care au luat naştere piersicile sanguine, cu flori de tip rozaceu. Prezintă interes pentru
ameliorarea portaltoilor.
În practica curentă sunt şi alte clasificări ale piersicilor în funcţie de:
A.) destinaţia fructelor
 piersici de desert sau pentru consum în stare proaspătă;
 piersici pentru prelucrare ori industrializare;
B.) caracteristicile fructelor

 piersici propriu-zise (freestone), care sunt pubescente şi au sâmburele liber,
neaderent la pulpă;
 pavii, clingstone sau piersici de industrie, sunt piersicile cu pubescenţă, sâmburele
aderent şi pulpa cauciucată, care nu se dezintegrează la fierbere;
 nectarinele, sunt piersicile cu pieliţa glabră şi sâmburele neaderent la pulpă;
 brugnonele, sunt piersicile cu pieliţa glabră şi sâmburele aderent;
 piersicile, nectarinele şi paviile cu fructul plat.
25
C.) adaptarea din punct de vedere ecologic

 piersici adaptate climatului subtropical;
 piersici adaptate climatului temperat.
Reimer,1904 (citat de Rene Monet,1992), a stabilit că din grupa subtropicală fac parte:
a) - subgrupa piersicilor cu fructul plat de tip ”peentao” descrise de Hume (1902), ca şi
câteva varietăţi cu fructul rotund;
b) - subgrupa “honey” sau “piersicile de miere“ sau “piersicile dulci” cu fructul rotund
şi un mucron pronunţat, la nivelul punctului pistilar;
c) - subgrupa “piersicilor spaniole” care corespund cu paviile;
iar din grupa piersicilor din climatul temperat fac parte:
a) - subgrupa persană;
b) - subgrupa Chinei de Nord;
c) - subgrupa piersicilor sanguine.
Aceste trei subgrupe corespund soiurilor cultivate în Europa şi America de Nord.
Multe din soiurile americane, lansate în ultimii 10-15 ani sunt folosite şi ca genitori în
programele de ameliorare de pretutindeni.
În ultimul timp a fost lansat un alt eşalon de soiuri valoroase printre care: Envoy, Why
Not, Springbrite, Cortez, Topaz, Eclipse, Compact Redhaven etc.
Soiuri de piersic şi nectarin foarte valoroase, mai ales pentru rezistenţa la ger şi boli,
printre care Harbelle, Harken, Hardired, Harko etc., au creat cercetătorii canadieni (R.C.H.
Layne de ex.).
Cercetătorii din Europa şi-au intensificat foarte mult lucrările de ameliorare genetică şi
au început lansarea de noi soiuri competitive. Cei din Italia, au folosit cu abilitate fondul de
germoplasmă american şi colaborarea cu institute şi personalităţi americane. Asfel, Carlo
Fideglelli, la Roma, a promovat soiurile: Domiziana, Appia, Pegaso, Federica, Croce del Sud,
Villa Doria, Villa Adriana, Andromeda, Casiopea etc.
Elvio Bellini, la Firenze a creat soiurile Maria Bianca, Maria Grazia, Maria Rosa,
Maria Delizia, cu pulpa albă, Maria Selena, Maria Luiza (pulpa galbenă), Maria Laura, Maria
Emilia, Maria Aurelia (nectarine).
Silviero Sansavini, la Bologna, a lansat soiurile: Rosired 1, Rosired 2, Nectagrand 1,
Nectagrand 2, Nectagrand 4, Adriatica, Tebana etc.
În Franţa, R. Monet, a creat o serie de soiuri cu pulpa albă, fermă (seria Genadix), şi
altă serie de nectarine (Fuzalode), iar recent a lansat soiuri de piersic plate, deosebit de
atractive (roşii) şi de bună calitate.
26
Există programe de ameliorare genetică a piersicului şi rezultate valoroase în Africa de

Sud, Spania, Bulgaria, Moldova, Ucraina şi alte state.
În ultimii ani pe piaţa franceză şi italiană au dominat soiurile de piersici:
- cu pulpa galbenă: Crimson Lady, Diamond Princess, (creator N.Bradford), Rich
Lady, Royal Prince (Zaiger), Maria Marta (E. Bellini), Romestar (I.S.F.), Bolero (D.C.A.
Bologna), Summer Lady (G. Merrill), Guglielmina (D.O. Firenze).
- cu pulpa albă: Hermione, Snow King (Zaiger), Melina, Benedicte, Opale, (R.
Monteux Caillet), Alba (I.S.F. Forlli), Maria Angela ( E.Bellini), Regina Bianca (I.S.F.
Roma).
- nectarine cu pulpa albă: Jade, Emerande, Zephir, Topaze (R. Monteux Caillet), Bel
Red (Zaiger).
Toate aceste soiuri sunt brevetate ( R. Monet, 1995).
3.2. Cercetări efectuate în România
În România, ca în întreaga lume, s-a pus problema intensivizării pomiculturii, a
reducerii suprafeţelor plantate cu pomi şi a creşterii de 2-3 ori a producţiilor pe unitatea de
suprafaţă. Astfel, a devenit acută nevoia de creare a soiurilor superioare calitativ cu
productivitate ridicată, care să valorifice eficient factorii edafici. În paralel se testează noi
verigi tehnologice cu randamente superioare.
Obiectivele cercetărilor au fost crearea de soiuri de piersic şi nectarin dwarf şi
semidwarf, valoroase şi productive, necesare atât pentru înfiinţarea unor livezi superintensive,
cât şi pentru a fi plantate în grădinile familiale.
S-a urmărit evidenţierea principalelor aspecte cu referire la biologia genotipurilor dwarf şi
semidwarf; efectuarea hibridărilor folosind ca genitori materni soiuri standard valoroase şi ca
genitori paterni soiuri şi hibrizi dwarf; hibridări între forme dwarf; autopolenizări şi liberă polenizare
a materialului dwarf, semidwarf şi a hibrizilor standard din generaţia F1.
Prin serii de autopolenizări şi hibridări s-a urmărit obţinerea de descendenţi pitici care
au fost şi sunt supuşi testelor de calitate, de productivitate şi de adaptabilitate, vizând să
devină, prin omologare, soiuri noi.
Părerea amelioratorilor din întreaga lume este că asemenea plante vor asigura o
eficienţă mult mai mare culturii pomilor, sporirea producţiei la hectar, uşurarea lucrărilor de
recoltare, sporirea posibilităţilor de mecanizare integrală etc.
În România, piersicul dwarf a fost introdus de Acad. Dr. doc. V.Cociu (între anii
1977-1984) şi o parte din genotipurile respective au fost cantonate la S.C.D.P. Constanţa.
Materialul biologic iniţial l-au constituit soiurile Bonanza, Silver Prolific, Autumn, soiuri care
27
au mai mult caracter ornamental şi o serie de hibrizi, rod al colaborării între V. Cociu şi prof.
L.F. Hough, de la Universitatea Rutgers-New Jersey, S.U.A.
Ulterior colecţia a fost îmbogăţită cu soiurile Floria, Garden Beauty şi Genetic Dwarf. Au
fost aduşi hibrizi cu valoare ornamentală obţinuţi în urma unor hibridări efectuate în Canada.
Materialul biologic dwarf a fost studiat, s-au selectat genitori valoroşi şi s-a derulat
anual un program de hibridări şi selecţii.
Fondul de germoplasmă de piersic dwarf totalizează la S.C.D.P. Constanţa, peste 2000
pomi dwarf, semidwarf şi compact, altoiţi pe piersic franc şi circa 1700 hibrizi simpli, F1 şi
F2 de diferite vârste.
S-au constituit culturi de concurs cu cele mai valoroase selecţii clonale şi cu cei mai
buni hibrizi, care s-au evidenţiat prin fructe de calitate superioară, productivitate mare,
precocitate de rodire, etc. (1990-1992).
În 1994 s-a înfiinţat o cultură de concurs cu piersic şi nectarin dwarf, care cuprinde 12
genotipuri, în două centre: U.S.A.M.V. Bucureşti şi S.C.D.P. Constanţa. Pentru genotipurile
respective au fost întocmite dosarele, în vederea luării în evidenţă de către Institutul de Stat
pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor din Romania.
În anul 2000 au fost omologate primele soiuri dwarf româneşti “Cecilia”şi “Puiu”
-piersic; “Melania” şi “Liviu” - nectarine; “Paul” - piersic ornamental; “Dan” - nectarin
ornamental obţinute la S.C.D.P. Constanţa şi sunt în curs de testare şi alţi hibrizi valoroşi.
Soiuri şi hibrizi de piersic dwarf mai există la S.C.D.P. Băneasa (Antonia Ivaşcu) şi mici
cantităţi au fost plantate la S.C.D.P. Oradea. Deasemenea, a fost difuzat piersic şi nectarin dwarf, ca
material didactic, Universităţilor Agricole din ţară, la Grădina Botanică din Iaşi, şi noile creaţii încep
să fie cunoscute şi solicitate de consumatori atât ca plante pomicole cât şi ca plante de ornament.
La S.C.D.P Constanţa (Alexandra Indreiaş) şi la S.C.D.P. Oradea (Ştefan Iulian) au folosit
material biologic dwarf în lucrările de creare a noilor portaltoi, de vigoare redusă pentru piersic.
CAPITOLUL IV
CONDIŢIILE GEOGRAFICE ŞI ECOLOGICE

