Sunteți pe pagina 1din 1

ARGUMENT Concepută ca un instrument operaţional - suport pentru activităţile de instruire şi

autoinstruire, lucrarea „Pedagogie – pentru viitorii profesori. Sinteze teoretice. Sarcini, modele,
instrumente aplicative” propune, pentru disciplina Pedagogie (cu cele patru module: Fundamente ale
pedagogiei, Teoria şi metodologia curriculumului, Teoria şi metodologia instruirii, Teoria şi metodologia
evaluării), un evantai larg de probleme şi demersuri teoretice, însoţite de aplicaţii, fundamentate pe
dimensiunea teoretică. Lucrarea se adresează în primul rând studenţilor care urmează modulul de
pregătire psihopedagogică privind formarea iniţială a studenţilor pentru profesionalizarea didactică, prin
programele educative propuse de către Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic. În
acelaşi timp, însă, conţinuturile teoretice şi itemii de evaluare şi autoevaluare pot fi invitaţii adresate
tuturor celor interesaţi de studiul Pedagogiei (elevi, profesori de specialitate, profesori înscrişi în module
educaţionale de perfecţionare / formare continuă). Cadrul teoretic propus se caracterizează prin
accesibilitate, fiind conceput în manieră sintetică, pentru a le oferi cititorilor posibilitatea aprofundării
temelor prin lecturi, studii, analize proprii. Unele aspecte teoretice au fost prezentate prin intermediul
unor grafice tabelare sau a unor organizatori grafici (mape conceptuale, figuri, ciorchine etc.), pentru a
surprinde şi relaţiile dintre conceptele prezentate şi vehiculate aici. Sarcinile de reflecţie (itemii de
evaluare şi autoevaluare) au fost construite cu scopul evidenţierii înţelegerii conţinuturilor şi al stimulării
unei învăţări active şi/sau interactive. În acelaşi timp, ele sunt tot atâtea prilejuri de afirmare a
originalităţii în aplicare, exersare, receptare activă şi interactivă, analiză critică, reflecţie, problematizare,
proiectare. Finalul fiecărui modul propune o listă bogată de sugestii pentru elaborarea unor lucrări pe
teme de Pedagogie, care pot fi incluse ca documente sau materiale în structura portofoliului didactic
final. Ne exprimăm încrederea că lucrarea de faţă, prin modalitatea de organizare / structurare şi prin
clarificările de ordin conceptual stabileşte o relaţie de comunicare reală şi reflexivă cu cititorul, fiind
rampa de lansare pentru construcţia, deconstrucţia şi reconstrucţia experienţelor de învăţare şi un
instrument curricular ajutător pentru formarea şi perfecţionarea profesională didactică, teoretică şi
practică. Autorul

S-ar putea să vă placă și