Polimerizarea precipitanta (solutie-suspensie; solutie precipitanta)

Este tot o polimerizare heterogena. Monomerul este solubil in mediul de dispersie

(de obicei apa), dar polimerul este insolubil. Polimerizarea este initiata in faza apoasa.
Polimerul precipita si formeaza un nucleu polimeric care absoarbe monomer si radicali
initiatori si creste, formand particule polimere.
Polimerizarea in emulsie
Este tot o polimerizare heterogena ca si polimerizarea in suspensie, dar
dimensiunea particulelor este mult mai mica (0,1 - 0,3 μm). Componentele principale ale
mediului de reactie sunt:
- monomerul
- mediul de dispersie
- emulgatorul
- initiatorul
Monomerul trebuie sa aiba solubilitate redusa in mediul de dispersie. El formeaza
faza discontinua in mediul de reactie.
Mediul de dispersie, denumit si faza continua, poate fi apa (cel mai des), si atunci
avem o emulsie de tip ulei-in-apa (emulsie directa) sau un solvent organic (in cazul
monomerilor solubili in apa), si atunci avem o emulsie de tip apa in ulei (emulsie
inversa).
Pentru a usura dispersarea monomerului in apa sub forma de picaturi mici, se
adauga o substanta tensioactiva numita emulgator. Emulgatorul are rolul de a micsora
tensiunea interfaciala la suprafata de separare faza apoasa-faza organica, usurand astfel
dispersarea monomerului in mediul continuu. Emulgatorul este o substanta formata din
doua parti: o parte solubila in faza continua (apa) si o parte solubila in monomer (rest
hidrocarbonat, etc). Emulgatorii pot fi ionici (anionici, cationici) sau neionici. Ex: alchil
sulfonati de sodiu (anionic), alchil etoxilati (neionici). Emulgatorul trebuie sa fie solubil
in faza continua, avand insa o solubilitate limitata. Concentratia limita de solubilitate a
emulgatorului se numeste concentratie critica micelara (cmc). Peste cmc, moleculele de
emulgator se asociaza si formeaza niste agregate numite micelii. Intr-o polimerizare in
emulsie, emulgatorul se utilizeaza intr-o concentratie mai mare decat cmc. Emulgatorii se
aleg functie de o marime numita HLB (hydrophilic-lypophilic balance – balanta hidrofilhidrofob)
atribuita lor, ce se calculeaza prin insumarea unor valori atribuite gruparilor
continute in molecula. Gruparile polare, hidrofile, au valori pozitive, cu atat mai mari cu
cat polaritatea lor este mai mare, iar gruparile hidrofobe (metil, metilen, etc) au valori
negative. Emulgatorii cu HLB>8 sunt solubili in apa si se folosesc in general la emulsiile
de tip ulei in apa. Pentru emulsiile de tip apa in ulei se folosesc emulgatori cu HLB
cuprins intre 4 si 6.
Initiatorul la polimerizarea in emulsie este totdeauna solubil in faza continua.
Polimerizarea se desfasoara in miceliile umplute cu monomer. Initierea are loc in
faza continua, adica aici are loc descompunerea initiatorului si aditia radicalilor proveniti
din acesta la moleculele de monomer dizolvate in apa. Apoi radicalii astfel formati
patrund in micelii si declanseaza polimerizarea. Cinetica si mecanismul de reactie sunt
mai complicate si depind de solubilitatea monomerului in apa.
In timpul polimerizarii intensitatea agitarii trebuie sa fie moderata. O agitare prea
puternica poate conduce la coalescenta particulelor de polimer.
Avantaje
- viscozitate relativ scazuta a masei de reactie
- degajare de caldura de reactie redusa pe unitatea de volum, ceea ce usureaza
transferul termic
- masa moleculara mare a polimerului, simultan cu viteza de polimerizare ridicata
Dezavantaje
- sistemul de reactie este multicomponent (contine monomer, apa, initiator, emulgator,
regulator de pH, etc), ceea ce mareste costurile si conduce la un polimer impurificat.
- in multe cazuri polimerul trebuie separat din amestecul de reactie, ceea ce determina
o crestere a costurilor de productie.
Polimerizarea in emulsie este utilizata pentru productia de latexuri ce se utilizeaza
ca atare (vopseluri, acoperiri, adezivi), dar si atunci cand polimerul este produsul final
(policlorura de vinil, cauciucuri).