ÎN CARE S-AU DESFĂŞURAT CERCETĂRILE
28
Din punct de vedere ecologic orice cultură pomicolă fructiferă constituie un

agrosistem, adică o unitate funcţională a biosferei de transformare a energiei şi substanţei,
subordonată activităţii economice a omului. Ca şi ecosistemele naturale, agroecosistemul
pomicol este alcătuit din biotop şi biocenoză.
Biocenoza sau comunitatea de viaţă este componentul organic al ecosistemului şi
cuprinde populaţiile tuturor speciilor vegetale şi animale existente pe un biotop într-o epocă
determinata, populaţii care trăiesc în corelaţii trofice stabile. Populaţia este alcătuită din toţi
indivizii aparţinând unei specii care ocupă un teritoriu dat.
Biotopul este componentul anorganic, mediul abiotic, al ecosistemului şi cuprinde: solul.
lumina, căldura, apa, alternanţa dintre zi şi noapte etc. Cu alte cuvinte, într-o livadă biotopul
cuprinde toţi factorii climatici şi edafici. Biotopul are rol de factor eliminator asupra biocenozei.
Fiecare dintre factorii climatici are rol determinant. Absenţa unuia nu poate fi suplinită
de existenţa altui factor în exces.
4.1.Factorii geografici
Lumina ca factor de vegetaţie. Cerinţele pomilor faţă de lumină. Speciile fructifere cultivate în climatul nostru fac parte din grupa
plantelor fotofile, fiind pretenţioase faţă de lumină. Aceasta este atestată de comportamentul speciilor spontane, din care provin soiurile
cultivate, specii care sunt grupate în luminişuri sau liziere de păduri şi pe versanţii sudici ai dealurilor. Există însă diferenţe între specii în
privinţa cerinţelor, faţă de lumină, ceea ce permite orânduirea lor în trei grupe, indicate în tabelul de mai jos.
Cerinţe faţă de Specii fructifere în ordinea

Observaţii
lumină descrescândă a cerinţelor
Cerinţe mari Nucul, piersicul, caisul, cireşul
Cerinţe mijlocii Părul, mărul, prunul, vişinul
Cerinţe reduse Zmeurul, coacăzul, agrişul Pot creşte şi la lumină difuză
Influenţa luminii asupra speciilor pomicole. Satisfacerea cerinţelor fată de lumină

are influenţă favorabilă asupra tuturor proceselor vitale ale pomilor. Prezenţa luminii în
cantităţi suficiente conduce la creşteri viguroase, exprimate prin lăstari groşi cu internoduri
normale (scurte), apariţia de ramificaţii numeroase; favorizează chimismul intern şi contribuie
la instalarea unei stări fitosanitare bune; măreşte rezistenţa la ger, favorizează diferenţierea
mugurilor floriferi, rodirea regulată, obţinerea de recolte mari, acumularea de zahăr în fructe,
precum şi apariţia aromei şi colorarea mai intensă a fructelor.
La excese de lumină frunzele rămân mai mici, membrana celulelor palisadice se
îngroaşă pigmenţii clorofilieni se deplasează spre interiorul frunzelor, culoarea devine mai
puţin intensă.
29
Fiind însoţită de căldură lumina ridică temperatura mediului, ceea ce explică nevoile
mai mari faţă de apă ale plantelor şi recoltele mai timpurii şi mai bogate în zahăr ce se obţin
pe expoziţiile bine luminate. Lumina produce diferenţe de temperatură între porţiunile
luminate şi cele umbrite, ale aceluiaşi organ. Frecvent, primăvara, partea sudică a
trunchiurilor pomilor ajunge la temperaturi cu 11- 24 C mai mari decât latura opusă.
Insuficienţa luminii sau umbrirea are influentă negativă asupra tuturor proceselor vitale.
Umbrirea parţială a mărului, a evidenţiat că pomii formează frunze mai mari şi mai subţiri, iar
granulele de cloroplaste se îngroaşă, manifestând prin aceasta o tendinţă de compensare a lipsei de
lumină de mărire a ratei fotosinteză/respiraţie. Acest mecanism de compensare este însă
insuficient pentru a menţine creşterea la nivelul atins în plină lumină. Deci, lumina insuficientă
diminuează substanţa uscată acumulată în frunze şi conduce la creşteri reduse. S-a mai constatat
că la 1/20 din lumina normală a zilei, părţi din pomi (şarpante) sau pomi întregi nu au diferenţiat
deloc muguri de rod şi că există o legătură direct proporţională între umbrire şi căderea fiziologică
a fructelor. Mai departe, deşi încărcătura a rămas sub normal, fructele ajunse la maturitate au avut
dimensiuni mai mici. Umbrirea are efecte negative şi asupra colorării fructelor. Perioada critică
pentru lumină în privinţa colorării fructelor de mar cuprinde ultimele patru săptămâni înainte de
cules, iar pragul critic se situează la circa 25% din lumina normală.
În privinţa compoziţiei fructelor, umbrirea provoacă o micşorare a cantităţii de
substanţă uscată,in general, şi o reducere a cantităţii de amidon. Maximum de amidon este
atins mai târziu decât în condiţii de lumină iar coacerea fructelor întârziată.
Orice modificare în structura coroanei care poate spori cantitatea de lumină ajunsă la
nivelele inferioare până la limita de 25% din lumina naturală contribuie la sporirea
randamentului acestor frunze, la obţinerea recoltelor mari şi de calitate.
Indicele foliar. Este suprafaţa totală a frunzişului unui individ sau a unei culturi
raportată la unitatea de suprafaţă. Cu cât indicele foliar este mai mare şi ajunge la maximum
mai devreme, cu atât planta şi respectiv cultura, va profita mai mult de lumina existentă.
Dimensiunile frunzelor. Frunzele luate individual captează lumina direct proporţional
cu suprafaţa lor. În schimb la speciile cu frunze mici lumina pătrunde în coroană cu mai multă
uşurinţă. Ca urmare speciile fructifere cu frunze mici ca de exemplu prunul, sunt susceptibile
să suporte îndesirea pe rând şi între rânduri şi ajung la indici foliari foarte mari (12-15).
Distribuţia verticală. În mod normal, frunzişul se dispune astfel încât formează unele
straturi mai mult sau mai puţin continue, pentru a capta toate razele incidente. Aceasta face
ca,de exemplu, în coroana unui mar lumina să pătrundă la cel mult 1 m adâncime. Suprafaţa
frunzelor luminate formează indicele foliar luminat. Stratul superior, care beneficiază de plină
30
lumină în mod obişnuit, opreşte 90% din radiaţiile fotosintetic active. Umbra lăsată de o
frunză mai conţine 10% radiaţii fotosintetic active, astfel că al doilea strat de frunze
beneficiază de foarte putină lumină.
Cunoscând această situaţie, devine deosebit de importantă, orânduirea pe verticală a
''panourilor receptoare" prin tăieri şi schimbarea poziţiilor ramurilor.
Proprietăţile optice ale frunzişului. Frunzele lucioase reflectă mai multă lumină (până
la 30% din lumina incidentă) decât cele mate sau cu asperităţi. Părul, de exemplu, reflectă mai
multă lumină decât mărul, datorită frunzelor sale lucioase. Aceasta poate constitui explicaţia
recoltei mai mici ale acestei specii în comparaţie cu mărul.
Orientarea frunzelor faţă de lumina incidentă şi înălţimea soarelui. Lumina pătrunde
cel mai bine şi este utilizată mai deplin in coroanele speciilor şi soiurilor ale căror frunze sunt
mai aproape de poziţia verticală.
Forma şi orientarea coroanei. La înălţimi mici ale soarelui formele orizontale de coroane
desfăşoară o fotosinteză mai intensă decât cele verticale. În schimb, curba fotosintezei în
coroanele orizontale se plafonează de îndată ce soarele depăşeşte 45 deasupra orizontului. În
coroanele verticale (garduri fructiferi), după ce soarele depăşeşte 30 deasupra orizontului,
intensitatea fotosintezei creste rapid. În privinţa orientării rândurilor, în condiţiile noastre de
latitudine şi climă cel mai bine luminate sunt gardurile fructifere orientate pe direcţia N-S.
Modul de utilizare a luminii în diverse tipuri de livezi. În livezile c1asice alcătuite din
pomi de dimensiuni mari, plantaţi la mari distante, s-a constatat că la dezvoltare maximă
ecranul fotosintetic este discontinuu astfel că reuşeşte să capteze abia 70% din lumina
incidentă, restul ajungând pe sol. La coroanele globuloase de mari dimensiuni numai părţile
superioare şi exterioare pe o profunzime de circa 1,5 m beneficiază de lumină peste limita de
25% din lumina normală, ceea ce asigură calitatea. Interiorul coroanei este supus autoumbririi
intense astfel că produce fructe puţine şi de calitate scăzută. În schimb, în livezile clasice
pomii nu se umbresc reciproc. Rezultă că livezile clasice sunt foarte puţin eficiente în privinţa
interceptării şi folosirii luminii mai ales in primii ani de viaţă.
În livezile intensive cu circa 600 pomi la ha conduşi cu coroane clasice se ajunge rapid
la formarea unui frunziş continuu (pomii se ating între ei atât pe rând cât şi între rânduri).
Această situaţie accentuează defectul livezilor clasice, alături de autoumbrire adăugându-se
lipsa de lumină laterală.
La livezile intensive cu garduri fructifere a căror grosime nu depăşeşte 1,5-2 m şi mai
ales cele cu baza mai largă decât partea superioară interceptează mai multă lumină decât cele
31
clasice. În aceste livezi nu se pune problema de autoumbrire în cadrul coroanei unui pom in
schimb există pericolul umbririi atât între rânduri (umbra purtată) cât şi între pomi pe rând.
În livezile superintensive în care pomii nu depăşesc 2-2,5 m înălţime, iar distanţa
dintre rânduri este de 3,5-4 m se înlătură pericolul umbririi dintre rânduri.
În plantaţiile cu rânduri multiple fenomenele de umbrire reciprocă a pomilor de pe acelaşi
rând şi de pe rândurile vecine sunt şi mai accentuate mai ales în partea inferioară a pomilor.
4.2.Factorii climatici
Căldura ca factor de vegetaţie. Căldura este unul din factorii limitativi pentru cultura
speciilor pomicole. Unele specii, cum sunt migdalul, piersicul, caisul etc., nu pot fi cultivate
în zonele dealurilor înalte din cauza insuficienţei căldurii.
Pornirea în vegetaţie, creşterea pomilor primăvara începe numai când se atinge un anumit
grad de temperatură, numit "prag biologic" sau "zero biologic", caracteristic pentru fiecare specie.
La pomi pragul biologic este aproximativ +6 - +80C, iar la arbuştii fructiferi de +4 - +50C.
În desfăşurarea proceselor vitale, plantele au un optim de temperatură şi un prag
superior. Optimul de temperatură variază mult în funcţie de specie. Acest optim variază în
strânsă legătură cu ceilalţi factori şi în special cu lumina.
Rezistentele speciilor pomicole la temperaturile minime absolute care se înregistrează în
climatul nostru constituie principala cauză de limitare a arealului de răspândire a culturilor. În
ţesuturile tuturor plantelor care trec prin temperaturile scăzute în timpul toamnei şi la începutul
iernii se petrec o serie de procese biochimice care cresc rezistenta pomilor la temperaturi scăzute
până la limitele caracteristice fiecărei specii (fenomenul de călire) -240C - cais, piersic, -29-300C-
cires, gutui, -300C - vişin, -30-320C - păr, prun, -33-350C - măr, coacăz, agriş.
În perioada de vegetaţie pomii suportă mult mai greu temperaturile scăzute decât în
perioada de repaus.
4.3.Factorii edafici
Cerinţele pomilor şi arbuştilor fructiferi faţă de mediul edafic. Fenomenul de oboseală
a solului. În situaţiile în care o plantaţie de pomi se înfiinţează pe aceeaşi suprafaţă de pe care
a fost defrişată o altă plantaţie se constată unele deficiente: creşteri reduse, intrare lentă pe
rod, dezvoltarea redusă a sistemului radicular, producţii scăzute şi scurtarea ciclului de
creştere şi rodire. Aceste aspecte sunt mai evidente în sistemul intensiv de cultură, în care
plantaţiile se succed în cicluri rapide, în situaţia replantării cu aceeaşi specie de pomi, la
sâmburoase şi îndeosebi la piersic, dar şi la măr şi cireş.
32
Fenomenul se manifestă şi în cazul plantării altor specii: piersic după cireş, cais sau
prun etc. Portaltoiul poate influenţa acest fenomen: piersicul altoit pe prun sau mirobolan este
mai puţin afectat decât cel altoit pe piersic.
Cauzele care determină acest fenomen negativ sunt:
- tulburări de nutriţie, determinate de lipsa unor macroelemente şi microelemente, ca
urmare a consumului selectiv al culturii precedente;
- acumularea de toxine, secretate de rădăcinile pomilor din plantaţia anterioară.
Rădăcinile unor specii pomicole, piersic în special, emit substanţe toxice pentru alţi pomi din
aceeaşi specie;
- acţiunea nematozilor, directă sau indirectă prin leziunile provocate rădăcinilor
determină formarea unor enzime capabile a produce hidroliza amigdalinei la piersic, cu
consecinţa formării unor substanţe toxice pentru rădăcina pomilor noi plantaţi.
- dezechilibru microbiologic.
Soluţia cea mai sigură în astfel de situaţii este cea a rotaţiei culturii, evitarea replantării
imediate şi în nici un caz cu aceeaşi specie, cultivarea câţiva ani a unor culturi erbacee, anuale
sau perene. Dacă din anumite motive plantaţia trebuie reînfiinţată imediat, terenul se va trata
cu substanţe nematocide şi se va adopta un alt sortiment de specii şi portaltoi.
4.4.Factorii biotici
Indivizii care alcătuiesc diversele populaţii de specii întâlnite într-o plantaţie de piersic
reprezintă, comunităţi biotice ataşate la un anumit biotip. Orice comunitate biotică de pe un
anumit substrat se poate forma numai pe baza interacţiunilor ce se înfiripă între indivizii
speciilor coabitate. Sub denumirea de factori biotici se cuprind toate interacţiunile care se
manifestă între diverse organisme care populează un anumit biotop şi care au implicaţii
profunde în constituirea şi evoluţia ecosistemelor din plantaţiile de piersic. Aceste interacţiuni
care poartă denumirea de coacţii sunt de două tipuri: coacţii homotipice, care se realizează
între indivizi aparţinând aceleiaşi specii cum este cazul plantaţiilor doar cu piersici; coacţii
heterotipice care se produc între indivizi din specii diferite cum este cazul plantaţiilor în care
piersicul se cultivă în amestec cu alţi pomi fructiferi, până la intrarea acestora pe rod.
Coacţiile homotipice
- Principalele tipuri de coacţii homotipice se referă la efectul de grup, efectul de masă
şi la competiţia intraspecifică.
Efectul de grup semnifică necesitatea existenţei unui număr minim de indivizi pentru
asigurarea menţinerii speciei în biocenoză.
Efectul de masă se referă la biomasa totală care se realizează pe un anumit teritoriu.
33
Competiţia intraspecifică reprezintă o consecinţă directă a efectului de masă şi se

manifestă în principal între indivizii aceleiaşi specii ca o competiţie pentru hrană, lumină sau apă.
Coacţii heterotipice
- Se realizează între indivizi aparţinând la specii diferite.
Neutralismul este atunci când cele două specii vieţuiesc independent; ele n-au nici o
influenţă una asupra celeilalte.
Competiţia interspecifică este o coacţie defavorabilă ambelor specii. De regulă,
competiţia interspecifică apare şi se manifestă ca urmare a utilizării de către două sau mai
multe specii a aceloraşi resurse ale biotopului.
Mutualismul sau simbioza este un tip de coacţie care are de asemenea o deosebită
importanţă în structura şi evoluţia fitocenozelor de plantaţie şi mai ales în productivitatea lor.
Cooperarea constă în asocierea a două sau mai multe specii, asociere care nu este
obligatorie, fiecare din speciile respective putând trăi independent dar care le aduce avantaje.
Amensalismul este un tip de coacţie în care o specie zisă amensală este inhibată în
creştere şi reproducţie de către o alta, zisă inhibitoare. Atunci când această coacţie se
manifestă între plante poartă denumirea de alelopatie. Încât alelopatia are o influenţă uriaşă
asupra constituirii şi evoluţiei fitocenozelor de plantaţie se va stărui asupra acestui subiect
prezentând în continuare câteva date. Alelopatia poate fi definită ca influenţa chimică
reciprocă dintre organisme în natură ce se realizează datorită eliminării în mediu de către un
organism donator a unor produse metabolice care se răspândesc apoi în spaţiu şi sunt
interceptate de către organismele receptoare.
Parazitismul şi predaţia sunt mai puţin studiate în ceea ce priveşte interrelaţiile prin
care s-ar putea implica în evoluţia fitocenozelor de plantaţie.
CAPITOLUL V
SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CERCETĂRII
5.1. Scopul cercetării

34
Studiul comportării soiurilor de piersic şi nectarin existente în colecţia didactică în

condiţiile de climă şi sol specifice zonei colinare a Olteniei.
În prezent, materialul de plantat este reprezentat aproape exclusiv de pomi altoiţi pe
diferiţi portaltoi dintre care: piersicul franc, care are afinitate cu toate soiurile, formează un
sistem radicular puternic, dar preferă solurile uşoare; corcoduşul, care valorifică şi solurile
ceva mai grele, nu are afinitate bună cu toate soiurile, imprimă o longevitate mai mică;
migdalul, asigură o valorificare bună a solurilor calcaroase, dar are afinitate slabă; o serie de
hibrizi piersic-migdal, care dau o mare uniformitate plantaţiilor şi se pot înmulţii uşor in vitro;
o serie de selecţii de prun etc. Având creştere bună, sâmburii se seamănă primăvara în câmpul
de altoire şi se altoiesc în prima parte a campaniei. La 3-4 săptămâni de la altoire, trebuie
slăbite legăturile pentru a evita ştrangularea, foarte frecventă, datorită ritmului intens de
creştere a portaltoilor după altoire.
5.2. Obiectivele cercetării
Obiectivul cercetării este acela de a stabili hibrizii de piersic şi nectarin cei mai
adaptaţi pentru zona respectivă.
Tăierea pomilor tineri în perioada de formare a coroanelor se reduce la lucrări în verde,
prin care se aleg repetat lăstarii necesari formării scheletului, se degajă vârfurile de creştere prin
suprimarea lăstarilor pe circa 20-25 cm sub lăstarul de prelungire şi se ciupesc ceilalţi lăstari la
3-4 frunze. Din anul 3-4, când începe fructificarea, la nivel de pom se lasă ramuri mixte,
scurtate eventual la 60 cm, pentru fructificare, la o distanţă de 25-30 cm una de alta, în lungul
ramurilor de schelet. La palmeta etajată, în lipsa spalierului se recomandă tutorarea axului şi
legarea şarpantelor de şipci, pentru a menţine unghiurile de inserţie în jur de 45°.
În plantaţiile pe rod, tăierea este obligatorie în fiecare an. Prin tăiere, se înlătură o
mare parte din creşterile anuale, pe pom rămânând între 80 şi 200 ramuri mixte în funcţie de
vigoarea acestuia şi forma de coroană (mai puţine la palmetă şi mai multe la vas), distanţate la
circa 25-30 cm. Se urmăreşte ca zona de fructificare, să fie menţinută cât mai aproape de
ramurile groase ale pomului, evitând astfel degarnisirea părţii bazale a şarpantelor. Pentru
acest lucru, o parte din ramurile anuale situate în jumătatea bazală a coroanelor, se scurtează
în cepi de 3-4 muguri, în vederea stimulării de noi creşteri, capabile să fructifice în anul
următor. Ramurile mixte care rămân, se scurtează la 50-60 cm.
În anii în care o parte din mugurii de rod au îngheţat, şi care de obicei sunt în partea
inferioară a coroanei, ramurile fără rod se scurtează în cepi, iar în partea superioară se lasă o
încărcătură mai mare de ramuri, în vederea compensării mugurilor pierduţi. Revenirea la
tăierea normală şi distribuţia uniformă a ramurilor roditoare în coroană, se va face după 1-2
35
ani. În cazul în care au degerat peste 90% din mugurii de rod, de obicei sunt afectate şi
ramurile anuale şi se face tăierea de regenerare a pomului, prin intervenţii mai severe, se
scurtează ramurile viabile în cep de 3-4 muguri. În situaţia în care pomii sunt epuizaţi şi
numărul ramurilor mixte nu asigură o încărcătură suficientă de muguri, se pot valorifica
pentru fructificare ramurile salbe, care se scurtează la 2-3 ochi şi eventual buchetele. Ramurile
anticipate, în funcţie de vigoarea lor sunt tratate ca ramuri mixte sau ca salbe.
Piersicul prezintă o serie de boli comune cu ale mărului, părului şi prunului, aşa cum
sunt cele cauzate de Plum pox virus, Xanthomonas campestris pv. pruni, Agrobacterium
radiobacter pv. tumefaciens şi Nectria galligena. Pe lângă speciile menţionate, la piersic se
întâlnesc şi agenţi fitopatogeni specifici.
Figura nr. 3.1.
Frunze atacate de Taphrina deformans
(Băşicarea frunzelor la piersic)
(Sursa: http://www.chtm.ro/piersic/taphrina-deformans-piersic)
Recunoaşterea acestor boli şi dăunători la piersic şi aplicarea măsurilor de combatere
Boli: Taphrina deformans (Băşicarea frunzelor de piersic)
Această boala este cunoscută încă din anul 1821 în Anglia, dar abia în 1860 este
descris agentul patogen de către Berkeley. Astăzi boala se întâlneşte în toate ţările unde se
cultivă piersicul. În ţara noastră este frecventă în toate regiunile, manifestându-se cu
intensitate în anii cu primăveri reci şi ploioase. Ciuperca parazitează piersicul şi foarte rar
caisul şi migdalul.
Simptome. Atacul se manifestă pe frunze, ramuri şi fructe. (Figura nr. 3.1.)
36
Imediat după dezmugurire, frunzele tinere încep să prezinte pe partea superioară

băşicări şi gofrări, cărora le corespund pe partea inferioară adâncituri. Băşicarea reprezintă
rezultatul hipertrofierii ţesutului parenchimatic al frunzei, ca urmare a prezenţei parazitului
Frunzele atacate au la început culoare roşiatică, datorită acumulării de antociani, apoi
devin galbene şi, în cele din urmă, brune, din cauza necrozei ţesuturilor. Aceste frunze sunt
mai mari decât cele sănătoase şi formează smocuri în vârful ramurilor, care se îndoaie. Pe
partea inferioară a limbului, în dreptul porţiunilor băşicate, apare un strat catifelat, format din
himeniu cu asce şi ascospori. Frunzele băşicate se usucă. În dreptul porţiunilor hipertrofiate,
mezofilul nu mai este diferenţiat în ţesut palisadic şi lacunar ci este alcătuit dintr-un ţesut
parenchimatos uniform, cu celule aproape izodiametrice şi spaţii intercelulare foarte mici.
Frunzele cad în luna iunie iar pomii sunt epuizaţi în urma refacerii foliajului pe seama
rezervelor din ţesuturile ramurilor, fiind sensibilizaţi la gerurile iernii. Mai rar sunt afectaţi
lăstarii foarte tineri care se îngroaşă şi rămân mai scurţi. În cazuri foarte rare atacul se poate
manifesta şi pe flori, care vor fi uşor hipertrofiate. Pe fructe atacul se manifestă prin apariţia
unor pete de 1-2 cm în diametru, albicioase şi puţin reliefate, în dreptul cărora ţesuturile, cu
timpul, se brunifică şi putrezesc. La piersicii atacaţi se observă şi o scurgere exagerată de clei;
datorită defolierilor care au loc în urma atacurilor repetate an de an, scade vigoarea pomilor,
care dau producţii scăzute de fructe şi în cele din urmă se usucă. Boala este favorizată de
umiditate excesivă şi de temperaturi mai scăzute, optim la 15°C - la peste 28°C, ciuperca îşi
pierde virulenţa. Aceşti factori duc la repetarea ciclurilor de infecţie pe parcursul unei
perioade de vegetaţie. Boala se manifestă mai ales în livezile de piersici cultivaţi în terenuri
reci, care reţin apa şi sunt expuse curenţilor reci de aer.
Combatere. Pentru prevenire şi combatere se iau următoarele măsuri: măsuri de igienă
culturală: plantarea livezilor de piersici pe terenuri uşoare, calde, situate în locuri ferite de
curenţi reci şi variaţii bruşte de temperatură, măsuri de igienă: tăierea şi distrugerea prin
ardere a lăstarilor atacaţi, strângerea şi arderea frunzelor căzute.
Tratamente chimice: în timpul repaosului vegetativ - cu zeamă bordeleză 1% sau
polisulfură de bariu 6%; primăvara - stropiri cu Captan 0,3%, Mancozeb 0,2%, Ziram 0,3%;
în timpul perioadei de vegetaţie: 2-3 stropiri cu Mancozeb 0,2%, Captan sau Merpan 0,2%,
Dithane M45-0,2%. Se recomandă folosirea de soiuri rezistente, mai ales în regiunile unde
boala se manifestă an de an.
Soiuri rezistente sunt: Raza de soare, Amsdem, Floare de mai, Nectarina alba.
Sphaerotheca pannosa (Făinarea piersicului).
37
Boala este răspândită în Europa şi America de Nord unde produce pagube însemnate
la piersic (Persica vulgaris).
Simptome. Atacul se manifestă pe frunze, lăstari verzi şi pe fructe. Frunzele atacate
sunt acoperite pe ambele feţe de miceliul, pe care se formează conidiofori şi conidii. Aceste
frunze sunt deformate, rămân mai mici, se răsucesc şi se usucă de timpuriu. Lăstarii atacaţi
sunt acoperiţi de o pâslă albicioasă. Vârful lăstarilor bolnavi atârnă, împreună cu frunzele
deformate. Pe fructe apar, de asemenea, pete albicioase formate din miceliu, în dreptul cărora
ţesuturile se brunifică, crapă şi putrezesc.
Figura nr. 3.2.
Podosphaera pannosa (Făinarea la piersic)
a. făinare pe lăstar şi frunze; b. făinare pe fruct; c. condiofori şi conidii; d. cleistoteciu
(Sursa: http://bioge.ubbcluj.ro/~marcel.parvu/ghid_practic_de_fitopatologie/pdf/piersicul.pdf)
Agentul patogen. Făinarea piersicului este produsă de Podosphaera pannosa f.c.
Oidium leucoconium, care are miceliul ectoparazit.
Stadiul conidian este reprezentat de conidiofori şi conidii de tip Oidium leucoconium.
Conidiile sunt elipsoidale, hialine, unicelulare, de 20-28 x 12-15 μm. Cleistoteciile sunt brune,
globuloase, de 70- 100 μm diametru, cu apendici numeroşi, simpli şi flexuoşi.
Ascele au dimensiuni de 70÷85 x 60÷70 μm, iar ascosporii sunt incolori, de 13÷30 x
9,5÷21 μm. În cleistoteciul monoasc, se găseşte o singură ască ovoidă, cu 8 ascospori
unicelulari şi hialin.
Ciuperca iernează prin cleistoteciile care se formează, spre toamnă, pe miceliul
ectoparazit sau prin miceliul de rezistenţă localizat în muguri.
38
Profilaxie şi terapie. Prevenirea bolii se poate realiza prin tăierea şi arderea lăstarilor
atacaţi, strângerea şi distrugerea frunzelor bolnave, aplicarea în mod echilibrat a
îngrăşămintelor cu azot, fosfor şi potasiu.
În timpul perioadei de vegetaţie, după apariţia bolii, se vor face stropiri cu Microthiol
special 0,4%÷0,5% (după înflorit); Bavistin 50 WP 0,05÷0,07%; Saprol 190 EC 0,125%;
Afugan EC 0,10%; Anvil 5 SC 0,04% şi alte fungicide (Puia şi colab., 2003).
Monilinia lax (monolioza)
Simptome: boala se manifestă pe toate organele verzi ale pomului (lăstari, frunze, flori
şi fructe). În primăverile reci şi ploioase atacul poate căpăta un aspect foarte grav. Frunzele
se usucă şi rămân atârnate de lăstari, florile se brunifică şi se usucă, iar lăstarii se vestejesc şi
se îndoaie la vârf în formă de cârlig. Acest aspect parazitar poartă denumirea de boala
stindardului. Fructele tinere atacate se zbârcesc, se brunifică şi cad masiv.
Figura nr. 3.3
Fructe tinere atacate de monilioză
(Sursa: http://www.anuntulro.ro/page.php?id=19)
Atacurile tardive, produse pe fructe ajunse la maturitate, determină putrezirea pulpei şi
apariţia de fructificaţii ale patogenului de culoare galben cenuşie, distribuite neuniform pe
suprafaţă. Atacul pe fructele mature provoacă perforarea epicarpului şi scurgeri ale sucului
zaharat, lipind fructele între ele. Multe fructe atacate, putrezite şi mumificate, rămân atârnate
de ramuri chiar în timpul iernii. La migdal este o boală responsabilă de pagubele câteodată
foarte importante survenind primăvara pe flori şi apoi pe ramuri. Sporii iernează pe cancerele
de ramuri, pedunculii fructelor din anul precedent şi prin muguri. Primăvara pe timp umed,
39
sporii transportaţi de vânt şi ploaie ajung pe stigmat şi germinează, pătrunzând în pistil.

Florile se brunifică, se usucă, rămânând pe ramuri, parazitul usucă adesea buchete întregi de
flori şi câteodată ramura însăşi.
Plante gazdă: boala este frecventă la speciile pomilor sâmburoşi, putând provoca
pagube mari la prun, migdal, cireş, cais şi mai rar la piersic.
Figura nr. 3.4.

Băşicarea la piersic
(Sursa: http://www.gradinamea.ro/Basicarea_frunzelor_de_piersic_4801_590_1.html)
CAPITOLUL VI
40
MATERIALUL BIOLOGIC ŞI METODELE DE CERCETARE
6.1.Materialul biologic
În cadrul speciei există trei grupe de soiuri: piersici propriu-zise (destinate în special
consumului în stare proaspătă), nectarinele (cu epicarpul fără pubescenţă) şi paviile sau piersicile
de industrie (care au pulpa tare, cartilaginoasă, care rezistă bine la prelucrarea industrială.
Piersicile propriu-zise sunt cele mai răspândite, deoarece sunt mai tolerante la factorii de
mediu şi asigură producţii mai mari, paviile fiind mai pretenţioase la căldură, iar nectarinele sunt
mai sensibile la boli. În timp, preferinţele consumatorilor s-au schimbat în ceea ce priveşte
consumul de piersici. Dacă în urmă cu 20-25 se cultivau soiuri cu pulpa albă, care erau mai dulci,
aromate şi cu pulpă moale, suculentă şi perisabilă, acum se cultivă soiuri cu pulpă galbenă, mai
fermă, consistentă şi mai puţin perisabilă. Fructele cu pulpă galbenă rezistă mai bine la transport
decât cele cu pulpă albă. De dată recentă, se pare că piaţa cere iar soiuri dulci şi aromate şi se
încearcă reintroducerea în cultură a unor soiuri cu pulpă albă. Din multitudinea de soiuri, la piersic
sunt căutate pe piaţă cele cu maturare timpurie şi mijlocie, deci până la mijlocul lunii august,
când, pe piaţă apar cantităţi mari de struguri şi pepeni şi valorificarea devine greoaie.
Materialul biologic luat în studiu este compus din 5 hibrizi (Nj 265, D2 R3 T81, R3-
P1, R3-P3, C2 R6 T178).
Nj 265 – este o selecţie de piersic destinată mai ales pentru desert

(Freestone) care dă producţii de 7813 kg/ha în primii doi ani de rodire.
Fructele au o greutate medie de 40 de grame, o greutate specifică 0,938,
la un conţinut în substanţă uscată (%) de 14 şi o aciditate (%) 0,897.
D2 R3 T81 – este o selecţie de piersic cu destinată pentru
consum în stare proaspătă care dă producţii de 5638 kg/ha în primii doi
ani de rodire. Fructele au o greutate medie de 38 de grame, o greutate
specifică 0,824, la un conţinut în substanţă uscată (%) de 12 şi o aciditate
(%) 0,848.
VT R3-P1 – piersici cu fructe turtite de tip sandwinch sau Peentoo
cu destinaţie mixtă (destinat consumului în stare proaspătă şi dar mai ales
pentru procesare). Producţiile medii obţinute 5810 kg/ha în primii doi ani
de rodire. Epoca de coacere a fructelor 15.07. Fructele au greutatea medie
de 80 grame cu o greutate specifică 1,121 şi un conţinut în substanţă uscată
(%) 17, la o aciditate (%) de 0,292.
VT R3-P3 - piersici cu fructe turtite de tip sandwinch sau Peentoo
41
cu destinaţie mixtă (destinat mai ales pentru procesare). Producţiile medii

obţinute 3674 kg/ha în primii doi ani rodire. Epoca de coacere a fructelor
15.07. Fructele au greutatea medie de 57 grame cu o greutate specifică
1,011 şi un conţinut în substanţă uscată (%) 18, la o aciditate (%) de 0,402.
C2 R6 T178 - Filip (Sinonime: C2R6T178 Sel. V.T.)
Origine: obţinut la Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru
Pomicultură Constanţa, din combinaţia C2R6T178 x NJF2, omologat
în anul 2002. Fructul: mărime mică (55-70 g) - forma larg aplatizată,
relativ regulată, de tip "sandwich"; - epidermă fin pubescentă,
culoarea de fond este galbenă-verzuie, iar cea acoperitoare este roşu
închis, repartizată în plăci, foarte atractiv. - pulpa albă (crem deschis-
verzui), fără infiltraţii roşii sub pieliţă ori în jurul sâmburelui; textura
este fină, pulpa este dulce, aromată şi suculentă, cu 12-14% substanţă
uscată, cu gust de miere şi smochine. - sâmbure: mic şi aplatizat
- epoca de coacere: decada a doua şi a treia a lunii iulie.
Pomul: pomul este de vigoare mijlocie-mare, cu rodire pe ramuri
mixte. Necesită tratamente pentru protejarea faţă de atacul agenţilor
patogeni; rezistent la ger. Soi autofertil, cu flori rozacee, pe tipul 5, cu
petale colorate în roz, înflorirea abundentă.
Producţie şi utilizare: caractere agronomice: soi precoce, rodeşte din
anul 2 de la plantare şi este productiv (30-35 kg/pom); dă producţii
constante an de an şi de calitate.
Utilizare: destinat consumului în stare proaspătă şi procesării sub
formă de compot, (ca fruct întreg), gem şi nectar având randament
foarte bun la prelucrare şi procent ridicat de substanţă uscată.
- piersici cu fructe turtite de tip sandwich sau Peetoo cu destinaţie mixtă
(destinat consumului în stare proaspătă dar mai ales pentru procesare).
Producţiile medii obţinute sunt de 2319 kg/ha în primii doi ani de rodire.
Epoca de coacere a fructelor 15.07. Fructele au greutatea medie de 51
grame cu o greutate specifică 1,040 şi un conţinut în substanţă uscată (%)
17, la o aciditate (%) de 1,206.
6.2.Metodele de cercetare
Metodele de cercetare constau în efectuarea de observaţii şi măsurători privind diametrul

şi lungimea creşterilor anuale, precum şi urmărirea stadiilor reper ale organelor vegetative şi de
42
rod la materialul biologic luat în studiu care este compus din 5 hibrizi (Nj 265, D2 R3 T81,
R3-P1, R3-P3, C2 R6 T178).
CAPITOLUL VII
REZULTATELE CERCETĂRILOR PROPRII
43
7.1. Evaluarea caracteristicilor de creştere a unor hibrizi de piersic

7.2. Evaluarea caracteristicilor de fructificare a unor hibrizi de piersic
7.2.1. Evaluarea înfloririi
7.2.2. Evaluarea capacităţii de producţie
7.2.3. Evaluarea maturării fructelor
7.2.4. Evaluarea caracteristicilor morfologice
Determinări la hibrizii de piersic în data de 18.02.2014
Tabelul nr. 4.1
Clasificarea mugurilor după modul de dispunere
Grupat Singur
Hibridul 1 florifer + 2 floriferi + Nr. muguri Total Nr. muguri

Total Florifer Vegetativ
1 vegetativ 1 vegetativ pe cm de lăstar % pe cm de lăstar
NJ-265 72,58 9,68 62,90 0,90 27,42 0,00 27,42 0,34

D2 R3 T81 48,62 18,46 30,16 0,54 42,26 26,14 16,12 0,38
R3-P1 42,46 23,18 19,28 0,72 40,48 18,24 22,24 0,52
R3-P3 48,24 9,80 38,44 0,68 42,38 16,36 26,02 0,56
C2 R6 T178 56,12 12,76 43,36 0,50 46,52 14,28 32,24 0,48
Graficul nr. 4.1.
Numărul de muguri pe cm de lăstar după modul de dispunere
1
0,8
0,6
0,4
0,2
0
NJ-265 D2 R3 T81 R3-P1 R3-P3 C2 R6 T178
Numărul de muguri grupaţi pe cm de lăstar Numărul de muguri singulari pe cm de lăstar
Hibridul de piersic NJ-265 are în medie 72,58 muguri din care grupaţi 9,68 grupe de
muguri cu un mugur florifer şi unul vegetativ, 62.90 grupe de muguri cu 2 muguri floriferi şi
unul vegetativ, 0,90 muguri pe cm de lăstar. Muguri singulari are 27,42%, 0,00 floriferi, 27,42
vegetativi, iar numărul de muguri pe cm de lăstar 0,34.
Hibridul de piersic D2 R3 T81 are în medie 48,62 muguri din care grupaţi 18,46 grupe
de muguri cu un mugur florifer şi unul vegetativ, 30,16 grupe de muguri cu 2 muguri floriferi
44
şi unul vegetativ, 0,54 muguri pe cm de lăstar. Muguri singulari are 42,26%, 26,14 floriferi,
16,12 vegetativi, iar numărul de muguri pe cm de lăstar 0,38.
Hibridul de piersic R3-P1 are în medie 42,46 muguri din care grupaţi 23,18 grupe de
muguri cu un mugur florifer şi unul vegetativ, 19,28 grupe de muguri cu 2 muguri floriferi şi
unul vegetativ, 0,72 muguri pe cm de lăstar. Muguri singulari are 40,48%, 18,24 floriferi,
unul vegetativ, 0,68 muguri pe cm de lăstar. Muguri singulari are 42,38%, 16,36 floriferi,
Hibridul de piersic C2 R6 T178 are în medie 56,12 muguri din care grupaţi 12,76
grupe de muguri cu un mugur florifer şi unul vegetativ, 43,36 grupe de muguri cu 2 muguri
floriferi şi unul vegetativ, 0,50 muguri pe cm de lăstar. Muguri singulari are 46,52%, 14,28
floriferi, 32,24 vegetativi, iar numărul de muguri pe cm de lăstar 0,48.
Figura nr. 4.1.
Piersici în plantaţie
45
(Sursa: plantaţia de piersic de la SDE Banu Mărăcine - judeţul Dolj)

Tabelul nr. 4.2.
Clasificarea hibrizilor de piersic după organe generative
Vegetativ
Hibridul
Total Grupat Singur Numărul muguri vegetativi pe cm de lăstar
NJ-265 67,65 17,65 50,00 0,62
D2 R3 T81 62,38 24,68 37,70 0,58
R3-P1 58,64 18,86 39,78 0,52
R3-P3 60,26 26,22 34,04 0,48
C2 R6 T178 56,80 19,68 37,12 0,60
Graficul nr. 4.2.

Numărul de muguri vegetativi pe cm de lăstar
0,8
0,6
0,4
0,2
0
NJ-265 D2 R3 T81 R3-P1 R3-P3 C2 R6 T178
Numărul de muguri vegetativi pe cm de lăstar
Hibridul de piersic NJ-265 are în medie 67,65 muguri vegetativi din care 17,65
grupaţi, 50.00 singulari cu 0,62 muguri vegetativi pe cm de lăstar.
Hibridul de piersic D2 R3 T81 are în medie 62,38 muguri vegetativi din care 24,68
grupaţi, 37,70 singulari cu 0,58 muguri vegetativi pe cm de lăstar.
46
Hibridul de piersic R3-P1 are în medie 58,64 muguri vegetativi din care 18,86 grupaţi,
39,78 singulari cu 0,52 muguri vegetativi pe cm de lăstar.
Hibridul de piersic R3-P3 are în medie 60,26 muguri vegetativi din care 26,22 grupaţi,
34,04 singulari cu 0,48 muguri vegetativi pe cm de lăstar.
Hibridul de piersic C2 R6 T178 are în medie 56,80 muguri vegetativi din care 19,68
grupaţi, 37,12 singulari cu 0,60 muguri vegetativi pe cm de lăstar.
Tabelul nr. 4.3.
Hibrizi cu muguri floriferi
Floriferi
Hibridul
Total Grupat Singur Numărul de muguri floriferi pe cm de lăstar
NJ-265 32,35 32,35 0,00 0,30
D2 R3 T81 38,64 28,56 10,08 0,36
R3-P1 34,26 16,82 17,44 0,42
R3-P3 38,42 18,20 20,22 0,40
C2 R6 T178 40,12 22,16 17,96 0,38
Graficul nr. 4.3.

Numărul de muguri floriferi pe cm de lăstar
0,5
0,4
0,3
0,2
0,1
0
Nj-265 D2 R3 T81 R3-P1 R3-P3 C2 R6 T178
Numărul de muguri floriferi pe cm de lăstar
Hibridul de piersic Nj-265 are în medie 32.35 muguri floriferi din care: 32,35 grupaţi,
0,00 singuri şi 0,30 muguri pe cm de lăstar.
Hibridul de piersic D2 R3 T81 are în medie 38,64 muguri floriferi din care: 28,56
grupaţi, 10.08 singuri şi 0,36 muguri pe cm de lăstar.
Hibridul de piersic R3-P1 are în medie 34,26 muguri floriferi din care: 16,82 grupaţi,
17,44 singuri şi 0,42 muguri pe cm de lăstar.
Hibridul de piersic R3-P3 are în medie 38,42 muguri floriferi din care: 18,20 grupaţi,
20,22 singuri şi 0.40 muguri pe cm de lăstar.
Hibridul de piersic C2 R6 T178 are în medie 40,12 muguri floriferi din care: 22,16
grupaţi, 17,96 singuri şi 0.38 muguri pe cm de lăstar.
47
Determinări la hibrizii de piersic în data de 19.03.2014

Tabelul nr. 4.4.
Clasificarea mugurilor după modul de dispunere
Grupat Singular
Numărul de
2 floriferi Numărul de
Hibridul 1 florifer + muguri
Total +1 muguri grupaţi Total Florifer Vegetativ
1 vegetativ singulari pe
vegetativ pe cm de lăstar
cm de lăstar
NJ-265 23,08 23,08 0,00 0,16 76,92 57,69 19,23 0,54
D2 R3 T81 36,18 24,62 9,56 0,32 68,24 53,14 15,10 0,48
R3-P1 37,56 23,12 14,44 0,44 66,38 48,22 18,16 0,42
R3-P3 34,68 24,72 9,96 0,40 62,46 34,28 28,18 0,39
C2 R6 T178 38,14 22,36 15,78 0,38 56,32 34,84 21,48 0,34
Graficul nr. 4.4.

Dispunerea numărului de muguri grupaţi şi singulari pe cm de lăstar
0,6
0,5
0,4
0,3
0,2
0,1
0
Nj-265 D2 R3 T81 R3-P1 R3-P3 C2 R6 T178
Numărul de muguri grupaţi pe cm de lăstar Numărul de muguri singulari pe cm de lăstar
unul vegetativ, 0,16 muguri grupaţi pe cm de lăstar. Muguri singulari are 76,92, 57,69
floriferi, 19,23 vegetativi, iar numărul de muguri singulari pe cm de lăstar 0,54.
şi unul vegetativ, 0,32 muguri grupaţi pe cm de lăstar. Muguri singulari are 68,24, 53,14
48
floriferi şi unul vegetativ, 0,38 muguri grupaţi pe cm de lăstar. Muguri singulari are 62,46,
34,84 floriferi, 21,48 vegetativi, iar numărul de muguri singulari pe cm de lăstar 0,34.
Tabelul nr. 4.5.
Clasificarea mugurilor după organele generate
Vegetativi Floriferi
Numărul de Numărul de
Hibridul
Total Grupat Singur muguri vegetativi Total Grupat Singur muguri floriferi
pe cm de lăstar pe cm de lăstar
NJ-265 30,77 11,54 19,23 0,22 69,23 11,54 57,69 0,49
D2 R3 T81 32,40 14,56 17,84 0,30 66,34 18,52 47,82 0,40
R3-P1 28,62 16,82 11,80 0,42 56,28 17,24 39,04 0,52
R3-P3 27,84 15,32 12,52 0,39 54,16 16,30 37,86 0,44
C2 R6 T178 34,28 13,42 20,86 0,44 52,10 22,24 29,86 0,56
Graficul nr. 4.5.

Organele generate după numărul de muguri vegetativi şi muguri floriferi pe cm de lăstar
0,6
0,5
0,4
0,3
0,2
0,1
0
NJ-265 D2 R3 T81 R3-P1 R3-P3 C2 R6 T178
Număr de muguri vegetativi pe cm de lăstar Număr de muguri floriferi pe cm de lăstar
şi unul vegetativ, 0,30 muguri grupaţi pe cm de lăstar. Muguri singulari are 66,34, 18,52
49
floriferi şi unul vegetativ, 0,44 muguri grupaţi pe cm de lăstar. Muguri singulari are 52,10,
22,24 floriferi, 29,86 vegetativi, iar numărul de muguri singulari pe cm de lăstar 0,56.
50
Imagini din plantaţia de piersic de la Banu-Mărăcine (judeţul Dolj)
(Sursa: plantaţia de piersic SDE Banu Mărăcine – judeţul Dolj)
51

52
53
54
Oana Ungureanu Comportarea unor hibrizi de piersic în zona Olteniei
55
56
57
58
59
CAPITOLUL VIII
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
8.1.Concluzii
Prin determinarea caracteristicilor de creştere a lăstarilor se poate stabili un mod de
tăiere în vederea formării unui anumit tip de coroană la hibrizii de piersic.
Cea mai mare creştere în lungime s-a înregistrat la
hibridul de piersic R3-P1.

[Type a quote from
În urma măsurătorilor şi observaţiilor efectuate se the document or the
constată faptul că zona colinară a Olteniei Banu - Mărăcine, summary of an
prezintă condiţii pedoclimatice care satisfac cerinţele de interesting point. You
can position the text
cultură a plantaţiilor hibrizi de piersic.
box anywhere in the
Este bine ca piersicul să fie amplasat într-o zonă document. Use the
foarte bine expusă la soare, iar solul trebuie să fie uşor şi Drawing Tools tab to
fertil. change the formatting
of the pull quote text
De reţinut faptul că piersicul niciodată nu se
box.]
plantează în locul unui alt piersic deoarece rădăcinile lasă în

sol anumite substanţe cu efecte negative pentru viitorii pomi,
însă se poate planta cu succes după măr sau păr.
În ceea ce priveşte perioada de plantare, aceasta va fi la începutul lui septembrie sau
martie, în funcţie de condiţiile climatice şi de câţi pomi doriţi să plantaţi.
În general piersicul este autofertil, motiv pentru care nu vor fi probleme cu aranjarea
soiurilor în parcelă.
Nj265 şi D2 R3 T81 sunt selecţii de hibrizi de piersic destinate mai ales pentru
consum in stare proaspătă ca desert care dau producţii mari încă din primii doi ani de rodire
cu o greutate medie de 40 grame, respectiv 38 grame.
R3-P1, R3-P3, C2 R6 T178 sunt selecţii de hibrizi de piersic cu fructe turtite de tip
sandwich sau Pentoo cu destinaţie mixtă (consum în stare proaspătă dar mai ales pentru
procesare).
60
8.2.Recomandări
În ultima vreme hibrizii de piersic cu forma fructului turtită de tip sandwich sau
Peentoo sunt tot mai des întâlniţi în plantaţiile nou înfiinţate şi implicit în pieţele de fructe. Se
pretează bine pentru procesare (compoturi, dulceţuri, peltea, gem, marmeladă), dar şi pentru
coşuleţele de fructe de pe mese unde sunt foarte decorative prin forma lor turtită (aplatizată).
Comercianţii preferă hibrizii cu forma turtită a fructului pentru faptul că se aşează bine în
lădiţele de transport şi prezintă rezistenţă mai mare la lovire mărind astfel perioada de
expunere pentru vânzare.
61
BIBLIOGRAFIE
1. Nicolae Cepoiu şi Constantin Manolache – Piersicul - Sortimente şi tehnologii

moderne, Editura Ceres, Bucureşti, 2006.
2. Valentina Lenina şi Creola Mănescu – Cultura Piersicului, Editura Ceres, Bucureşti,
1981.
3. Lenuţa Chira, Viorel Chereji şi Marius Roman – Caisul şi Piersicul, Editura
M.A.S.T., 2005.
4. M. Popescu, I. Militiu, N. Ghena şi M. Mitu – Pomicultură specială - Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974.
5. Şerban Constantinescu – Piersicul - Colecţia Ceres, Bucureşti.
6. http://www.gradinamea.ro./soiuri de piersic şi nectarin
7. www.freemeteo.ro
8. www.faostat.fao.org
62

Comportamentul Unor Hibrizi de Piersic in Zona Olteniei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Comportamentul Unor Hibrizi de Piersic in Zona Olteniei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Comportamentul unor hibrizi de piersic în zona Olteniei

Capitolul VI – Materialul biologic şi metodele de cercetare ……………………………………….……………… 39

Istoria, originea geografică şi arealul de cultură al piersicului şi nectarinului.

Datorită conţinutului în vitamine, acizi organici, săruri de magneziu şi potasiu (care

EVOLUŢIA CULTURII PIERSICULUI

1.1. Producerea de fructe şi suprafaţa cultivată pe plan mondial

La europeni se consumau mai mult piersicile cu pulpă galbenă, neaderentă la sâmbure,

Anul Item Valoare Unit

În prezent, nectarinele colorate în roşu strălucitor au devenit mai atractive şi mai

Fig. nr.1 - Distribuţia culturii piersicului şi nectarinului în România

1.2. Producerea de fructe şi suprafaţa cultivată în România

Tabelul nr. 1.5.

În România, cultura piersicului este concentrată în partea de sud şi vest a ţării şi

Tabelul nr. 1.6.

Area Element Anul Valoare

Tendinţe şi rezultate în ameliorarea piersicului şi nectarinului pe plan mondial şi

Tendinţe şi rezultate în ameliorarea piersicului şi nectarinului în România

- Obţinerea de soiuri cu fructe de calitate superioară la nivelul standardelor mondiale;

28. Purpuriu PO 2002 Georgeta Careţu Constanţa

În România, cercetarea a abordat aspecte legate de ameliorarea genetică a soiurilor (la

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PE PLAN MONDIAL ŞI ÎN

3.1. Cercetări efectuate pe plan mondial

 xanthocarpa – fructe cu pulpa galbenă.

B.) caracteristicile fructelor

C.) adaptarea din punct de vedere ecologic

Există programe de ameliorare genetică a piersicului şi rezultate valoroase în Africa de

CONDIŢIILE GEOGRAFICE ŞI ECOLOGICE

Din punct de vedere ecologic orice cultură pomicolă fructiferă constituie un

Cerinţe faţă de Specii fructifere în ordinea

Influenţa luminii asupra speciilor pomicole. Satisfacerea cerinţelor fată de lumină

Competiţia intraspecifică reprezintă o consecinţă directă a efectului de masă şi se

SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CERCETĂRII

5.1. Scopul cercetării

Studiul comportării soiurilor de piersic şi nectarin existente în colecţia didactică în

Imediat după dezmugurire, frunzele tinere încep să prezinte pe partea superioară

sporii transportaţi de vânt şi ploaie ajung pe stigmat şi germinează, pătrunzând în pistil.

Figura nr. 3.4.

MATERIALUL BIOLOGIC ŞI METODELE DE CERCETARE

Nj 265 – este o selecţie de piersic destinată mai ales pentru desert

cu destinaţie mixtă (destinat mai ales pentru procesare). Producţiile medii

Metodele de cercetare constau în efectuarea de observaţii şi măsurători privind diametrul

REZULTATELE CERCETĂRILOR PROPRII

7.1. Evaluarea caracteristicilor de creştere a unor hibrizi de piersic

Hibridul 1 florifer + 2 floriferi + Nr. muguri Total Nr. muguri

NJ-265 72,58 9,68 62,90 0,90 27,42 0,00 27,42 0,34

Graficul nr. 4.1.

Numărul de muguri pe cm de lăstar după modul de dispunere

Numărul de muguri grupaţi pe cm de lăstar Numărul de muguri singulari pe cm de lăstar

(Sursa: plantaţia de piersic de la SDE Banu Mărăcine - judeţul Dolj)

Graficul nr. 4.2.

Numărul de muguri vegetativi pe cm de lăstar

Graficul nr. 4.3.

Numărul de muguri floriferi pe cm de lăstar

Determinări la hibrizii de piersic în data de 19.03.2014

Graficul nr. 4.4.

Numărul de muguri grupaţi pe cm de lăstar Numărul de muguri singulari pe cm de lăstar

Graficul nr. 4.5.

Număr de muguri vegetativi pe cm de lăstar Număr de muguri floriferi pe cm de lăstar

Imagini din plantaţia de piersic de la Banu-Mărăcine (judeţul Dolj)

(Sursa: plantaţia de piersic SDE Banu Mărăcine – judeţul Dolj)

(Sursa: plantaţia de piersic SDE Banu Mărăcine – judeţul Dolj)

(Sursa: plantaţia de piersic SDE Banu Mărăcine – judeţul Dolj)

(Sursa: plantaţia de piersic SDE Banu Mărăcine – judeţul Dolj)